II. Patrimoniul UNESCO Al Europei

CIOBANU Cristina-Nicoleta GHEORGHIŢĂ Geanina-Paula

DOROHOI, 2017

PATRIMONIUL EUROPEAN UNESCO – BUN AL UMANITĂŢII Autori CIOBANU Cristina-Nicoleta, GHEORGHIŢĂ Geanina-Paula

ISBN 978-973-0-25415-0

Suport de curs – Opţional interdisciplinar elaborat in cadrul Proiectului de mobilitate ERASMUS+, Cercetare, dezvoltare şi inovare prin intermediul metodelor activ-participative, 2015-2017 Nr. de referinţă 1-RO01-KA101-014483

CUPRINS

I. Patrimoniu – aspecte generale ...... 2 1.1 Definirea și clasificarea patrimoniului. Patrimoniul Mondial UNESCO ...... 2 1.2 Nominalizarea unui obiectiv în Lista Patrimoniului Mondial ...... 5 1.3 Gestiunea patrimoniului ...... 8 1.4 Activități de învățare ...... 9 II. Patrimoniul UNESCO al Europei ...... 10 2.1 Listele Patrimoniului UNESCO european ...... 10 2.2 Analiza Patrimoniului UNESCO a statelor vecine României ...... 13 2.2.1 Republica Moldova ...... 13 2.2.2 Ucraina ...... 14 2.2.3 Bulgaria ...... 17 2.2.4 Serbia ...... 20 2.2.5 Ungaria ...... 22 2.3 Activități de învățare ...... 24 2.4 Analiza obiectivelor UNESCO din alte state europene ...... 25 2.4.1 Portugalia ...... 25 2.4.2 Spania ...... 28 2.4.3 Italia ...... 32 2.4.4 Grecia ...... 35 2.4.5 Franța ...... 39 2.4.6 Marea Britanie ...... 43 2.4.7 Germania ...... 47 2.4.8 Austria ...... 51 2.5 Sinteze și evaluare ...... 54 III. Patrimoniul UNESCO al României ...... 55 3.1 Analiza Patrimoniului Mondial UNESCO din România ...... 57 3.1.1 Rezervația Biosferei Delta Dunării ...... 57 3.1.2 Biserici cu pictură murală din nordul Moldovei ...... 61 3.1.3 Situri săteşti cu Biserici fortificate din Transilvania ...... 67 3.1.4 Mănăstirea Hurezi ...... 74 3.1.5 Cetățile dacice din Munții Orăștiei ...... 77 3.1.6 Centrul istoric Sighișoara ...... 82 3.1.7 Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș ...... 85 3.1.8 Pădurile virgine de fag din Munții Carpați ...... 90 3.2 Analiza Patrimoniului Cultural Intangibil UNESCO din România ...... 92 3.2.1 Ritualul Călușului ...... 92 3.2.2 Doina...... 95 3.2.3 Ceramica de Horezu ...... 97 3.2.4 Colindatul în ceată bărbătească...... 100 3.2.5 Jocul fecioresc din Transilvania ...... 104 3.2.6 Tradiția românescă a țesutului scoarțelor ...... 105 3.3 Lista tentativă a României ...... 108 3.4 Elemente de patrimoniu național local ...... 111 3.5 Sinteze și evaluare ...... 114 IV Patrimoniul și dezvoltarea durabilă ...... 115 4.1 Protejarea patrimoniului ...... 115 4.2 Proiecte de dezvoltare durabilă – povești de succes ...... 117 4.3 Sinteze complexe ...... 121 Bibliografie ...... 122

I. Patrimoniu – aspecte generale

1.1 Definirea și clasificarea patrimoniului.

Patrimoniul Mondial UNESCO

Patrimoniul este cea mai mare comoară a unui neam și el trebuie îngrijit și păstrat. Altfel, urmașii nu vor mai ști cine le-au fost strămoșii. Dacă am putea numi într- un fel chipul unei țări și al unui neam, acest nume ar fi „Patrimoniul“. UNESCO – United Nations Educational Scientific and Cultural Organisation (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură). Este o instituție care se ocupă de patrimoniul cultural din întreaga lume. Din fiecare țară au fost desemnate câteva obiective, considerate cele mai reprezentative, spectaculoase, bine conservate și care împreună alcătuiesc o colecție: Patrimoniul umanității. Ceea ce face conceptul de patrimoniu mondial exceptional este aplicarea sa universală. Patrimoniul mondial aparține tuturor popoarelor lumii, indiferent de teritoriul pe care sunt situate obiectele de patrimoniu. UNESCO urmărește să încurajeze identificarea, protejarea și conservarea patrimoniului cultural și natural din întreaga lume. Acest demers este încorporat într-un tratat internațional numit Convenția privind protecția patrimoniului mondial cultural si natural, adoptată de UNESCO în 1972. Misiunea UNESCO in acest domeniu este de a:  încuraja țările să semneze Convenția Patrimoniului Mondial pentru a asigura protecția patrimoniului natural și cultural;  încuraja statele părți la Convenție să desemneze situri pe teritoriul național pentru a fi incluse în lista patrimoniului mondial;  încuraja statele părți să stabilească planuri de gestionare și să instituie sisteme de raportare cu privire la starea de conservare a siturilor de patrimoniu mondial;  oferi ajutor statelor părți pentru protejarea proprietăților patrimoniului mondial prin acordarea de asistență tehnică și de formare profesională;  oferi asistență de urgență pentru site-urile patrimoniului mondial aflate în pericol imediat; 2

 sprijini statele părți in activitățile de conștientizare publică necesare conservarii patrimoniului mondial;  încuraja participarea populației locale la conservarea patrimoniului cultural și natural;  încuraja cooperarea internațională în conservarea patrimoniului cultural și natural. Doar țările care au semnat Convenția Patrimoniului Mondial, angajându-se să protejeze patrimoniul natural și cultural, pot înainta propuneri de numire pentru proprietăți de pe teritoriul lor pentru a fi luate în considerare în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

În sensul Convenției, sunt considerate patrimoniul cultural:  monumentele: opere arhitecturale, lucrări de sculptură monumentală și pictură, elemente sau structuri de natură arheologică, inscripții, asezaminte în peșteri, care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere al istoriei, artei sau științei;  grupurile de clădiri: grupuri de clădiri separate sau conectate care, datorită arhitecturii, omogenitatii sau locului în peisaj, au o valoare universala exceptionala din punct de vedere al istoriei, artei sau științei;  siturile: lucrări ale omului sau peisaje culturale – opere combinate ale naturii și omului – inclusiv situri arheologice care au o valoare universala exceptionala din punct de vedere estetic, istoric, etnologic sau antropologic.

Sunt considerate patrimoniu natural:  caracteristici naturale care consta din formațiuni fizice și biologice sau grupuri de astfel de formațiuni, care au o valoare universala exceptionala din punct estetic sau științific;  formațiuni geologice și fiziografice și zonele delimitate cu precizie care constituie habitatul speciilor amenințate de animale și plante de valoare universală exceptională din punct de vedere al științei sau conservarii;  situri naturale de valoare universală excepțională din punct de vedere al științei, conservării sau frumuseții naturale.

Proprietățile sunt considerate patrimoniu cultural și natural mixt dacă ele satisfac o parte sau totalitatea definițiilor atât ale mostenirii culturale cat și naturale. Patrimoniul cultural este de mai multe feluri a. Material:

 mobil, care poate fi mișcat, mutat dintr-un loc în altul. Cuprinde diferite obiecte cu valoare istorică și culturală: cărți, tablouri, icoane, vase de ceramică, țesături, costume populare și altele.  imobil, adică imposibil de mișcat de pe locul în care este așezat:  monumente istorice: clădiri vechi, biserici;  ansambluri de clădiri: cetăți, sate, mănăstiri, chiar părți din unele orașe. b. Imaterial: obiceiuri, tradiții, meșteșuguri, folclorul, limba națională, mai pe larg: cântece, dansuri, balade populare, legende, știința de a realiza cu mâinile diferite obiecte sau chiar și feluri de mâncare, moduri de a sărbători sau de a te întrista împreună cu ceilalți la nunți, botezuri, înmormântări și altele.

Monumentele istorice reprezintă acele construcții (așezări, cetăți, castele, case, biserici, mănăstiri, fântâni, hanuri, conace, cule, palate, turnuri, mausolee etc.) care dau țării o înfățișare specifică și un anumit caracter, pe care noi avem tot interesul a-l păstra și chiar datoria de a-l menține, pentru a-l transmite mai departe celor care ne vor urma.

1.2 Nominalizarea unui obiectiv în Lista Patrimoniului Mondial

Procesul de nominalizare a unui obiectiv in Lista Patrimoniului Mondial cuprinde mai multe etape : 1. Primul pas este ca un stat parte al Conventiei să își realizeze o Listă Tentativă, adică un inventar al proprietăților situate pe teritoriul său, pe care statul le consideră potrivite pentru nominalizare la Lista Patrimoniului Mondial (LPM). Prin urmare, statele ar trebui să includă în Lista lor Tentativă acele proprietăți pe care le consideră a fi cu potențial de valoare universală exceptională și pe care intenționează să le desemneze în anii următori la nominalizarea in LPM. Comitetul Patrimoniului Mondial nu poate lua în considerare o nominalizare pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial decât dacă a fost înscrisă în prealabil pe Lista Tentativă. 2. Prin pregătirea unei Liste Tentative, un stat planifică când sa prezinte un dosar de nominalizare la Lista Patrimoniului Mondial. Documentul de numire este baza principală pe care Comitetul consideră înscrierea proprietăților in Lista Patrimoniului Mondial. Toate informațiile relevante trebuie să fie incluse în documentul de numire. Proiectul de numire ar trebui să includă hărți care să indice limitele pentru amplasamentul propus. Numai acele nominalizări care sunt „complete” și au fost primite de către Secretariat înainte de 1 februarie vor fi luate în considerare pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial în cursul anului următor. Secțiuni importante ale documentului de nominalizare sunt Protectia, Managementul și Monitorizarea. Protecție: lista măsurilor legislative, de reglementare, contractuale, de planificare, instituționale și/sau tradiționale, cele mai relevante pentru protecția proprietății și care oferă o analiză detaliată a modului în care această protecție funcționează efectiv. Management: un plan de management corespunzător este esențial și trebuie furnizat în nominalizare. Principiile de dezvoltare durabilă ar trebui să fie integrate în sistemul de management. Monitorizarea: statele părti vor include indicatorii- cheie propuși pentru măsurarea și evaluarea stării de conservare a proprietății, factorii care o afectează, măsurile de conservare ale proprietății, periodicitatea examinării acestora, precum și identitatea autorităților responsabile. 3. O proprietate nominalizată este evaluată în mod independent, de către două organisme consultative mandatate de către Convenția Patrimoniului Mondial: Consiliul Internațional pentru Monumente și Situri (ICOMOS) și Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN), care furnizează Comitetului patrimoniului mondial evaluări ale siturilor culturale și naturale nominalizate. Al treilea organ consultativ este Centrul

Internațional pentru Studiul Conservarii și Restaurarii Bunurilor Culturale (ICCROM), o organizație interguvernamentală care oferă Comitetului consultanță de specialitate cu privire la conservarea siturilor culturale, precum și cu privire la activitățile de formare. 4. Odată ce un sit a fost nominalizat și evaluat, este datoria Comitetului Patrimoniului Mondial să ia decizia finală cu privire la inscripție. O dată pe an, Comitetul se reunește pentru a decide care situri vor fi înscrise pe Lista Patrimoniului Mondial. Acesta poate amâna decizia privind o nominalizare sau poate solicita informații suplimentare cu privire la aceasta. 5. Pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial, siturile trebuie să fie de o valoare universală excepțională și să îndeplinească cel puțin unul din cele zece criterii de selecție:  (i) reprezintă capodopere ale geniului creator uman;  (ii) prezintă un schimb important al valorilor umane, într-un interval de timp sau într-o zonă culturală a lumii, cu privire la evoluțiile în domeniul arhitecturii, tehnologiei, artelor monumentale, urbanismului sau peisagisticii;  (iii) poată o mărturie unică sau cel puțin excepțională a unei tradiții culturale sau civilizații care trăiește sau care a dispărut;  (iv) sunt exemple remarcabile al unui tip de clădire sau peisaj care ilustrează etape semnificative în istoria umană;  (v) sunt exemple remarcabile al unei așezări umane tradiționale, care este reprezentativă pentru o cultură sau un exemplu de interacțiune a omului cu mediul, în special atunci când mediul a devenit vulnerabil sub impactul schimbărilor ireversibile;  (vi) se asociază cu evenimente sau tradiții vii, cu idei sau credințe, cu opere artistice și literare având semnificație universală;  (vii) conține fenomene naturale la superlativ sau zone de frumusețe naturală de excepție și de o importanță estetică deosebită;  (viii) constituie exemple remarcabile care reprezintă etapele majore ale istoriei pământului, inclusiv înregistrarea vieții, procese geologice semnificative in curs de desfasurare în dezvoltarea formelor de relief, sau caracteristici fiziografice și geomorfologice semnificative;  (ix) sunt exemple remarcabile reprezentând procese semnificative ecologice și biologice în curs de desfășurare în evoluția și dezvoltarea surselor naturale de apă, ecosistemelor de coastă și marine și comunităților de plante și animale;  (x) conțin cele mai importante și semnificative habitate naturale pentru conservarea in-situ a diversității biologice, inclusiv a celor care conțin specii

amenintate, de valoare universală exceptională din punct de vedere al științei sau conservării. O nominalizare trece printr-un ciclu, de la momentul depunerii sale până la decizia Comitetului Patrimoniului Mondial, care durează, în mod normal, 1 an si jumătate. Proprietățile pot fi eliminate din lista patrimoniului mondial în cazurile in care:  proprietatea s-a deteriorat în așa măsura încât a pierdut acele caracteristici care au determinat includerea sa în lista de patrimoniu;  calitățile intrinseci ale unui sit de patrimoniu mondial erau deja amenințate la momentul nominalizării de către acțiunea umană, iar statul nu a întreprins măsurile corective necesare în termenul stabilit. Înscrierea unui obiectiv în Lista Patrimoniului Mondial nu constituie sfârșitul demersurilor. Administratorii proprietății și autoritățile locale trebuie să lucreze în mod continuu în vederea gestionării, monitorizării și protejării proprietăților patrimoniului mondial. Statele părți au obligația de a pregăti periodic rapoarte cu privire la starea de conservare și a diverselor măsuri de protecție instituite la proprietățile lor. Aceste rapoarte permit Comitetului Patrimoniului Mondial să evalueze condițiile de la fața locului și să decidă cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri specifice pentru rezolvarea problemelor. Una dintre aceste măsuri ar putea fi înscrierea unei proprietăți pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Informații complete puteți consulta aici : http://whc.unesco.org/en/guidelines/ http://whc.unesco.org/en/conventiontext/

1.3 Gestiunea patrimoniului

Pentru îngrijirea Patrimoniului s-a înființat Institutul Național al Patrimoniului. Aici există cataloage care cuprind notate toate obiectivele de patrimoniu material din județele României. http://patrimoniu.gov.ro/ro/monumente-istorice/lista-monumentelor-istorice Fiecare monument are o fișă de identificare (vezi fișa de monument a castelului Bran). De patrimoniu se ocupă și alte instituții: muzee, organizații, asociații și fundații.

Repararea corectă a unui monument istoric se numește restaurare. A restaura înseamnă a reda unei clădiri înfățișarea pe care i-au dăruit-o cei care au ridicat-o. Este felul în care poți ajuta oamenii să afle cât mai mult despre istoria lor. Restaurarea este o meserie în sine. Orice lucrare de acest fel începe cu descoperirea a tot ce se știe despre acea clădire: în documente, în imagini vechi, în cărți și în memoria oamenilor locului. Restaurarea se realizează întotdeauna în echipă. Există oameni specializați pentru fiecare parte a unui monument istoric și pentru toate obiectele de patrimoniu. Restauratorii pot fi: arhitecți, sculptori, lemnari, pictori, pietrari, ceramiști, textiliști etc.

1.4 Activități de învățare

I. Analizați activitatea de restaurare a bisericii Sf Nicolae din Dorohoi. Realizați un interviu cu restauratorii.

II. REBUS A-B. Moștenirea culturală pe care trebuie s-o cunoaștem și s-o prețuim se numește: 1. Dacă oamenii nu cunosc și nu protejază patrimoniul, el este în _ _ _ 2. Patrimoniul care poate fi văzut și atins se numește patrimoniul _ _ _ 3. Repararea corectă a unui monument istoric se numește _ _ _ 4. Obiceiurile, tradițiile, sărbătorile, folclorul formează patrimoniul _ _ _ 5. Obiectele cu valoare istorică și culturală care își pot schimba locul formează patrimoniul _ _ _ 6. Patrimoniul imobil este format din _ _ _ 7. Toate creațiile artistice populare se numesc într-un cuvânt _ _ _ 8. Patrimoniul cultural este cea mai prețioasă _ _ _ 9. Monumentele istorice formează patrimoniul _ _ _ 10. Instituție care se ocupă de patrimoniul cultural din întreaga lume _ _ _

II. Patrimoniul UNESCO al Europei

2.1 Listele Patrimoniului UNESCO european

Lista Patrimoniului Mondial evidențiază un dezechilibru între elementele culturale și cele naturale sau mixte. Decalajul este evident și pentru Europa, unde bunurile culturale reprezintă aproximativ 75% din totalul elementelor înscrise.

Situația bunurilor statelor europene conform Listelor Patrimoniului Mondial UNESCO 2017

Nr. Elemente Elemente Elemente Elemente patrimoniu Nume stat crt culturale naturale mixte imaterial 1. Albania 2 1 1 2. Andorra 1 1 3. Austria 9 1 4 4. Belarus 3 1 1 5. Belgia 12 1 13 6. Bosnia și Herțegovina 3 1

7. Bulgaria 7 3 5 8. Cehia 12 5 9. Cipru 3 3 10. Croația 8 2 15 11. Danemarca 6 3 12. Elveția 9 3 1 13. Estonia 2 4 14. Finlanda 6 1 15. Franța 39 3 1 15 16. Germania 39 3 2 17. Grecia 16 2 4 18. Irlanda 2 19. Islanda 1 1 20. Italia 48 5 7 21. Kosovo 1 22. Letonia 2 2 23. Lituania 4 3 24. Luxemburg 1 1 25. Macedonia 1 3 26. Marea Britanie 26 4 1 27. Malta 3 28. Moldova 1 2 29. Muntenegru 3 1 30. Norvegia 7 1 1 31. Olanda 9 1 32. Polonia 14 2 33. Portugalia 14 1 6 34. România 6 2 6 35. Rusia (partea 16 europeană) 36. San Marino 1 37. Serbia 4 1 38. Slovacia 5 2 4 39. Slovenia 2 2 1 40. Spania 40 4 2 16 41. Suedia 13 1 1 11

42. Turcia (partea 2 europeană) 43. Ucraina 6 1 2 44. Ungaria 7 1 5 45. Vatican 1 46. Total 408 51 16 135 Sursele datelor: http://whc.unesco.org/en/list/ https://ich.unesco.org/en/lists?display=default&text=&inscription=0&country=00182&multinational=3&type= 0&domain=0&display1=inscriptionID#tabs

Pe listă, în Europa, apar doar două situri culturale considerate în pericol: Monumentele medievale din Kosovo și Vechiul oraș portuar Liverpool (Marea Britanie). În 2009 a fost declasat peisajul cultural al Văii Elbei în zona Dresda (Germania), din cauza construcției unui pod peste Elba. Detalierea nominală a listelor poate fi consultată aici: http://whc.unesco.org/en/list/&order=country https://ich.unesco.org/en/lists

2.2 Analiza Patrimoniului UNESCO a statelor vecine României

2.2.1 Republica Moldova

Pe Lista Patrimoniului Mondial, Republica Moldova bifează un singur element cultural transfrontalier, introdus în 2005, împreună cu alte 9 state: Arcul geodezic Struve – punctul Rudi, raionul Soroca. Arcul geodezic Struve constituie un lanț de triangulații, ce se întinde din Hammerfest, Norvegia, până la Marea Neagră, trecând prin zece state, pe o distanță de 2.820 km. Punctele de observație din cadrul acestui sistem de măsurare, fixate între anii 1816 și 1855, de către astronomul Friedrich Georg Wilhelm Struve, au ajutat la prima determinare exactă a mărimii și formei planetei. Arcul original cuprindea 258 de triunghiuri principale cu 265 de puncte de observație principale, pe teritoriile statelor Norvegia, Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Federația Rusă, Belarus, Ucraina și Moldova. În prezent, situl UNESCO include 34 dintre punctele originale (patru în Norvegia, patru în Suedia, șase în Finlanda, unul în Rusia, trei în Estonia, două în Letonia, trei în Lituania, cinci în Belarus, unul în Moldova și patru în Ucraina), marcate sub diferite forme: mici găuri forate în piatră, unele umplute cu grafit, structuri asemănătoare bornelor de hotar, cu o piatră sau o cărămidă centrală sau monumente construite special pentru a marca punctul din arc.

P atrimoniul imaterial UNESCO cuprinde și 2 obiceiuri pe care Republica Moldova le-a propus în comun cu România: colindatul de ceată bărbătească (inclus în 2013) și țesutul scoarțelor (din 2016). Informații suplimentare pot fi aflate prin accesarea următoarelor linkuri: https://youtu.be/XeBSnH3Dsh4 https://ich.unesco.org/en/RL/mens-group-colindat-christmas-time-ritual-00865#video https://ich.unesco.org/en/RL/traditional-wall-carpet-craftsmanship-in-romania-and-the-republic-of-moldova- 01167#video

2.2.2 Ucraina

Ucraina are înscrise pe lista UNESCO un obiectiv natural – Făgetele seculare din Munții Carpați (2007) și șase obiective culturale: Catedrala Sf.Sofia și Lavra Pecerska din Kiev (1990), Centrul istoric din Liov (1998), Arcul geodezic Struve (2005), Reședința mitropoliților Bucovinei și Dalmației din Cernăuți (2011), Bisericile de lemn din Carpați și Chersonesul Tauric (peninsula Crimeea și orașul antic Chersones), ultimele două din 2013. Reședința mitropoliților Bucovinei și Dalmatiei din Cernăuti înfățisează cu măiestrie, potrivit UNESCO, o sinergie de stiluri arhitecturale, în cadrul unui proiect realizat de arhitectul ceh Josef Hlavka, între 1864 si 1882. Astăzi, clădirea reprezintă corpul central al Universității din Cernăuți. Situat la marginea orasului, pe un promontoriu ce poarta numele ''muntele Dominic'', complexul este format din: mitropolie (Facultatea de Limbi Moderne), capela Sf. Ioan din Suceava, fostul seminar, biserica sinodală și fosta mănăstire cu un turn cu ceas, aflate într-un parc amenajat. Complexul, un exemplu remarcabil de arhitectură din secolul al XIX-lea, includea o mănăstire și un seminar, fiind dominat de biserica cruciformă cu dom a școlii de teologie. Ansamblul evidentiază influențele arhitecturale și culturale de la perioada bizantină până la momentul construcției și înfățișează prezența puternică a Bisericii Ortodoxe din timpul conducerii habsburgice, notează descrierea publicată de UNESCO. În 1918, în Sala Sinodală a reședinței mitropolitane din Cernăuți a avut loc Congresul General al Bucovinei, care a votat unirea cu Regatul României.

Pecerska Lavra sau Mănăstirea Peșterilor este un complex de biserici construit acum aproape nouă secole, având catacombe unde sunt adăpostite relicve ale unor sfinți. Poarta aurită face parte din fortificația ce înconjura orașul Kiev, aceasta fiind construită în 1037 de către prințul Iaroslav I cel Înțelept. În prezent, aici se află Muzeul Porții de Aur.

Centrul istoric al orașului Liov este caracterizat de o arhitectură barocă și renascentistă. Cele mai interesante obiective turistice de aici sunt Piața Centrală sau Ploscha Rynok (secolele XVI-XVIII), Catedrala Armeană (secolul XIV), Capela lui Boim (secolul XVII), Catedrala Greacă, precum și Catedrala Latină (secolul XV). În jurul pieței există 44 case superbe, cele mai frumoase fiind Casa Neagră, Casa Venețiană, Casa Heppner, Palatul Arhiepiscopului.

Orașul Chersonesos, fondat de greci cu mai mult de 2.500 de ani în urmă în partea de sud-vest din Crimeea. Acum ruinele acestui oraș reprezintă atracția principală din orașul Sevastopol.

În anul 2007, suprafeţe de păduri primare şi seculare de fag din Munţii Carpaţi, situate pe teritoriul Slovaciei şi Ucrainei, au fost incluse în Lista siturilor Patrimoniului Mondial al Umanităţii: 6 componente, cu o suprafaţă de 23.512 ha în Ucraina şi de 4 componente cu o suprafaţă de 5.766 ha în Slovacia. În 2011 arealul a fost mărit, prin includerea a 5 componente, cu o suprafață de 4391 ha în Germania.

Picturii decorative Petrikivsky i s-a recunoscut valoarea în 2013, iar cântecele cazacilor din regiunea Dniepropetrovsk au intrat în patromoniul cultural imaterial în 2016

- https://ich.unesco.org/en/USL/cossacks-songs-of-dnipropetrovsk-region-01194#video

2.2.3 Bulgaria

Bulgaria deține 10 locuri impresionante pe care UNESCO ne recomandă să le vizităm: din 1979 Biserica Boiana din Sofia, Relieful ecvestru al Cavalerului din Madara, Bisericile săpate în stâncă din Ivanovo, Mormântul tracic de la Kazanlak, din 1983 Orașul vechi Nessebar, Mănăstirea Rila, Parcul Național Pirin, Rezervația naturală complexă de la Srebarna, din 1985 Mormântul tracic de la Sveștari, iar din 2017 Pădurile virgine de fag (sit transfrontalier). Dintre rezervatiile naturale, Parcul national Pirin este localizat în sud-estul Bulgariei, în masivul muntos Pirin (altitudini de la 1 008 m până la 2 914m). Formațiunile calcaroase tipice Balcanilor, cele peste 70 de lacuri glaciare, cascadele, peșterile și pădurile de pin adăpostesc sute de specii rare de plante, reprezentative pentru flora din Balcanii epocii Pleistocen.

Rezervația biosferei Srebarna, lângă satul cu același nume, la 18 km vest de Silistra și la 2 km sud de Dunăre, cuprinde lacul Srebarna și zona înconjurătoare și se află pe Via Pontica, o rută de migrație a păsărilor între Europa și Africa. Există 6 km² de arie protejată și o zonă-tampon de 5,4 km². Adâncimea lacului variază între 1 și 3 m. Rezervația găzduiește 139 de specii de plante, dintre care 11 sunt amenințate cu dispariția în afara teritoriului Srebarnei. Fauna este foarte variată: 39 de specii de mamifere, 21 de reptile și amfibieni, 10 de pești, și 179 de specii de păsări care cuibăresc acolo, între care se numără pelicanul dalmat, lebăda mută, gâsca de vară, eretele de stuf, gușă albastră, egrete și cormorani.

Cavalerul din Madara este o sculptură în stâncă ce reprezintă un cavaler în timp ce învinge un leu. Este localizată în nord-estul Bulgariei, în apropierea de orasul Madara (regiunea denumita Sumen), pe o faleză, la o altitudine de 100 de metri. Lângă sculptură sunt vizibile și câteva inscripții care datează din ani 705- 831.

Nessebar este un oraș,-stațiune la țărmul Mării Negre, dezvoltat pe locul unei vechi asezări trace – Mesambria. Mărturii ale istoriei orașului se găsesc peste tot: ruinele zidurilor cetății cu porți din secolele III – IV, bisericile vechi, baia turcească, moara de vânt sau cele 60 de case din perioada Renașterii. De-a lungul timpului, din cauza așezării sale geografice, orașul a trecut sub dominatia grecilor, a Imperiului Roman, a Imperiului Bizantin și, mai târziu, a Imperiului Otoman. Este o stațiune încântătoare, o bijuterie pe malul mării. Strădute înguste, case albe din piatră și lemn, faleze înalte, restaurante pescărești, cafenele cochete, toate te îmbie și îți promit o vacanță romantică și inedită.

Mănăstirea Rila – cea mai mare și cea mai cunoscută biserică ortodoxă din Bulgaria, a fost construită în secolul al X-lea de Sfântul Ioan de Rila (Ivan Rilski) - celebrul vindecător. Arhitectura unică îi conferă aspectul unei fortărețe impunătoare, la o 18

altitudine de 1147 metri. Complexul monahal de la Rila cuprinde o biserică centrală, construită în stilul arhitectonic bulgar de Renaștere Națională, un turn de veghe, datând din secolul al XIV-lea, precum și o parte rezidențială, care adăpostește aproximativ 300 de chilii, patru capele, stăreția, bucătăria, biblioteca și camerele de oaspeți din incinta mânăstirii. Printre exponatele de o excepțională valoare, păstrate aici se numără: ușile originale ale bisericii construite în secolul al XIV-lea odată cu „Turnul lui Hreliov”, o bogată colecție de icoane și odoare bisericești, precum și „Crucea lui Rafail”, o uluitoare operă de artă, prezentând pe o bucată de lemn, în formă de cruce, având dimensiunile de 81 cm x 41 cm, 104 scene religioase și 650 de figuri în miniatură, a cărei realizare a durat nici mai mult nici mai puțin decât 12 ani (1790-1802).

Pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial din Bulgaria se regăsesc: Bistritsa Babi, polifonie arhaică, dansuri și ritualuri din regiunea Shoplouk (din 2008), Nestinarstvo, mesaje din trecut: Panaghirul sfinților Constantin și Helena din satul Bulgari (2009), tradiția fabricării covoarelor în Chiprovtsi (2014), sărbătoarea Surava din regiunea Pernik (2014), Festivalul de folclor în Koprivshtitsa: un sistem de practici de prezentare și transmitere a patrimoniului (2015). Detalii despre tradițiile enumerate mai sus pot fi aflate accesând linkurile: https://ich.unesco.org/en/RL/bistritsa-babi-archaic-polyphony-dances-and-rituals-from-the-shoplouk-region- 00095#video https://ich.unesco.org/en/RL/nestinarstvo-messages-from-the-past-the-panagyr-of-saints-constantine-and- helena-in-the-village-of-bulgari-00191#video https://ich.unesco.org/en/RL/the-tradition-of-carpet-making-in-chiprovtsi-00965#video https://ich.unesco.org/en/RL/surova-folk-feast-in-pernik-region-00968#video https://ich.unesco.org/en/BSP/festival-of-folklore-in-koprivshtitsa-a-system-of-practices-for-heritage- presentation-and-transmission-00970#video

2.2.4 Serbia

Serbia este o țară pentru credincioși și pentru pasionații de religie. Cel puțin așa indică monumentele alese de UNESCO, care sunt, aproape în totalitate, mănăstiri vechi bizantine: orașul Stari Ras și mănăstirea Sopocani (1979) și Mănăstirea Studenica (1986). În 2007 a fost admis și Palatul lui Galerius din Felix Romuliana (azi Gamzigrad) Mănăstirea Studenica este cel mai mare și cel mai frumos locaș religios ortodox din Serbia. A fost construită de însuși fondatorul Serbiei medievale, Stevan Nemanja. Biserica Sfintei Fecioare este una dintre cele mai importante componente ale mănăstirii. Aceasta datează din secolul al XII-lea și are o arhitectură care combină stilul roman cu cel bizantin. Biserica este un veritabil muzeu al picturii bizantine din secolele XIII și XIV, în jurul ferestrelor sau al portalelor existând diferite efigii cu forme unice despre care UNESCO afirmă că sunt extraordinar de frumoase. În plus, pot fi admirate câteva comori păstrate încă din Evul Mediu: inelul regelui sârb Stefan Prvovencani și un manuscris încrustat în aur și pietre prețioase. Celebră este și Crucificarea lui Hristos, amplasată în naos, pe un zid vopsit în albastru.

În partea de est a Serbiei se găsesc ruinele unui palat roman. Gamzigrad- Romuliana (Felix Romuliana) a fost un palat fortificat, construit la finalul secolului al III- lea, fosta reședință a împăratului Galerius din Dacia Ripensis. Galerius s-a născut la Felix Romuliana și, după ce a ajuns împărat, a construit o reședință somptuoasă în acest loc, pentru a-și venera mama. Este înconjurat de biserici, temple sau mausolee unice în lume.

Mănănăstirea Sopocani este reprezentativă pentru arta medievală sârbă. Se remarcă prin icoanele ortodoxe deosebite și prin picturile religioase care simbolizează plastic momente din istoria Serbiei.

În Serbia, familiile creștine ortodoxe marchează o sărbătoare importantă în onoarea sfântului patron, Slava, care se crede a fi protectorul și aducătorul lor de bunăstare. Acest ritual a fost introdus în 2014 pe lista patrimoniului imaterial.

https://ich.unesco.org/en/RL/slava-celebration-of-family-saint-patrons-day-01010

2.2.5 Ungaria

Ungaria a introdus pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO un element natural - zona Aggtelek și carstul Slovac (1995, extindere în 2000) și șapte elemente culturale: vechiul sat Hollókő (1987), Budapesta - cartierul Buda și zona malurilor Dunării (1995, completare în 2002), Abația benedictină din Pannonhalma (1996), Parcul național „Puszta” din Hortobágy (1999), Cimitirul paleocreștin din Pécs (2000), peisajul cultural Fertő/Neusiedlersee (2001), peisajul cultural-istoric și regiunea viticolă Tokaj (2002). În nordul extrem al țării, la granița cu Slovacia se găsește zona carstică Aggtelek unde s-a format cel mai mare sistem de peșteri din Europa. Sunt peste 700 de peșteri explorate, multe dintre ele incluse în circuitul turistic. Peșterile Rákóczi, Kossuth, Vass Imre sau Béke sunt printre cele mai căutate. Însă cea mai mare dintre peșterile de aici și în aceelași timp cea mai mare peșteră din Ungaria, cu o lungime a galeriilor sale de peste 25 de kilometri este Peștera Baradla (Baradla barlang). O parte din ramificațiile acesteia de aproximativ 5,3 km se află pe teritoriul slovac și poartă denumirea de Domica. Turiștii sunt purtați printr-un sistem de galerii ce dau în săli de diferite dimensiuni, unele de-a dreptul impresionante (Sala tigrilor, Cămara, Sala de Concerte), cu formațiuni geologice pe care natura le-a creat în milioane de ani. Stalagmite și stalactite de forme, dimensiuni și culori diverse, porțiuni de râu subteran, toate luminate discret, oferă imagini memorabile.

Oficialii UNESCO consieră că Budapesta este unul dintre cele mai frumoase peisaje urbane din lume. Există foarte multe monumente si constructii impresionante in acest oraș, însă, dintre acestea, cetatea romana Aquincum sau palatul gotic din cartierul Buda par a fi preferatele turiștilor. În plus, Dunarea, care curge prin mijlocul orasului, este foarte pitorească.

În partea de N-E a Ungariei, destul de aproape de Budapesta, se găsește satul Holloko. Localitatea s-a dezvoltat între secolele XVII și XVIII și a rămas până în zilele noaste un exemplu fermecător al vieții la țară tipic ungurească.

Pusta maghiară este o enormă câmpie cu ierburi stepice. Timp de mai mult de 2 000 de ani, aici s-a păstrat o societate pastorală care are ca principală ocupație creșterea animalelor. Comuniunea perfectă dintre om și natură și unicitatea peisajului este principalul lucru care i-a impresionat pe oficialii UNESCO. Trebuie să ne deplasăm în Parcul Național Hortobagy pentru a avea acces în pusta maghiară. Impresionează hergheliile de cai, apele termale cu tratamente balneo și mâncărurile ungurești.

În Patrimoniul imaterial au fost introduse: Festivalul Busó de la Mohács, carnavalul care marchează sfârșitul iernii (2009), metoda Táncház (2011) Broderiile Matyó (2012), conceptul Kodály de păstrare a muzicii populare tradiționale și vânătoarea cu șoimi (ultimele în 2016).

https://ich.unesco.org/en/RL/buso-festivities-at-mohacs-masked-end-of-winter-carnival-custom- 00252#video https://ich.unesco.org/en/BSP/tanchaz-method-a-hungarian-model-for-the-transmission-of-intangible- cultural-heritage-00515#video https://ich.unesco.org/en/RL/folk-art-of-the-matyo-embroidery-of-a-traditional-community-00633#video https://ich.unesco.org/en/BSP/safeguarding-of-the-folk-music-heritage-by-the-kodaly-concept-01177#video https://ich.unesco.org/en/RL/falconry-a-living-human-heritage-01209#video

2.3 Activități de învățare

I. Comparați peisajul viticol din zona Tokaj cu cel din regiunea Cotnari: caracteristici fizico-geografice, soiuri cultivate, randament economic, recunoaștere internațională. II. Stabiliți, în echipe de 4 elevi, un traseu turistic cuprinzând 3 elemente din patrimoniul UNESCO, aflate la distanțe reduse unele față de altele, localizate, la alegere, în unul din statele: Ucraina, Bulgaria sau Ungaria. III. Realizați un miniproiect despre vânătoarea de șoimi din lume și din Europa. IV. Marcați, pe harta Europei, obiectivele UNESCO din statele vecine României.

2.4 Analiza obiectivelor UNESCO din alte state europene

2.4.1 Portugalia

Portugalia marchează pe Lista Patrimoniului Mondial un element natural - 1999 Pădurea de lauri Laurisilva de pe insula Madeira și 14 situri culturale: 1983 Centrul Angra do Heroísmo de pe insula Terceira (Azore), Mănăstirea Jerónimos și Turnul Belém din Lisabona, Mănăstirea Batalh, Cetatea Templierilor din Tomar, 1986 Centrul vechi istoric din Évora, 1989 Mănăstirea Alcobaça, 1995 Peisajul cultural din Sintra, 1996 Centrul vechi istoric din Porto, 1998 Situl de artă rupestră preistorică din Valea Côa, 2001 Regiunea viticolă Douro, Centrul vechi istoric din Guimarães, 2004 Peisajul viticol de pe insula Pico, 2012 Vechiul oraș fortificat Elvas, 2013 Universitatea din Coimbra.

Istoria Turnului sau Castelului Sfântul Vincent (Castelo de Sao Vicente de Belem) este profund legată de epoca marilor descoperiri geografice. A fost construit în secolul al XVI-lea (între 1514 şi 1520) la ordinul Regelui Manuel I, care a decis să implementeze planurile predecesorului său, Regele King Joao II, pentru a consolida sistemul de apărare de pe malul Râului Tagus. Arhitectul şef a fost Francisco de Arruda, care a inserat vizibile elemente maure în patrimoniul general structural şi decorativ al turnului. Turnul este interesant de explorat şi de admirat atât pe dinafară, cât şi pe dinăuntru. Astfel, elementele de interes se referă la statuia gotică ce o redă pe Nossa Senhora do Bom Sucesso (Fecioara Norocului) situată sub un baldachin bogat decorat, la capul de rinocer de sub turnul de veghe vestic al structurii şi, desigur, la totalitatea turnurilor de veghe care dau impresia că, deşi sculptate în piatră, sunt atât de uşoare încât ar putea pluti.

Cetatea templierilor din Tomar a fost construită în jurul anului 1160, într-o locație strategică, pe un deal, în apropierea râului Nabão. Are un perete exterior de apărare și o cetate (alcáçova), cu o fortăreață, in interior. Fortăreața, împreună cu un turn central cu scop defensiv și rezidential, a fost construită în Portugalia de templieri.

Palatul Naţional Pena din Sintra este cel mai vechi castel din perioada romantică ce poate fi întâlnit pe continentul european şi unul din cele mai vizitate monumente ale peninsulei iberice, fiind inclus în lista celor 7 minuni ale Portugaliei. Fernando al II-lea a decis să construiască, pe locul unei foste mănăstiri, un castel, pentru a servi ca reşedinţă de vară familiei regale. Astfel, între anii 1842 şi 1854 ia naştere bijuteria de astăzi, după planurile unui baron german, Wilhelm Ludwig von Eschwege, un pasionat al arhitecturii şi al castelelor de pe Valea Rinului. Acesta a reuşit să îmbine cu mult talent şi pasiune stiluri neogotice, neorenascentiste şi islamice.

Primul intrat pe lista patrimoniului intangibil este fado – în 2011, gen muzical interpretativ și melodic, originar din Lisabona începutului secolului al XIX-lea. Este caracterizat prin melodii melancolice și versuri tânguitoare, care se referă foarte frecvent la mare, la trecutul maritim glorios al lusitanilor și/sau la viața săracilor. Acest gen muzical este de obicei asociat cu cuvântul portughez saudade, care descrie "tânjirea după ceva" sau "dorința puternică de ceva" (acest "ceva" fiind, de cele mai multe ori, foarte aproape de semnificația cuvântului românesc dor). https://ich.unesco.org/en/RL/fado-urban-popular-song-of-portugal-00563#video A fost urmat de dieta mediteraniană (2013), cântecele polifonice din Alentejo (2014), manufactura clopotelor pentru animale (2015), vânătoarea cu șoimi și tehnica de fabricare a ceramicii negre Bisalhães (2016). https://ich.unesco.org/en/RL/mediterranean-diet-00884#video https://ich.unesco.org/en/RL/cante-alentejano-polyphonic-singing-from-alentejo-southern-portugal- 01007#video https://ich.unesco.org/en/USL/manufacture-of-cowbells-01065#video https://ich.unesco.org/en/USL/bisalhaes-black-pottery-manufacturing-process-01199#video

2.4.2 Spania

Cu cele 46 elemente înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, Spania ocupă al doilea loc în Europa, după Italia. Dintre acestea, doar 4 sunt situri naturale și 2 mixte, restul fiind locații culturale.

1984 Parcul Güell, Palau Güell și Casa Milà 1986, 2001 arhitectura mudierilor din în Barcelona Aragon 1984 Mănăstirea și Escorialul, Madrid 1986 Parcul național Garajonay - natural 1984 Catedrala din Burgos 1986 Orașul vechi istoric din Cáceres 1984 Alhambra, Generalife și Albaicín, 1986 Orașul vechi istoric din Toledo Granada 1987 Catedrala, Alcazarul și Archivo de 1984 Centrul istoric al Córdobei Indias din Sevilla 1985 Monumentele din Oviedo și ale 1988 Orașul vechi istoric din Salamanca regatului Asturias 1991 Mănăstirea Poblet 1985 Peșterile din Altamira 1993 Situl arheologic din Mérida 1985 Orașul vechi din Segovia 1993 Mănăstirea Regală din Santa María de 1985 Orașul vechi din Santiago de Guadalupe Compostela 1993 Drumul de pelerinaj spre Santiago de 1985 Orașul vechi din Ávila și bisericile Compostela extra-murale 1994 Parcul național Doñana - natural 1996 Orașul istoric fortificat Cuenca

1996 La Lonja de la Seda din Valencia 2000 Bisericile romanice catalone din Vall 1997 Palau de la Música Catalana și Hospital de Boí de Sant Pau, Barcelona 2000 Ansamblul arheologic din Tarragona 1997 Las Médulas 2001 Peisajul cultural din Aranjuez 1997 Mănăstirile San Millán de Yuso și Suso 2001 Ansamblurile monumentale 1997 Pirinei – Mont Perdu - mixt renascentiste din Úbeda și Baeza 1998 Arta rupeastră a Arcului Mediteranean 2006 Podul Vizcaya (Biscaya) al Peninsulei Iberice 2007 Parcul național Teide de pe insula 1998 Universitatea și vechiul centru istoric Tenerife - natural din Alcalá de Henares 2009 Torre de Hércules 1999 Insula Ibiza, biodiverstate și cultură - 2011 Peisajul cultural Serra de Tramuntana mixt de pe insula Mallorca 1999 San Cristóbal de La Laguna 2012 Almadén (loc de extragere a 2000 Siturile arheologice din Sierra de mercurului) Atapuerca 2017 Pădurile virgine de fag - natural 2000 Crângul de palmieri din Elche 2000 Fortificațiile romane din Lugo Alhambra, Generalife și Albayzín, Granada - Palatul Alhambra este una dintre cele mai mari comori arhitectonice ale Spaniei, dovadă de necontestat a moștenirii culturale din perioada maură. Grădinile Generalife sunt cu adevărat superbe, iar cartierul Albayzín este una dintre cele mai frumoase zone medievale din Europa.

Antoni Gaudí a fost un geniu al arhitecturii, iar șapte dintre cele mai importante lucrări ale sale, din zona Barcelonei, se află pe Lista Patrimoniului Mondial.

Centrul istoric din Cordoba - Cordoba este un oraș mic și fermecător, care a fost inclusiv capitala Spaniei. Centrul său istoric este plin de străduțe înguste, piețe și alei, toate aflate în jurul fostei moschei, din 1236 și se numește Mezquita. Astăzi are rol de catedrală.

Remarcându-se prin biodiversitate și cultură, insula Ibiza a fost influențată cultural, de-a lungul timpului, de romani, bizantini, arabi și creștini.

Mănăstirea El Escorial de lângă Madrid este de fapt un sit regal, care funcționează ca mănăstire, palat regal, bibliotecă, spital, bazilică, muzeu, universitate, pantheon.

Parcul Național Teide Tenerife, este cel mai mare parc național din Spania, localizat în jurul vulcanului activ Pico del Teide. Cu o înălțime de 3.718 m deasupra 30

nivelului mării și aproximativ 7.000 m față de fundul oceanului, este al treilea vulcan de pe Pământ ca înălțime și masă, după vulcanii Mauna Loa și Mauna Kea, amândoi situați pe insula Hawaii.

Drumul de pelerinaj către Santiago de Compostella - Pelerinajul de la Santiago de Compostella se numește El Camino și începe din Franța, ajungând până în micul orășel din Spania.

Pe lista Patrimoniului imaterial sunt înscrise 16 elemente, unele în comun cu alte state: dieta mediteraniană, vânătoarea cu șoimi. https://ich.unesco.org/en/lists?display=default&text=&inscription=0&country=00069&multinational=3&type= 0&domain=0&display1=inscriptionID#tabs Remarcăm prezența pe listă a unui gen muzical, care a apărut și s-a dezvoltat în Spania, preponderent în regiunea Andaluzia – flamenco. Acest gen e caracterizat de o ritmicitare pronunțată, fiind folosite castaniete, și adesea cântecele flamenco sunt însoțite de dansul omonim. Rădăcinile flamenco nu sunt cunoscute cu precizie, însă adesea sunt citate influențe din culturile islamică, sefardă, țigănească, alături de cultura locală andaluză. https://ich.unesco.org/en/RL/flamenco-00363#video

2.4.3 Italia

Italia este statul de pe Glob care deține cel mai mare număr de situri înscrise pe lista Patrimoniului Mondial – 53, din care 48 locații culturale și 5 naturale.

1979 Picturile rupestre din Val Camónica 1995 Centrul istoric din Siena (Lombardia) 1995 „Crespi d’Adda” 1980 Biserica și Mănăstirea Dominicană 1995 Centrul vechi istoric din Napoli „Santa Maria delle Grazie” cu tabloul „Cina 1995 Orașul renascentist Ferrara cea de Taină” a lui Leonardo da Vinci din 1996 Monumentele paleocreștine din Milano Ravenna 1980 Centrul istoric al Romei, bunurile 1996 Centrul istoric al orașului Pienza papale situate în orașul ce beneficiază de 1996 „Castel del Monte” drepturile de extrateritorialitate și basilica 1996 „Trullile” din Alberobello San Paolo Fuori le Mura 1997 Situl arheologic Valle dei Templi 1982 Centrul vechi istoric din Florența (Valea templelor) din Agrigento 1987 Il Campo dei Miracoli din Pisa 1997 „Su Nuraxi” din Barumini (Sardinia) 1987 Veneția și laguna sa 1997 Palatul Regal din Caserta, cu parcul, 1990 Centrul vechi istoric din San apeductul Vanvitelli și complexul San Gimignano Leucio 1993 Sassi di Matera din Matera 1997 Vila romană din Casale din Sicilia 1994, 1996 Centrul vechi istoric din Vicenza 1997 Domul, Torre Cívica și Piazza Grande și vilele lui Andrea Palladio din regiunea din Modena Veneto 1997 Grădina botanică din Padova 32

1997 Peisajul cultural de la Portovenere și 2004 Necropolele etrusce din Cerveteri și Cinque Terre Tarquinia 1997 Coasta amalfitană 2004 „Val d'Orcia” 1997 Reședințele Casei Regale de Savoia din 2005 Siracuza și necropola de la Pantalica Torino și împrejurimi 2006 Genova („Strade Nuove” și „Palazzi 1997 Siturile arheologice din Pompei, dei Rolli”) Herculaneum și Torre Annunziata 2008 Orașele Mantova și Sabbioneta 1998 Centrul istoric al orașului Urbino 2008 Calea ferată retică din zona Albula și 1998 Situl arheologic și biserica patriarhală Bernina din Aquileia 2008 Centrul vechi istoric din San Marino și 1998 Parcul național Cilento și Vallo di Monte Titano Diano, cu siturile arheologice de la Paestum, 2009 Alpii Dolomitici natural Velia și Mănăstirea carthuziană din Padula 2010 Monte San Girgio natural 1999 „Villa Adriana” din Tivoli 2011 Lombarzii în Italia, locuri asociate cu 2000 Centrul istoric vechi din Verona aceștia (568-774 e.n.) 2000 Insulele Eoliene natural 2011 Siturile palafitice preistorice din jurul 2000 Basilica „San Francesco” din Assisi Alpilor de pe teritoriul Italiei 2001 „Villa d'Este” din Tivoli 2013 Vulcanul Etna natural 2002 Orașele barocului târziu din Val di 2013 Vilele și Grădinile Medici din Toscana Noto 2017 Pădurile virgine de fag – natural 2003 „Sacri Monti” din Piemont și 2017 Zidurile venețiene de apărare Lombardia Cinque Terre sau Cele Cinci Pământuri desemnează o porțiune mică din coasta stâncoasă a Rivierei Italiene, locul în care omul a ales sa construiască cinci asezări, departe de vârtejul civilizației, dar la doar un pas de capriciile câteodată năvalnice ale mării. O vacanță in Cinque Terre este ca o călătorie înapoi în timp…

Întregul oraș (și întreaga lagună) Veneția au fost declarate în 1979 Patrimoniu al Umanității de către UNESCO. Orașul este împărțit în șase cartiere, așa-numitele „sestieri”: Dorsoduro, Santa Croce, San Polo, 33

San Marco, Cannaregio și Castello, cuprinzând 118 insule si 354 poduri. Piața San Marco poate fi considerată „centrul centrului” orașului, una dintre cele mai frumoase din lume. Aici se găsește Bazilica San Marco, Palatul Ducal și clopotnița bazilicii. Un alt simbol al orașului este Podul Rialto, pe care se găsesc magazine.

Situl din centrul Romei, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1980 şi extins în 1990, cu o suprafață de 1485 hectare, cuprinde câteva din monumentele importante din antichitate: forumurile, Mausoleul lui Augustus, Mausoleul lui Hadrian, Panteonul, Columna lui Traian şi Columna lui Marcus Aurelius, precum şi clădiri publice şi de cult ale Romei papale: bazilicile Santa Maria Maggiore (Basilica di Santa Maria Maggiore), Sfântul Ioan din Lateran (San Giovanni in Laterano) şi Sfântul Paul din afara Zidurilor (San Paolo fuori le Mura).

Alberobello este un oraș micuț din provincia Bari, Italia. Fermecătoarele căsuțe Trulli au fost trecute în 1996 pe lista Patrimoniului Mondial. Tot în Pulia se găsește Castel del Monte, datând din 1240, din timpul domniei lui Frederick al II-lea, o combinație de elemente islamice și gotice.

În ceea ce privește vulcanul Etna, “craterele din vârf, conuri de zgură, fluxurile de lavă, peşterile de lavă şi depresiunile în Valle del Bove fac din muntele Etna o destinaţie preferată pentru

cercetare şi educaţie”, a estimat UNESCO, care notează că acesta continuă să „influenţeze vulcanologia, geofizica şi alte discipline de cunoaştere a Pământului”.

Pe lista patrimoniului imaterial sunt înscrise: Opera dei Pupi, teatru de păpuși din Sicilia și cântecele pastorale din Sardina (în 2008), manufactura tradițională a viorilor din Cremona (2012), dieta mediteraniană și procesiunile religioase de purtare pe umeri a unor structuri de lemn (2013), practica agricolă tradițională de cultivare a viței-de-vie a comunității din Pantelleria (2014) și vânătoarea cu șoimi (2016). Meşteşugul de a fabrica viorile aşa cum le ştim astăzi a apărul în secolul al XVI- lea în Italia. În Cremona au trăit trei mari familii de lutieri : Amati (1500-1740), Guarneri (1626-1744) şi Stradivari (1644-1737). Lutierii cremonezi din zilele noastre sunt convinși că împărtășirea cunoștințelor este fundamentală pentru menținerea acestui meșteșug, iar dialogul cu muzicienii este considerat esențial pentru a înțelege nevoile lor.

https://ich.unesco.org/en/RL/traditional-violin-craftsmanship-in-cremona-00719#video https://ich.unesco.org/en/lists?display=default&text=&inscription=0&country=00110&multinational=3&type= 0&domain=0&display1=inscriptionID#tabs

2.4.4 Grecia

Grecia are 17 situri UNESCO, două din ele mixte: Muntele Athos și Mănăstirile de la Meteora (din 1988), 15 culturale: Templul lui Apollo din Bassae (1986), Situl arheologic din Delphi și Acropola din Atena (1987), Monumentele paleocreștine și bizantine din Salonic, Vechiul oraș Epidaurus și Orașul medieval Rhodos (1988), Situl arheologic din Olympia și Situl arheologic din Mystras (1989), Insula Delos și Mănăstirile Daphni - lângă Atena, Hosios Lukas - lângă Delphi și Nea Moni - pe insula Chios (1990), Pythagoreionul și Heraionul de pe insula Samos (1992), Situl arheologic de la Vergina (1996), Siturile arheologice de la Micene și Tirint și Centrul vechi istoric cu mănăstirea Sf.Ioan și Peștera Apocalipsei de pe insula Patmos (1999), Centrul vechi istoric din orașul Corfu (2007). Un loc aparte în lumea monahală ortodoxă îl ocupă Muntele Athos, care a stat de veghe secole de-a rândul şi a fost mereu unul dintre stâlpii duhovniceşti ai Bisericii ortodoxe. Athos-ul este un munte (2033 m) situat pe peninsula cu acelaşi nume (lungime 60 km şi lăţime 8-12 km, suprafaţa 360 km pătraţi) din nordul Greciei. Peninsula este unul dintre cele trei braţe ale Peninsulei Chalcidice din Marea Egee, situată între Tesalonic şi Istanbul, şi este accesibilă numai pe mare. Aici se află 20 de mânăstiri, 12 schituri şi o mulţime de chilii, în care trăiesc peste 1.500 de monahi ortodocşi. Meteora („mijlocul cerului”, „suspendat în aer” sau „sus în ceruri”) este unul dintre cele mai mari și cele mai importante complexe de mănăstiri ortodoxe din Grecia, al doilea după Muntele Athos. Cele șase mănăstiri sunt construite pe piloni din piatră naturală (gresie), la marginea de nord-vest a Câmpiei Tesaliei în apropierea râului Pinos și Munților Pindului, în centrul Greciei. Cel mai apropiat oraș este Kalambaka.

Ca fenomen fizic este unic în toată lumea. Această formațiune de stânci a luat naștere datorită unui con în formă de deltă, constituit din pietre de râu și nămol, care se vărsau în vechiul lac tessalic. După separația geologică a masivilor muntoși ai Olimpului și ai Ossei, apele lacului au găsit ieșire la Marea Egee prin valea Tembi. Atunci, acest masiv în formă de deltă s-a scindat în pietre și stânci uriașe compacte cu înălțimi de până la 400 metri, modelate, ulterior, de eroziune).

Acropole, poate cea mai cunoscută citadelă antică din lume, veghează asupra Atenei, de pe ''stânca sacră''. Acropola (gr. akropolis, akros - ridicat, polis - oraș) și monumentele sale formează cel mai impresionant complex arhitectural lăsat moștenire de Grecia antică. Potrivit UNESCO, cele mai importante monumente construite, la acea vreme, au fost Parthenonul — construit de Ictinus, Erechteum, Propylaea — calea monumentală de acces la Acropolis, proiectată de arhitectul Mnesicles, și templul zeiței Atena Nike. Operele de arhitectură au exercitat o influență de nemărginit nu numai pentru antichitatea greco-romană, perioadă în care erau considerate un etalon pentru lumea Mediteranei, ci și pentru perioada contemporană.

În centrul istoric al oraşului Corfu, situat în Insulele Ionice, un element de interes este Vechea Cetate, construită de veneţieni în 1546 pe locul unui străvechi castel, în interiorul se găsește şi o mică biserică, ridicată de britanici în secolul al XIX-lea. Din punctul său cel mai înalt, marcat de far, vei avea parte de cele mai spectaculoase vederei asupra oraşului şi încă mai departe, peste mare, asupra Albaniei.

Tradițiile apreciate de UNESCO sunt: dieta mediteraniană (2013), tehnicile de cultivarea a masticului din Insula Chios (2014), sculptura în marmură din Tinos (2015) și Momoeria, sărbătoarea Anului Nou în opt sate din zona Kozani, Macedonia de Vest (2016). Dieta mediteraneană a fost inclusă în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității în anul 2013. Comunitățile reprezentative pentru dieta mediteraneană, care au participat la depunerea documentației pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO, se află pe teritoriul statelor: Cipru, Croația, Spania, Grecia, Italia, Maroc și Portugalia. “Tradiția servirii mesei laolaltă reprezintă fundamentul identității culturale și al continuității comunităților în regiunile bazinului mediteranean. Este un moment de «împărtășire socială» și comunicare, de afirmare și reiterare a identității familiei, grupului sau a comunității” — arată descrierea UNESCO. Dieta mediteraneană presupune o serie de abilități, cunoștințe, obiceiuri, simboluri și tradiții în ceea ce privește culturile agricole, recolta, pescuitul, creșterea animalelor, conservarea, procesarea, prepararea și, în mod special, distribuirea și consumul de produse culinare. Întregul proces se derulează cu o anumită măiestrie și necesită utilizarea unor recipiente specifice pentru transport, conservare și consum, cum ar fi vasele de ceramică. Tot acest ritual evidențiază valori precum ospitalitatea, interacțiunea în comunitate, dialogul intercultural, creativitatea și un mod de viață ghidat de respect pentru diversitate.

https://ich.unesco.org/en/RL/mediterranean-diet-00884#video https://ich.unesco.org/en/lists?display=default&text=&inscription=0&country=00084&multinational=3&type= 0&domain=0&display1=inscriptionID#tabs

2.4.5 Franța

Lista Patrimoniului Mondial cuprinde 43 locații din Franța: 3 naturale – în Corsica, în Reunion și în Noua Caledonie, 1 mixt – comun cu Spania, în Munții Pirinei și 39 culturale.

1979 Grotele decorate din valea râului 1981 Teatrul roman și Arcul de Triumf din Vézère Orange 1979 Biserica Sf.Maria Magdalena din 1981 Castelul Fontainebleau și parcul său Vézelay 1981 Monumente romane și romanice din 1979 Catedrala din Chartres Arles 1979 Ansamblul medieval și golful Mont 1982 Salina regală din Arc-et-Senan Saint-Michel 1983 Capul Girolata și Capul Porto, 1979 Palatul Versailles și parcul său rezervația națională Scandola și Piana Calenches din Corsica natural 1981 Abația cisterciană Fontenay 1983 Biserica din Saint-Savin sur Gartempe 1981 Catedrala din Amiens 1983 Piețele Stanislas, de la Carrière, și d'Alliance în Nancy 39

1985 Pont du Gard 2001 Provins, târg medieval 1988 Strasbourg - Grande île 2005 Centrul orașului Le Havre 1991 Paris, malurile Senei 2005 23 belfride din nordul țării 1991 Paris, Turnul Eiffel 2005 Centrul orașului Bordeaux 1991 Reims, Catedrala Notre-Dame, Bazilica 2008 Fortificațiile Vauban Saint-Rémi și Palais du Tau 2008 Lagunele din Noua Caledonie natural 1992 Catedrala din Bourges 2010 Orașul episcopal Albi 1995 Centrul istoric din Avignon 2010 Zona vulcanică din insula La Réunion 1996 Canal du Midi natural 1997 Cetatea fortificată istorică Carcassonne 2011 Platourile de calcar Causses și 1997 Pirinei – Mont Perdu mixt Cévennes 1998 Locurile istorice din Lyon 2011 Siturile palafitice preistorice din jurul 1998 Drumurile franceze de pelerinaj spre Alpilor de pe teritoriul Franței Santiago de Compostela (Spania) 2012 Zona minieră din Nord-Pas-de-Calais 1999 Zona viticolă Saint-Émilion cu 2017 Taputapuātea - Polinezia vestigiile sale istorice 2000 Valea Loarei între Sully-sur-Loire și Chalonnes Mont Saint Michel este o mică insulă stâncoasă situată la aproximativ un km nord de coasta Franței, în Normandia. Muntele este cunoscut datorită Mănăstirii Benedictine și unei biserici impunătoare, care ocupă mare parte din insula ce răsare din apele Canalului Mânecii. Mont St Michel este legată de continent printr-un pod natural îngust, care, înainte de a fi modernizat, era acoperit de apă în timpul fluxului, oferind muntelui o conotație mistică. Iinsula a fost declarată un monument istoric în anul 1874.

Catedralele Notre-Dame de Chartres și Notre-Dame de Reims sunt considerate simboluri majore ale stilului gotic în Franța. De interes în Chartre sunt "Sancta Camisa" (un veşmânt bănuit a fi purtat de Fecioara Maria), precum și calitatea și multitudinea vitraliilor. Reims se remarcă prin numărul mare de statui – 2303.

Palatul Versailles este unul dintre cele mai mari și opulente castele din întreaga lume. Cu peste 2100 de ferestre, 1250 de șeminee si 67 de scări interioare, castelul Versailles este un exemplu perfect de artă franceză a secolului al XVIII-lea. Sala Oglinzilor, lungă de 73 de metri, lată de 10,5 metri și înaltă de 12,3 metri are pe tavan pictate câteva scene din viața regelui Ludovic al XIV-lea. Parcul superb al palatului, proiectat de peisagistul André Le Nôtre, nu este format doar din grădini, ci este şi un adevărat muzeu, având numeroase statui, ansambluri sculpturale şi o mulţime de fântâni, alimentate cu apă de ţevi a căror lungime însumată este de circa 50 de kilometri.

Oraş-cetate înfloritor în Evul Mediu apusean, însângerat de ura furioasă a papalităţii, Carcassonne se constituie astăzi într-una dintre cele mai mari comori turistice a Franţei: una dintre cele mai încântătoare, interesante şi bine păstrate cetăţi din întreaga lume.

Calanques de Piana din Corsica, o interesantă formaţiune de roci sculptate de vânt şi de mare, oferă un spectacol de culori, de la auriu la roz, mergând până la roșu, în funcţie de poziţia soarelui, reprezentând pentru orice iubitor de natură un loc inedit, unde muntele și marea se combină într-un decor de-a dreptul grandios. De altfel, întreaga zonă de coastă - Capul Girolata și Capul Porto, rezervația națională Scandola - este de o frumuseţe uimitoare, motiv pentru care este inclusă pe lista Patrimoniului Mondial Natural UNESCO.

Dintre cele 15 elemente de pe Lista Patrimoniului Imaterial ne oprim asupra tapițeriilor Aubusson, o tradiție veche de secole care constă în țeserea unei imagini utilizând procedee tradiționale practicate în Aubusson și în alte localități din regiunea Creuse din Franța. În anul 2010 a primit recunoaștere UNESCO gastronomia franceză, întrucât, cu ritualurile şi cu modul ei original de prezentare, provine "dintr-o practică socială, concepută pentru a celebra cele mai importante momente din vieţile indivizilor şi ale grupurilor".

https://ich.unesco.org/en/lists?display=default&text=&inscription=0&country=00077&multinational=3&type= 0&domain=0&display1=inscriptionID#tabs

2.4.6 Marea Britanie

În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de nord există 26 situri culturale, 4 naturale și 1 mixt.

1986 Giant's Causeway natural 1986 Stonehenge, Avebury și siturile 1986 Cetatea și Catedrala din Durham megalitice asociate 1986 Monumentele industriale din 1986 Cetățile și orașele fortificate ale regelui Ironbridge Edwards I, din vechiul Comitat Gwynedd 1986 Parcul regal „Studley Royal” și ruinele 1986, 2004, 2005 Insulele St. Kilda mixt abației „Fountains Abbey” 1987 Palatul Blenheim 43

1987 Orașul Bath 2000 Peisajul industrial din Blaenavon 1987, 2005 „Valul lui Hadrian” (limita 2000 Orașul vechi St. George și fortificațiile Imperiului roman) aferente de pe insula Bermuda 1987 Westminster (Palatul și Abația) și 2001 Peisajul industrial din Derwent Valley Biserica Sf.Margareta din Londra 2001 Satul industrial Saltaire 1988 Insula Henderson natural 2001 Așezarea industrială New Lanark din 1988 Turnul „Tower” din Londra Scoția 1988 Catedrala, fosta Abație Sf. Augustin și 2001 Litoralul de la Dorset și de la est de Biserica Sf. Martin din Canterbury Devon ("Jurassic Coast") natural 1995 Edinburgh 2003 Grădinile botanice regale de la Kew 1995, 2004 Rezervațiile de pe pe insula (Londra) Gough și de pe insulele Inaccesibile natural 2004 Vechiul oraș portuar Liverpool în 1997 Greenwich pericol 2006 Peisajul minier din Cornwall și de la vest de Devon 1999 Monumentele neolitice de pe insula 2017 Districtul Lacurilor Orkney Orașul Bath oferă o incursiune în istoria veche a Angliei, de la celţi până la anglo- saxoni, dar şi mai departe în timp, în vremea în care oraşul era o staţiune balneară romană. Şi acum pot fi vizitate Băile Romane, care au fost construite în anul 60 e.n.. Printre alte obiective turistice deosebite se mai numără Abaţia Bath, construită de către normanzi în secolul al XI-lea şi Royal Crescent, care este un exemplu perfect de arhitectură georgiană.

Stonehenge, localizat în Câmpia Salisbury, comitatul Wiltshire, este un monument megalitic, probabil cel mai important monument preistoric din Anglia. Denumirea sa înseamnă „pietre în picioare”, în limba engleză veche. Nu se cunoaște perioada exactă când a fost construit și nici de către cine. O teorie mai veche avansează ipoteza că autorii săi ar fi fost druizii, un fel de administrație religioasă existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat, însă, că 44

Stonehenge a început să fie construit cu cel puțin 1000 de ani înaintea apariției acestora pe scena istoriei, adică începând cu 2950 î.Hr., ajungând în anul 1600 î.Hr la forma pe care o cunoaștem azi. În prezent, ansamblul monumental de la Stonehenge este alcătuit din patru cercuri concentrice, formate din 110 blocuri de formă paralelipipedică, cunoscute sub denumirea de menhire (cele verticale) și dolmene (cele orizontale). În interiorul cercurilor se găsesc 56 de morminte, cunoscute sub denumirea de “gropi Aubrey” – după numele colecționarului de antichități John Aubrey, cel care le-a descoperit, în secolul al XVII-lea. Multe dintre ele conțin rămășițe umane, oase și dinți, datând din perioada 3030-2880 î.Hr., constituind cea mai veche groapă comună din istoria locală. Arheologii au demonstrat însă că gropile propriu-zise sunt cu mult mai vechi decât aceste resturi umane, nefiind deloc exclus ca, inițial, să fi fost executate în cu totul alt scop și abia ulterior să devină morminte pentru anumite persoane cu rang social sau religios înalt.

Oraşul Canterbury este situat pe malurile râului Stout şi este sediul Arhiepiscopiei de Canterbury, cea mai mare autoritate religioasă din Anglia. Localitatea a devenit cunoscută după ce a fost prezentată de Chaucer în volumul „Povestirile din Canterbury”. Oraşul este patrimoniu UNESCO din 1988, iar principalul obiectiv turistic este Catedrala. Clădirea impunătoare este celebră în urma unui episod trist din istoria Anglia: în anul 1170 aici a fost asasinat arhiepiscopul Thomas Becket.

Greenwich este renumit prin observatorul astronomic de aici. Prin rezoluția din 1884 a Conferinței Internaționale a Meridianului (în engleză: International Meridian

Conference) acest observator a fost ales drept origine a longitudinii („meridianul zero”), o convenție urmată în toată lumea.

Zidul lui Hadrian (în latină: Vallum Aelium, în engleză: Hadrian's Wall; numit și Limesul lui Hadrian) a fost o fortificație construită în anii 120 - 128 d.Hr.[sau 120 - 130 d.Hr., în Anglia romană, la ordinele împăratului roman Hadrian. Făcea parte din limes, granița fortificată a Imperiului Roman, care străbătea aproape toată Europa până la Marea Neagră și ajungea și până în Asia Mică și Orientul Apropiat.

Turnul Londrei, monument renumit la nivel internațional și una dintre structurile emblematice ale Angliei, reprezintă cel mai complet exemplu de palat-fortăreață din secolul al XI-lea, rămas în Europa.

Marea Britanie nu a inclus niciun element pe Lista Patrimoniului Imaterial.

2.4.7 Germania

Și Germania este unul dintre statele cu o prezență semnificativă pe Lista Patrimoniului mondial: 39 situri culturale și 2 locații naturale.

1978 Domul din Aachen 1990 Palatele și parcurile din Potsdam și 1981 Reședința din Würzburg Berlin 1981 Domul din Speyer 1991 Mănăstirea Lorsch 1983 Wieskirche din Steingaden, Bavaria 1992 Vechea mină Rammelsberg și orașul 1984 Castelele Augustusburg și Falkenlust vechi istoric din Goslar din Brühl 1993 Mănăstirea Maulbronn 1985 Catedrala Sfânta Maria și Biserica 1993 Orașul vechi istoric din Bamberg Sfântul Mihail din Hildesheim 1994 Biserica Colegiata (Stiftskirche), 1986 Monumentele romane, Catedrala castelul și orașul istoric vechi din Sfântul Petru și Biserica Maica Domnului Quedlinburg din Trier 1994 Vechea uzină siderurgică din 1987 Orașul vechi istoric (germană: Altstadt) Völklingen din Lübeck 1995 Situl fosilifer Messel natural

1996 Clădirile „Bauhaus” din Weimar și 2006 Centrul vechi și cartierul Stadtamhof Dessau din Regensburg 1996 Domul din Köln 2008 „Siedlungen der Berliner Moderne” din 1996 Monumentele comemorative ale lui Berlin Luther din Eisleben și Wittenberg 2009 Marea Wadden („Wattenmeer”) - o 1998 Centrul vechi istoric din Weimar zonă tidală de la Marea Nordului, ținând 1999 Castelul Wartburg parțial și de Olanda și Danemarca natural 1999 Insula Muzeelor din Berlin 2010 Mănăstirea Walkenried și instalațiile 2000 Insula monastică Reichenau istorice de gestiune a apei din zona muntoasă 2000 Peisajul cultural-natural de la Dessau- Harz Wörlitz 2011 Vechile păduri de fag din Germania 2001 Complexul industrial al minei de 2011 Siturile palafitice preistorice din jurul cărbuni Zollverein din Essen Alpilor de pe teritoriul Germaniei 2002 Cursul mijlociu al Rinului 2011 Uzinele Fagus din Alfeld 2002 Centrele vechi istorice ale orașelor 2012 Opera (Markgräfliches Opernhaus) din Stralsund și Wismar Bayreuth 2004 Primăria și Statuia lui Roland din 2013 Parcul Wilhelmshöhe din Kassel Bremen 2017 Arta rupestră din peșterile Jurei Suabe 2004 Parcul Muzakowski din Bad Muskau 2005 Limesul german Domul din Köln reprezintă un monument istoric și de arhitectură, catedrală a Arhiepiscopiei romano-catolice din orașul german. Patronul protector al domului este Sfântul Petru. Construcția impozantă a domului a fost clădită în stil gotic, asemănător catedralelor din Sevilla și Milano. Cele mai de seamă lucrări interioare de artă sunt: Sarcofagul Magilor, un sarcofag aurit datând din secolul al XIII-lea, cel mai mare relicvar din Occident, și Vechea Cruce (aproximativ 970) aflată lângă sacristie, care este cea mai veche cruce din Alpi.

Trier, fondat sub numele Augusta Treverorum în anul 16 înaintea erei noastre sub conducerea împăratului roman Augustus, nu este doar cel mai vechi oraş al Germaniei, 48

dar şi cel mai important centru al construcţiilor monument antice şi al comorilor artistice. Acest lucru devine evident deja privind Porta Nigra, cea mai bine conservată poartă a oraşului din lumea antică şi azi emblema oraşului de pe râul Mosel. Dar şi construcţiile monument din perioada Evului Mediu, cum ar fi Domul Sf. Petru, cel mai vechi din Germania, sau Biserica Sfintei Maria în stilul gotic timpuriu impresionează puternic.

Insula Muzeelor din Berlin (Museumsinsel) este un ansamblu unic de cinci muzee, construit pe o insula mică din mijlocul raului Spree, între anii 1824 si 1930. Cel mai cunoscut muzeu din complex, Muzeul Pergamon al lui Alfred Mussel (1930), a fost construit ca urmare a necesității de spatiu expozitional suplimentar pentru artefactele descoperite în urma excavarilor din secolul 19 ale arheologilor germani din Pergamon si Asia Micî. Vizitatorii admiră Altarul Pergamon reconstruit, Poarta Pieței din Miletus și Poarta Ishtar.

Rezervația biosferei Marea Wadden cuprinde, conform UNESCO, cel mai amplu sistem tidal de nisipuri și straturi de mâl din lume. Suprafața inclusă în patrimoniul UNESCO se întinde pe teritoriul a trei state, acoperind Zona de conservare olandeză din Marea Wadden, Parcurile naționale ale Mării Wadden din Saxonia Inferioară și landul Schleswig - Holstein, Germania, și cea mai mare parte a Zonei maritime de conservare daneze a Mării Wadden. Rezervația Marea Wadden este o zonă de litoral relativ plat, format din zone umede, care au dat naștere unei multitudini de habitate tranzitorii: canale de maree, bancuri de nisip, pajiști cu iarbă de mare, straturi de scoici, terase mlăștinoase, estuare, plaje și dune. Rezervația adăpostește numeroase specii de plante și animale, între care se numără mamifere marine precum foci comune, foci gri și delfini. Este considerată una din cele mai importante zone pentru păsările migratoare, putând fi prezente, în același timp, până la 6.1 milioane de păsări.

Pe Lista Patrimoniului Imaterial figurează, din 2016, practica organizării intereselor comune în cooperative și vânătoarea de soimi.

https://ich.unesco.org/en/lists?display=default&text=&inscription=0&country=00005&multinational=3&type= 0&domain=0&display1=inscriptionID#tabs

2.4.8 Austria

Pe Lista Patrimoniului Mondial figurează nouă situri culturale: Centrul istoric al orașului Salzburg și Palatul și Grădinile Schönbrunn din Viena (1996), Peisajul cultural Hallstatt-Dachstein din regiunea Salzkammergut (1997), Linia ferată din Semmering (1998), Centrul istoric din Graz și castelul Eggenberg (1999), Peisajul cultural din Wachau (2000), Centrul istoric al Vienei (2001) și Siturile palafitice preistorice din jurul Alpilor de pe teritoriul Austriei (2011) și un sit natural: Pădurile virgine de fag (2017). Centrul istoric al orasului Salzburg, denumit Altstadt, se află pe malul stâng al râului Salzach și este inclus în patrimoniul cultural mondial al UNESCO, ca un loc încărcat de cultură și istorie. Este renumit pentru arhitectura sa barocă, având mai multe capodopere ale genului baroc pe metru pătrat decât oricare alt oraș din lume. De asemenea, în Altstadt, pe Getreidestrasse, numărul 9, s-a născut la 27 Ianuarie 1756 Wolfgang Amadeus Mozart. Până la 17 ani a locuit în oraş, unde a fost muzician la curtea regală.

Calea ferată Semmering este o porțiune a căii ferate de sud din Austria, Sudbahn, care circulă între Viena și Graz și se continuă prin Maribor, Ljubljana și, eventual, Triest. Este o cale ferată într-o regiune de munte, a fost deschisă în anul 1854. Are o lungime de 41 kilometri, iar distanța în "linie aeriană" este de 21 kilometri. Calea ferată parcurge un traseu cu o diferență de nivel de 459 metri. Traversează 14 tuneluri dintre care unele au până la 1.512 metri lungime, 16 viaducte (unele cu două nivele), peste o sută de poduri arcuite din piatră.

Castelul Schönbrunn este fosta reședință de vară a familiei imperiale și, din 1780, de când a fost terminat, sub împărăteasa Maria Terezia, a fost domiciliul preferat al familiei Habsburg. Castelul și grădina se întind pe o suprafață de 176 de hectare. Clădirea principală a castelului este lungă de 175 metri și are o fațadă simetrică în stil baroc. Încăperile de la Schönbrunn sunt păstrate în stil rococo și sunt cu mult mai luxoase decât cele de la Hofburg, unele dintre ele sunt chiar ornate din abundenţă. Parcul castelului a fost inițial teren de vânătoare fiind configurat între anii 1706-1707 ca parc în stil franțuzesc, ca mai apoi între 1753-1775 să fie transformat într-un peisaj baroc. Gloriette, o construcție sub formă de arcadă pe locul unde trebuia să fie inițial construit castelul, a fost ridicată în 1775 în memoria soldaților căzuți în serviciile aduse imperiului și împăratului. De la Gloriette se deschide o panoramă fantastică nu numai asupra parcului și castelului ci și deasupra Vienei.

Lista Patrimoniului Imaterial include 4 bunuri din Austria: carnavalul din Imst (2012), arta ecvestră a Școlii spaniole de echitație din Viena (2015), centrele regionale de artizanat și vânătoarea cu soimi (2016). Școala spaniolă de călărie din Viena este singura instituție din lume în care este păstrată și cultivată înalta artă a călăriei renascentiste. În compania cailor lipițani, cu mișcarile lor precise, pe ritm de muzică, spectatorului îi este oferită o reprezentație unică, într-una dintre cele mai frumoase săli de călărie din lume, în decorul baroc oferit de Palatul Hofburg.

https://ich.unesco.org/en/RL/classical-horsemanship-and-the-high-school-of-the-spanish-riding-school- vienna-01106#video https://ich.unesco.org/en/RL/schemenlaufen-the-carnival-of-imst-austria-00726#video https://ich.unesco.org/en/BSP/regional-centres-for-craftsmanship-a-strategy-for-safeguarding-the-cultural- heritage-of-traditional-handicraft-01169#video https://ich.unesco.org/en/RL/falconry-a-living-human-heritage-01209#video

2.5 Sinteze și evaluare

I. Desfășurați un concurs pe echipe, fiecare echipă prezentând spre recunoaștere celorlalte echipe un colaj de imagini cu elemente din Patrimoniul Mondial UNESCO dintr- un anumit stat. II. Întocmiți un studiu de caz pentru un obiectiv UNESCO european, argumentând alegerea făcută. III. Realizați o miniexpoziție cu fotografii personale ale obiectivelor UNESCO vizitate. IV. Accesați quiz-urile referitoare la patrimoniul euroipean UNESCO, accesând site-ul următor http://www.jetpunk.com/tags/europe V. Localizați pe hărțile statelor Europei situri UNESCO. VI. Realizați un text argumentativ despre importanța cunoașterii și implicării în păstrarea patrimoniului european. VII Realizați o expoziție culinară cuprinzând produse din gastronomia franceză și din dietate mediteraneană, care au primit recunoaștere internațională. VIII. Urmăriți și comentați video-urile propuse în linkul următor https://www.youtube.com/playlist?list=PLB433AE647CB6D5ED IX. Întocmiți un aritmograf pe baza elementelor de patrimoniu UNESCO din unul dintre statele europene studiate.

III. Patrimoniul UNESCO al României

România are 8 poziţii şi 41 de monumente istorice şi naturale, precum şi 14 candidaturi pe Lista Patrimoniului Mondial, ceea ce ne plasează pe locul 42 din 122 de ţări. Siturile din România înscrise pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO sunt:  sit natural - Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (1991);  opt Biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea (1993);  şapte Aşezări săteşti cu biserici fortificate din Transilvania (1993);  Mănăstirea Hurezi (1993);  şase Fortăreţele dacice din Munţii Orăştie (1999)  Oraşul Vechi din Sighişoara (1999);  ansamblul a opt Biserici de lemn din Maramureş (1999);  sit natural – Pădurile virgine de fag din Munții Carpați (2017). De asemenea, Romania are înscrise șase elemente în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al umanității UNESCO:  Ritualul Căluşului (inclus la 25 noiembrie 2005);  Doina (2 octombrie 2009);  Ceramica de Horezu (3-7 decembrie 2012);  Colindatul în ceată bărbătească (împreună cu Republica Moldova, inclus la 3-7 decembrie 2013);  Dansul Fecioresc din Ardeal / Feciorescul de Ticuș (30 noiembrie 2015);  Tradiția românească a țesutului covoarelor /scoarțelor (împreună cu Republica Moldova, inclusă la 1 decembrie 2016).

3.1 Analiza Patrimoniului Mondial UNESCO din România

3.1.1 Rezervația Biosferei Delta Dunării

Localizarea Zona reprezintă un paradis natural ce se întinde la vărsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde fluviul îşi încheie lunga călătorie de 2 860 km (1 788 de mile), de la izvorul său din Munţii Pădurea Neagră din Germania. Raportată la România, Delta Dunării este situată în SE ţării, având forma literei greceşti "A" (delta) şi fiind limitată la SV de podişul Dobrogei, la N trece peste graniţa cu Ucraina, iar la E cu Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° lat N şi de meridianul de 29° long. E. Suprafaţa sa, împreuna cu complexul lagunar Rasim- Sinoe este de 5050 Km2, din care 732 Km2 aparţin Ucrainei. Delta propriu-zisă are o suprafaţa de 2540 Km2, suprafaţă ce creşte anual cu 40m, datorită celor 67 milioane tone de aluviuni depuse de către fluviu. Zona este încadrată -în judeţul Tulcea, delimitată de malul mării şi braţele Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe. Justificarea înscrierii S-a propus ca Delta Dunării să fie introdusa pe lista Patrimoniului Universal pentru că îndeplineste criteriile (iii), (iv), articolul 24 din "Indicii orientative". Ea a fost înscrisă pe Lista UNESCO cu două observatii:  să fie contactată şi Ucraina, întrucât pe teritoriul ei se află 724 km2;  pentru protejarea zonei, să se dezvolte proiectul "Dunărea Albastră" ce cuprinde toate ţările din zona bazinului Dunării. Argumente  cea mai bine conservata deltă din Europa;

 cel mai tânăr pământ românesc, încă în extindere spre Marea Neagră: creşte 40 m2/an;  cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă;  cea mai mare populație de pelicani comuni (Pelecanus onocrotalus) și creți (Pelecanus crispus) din Europa;  mai mult de jumătate din populaţia mondială de cormoran mic (Phalacrocorax pygmaeus);  jumătate din populaţia mondială de gâscă cu gât roşu (Branta ruficollis).  importantă rută de migrație și popas pentru păsările europene.  mamifere dispărute în alte părți ale Europei: nurca, vidra, bizamul, câinele enot sau pisica sălbatică. Descriere Delta Dunării adăposteste 98% din fauna acvatică a Europei - peste 3400 de specii, dintre care multe unice în lume. Pot fi întâlnite 300 de specii de păsări, multe declarate monumente ale naturii și protejate prin lege: pelicanul comun și pelicanul cret, cormoranul, egreta mare și egreta pitică, egreta albă, lopătarul, lebăda, piciorongul, gâsca sălbatică, raţa de iarnă. Mari colonii de pelicani pot fi întâlnite la sudul braţului Sfântu Gheorghe: Uzlina, Maliuc, cele de pe lacurile Fortuna si Matița.

Aproximativ 160 de specii de peşte (sturionul, chefalul, heringul, ştiuca, somonul, şalăul, mreana, bibanul, carasul) fac deliciul pescarilor. Activităţile legate de pescuitul în Deltă sunt atestate chiar de părintele istoriei, Herodot. Pescuitul poate fi practicat tot anul, cu excepţia a 60 de zile începând cu luna aprilie, perioadă în care peştii depun icre. Printre mamiferele care populează Delta, trebuie menţionate vidra, vizonul, (din familia animalelor cu blana pretioasă), vulpea, pisica sălbatică, lupul, ursul, porcul mistret, dihorul, iepurele. Nisipurile ascund broaste ţestoase, vipere şi colonii de şerpi. Cele 1150 de specii de plante formeaza bogaţia florei în Deltă. Se găsesc aici mai multe tipuri de plante: cu frunze plutitoare (nufărul alb, nufărul galben, broasca-apei, nufărul pitic, scaietele de apă, aldrovanda, o plantă carnivoră rară), riverane şi pe insule plutitoare (stuf, papura, feriga de apă, măcriş, menta acvatică, chimion-de-apă) şi de uscat (salcia albă, plopul, arinul, cireşul sălbatic, frasinul). În Deltă există trei păduri 58

declarate monumente ale naturii: Letea (situată la NE, cea mai impresionantă, dând senzaţia de junglă tropicală), Caraoman şi Erenciuc, toate formate din stejari, salcii si plopi negri. Predomină vegetaţia de mlaştină stuficolă, care ocupă cca. 78% din suprafaţa totală. Principalele specii sunt stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică şi numeroase alte specii. Formaţiune specifică stufăriilor masive, plaurul este un strat gros de cca.1,6m format dintr-o împletitură de rizomi de stuf și de rădăcini ale altor plante acvatice, în amestec cu resturi organice şi sol. Iniţial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor şi bălţilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite mărimi care, împinse de vânt, se deplasează pe suprafaţa apei.

Astazi în Deltă există 18 zone strict protejate, din necesitatea de a conserva procesul natural de evoluţie, fauna si flora specifice. De menţionat: Roșca-Buhaiova (în împrejurimile Lacului Roşca există cea mai mare colonie de pelicani din Europa), Letea (pădure cu aspect tropical, aflată la cea mai mare latitudine) şi Sacalin-Zătoane (situată în apropiere de Sfântu Gheorghe, care se întinde pe o suprafaţă de 21.000 hectare şi reprezintă unul dintre rarele locuri unde poate fi întâlnit pelicanul creţ). Locuire Delta a fost locuită încă din timpuri străvechi. Tot litoralul de la Sinoie şi până la insula Popina, din nordul lacului Razim, a fost vatra de formare şi evoluţie a civilizaţiei neolitice de tip Hamangia. Negustorii greci şi apoi romanii au întemeiat cetăţi cu rol strategic şi comercial: Halmyris, Salsovia (Mahmudia), Talamonium (Nufăru), Aegyssus (Tulcea), Noviodunum (Isaccea) și Enisala. Genovezii și izvoarele bizantine, au vorbit mult de pescuitul și de comerțul cu tot felul de produse în secolele X- XV în porturile dunărene la Solina (Sulina de azi), Licostoma (Periprava) și Vicina. La mijlocul secolului al XIX-lea, a fost întemeiată Comisia Europeană a Dunării, stabilită la Sulina. A fost un for internaţional neutru din punct de vedere politic, menit să protejeze interesele strategice şi comerciale ale ţărilor membre, la gurile marelui fluviu. În cele 8 decenii de existenţă a comisiei, Sulina a devenit un orăşel cosmopolit, demn de numele livresc câştigat: Europolis.

Locuitorii actuali ai Deltei sunt mai ales lipovenii veniţi din Rusia, dar şi minorităţile turce sau tătare, care trăiesc din pescărit şi creşterea vitelor. Ei îşi văd periciclitate interesele mai ales de către industrializarea regiunii şi a poluării apei.

Dacă vă opriţi într-un sat de pe malul apei, veţi descoperi pescarii gătindu-şi propria versiune a borşului rusesc la foc în aer liber. Cei care au gusturi mai rafinate pot încerca heringul de Dunăre, crochete de morun sau nisetru prăjit, care pot fi însoţite de savuroasele vinuri locale Muscat sau Merlot în restaurantele din Tulcea sau Sulina. Acest ţinut sălbatic al apelor va face să descoperiţi multe lucruri uimitoare. O excursie în Deltă va rămâne o amintire de neuitat din toate punctele de vedere. Delta în pericol. De ce?  construirea de diguri în amonte a dus la schimbarea regimului natural de inundare, cu consecinţe nefaste asupra ecosistemelor;  construirea barajului de la Porțile de Fier a dus la blocarea rutei de migrație a sturionilor pentru depunerea icrelor – numărul lor a scăzut;  substenţele chimice de îngrăşare a culturilor agricole ajung în apele Deltei. Cantitatea mare de nutrienți duce la creșterea exagerată a algelor care reduc din transparența apei și sufocă speciile de animale acvatice;  substanțe toxice provenite din poluarea industrială se acumulează în icrele peștilor și în ouăle păsărilor ihtiofage și reduc capacitatea acestora de reproducere;  peştele este braconat și supraexploatat;  localnicii incendiază zone de stuf pentru a obţine teren agricol. Cu ajutorul UNESCO, dar si al faimosului explorator subacvatic Jacques Cousteau, în august 1991, întreaga Deltă a fost declarată "Rezervaţie a Biosferei" prin decret guvernamental. http://whc.unesco.org/en/list/588/video

3.1.2 Biserici cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea

Localizarea Se întâlnesc în județul Suceava, aparținând obştilor monahale, în cazul mănăstirilor; și parohiilor locale în cazul bisericilor săteşti. Coordonatele principale: 47° latitudine nordică și 26° longitudine estică:  Biserica “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Arbore;  Biserica “Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Humor;  Biserica “Buna-Vestire” a Mănăstirii Moldoviţa;  Biserica “Înălţarea Sfintei Cruci” din Pătrăuţi;  Biserica “Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava;  Biserica “Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneţ;  Biserica “Învierea Domnului” a Mănăstirii Suceviţa;  Biserica “Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota. Justificarea înscrierii Criteriul (i) Pictura murală exterioară a bisericilor din Nordul Moldovei reprezintă un fenomen artistic unic în arta bizantină, o capodoperă a genului. De o excepţională valoare estetică, pictura acoperă în întregime faţadele bisericilor, realizând în acelaşi timp o simbioză perfectă între culoare şi stil arhitectonic prin folosirea ingenioasă a spaţiilor arhitecturale. Totodată, între culorile picturii exterioare şi peisaj există o desăvârşită armonie.

Criteriul (ii) Ideea de a acoperi întreaga suprafaţă exterioară a bisericii cu picturi a fost preluată de alte lăcaşuri moldoveneşti: biserica Mănăstirii Râşca, pictată în 1552, cea a Mănăstirii Suceviţa, pictată între 1595 şi 1596 sau biserica Sfântul Ilie, aproape de Suceava, al cărei exterior a fost pictat între 1632 şi 1653. Criteriul (iii) În arta europeană a epocii, pictura murală exterioară a bisericilor din Nordul Moldovei reprezintă un fenomen unic. În ce priveşte arta românească, ea constituie un fenomen specific artei moldoveneşti din prima jumătate a secolului al XVI- lea, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere pictural. Datorită remarcabilei măiestrii artistice, aceste picturi murale exterioare au rezistat vitregiilor vremii: culorile au rămas vii, iar desenul original s-a păstrat ca atare. Din fericire, chiar în locurile în care stratul pictural a suferit deteriorări, trăsăturile iconografice sunt încă vizibile, fapt care permite studii comparative. Totodată, restaurarea a dezvăluit că stratul picturii originale nu a suferit niciodată modificări. Inscripţiile votive în piatră, cele pictate, piesele originale ale inventarului mobil (iconostasuri, icoane, broderii), pietrele tombale conservate, toate contribuie la stabilirea şi garantarea autenticităţii acestor monumente. Istoric Cea mai mare dintre Ţările Române din Evul Mediu, unificate în secolul al XIV-lea, în preajma celei de-a doua victorii asupra mongolilor şi a războaielor împotriva regatelor Poloniei şi Ungariei, Moldova a atins apogeul dezvoltării sale sub domniile lui Ştefan cel Mare (1457-1504) şi Petru Rareş (1527-1546; 1541-1546). În acelaşi timp aceasta a fost epoca unei sinteze artistice unice, a cărei maximă realizare o constituie seria de biserici cu picturi murale exterioare. Acesta a fost un fenomen artistic unic în Europa prin faptul că faţadele sunt total acoperite cu o pictură specială din punct de vedere iconografic, incluzând câteva teme obligatorii precum ierarhia bisericească, Judecata de Apoi, Arborele lui Iessei, Imnul Acatist. Este vorba de o serie de monumente istorice aparţinând aceleiaşi perioade, ctitorite de domnitori şi boieri şi decorate cu picturi murale exterioare în al treilea şi al patrulea deceniu al secolului al XVI-lea. Descriere Biserica „Sfântul Gheorghe” a fostei Mănăstiri de la Voroneţ a fost ctitorită în anul 1488 de domnitorul Ştefan cel Mare, în numai 3 luni și 3 săptămâni, ceea ce constituie un record pentru acea vreme. Altarul şi naosul au fost pictate între 1488- 1496,iar pronaosul în 1552. Pronaosul exterior (ridicat de mitropolitul Grigore Roşca în 1547) a fost decorat concomitent cu faţadele. Supranumită „Capela Sixtină a Estului”, este probabil cea mai cunoscuta biserică din Romania atât pentru frescele ei exterioare

(impresionante sunt Judecata de apoi și Căderea Constantinopolului), cu o luminozitate și culori foarte intense, cât și pentru sutele de figuri bine păstrate pe zugrăveala de azur.

Biserica „Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din satul Arbore, ridicată în 1503 drept capelă a reşedinţei sale de către portarul Sucevei, Luca Arbore, a fost utilizată ca loc de îngropăciune pentru familia ctitorului. Acesta a fost înmormântat aici în 1552. În 1541 nepoata sa s-a îngrijit ca biserica să fie decorată de pictorul Dragoş Coman de Iaşi. Mai târziu, după stingerea familiei, capela a fost transformată în biserică sătească.

Imaginea ce străjuieşte mormântul ctitorilor de la Arbore. Boierul Luca Arbore, urmat de familia sa, oferă lui Iisus Hristos, în mod simbolic, macheta bisericii ctitorite. Este însoţit de Maica Domnului şi de Ioan Botezătorul, sfântul de hram al bisericii.

Biserica „Sfântul Nicolae” a Mănăstirii Probota este una din cele mai vechi mănăstiri moldoveneşti (ctitorită înainte de 1391). Biserica actuală a fost înălţată de domnitorul Petru Rareş în 1531 ca loc de îngropăciune pentru familia sa. Picturile interioare şi exterioare datează din 1534, cu excepţia altarului a cărui pictură a fost refăcută în secolul al XIX-lea.

Biserica „Sfântul Gheorghe” a vechii Mănăstiri de la Humor, ctitorită înainte de 1415 şi închinată în primul rând Înălţării Domnului, primea în dar în 1471, din partea lui Ştefan cel Mare, un important evangheliar. Edificiul actual a fost construit în 1530 de marele logofăt Teodor Bubuiog şi soţia sa Anastasia, „cu voia şi cheltuiala” domnitorului Petru Rareş. Pictura murală a fost realizată în 1535. Clopotniţa a fost ridicată de domnitorul Vasile Lupu. Lucrările de restaurare din anii ’60 şi ’70 au scos la iveală temeliile vechii biserici. De asemenea, au fost restaurate turnul, drumul de strajă şi acoperişul.

Biserica „Bunei Vestiri” a Mănăstirii Moldoviţa. Vechea mănăstire, care datează din secolul al XIV-lea, a fost reconstruită în secolul al XV-lea de către Alexandru cel Bun (1400 - 1432). Domnitorul Moldovei Petru Rareş a fondat edificiul actual (1532), decorat cu picturi exterioare (1537). Pictura murală de la Moldoviţa se aseamănă cu cea de la Humor, scoţând în evidenţă anumite caracteristici comune, fapt care a dus la ipoteza unui atelier unic. Culorile exterioare sunt, în principal, galbenul-portocaliu combinat cu nuanţe strălucitoare de roşu, albastru şi verde.

Biserica „Înalțarea Sfintei Cruci” de la Pătrăuţi este cea mai veche, rămasă în picioare de la Ştefan cel Mare. Este un monument de dimensiuni modeste, dar conţine în sine, ca un sâmbure, aproape toate datele stilului moldovenesc, care se pot regăsi, mai apoi, cuprinse în compoziţii mai ample şi în alte ctitorii: spaţiu bisericesc răsăritean cu împrumuturi de detaliu din arhitectura occidentală gotică. Portretul lui Ştefan cel Mare din biserica de la Pătrăuţi păstrează fidel chipul celui mai renumit şi iubit voievod al Moldovei. În a doua parte a domniei sale, a ctitorit mai mult de 40 de biserici, unele din ele fiind terminate şi pictate de urmaşii săi. Prin acestea s-a definit în arhitectura noastră medievală un stil specific moldovenesc, rămas un reper până azi.

Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” a fost construită în perioada 1514-1522 în orașul Suceava. A îndeplinit rolul de reședință mitropolitană a Moldovei (1522-1677), fiind în prezent reședință a arhiepiscopilor Sucevei și Rădăuților (din 1991). Aici se află moaștele Sf. Ioan cel Nou, aduse în anul 1589 de la Biserica Mirăuți (fosta catedrală mitropolitană a Moldovei).

Biserica “Învierea Domnului” a Mănăstirii Suceviţa este ultimul monument de acest fel ridicat în Moldova, la aproape 100 de ani de la moartea lui Ştefan. A fost ctitorită de familia boierească şi domnească a Movileştilor. Arhitectura îmbină elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici din lemn din Moldova. Pictura murală interioară și exterioară este de o mare valoare artistică, fiind o amplă narațiune biblică din Vechiul și Noul Testament. Incinta este un

patrulater (100x104 m) de ziduri înalte (6 m) și groase (3 m) prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și unul cu paraclis peste gangul intrării (stema Moldovei); se mai află încăperi ale vechii case domnești și beciuri.

Culori pe care niciun zugrav nu le poate reproduce, simboluri interzise de Biserică, desene profane pictate printre sfinţi şi icoane ortodoxe… În frescele mănăstirilor moldoveneşti se ascund, încă, multe secrete pe care nu le putem descifra. Frumoasele mănăstiri moldoveneşti îşi poartă tainele la vedere, dar niciun specialist nu le-a putut explica mulţumitor până acum.

3.1.3 Situri săteşti cu Biserici fortificate din Transilvania

Localizare În sudul si sud estul Transilvaniei, între 45°43’ - 46°12’ latitudine nordică și 23°39’ - 25°46’ longitudine estică, :  judeţul Alba, comuna Câlnic, sat Câlnic  judeţul Braşov, comuna Prejmer, sat Prejmer  județul Brașov, comuna Buneşti, sat Viscri  judeţul Harghita, comuna Dârjiu, sat Dârjiu  judeţul Mureş, comuna Saschiz, sat Saschiz  judeţul Sibiu, comuna Biertan, sat Biertan  judeţul Sibiu, comuna Valea Viilor, sat Valea Viilor Justificarea înscrierii Criteriile care justifică propunerea ca şapte bunuri să fie înscrise pe lista Patrimoniului Universal sunt criteriile (ii), (iii), (iv) şi (v) din „Indicii orientative pentru aplicarea Convenţiei privind patrimoniul universal”. Criteriul (ii) Construcţiile civile şi fortăreţele ridicate de saşii din Transilvania au influenţat din punct de vedere cultural regiunea dimprejur – în primul rând satele săseşti aservite, care au încercat să imite pe cât posibil structurile de apărare şi de organizare ale comunităţilor libere; această influenţă s-a extins atât asupra secuilor (biserici cu incinte cu structuri de apărare simple, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Dârjiu), cât şi asupra românilor.

Criteriul (iii) Localităţile propuse formează “un tot unitar coerent cu valoare istorică, având un echilibru şi un caracter aparte, cuprinzând în acelaşi timp moduri de organizare a spaţiului, clădiri şi urme de activităţi umane care îşi pun pecetea asupra împrejurimilor”; ele reprezintă un tip de construcţie rezultat din condiţiile istorice, juridice, religioase şi sociale ale creatorilor lor; este vorba de o cultură şi o civilizaţie care au intrat în declin în urma emigrării saşilor înspre Germania şi Austria, exod început prin anii ’70 ai secolului 20 şi accentuat în anii ’90. Criteriul (iv) Bisericile fortificate, ca grup, sunt remarcabile; nicăieri în lume nu se regăsesc atâtea biserici fortificate într-un perimetru atât de restrâns, fapt care dovedeşte gradul de generalitate a fenomenului la scara unei zone geografice şi etno-culturale. Ele constituie o realizare arhitecturală excepţională datorită diversităţii şi folosirii gamei de tipare defensive din faza târzie a Evului mediu european. În timp ce în vestul şi sudul Europei, anumite tipare defensive aplicate bisericilor sunt caracteristice, în exclusivitate, unor teritorii sau ţări (de pildă, bisericile fortificate din Franţa şi din Ţările nordice, bisericile cu incintă fortificată în Germania şi Austria), numai în Transilvania se pot regăsi, în spaţiul restrâns deja menţionat, trei tipuri principale de fortificaţii: biserica cu incintă fortificată (de exemplu Prejmer), biserica fortificată (de exemplu Saschiz) sau fortăreaţa-biserică (de exemplu Valea Viilor, ca mostră de complexitate). Aceste încununări ale arhitecturii defensive se adaugă valorii intrinseci a bisericilor, dând la iveală răspândirea anumitor stiluri arhitecturale începând cu arta romanică şi terminând cu cea a Goticul târziu. Bisericile au perpetuat elemente interioare preţioase: altare, la Prejmer (datând probabil din jurul anului 1450), fragmente de pictură murală (Dârjiu), mobilier din secolul al XVI-lea (Prejmer, Saschiz, Valea Viilor). Criteriul (v) Localităţile înscrise sunt în totalitate caracteristice satelor colonizate de saşi pe teritoriile regale, aşa cum s-au păstrat ele în majoritatea celor 250 de colonii săseşti din Transilvania:  trama stradală regulată, deşi sub influenţa reliefului, este uneori caracteristică aşezărilor propuse; cele mai multe dintre ele s-au dezvoltat de-a lungul unei străzi sau al unui spaţiu median, dublat uneori, de axe secundare (de exemplu Câlnic, Valea Viilor, Biertan, Viscri).  zona protejată - nucleul istoric - a conservat lungile fâşii înguste de teren atestate fie documentar, fie de cercetători, precum şi felul în care aceste loturi de pământ erau organizate: casa, de obicei dispusă cu zidul prevăzut cu pinion, în stradă, şi cu anexele înşirate.  îngustimea spaţiilor, tipică pentru aceste localităţi, a rămas aceeaşi: un şir neîntrerupt de case cu pivniţe pe jumătate îngropate şi cu parter înalt, cu puţine

deschideri şi prevăzute cu pinion, cu ziduri de incintă la înălţimea faţadei, având uneori aceeaşi decoraţie cu aceasta.  amplasarea clădirilor publice a dăinuit la rândul ei în jurul bisericii fortificate (unele din aceste instituţii mai funcţionează şi în zilele noastre): prezbiteriul sau casa parohială, şcoala şi locuinţa învăţătorului, fie în incinta şcolii, fie undeva în aproapiere, primăria şi sala de festivităţi, depozitele de cereale.

Istoric Cine sunt saşii? Pe la mijlocul veacului al XII-lea, parte din pământul Transilvaniei era sub stăpânirea regilor unguri. Pentru a-și întări paza hotarelor înlăuntru Carpaților, craii au hotărât să se servească de o populaţie străină. Aceştia au fost saşii, aduşi la noi din Germania, Belgia şi Luxemburgul de azi. De-a lungul a peste 100 de ani, au venit în valuri succesive, s-au stabilit şi au prins rădăcini. În unele locuri au fost fondatori de sate și orașe, în altele s-au alăturat unor așezări deja întemeiate de români. Au fost foarte harnici, iubitori de învățătură, gospodari și credincioși. Mai multe veacuri au fost o forţă administrativă, culturală şi politică. În secolul al XX-lea, sub presiunea regimului comunist, cei mai mulţi dintre saşi au cerut azil politic în Germania. Astăzi, satele lor odinioară prospere şi viguroase, sunt în parte părăsite sau preluate de români şi de romi. Cine sunt secuii? O populaţie trimisă de regii unguri să colonizeze şi să apere graniţa de răsărit a Transilvaniei. Originile secuilor nu sunt pe deplin lămurite de istorici. Ei vorbesc o limbă înrudită cu maghiara şi locuiesc concentrat în judeţele Harghita şi Covasna. Cum s-au născut bisericile fortificate? La nici o sută de ani de la venirea sașilor, Transilvania a fost lovită de o mare năvălire a tătarilor. După alt secol și jumătate, a supravieţuit atacurilor repetate ale turcilor. Pentru atacatori, Transilvania era poarta spre Europa. După ce unele dintre sate au fost trecute prin foc și sabie, sașii au început să plănuiască o strategie de apărare prin fortificarea bisericilor. Aveau nevoie de un loc care să poată aduna, la nevoie, toată suflarea satului, cu tot ce avea de preț, începând cu biserica. Unele biserici au fost reclădite, fiind gândite de astă dată și pentru luptă, cu

turnuri puternice, guri de tragere și drumuri de strajă. Saşii au fost la început catolici. Apoi, în secolul al XVI-lea, au devenit luterani. De aceea, reperul lor de construcţie bisericească se afla în Europa occidentală: Romanic -> Gotic -> Renaştere -> Baroc -> Neoclasic. Majoritatea biserilor fortificate au fost ridicate în etape succesive, care pot fi observate și azi. La început, bisericile au fost pictate în interior, apoi, odată cu reforma religioasă icoanele au fost acoperite cu var. Descriere Biertan Cea dintâi atestare documentară a localităţii datează din 1283. În 1397 Biertan a fost denumită “oppidum” – burg, iar în 1418 regele a dăruit localităţii “dreptul de sabie” ("ius gladii"). Din 1572 până în 1867 Biertan a fost reşedinţa episcopiilor evanghelici din Transilvania. Pe vârful dealului se află biserica înconjurată de prima incintă cu cele patru turnuri ale sale. La poalele dealului se află cea de a doua incintă, marcată printr-o serie de arcuri care susţin drumul de strajă. La est, sud şi vest de complex se află cea de a treia incintă fortificată cu turnuri.Clădirile sunt în mare parte din cărămidă, cu excepţia cadrelor uşilor şi ferestrelor şi a câtorva bolţi scobite în piatră. Suprafeţele interioare şi exterioare sunt tencuite şi pictate. În ultimul deceniu, lucrările de restaurare au scos la iveală multe dovezi ale decoraţiunilor sgraffito şi ale picturilor murale, parţial restaurate. Multe clădiri datând din secolele XVI-XVIII, conservate în întregime, sunt amplasate în jurul unei pieţe centrale. Deasupra pivniţelor mai vechi se află interioare originale din secolul al XVIII-lea, cu stucaturi şi elemente din lemn natur.

Biserica în stil gotic târziu, constituind inima așezării, a fost construită în primul sfert al secolului XVI. Biserica a suferit anumite transformări şi adăugiri în următoarele secole (uşile de la nord şi de la sud în stil baroc, tribuna orgii şi baldachinul amvonului). Trebuie remarcat, totuşi, că interiorul este foarte unitar din punct de vedere stilistic, dat fiind că piesele principale ale mobilierului şi sculpturile în piatră datează din aceeaşi perioadă cu arhitectura (amvonul din 1518, masa de altar din 1483-1515, stranele din 1516-1523, cristelniţele aparţin goticului târziu etc.).

Inventarul bisericesc include o catapeteasmă în stil gotic târziu, sub formă de poliptic cu 24 de panouri şi trei sculpturi, precum şi un candelabru de valoare. Stranele bisericeşti cu intarsii, operă a meşterilor din atelierul tâmplarului Johannes Reichmuth din Sighişoara, sunt deosebite. Amvonul, probabil opera unui cioplitor în piatră, Ulrichus din Braşov, este caracteristic pentru perioada de trecere de la Gotic la Renaştere. Poarta sacristiei, împodobită ea însăşi cu intarsii şi înzestrată cu un sistem ingenios de închizători - realizare remarcabilă a meşterilor medievali - constituie o piesă de o valoare particulară. În 1900 ea a fost expusă la Paris, în cadrul unei expoziţii internaţionale. Cele şapte covoare din Asia Mică, alte ţesături incluzând steagurile breslelor, cristelniţele şi uşile de la nord, sud şi vest, constituie, de asemenea, piese inestimabile.

Câlnic Construcția cetății țărănești din Câlnic a început în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, când greavul (primarul) Cheel construiește donjonul, turnul-locuință din piatră cu trei etaje și o pivniță. Accesul în donjonul înalt de 14 metri se făcea cu ajutorul unei scări mobile. Chiar dacă este modestă, vechea biserică din Câlnic este deosebită pentru istoria ei, pentru atmosfera primitoare care te așteaptă între ziduri și pentru priveliștea de sus, din turnul clopotniță, unde ai tot satul la picioare, care pare și el încremenit în timp.

Biserica unitariană din Dârjiu a fost construită, la sfârșitul secolului al XIII-lea, în stil romanic, după modelul saxon, fiind extinsă la începutul secolului al XV-lea și fortificată în secolul al XVI-lea. La finele secolului al XV-lea- începutul secolului al XVI- lea, biserica este reconstruită în stil gotic. Înalte de peste cinci metri, zidurile de apărare

ale bisericii din Dârjiu adăposteau nu doar oamenii în caz de primejdii ci și grânele și rezervele de slănină ale acestora. În interiorul lăcașului de cult se află fresce deosebit de valoroase.

Biserica fortificată din Prejmer uimește cu atmosfera sa cazonă, rece și bine organizată. Datorită elementelor defensive de care a avut parte este cea mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievală din Estul Europei. Apărată de bastioane, poduri mobile și de un pasaj secret, subteran și de așa-numita “orgă a morții” care putea declanşa simultan mai multe archebuze, cetatea țărănească Prejmer a rezistat unui număr de 50 de atacuri ale turcilor și tătarilor.

Saschiz. Prima biserică-reduit (dotată cu mijloace de foc și de subzistență) din Transilvania este cea din Saschiz, construită din piatră de carieră, în stil gotic, pe locul unei biserici romanice, de către coloniștii sași în perioada 1493-1496, ca răspuns la invaziile tătarilor. Ea are un etaj fortificat, suprapus peste nava principală și cor. De remarcat faptul că arhitectura Turnului din Saschiz (care datează din secolul XIV, fiind apoi înălțat), este aproape identică cu cea a Turnului cu ceas din Sighişoara. Statueta din turnul cu ceas, numită popular Bogdan, bătea la fiecare jumătate de oră.

Viscri este unul dintre cele mai frumoase și bine conservate sate din România, și se bucură de atenția turiștior străini după ce prințul Charles și-a cumpărat aici o casă veche pe care a transformat-o în pensiune. Atât satul cât și biserica sa, înconjurată de două rânduri de ziduri de apărare, păzită de turnuri și bastioane par că sunt de pe vremea când oamenii erau nevoiți să se baricadeze în cetăți, să lupte și să reziste pentru a-și salva viața. Biserica din Viscri a fost ridicată în secolul al XIII-lea de către sașii stabiliți aici, fiind lărgită și fortificată în secolul al XV-lea.

Biserica evenghelică din Valea Viilor a fost ridicată, în secolul al XIV-lea, pe locul unei biserici romanice construită odată cu întemeierea localității. Fortificată cu ziduri şi turnuri de apărare, construcția mai păstrează patru turnuri şi zidurile înalte de 6-7 m. Biserica adăpostește obiecte deosebit de valoroase, vechi, precum stranele din 1528, altarul din 1779, orga (1807) și hersa de deasupra portalului de nord, păstrată intactă din 1525.

Pentru a urmări tururi virtuale ale siturilor, puteți accesa următoarele linkuri: http://varia.geomatic.ro/photography/sasi/Prejmer/p1/output/1.html http://varia.geomatic.ro/photography/sasi/Calnic/c1/output/c1.html http://varia.geomatic.ro/photography/sasi/Viscri/v1/output/1.html http://varia.geomatic.ro/photography/sasi/Darjiu/d1/output/1.html http://varia.geomatic.ro/photography/sasi/Saschiz/s1/output/1.html http://varia.geomatic.ro/photography/sasi/Biertan/b1/curtea.html http://varia.geomatic.ro/photography/sasi/Valea_Viilor/vv1/output/v1.html

3.1.4 Mănăstirea Hurezi

Localizare Se găsește în județul Vâlcea, o sururbie a orașului Horezu, sub jurisdicţia Episcopiei Râmnicului şi Argeşului. Justificarea înscrierii Motivele sunt: Criteriul (i) Complexul Mănăstirea Hurezi reprezintă o capodoperă a stilului brâncovenesc, o excelentă sinteză artistică. Se remarcă prin puritate şi echilibru arhitectural, prin bogăţia de ornamente sculptate, prin viziunea compoziţională de inspiraţie religioasă, prin portretele votive şi elementele decorative pictate. Criteriul (ii) Mănăstirea Hurezi a constituit un important şi înfloritor centru de cultură. Şcoala de pictură de aici a marcat pictura românească a secolului al XVIII-lea (pictura murală şi de icoane). Biblioteca mănăstirii a avut, la rândul său, un rol cultural important în întreg spaţiul ortodox. Criteriul (iii) Prin arhitectura, sculptura şi pictura sa, este cel mai vast şi somptuos complex monahal din cele ridicate în sud-estul Europei la sfârşitul secolului al XVII-lea. Istoric Mănăstirea a fost ctitorită în 1690 şi a fost bogat înzestrată de către domnitorul Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Acest domnitor luminat, împreună cu familia sa, a ridicat, uneori reconstruind pe fundaţii deja existente, nenumărate mănăstiri şi biserici pe care le-a împodobit cu picturi murale, cu icoane aşezate pe iconostasuri somptuoase, cu mobilier, argintărie şi broderii religioase. Stilul artistic al epocii sale s-a caracterizat printr-

o mare unitate şi poartă numele de „artă brâncovenească”, un epitet atribuit întregii perioade în care a trăit. Biserica principală a mănăstirii (catoliconul), având ca patroni pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, a fost începută în 1690 şi terminată în 1692, conform inscripţiilor votive. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea meşterului zidar Manea, a cioplitorului în piatră Vukaşin Karadja şi a tâmplarului Istrate, ale căror portrete sunt zugrăvite în pictura exterioară a pronaosului. Pictura interioară, finisată în 1694, a fost realizată de un grup de zugravi sub îndrumarea artistului grec Constantin, stabilit în Valahia şi care a fondat şcoala de pictură murală şi de icoane organizată la Hurezi.

În acelaşi timp cu impunătoarea biserică a fost construită şi incinta, înzestrată în interior, la sud, vest şi nord de reşedinţa domnească, cu chilii dublu etajate, cuhnii şi alte construcţii anexe. În 1753, stareţul mănăstirii, Dionisie Bălăcescu, a ridicat „foişorul” care-i poartă numele. Paraclisul, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului", a fost ridicat în 1696. Biserica Bolniţei constituie de fapt un complex mai restrâns, care cuprinde Biserica „Adormirea Maicii Domnului" şi spitalul numit „foişor”, acestea fiind ctitorite între 1696 şi 1699 de către Maria Doamna, soţia lui Constantin Brâncoveanu.

Descriere Este cel mai important complex monahal din Valahia (Muntenia), fiind ridicat după tipicul marilor mănăstiri de pe muntele Athos, organizat în jurul catoliconului, izolat de propria-i incintă, lângă care se află un rând de schituri. Numele mănăstirii vine de la huhurezi, o specie de păsări de noapte, cu un penaj colorat. Potrivit legendei, meșterii tocmiți să o construiască, de teama turcilor, erau nevoiți să lucreze doar noaptea, atunci când cântau huhurezii. Ansamblul mănăstiresc este format din două incinte. Prima incintă este delimitată de ziduri din cărămidă. Cea de a doua incintă are pe trei dintre laturi clădiri, iar la răsărit un zid. Intrarea în incinta principală se face pe sub o boltă largă ce are o poarta de lemn, masivă. În turnul clopotniței se află 4 clopote, având între 300 si 1000 de kg. Pe trei dintre ele este trecut numele domnitorului Brâncoveanu. Biserica mănăstirii are o lungime de 32 de metri și este înaltă de 14 metri, putând fi considerată o copie aproximativă a Mănăstirii Curtea de Arges, ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab (1512-1517). Biserica este prevăzută la vest cu un pronaos exterior deschis. O piesă remarcabilă este cadrul porţii de la intrarea în pronaos, sculptat în piatră, împodobit cu motive vegetale, model care avea să fie îndelung folosit mai târziu, în arta decorativă a secolului al XVIII-lea. Iconostasul din lemn sculptat reprezintă o piesă extrem de valoroasă datorită faptului că s-au păstrat icoanele originale.

Charles Diehl, specialist în arta bizantină, o considera „Le plus beau de toute Roumanie”. https://www.youtube.com/watch?v=BLJAHwHg0uM

3.1.5 Cetățile dacice din Munții Orăștiei

Localizare Cetăţile dacice se găsesc în sud-vestul provinciei istorice a Transilvaniei, pe teritoriul județelor alba și Hunedoara;  Sarmizegetusa Regia – capitala regatului dac – satul Grădiştea de Munte, comuna Orăştioara, judeţul Hunedoara;  Cetatea dacică de la Costeşti-Cetăţuie – satul Costeşti, comuna Orăştioara, judeţul Hunedoara;  Cetatea dacică de la Costeşti-Blidaru - satul Costeşti, comuna Orăştioara, judeţul Hunedoara;  Cetatea dacică de la Luncani-Piatra Roşie – satul Luncani, comuna Bosorod, judeţul Hunedoara;  Cetatea dacică de la Băniţa – satul Băniţa, comuna Băniţa – oraşul Petroşani, judeţul Hunedoara;  Cetatea dacică de la Căpâlna – satul Căpâlna, comuna Săsciori, judeţul Alba. Justificarea înscrierii Criteriul (ii) Cetăţile dacice reprezintă sinteza unică a unor influenţe culturale externe şi a unor tradiţii locale în privinţa tehnicilor de construcţie, în general a arhitecturii militare antice.

Criteriul (iii) Cetăţile dacice sunt expresia concretă a nivelului de dezvoltare excepţional al civilizaţiei regatelor dacice de la sfârşitul mileniului I a. Chr. Criteriul (iv) Reprezintă monumente exemplare pentru fenomenul evoluţiei de la centrele fortificate la aglomerările proto-urbane (oppida), caracteristice sfârşitului epocii fierului din Europa. Istoric Civilizaţia dacilor a fost creată de ramura nordică a tracilor, poporul cunoscut în istorie sub numele de geţi, după vechii greci sau daci, după autorii latini Începând cu mijlocul secolului al II-lea a. Chr., înflorirea economică şi culturală a fost ilustrată, îndeosebi, de apariţia şi dezvoltarea aşezărilor fortificate şi de construcţia cetăţilor întărite, apărate de ziduri de piatră (fortăreţele dacice din Munţii Orăştiei). Două evenimente de importanţă majoră se cer, totuşi, menţionate:  întemeierea regatului dac sub domnia regelui Burebista (82-44 a. Chr.) şi expansiunea teritorială a ethnosului geto-dac. Deşi divizat de către succesorii săi, în patru, apoi în cinci părţi, statul lui Burebista a marcat sfârşitul puterii tribale, cristalizarea lumii geto-dace în forme noi, coerente, înăuntrul unui spaţiu geografic dat, un nou centru al puterii barbare, bazat pe o forţă economică semnificativă şi pe un potenţial demografic important (Strabon, Geographia, VII, 3, 13).  al doilea eveniment îl constituie restaurarea statului dac în cea de a doua jumătate a primului secol d. Chr., sub domnia regelui Decebal (87-106); mai restrâns dar mai bine organizat, statul a încetat să existe după cucerirea romană (106), când Dacia a devenit una din provinciile imperiului. În intervalul dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal, în cetăţile din Munţii Orăştiei, a fost creat un sistem de apărare unic în arhitectura europeană. În jurul acestor aşezări fortificate s-au ridicat sanctuare, oarecum similare ca formă, care sunt expresia unei religii puternice şi prestigioase, bine înrădăcinate şi închegate. Descriere Munţii Orăştiei au meritul de a fi adevărate repere ale unui sistem defensiv unic în complexitatea sa: o vastă regiune (în jur de 500 km2) este ocupată de fortificaţii, mici forturi, turnuri de observaţie. Preferinţa dacilor pentru ornamentaţia în piatră se observă în decoraţiunile cu motive militare, dar şi în lucrările de construcţie din interiorul aşezării (ziduri de susţinere a unor duzini întregi de terase antropogenetice), sanctuare, drumuri, canale, reprezentând, toate acestea reprezentând – poate - muntele sacru al dacilor – Kogaionon. Mărimea şi proporţiile, graţia sculpturală a aerului sacru impregnat de spiritualitatea mediată de credinţa în nemurire, conferă sitului Sarmizegetusei valoarea sa excepţională.

Sarmizegetusa Regia a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. Cetatea de pe Dealul Grădiștei, aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din este cea mai mare dintre fortificațiile dacice, fiind construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea deasemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular. Se remarcă și pavajul de andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc.

Zidul cetății avea 3 m grosime și o înălțime de aproximativ 4 – 5 m în momentul finalizării construcției lui. Deoarece zidul care îngrădește o suprafață de circa 3 ha este construit în asa fel încât respectă marginile înălțimii, cetatea are o configurație mai neobișnuită, de hexagon cu laturile inegale. În apropiere, spre vest, se află, pe o suprafață de 3 km, o întinsă așezare civilă, în care se observă foarte multe locuințe, ateliere, magazii, hambare, rezervoare de apă.

Dintre obiectele găsite la Grădiștea Muncelului ies în evidență: un vas cu o inscripție cu litere ale alfabetului latin, „DECEBALVS PER SCORILO”, o matriță antică, brățari din aur masiv, niște blocuri de calcar cu litere grecești și monedele din aur cu înscrisul „KOSON”.

Costești Cetățuie este situată pe valea Grădiștei. Platoul superior al dealului unde este așezată cetatea are 514 m altitudine. Era o cetate puternică ce avea caracter defensiv, ea avea la bază o mare așezare civilă și era reședința obișnuită a regilor daci transilvăneni. Un alt rol al ei era acela de a apăra drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia.

Cetatea Costești Blidaru este situată pe culmea Blidarului (750 m), reprezentând cel mai puternic complex fortificat din această zonă, fiind întins pe un platou de aproape 6000 mp. Fortificația de la Blidaru cuprinde de fapt două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice. Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colțuri. Spre vest de prima cetate a fost construită apoi cetatea a doua, având forma pentagonală.

Pe Dealul Piatra Roșie au fost descoperite urmele cetății geto-dacice Luncani – Piatra Roșie construită din piatră, cu 5 turnuri și o poartă, datând din secolul I î.Hr. , menită să apere, dinspre vest, capitala Daciei. Aici au fost găsite o sabie din fier (de origine celtică), învelișul unui scut de paradă, din fier forjat, cu reliefuri reprezentând un bour în medalion, un candelabru din bronz cu trei brațe, un bust din bronz reprezentând- o, probabil, pe zeita Bendis. Cetatea a fost distrusă de romani în anul 106 d.Hr.

Cetatea geto-dacică Bănița (sec.I î.C. - 106 d.C.), datează din timpul lui Burebista, refăcută sub regele Decebal și distrusă în timpul războaielor daco-romane. Fortificațiile cuprind construcții cu scop militar: ziduri de incintă, turnuri, platforme de luptă, val de apărare. Sarcina cetății era de a bloca accesul spre Sarmizegetusa Regia, dinspre sud. În incinta cetății a fost construit un turn de veghe, care înlesnea o observație satisfăcătoare a zonei.

Cetatea de la Căpâlna a fost ridicată pe timpul domniei lui Burebista şi şi-a încetat existenţa în urma unui incendiu de proporţii, ce a avut loc în timpul războaielor daco-romane de la începutul secolului al II-lea. Se pot observa în prezent zidurile groase de peste trei metri, prin care se mai poate reconstitui forma ovală a cetăţii. Cetatea a fost reşedinţa unui nobil ce făcea parte din suita regilor daci. Era întărită cu blocuri de calcar, aidoma celor mai impunătoare fortificaţii din Munţii Orăştiei, iar bogăţia materialului arheologic descoperit aici demonstrează amploarea relaţiilor economice derulate la Căpâlna.

Pentru reconstituiri 3 D ale cetăților dacice, accesați urmatorul link http://www.romaniadevis.ro/dacia/descopera-romania/toate-articolele-din- site/tag/reconstituiri%20cetati%20dacice Tururi virtuale: http://varia.geomatic.ro/photography/Gradiste/g01/sarmizegetusa.html http://varia.geomatic.ro/photography/Blidaru/b1/blidaru.html http://varia.geomatic.ro/photography/Costesti/c01/intrare.html

3.1.6 Centrul istoric Sighișoara

Localizare Orașul Sighișoara este localizat în partea de sud a județului Mureș, având coordonatele 46°13’04” latitudine nordică și 24°47’32” longitudine estică. Justificarea înscrierii S-a propus ca centrul istoric al Sighişoarei să fie introdus pe lista Patrimoniului Universal pentru că îndeplineşte condiţiile (iii) și (v), articolul 24 din „Indicii orientative”. Criteriul (iii) Sighişoara este o mărturie remarcabilă a culturii saşilor transilvăneni, cultură care se desăvârşeşte după o perioadă de 850 de ani de existenţă şi care se va perpetua mai ales prin monumentele sale arhitecturale şi urbanistice. Criteriul (v) Sighişoara este un exemplu remarcabil de mic oraş fortificat într-o zonă de frontieră între cultura latină a Europei centrale şi cultura bizantină, ortodoxă, a Europei de sud-est. Procesul de emigrare a saşilor, aparent imposibil de stăvilit, dispariţia păturii sociale care a creat şi menţinut tradiţiile culturale ale regiunii, toate acestea pun în pericol supravieţuirea patrimoniului lor arhitectural. Istoric Localitatea a fost întemeiată de coloniștii germani (de fapt franconi din regiunea Rinului de nord), care fuseseră invitați să se așeze în Transilvania de către regele Ungariei Géza al II-lea, pentru a apăra granițele de est. În această perioadă istorică, oamenii de etnie germană au fost denumiți saxoni, dar coloniștii germani adevărați, cunoscuți ca "sașii din Transilvania", nu au nici o legătură cu saxonii din nord-estul sau 82

sud-estul Germaniei. Acești coloniști primesc în folosință fundus regius (pământ crăiesc) și se bucură de drepturi și privilegii deosebite. Localitatea este menționată în anul 1367 ca „civitas” (oraș). Numele românesc al orașului este atestat în scris din anul 1435. Cetatea este amplasată pe malul sudic al râului Târnava Mare, pe o coastă de deal lungă de 850 m, pe două terase: terasa de jos, Dealul Cetății, se află la o altitudine de 350 m (aprox. 30 m mai sus de Orașul de Jos), iar terasa de sus, Dealul Școlii, la o altitudine de 429 m (aprox. 49 m mai sus de terasa de jos). Descriere Cetatea este înconjurată de un zid de 930 m a cărui înălțime inițială era de ca. 4m. Ulterior, înălțimea zidului a fost mărită în unele locuri până la 14 m. Zidul a fost construit între secolul al XIV-lea și al XVII-lea, ca protecție împotriva atacurilor turcești. Zidul avea 14 turnuri, din care 9 se păstrează până în ziua de azi. Turnurile funcționau ca sedii ale diferitelor bresle meșteșugărești. Structura urbanistică bine marcată s-a conservat în toate elementele definitorii ale perioadei medievale. Cu excepţia încastraţiilor din secolul al XIX-lea, diviziunea stradală respectă modelul iniţial. Tipul de pavaj şi trama stradală au rămas intacte. Faţadele spaţiilor urbane prezintă un aspect specific datorită dispunerii caselor meseriaşilor din secolele XIII-XVIII – lungi şiruri înguste care creează o impresie generală păstrând, în acelaşi timp, pitorescul imprimat de forma particulară a reliefului. Marea densitate a monumentelor de arhitectură: clădirile publice, locuinţele care alcătuiesc ansamblul, precum şi fortificaţiile păstrate în proporţie de 90%, conferă zonei aspectul unui complex cristalizat, unic prin valoarea sa istorică. Cele două biserici în stil gotic, lăsând la o parte anumite modificări în configuraţia bolţilor, şi-au păstrat forma originală şi conturul spaţial caracteristic. Locuinţele – casele meşterilor - au conservat tipologia planimetrică, materialul original şi structura iniţială: sistemul de bolţi, accesul. Turnul cu Ceas, înalt de 64 de metri, este așezat în partea sud-estică a fortificației și este unul dintre cele două turnuri de poartă ale Cetății, dominând piețele Orașului de Sus și Orașului de Jos. Spre deosebire de celelalte turnuri ale Cetății, acesta nu a aparținut niciunei bresle, ci a fost al autorității publice, fiind sediul Sfatului Orășenesc. Partea inferioară a turnului datează din secolul al XIV-lea, iar nivelurile superioare sunt ulterioare. Ceasul exista în 1648, cînd mesterul Johann Kirtschel a adăugat sferturile de oră și figurinele, care reprezintă zilele săptămânii.

Scara acoperită a școlarilor a fost construită pentru ușurarea accesului elevilor spre Școala din deal. Pe fațadă s-au imitat elemente din epoca Renașterii.

Biserica din deal este construită pe un platou, în partea cea mai înaltă a Dealului Cetății, fiind una dintre puținele biserici din Transilvania cu cripta sub cor. La exterior sunt de remarcat portalul sudic (1428) și grupul de patru statui de pe contraforții sudici ai corului, reprezentând “Inchinarea Magilor”. Biserica conservă valoroase piese de mobilier gotic, din piatră, dintre care se remarcă tabernacolul.

Festivalul medieval are loc în fiecare an, la sfârșitul lunii iulie, reunind ordine și grupări cavaleresti, formații de muzică medievală, artiști și meșteri populari, trupe de animație și teatru. http://whc.unesco.org/en/list/902/video

3.1.7 Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureș

Localizare Bisericile îintrate în 1999 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se găsesc ăn județul Maramureș, fiind reprezentate de:  Biserica “Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Bârsana;  Biserica „Sfântul Nicolae” din Budeşti;  Biserica “Preacuvioasa Paraschiva” din Deseşti;  Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Ieud;  Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Plopiş, comuna Sisești;  Biserica “Preacuvioasa Paraschiva” din Poienile Izei;  Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Rogoz – Târgu Lăpuș;  Biserica “Sfinţii Arhangheli” din Şurdeşti, comuna Sisești. Justificarea înscrierii Criteriul (iv) Bisericile de lemn din Maramureş reprezintă sinteza fericită dintre elemente de arhitectură majoră din Europa răsăriteană şi apuseană, la care se adaugă sinteza dintre planul de origine bizantină şi formele gotice care se înfăţişează sub forma unei arhitecturi originale autohtone. Sunt exemple ale unui tip de construcţie conturat în secolul al XVII-lea, fruct al creaţiei colective, de cele mai multe ori anonime, dar având un geniu creator indiscutabil. Istoric Numeroase biserici de lemn, ce sunt datate în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, reprezintă, de fapt, tipuri arhitectonice mai vechi cu câteva secole. În mod frecvent, bisericile erau reclădite pe acelaşi loc unde mai fusese o biserică, iar reparaţiile şi restaurările se făceau treptat, prin înlocuirea unor grinzi sau a şindrilei, forma 85

arhitectonica şi chiar unele detalii decorative păstrându-se aidoma. Arhitectura Maramureşului a fost modelată firesc în lemnul pe care această regiune muntoasă, bogată în păduri şi râuri, îl oferă cu generozitate. La prima vedere, bisericile Maramureşului impresionează prin dimensiunile lor neobişnuite construcţiilor de lemn, monumentalitatea ce o degaja, perfecţiunea proporţiilor alese, sobrietatea motivelor decorative. Valoarea artistică a bisericilor de lemn constă în admirabila proporţionare a volumelor, în armonia stabilită intre părţi şi întreg. Tehnica şi ornamentica nu diferă de cea folosită la casele de lemn din această regiune. În special exteriorul este decorat cu sculptură şi crestături. Descriere Biserica de lemn din Bârsana De dimensiuni micuţe şi cu un stil ce îmbină remarcabil goticul târziu şi barocul, această biserică datată din 1720 poartă hramul “Intrarea Maicii Domnului în Biserică” şi are un parcurs surprinzător, fiind unica dintre cele incluse pe această listă ce a fost la început biserică abaţială (cinci ani reşedinţa Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului), transformată mai apoi în biserică parohială. Povestea ei cuprinde şi o strămutare, locul pe care se înalţă acum semeaţă nefiind defel cel original: ca multe alte construcţii de lemn din această zonă ea a fost mutată (în 1806), împreună cu stăreţia, pentru a fi ferită de distrugere. Bârnele încă mai păstrează numerotarea făcută pentru a ajuta la reasamblare, iar cu ocazia noului amplasament biserica a fost îmbrăcată în straie noi de pictură, compoziţii valoroase ce apelează la motivele stilului baroc.

Biserica de lemn din Budeşti Clădită să fie încăpătoare, având o temelie măruntă de piatră şi un acoperiş în două ape ce îşi aşterne domol şindrila către faţada din blăni de lemn şi brâul în formă de funie răsucită, „Sf. Nicoară” este cel mai bun exemplu de biserica maramureşeană tipică, mai ales că şi-a păstrat în mare parte forma originală. De asemenea, este singura biserică din Ţara Maramureşului cu patru mici turnuri la fiecare colţ al bazei turlei, element specific Ţării Lăpuşului. Construită în 1643, ea este renumită pentru două relicve faimoase: haina de curier a lui Pintea Viteazu şi steagul lui Ferenc II Rákóczi.

Biserica de lemn din Deseşti este o realizare arhitectonică tipică Maramureşului de secol XVIII, fiind impresionantă prin măestria de care au dat dovadă cioplitorii şi pictorii. În special pictura, foarte bine păstrată, este reprezantativă stilului zonei.

Biserica de lemn din Ieud Deal „Naşterea Fecioarei” concurează atât la tilul de “cea mai veche din Maramureş” (1620 – 1621) dar şi la cel de “cea mai frumoasă” şi se înalţă, micuţă dar semeaţă pe malul unui pârâu, fiind cea mai sudică dintre bisericile incluse în lista obiectivelor protejate UNESCO. Proporţiile sale sunt mici, însă interiorul bine elaborat tot a permis celui mai cunoscut pictor de fresce în stil postbizantin din Maramureş (Alexandru Ponehalschi) să îşi manifeste geniul creator, lucrările sale impecabil conservate sporind notabil valoarea acestui lăcaş

Biserica de lemn din Plopiş Sub hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, soră “mai mică” a bisericii din Şurdeşti, biserica ridică spre cer, la cei 47 de m. ai săi, un deosebit acoperiş în opt pante (aproape vertical), ce a permis montarea două rânduri de ferestre, ce îi dau monumentalitate. Măestria meşterilor constructori uimeşte la tot pasul: de la pridvorul impunător, pictura originară de la 1811, la impecabilul simţ al proporţiilor şi armonia construcţiei – toate fac din această biserică una dintre cele mai echilibrate şi unitare.

Biserica de lemn din Poienile Izei ,,Sfânta Paraschiva”, bine ascunsă şi izolată de vicisitudinile vremurilor, a trecut intactă peste mai bine de 400 de ani (a fost construită la 1604). Este miniaturală, cu forme clare şi un stil bine definit, inspirat din construcţiile din vremuri străvechi. Aşezată într-un peisaj superb, îşi lasă cu generozitate vizitatorii să îi admire pictura interioară deosebită (atribuită lui Gheorghe din Dragomireşti sau lui Radu Munteanu) şi icoanele tipic maramureşene, cum ar fi Maica Domnului cu Coroană Împărătească pe Cap.

Biserica de lemn din Rogoz Ctitoria din 1663 este celebră datorită stilului arhitectural, exemplu perfect de gotic apusean naiv combinat cu ortodoxia tradiţională românească şi rădăcinile precreştine ale Maramureşului. Construită din două lemne frăţâne uriaşe aduse de pe Dealul Plopii, lucrarea respectă o planimetrie foarte veche, cu pronaos poligonal, naos dreptunghiular şi acces pe latura sudică, totul culminând cu silueta asimetrică a acoperişului şi turnul, ca o “pălărie de oşan pusă pe-o ureche“, după cum declara hâtru un pelerin. Decoraţii surprind, căci pe lângă brâul în formă de funie răsucită şi rozetele solare, tipice bisericilor maramureşene, apar şi simboluri laice, cum sunt capetele de grinzi de la streaşină ce au forme diverse, cel mai adesea de cal, sau un cap de bour stilizat.

Biserica de lemn din Surdeşti Denumirea de “catedrală de lemn” i se potriveşte pe bună dreptate, dacă ne gândim doar la înălţimea ameţitoare a turlei, de 54 de m.(de trei ori mai mult decât lungimea ei), comparabilă cu Catedrala Sfântul Ștefan din Viena sau Domul din Milano, ceea ce o face să fie una dintre cele mai înalte construcţii sacrale din lume şi o dovadă clară a geniului constructorilor săi, capabil să realizeze asemenea lucrare din lemn. Depăşită în prezent, la cei 72 de m. ai săi (în total), de către mănăstirea Peri din Săpânţa (78 m), biserica rămâne un exemplu de arhitectură gotică ţărănească maramureşeană, armonios clădită pe la 1776 sub hramul sfinţilor Arhangheli, pe locul unei mai vechi biserici ortodoxe (aceasta este de rit greco-catolic).

Un documentar despre bisericile de lemn din Maramureș poate fi urmărit la https://www.youtube.com/watch?v=GxmX0Ie4D4o

3.1.8 Pădurile virgine de fag din Munții Carpați

În iulie 2017, Comitetul Patrimoniului Mondial a admis o extindere a sitului transfrontalier natural Pădurile virgine și primare de fag din Munții Carpați (Ucraina, Slovacia) și din Germania, adăugînd areale din următoarele state: Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Italia, Polonia, România, Slovenia și Spania. În România este vorba de 9 zone, cea mai mare întindere prezentând-o acelea din judeţul Caraş-Severin:  Domogled – Valea Cernei, județul Caraș – Severin - 51.463,39 ha  Cheile Nerei-Beuşniţa, județul Caraș – Severin, 5962,53 ha;  Izvoarele Nerei, județul Caraș – Severin - 2495,51 ha;  Cozia, județul Vâlcea - 2407,88 ha;  Lotrișor, județul Vîlcea – 1103 ha;  Strâmbu-Băiuţi, județul Maramureș - 713,06 ha;  Groşii Ţibleşului, județul Maramureș - 563,51 ha;  Codrul Secular Șinca, județul Brașov - 445.55 ha;  Codrul Secular Slătioara, județul Suceava - 429,36 ha. Justificarea înscrierii Siturile indeplinesc criteriul (ix), prezentând exemple remarcabile ale unor procese semnificative ecologice și biologice în curs de desfășurare în evoluția și ecosistemelor forestiere și comunităților de plante și animale.

Descriere Făgetele adăugate reprezintă un exemplu excepțional de păduri care nu au suferit nici o intervenție umană perturbatoare de-a lungul istoriei și stau mărturie pentru modelele și procesele ecologice cele mai complete și mai cuprinzătoare de specii pure și mixte de fagi europeni ce s-au dezvoltat în condiții diverse de mediu. Ele conțin un rezervor genetic important de fagi și multe specii asociate sau dependente de aceste habitate silvice, având o valoare unică sub aspect științific, educativ, ecoprotectiv și al biodiversității. Pădurile virgine sunt ultimele ecosisteme forestiere în care natura supravieţuiește în forma sa pură, fără a fi afectată de intervenția omului. În pădurea virgină trăiesc arbori de toate vârstele, iar sub coroanele giganților de peste 500 de ani mișună peste 10.000 de specii de animale, toate într-o strânsă legătură firească. Pădurile virgine din România sunt ecosisteme stabile, iar ele reprezintă 65% din pădurile virgine rămase pe continent (exceptând Rusia).

Pentru informații suplimentare, accesați următorele linkuri: http://whc.unesco.org/en/list/1133 https://www.youtube.com/watch?feature=youtu.be&v=u-ScUvhTLcs&app=desktop

3.2 Analiza Patrimoniului Cultural Intangibil UNESCO din România

3.2.1 Ritualul Călușului

Ritul Căluşului este un obicei străvechi, încă viu în anumite sate din Oltenia şi Muntenia (Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Ilfov). Este un ritual amplu pe care grupuri de bărbaţi, de vârste diverse, îl parcurg împreună cu credinţa că stârnesc în mijlocul spectatorilor energii pozitive. Acestea aduc vindecare, fertilitate, belşug şi îndepărtează forţele potrivnice, numite de ei iele, rusalii, şoimane. În unele locuri căluşarii merg ca şi colindătorii din casă în casă, în altele joacă în mijlocul satului. Unele cete joacă doar în satul lor, altele bat zeci de kilometri de-a lungul mai multor zile. Dintre cetele de căluşari unele participă şi la festivalurile folclorice, întrecându-se pe scenă în virtuozitatea dansului. Căluşarii poartă straie ţărăneşti bărbăteşti de sărbătoare, împodobite în plus cu bete, panglici, mărgele, pinteni, ciucuri, clopoţei, batiste – unele primite de la mame de copii mici şi fete de măritat, ca să fie “jucate în căluş” şi să primească energia bună a dansului. Culorile vii şi sunetele stridente sunt şi ele arme împotriva ielelor.

Ritualul Căluşului, care se mai practică, încă, de Rusalii, este constituit ca o formă de comuniune între lumea terestră (reprezentată de comunităţile sociale) şi cea "de dincolo", întruchipată de fiinţe feminine denumite "iele". Acest ritual este mediat de ceata bărbătească a căluşarilor, structurată în număr impar, după principii stricte de organizare. Toate secvenţele rituale, precum "ridicarea" sau "legarea" steagului, jocul propriu-zis şi "îngroparea steagului" sau "spargerea Căluşului", sunt permanent însoţite de muzică. Numele date dansurilor din Căluş sunt generice, precum: "Calul", "Floricica din Căluş", "Murguleţul", "Căluşul" etc.

Rosturi în ceată:  vătaful - conduce grupul, primeşte sau înlătură membri din ceată, deţine tainele ritualului. Secretele căluşereşti sunt transmise prin vătaf – uneori din tată în fiu, alteori printr-un urmaş pe care vătaful şi-l alege;  stegarul – poartă căluşul, steagul grupului, care este investit cu puteri magice – o prăjină împodobită cu un ştergar frumos lucrat, diverse accesorii colorate şi cu plante de leac şi belşug: pelin, usturoi, busuioc, frunze de nuc, spice de grâu şi altele. „cu cât este mai înalt cu atât este mai bine“.  mutul – este un personaj comic care antrenează grupul în diverse şotii dar struneşte şi dansul cu mişcări energice. Este respectat aproape ca şi vătaful. Este mascat şi poartă sabie. Mutul trasează cercul în care se petrece dansul. Cum se petrece?  vătaful adună şi organizează ceata;  se confecţionează steagul;  membrii cetei se leagă împreună cu un jurământ tainic, în fiecare an înainte de a porni jocul;  căluşarii joacă pe la gazde, însoţiţi de lăutari; sunt aşteptaţi şi primiţi ca o veste bună. Li se pun copii în braţe ca micuţilor să le fie de sănătate. În hora căluşarilor

sau agăţate de ei sunt: grăunţe, lână, apă, sare, pelin, usturoi. Acestea sunt împărţite mai apoi de gazdă şi altor doritori, care le poartă la brâu ca să nu cadă pradă ielelor. Sunt puse şi printre seminţele de semănat ca să aducă belşug;  la final spectatorii intră şi ei în joc şi se încarcă de energiile căluşarilor. Ceata este cinstită cu bani şi bucate, precum colindătorii;  prin participarea la joc, căluşarii şi familiile lor dobândesc un soi de protecţie simbolică împotriva duhurilor potrivnice;  la sfârşitul perioadei de căluş, steagul se desface, apoi se îngroapă, tot în taină, iar ceata se risipeşte. Căluşul astăzi A face parte din ceată este un semn bun, de maturitate şi apreciere; căluşarii sunt bine văzuţi în comunitate. Iniţierea nu este doar în dans, ci şi în anumite virtuţi ale bărbăţiei sufleteşti: respectarea cuvântului dat, capacitatea de supunere şi ascultare, disciplina, puterea de a păstra un secret. Pentru unii, continuă să fie un ritual, pentru alţii un mod de distracţie, un mod de a-şi face cunoscut satul în întrecerile folclorice de scenă sau poate fi tratat şi ca o sursă ocazională de câştig. Drumul de la Ritualul Căluşului, de prin satele munteneşti şi olteneşti, până la Căluşul ca spectacol coregrafic, montat pe scenă, este lung, întortocheat şi nu întotdeauna în acord cu realităţile tradiţiei folclorice. Dansul poate fi vizualizat la adresele de mai jos: https://www.youtube.com/watch?v=qTlmPgaXdoM https://ich.unesco.org/en/RL/calus-ritual-00090#video Pentru vechimea, unicitatea, originalitatea şi vivacitatea sa, Ritualul Căluşului a fost proclamat de UNESCO, în anul 2005, drept "Capodoperă a patrimoniului cultural al umanităţii" şi înscris în 2008 pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Intangibil.

3.2.2 Doina

Doina, teoretizată drept o specie distinctă a genului liric folcloric, era cândva răspândită pe un areal care cuprindea Maramureşul, Oaşul, Lăpuşul, Năsăudul, Bucovina, zona Carpaţilor de Curbură, Oltenia şi Gorjul. Doinele româneşti, vocale sau instrumentale, sunt compuse pe baza unor structuri melodice şi ritmice de tip melopeic, improvizatoric şi evoluează în mişcări lente şi într-un ritm specific, numit parlando rubato. Doina este arhaică, învăţată după ureche din bătrâni, în familie. Există diferite variante, după regiune. Melodia e simplă, monotonă,murmurată, icnită, întreruptă de sunete bolborosite (îm-îm… dui-dui... aaai... a-bu-bubu...a bui-bui... ) Din când în când, melodia dispare în spatele cuvintelor ritmate. Versurile sunt şi ele parte moştenite, parte spontane. Se improvizează mult. Vorbesc despre diferite necazuri ale omului şi le găsesc rezonanţe, de obicei, în natură. Există câteva teme, să le zicem surse de tristeţe. Adesea însă e doar tristeţea, motivul rămâne neştiut. Identificăm doine:  de dor;  de jale;  de dragoste;  de înstrăinare – când se mărita fata departe de casa părintească;  haiducești;  păstorești;  de cătănie/război.

Formele arhitectonice, libere, sunt încadrabile într-o schemă tripartită, general valabilă, cu mici variaţii, pentru toate doinele: o introducere sub forma unei interjecţii anacruzice cu sens melodic ascendent, urmată de strofa melodică propriu-zisă şi de o

încheiere bazată pe un recitativ descendent. Această structură este apoi ornamentată: prin aşa-numitele "noduri" sau "lovituri de glotă" (în cazul "horiei lungi" din Lăpuş, Oaş şi Maramureş), prin pasajele bogat ornamentate şi volutele melodice repetitive (la doinele din Năsăud şi Bucovina) sau este "colorată" prin emisia vocală specifică, la doinele din Oltenia. Unde mai găseşti doina? La pas prin sate, la bătrâni sau în•înregistrări de arhivă ale muzeelor etnografice. Cântăreţi din zilele noastre: Grigore Leşe - cântă şi povesteşte, Maria Surupat, Nicolae Piţiş şi alţii, mai mult neştiuți. https://ich.unesco.org/en/RL/doina-00192#video https://www.youtube.com/user/RomanianDoinaTunes

Doina românească are capacitatea unică de a sintetiza sentimente şi trăiri umane, originale şi unice, cântate vocal sau instrumental; motiv pentru care, în anul 2009, ea fost inclusă în Patrimoniul Imaterial al Umanităţii.

3.2.3 Ceramica de Horezu

Olăritul, mesteșug de tradiție milenară, a fost și continuă să fie, în anumite localități din Romania, o activitate prosperă pentru o parte dintre meșterii locali. Din vremuri îndepărtate, olarii s-au recrutat din rândul agricultorilor, care învățau să modeleze vase doar ca activitate complementară. Treptat, în arta olăritului s-au specializat cei mai talentați locuitori ai satelor, ei reuțind să se impună prin meștesugul pe care l-au preluat în familie de la părinții și bunicii lor. „Ceramica de Hurez " a devenit demult o marcă. Centrul ceramic Horezu a fost și continuă să fie un adevarat „lider " al creației ceramice populare românești. Satul Olari din localitatea Horezu a fost cunoscut dintotdeauna ca specializat în ceramică. Olarii de la Horezu au lucrat mai întâi „vase de rând ", pe care le vindeau la bâlciurile din zonă sau le livrau „chirigiilor " pentru a le vinde în sate îndepărtate. De regulă, comerțul se făcea în natură, câteva vase în schimbul mălaiului, păsărilor sau animalelor. Denumirea „vase de rând " vine de la faptul de a fi fost folosite în viața de zi cu zi. Mai târziu. Folosința lor se restrânge la cadrul ritual, fiind utilizate la pomeni sau „de moși". Vasele nu erau „decorate", ci doar „stropite": câteva pete de culoare făcute în smalț. Vasele de larg consum, după cum trădează și numele lor, trebuiau să fie bune și ușor de folosit, să fie stabile și să corespundă pretențiilor igienice, dar pe lângă aceste însușiri funcționale trebuiau să placă ochiului și să încânte sufletul.

În vremea lui Constantin Brâncovenu, la Horezu, olăritul a luat o întorsătură nouă, care a făcut locul diferit de celelalte numeroase aşezări de olari din Vâlcea. Cu un spirit gospodăresc ieşit din comun, voievodul a dorit să creeze în apropierea mănăstirii sale de la Hurezi un centru care să producă o ceramică mai rafinată, de o calitate demnă de mesele boiereşti şi domneşti ale Ţării Româneşti. Vesela de lux se aducea până atunci

din Orient, cu cheltuieli mari. Este limpede că olarii hurezeni au împletit meşteşugul locului cu influenţe primite prin obiectele venite de departe, din Levant. În memoria colectivă a olarilor hurezeni se păstrează amintirea unor meşteri atenieni, aduşi de Brâncoveanu, pentru ridicarea meşteşugului local. Ceramica de Horezu a dobândit rol decorativ sau era folosită la mesele mai sărbătoreşti, la nunţi, la praznice sau zi de zi, în casele înstărite. Vasele decorate cu „gaiță" și „cornul" - farfurii cu mărimi variate, „taiere" si „ciorbalâce", castroane de diferite dimensiuni, căni, ulcioare – reprezintă ceea ce cunoaștem noi astăzi ca fiind ceramica traditională de Horezu. Familii de olari

Produsele ceramice de la Horezu se recunosc dintr-o privire, după motivele pe care le regăsim în fiecare casă din zonă și, mai ales, după felul îngrijit de aranjare a ornamentelor pe vas. În această lume a simbolurilor, în care „cântă " în special cocoșul, trăiesc în armonie stelele, peștii, șerpii, copacii, apele cu valuri, oamenii și florile. Cocoșul descinde de pe casele oltenești, acolo unde îndeplinea o esențială funcție de avertisment: paznic solar împotriva necunoscutului, a nopții și somnului. Legenda spune ca acesta era cel care îi trezea pe oameni în vremurile în care tehnica nu era atât de avansată și, astfel, cocoșul a rămas emblema locului.

Drumul de la lut la vasul de folosit

Calităţi:  vase smălţuite, uşoare, cu pereţi subţiri;  decoraţie bogată, migăloasă, foarte diversă;  modele păstrate din strămoşi: spirala, pomul vieţii, cocoşul, şarpele, coada de păun şi altele;  meşteri creativi, dar în interiorul tradiţiei;  doar argilă locală prelucrată foarte meticulos = materie primă mai bună ca în alte centre. Deși artei practicate aici i s-a recunoscut valoarea, pe plan internațional, prin includerea in 2012 pe Lista Patrimoniului Intangibil, statul nu intervine prin reglementări pentru protejearea sitului. Asistam la un fenomen universal de marketizare a tradițiilor, care reprezintă o adaptare a mesteșugarilor la condițiile actuale de piață. Comercianţii nu protejază olăria locală – se vând laolaltă ceramică de Horezu şi obiecte bulgăreşti, chinezeşti, diverse – pentru cumpărare, se recomandă achiziționarea direct de la olari, din atelier. În aceste condiții, nu de putine ori, constatăm, cu tristețe, că modernismul tinde să "bată" tradiția. Materiale video pot fi consultate prin accesarea linkurilor: https://ich.unesco.org/en/RL/craftsmanship-of-horezu-ceramics-00610#video https://www.youtube.com/watch?v=F8e9vsE56tg

3.2.4 Colindatul în ceată bărbătească

Colindatul în ceată bărbătească este întâlnit în România, în spațiul Republicii Moldova, dar și în teritoriile aferente spațiului româneasc, timp de secole însoțind poporul nostru, articulându-i viața după normele înalte ale eticii și esteticii populare. El concentrează valori de primă importanță ale folclorului muzical, literar, coregrafic, perpetuate prin tradiția oralității Colindatul la români Forma traditională a colindatului presupune participarea întregii comunități: o parte în postura de colindători, alta parte în postura de colindați. În mare, modul de desfășurare a colindatului este identic atât în România, cât și în Republica Moldova. Colindatul începe în Ajunul Crăciunului și durează până în ziua de Bobotează. Protagoniștii obiceiului sunt copiii, flăcăii, bărbații până la o anumită vârstă (mai rar femeile), organizați în cete compacte și însoțiți, uneori, de mici formații instrumentale. Colindatul este precedat de etapa organizatorică, pregătitoare, care reclamă constituirea cetei, repartizarea funcțiilor, învățarea repertoriului. Copiii sunt primii care pornesc cu colindatul, însă cei mai importanți colindători în satul tradițional erau flăcăii, bărbații tineri. Ei organizau colindatul și vegheau desfășurarea lui conform tradiției strămoșești, respectând și impunând ordinea necesară în societate. Grupul colindătorilor este desemnat prin diverși termeni de circulație locală, precum ceata, ceata flăcăilor, ceata mare, tovărășie, hurta, cumpanie, bandă, haită, roata, malanca, iar în zonele de sud și sud-est - prin cei de vălăreț sau hurdughie. Ceata de colindători s-a păstrat mai ales în Câmpia Transilvaniei, în Ţara Făgăraşului, Ţara Loviştei, în Hunedoara dar şi în Câmpia Bărăganului şi în sudul Basarabiei. Colindatul propriu-zis al adulților se desfășoară în ajunul sau preziua sărbătorii Nașterii Domnului, mai rar de Anul Nou, cel mai răspândit rămânând a fi, totuși, colindatul de Crăciun. Numărul de participanți în ceata de colindători poate varia între 4- 15, dar poate ajunge și până la 25-50 de flăcăi, în funcție de structura demografică a localităților. În unele sate, flăcăii din ceată sunt, încă, îmbrăcați cu straie ţărăneşti de sărbătoare şi au căciulă împodobită. Banda tricoloră nu lipsește. Deasupra cizmelor leagă șnururi cu zurgălăi. Ceata are și un steag care odinioară era lucrat din vreme de două fete alese de vătaful mare. Pe alocuri, în preajma Anului Nou, ceata feciorilor

100

colindă și cu Capra sau Țurca. Este o arătare veselă pe care tot flăcăii cetei o meșteresc la întâlnirile lor.

După locul de interpretare, se pot fi diferenția:  colindele de fereastră;  colindele de casă, unele cu conținut strict bisericesc, numite pe alocuri “la icoane”;  colindele de masă, acestea din urmă fiind apanajul predilect al colindatului cu cumpaniile, al obiceiului de a efectua vizite rituale reciproce la rude, fini, nași, frați, părinti, neamuri, vecini, prieteni căsătoriți, în toată perioada sărbătorilor de Crăciun și Sf. Vasile. Cetele barbatesti interpretează, de obicei, colindele de fereastră și cele de casă. Din punct de vedere al structurii organizatorice a colindatului în ceată bărbătească se disting trei etape principale: etapa pregătitoare, etapa colindatului propriu-zis și etapa de încheiere. Etapa pregatitoare presupune mai multe acțiuni, printre care:  împărțirea (sau împărțeala) prealabilă a localității în sectoare de colindat, numite mahalali sau vălărețuri;  alegerea comandanților de cete ( numiți local mai mare, cămaras, căpitan, pricept, arvonaș, staroste, vătaf, calfă) cu două-trei săptămâni înainte de Crăciun, de obicei, la Lăsatul Secului;  alegerea membrilor (numiți local semași, sâmbriași, lăturași, mijlocași, camarazi) de către comandant;

101

 procesul de învățare a trei-patru sau mai multe colinde, uneori diferențiate funcțional (pentru gazdă, pentru fată, pentru copii, pentru fecior în armată, pentru răposați etc.);  distribuirea funcțiilor subalterne, precum bănarul, casierul sau haznagiul (cumulat deseori cu cel de comandant, cămăraș sau căpitan), scriitorul, gonașii sau chemătorii, colindătorul principal, colăcarii (transportatorii colacilor);  achiziționarea sau confecționarea accesoriilor necesare (dupa caz, bățul sau frânghia pentru colaci, steaua, clopoțelul etc.);  obținerea binecuvântării preotului și a accesoriilor necesare pentru adunat banii: cheta de la preot sau lădița de la primar;  organizarea horei prealabile a flăcăilor (jocul), în amurgul zilei de Crăciun, într-un loc special, în fața casei de cultură, bisericii, în centrul localității, evenimentul constituind un preambul al colindatului propriu-zis. Etapa colindatului propriu-zis cuprinde următoarele acțiuni:  pornirea alaiurilor din centrul localității, cu muzică de marș și de joc, executată cel puțin de doi lăutari ambulanți, de regulă, la acordeon și la tobă, cărora li se poate asocia și o goarnă de semnalizare, folosită de gonași;  cererea permisiunii de a colinda, strigată de gonași sau de grupul întreg, din poarta curții sau de dinaintea casei, exclamând formula „Primiți cu colinda!?”:  primind acceptul "poftim, poftim”, sonorizat de către gazdă, ceata se deplasează spre fereastră, în unele localități scandând de trei ori, în grup și în maniera ritmică cadențată, cuvântul "Mulțumim!”, sau imitând dansul flăcăilor, în sunetul unei melodii de dans, asociată, uneori, cu pocnetul din bici;  se execută în grup una-două colinde la fereastră sau în pragul casei, rolul de lider al cântării revenindu-i colindătorului;  după caz, la invitația gospodarului, ceata intră în casă, uneori cu muzica de Vivat (melodii de cântec în ritm de dans), după care cântă cu steaua, „la icoane”, colinda specială Nasterea ta, Hristoase, derivată din repertoriul ecleziastic;  după caz, fata casei leagă cușmele flăcăilor preferați cu "fundițe” sau panglici;  oferirea darurilor rituale din partea gazdelor, de regulă, un colac mare și bani, însoțite de formule de mulțumire către colindători;  anunțarea de către cămăraș a sumei acordate;  formula de mulțumire din partea cămărașului, acompaniată de scandarea grupului;

102

 după caz, se scoate la joc fata mare a casei, ea dansând în curte, în cercul cetei bărbătești sau în pereche cu cămărașul, o suită de sârbă și horă în două părți, toboșarului atribuindu-i-se un rol ritmic, determinant în actul performării;  alaiul pleacă în sunetul muzicii de marș și de joc, acompaniindu-se de chiote, percuție la tobă, pocnituri din bici. Etapa de încheiere a colindatului poartă, pe alocuri, denumirea sugestivă “la zamă”. Ea semnifică masa rituală închinată cetelor de colindători ai localității, care se organizează spre dimineață, a doua zi de Crăciun, acasă la unul din cămărași, având drept simbol zeama de găină, alături de vin și de alte bucate de sărbătoare. În cadrul reuniunii se face totalul încasărilor, se numără banii, se împart colacii între membrii cetelor. Suma totală adunată se distribuie pentru plata colindătorilor principali, uneori și pentru donații speciale către biserică, iar grosul banilor sunt destinați finanțării muzicii pentru cele 7 jocuri (hore) obligatorii ale satului, prilejuite de trei sărbători principale ale anului (Crăciun, Sf. Vasile și Paști).

Toate aceste etape se bazează pe respectarea anumitor norme sociale, morale și juridice, acreditate de comunitățile locale, fapt ce conferă întregului ansamblu funcțional semnificația unei veritabile instituții culturale tradiționale. Obiceiul Colindatului în ceată bărbătească, cu valențele sociale profunde, este unul de referință în strategiile identitare ale poporului roman. El solidarizează grupul flăcăilor, cultivă disciplina în rândul lor, îi deprinde să-și asume responsabilități colective, contribuie la modelarea comportamentului lor în spirit civic, patriotic. Funcțiile sociale ale colindatului vizează reactualizarea relațiilor sociale, fortificarea sistemului tradițional de valori și de transmitere a modelelor etice, comportamentale, estetice, constituite pe parcursul secolelor. Pentru toate acestea, obiceiul a fost introdus, în 2013, de către UNESCO în Patrimoniul Cultural Intangibil. https://ich.unesco.org/en/RL/mens-group-colindat-christmas-time-ritual-00865#video https://www.youtube.com/watch?v=U9vI-VjPMos

103

3.2.5 Jocul fecioresc din Transilvania

Dansul fecioresc, specific mai multor zone din Transilvania este practicat în ocazii festive, numai de bărbaţi, iar specialiştii spun că este, din punct de vedere tehnic, unul dintre cele mai dificile dansuri populare româneşti. Fiecare comunitate are propriile variante, bazate pe armonie, mișcare, multă tehnică și ritm. "Fecioreşte de sărit", "Fecioreşte de bâtă", "Căluşerul" (diferit de "Căluş"), "Fecioreşte rar", "Fecioreşte des", "Bărbuncul", "Ardeleana fecioreşte", Târnăveana", "Sorocul", "Băița", "Rara" sunt doar câteva dintre titlurile generice care definesc tot atâtea dansuri atribuite categoriei ample a Jocului fecioresc din România. Toți membrii comunității iau parte la dans, fie ca artiști interpreți sau simpli spectatori, iar dansul oferă tinerilor oportunitatea de a-şi consolida statutul social în comunitățile tradiționale, în special în rândul fetelor și a familiilor acestora, în vederea căsătoriei. Un rol special îl are conducătorul jocului, cel care antrenează şi integrează membrii grupului, în timp ce un al doilea lider este ales pentru aptitudinile sale ca performer şi conducător de dans. Membrii grupului sunt de sex masculin, de la 5 la 70 de ani, români, unguri sau de etnie romă, fapt ce contribuie la dialogul intercultural şi diversitate culturală.

Denumit de UNESCO „Lad’s dance” („Jocul flăcăului”), dansul „Feciorescul de Ticuș”, specific comunității din Ticușul Nou – o localitate situată la 70 de kilometri de Brașov, parte din comuna Comana, din Țara Făgărașului, a fost introdus pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial în 2015, fiind recunoscut pentru originalitatea, expresivitatea, robusteţea şi vigoarea dansurilor cuprinse în această categorie aparte, oglindind un bogat conţinut de idei şi sentimente, exprimate prin joc. https://ich.unesco.org/en/RL/lads-dances-in-romania-01092#video

104

3.2.6 Tradiția românescă a țesutului scoarțelor

Tradiția țesutului pe teritoriul țării noastre datează încă din epoca bronzului, fragmente de țesături fiind descoperite în vase din perioada respectivă. Odinioară nelipsite din orice casă din România, covoarele tradiţionale făceau parte din „avuţia” familiei şi erau moştenite din generaţie în generaţie, fiind renumite pentru frumuseţea şi rezistenţa lor. Ţesutul covoarelor era una dintre principalele ramuri ale artei populare, perioada de maximă glorie fiind considerată în secolul al XVIII-lea şi început de secol al XIX-lea. Astăzi, meșteșugul este practicat atât în cadrul gospodăriei ţărăneşti, cât şi în ateliere specializate din mânăstirile ortodoxe de maici şi în asociaţiile familiale de profil. Este foarte bine reprezentat în judeţul Maramureş, nordul şi centrul provinciei istorice Moldova (judeţele Botoşani, Neamţ, Bacău), în judeţele Prahova şi Buzău, precum şi în Oltenia (judeţele Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj).

Printre materiile prime folosite se numărau atât inul și cânepa, cât și lâna, care, odata tunsă de pe oi, era toarsă și apoi colorată, până se ajungea la firul bun pentru lucrul în război. Firele toarse de lâna erau folosite fie in coloritul lor natural, fie vopsite. Doar coloranţii naturali era folosiţi, aceștia fiind obţinuţi din diferite rădăcini sau tulpini de plante, flori sau insecte. Se cunoştea momentul optim pentru recoltare şi reţeta de prelucrare pentru a se obţine o anumită intensitate a culorii. Deoarece, adesea, plantele adunate la un cules nu erau suficiente pentru a vopsi toate firele, se aștepta până la un alt cules pentru a continua colorarea lânei. Aceasta vopsire succesivă oferea de fiecare dată alte tonuri firelor, iar obiectele realizate din fire astfel colorate căpătau un farmec aparte care, rezultat din nuanțele șterse ale vopselelor vegetale, caracterizează cele mai frumoase dintre țesăturile românești. Pentru colorare se foloseau plante precum menta, 105

anin, urzica (culoarea neagră), coji de zarzăr și nuc (maro), vine de salcie (vișiniu închis), coji de vișin și de dud (vernil), rădăcină de păducel (albastru închis), nalbă (gri deschis), foi de ceapă (galben și crem), crin (violet) sau sunătoare (culoarea nisipului). Practicile pregătitoare ţesutului - sortatul şi prelucratul manual al fibrelor textile, urmate de urzitul şi năvăditul firelor sunt operaţiile care pun baza viitoarei ţesături. Pentru realizarea covorului tradiţional se foloseşte urzeala din fire de lână, cânepă sau bumbac de diferite grosimi, acoperite de fire de lână. Cel mai frumos, rezistent şi plăcut la atingere este covorul din lână, care este moale şi elastic, iar în timp prinde o patină foarte frumoasă. Ţesutul se făcea exclusiv manual, la războaiele de ţesut orizontale sau verticale, prin întrepătrunderea firelor de lână, necesitând multă răbdare şi migală pentru a realiza fiecare covor. În procesul ţeserii la războiul orizontal sunt folosite ambele mâini pentru introducerea bătelii şi picioarele pentru a călca pedalele care despart grupele de urzeală, permiţând introducerea suveicii cu firele de băteală. La războiul vertical, firele de lână sunt introduse cu mâna între firele urzelii, fiind apoi "bătute" cu "pieptenele" sau "furculiţa".

La baza sistemelor de ornamentare tradiţionale româneşti (sec. XVIII-XIX), stau tehnicile de alesătură a motivelor. Frecvent, motivele decorative se aleg "în degete". Tehnica alesului cu speteaza a fost răspândită în Oltenia şi sudul Munteniei; Moldova a preferat alesul în chilim (scorţeşte), iar în Banat şi Dobrogea s-a preferat alesul printre fire şi peste fire cu vergele. Imaginaţia artiştilor populari era impresionantă, covoarele, scoarţele şi tapiseriile fiind decorate cu motive dintre cele mai diverse, în culori pline de viaţă, care reflectă identitatea naţională românească: covoarele din Banat cu motive geometrice, cele din Moldova cu motive florale pe fond negru, covoarele olteneşti cu ornamente floral vegetale, zoomorfe și antropomorfe.

106

Covoarele, ţesăturile de casă sunt acele forme intermediare în viaţa omului, care îl ajută să-şi satisfacă anumite necesităţi vitale, estetice, sociale – de a-şi împodobi casa, aşterne patul, acoperi corpul, înfrumuseţa şi organiza sărbătorile, petrece anumite ritualuri etc. Prin urmare se exprimă în piesele ţesute opinia colectivă, tradiţiile satului. Scoarțele româneşti sunt, în continuare, apreciate la adevărata valoare în întreaga lume. Recunoașterea UNESCO din 2016 va contribui la perpetuarea meșteșugului și la o mai bună promovare a identității noastre internaționale pe plan internațional. Filme de prezentare a meșteșugului pot fi vizualizate la adresele: https://ich.unesco.org/en/RL/traditional-wall-carpet-craftsmanship-in-romania-and-the-republic-of-moldova- 01167#video https://www.youtube.com/watch?v=_A-TS3ggnOg

107

3.3 Lista tentativă a României

Lista Indicativă este denumirea tehnică pentru a desemna un inventar de situri aflate pe teritoriul fiecărei ţări parte a Convenţiei Patrimoniului Mondial, considerate potrivite pentru a fi înscrise în Lista Patrimoniului Mondial - LPM UNESCO. Înainte de a figura în LPM UNESCO, orice sit trebuie să fie introdus de către (oricare) stat în Lista Indicativă cu cel puţin un an înainte de a fi propus pentru LPM. Propunerile de situri sunt făcute în baza tematicilor şi studiilor cele mai recente. România prezintă şi astăzi Lista Indicativă din 1991, în pofida faptului că fiecare stat semnatar are obligaţia de a o actualiza la cel mult zece ani. Cu toate că a fost completată în 2004, 2010 şi 2016 (când au fost introduse în Lista Indicativă Sibiul, Rimetea, respectiv Roşia Montană), Lista Indicativă a României a rămas neactualizată în ansamblul său. Ea este anacronică şi depăşită la nivel de propunere, de criterii şi de metodologie. Evaluările propunerilor de înscriere sunt realizate de ICOMOS (International Council on Monuments and Sites). Gestionarea dosarelor de candidatură este realizată de către Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), instituţie publică de importanţă naţională, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. În iulie 2017, România avea înscrise 14 locuri şi bunuri pe lista indicativă a PM UNESCO, dintre care: 3 obiective naturale (Masivul Retezat, Pietrosul Rodnei, Sînpetru – sit paleontologic) și 11 obiective culturale (5 monumente bisericeşti, 3 ansambluri urbane, 1 monument de arhitectură civilă rurală, 1 peisaj rural și 1 peisaj minier):  Masivul Retezat, jud. Hunedoara, înscris în 1991;  Vârful Pietrosul Rodnei, jud. Maramureş, înscris în 1991;  Situl paleontologic de la Sânpetru, jud. Hunedoara, înscris în 1991;  Bisericile bizantine şi post-bizantine din Curtea de Argeş, înscrise în 1991;  Biserica “Sf. Nicolae” din Densuş, jud. Hunedoara, înscrisă în 1991;  Biserica “Trei Ierarhi” din Iaşi, înscrisă în 1991;  Ansamblul rupestru de la Basarabi, jud. Constanţa, înscris în 1991;  Mănăstirea Neamţ, jud. Neamţ, înscrisă în 1991;  Culele din Valahia Mică, înscrise în 1991;  Ansamblul monumental “Constantin Brâncuşi” din Tg. Jiu, înscris în 1991;  Centrul istoric al oraşului Alba Iulia, înscris în 1991;  Centrul istoric al oraşului Sibiu, înscris în 2004;

108

 Vechile sate Hollókő şi Rîmetea şi împrejurimile lor, Ungaria şi jud. Alba, înscrise în 2012, înscriere transnaţională;  Peisajul cultural minier Roşia Montană, înscriere din 2016. Conform ultimelor declarații ale reprezentanților INP, există în lucru dosarele Ansamblului monumental "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu și cel al Centrului Istoric al Sibiului, pe care România a încercat, în etape de timp diferite, fără succes, să le introducă pe lista reprezentativă, acestea primind referate negative de la forurile UNESCO.

De asemenea, în atenția specialiștilor se află și Roșia Montană, care a fost introdusă în Lista indicativă a României în luna februarie 2016 și pentru care trebuie început procesul de elaborare a dosarului de nominalizare.

109

S-a deschis și un nou dosar - propunere transfrontalieră: Frontierele Imperiului Roman. Pentru înscrierea pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității sunt în evaluarea Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial două dosare – cel al Pelerinajului de la Șumuleu Ciuc, din timpul Rusaliilor catolice și o propunere transnațională (împreună cu Bulgaria și Macedonia) – Sărbătoarea Mărțișorului.

Se mai au în vedere ca și propuneri Pelerinajul de la Moisei, județul Maramureș și jocul de oină. Patrimoniul este atât un drept, cât și o datorie a statului român. Patrimoniul cultural și natural reprezintă o miză cât se poate de actuală și înseamnă o moștenire lăsată de generațiile care ne-au precedat și pe care avem datoria de a-l transmite intact generațiilor viitoare.

110

3.4 Elemente de patrimoniu național local

Din cele 508 monumente istorice inventariate în județul Botoșani, în Dorohoi regăsim 17 poziții: 2 de interes național și 15 de interes local. Importanța națională prezintă:  Situl arheologic de la Dorohoi – punct “Vatra Târgului”;  Ansamblul Bisericii Domnești, ce include Biserica “Sf. Nicolae” și Turnul de Clopotniță De interes local amintim:  Biserica „Vârgolici”, azi Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului” - 1779;  Casă, Str. Grigore Ghica 56 – 1828;  Casa cneazului Moruz – 1850;  Casa Costache Enescu – 1860;  Liceul „Grigore Ghica” – 1880;  Casa Burgheli, azi Spitalul orășenesc – 1880;  Casa Marcu – 1880;  Casă, Str. Al. I. Cuza 27 – 1890;  Fosta prefectură, azi Muzeul de Științele Naturii – 1899;  Ocolul Silvic – 1902;  Școala de băieți „Gheorghe Asachi”, azi Biblioteca orășenească – 1903;  Primăria veche – 1905;  Casa Andreescu – 1915;  Casa Răutu – 1925;  Casa Ciopec – 1939. Situl arheologic de la Dorohoi, punctul ”Vatra Târgului” este inclus în grupa A a monumentelor istorice, având valoare națională și universală (Cod LMI 2010 – BT-I–s– A–01779). Monumentul de arheologie se află pe suprafața intravilană a municipiului Dorohoi, pe strada Ștefan cel Mare, la o distanță de aproximativ 200 de metri de Biserica ”Sfântul Nicolae”. Situl datează din Epoca Medievală, corespunzătoare secolelor al XV- lea – al XVII-lea .

111

Ansamblul Bisericii Domnești este un monument de arheologie din Municipiul Dorohoi, cu valoare națională și universală, fiind înregistrat în lista monumentelor istorice sub codul LMI – BT-II-m-A-01984. Acest prestigios ansamblu, are în componența sa vechiul lăcaș al Bisericii ”Sfântul Nicolae” și Turnul cu Clopotniță. Biserica ”Sfântul Nicolae” este cel mai vechi monument de arhitectură din municipiu, datând din anul 1495. A fost ctitorită de Voievodul Ștefan cel Mare, protectorul Moldovei, renumit și foarte apreciat pentru bunul său obicei de a construi biserici și mănăstiri drept mulțumire pentru victoriile obținute în bătăliile purtate împotriva turcilor. Locul are o importanță aparte pentru comunitatea creștinilor ortodocși din zonă, întrucât terenul din jurul bisericii a servit ca cimitir până în 1890, cânt mormintele au fost strămutate. Biserica a fost în trecut restaurată la sfârșit de secol XIX și începutul de secol XX, mai precis între anii 1896-1921, dar și-a păstrat în întregime zidurile de odinioară și forma originală. Este realizată în vechiul stil moldovenesc, cu pereți din cărămidă și piatră, cu o grosime de 1,3 metri. Construcția are abise rotunde, ferestre mici și înguste, precum și o turlă ce se înalță impunător pe două baze stelare, iar cupola este precum o calotă. Se consideră că acest sfânt lăcaș că este o adevărată bijuterie arhitecturală. Are una dintre cele mai frumoase decorațiuni exterioare, realizată fiind în stil bizantin, din cărămidă smălțuită, de diferite culori. Discurile sunt smălţuite şi colorate în nuanţe de galben şi verde şi sunt ornamentate cu motive fantastice din fiziolog, motive geometrice sau stema ţării. Biserica are și o prețioasă pictură interioară realizată cu aproximativ 500 de ani în urmă, dar care a dăinuit până în prezent. Biserica a fost zugravită în frescă, fie în vremea Sfântului Ștefan cel Mare, fie în vremea domnitorului Petru Rareș. În naos, pe peretele vestic, se păstrează, încă, tabloul votiv, în care sunt înfățășați Sfântul Voievod Ștefan, Doamna Maria, Bogdan, Ștefan cel Tânăr și fratele sau, Petru. Spre deosebire de toate celelalte biserici moldave, tabloul votiv al acestei biserici se prelungeste si pe zidul sudic.

112

În rândul frescelor, cele mai deosebite rămân cele care prezintă Patimirile Mântuitorului: Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, Sărutarea lui Iuda, Lepădarea lui Petru, Judecata, Iisus la Ana și Caiafa, Pătimirile, Cortegiul spre Golgota și Răstignirea.

Tot în Ansamblul Bisericii Domnești, în curtea bisericii, găsim Turnul Clopotniței, ridicat din cărămidă, în 1871. Turnul se înalță spre cer în partea de apus a bisericii, locul de unde, de secole, se ridică spre Dumnezeu cântecul clopotelor și rugăciunile de ocrotire a pământurilor dorohoiene.

Deși toate celelalte au fost clasificate ca având importanță locală sau județeană, considerăm că este importantă cunoașterea și protejarea lor, întrucât ne oferă o imagine elocventă a evoluției în timp a municipiului nostru.

113

3.5 Sinteze și evaluare

I. Desfășurați un concurs pe echipe, fiecare echipă prezentând spre recunoaștere celorlalte echipe un colaj de imagini cu elemente din Patrimoniul Mondial UNESCO din România. II. Întocmiți un studiu de caz pentru un obiectiv UNESCO românesc, argumentând alegerea făcută. III. Realizați o miniexpoziție cu fotografii personale ale obiectivelor UNESCO vizitate. IV. Comparați, stabilind trei asemănări și trei deosebiri, două mănăstiri de Lista UNESCO, alocalizate în două regiuni diferie ale României. V. Localizați pe harta României siturile UNESCO. VI. Realizați un text argumentativ despre importanța cunoașterii și implicării în păstrarea patrimoniului românesc. VII Aduceți argumente pentru includerea Roșiei Montane pe Lista .Patrimoniului Mondial UNESCO. VIII. Urmăriți și comentați video-urile propuse în linkurile următoare https://www.youtube.com/watch?v=a7snS-y_e_s, https://www.youtube.com/watch?v=rfCd6Rmbzyg https://www.youtube.com/watch?v=wOBzO_cRzKI IX. Descrieți ritualul Mărțișorului și comparați specificul din fiecare dintre statele implicate în recunoașterea internațională a acestei tradiții.

114

IV Patrimoniul și dezvoltarea durabilă

4.1 Protejarea patrimoniului

Termenul de „moștenire” este extrem de vast, întotdeauna atașând obiectivului la care se referă valoare, semnificație, calitate, integritate, autenticitate și, mai ales, perenitate de-a lungul a numeroase generații. Astfel, „moștenirea naturală” reprezintă decizia etică și responsabilitatea unei societății de a remite un mediu înconjurător sănătos, împreună cu componentele sale biologice complexe și complicate, generațiilor viitoare. Percepția generală asupra naturii ca sursă de „moștenire” este importantă pentru că ea asociază, astfel, mediul înconjurător conceptului de moștenire culturală care este definită ca fiind expresia modurilor de viață pe care o comunitate le-a dezvoltat și pe care le transmite de la generație la generație, incluzând tradiții, practici, obiecte, expresii și valori artistice. Pentru Consiliul Europei, „moștenirea culturală” este o expresie a protecției și promovării idealurilor și principiilor. Ea produce reprezentări materiale ale sistemelor de valori, credințe, tradiții și stiluri de viață și conține aceste urme vizibile și tangibile din antichitate până în trecutul recent. Moștenirea ne duce cu gândul la trecut, iar în prezent este profund legată de modul în care folosim „trecutul” ca resursă nelimitată, sursă de reinventare și forță socială. Mai mult, deși nu toate formele de moștenire sunt apreciate universal, patrimoniul este apreciat ca o sursă esențială de identitate personală și colectivă și necesar pentru sentimentul de respect de sine. O abordare sustenabilă a patrimoniului cultural și natural european este relevantă pentru viitorul numeroaselor și spectaculoaselor obiective și elemente care compun această moștenire și care constituie o sursă importantă de dezvoltare pentru întreaga arie. În lumea interconectată de astăzi, puterea culturii de a transforma societățile este clară. Diversele sale manifestări – de la monumentele noastre istorice îndrăgite și muzee, la practicile tradiționale și formele de artă contemporană – îmbogățesc viața noastră de zi cu zi în nenumărate feluri. Patrimoniul constituie o sursă de identitate și de coeziune pentru comunitățile perturbate de schimbările năucitoare și instabilitatea economică. Creativitatea contribuie la construirea unor societăți deschise, incluzive și pluraliste. Atât moștenirea cat și creativitatea pun bazele societății cunoașterii vibrante, inovatoare și prospere.

115

UNESCO este convins că nicio dezvoltare nu poate fi durabilă fără o componentă puternică culturală. Într-adevăr, numai o abordare centrată pe dezvoltare bazată pe respect reciproc și dialog deschis între culturi poate duce la rezultate de durată, inclusive și echitabile. Cu toate acestea, până de curând, cultura a lipsit din ecuația de dezvoltare. Pentru a se asigura că elementele culturale își iau locul de drept în strategiile și procesele de dezvoltare, UNESCO a adoptat o abordare pe trei direcții: advocacy la nivel mondial pentru cultură și dezvoltare, angajarea comunității internaționale în stabilirea de politici și cadre juridice clare, sprijinirea guvernelor și actorilor locali pentru protejarea patrimoniului, consolidarea industriilor creative și încurajarea pluralismul cultural. Convențiile culturale UNESCO oferă o platformă unică la nivel mondial pentru cooperarea internațională și instituie un sistem de guvernare globală culturală bazat pe drepturile omului și valori comune. Aceste tratate internaționale constituie eforturi pentru a proteja patrimoniul cultural și natural al lumii, inclusiv siturile antice arheologice, intangibile și patrimoniul subacvatic, colecții muzeale, tradiții orale și alte forme de patrimoniu, precum și pentru a sprijini creativitatea, inovația și apariția unor sectoare culturale dinamice. Întregul potențial al moștenirii culturale și naturale de a contribui la dezvoltarea sustenabilă poate fi valorificat prin integrarea conservării lor în politicile și procesele de decizie locală și, prin consecință, la crearea și consolidarea capacităților necesare la nivelurile implicate, respectiv autorități locale, comunitățile și cetățenii, turismul și alte sectoare economice și, în general, la nivelul societății civile largi.

116

4.2 Proiecte de dezvoltare durabilă – povești de succes

Una dintre misiunile UNESCO este identificarea, conservarea şi protejarea locurilor înscrise în Lista Patrimoniului Umanităţii, importante pentru comunitatea mondială. Este consiliată în misiunea ei de Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, ICOMOS, o asociaţie profesională fondată în 1965, compusă din 7500 de experţi în conservare, arhitecţi peisagişti, arhitecţi, arheologi, antropologi, urbanişti, ingineri, istorici, paleontologi sau arhivişti. Ziua Internaţională a Monumentelor şi Locurilor Istorice, a fost instituită de UNESCO în anul 1983, în data de 18 aprilie, pentru a conştientiza diversitatea patrimoniului istoric mondial. Siturile sunt protejate prin Convenția privind Protecția Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural, la care au aderat 191 dintre statele lumii. Din 1972, de când a fost adoptată, Convenţia este un instrument util pentru acţiuni concrete de conservare a siturilor sau a speciilor ameninţate. Recunoscând valoarea universală a siturilor, statele s-au obligat să le protejeze şi conserve şi s-au străduit să găsescă soluţii naţionale sau să capteze atenţia prin campanii internaţionale. Soluţii de succes Povestea Patrimoniului Umanităţii a început în 1954. Atunci, guvernul Egiptului a decis să construiască Barajul de la Aswan, iar enormul lac de acumulare din spatele barajului urma să inunde o mare parte a văii Nilului şi să acopere definitiv multe dintre comorile antice din Nubia, iar Egiptul şi Sudanul au cerut ajutorul UNESCO pentru salvarea monumentelor aflate în pericol. În campania internaţională s-au implicat multe dintre statele membre UNESCO şi o cooperare internaţională fără precedent a făcut posibilă excavarea şi înregistrarea a sute de situri arheologice, recuperarea a mii de artefacte, salvarea şi relocarea pe un teren mai înalt a 24 dintre cele mai imprortante temple. Cel mai îndrăzneţ proiect de inginerie a fost mutarea templelor de la Abu Simbel şi Philae, construite în 20 de ani şi terminate în 1244 Î.Ch., în timpul marelui faraon Ramses al II-lea. Templele de la Abu Simbel au fost tăiate în bucăți şi mutate 64 de metri deasupra poziţiei iniţiale, suficient pentru a nu fi acoperite de ape. În total au fost transportate 10 mii de tone de piatră şi fixate pe noile poziții, în interiorul unor domuri gigantice din beton, pentru a crea impresia că au fost săpate în rocă ca şi templele originale.

117

Ideea nebunească de le a muta s-a dovedit o sarcină titanică, dar a fost terminată în doar 4 ani, până în 1968, înainte de finalizarea barajului de la Assuan şi de umplerea lacului Nasser. Mutarea templelor a fost considerată un succes spectaculos, întreaga operaţiune a costat 80 de milioane de dolari, o jumătate din sumă fiind donată de 50 dintre tările membre UNESCO. Întrega operaţiune a atras atenţia mass-media şi milioane de turişti au aflat despre Abu Simbel, iar Egiptul a întrat pe lista destinațiilor de vacanță de neratat. În semn de recunoştinţă, Egiptul a recompensat ţările care contribuiseră în mod deosebit la succesul campaniei donând patru dintre temple. Templul Dendur a fost mutat la Metropolitan Museum of Art din New York City, Templul lui Debod - la Parque del Oeste din Madrid, Templul lui Taffeh mutat la Rijksmuseum van Oudheden din Amsterdam şi Templul Ellesyia dăruit Italiei. Succesul proiectului a dus şi la alte cooperări internaţionale de salvare a Veneţiei şi lagunei în care se află, a ruinelor de la Mohenjo-daro din Pakistan şi a Templului Borobodur din Indonesia. Siturile au fost, apoi, incluse în Patrimoniul Umanităţii, un concept dezvoltat chiar din aceste cooperări internaţionale, iar UNESCO a iniţiat atunci, împreună cu ICOMOS, Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor, proiectul Convenţiei pentru protecţia Patrimoniului comun al Umanităţii. Salina Wieliczka de lângă Cracovia, Polonia a fost una din primele 12 situri din patrimoniul UNESCO. Mina, săpată în secolul XIII, a furnizat sare gemă până în anul 2007, fiind una dintre cele mai vechi saline din lume în funcţiune continuă. Deschisă şi publicului, pentru vizitare sau pentru beneficiile salinoterapiei, salina a fost vizitată de milioane de vizitatori, între care multe capete încoronate şi personalităţi marcante. Salina cu peste 300 de km de galerii, un labirint de pasaje, lacuri şi cavități uriaşe care adăpostesc trei capele şi zeci de sculpturi săpate în sarea cristalină, era serios ameninţate de umiditatea datorată introducerii ventilării artificiale, la sfârşitul 118

secolului al-XIX-lea. Wieliczka a fost plasată pe lista siturilor aflate în pericol în 1989 şi timp de 9 ani, cu eforturile reunite ale Poloniei şi comunităţii internaţionale mobilizată de UNESCO, a fost instalat un sistem eficient de dezumidificare, iar situl a fost salvat.

Situl argeologic Delphi din Grecia. În 1987, anul când urma să fie inclus în Lista Patrimpniului Umanităţii, situl era ameninţat de construcţia unei uzine de aluminiu, chiar lângă sit. Guvernul grec a fost invitat de UNESCO să găsească altă locaţie pentru uzină, iar autoritățile s-au văzut nevoite să se conformeze şi Delphi şi-a luat locul de drept în Patrimoniul Umanităţii.

Oraşul Vechi din Dubrovnik, Croaţia.

119

Perla Adriaticii, cu splendidele ei clădiri gotice, renascentiste şi baroce a supravieţuit secolelor. În noiembrie şi decembrie 1991, la începutul războiului care a dus la fărămiţarea fostei Iugoslavii, armata iugoslavă a bombardat de mai multe ori oraşul, distrugându-l în proporţie de 70 %. A fost inclus imediat de UNESCO pe lista siturilor în pericol şi, datorită unui program de restaurare coordonat şi finanţat de organizaţie, vechile constructii au fost refăcute redându-i-se oraşului strălucirea de altădată.

Într-o lume tot mai globalizată, comunităţile locale au un rol din ce în ce mai mare în conservarea patrimoniului naţional. Pe lângă beneficiile care derivă din înscrierea siturilor pe Lista Patrimoniului Umanităţii sunt, însă, şi inconvenientele afluxului de vizitatori, pentru cei care locuiesc în zonă, lucrează sau vizitează siturile, care cer tuturor părţilor implicate un management responsabil pentru conservarea şi protejarea biodiversităţii şi moştenirii culturale.

120

4.3 Sinteze complexe

I. Întocmiți un eseu cu tema Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene. II. Realizați o campanie de promovare a unui monument istoric din județul Botoșani. Cerințe: a) identificarea unui obiectiv/ obiect/ element de patrimoniu din localitatea sau din județul în care locuiesc și realizarea unei prezentări de maxim două pagini a acestuia cu evidențierea valorii sale de patrimoniu în context național și european (arhitecturală, istorică, artistică, ştiinţifică etc.); b) conceperea și implemententarea unui proiect de campanie de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la valoarea de patrimoniu a obiectului de patrimoniu respectiv și cu privire la măsurile care trebuie întreprinse pentru protejarea/conservarea și promovarea acestuia.

Proiectul va avea următoarele obiective:  mai bună cunoaştere a valorilor pe care se întemeiază Uniunea Europeană;  conștientizarea și responsabilizarea elevilor cu privire la patrimoniul local/regional/național, la rolul acestuia în promovarea diversității culturale la nivel european și la conservarea lui pentru generațiile următoare;  informarea publicului cu privire la importanța respectării patrimoniului național și a locului lui în patrimoniul cultural european;  dezvoltarea abilităților creative ale elevilor;  realizarea unei campanii de informare și conștientizare desfășurată în localitatea de reședință despre obiectul de patrimoniu ales.

121

Bibliografie

Cattaneo, M și Trifoni, J 100 minuni ale artei și arhitecturii din patrimoniu UNESCO, Editura Univers, 2002 Erdeli, G și colab Geografie. Europa – România - Uniunea Europeană. Probleme fundamentale – manual pentru clasa a XII-a, Editura CD-Press, Bucureşti 2008 Ficher, R. și colab, Cele mai frumoase locuri din lume. Toate siturile din patrimoniul mondial UNESCO Editura Litera, București, 2014 Lotz, J şi Veser, T. Patrimoniul universal. Natura și cultura protejate din Europa de Vest, Europa Centrală și de Nord, Europa de Sud și Europa de sud-est Editura Șchei -Brașov, 1998 Ispas, S Patrimoniul cultural imaterial din România, vol I-II Ministerul Culturii, București, 2009-2013 Oberländer-Târnoveanu, I Un viitor pentru trecut. Ghid de bună practică pentru păstrarea patrimoniului cultural Editura CIMEC, București, 2002 Pop, M Obiceiuri tradiționale românești, Institurul de cercetări etnologice și dialectologice, București, 1976 Rey, V. și colab. Atlasul României, Editura Rao, Bucureşti, 2006 Scripcariu, A și colab Patrimoniul românesc UNESCO, Cartea noastră de vizită, Editura Școala Agatonia, Ciolpani, 2015 Scripcariu, A. Manual școlar pentru disciplină opțională. Patrimoniu cultural – Județul Brașov Editura Școala Agatonia, Ciolpani, 2013 Stieber, A și colab Capitalele Europei – de la Amsterdam la Zagreb, Editura Litera, București, 2015 Tufescu, V. Judeţul Botoşani, Editura Academiei, Bucureşti, 1977 Colecțiile Cotidianul Cele mai iubite orașe, Editura Univers, 2006 http://povestidecalatorie.ro/obiectivele-din-romania-incluse-in-patrimoniul-mondial-unesco/ http://timp-liber.acasa.ro/vacante-calatorii-291 http://www.cimec.ro/monumente/unesco/unescoro/indexC36.htm http://cnr-unesco.ro/despre-unesco-si-comisiile-nationale-unesco/ http://whc.unesco.org/en/list/ https://ich.unesco.org/en/lists?display=default&text=&inscription=0&country=00182&multinational =3&type=0&domain=0&display1=inscriptionID#tabs https://www.google.com/maps/d/viewer?mid=10- Im5e4oue6sC3YYFbvkyGobyGQ&ll=45.083330000000004%2C29.5&z=8

122

http://www.arcgis.com/apps/MapTour/index.html?appid=495dd223c8814c43a13819ff408f7d1c& webmap=1543d6c3261042dabc612a32dfcd0ec8 https://consilierturism.ro/destinatii/despre-satele-cu-biserici-fortificate-din-transilvania-din- patrimoniul-unesco/ http://turism-dorohoi.ro/ http://www.turismbotosani.ro/

123

PATRIMONIUL EUROPEAN UNESCO - BUN AL UMANITĂŢII (EDIŢIE TIPĂRITĂ, 2017) Autori CIOBANU CRISTINA NICOLETA, GHEORGHIŢĂ GEANINA-PAULA

ISBN 978-973-0-25415-0