Strategia De Dezvoltare Locală
Total Page:16
File Type:pdf, Size:1020Kb
Load more
Recommended publications
-
Unitatea Spațială De Analiză
UNITATEA SPAȚIALĂ DE ANALIZĂ Dinamicile demografice, spațiale și economice asociate orașelor ne indică o relație de interdependență între centrul urban și localitățile înconjurătoare, ca urmare a influenței polilor urbani asupra dinamicilor spațiale nu doar din interiorul limitelor unității administrativ teritoriale, dar și dincolo de acestea, în localitățile peri-urbane. Mai mult, aglomerările urbane sunt motoarele de creștere ale economiei, astfel noi entități spațiale din jurul centrului urban polarizator, precum zona urbană funcțională (ZUF) – zona de navetism sau zona metropolitană a orașului (ZM), capătă o importanță crescută în analiza comprehensivă și integrată a acestora, așa cum reiese din literatura internațională și națională, deopotrivă, din documente precum: ORAȘE-MAGNET: Migrație și navetism în România (2017), România Metropolitană (2019), propunerea de modificare a Legii nr. 351/2001, etc. De exemplu, la nivel național, conform datelor puse la dispoziție de INS în urma ultimului recensământ din 2011, cele 41 de ZUF-uri din jurul orașelor reședință de județ au generat 90% din veniturile generate de mediul privat și 61% din numărul total de locuri de muncă din țară. Municipiului reședință de județ Suceava este un municipiu de rang II prin clasificarea definită în cadrul legii nr. 351 / 2001 și a fost desemnat prin HG nr.998/2008 ca unul din cei 13 poli de dezvoltare urbană. Conform Conceptului Strategic de Dezvoltare Teritorială România 2030, Suceava este pol regional OPUS cu specificitate functională. Dinamicile spațiale de la nivelul municipiului Suceava vor fi analizate dincolo de limita teritorială a municipiului, studiind atât Zona Metropolitană Suceava (ZMS), înființată în 2011, cât și Zona Urbană Funcțională (ZUF Suceava). -
Raportul Privind Calitatea Apei Potabile În Anul 2018 În Judeţul Suceava
ROMÂNIA MINISTERUL SĂNĂTĂŢII DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ JUDEŢEANĂ SUCEAVA 720223, SUCEAVA, Str. Scurtă, Nr. 1A, Telefon: 0230/514557;0330/401136-7;0330/401436-7 Fax: 0230/515089 COD FISCAL 4244920,CONT RO63TREZ59120E365000XXXX, TREZ SUCEAVA e-mail: [email protected] web: www.dspsv.ro Operator date cu caracter personal nr.33948 RAPORTUL PRIVIND CALITATEA APEI POTABILE ÎN ANUL 2018 ÎN JUDEŢUL SUCEAVA Calitatea apei potabile în judeţul Suceava a fost monitorizată în anul 2018 prin prelevarea a 3005 probe de apă pentru determinări chimice şi microbiologice. Probele de apă au fost recoltate din reţeaua de distribuţie şi la iesirea din staţiile de tratare in cadrul monitorizarii de audit. Locul Nr.total Nr.prob Nr.prob Nr.probe Nr. Nr.deter Nr.probe Nr.probe Nr. Nr.de recoltării probe e e ptr. chimice deter minari ptr microbio. deter termi recoltat necoresp Determi necoresp minări chim. determi necoresp minări nari e (nr./ %) nari (nr./ %) chimice necoresp nari (nr./ %) microbi bact chimice microbi ologice neco ologice resp. Staţie de 502 3 251 2 373 2 251 1 577 2 pompe 0.59% 0.79% 0.39% Berchişeşti+ Uzina de apă Mihoveni + reţea mun. Suceava Staţie de 62 1 31 1 69 1 31 0 84 0 pompe 1.61% 3.22% Voroneţ + reţea oraş Gura Humorului Staţia de 108 2 54 1 97 1 54 1 134 3 pompe 1.85% 1.85 1.85% Măneuţi + reţea mun. Rădăuţi Uzina de apă 100 6 50 5 83 5 50 1 125 2 Roşu + reţea 6% 10% 2% mun. Vatra Dornei Staţia de 160 3 80 3 129 3 80 0 200 0 pompe 1.87% 3.75% Aeroport şi Sadova + reţea C-lung Mold Uzina de apă 308 6 154 0 225 0 154 6 350 9 Baia I,II, III 1.94% 3.89% + reţea mun. -
Garda Forestiera Suceava
SUCEAVA Ocolul Silvic U.A.T. Adâncata integral Balcăuţi integral Dumbrăveni integral Grămeşti integral Hânteşti integral Salcea integral Adâncata Siminicea integral Siret integral Veresti integral Zvoriştea integral Mitocu Dragomirnei partial Suceava partial Zamostea partial Breaza partial Izvoarele Sucevei partial Breaza Fundu Moldovei partial Moldova Suliţa partial Sadova partial Brodina partial Izvoarele Sucevei partial Moldoviţa partial Brodina Moldova Suliţa partial Putna partial Straja partial Broşteni partial Broşteni Panaci partial Cârlibaba partial Cârlibaba Izvoarele Sucevei partial Crucea integral Crucea Broşteni partial Dolhasca integral Dolheşti integral Fântânele integral Dolhasca Liteni integral Udeşti integral Forăşti partial Vultureşti partial Coșna partial Dorna Candrenilor partial Dorna Candrenilor Poiana Stampei partial Vatra Dornei partial Ulma integral Brodina partial Falcău Izvoarele Sucevei partial Straja partial Baia integral Boroaia integral Cornu Luncii integral Drăguşeni integral Fălticeni integral Fântâna Mare integral Hartop integral Horodniceni integral Fălticeni Preuteşti integral Rădăşeni integral Vadu Moldovei integral Forăşti partial Vultureşti partial Râşca partial pt.vegetatia din afara Bunesti fondului forestier. Frasin integral Gura Humorului partial Frasin Stulpicani partial Vama partial Berchişeşti integral Capu Câmpului integral Păltinoasa integral Gura Humorului Gura Humorului partial Ilişeşti partial Mănăstirea Humorului partial Pârteştii de Jos partial Ciocăneşti integral Iacobeni integral -
Furnizori Secundari Suceava
Nr. Crt Judet Localitate Denumire furnizor Numar de telefon 1 SUCEAVA Arbore SC TRI-MAG VET SRL 0745615179 2 SUCEAVA Mihaiesti SC OVIKIT VET SRL 0749875009 3 SUCEAVA Moldovita SC TRAIAN VET SRL 0744769532 4 SUCEAVA Straja CMV DR. BODALE IOAN 0744703450 5 SUCEAVA Suceava SC SERV VET PLUS SRL 0757040656 6 SUCEAVA Patrauti SC BARB COLT SRL 0741232490 7 SUCEAVA Scheia SC TEOVET SRL 0722787135 8 SUCEAVA Marginea SC MARGIVET SRL 0230416010 9 SUCEAVA Benia SC JECALO SRL 0727147794 10 SUCEAVA Solca CMV DR. DOLENCIUC DRAGOS 0234477309 11 SUCEAVA Pârtestii de Jos CMV DR. TOMA GHEORGHE 0751117923 12 SUCEAVA Satu Mare CMV DR. UNGUREANU FLORIN 0740211126 13 SUCEAVA Udesti CMV DR. PIRVAN RODICA 0748267073 14 SUCEAVA Dolhasca CMV MERCUS RAUL-GHEORGHE 0230573302 15 SUCEAVA Cajvana SC GEO-MARIA SRL 0740599716 16 SUCEAVA Falticeni SC ALGAMAR COM SRL 0730715237 17 SUCEAVA Dumbraveni CMV DR. SEMIAN G. VASILE 0722798528 18 SUCEAVA Vatra Dornei SC DULGHERU FARMAVET SRL 0744204240 19 SUCEAVA Brosteni SC PAUSERIU MED-VET SRL 0740034208 20 SUCEAVA Câmpulung Moldovenesc SC VETSAN-MED SRL 0723670340 21 SUCEAVA Câmpulung Moldovenesc SC MERCHES VET SRL 0729101881 22 SUCEAVA Vatra Moldovitei SC AURAVET SRL 0753499066 23 SUCEAVA Siret SC ANDY SLUBY VET SRL 0742851981 24 SUCEAVA Siminicea CMV ANDREI E. CRISTINA 0749811407 25 SUCEAVA Stulpicani SC QUO VADIS IMPEX SRL 0230574751 26 SUCEAVA Baia SC VETRACOM SRL 0741646464 27 SUCEAVA Adâncata CMV DR. RUSU SORIN IOAN 0744368036 28 SUCEAVA Suceava SC DOCTOR OZ SRL 0743113466 29 SUCEAVA Sasca Mare SC BUSVET SRL 0745405411 30 SUCEAVA Falticeni SC COSAND SRL 0758877067 31 SUCEAVA Suceava SC ALIVET CIPRI SRL 0752118778 32 SUCEAVA Fratautii Vechi CMV RUSU IOAN 0740172929 33 SUCEAVA Frumosu CMV SOFIAN G. -
World Bank Document
Document of The World Bank Public Disclosure Authorized Report No: ICR2658 IMPLEMENTATION COMPLETION AND RESULTS REPORT (IBRD-48090) ON A Public Disclosure Authorized LOAN IN THE AMOUNT OF USD 40.4 MILLION TO ROMANIA FOR A KNOWLEDGE ECONOMY PROJECT Public Disclosure Authorized August 21, 2013 Public Disclosure Authorized Private and Financial Sector Development Unit Central/South Europe and Baltics (ECCU5) Europe and Central Asia Region CURRENCY EQUIVALENTS (Exchange Rate Effective June 24, 2013) Currency Unit = Leu 1.00 = US$ 0.289955 US$ 1.00 = 3.44882 RON FISCAL YEAR January 31-December 31 ABBREVIATIONS AND ACRONYMS CAS Country Assistance Strategy CIS Integrated System for the Issuance of Civil Information EBRD European Bank for Reconstruction and Development EC European Commission EU European Union FAs Family associations G2B Government to Business G2C Government to Citizens G2G Government to Government GOR Government of Romania ICT Information Communication and Technology KEP Knowledge Economy Project LCeNs Local Community e-Networks MAI Ministry of Administration and Interior MCRA Ministry of Culture and Religious Affairs MCIS Ministry of Communication and Information Society MERYS Ministry of Education, Research, Youth and Sport MPF Ministry of Public Finance MSMEs Micro and small and medium enterprises MTR Mid-term review NASME National Agency for Small and Medium Size Enterprises NTR National Trade Registry PAD Project Appraisal Document PAPIs Public Internet Access Points PDO Project Development Objective PMU Project Management Unit PPP Private-public-partnership R&D Research and development SEI Government’s National Computer-Based Education System program SEPs Self-employed persons SEN National Electronic System SMEs Small and medium enterprises STS Special Telecommunication Service TA Technical assistance Vice President: Philippe le Houerou Country Director: Mamta Murthi Sector Manager: Aurora Ferrari Project Team Leader: Arabela Aprahamian ICR Team Leader: Arabela Aprahamian ROMANIA Knowledge Economy Project CONTENTS 1. -
Centre Vaccinare
DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ SUCEAVA Centre de vaccinare active în județul Suceava la 06.05.2021 Estimare nr. Numar total de Localitate Denumire Adresa Localitati deservite fluxuri populatie deservita Sala de Sport Scoala Generala Miron Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Suceava 1 Str Pacii nr 10, Burdujeni 4264 activ Costin Patrauti, Adancata, Darmanesti Pfeizer Sala de sport a Liceului Stefan cel Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Suceava 3 Str Vasile Alexandri nr 3 4264 activ Mare Patrauti, Adancata, Darmanesti Astra Zeneca Radauti, Dornesti, Milisauti, Satu Mare, Rădăuți 1 Incinta Parcul Zoo Str Stefan cel Mare Burla, Fratautii Noi, Vechi, 5250 activ Galanesti,Horodnic de Jos, Sus Moderna Campulung Moldovenesc, Frumosu, Câmpulung Sala de Sport a Col.Naț. "Dragos Fundu Moldovei, Breaza, Izvoarele 1 str.Liceului nr.3 10016 activ Moldovenesc Voda" Sucevei, Moldova Sulita, Moldovita, Pojorata, Sadova, Vama, Vatra Moldovitei Moderna Vatra Dornei, Iacobeni, Saru Dornei, Vatra Dornei 2 Stadionul Vatra Dornei Poiana Stampei, Carlibaba, Ciocanesti, 6584 activ Cosna,. Dorna Candrenilor, Panaci Pfeizer CASA DE CULTURA ALEXANDRU Dolhasca, Liteni, Hartop, Dolhesti, Dolhasca 1 str. Căminului nr. 3 7153 activ ARSINEL Preutesti, Fantanele, Vulturesti Pfeizer Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Suceava 2 Centrul Iulius Mall Calea Unirii 22 4264 activ Patrauti, Adancata, Darmanesti Moderna Falticeni, Fantana Mare , Baia, Fălticeni 1 Sala de sport Sc Gen Cuza STR.NICU GANE Bogdanesti, Boroaia, Forasti, Rasca, Vadu 10993 activ Moldovei, Bunesti, Draguseni Moderna Siret, Musenita, Balcauti, Gramesti, Oraș Siret, str. Lațcu Vodă, Siret 1 CASA DE CULTURA MIHAI TELIMAN Zamostea, Zvoristea, Calafindesti, 5951 activ nr. 2 Granicesti, Serbauti Moderna Gura Humorului, Manastirea Humorului, Gura Oraș Gura Humorului, str. -
Campanie Vaccinare Etapa 2.Pdf
Estimare nr. total de populatie Localitate Numar centre Numar fluxuri Denumire Adresa Localitati deservite deservita Str 1 Decembrie Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Patrauti, Adancata, Suceava 1 4 Sala de Sport Scoala Generala Ion Creanga 4264 1918, f.n Darmanesti Str Pacii nr 10, Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Patrauti, Adancata, Suceava 1 4 Sala de Sport Scoala Generala Miron Costin 4264 Burdujeni Darmanesti Str Vasile Alexandri Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Patrauti, Adancata, Suceava 1 4 Sala de sport a Liceului Stefan cel Mare 4264 nr 3 Darmanesti Sala de sport Scoala Gimnazială Generala Str Grigore Ghica Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Patrauti, Adancata, Suceava 1 4 Grigore Ghica Voievod, str.Epaminonda 4264 Voievod Darmanesti Bucevschi nr.5, Ițcani Suceava, Mitocu Dragomirnei, Moara, Patrauti, Adancata, Suceava 1 4 Centrul Iulius Mall Calea Unirii 22 4264 Darmanesti Strada Stefan cel Radauti, Dornesti, Milisauti, Satu Mare, Burla, Fratautii Noi, Rădăuți 1 4 Scoala general Regina Elisabeta 5250 Mare Vechi, Galanesti,Horodnic de Jos, Sus Radauti, Dornesti, Milisauti, Satu Mare, Burla, Fratautii Noi, Rădăuți 1 4 Incinta Parcul Zoo Str Stefan cel Mare 5250 Vechi, Galanesti,Horodnic de Jos, Sus Falticeni, Fantana Mare , Baia, Bogdanesti, Boroaia, Forasti, Fălticeni 1 5 Sala de sport Sc Gen Cuza STR.NICU GANE 10993 Rasca, Vadu Moldovei, Bunesti, Draguseni Campulung Moldovenesc, Frumosu, Fundu Moldovei, Breaza, Câmpulung 1 5 Sala de Sport a Col.Naț. "Dragos Voda" str.Liceului nr.3 Izvoarele Sucevei, Moldova Sulita, Moldovita, Pojorata, 10016 Moldovenesc Sadova, Vama, Vatra Moldovitei str. Mihai Eminescu Vatra Dornei, Iacobeni, Saru Dornei, Poiana Stampei, Vatra Dornei 1 3 SALA DE SPORT a Liceul Ion Luca 6584 nr.30 Carlibaba, Ciocanesti, Cosna,. -
Județul Suceava
39DILúDUHMXGHĠ Proces-verbal din data 23.05.2016SULYLQGGHVHPQDUHDSUHúHGLQĠLORUELURXULORUHOHFWRUDOHDOHVHFĠLLORUGHYRWDUH constituite pentru alegerile locale din anul 2016úLDLORFĠLLWRULORUDFHVWRUD &LUFXPVFULSĠLD(OHFWRUDOă-XGHĠHDQăQU35, SUCEAVA ,QL܊LDOD Nr. crt. UAT 1U6HF܊LH ,QVWLWX܊LD )XQF܊LD Nume Prenume $GUHVă WDWăOXL 35,0Ă5,$081,&,3,8/8, 1 MUNICIPIUL SUCEAVA 1 3UH܈HGLQWH CIUCIUC &$0(/,$/80,1,ğ$ C SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA SUCEAVA 35,0Ă5,$081,&,3,8/8, 2 MUNICIPIUL SUCEAVA 1 /RF܊LLWRU CRISTEA IULIAN-VICTOR M SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA SUCEAVA &2/(*,8/1$ğ,21$/ 3 MUNICIPIUL SUCEAVA 2 3UH܈HGLQWH ORHEAN ELENA-DANIELA I SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA ³3(7585$5(ù´6$/$$ &2/(*,8/1$ğ,21$/ 4 MUNICIPIUL SUCEAVA 2 /RF܊LLWRU CHIRCEA IONEL-SORIN D SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA ³3(7585$5(ù´6$/$$ &2/(*,8/1$ğ,21$/ 5 MUNICIPIUL SUCEAVA 3 3UH܈HGLQWH VRÎNCEANU IOAN-VASILE - SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA ³3(7585$5(ù´6$/$% &2/(*,8/1$ğ,21$/ CONSTANTIN- 6 MUNICIPIUL SUCEAVA 3 /RF܊LLWRU VIZITEU ù SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA ³3(7585$5(ù´6$/$% &Ă7Ă/,1 &2/(*,8/1$ğ,21$/´ 7 MUNICIPIUL SUCEAVA 4 3UH܈HGLQWH OZARCHEVICI DIMITRIE-CLAUDIU I SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA ù7()$1&(/0$5(´ &2/(*,8/1$ğ,21$/´ 8 MUNICIPIUL SUCEAVA 4 /RF܊LLWRU +(*+,ù MIHAI M SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA ù7()$1&(/0$5(´ CENTRUL CULTURAL 9 MUNICIPIUL SUCEAVA 5 3UH܈HGLQWH OZARCHEVICI LIVIA V SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA BUCOVINA CENTRUL CULTURAL 10 MUNICIPIUL SUCEAVA 5 /RF܊LLWRU VITOVSCHI DANIELA V SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA BUCOVINA ù&2$/$*,01$=,$/Ă 11 MUNICIPIUL SUCEAVA 6 3UH܈HGLQWH STANCIU CRISTINEL-DUCU I SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA NR .1 ù&2$/$*,01$=,$/Ă 12 MUNICIPIUL SUCEAVA 6 /RF܊LLWRU BUDEANU ù7()$1,$*$%5,(/$ - SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA NR .1 COLEGIUL TEHNIC 13 MUNICIPIUL SUCEAVA 7 3UH܈HGLQWH MURARIU ZENOVIA-MARIA I SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA "SAMUIL ISOPESCU" COLEGIUL TEHNIC 14 MUNICIPIUL SUCEAVA 7 /RF܊LLWRU BADEA DORINA P SUCEAVA, MUNICIPIUL SUCEAVA "SAMUIL ISOPESCU" 1/81 39DILúDUHMXGHĠ ,QL܊LDOD Nr. -
Pagina 1/3 AUTORITATEA TERITORIALĂ DE ORDINE
AUTORITATEA TERITORIALĂ DE ORDINE PUBLICĂ SUCEVA Comunicat de presă 26.09.2018 Ședința ordinară a ATOP pe trimestrul III, desfășurată la sala de ședințe de la Sediul 2 al Consiliului Județean Suceava din Strada Vasile Bumbac nr. 14, a avut următoarea ordine de zi: 1. Informare privind eficienţa activităţii serviciului polițienesc desfășurată în sistem integrat în lunile iulie și august 2018. Prezintă: - Preşedinte ATOP Eugen Șalar - Șeful IPJ Suceava, comisar şef Adrian Buga 2. Informare în urma consultării cu membrii și reprezentanții comunităţilor locale cu privire la siguranţa persoanei şi ordinii publice în localități, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, concluzii și propuneri pentru eficientizarea serviciului polițienesc (poliție, jandarmerie, ISU, poliție locală). Activități întreprinse de instituții din administrația publică pentru desfășurarea unor acțiuni comune de prevenire și combatere a faptelor de natură penală sau contravențională, precum și acțiuni pentru dezvoltarea infrastructurii și creșterea gradului de siguranță rutieră. Prezintă: - Consilier județean Salup-Rusu Alexandru-Marian, membru ATOP - Primarii municipiului Suceava şi ai oraşelor Cajvana și Salcea - Primarii comunelor Adâncata, Bălăceana, Bosanci, Botoşana, Ciprian Porumbescu, Comăneşti, Dărmăneşti, Dumbrăveni, Fântânele, Hănţeşti, Ilişeşti, Ipoteşti, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuţi, Siminicea, Stroieşti, Şcheia, Todireşti, Udeşti, Vereşti şi Zvoriştea - Șeful Poliției municipiului Suceava, șefii polițiilor orașelor Cajvana și -
Strategia Integrată De Dezvoltare Urbană a Zonei Urbane Suceava 2021 - 2030
STRATEGIA INTEGRATĂ DE DEZVOLTARE URBANĂ A ZONEI URBANE SUCEAVA 2021 - 2030 PROFILUL SPAȚIAL ȘI FUNCȚIONAL ................................................................................................ 1 Relațiile teritoriale și funcționale din ZUF Suceava ................................................................................. 1 Identificarea dinamicilor spațiale și a zonelor de dezvoltare ................................................................ 10 Importanța monitorizării dinamicilor spațiale .............................................................................. 10 Dinamicile spațiale: analiza statistică ............................................................................................ 12 Dinamicile spațiale: principalele zone de expansiune .................................................................. 21 Locuirea la nivelul zonei urbane funcționale Suceava .......................................................................... 27 Locuirea în România în raport cu contextul European.................................................................. 27 Dinamica locuirii: contextul national, regional și local .................................................................. 28 Dinamica locuirii: Zona urbană funcțională Suceava .................................................................... 30 Calitatea locuințelor: gradul de aglomerare ................................................................................. 32 Analiza diagnostic: concluzii, provocări, tendințe și recomandări ....................................................... -
Functional and Structural Features of Suceava and Botoșani Metropolitan Areas
digitales archiv ZBW – Leibniz-Informationszentrum Wirtschaft ZBW – Leibniz Information Centre for Economics Chiriță, Viorel Article Functional and structural features of Suceava and Botoșani metropolitan areas Provided in Cooperation with: Danubius University of Galati This Version is available at: http://hdl.handle.net/11159/395 Kontakt/Contact ZBW – Leibniz-Informationszentrum Wirtschaft/Leibniz Information Centre for Economics Düsternbrooker Weg 120 24105 Kiel (Germany) E-Mail: [email protected] https://www.zbw.eu/econis-archiv/ Standard-Nutzungsbedingungen: Terms of use: Dieses Dokument darf zu eigenen wissenschaftlichen Zwecken This document may be saved and copied for your personal und zum Privatgebrauch gespeichert und kopiert werden. Sie and scholarly purposes. You are not to copy it for public or dürfen dieses Dokument nicht für öffentliche oder kommerzielle commercial purposes, to exhibit the document in public, to Zwecke vervielfältigen, öffentlich ausstellen, aufführen, vertreiben perform, distribute or otherwise use the document in public. If oder anderweitig nutzen. Sofern für das Dokument eine Open- the document is made available under a Creative Commons Content-Lizenz verwendet wurde, so gelten abweichend von diesen Licence you may exercise further usage rights as specified in Nutzungsbedingungen die in der Lizenz gewährten Nutzungsrechte. the licence. Leibniz-Informationszentrum Wirtschaft zbw Leibniz Information Centre for Economics Journal of Accounting and Management JAM vol. 6 , no. 2 (2016 ) Functional and Structural -
ROMANIA ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA DE GESTIONARE a DE$EURILOR in JUDETUL SUCEAVA Nr
ROMANIA ASOCIATIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARA DE GESTIONARE A DE$EURILOR iN JUDETUL SUCEAVA Nr. de tnregistrare in Registrul asocialiilor qi fundatiilor: 4l2009lAfi Cod fiscal 25691947122,06.2009 Nr. 62 din24.08.2021 Cdtre, PRIMARIA in aten{ia Doamnei/Domnului Primar in data de20.08.2021, prin adresa nr.21933120.08.2021, Biroul gestionare degeLrri din cadrul Consiliului Jude(ean Suceava a inaintat AsociaJiei de Dezvoltare Intercomunitar[ de gestionare a De;eurilor in Judelul Suceava o versiune revizuitd a Studiului de oporlunitate privind fundamentarea deciziei de delegare a gestiunii activitdtrii de colectare gi transport a degeurilor municipale in Judelul Suceava, motiv pentru care este necesard demararea unei noi proceduri de consultare publicd. Revenim astfel la adresa nr. 46113.08.2021 prin care Asociatia de Dezvoltare Intercomunitard de Gestionare a Deqeurilor in Judelul Suceava, constituitd din UAT Judelul Suceava ;i cele 1 14 unitdti administrativ-teritoriale din judelul Suceava (Municipiile: Suceava, CAmpulung Moldovenesc, Fdlticeni, Rddduli, Vatra Dornei; Oruqele: Brogteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Gura Humorului, Liteni, Miligdu{i, Salcea, Siret, Solca, Vicovu de Sus qi Comunele: AdAncata, Arbore, Baia, Bdldceana , Bdicduti, Berchiqeqti, Bilca ,Bogddregti,Boroaia,Bosanci, Botoqana,Breaza, Brodina, Bunegti,Burla , Cacica, Calafindegti, Capu Cdmpului, CArlibaba, Ciocdnegti, Ciprian Porumbescu, Comdnegti, Cornu Luncii, Coqna , Crucea, Ddrmdnegti, Dolheqti, Doma Arini, Dorna Candrenilor, Dornegti, Drdgoieqti,DrSgugeni, Dumbrdveni,