Învățământul În Grevă Generală
onform declarațiilor Prelungirea grevei Cfăcute cu prilejul grevei afectează inclusiv de avertisment a învățământuluiînvățământul în reforma românesc, în urmă cu o grevă generală Dnii Dorin Crișan și Simion săptămână, ieri s-a declanșat r Molnar, inspectori generali greva generală. Inițiată de cele adjuncți, ne-au prezentat în primele ore ale zilei, Curajul de a aplica legea Legii 154, dar s-a ajuns în și plății sporurilor de mediu rural patru federații sindicale din țară, punctul de vedere al Inspec Precizările privind aplicarea situația de a fi descoperit cu plata (pe cele opt zone), începând cu 1 la ea participă întreg personalul liniștea și absența elevilor din toratului Școlar. Precizând că Legii nr.154/1998, prin care avansului pe luna octombrie, decembrie a.c. însă cea mai didactic și nedidactic din școli și unitățile școlare confirmau nu se dorește soluționarea cadrele didactice beneficiază de după ce s-a întârziat cu o importantă revendicare - apli licee, din unele instituții de instalarea acțiunii de protest și în conflictului prin grevă, care a semnificative majorări salariale, săptămână și plata salariului pe carea Legii 154 - urma să consti învățământ superior. Pentru a fi județul nostru. Dascălii puteau fi fost declanșată la nivel central arată că aceasta intră în vigoare la luna septembrie. tuie subiectul negocierilor dintre respectate prevederile legale, de întâlniți în sălile profesorale, în datorită unor situații de 16 iulie 1998. Au aplicat-o efectiv La sediul Sindicatului MEN și Ministerul Finanțelor. a asigura o treime din activitate, cabinete, corectând teste, excepție, se așteaptă o doar cinci județe din țară, între învățământului Preuniversitar al Curajul de a aplica Legea 154 n-au intrat în grevă grădinițe, pregătindu-și materialele di soluționare benefică, atât în care și Hunedoara.
[Show full text]