Simpozionul Național Multiculturalitate și creație

Ediția a III-a

Deva, 29 noiembrie 2016

Editura Casei Corpului Didactic Deva ISBN 978-606-708-183-1 Coordonatori: Prof. dr. Tripa Felicia Prof. Tripa Louise Gabriel

Echipa de implementare a proiectului: Prof. Oprea Celia Daniela Prof. Margareta Damian Prof. Stanciu Melania Prof. Daradici Ladislau Prof. Nealcoș Alina Octavia Prof. Praporgescu Sergiu Aurel Prof. Nicorici Cristina Mihaela Prof. Tameș Watz Anne-Marie Prof. Lașiță Doina Prof. Borzei Mariana Rodica Prof. Oprițoiu Corina Daciana Prof. Grecu Petruța Aurora Prof. Crișan Cristina Claudia Prof. Cânda Iuliana Mihaela

Cuprins I. Secțiunea elevi – gimnaziu ………...... 9 Bogdan Alexandru, Legenda orașului Deva …...... 9 Borzei Bogdan, Legenda Devei…………….……...... 11 Bucșe Theea Rozalia, Legenda toporașilor…………………………………………13 Cărmăzan Oana, Legenda Dealului Paiului………………………………………………15 Ciofu Andrei, Legenda orașului Deva ……………………………………………………...16 Costa Sara, Legenda cetății Deva …………………………………………………………18 Cozma Amalia, Legenda Periamului ……………………………………………………….21 Cozma Marius, Legenda Kaulei………………………………………………………………22 Dobra Darius, Legenda pădurarului cavaler ……………………………………………….24 Farcaș Dorian Andrei, Legenda bisericii din Gurasada ...... 26 Fülöp Krisztina, Pădurea Bejan ………………………………………………………28 Mariana Gorea, Apă n-ai, inimă n-ai …. ……………………………………………...30 Macarie Miruna, Cetatea Devei ………………………………………………………….32 Mandiuc Andreea, Legenda cetății Șoimoș ………………………………………………...34 Mangu Antonia, Legenda meşterului Vȃlcan şi a flăcăului Straja …………………………36 Matei Raluca, Legenda cascadei Bigăr ………………………………………….39 Morar Maria Alexandra, Legenda Transilvaniei …………………………………………42 Pavel Nicola, „Vocea îngerească” ...... 43 Pogan Jesica Raluca, Legenda tămâiții ...... 45 Popa Mihaela, Legenda comunei Ilia ...... 48 Roșca Andreea, Zafira, tânăra care s-a aruncat din turla bisericii Densuș ………………….50 Scornea Roxana, Dealul Fetii ……………………………………………………52 Toma Sever, Legenda fetei mușcate de viperă ……………………………………………55 Vasilescu Roberta, Legenda Cabanei Căprioara …………………………………………57 II. Secțiunea elevi – liceu ...... 58 Bou-Sader Adela, „Dansând cu ... dificultățile ...” ………………………………………...58 Bran Bianca-Denisa, Teama de a-mi spune părerea ……………………………………….61 Gură Andreea Anemona, Teama de a fi judecat ……………………………………65 Lazăr Mihai-Andrei, Trecutul, o miraculoasă modelare a clipei... …………………...68 Mihuț Ștefania, Lumea fără reguli ………………………………………………………….71 Maria Miruna Muntean, Cine sunt eu? ……………………………………………………..74 Nicoară Ioana Gerlinde, Cine sunt eu când mă uit în oglindă? …………………………….78 Pascu Patricia, În căutare, dar după ce?...... 80 Toader Radu Constantin, Nerespectarea legii la volan …………………………………….83 II. Secțiunea cadre didactice...... 85 Belea Daniela Adriana, Obiceiuri, credinţe şi ritualuri hațegane ………………………….85 Borzei Mariana Rodica, Cinstirea Nașterii Domnului, prin obiceiuri și tradiții ……………89 Bucșe Adriana, Arome istorice …………………………………………………..91 Bucșe Sandu, Obiceiuri din localitatea Igriș, Timiș ……………………………………..94 Chirilă Violeta, Tradiţii şi obiceiuri de iarnă la momârlani …………………………99 Ciapa Ionel Valentin, Periamul între legendă și realitate istorică ...... 103 Colban Cassian, Cercetări arheologice neinvazive vizând realizarea hărții potențialului arheologic al comunei Periam………………………………….108 Coroi Livia, Prelucrarea cânepii în gospodăria ţărănească - zonele Brad şi Zlatna ………...112 Costa Cosmina, Ținutul Pădurenilor ………………………………………………….116 Damian Margareta, Bucătăria populară în satul Trestia …………………………...119 David Anca, Produse culinare din Ardeal ...... 122 Dumitraş Alina Lucreţia, Virșlii, preparatele culinare tradiționale ale județului Hunedoara 126 Fruja Liliana, O incursiune în tradițiile de iarnă …………………………………………128 Georgescu Simona Maria, Obiceiuri momârlănești ……………………………132 Groza Mihaela, Obiceiuri de Paște în Țara Hațegului ………………………………135 Hompot Monika, Obiceiuri de Crăciun din Deva – Zona Ciangăi ...... 137 Ioaneș Alina și Stânga Adriana, Obiceiuri, folclor și tradiții de la Zlaști …………………..140 Iozsa Diana Victorina, Piţărăii din Valea Jiului …………………………………………143 Ivan Ioana Maria, Aspecte literare și teologice în colindele Dubei de pe Valea Mureșului 145 Jurca Iuliana-Ioana, Tradiţia Mărţişorului ...... 149 Kuhn Sigrid-Ana, Obiceiuri de alimemtație ale șvabilor bănățeni ……………………...151 Lașiță Doina, Munții Orăștiei, centrul regatului dac ……………………………………154 Lăscoiu Claudia, Obiceiul “Căluşarii” …………………………………………….....158 Prof. Lăscuș Romeo, Prof. Floroiu Flavia, Credințe și practici legate de anul agricol………………..160 Luncan Petronela, Sărbătorile de iarnă la români ……………………………………163 Maier Anca, Înainte de sosirea lui Moșu ……………………………………………...... 165 Martin Dorina Marinela, Momârlanii – o legendă vie (PPT) ……………………………167 Mereș Erika, ,,Sănătate din farmacia Domnului” – Leacuri băbești din orășelul Bălan...... 176 Muntean Maria, Satul Boz – păstrător fidel al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești: ,,Băbăruța'' – obicei specific zonei Bozului ……………………………………...... 180 Nicorici Cristina, Tradiţii şi obiceiuri hunedorene de iarnă ………………………….182 Nițu Gloria, Rituri și superstiții anterioare nașterii, în satul tradițional pădurenesc ……186 Oprea Celia, Leacuri aflate pe uliță …………………………………………………...190 Oprean Simona, Steaua și Viflaimul în satul Boz ………………………...... 193 Oprițoiu Daciana, Păpăruța …………………………………………………………...195 Salem Lucia, Produse culinare specifice zonei Ilia …………………………………...197 Simedru Cristina Romița, Nunta tradițională din Lăpugiu de Sus ……………200 Stanciu Melania, Sărbătorile de iarnă între semnificație și tradiție ………………….203 Stănculescu Adelina-Florentina, Comuna Vălișoara în veacurile Evului Mediu ...... 207 Stânga Olguţa, Produse culinare specifice zonei Ribița …………………………....209 Șușcu Anca, Obiceiuri și sărbători locale ……………………………………………212 Tripa Felicia, Sacru și profan în obiceiurile de iarnă ……………………………216 Tripa Louise Gabriel, Pițărăii ………………………………………………………218 Trîncă Aniṣoara Antigona, Produce tradiṭionale specifice zonei ……………………221 Ușvat Viorica, Din folclorul și istoria șvabilor bănățeni …………………………………224

Periamul între legendă și realitate istorică Prof. Ciapa Ionel Valentin Liceul Teoretic Periam, Timiș

1. Încadrare istorică și localizare Câmpia Banatului reprezintă o zonă cu vestigii istorice din cele mai vechi timpuri. Potrivit informaţiilor istorice cunoscute, teritoriul în care este cuprinsă actualmente şi localitatea Periam, este marcat de culturile neolitice Starcevo – Criş, Tisa, Vinća şi nu în ultimul rând Periam – Pecica. Vestigiile acestor culturi neolitice atestă prezenţa unor locuitori în acest spaţiu începând cu mileniul V î.Hr. Localitatea Periam este aşezată în vestul Banatului, în Lunca Mureşului, zonă cunoscută sub denumirea de Câmpia Arancăi, la o distanţă de 50 km de Timişoara şi 45 km de Arad, la intersecţia DJ 682 cu DJ 692, fiind încadrată în partea de nord de râul Mureş, în nord-vest de localitatea Sânpetru-Mare, la est : localitatea Satu Mare, sud-est : localitatea Variaş şi la sud-vest : localitatea . 2. Originea numelui Pe teritoriul actualei zone de agrement Periam-Port a existat prin secolul al XII lea o mănăstire cu călugări francezi, pe nume Rahonţa1. Aici călugării studiau mult civilizaţia greacă şi prin preocupările religios-culturale au influenţat nobilii de pe aceste meleaguri care au început să-şi boteze copiii după numele eroilor greci. Se pare că unul dintre ei a fost botezat după numele regelui troian Priamus, fiul lui Laomedon. Acesta a primit ca moştenire sau a construit localitatea consacrată ulterior cu numele de Periam (Priamus). Nu există date despre un an exact al întemeierii localităţii, însă localitatea Priamus este amintită pentru prima dată într-un act al dijmei papale din 1332, de la Episopia de . Atunci localitatea se afla sub stăpânirea lui : „ Emeric Bechey, fiul lui Ciata, care a primit posesiunea drept donaţie de la regele Carol Robert.”2 3. Istoricul comunei până la colonizarea şvabilor În această zonă au existat mai multe aşezări foarte vechi, specifice culturii Periam-Pecica, aşezări care au fost întemeiate pe malurile Mureşului. Râul reprezenta una dintre cele mai cunoscute rute comerciale a sării transilvănene, din cele mai vechi timpuri. Vorbind strict despre localitatea Priamus şi bazându-mă pe informaţiile cunoscute, pot spune că în perioada secolului XIV, localitatea era proprietate a regilor maghiari care atribuiau satul supuşilor săi , aşa cum a fost şi cazul lui Emeric Bechey. Este cunoscută sub mai multe denumiri

1. Erich Lammert, Istoria Comunei Periam, Editura proprie, tiposcript, Periam, 1962, p. 5. 2. Ibidem. asemănătoare între care amintesc denumirile de „Pereamus” şi „Priamos”. Nu sunt cunoscute informaţii suficiente despre viaţa şi preocupările locuitorilor săi, dar se ştie că în anul 1347 era proprietate regală din comitatul Cenad. Acest lucru este cunoscut dintr-un act al locuitorilor Periamului care se adresau regelui maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382) spunându-i că au fost jefuiţi de către nobili. Regele va trimite un om al său de încredere pentru a rezolva situaţia în persoana „ magistrului Thőtős, castelanul cetăţii Vişegrad (din familia Bechey), care a îndeplinit funcţia de jude a iobagilor imperiali din Pereamus”3. Acesta va reda pământurile înapoi, arătând prin aceasta aprecierea de care se bucurau locuitorii Periamului înaintea regelui. Mai mult regele va acorda localităţii dreptul de a găzdui comercianţii străini. Aici este vorba probabil despre comercianţii care transportau sare, material lemnos și alte bunuri pe râul Mureş. Din informaţiile prezentate anterior putem vorbi despre o importanţă deosebită acordată localităţii de către regii maghiari, lucru de altfel întărit în perioada următoare de către regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437), fiindcă în timpul domniei sale, Periamul devine oraş şi primeşte posibilitatea de a deschide un târg săptămânal. Tot în această perioadă Periamul este stăpânit de către Petru de Macedonia şi fiul său, Nicolae. Aceasta familie s-a identificat o perioadă de timp cu Periamul datorită faptului că stăpânirea comunei este preluată de la Nicolae de Macedonia de către fiul său, Ioan. Nu se ştie din ce cauză Ioan de Macedonia a trebuit să „amaneteze posesiunea Periam, în anul 1464, lui Felix Forgacs şi Pellérdi Emeric, şi , împreună cu vărul său Nicolae de Danch (Danciu) , cedează, în anul 1466, lui Ladislau Doczy.... un sfert din posesiunea Variaş şi Periam pentru 500 de galbeni.” 4 La scurt timp după această înţelegere, Doczy, care lupta în armata lui Matia Corvin, moare şi urmează procesului de moştenire , desfăşurat între urmaşi. În urma acestuia ne parvin informaţii interesante despre averea acestor familii, lucru care ne indică un grad de bunăstare pentru familiile nobiliare implicate. Averile puse în discuţie la acest proces sunt posesiunile : „Periam şi în comitatul Cenad, Ciama, Remetea, Sânandrei şi Recaş în comitatul Timiş, Appa şi Aroki în comitatul Zărand, Kő şi Ghioroc în comitatul Arad .... obiecte de argint de 3000 de galbeni, 4000 de florini de aur, 16 cai de tracţiune şi mulţi cai de călărie unul mai frumos decât altul”5. Nu se ştie exact în ce condiţii, la scurt timp după proces, Periamul revine în totalitate sub stăpânirea familiei de Macedonia, respectiv a lui Nicolae de Macedonia. Acesta reprezenta familia nobiliară a Periamului şi a transpus această autoritate prin construirea, spre sfârşitul secolului XV,

3. Ibidem, p. 6. . 4 Ibidem.

5. Ludwig Baröti (Grünn), Geschichte von Perjamosch, Editura ADZ, Bucureşti, 1993, p.24.

a unui castel „ pe movila de la capătul vestic al comunei (Schanzhügel)”6 . Nu se ştie dacă au mai existat acolo alte construcţii anterioare, dar ţinând cont de faptul că prin Banat au trecut numeroase populaţii, acest aspect nu este exclus. Există unele informaţii istorice, potrivit cărora: „Cercetările arheologice efectuate în preajma primului război mondial (1911) de către Roşca au găsit pe acest loc şi monede romane cu efigia împăratului Antoninus Pius şi monede gepide. (se găsesc la muzeul de istorie la Budapesta)”7. Această informaţie ne îndreptăţeşte să credem în existenţa altor construcţii anterioare sau cel puţin ne indică o prezenţă a romanilor şi a popoarelor migratoare în arealul localităţii Periam. Analizând informaţiile prezentate şi privind situaţia istorică a Banatului din această perioadă cred că la trecerea Periamului sub stăpânirea lui Petru de Macedonia, localitatea se afla într-o perioadă economico-socială instabilă. Datorită luptelor purtate împotriva otomanilor situaţia familiei de Macedonia, cât şi a locuitorilor Periamului a decăzut, lucru de altfel explicabil în perioade de conflict. Datele istorice par să fie susţinute şi de de un act al papei Ioan al XXIII lea, care la 10 ianuarie 1415 „ ordonă episcopului de Cenad să nu mai ceară dijmele bisericeşti locuitorilor români din satele bănăţene.”8 Acest aspect poate să susţină ideile anterioare sau din contră poate să prezinte starea românilor, care probabil erau în majoritate iobagi şi nu mai puteau să-şi onoreze obligaţiile bisericeşti. Referitor la durabilitatea în timp a castelului se pare că nu a avut o existenţă îndelungată datorită faptului că în 1514 Răscoala lui Gheorghe Doja are ca principale ţinte Cenadul şi Timişoara. În primele confruntări Doja iese victorios la Nădlac şi Cenad. La Cenad răsculaţii îl prind pe episcopul Nicolae Csáki, pe care-l ucid, deoarece acesta era principalul opozant al înarmării ţăranilor în vederea cruciadei promovate de papa Leon al X lea. De aici ţăranii nemulţumiţi şi sperând la o viaţă mai bună prin participarea la cruciadă, au plecat mai departe şi „în drum spre Timişoara, distrug şi castelul din Priamos”9. Castelul nu va mai fi refăcut. Pe de altă parte Ungaria este slăbită de această răscoală și alte probleme interne, iar de această situație va profita Imperiul Otoman în Bătălia de la Mohacs din 1526. Turcii vor cuceri mai mult de jumătate din teritoriul Ungariei. Sub jurisdicţia lor va intra şi Banatul. La mijlocul secolului XVI, turcii profită de slăbiciunile băștinașilor şi pătrund puternic în Banat. Au loc lupte acerbe în pusta Banatului soldate cu înfrângerea localnicilor şi dărâmarea cetăţilor (castelelor). În „septembrie 1551, trupele otomane cuceresc, pe rând, cetăţile

6. Werner Niederkorn, Istoria Comunei Periam, Editura proprie, tiposcript, Periam, 1976, p.2.

7. Ibidem.

8. Ioan Haţegan, „30.000 î.Hr. – 1847”, în Vasile Dudaş,(coord.), Din cronologia judeţului Timiş, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2000, p. 25.

9. Werner Niederkorn, Op. cit. p. 2. Cenad, Igriş, Felnac, Ciala, Zădăreni, Nădlac...”10. Toate aceste localităţi sunt situate pe valea Mureşului în zona localităţii Periam, lucru care mă face să cred că acum şi a încheiat definitiv existenţa atât castelul familiei de Macedonia, cât și stăpânirea acestei familii asupra localității. Un an mai târziu trupele otomane reuşesc cucerirea Timişoarei şi a principalelor oraşe : Lipova, , Caransebeş. Soarta Banatului este sumbră pe perioada stăpânirii otomane, timp de peste 150 de ani. Viaţa destul de organizată din punct de vedere economic şi social începe să-şi piardă din strălucire şi treptat localităţile din pusta bănăţeană decad sau dispar. Această decădere are loc pe fondul trimiterii populaţiei băştinaşe în robie, a refugierii localnicilor peste Mureş în zone libere şi a neîngrijirii digurilor de pe râuri. Ultima cauză conduce la inundaţii de proporţii în Lunca Mureşului, în special, care treptat se transformă într-o mlaştină imensă, unde doar ciobanii se mai aventurau să-şi trăiască viaţa. Documentele imperiale vorbesc despre o decădere economică şi umană la cote absolute, atribuind această situaţie exclusiv turcilor. Se poate ca din cauza stării conflictuale exagerate dintre turci şi băştinaşi (cazul predării oraşului Timişoara şi măcelul gratuit de la Lipova) populaţia localnică să părăsească pusta Banatului şi să se stabilească în alte zone. Cert este faptul că după 1552 defteriile turceşti amintesc un număr tot mai redus de case, localităţi şi oameni. Spre exemplu la Periam, în 1552, exista o populaţie cu origini slave. După venirea turcilor actele turceşti din 1557 – 1558 indicau în localitatea Periam numai şapte case părăsite. Mai târziu, în 1581, defteriul turcesc amintea numele a 11 locuitori (ciobani), împreună cu numărul de oi deţinute. Situaţia se pare că a rămas neschimbată până la părăsirea Banatului de către turci, fiindcă : „ O conscripţie austriacă din anul 1717 denotă existenţa de 20 case în Periam (cu vreo 100 – 120 de locuitori).” 11 În anul 1716 turcii capitulează la Timişoara în faţa armatelor imperiale conduse de Eugeniu de Savoya şi părăsesc Banatul. Acesta intră sub stăpânirea imperială a Curţii de la Viena şi va cunoaşte o nouă perioadă de dezvoltare economică şi socială impusă de cerinţele civilizaţiei europene. De aceste schimbări va beneficia și localitatea Periam unde vor fi aduși coloniști germani, după anul 1720. Astfel începe o nouă etapă în evoluția istorică a localității bănățene.

10. Ioan Haţegan, Op. cit. p. 35.

11. Erich Lammert, Op. cit. p. 8 Bibliografie : 1.Baroti (Grunn), Ludwig, Geschichte von Perjamosch (Istoria Periamului), Editura ADZ, Bucureşti, 1993 2. Colectiv de autori, coordonat de Dudaş, Vasile, Din cronologia judeţului Timiş, Editura Orizonturi Universitare, Timişoara, 2006 3. Lammert, Erich, Cronica comunei Periam până în anul 1892, tiposcript 4. Niederkorn, Werner, Istoria Comunei Periam, tiposcript