Revista Fundaţiilor Regale
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
i u REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE ANUL VI i APRILIE 1939 NR. 4 T. ARGHEZI .... Versuri 3 N. M. CONDIESCU . Din „însemnările lui Safirim". 8 AL. PHILIPPIDE. In marile singurătăţi .... 16 E. LOVINESCU . Acord final (V) ...... 19 AL. T. STAMATIAD Din poezia chineză 37 IOANA POSTELNICU Bogdana 46 GHERGHINESCU VANIA Versuri 62 TEODOR SCORŢESCU Concina prădată 66 IORGU IORDAN . Don Quijote .... - .". 82 N. I. HERESCU . Despre condiţiile poeziei ... 102 LT.-COL. C. VERDES . Potenţialul de război al României 109 MIRCEA ELIADE . Cărţile populare în' literatura românească 132 VLADIMIR STREINU . Note despre stil 148 ŞERBAN CIOCULESCU Aspecte lirice contemporane . 162 CRONICI O NOUĂ MARE LUCRARE A D-LUI Dr. GH. BANU: L'HYGIENE DE LA RACE de G. K. Constantinescu (185); UN DIPLOMAT MORALIST: IOVAN DUCICI de Mihail Sebastian (187); LA O RETIPĂRIRE A POE ZIILOR LUI ST. O. IOSIF de M. Sb. (192); O CARTE ASUPRA DESTI NULUI OMENIRII de Constantin Micu (193); PROBLEMATICA CULTURII de Dan Berceanu (199); CRONICA GERMANĂ de Mircea Streinul (205); RETROSPECTIVA LUCHIAN de K. H. Zambaccian (210); O MONOGRAFIE GERMANĂ DESPRE DRAMATURGUL O'NEILL de Petre Comarnescu (214); CRONICA MUZICALĂ de Virgil Gheorghiu (219); ŞTIRI MUZICALE DIN STRĂINĂTATE de Nicolae Missir (225). REVISTA REVISTELOR NUMĂRUL — 240 PAGINI - 30 LEI REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE REVISTĂ LUNARĂ DE LITERATURĂ, ARTĂ ŞI CULTURĂ GENERALĂ COMITETUL DE DIRECŢIEt I. AL. BRÀTESCU-VOINEŞTI, D. GUŞTI, E. RACOVITÀ, C. RĂDULESCU-MOTRU, I. SIMIONESCU Redactor şefi Redactori; PAUL ZARIFOPOL CAMIL PETRESCU (i.I - ..V.1934) RADU CIOCULESCU II! REDACŢIA BUCUREŞTI III 39, BULEVARDUL LASCAR CATARGI, 39 TELEFON 2-40-70 ADMINISTRAŢIA CENTRALA EDITURILOR FUNDAŢIILOR REGALE 22, STRADA LIPSCANI, 22 TELEFON 5-37-77 IIIIIIIIIIIIIIIIIIHIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIilIIIIIUIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII ABONAMENTUL ANUAL LEI 360 PENTRU INSTITUŢII ŞI ÎNTREPRINDERI PARTICULARE LEI 1.500 EXEMPLARUL 30 LEI CONT CEC POSTAL NR. 1210 ABONAMENTELE SE POT FACE ŞI ACHITA PRIN ORICE OFICIU POSTAL DIN ŢARĂ MANUSCRISELE NEPUBLICATE NU SE ÎNAPOIAZĂ EDITATĂ DE SECRETARIATUL GENERAL AL FUNDAŢIILOR CULTURALE REGALE REVISTA FUNDAŢIILOR REGALE • ANUL VI, NR. 4, APRILIE 1939 BUCUREŞTI FUNDAŢIA PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ „REGELE CAROL II" 39, Bulevardul Lascar Çatargi, 39 UN PLOP USCAT Un plop uscat şi lângă plop o şcoală. Jurîmprejur, tăria goală. O veşnicie uriaşă, ne 'ntrerupt Albastră, 'n şes, în zări, sus, dedesubt. Atâta cer pentru atâta sat ! Atâta Dumnezeu la un crâmpei ! Un greiere de om stă 'ngenunchiat Cu cobza 'n rugăciunea ei. Tu te închini şi mai nădăjduieşti, Fărâmă de ceva ce eşti, Şi glasul tău cântat ţi se îngroapă Ca 'n heleşteu un strop de apă. Plopul uscat ştia mai mult : a fost. Fă şi tu trunchi, ca plopul din ogradă, Creşte la cer, de bunăvoie prost, Dă frunze 'n el şi lasă-le să cadă. STĂ SINGURATIC Stă singuratic câinele. De pază Nu ştie cui, pe la amiază: Fântânii rupte, spinului uscat, Drumului, cerului, omului ? A tremurat. Gerul îi ustură urechile, laba, Nevinovat, neîndurat şi de geaba. Carnea, vlaga, zgârciul, pe de-a'ncetul, I le-a mâncat şi mistuit scheletul. Barbă aspră i-a crescut, zbârlită. Vocea scânceşte isprăvită. Şi-a purtat ocărîte oasele Pe la toate şurile şi casele. II chem şi nu înţelege: Nu mai poate să se deslege. Dar ochii lui, într'un maidan, Părinte, Dau mărturia lucrurilor sfinte. CĂTUNUL Cătunul s'a mutat tiptil, din zare, In cimitirul lui, mai mare. Ce s'a născut, pe rând s'a şi 'ngropat Şi crucile-au intrat în sat, Viori de lemn încremenite într'un semn. Şi au ieşit din sat până departe, Lăsându-i drumurile moarte. Ia seama bine, dacă treci, La încâlcitele şi vechile poteci. Să nu te 'mpiedeci de ciulini. Morţi-s acolo, ca 'n cătun, vecini. Târît în ploaie de ciubote grele, Drumeţul, noaptea, poate să se 'nşele Şi, încercând cârligul pus la porţi, Să ceară găzduire delà morţi. ZIUA CENUŞIE Ziua cenuşie, vânata zi tristă îşi cocoloşeşte soarele 'n batistă. Printre canavaua ceţurilor, sură, Plopii de frânghie-s prinşi în ţesătură. Roiuri, porumbieii: vre-o câteva sute De scrisori şi plicuri albe, desfăcute. Negura urzeşte, molcomă şi mută, Noaptea ne 'ntreruptă, ne mai începută. Hornurile toate dau puţină ceaţă, Câlţ câte-o fărâmă şi tigaie creaţă. Soarele rămâne spânzurat: un bumb. Zi crochiu. Estompă şi condei de plumb. ZIUA ALBĂ Zi albă, zi uşoară, de zăpadă, Faţa de in se-aşterne sărutată Şi, proaspătă şi nouă, s'a întins Cu fluturii din ceruri care-au nins. In dreptul geamului de chihlimbar E pusă masa cinei în altar, învestmântaţi în aripi ca 'ntr'o haină, îngerii mici adus-au har în taină. Din înălţimi o rază aurie Ia parte 'n bolţi la sfânta liturghie Şi lingura rotundă, din potir, Lacrimi a scos şi rouă de safir. Un gust ce fuse 'n vin şi în prescură I s'a topit ca un surîs în gură Şi 'n sâni feciori i-a scăpărat scânteia. — Cuminecă-se roaba ta, Femeia. T. ARGHEZI DIN «ÎNSEMNĂRILE LUI SAFIRIM» « Nimicuri, — ai să te usuci aici prietene, pentru închipuiri care nu schimbă întru nimic rostul celor orânduite de mai înainte... Băiete, — mi-e milă de tine... ». Aşa mi-a spus acum un an, Pan. Are poate, dreptate. Un an de când n'am mai mânjit albul hârtiei cu slovele mele... O lâncezeală încordată, un fel de negaţiune, care poartă totuşi la temelie o afirmare a credinţelor mele despre viaţă şi de ce clo coteşte dincolo de ea, mi-a paralizat orice fel de manifestare, în afara haoticelor mele convorbiri cu morţii... Trăiesc cu morţii. In tăcerea lor desluşesc lămuriri, mult mai temeinice decât toată vorbăria oamenilor care încă pentru câtva mai pot duce furculiţa la gură, se mai pot îmbăia, pot să-şi umple sufletele cu acordurile muzicii, ale poeziei şi ale prostiei... şi mai pot să iubească... Strângeri şi contopiri de trupuri, — mâine pulbere. Nopţi de-a-rândul, în chilia tămâiată cu mireasma aducerilor aminte, am stat cu gândurile risipite, cu frământări fizice fără putinţă de descris împrăştiat tot în haos şi strâns ca un ghem, căutând iarăşi să mă desluşesc, ca şi cum ceva nou ar mai fi putut încă ţâşni din buhava mea făptură. In clipele de hâdă autoanaliză, îmi mângâiam barba mătăsoasă, uitându-mă în oglinda aburită, — dar al Băbicăi, în care ea de atâtea ori şi-a privit frumuseţea-i drăcească, — şi căutam să mă conving, că în ochii mei mai port încă aceeaşi flacără mistică cu care am târît după mine gloata... « Deşertăciune, — toate-s deşertăciuni... ». Ce straniu contrast, dovedesc, în mine cel de acum. Am fost pentru toţi un dinamic, un animator, o energie care ardea fără isprăvire; aceasta numai la suprafaţă. Eu, cel adevărat, am fost şi am rămas un static, un contemplativ, un negativ, după cum ultimele zile mă dovedesc. De unde această putere de a-mi ascunde adevărata fire şi manifestările de luptător în care m'am încrezut şi cu care am înşelat atâta lume? De bună seamă, din cearta neisprăvită a strigoilor, care îşi continuau socotelile prin mine, socoteli care vor fi continuate prin alţii... In fiecare zi, — stăpân pe o energie care nu-i a mea, dar, probabil, vine delà ei, — după noaptea nedormită, muncesc ală turi cu Ozie şi Isaia, la gospodăria schitului. Am făcut din el o inimă de flori şi de verdeaţă. Seara, stau de vorbă cu netrebnicii mei fraţi, spunându-le cuvinte în care eu am vrut să cred, dar nu pot să cred. Ei ascultă plini de evlavie poveştile mele. Ştiu eu ce diavoli muncesc aceste făpturi sărace de duh, — cu suflete de piatră, cu instinctele primitive din începuturi, când omenirea era poate încă fericită. El, a venit de nenumărate ori... Umple de frig chilia. Şopteşte blând : « Frate, atâta clocot de viaţă svâcnea în mine... Vocea cea neiertătoare mă mustră: « Cain, ce-ai făcut cu fratele tău ? ». Oameni buni, — la sfârşitul unei vieţi bogată în mulţămiri ca şi în dureri, — strig acum şi voi striga şi dincolo de nefiinţă : « Nici o morală, nici o lege omenească, nici o filosofie nu îngreu nează cântarul vieţii, cât o bătaie a inimii, care, odată oprită, ni meni şi nimic nu o mai poate readuce la pulsaţia ritmică şi ani mală, mai presus de toate animală, pentru care a fost croită. O iarnă aspră bântuie. A nins, a nins zile de-a-rândul. Neputincios întru gândire şi scris, priveam ceasuri după ceasuri, ninsoarea care cădea. Un ritm de flaşnetă, în toate. In cutia de rezonanţă aceeaşi gamă de sunete trezită prin învârteala manivelii, de către meşterul necunoscător si el de ce când învârteşte ies atâtea va- riaţiuni de sunete. Zăpada care îmbracă codrii la fel, — într'un alb cu totul dimpotrivă nuanţei cu care noi însemnăm albul, — îmi spune poveşti dintr'o lume care n'a fost a mea, cel de acum, dar pe care, totuşi, am trăit-o cândva. Trăiesc cu morţii. Ei spun mai mult decât cei vii. Pan mă priveşte batjocoritor. De atâtea ori, în lungul zilelor sbuciumate care m'au oprit să scriu, îl priveam, aureolizat de flăcările buştenilor, — şi-mi ziceam, că acest diavol, cinic şi înţe legător a atâtea şi atâtea, trebue înlăturat din preajma mea, sfă râmat cu mâinile mele care l-au adorat trei sferturi din viaţă ca să-1 urască acum. « Nimeni, nu poate opri viaţa... Ori viaţa e cântec, e sufe rinţă împletită cu iubire, e sacrificarea inconştientă a păpuşilor zişi oameni — la fel cu furnicile — pentru urmări încă nelămu rite, şi crede, prietene, că tot în cântec şi în frenetica înlănţuire de o clipă a trupurilor sunt eternizate toate cele trecătoare care însă, poartă în ele adâncul începuturilor... Stă afară, o lumină de lună, o lumină de îngheţ polar peste codrii ninşi. Pipăi, cu mâini tremurânde, Biblia în care stă, pitită, înţelepciunea omenirii.