Petru Popovici
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
LUMINI PESTE VEACURI de Petru Popovici Isus a zis: “Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5:14) CUPRINS: VOLUMUL I Cuvânt înainte 1. Policarp 2. Augustin 3. John Wycliffe 4. Savonarola 5. Jerome de Praga 6. Jan Hus 7. Thomas Cranmer 8. Balthasar Hubmaier 9. Menno Simons 10. John Milton 11. Richard Baxter 12. Jonathan Edwards 13. David Brainerd 14. John Wesley 15. George Whitefield 16. John Knox 17. George Müller 18. John Smyth 19. Roger Williams 20. Zinzendorf 21. Johann Gerhard Oncken 22. V. Gh. Pavlov 23. George Truett 24. Kagava 25. Henry Moorhouse 26. Gipsy Smith 27. Helen Keller 28. Wernher von Braun 29. William Booth 30. Robert McCheyne VOLUMUL II Prefaţă 1. Misionarismul în primele veacuri 2. Ulfila 3. Patrick 4. Columba 5. Petru Valdo 6. Raymond Lull 7. Francis Xavier 8. John Elliot 9. Misionarii moravieni 10. William Carey 11. Adoniram Judson 12. Robert Moffat 13. David Livingstone 14. Felix Neff 15. Hudson Taylor 16. James Chalmers 17. G. N. Gordon 18. John G. Paton 19. Cinci misionari martirizaţi 20. Rachela Saint 21. Radu Taşcă 22. Avram Barbu VOLUMUL I CUVÂNT ÎNAINTE Încă din copilărie mi-au plăcut biografiile. Le citeam cu plăcere şi le savuram. Caracterele nobile, care au fost binecuvântări pentru alţii, stârneau în mine dorinţa şi ruga să devin şi eu folositor şi binecuvântat pentru alţii. Apoi am constatat aceeaşi afecţiune pentru biografii la majoritatea tinerilor; ba chiar şi cei încărunţiţi de zile iubesc o aşa lectură. De aceea, am căutat să lucrez această colecţie de biografii. Din mulţimea mare de lumini ale lui Dumnezeu, aşezate să lumineze într-un loc întunecos, am ales doar câteva spre învăţătură că pentru a lumina nu e necesar să fii bogat, sau învăţat, sau cu o sănătate de oţel, ci trebuie să fii aprins de Duhul Sfânt cu dragoste pentru Dumnezeu şi pentru lumea pierdută. Ei au luminat în timpul vieţii, iar prin lucrările lor, prin exemplul trăirii au luminat peste veacuri. La unele biografii am început să lucrez cu 25 ani în urmă, dar abia acum au ajuns să vadă lumina tiparului. Lucrarea de faţă nu e o traducere, ci o prelucrare după mai mulţi autori pe care i-am consultat. Despre unii sunt lucrări voluminoase, dar eu am căutat să iau doar ce mi s-a părut mai important şi mai folositor. A trebuit să cercetez zeci de volume, însă nu-mi pare rău, munca mi-a fost răsplătită din plin, căci eu însumi am fost inspirat, am primit lumină de la aceste lumini peste veacuri. Şi sunt ferm convins că şi cel în mâna căruia va ajunge această carte, în părtăşia cu sfinţii Domnului, va dori şi el să devină un copil al Domnului: mai sfânt, mai rugativ, mai ascultător de Domnul, mai harnic în măreaţa lucrare la care, prin harul Său, am fost făcuţi părtaşi. Sufletele ce trăiesc în întunericul păcătoşeniei au nevoie disperată de lumină. Oare vei fi tu unul care să primeşti lumina şi apoi să o împărtăşeşti altora? Vrei tu să fii o lumină aprinsă, chiar dacă trebuie să te topeşti, să te consumi? Eu mă rog ca Domnul, prin Duhul Sfânt, să folosească aceste lumini, ca să te aprindă pentru El. Atunci te vei uni şi tu cu mine în rugă de mulţumire către Dumnezeul oricărui har, care ne-a dat o menire aşa de scumpă, să fim lumini. Datorez mulţumire şi ajutoarelor pe care mi le-a dăruit Domnul: tânărului Dan Cristea care a dactilografiat această lucrare, fraţilor Victor Dumitrescu şi Vladimir Pahomi care, fără să fie tipografi, au tipărit-o şi multor altora care au muncit, ca tu să o poţi citi. Iar toată gloria să fie adusă Domnului, singurul care o merită. 22 noiembrie 1981 PETRU POPOVICI CAPITOLUL 1 POLICARP Policarp a fost unul din creştinii de seamă care a făcut legătură între apostolii Domnului Cristos şi creştinii din secolul al doilea. El a fost convertit prin apostolul Ioan şi mai târziu a fost ordinat tot de Ioan ca păstor sau episcop al bisericii din Smirna. El nu e pomenit cu numele în Noul Testament, dar se crede că el ar fi fost îngerul bisericii din Smirna, căruia i se adresează de către Domnul scrisoarea din Apocalipsa. Într-o scrisoare a lui Irineu către Florin, Policarp e numit “binecuvântatul şi apostolicul prezbiter”. Scrisoarea e păstrată în lucrarea istoricului bisericesc Eusebiu. Irineu descrie discuţia sa cu Policarp şi cum acesta istorisea cele relatate de apostolul Ioan şi de ceilalţi care au văzut pe Domnul. Deci, el a auzit învăţătura şi minunile Domnului Isus Cristos din gura martorilor oculari. El a fost un elev al apostolului Ioan cu care a petrecut mulţi ani. Nu ştim precis data naşterii sale, unii dau anul 65 A.D. iar alţii anul 70, dar documentele arată că a trăit până în anul 166 A.D., când a fost martirizat. Policarp a fost un bun cunoscător al Scripturilor. El era familiar cu scrierile Noului Testament deşi nu erau încă puse împreună şi a căutat să păstreze în biserică învăţătura curată a Evangheliei. El a avut mai mulţi elevi pe care i-a instruit în cunoaşterea Scripturilor. Unul din ei a fost Irineu. Întrucât creştinismul era în faza primară, s-au ivit şi o seamă de învăţături străine. Marcion, un gnostic care respingea Vechiul Testament şi accepta doar Evanghelia după Luca şi epistolele pauline, a căutat să înveţe că Cristos Domnul nu a avut corp omenesc ca noi. Această învăţătură în mod indirect anula valoarea jertfei Sale, căci dacă n-a avut corp ca pământenii, înseamnă că nici nu a suferit. Atunci Ignatius a scris lui Policarp: “După cum vântul îl cheamă pe comandantul corabiei, aşa vremurile te cheamă pe tine, aşa vremurile cheamă la studiu reverent şi fără teamă în Biserică”. Pe de altă parte, a început să se ivească clericalismul. Păstorul bisericii din Roma, a început să se considere mai mare decât ceilalţi şi încerca să se impună să fie ascultat. Calcularea datei Paştelor a produs o neînţelegere. Cei din răsărit au stabilit o dată, episcopul din Roma Anicetus a stabilit altă dată. Atunci Policarp a făcut o călătorie la Roma să aplaneze neînţelegerea. Era prin anul 154. S-a întâlnit cu Anicetus, au avut un timp plăcut împreună, dar nici unul nu a fost gata să cedeze. Tot în această vreme, Policarp s-a întâlnit cu mai mulţi ucenici ai lui Marcion, cărora le-a spus că el a primit învăţătura de la martori oculari, care au afirmat că Isus S-a născut şi a avut corp omenesc. Astfel, pe unii i-a readus înapoi în Biserică. Se spune că într-o zi, l-a întâlnit chiar pe Marcion pe străzile Romei. Când Marcion l-a strigat, Policarp l-a ignorat. Atunci Marcion a strigat mai tare: “Nu mă cunoşti?” - “Da, a zis bătrânul Policarp, cunosc pe întâiul născut al Satanei” - şi şi-a văzut de drum. Policarp a fost animat şi de un spirit misionar. Chiar dacă nu a putut să facă vizite altor biserici, simţea cu ei, se interesa de ei şi căuta să le scrie. Istoricul Eusebiu spune că de la el ne-a rămas o scrisoare care a fost adresată fraţilor din Filipi. Această epistolă arată că el cunoştea scrierile Noului Testament şi dă o seamă de citate. Policarp a fost un umil slujitor al lui Cristos. În scrisoarea către biserica din Filipi, el a scris: “Nici eu, nici vreun altul ca mine nu poate atinge înţelepciunea binecuvântatului şi gloriosului Pavel, care a fost printre voi... şi care de-asemenea în absenţă v-a scris o epistola, din care vă puteţi edifica în credinţa dată vouă”. Pentru că era un creştin cu mare influenţă când s-a pornit un val de persecuţii, poporul a strigat să fie prins Policarp. Suferinţele, statornicia şi martirajul său le-am descris în cartea “Graiul martirilor din secole”. CAPITOLUL 2 AUGUSTIN Augustin Aurelian s-a născut la 13 noiembrie, 354 după Cristos, la Tagaste în Africa de nord, nu departe de Cartagina. Pe tatăl său îl chema Patricius, iar pe mamă Monica. Tatăl era păgân şi ducea o viaţă libertină, mamă-sa în schimb era o bună creştină şi trăia o viaţă sfântă. Ea l-a crescut în învăţătura creştină. Şcoala a urmat-o în oraşul său, apoi a continuat-o în oraşul vecin Madaura. La vârsta de 17 ani - fiindcă prezenta o minte sclipitoare, - părinţii l-au dat să studieze literatura la Cartagina. Apoi şi-a completat studiile cu retorica şi filozofia. Aici a studiat filozofia lui Cicero în opera sa numită Hortenzius şi a prins gust de cugetare. Când a plecat de acasă, mamă-sa l-a îndemnat să se păzească de păcatul desfrâului, dar viaţa imorală din jur şi influenţa liberalistică a tatălui, l-au făcut ca departe de părinţi să lepede învăţăturile mamei şi să se dea desfrâului. Astfel, la 18 ani a avut un copil ilegitim. Lepădase învăţătura creştină, ajunse-se cu totul decăzut. Prin anul 374, la vârsta de 20 ani a revenit în oraşul său natal la Tagaste şi a deschis o şcoală de gramatică. Dar aici a stat numai un an şi s-a mutat din nou la Cartagina unde şi-a deschis o şcoală de retorică pe uliţa bancherilor. Unii din copiii celor mai bune familii a ajuns să-i aibă în şcoala sa. Timp de nouă ani a continuat să predea retorica şi îşi câştigase o bună reputaţie ca profesor. Era mândru că elevii lui de azi vor fi conducătorii de mâine ai lumii latine. Dar într-o zi o ceată de huligani gălăgioşi, foşti elevi de ai lui, au intrat în şcoală, au început să vocifereze la el, apoi i-au apucat masa birou, i-au sfărâmat-o, iar bucăţile le-au scos afară şi le-au ars.