Boc amenință directorii care țin curțile școlilor „sub lacăt” Primarul Emil Boc cere demiterea directorilor de școli care nu permit accesul copiilor în curte după ore, așa cum prevede o hotărâre a consiliului local din 2009. Pagina 4

JOI | 15 IULIE 2021 | anul XXIV, nr. 134 (6046) | 12 pagini | 1,50 lei PUBLICITATE Bandă dedicată în centru O nouă bandă dedicată transportului în comun apare în centrul orașului

CLUJ-NAPOCAA Finalizarea lucrărilor din zona Parcului Central aduce mai multe schimbări în trafic, inclusiv o bandă dedicată mijloacelor de transport în comun și sens unic pe o stradă. Pagina 3 0 Detalii în pagina 2 METEO 31 C Câmpia dintre lacuri, o zonă superbă 1 = 4.9283 LEI de relaxare în județul Cluj

ECONOMIE Preţul mediu al chiriilor în Cluj, sub 400 de euro Preţul mediu al chiriilor în Cluj a ajuns sub 400 de euro în ultima perioadă, deşi preţurile per total au crescut. Pagina 2 ACTUALITATE Licitaţia autobuzelor autonome, anulată Primăria a anulat licitaţia pentru achiziţio- narea de autobuze fără şofer, întrucât ofer- tele depuse „nu au fost conforme”. Pagina 3 SOCIAL Alocări nerambursabile pentru ONG-uri Câţi bani scoate Primăria Cluj din „buzunar” pentru evenimentele culturale? Cea mai ma- Câmpia dintre lacuri este o microregiune din Câmpia Transilvaniei, bogată în pajiști, flori unice re sumă, alocată pentru TIFF. Pagina 5 în lume, tradiții inedite și oameni primitori, formată din 14 localități din Cluj. Pagina 7 ADMINISTRAȚIE Cazuri noi Teste Internați ATI Vindecați Decese Când ajunge Clujul la 1 milion de locuitori? 11 942 82 4 10 0 Cluj-Napoca este unul dintre orașele care se Situația epidemiologică în județul Cluj – 14 iulie 2021 dezvoltă într-un ritm amețitor, iar acest lu- cru atrage an de an noi locuitori. Pagina 5 EDUCAȚIE PUBLICITATE Primul Bacalaureat bazat pe competențe va avea loc în 2026 Prima generaţie de elevi ca- nut acum Evaluarea Naţiona- fi nalul celor patru ani de liceu transdisciplinară, dar acest tip re, de la intrarea în clasa pre- lă, un examen bazat pe com- va fi acest Bacalaureat care să de examen a fost amânat pen- gătitoare până la a VIII-a, a în- petenţe, şi care intră din sep- fi e bazat pe competenţe”, a tru generaţia care intră în toam- văţat pe un curriculum bazat tembrie 2021 în clasa a IX-a, la spus Cîmpeanu. nă clasa a VI-a. pe competenţe, nu va avea, la liceu. Ministrul a spus că pen- Reamintim că generaţia care Elevii care intră acum la li- fi nalul liceului, în 2025, un Ba- tru Bacalaureatul care va eva- a intrat în şcoală în 2012 a fost ceu ar fi trebuit să înceapă cla- calaureat bazat pe competen- lua competenţele şi nu conţi- prima care a făcut clasa pregă- sa a IX-a cu un curriculum nou, ţe, potrivit ministrului Educa- nuturile „ai nevoie de un în- titoare, introdusă prin legea planuri-cadru noi, cu programe ţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a treg parcurs liceal care să pre- 1/2011. Elevii au 9 ani de şcoa- noi, cu profesori formaţi pentru declarat la Digi 24 că primul gătească acest lucru”. lă în clasa a VIII-a. Atât în ci- predarea bazată pe competenţe Bacalaureat bazat pe compe- „Cel mai devreme se va in- clul primar, cât şi în gimnaziu, şi pe noile conţinuturi, cu ma- tenţe va fi în anul 2026, „pâ- tra pe acest sistem din septem- aceşti elevi au avut un curricu- nuale noi. Ministrul Cîmpeanu Tel 0264-414076 www.hotelonix.ro, nă atunci Bacalaureatul va fi brie 2022, dacă legea va fi lum bazat pe competenţe. Po- a anunţat încă din primăvară că [email protected] în modul cunoscut”. adoptată în timp util, şi atunci trivit formei iniţiale a Legii Edu- elevii care vor intra, în toamnă, Str. Septimiu Albini Nr. 12, Cluj-Napoca Vizaţi de anunţ sunt cei din septembrie 2022 vor urma caţiei, aceştia ar fi trebuit să sus- în clasa a IX-a vor avea parte 123.122 de elevi care au susţi- patru ani de liceu şi de abia la ţină o Evaluare Naţională de un curriculum tranzitoriu. 07 32 77 33 71 Trimite-ne POZE, FILME și ȘTIRI. 2 ACTUALITATE monitorulcj.ro | joi, 15 iulie 2021

PUBLICITATE Preţul mediu al chiriilor din Cluj, sub 400 de euro CLUJ-NAPOCA 200/310C Preţul mediu al chiriilor în Cluj a ajuns sub 400 de euro în ultima Variabil perioadă, deşi preţurile per total au avut o creştere de 1,83%

Carmen LUCUŢ [email protected] TURDA 22°/32° Variabil BĂIŞOARA 19°/27° Variabil GHERLA 22°/29° Variabil BELIŞ 19°/24° Variabil Preţul mediu al chiriilor din Cluj-Napoca a ajuns HUEDIN 22°/26° Variabil VALEA IERII 19°/28° Variabil să fi e 334 de euro, potrivit DEJ 22°/32° Variabil RĂCHIŢELE 20°/26° Variabil indicelui Blitz. Aceasta valoare reprezintă preţul Telefoane utile mediu cerut pe lună pen- tru un apartament de Poliţia 112 Aeroportul Internaţional închiriat, la nivelul între- Pompieri 112 Cluj-Napoca 0264-416.702 gii pieţe. Salvarea 112 Primăria Cluj 0264-596.030 Scăderile preţurilor chirii- Jandarmeria 0264-595.512 Telefonul primarului 0264-984 lor au afectat mai multe car- Serviciul situații de urgență Primăria Mănăştur 0264-480.627 0264-439.218 Primăria Mărăşti 0374-869.377 tiere, dar în special Plopilor SALVAMONT 0725-826.668 Primăria Iris 0264-435.040 şi Andrei Mureşanu. Scăderile preţurilor chiriilor au afectat mai multe cartiere, dar în special Plopilor şi Andrei Mureşanu Asistenţă socială 979 Primăria Someşeni 0264-435.050 Scăderi de preţuri s-au în- Informaţii C.F.R. 0264-592.321 Primăria Grigorescu 0264-585.831 registrat în cartierele: În Cluj-Napoca nu au mai Astfel, cele mai mari scă- de s-a înregistrat cea mai ma- Deranjamente Gaz 0800800928 Primăria Zorilor 0264-438.595 ¤ Plopilor cu 17,66%, până rămas chirii cu preţul mediu deri au fost înregistrate în câ- re creştere, cu 12,32%, preţu- Deşeuri electrice 0800444800 Primăria Gheorgheni 0264-897.692 la valoarea de 387 euro (de la de cartier peste 400 de euro. teva cartiere care în mod nor- rile au crescut până la plafo- Protecţia Consumatorului Primăria Turda 0264-313.160 470 euro). Cartierul Plopilor, unde chiri- mal nu atrag atenţia prin va- nul de 1,851 Euro pe mp (+ 0264-431.367 Primăria Dej 0264-211.790 ¤ Andrei Mureşanu cu 10,33 ile erau cele mai mari, scăde- riaţii atât de mari: de la 1,648 euro pe mp). Poliţia Secţia 1 (Centru-Gară) Creşteri semnifi cative au 0264-432.727 Primăria Gherla 0264-241.926 %, până la valoarea de 382 rea a fost una colosală. În cartierul Bulgaria, pre- euro (de la 426 euro). ţurile au tras media în jos de avut loc în cartierele: Poliţia Secţia 2 (Mărăşti) Primăria Huedin 0264-351.548 Corecţii de preţuri la 0264-450.043 Prefectură 0264-594.888 ¤ Mărăşti cu 9,6%, până la apartamentele de vânzare la 1,739 euro pe mp la 1,502 ¤ Iris – o creştere de 9,92%, la Poliţia Secţia 3 (Gheorgheni Consiliul judeţean 0372-640.000 valoarea de 292 euro (de la euro pe mp, reprezentând o un nivel de 1,585 Euro pe mp – Bună Ziua) 0264-414.006 Serviciul Stare Civilă 0264-596.030 323 euro). Pe segmentul apartamen- scădere de 13,62%. (+ de la 1,442 Euro pe mp) Poliţia Secţia 4 (Mănăştur) 0264-425.771 Ridicări auto 0264-444571 ¤ Gheorgheni cu 3,95% pâ- telor de vânzare în Cluj, indi- În Europa preţurile au scă- ¤ Bună Ziua cu 8,44%, de la Poliţia Secţia 5(Gruia – Grigorescu) RATCJ 0264-503.709 nă la valoarea de 316 euro (de cele Blitz pe Cluj a avut o scă- zut de la 1,912 la 1,708 Euro un nivel al preţurilor de 1,872 0264-582.777 Electrica Cluj 0264-205.999 la 329 euro). dere de 5,74 % la nivel de pe mp, reprezentând o scăde- euro pe mp la un salt de pes- Poliţia Secţia 6 (Zorilor) 0264-453.397 Compania de Apă Someș SA ¤ Central cu 3,58%, până la Cluj, adică preţul mediu de re de 10,66%. te 2,030 Euro pe mp (+ de la Poliţia Secţia 7 (Someşeni) 0264-591.444 nivelul de 377 euro (de la cumpărare al unui metru pă- Scăderi ceva mai mode- 1872 euro pe mp). 0264-416.646 Spitalul Județean 0264-597.857 391 euro) trat la nivelul municipiului a rate s-au produs în: ¤ Plopilor, cu 5,84 %, până la Agenţia C.F.R. 0264-432.001 Spitalul CFR 0264-599.597 fost de 1.413 euro/mp. ¤ În zona Gheorgheni scă- valoarea de 2,249 Euro pe mp Autogara BETA 0264-435.278 Spitalul Militar 0264-598.381 Floreşti a rămas static. Preţuri mai mari în două Faţă de luna mai, când se derea a fost de 3,72%, până (+ de la 2,125 Euro pe mp). cartiere clujene constata o scădere de preţuri la valoarea de 1.888 euro/mp În zona centrală preţul a de 3,66 %, pe fondul unei ce- (- de la 1.961 euro/mp). variat cu 0,05%, situându-se În Floreşti preţurile nu au reri mai scăzute de tranzacţi- ¤ O altă scădere a fost înregis- la nivelul de 2,129 euro/ mp suferit nicio variaţie, rămâ- onare din partea clienţilor trată în cartierul Mărăşti 1,84 %, la apartamentele de vânzare. ISSN 2065 – 6408 nând la nivelul de 209 euro, cumpărători, preţurile au scă- până la valoarea de 1.756 euro/ Luna Iunie fost a 6-a lună con- Editor: SC MONITORUL DE CLUJ SRL Acționariat: Sorin Stanislav – 60%, Paul Niculescu – 40% la fel ca luna precedentă, po- zut în medie, dar au fl uctuat mp (- de la 1.789 euro/mp). secutivă în care preţul în zo- [email protected], tel. 0371/177 371, fax 0264/597 703 trivit Blitz. În Iris fl uctuaţia a puternic cu până la 12% în ¤ Preţurile au mai scăzut în na centrală s-a situat deasu- Director general I Sorin Stanislav Director editorial I Paul Niculescu fost de 0,33% – de la 302 eu- diverse cartiere din Cluj. cartierele Andrei Mureşanu pra palierului de 2.000 de Eu- REDACŢIA ro la 301 euro. Experţii în imobiliare de cu 0,32%, până la un nivel ro/mp, şi a cincea lună de Redactor-șef I Bianca Preda Au existat şi câteva majo- la Blitz sunt de părere că lu- de 1,859 Euro/mp. creştere consecutivă, după ce, Redactor-șef adjunct I Diana Cîmpean (politică, administrație) rări, în special în cartierele Zo- na iunie a fost marcată din pe întreaga durată a anului Coordonator ediție online Tibor Demeter Creşteri semnifi cative Redactor responsabil de număr: Diana Cîmpean rilor şi Grigorescu. În Zorilor nou de fl uctuaţii pe fondul în Grigorescu, 2020, a fl uctuat în intervalul [email protected], tel.: 0264/59.77.00 int. 125 preţurile la chirii au crescut cu unei cereri ce rămâne la un 1.922 – 1.987 Euro. Carmen Lucuț – educație, social Paul Gheorgheci – fotoreporter Iris, Bună Ziua Georgiana Iuzic – tineret, social Eliza Lucaciu – șef departament dtp 5,92%, până la valoarea de nivel ridicat, ceea ce arată În zonele semicentrale creş- Narcisa Bud – social, administrație Mihaela Puiac, Ioana Hotea – dtp 340 euro pe lună (de la 321 că există marje semnifi cati- În alte câteva cartiere im- terea a fost ceva mai impor- Sarah Gherman – social Sorin Mărghitaș – editor Monitorul de Arieș, Mesagerul de Alba euro), iar în Grigorescu cu ve de fl exibilitate, şi posibi- portante preţurile au dimpo- tantă de 4,58%, până la va- monitorul de cluj folosește serviciile text și foto 3,24% până la valoarea de 350 lităţi de negociere, cu ajuto- trivă au fost pe trend de creş- loarea de 1.825 Euro pe mp, ale agenţiei de presă Agerpres de euro (de la 339 euro). rul profesioniştilor. tere. Astfel, în Grigorescu, un- (de la 1.745 Euro pe mp). ADMINISTRAŢIE & PUBLICITATE Coordonator mare publicitate – Călin Tanțău Secretariat – Iulia Todea Coordonator mica publicitate – Iuliana Nagy Contabilitate – Camelia Petrean IT – Radu Moraru Distribuție – Sorin Mădărășan Pe scurt ADRESA REDACŢIEI SIGMA Business Center Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 109, etaj I Telefoane: 0264-597.700, 0264-59.77.03; 0364-401.531; fax: 0264-59.77.03 vârstă de cca 80 de ani, care prezenta tra- dere că animalul a dispărut o perioadă lun- E-mail: [email protected]; [email protected]; Un bătrân a murit [email protected] umatisme incompatibile cu viaţa. Focul a gă de timp din România. Animalul surprins Publicitate: 0264-599.416; Abonamente: 0264-59.77.03 în timpul unui incendiu, fost stins imediat de către pompieri, fi ind în Cluj este un breb, înrudit cu castorul „ori- cuprinse doar canapeaua din anexa re- ginal”, numit și „castor european”. CENTRE DE MICA PUBLICITATE: la Huedin spectivă, restul obiectelor de mobilier fi ind Castorul sau brebul se deosebește prin inte- Sediul redacţiei – SIGMA Business Center – str. Republicii nr. 109, Et. 1 Un incendiu a avut loc la o bucătărie de Abonamentele la monitorul de cluj se pot face doar înnegrite de fum. ligenţa și hărnicia sa. Atuul său cel mai pu- la sediul redacţiei, prin Poșta Română, Donath Media vară din orașul Huedin, judeţul Cluj. Un Cercetările preliminare au dus la concluzia ternic este iscusinţa pe care o are în con- bătrân de 80 a fost găsit mort. Pompierii că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la strucţia de baraje. Este un rozător semiac- Potrivit articolului 206 C.P., responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului. s-au deplasat la locul incendiului cu două jarul căzut dintr-o sobă fără acumulare din vatic și trăiește în special pe malurile râuri- Articolele marcate cu  reprezintă materiale publicitare, iar monitorul de cluj nu își asumă responsabilitatea pentru conţinutul acestora. De asemenea, în cazul unor autospeciale. anexa respectivă”, a transmis ISU Cluj. lor. Totodată, castorii sau brebii sunt cele agenţii de presă și personalităţi citate responsabilitatea juridică le aparţine. Când au ajuns acolo, echipajele de inter- mai mari animale dintre rozătoare. Tiparul executat la BETA MEDIA GROUP SRL venţie au găsit un cadavru, al unui bătrân de 80 de ani. Castor, filmat când VEZI VIDEOCLIPUL AICI IMPORTANT PENTRU CITITORI ŞI ABONAŢI „Intervenţie pentru stingerea unui incendiu se plimba prin Cluj-Napoca Monitorul de Weekend (ediţie de vineri – sâmbătă – duminică a urmat de decesul unei persoane în Huedin. Un breb (castor european) a fost surprins cotidianului Monitorul de Cluj – monitorulcj.ro) se distribuie prin Două autospeciale au fost alertate, în jurul în Cluj-Napoca marţi noaptea, în timp ce abonament doar împreună cu Monitorul de Cluj. orei 17.50, pentru a stinge fl ăcările care Monitorul de Cluj SRL nu vinde abonamente prin servicii de tip se plimba nestingherit. Imaginile sunt ex- s-au manifestat în interiorul unei bucătării trem de rare. call-center (vânzare prin telefon), nici prin vânzare din ușă în ușă. de vară, situată într-o gospodărie de pe Abonamentele la Monitorul de Cluj (monitorulcj.ro), inclusiv ediţia Niște tineri au surprins un castor în timp ce Monitorul de Weekend se pot contracta doar prin Poşta Română, strada Cetatea Veche din orașul Huedin. se plimba în municipiul Cluj-Napoca, la in- Donath Media sau la sediul redacţiei (str. Republicii 109, et. 1). Pompierii au constatat la faţa locului că ar- tersecţia străzilor Decebal și Traian, către derea se manifesta doar în interiorul bucă- Informaţii despre abonamente puteţi obţine la numărul de telefon strada Oașului. 0264/59.77.03 sau prin email, la adresa [email protected]. tăriei, unde au găsit corpul unui bărbat în Imaginile sunt extrem de rare, având în ve- joi, 15 iulie 2021 | monitorulcj.ro ADMINISTRAȚIE 3 Bandă dedicată transportului în comun, în centru, din august Finalizarea lucrărilor la străzile din zona Parcului Central aduc mai multe schimbări în trafic, inclusiv o bandă dedicată tramvaielor și autobuzelor Diana CÎMPEAN [email protected] Experimentul de pe strada Primarul Emil Boc a anun- George Barițiu, ţat, în şedinţa consiliului local de miercuri, 14 iulie, un eșec introducerea unei benzi Amintim că primarul dedicate transportului în Emil Boc a susţinut cu tă- comun şi a unei străzi cu rie, în 2019, interzicerea sens unic, în zona Parcului circulaţiei mașinilor pe li- Central, din august. niile de tramvai, exis- Transportul puiblic în co- tând la vremea aceea un „proiect-pilot” în centrul mun va avea bandă dedicată, orașului, pe strada din 2 august, pe Splaiul Inde- George Bariţiu. pendenţei, între strada Geor- ge Coşbuc şi Opera Maghiară. Din cauza aglomeraţiei De asemenea, pe strada creată de noua măsură, în toamna aceluiași an, Cardinal Iuliu Hosu, se va in- primarul Emil Boc anun- troduce sens unic pe direcţia ţa că se revine la patru Mănăştur – Opera Maghiară Transportul puiblic în comun va avea bandă dedicată, din 2 august, pe Splaiul Independenţei, între strada George Coşbuc şi Opera Maghiară benzi de circulaţie pe şi va fi scos sensul giratoriu strada George Bariţiu: de la intersecţia străzii Cardi- EMIL BOC | primarul municipiului Cluj-Napoca „S-a discutat în comisia nal Iuliu Hosu cu strada Va- „Se fi nalizează, în 31 iulie, lucrările din zona parcului de circulaţie să se revină sile Alecsandri. central, felicit RAPD-ul pentru faptul că s-au ținut de cuvânt, la situaţia anterioară. „Se stă cam 8 minute pe fără a scoate din ecuație toate regiile care și-au respectat Mă refer la linia de termenele, astfel încât lucrările să se fi nalizează la timp. tramvai. Se va reveni la mai puţin de jumătate de ki- Am aprobat azi restructurarea cirulației în zona parcului situaţia anterioară, am lometru, şi pe jos mergi mai central pentru fl uidizarea transportului în comun. decis deja cu comisia de repede şi nu e normal ca 300 Venim cu o prioritizare pentru tramvai și autobuze pe un circulaţie. Ideea este să de oameni să stea în spatele tronson de 800 metri, între strada George Coșbuc și Opera rămână două benzi”, a unei maşini. Respect dreptul Maghiară. Banda dedicată pentru tramai și autobuz declarat Emil Boc, la un va intra în vigoare de luni, 2 august“ cetăţenilor de a prioritiza ma- post local de radio. şina, dar e datoria autorităţi- nunţă la sensul giratoriu de la tru, arătând în repetate rân- Bulevardul Muncii urmea- pare fi resc să avem banda de Strada George Bariţiu a lor locale de a prioritiza trans- intersecţia străzilor Alecsan- duri că mijloacele de trans- ză să se transforme radical în tramvai pe Bulevardul Mun- fost singura pe care mu- portul în comun. dru şi Cardinal Iuliu Hosu. Lu- port în comun, câteodată în- următorii ani, în acest sens fi - cii. Deocamdată avem acest nicipalitatea a restricţio- În paralel, pe strada Cardi- crările se fi nalizează la termen, cărcate la capacitate maximă, ind întocmit un masterplan. plan doar pentru Bulevardul nat trafi cul rutier pe linia nal Iuliu Hosu, se introduce avem la dispoziţie două săp- stau minute în şir în trafi c du- Autorităţile vor să fl uidizeze Muncii. Ne gândim cum să de tramvai, iar primarul sens unic Mănăştur – Opera tămâni pentru marcaje. pă maşini în care se deplasea- trafi cul în zonă, iar una din- facem să nu stea lumea la fel afi rma, în urmă cu o lu- Maghiară. Ca noutate, apare Nu am inventat apa calda, ză una sau două persoane, de tre măsuri este crearea unei de mult în tramvai, precum nă, că pentru mai multă viteză și mobilitate, a- un stand de taxi la intrarea de sensuri unice şi prioritizarea multe ori. benzi speciale dedicată tram- se stă în maşină. Noi vrem ceastă măsură trebuie pe strada George Coşbuc, dar transportului în comun se fac Linie doar vaielor. Emil Boc a anunţat că ca omul să ajungă de două extinsă la toate liniile de rămân şi cele 85 de locuri de în toată lumea pentru descon- pentru tramvaie, vrea astfel să-i încurajeze şi ori mai repede cu mijlocul de tramvai. Se pare că expe- parcare existente. Am reuşit să gestionarea trafi cului”, a mai pe Bulevardul Muncii mai mult pe clujeni să folo- transport în comun, decât cu rimentul de pe strada amenajăm şi o pistă de bici- spus primarul Clujului. sească transportul în comun. maşina. Dacă vrea omul să George Bariţiu a demon- cletă, cu lăţimea de 1,5 metri Primarul Emil Boc a pro- În luna mai, Emil Boc a „Cea mai mare problemă stea în maşină e liber să fa- strat că această idee este dinspre Canalul Morii. De fi e- mis de mai multe luni intro- anunţat că îşi doreşte crea- pentru mine este trafi cul. În că asta, dar noi trebuie să-i greșită. Primarul a reluat care dată când modernizăm, ducerea unei benzi dedicate rea unei benzi dedicate tram- momentul în care omul stă ajutăm prin mijloace de trans- însă recent discuţiile des- încercăm să asiguram şi infra- pentru tramvaie, dar nu nu- vaielor în zona Bulevardu- pe locul şi nu poate circula port în comun rapide”, a de- pre oportunitatea intro- ducerii acestei măsuri. structură de biciclete. Se re- mai, pe direcţia Mănăştur-Cen- lui Muncii. scade calitatea vieţii. Mi se clarat primarul Clujului. Licitaţia pentru autobuze autonome a fost anulată, dar „va fi reluată” Diana CÎMPEAN au depus oferte, pot reveni, re le pune în mediul rutier. sa pe baza unui algoritm prezenta o premieră pentru străzile Clujului în cel mult [email protected] ele fi ind descalifi cate doar în Conform descrierii compani- software ce primeşte datele ţara noastră. doi ani. Autobuzele au o ca- cadrul acestei etape. ei, aceasta a asigurat vehicu- necesare pentru a lua decizii La începutul anului 2020, pacitate destul de mica, de Primăria a anulat licitaţia Primăria Cluj-Napoca a lan- le autonome în peste 300 de de la seturi de senzori. De a- primăria a semnat un contract aproximativ 12 locuri, iar aces- pentru achiziţionarea de sat, în luna aprilie a acestui locaţii şi mai mult de 30 de semenea, se arată că viteza cu Universitatea Tehnică tea vor circula în zonele cen- autobuze fără şofer, întru- an, licitaţia pentru achiziţio- ţări din lume. de exploatare va fi limitată la Cluj-Napoca (UTCN) pentru trale, unde nu ajung alte mij- cât ofertele depuse „nu au narea primelor autobuze au- ¤ Firma concurentă, Navya, 25 km/h pentru autovehicu- servicii de consultanţă. Valoa- loace de transport. fost conforme”. tonome, cu valoarea estima- cu sediul în Lyon şi înfi inţa- lul Level 3 sau superior, re- rea totală a contractului a fost Potrivit municipalităţii, nu- Două fi rme franceze au de- tă de 27.349.280 lei (peste 5, tă tot în 2014, se consideră un spectiv la 40 km/h pentru au- de 135.000 de lei, iar UTCN va mărul mare de senzori ai a- pus oferte în cadrul licitaţiei 5 milioane de euro), sumă asi- „lider în domeniul transpor- tovehiculul Level 4 sau supe- furniza consultanţă pentru achi- cestui autovehicul şi comple- publice pentru furnizarea au- gurată din bugetul municipiu- tului autonom, construind în rior. Potrivit caietului de sar- ziţionarea unor autobuze au- xitatea acestora garantează si- tobuzelor autonome la Cluj, lui Cluj-Napoca. mod inovativ soluţii respon- cini, autobuzele vor avea şi tonome electrice. Toate detali- guranţa în trafi c. însă ambele au fost descalifi - Acordul-cadru prevedea sabile de mobilitate pe distan- personal de însoţire care va ile acestui proiect vor fi puse Autobuzele ar urma să fi e cate în etapa evaluării oferte- furnizarea a minim două şi ţe mici şi la viteză limitată, putea să intervină în cazul u- la punct împreună cu Univer- testate timp de un an, iar apoi lor, întrucât nu îndeplineau maxim 14 autobuze, cu o ca- fără volan şi pedale, combi- nei defecţiuni. Sistemul de sitatea Tehnică, instituţie care proiectul ar putea fi extins cu anumite condiţii. pacitate de cel puţin 10 locuri nând diverse tipuri de tehno- conducere autonom se va dez- va asigura inclusiv specialişti fonduri europene. Costul unui Viceprimarul Dan Tarcea a fi ecare. Două fi rme franceze logie avansată”. activa automat la solicitarea pentru stabilirea tipului de au- autobuz de acest fel este de declarat pentru monitorulcj. au depus oferte: Potrivit caietului de sarcini personalului de însoţire. tobuz care va fi achiziţionat. aproximativ 350.000 de euro. ro că acestea nu aveau sem- ¤ EasyMile, o companie din al anunţului de achiziţie, au- Clujul, primul oraş Autobuzele vor avea 12 Dacă acest proiect se va im- nătură electronică şi nu au de- Toulouse, creată în anul 2014, tobuzele vor fi folosite în zo- din ţară cu autobuze locuri pentru pasageri plementa, Cluj-Napoca va fi pus garanţie de participare la domeniul său de activitate fi - na istorică a oraşului, în spe- autonome primul oraş din România ca- licitaţie. Acesta a declarat că ind reprezentat de dezvolta- cial în zonele greu accesibile Reprezentanţii Primăriei au re va avea astfel de autobu- licitaţia va fi reluată, iar fi r- rea sistemelor sofi sticate de şi inclusiv pe timpul nopţii. Autobuzele fără şofer a- anunţat atunci că autobuzele ze, care sunt deja existente în mele EasyMile şi Navya, care mobilitate autonomă, pe ca- Autovehiculele se vor depla- duse la Cluj-Napoca ar re- fără şoferi ar urma să fi e pe Paris, Lyon sau Viena. 4 EDUCAȚIE monitorulcj.ro | joi, 15 iulie 2021 „Lista ruşinii” pentru şcolile care îşi închid porţile Emil Boc: „Directorii care nu permit accesul elevilor în curţile şcolilor în afara orelor vor fi demişi”

Narcisa BUD [email protected] EMIL BOC | primarul municipiului Primarul Emil Boc Cluj-Napoca a susţinut miercuri o „pledoarie pentru sport”. Există o hotărâre de Consiliu Local din 2009 care prevede permiterea accesului elevilor în curţile şcolii şi în afara orelor de curs. Directorii care „Să nu mai fi e sfi dată hotărârea de unii nu respectă hotărârea vor directori din oraș! fi demişi, spune edilul. Sportul are multe „Avem o hotărâre de Con- benefi cii și trebuie siliu Local din 2009 legată încurajat prin orice de curţile şcolilor, prin ca- mijloc cu putință, re se aprobă accesul liber mai ales că România are al elevilor inclusiv sâmbă- cea mai mare rată de ta, duminica şi în timpul obezitate la adolescenți vacanţei. Ce poate fi mai din Uniunea Europeană, clar decât atât, e negru pe așa îmi închei pledoaria alb. Voi avea o listă a ruşi- pentru sport“ Există o hotărâre care prevede permiterea accesului elevilor în curţile şcolii şi în afara orelor de curs nii cu directorii care nu des- chid curţile şcolilor, cu pro- Problema curţilor torii care nu respectă reguli- petiţiei, peste 9.000 la nu- nează aceste spaţii şi au pute- şi, ulterior, în viaţa de adult”, be. Să se ştie cine joacă cu şcolilor, mai veche le, însă acest lucru nu s-a în- măr, solicită ca toţi primarii rea să le deschidă pentru fo- se arată în petiţie. comunitate şi cine împotri- Problema curţilor şcolilor tâmplat până acum. Clujenii din ţară să fi e convinşi să losul tuturor copiilor. Avem Un calcul făcut la nivelul va ei. Sunt plătiţi din bani închise pe timpul verii a fost susţin însă că încă se găsesc deschidă curţile şcolilor în deja exemple pozitive de des- municipiului Cluj-Napoca a publici”, a spus Emil Boc, ani la rând dezbătută în oraş. portari care nu-i lasă pe copii afara orelor de curs, arătând chidere de curţi, dar ele trebu- arătat că, prin folosirea cur- miercuri, în cadrul şedinţei Încă din anul 2017, Primăria să intre în curţile şcolilor. că este nevoie ca spaţiile ie generalizate în toată ţara. ţilor şcolare, spaţiile de joa- de Consiliu Local. municipiului Cluj-Napoca şi Petiţie pentru păstrarea sportive din curţile şcolilor În lipsa unei practici uni- că din oraş s-ar tripla, cel El a precizat că a „conve- Inspectoratul Şcolar Jude- curţilor deschise să fi e redate comunităţii, pen- tare, directorii de şcoli păs- puţin ca mărime. nit” cu inspectorul şcolar ge- ţean (IŞJ) Cluj au cerut tu- tru a impulsiona la nivel na- trează curţile închise. Acest „În deceniile trecute, gene- neral din cadrul Inspectora- turor unităţilor de învăţă- Recent, comunitatea De- ţional mişcarea şi sportul şi fenomen are consecinţe di- raţii întregi de elevi s-au bu- tului Şcolar Judeţean (ISJ) mânt să deschidă terenurile clic a adresat o scrisoare des- pentru a reduce sedentaris- recte în scăderea apetitului curat de posibilitatea de a fa- Cluj, Marinela Marc, ca la de sport din curţile şcolilor chisă premierului Florin Cîţu mul şi obezitatea la copii. pentru sport şi mişcare. Ni- ce sport în curtea şcolii. Acum, evaluarea directorilor din au- pentru elevi pe perioada va- şi lui Emil Boc, în calitate de „Curţile şcolilor reprezintă velul efortului fi zic este adop- înaintea vacanţei, este cel mai gust şi septembrie, să se ţi- canţei de vară, zilnic, între preşedinte al Ascoiaţiei Mu- spaţii publice în care copiii pot tat de timpuriu şi tinde să bun moment ca ele să fi e re- nă cont de respectarea aces- orele 10:00-20:00. nicipiilor din România, inti- face mişcare zilnic. Dar aces- persiste toată viaţa, acest lu- puse la dispoziţia copiilor, tei hotărâri, iar cei care nu Edilul promitea de atunci tulată „Scoateţi lacătul de la tea rămân închise în afara ore- cru având o mare importan- pentru a face mişcare zilnic”, o respectă să fi e demişi. sancţiuni aspre pentru direc- curtea şcolii!”. Semnatarii lor de curs. Primăriile gestio- ţă asupra obezităţii la copii se mai arată în petiţie. 07 32 77 33 71 Trimite-ne POZE, FILME și ȘTIRI. Realitatea virtuală, folosită la predare, Peste 400 de candidaţi la examenul scris la Universitatea Babeș-Bolyai de definitivare, la Cluj Universitatea dare/învăţare, bazat pe o "no- vation Park. Efectiv, prin a- Miercuri, 15 iulie 2021, Subiectele şi baremele de re trebuie să fie cel puţin 8 Babeş-Bolyai din uă pedagogie universitară" ceste dezvoltări, care schim- s-a desfăşurat proba evaluare se vor afişa astăzi, (opt) pentru promovarea Cluj-Napoca (UBB) va uti- în realitate virtuală/augmen- bă paradigma academică, stu- scrisă din cadrul exame- 15 iulie 2021, pe site-ul su- examenului naţional de de- liza, din anul universitar tată/mixtă şi (2) una de cer- denţii UBB pot intra într-o nului naţional de defini- biecte.edu.ro, de către Cen- finitivare în învăţământ. 2021-2022, o tehnologie cetare-dezvoltare-inovare nouă eră educaţională”, a de- tivare în învăţământ, trul Naţional de Politici şi Cadrele didactice promo- HighTech în procesul de (CDI), pentru a genera pro- clarat rectorul UBB, prof. u- sesiunea 2021, la centrul Evaluare în Educaţie. vate dobândesc dreptul de educaţie academică, prin- duse şi servicii inovative că- niv. dr. Daniel David. de examen organizat După finalizarea probei practică în învăţământul pre- tr-o schimbare de para- tre societate (spre exemplu UBB-EON-XR Center for la Colegiul Naţional scrise, subiectele şi bare- universitar, acesta fiind, de digmă în direcţia unei noi produsul VR Mind). Higher Education benefi cia- „George Coşbuc”, mele de evaluare se vor afi- altfel, şi obiectivul princi- pedagogii universitare. „Până în acest moment, ză şi de colaborarea şi coor- din Cluj-Napoca. şa şi la avizierul centrului pal al acestui examen naţi- Aceasta urmează să fi e pre- câteva sute de cadre didacti- donarea cu noul Institut de La nivelul judeţului Cluj, de examen, organizat la ni- onal. Prin dobândirea defi- zentată miercuri, 14 iulie 2021, ce şi de cercetare (aproxima- Inteligenţă Artifi cială, Reali- dintre cei 454 de candidaţi velul judeţului Cluj. nitivării în învăţământ, ca- la ora 18.00, la Centrul de In- tiv 500) ale UBB sunt înscri- tate Virtuală şi Robotică al cu drept de participare la Primele rezultate vor fi drul didactic depăşeşte sta- dustrii Creative al UBB din se în primele module de for- UBB (fondat pe centrele de proba scrisă, au fost pre- afişate în data de 21 iulie diul de debutant şi poate in- Cluj Innovation Park (CREIC mare organizate de EON Re- Computational Intelligence, zenţi 441 de candidaţi, iar 2021, în centrul de examen tra pe o rută de profesiona- – str. Valea Chintăului nr. 1). ality, pentru a implementa Machine Learning, Data Mi- 13 candidaţi au absentat. şi pe site-ul definitivat.edu. lizare ascendentă, având În acest sens, UBB a fon- din anul universitar 2021-2022 ning, Metaheuristics for Com- Conform metodologiei de ro. Contestaţiile se depun la dreptul de a deveni titular dat, în urmă cu câteva luni, realitatea virtuală/augmen- plex Systems, Virtual Rea- concurs, care permite acest centrul de examen, conform în sistemul de învăţământ împreună cu compania ame- tată/mixtă în procesul de pre- lity, Modelling and Simula- lucru, la nivelul judeţului calendarului aprobat, în zi- preuniversitar şi de a parti- ricană EON Reality, un cen- dare-învăţare. Prezentarea tion – de la Facultatea de Cluj, 5 candidaţi au decis să lele de 21 iulie 2021 şi 22 cipa ulterior la susţinerea tru academic numit UBB-E- acestei noi „pedagogii uni- Matematică şi Informatică se retragă din motive perso- iulie 2021. Rezultatele fina- examenelor pentru obţine- ON-XR Center for Higher versitare” – care combină din cadrul UBB) şi cu deja nale şi nu s-au înregistrat le se vor afişa la centrul de rea gradelor didactice. Education, primul şi planifi - strategii inovative de educa- cunoscuta Platformă Matrix situaţii de fraudă sau tenta- examen din judeţul Cluj, Co- Informaţii suplimentare cat să fi e cel mai mare cen- ţie cu tehnologiile avansate a Institutului de Studii Avan- tivă de fraudă. legiul Naţional „George despre organizarea şi desfă- tru de acest gen din Româ- – va fi făcută miercuri, 14 iu- sate de Psihoterapie şi Sănă- De la nivelul judeţului Coşbuc”, Cluj-Napoca şi pe şurarea examenului naţio- nia şi ţările învecinate. lie 2021, cu exemple concre- tate Mintală Aplicată (Ro- Cluj, spre centrele de eva- site-ul definitivat.edu.ro., în nal de definitivare în învă- Acesta are două compo- te, în cadrul UBB-EON-XR botherapy and Virtual Rea- luare, organizate la nivel na- data de 28 iulie 2021. ţământ, precum şi despre nente fundamentale: (1) una Center for Higher Education lity Therapy Platform – Fa- ţional, au fost transmise 436 Nota la proba scrisă are programele specifice pentru educaţională, pentru a intro- din Centrul de Industrii Cre- cultatea de Psihologie şi Şti- de lucrări, pentru evaluare o pondere de 70% în calcu- examen sunt disponibile pe duce un nou standard în pre- ative al UBB din Cluj Inno- inţe ale Educaţiei din UBB). şi notare. lul mediei finale, medie ca- site-ul definitivat.edu.ro. joi, 15 iulie 2021 | monitorulcj.ro SOCIAL 5 Alocări nerambursabile pentru ONG-uri, din bugetul Primăriei Cluj-Napoca Câţi bani scoate Primăria Cluj-Napoca din „buzunar” pentru evenimentele culturale de la Cluj? Cea mai mare sumă, alocată pentru Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Narcisa BUD judeţeană Cluj-Bistriţa a Uniu- [email protected] nii Artiştilor Plastici din Româ- nia; Filiala Cluj-Napoca a Uni- Consilierii locali clujeni au unii Artiştilor Plastici din Româ- aprobat în cadrul şedinţei nia; Uniunea Artiştilor Plastici Consiliului Local de mier- din România – Filiala Cluj-Na- curi proiectele care prevăd poca; Asociaţia pentru Proteja- alocarea banilor din buge- rea şi Ajutorarea Handicapaţi- tul local pentru evenimen- lor Motori; Fundaţia Umanita- tele culturale care vor VEZI LISA INTEGRALĂ AICI ră „Rescue”; Consorţiul Studen- avea loc în acest an la Cluj. ţilor din România; Asociaţia Ne- Diferite sume de bani au fost văzătorilor din România – Fili- oferite de asemenea şi asociaţi- ala Judeţeană Cluj, Asociaţia ilor clujene. Toate proiectele ca- Artiştilor Plastici din Judeţul re vizează sectorul social şi cul- Cluj, Uniunea Vatra Româneas- tural afl ate pe ordinea de zi a că; Uniunea Elenă din Româ- şedinţei de miercuri au fost adop- nia, Societatea Română de Can- tate, majoritatea dintre ele, în cer; Asociaţia Liga Scriitorilor unanimitate. Cea mai mare su- Maghiari din Ardeal; Fundaţia mă a fost acordată Festivalului ¤ 680.000 de lei de la bugetul realizării proiectului „Com’ON ciaţia Culturală a Tinerilor, în tină Salvarea; Forumul Demo- Dezvoltarea Popoarelor – Fili- Internaţional de Film Transilva- local pe anul 2021, pentru Aso- Cluj-Napoca 2021” vederea realizării proiectului crat al Germanilor din România ala Cluj-Napoca, Asociaţia Foş- nia (TIFF), care va primi aproa- ciaţia Zilele Culturale Maghiare ¤ 240.000 de lei de la bugetul „Transylvania International – Filiala Cluj; Uniunea Studen- tilor Deţinuţi Politici; Clubul pe 1.500.000 de lei. din Cluj, în vederea realizării local pe anul 2021, pentru Aso- Music and Arts Festival – TI- ţească Maghiară din Cluj; Aso- Sportiv Voinţa; Asociaţia Parti- Astfel, cele mai mari sume proiectului „Zilele Culturale Ma- ciaţia Amicii Operei Maghiare MAF, ediţia a XI-a” ciaţia Organizaţia Naţională Cer- da Romilor „Pro Europa”; Aso- din bugetul local din acest an ghiare din Cluj, ediţia a 12-a” din Cluj – Kolozsvári Opera- ¤ 200.000 de lei de la bugetul cetaşii României; Fundaţia Ar- ciaţia Română de Prietenie cu al municipiului Cluj-Napoca ¤ 450.000 de lei de la bugetul barátok Körre, în vederea reali- local pe anul 2021, pentru Fe- monia; Asociaţia Luptătorilor Republica Populară Chineză – pentru evenimentele culturale local pe anul 2021, pentru Fe- zării proiectului „Zilele Operei deraţia Fabrica de Pensule, în din Revoluţia Română; Liga A- Filiala Cluj; Asociaţia 22 De- după cum urmează: deraţia Centrul de Interes, în ve- Maghiare din Cluj” vederea realizării proiectului părării Drepturilor Omului – Fi- cembrie 1989; Asociaţia Patro- ¤ 1.400.000 de lei de la buge- derea realizării proiectului „Cen- ¤ 220.000 de lei de la bugetul „FDP – reţea de artă, formare liala Cluj; Asociaţia Handicapa- nilor şi Meseriaşilor Cluj; Fun- tul local pe anul 2021, pentru trul De Interes Vector al Artei local pe anul 2021, pentru Aso- şi inovare culturală (2021)” ţilor Trauma Dum Spiro Spera; daţia Creştină de Ajutorare, Pa- Asociaţia Festivalul de Film Contemporane Clujene” ciaţia Culturală Dumitru Fărcaş, ONG-urile, sprijinite Societatea Femeilor Ortodoxe rohia Română Unită cu Roma, Transilvania, în vederea reali- ¤ 420.000 de lei de la bugetul în vederea realizării proiectului de Primărie din Arhiepiscopia Vadului, Fe- Greco-Catolică „Intrarea în Tem- zării proiectului „Festivalul In- local pe anul 2021, pentru Aso- „Festivalul Dumitru Fărcaş” leacului şi Clujului; plu a Maicii Domnului”, ternaţional de Film Transilva- ciaţia Culturală Opera 2 You, în ¤ 210.000 de lei de la bugetul Au fost sprijinite fi nanciar Fundaţia Estuar; Fundaţia Cluj-Napoca; Uniunea Scriito- nia – ediţia 20” vederea realizării proiectului local pe anul 2021, pentru Aso- şi asociaţiile clujene, în vede- Umanitară Augustina; Asocia- rilor din România; Asociaţia In- ¤ 1.300.000 de lei de la buge- „Opera Aperta 2021” ciaţia Fapte, în vederea reali- rea desfăşurării activităţii re- ţia de Proprietari str. Republicii valizilor de Război Nevăzători tul local pe anul 2021, pentru ¤ 250.000 de lei de la bugetul zării proiectului „Jazz in the alizate de acestea. nr. 12; Uniunea Creştină din Ro- din România – Filiala Transilva- Asociaţia Centrul Cultural Clu- local pe anul 2021, pentru Aso- Park 2021” Vor primi astfel, bani din bu- mânia; Societatea Cultural-Pa- nia; Uniunea Generală a Pensi- jean, în vederea realizării pro- ciaţia „Grupul Pont/Pont Cso- ¤ 200.000 de lei de la bugetul getul local al municipiului pes- triotică Avram Iancu; Fundaţia onarilor din România; Fundaţia iectului „Cultură şi schimbare” port/Pont Group”, în vederea local pe anul 2021, pentru Aso- te 40 de asociaţii: Fundaţia Creş- Sigismund Toduţă; Filiala Inter- Prison Fellowship România. Când va ajunge municipiul Cluj-Napoca Un medic a plecat din ţară la fiecare la un milion de locuitori? patru ore, pe timp de pandemie

Tibi DEMETER Carmen LUCUŢ 2019, când aceasta a ajuns Cluj, pe locul 12 [email protected] [email protected] la 8,2 medici în fiecare zi, Din fericire, Clujul nu se adică un medic pleca la fi- situează în top 10 judeţe din Cluj-Napoca este unul În anul pandemiei – 2020, ecare 3 ore, potrivit sursei ţară cu cele mai multe ple- dintre oraşele care se dez- 2.173 de medici au plecat citate. În România există cări în străinătate ale medi- voltă într-un ritm ameţi- din ţară, rezultând o aproximativ 63.000 de me- cilor, dar tot se situează prin- tor, iar acest lucru atrage medie de 5,95 de medici dici în total, conform date- tre primele 20 cu un număr an de an noi locuitori. pe zi. Acest lucru înseam- lor INS (Institutul Naţional destul de îngrijorător. Zoltan Coroian, directorul nă că, la fi ecare aproape de Statistică) din anul 2020. Judeţul Cluj s-a situat pe Asociaţiei de Dezvoltare In- 4 ore, câte un medic Cele mai multe plecări au locul 12 cu un total de 567 tercomunitară Zona Metro- s-a mutat în străinătate. fost înregistrate în Buzureşti, de medici care în perioada politană Cluj, estimezează că 2.173 de medici români unde 1.098 de medici au so- 2019-2020 au solicitate do- în 10-12 ani zona metropoli- au solicitat în anul 2020 eli- licitat eliberarea certificate- cumente care le permit să tană a Clujului va ajunge la berarea certificatelor de con- lor în 2019-2020. Dintre aceş- profeseze în afara ţării. o populaţie de 1 milion de formitate – documente care tia 607 au plecat în anul În anul 2019, de la Cluj locuitori dacă se menţine ac- le permit să profeseze în a- 2019, iar 491 în anul 2020. au plecat 336 de medici, iar tualul ritm de creştere. fara ţării, arată datele obţi- Capitala este urmată de în anul 2020 au plecat 231 „În acest moment, în mie- nute de hotnews.ro de la Mi- judeţul Timiş cu un total de de medici. zul zonei metropilitane Cluj, nisterul Sănătăţii. 775 de medici în perioada Pe ultimul loc în clasa- mai exact Cluj-Napoca, co- Aproape la fi ecare 4 ore câ- 2019-2020, care au solicita- ment, 42, cu cele mai puţi- munele Floreşti, Baciu, Apa- Specialistul Asociaţiei de pe an, în zona metropolitană. te un medic se pregătea să te eliberarea certificatelor ne plecări în străinătate, se hida şi Gilău putem vorbi de Dezvoltare Intercomunitară Conform unor estimări, în plece să profeseze în afara ţă- de conformitate. situează judeţul Vaslui. o populaţie de 500.000 de lo- Zona Metropolitană Cluj a mai 10-12 ani probabil vom ajun- rii. Numărul din anul 2020 es- Acolo 411 au plecat în Acolo a fost înregistrat cuitori. Dacă adăugăm şi stu- adăugat că în zona metropo- ge la 1 milion de locuitori. Din te similar cu cel din 2018, când anul 2019, iar 364 în anul un număr total de 17 me- denţii vom ajunge la 550.000 litană din Cluj şi Bucureşti au acest motiv trebuie să ne pre- era o medie de aproximativ 6 2020. În cele din urmă, pe dici în perioada 2019-2020, de locuitori, în timp ce alţi fost înregistrate valori mari de gătim de acum. Zonele me- medici în fi ecare zi. locul trei se situează Iaşiul care au plecat să îşi caute 40-50.000 de cetăţeni vin în creştere a populaţie, în timp tropolitane din Bucureşti şi Mai puţini medici au plecat de unde 751 de medici au de muncă în străinătate. Cluj-Napoca pentru deplasă- ce în alte zone ale ţării situa- Cluj sunt singurele care sunt în 2020 decât în 2019 plecat să profeseze în stră- În anul 2019 doar 6 me- rile cu avionul sau la spita- ţia este total opusă. au populaţia îm creştere, în inătate în aceeaşi perioadă dici au solicitat documente, le” a spus Zoltan Coroian la „În ultimii 12 ani avem o restul ţării este în descreşte- Totuşi, media este în scă- – 416 în anul 2019 şi 335 în iar în anul 2020 numărul a un post de radio. creştere de aproximativ 5% re”, a declarat Coroian. dere cu un sfert faţă de anul anul 2020. crescut la 11 medici. 6 CULTURĂ monitorulcj.ro | joi, 15 iulie 2021 PUBLICITATE

WĞŶƚƌƵ ĐŽŶĨŽƌƚƵůƐŝƐĉŶĉƚĂƚĞĂ ĚƵŵŶĞĂǀŽĂƐƚƌĉ͊ Donezi sânge şi mergi gratis

ůƵũEĂƉŽĐĂ la Untold! ^ƚƌĂĚĂ͗KĂƐƵůƵŝ͕Eƌ͘ϯϳ Cea mai longevivă campanie de donare de sânge dĞů͗ϬϮϲϰͬϱϵϱϲϬϲ͕&Ădž͗ϬϮϲϰͬϮϳϰϲϳϯ din România, Blood Network, iniţiată dĞůsĞƌĚĞ͗ϬϴϬϬϴϬϬϵϬϲ de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă Organizatorii lansează cea ŵĂŝů͗ĐŽƌĂůͺĐůƵũŶĂƉŽĐĂΛĐŽƌĂůŝŵƉĞdž͘ƌŽ a şaptea ediţie a campaniei Primii artiști care vin la UNTOLD 2021 ǁǁǁ͘ĐŽƌĂůŝŵƉĞdž͘ƌŽ de donare de sânge care a David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas&Like Mike &OXM1DSRFD6WU2DVXOXL1U7HO)D[ mobilizat zeci de mii de sunt unii dintre cei mai așteptati artiști și la această edi- oameni din România. În ţie. Galeria starurilor este completată cu alte nume din acest an campania se des- top 10 cei mai buni DJ-i ai lumii: Steve Aoki, Alok, PUBLICITATE Afrojack, dar și de artiști de renume internaţional ca și făşoară în perioada 17 iulie DJ Snake, Lost Frequencies, Above&Beyond, Benny – 05 septembrie 2021 în Benassi și Martin Solveig. Iubitorii de muzică live îi vor toate centrele de transfuzii putea asculta în acest an pe The Script, Parov Stelar și din ţară. Totodată, carava- pe rapper-ul american TYGA, care vine pentru prima da- na mobilă va fi prezentă în tă pe scena principală UNTOLD. 11 oraşe mari din România. A șasea ediţie a festivalului UNTOLD va aduce pe sce- na principală cele mai mari nume din industria EDM, Ca şi în anii precedenţi, fa- primii trei DJ-i ai lumii, conform clasamentului DJ nii festivalului UNTOLD vor pu- Mag 2020: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix tea dona şi anul acesta, atât în și numărul 1 mondial David Guetta. De la „Crowd centrele fi xe, cât şi la caravane- Control”, „The Hum” la „High On Life” sau „Tremor” până la „Never Be Alone” sau „Titanium”, cele mai le mobile. Caravana poate fi gă- cunoscute piese de festival vor energiza festivalierii sită în 11 oraşe ale ţării: Bu-cu- de pe Cluj Arena. reşti, Constanţa, Târgu-Mureş, Scenele secundare găzduiesc în acest an printre cele mai ce- Sibiu, Oradea, Ploieşti, Craiova, rute nume din Underground: Amelie Lens, Nina Kraviz, Paul Iaşi, Timişoara, Braşov şi Kalkbrenner Live, Pan-Pot, Tale of Us, Chase & Status, Cluj-Napoca. Toţi cei care vor Dirtyphonics, Dub FX, Netsky, Rudimental și mulţi alţii vor urca pe scenele Galaxy și Alchemy. dona la caravanele mobile între orele 8.00-14.00 vor primi un Cei care donează sânge la „Suntem convinşi că anul bilet gratuit pentru prima zi a caravana mobilă şi se înscriu aces-ta vom avea un record festivalului UNTOLD 2021. în baza de date „Şi Eu Do- de donatori, atât la caravana ¤ Bucureşti: 17, 18 iulie, Par- nez” (reteaua.sieudonez.ro) mobilă, cât şi în centrele fi xe, cul Herăstrău, intrarea Char- primesc un bilet gratuit pen- în con-textul în care acum fa- les de Gaulle tru prima zi a festivalului UN- nii au garanţia că festivalul ¤ Constanţa: 24, 25 iulie, Pla- TOLD şi tichete de cumpără- UNTOLD se va ţine în aceas- ja Neversea turi de 100 de ron din partea tă toamnă! Noi suntem mân- ¤ Târgu-Mureş: 31 iulie, 1 au- Kaufl and România. dri că alături de partenerii gust, Piaţa Tineretului Donează în centrele noştri reuşim să ţinem în via- ¤ Sibiu: 31 iulie, 1 august, pi- de transfuzie din ţară ţă această campanie de 7 ani, etonalul magazinului Dum- şi primeşti un voucher de dar mai ales suntem mândri brava, Piaţa Mare 10 euro la UNTOLD 2021 de tinerii frumoşi care donea- ¤ Oradea: 7,8 august, Pia- ză în fi ecare an şi prin gestul ţa Unirii Cei care donează în unul lor au salvat şi salvează mii ¤ Ploieşi: 14, 15 august, Pa- dintre Centrele de Transfuzii de vieţi!”, a transmis Edy Che- latul Culturii din ţară trebuie să acceseze reji, directorul de comunica- ¤ Craiova: 14,15 august, Pia- site-ul untold.com, secţiunea re UNTOLD. ţa Mihai Viteazul Blood Network. Acolo vor Campania Blood Network ¤ Iaşi: 21, 22 august, Iulius Mall completa formularul solicitat, a însemnat până acum peste PROMOVARE ¤ Timişoara: 28, 29 august, vor ataşa o poză cu adeverin- 15.000 de donatori la carava- parcarea Politehnicii ţa de donator, iar mai apoi nele mobile de donare de sân- ¤ Braşov: 28, 29 august, Bu- vor primi pe adresa de mail ge şi la centrele de transfuzii levardul Republicii un voucher valoric de 10 eu- din întreaga ţară. ¤ Cluj-Napoca: 4, 5 septem- ro pe care îl vor putea folosi UNTOLD 2021 va avea loc brie, Monumentul Memoran- la achiziţionarea abonamen- în perioada 9-12 septembrie diştilor, Strada Eroilor telor pentru UNTOLD 2021. la Cluj-Napoca. joi, 15 iulie 2021 | monitorulcj.ro TIMP LIBER 7 Câmpia dintre lacuri, un loc de vis în Cluj, „înţesat” cu tradiţii Cu oameni deosebiţi şi o sumedenie de locuri de vizitat, Câmpia dintre lacuri este o microregiune a Câmpiei Transilvaniei, formată din 14 localităţi

Carmen LUCUŢ [email protected]

Câmpia dintre lacuri este o microregiune din Câmpia Transilvaniei, judeţul Cluj, formată din comunele: Buza, Cămăraşu, Căianu, Cătina, Cojocna, Fizeşu Gherlii, Geaca, Mica, Mociu, Palatca, Sânmartin, Suatu, Ţaga, Unguraş. Proiect fi nanţat de Gal Câmpia Transilvaniei. Aici regăsiţi pajişti bo- gate, flori unice în lume, tradiţii, cultură şi „mun- ca pământului”. Totodată, regiunea are şi o „salbă de lacuri”. Câmpia dintre lacuri este o microregiune din Câmpia Transilvaniei, judeţul Cluj, formată din mai multe comune „Ne-am uitat în bogăţia Cel mai adânc lac din Transilvania câmpiei, un tărâm păzit de u- nicorni, acordat de muzica ce- Câmpia dintre lacuri este bogată și în ape, Un alt obiectiv turistic interesant este deţinând chiar cel mai adâng lac din Pârâul Fizeșului, care a fost supus unor lu- teraşilor, cu tarafuri care în- Transilvania – Lacul Știucii. Acesta se afl ă pe crări de baraj chiar din Evul Mediu. După călzesc inimi, cu dansuri ca- Valea Bontului, la o altitudine de 274,5 m, mai multe modificări s-au creat mai multe re ne-au dus faima în UNES- înconjurat de dealuri cu înălţimi cuprinse în- lacuri în lungul văii. Până în anul 1970, a- CO. Am gustat merinde din tre 470 – 520 m. Acesta este singurul lac pe ceste lacuri aveau aspectul unir bazine na- care apar insule plutitoare de stuf (plaur). turale cu tot tacâmul – întinderi de stufăriș, câmpie făcute de mâini har- Lacul Știucii este un punct de interes pentru nuferi și mlaștini. nice şi batucite de muncă. pescari, care pot închiria bărci. Totodată, zo- În aceeași microregiune întâlnim cea mai Ne-am plimbat pe lângă la- na este perfectă pentru iubitorii de păsări. În mare colonie mixtă de stânci din curi, am călătorit în vie, am zonă, aceștia pot observa eretele de stuf, Transilvania. Acolo regăsim stârcul de noapte dat la peşte, am găsit un spa- sfrânciocul roșiatic, chirighiţa cu obraji albi, și stârcul cenușiu, carer se adăpostesc în pă- prigorii, buhai de baltă, fâșul de câmp. durea de stejari și foruni. ţiu multi-identitar, complex, mândru. Am căutat îndelung, sumedenie de flori rare. Din nica Beldean a vorbit des- getatie stepica, se continuă satului au înţeles valoarea piei dintre lacuri. Ea este si- dar am ales patru piloni pe păcate rezervaţiile Fânaţele pre cuestele stepice de la cu un spectaculos mozaic acestor raritati botanice şi tuată în imediata apropiere care să construim un chip nou: de la Suatu (suprapuse pe Suatu, forme de relief ca de culturi arabile, menţi- le-au lăsat sa creasca în a comunei Suatu, la 26 km câmpiile parcelate, lacurile şi spaţiul Sitului Natura 2000 un povârniş, apărută dato- nute în virtutea unor legi tinha, neinvadându-le ha- de Cluj-Napoca. habitatele din jur, #oamenii- – Suatu – Cojocna – Crai- rită eroziunii apelor curgă- nescrise şi transmise de la bitatul si protejandu-le aşa Cârcelul sau ephedra dis- câmpiei, fl oarea unicat. Ne rât) sunt puse în pericol de toare şi retragerii versanţi- o generatie la alta. Pe cu- cum au ştiut ei mai bine. tachya este un arbust dioic, întoarcem mereu spre natură, extinderea monoculturilor, lor, într-o zonă unde stra- estele stepice de la Suatu Astfel au contribuit la efor- ramificat. Acesta poate să cea care ne ţine, ne susţine şi suprapăşunat şi de obiceiul turile de roci dure alternea- există şi două specii de turile specialiştilor de a aibă o înălţime de până la ne conţine. I-am spus Câm- arderii vegetaţiei uscate. ză cu cele moi. plante cu valoare deosebi- proteja aceste raritati şi de 90 cm, iar ramurile le are pia dintre Lacuri”, scrie pe si- Între speciile de flori ra- „Suatu, un loc fascinant ta din punct de vedere bi- a le conserva habitatul.” subţiri. Planta este folosită te-ul campiadintrelacuri.ro. re de acolo au fost identi- în care natura, harnicia şi ogeografic şi floristic. Es- Lintea pratului sau astra- în medicina tradiţională chi- ficate: salvia (Salvia trans- iscusinţa oamenilor au cre- te vorba despre endemitul galus peterfii este cea mai neză, veche de peste 5.000 Specii de fl ori rare silvanica), cârcel (Ephedra at un peisaj de o comple- Astragalus peterfii şi de re- valoroasă comoară a rezer- de ani. Cârcelul este popu- Microregiunea Câmpia distachya), jaleş (Salvia nu- xitate şi diversitate uimi- lictul terţiar Ephedra dis- vaţiei botanice „Fânaţele de lar şi pentru efectele sale dintre lacuri este bogată în tans) sau căpşunică (Cepha- toare. Vatra satului, straju- tachya. Şi pentru ca omul la Suatu”, judeţul Cluj, po- benefice în bronşite, în me- vedetaţie naturală şi are o laria radiata). Biologul Mo- ita parcă de cuestele cu ve- sfinţeşte locul, locuitorii trivit reprezentanţilor Cam- dicina românească. Cel mai modern ștrand din Apuseni. Unde „se ascund” clujenii într-o zi caniculară? Cel mai modern ştrand termic pentru a încălzi apa. comuna Floreşti, în cadrul Pen- Parcul Balnear Toroc Dej lă, adusă din lacul sărat şi jocna oferă şi posibilitatea din Apuseni, cu numeroa- Zona pitorească în care es- siunii Casa Zânelor, Aqua Park Amplasat în Ocna Dej, la 3 ulterior incălzită. practicării de activităţi spor- se facilităţi, este deseori te amplasat ştrandul este una Floreşti are o piscină pentru km de centrul municipiului Băile Cojocna tive, având două terenuri de vizitat de clujeni, fi ind foarte bine aleasă. Natura din adulţi de 1,5 m adâncime, cu Dej şi 60 km de Cluj Napoca, Ieşind din Cluj-Napoca, tenis şi două terenuri artifi- descris ca o „oază de jur ajută la conturarea unei vârtejuri şi hidromasaj, două Parcul Balnear Toroc este o oa- la doar 25 km distanţă se ciale de fotbal. linişte”, perfect pentru atmosfere de vis, pentru 300 topogane de 70 m şi 115 m ză de relaxare şi tratament. află comuna Cojocna. Afla- Oxygen Pool&Lounge zilele cu temperaturi de persoane. pentru amatorii de adrenalină, Amplasată pe Dealul Cabdicu- tă la o altitudine de 340 m, Situat în comuna Feleacu, caniculare. Este vorba Ştrandul leste deschis în fi - bazine pentru copii cu jocuri lui şi construită în jurul lacu- ocupă un spaţiu care era la 11 km de Cluj-Napoca. Lo- de ştrandul Baia de Arieş, ecare zi între orele 10:00 – de apă. Pe lângă bazine şi pis- lui sărat, format în urma sur- destinat exploatărilor de sa- caţia se afl ă la liziera pădu- unde merg vizitatorii 20:00, iar tariful pentru adulţi cine clujenii se pot relaxa la pării unei mine de sare, baza re, în perioada ocupaţiei ro- rii, un loc ideal pentru iubi- judeţului Alba, clujenii şi este de 10 lei pe zi, în timp terasa cu o capacitate de 200 de agrement se întinde pe o mane. Băile sărate Cojocna torii de natură, cu o priveliş- sibienii pentru a se relaxa ce cel pentru copii şi pensio- de locuitori. suprafaţă de 40.000 de mp pă- pun la dispoziţia clienţilor te deosebită, şi dispune de şi a face o baie pe cinste. nari e de 5 lei. Cei care sosesc cu maşini- traţi. Serviciile care puse la dis- un restaurant unde pot ser- un bazin cu apă încălzită, zo- Un lucru care aduce benefi - Piscine şi ştranduri le personale nu trebuie să îşi poziţie sunt următoarele: vi masa, bucurându-se atât nă VIP cu bar propriu şi un cii majore acestui ştrand este din Cluj-Napoca facă griji pentru locul de par- În pavilionul acoperit: de Meniul Zilei, cât şi de o lounge bar generos. Tariful sistemul de încălzire al apei, ce şi din împrejurimi care deoarece li se pune la ¤ piscină incălzită, cafea, ceai sau alte băuturi diferă în funcţie de zona în ajută şi mediul înconjurător. dispoziţie parcare suprave- ¤ saună cu cromoterapie, răcoritoare. Pe lângă lacuri- care preferaţi să staţi şi de Acesta este format din 40 de pa- Aqua Park Floreşti gheată cu capacitatea de 250 ¤ jacuzzi şi căzi de masaj le cu apă sărată, cu propri- momentul săptămânii în ca- nouri solare ce formează agent Situat la ieşirea din Cluj spre de locuri. cu apă hipersalină natura- etăţi terapeutice, Băile Co- re alegeţi să-i vizitaţi. 8 MAPAMOND monitorulcj.ro | joi, 15 iulie 2021 Oslo interzice închirierea trotinetelor electrice pe timpul nopţii Persoanele aflate în Oslo nu vor mai putea închiria trotinete electrice între orele 23:00 şi 5:00, ca urmare a numărului mare de accidente cauzate de acestea pe timpul nopții Trotinetele electrice încep cule supuse reglementărilor gurilor. În aceste cazuri, amen- să facă probleme în mari- din Codul Rutier. da este de 500 de euro. Vite- le capitale ale lumii. Franţa a publicat, în 2019, za maximă admisă în Spania Au fost deja semnalate un decret care reglementea- pentru trotinetele electrice es- accidente mortale, ză utilizarea aparatelor de te de 25 km/h. iar autorităţile deplasare personală. Prin Şi alte ţări din Uniunea Eu- vor să le interzică pe tim- acest act normativ de modi- ropeană, precum Italia sau pul nopţii. Asta, cel puţin fi care a Codului Rutier, în in- Olanda au introdus reguli si- în Oslo, Norvegia, acolo teriorul oraşelor trotinetele milare pentru circulaţia troti- unde accidentele de troti- sunt acceptate doar pe pis- netelor electrice. netă au umplut sălile tele de biciclete, acolo unde Ce reguli sunt stabilite de urgenţe ale spitalelor. acestea sunt amenajate, iar în România? Aşadar, autorităţile de rularea pe trotuare va fi în capitala Norvegiei, Oslo, au principiu interzisă, şi doar Trotinetele electrice pot cir- decis să interzică circulaţia în mod excepţional autori- cula doar pe pistele special trotinetelor pe timp de noap- zată, „cu condiţia să respec- amenajate, iar în cazurile în te, pentru a ţine sub con- te ritmul de mers la pas şi care acestea nu există, circu- trol cât de cât numărul ac- să nu deranjeze pietonii”. laţia lor este permisă numai cidentlor provocate de aces- Conform noilor reglemen- pe sectoarele de drum unde tea. Consiliul municipal din tări din Franţa, pe trotineta viteza maximă admisă este de Oslo interzice închirierea electrică se poate afl a doar 50km/h, potrivit unei ordo- trotinete electrice între ore- Persoanele afl ate în Oslo nu vor mai putea închiria trotinete electrice între orele 23:00 şi 5:00 o persoană, cu vârsta de cel nanţe aprobate de Guvern în le 23:00 şi 5:00. Decizia ur- puţin 12 ani. Trotinetele nu 2020. Circulaţia pe trotuare a mează să intre în vigoare Parisul ameninţă că va interzice trotinetele electrice vor putea să tracteze o în- trotinetelor electrice este in- la începutul lunii septem- Parisul a ameninţat că va interzice în- Viceprimarul Parisului, David Belliard, a cărcătură sau alt vehicul şi terzisă. Dacă trotuarul este brie, au relatat marţi agen- chirierea trotinetelor electrice dacă nu anunţat că contractele pentru furnizorii de nici să fi e remorcate. prevăzut cu pistă pentru bici- ţia norvegiană de ştiri NTB sunt rezolvate problemele de siguranţă, trotinete electrice de închiriat nu vor fi re- Şi Germania a reglementat clete, trotinetele pot circula înnoite anul viitor, dacă nu va exista o „îm- şi postul NRK. după moartea unei femei care a fost lo- în acelaşi an circulaţia troti- numai pe pista respectivă. vită de un astfel de vehicul pe trotuar, bunătăţire semnificativă a situaţiei și dacă Cu toate acestea, mai mul- relatează BBC. Autorităţile locale le-au trotinetele nu își găsesc locul în spaţiul pu- netelor electrice. Astfel, cei De asemenea, vârsta mini- te companii care închiriază cerut companiilor private care închiria- blic fără a provoca perturbări sau pericole care se deplasează cu aceste mă pentru a conduce un ast- trotinete electrice au dat do- ză trotinete electrice în capitala Franţei suplimentare”. vehicule trebuie să aibă vâr- fel de mijloc de transport pe vadă de un spirit civic ieşit să limiteze viteza dispozitivelor și să nu Belliard le-a cerut operatorilor să limiteze vi- sta de cel puţin 14 ani, să nu drumurile publice este de 14 permită parcarea lor în zonele rezerva- din comun şi au început să teza la maximum 10 kilometri pe oră. depăşească viteza de 20 km/h ani. În actul normativ se mai te pietonilor. nu mai închirieze deja troti- O altă problemă cu care se confruntă Parisul şi să poarte cască. Trotinete- menţionează că trotinetele La începutul acestei luni, o femeie în vârstă este cea a trotinetelor abandonate de către nete noaptea, mai ales în we- de 31 de ani a murit după ce a fost doborâtă cei care le închiriază. Multe sunt lăsate în le electrice pot circula pe ca- electrice care circulă pe dru- ekend. Altele au decis să um- de o persoană care mergea pe o trotinetă parcurile și pieţele orașului. Parcarea lor este rosabil şi pe pistele de bici- murile publice trebuie să fi e ble la soft şi să limiteze vite- electrică. Poliţia a acuzat această persoană interzisă pe trotuare, dar regula nu e respec- clete, dar nu şi pe trotuare. echipate cu dispozitive func- za de deplasare a tronitelor de omucidere. tată, în ciuda amenzii de 35 de euro. În Spania, unde utilizarea ţionale de iluminare şi refl ec- pe timp de noapte. În Paris, aproximativ 20.000 de trotinete Unele sunt, de asemenea, aruncate în râul trotinetelor electrice a cunos- torizant-fl uorescente. Potrivit medicilor de la Spi- electrice, care pot depăși 50 de kilometri pe Sena, iar fi rmele încearcă să le scoată din a- cut o adevărată explozie în ul- În ultimii trei ani, în toată oră, sunt acum disponibile pentru închiriere. pă pentru a le recicla. talul Universitar din Oslo, no- timii ani, fi ind şi cauza a 300 ţara, au fost aproape 200 de ile reguli vor face ca sute de Cel puţin două treimi din- un sfert până la aproxima- O nouă categorie de accidente doar în 2018, au- accidente în care au fost im- răniri produse pe perioada ve- tre trotinetele electrice ur- tiv 25.700, conform relată- de vehicule, reglementată torităţile au interzis circulaţia plicaţi posesori de trotinete. rii să fi e evitate. Dintre toate mează însă să dispară de rii. Autorităţile vor ca acest în tot mai multe ţări acestora pe trotuare, iar în Un om a murit şi alţi aproa- oraşele importante din Euro- pe străzi, autorităţile ur- lucru să se schimbe şi ast- Tot mai multe ţări din U- timpul mersului cei care se pe 200 au fost răniţi. Condu- pa, Oslo deţine cel mai mare mând să limiteze cumva nu- fel au limitat numărul aces- niunea Europeană introduc deplasează cu astfel de apa- cătorii de trotinete cer ca în număr de trotinete electrice mărul acestora. În ultime- tor trotinete la doar 8.000 reguli pentru trotinetele elec- rate nu au voie să vorbească Codul Rutier să fi e prevăzute pe cap de locuitor, conform le trei luni, numărul aces- care să circule pe străzile trice, pe care le încadrează la telefon şi nici să fi e sub in- măsuri de siguranţă indiferent datelor NTB. tora a crescut cu aproape capitalei norvegiei. într-o nouă categorie de vehi- fl uenţa alcoolului sau a dro- de vârsta conducătorului.

PUBLICITATE Papa Francisc a fost externat, la 10 zile de la intervenţia chirurgicală Papa Francisc a fost exter- nat în cursul dimineţii de miercuri din spitalul din Roma unde se afl a în convalescenţă după ce a suferit o intervenţie chi- rurgicală la colon pe 4 iulie, a constat un fotograf al Agenţiei France Press. Suveranul pontif argentinian zervei sale de la etajul zece timp venţie chirurgicală programată în vârstă de 84 de ani a părăsit de aproximativ zece minute, pentru o stenoză diverticulară într-un automobil cu geamurile pentru a rosti tradiţionala rugă- simptomatică a colonului”. fumurii spitalul universitar Ge- ciune „Angelus” în faţa a sute Papa suferă de o infl amaţie melli, unde a fost supus, sub an- de credincioşi. potenţial dureroasă a diverticu- estezie generală, unei proceduri Papa Francisc, în vârstă de 84 lilor, hernii care se formează pe denumite „colectomie stângă” de ani, a fost supus, la Roma, u- pereţii aparatului digestiv şi a (intervenţie pentru extirparea u- nei intervenţii chirurgicale pro- căror frecvenţă creşte odată cu nei secţiuni din colon). gramate pentru o infl amaţie a înaintarea în vârstă. Una dintre Duminică, papa a apărut pen- colonului. Papa a fost internat la posibilele complicaţii ale aces- tru prima dată în public după spitalul A. Gemelli din capitala tei afecţiuni este stenoza, care operaţie, stând la balconul re- Italiei, unde a suferit „o inter- este o îngustare a intestinului. joi, 15 iulie 2021 | monitorulcj.ro SĂNĂTATE 9 Studiu: 279.000 de vieți salvate de vaccinul Paradă de Ziua Franței, în ciuda pandemiei anti-COVID, în SUA Franţa reia miercuri, după şi 73 de avioane, 24 de elicop- Vaccinurile împotriva COVID-19 au salvat 279.000 de vieţi pauza de anul trecut provo- tere, 221 de vehicule şi 200 de cată de pandemie, tradiţia cai ai Gărzii republicane. în Statele Unite, arată un studiu al Universității Yale paradei militare de Ziua Preşedintele Emmanuel Ma- Vaccinul împotriva coro- Naţională, însă prudenţa cron va asista alături de şeful de navirusului lansat în timp continuă să fi e prezentă Stat-Major al armatelor, genera- record la sfârşitul anului într-un moment în care lul François Lecointre, căruia îi trecut a salvat 279.000 de ţara încearcă să evite un va lua locul peste o săptămână vieţi şi a prevenit 1,25 de al patrulea val epidemic actualul şef de Stat-Major al ar- milioane de spitalizări, cu foarte contagioasa vari- matei terestre, Thierry Burkhard. potrivit unui nou studiu antă Delta a coronavirusu- „Câştigăm viitorul” este te- realizat de Universitatea lui, transmite AFP. ma ediţiei din 2021, cu dublă Yale, informează DPA. În 2020, în plină explozie a referire la bătălia sanitară pur- „Vaccinurile au avut o ra- pandemiei, defi larea de 14 Iulie tată de francezi, dar şi la pre- tă de succes impresionantă a fost anulată pentru prima da- gătirea necesară a armatei pen- în a reduce transmiterea vi- tă după Al Doilea Război Mon- tru 'angajamente mai dure, de rusului şi a salva mii de vieţi dial, fi ind înlocuită cu o cere- înaltă intensitate, sprijinite pe doar în Statele Unite”, a de- monie în format redus în Place materiale de înaltă tehnologie', clarat autoarea principală a de la Concorde. după cum a explicat guverna- studiului, Alison Galvani, Anul acesta, pe celebrul torul militar al Parisului, gene- profesoară de epidemiologie bulevard parizian Cham- ralul Christophe Abad. şi directoare a Centrului pen- ps-Elysées vor reveni mili- Pentru prima dată vor defi - tru Modelare şi Analiză a Bo- tari, drapele şi blindate, dar la blindatele Griffon, vehicule lilor Infecţioase de la Facul- accesul spectatorilor va fi li- de transport de nouă genera- tatea de Sănătate Publică a mitat, cei prezenţi fi ind obli- ţie, ce vor fi desfăşurate în cu- Universităţii Yale. gaţi să prezinte un paşaport rând în Sahel. Varianta Delta, sanitar şi să poarte mască. După tradiţionala paradă un pericol pentru SUA Asistenţa va fi redusă la aeriană deschisă de Patrula 10.000 de persoane, faţă de Franţa, un contingent de forţe Cu toate acestea, varianta 25.000 în vremuri normale. speciale europene participan- Delta ar putea modifi ca aces- Vaccinurile împotriva COVID-19 au salvat 279.000 de vieţi în Statele Unite La parada de anul acesta vor te la „Task Force Takuba” din te benefi cii, dacă numărul per- apoi numărul de infecţii, 4.500 de decese pe zi, complet imunizată – echi- participa 5.000 de militari, din- Mali va lansa defi larea pe soanelor vaccinate nu creşte, spitalizări şi decese cores- în primăvară, valentul a 160 de milioane tre care 4.300 infanterişti, dar Champs-Elysées. a subliniat Galvani, în contex- punzătoare situaţiei pande- în lipsa vaccinului de persoane – potrivit Cen- tul în care pandemia este în mice din 12 decembrie anul Mai mult, în lipsa unui pro- trului pentru Prevenirea şi plină desfăşurare. trecut şi din 28 iunie. gram de vaccinare, ar fi pu- Controlul Bolilor din SUA. Clienții restaurantelor „Până când o mai mare ma- În plus faţă de decesele şi tut exista până la 4.500 de de- „De la debutul progra- joritate de americani se va spitalizările care s-ar fi pro- cese zilnice în timpul unui al mului de vaccinare din Sta- din Grecia trebuie să vaccina, mulţi alţi oameni ar dus în lipsa unui program de doilea „val din primăvara lui tele Unite, în decembrie, putea muri din cauza virusu- vaccinare, cercetătorii au des- 2021”, depăşind vârful zilnic peste 303.000 americani au lui”, a precizat ea. „Pericolul coperit că, dacă imunizarea de 4.000 din perioada primu- decedat şi peste 1,5 milioa- facă dovada vaccinării nu a trecut. Nu este momen- s-ar fi făcut la jumătate din lui val din iarna lui 2021, au ne au fost spitalizaţi”, au Grecia le va solicita door pentru a se asigura respec- tul acum să lăsăm garda jos”. ritmul actual, ar fi existat mai precizat autorii studiului. precizat autorii. clienţilor restaurantelor, tarea noilor reguli. Cercetătorii au analizat aproape 121.000 de decese su- Până în prezent, în total „Desfăşurarea rapidă şi barurilor şi cafenelelor care Grecia mizează pe revitali- impactul campaniilor de plimentare şi peste 450.000 în Statele Unite s-au înre- timpurie a programului de deţin spaţii în interior zarea sectorului său turistic în vaccinare prin simularea u- de spitalizări adiţionale, se gistrat aproape 34 de mili- vaccinare, care s-a intensifi - să facă dovada vaccinării această vară, dar este îngrijo- nei curbe a cazurilor luând mai precizează în studiul ca- oane de infecţii cu corona- cat în februarie şi martie, de- împotriva COVID-19, rată de o creştere a număru- în calcul două scenarii – re a fost publicat de Com- virus şi peste 607.000 de- păşind 3,3 milioane de doze a anunţat marţi guvernul lui de cazuri a infectării cu no- unul în lipsa oricărui pro- monwealth Fund, un grup de cese, potrivit datelor Uni- administrate zilnic în aprilie de la Atena, ca măsură ua variantă Delta a coronavi- gram de vaccinare, iar un experţi din domeniul echită- versităţii Johns Hopkins. 2021, a jucat un rol esenţial de limitare a creşterii ratei rusului. Aproximativ 41% din- altul, cu un program de vac- ţii sanitare şi organizaţie de Aproape jumătate, adică în limitarea pandemiei”, a de infectare cu coronaviru- tre greci sunt complet vacci- cinare redus. Au comparat advocacy. 48% din populaţie a fost adăugat cercetătoarea. sul, transmite Reuters. naţi până în prezent. PUBLICITATE Potrivit noilor reglementări, Grecia a raportat luni 2.065 care vor rămâne în vigoare pâ- noi cazuri de COVID-19 şi ze- nă în august, toate locurile în ce decese în 24 de ore. Numă- localurile „indoor” vor trebui rul total al persoanelor infec- să fi e pe scaune. Persoanele tate cu noul coronavirus înce- care servesc masa pe terasele pând din februarie anul trecut restaurantelor nu vor trebui să a ajuns la 440.872, dintre ca- prezinte dovada vaccinării sau re 12.802 de cazuri fatale. a unui test. Ministrul sănătăţii Vassilis „Este esenţial să nu se dea Kikilias a afi rmat că întregul impresia că pierdem controlul personal medical care asigu- asupra pandemiei, astfel că in- ră îngrijirea la domiciliu va dustria noastră turistică poate trebui ca până la 16 august funcţiona normal”, a declarat să se vaccineze cu prima do- ministrul grec al dezvoltării, ză, o măsură obligatorie anun- Adonis Georgiadis, într-o con- ţată luni de către premierul ferinţă de presă. Mitsotakis. Aceeaşi cerinţă se O aplicaţie lansată de guvern, va aplica personalului medi- COVID FREE GR, care poate cal din spitale şi policlinici cu scana certifi catele digitale euro- data de 1 septembrie. Clinici- pene sau rezultatele testelor PCR le care încalcă această măsu- va fi disponibilă pentru restau- ră vor fi pasibile de o amen- rantele, barurile şi cafenelele in- dă de 50.000 de euro. 10 PUBLICITATE monitorulcj.ro | joi, 15 iulie 2021

¤ Vând parcele de teren în 167000 km/bord, în stare bună de 0745-550103. VÂNZĂRI/CUMPĂRĂRI Vând apartament Chinteni în suprafaţa de 1400 și AMA CSSU funcționare, preț negociabil. cu 3 camere decomandate, Informații și relații suplimentare la MOBILIER APARTAMENTE etaj 4 din 4, 1000 mp, preţ 40 și 25 euro angajează mp. Pentru informaţii suplimen- tel. 0741-028813. (7.7) ¤ Apartament de vânzare cu o suprafaţa 65 mp, SERVANŢI POMPIERI. ¤ Vând mobilier vechi în stare tare sunaţi la tel 0741-040 064 ¤ Vând Dacia 1304, 4 x carosat, foarte bună, toaletă cu oglindă cameră în Florești, suprafaţa cartier Zorilor, strada an de fabricație 2005, 91.000 km, Pasteur, zonă frumoasă. sau 0745-251703. Cerinţe: certifi cat califi care, ovală, vitrină, război de ţesut în 35,4 mp + balcon (6,7 mp), uti- studii medii, domiciliul în ITP până în 2022, preț 4.500 RON, Preţ 110.000 euro. ÎNCHIRIERI negociabil. Pentru informații supli- stare foarte bună, pentru decor, lat și mobilat. Fără comision la Cluj-Napoca, program 12/24 preţuri negociabile. Pentru infor- cumpărător, preţ 36.500 Euro. mentare sunați la telefon 0788- Informaţii la telefon GARSONIERE cu 12/48, salariu motivant, 287268. (7.7) maţii și detalii sunaţi la telefon Telefon: 0785-624322. 0775-300.695. condiţii optime de lucru. 0740-206335. ¤ Familie soţ, soţie, cu doi co- ¤ Vând VOLKSWAGEN PASSAT 1,9, ¤ P.F. cumpăr apartament de 3 ¤ P.F. vând ap. cu 3 camere, ¤ Vând 2 birouri pentru calcula- pii, căutăm o garsonieră de în- Tel. 021-317.42.76, diesel, an 2006, culoare gri, stare sau 4 camere în cart. Gheor- decomandat, str. Trotușului, su- bună de funcționare, preț 2800 tor, dim. 70 x 130 x 86 cm, culoa- chiriat fără mobilă sau se- 0720-133.112. gheni, Între Lacuri sau Mărăști, pr. 74 mp, complet fi nisat, gre- (4.5*) euro. Informații suplimentare la te- re wenge și stejar auriu, stare etaj intermediar, decomandat, sie, faianţă, parchet, C.T., 2 mimobilat pe termen lung. Aș- lefon 0744-563594. (7.7) perfectă, preţ 250 RON/buc. și centrală proprie, bucătărie mare balcoane, 2 băi, debara, garaj teptăm telefoane pe nr. ¤ Caut cioban la oi, cu experi- ELECTRO raft de bibliotecă cu dulap pentru și închisă. Doresc să achiziționez 18 mp, pivniţă 10 mp, teren 23 0746-499960 sau acte, cu 3 rafturi și cu dulap cu 2 0759-663204. enţă, care sa știe să mulgă. cu credit ipotecar. Tel. 0743- mp, suprafaţa total 125 mp, Cerem și oferim seriozitate. ¤ Vând congelator ARCTIC, cu 3 uși în partea de jos, cu chei, dim izolat termic, preţ 110.000 eu- 090771. (3.20) ¤ Clujean muncitor, 44 ani, ca- Pentru informaţiile suplimen- sertare, în stare bună de funcţio- 205 x 90 x 40 cm, culoare wenge ro. Informaţii suplimentare la- ut spre închiriere o garsonieră, ¤ Apartament de vânzare cu o tare apelaţi la tel. nare, preţ negociabil. Informaţii cu stejar auriu, stare impecabilă, tel. 0787-880847 sau confort 3 sau o gazdă la casă. 0742-431611. suplimentare la tel. cameră în Florești, suprafaţa 0258-828342. preţ 350 RON, ideale pentru Ofer seriozitate, nu consum al- 0741-028813. agenţii de turism, imobiliare sau 35,4 mp + balcon (6,7 mp), uti- ¤ Clujean serios, muncitor, caut GARSONIERE cool. Tel. 0749-974302. de lucru, cu cazare. Aștept tele- alte activităţi de birou. Nu asigu- lat și mobilat. Fără comision la ¤ Vând reșou electric, nou, reșou ¤ Dau în chirie garsonieră, str. foane la 0749-974302. cu 3 ochiuri pe gaz, cuptor elec- răm transportul. Tel. 0741 cumpărător, preţ 36.500 Euro. ¤ Vând garsonieră în Griua, lân- 278287. gă Stadionul CRF, etaj intermedi- Porţile de Fier, izolat termic, ¤ Angajăm lucrător pentru în- tric. Preţuri foarte bune. Informa- Telefon: 0785-624322. ţii la telefon 0735-176040. ar, în bloc cu încălzire centrală, C.T., mobilată, utilată, mașină grijire vaci. Cerem și oferim se- COLECȚIONARI ¤ P.F. vând apartament cu 2 ca- supr. 11,44 mp, cu baie boiler și de spălat, balcon închis, frigi- riozitate. Pentru detalii sunaţi ¤ Cumpăr sobă cu plită pentru mere, decomandat, suprafaţa instalații sanitare, preț 28.500 der, cuptor cu microunde. Preţ la la telefon 0742-431611. gătit pentru o cameră, la ţară. ¤ Cumpăr colecţie de fanioane, pla- 53 mp, et. 1/4, balcon mare în- euro. Informații suplimentare la 250 euro. Pentru informaţii su- ¤ Caut de lucru ca ȘOFER, ex- Sunaţi la telefon 0744-702473. chete cu tematica fotbal, insigne, chis cu termopan, geam la baie, tel. 0745-302177. plimentare sunaţi la tel. perienţă 18 ani (și pe comuni- ¤ Vând 2 termostate digitale de decoraţii medalii comuniste sau renovat recent, cart. Mărăști, CASE/CABANE 0745-265436. tate), cat. B și C, cunoscător al cameră – AVANSA 2003TX și mai vechi. Aștept oferte serioase. lb. germane și engleze. Rog și Sunaţi la tel. 0749-174082. (6.7) str. Teleorman, mobilat, utilat, ¤ Caut chirie o garsonieră, con- COMPUTHERM Q7 pentru cen- preţ 93.000 euro, negociabil. ¤ Cumpăr casă modestă nere- ofer seriozitate. Sunaţi la tel. trale termice. Informaţii la tele- ¤ Cumpăr bancnote de 10.000 lei, novată cu teren pentru parcare, fort 3 sau 1, pe termen lung. 0752-397165 sau Pentru informaţii și alte detalii Suntem două persoane, munci- fon 0743-515388 sau 50.000 lei, 500.000 lei și în zonă centrală sau semicen- 0745-50131. 0264-440108. 1.000.000 lei, varianta de plastic, sunaţi la telefon 0740-694047. trală. Tel. 0749145225. tori. Așteptăm telefoane la ¤ Tânără, licenţiată în drept, ¤ De vânzare TV PANASONIC, ofer preţ bun. Aștept oferte serioa- ¤ Vând ap. cu 4 camere, et. 5/8, ¤ Vând casă la ţară, 2 camere, 0749-974302. cu experienţă, caut loc de se la tel. 0749-174082. (7.7) decomandat, str. Aurel Vlaicu, preţ 300 RON. Prioritate au stu- antreu, cămară la parter și 2 APARTAMENTE muncă în domeniul juridic. Cer ¤ Cumpăr cărţi din domeniul auto orientare S-E, supr. 78 de mp, denţii și pensionarii. Informaţii și camere la etaj, curte și grădină și ofer seriozitate. Aștept tele- detalalii la tel. 0721-356827 sau și fotbal în limba română sau ma- compus din bucătărie, hol, living, cu pomi fructiferi, la 50 km de ¤ Dau în chirie ap. cu 2 came- foane la nr. 0755-374272. re, proaspăt zugrăvit, centrală 0364-143746. ghiară. Tel. 0749-174082. (7.7) 3 dormitoare, 2 băi, 1 cămară, 2 Cluj-Napoca. Pentru informaţii ¤ Clujean caut de lucru în con- balcoane, 1 cămară pe casa scă- sunaţi la tel. 0264-592735 sau proprie, izolat termic, utilat ¤ Vând prize și întrerupătoare DIVERSE strucţii, cu plata la zi sau la fi e- noi și diferite cabluri pentru apa- rii, sistem încălzire calorifere, 0749-012212. complet, ocupabil imediat, care sfârșit de săptămână. Aș- cart. Mărăști, zona Cinema Mă- raturi electonice, unele noi. Infor- ¤ Bio! Vând caș, telemea și urdă centrală proprie, ferestre cu ¤ Cumpăr casă cu teren, mai tept oferte la nr. de tel. maţii suplimentare la telefon de calitate excepțională. Pentru veche sau demolabilă, situată răști, preţ 350 euro. Pentru in- geam termopan PVC, podele 0749-074302. 0742-401019. informații suplimentare sunați la parchet, uși interior lemn, pereţi în zona bună. Aștept telefoane formaţii și detalii sunaţi la 0758-051260. SERVICII 0755-374272. vopsea lavabilă, sistem alarmă, la 0787-869474. UZ CASNIC ¤ Vând casă cu grădină în co- ¤ Dau în chirie apartament cu ¤ Vând pătuț pentru copii cu sal- 8 mp boxă în subsolul blocului, ACOPERIŞ PENTRU ¤ Vând congelator ARCTIC, cu 4 tea, din lemn, cu două sertare, parcare cu abonament în faţa muna Vorniceni, str. Uzinei, ju- 1 cameră pe str. Fabricii, lângă sertare, în stare bună de deţul Botoșani, cu multe auxili- Kaufl and, utilat și mobilat, C.T., VIITOR preț 200 RON. Informații la tele- blocului, preţ 135.000 euro. A- funcționare, preț negociabil. Pen- fon 0264-424005, 0745-300323. partamentul se predă parţial are pe lângă casă. Pentru infor- balcon închis. Informaţii supli- Executăm şi reparăm tru informații suplimentare sunați maţii suplimentare și alte deta- (7.7) mobilat. Nu se oferă comision mentare la tel. 0745-265436. la tel. 0759-660846. (6.7) lii sunaţi la tel. 0763-769120. acoperiş cu tablă ¤ Producător, vând ouă din gos- agenţiilor imobiliare. Informaţii ¤ P.F. închiriez apartament cu şi ţiglă, dulgherie, ¤ Vând calorifere din tablă cu ¤ Vând casă în Aiton, la 15 km 2 camere, în cart. Mărăști, str. lungimea de 50/60 cm și 120 podărie proprie, preţ între 80 de la telefon 0744-288029 sau mansarde, terase, cabane bani și 1 RON. pentru cantităţi 0744-803866. de Cluj-Napoca, compusă din 2 Teleorman, decomandat, su- cm. Pentru informații sunați la camere, bucătărie, cămară, cu prafaţa 53 mp, et. 1/4, balcon din lemn, hidroizolaţii, tel. 0264-424005 sau mai mari livrăm și acasă. Pentru ¤ Vând apartament cu 3 came- informaţii suplimentare sunaţi la toate utilităţile, teren 850 mp. mare închis cu termopan, 0745-300323. (7.7) balcoane. 0745-265436. re, în Florești, str. Stejarului, Preţ 42000 euro. Informaţii su- geam la baie, renovat recent, ¤ Vând congelator ARCTIC cu 5 decomandat, parter înalt, bal- plimentare la telefon Văruim, vopsim. sertare, defect, pentru piese sau ¤ Vând jaluzele aproape noi, 0756-269934 sau mobilat, utilat, preţ 350 euro, con, fi nisat, mobilat, parcare, negociabil. Pentru informaţii Mici reparaţii. schimb cu unul nou, preţ 50 1,80 x 2,30, pret negociabil. In- zonă super amenajată, preţ 0761-626097. RON. Pentru alte relaţii sunaţi la formaţii suplimentare la telefon suplimentare sunaţi la telefon Marcel – tel. 0264-424005 sau 53000 euro. Merită văzut! In- ¤ Gospodărie de vânzare: teren 0740-694047. 0745-265436. intravilan în supr. de 500 mp, ca- 0742.73.40.62 (13.30) 0745-300323. (7.7) formaţii la tel. 0723-005123. ¤ Vând miere de albine direct din bană, curent electric, apă, adă- ¤ Dau în chirie apartament ¤ Vând aragaz cu 3, 4, 5 arză- ¤ Cumpăr apartament 3 came- post găini, mese camping, ma- mobilat, izolat, etaj 1, zonă li- toare, cu cuptor, în stare bună gospodărie proprie. Informaţii la re în cart. Gheorghieni, Mărăști, gazie, str. Drumul Sf. Ioan nr. 62. niștită, preţ convenabil, pe ter- ¤ Întreţinere, reparaţii, reglaje la de funcţionare. Informaţii și re- telefon 0264-535847 sau Grigorescu, decomandat, etaj in- Pentru informații suplimentare men lung. Rog seriozitate. Pre- utilaje de tâmplărie. Informaţii la laţii suplimentare la tel. 0745-265436. termediar, în bloc nou sau vechi, sunați la tel. 0788-287268. fer o tânără familie serioasă. tel. 0741-192255 sau 0741-028813. (7.7) ¤ De vânzare ţiglă, calitatea I, în poate fi și la etaj înalt dacă blocul TERENURI Pentru informaţii suplimentare 0727-701469. ¤ Vând 3 sobe din teracote, 2 cu Săliștea Veche, com. Chinteni, are lift. Tel. 0787-869474. sunaţi la telefon 0743-330440. ¤ Doamnă serioasă, ofer servicii model, stare foarte bună, culoare preţ 0,50 bani/buc. Pentru infor- ¤ Vând teren în supr. de 800 mp, ¤ Cumpăr apartament 2 camere, ¤ Dau în chirie apartament cu 2 de curăţenie pentru asociaţii de marou, 1000 RON/buc. Informaţii maţii și detalii suplimentare su- front 17,78 ml la șosea asfalta- suplimentare la telefon 0745- camere, zona Padin, cart. proprietari, cabinete, spaţii de bi- naţi la telefon 0745-265436. cu intrări separate, în bloc de 4 eta- tă, în centrul satului Măcicașu, rouri, de preferat în zona Sigma 300323, 0264-424005. (7.7) je, situat în zona bună a orașului, la com. Chinteni, cu toate utilităţi- Mănăștur, et. 7/10, termopan, PIERDERI balcon închis, C.T., mobilat, con- Center, Calea Turzii, cart. Bună Zi- ¤ Vând 3 candelabre cu 5 braţe, preţul pieţei, rog oferte serioase. le. Informaţii suplimentare la ua. Ofer și cer seriozitate. Pentru torizat, ușă metal, zonă liniștită, 3 braţe și un braţ, cu becuri, stare ¤ Banca Transilvania SA declară Sunaţi la telefon 0787-869474. tel. 0734-777772. detalii sunaţi vă rog la telefon bună, la preţ negociabil. Detalii preț negociabil, aproape de mij- 0743-535278. pierdute certifi catele constatatoa- loacele de transport în comun la telefon 0742-401019. re eliberate de ORC de pe lângă TALON DE MICĂ PUBLICITATE 24B, 9, 52, disponibil pe termen ¤ Profesionalism și seriozitate în ¤ Vând rohie de mireasă, cu tre- Tribunalul Cluj pentru autorizarea lung. Informații suplimentare la executarea lucrărilor de amena- nă, nr. 40-42, folosită doar o sin- următoarelor unități teritoriale: tel. 0759-660846. (5.7) jări interioare: placări faianţă, gură dată, foarte frumoasă. Preţ Sucursalei Mărăști cu sediul în gresie, rigips, zugrăveli, montaj avantajos. Pentru informaţii su- Mun. Cluj-Napoca, str. Fabricii, nr. ¤ Închiriez apartament cu 2 ca- parchet, uși. Detalii la telefon mere, bloc nou, suprafaţa 60 plimentare sunaţi la 7, ap. 129, jud Cluj; 0773-954274. 0745-265436. mp, utilat, mobilat, centrală Sucursalei Zorilor cu sediul în ¤ Montăm uși și geamuri, autori- NUME ŞI PRENUME: termică, balcon închis, preţ 350 ¤ Vând puicuţe ouătoare, preţ mun. Cluj-Napoca, str. Republicii, zat Porta Doors. Informaţii la tel. 20 RON/buc. Pentru informaţii nr. 100, jud. Cluj; ADRESĂ: euro, doar cu contract. Pentru 0745-993104. informaţii suplimentare sunaţi suplimentare sunaţi la Le declară nule. TELEFON: la telefon 0749-010592. ¤ Instalator apă gaz, sanitare, în- călzire. Execut lucrări, intervenţii, E-MAIL ¤ P.F. închiriez apartament cu 2 reparaţii. Aragaze, obiecte sanita- camere, decomandat, C.T., su- re, convectoare,mașini de spălat, TEXTUL ANUNŢULUI: prafaţa 58 mp, et. 6/10, str. Au- boilere, centrale, teracote, cabine CarWXüHüL rel Vlaicu nr. 5, mobilat, utilat, de duș, etc. Informaţii suplimen- fi nisat modern, parcare, preţ tare la telefon 0740-252139. LA (&2120,6(û7,PÇ1Ĉ 400 euro. Pentru informaţii su- ¤ Depanare și reparaţii TV la do- 5HvQFĉUFĉUL plimentare sunaţi la miciliul clientului, cu garanţie. 0740-694047. Pentru informaţii suplimentare ¤ Dau în chirie pe termen lung sunaţi la 0264-547523, SHQWUX % ap. cu 1 canmeră, zona Pritax, 0744-877328. GRA- cart. Mănăștur. Informații și AUTO/MOTO LPSULPDQWH 60 relații suplimentare la tel. 0741- 028813. (7.7) ¤ Vând OPEL ZAFIRA 1,9 diesel, SPAȚII an 2008, 7 locuri, culoare gri, 210.000 km, în stare bună de ¤ Închiriez spațiu P+M, funcţionare. Preţ negociabil. In- TUIT suprafața 366 mp, în Alba Iulia, formaţii și relaţii suplimentare la centru. Informații suplimentare telefon 0740-694047. la telefon 0722-550847. (7.7) ¤ Vând far pentru autoturism DA- CIA LOGAN, preţ 50 RON. Pentru Completaţi CITEŢ acest talon (maxim 25 de cuvinte) şi veţi LOCURI DE MUNCĂ informaţii suplimentare sunaţi la 2000 magazine specializate

— VALABIL PENTRU PERSOANE FIZICE — PERSOANE PENTRU — VALABIL beneficia GRATUIT de două anunţuri de mică publicitate! ¤ Caut de lucru în domeniul nr. de tel. 0740-823056. în cartușe pentru imprimante Anunţurile pt. rubricile „Acorduri de mediu“, „Citaţii“, „Pierderi“, gastronomiei, part-time (în zi- ¤ Vând radiator auto din cupru, CLUJ-NAPOCA, Piața Cipariu, Tel: 0364266523 „Matrimoniale“ şi „Mulţumiri prezi că toare“ se taxează integral. lele libere), experienţă în do- preţ 100 RON. Informaţii la tel. Depune TALONUL DE MICA PUBLICITATE la sediul redacţiei, meniu. Cer și ofer seriozitate. 0740-823056. www.prink.ro str. Republicii nr. 109, Et. 1 Rog sunaţi la tel. ¤ Vând autoturism TOYOTA YARIS 0745-802150. HIBRID, an fabricație 2012, Redacţia nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul anunţurilor. Trimiţând acest talon vă exprimaţi acordul privind utilizarea datelor înscrise pe talon în scopuri de marketing şi publicitate. Monitorul de Cluj nu este responsabil în nicio circumstanţă pentru acurateţea sau conţinutul anunţurilor publicate, nu răspunde moral sau material pentru eventualele prejudicii pe care cineva le-ar suferi în urma publicării acestora. Răspunderea pentru autenticitate aparţine exclusiv autorilor anunţurilor. joi, 15 iulie 2021 | monitorulcj.ro PUBLICITATE 11

ANUNŢ PUBLIC În atenţia cetăţenilor din comuna Băişoara Unitatea administrativ-teritorială Băișoara, judeţul Compania E.ON Asist Complet S.A. angajează: Cluj, anunţă publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale: 102 – în locul • RESPONSABIL VERIFICĂRI TEHNICE PERIODICE în Cluj-Napoca numit popular “Jisoara”, 124 – în locul numit popular “Dostina”, , 125 – în locul numit popular “Dostina”, 150 Candidatul ideal: Studii superioare: inginer (profi l tehnic). Experiență minim 2 – în locul numit popular “HODAIE”, 159 – în locul numit ani în domeniul gazelor naturale și al aparatelor de încălzit cu puteri nominale popular “Dostina-Bilea”, 161 – în locul numit popular ≤400 kW. Deținerea autorizației ISCIR RVT constituie avantaj. Permis de conducere “Dostina”, 176 – în locul numit popular “Dostina”, categ. B. începând cu data de 20.07.2021, pe o perioadă de 60 de zile, la sediul Primăriei comunei Băișoara, judeţul • MUNCITOR REVIZII ȘI VERIFICĂRI în Cluj-Napoca și Câmpia Turzii Cluj, conf. art. 14 alin. (1) din Legea cadastrului și a Candidatul ideal: Absolvent de liceu/ școală profesională sau școală de arte și publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu meserii, cu califi care in meseria de instalator gaze naturale. Experiență minim 1 modifi cările ulterioare. an în instalații. Permis de conducere categ. B. Cererile de rectifi care a documentelor tehnice vor fi depuse la sediul primăriei și pe site-ul Agenţiei Naţionale • MUNCITOR INSTALAȚII TERMICE ȘI GAZ în Cluj-Napoca de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Candidatul ideal: Absolvent de liceu/școală profesională sau școală de arte și Pentru informaţii: (Bica Ciprian Ovidiu – Administrator meserii, specializarea petrol și gaze/ instalaţii, cu califi care în meseria de instalator Public: 0749199933) gaze naturale. Permis de conducere ctg.B. Compania va suporta costurile legate de obţinerea autorizării ANRE pentru LICITAȚIE PUBLICĂ Instalator și ISCIR RVT pentru pozitiile menţionate mai sus. Oferta salariala atractiva! Se publică spre cunoștinţă că în ziua de 17.08.2021 Dacă îndeplinești criteriile și vrei să faci parte dintr-o companie puternică, te ora 12:00, se va vinde la licitaţie publică (locul vânzarii): invităm să ne trimiţi CV-ul până la data de 15.08.2021, pe adresa de e-mail: ionela. Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 22, et. 1, ap. 3A-C/1, [email protected]. Judeţul Cluj la Biroul Executorului Judecătoresc Crişan Radu, imobilul: Teren + casa de locuit, înscris în C.F. nr. Persoanele selectate vor fi contactate pentru interviu. 50133 Săndulești, cu nr. cadastral -, nr. topo 214/1/1, Persoană de contact: Ionela Mureşan, tel. 0786 711 020 215/1/1, 214/1/2, 215/1/2, 214/2/2, 215/2/2, imobil www.eon.ro compus din: teren intravilan alcătuit din curte și grădină în suprafaţă de 1.170 m.p., pe care sunt construite casa E.ON Asist Complet SA, cu sediul social în Târgu Mureș, strada Gheorghe Doja, nr 64-68, Cladirea Multinvest, etaj 3, jud. Mureș, România, în calitate de operator de date cu caracter familială de tip P+M și anexa extratabulară, imobil situat personal, prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal (definite de Regulamentul în localitatea Săndulești – 407500, nr. 264, Judeţul Cluj. general privind protectia datelor nr. 2016/679 – „GDPR"), în scopul recrutării (stabilirii unei Preţul de pornire al licitaţiei este 295.900,00 Lei. relaţii de muncă). Transmiterea oricăror date cu caracter personal cu privire la iniţierea unei relaţii de muncă și/sau oricăror scopuri aflate în interesul dvs. reprezintă acordul dumneavoastră pentru prelucrarea datelor cu caracter personal de către E.ON Asist Complet.Pentru detalii suplimentare cu privire prelucrarea datelor cu caracter personal de către E.ON Asist Complet vă rugăm accesaţi: https://www.eon.ro/protectia-datelor și https://www.eon.ro/ politica-de-utilizare-cookie-uri.

NOTIFICARE ANUNŢ PUBLIC LICITAȚIE PUBLICĂ Asset Recovery IPURL în calitate de lichidator judiciar REMAT BRAŞOV SA cu sediul social în Mun. Brașov, al HECUBADRIANA SRL (în faliment, en faillite, in str. Timișul Sec nr 1, înmatriculată la Ofi ciul Registrului bankruptcy), cu sediul in Municipiul Cluj-Napoca, Strada Comerţului de pe lângă Tribunalul – Brașov sub nr J/08/85/1991 anunţă demersurile în vederea emiterii GEORG FRIEDRIH HEGEL, Nr. 9, Ap. 3A, Judet Cluj, CUI Subscrisa SOLVENDI S.P.R.L., în calitate de lichidator autorizaţiei de mediu pentru desfășurarea activităţilor de judiciar provizoriu al LDM Danix SRL (în faliment, in bankruptcy, 38179877, J12/5509/2017, prin hotărârea civilă nr. colectare, tratare, valorifi care și eliminare deșeuri conform en faillite) prin Sentinţa Civilă nr. 1386 pronunţată în ședinţa 1472/2021 pronunţată la data de 08.07.2021 de către codurilor CAEN pe noul amplasament din Judeţul Cluj, din data de 24.06.2021, în dosarul nr. 244/1285/2021, Tribunalul Specializat Cluj in dosarul nr. 520/1285/2021: localitatea Cluj-Napoca, strada Calea Baciului, nr 2-4: afl at pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, 3811 – Colectarea deşeurilor nepericuloase (inclusiv NOTIFICĂ colectarea de la agenţi economici a deșeurilor menajere si NOTIFICĂ a celor inerte – provenite din construcţii și demolări): Toţi creditorii societăţii LDM Danix S.R.L (Municipiul Deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplifi cata 3812 – Colectarea deşeurilor periculoase; împotriva debitorului HECUBADRIANA SRL cu datele de Cluj-Napoca, Str. Fierului, Nr. 34, Judeţul Cluj, înmatriculată 3821 – Tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase; în Registrul Comerţului sub nr. J12/911/2011, având C.U.I. identifi care de mai sus. 3822 – Tratarea si eliminarea deseurilor periculoase; 28314488) că faţă de aceasta a fost deschisă procedura 3831 – Demontarea maşinilor şi echipamentelor scoase insolvenţei în formă simplifi cată prevăzută de Legea nr. 1. Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere din uz; 85/2014 și în consecinţă: a creanţelor: 20 august 2021 3832 – Recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice 2. Termenul depunere a opoziţiilor la hotărârea de reciclabile; 1. Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de deschidere a procedurii este de 10 zile de la primirea 4677 – Comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor; admitere a creanţelor asupra averii debitoarei și a 4941 – Transporturi rutiere de mărfuri. documentelor justifi cative este data de 10.08.2021; notifi cării de deschidere a procedurii. 2. Termenul limită de verifi care a creanţelor, întocmire 3. Termenul pentru verifi carea creanţelor, întocmirea, Emiterea autorizaţiei de mediu are ca scop desfăşurarea și publicare a tabelului preliminar al creanţelor în Buletinul publicare în BPI a tabelului preliminar 30 august 2021. activităţilor de colectare, tratare, valorifi care şi eliminare Procedurilor de Insolvenţă este data de 20.08.2021; 4. Termenul limită depunere contestaţii la tabelul deşeuri. Observaţiile publicului se primesc zilnic în scris la 3. Termenul pentru înregistrarea eventualelor contestaţii sediul APM Cluj, Calea Dorobanţilor, nr 99, pe toată perioada preliminar: 7 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor la tabelul preliminar este de 7 zile de la publicarea tabelului derulării procedurii. preliminar de creanţe în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă; de Insolvenţă a tabelului preliminar 4. Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii 5. Termenul de soluţionare a opoziţiilor și de defi nitivare și pentru defi nitivarea tabelului de creanţe este data de a tabelului de creanţe 22 septembrie 2021 ANUNŢ 30.09.2021. 6. Prima Adunare a creditorilor HECUBADRIANA SRL va COMUNA IARA titular al proiectului „Modernizare Şedinţa adunării creditorilor va avea loc în data de avea loc în Cluj-Napoca, Bd. Eroilor, etaj 1, ap 9, jud Cluj, reţea alimentare cu apă, loc. Iara, jud. Cluj“ propus a fi 20.09.2021, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din la data de 03.09.2021, ora 11. amplasat în Sat Iara, Comuna Iara, anunţă publicul interesat localitatea Cluj-Napoca, str. Pitești, nr. 18, et. II, jud. Cluj. asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Cluj, de a nu solicita efectuarea evaluării impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului ANUNȚ PLAN URBANISTIC DE DETALIU asupra mediului și continuarea procedurii privind emiterea ANUNŢ aprobării de dezvoltare pentru proiectul „Modernizare reţea AMEDI EVENTS S.R.L. cu sediul în com. Florești, str. alimentare cu apă, loc. Iara, jud. Cluj“ propus a fi amplasat În atenţia cetăţenilor din comuna Iara Tăutului, nr. 232A, ap. 11, jud. CLUJ anunţă iniţierea în Sat Iara, Comuna Iara. Unitatea administrativ-teritorială Iara, judeţul Cluj, anunţă elaborării PLAN URBANISTIC DE DETALIU pentru obiectivul Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru „Construire imobil mixt – spaţiu comercial şi locuinţe fundamentează pot fi consultate la sediul APM Cluj, Calea sectoarele cadastrale: 1, 2, 3, 4 – în locurile numite popular colective, Racorduri şi Branşamente la utilităţi, Împrejmuire Dorobanţilor nr. 99, în zilele de luni – joi între orele “Zăhoia, Fântânele, Dosu Șutului, După Deal, Polomidă, proprietate, Amenajări exterioare şi Organizare de şantier“, 9.00-14.00, vineri între orele 9.00 – 13.00 precum și la Bierăscu, Șes, Rotundu, Șipoţel, Litinești, Sub Coastă, Rojină, următoarea adresa de internet http://apmcj.anpm.ro . Sub Coastă, Prigoană, Dâlmă, Steuină ”, și sectoarele pe str. Traian Vuia, nr. 54, Cluj-Napoca, jud. CLUJ. Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la cadstrale 137, 138 – în locurile numite popular “Pârâul Documentaţia poate fi consultată la sediul Primăriei – proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la Grecului, Secări, La Mină”, începând cu data de 20.07.2021, Serviciul Urbanism, Direcţia Strategii Urbane. data publicării anunţului pe pagina de internet a APM Cluj. pe o perioadă de 60 de zile, la sediul Primăriei comunei Iara, judeţul Cluj, conf. art. 14 alin. (1) din Legea cadastrului și a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modifi cările ulterioare. Cererile de rectifi care a documentelor tehnice vor fi CU NUMAI 25 LEI/LUNĂ PRIMEŞTI ZIARUL ACASĂ depuse la sediul primăriei și pe site-ul Agenţiei Naţionale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Pentru informaţii: (Consilier Fond Funciar BACIU ABONEAZĂ-TE ! 0264.59.77.00 ALIN-SEBASTIAN, 0742287850) SPORTSPORT. joi, 15 iulie 2021 Calificare cu emoții pentru CFR Cluj

Pe scurt în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor Rui Patricio a semnat CFR Cluj a pierdut marți seara, 2-1, pe terenul celor de la Borac Banja Luka, cu AS Roma dar cu toate astea s-a calificat mai departe Echipa antrenată de liminar al Ligii Campioni- Marius Şumudică a domi- lor. Echipa din Gruia ar ob- nat meciul din Bosnia şi ţine 2,94 milioane de euro Herţegovina, însă s-a tre- pentru că a ajuns în grupe- zit într-o situaţie extrem le celei de-a treia competi- de complicată după două ţie din Europa sau 3,63 mi- goluri încasate cu capul. lioane de euro pentru intra- Stojan Vranjnes şi Pedro rea în Europa League. Moraitis au marcat în poarta Pentru fiecare victorie ob- lui Giedrius Arlauskis în mi- ţinută în grupele Conferen- nutele 60 şi 64 după ce Adri- ce League, echipele primesc an Păun şi au din partea UEFA suma de ratat ocazii importante şi sco- 500.000 de euro, în timp ce rul era egal, 3-3 la general. În un succes în Europa League alte sezoane, la aceste două este recompensat cu 630.000 scoruri bosniecii avansau mai de euro. departe pentru că aveau go- Diferenţele mici de sume Echipa italiană de fotbal AS Roma, antrenată din acest se- luri mai multe în deplasare, dintre Conference League şi zon de Jose Mourinho, l-a dar regula a fost modifi cată Europa League ar putea du- transferat pe portarul selecţio- în acest an şi cele două echi- cea la situaţii bizare. De exem- natei Portugaliei, Rui Patricio, de la formaţia engleză pe aveau să joace prelungiri. plu, FCSB ar putea obţine mai Wolverhampton Wanderers. CFR Cluj avea să se impu- mulţi bani în Conference Lea- CFR Cluj a pierdut marți seara, 2-1, pe terenul celor de la Borac Banja Luka În vârstă de 33 ani, Rui Patricio nă în prelungiri prin golul lui gue, decât ar putea „scoate” și-a petrecut cea mai mare par- te a carierei sale la clubul , cel care a fi tabil pentru CFR Cluj, iar Campioan României poa- grupele Ligii Campionilor es- CFR Cluj din Europa League. Sporting Lisabona, iar din anul şutat perfect în minutul 118 campioana României are de- te da un adevărat boom fi - te difi cilă la ora actuală, dar E bine cunoscut deja faptul 2018 a evoluat la şi a evitat un posibil dezastru ja 660.000 de euro bani pe ca- nanciar dacă intră în grupe- nu imposibilă. Trupa din Gru- că în Conference League echi- Wolverhampton. Valoarea tran- sferului său la AS Roma este la loviturile de la 11 metri. re îi primeşte fi ecare echipă le Champions League. Echi- ia a mai jucat în play-off-ul pele sunt mai slabe, iar o ca- estimată la 11,5 milioane euro. Câţi bani a adunat CFR califi cată în turul 2 prelimi- pa antrenată de Marius Şu- UCL, fi ind eliminată cu greu lifi care mai departe este mult Rui Patricio a fost titular la nar din Champions League. mudică ar putea să obţină de Slavia Praga. mai uşor de obţinut. EURO 2020 în poarta reprezen- Cluj în Liga Campionilor? tativei Portugaliei, pentru care La această sumă se mai direct 15,64 milioane de eu- Pe lângă cei 500.000 de eu- a disputat 97 de meciuri până Diferenţe mici între Trupa din Gruia nu vinde pot adăuga 480.000 de euro ro, fără să mai pune la so- Conference League ro primiţi pentru victorie în în prezent și alături de care a jucători tineri pe sume impor- pentru o califi care în turul 3 coteală alte venituri. Conference League, echipa ca- cucerit titlul de campion euro- şi Europa League pean în 2016. tante de bani, dar adună an preliminar, un obiectiv pe De exemplu, o victorie în re încheie grupa pe locul 1 se de ani bani importanţi din per- care echipa din Gruia îl va grupele Champions League CFR Cluj aproape că şi-a mai alege cu un bonus de Diana Nichitean formanţele obţinute în cupe- atinge cel mai probabil în este recompensată cu 2,7 mi- asigurat prezenţa în grupe- 650.000 de euro şi posibilita- a semnat cu ”U” Cluj le europene. Sezonul 2021/2022 condiţiile în care va juca cu lioane de euro, iar un egal cu le Conference League prin tea de a obţine alţi bani în fa- Echipa de handbal feminin ”U” se anunţă unul la fel de pro- Lincoln Red Imps. 900.000 de euro. Intrarea în trecerea de primul turu pre- zele eliminatorii. Cluj are din aceste zile un nou inter stânga: Diana Nichitean. Noua „studentă” are 23 de ani și vine de la HC Zalău unde a Florin Hidișan, bolnav de cancer. Mihaela Buzărnescu evoluat timp de 4 sezoane. Diana Nichitean și-a început ju- Fostul jucător de la „U” are nevoie de ajutor merge la Jocurile Olimpice nioratul la LPS Suceava și a con- tinuat la C.S. Extrem Baia Mare. Florin Hidişan, fostul Federaţia Internaţională de Astfel, echipa României „”U” Cluj este o echipă cu renu- jucător de la „U” Cluj, Tenis (ITF) a anunţat, mier- pentru Jocurile Olimpice de me în handbal care îmi inspiră are nevoie de ajutor după curi, că jucătoarea română la Tokyo (23 iulie-8 august) seriozitate și determinare. Datorită acestui lucru am ales să ce medicii au descoperit Mihaela Buzărnescu a fost ajunge la 101 sportivi, 46 la fac parte din această „familie” și că este bolnav de cancer. acceptată pe lista califi caţi- feminin, 55 la masculin, la 17 să luptăm împreună pentru rea- Zeci de fotbalişti din Ro- lor la Jocurile Olimpice discipline sportive. lizarea obiectivului principal, re- venirea în primă ligă.” a decla- mânia s-au unit în ultimele de la Tokyo. Reprezentanţii României rat Diana Nichitean zile pe reţelele de socializa- Dinamo va avea astfel do- vor concura la înot, atletism, re pentru a-l ajuta pe Florin uă jucătoare de tenis la JO: canotaj, fotbal, gimnastică ar- Victorie la scor Hidişan, fotbalist care a evo- Raluca Olaru (dublu) şi Mi- tistică, baschet feminin 3x3, cu Mediaş luat jumătate de sezon la U- haela Buzărnescu (simplu). ciclism, lupte, tir sportiv, ca- FC Universitatea Cluj s-a impus niversitatea Cluj în 2013. Fos- Buzărnescu a benefi ciat de noe, tenis de masă, box, scri- marţi, cu scorul de 3-0, pe tere- tul mijlocaş de 39 de ani are clasamentul protejat, în care mă, triatlon, judo, tir cu ar- nul formaţiei Gaz Metan Mediaș. „U” a început jocul în nevoie nevoie de un tratata- ocupă locul 104, precum şi de cul şi tenis. următoarea formulă: Micle – ment costisitor şi toţi cei ca- faptul că numeroase jucătoa- Delegaţia va cuprinde şi 9 Gît, Gugu, Vomir, Mitrea – re vor să doneze bani o pot re clasate în prima parte a ier- rezerve, precum şi nu mai pu- Dican, Balgiu – Blejdea, Ribeiro, Hofman – V. face în contul Florin Hidişan arhiei au declinat participarea. ţin de 40 de antrenori. Alexandru. „Șepcile roșii" au – IBAN: RO 56 BTRL RON PUBLICITATE deschis scorul în minutul 25, CRT0C E268 4801. când Sergio Ribeiro a fi nalizat la colţul lung după o recupera- „Mulţi dintre noi îl cunoaş- re reușită de ofensiva noastră. tem pe Florin Hidişan (39 de În repriza secundă, primele 10 ani) din perioada în care a Argeş, FC Argeş Piteşti, CS re nevoie de ajutor întrucât minute au fost dominate de gazde. Fără rezultat pentru for- fost jucător în judeţul Alba la Otopeni, FC Braşov, UTA Arad, tratamentul este lung şi cos- maţia pregătită de Mihai Teja, Performanţa Ighiu, Arieşul Pandurii Târgu Jiu, Universi- tisitor. Dacă vreţi să-l ajutaţi, defensiva noastră fi ind la post. Apuseni Baia de Arieş sau CS tatea Cluj şi Arieşul Turda. vă las aici contul bancar Și ofensiva s-a mișcat excelent, în meciul de marţi. Juniorul Ocna Mureş, dar „mijlocaşul El este foarte bolnav acum, Florin Hidişan – IBAN: RO Vlad Moraru a marcat în ulti- de buzunar”, un fotbalist ex- a descoperit că are cancer 56 BTRL RON CRT0C E268 mul sfert de oră, iar Pîrvulescu trem de tehnic, a mai evolu- într-o formă foarte gravă, iar 4801”, este mesajul care a fost a închis tabela când mai erau câteva minute de joc, după o at la Industria Sârmei Câmpia recent a primit un tratament distribuit în ultimele zile pe pasă a lui Ciobanu. Turzii, Internaţional Curtea de cu injecţii foarte scumpe. A- reţelele de socializare.