Liceul Agricol Încotro?

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

Liceul Agricol Încotro? Lunar al comunei Miroslava GRATUIT MesagerulISSN 2457-8924 Iulie 2017 Anul IX Tiraj 6000 exemplare 21,5 milioane lei pentru Miroslava Se mai întâmplă și minuni! De unde Miroslava, mai ales că proiectul de extin- până nu demult comuna Miroslava era dere a școlii gimnaziale „Col. Constantin mai tot timpul prin coada listei de prio- Langa” era o urgenţă. „Comuna a crescut rităţi a autorităţilor judeţene și centrale, demografic foarte mult în ultimii ani și iată că din acest an va primi bani. Și încă din acest motiv sălile de clasă din imobi- nu puţini – 21,5 milioane lei! Banii re- lul existent destinat școlii au devenit in- prezintă alocări de la Ministerul Dezvol- suficiente. Ne trebuia neapărat o școală tării, prin Programul Naţional de nouă. La fel, avem nevoie și de o creșă. Dezvoltare Rurală, respectiv finanţări Având în vedere că am obţinut finanţare extrem de importante pentru finalizarea pentru aceste obiective, banii pe care i- următoarelor obiective: am fi alocat din resurse proprii pentru • Înfiinţare reţea de colectare realizarea lor vor fi direcţionaţi spre alte ape uzate în satele Cornești, Pro- proiecte, la rândul lor importante”, a de- selnici, Dancaș (8.386.371 lei); clarat primarul Dan Niţă. • Extindere grădiniţă și con- struire creșă în cadrul Școlii Gim- Bani pentru infrastructură şi şcoli naziale „Col. Constantin Langa” din Miroslava (2.741.237 lei); În total, Ministerul Dezvoltării Regio- • Extindere și modernizare nale, Administraţiei Publice și Fonduri- Școală Gimnazială „Col. Constan- lor Europene (MDRAPFE) a atribuit tin Langa” Miroslava (8.107.137 judeţului Iași 831 milioane lei (circa 185 lei); milioane euro). • Extindere și modernizare Prin Programul Naţional de Dezvol- școală primară Ciurbești (749.806 tare Rurală, la care a aplicat și comuna lei); Miroslava, au fost alocate comunelor din • Modernizare grădiniţă cu pro- judeţul Iași fonduri importante pentru gram normal Horpaz (604.175 lei); înfiinţarea unor reţele de apă și canali- • Modernizare școală primară zare – 314 milioane lei (circa 70 milioane Potrivit oficialilor guvernamentali, atât sumele alocate au fost mai mari. Ju- Proselnici (920.182 lei). euro), iar pentru reabilitarea și moder- criteriul după care s-a făcut alocarea fon- deţul Iași se află pe locul șapte la nivel Vestea obţinerii finanţărilor pentru nizarea școlilor, grădiniţelor și creșelor durilor pentru dezvoltare rurală a fost naţional, în topul alocărilor guverna- aceste obiective a picat cum nu se poate s-au atribuit 196 milioane lei (43,6 mi- tocmai nivelul de dezvoltare a judeţului mentale pentru dezvoltare, fiind surcla- mai bine pentru conducerea Primăriei lioane euro). vizat. Cu cât nivelul a fost mai scăzut, cu sat de judeţe precum Suceava și Vaslui. Arderea Liceul Agricol încotro? vegetaţiei este Situaţie încurcată la Liceul Agri- Pe de altă parte, conducerea Li- col „Mihail Kogălniceanu”: de ceului Agricol „Mihail Kogălni- strict interzisă! unde până de curând la această ceanu” a făcut tot ce i-a stat în unitate de învăţământ din Miro- putere să atragă elevi aici: a orga- • Amenzile sunt Balciu și Uricani, unde vor slava se înscriau suficienţi elevi fi tocate în vederea compos- nizat vizite, ore deschise, a atras cuprinse între 1.000 – pentru a funcţiona câte două clase agenţi economici interesaţi de par- tării, iar preluarea acestui de liceu și altele două de profesio- 2.500 lei teneriate în vederea efectuării de tip de deșeuri este gratuită. nală, anul acesta e foarte posibil ca „Tocmai pentru a preîn- toate să se reducă la jumătate, stagii de perfecţionare în diverse Primăria comunei Miro- tâmpina incendiile de vege- slava reamintește publicu- adică să rămână doar o clasă de meserii, cu posibilitatea angajării taţie, inspectorii noștri, certe după absolvirea școlii. Și to- lui rezident că arderea împreună cu poliţia locală, liceu și una de profesională. deșeurilor vegetale (îndeo- vor verifica felul în care se Cum s-a ajuns în această situa- unităţi de învăţământ din munici- tuși nu a fost suficient. E drept, sebi în perioada secetoasă, face salubrizarea terenuri- ţie? Simplu. Nu s-au găsit amatori piul Iași. E posibil și ca meditaţiile anul școlar care tocmai s-a încheiat când riscul de provocare a lor de pe proprietăţile ne- care să se înscrie la această unitate gratuite puse la dispoziţie de Con- nu a fost unul dintre cei mai buni incendiilor este foarte ocupate productiv sau de învăţământ. Iar motivul pentru siliul Local să fi avut un efect per- din punct de vedere al asigurării mare) este strict interzisă. funcţional. Acolo unde se va care nu s-au găsit suficienţi elevi vers asupra Liceului Agricol condiţiilor de învăţat. Unitatea Potrivit OUG 195/2005, constata că au fost arse mi- îmbracă explicaţii multiple. Unul „Mihail Kogălniceanu”. Anume, principală se află în reparaţii capi- referitoare la protecţia me- riști, tufărișuri și vegetaţie ar fi acela că s-au înscris mai puţini tocmai pentru că au avut note mai tale, iar elevii au trebuit să-și des- diului, depozitarea deșeuri- ierboasă fără acordul auto- elevi la examenul de evaluare na- mari la evaluarea naţională, elevii lor de orice fel (indiferent că fășoare cursurile într-o clădire rităţilor, vom aplica amenzi ţională, ceea ce trădează o preocu- din Miroslava au avut o mai mare e vorba de persoane fizice cuprinse între 1.000 – pare școlară mult redusă faţă de bază de alegere, așa că dacă au anexă, care funcţionase anterior ca sau juridice) se face numai 2.500 lei (conform Legii anii precedenţi. putut opta pentru licee din Iași dormitor. Poate că și acest aspect a în locuri special amenajate. 307/2006 privind apărarea contat. Cert este însă că Liceul În cazul comunei Miro- împotriva incendiilor)”, a Un alt motiv ar putea fi și acela asta au și făcut. Printr-o ironie a slava, depozitarea deșeuri- precizat Corina Darabană, – remarcat de conducerea liceului sorţii, meditând elevi din locali- Agricol „Mihail Kogălniceanu” se lor vegetale se poate face inspector în cadrul compar- agricol – că mulţi dintre elevii care tate, e posibil ca profesorii de la li- subţiază, iar acest lucru nu e o doar la platformele special timentului de mediu al Pri- au promovat examenul de evaluare ceul agricol să-și fi tăiat singuri veste de bun augur… amenajate din localităţile măriei Miroslava. naţională au optat mai apoi pentru craca de sub picioare. (AMĂNUNTE ÎN PAGINA 6) 2 Utile Mesagerul Mica Publicitate Normative al Consiliului Local SERVICII • Caut bonă pentru copii școlari, în Miroslava. Dorim o persoană se‐ Reunit în ședină de lucru ordinară, în ziua rioasă, cu experienă și răbdare. Salarizare negociabilă! Permisul de de 29 iunie 2017, Consiliul Local Miroslava a conducere reprezintă un avantaj. Telefon: 0721.280.783 dezbătut, votat și aprobat următoarele nor‐ mave: AUTOMOTO • Vând motoscuter Peugeot – com. Miroslava. Tel: 0740‐684.520. • Hotărâre privind alegerea președintelui • Vând Dacia 1310 break, în stare de funcionare. Tel: 0760‐265.689. de ședină pentru trim.III, respecv pentru lu‐ IMOBILIARE nile iulie, august, septembrie 2017 (consilier • Vând teren intravilan în sat Valea Ursului, 3 parcele x 1.000 mp. local Gheorghiă Olaru); Pre 10 euro/mp. Negociabil. Tel: 0755‐517.680; 0754‐79.22.85; • Hotărâre pentru revocarea HCL Miroslava • Vând teren intravilan în sat Dancaș, 550 mp, 20 euro/mp. Tel. nr.101/27.04.2017 privind rezilierea contractu‐ 0755‐517.680; 0754‐79.22.85; lui de concesiune nr.28725/04.11.2015 înche‐ • Arendez 10.500 mp – fâneaă, în Valea Ursului (lângă biserică). Tel: iat între Comuna Miroslava și doamna 0745‐914.122. Avadanei Mihaela Adriana; • Vând lot de teren, 527 mp, în Valea Ursului, intravilan. Telefon: 0746‐828.420. • Hotărâre privind însușirea Inventarului Domeniului Public al Comunei Miroslava ca ur‐ • Hotărâre pentru modificarea și completa‐ P+E+M cu înălimea de maxim 8 m la cornișă, SERVICII MEDICALE mare a înscrierii drumului public D 281/5, în rea HCL Miroslava nr.26/31.01.2017 privind re‐ pentru terenul arondat satului Balciu, extravi‐ • Kinetoterapeut autorizat efectuez kinetoterapie, fizioterapie (cu‐ suprafaă de 233 mp. în inventar; glementarea unor măsuri de sprijin pentru lan Comuna Miroslava, în suprafaă de 22100 reni și ultrasunet) și masaj la domiciliu. Telefon 0745‐952.667. • Hotărâre privind însușirea Inventarului elevii clasei a VIII‐a și a profesorilor coordona‐ m.p., situat în tarla 61, P1A, având numere ca‐ Locuri de muncă Domeniului Privat, Anexă nr.1 la HCL tori din cadrul unităilor de învăământ: Școala dastrale: 80642, 80643, 80644, 80645, 80646, nr.42/28.02.2017; Gimnazială ”Dimitrie Anghel”‐Corneș și 80647, 80648, 80649, 80650, 80651, 80652, LOCURI DE MUNCĂ • Hotărâre privind scurea în procent de • Salon modern, situat în centrul comunei Miroslava (deasupra ma‐ Școala Gimnazială ”Col. Constann Langa”‐ Mi‐ 80653, 80654, 80655, 80656, 80657, gazinului alimentar de la semafor) angajează manichiuristă, frizer, 50% de la plata impozitului pe clădiri pentru roslava pentru îmbunătăirea calităii rezulta‐ 80658,80659, 80660, 80661, 80662, 80663, coafor și cosmecian. Relaii la telefon: 0745‐08.60.61. construciile înregistrate pe raza Comunei Mi‐ telor la Evaluarea Naională din anul 2017; 80664, 80665, 80666,80667, 80668 ,80669, • Primăria Miroslava angajează tehnician sau asistent veterinar, roslava, deinute în proprietate de către SC EN‐ • Hotărâre privind acordarea cu tlu gratuit 80670, 80671, 80672, 80673, 80674, 80675 – pentru padocul de câini comunitari, din Balciu. Relaii suplimentare, VIRO CONSTRUCT SRL; a dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ beneficiar Heller Jehezkel și proprietarii parce‐ la telefon: 0748‐078.114. • Hotărâre privind modificarea și completa‐ GRID SA a terenului ce aparine domeniului pu‐ lelor; • SC Avantest SRL, punct de lucru în Brătuleni, angajează personal rea Nomenclatorului stradal al comunei Miro‐ blic al Unităii Administrav Teritorială Comuna • Hotărâre privind avizarea documentaiei pentru service auto, cu următoarele specializări: mecanic auto, pre‐ slava, Anexa nr.1 la HCL nr.30/26.02.2016; Miroslava, judeul Iași pentru execuia proiec‐ – temei PUZ, POT maxim 35%, CUT maxim gător, electrician auto, inginer.
Recommended publications
  • Explorează. Descoperă. Visează…
    Lunar al comunei Miroslava GRATUIT MesagerulISSN 2457-8924 Septembrie 2017 Anul IX Tiraj 6000 exemplare Zilele Turismului la Miroslava 2017 – ediţia a V-a Explorează. Descoperă. Visează… Ca mai toi adevăraii călători, cei care viziteză Zilele turismului la Miroslava – manifestare or- toare ale economiei locale. Iar lucrurile acestea au comuna Miroslava pot vedea, vorba unui celebru ganizată de Primăria Miroslava, prin intermediul devenit deja realitate. polician, mai mult decât își pot amin. Însă, fapt unui proiect european (Promovarea produselor tu- Nu trebuie uitat faptul că Miroslava a câștigat, confirmat, își amintesc mult mai mult decât au ristice natural și antropice din comuna Miroslava), în luna iunie a acestui an, titlul de „Sat Cultural al consacrată deja în plan naţional, a ajuns la cea de- României 2017”, într-o competiţie cu 41 de co- văzut! Iar asta nu poate decât să‐i bucure pe mai‐ a cincea ediţie, iar numărul celor sosiţi în vizită în mune din România, evenimentul fiind organizat, marii administraiei locale, cei care au chivernisit comună a crescut semnificativ în ultimii ani. încă din 2014, de Asociaţia Cele mai frumoase sate banii miroslăvenilor și‐i investesc acum pentru Ediţia a cincea – o bornă importantă, dat fiind din România, sub patronajul Ambasadei Franţei dezvoltarea comunei, pentru transformarea ei într‐ faptul că s-a pornit la drum, în 2013, cu ideea în România și a Delegaţiei Valonia – Bruxelles, cu creșterii cu peste 5 la sută a numărului de turiști obiectivul principal de a promova patrimoniul cul- un prosper centru de atracie nu doar imobiliară veniţi la Miroslava, cu speranţa înregistrării unei tural și turistic a satelor românești.
    [Show full text]
  • Eliberarea De PUZ-Uri La Miroslava a Fost Sistată
    Lunar al comunei Miroslava GRATUIT MesagerulISSN 2457-8924 August 2017 Anul IX Tiraj 6000 exemplare Eliberarea de PUZ-uri la Miroslava a fost sistată • Măsura este valabilă doi ani şi a fost adoptată pentru a regla ritmul de dezvoltare urbană din comună, etapizat, în concordanţă cu programele de exndere a infrastructurii de ulităţi şi a căilor de acces existente Începând cu data de 29 iunie 2017, Primă- ria comunei Miroslava nu mai aprobă acor- darea Avizelor de Oportunitate în scopul elaborării de PUZ și RLU, potrivit HCL 153. Această măsură administrativă a fost luată la recomandarea compartimentului tehnic al Primăriei Miroslava, datorită valului foarte mare de solicitări venite din partea deţinăto- rilor de terenuri care vor să-și treacă proprie- tăţile din extravilan în intravilan, ca mai apoi să le fragmenteze și să facă pe ele case, sau diverse construcţii cu caracter utilitar. (amă- nunte în pagina 3) RECOMANDARE EXPLICITĂ A PRIMĂRIEI MIROSLAVA: Sechestru pentru datorii mai Elevii din clasele primare vechi de 1 an la Primărie ar trebui să înveţe dimineaţa • Posesorii de autoturisme riscă să Având în vedere că în rămână fără cerficatul maşinii această perioadă condu- dacă nu şi‐au plăt amenzile cerile școlilor își definiti- vează programul orar După ce a epuizat calea somaţiilor și a pentru desfășurarea ore- popririlor clasice, ca să-și recupereze de- lor de învăţământ în anul bitele istorice pe care le au unii contribua- școlar 2017 – 2018, Pri- bili către bugetul local, Primăria zează terenurile și casele – acestea nu mai măria Miroslava insistă Miroslava intenţionează să apeleze la alte pot fi înstrăinate până nu se acoperă de- ca acest orar să ţină cont forme de executare a lor: sechestrul! Po- bitul restant – sau autoturismele.
    [Show full text]
  • 1 ROMÂNIA Avizat JUDEȚUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD
    ROMÂNIA Avizat JUDEȚUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr. 377/6.11.2018 PROIECT HOTĂRÂREA nr. ______ din _________________ 2018 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 145/2001 privind aprobarea Regulamentului de organizare și functionare a bazelor sportive Având în vedere inițiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr. 77864/23.10.2018, Analizând raportul de specialitate nr. 77631/23.10.2018 al Serviciului Baze Sportive și rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad, Ținând seama de prevederile Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare, Ținând seama de prevederile Legii nr. 69/2000 Legea educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare, În temeiul prevederilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 45 alin. (2), art. 115 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD H O T Ă R Ă Ș T E: Art. I. Se modifică Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 145/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare și functionare a bazelor sportive, după cum urmează: 1. Articolul 2 se completează cu încă o poziție: ”Sală de sport Voinicilor” 2. Articolul 10 se modifică și va avea următorul conținut: ”Art. 10. (1) Programul de folosire a bazelor sportive este următorul: ▪ în perioada 01.05 – 30.09, între orele 07,00 – 23,00 ▪ în perioada 01.10 – 30.04, între orele 07,00 – 21,00 (2) Prin excepție, bazele sportive dotate cu instalația de nocturnă pot fi închiriate (cu plata energiei electrice consumate) și după orele prevăzute la alin.
    [Show full text]
  • Planul De Dezvoltare Durabilă a Comunei Valea Ierii
    PLANUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ A COMUNEI VALEA IERII 2020-2025 Fundaţia Eco - Mont Comuna Valea Ierii, judeţul Cluj 2020 Planul de dezvoltare durabilă a comunei Valea Ierii PLANUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ A COMUNEI VALEA IERII 2 Planul de dezvoltare durabilă a comunei Valea Ierii PLANUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ A COMUNEI VALEA IERII Comisia pentru realizarea Planului de Dezvoltare Durabilă a comunei Valea Ierii: 1. Marcel MARCU – profesor pentru învățământul primar; 2. Cristian LAZĂR – ex-consilier local; 3. Iuliana BERCIA – ex-consilier local; 4. Nelia-Crenguța MARIȘ – secretarul general al comunei Valea Ierii; 5. Ioan GIURGIU – referent la Primăria comunei Valea Ierii; 6. Florin COCUȚ – preotul Parohiei Ortodoxe Valea Ierii; 7. Dan-Radu DUMA – administrator firmă; 8. Bogdan BUȘ – administrator firmă; 9. Tiberiu SCOLCA – medic de familie; Coordonator: Marin-Gavrilă MARC, director executiv, Fundaţia Eco-Mont 3 Planul de dezvoltare durabilă a comunei Valea Ierii OPIS Nr.crt. Titlul Pagina 1 Acronime 9-10 2 Cuvânt înainte 11 3 Introducere 12-22 4 PROFILUL COMUNEI VALEA IERII 23 Capitolul I Prezentarea generală a comunei Valea Ierii 5 1.1 Scurt Istoric 23-25 6 1.2 Amplasarea geografică 25-26 7 1.3 Relieful 27 8 1.4 Rețeaua hidrografică 28 9 1.5 Siturile naturale de importanță comunitară din 29-34 comuna Valea Ierii 10 1.6 Ariile naturale protejate de interes județean 35-37 11 1.7 Solurile 37-38 12 1.8 Resursele naturale 38-39 13 1.9 Clima 39-41 14 1.10 Vegetația 41-43 15 1.11 Fauna 43-44 16 1.12 Resursele forestiere 44-57 17 1.13 Rețeaua rutieră
    [Show full text]
  • Lacul Lui Binder, De La Groapă De Gunoi, La Centru De
    thyssenkrupp Bilstein S.A. a deschis o nouă fabrică de amortizoare în Sibiu P. 7 An XI, Nr. 516 • 29 iunie - 5 iulie 2019 | Săptămânal gratuit distribuit în fiecare cutie poştală din Sibiu | 32 pagini | www.sibiu100.ro 70.000 EXEMPLARE SĂPTĂMÂNAL; PUBLICAŢIE AUDITATĂ Apreciază-ne pe Facebook facebook.com/Sibiu100 CITIŢI ŞTIRI ÎN TIMP REAL PE www.sibiu100.ro Urmăreşte-ne pe Twitter @sibiu100 | pe Instagram @sibiu100 sibiu100.ro LACUL LUI BINDER, TOYOTA C-HR DE LA GROAPĂ DE HYBRID Ai condus vreodată hybrid? Te invităm la un test drive. GUNOI, LA CENTRU SON MOTORS - Toyota Sibiu Şos. Sibiului, nr. 28, Şelimbăr, jud. Sibiu, T: 0269216113 P. 4-5 www.sibiu.toyota.ro DE AGREMENT Facebook: Toyota Sibiu Motorizare - 1.8 litri hybrid e-CVT, Consum de combustibil mixt (l/100km) - 3,8 l/100km, Tip caroserie - SUV compact, Emisii CO2 (g/km) de la - 86 g/km 2 An XI, Nr. 516 • 29 iunie - 5 iulie 2019 Săptămânal gratuit, distribuit în fiecare cutie poştală din Sibiu | 32 pagini | tiraj 70.000, auditat BRAT 3 Apreciază-ne pe Facebook facebook.com/Sibiu100 Actual Local Urmăreşte-ne pe Twitter @sibiu100 | pe Instagram @sibiu100 CITIŢI ŞTIRI ÎN TIMP REAL PE www.sibiu100.ro sibiu100.ro EDI Reparații pe 15 străzi, în Terezian, Concurs Dan Barna: TO Lazaret și Țiglari, cu credite BERD, reporteri USR este actor în discuțiile la nivel european Ești pasionat de jurnalism, chiar dacă nu ai ales această carieră până ne vor face mândri și nu așa cum ne-am RIAL aprobate de Consiliul Local acum? Iubești limba română, simţi obișnuit până acum, doar de rușine.
    [Show full text]
  • 21. Raport Infrastructuri Culturale
    Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare 2014 STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013” Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013 Elaboratori asociaţi: S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Director general: Toader POPESCU STUDIUL 21. INFRASTRUCTURI CULTURALE Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Formă finală. 2014 Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 21 2 2 Infrastructuri culturale Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014 Studiul 21. Infrastructuri culturale I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului Domeniul 6. Cultură şi patrimoniu Studiul 21. Infrastructuri culturale I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) Raport final I.3. Lista autorilor, colaboratorilor Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, urb. Ramona UNGUREANU, arh. Şerban POPESCU‐CRIVEANU Cartografie, GIS: dr. geogr. Sorin BĂNICĂ, dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU I.4. Lista consultanţilor de specialitate Dr. arh. Sergiu NISTOR, dr. Virgil Ştefan NIŢULESCU I.5. Cuprinsul studiului I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor I.4. Lista consultanţilor de specialitate I.5. Cuprinsul studiului I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor I.7. Lista tabelelor şi graficelor I.8. Anexe II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2.
    [Show full text]
  • Ziar 4233.Pmd
    Pe repede înainte, Ecaterina 2.676 locuri Micuþii atleþi de la Andronescu vrea sã transforme de muncã vacante C.S.ª. Ploieºti, 8 titluri mii de locuri din învãþãmântul liceal la nivelul judeþului de campioni naþionali în cel profesional Prahova regionali Pag.2 Pag.10 Pag.12 m&m computers Ploieºti, Strada Romanã PNr. 4233 P 7 - 13 IUNIE 2019 P 12 pagini P 1,5 lei www.informatiaprahovei.ro nr. 50, Tel./Fax: 0244-516166 Sondaj: 6 din 10 români plãnuiesc 4 copii morþi în viiturã sã cãlãtoreascã în vacanþa de varã din Comunele Sângeru ºi Lapoº, acest an cu maºina personalã ªase români din 10 vor cãlãtori cu diagnoze, folosind un tester specializat, maºina personalã în vacanþa din vara a calculatorului motor ºi a tuturor siste- aceasta, iar un sfert dintre aceºtia (25%) melor de siguranþã. În plus, este reco- cele mai afectate de inundaþii au în plan sã meargã la mare, reiese din mandat ca intervalul de revizie a nive- datele unui sondaj realizat de un maga- lului uleiului de motor sã nu depãºeascã zin online de piese ºi accesorii auto. Con- 12 luni sau maximum 15.000 de km Amãnunte în pagina 3 form rezultatelor, publicate marþi de parcurºi. AutoEco.ro, 22,5% dintre cei care ºi-au “Este important ca orice verificare propus sã foloseascã maºina personalã sã fie fãcutã doar de personal specializat pentru a merge în concediu opteazã în service-uri autorizate. Dacã nu au fost pentru o cãlãtorie la munte, în þarã, iar înlocuite deja anvelopele de iarnã cu 12% vor sã plece în strãinãtate.
    [Show full text]
  • Sclavie Modernă La Un Transportator Din Argeş
    Ceva ce sigur nu ştiaţi şi doriţi să afl aţi! Preotul Brânzea s-a luptat trei ani Sclavie modernă să transforme Parcul Florica în cartier de vile la un transportator Coincidență sau nu, a renunțat la proces în octombrie 2017, cu puțin înainte de fi na- lizarea negocierilor prin care din Argeş Ministerul Culturii a cumpărat DEZVĂLUIRI Vila Florica pag. 10-11 NR. 1254 FONDAT ÎN 1994 Săptămânal de informaţii diverse 25 - 31 iulie 2018 20 pagini 1 leu Scandalul Transfăgărăşan şi furia patronului CUM SUNT de la Valea cu Peşti pag. 12 EXPLOATAŢI Ultimele noutăţi Narcis Ion (foto): „Am cerut să-mi bage şi mie ceva ŞI INTIMIDAŢI din bani pe card... Au zis «îţi dau bani, dar să mergem despre mall-ul gigant la notar. Facem o hârtie prin notariat» (...) Nu înţeleg, de la Piteşti pag. 18 ŞOFERII se dă salariul prin notariat sau cum?” pag. 5 Eugen Răducu: „Primăria Piteşti Părinţi disperaţi. Mai mult pag. 6 mi-a încălcat dreptul de 100 de copii respinşi la pag. 7 fundamental apărat de Constituţie” înscrierea la creşele din Piteşti O mămică amenință că își va duce copilul la Direcția de Asistență Socială Două „vizite thriller” Directorul DAS, Sorin Iancu: „Asta e, atât poate oferi municipalitatea!” la Primăria Ştefăneşti: Mihai Ghezea pag. 2 Lecţia de la poliţie. Sau cum a stins şi Mugur Voinea Punctul pe Y Dragnea lumina în PSD Argeş Primarul de la Arefu: ă amuză teribil pișatul ochilor la ”Generația Radu Vasilică”, ajunsă domnului pământean, ca să-i ia ei Mdin senin pe tema dramoletei acum la (i)maturitate politică și care jilțul.
    [Show full text]