Tolle Lege Constantin ABĂLUȚĂ
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
tolle lege 1 Constantin ABĂLUȚĂ Neînsemnătate Anei Blandiana Mă bucur de neînsemnătatea mea în fiecare zori de zi odată cu prima rază de soare îmi zic că-i bine să fii un om de rând care trece pe-o stradă oarecare pe sub umbra copacilor și ei anonimi e-o putere neștiută în a te ține de-o parte în a nu fi mai mult decât unul din acele noduri ale pomului tuns primăvara nod care-a și dat lăstari sferă țepoasă bucurându-se-n soare scăldându-și în ploaie și zăpadă neînsemnătatea vegetală 2 nulla dies sine linea la hotelul care era în afara orașului, ridicat pur și simplu pe un mare maidan prăfos, un fel de tub enorm neperforat de nici o fereastră, care, văzut din afară, era aproape înspăimântător. Când pătrundeai în interior, Ana BLANDIANA prima impresie era aceea a unei grădini mirifice, pentru că nu se vedeau încăperile, acoperite de flori, încât părea că e o arhitectură de flori. De fapt, curiosul tub era format din inele suprapuse construite din balcoane și ferestre de care atârnau plante agățătoare, legând între ele etajele cu lanțuri vii de frunze și flori. Prima impresie era de-a dreptul șocantă și ar trebui să adaug poate că șoca prin frumusețe, dar nu ar fi exact: surpriza, oarecum neliniștitoare, a frumuseții era doar unul dintre elementele care contribuiau la șocul – oricât ar părea de ciudat – mai curând neplăcut pe care îl producea asupra noului venit. Parterul era un imens restaurant (sau poate mai multe) cu mesele ascunse sub coroane de arbori între care se întindeau liane, Corectitudinea politică contra încât senzația nu era de hotel sau de restaurant, ci International PEN de junglă, mai mult, de artificiu, în pofida frumuseții reale obținute cu mijloace naturale. Pentru că, deşi La Guadalajara nu mă aștepta nimeni. Știam toate plantele erau adevărate, nu creau o atmosferă numele hotelului, dar nu era nici un taxi, nici un de natură dezlănțuită, ci de kitsch. Acesta urma să fie autobuz, fuseseră luate înainte de ieșirea mea, cadrul în care aveam să-mi petrec următoarele cinci observasem și mă mirasem că la coborârea din avion zile, poate cele mai alienante pe care-mi amintesc să toată lumea se grăbea. Nu-mi rămânea decât să le fi trăit. aștept, gândindu-mă că este o bună încheiere a unei Am fost condusă într-o cameră, m-am instalat, atât de aventuroase călătorii. Ce-ar fi putut să mi se am făcut un duș, am băut un ness și am coborât în mai întâmple? De altfel, nu avea cum să mă aștepte sala de conferințe care se afla la etajul întâi și, în mod cineva, din moment ce nu sosisem după program și surprinzător, nu avea nimic din stilul ansamblului, nici mesajul pe care îl lăsasem pe un telefon al congresului o floare, nici o liană, doar un amfiteatru rotund de vreo era puțin probabil că-și atinsese scopul. Și totuși, 500 de locuri, cu scaunele și pereții din catifea gri. Țin peste vreo jumătate de oră a apărut agitat Alexandre minte culoarea pentru că eram eu însămi îmbrăcată Blokh, care avea aerul că nu-i vine să creadă că mă într-un taior gri și aveam senzația că dispar îngrijorător vede, care aflase că am plecat de la București de trei în peisaj. Apoi am început să întâlnesc colegi, ne-am zile și – fără nici o veste, sau cel puțin explicație, a îmbrățișat, ne știam de la alte congrese și conferințe. nesosirii mele – se gândea la cele mai catastrofale Ca de obicei, în prima clipă atmosfera era ca la posibilități, iar acum, cu câteva ore înainte de a trebui întâlnirile ritmice de după terminarea facultății. Apoi să intru în program, venise pur și simplu să vadă l-am întâlnit pe Vitalie Ciobanu, noul președinte al dacă n-a mai apărut o informație. Am încercat să-i PEN Clubului de la Chișinău, și m-a bucurat faptul că povestesc pe scurt întreaga epopee, dar era evident mai era un român cu mine în acel capăt al lumii, unde că nu are cum să înțeleagă, mai ales că, frântă de eu urma să interpretez un rol principal într-o piesă pe oboseală, nu numai pentru trecut, ci și pentru viitor, care n-o cunoșteam decât cu aproximație. Prezenţa lui îmi auzeam eu însămi spusele lipsite de coerență și mă făcea nu numai să nu mă mai simt singură, dar îmi neconvingătoare. Oricum, nu avea timp să mă asculte, dădea iluzia unui punct de sprijin în univers. trebuia să ajungem la hotel, să mă schimb pentru a Dintre cele cinci zile ale congresului, singura participa la deschiderea congresului, după cum nici care merită povestită într-adevăr a fost o noapte. eu nu mă puteam concentra să-i înțeleg cele câteva Noaptea de dinaintea instalării noului președinte și a fraze despre atmosfera tensionată și intrigile japoneze încheierii congresului. A fost probabil cea mai dificilă de care va trebui să mă feresc. Am ajuns relativ repede noapte din viața mea. Dar, evident, ca să se înțeleagă ceva, ca să încerc să înțeleg eu însămi mai mult decât nulla dies sine linea 3 am făcut-o atunci, trebuie să povestesc și zilele. programului, am început să înțeleg că tensiunea Odată primele îmbrățișări și complimente pe care o simțeam în aer nu era fără obiect, că era trecute, chiar din momentul intrării în amfiteatrul vorba de o încordare între diverse grupuri pe care gri am înțeles la ce se referise Alexandre Blokh la încercam și începeam să le identific, fără să identific aeroport când făcuse aluzie, vorbind probabil ca să și obiectul încordării. A doua zi, când au început mă prevină, la o anumită tensiune. De fapt, chiar la discuțiile pe ordinea de zi, lucrurile au devenit ceva intrarea în sală un japonez extrem de elegant, care mai limpezi. Pe de o parte, erau europenii, englezii contrasta aproape șocant cu ținuta boemă a celorlalți, și francezii în primul rând, dar și rușii, germanii, m-a privit ca și cum ne-am fi cunoscut, dar fără urmă norvegienii și, bineînțeles, esticii; pe de altă parte, de simpatie, iar eu am șovăit o secundă neștiind dacă erau reprezentanții celor câtorva centre din Statele trebuie să mă opresc și bănuind că este semnatarul Unite, Japonia și, într-un mod ciudat de pasional, invitației refuzate. Cum însă nu părea să aibă de gând Suedia. Tema confruntării dintre cele două tabere era să salute, am dat să trec mai departe, în timp ce el îmi schimbarea sau neschimbarea statutului organizației, spunea: „O să vă pară rău că mi-ați refuzat invitația ceea ce însemna rescrierea Cartei PEN, celebrul text în Japonia“. Putea să fie o amenințare sau un fel de fondator din 1921. Pasiunile se dezlănțuiau în primul compliment la adresa Japoniei. Am preferat să optez rând în jurul ideii de schimbare, de rescriere a istoriei, pentru cea de a doua posibilitate, infirmată de răceala care trebuia corectată politic. Pentru că despre asta vocii și expresia feței. era vorba, de o dezinfectare, din punctul de vedere Mi-a părut rău încă de atunci, dar din păcate al corectitudinii politice, a formelor și formulărilor aveam programul făcut pentru perioada respectivă – tradiționale. De exemplu, se vorbea doar despre și n-am uitat să-i zâmbesc amabil înainte de a intra în scriitori europeni, în timp ce acum făceau parte din sală. Dar întâmplarea mi-a lăsat un gust neplăcut și de organizație și africani, asiatici, americani, australieni. rău augur. Lumea începea să se așeze parcă intimidată Dar acesta era doar un aspect, mai mult sau de sala neprietenoasă, cu aerul condiționat pus la mai puțin formal al polemicii. Adevărata confruntare maximum, aproape geros. M-am așezat la întâmplare se desfășura în legătură cu întrebarea „Cine poate să pe un loc, știind că după deschiderea oficială va fie membru PEN?“. Întrebare pleonastică și aproape trebui să mă sui la masa de pe scena imensă, urmând absurdă, mi se părea mie, din moment ce însăși să moderez dezbaterea de idei tradițională la fiecare definiția vorbea despre o organizație a scriitorilor. început de congres, după care totul se transforma Dar adepții schimbării spuneau că este vorba de un într-o lungă birocrație – votarea (prin ridicarea unor fel elitist de a vedea lucrurile, că de literatură se foi de plastic roșii pentru „nu“ sau verzi pentru „da“) ocupă și bibliotecarii și librarii, deci o elementară a zeci de moțiuni, apeluri, proteste pe diverse teme. democrație ar fi trebuit să ne facă să-i acceptăm și Până să se umple sala, diverse persoane, probabil pe ei. Dar asta ar însemna dizolvarea, topirea ideii de mexicani, se agitau făcând ultime retușuri, conduși de creație, care este simbolul noțiunii de scriitor, într-un un fel de șef căruia nu-i lipsea decât sombreroşi era imens bazin cultural, pierderea identității. Suntem o atât de aferat încât avea aerul că interpretează pentru asociație profesională, nu una de drepturile omului, se distinsul public acel rol de compoziție. Mi s-a spus că contraargumenta. este medic de profesie, soțul președintei Centrului din La început am avut tendința să consider întreaga Guadalajara și sponsorul întregului congres. Mi-am polemică ceva mai curând prostesc decât periculos. Mi adus aminte epopeea tragicomică a drumului și faptul s-a părut apoi ca fiind prea stupid ca să nască asemenea că trebuia să cer cuiva un document oficial care să încrâncenare, în spatele temei alese pentru confruntări dovedească că eu sunt eu și totul mi-a apărut deodată se ascunde altceva, adevăratul motiv al confruntării, nu numai ridicol, ci și degradant. o altă idee sau un interes ocult, de nemărturisit.