Obiectivele Turistice Ale Comunei Colţi
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003 _______________________________________________________________________________________ OBIECTIVELE TURISTICE ALE COMUNEI COLŢI CĂTĂLINA-FLAVIA SAVA* Cuvinte cheie: obiective turistice, chihlimbar, complex rupestru, Colţi, Aluniş Résumé : Placée au nord-ouest du département de Buzău, là où les collines et les montagnes se rencontrent, la commune de Colţi possède deux objectifs touristiques importants même au niveau national. La localité de Colţi dont le nom rappelle les sept pics qui dominent ses hauteurs, est l`endroit où l`on a exploité une précieuse richesse - l`ambre. C` est à Colţi qu`on peut visiter un musée de l`ambre qui offre aux touristes des informations concernant la formation, les technique de l`exploitation et le travail de l`ambre. Le complexe rupestre d`Aluniş, village qui appartient à notre commune et qui est situé à 6 km par rapport au centre, représente le deuxième objectif touristique important. Ce complexe comporte le site nommé Aluniş A, habitation rupestre creusée dans le rocher, utilisée depuis de siècles comme égilse. Comuna Colţi este situată în partea de nord-vest a judeţului Buzău, în zona de contact dintre Subcarpaţi şi munte, într-o mică depresiune formată de valea pârâului Sibiciu, la o altitudine de aproximativ 600 m, între culmile Ivăneţu şi Vătraiu. Teritoriul comunei se învecinează cu comunele Gura Teghii în nord, Bozioru în est, Cozieni în sud- est, Pătârlagele în sud şi Nehoiu în vest. Pentru a ajunge la Colţi, la Pătârlagele părăsim drumul naţional DN 10, în favoarea unui drum comunal care străbate localităţile Sibiciu de Jos, Sibiciu de Sus, Valea Sibiciului, Colţi şi Aluniş, toate situate într-un cadru natural deosebit de atrăgător. Imediat ce părăsim valea Buzăului, peisajul se schimbă brusc. Natura devine mai sălbatică, pereţii stâncilor, abrupţi şi colţuroşi, se înalţă ameninţător lăsând impresia că în orice moment se pot prăbuşi. Localitatea Colţi, numită astfel după cei şapte colţi de piatră ce domină înălţimile, este sălaşul unei preţioase avuţii - chihlimbarul . Răşina fosilă provenită din numeroase specii de pin având o varietate de culori şi nuanţe de o mare frumuseţe: galbenă, brună, roşcată, uneori verzuie, transparentă sau translucidă, numită chihlimbar, succin sau ambră (supranumit şi ,,piatra soarelui”), este cunoscut din timpuri străvechi ca piatră de leac, cult sau podoabă. Un document legat de istoria aşezării rupestre Aluniş menţionează vizitarea acesteia, în 1578, de către Mihnea Vodă şi Doamna Neaga, care o înzestrează cu ,,pământ pe care se aflau cioburi de chihlimbar de o rară frumuseţe". Preocupaţi de prospectarea şi identificarea acestei bogăţii naturale, cercetători renumiţi ca C.I. Istrate, Petru Poni, Gh. Munteanu- Murgoci, Grigore Ştefănescu, fac referiri şi la chihlimbarul românesc de Buzău. Primul care a identificat ambra în această zonă a fost cercetătorul Grigore Ştefănescu, acesta menţionând într-una din lucrările sale publicată în anul 1890, că miocenul românesc se caracterizează prin abundenţa depozitelor de sare, petrol, ozocherit şi ambră, îndeosebi în judeţul Buzău. De asemenea, Ghe. Munteanu-Murgoci, originar din Râmnicul Sărat, primul om de ştiinţă român care şi-a luat docenţa la Universitatea din Bucureşti (1902) cu * Liceul "Radu Vlădescu", Pătârlagele, Jud. Buzău 368 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003 _______________________________________________________________________________________ teza intitulată ,, Zăcămintele succinului din România'' emitea ipoteza că succinul (chihlimbarul) de Colţi s-a format în epoca primară de răşini fosilizate Chihlimbarul este un adevărat muzeu al florei şi faunei timpului în care s-a format, un muzeu unde piesele s-au conservat intacte, proaspete, curate, timp de nenumărate secole. In chihlimbarul de Buzău nu se întâlnesc urme vegetale ci doar de insecte, în special lepidoptere, diptere, arahnide, elitre de insecte. Chihlimbarul de Colţi este produs în aceeaşi perioadă biologică ca şi cel de Baltica, provenind din acelaşi fel de arbori, din acelaşi fel de pădure şi fosilizat în aceleaşi condiţii. Faptul că în chihlimbarul de Colţi nu se întâlnesc resturi de arbori mamă, se datorează cantităţii reduse exploatate. Primele exploatări au fost făcute la Colţi în anii 1829-1834, în locul numit ,,Faţa Budei'', prin galerii rudimentare, cu extracţii sporadice şi fără continuitate. Începând cu anul 1902, ing. D. Grigorescu începe aici exploatări sistematice pentru punerea în valoare a zăcămintelor de chihlimbar, stabilind existenţa acestuia în 39 de puncte pe perimetrul comunei Colţi. Ghe. Munteanu -Murgoci caracteriza, în lucrarea sa de doctorat, chihlimbarul de Colţi astfel: ,, în variate culori cu fluorescenţă şi fluturi de lumină, irizaţii şi pete de curcubeu cu incluziuni variate şi luciu diamantin" Interesul suscitat de existenţa unor zăcăminte de chihlimbar, preocupările pentru exploatarea şi prelucrarea lui au determinat inaugurarea la 14 iunie 1980 a Colecţiei Muzeale Colţi, unica de acest gen din ţară noastră, aparţinând Muzeului judeţean Buzău. Clădirea muzeului a fost construită de către locuitorii comunei începând cu anul 1973 şi are aspectul unei case ţărăneşti de tip vechi cu trei nivele: demisol, parter şi etaj, amenajate fiind doar parterul şi etajul. Parterul este compus din trei încăperi în care se află colecţia de chihlimbar, colecţiile de flori de mină, roci, fosile şi pietre semipreţioase. Tot aici se mai află documente privind exploatarea chihlimbarului, atestarea documentară a localităţii Colţi, învăţământul, cultura şi istoria acestor meleaguri. La etaj se află o frumoasă şi deosebită colecţie de etnografie compusă din obiecte ţărăneşti vechi, donate de locuitorii comunei. Pot fi admirate războaie de ţesut, ştergare vechi, lăzi de zestre, piepteni pentru lână, cofe, cric de lemn, opinci din lemn, precum şi o colecţie de batiste cusute cu migală şi pricepere. În muzeu pot fi admirate o bucată de chihlimbar de 1785 gr şi o alta de 1500 gr., obiecte din chihlimbar de diferite culori, de la galben transparent la negru opac, sau cu mai multe nuanţe de culori într-un singur obiect, un cercel de chilimbar care are conservat în el o furnică (despre care specialiştii spun că ar fi trăit la Colţi acum 30 mil. ani), o bucată de chihlimbar secţionată care păstrează urme din scoarţa copacului din care a provenit răşina respectivă. Lângă muzeu a fost construită, special pentru a fi vizitată, o mină de chihlimbar betonată pe o distanţă de 100 m, dar neamenajată. Un alt obiectiv turistic de o mare importanţă îl reprezintă ,, Complexul rupestru de la Aluniş" situat la 6 km distanţă de centrul comunei. Acesta este situat pe o latură stâncoasă, ramificaţie din Culmea Martirei, pe malul stâng al pârâului Aluniş şi este format din patru aşezări şi un număr de încăperi, parţial distruse sau neterminate. Alături de acesta şi localizată în timp tot in secolele III-VI d.Hr., se află peştera lui Dragomir sau Gura Tătarilor (sat Colţii de Sus). Multitudinea de cruci incizate pe pereţii interiori şi exteriori ai acestor aşezări, se explică prin faptul că în credinţa locuitorilor din satele romano- bizantine, acestea aveau rol apotropaic (de protecţie). ,,... etapa medievală a schiturilor de piatră de la Aluniş, începe în intervalul iradierii isihaste de la Kilifarevo (1346-1371) deşi este posibil ca funcţia lor de lăcaşuri de cult să fie mult mai veche", considera istoricul Basil Iorgulescu, în anul 1892. 369 Analele Universităţii ”Valahia” Târgovişte, Seria Geografie, Tomul 3, 2003 _______________________________________________________________________________________ Cel mai important sit din complexul Aluniş este cel denumit Aluniş A, locuinţa rupestră săpată în stancă, amenajată, folosită şi astăzi ca lăcaş de cult cu hramul ,, Tăierea Sf. Ioan Botezătorul". Modificările făcute pentru lărgirea spaţiului interior au făcut ca o parte din inscripţiile existente aici să fie deteriorate. Cea mai veche inscripţie este scrisă cu litere chirilice pe unul din pilaştrii: ,, Ma...it leat 7056"(1548). Inscripţia este mai veche de secolul XVI, fiind scrisă în paleoslavă, în timpul ieromonahului Daniil. Datarea complexului este greu de făcut, ea plecând de la Alexandru Odobescu căruia, învăţătorul Gheorghe Lupescu îi comunica, în 1871, o legendă: aşezarea Aluniş A. ar fi fost săpată în stâncă de păstorii Vlad şi Simion, în vremea lui Negru Vodă. Schitul de la Aluniş a fost înzestrat în 1578 de Doamna Neaga şi Mihnea Turcitul Voievod. Săpată în aceeaşi stancă, aşezarea denumită de cercetători Aluniş B, este formată din două încăperi amenajate pentru locuit. Pe peretele nordic, deasupra unei firide se află desenată o cruce de tip ,, Malta", iar cu litere chirilice sunt scrise câteva nume proprii: Radu, Simion, Stoica, Ion, Ştefan. Situl Aluniş C, mai mic ca dimensiuni şi aşezat deasupra aşezării Aluniş B, menţine bine conservată, într-o firidă, o icoană pictată pe piatră. Şi aici se pot observa câteva nume proprii alături de o inscripţie greu lizibilă datorită caligrafiei şi a erodării. Anexele din lemn ale căror urme sunt încă vizibile, au dispărut din cauza degradării în timp. La baza aşezărilor din ,, Complexul rupestru Aluniş" se pot observa urmele unui zid de apărare. Aşezările de aici au fost cercetate încă de la sfârşitul secolului XIX, de către Henri Trenk şi Al. Odobescu în 1871 şi descrise de Basil Iorgulescu în 1892. In secolul XX cercetările au fost reluate de către N.A. Constantinescu (1924), Nicolae