ICOANE MARAMUREŞENE -9 IRE "V 1ST A 3D 35 CULTURA — APA Ifi 33 LUNAR Redactor: Redacţia şi Administraţia: Str. TUDOR VLADIMIRESCU No. 22

cultura tist nsroTJir,^] ^paovnsrart Problema culturii româneşti în provinciile alipite generală cu noul regim politic şi social al statu­ nu este să-mi fie îngăduit chiar delà început lui român. această afirmaţie eretică — o problemă propriu Această din urmă piedică în calea culturii ro­ zis culturală. Ea este, dimpotrivă, una din multi­ mâneşti nu trebue, mai ales, despreţuită. Căci orice plele înfăţişeri ale vastei şi complexei probleme manifestare a vieţii româneşti în nouile provincii de unificare generală a vieţii româneşti în nouile este, pentru populaţiile de acolo, de o potrivă de ei hotare şi, deci, în funcţie de formele şi meto­ reprezentativă pentru viaţa românească în genere. dele îmbrăţişate de această unificare, privită ca Prefectul abuziv care îşi bate joc de libertăţile pu­ ansamblu de manifestări. In consecinţă, nu turne- blice, politicianul corupt ajuns mânuitor al banu­ uri de propagandă ale companiilor teatrale, nici lui public, jandarmul schinjuitor al satelor, percep­ reviste întreţinute de truda câtorva idealişti şi cu torul nemilos şi plin de atitudini neînţelese, toţi atât mai puţin universităţi bântuite de un huliga­ aceşti «soli» ai Unirii şi ai unificării nu reprezintă nism pe atât o!e anticultural, pe cât este, prin e- numai ramura lor restrânsă de activitate adminis­ feçtele lui, antinaţional pot fi factorii decisivi pen­ trativă, ci Unirea însăş, acea Unire care, în fond, tru înălţarea culturii române unice peste ruinile nu a fost decât o alipire la vechiul Regat şi o u- regionalismelor şi particularismelor culturale şi na­ nificare cu regimul de moravuri al acestuia. Şi a- ţionale. Pentru acest scop, e nevoie în prima li­ titudinea de negaţie ce o opun nouile provincii nie de o potrivită atitudine politică a noului Stat acestui fel de viaţă unitară românească, se resimte român, de statornicirea unei vieţii româneşti so­ cu putere şi în domeniul culturii nevinovate, dar ciale şi de stat corespunzătoare cu tendinţele de şi ea de cele mai multe ori îmbrăcată în haina expansiune ale culturii, generoase şi libere de urâ. suspectă a unui import, a unei invazi. Bâtnia ce In adevăr, problema culturii române în ţinutu­ o mănâncă opinca; ui-delà jandarmul «unificai» sau rile noui nu poate d considerată şi tratată ca un adus din acele colţuri obscure şi iobage ale ţârii aspect parţial şi izolat al problemei generale ce vechi, se resimte în gândirea surtucarului ca un ne-o prezintă necesitatea unificării naţionale. In sentiment de bănuiala generală faţă de tot ce vine atitudinea lor faţă de cultura română, populaţia de peste fostele hotare. Şi astfel, un scepticism din Ardeal, Banat şi Bucovina este, cu necesitate îndărătnic, un dispreţ neînfrânt işt face loc în su­ străpânită de atitudinea ei faţă de noul stat român fletul nouilor provincii şi faţă de cultura Româ­ ca atare. Şi nu e vorba, poate, numai de mino­ niei, nu numai faţă de administraţia ei. rităţile etnice pentru cari, cantitatea drepturilor a- Dar nenorocirea ar fi nemăsurat mai mică dacă cordate se traduce în mod fatal într'un criteriu — ceiace nu este, însă, cazul — viaţa românească calitativ al noului regim. Pentru intelectualitatea ar pulsa cu destulă intensitate în centrele intelec­ românească şi, în genere, pentru naţiunea băşti­ tuale ale provinciilor pentru ca, de aci, să poată naşă, cultura română nu este, asemenea, un ele­ izvorî acea cultura românească care, în forma ei ment de viaţă izolat de celelalte noui elemente de «regăţeana» este ameninţător compromisă de jan­ viaţă, politice şi sociale, ce au răscolit adânc ba­ darmi şi de vameşi. Decât, centrul României cul­ zele de existenţă ale nouilor provincii delà Unire turale este şi va fi încă multă vreme tot vechiul încoace. Viaţa unitară româneasca se prezintă, sub regat înapoiat, dar în această privinţă acoperit de diferitele ei aspecte, nouilor provincii drept com­ o glorie netăgâduiiă. Cu atât mai puţin, cultura plexul insolubil al unei schimbate orânduiri a românească nu va putea cu adevârat birui în no­ vieţii care tinde să ia locul vechiului complex vi­ ile provincii prin ea însăş. Va trebui să biruiască tal, impus de trecutele stăpâniri străine cari n'au mai întâi, prin străduinţele colective ale forţelor fost numai politice, ci şi culturale. De aceia, lupta de progres, un regim cinstit de legalitate şi de­ culturii româneşti pentru biruinţa ei în sufletul pro­ mocraţie care să apropie toate sufletele, obidite vinciilor alipite întâmpină nu numai rezistenţa vie astăzi în România nouă. sau inertă a fostelor culturi 'tăpânitoare (cultuş de altfel, în foarte multe privinţi, nemăsurat su­ Aceasta este datoria supremă a orei. perioare celei româneşti), ci — dacă există o a- semenea dispoziţie sufletească — şi nemulţumirea LOTAR RADĂCEANO mătuşa Maranda, — de n'or îngropa iar pe sora Atât ne-a trebuit, c'a doua zi ne-am şi strâns norilor, niclo nădejde de ploaie. nouă fete, care cu mare alai şi cu planşete de-ţi Cum moş Vasile nu răspunse nimic, ocupat cu rupeau inima, am îngropat la apa Sălhuiului pe curăţitul hogeagului lulelei, bătrâna se aşeză ală­ sora norilor gătită şi împodobită întocmai după turi de mine şi începu : povaţa babei Stăncuţa. Iar până'n scăpătatul soa­ — Tot aşa a fost şi pe Ia noi, acum 40 - 45 de relui, a dat Dumnezeu Sfântul o ploaie că a gâl­ ani. Delà Paşti şi până după Ispas, nu mai dase gâit apa prin şanţuri, până noaptea târziu. nicio chicătură. Se 'mbolnăveau oamenii de inimă — Fă-o şi acum, babo,—zice acru moş Vasile. rea şi piereau vitele de foame'n bătătură, iar câm­ — Spun eu, parcă asta? pul negru, pârjolit mirosea, cale de-o poştă, a — N'o spui — şi nici vorbă nu poate să mai iască aprinsă şi-a cenuşe caldă. Au scos şi atunci fie din spre partea matali — dar mai află-mi azi icoane sfinţite ba au venit mi-aduc aminte şi nouă fete mari aici în sat şi eu dau cuvânt — nişte pochi bătrâni cu bărbile pân' la brâu — însă iacă e martor şi domnu' jude — că pân' la Cră­ n'a folosit. Vorbea satul, că pricina fusese un u- ciun nu-mi mai calcă piciorul prin crâşmă. cigaş de oameni, pe care o muere rea îl ascun­ — Şugueşte moşnegul meu — îmi spuse bătrâna sese fără ştirea bărbatului. Bănuind o ispaşe dată cu zâmbet împăciuitor. de Cel de sus, mulţi îşi părăseau casele şi-şi luau — Ba nu şuguesc de loc. Aşa e... lumea 'n cap, când într'o zi, vine la noi baba Fiindcă moş Vasile e pornit la sfadă ori de câte Stăncuţa o bătrână vrăjitoare, mică-mititică, uitată ori nu-i intră cineva în voie, mătuşa Maranda se de o meni şi de vreme. grăbi să plece. — Fa Glafiro — îi spune ea mamei, — spune, fa, fetelor să'ngroape pe sora norilor, c'altfel n'o * să ploaie un vac. — Auzişi scornituri muereşti! De nu i-o rete­ — Da'cum s'o îngropăm mătuşica? întreabă zam scurt, mi-ar fi făcut baba capul calendar încă mama, cu râsul ei de toate zilele. vre-un cias. Sora norilor?... mezina norilor! — — Vai. de mine fată !.. Te numeri şi tu acum prin­ mă rog dumitale, ca om, chipurile, de lumea nouă, tre fomeile bătrâne şi nu şti încă de sora norilor ? nu-s astea deşucheli şi nerozii — spune? — Nu — zise mămuţa. — Lasă moşule, — ce-ţi strică? Mai bine, hai, — Şi nici la părinţi n'ai pomenit? pe la părintele Onofrei să aflăm ce-i cu icoana — Nici. delà Domneşti. Poate că de-or aduce-o are să şi — S'a schimbat lumea cum nici n'am gândit! plouă... Nu e de mirare... Da 'nu i de bine... s'o ştii delà mine. — Cum şi d-ta crezi în de-al de-astea, d-le Supărată foc, baba Stăncuţa dădu să iese, nu­ jude? mă 'ntreabă bătrânul, chiorând un ochi, mai că maica o pofti dulceag pe scaun şi îmbi- bănuitor. ind-o cu doi pumni de făină şi o mână de ouă. o îmbuna îndată. Vezi, că moş Vasile avusese în gazdă, înaintea — Faceţi aşa, cum vă spun şi-ngropaţi de gra­ mea, un copist delà administraţia plăşii. Şi delà bă pe sora norilor. acest savant copist — băiat subţire, băiat de oraş, din capitalie — se molipsise şi bătrânul de mo­ — Dar cine-o ştie? întrebarăm câteva copile dernism. din casă. — îra! Parcă trebue s'o ştiţi? Va s'o faceţi Nu mai crede în fleacurile muereşti. nepoatele maichii. Aşa bunăoară, nu-şi mai făceau crucea când — Cum ? Noi s'o facem ? tuna, sau când toca, nu mai ţinea posturile şi nicio — Voi, — că doar nu-i de loc greu. Iacă să vă altă rânduială păstrată din moşi-strămoşi — în sfâr­ învăţ. Luaţi câte-o făşie din cămăşile a nouă co­ şit, atâtea fără de legi, pentru care cu drept cu­ dane de măr tat — dar toate fete mari — Doamne vânt, mătuşa Maranda când se mânia şi ea, îl nu­ fereşte, de va fi printre acelea vreuna smintită — mea : «păgânule, tătarule !..» şi închipuiţi o păpuşe. Impodobiţi-o cu lămâiţă ca Până întratât se modernizase gazda mea, sub pe mirese şi cu mărgele la gât. Apoi, întocmiţi-i înrâurirea, băiatului cela din capitalie, că şi la cârş- un sicriaş, frământaţi nişte colăcei şi cu năfrămi mă, dacă se nimerea să stea alături cu feţe cin­ albe, spălate şi uscate seara la lună, înşirate pe stite, ca bunăoară d-1 Petrache Cocoş şeful secţiei un brad verde, îngropaţi-o cu vaete şi bocete pe de jandarmi, sau d-1 Iliuţă Popescu agentul sani­ lângă o apă. Veţi vedea, că n'o să ajungeţi bine tar, nici de basamac nu vrea să mai audă şi po­ acasă şi nouri negrii au să vină clae peste gră­ runcea : madă 6ă 'ntunece cerul. S'or frământa ei cât s'or — Un şpriţ de-ăla mare cu fason, — jupâne ! frământa ca să descopere unde Iii mezina, iar după ce-or afla au să se bată în capete,să scapere * fulgere şi să mugească până se vor mistui în stropi Pe când ne îndreptam spre casa părintelui O- şi picuri de ploaie. Astea vor fi lacrămile pentru nofrei, — moş Vasile deşi tot negură de supărat surioara lor... îşi mai îndulci o lecuţă glasul — şi-mi zise:

ANUL i no. 9—10 102 — Adică, numai decât trebue să mergem Ia popS, — Da* să ştii una domnule jude. Dacă-i întinde d-le jude. sfatul cu popa sau cu fetele lui, să nu te apuci să — Aşa, de-o vorbă... le istoriseşti şotia auzită delà foamfa mea de babă. — Mai* bucuros aşi fi să mă'c pe la jupan Moi- — Şi de ce? întreb eu... şăle. A adus nişte vinişor" —şi drept orice laudă — Ti-aşi spune-o, dar ai să te superi. împuşcă odată cu limba de cerul gurii..." Ce pă­ — De loc. cat că 'mneata îl ocoleşti ? Dar are o odăiţă, unde — Ei, iacă : sâ nu sufli un cuvânt de sora no­ nu v'ar putea gâci nici potera din toată lumea. rilor şi mai ales de cele noua fete mari, fiindcă — Nu pot. cel puţin trei dintre cele cinci duduci ale popei se N — Aşa dar vă duceţi la popă. vor mânia straşnic pe d-ta — La el. Bătrânul nu prea e mulţumit de răspuns. 1924, Bălţi Tace, ce tace şi-apoi prinde iar coraj : TRAIAN I. CRISTESCU

AMUR G... MELODIE TRISTĂ Ascult ă-mă, fiecare cuvânt rostit e o mâhnire, Ploaia-şt cântă iară fiecare ochiu, o obsesie de tubire, Jalea e» afara... fiecare tăcere, un gând rău.» Nu s'aude nimeni., strada e pustie... Sufletul ir eu — umbra rece, funerară, fiecare om e fratele tău.. Stă stingher în casă... Ce mtlancolie !.. Nu întreba tainele vieţii — lucrul veckiu e vrăşmaş nadejdù taleIn —tăcerea care greu pe gânduri pică, ascultă cum se nasc revoluţii sociale Clipele trecute se perinda'n minte — păreri de râu iau cu ei doar drumeţii...Cu-amintiri suave şi cu visuri sfinte — Iţi vei aminti de anii tăi, Dar din toate nu mai e mmică,. de lume, de oamenii pe cari i-ai iubit, de cei pe cari-i terţi că te au lovit Şl tăcerea çreu pe gânduri pică, — si vei adormi cu visuri la căpătâi... iar tn timp ce ploaia plânge cu încetul Atunci mă voi pleca fără să vreau Ca o mamă, ca o soră iubitoare, sărutând buzele tale îndurerate Simt cum din adâncuri de vâltoare şi rănile ochilor tăi, frate, — Prinde iar să plângă'n sufletu-mi Regretul — mângâind în om pe Dumnezeu... Ca o mamă, ca o soră, plânge iar Regretul.,. Oraşul va dormi şi el, mereu.» DEM. BASSARABEANV GEORGE SILVIU IP IE MARGUsTB -A. ALTORA (S XJ OBŞTII)

«7rebut să fie mai multe lupte şi frămân­ Cred că este aici un izvor nesecat şi aproape tări tn sufletul unei împărătese detronate, de neexplorat de frumos. Explorarea aceasta, faceţi-o pildă, care a cunoscut toate gloriile şi toate — nu voi spune ca Zola, căci viziunea la dânsul ruinlle, decât în sufletul unei ţărance, al că­ e perfect superficială — dar ca Anatole France în rei bărbat vine mereu beat acasă si o *tâl- Crainquebille, de pildă, prin acea originala şi sa­ ceşte tn bătăi, sau în acel al unul sălbatic, vuroasă broderie a spiritului autorului pe urzeala rob al războiului». fină a adevărului «psihologic; faceţi-o mai cu sea­ (Maurice Barrés în *Ancheta asupra evo­ mă ca Tristan Bernard în acel admirabil Roman luţiei literare» de Jules Huret, susţine astfel al unui tânăr aşezat: Umil ca toată lumea, măr­ punctul de vedere al romanului psihologic ginit ca toată lumea, cuminte ca toată lumea, ri­ împotriva naturalismului). dicol ca toată lumea, amorezat ca toată lumea, Observaţie grăbită, dacă nu de parti-pris. Fră­ îngrijorat şi distrat şi mediocru ca toată lumea, mântări interesante se petrec în fiinţa cea mai u- acest tip a dat lui Bernard prilejul unui cap de milă, cea mai mărginită. Pretindeţi contrariul ? în­ operă de psihologie. semnează că puneţi interesul operei de artă în Dece «împărăteasa detronată»? S'o lăsăm cine­ eroul care face obiectul ei şi în prestigiul apa­ matografului. Sau s'o trimitem să-şi expună «stă­ rent al Iui, în loc s'o cereţi numai şi numai delà rile sufleteşti» lui Corneille, şi să-şi plimbe măre­ opera de artă* Ceeace aş cere artistului e să de­ ţia orgoliului de convenţie în cele 24 de ore ale gajeze în sufletul celor umili aceea ce face umili- celor trei unităţi. Şi apoi, dece, dacă nu îm­ tatea lor. părăteasa detronată, numaidecât muierea istovită

ANUL I NO. 9 — 10 68 N I 9 10 puterea va fi în mâna sovietului sau a partidelor rezultantele eterogene ale societăţii. Intr'o socie­ revoluţionare. Poporul era dornic de a petrece cu tate bolnavă rezultantele individuale se absorb, se tot vacarmul de ură şi de sânge. Femeile îşi ară­ dizolvă şi rezultantele sociale devin dominante. tau îmbrăcămintea elegantă aţâţând bărbaţii cu Adică importanţa voinţii individuale există numai farmecele lor. Această tnvâlmăş< ală de lume ce-şi întru atât, întrucât tinde paralfl cu rezultanta so­ târau poftele dealungul promenadelor părea că cietăţii. Natural, că aceasta însemnează moartea in­ nici nu au cunoştinţă de revoluţie. dividualismului şi e prevestitorul sigur al descom­ De pe camioane, soldaţii roşii cari mergeau la punerii şi putrezirii societăţii. Faţă de acest feno­ luptă ameninţau cu pumnii mulţimea nepâsătoare. men indivizii de energie şi temperament diferit Aceştia, afară din cale de revoltaţi, murmurau : reacţionează diferit, cu toate că scopul inconştient Mizerabilii .. dar nici să ne plimbăm nu ne a acestei reacţiuni este actlaş sau cel puţin ase­ este per nis ?.. Şi aceasta ni-o iau în nume de mănător. Sclavul laş, cu voinţa slabă fredonează rău ?. Nu le este destul câ ne-au jefuit şi ne-au o- melodii robilor şi trupul său e scuturat de încor­ cupat pretutindeni locurile ?.. darea inconştientă a sufletului său. Neputând să In colţul unei cafenele polone de pe Ljubjancaia, se înspăimânte de lupta, vrea prin narcotism să o societate burgheză juca liniştită cărţi. Prin fe­ distrugă tabloul întunecat al vieţii, al realităţii... restrele deschise se auzia sgomotul împuşcăturilor ImperiuJ roman de pildă nu se nimicise din cauza din apropiere, cărora jucătorii nule dădeau nici-o desfrânării moravurilor, ci romanii deveneau des­ atenţie. Deodată strada se cutremură. O bubui­ frânaţi, căutând narcoză ca să nu vadă putrezirea tură năpraznică de tun făcu ca femeile să ţipe. societăţii lor, adică distrugerea lor proprie. Iar Jucătorii de cărţi priviră liniştiţi în jur. sclavul tare, care vrea să vadă, care are voinţă, — Nicevo (nimic) Bolşevicii împuşcă — con­ îşi scutură lanţurile, distruge grilajele puşcăriei, se stată bancherul cu linişte cinica continuându-şi opune societăţii bolnave, pentru ca restabilind pu­ jocul mai departe. tinţa acţiunei individuale să salveze şi viaţa so­ Pentru un asemenea băgatei nu era de spus cietăţii. nici o vorba, cu toate că în strada învecinată şrap- Vom vedea mai târziu, că acţiunea aceasta re­ nelele sfărâmau în mii de bucăţi trupurile omeneşti. voluţionară în esenţă e reacţionara *). Sclavul pa­ Cinismul acesta înspăimântător l'am întâlnit şi siv dansează foxtrott la nebunie şi pentru pro- mai 'nainte în prima fază a falimentului. Pe când .pria-i îmbărbătare chiue te, iar cel activ îşi scutură o parte a omenirii se sbuciuma în mizeria şi su­ lanţurile şi ţipă, sbiară internaţionala pentru în- ferinţa cea mai teribilă, iar oraşele şi satele se spăimântarea contrarilor săi. Ambele nebunii au distrugeau, doamnele şi domnişoarele cu rochii aceiaş cauză şi scopul lor încă e asemănător. Nici scurte, cu ciorapi de mătase, cu obrajii zugrăviţi, unul, nici altul nu poate suporta situaţia bolnavă, dansau cu cavalerii cu o pas une nebună fox-trott, dar pe când unul închide ochii, ca să nu vadă onstepp şi shimmy... moartea, celălalt cu ochii deschişi şi cu fruntea Dansul acesta jucat printre nouile morminte m'a ridicata stă faţă'n faţă cu pericolul. revoltat din cale-afară şi nu am putut înţelege Dar cuvintele şi faptele omeneşti sunt nedibace contrarietatea prăpăstioasă, care despărţise ome­ pentru a exprima ceiace se întâmplă în suflete. nirea în două tabere atât de hétérogène. O parte Acţiunile psihologice sunt necunoscute în faţa con­ se lupta cu o sforţare supranaturală pentru idea­ ştientului. Până ce simţul să ajungă la judecata lurile sale «Apăra patria», «păzea civilizaţia» şi creerului, trece de multe ori prin critica celulelor «răscumpăra lumea». Partea cealaltă însă, cu o nervoase, a celulelor din créer.. Eventual se şi nebunie narcotică îşi scutura trupul pe meiodiile pierde prin ele, sau se preface. In schimb, până curioase ale unei muzici exotice. Când problema ce cugetul, reflecţiunea simţului să ajungă delà m-i s'a clarificat, pentru a mă putea ocupa de ea créer la limbă sau la muşchi, nervul Care trans­ în mod serios şi cu Imparţialitate, am despărţit portă cugetul şi simţul e încrucişat de muşchi sau omenirea în două grupuri. Datorită soartei furtu­ de vase sanguine,— şi toate acestea trăesc, sufere noase care mi-a prilejuit să fac cunoştinţa cu mulţi doresc şi nu cutează, des voltă curente şi contra­ şi diferiţi oameni, am putut constata cu mirare că curente, influenţează şi duc în eroare nervul cen­ «naturile» contrare sunt foarte asemănătoare, în trifugal aşa că «vai»-ul când ajunge a se exprima fond, aproape congruente. nu e altceva decât o revoltă sau o grimasă. Se pre­ Diferenţiarea e numai consecinţa diferitelor in­ face în «mântuirea lumii» sau nebunie foxtrottică, fluenţe a individului şi a societăţii una faţă de după cum e influenţat nervul centripetal de către cealaltă. labirintul trupului omenesc. Să privim înainte de toate individul. Are visuri» VICTOR AîlADI fantezii, scopuri, voinţe individuale, în interesul cărora luptă. La construirea rezultantei, aceşti fac­ 1) Bolşevismul îneă e la fel, căci în ultima lui ana­ tori sunt de o importanţă secundară întrucât a- liză nu e decât o ultimă sforţare pentru salvarea pu­ cestea sunt contrabalansate şi încrucişate de către terii de stat, compromisă prin păcatele ei.

AN OL, I NO. 9 — 10 100 ANUL I NO. 9 10 POEME I 2sT 3? R O 2j .A. PROLETARII apele cântă desluşit, când cerul priveşte cu milă Cristoşi trudiţi, batjocoriţi şi zdrenţuroşi, — când prin ochii miriadari sbuciumul pământean iar stă­ noaptea îşi trage sufletul sâ moară, voi răsăriţi pânii se destramă în orgii, — voi, fraţilor prole­ din peşterile mizeriei cari încercuesc cetatea pa­ tari, mulţime de Cristoşi. od hni|i o clipă pe mun­ latelor măreţe şi, înflămânziţi, porniţi pe drumul tele vieţii, ca în revărsatul^ zilei următoare să vă gloduros al soartei, pe drumul spre uzini... purtaţi înainte crucea suferinţelor voastre, pe care ...vă văd în fiecare zi. sunteţi crucificaţi clipă cu clipă..., pentrn ca odată Cu ochii stinşi de dureri nemărginite, de Idea­ jnvierea voastră, să schin be haina pământului !.. luri neîmplinite ce strălucesc pierdute în zarea timpului ce va să vie, tăcuţi ca pământul plămă­ I3ST XDR-XJlsxT SPRE CA SA TA... dirii, păşiţi încet, păşiţi trudnic pe coridoarele de In seara asta, mai învins ca oricând, pornesc beton ale mormântului existenţii voastre... în drum spre casa ta. Clipe de suferinţă şi bucu­ rie se răscolesc din cojbuî vremii şi peregrinează ...vă văd în fiecare zi. prin mintea-mi obosită. Imaginea chipului tău pri­ Lângă maşini, al căror suflet e rupt din ener­ mă vflratic, îmi poartă paşii pe uliţa pietruită cu gia voastră; în sgomot diabolic de roţi, în cân­ căsuţe plecate spre pământ ca nişte pelerini în­ tec de ciocane, vă războiţi năvalnic cu materia ce genuncheaţi, ce-mi arunca priviri furişe. Felinarele, trebue prefăcută în aur, (nu pentru voi) şi valuri — suflete ofticoase — îmi arată drumul spre lo­ de sudoare vă îneacă iar trupurile vi-se frâng... caşul tihnit şi îngropat în întuneric. In mine creşte ...vă văd în fiecare zi. titanic dorinţa îmbrăţişerii, pe când noaptea îşi Carnea vi-se desghioacă de pe oase, atmosfera aruncă privirile-i miriadare în colivia sufletului cătrănită vă sfârtică plămânii, ochii vă lucesc săl­ meu. Dar drumul, prieten bătrân, sub paşii mei el batic în orbite, coardele muşchilor cântă imnul ci­ plânge azi. De ce ? nu ştiu !.. Prin păcura nopţii vilizaţiei, iar feţele voastre iau înfăţişarea unei o cucuvea hăue. Printr'o zdreanţă de nor luna a- promenade de toamnă... runcă fâşii de lumină pe peisajul mort, Şi triste­ ...vă văd în fiecare zi. ţea ca o mână vrăjmaşe mă apasă, mă sfarmă. Când înserarea îşi desvălue faţa, glasul de cobe Chipul tău statornicit în mine mă chiamă. Din o- al sirenei vă descătuşe de lângă maşinile înfier­ chii tăi clari curg diamante ca o solie a sbuciu- bântate şi grota silniciei vă debordează prin uli­ mului sufletesc. Mă pliveşti trist, ucigător de trist, ţele strâmbe, noroioase sau prăfuite spre colibele şi ca o coloană de fum te destrami în nemărginire. voastre... Pierdut în gânduri, mă lovesc de poarta, ta. ...vă văd în fiecare zi. Pânza unui steag de doliu îmi înfăşoară ochii. In calea voastră vă ies plăpândele progenituri Mă cutremur. Cu evlavie îmi plec genunchii, îmi cari întind rugător mâinile spre pâinea ce-o adu­ plec sufletul... ceţi la subţioară şi ochii lor sclipesc de bucurie — iar ai voştri de durere... Mi-am înţeles tristeţea şi cântul cobiitor al pa­ ...vă văd în fiecare zi. sării negre... Când pământul îşi îmbracă haina de doliu, când ION MEHEDINŢEANU SORA IsT ORILOR Secetă nemaipomenită. Toată acea minunată să zici că-i gata ploaia, dar parcă suflă duhul rău verdeaţă răsărită pe la începutul lui Mart. stă a- din foaie, că nici urmă nu se mai vede acum. O cum colbuită şi arsă de soare; de uscată ce-i, să ne orâpsdim de foame... nici răţuştele nu se mai apropie s'o ciuguie. — De... îi răspund eu, gândind să-1 mai înseni­ — Tot e bună—zice'n glumă, mătuşa Maranda— nez o leacă, - chiar mare nevoie cum spui, n'are s'o pun în luleaua moşneagului meu. să fie. S'a adăpat pământul destul la începutul — Ba mai pune-o şi-n borşu tătânitău — răs­ primăverii. Dar se 'nţelege, ie-ar mai ploua încă, punde mânios moş Vasile, n'ar strica. Am priceput. Nu i-s boii acasă bătrânului. Sau — Aşi! Vei vedea 'mneata că n'are să ploaie duce lipsa de mahorcă, sau a trecut, pe semne, un strop iar peste două săptămâni în loc de se­ un cias de când n'a mal fost la jupan Moişile. cere o să băgăm oile-n grâu. Să dea Sfântul şâ Femeea râde creţ şi pleacă dupâ treburi prin nu tie aşa dar eu tare mâ Um. Cicâ Duminecă ogradă. Rămân pe prispa casei eu şi cu moş Va­ au să scoată şi icoana făcătoare de minuni delà sile Bejan, gazda mea. mânâst'rea Domneştilor. N'aţi auzit nimic vorbindu- — Nevoie mare, d-ie jude! — oftează el cău­ se pe Ia judecătorie? tând desnâdăjduit pe întinsul spălăcit al cerului. — Nu. Mai adineauri mijeau nişte nouraşi în cea parte, — Geaba, oameni buni—se amestecă în vorbă' Copiii, cele mal drăgălaşe Hori ale pământului scoate limba şi, când m'apropiai să-1 sărut îmi bucuria casei şi nădejdea bătrâneţelor, copii pe băgă un deget în ochi. cari îi ador când sunt la casele lor, mi-au băgat — Vai de mine ! se scuză doamna. groaza în suflet aici în mijlocul pădurilor de brazi, — Nu face nimic ! răspund zâmbind. la poalele munţilor severi şi neclintiţi. Vecina din faţa casei a eşit în poartă cu puiul ei. Dar nu 1 Bieţii copilaşi ar fi inofensivi, dacă pe Un fior îmi trece prin tot trupul. lângă ei n'ar exista servitoare, cărucioare şi, mai — Fă pà I pàI cu seamă, mame. Zâmbesc fac semne cu mâna, mă întorc în loc, Ah, mamele ! sar, miorlăi ca pisica. In sfârşit cu promisiunea In curtea casei mele locueşte una din aceste să mai viu. mame, plus servitoare, cărucior, etc. Alături de Trec în grabă pe dinaintea caselor cu steguleţe casa mea alta, plus servitoare, cărucior, etc. Peste îngălbenite, înşirate pe frânghii, fără să bag în drum de casa mea, a treia — plus... seamă susurul pârâiaşului din vale, poienile îm­ In dosul casei mele două mame, plus două doici, pestriţate cu flori galbene şi liliachi, munţii colţu- două cărucioare, etc. roşi şt impunători. Alături de odaia mea locueşte ţăranca proprie­ Vreau să mă recreez la umbra brazilor din parc... tară a casei cu copilul ei, minus servitoare, minus In jurul meu, pe iarba verde cărucioarele albe, cărucior. cu perniţe roze şi bleu, cu funduliţe şi clopoţei, se odihnesc golite de podoabele, sau poverile lor. Pe dinaintea ferestrei mele, dis-dedimineaţă ser­ Ce simpatice sunt cum stau aşa pe iarbă, singure, vitoarea vecinei întinde rufuşoare mici, puţin în­ fără copii, mame şi servitoare. gălbenite, cari îmi fâtfâe ca nişte steguleţe pe din- naintea ochilor. O doamnă s'a aşezat lângă mine, pe o bancă. E rumenă şi atât de bine făcută încât ocupă trei înainte de a mă fi dat jos din pat, un zgomot sferturi din bancă. mare îmi zgudui pereţii camerei. Intrăm în vorbă şi o întreb ce suferinţă ascunsă Mama copilului, servitoarea şi o mătuşe a prun­ o face să caute aerul de munte. cului gunguresc şi vorbesc peltic, ca să-1 facă pe — Eu n-am nevoie, slavă-domnului, dar am copil să râdă, — şi el sbiară, sughiţe, plânge. venit pentru copil. Dau să ies din casă, mama copilului mă în­ Mă cutremur, caut să aduc vorba de altceva, tâmpină. dar duioasa mamă a alunecat pe panta sentimen­ Nu ştiu ce are fetiţa mea ! A plâns toată noaptea. telor ei materne şi povesteşte — cum 1-a născut, Poate v-a deranjat? cum 1-a înţărcat, cu ce 1-a hrănit, câte chilograme — Nu face nimici are, ce a suferit cu servitoarele, — mai ales ser­ In timpul ăsta copilul s'a agăţat cu mâinile un­ vitoarele !.. suroase de rochia mea, mi-a stricat pieptănătura, Caut să scap cum pot, şi fug la gară să pri­ m-a sgâriat pe faţă. vesc călătorii cari ţâşnesc din vagoane cu pachete, — Vai, vă murdăreşte, puiul mamei 1 repetă femeile cari îşi aşieaptă bărbaţii. Şi aici copiii, mama şi dă copilul jos din braţe aşezându-1 pe inevitabilii copii, cari îşi au partea cea mai im­ măsuţa de toaletă. portantă. — Nu face nimic, răspund cu un zâmbet de Servitoarele împing, bombănind, cărucioarele, încurajare. mamele îşi iau odraslele în braţe, ca să le vadă Micuţa mi-a răsturnat într'o clipă pudra, mi-a «tăticu» şi mai cu seamă lumea. vărsat apa de Colonie, şi a împrăştiat tot carmi­ — Ce e al d-tale : fetiţă ? întrebă una al cărei nul dintr'un tub pe faţa de masă. copil e în bleu, pe alta al căreia e în rose. — Vai ! reînoeşte mama. Scuză. — AI meu e băiat. Să vă trăiască, dar câte — Nu face nimic, răspund eu iar. luni are? II alăptaţi singură? Dau să scobor în parc. Vecina de alături mă — Să vedeţi cum a fost... opreşte : Mă îndepărtez îngrozită. Ştiu ce are să urmeze: — Nu vrei să-mi vezi odorul? doica, servitoarea, Nestlè-ul, biberonul, etc., etc. — Cu plăcere. La întoarcere, bărbaţii împing cărucioarele, ma­ Şi la chemarea stăpânei o servitoare bosumflată mele îşi poartă în văzul lumii odraslele, servi­ îmi aduce un copilaş blond : toţi copil din Poiana toarele respiră uşurate. sunt blonzi... La restaurant, la masa mea, un şir de mame — Fă pà la tanti, puiule ! cer să li se servească de mâncare doicilor din în­ Micuţul scânceşte, se suceşte în braţele femeei, căperea cealaltă, altele să li se fiarbă câte un ou pentru copil; şi apoi se pornesc: Din volumul „Săptămâna unei îndrăgostite", ce va — OfI ce pretenţioase sunt slugile astea... apare. — Nu le place orice mâncare, spune una.

ANUL I NO. 9-10 ANUL I NO. 9—10 —- A mea nu mănâncă decât friptură ! răspunde Delà gară, tncep să alerge in căutarea unei pră­ alta. vălii de mărunţişuri. — Eu i-aş da drumul, dar copilul... — Eu aş vrea o bărbiţă pentru Teo. Şi iar : biberon, Nestlé, griş cu lapte, indigestie, — Eu un şorţuleţ pentru Lilica. dinţişori, ciorăpei, etc. Şi a treia, un arsenal de jucării pentru Loncî, îmi văjâe urechile, fug In pădure. Era cât p'aci să pierdem trenul şi m'am întors, Servitoarele cu copiii în braţe îşi critică stă­ frântă de osteneală, după trei ore de alergătură, pânele. în care timp duioasele mame, nu mi-au dat răgaz Aş vrea să pun Ia cale o excursie. Vecina de nici să beau un pahar cu apă. alături ar merge, dacă ar putea lua copilul, ser­ vitoarea, căruciorul : cea de peste drum nu poate Şi în timp ce mamele vilegiaturiste îşi jertfesc că al ei are temperatură ; cele două mame din timpul copilaşului, servitoarei, căruciorului, — ţă­ spatele casei: una face dulceaţă, alta lucrează o ranca de alături e dusă la cosit, iar mititelul din boneţică pentru copil. covată roade un colţişor de pâine, şi creşte, creşte... Plec pentru trei ore la Braşov. Trei din aceste mame s'au hotărît să mă însoţească. SARINA CASSVAN-PAS

DECLIN GROAZA E cea din urmă noapte şi-i prima sărbătoare... Lumina priveghia, îngăduie, Modesta, să-mi limpezesc privirea pe chipul — sâmbure cald în frig — [tău de var — păndar într'o vie In copt Invaţă-mă, Fecioară, cum se moare! Noaptea curgea ca un şopt de ape liniştite. De ieri ascund în suflet un strop pribeag de soare. Iţi tremura în gene, în ceasul înserării - Apoi deodată uraganul, A strălucit în iarba culcată pe cărări... geamuri lovite şi sparte Strode, grădini potopite, — groasa cu mine de mână, îngăduie, Modesta, să culc povara frunţii pe mâna de fantoma păltnda a morţii, — [zăpadă, umil am căzut în genunchi. Să uit că dorm în mine, în straie de paradă, (Cum dorm în săh de morga sicriele de brad) Icoană-a neputinţii, Cei spintecaţi de schije în nopţile de iad ; st' igam vuita caldă Să uit că sunt copilul oraşului în care Plâng statuile albe în pieţile murdare ; mt-f rece şi fuţa şi gândul —- Să utt c'am fost ruina înfiptă'n neguri oarbe Veni acuma rândul. Ori frunza în furtună ; al nostru, de i&puşă ? Să uit că plebea geme Tune' rău ca şi ura, i trage'n jug, şi tremură, şi rabdă ca un câine, despică şi sfarm/% şi arde, f a uit că plebea urlă — în pieptu-mt, dorinţa de moarte, — Şi'l vinde pe Danton pentru o pâine... mi e groază, mi-e groază, mi-a groază... îngăduie, Modesta, să cer privirei tale o lacrimă de Nu-i nimeni să fie mai tarei [soră ! Iar tu daca-i fi în odae, Cu lacrimile mele sâ o'mpletesc cunună, mi- i pune pe ochi şi pe suflet Să'mpodobesc sicriul ce'/ voi primi in dar.. o pânzi de bine, — şi viaţa îngăduie, Modesta, să'mi limpezesc privirea pe chipul va sta sfidătoare cu noi'l [tău de var — Invaţă-mă, Fecioară, cum se moare! E groaza de mână cu mine, fantoma palindă a morţii, — E cea din urmă noapte şi-i prima sărbătoare... umil am căzut în genunchi... GEORGE MÏHAIL-ZAMFIRESCV OTILIA GHIBU 1DT25T REVOLUŢIA RUSA'» In luna Iunie a anului 1919 răscoala sângeroasă mioanele luptători de baricade. In primele mo­ a social-revoluţionarilor se deslănţui asupra Mos­ mente ale panicei o linişte mormântală se Îs să ă- covei. In preajma bulevardului Arbatscaia clocotea supra oraşului. Când razele strălucii oare ale soarelui focul mitralierelor, iar pe străzile largi împodobite de amiaza se răsfrângeau cu bogăţie, promena* cu arbori şi pe promenada Tverscaia şirul ne­ dele Tverscaia şi Ljubjancaia se populară din nou, sfârşit al trăsurilor transportau răniţi, iar autoca- cu toate că ABIA la o mie de paşi pe barcade im­ provizate din tramvae, lăzi, butoaie aruncate din 1) Din introducerea cărţii „Poporul rus şi revoluţia prăvălii, mobile scoase din case, se încinse o luptă ruseasca", lucrare care va apare ia curând. pe viaţă şi pe moarte care avea să hotărască dacă de muncă pe care soţul veşnic beat a obişnuit-o tul, aceea ce se furişează în adâncimile întune­ cu bătaia? «Una din două», iată un raţionament coase ale fiinţei, acestei poezii ii trebue ca pen­ de femeie. Alternativa nu se mărgineşte aici. Ni dant un roman psihologic care săi caute subiec­ se pare dealtfel că un interes de aceiaş natură se tele printre cei umili, umili nu numaidecât prin leagă de psihologia muncitorimei oropsite caşi de starea lor socială, ci şi prin mediocritatea pasiu­ aceea a împărătesei mazilite. nilor, şi să încerce a degaja ceva din simţurile Nu. Cu alegerea aceasta a subiecţilor într'o lume acele obscure şi plate, dintre care niciuna nu co­ care, convenţional, e socotită că simte mai intens, vârşeşte. se încearcă, poate inconştient, o mistificare : se Operaţia care a produs poezia subtilă actuală caută a se introduce printr'o crăpătură a zidului, — vorbesc de aceea care a ajuns la cristalizare — senzaţionalul pe care l-am gonit din literatură pe prin repudierea explorării psihologice grosso modo uşa larg deschisă. şi recunoaşterea unui nou câmp de explorare, acel Sensibilitatea tmpărăteselor detronate atrage pe al nuanţei, se va întâmpla în genul romanului. unii scriitori ca Drama delà Mayerting pe abonaţii împărăteasa sau coniţa neurastenică va face loc cinematografelor. Valoarea unei piese e în numă­ sufletelor umile, tot atât de complicate, dar mai rul rochiilor ce schimbă protagonista şi în nu­ greu de prins decât ale lor. «Sufletele obosite» de mele croitorului care a îmbrăcat-o. Valoarea unui convenţie, din care avem un exemplar şi în lite­ roman psihologic ar fi şi ea în foile de stări su­ ratura noastră, numai atrag astăzi decât pe visă­ fleteşti pe care le dezbracă delà o pagină la alta torii masturbatori. eroina. Procedeul e «nalog cu acel al lui Ponson du Terrail în căutarea intrigi complicate şi zgu­ Spuneam analogie. duitoare. Intre schimbarea care ne-a adus poezia moder­ nistă şi aceea care ne-ar aduce romanul moder­ Dar reviu la romanul lui Tristan Bernard. nist, analogia nu poate fi decât relativă, căci ro­ Şi-mi zic că forma aceasta de roman ar cores­ manul, prin însăşi natura lui, trebue să se măr punde perfect cu tendinţele actuale ale unei părţi ginească la psihologia perfect conştientului, nu a a literaturii moderniste. subconştientului. Poeziei care a refuzat să recunoască frumosul în Ar fi analogia abajurului faţă de globul de lu­ lirismul aproximativ al sentimentelor pentru care mină : Ii urmează rotunzlmea, dar cu mlădieri pro- dicţionarul posedă cuvântul ce clasifică, acestei pri şi colorat diferit. poezii care caută să prindă fugitivul, subconştien­ SARGON

HSr. IORGA {ŞI RAJST A.IT ISTBATI Două nume ilustre şi ce contrast! vantului inventator de curente poporaniste artifi­ Panait Istrati un nume scos din adâncurile pă­ ciale, în operele autodidactului genial Panait Istrati mântului care nu rabdă să înmormânteze pietrele este râsul sonor, cascadic, al celor obidiţi atunci rare, — diamantul veritabil şi—1 scoate la lumină când gustă un pic de fericire sau plânsul reţinut printr'un gest tragic. S'a găsit un om cu suflet al desmosteniţilor soartei învăţaţi cu suferinţa ca mare ca , care lustruind una din stoicii din vechime. Simplu, fără pedantismul şi feţele diamantului găsit şi să arate lumei uluite, preţiozitatea savanţilor încâlciţi, povestitorul genial, puternica lui strălucire, — puternicul talent al lui cu o naivitate adorabilă de copil se spovedeşte Panait Istrati. ca o nevoie imperioasă — şi spovedania lui sin­ N. Iorga, piatra artificială lustruită pe mii de ceră — ne mişcă pentru că în ea se oglindeşte feţe, prin înaltele academii, unde se fabrică căr­ suferinţele noastre ale celor înfrânţi în lupta pen­ turarii şi fariseii, fără suflet, cari opun geniului tru trai, a celor răsvrătiţi contra nedreptei orân­ creator al autodidacţilor, o erudiţie stearpă de duiri sociale. care omenirea avidă de îndreptare nu se folose­ Eroii lui trăesc căci i-a văzut în carne şi oase, şte cu nimic. a suferit, a luptat şi sperat cu ei în urâta lor pro­ Din masa poporului, din adâncurile virgine, ies miscuitate — şi el numai i-a zugrăvit prin acel energiile latente, nebănuite — ca o sfântă chemare dar intuitiv minunat a! artistului de geniu, ce ştie la trezirea conştiinţei de adevăr, de dreptate de să exteriorizeze impresiile. umanitate. Acest umil copil a) poporului românesc, rătă­ Apostolii omenirii, neconsacraţi de oficialitate, citor în lume, în căutarea idealului de artă şi a- cari trag brazde noui în viaţa artistică sau poli­ devăr, a scris după îndemnul lui Romain Rolland tică, răsar oglindind în operele lor, sufletul mul­ strălucita lui carte „Kira Kiralina" — despre care ţimei anonime, sbuciumată de veşnicul şi nobilul „marele" nostru învăţat N. Iorga într'o comunicare optimism al omenirei. recentă făcută la academie, spune că este o „carte In locul sarcasmului desgustător din operele sa­ desgustătoare.

ANUL i no. 9—10 ICOANE MARAMUREŞENE 105

Autorul de melodrame răsuflate, N. Iorga, cu poi pe meleagurile Carpatine ca să se cufunde în acţiuni nelogice, cu situaţii nenaturale şi persona­ promiscuitatea politică în care se complace. gii neverosimile, în megalomania sa a crezut că Câtă deosebire între Romain Rolland «pescui­ va diminua cu al său cuvânt formidabilul glas al torul de suflete omeneşti perdute în adâncul ocea­ lui Romain Rolland care a văzut în Panait Istrati nului social" (cum îl numeşte chiar Istrati) şi d-l un Gorki al României. — Panait Istrati s'a dus Neculai Iorga a cărui vanitate hip«trofiată îl îm­ umil, cu tinichiaua cu vopsea, în Cetatea mândră piedică să recunoască adevăratele talente ridicate a luminii din Apus şi cetatea 1-a recunoscut ca un din adâncurile tragice ale vieţii omeneşti. minunat copil al umanităţii, ca un genial om al scrisului. — D-1 Neculai Iorga, savantul autor dra­ matic s'a dus cu mare trâmbiţare, cu mare morgă I. ŞTEFÂNESGU să ţie conferinţe la Sorbona; dar s'a întors îna­ SCULPTOR

OUILvf -A.TT "VJUlsriT ^__IE___.TJ\A.lST_:i

_?__ _P__._vdIA.IsrT

La început varauanii locuiau într'n ţinut frumos jos, în ţara pe care ne-a găsit-o Oconorote, vom dincolo de cer. Afară de ei nu se mai aflau în avea hrană din belşug. Să plecăm!". ţinutul acela de cât păsările cari slujeau de pradă Şi aşa coborîră pe pământ. Pe atunci toţi erau vânătorilor. tineri — oameni bătrâni nu se aflau pe vremea Unul din aceştia1 urmărind odată o pasăre, slo­ aceia. Pe copii îi purtară în braţe şi ajunseră toţi bozi o săgeată; dar săgeta nu-şi nimeri ţinta şi cu bine până la cea din urmă, o femeie grasă pieri. Tot căutând vânătorul să-i afle urma, ajunse care, neputând trece prin gaură, din pricina gro- ia gaura pe unde pierise săgeata. Privi prin gaură simei, rămase înţepenită la mijloc. Bărbatu-său, şi zări jos pământul nostru, plin cu turme de fel văzând-o la ananghie, urcă iar scara ca să-i ajute, de fel de sălbăticiuni, mistreţi, cerbi, căprioare şi zadarnic însă, că n'o putu trece dincoace. altele de tot soiul cari păşteau nesupărate iarba Omului îi veni ameţeală şi se coborî înapoi, pe câmpurilor şi a dumbrăvilor. când tovarăşii lui vorbeau cu însufleţire despre Fiindcă deschizătura era destul de mare ca să necazul care dăduse peste el. 11 cercetară toţi cum poată trece prin ea un om, vânătorul se gândi să s'au petrecut lucrurile. Nici el nu ştia cum. De întocmească o funie sau o scară de bumbac ca aceia rămase treaba neînţeleasă. să se coboare pe pământ. Intovărăşindu-se ei mai Râseră atunci femeile ţinându-1 de rău: „oare e mulţi, făcură scara. Lucrul ţinu multe luni de zile. drept din partea bărbatului ca, în loc să rămână Dacă au văzut că atât cât făcuseră nu e de ajuns toată noaptea colo sus, a venit înapoi ? Iar vitea­ au tot lungit-o până când au putut-o prinde de zul Oconorote, care s'a mai urcat odată sus, de copaci. Apoi sus Ia ei o legară de o proptea ţea­ ce nu se duce acum cuvre-o doi inşi s'o ia, dacă pănă, şi viteazul Oconorote porni a scoborî pe bărbatul ei nu vrea să se ducă? pământ. Primejdios lucru, căci scara era lungă şi Nici unul însă nu voi, căci un înţelept vorbi şubredă şi o putea sufla vântul din toate părţile. astfel : După ce ajunse jos,pe pământ, privi cu mirare „Să zicem că ajungeţi până la ea şi o treceţi în juru-i şi se minună grozav de viaţa cea îm­ prin gaură. Dar dacă, scăpând cumva de acolo belşugată, de dobitoacele cele ciudate cu patru cum e ea de grea, vă trage şi pe voi ? Oare n'ar picioare şi cât sunt ele de mari. Tot ce vedea, i fi păcat să ne piară astfel oamenii noştri cei mai se părea lui adevărate minuni. viteji ?". Văzu cum fiarele sălbatice îşi mâncau prada şi Şi aşa rămase femeia acolo unde era, iar scara se gândi că ar putea cutezaşi el să ucidă o vie­ se rupse. De atunci stă şi astupă gaura de nu tate din cele mari şi să o mănânce. Ucise deci mai putem noi vedea, nici nu vom mai vedea un pui de căprioară. Aprinse apoi focul cu două vreodată ce e dincolo de cer. bucăţi de lemn şi i se păru vânatul o hrană foarte gustoasă. In rom. de lu hârsu începu apoi a urca scara, dar cu mari chinuri de rândul acesta. Destul de greu fusese la scoborît, dar la urcat era şi mai greu. Aduse cu el vânat, mult nu, dar atât cât să poată arăta şi celorlalţi. Greşala omului cu bună voinţă, este o dibuire Cele ce le spuse el despre ce văzuse şi gustul spre adevărul său. Acest adevăr îi aduce lumină vânatului, îi înflăcăra pe toţi. şi descurajare. Dar omul acesta ştie să folosească „Hai să plecăm de aici. Păsărelele din jurul lumina şi să înlăture descurajarea. nostru nu prea ne aduc cine ştie ce folos. Colo, HAN RTNER

ANUL I NO. 9-10 105 ANUL I NO. 9—10 ICOANE MARAMUREŞENE 110 el şl-a dovedit cu prisosinţă urîaşa-i absurditate a le înregistra pur şi simplu, ci se strădueşte a şi e de nădăjduit că, odată cu triumful marilor le găsi principiul pe temeiul căruia se desfăşoară grupări democratice din ţările ce au primul cu­ şi dacă acest principiu slujeşte marile scopuri ale vânt în lume, înlăturarea lui din uzanţele interna­ vieţii, trecând peste trupurile noastre nevolnice, tionale, se poate socoti ca sigură şi definitivă. ori dacă e o nebunie îngrozitoare a colectivită­ Astăzi om viteaz nu mai e un individ mărginit, ţilor omeneşti. capabil din această pricină să se asvârle cu ghioaga Astfel pusă tema, să nu se creadă că autorul în mână acolo unde fierbe bătaia mai avan, ci a- a pornit să lămurească şi să dovedească o teză cela ce găseşte în inima-i accente puternice, în preconcepută. Nici de cum. E dimpotrivă un om stare să cucerească şi să atragă alte inimi pe că­ normal şi echilibrat, determinat să gândescă aşa, ile frumuseţii şi ale mai binelui. Viteaz e acela ce (e normal de altfel să cauţi aţi explica rostul unor se dovedeşte în stare să-şi combine în aşa fel fapte de care atârni) de însăşi succesiunea eve­ noţiunile, încât să descopere un nou ser medical, nimentelor. Autorul «Flamurei Albe» ne descrie un aparat sau o maşină mai perfectă, noi mijloace tot ce a simţit trăind în vârtejul posomorit şi ne­ de luptă ştiinţifică. Războiul, urmând şi el nouile milos al războiului : Primele impresii, întâile cioc­ orientări ale vieţii omeneşti mai conştientă de sine niri cu «duşmanul», foamea şi frigul, atrocităţile însăş, s'a strămutat din tranşee în laboratorii şi văzute şi îndurate, durerea de a vedea insălbăti- uzine, pe tărâmul emulaţiei economice şi culturale. cindu-ţi-se semenii şi în sfârşit acea mirifică şi Ultimul război, purtându-se în condiţii nefireşti, puţin adevărată pace, căreia trebue să-i închini adică în tranşee, a îndurerat şi cutremurat adânc fără murmur munca, libertatea, sufletul şi viaţa ta, sufletul omului contimporan, deprins cu lupta spre a hrăni mai departe dobitocia şi stupiditatea creatoare de valori, cu respectul vieţii şi al indi­ omenească. Cei ce vor să se împotrivească, să vidualităţii în umanitate. Şi expresia acestei de­ renoveze, să înfrumuseţeze sunt declaraţi duş­ zolante stări de suflet, eşi în evidenţă după cum mani «ai binelui obştesc» şi li se aplică ori un era şi firesc, în literatură. glonte, ori o condamnare cu termen lung... * D-1 Zamfirescu în afară de talentul de po­ vestitor epic — e însufleţit de ceeace am putea In literatura românească s'au dat la iveală su­ numi bun simţ, ori bună cuvinţă literară. Faptele medenie de cărţi, care avea drept temă măcelul. descrise nu sunt copia unor impresii exagerate, Covârşitoarea unanimitate a scriitorilor însă, puţin nici nu pledează pentru vreun exclusivizm ideolo­ pregătită pentru priceperea marilor probleme, u- gic. Trădează mai mult o sănătoasă sentimentali­ tiliza războiul numai din punct de vedere al de­ tate, din care derivă o sumă de calităţi ce deose­ pozitului de întâmplări şi anecdote lugubre. Po­ besc numai firile sănătoase şi bine înzestrate : Al­ vesteau pătimirile lor şi ale altora, grozăviile vă­ truism, compătimire atât pentru cel ce sufere cât zute personal sau povestite de alţii, şi atât. Cel şi pentru cel ce din prostie şi răutate face pe al­ mult un răzleţ şi personal strigăt de revoltă. De tul să sufere, admiraţie pentru cei ce în chip vo­ curând a apărut însă un modest şi simpatic vo­ luntar se sacrifică pentru a deschide altora ochii. lum, cu titlul "Flamura Albă», şi datorit d-lui Stilul său e concis, lipsit de adjective supărătoare, George Mihail-Zamfirescu, care face excepţie la de hiperbole, plin de sclipiri pe alocuri. Imagini această regulă. plastice abundă. Această carte, deşi nu e însufleţită de spirit polemic, (cum e bunăoară vestita «Menschen im Datorită acestor calităţi, «Flamura Albă» poate Krieg» a lui Latzko), se încumete totuş a cuprinde fi socotit un document al vremurilor ce au trecut faptele anarhice în aparenţă, ce să succed în cursul şi pe care nu le mai dorim şi o sentinţă, iar d-1 unui război, într'o perspectivă mai largă şi mai George Mihail-Zamfirescu judecătorul şi tămădu­ omenească. Autorul nu asistă în chip pasiv la des­ itorul a câtorva din slăbiciunile noastre. făşurarea tragicelor întâmplări şi nu se mulţumeşte NICOLAE BOGDAN

REVISTA CĂRŢILOR /. Dongorozl: «Filimon Hâncu». (Edit. «Car­ vestea cu păcăleala rusului o ştim delà scriitorul tea Românească»). Virgil Costescu iar Filimon Hâncu e fratele mai Prozatorul craiovean scoate un nou volum de mic al desfiguratului Iohan Bogdan din «Reîntoar­ nuvele şi schiţe. Acelaş pitoresc al stilului, acelaş cerea» lui Andreas Latzko) se închiagă în câteva dar minunat de a povesti. Autorul îmbracă omul fraze precise: frământat de necazuri într'o haină nouă. A rămas «Maşina şi-a încetinit mersul: toată staţia se prieten înţelegător ai celor umili, năpăstuiţi: Fili­ clatină din temelie, ca mărgeaua. Hâncu, tremură mon Hâncu, Ilie Cumpănă... tot şi sughiţe. Cu stânga a 'ncolăcit strâns, stâl­ Acţiunea, de multe ori petrecută şi aiurea (po- pul peronului. In mintea lui, un singur gând stă-

a n u l i. no. 9 -10 anul i no. 9 —10 pâneşte: încolo întuneric, beznă şi 'ncremenire. tDin aur selenar îmi fac palat, — „Grădina lui, din bolta înstelată.. Când botul maşinei a ajuns în dreptul lor, încleş­ „Când vine primăvara, sunt bogat ! tează şi mai strâns stâlpul, înalţă capul, şi izbeşte odată, din toate puterile, cu umărul drept, în spe­ Al. Popescu- Telega : «Unamuno» („Scrisul Ro­ tele şefului mânesc* Craiova). Nici un amănunt de prisos. Pana inscusitului profesor şi literat craiovean E latură nouă a talentului d-lui Dongorozi : hu­ ne dărueşte toate datele de seamă asupra omului morul, clmpăcarea» este mai mult decât o «rea- şi operii lui Miguel de Unamuno, fostul rector al lizare onorabilă» şi ne îndreptăţeşte să aşteptăm universităţii din Salamanca. Studiul d-lui Popescu- delà autor pagini definitive. Telega, elegant tipărit în editura „Scrisul Româ­ Material bogat în cScrisori». nesc», nu trebue să lipsească de pe masa intelec­ tualului. Unamuno apare întro lumină nouă, de­ Lia Hărsu : «Din ţara pieilor roşii». (Traduceri plină: poet, filozof şi prozator, traducător. «Cultura Naţională») «Unamuno» e o lectură plăcută şi interesantă: Legende mitologice şi poveşti dintr'o lume cu o poartă deschisă spre zările de vis şi basm ale totul străină de noi — de orânduirile noastre mo­ Spaniei. Munca autorului, închinată cu multă bu­ rale şi sociale. Tâlmăcitoarea le-a prins în fraze năvoinţă intelectualităţii române, merită lauda de o simplicitate originală. Cuvântul românesc se noastră. înfrăţeşte armonios, în paginile doamnei Hârsu, cu atmosfera de cald misticism şi naivitate din In editura F. Rieder &, Paris, a apărut «Kyra «Luna» ori «Maconaura şi Anuanaitu». Kyralina», întâiul volum din povestirile Andrei Deşi tălmăcite pentru «biblioteca tinerimii» po­ Zografi, opera compatriotului nostru Panait Istrati. veştile se pot ceti şi de cei bătrâni. E multă poe­ Senzaţia produsă în lumea literară din Apus la zie în «Mireasa mortului» şi multă înţelepciune, apariţia noului scriitor, pe care apostolul umani­ ascunsă sub haina modestă a fabulei In «Jagua­ tăţii Romain Rolland 1-a recomandat ca pe un po­ rul şi ploaia». vestitor egal cu Maxim Gorki, a dat loc la o mul­ ţime de polemici şi păreri atât asupra scriitorului, Barbu Lăzăreanw. «Anton Bacalbaşa» (Atelie­ cât şi asupra operii sale. Cu toate că presa pa­ rele «Adevărul» Bucureşti). riziană şi reviste ca „Europe", „Les Nouvelles Harnicul cercetător ni-1 înfăţişează pe Tony Ba­ Literaires", suplimentul artistic al Iui „Figaro" scriu calbaşa în lumina adevăratei sale valori. Autor al destul de elogios despre compatriotul nostru Pa­ clasicului «Moş Teacă» şi colaborator al marelui nait Istrati, recunoscând în el un geniu al poves­ Caragiale la redactarea «Moftului Român». Bacal­ tirii, o parte din scriitorii noştrii cu . mentalitate başa a înscris o pagină frumoasă în istoria lite­ stupidă şi învechiţi în păcate, coade de topor al rature! noastre şi ne-a lăsat moştenire multe măr­ celui mai negru absolutism, au pornit o campanie găritare. Spirit Independent, în întruniri şi prin de ponegrire a ilustrului scriitor, a cărui glorie îi ziare luptă contra nedreptăţilor, contra samavol­ supără grozav, pe simplu motiv — pe care din la­ niciilor ce au petrecut zilele de ieri. Săgeţile sale şitate nu-1 spun cu franch ejă — că nu face parte pătrunde în parlament, rănile lor sunt dureroase din clasa parazitară, ci este fecior de spălătoreasă pentru «mamelucii târgoveţi, mamelucii băltăreţi şi şi contrabandist şi a fost în viaţă hamal şl vopsitor. mostrele de mameluci rurali». Nu luăm în considerare balele invidiei şi vani­ Scrisă cu deosebit spirit de înţelegere, lucrarea tăţii cu care spumegă anumiţi oameni mari, şi cari d-lul Barbu Lăzăreanu este un model de obiecti­ nu sunt în stare să-şi vadă ridicolul, şi vom spune vitate şi o contribuţie valoroasă la cunoaşterea părerea noastră sinceră asupra operii lui Istrati. trecutului nostru literar. Toate povestirile lui, sunt accente dureroase, reale, trăite clipă cu clipă de sufletul sbuciumat, Sanda Teleajen: «Au înflorit castanii...» (tipa­ care în elanul talentului său genial, ni-le arată rul «Viaţa Românească» Iaşi). fără nicio floare de stil, dar ni-le arată aşa cum Volumaşul poetului ieşan este «darul sărac pe le simte, cum le-a trăit Şi tocmai aici este marea care un îndrăgostit de armonie îl face semenilor putere de creiaţie a unui povestitor. Să spui totul, lui». Sunt cântece şi balade, cu restrângeri inte­ să spui realul, neocolind nimic, dar modul cum rioare şi ritm sonor. vei spune să farmece şi să statornicească întreaga tfaţi sufletul cu tine, să pornim desfăşurare a întâmplărilor în sufletul cetitorului. „ Din odăiţa noastră — închisoare —- „Pe drumuri largi, scăldate n soare. Pe noi, cei din mulţimea anonimă, care nu ne-am *Iar dac'o fi cumva să obosim, încălzit sufletele la casele cu bani, cari nu ne-am

tNe-0 face lunca pat din lăcrămioare,—' adăpostit hoiturile în palate somptuoase, care nu „Ia-{i sufletul cu tine, să pornim, ne-am bucurat de plăcerile provenite din munca t altora, cari am cunoscut ce este frigul, foamea şi ,Cănd vine primăvara, sunt boçat, „Cum nu 8 bogaţii lumii laolaltă ! biciul, povestirile crude şi ironice ale lui Panait „înviorat, apuc a mintii daltă, lsir&*i. se cuibăresc şi sălăşluesc în sufletele noastre.

ANUL i no. 9—10 IU ANUL I NO. 9—10 în rafturile librăriilor şi pe care mulţi nu vor avea exclusiv de ştiinţă, anunţul reclamă al romanului răbdarea să-1 citească, iar el editorul va pierde „La Garçonne". banii întrebuinţaţi la tipărire. De ce să nu editeze Tot atât de vitregă e soarta editării scriitorilor „La Garçonne" a lui Margueritte delà care el câş­ noştri, când trebue să umble luni întregi pe dru­ tigă zeci de mii de lei. De ce să nu dai poporu­ muri cu manuscrisul în servietă şi să bată la toate lui „panem et circenses", când el vrea numai uşile cu acelaş rezultat negativ, — dacă norocul aceasta. nu-1 face să aibă cel puţin vre-o recomandaţie Şi acum să răspund acestor posibile obiecţiuni. delà vre-un monopolizator de genii, sau dacă nu 1. Ştiu că operile fie de mică sau mare valoare se lasă exploatat, vânzând manuscrisul pe preţ sunt mai bine înţelese în limba în care au fost de nimic. scrise decât în traducere, dar acest fapt nu poate Unii scriitori, înţelegând pe deplin această ru­ condamna traducerea care este absolut necesară şinoasă îngenunchiare, la care îi obligă editorii prin faptul că nu toţi oamenii cunosc bine o limbă noştrii, (unii din ei foşti vânzători de cărţi poştale străină. Apoi, mai consider traducerile ca o mân­ ilustrate, de şireturi de ghete, etc.) tipărindu-şi drie pentru poporul care şi-a tradus în limba sa, lucrările cu jertfe considerabile, cu străduinţi pe operile scriitorilor geniali din alte ţări. Faptul că care cuvântul nu le poate exprima, au de îndurat traducerea unei opere de valoare nu este cerce­ o altă lovitură delà îmbogăţiţi vremurilor noastre. tată de publicul cetitor, care nu doreşte decât ro­ Cum majoritatea editorilor sunt şi librari, iar căr­ mane excitante, aceasta este o problemă cu ră­ ţile apărute în editura proprie a autorului trebuesc dăcini mai adânci. O parte din vină o au dease- distribuite prin intermediul acestor librării, ca semn menea toţi editorii. Publicul cetitor este în gene­ de protestare pentrucă scriitorul nu s'a lăsat jec­ ral la discreţia acelor cari îi dau hrana sufletească. mănit după voie, editorul librar are prilejul să La drept vorbind, editorii au în societate, rolul saboteze munca scriitorului, prin fel de fel de şi­ unor bucătari cari sunt însărcinaţi să aleagă şi să cane în ceeace priveşte luarea în depozit spre pregătească alimentele trebuitoare. Asemenea unei vânzare a cărţi autorului. Unii editori cer până la cămări este librăria în care intrăm să ne alegem 50 la sută rabat !.. alimentele culturale. Dacă în aceste cămări vom Problema editării, în special la noi în ţară, este găsi alimente rele, ne vom intoxica ; dacă ele vor cât se poate de complexă şi ea nu poate fi lă­ fi bune vom fi sănătoşi şi rezistenţi. murită în câteva rânduri, ce permite spaţiul la o Deci cin; strică, dacă nu editorii, cari au dat cronică de revistă. tânărului popor român până acuma o hrană su­ Cu acesta chestiune de care atârnă atât pres­ fletească din cele mai alterate. tigiul tinerii noastre literaturi, cât şi îndemnul la muncă al scriitorului şi situaţia Iui morală şi ma­ Toate tipăriturile nu au căzut din cer si s'au terială, ar trebui să se ocupe S. S. R-ul, care executat în tipografii cu banii editorilor sau cu după cât vedem, este un fePde „ciolad" care se banii autorului, şi s'au vândut în librării. ocupă numai cu proslăvirea preşedinţilor şi îngri­ De aici vedem cât de mare esle rolul editorului jeşte de cumpărări de coroane la îmmormântarea în societate. celor ce se sfârşesc purtându-şi iluziile pe calea O faptă stupidă a comis cu câteva luni în urmă Parnasului, în sălile albe ale sanatoriilor ucigaşe o editură bucureşteană care, în goana după câştig în dimineţi de toamnă. a înserat contra voinţei redactorulni, într'o revistă IOSIF MIHAI

GTJ"VH5TTE DESPRE GAUL-I „^ETIFiTT AKBOBE" roman de EXJC3-JB1ST E.ELGIS Fără a'şi plimba personalitatea prin saloanele totul originală. E, primul roman de analiză în lite­ literaţilor oficiali şi prin cenaclurile clevetitoare, ratura română. Descătuşat de un anumit plan de fără a curta pe făuritorii de genii, d-1 Eugen acţiune, după cum sunt construite romanele de

Relgis e totuş un scriitor fecund. până acum, e'4 e menit să revoluţioneze vechea for­ Solitarul din strada Trinităţii a dat la iveală în mă a romanului decorativ, în care anumite perso­ editura „Umanitatea", trilogia de romane «Petru naje trebue să se sinucidă sau să moară la sfâr­ Arbore». Lăsând la o parte personalitatea auto­ şitul volumului. Autorul clădeşte întreaga operă rului, care s'a impus de mult prin stilul şi fondul în jurul rmui singur erou. lucrărilor de până acum, ne vom ocupa, pe cât Petru Arbore e întruparea necondiţionată a o- ne îngădue spaţiul restrâns al unei cronici, de o- mului oe păşeşte trudnic spre desăvârşirea şi cu­ pera pe care ne-o prezintă. noaşterea de sine. In primul volum: „Intâile năzu- Cuprins în trei volume, romanul de analiză «Pe­ inţi", Petru Arbore e în anii adolescenţii, când

tru Arbore» al d-lui Eugen Relgis, e o or^râ cu întrezăreşte dincolo, peste cumpăna vieţii, haosu

ANUL I NO. 9—10 frământărilor sociale. Se trudeşte să se făurească prăbuşire ! Munca lui creatoare, energia păstrată prin el însuş, cu forţele creatoare ce zac, ca într'o pentru bine şi adevăr se mistue acum în slujba mină, în ascunzişurile lui lăuntrice. încrezător în celor mai diabolice plăsmuiri umane: maşinile elanurile sale sufleteşti, in raţiunea ce-i stă veş­ morţii. O luptă aprigă se dă în sufletul său. Până nic trează, în toate comorile p^ cari natura le dă- acum n'a ştiut că e sclavul societăţii. N'a ştiut rueşte omului, el luptă dârz contra tuturor preju­ vă toate elanurile sale sufleteşti pot fi înăbuşite decăţilor şi a propiilor sale slăbiciuni — şi, cu de acei cari se erijează în conducători de turme. ochii «raţiunii sensibilizate», el priveşte, descopere După arsenal, vine războiul. Petru Arbore trebue şi cercetează totul. Se înalţă sus, tot mai sus, să îngenunche şi el în faţa zeului sângeros Bra­ deasupra semenilor cari îi ignorează sforţările, ţul lui va trebui să ucidă. Fraţii, al căror chip l'a pentru a fi vrednic să se bucure de viaţă ale purtat în suflet, trebue să-i vadă svârcolindu-se cărei drumuri sunt atât de prăpăstioase. Dar Pe­ în sânge. Oribilă monstruozitate ! Rod infernal al tru Arbore, cu cât se înalţă spre sferele cugetării, civilizaţiei moderne !.. Dar Petru se supune. Tru­ şi spre armoniile spirituale, cu cât se depărtează pul său — nu conştiinţa sa ! Tăcut, cu sânge rece, de stăpâni şi mulţime, cu atât se apropie mai înfrângând în sineşi revolta ce părea că-1 topeşte, mult de sufletul omului. Şi iubirea lui de oameni, a pornit pe drumul nebunei omeneşti... Când s'a e iubirea curată a profetului din Biblie. reîntors, era pace!.. Timp de trei ani, Petru Arbore trece prin o se­ Eroul din romanul d-lui Relgis, e prea multila­ rie de prăbuşiri şi de înălţări. E tăcut — dar în teral, prea complex şi în neîncetată evoluţie, pen­ el vorbesc sufletul, cugetul, fapta — şi lumea. In tru ca să poată fi înfăţişat în câteva rânduri. El volumul al doilea: «Isvoarele interioare», îl găsim se înalţă pe Terra milenară, din care s'a plămă­ la universitate unde cercetează mereu, voind să dit, ca un copac cu rădăcini în realităţi pămân­ afle tainele profunde ale spiritului şi ale materiei. tene şi cu ramurile spre sferele pure ale divini­ Cercetează bibliotecile, căutând întâi prin cărţi ca­ tăţii. Un om, ce căuta să adune în sufletu-i avid lea spre idealul său de perfecţionare. Dar «car­ cât mai multă iubire prin cunoaşterea de sine, cât tea» nu e deajuns. Trebue să muncească. II gă­ mai multă umanitate. Cu acest tezaur sufletesc, el sim într'un sat umil, armonizându-şi munca inte­ îşi făureşte propria sa cale prin vălmăşagul vieţii. lectuală cu cea manuală, la o construcţie din be­ Iubire omenească, iubire ce crează şi inobilează ton armat. Pus în faţa vieţii reale, el caută să se sufletele. îşi dărueşte iubirea celor patru femei folosească de toate comorile acumulate în sufletul ivite în calea sa, precum şi semenilor, umanităţii... lui de om şî gânditor. Truda de fiecare zi. a lui In cei trei ani de viaţă (trecerea delà adolescenţă şi a mulţimii care lucra pentru simpla nevoie a la bărbăţie, când se formează omul) Petru Arbore existenţei, deschiseră noui orizonturi de cugetare îşi înoeşte mereu elanurile sufletului şi cugetarea pentru Petru. El vedea cauzele ad nci ale acestei — mai ales conştiinţa — ce se sbate sub frunte. energii creatoare, desfăşurată pretutindeni. Privea El întâlneşte semeni la şcoală, la universitate, la dincolo de aparenţele pe care oamenii simpli sunt şantiere, la bibliotecă, la arsenal, în capitală şi în obişnuiţi să le vadă. El se înfrăţia tot mai mult sate. Prin iubire el făureşte oamenii, iar semenii cu omul ce-i era frate, cu natura, cu universul. prin acţiunile lor îl făuresc pe el. Petru Arbore In coloanele de beton armat ce se ridicau în câm­ e întruparea, e năzuinţa întregii umanităţi ; e stri­ pia delà Crevedia, el vedea năzuinţa crescândă a gătul desnădăjduit : «Omule, fi om!..» umanităţii spre sferele înalte ale divinităţii. Prin această trilogie de romane de analiză, d-1 Şi vremea îl târăşte cu dânsa. Acelaş Petru, Eugen Relgis se consacră definitiv printre marii mai înălţat însă spre culmile fireşti ale progresu­ cugetători ai timpului. Individualitatea sa, lipsită lui spiritual, se reîntoarce în Capitala frenetică, de scăderile sufleteşti ale oamenilor de azi, va fi la construcţia unul siloz de grâne. In volumul al păsirată pios în sufletul celor ce'şi regăsesc «o- treilea «Prăbuşiri creatoare*: Petru Arbore lu­ menia curată» în paginile romanului său. crează la o uzină de arme delà arsenal. Grozavă ION MEHEDINŢEANU

„FLAMURA ALBA" de G . MIHAIL-ZAMPIRESCU „Flamura Albă" de George Mihail-Zamfir eseu, nelea însăşi existenţa lor materială. Războiul s'a cu o prefaţă de Eugen Relgis. (Editura «Icoane deslănţuit toţuş, provocat — lucru cu desăvârşire Maramureşene»). precis, — de aristocraţiile germană şi rusă, ulti- Scriitorul englez Norman Angell, întemeindu-se mile vestigii ale vremurilor de bestialitate şi feu­ pe consideraţii de ordin economic, a emis încă dalism. Şi cei ce-au păcătuit prin înfruntarea le­ de pe acum 14 ani, adică cu puţină vreme înain­ gilor civilizaţiei de recentă dată şi-au primit din tea izbucnirei conflagraţiei mondiale, ideia că răz­ plin pedeapsa; noua orânduire socială mondială, boiul nu numai că şi-a pierdut orice raţiune de a întemeiată pe principiul naţionalităţilor de sine fi, dar date fiind strânsele legături dintre popoare, stătătoare şî-a găsit o nouă şi mult mai trainică ele nu se pot încăera fără a-şi primejdui deabi- bază de echilibru; iar în ceiace priveşte războiul

anul i no. 9—10 109 ANUL I NO. 9—10 I C 0 A N E MARAMUREŞENE 106 ICOANE MARAMUREŞENE

CXT PRILEJUL XJNBI CĂRŢI YASILE DEMETRIUS «Tinereţea Casandrei» a apărut într'o nouă e- de noapte a periferiei capitalei, un fel de mocirlă diţie. Fiindcă s'a statornicit la noi meschinăria in­ cu funcţionari arivişti, parveniţi, oameni de nimic formaţiei de două linii, care anunţă o operă literară, şi un poet se găseşte în Oraşul Bucuriei — viaţă ne simţim datori cu prilejul acesta să vorbim de scăpată miopiei scriitorilor purtători ai cununelor un scriitor: . O deprindere sau de hârtie academică. Stilul lui Demetrius este al o pornire a noastră veche, de conservatori ai unor marilor constructori. Demetrius nu cizelează bibe­ obiceiuri de suburbie europeană, ne porunceşte louri de porţelan sau pisici de catifea. Demetrius întotdeauna — dureroasă ciudăţenie — să nu avem construeşte din piatră. Stilul sobru, fără înfloriri, curajul aprecierii intime, asupra scriitorilor noştri fără efecte de poem în proză. Nuvela lui Deme­ — pregătiţi însă oricând să ungem cu mirul eter­ trius are concizia precisă a legilor. Oamenii se nităţii scriitorii cu marcă străină, chiar când sânt desfac din scrisul său, vii şi apropiaţi, ca nişte departe de realizarea scriitorilor români. cunoştiinfi vechi. Politicianul venal, femeia adul­ Asupra lui Demetrius părerea noastră e demult, teră, studentul stricat, gol şi înfumurat — un Ras- formată. Alături de romanul vieţii rurale, înflorit tignac caricatură locală — toţi se mişcă purtaţi de îndeajuns de talentul robust al d-lui Mihai Sado- un regisor de mare talent, în decorul lor, aci veanu, — viaţa oraşului românesc, a burgheziei şi printre noi. proletariatului târgurilor, romanul sbaterii de azi, In istoria literaturii româneşti, Demetrius are a frământărilor sociale şi politice delà 1900 încoace locul, singuratec. El rupe cu dulcegăria sentimen­ şi-a găsit un observator de mare notaţie şi un e- tală, pesimismul neo-romantic crescut după Duiliu vocator sobru în Demetrius. Desigur literatura lui Zamfirescu şi Vlahuţă. Romanul românesc, cronica Demeirius purcede din Balzac. Prăbuşirea repede contimporană a vieţii româneşti se reduce aproape şi fără leac a lui Matei Dumbărău, din trilogia la Demetrius. «Oraşul Bucuriei» (despre care vor trebui scrise într'o literatură care înscrie genii cari au lucrat multe) stă alături — o spunem cu răceala obser­ două schiţe, autorul a cel puţin 10 volume de vaţiei sincere — de paginile cele mai bune ale ma­ proză şi versuri, este o biruinţă. estrului romanului francez. O evocare, grea de vi­ O însemnăm cu bucuria cuvenită. aţă, pulsaţie adevărată şi viziune originală a vieţii R.

FTJLQTJIR I.„ f STELIAN IOAN ministru român, sărac lipit până ieri, a devenit de Săptămânile trecute, am dat ţărânii pumnul de douăzeci de ori milonar peste noapte" iar în urmă, de ţărână al necăjitului nostru frate Stelian loan. «nesupărat de nimeni, s'a retras într'un castel re­ Tuberculoza i-a muşcat plămânii în timpul războ­ cent cumpărat, în timp ce bietul funcţionar care iului şi i-a pecetluit pleoapele într'o dimineaţă no- şi-a pierdut cumpătul în faţa unei mii de Iei, a roasă — în spital. Povestea vieţii lui e plină de fost osândit la puşcărie şi biciuit de dispreţul pu­ necazuri. Un scriitor modest ar dărui literaturii blic» — scriitorii români tac (spune d-1 Vlădescu) câteva pagini definitive — povestind-o... ori fac afaceri (adăogăm noi...) Lipsit de darul scrisului, Stelian loan a căutat, Tânărul prozator crede că în fiecare din aceşti cu fapta, să fie în ajutorul revistei noastre. Re­ aleşi ai muzelor doarme un apostol'-şi încearcă prezentaţia dată în Sătmar pentru strângerea pri­ să-1 deştepte prin «chemări în pustiu» — să'l a- mului fond de editare s'a bucurat de concursul runce în lupta pentru regenerarea noastră morală său entuziasmat. In cŞoldeş» din «Se face ziuă» şi socială. a dovedit calităţi frumoase pentru scenă. Acesta e rostul scriitorului ! Moartea ştie să aleagă... Bine... Ne închinăm, cu evlavie, în faţa mormântului în E o datorie imperioasă, pentru el, să ne lumi­ care odihneşte pumnul de ţărână al necăjitului neze cărările! nostru frate Stelian loan. Poate... Scriitorii români au datoria să lupte pentru po­ In revista «Mioriţa" (Mai 1924) tânărul proza­ porul «chemat la o viaţă nouă de îndreptare şi tor O. M. Vlădescu se miră că scriitorii români, progres !» în aceste vremi de sbucium, dorm nepăsărori în Foarte greu... turnurile lor de fildeş. Astăzi, când „toţi neispră­ Şi e foarte greu din motive lesne de înţeles. viţii se amestecă în treburile obşteşti"— când „un Ce i se cerea azi, unui scriitor, ca să pregătească,

ANUL I NO. 9—10 ANUL 1 NO. 9—10 să întreţie atmosfera războinică ? Talent ? Nu. Ta­ cenii contra iredentismului criminal şi aţâţător de lentele agonizau în umbră: Arghezi, Macedonski, războaie, d-sa a fost în toate timpurile un prieten Mihail Săulescu... Cultură, fond moral? Un om sincer al popoarelor subjugate din fostul imperiu cu adânc fond moral şi cultură, nu ar putea iscăli habsburgic. îndemnuri ca acestea: Pentru opera sa, „Catarina Doamna noastră", „Izbeşte cu barda deodată în cinci, care a făcut mare vâlvă la Budapesta, şi în care „N'ai grije, vrăşmaşi sînt belşug' se oglindeşte viaţa sbuciumată a unei fice de no­ .învârte toporul trăsneşte mereu, bil venită să propage cuvântul adevărului în mij­ „Ucide şi taie — n'ai milă!.. locul moţilor din munţii Abrudului, iobagi ai stă­ pânirii maghiare, d-I Victor Aradi a fost încontinu „Coseşte într'una !.. Să curgă şuvoi prigonit ca un om subersiv pentru integritatea sta­ „Spurcatul lor sânge fierbinte, — tului maghiar. Am putea da şi alte exemple, mult mai plastice, Suntem informaţi că d-sa ar fi luat hotărîrea din operele celorlalţi scriitori, la modă în zilele de a traduce în româneşte această interesantă o- din preajma războiului. Câţi din ei au prins arma peră, din care se desprinde o firească dragoste în mână, să facă dovada vitejiei lor ? S'au ascuns faţă de oameni, fără consideraţie de naţionalitate. la Iaşi, ca şobolanii. Toţi, nişte gramofoane : «Câr­ Deasemenea mai anunţă apariţia în româneşte a pa ţii — fraţii — ucide, n'ai milă — izbândă — Ro­ unui alt volum „Rapsodii negre". mânia Mare...» Şi a urmat retragerea nenorocită, mizeria din Moldova — pentrucă niciunul din sti- Suntem bucuroşi, că d-1 Victor Aradi se apro­ huitorii desrobirii nu şi-a spus, cinstit, cuvântul. pie cu sufletu-i de om, lângă adevăraţi oameni ce calcă peste îngrădirile mincinoase ale societăţii. Astăzi, însă, ne trebue un Christ. Şi ce departe suntem de el... EDITORII Suntem ca o casă în care s'a încuibat şoarecii : Nu putem şti dacă aceşti oameni îşi înţeleg pe prin pod şi pe sub duşumele, prin borta zidurilor, deplin rolul în societate, în alte ţări, dar ceeace pe sub prag. Nici o scăpare. Trebue să dăm foc este cert, că la noi, nu numai că nu şi-1 înţeleg, la casă, să ne mutăm în alt loc şi să zidim una dar s'au prefăcut în spoliatori de rând şi duşmani nouă — din temelii. ai oricărui progres cultural. Judecând lucrurile su­ Unde să găsim nebunul care să coboare în mij­ perficial, veţi crede că autorul acestor rânduri, locul mulţimii ori să urce scările palatelor, să taie este vre-unul căruia i s'au înapoiat manuscrisele cangrena în adânc; să culeagă neghina din grâu delà editor, cu menţiunea: „Nu le putem edita". şi s'o arunce în flăcări; să întroneze dreptatea în Nu, ferească sfântul ! — Rândurile de faţă nu sunt tribunale, cinstea în cabinetele ministeriale, cu­ decât o tristă constatare obiectivă. vântul înţelepciunii şi al adevărului în biserică, lu­ In primul rând, să ne ocupăm de editarea di­ mina în scoale şi bunul simţ în parlament; să feritelor scriere traduse din limbi străine şi vom smulgă familia din ghiarele desfrâului, fanfaronada vedea că toată vina apasă asupra editorilor noştri. de sub cupola Ateneului incompetenţa de pe băn­ Ntci-o operă străină de însemnată valoare literară, cile Academiei, imoralitatea de pe scenă şi lite­ socială sau ştiinţifică nu veţi vedea tipărită în ro­ ratura din ghiara politicei? Unde să găsim ne­ mâneşte la vitrinele librăriilor. Totuş inundă ro­ bunul care să urce, pentru noi, în fiecare zi că­ manele pasionale ale Iui Marcel Prévost, Victor rările Golgotei ? Să-1 batem cu pietre şi să-1 păl- Margueritte şi alţii ca dânşii. Monumentala operă muim iar el cu blândeţe să ne privească, să ne „Jean Cristoph" a lui Romain Rolland nu s'a tra­ erte — să ne ia de mână ca pe nişte copii neîn­ dus (nici cel puţin câteva volume) cu toate că e ţelegători şi răi şi să ne înveţe să facem primii tradus aproape în toate limbile. Nici „l'Ame en­ paşi pe adevăratul drum... chantée" care este mai mică ca cea dintâiu. „Clarte" Printre scriitorii români contimporani îl caut a lui Barbusse şi nici principalele lucrări ale lui zadarnic. Anatole France. Nimic din Sig. Freud sau în do­ Apostolul regenerării noastre morale şi sociale ! meniul biologiei, sociologiei etc. Din clasicii scrii­ închid ochii şi'l văd: copil în zdrenţe, în pragul tori mondiali sunt doar câteva traduceri: Zola, unei colibe, îşi minte foamea cu un codru de mă­ Maupassant, Daudet, Tolstoi, Turghenief, Dosto- măligă... iewski, Sienkiewicz etc. Traduceri oribile şi mai Pe scriitorii români să-i lăsăm să doamnă som­ oribil tipărite. Nu ştiu dacă vreunul din editorii nul drepţilor în turnurile lor de fildeş. Dinspre noştri vor fi văzut în bibliotecile maghiare autorii ele, vântul aduce pe aripi duhoare de cocină... străini traduşi. G. M. Z. Mi se va obiecta de către cei interesaţi urmă­ VICTOR .A-IEt-A-I}! toarele: 1. Operele de care vorbeşti d-ta le pu­ In numărul de faţă revista noastră a avut cin­ tem .citi perfect de bine în limbile în care sunt stea de a obţine colaborarea d-luj Victor A radi scrise sau în cel mai rău caz, în limba franceză. cunoscutul literat şi sociolog maghiar. Om cu con­ 2. Pentruce editorii să tipăriască în traducere pe cepţii largi, neadmiţând, şi luptând de două de­ „Jean Cristoph" care va rămâne să se prăfuiască

ANUL I NO. 9—10 107 ANUL I NO. 9—10 ICOANE MARAMUREŞENE 112 ICOANE MARAMUREŞENE

BEYISTA REVISTELOR «Adevărul Literar» anul V. No. 185 din 22 datorită d-lui I. Rădulescu-Pogoneanu. Versuri sub­ Iunie 1922. tile, pline de un farmec deosebit, are d-na Elena „Oamenii necăjiţi" din schiţa d-lui Lascarov- Farago şi d-1 G. Murnu, traducătorul epopeii „Ili- Moldovanu îţi fac impresia că trăiesc în cea mai ada lui Homer*. D-1 Tătărăscu dă un fragment intimă apropiere de tine. Oameni ce-şi târăsc vi­ din «Când vine viforul», iar cunoscutul nostru aţa în picioare şi cari cred că rachiul delà bo­ colaborator I. Dongorozi, în «Surpriza» dovedeşte dega lui Ilie le poate aduce alinarea suferinţelor o uşurinţă deplină în formarea frazelor şi multă şi nevoilor a căror cauză adâncă stă ascunsă în pricepere de-a prinde şi înţelege sbuciumul ome­ rana socială ce sângerează de îndelungată vreme. nesc. Din sumar, subliniem cu plăcere bucata d-lui Proză mai semnează d-nii I. Dragoslav, S. Klop- Popescu-Telega «Puhoiul», plină de frumuseţi li­ ştok, Victor Eftimiu. Traducerile sunt bine alese terare. D-sa e unul din prozatorii tineri ce face din autorii de frunte ai literaturii universale. cinste revistei ((Năzuinţa». Din poeziile publicate în numărul de faţă, re­ Versuri şi proză, de următorii: George Baicu- marcăm pe ale d-lor George A. Petre, George lescu, N. Milcu, I. B, Georgescu. Silviu, Ion Gane şi M. Samarineanu. Ne oprim o Cronici bogate şi însemnări. clipă asupra şireagului" de imnuri dedicate femelei de către d-1 Al. Viţianu şi-1 întrebăm: altceva nu a avut de scris? ECOURI Ar fi de dorit ca tinerii scriitori de astăzi — în special poeţii cari răsar ca ciupercile după In curând va apare volumul de schiţe şî nu­ ploaie, — să-şi facă autocritica lucrărilor şi să nu vele „Săptămâna unei îndrăgostite" datorit D-nei abuzeze de indulgenţa redacţiilor cari, deschi- Sarina Cassvan-Pas. zându-le coloanele revistelor in urma unei lucrări Preţuind în destul talentul distinsei noastre co­ bune, mai târziu să colaboreze cu baliverne. Nu laboratoare, aşteptăm cu încredere apariţia volu­ stărui mai mult asupra acestor versuri, să nu se mului. creadă că o fac din răutate. Fiecare să le cetească. Cronicile şi însemnările din ultimiîe pagini sânt A apărut şi s'a pus în vânzare la librării trilo­ admirabil întreţinute. Material variat şi bine aran­ gia de romane „Petru Arbore" a d-lui Eugen Rel­ jat dă un aspect occidental revistei. gis; „Flamura Albă", suflete şi chipuri prinse în vârtejul morţii de George Mihail-Zamfirescu ; , Lu­ „Clipa" anul II. No. 54 din 22 Iunie 1924. mea celor necăjiţi" schiţe şi nuvele de . In numărul de faţă revista beleartiştilor publică interesante impresii din Italia, de d-şoara Virginia Revistele belgiene de avantgardă, anunţă că au Tomescu-Scroco, o dare de seamă asupra roma­ început construcţii de clădiri, cartiere întregi după nului d-lui Eugen Relgis „Petru Arbore*' de Nic. normele cubiste. Doi din miniştrii cari compun Bogdan, un articol elogios închinat de d-1 N. N. cabinetul belgian, sunt partizani hotărîţi ai artei Şerbănescu volumului d-lui George Mihail-Zamfi- constructiviste. Unul din poeţii fruntaşi ai artei rescu „Flamura Albă", o sugestivă cronică plastică futuriste este George Linze. Noua mişcare de artă de H. Igiroşanu, precum şi alte câteva articole de are mai multe reviste în paginile cărora se gă­ d-nii Răduţ, I. Răcăciuni, N. Matei, R. Cernescu, sesc laolaltă artiştii belgieni, francezi, germani, etc. începând delà numărul 55, publică o serie de ruşi şi italieni. Mişcarea are de altfel o notă pro­ însemnări de ale marelui scriitor rus Maxim Gorki, nunţată de internaţionalizare a artei şi de expre­ în traducerea d-lor Bogdan şi Stekanov. sie universală.

«Ramuri» (XVIII—11, Craiova). Intr'un interviev luat lui Georg Kaiser, cunos­ Profesorul N. Iorga deschide numărui pomenind cutul dramaturg german de către poetul Ivan Goli, cu recunoştinţă numele lui Michelo Silvestri «mi­ aflăm că marele dramaturg nu dă nicio importanţă sionar al lucrurilor româneşti:». Poetul D. Iov pu­ lucrărilor sale dramatice, pe care le aruncă pe blică o frumoasă „Carte poştală"! Sonetul d-lui piaţă ca orice marfă. Mărturiseşte că nu i-a parte are imagini noul. Un nume nou niciodată la premierele pieselor sale. pentru noi : Al. Manciu, semnează o schiţă cu frumoase calităţi. Strofa ultimă din Toamna d-lui Sîu Giorgiu aduce un cuvânt necunoscut până a- Redacţia pentru Bucureşti a revistei «ICOANE cum în literatura versificată : zarnacadele. Ocolim cronica d-lui Făgeţel, cu bunăvoinţă. MARAMUREŞENE» şi orice corespondenţă, pe adresa d-lui loan Mehedinţeanu strada C. A. «Năzuinţa» (III—1, Craiova). Rosetti No. 7 etaj. Revista craioveană publică o «prefaţă la o carte»

ANUL I NO. 9—10 A IT U L I NO. 9—10 f f) EDIT II R A „DMAHITITEI"

_A. apăru-t de: ETTGKSIfcT EELG-IS Primele romane de analiză in literatura românà! „PETRU ARBORE" O trilogie a „vieţii interioare"

Vol. I. — Intâile năzuinfi

Vol. II. — Isvoarele interioare

Vol. III. — Prăbuşiri creatoare Preţul trilogiei: 120 Lei Preţul la editură : 100 I ei

.A. apăr _it în editura revistei „Icoane Maramureşene" „FLAMURA ALBA" Chipuri şi suflete prinse în vârtejul morţii de BE0R6E MIHfllL-ZflWFIRESCU cu o prefaţă de EUGEN RELGIS Preţul 20 Lei

.A. apăr _it îix ed. Socec „Lumea celor necăjiţi" Schiţe şi Nuvele de lOUST PAS Preţul 15 Lei

Tipografia „ Triumf ui" • Bucui fşti