Sumarele periodicelor dedicate monumentelor istorice (1908-2008) (BCMI, BMM, BMI, RMM-MIA, RMI)

Iuliu Şerban

Revenim cu prezentarea sumarelor Numeroasele articole ale lui pu- periodicelor ce s-au ocupat de-a lungul unui secol blicate în BCMI se regăsesc în perioada 1908- de monumentele istorice. În Buletinul Comisiei 1942, iar cercetările lui Virgil Drăghiceanu sunt Monumentelor Istorice pe 2008 am prezentat tipărite de-a lungul anilor 1909-1934. reperele legislative, denumirile şi intervalele de După al doilea război mondial, Radu timp în care au apărut periodicele, componenţa Creţeanu publică mai puţin cunoscutul articol colegiilor de redacţie, o serie de autori de referitor la culele şi casele întărite din România. articole şi sumarele BCMI pe anii 1990-2007. În Lucrarea va apărea în Buletinul Monumentelor şi continuare publicăm lista completă a sumarelor Muzeelor, publicaţie efemeră, editată de Comisia buletinelor şi revistelor monumentelor istorice Monumentelor din Academia Română (1958). (1908-2008). Reamintim că între anii 1946- Din acelaşi Buletin al Monumentelor remarcăm 1957 şi 1959-1969 apariţia publicaţiilor a fost studiul arhitectonic al arh. Eugenia Greceanu, întreruptă, iar în anul 2004 nu s-a publicat referitor la casa lui Udrişte Năsturel din Herăşti, Revista Monumentelor Istorice. cât şi studiul istoricului Oliver Velescu pentru Dintre studiile şi articolele publicate în castelul Corvineştilor din . buletinul sau în revista monumentelor, menţio- În Buletinul Monumentelor Istorice năm câteva din cele mai cunoscute şi valoroase nr. 3/1971, Vasile Drăguţ publică articolul lucrări, frecvent cercetate de specialiştii în mo- “Picturile bisericii Sântămărie Orlea – cel numente istorice: cercetările şi studiile referitoa- mai vechi ansamblu mural din ţara noastră”. re la restaurarea Bisericii Sf. Nicolae-Domnesc Restaurarea hanului Manuc prilejuieşte apariţia din Curtea de Argeş (BCMI/1917-1923), cele- (BMI nr. 2/1972) articolelor referitoare la brele studii ale lui George Balş despre bisericile cercetărilor arheologice (Panait I. Panait) şi moldoveneşti (BCMI/1925, 1928 şi 1933), cele ale celor arhitectonice (Constantin Joja). În patru volume privind evoluţia arhitecturii în BMI nr. 3/1972, Ştefan Balş prezintă în sinteză Muntenia, publicate de Nicolae Ghika-Budeşti restaurarea din perioada interbelică a bisericii (BCMI/1927;1930;1932;1936), primele cerce- Creţulescu din Bucureşti. O serie de studii privind tări privind bisericile de lemn din Maramureş, cercetările aerofotografice de la Noviodunum, publicate de Victor Brătulescu (BCMI/1941). Histria, Slava Rusă şi Enisala sunt publicate 135 de Al. Simion Ştefan (BMI nr. 1/1973; RMM- ta Monumentelor Istorice (RMI) nr. 2/1991 şi nr. MIA nr. 2/1975; nr. 1 şi nr. 2/1977). În Revista 1/1992, Constantin Pavelescu expune conceptele Monumentelor şi Muzeelor-Monumente Istorice de consolidare a monumentelor istorice. Nicolae şi de Artă (RMM-MIA), nr. 1/1978, sunt publicate Vlădescu descrie restaurarea palatului Cotroceni în rezultatele cercetărilor interdisciplinare de la RMI nr. 1-2/1997. Cu ocazia restaurării Primăriei Streisângeorgiu (printre semnatarii articolelor îi vechi din s-au publicat (BCMI nr. 1-4/1997) întâlnim pe Radu Popa, Vasile Drăguţ, Şerban o serie de cercetări interdisciplinare. În BCMI nr.1- Popescu-Dolj, Oliviu Boldura). Gh. Curinschi- 2/1998 sunt prezentate Cartele şi Convenţiile in- Vorona publica în RMM-MIA (nr. 1/1984; nr. ternaţionale privind conservarea şi restaurarea 2/1985; nr. 1/1986) o serie de studii despre monumentelor istorice. Materialele şi tehnicile de arhitectura comparată. Peter Derer propunea (în construcţie documentate arheologic la monumen- RMM-MIA, nr.1/1983) o “ipoteză de studiu”- tele din Ţara Românească (sec. XVI-XVII) sunt Rezervaţia orăşenească Calea Moşilor. Lucrările prezentate de Dana Mihai în BCMI nr. 1-4/1999 de translaţie a monumentelor din Bucureşti şi RMI nr.1/2001-2003. Cu ocazia restaurării Co- (Schitul Maicilor, biserica Olari, biserica şi loanei fără sfârşit din Târgu Jiu, întâlnim articolele clopotniţa Mihai Vodă, biserica Sf. Ilie-Rahova) (BCMI nr. 1-4/2000) semnate de Mircea Crişan şi sunt descrise de Eugeniu Iordăchescu în articolele Dorin Dănilă. Monumentele istorice româneşti în- din RMM-MIA, nr. 1/1983 şi nr. 2/1986. scrise în Lista Patrimoniului Mondial ne sunt pre- După 1990, în nou înfiinţatul Buletin al zentate de Josef Kovacs în RMI nr. 1-2/2005. Noi Comisiei Monumentelor Istorice, Radu Sc. contribuţii privind cercetarea şi restaurarea pictu- Greceanu publica Indicii bibliografici pentru rilor murale de la bisericile din nordul Moldovei BCMI (1908-1945) şi ACMI (1914-1915, 1942- sunt aduse de Oliviu Boldura şi Tereza Sinigalia în 1943). Lucrarea, a cărei utilitate nu vom înceta RMI. nr. 1-2/2007. s-o menţionăm, apărea în BCMI nr. 3-4/1990, Pentru înlesnirea găsirii unor informaţii su- în nr.1/1991 şi nr. 2/1992. Din numeroasele ar- plimentare din anumite articole, cum ar fi de pildă ticole publicate de Gheorghe I. Cantacuzino le numele unui monument care nu apare în titlul, dar amintim pe cele referitoare la cercetările arhe- despre care este vorba de fapt în substanţa artico- ologice din zona ansamblului Stelea-Târgovişte lului, am introdus între paranteze date lămuritoare, (RMM-MIA nr. 2/1984), pe cele de la mănăstirea care pot constitui un început şi un stimulent pentru Probota (RMI nr. 1-2/1997) şi cele referitoare la o viitoare lucrare de indici bibliografici. vestigiile din vechea reşedinţă voievodală din În încheiere, întrucât o bună parte din Câmpulung (RMI nr. 1-2/2001-2003). Reper- revistele şi buletinele monumentelor istorice sunt toriul monumentelor din Bucureşti, realizate degradate, propunem din nou urgenta lor scanare de sculptorii Storck, este publicat în BCMI nr. şi arhivare digitală. 1-2 şi 3-4/1995, sub semnăturile lui Adrian-Sil- van Ionescu, Teodora Speranţia-Diaconescu, Lucian Maşek, Alexandru Seferovici. În Revis-

136 Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice

An Autor Titlu articol Pag. 1908, Anul I *** p. 5 Cuvinte începătoare 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 9 Mănăstirea Comana. Note istorice 1908, Anul I Nicolae Ghika-Budeşti p. 22 Mănăstirea Comana. Note arhitectonice şi lucrări noi 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 29 Raport cu privire la lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în 1907 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 47 Cronică. Noi monumente istorice 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 53 Mănăstirea Hurezi – Note istorice 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 73 Portretele murale de la Hurezi - Descriere 1908, Anul I Nicolae Gabrielescu p. 79 Biserica Stelea din Târgovişte 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 87 Noi monumente istorice - Mănăstirea Chlincea (Hlincea) 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 90 Cronică. Din lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în anul 1908 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 92 Biserica cea mare a mănăstirii Cozia 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 92 Expoziţia Şcoalei naţionale de Arhitectură 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 93 Noi inscripţii de la Comana 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 94 Schiturile şi metoaşele mănăstirii Bistriţa din Vâlcea 1908, Anul I Alexandru Odobescu p. 101 Schiturile şi metoaşele mănăstirii Bistriţa din Vâlcea (Bolniţa, Schitul Păpuşa, Schitul de sub Piatră, Schitul Mănăileşti) 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 107 Biserica din Bălteni. I. Note istorice 1908, Anul I Nicolae Iorga p. 112 Biserica din Bălteni. II. Note descriptive 1908, Anul I Toma T. Socolescu p. 114 Biserica din Bălteni. III.Note arhitectonice 1908, Anul I Abgar Baltazar p. 120 Frescurile de la biserica Colţea din Bucureşti 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 133 Din lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în 1908 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 135 Serbarea dela mănăstirea Probota (31 august 1908) 1908, Anul I Ion Vulcan p. 141 Mănăstirea Hurezi. Descriere generală arhitectonică 1908, Anul I Ion Vulcan p. 149 Schitul Sf. Ştefan dela Hurezi. Note arhitectonice 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 156 Portretele murale de la Hurezi. Descriere (a doua serie) 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 161 Noi monumente istorice - Biserica din Ludeşti 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 166 Un vechiu epitaf şi o nouă inscripţie de la Probota 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 169 Raport cu privire la lucrările Comisiunii monumentelor Istorice în 1908 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 187 Cronică - Din lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice

137 1908, Anul I Alexandru Lapedatu p. 189 Mănăstirea Radu Vodă şi Biserica Bucur din Capitală 1909, Anul II Alexandru Lapedatu p. 5 Mănăstirea lui Aron-Vodă din ţarina Iaşilor – Note istorice 1909, Anul II Nicolae Ghika-Budeşti p. 19 Mănăstirea lui Aron-Vodă din ţarina Iaşilor – Descriere arhitectonică 1909, Anul II Nicolae Ghika-Budeşti p. 23 Mănăstirea Hurezi – Biserica cea mare

1909, Anul II Abgar Baltazar p. 33 Decoraţiunile dela Paraclisul Mitropolitan din Bucureşti 1909, Anul II Alexandru Lapedatu p. 40 Din posesiunile Domnilor noştri în Ardeal: Vinţul şi Vurperul 1909, Anul II Alexandru Lapedatu p. 45 Cronică - Din lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în anul 1909 1909, Anul II p. 46 Un “Mithreum” în Dobrogea 1909, Anul II Ion D. Trajanescu p. 46 Raport despre lucrările de restaurare a Mănăstirii Hurezi 1909, Anul II Alexandru Lapedatu p. 53 Antichităţile dela Baia – I. Note istorice 1909, Anul II Nicolae Ghika-Budeşti p. 65 Antichităţile dela Baia – II. Note arhitectonice şi lucrări noi 1909, Anul II Abgar Baltazar p. 73 Frescurile dela Hurezi – Biserica cea mare 1909, Anul II Constantin Moisil p. 85 Cetăţi romane la Dunărea de Jos – Pe braţul Sf. Gheorghe (Din “Escursiuni arheologice în Dobrogea”) 1909, Anul II *** p. 93 Cronică – Câteva cuvinte de lămurire cu privire la conservarea monumentelor 1909, Anul II *** p. 94 În cestiunea fondurilor de restaurări 1909, Anul II Alexandru Lapedatu p. 95 Din lucrările Comisiunii 1909, Anul II Virgil Drăghiceanu p. 101 Curţile domneşti Brâncoveneşti: I. Doiceşti 1909, Anul II Constantin Moisil p. 113 Din tesaurul arheologic al Dobrogei: I. O nouă diplomă militară romană 1909, Anul II Alexandru Lapedatu p. 120 Două noi inscripţii dela Comana – Notiţă epigrafică 1909, Anul II Abgar Baltazar p. 123 Frescurile dela Hurezi – Biserica cea mare 1909, Anul II Nicolae Ghika-Budeşti p. 133 Clopotniţa dela Păpăuţi (Popăuţi) 1909, Anul II Ion D. Trajanescu p. 137 Mănăstirea Hurezi – Chiliile dela miază-noapte – Descriere 1909, Anul II Ion Kalinderu p. 141 Necrolog – Gr. G. Tocilescu 1909, Anul II *** p. 143 Din lucrările Comisiunii 1909, Anul II *** p. 144 Necrolog – A. Baltazar 1909, Anul II *** p. 144 Din tesaurul arheologic al Dobrogei 1909, Anul II Virgil Drăghiceanu p. 149 Curţile domneşti Brâncoveneşti: II. Mogoşoaia

138 1909, Anul II Constantin Moisil p. 165 Din tezaurul arheologic al Dobrogei - II. Antichităţi creştine din Istros 1909, Anul II Nicolae Ghika-Budeşti p. 171 Mănăstirea Hurezi – Paraclisul 1909, Anul II Ion D. Trajanescu p. 175 Mănăstirea Hurezi – Foişorul lui Dionisie Bălăcescu 1909, Anul II Alexandru Lăaedatu p. 181 Raport general cu privire la lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în 1909 1909, Anul II Nicolae Ghika-Budeşti, p. 191 Ion D. Trajanescu Restaurarea Mănăstirii Hurezi – Lucrările din 1909 (Memoriu) 1910, Anul III Spiridon P. Cegăneanu p. 1 Din odoarele bisericeşti ale Muzeului Naţional 1910, Anul III Abgar Baltazar p. 11 Frescurile dela Hurezi – Bolniţa şi trapeza 1910, Anul III Nicolae Ghika-Budeşti p. 17 Biserica Domnească din Târgovişte 1910, Anul III Constantin Moisil p. 29 “Bisericuţele” (dobrogene) 1910, Anul III Ion D. Trajanescu p. 35 Mănăstirea Dintr’un Lemn şi Mănăstirea Govora – Descrieri generale arhitectonice 1910, Anul III Ion D. Trajanescu p. 42 Releveul (secţiuni) bisericii mari a Mănăstirii Hurezi (completare la articolul lui N. Ghika- Budeşti din BCMI, 1909, fasc.5, p. 23-32) 1910, Anul III Spiridon P. Cegăneanu p. 44 Ceva cu privire la Meşterul Manole 1910, Anul III Virgil Drăghiceanu p. 48 Comunicări – Noi pietre de la Doiceşti 1910, Anul III Constantin Moisil p. 48 Comunicări – Călăuză arheologică-preistorică în Transilvania. Sarcofagul dela Niculiţel (Dobrogea). Mormântul antic dela Măcin. 1910, Anul III Virgil Drăghiceanu p. 49 Curţile domneşti Brâncoveneşti: III. Potlogii 1910, Anul III Ion D. Trajanescu p. 71 Bolniţa Mănăstirii Hurezi: Biserica-Foişorul- Chiliile. Descriere arhitectonică 1910, Anul III Constantin Moisil p. 81 Din tez aurul arheologic al Dobrogei - III. Sarcofagiile de piatră 1910, Anul III Alexandru Lapedatu p. 89 Baia domnească din Târgovişte – Câteva însemnări istorice 1910, Anul III Constantin Moisil p. 93 Unde a fost vechiul Halmyris ? 1910, Anul III Constantin Moisil p. 95 Comunicări: Noi inscripţii din Dobrogea. Monede vechi romane la Tulcea. 1910, Anul III Virgil Drăghiceanu p. 95 Comunicări: Antichităţile din Afumaţi (Ilfov) 1910, Anul III Orest Trafrali p. 96 Bibliografie: Monumentele bizantine din Mistra (Gabriel Millet, Monuments byzantins de Mistra, Paris, 1910) 1910, Anul III Nicolae Iorga p. 97 Ştefan cel Mare şi Mănăstirea Neamţului 1910, Anul III Alexandru Lapedatu p. 107 O biserică a lui Ştefan cel Mare în Ţara Românească 1910, Anul III Virgil Drăghiceanu p. 110 Vechea biserică de lemn din Grămeştii Vâlcei 1910, Anul III Constantin Moisil p. 115 Privire asupra antichităţilor preistorice ale României – Istoricul cercetărilor preistorice 1910, Anul III Constantin Moisil p. 118 Staţiunile preistorice

139 1910, Anul III Virgil Drăghiceanu p. 125 Ruina Sf. Împăraţi din Târgovişte – Note istorice 1910, Anul III Nicolae Ghika-Budeşti p. 127 Ruina Sf. Împăraţi din Târgovişte – Note arhitectonice 1910, Anul III Dimitrie Dan p. 134 Biserica Sf. Gheorghe din Suceava 1910, Anul III *** p. 140 Comunicări: Decret regal pentru Palatul de la Potlogi 1910, Anul III George Murnu p. 140 Comunicări – Cronica săpăturilor arheologice dela cetatea Tropaeum-Adamclisi în 1910 1910, Anul III Constantin Moisil p. 141 Comunicări – Stâlpi miliari romani găsiţi în satul Garvăn (jud. Tulcea) 1910, Anul III Alexandru Lapedatu p. 143 Comunicări – Relaţiune despre câteva monumente ale Iaşilor la 1672 1910, Anul III E. Minea p. 143 Comunicări – Un pictor român în secolul al XVI- lea 1910, Anul III Virgil Drăghiceanu p. 144 Comunicări – Podul lui Socol din Cornăţel 1910, Anul III Ioan D. Trajanescu p. 145 Schitul Sf. Apostoli de pe lângă Mănăstirea Hurezi 1910, Anul III George Murnu p. 155 Noi săpături în Cetatea Tropaeum (1910) 1910, Anul III Alexandru Lapedatu p. 162 Biserica din Vădeni – Note istorice (După Al. Ştefulescu: Gorjul istoric şi pitoresc) 1910, Anul III Nicolae Ghika-Budeşti p. 164 Biserica din Vădeni – Note arhitectonice şi lucrări noi 1910, Anul III Constantin Moisil p. 171 Privire asupra antichităţilor preistorice ale României – Staţiunile preistorice din Moldova şi Dobrogea 1910, Anul III Alexandru Lapedatu p. 177 Două vechi cetăţi româneşti: Poenarii şi Dâmboviţa – Schiţe istorice 1910, Anul III p. 190 Comunicări – Raport despre Schitul Goleşti de lângă Câmpulung 1910, Anul III Ion Grămadă p. 191 Comunicări – Hanul “La Cerbul de Aur” din Viena, unde a locuit Mihai-Vodă Viteazul 1910, Anul III Virgil Drăghiceanu p. 192 Comunicări - Zidurile Băniei Craiovei 1910, Anul III Constantin Dascălu p. 195 Comunicări – Săpăturile de la Cucuteni, septembrie-octombrie, 1909 şi 1910 1910, Anul III Alexandru Lapedatu p. 197 Cronică: Colecţiile istorico-artistice ale Comisiunii Monumentelor Istorice şi ale Casei Bisericii 1910, Anul III Alexandru Lapedatu p. 199 Redacţional 1911, Anul IV Vasile Pârvan p. 1 Cetatea Tropaeum. Consideraţiuni istorice 1911, Anul IV Ion D. Trajanescu p. 13 Schitul Stăneşti (Vâlcea) 1911, Anul IV O. Lugoşianu p. 24 Stampe vechi înfăţişând mănăstirea Curţii de Argeş 1911, Anul IV Spiridon Cegăneanu p. 29 Ceva despre provenienţa şi arta vechilor noastre argintării 1911, Anul IV Ion Kalinderu p. 34 Raport general cu privire la lucrările Comisiunii în 1910

140 1911, Anul IV Nicolae Ghika-Budeşti p. 40 Biserica domnească din Târgovişte. Memoriu de restaurare 1911, Anul IV Al. T. Dumitrescu p. 45 Comunicări: Inscripţia sarcofagului de la Barboşi 1911, Anul IV Constantin Moisil p. 45 Comunicări: Cetatea “Biroe” 1911, Anul IV Spiridon P. Cegăneanu p. 47 Comunicări: Câteva observaţiuni asupra bisericii Colţea 1911, Anul IV Spiridon P. Cegăneanu p. 48 Comunicări: O fotografie din 1856 a oraşului Bucureşti 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 49 Curţile domneşti brâncoveneşti. IV. Curţi şi conace fărâmate (1. Conacele: Obileşti, Schiei, Piteşti, etc., - 2. Curţile: Caracal, Bucureşti.- 3. Curtea şi Mănăstirea Brâncoveni) 1911, Anul IV George Murnu p. 79 Noi săpături la Tropaeum Traiani în 1910. II. Canalul cetăţii 1911, Anul IV Constantin Moisil p. 83 Priviri asupra antichităţilor preistorice din România. III. Produsele industriei preistorice 1911, Anul IV Ion D. Trajanescu p. 95 Mănăstirea Surpatele din Vâlcea. Descriere 1911, Anul IV Nicolae Ghika-Budeşti p. 102 Biserica Sf. Arhangheli sau Voievozi din Târgovişte 1911, Anul IV Constantin Moisil p. 106 Comunicări: Inscripţiune grecească din Istros 1911, Anul IV Constantin Dascălu p. 106 Comunicări: Săpăturile de la Cucuteni şi colecţia Buţureanu 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 107 Comunicări: Epitaful primului episcop al Argeşului Iosif 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 107 Comunicări: O piatră de hotar a vechilor Bucureşti 1911, Anul IV Al. T. Dumitrescu p. 107 Comunicări: Tradiţii şi mărturii documentare despre drumul roman dela Reşca la Celei 1911, Anul IV *** p.111 Oficiale: Noi membrii ai Comisiunii Monumentelor Istorice 1911, Anul IV *** p. 111 Oficiale: Schimbări în comitetul de redacţie al Buletinului 1911, Anul IV *** p.112 Oficiale: Sculptor în serviciul Comisiunii 1911, Anul IV *** p. 113 Oficiale: De la şedinţele Comisiunii – Comunicări ale d-lui I. Kalinderu asupra programului de lucrări al bursierilor pentru pictura bisericească şi al sculptorului Comisiunii 1911, Anul IV Ion D. Trajanescu p. 115 Biserica din Popeşti – Vlaşca 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 119 Lămuriri asupra Buzeştilor (După pisaniile fondaţiunilor lor) 1911, Anul IV Constantin Moisil p. 125 Două morminte antice din Dobrogea 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 130 O ctitorie mitropolitană — Biserica din Rămeştii- Vâlcei 1911, Anul IV Constantin Moisil p. 133 Colecţiuni particulare de antichităţi în România. Colecţia Maria Istrate-Capşa 1911, Anul IV *** p. 146 Comunicări: Noi descoperiri arheologice în Dobrogea 141 1911, Anul IV Alexandru Lapedatu p. 147 Comunicări: Inscripţia vechei clopotniţe dela mănăstirea Dealul 1911, Anul IV Constantin Moisil p. 147 Comunicări: Descoperiri preistorice 1911, Anul IV Alexandru Lapedatu p. 148 Comunicări: Inscripţiile dela biserica din Popeşti- Vlaşca 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 148 Comunicări: O tocmeală a lui Matei Basarab 1911, Anul IV George Mandrea p. 149 Comunicări: Relaţiuni despre Biserica Colţei 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 149 Comunicări: O biserică domnească: Iezărul- Vâlcea 1911, Anul IV Spiru C. Haret p. 150 Comunicări: O scrisoare cu privire la Bucureştii de la 1856 1911, Anul IV Virgil Drăghiceanu p. 152 Mormintele din Biserica Precista Bacău. – Raport adresat Comisiunii 1911, Anul IV Alexandru Lapedatu p. 160 Câteva cuvinte drept postfaţă la albumul ”Odoarele de la Neamţu şi Secu”, Stelian Petrescu, 1911 1911, Anul IV Constantin Moisil p. 162 Bibliografie: Dr. I. Weiss,Die Dobrudscha im Altertum, Edit. D. A. Kajon, Sarajevo, 1911 1911, Anul IV Vasile Pârvan p. 163 Cetatea Tropaeum - Consideraţii istorice. II. 1911, Anul IV Spiridon Cegăneanu p. 192 Câteva observaţiuni asupra basilicei cu baptisteriu de la Adamclisi 1911, Anul IV George Balş p. 194 O biserică a lui Radu cel Mare în Serbia, la Lopuşnia 1911, Anul IV Nicolae Ghika-Budeşti p. 200 Biserica Logofătului Tăutul din Bălineşti 1911, Anul IV Alexandru Lapedatu p. 212 Inscripţiile bisericii din Bălineşti 1912, Anul V George Balş, Nicolae p. 1 Ghika-Budeşti Ruinele bizantine din Messembria 1912, Anul V Alexandru Lapedatu p. 23 Cercetări istorice cu privire la meşterii bisericilor moldovene din sec. XVI 1912, Anul V Nicolae Iorga p. 30 Schitul Fedeleşcioiu 1912, Anul V Ion Kalinderu p. 36 Bibliografie: Gabriel Millet,Portraits byzantins, Paris, 1911 1912, Anul V Ion Kalinderu p. 39 Raport general cu privire la lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în anul 1911 1912, Anul V Alexandru Lapedatu p. 49 Biserica Sf. Gheorghe din Botoşani (istoric) 1912, Anul V Nicolae Ghika-Budeşti p. 57 Biserica Sf. Gheorghe din Botoşani (descriere) 1912, Anul V Ion D. Trajanescu p. 60 Biserica şi culele din Măldăreşti (Vâlcea) 1912, Anul V O. Lugoşianu p. 79 Stampe vechi înfăţişând vederi din Bucureşti 1912, Anul V Alexandru Lapedatu p. 83 Ioan Zidarul lui Petru-Vodă Rareş 1912, Anul V *** p. 87 Raportul D-lui Prof. V. Pârvan, Directorul Muzeului Naţional, asupra măsurilor de luat pentru conservarea Castrului roman de la Turnu- Severin

142 1912, Anul V Virgil Drăghiceanu p. 89 Cetatea şi Schitul Negru-Vodă: raport adresat Comisiunii Monumentelor Istorice asupra antichităţilor din comuna Cetăţeni, jud. Muscel 1912, Anul V Virgil Drăghiceanu p. 95 Inscripţiile bisericii Sf. Nicolae-Domnesc din Curtea de Argeş 1912, Anul V Alexandru Lapedatu p. 95 Cât a costat zidirea bisericii Sf. Spiridon din Iaşi? 1912, Anul V Virgil Drăghiceanu p. 97 Vodiţa: istoric şi descriere 1912, Anul V Alexandru Lapedatu p. 110 Icoanele lui Barnovski-Vodă de la Moscova şi zugravii Trei-Erarhilor din Iaşi 1912, Anul V O. Lugoşianu p. 115 Stampe vechi înfăţişând vederi din Ţara- Românească 1912, Anul V *** p. 119 Comunicări - A doua campanie de săpături la cetatea “ Ulmetum” 1912, Anul V *** p. 120 Comunicări - Descoperiri nouă în Scythia Minor 1912, Anul V Nicolae Velichi p. 120 Comunicări - Necropola şi altarul votiv de la Serdaru (Şendreni), jud. Covurlui 1912, Anul V Vasile Pârvan p. 122 Comunicări -Adaos (la articolul “Necropola şi altarul de la Serdaru (Şendreni), jud. Covurlui”) 1912, Anul V Spiridon Cegăneanu p. 124 Comunicări - Observaţii asupra sfeşnicului de la Vieroş 1912, Anul V Al. T. Dumitrescu p. 125 Comunicări - Despre Schitul Hotărani 1912, Anul V Spiridon Cegăneanu p. 128 Comunicări - Constatări şi ipoteze asupra construcţiei bisericii Tismana 1912, Anul V Alexandru Lapedatu p. 130 Comunicări - Portretele ctitoriceşti de la Sf. Nicolae-Domnesc din Iaşi 1912, Anul V Virgil Drăghiceanu p. 132 Comunicări - Biserica Domnească din Ocnele- Mari (Vâlcea) 1912, Anul V Virgil Drăghiceanu p. 134 Comunicări - Diferite inscripţii de biserici şi mănăstiri (biserica Ţeica; biserica Adormirea- Ocnele Mari; biserica Sf. Ioan-Ocnele Mari; biserica lui Radu Vodă (Negru)-Jghiabu, Vâlcea) 1912, Anul V *** p. 136 Oficiale - Raport ministerial şi decret regal pentru declararea ca monument istoric a schitului Negru- Vodă din Cetăţeni-Muscel 1912, Anul V Ion D. Trajanescu p. 137 Mitropolia din Bucureşti 1912, Anul V Alexandru Lapedatu p. 177 Cercetări istorice cu privire la meşterii bisericilor din Ţara Românească în sec. XV şi XVI 1912, Anul V Virgil Drăghiceanu p. 184 Comunicări - Diferite inscripţii de biserici şi mănăstiri (biserica lui Dobromir Banul, Runcu; pe o cruce spre Cetăţuia, Râmnic; biserica din Călimăneşti, Vâlcea; mănăstirea Turnu, Argeş; mănăstirea Stănişoara, Argeş) 1912, Anul V Ion Kalinderu p. 185 Raport general cu privire la lucrările Comisiunii Monumentelor Istorice în anul 1912 1912, Anul V *** p. 191 Cuvântări rostite la Comisiune în 1912 1913, Anul VI George Balş p. 1 Notiţă despre arhitectura Sfântului Munte

143 1913, Anul VI Ion Kalinderu p. 50 Bibliografie - R. Netzhammer, Constantin cel Mare şi România, extras din „Revista Catolică”, Bucureşti, 1913 1913, Anul VI *** p. 51 Şedinţele Comisiunii în Ianuarie-Martie 1913 1913, Anul VI Ion Kalinderu p. 55 Cuvântări rostite în memoria lui Spiru C. Haret şi a arh. Ion Mincu 1913, Anul VI Alexandru Lapedatu p. 57 Gravuri şi vederi de la Cetatea Albă şi câteva consideraţiuni istorico-arheologice asupra cetăţilor moldoveneşti 1913, Anul VI Alexandru M. Zagoritz p. 67 Sculpturi de piatră de pe biserici munteneşti 1913, Anul VI Virgil Drăghiceanu p. 73 Biserica din Corbii Mari (Vlaşca) 1913, Anul VI Iulian Martian p. 78 Un giuvaer domnesc pierdut. Ştiri şi documente cu privire la marea cruce de aur a lui Alexandru Lăpuşneanu 1913, Anul VI Nicolae Ghika-Budeşti p. 82 Biserica din Bărbuleţu (Dâmboviţa) 1913, Anul VI Nicolae Ghika-Budeşti p. 84 Biserica din Bordeşti (Râmnicu Sărat) 1913, Anul VI I. Fakler p. 85 Câteva note despre Cetatea Neamţului 1913, Anul VI *** p. 87 Noua Lege pentru conservarea şi restaurarea monumentelor istorice 1913, Anul VI *** p. 90 Noua Comisiune a Monumentelor Istorice 1913, Anul VI *** p. 90 Cuvântările rostite cu ocazia instalării noii Comisiuni 1913, Anul VI *** p. 94 Şedinţele Comisiunii în Aprilie-Iunie 1913 1913, Anul VI George Murnu p. 97 Monumente de piatră din colecţia de antichităţi a Muzeului de la Adamclisi 1913, Anul VI Spiridon Cegăneanu p. 123 Câteva observaţiuni în legătură cu vechea Mitropolie din Târgovişte 1913, Anul VI Iosef Strzygowski p. 128 Comori de artă în Bucovina (traducere de George Murnu) 1913, Anul VI Virgil Drăghiceanu p. 132 Curţile domneşti brâncoveneşti (lămuriri asupra curţii din Brâncoveni după planuri contimporane) 1913, Anul VI Virgil Drăghiceanu p. 134 Inscripţii de la biserica Cotnari (Iaşi) şi mănăstirea Sadova (Dolj) 1913, Anul VI Ion Kalinderu p. 135 Relaţiune despre săpăturile dela Ecrené şi Dişipudac din Cadrilater (Dobrogea Nouă) şi despre starea monumentelor greco-romane desgropate la Constanţa şi Mangalia 1913, Anul VI Alexandru Bărcăcilă p. 139 Raport despre starea monumentelor din Turnu- Severin 1913, Anul VI Gheorghe Gh. Lupu p. 142 Memoriu asupra lucrărilor executate la mănăstirea Cetăţuia (Iaşi) în 1912 1913, Anul VI *** p. 143 Şedinţele Comisiunii în trimestrul Iulie- Septemvrie 1913 1913, Anul VI *** p. 144 Membrii corespondenţi ai Comisiunii 1913, Anul VI Virgil Drăghiceanu p. 145 Cetăţuia de la Iaşi. Studiu arheologic

144 1913, Anul VI Gheorghe Gh. Lupu p. 181 Cetăţuia dela Iaşi. Studiu de arhitectură 1913, Anul VI Virgil Drăghiceanu p. 195 Inscripţii de la Hârlău, Nucşoara (Prahova) şi Gura Motrului (Mehedinţi) şi statuia lui Negru- Vodă din Argeş 1913, Anul VI *** p. 196 Schimbări şi numiri noi la Comisiune 1913, Anul VI *** p. 197 Noi monumente istorice 1913, Anul VI *** p. 198 Şedinţele Comisiunii în trimestrul Octomvrie - Decemvrie 1913 1914, Anul VII Ion D. Trajanescu p. 1 Schitul Sărăcineni (Înainte de restaurare) 1914, Anul VII Ion Antonovici p. 13 Cetatea de pământ de la Bârlad 1914, Anul VII Alexandru Zagoritz p. 16 Sfeşnice româneşti şi candelabre italiene (Origini şi caractere) 1914, Anul VII Constantin Moisil p. 27 Antichităţi din Balcic 1914, Anul VII Nicolae Velichi p. 33 Inscripţia bisericii Sf. Gheorghe din Galaţi 1914, Anul VII Henric Stahl p. 35 Mănăstirea Mihai-Vodă, palat domnesc 1914, Anul VII Nicolae Velichi p. 39 Un fragment de cărămidă legionară găsit la Igliţa 1914, Anul VII Alexandru Bărcăcilă p. 39 Cărămizi romane de la Drobetae 1914, Anul VII Virgil Drăghiceanu p. 39 Inscripţii de la bisericile şi mânăstirile: Işalniţa, Moflenii, Dintr’un lemn 1914, Anul VII Ermil A. Pangrati p. 41 Ion Kalinderu (necrolog) 1914, Anul VII Virgil Drăghiceanu p. 48 Îndreptări şi adaose la articolul “Cetăţuia”, (BCMI, pag. 145, an 1913) 1914, Anul VII Orest Tafrali p. 49 Iconografia Imnului Acatist ( I. Manusccrisul grec 113 al Academiei Române) 1914, Anul VII Alexandru Lapedatu p. 85 Cetatea Sorocii (Notiţă istorică descriptivă) 1914, Anul VII Nicolae Iorga p. 97 “Arginturile” lui Constantin Brâncoveanu 1914, Anul VII Virgil Drăghiceanu p. 111 Mormântul lui Constantin Brâncoveanu Basarab Voevod 1914, Anul VII Orest Tafrali p. 127 Iconografia Imnului Acatist 1914, Anul VII Alexandru Lapedatu p. 141 Câteva vederi nouă de la Cetatea Albă 1914, Anul VII Al. T. Dumitrescu p. 142 Mărturii documentare despre Mănăstirea Argeşului 1914, Anul VII Virgil Drăghiceanu p. 144 Pisania mănăstirii Plăviceanu-Olt şi a bisericii Măgureni-Prahova 1914, Anul VII Virgil Drăghiceanu p. 144 T. Pamfile şi V. G. Nicolau,Însemnări cu privire la moşia, satul şi biserica dele Strâmba, comuna Pueşti-Tutova, Bârlad, 1914 1914, Anul VII Dimitrie Onciul p. 145 Carol I-iu Întemeietorul (necrolog) 1914, Anul VII George Balş p. 148 Mănăstirea din Nicopoli 1914, Anul VII Orest Trafali p. 153 Iconografia Imnului Acatist 1914, Anul VII Virgil Drăghiceanu p. 174 Palatul lui Bibescu de la Băneasa

145 1914, Anul VII Dumitru M. Teodorescu p. 180 Monumente inedite din Tomi 1914, Anul VII Nicolae Iorga p. 193 Cel dintâiu zugrav moldovean 1914, Anul VII Alexandru Lapedatu p. 193 Documente nuoi cu privire la forma acoperemintelor vechilor biserici moldovene 1914, Anul VII Virgil Drăghiceanu p. 194 Inscripţii referitoare la Cetatea Craiovii, Mănăstirea Segarcea, Biserica Sf. Dimitrie – Bârza ( Dolj), Mănăstirea Gura Motrului, boierii Bălăceni, Biserica Titireci (Vâlcea), Schitul Cornet 1915, Anul VIII Nicolae Iorga p. 1 Palatul de la Filipeştii-de-Târg 1915, Anul VIII Dumitru M. Teodorescu p. 6 Monumente inedite din Tomi 1915, Anul VIII Ilie Veslovschi p. 21 Cele mai vechi cruci de mână din Bucovina 1915, Anul VIII Harilaos Metaxa p. 31 Plumburi de la Tomi 1915, Anul VIII G. Mateescu p. 36 Tomi-Oescus. O inscripţie inedită 1915, Anul VIII Paul Nicorescu p. 41 Liber-Dionysos. Două inedite 1915, Anul VIII Virgil Drăghiceanu p. 46 Inscripţii dela Negoeşti, Preajba, Olteni, Bengeşti, Ostrov, Pietrarii-de-jos şi Gugeşti 1915, Anul VIII Nicolae Iorga p. 46 Un pictor român în Ardeal. Raport al lui Freywald şi I. Schlatter. Sculptorul lui Duca-Vodă. Un zugrav la 1742 1915, Anul VIII Nicolae Iorga p. 49 Portretele lui Constantin Brâncoveanu şi ale familiei sale 1915, Anul VIII Alexandru M. Zagoritz p. 55 Tâmpla şi tronul arhieresc. Origini şi caractere 1915, Anul VIII Alexandru Lapedatu p. 70 Vechile cetăţi româneşti ( după Contele de Langeron) 1915, Anul VIII Dumitru M. Teodorescu p. 74 Monumente inedite din Tomi 1915, Anul VIII Virgil Drăghiceanu p. 88 Mănăstirea Hurezi în 1731(după planuri contimporane) 1915, Anul VIII Alexandru Lapedatu p. 91 Ştiri mai vechi despre ruinele Curţii domneşti din Târgovişte. Bisericile din Gura Sărăţei-Buzău. Piatra mormântală din biserica fostului schit Drăgăneşti 1915, Anul VIII Virgil Drăghiceanu p. 93 Semne lapidare la biserica din Popăuţi. De la palatul lui Ştefan cel Mare din Vaslui. Podeala stradelor vechiului Iaşi. Poarta de sud a cetăţii Târgovişte. Inscripţii de la biserica din Călineşti- Prahova şi biserica Doamna Bălaşa-Bucureşti 1915, Anul VIII Alexandru M. Zagoritz p. 96 Erată la articolul “Sculpturi în piatră de la bisericile munteneşti”, BCMI, 1913 1915, Anul VIII Gheorghe Gh. Lupu p. 97 Cetăţuia din Iaşi 1915, Anul VIII Nicolae Iorga p. 122 O inscripţie pierdută şi vechi menţiuni despre monumentele noastre la Vaillant 1915, Anul VIII George Balş p. 124 Biserica de lemn din Păroşi (jud. Olt) 1915, Anul VIII Ion D. Traianescu p. 126 Stăreţia mănăstirii Hurezi 1915, Anul VIII Nicolae Iorga p. 139 Stema Moldovei pe clopotniţa bisericii de la Todireni (Burdujeni)

146 1915, Anul VIII Dimitrie Onciul, Ion p. 141 Bogdan, Nicolae Iorga Raport înaintat Academiei Române cu privire la Biserica Domnească de la Curtea de Argeş 1915, Anul VIII Virgil Drăghiceanu p. 141 Inscripţii: pe o cruce din cerdacul Muntelui Rusu, M-rea Neamţul, la biserica Lespezi- Prahova şi la biserica din Roznov-Neamţ 1915, Anul VIII Nicolae Iorga p. 145 Tapiţeriile Doamnei Tudosca a lui Vasile Lupu 1915, Anul VIII Ioan Andrieşescu p. 154 Asupra epocei de bronz în România: 1. Un depou de bronz la Sinaia. 2. Obiectele de bronz de la Predeal 1915, Anul VIII Virgil Drăghiceanu p. 170 Morminte domneşti: Matei Basarab, Doamna Elena şi fiul lor Mateiaş (Ultime zile, meşteri şi stil) 1915, Anul VIII En. Ionescu p. 177 Bisericile din Olăneşti şi Muiereasca de Sus ( Jud. Râmnicul-Vâlcei) 1915, Anul VIII Alexandru M. Zagoritz p. 182 Pietre părăsite (la Bărăţia şi la biserica domnească din Câmpulung) 1915, Anul VIII Dumitru M. Teodorescu p. 186 Monumente inedite din Tomi 1915, Anul VIII Constantin Bobulescu p. 190 O inscripţie a palatului episcopal din Buzău de la începutul secolului al XVIII-lea. Poate fi vorba de o nouă pictură a m-rii Râşca în sec. al XVI-lea ? 1915, Anul VIII Virgil Drăghiceanu p. 191 Inscripţii dela biserica Sf.Dimitrie-Craiova, pisania bisericii Sf. Gheorghe Nou din Craiova. Palatul de la Brâncoveni. 1915, Anul VIII Alexandru Bărcăcilă p. 192 O inscripţie romană de la Turnu-Severin 1916, Anul IX Dimitrie Onciul p. 1 Regina Elisabeta (necrolog) 1916, Anul IX George Balş p. 10 Bogdan-Serai 1916, Anul IX Nicolae Iorga p. 19 Sculptorul refacerii de la Biserica Episcopală din Argeş 1916, Anul IX Virgil Drăghiceanu p. 21 O icoană din sicriul Sfântului Ioan cel Nou din Suceava 1916, Anul IX Alexandru Lapedatu p. 25 Cele mai vechi stampe reprezentând Cetatea Sucevei şi Cetatea Albă 1916, Anul IX G. Mateescu p. 29 Cercetări cu privire la traci - A). Emendaţiuni la corpus I. L. 1916, Anul IX Alexandru M. Zagoritz p. 44 Înrâuriri Gotice în arhitectura românească 1916, Anul IX Virgil Drăghiceanu p. 47 Diferite inscripţii: la biserica din Paşcani - Suceava, la biserica din Vânători-Vlaşca, pe coloana din piaţa Sf. Anton din Bucureşti 1916, Anul IX Ion D. Traianescu p. 47 Diferite inscripţii la bisericile din Brezoaele – Dâmboviţa (biserica Sf. Nicolae-Brăiloiu şi biserica Adormirii-Cluceru) 1916, Anul IX Virgil Drăghiceanu p. 48 Arcul de triumf al Academiei Mihăilene. Palatul lui Ştefan din Iaşi 1916, Anul IX Dimitrie Onciul p. 49 În chestiunea Bisericei Domneşti de la Curtea de Argeş 1916, Anul IX Paul Nicorescu p. 71 Monumente nouă din teritoriul oraşului Tomi

147 1916, Anul IX Toma T. Socolescu p. 82 Casa lui Hagi Prodan din Ploieşti 1916, Anul IX Alexandru Naum p. 91 Notiţă despre arhitectura bisericii din Tazlău (Jud. Neamţ) 1916, Anul IX Virgil Drăghiceanu p. 95 Inscripţii de la bisericile: Ostrov-Vâlcea, Brad Botoşari - Curtea de Argeş, Sf. Arhangheli - Curtea de Argeş, Olari - Curtea de Argeş, Arnota - Vâlcea şi Bărbuleţ – Dâmboviţa. 1916, Anul IX Virgil Drăghiceanu p. 96 Case vechi din Bucureşti. Casele Ciurcu, str. Labirint. Casele Dudescu 1917-1923, An Virgil Drăghiceanu p. 9 Curtea Domnească din Argeş. Note istorice şi X - XVI arheologice 1917-1923, An Grigore Cerchez p. 77 Restaurarea Bisericii Domneşti (Curtea de Argeş) X – XVI 1917-1923, An Dimitrie Onciul p. 101 Anul morţii marelui Basarab Voievod X – XVI 1917-1923, An Nicolae Ghika-Budeşti p. 105 Arhitectura Bisericii Domneşti (Curtea de Argeş) X – XVI 1917-1923, An Constantin Moissil p. 122 Monetele lui Radu I Basarab X – XVI 1917-1923, An Virgil Drăghiceanu p. 134 Jurnalul săpăturilor din Curtea Domnească a X – XVI Argeşului 1917-1923, An Constantin Moissil p. 150 Monete vechi găsite în săpăturile de la Curtea de X – XVI Argeş 1917-1923, An Francisc Iosif Rainer p. 153 Cercetări antropologice asupra osemintelor aflate X – XVI în săpături (Curtea de Argeş) 1917-1923, An Petre P. Panaitescu p. 161 Inscripţiunile religioase greceşti de la Biserica X – XVI Domnească (Curtea de Argeş) 1917-1923, An I. Mihail p. 172 Pictura Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş X – XVI 1917-1923, An Victor Brătulescu p. 190 Inscripţii slave religioase din Biserica Domnească X – XVI de la Curtea de Argeş 1917-1923, An Petre Cancel p. 192 Inscripţii slave de pe filactere X – XVI 1917-1923, An Nicolae Iorga p. 193 Biserica Valea Danului X – XVI 1917-1923, An Virgil Drăghiceanu p. 196 Bibliografie: Nicolae Iorga, George Balş,Histoire X – XVI de l’art roumain ancien, Paris, 1922 1917-1923, An *** p. 197 Fresce din veacul al XIV-lea aflate în Biserica X – XVI Domnească Curtea de Argeş (album) 1924, An XVII Louis Bréhier p. 1 Arta română (articol apărut în “Journal des savants”, nr. 9-10/1923, referitor la lucrarea lui Nicolae Iorga şi George Balş, Istoria vechii arte române); traducere de Nicolae Ghika-Budeşti 1924, An XVII Nicolae Iorga p. 8 Picturi şi obiecte de artă din Biserica Şcheilor Braşovului 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu p. 12 Casa Cantacuzinilor din Măgureni 1924, An XVII Constantin Moisil p. 45 Monete găsite la Măgureni

148 1924, An XVII Radu Vlădescu-Vulpe p. 46 Raport asupra săpăturilor de la Piscul Coconilor (jud. Ilfov) 1924, An XVII Louis Bréhier p. 51 Arta română (continuare articol apărut în „Journal des savants”, nr. 9-10/1923, referitor la lucrarea lui Nicolae Iorga şi George Balş, Istoria vechii arte române, cap. IV-VI); traducere de Nicolae Ghika-Budeşti 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu p. 58 Biserica Spirea Veche din Bucureşti. Note istorice 1924, An XVII Horia Teodoru p. 59 Biserica Spirea Veche din Bucureşti. Descrierea arhitectonică 1924, An XVII Ion C. Karadja p. 65 Două vederi ale palatului din Bucureşti 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu p. 66 Câteva note asupra Curţii Arse 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu, p. 68 Petre Demetrescu Schitul Brădetul, Argeş 1924, An XVII Constantin C. Giurescu p. 74 O biserică a lui Vlad Ţepeş la Târgşor 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu p. 75 Câteva note asupra bisericilor din Târgşor 1924, An XVII Petre P. Panaitescu p. 76 O stampă reprezentând o solie a lui Alexandru Lăpuşneanu 1924, An XVII Toma G. Bulat p. 78 Mănăstirea Berislăveşti, jud. Argeş 1924, An XVII G. Olszewski p. 79 O spadă din veacul al XIV-lea 1924, An XVII Radu Vlădescu-Vulpe p. 80 Regiunea Mostiştea-Călăraşi. Materiale istorico- arheologice pentru harta arheologică a României ridicată de Direcţia Museului Naţional de Antichităţi 1924, An XVII Grigore Florescu p. 89 Noi descoperiri arheologice la Seimenii-Mari 1924, An XVII *** p. 91 Necrolog: Arhitecţii Gheorghe Lupu şi Aexandru Zagoritz 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu p. 93 Miniaturi din timpul lui Ştefan cel Mare 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu p. 94 Inscripţii în bisericile Brezoaele-Brăiloiu (Dâmboviţa), Drugăneşti (Ilfov), Filipeştii de Târg (Prahova), Săsenii Noi Gura Nişcov (Buzău), Izvoranul (Buzău) 1924, An XVII Valeria Stănescu p. 98 bis Indicele alfabetic al Buletinului Comisiunii Monumentelor (1908-1923) şi al Anuarului Comisiunii Monumentelor Istorice, pe autori 1924, An XVII Nicolae Iorga p. 99 Mănăstirea din Vălenii de Munte 1924, An XVII Zotta Sever p. 107 Mănăstirea Golia. Schiţă istorică (1) 1924, An XVII Nicolae Ghika-Budeşti p. 128 Mănăstirea Golia. Studiu arhitectonic 1924, An XVII Nicolae A. p. 141 Constantinescu Biserici şi mănăstiri din judeţul Buzău: Bradu- Tisău, Ciuta, Sibiciul de Sus 1924, An XVII *** p. 143 Necrolog: Dr. Constantin I. Istrati 1924, An XVII *** p. 144 Necrolog: Constantin C. Arion 1924, An XVII Gheorghe Nedioglu p. 147 Stavropoleos. Istoric 1924, An XVII George Balş p. 169 Biserica Mirăuţi din Suceava

149 1924, An XVII Victor Brătulescu p. 174 Biserica din Grădiştea-Vlaşca 1924, An XVII Ecaterina Dunăreanu- p. 177 Vulpe Chestiunea Bastarnilor, în legătură cu piatra sepulcrală de la Dragomirna 1924, An XVII Zotta Sever p. 185 Mănăstirea Golia – Schiţă istorică ( 2 ) 1924, An XVII Victor Brătulescu p. 187 Ctitoriile lui Mişa Anastasievici: Biserica din Clejani - Vlaşca şi cea din Brânceni - Teleorman 1924, An XVII Nicolae A. p. 188 Constantinescu Biserici şi mănăstiri din judeţul Buzău: Alunişul, Sfântu-Gheorghe şi Fundătura, Mănăstirea Cârnu, Cătina, Schitul Fundu Cătinii. 1924, An XVII Virgil Drăghiceanu p. 192 Inscripţii în bisericile: Cocorăşti-Prahova, Măglaşi-Vâlcea, Bolintinul din Vale - Ilfov 1925, Anul George Balş p. 9 Bisericile lui Ştefan cel Mare XVIII 1925, Anul George Balş p. 11 CAP. 1. Cercetarea înrâuririlor XVIII 1925, Anul George Balş p. 17 CAP. 2. Descripţia Bisericilor XVIII 1925, Anul George Balş p. 17 Baia XVIII 1925, Anul George Balş p. 22 Pătrăuţi XVIII 1925, Anul George Balş p. 23 Milişăuţi XVIII 1925, Anul George Balş p. 27 Sf. Ilie XVIII 1925, Anul George Balş p. 31 Voroneţ XVIII 1925, Anul George Balş p. 36 Sf. Nicolae din Dorohoi XVIII 1925, Anul George Balş p. 42 Sf. Nicolae din Popăuţi XVIII 1925, Anul George Balş p. 47 Sf. Gheorghe din Hârlău XVIII 1925, Anul George Balş p. 57 Sf. Nicolae din Iaşi XVIII 1925, Anul George Balş p. 61 Precista din Bacău XVIII 1925, Anul George Balş p. 64 Sf. Ioan din Vaslui XVIII 1925, Anul George Balş p. 67 Huşi XVIII 1925, Anul George Balş p. 68 Tazlău XVIII 1925, Anul George Balş p. 75 Războieni XVIII 1925, Anul George Balş p. 81 Borzeşti XVIII 1925, Anul George Balş p. 87 Sf. Ioan din Piatra (Neamţ) XVIII

150 1925, Anul George Balş p. 98 Mănăstirea Neamţului XVIII 1925, Anul George Balş p. 111 Arbora şi Reuseni XVIII 1925, Anul George Balş p. 118 Dobrovăţ XVIII 1925, Anul George Balş p. 124 Dolheştii Mari XVIII 1925, Anul George Balş p. 130 Volovăţ XVIII 1925, Anul George Balş p. 133 Bălineşti XVIII 1925, Anul George Balş p. 139 Cotnar XVIII 1925, Anul George Balş p. 141 Scânteia XVIII 1925, Anul George Balş p. 143 Putna XVIII 1925, Anul George Balş p. 151 Turnul clopotniţă al lui Sf. Ioan din Piatra XVIII (Neamţ) 1925, Anul George Balş p. 153 Turnul clopotniţă de la Popăuţi XVIII 1925, Anul George Balş p. 154 Turnul clopotniţă de la Bistriţa (Neamţ) XVIII 1925, Anul George Balş p. 156 Turnul tezaurului de la Putna XVIII 1925, Anul George Balş p. 158 Rădăuţi XVIII 1925, Anul George Balş p. 160 Sf-ta Treime din Siret XVIII 1925, Anul George Balş p. 163 Biserica Mirăuţi din Suceava XVIII 1925, Anul George Balş p. 168 Moldoviţa XVIII 1925, Anul George Balş p. 170 Sf. Gheorghe din Suceava XVIII 1925, Anul George Balş p. 178 Părhăuţi XVIII 1925, Anul George Balş p. 181 Şipote XVIII 1925, Anul George Balş p. 182 Văleni XVIII 1925, Anul George Balş p. 185 Cap. 3. Formele XVIII 1925, Anul George Balş p. 185 A) Formele interioare (Planul şi boltirile) XVIII 1925, Anul George Balş p. 189 B) Formele exterioare (Faţadele) XVIII 1925, Anul George Balş p. 198 Dimensiuni şi proporţii XVIII

151 1925, Anul George Balş p. 198 Clasificare XVIII 1925, Anul George Balş p. 203 Cap. 4. Cercetarea amănuntelor XVIII 1925, Anul George Balş p. 238 Cap. 5. Materialele întrebuinţate şi metodele de XVIII construcţiune 1925, Anul George Balş p. 241 Cap. 6. Mormintele XVIII 1925, Anul George Balş p. 245 Cap. 7. Zugrăveala XVIII 1925, Anul George Balş p. 266 Cap. 8. Clopotele XVIII 1925, Anul George Balş p. 268 Cap. 9. Meşterii XVIII 1925, Anul George Balş p. 271 Cap. 10. Concluzii XVIII 1925, Anul George Balş p. 273 Cap. 11. Anexă (Pietre de mormânt) XVIII 1925, Anul George Balş p. 316 Bibliografie XVIII 1925, Anul George Balş p. 317 Tabla de materii XVIII 1925, Anul George Balş p. 319 Tabla ilustraţiilor XVIII 1925, Anul George Balş p. 327 Repertoriul numelor de biserici, localităţi şi ţări XVIII citate 1925, Anul George Balş p. 331 Erată XVIII 1926, Anul XIX Virgil Drăghiceanu p. 1 Palatul lui Constantin Vodă Brâncoveanu din Bucureşti 1926, Anul XIX Nicolae Ghika p. 9 Budeşti şi Gheorghe Câteva biserici de lemn din Oltenia: Ştefăneşti- Referendaru Dobruşa (cătun Şcoala), jud.Vâlcea; Grămeşti - Pietreni jud. Vâlcea; Dobruşa de Jos, jud.Vâlcea; Socoteni – Slăvuţa, jud. Dolj. 1926, Anul XIX George Balş, Radu p. 28 Bolomey Sfânta Paraschiva din Ştefăneşti-Botoşani 1926, Anul XIX Dimitrie Dan p. 37 Ctitoria hatmanului Luca Arbure (Arbore) 1926, Anul XIX Virgil Drăghiceanu p. 47 Biserica din Dragomireşti - Dâmboviţa (inscripţii); Palatul Mogoşoaia (note) 1926, Anul XIX *** I anexe Oficiale: Procesele verbale ale şedinţelor Comisiunii Monumentelor Istorice, ianuarie – decembrie 1925 1926, Anul XIX *** X anexe Oficiale: Rapoartele Serviciului tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice, 1919-1925 1926, Anul XIX *** XX Oficiale: Raportul pictorului A. Verona (membru anexe al Comisiunii) 1926, Anul XIX *** XXI Oficiale: Rapoartele Secţiunilor Regionale ale anexe Comisiunii (Cernăuţi, Cluj, Chişinău şi Lugoj)) pe anul 1925

152 1926, Anul XIX Nicolae Iorga p. 49 Nouă ştiri asupra Bisericii Mănăstirii de la Vălenii de Munte 1926, Anul XIX Constantin I. Karadja p. 54 Notiţă despre unele miniaturi înfăţişând pe Matei Basarab şi pe Doamna Elena 1926, Anul XIX Toma T. Socolescu p. 58 Casa Dobrescu din Ploieşti 1926, Anul XIX Virgil Drăghiceanu p. 61 Monumente reprezentative din vechea artă română, expuse în expoziţiile din Paris şi Geneva în anul 1925 1926, Anul XIX Nicolae Iorga p. 70 Mănăstirea Coşula 1926, Anul XIX Andrei Veress p. 74 Frescele Cetăţii Făgăraşului 1926, Anul XIX Ilie Minea p. 78 În legătură cu grafitele de la Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău 1926, Anul XIX Virgil Drăghiceanu p. 87 Necrolog: Alexandru Referendaru 1926, Anul XIX Virgil Drăghiceanu p. 88 O tocmeală a lui Matei Basarab (inscripţie pe o cruce din Târgovişte). O veche icoană (la biblioteca din ). Icoană din Biserica Doiceşti-Dâmboviţa (inscripţie). O icoană din . Biserica din Câmpina (inscripţie). Inscripţii din Biserica Sfântul Gheorghe Nou- Bucureşti. Un clopot din Slatina (inscripţie) 1926, Anul XIX Victor Brătulescu p. 89 Inscripţii la Biserica din Crevedia, Biserica din Zădăriciu, Biserica din Clejani, Biserica din Obedeni. 1926, Anul XIX Ion C. Filiti p. 90 Bisericile din Albeşti(Prahova), Corbeasca(Ilfov), Corlăteşti(Ploieşti). 1926, Anul XIX Al. Culici p. 90 Antichităţile din Tabla Buţii şi Crucea Mandii. 1926, Anul XIX Constantin Marinescu p. 93 Trei săbii ale lui Constantin Brâncoveanu 1926, Anul XIX Mihai Popescu p. 100 Oltenia în timpul stăpânirii austriece (1718-1739) 1926, Anul XIX Alexandru Zagoritz p. 108 Biserica şi Casa din Mărgineni 1926, Anul XIX G. Coriolan p. 120 Resturi istorice din satele Coşlegi, Dârvari şi Rădila din Prahova 1926, Anul XIX Virgiliu Drăghiceanu p. 123 Mănăstirea Samurcăseşti-Ilfov (inscripţii). Biserica din Paşcani (inscripţii). Icoana lui Vladislav-Vodă din Muntele Athos, aflată la Lavra. O Biserică Românească în Moravia. 1926, Anul XIX Virgiliu Drăghiceanu p. 124 Vasluiu (inscripţii). O biserică românească în Moravia 1926, Anul XIX Victor Brătulescu p. 124 Bisericile Sf. Ilie, Sf. Vineri şi Sf. Spiridon- Roşiorii de Vede (inscripţii). Biserica Ţigănia- Drăgăneşti, jud. Teleorman şi Biserica din Gratia- Vlaşca (inscripţii) 1926, Anul XIX Petre I. Luţia p. 126 Raportul Secţiunii Regionale Cernăuţi pe anii 1921-1925 1926, Anul XIX Nicolae Iorga p. 143 Cea dintâi vizită domnească la monumentele istorice şi opera lui Grigore Matei Vodă-Ghica

153 1926, Anul XIX Virgiliu Drăghiceanu p. 147 Costumul jupânesei Maria Bengescu consiliereasa 1926, Anul XIX I. Mihail p. 152 Pictura bisericii din Secuieni (Săcueni)- Dâmboviţa 1926, Anul XIX C. Petrescu-Dragoe p. 167 Restaurarea picturii bisericii din Secuieni (Săcueni)-Dâmboviţa 1926, Anul XIX Ion Andrieşescu p. 170 Sultana. Descoperirile arheologice din vara anului 1923 1926, Anul XIX Petre I. Luţia p. 186 Raportul Secţiunii Regionale Cernăuţi pe anii 1921-1925 (continuare) 1927, Anul XX Gheorghe Nedioglu p. 1 Stavropoleos. Privire asupra arhitecturii şi sculpturii 1927, Anul XX Petre I. Luţia p. 34 Raportul Secţiunii Regionale Cernăuţi pe anii 1921-1925 (continuare şi sfârşit) 1927, Anul XX Alexandru Bărcăcilă p. 44 Însemnări din Gorj : Bumbeşti, Curtişoara, Târgu Jiu şi de pe Gilort 1927, Anul XX Virgiliu Drăghiceanu p. 48 Inscripţii de la Schitul Rugi-Bsarabia, Atachi- Basarabia, Biserica Săpata de Sus (cătun Lipia)- Argeş, Budeasa-Argeş, 1927, Anul XX George Balş p. 49 Câteva observaţiuni în privinţa bolniţei Coziei 1927, Anul XX Nicolae Iorga p. 54 Argintăria moldovenească din veacul al XVIII- lea. Biserica Armenească din Focşani 1927, Anul XX Constantin I. Karadja p. 57 Despre investitura domnilor români 1927, Anul XX Horia Teodoru p. 60 Bucureştii vechi. Hanul Manuc, după o fotografie din anul 1856 1927, Anul XX I. Mihail p. 63 Pictura bisericii Şubeşti din Câmpulung 1927, Anul XX Mihai Popescu p. 76 Cetăţile turceşti dinprejurul Principatelor Române 1927, Anul XX Theodor Uspenschi p. 88 Vasele moldoveneşti aflătoare în sala armelor din Moscova (Încercarea unei explicaţii arheologice) 1927, Anul XX Constantin Solomon p. 98 Descoperiri recente şi cercetări asupra câtorva staţiuni antice din jud. Tecuci 1927, Anul XX Nicolae Iorga p. 112 Inscripţiile bisericilor Rătovoeşti (Retevoeşti)- Muscel şi Zîrneşti. O visită domnească la monumente. O cădelniţă de la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti 1927, Anul XX Nadia Grosman- p. 112 Bulughin Cum se distrug monumentele (bisericuţa din Ocniţa, jud. Vâlcea) 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti Evoluţia arhitecturii în Muntenia. Partea întâi. Originile şi înrâuririle străine până la Neagoe Basarab 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti p. 121 Cap. I. Originile. Biserici în stâncă. Biserici de lemn. Arta populară.

154 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti p. 122 Cap. II. Înrâuririle medievale. Înrâurirea medievală occidentală: Temeliile bisericii romanice din Câmpulung-Muscel. Temeliile bisericii gotice din Turnu Severin. Cetatea zisă a lui Ţepeş Vodă (Argeş). Turnul zis al lui Sever din Turnu Severin. Ruinele palatului domnesc din Curtea de Argeş. Alte rămăşiţe şi documente ale înrâuririi medievale occidentale. 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti p. 124 Cap. III. Înrâuririle bizantine. Caractere generale. Materiale şi procedee de construcţie. Plastica monumentală. Plastica decorativă. Detaliile. Descrierea bisericilor Sân Nicoară, Bogdan Serai (Constantinopol), Nicopole (Bulgaria), Domnească din Curtea de Argeş. 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti p. 129 Cap. IV. Înrâurirea sârbească. Ruinele bisericii Vodiţa (Mehedinţi). Biserica mănăstirii Tismana (Gorj). Biserica mare de la Mănăstirea Cozia (Vâlcea). Caractere generale. Materiale şi procedee de construcţie. Plastica monumentală. Plastica decorativă. Detaliile. Descrierea bisericilor Vodiţa, Cozia, Tismana 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti p. 133 Cap. V. Înrâurirea macedo-balcanică. Descrierea bisericii mănăstirii Cotmeana (Argeş). Caractere generale şi detalii. 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti p. 135 Cap. VI. Înrâurirea Muntelui Athos. Biserica mănăstirii Snagov. Mitropolia veche din Târgovişte. Caractere generale. Materiale şi procedee de construcţie. Plastica monumentală. Plastica ornamentală. Detaliile. Descrierea bisericii mănăstirii Snagov şi a Mitropoliei vechi din Târgovişte. 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti p. 140 Cap. VII. Înrâurirea Armenească. Biserica Mănăstirii Dealu (Dâmboviţa). Biserica Episcopală din Argeş. Caractere generale. Materiale şi procedee de construcţie. Plastica monumentală. Plastica ornamentală. Detaliile. Descrierea bisericii mănăstirii Dealu şi a bisericii Episcopale din Argeş. 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 1 Ilustraţiuni: Biserica romanică Negru Vodă din Câmpulung-Muscel 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 2 Ilustraţiuni: Biserica din Castrul roman de la Turnu Severin 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 3-13 Ilustraţiuni: Cetatea din Poienari Argeş zisă a lui Ţepeş Vodă 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 14- Ilustraţiuni: Bisericile din Turnu Severin 17 1927, anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 18- Ilustraţiuni: Biserica din Bogdan-Serai din 22 Constantinopol 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 23- Ilustraţiuni: Biserica Săn Nicoară din Curtea de 33 Argeş 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 34- Ilustraţiuni: Biserica din Nicopole 38

155 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 39- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae Domnesc din 50 Curtea de Argeş 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 51- Ilustraţiuni: Biserica din Vodiţa (Mehedinţi) 55 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 56- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Tismana (Gorj) 58 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 59- Ilustraţiuni: Biserica mare a mănăstirii Cozia 80 (Vâlcea) 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 81- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Cotmeana (Argeş) 93 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 94- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Snagov (Ilfov) 110 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 111- Ilustraţiuni: Mitropolia veche din Târgovişte 118 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 119- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Dealu 142 (Dâmboviţa) 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 143- Ilustraţiuni: Biserica Episcopală din Curtea de 181 Argeş 1927, Anul XX Nicolae Ghika-Budeşti fig. 182 Ilustraţiuni: Harta localităţilor 1928, Anul XXI George Balş Bisericile moldoveneşti din veacul al XVI-lea 1928, Anul XXI George Balş p. 6 Cuvânt înainte 1928, Anul XXI George Balş p. 11 Cap. I. Descrierea bisericilor 1928, Anul XXI George Balş p. 11 Probota 1928, Anul XXI George Balş p. 21 Homor (Humor) 1928, Anul XXI George Balş p. 31 Moldoviţa 1928, Anul XXI George Balş p. 39 Baia 1928, Anul XXI George Balş p. 46 Sf. Dumitru din Suceava 1928, Anul XXI George Balş p. 56 Coşula 1928, Anul XXI George Balş p. 62 Horodniceni 1928, Anul XXI George Balş p. 66 Biserica Dancu din Iaşi 1928, Anul XXI George Balş p. 68 Sf. Dimitrie din Hârlău 1928, Anul XXI George Balş p. 72 Zahareşti 1928, Anul XXI George Balş p. 76 Râşca 1928, Anul XXI George Balş p. 80 Sf. Paraschiva (Domnească) din Târgu Frumos 1928, Anul XXI George Balş p. 84 Paraclisul Hotinului 1928, Anul XXI George Balş p. 88 Pridvorul Voroneţului 1928, Anul XXI George Balş p. 91 Episcopia Romanului 1928, Anul XXI George Balş p. 103 Sf. Gheorghe din Botoşani 1928, Anul XXI George Balş p. 110 Văscrisenia din Suceava 1928, Anul XXI George Balş p. 115 Uspenia din Botoşani 1928, Anul XXI George Balş p. 120 Bistriţa 1928, Anul XXI George Balş p. 131 Pridvorul Rădăuţilor 1928, Anul XXI George Balş p. 139 Turnul bisericii Sf. Dumitru din Suceava

156 1928, Anul XXI George Balş p. 140 Putna 1928, Anul XXI George Balş p. 140 Slatina 1928, Anul XXI George Balş p.152 Precista Romanului 1928, Anul XXI George Balş p.152 Pridvorul bisericii Mănăstirii Neamţului 1928, Anul XXI George Balş p.154 Pridvorul bisericii Sf. Gheorghe din Suceava 1928, Anul XXI George Balş p.157 Suceviţa 1928, Anul XXI George Balş Biserici cu date incerte 1928, Anul XXI George Balş p. 166 Cotnari: biserica catolică 1928, Anul XXI George Balş p. 171 Zamca 1928, Anul XXI George Balş p. 176 Sf. Cruce din Suceava 1928, Anul XXI George Balş p. 179 Hacigadar (Hagigadar) 1928, Anul XXI George Balş p. 180 Pângăraţi 1928, Anul XXI George Balş p. 189 Cap. II. Mănăstirile 1928, Anul XXI George Balş p. 222 Cap. III. Formele 1928, Anul XXI George Balş p. 222 A. Formele interioare (Planul şi boltirile) 1928, Anul XXI George Balş p. 225 B. Formele exterioare (Faţadele) 1928, Anul XXI George Balş p. 228 C. Dimensiuni şi proporţii 1928, Anul XXI George Balş p. 229 D. Clasificarea 1928, Anul XXI George Balş p. 230 Cap. IV. Cercetarea amănuntelor 1928, Anul XXI George Balş p. 268 Cap. V. Mormintele 1928, Anul XXI George Balş p. 271 Cap. VI. Zugrăveala 1928, Anul XXI George Balş p. 306 Cap. VII. Mobilierul 1928, Anul XXI George Balş p. 318 Cap. VIII. Meşterii şi metodele de construcţie 1928, Anul XXI George Balş p. 332 Materialele întrebuinţate şi metodele de lucru 1928, Anul XXI George Balş p. 324 Cap. IX. Concluzii 1928, Anul XXI George Balş p. 326 Cap. X. Anexe 1928, Anul XXI George Balş p. 326 Anexa I. Pietrele de mormânt de la 1527 până la 1592 1928, Anul XXI George Balş p. 342 Anexa II. Pietrele de mormânt (completare) 1928, Anul XXI George Balş p. 347 Anexa III. Inscripţii slavone inedite 1928, Anul XXI George Balş p. 350 Résumé. (Rezumat în limba franceză) 1928, Anul XXI George Balş p. 384 Bibliografia 1928, Anul XXI George Balş p. 385 Tabla de materii 1928, Anul XXI George Balş p. 386 Tabla ilustraţiilor 1928, Anul XXI George Balş p. 394 Repertoriul numelor de biserici, localităţi şi ţări citate

157 1929, Anul Petre P. Panaitescu p. 1 Fundaţiuni religioase româneşti în Galiţia XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 20 Două mănăstiri dâmboviţene (Cobia şi Butoiu) XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 26 Două biserici ardelene (Galda şi Mesentea) XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 27 Biserici focşănene XXII 1929, Anul Virgil Drăghiceanu p. 29 Un epitaf al mitropolitului Ştefan din anul 1652 XXII 1929, Anul Constantin Solomon p. 34 Cetăţuia din Valea Berheciului XXII 1929, Anul Ioan C. Filitti p. 40 Biserica Adormirea Maicii Domnului sau Precista XXII din Slatina (Olt) 1929, Anul *** p. 42 Grigore Cerkez (necrolog) XXII 1929, Anul Ioan C. Filliti p. 43 Inscripţii şi ctitorii din bisericile Doljului XXII (Argetoaia, Brădeştii din Faţă, Braloştiţa, Coţofeni, Almaju) 1929, Anul Nicolae Iorga p. 44 Pictor străin la curtea lui Brâncoveanu XXII 1929, Anul *** p. 44 Cercetările misiunii arheologice italiene în XXII Albania. Săpăturile din vechea cetate romană Butrinto 1929, Anul George Balş p. 44 Rotocoalele de smalţ moldoveneşti XXII 1929, Anul Virgil Drăghiceanu p. 45 Ion D. Ştefănescu, L’evolution de la peinture XXII religieuse en Bucovine et en Moldavie depuis les origines jusqu’au XIX-e siècle 1929, Anul Nicolae Iorga p. 49 Les Chateaux occidentaux en Roumanie XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 70 Popeştii de Argeş (Câteva note) XXII 1929, Anul Ion Andrieşescu p. 71 Sultana (continuare) XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 88 Une icône byzantine au Portugal XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 90 Domnii fanarioţi şi ctitoriile XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 92 Biserici muntene de curând reparate XXII 1929, Anul *** p. 95 Cronică: Bisericuţa din Slănic. O mănăstire XXII necunoscută (Crimca). Zugravi din veacul al XVII-lea 1929, Anul Nicolae Iorga p. 97 O biserică siriană (Sf. Spiridon Vechi) XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 101 Crucea de la Călugăreni XXII 1929, Anul C. Săvescu p. 106 Biserica de la Tânganu XXII

158 1929, Anul Nicolae Iorga p. 112 Cea dintâi biserică a Stelei (Târgovişte) XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 113 Mormântul lui Udrişte Năsturel ? XXII 1929, Anul Virgil Drăghiceanu p. 116 Biserica din Gâltofani, Bălceşti-Argeş XXII 1929, Anul Ioan Rezori p. 117 Conservarea monumentelor istorice XXII 1929, Anul Virgil Drăghiceanu p. 121 Biserica din Ruda-Argeş (Note înainte de spălarea XXII picturii) 1929, Anul Alexandru Busuioceanu p. 123 Un palat domnesc din vremea fanarioţilor: Curtea XXII nouă din Bucureşti 1929, Anul Virgil Drăghiceanu p. 138 Inscripţii de la Cula din Almaj-Dolj, bisericile din XXII Poenari-Dolj, Genuneni-Vâlcea, Arnota-Vâlcea, Văcăreşti, Mogoşoaia, Bujorofca-Basarabia, lângă Soroca 1929, Anul Victor Brătulescu p. 138 Biserici din Olt (Greci şi Dudu) XXII 1929, Anul George Balş p. 141 Zugravi moldoveni XXII 1929, Anul I. Mihail p. 141 Curţile lui Luca Arbore din Şipote-Iaşi XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 142 Ctitorii mănăstirii Mira (Mera) XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 142 Stânca Sorocăi XXII 1929, Anul Titus Târgovişteanul p. 143 Obiecte de artă româneşti la mănăstirea XXII bulgărească Râlo 1929, Anul Ion Andrieşescu p. 145 Vasile Pârvan XXII 1929, Anul Virgil Drăghiceanu p. 149 Săpăturile de la Vodiţa. Bisericile Sfântului XXII Nicodim şi a lui Litovoiu-Vodă 1929, Anul Nicolae Iorga p. 156 Bisericile din Opăriţi, Predealul Sărari şi Valea XXII Drajnei 1929, Anul Nicolae Iorga p. 161 Piatra de mormânt a lui Alexandru-Vodă Mircea XXII 1929, Anul George Balş p. 162 Chenarele ferestrelor bisericii din Dolheştii Mari XXII 1929, Anul Ion Andrieşescu p. 165 Sultana (continuare şi sfârşit) XXII 1929, Anul G. Teodorescu p. 172 Biserica Ruda-Bârseşti din comuna Bercioi-Argeş XXII (note asupra picturii) 1929, Anul Nicolae Iorga p. 178 Două pietrre de la Museul Naţional din Bucureşti XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 180 Câteva legături româneşti XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 185 Moschei pe pământ românesc XXII 1929, Anul Nicolae Iorga p. 187 Cele două Chilii (Chilia Nouă şi Chilia Veche) XXII

159 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia. XXIII Partea a doua. Vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea. De la Neagoe Basarab până la sfârşitul veacului 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 5 Introducere XXIII 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 9 Cap. VIII. Formaţia vechiului stil în Muntenia. XXIII Câteva biserici premergătoare. Biserica din Brădetu (Argeş). Paraclisul mănăstirii Bistriţa (Vâlcea). Biserica din Ostrov (Vâlcea). Biserica mănăstirii Valea (Muscel). Biserica din Lopuşnia (Serbia). 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 14 Cap. IX. Caractere generale ale vechiului stil din XXIII Muntenia. Deosebirile faţă de epoca precedentă. Planul în formă de treflă. Decorul extern. Materiale şi procedee de construcţiune. Plastica monumentală. Plastica decorativă. Detaliile. 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 20 Cap. X. Împărţirea pe grupe a bisericilor în stil XXIII vechiu 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 23 Cap. XI. Descrierea monumentelor. Bisericile XXIII Stăneşti, Olteni şi bolniţa Coziei (Vâlcea). Biserica Curtea Veche din Bucureşti. Biserica mănăstirii Căluiu (Romanaţi). Biserica de la Mărcuţa (Ilfov). Biserica şi clopotniţa Mihai Vodă din Bucureşti. Biserica Bucovăţ (Dolj). Biserica şi clopotniţa mănăstirii Tutana.(Argeş). Paraclisul mănăstirii Cozia (Vâlcea). Ruinele bisericii din Târgşor (Prahova). Biserica din Cobia (Dâmboviţa). 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 37 Cap. XII. Un tip izolat – Biserica Domnească din XXIII Târgovişte 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 39 Rezumat XXIII 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 1-12 Ilustraţiuni: Biserica din Brădetu (Muscel) XXIII 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 13- Ilustraţiuni: Bolniţa mănăstirii Bistriţa (Vâlcea) XXIII 18 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 19- Ilustraţiuni: Biserica din Ostrov (Vâlcea) XXIII 24 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 25- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Valea (Muscel) XXIII 33 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 34- Ilustraţiuni: Bisericile din Lopuşnia şi Petruşa XXIII 35 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 36- Ilustraţiuni: Biserica din Lopuşnia (Serbia) XXIII 45 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 46- Ilustraţiuni: Biserica din Stăneşti (Vâlcea) XXIII 56 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 57- Ilustraţiuni: Biserica din Olteni (Vâlcea) XXIII 66 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 67- Ilustraţiuni: Bolniţa mănăstirii Cozia (Vâlcea) XXIII 78 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 79- Ilustraţiuni: Biserica Curtea Veche din Bucureşti XXIII 88

160 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 89- Ilustraţiuni: Biserica din Căluiu (Romanaţi) XXIII 101 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 102- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Mărcuţa (Ilfov) XXIII 109 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 110- Ilustraţiuni: Biserica Mihai Vodă din Bucureşti XXIII 119 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 120- Ilustraţiuni: Biserica din Bucovăţ (Dolj) XXIII 127 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 128- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Tutana (Argeş) XXIII 147 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 148- Ilustraţiuni: Paraclisul mănăstirii Cozia XXIII 158 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 159- Ilustraţiuni: Ruinele din Târgşor (Prahova) XXIII 161 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 162- Ilustraţiuni: Biserica din Cobia (Dâmboviţa) XXIII 173 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 174- Ilustraţiuni: Biserica Domnească din Târgovişte XXIII 184 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 185- Ilustraţiuni: Clopotniţa bisericii Stelea din XXIII 186 Târgovişte 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 187 Ilustraţiuni: Biserica din Gorgota (Dâmboviţa) XXIII 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 188 Ilustraţiuni: Uşa bisericii din Snagov XXIII 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 189- Ilustraţiuni: Chenarul uşii bisericii din Tismana. XXIII 190 Uşa bisericii din Cobia (1570) 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 191- Ilustraţiuni: Mormântul lui Negru Vodă (Curtea XXIII 193 de Argeş) 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 194 Ilustraţiuni: Mormântul lui Radu de la Afumaţi XXIII (Curtea de Argeş) 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 195 Ilustraţiuni: Mormântul lui Albu Golescu XXIII (Vieroşi) 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 196 Ilustraţiuni: Uşa bisericii Cotmeana XXIII 1930, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 197 Harta localităţilor XXIII 1931, Anul Nicolae Iorga p. 1 Pietrele de mormânt ale saşilor din Baia XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 8 Biserica Galbenă din Urlaţi XXIV 1931, Anul Victor Brătulescu p. 11 Mănăstirea Valea din judeţul Muscel. O ctitorie a XXIV lui Radu Paisie 1931, Anul Virgil Drăghiceanu p. 20 Mormântul lui Mircea-Vodă cel Bătrân XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 25 Biserica din Verbila (Vărbila) XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 29 Cea mai veche icoană din Moldova, care însă nu XXIV e veche

161 1931, Anul Nicolae Iorga p. 31 Inscripţia de la Măxineni XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 33 Biserica şi palatul de la Afumaţi (Ilfov) XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 38 Biserica Doamnei Ecaterina (Slătioara) XXIV 1931, Anul Grigore G. Cantacuzino, p. 40 Biserica din Popeşti-Vlaşca XXIV George D. Florescu 1931, Anul Constantin I. Karadja p. 42 Încă o sabie a lui Constantin Brâncoveanu XXIV 1931, Anul Virgil Drăghiceanu p. 42 Mănăstirea Snagov (pisania). Secretarul polon al XXIV lui Matei Basarab 1931, Anul Victor Brătulescu p. 43 Un fiu al lui Grigoraşcu Ghica Vodă (înmormântat XXIV la biserica Mihai Vodă din Bucureşti) 1931, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 43 De la Vodiţa: o nouă inscripţie latină XXIV 1931, Anul Virgil Drăghiceanu p. 44 Cu privire la Biserica Domnească din Curtea de XXIV Argeş 1931, Anul Nicolae Iorga p. 45 Biserica din Piua Petrei (inscripţii) XXIV 1931, Anul Victor Brătulescu p. 46 Schitul Valea Mare –Muscel (pisania) XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 46 Biserica Polcovnicului Ioan Măgheriu (inscripţie) XXIV 1931, Anul Virgil Drăghiceanu p. 46 Biserica din Borleşti-Muscel; Biserica din XXIV Leordeni; Mănăstirea Mărgineni (Prahova); Mănăstirea Seaca-Olt (pisanii, inscripţii) 1931, Anul Nicolae Iorga p. 49 Trei biserici de sat muntene: Pietroşiţa, Calvini şi XXIV Cremenari 1931, Anul Nicolae Iorga p. 61 Icoanele de la muzeul Sinaia XXIV 1931, Anul George Balş p. 66 Grinda şi arcul XXIV 1931, Anul Vladimir Dumitrescu p. 70 Ceramica pictată eneolitică din Sud-Estul Europei XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 78 Încă o piatră de mormânt a lui Matei-Basarab ? O XXIV mărturie a lui Timotei Cipariu 1931, Anul Nicolae Iorga p. 79 Bisericile din Trotuş XXIV 1931, Anul Grigore Ionescu p. 82 Biserica din Călineşti-Prahova XXIV 1931, Anul Vladimir Dumitrescu p. 87 Inscripţiuni preistorice în România ? XXIV

162 1931, Anul Virgil Drăghiceanu p. 91 Mănăstirea Bogdana-Bacău; Biserica Răducanu XXIV din Târgu Ocna; Biserica Şubeşti-Câmpulung; Biserica Sf. Gheorghe-Câmpulung; Biserica Domnească din Curtea de Argeş; Biserica din Zăvideni-Vâlcea; Biserica Slăviteşti-Vâlcea; Inscripţii din Târgovişte; Biserica Sf. Vineri; Biserica Starchiojd-Prahova; Mănăstirea Bradului-Buzău (pisanii, inscripţii) 1931, Anul *** p. 94 Procesele verbale de la şedinţele Comisiunii din 6 XXIV şi 25 mai şi 12 iunie 1931 1931, Anul George Balş p. 97 Despre biserica Prislopului XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 101 Biserica veche din Bătrâni XXIV 1931, Anul P. Coman p. 102 Cele mai vechi cruci ale Măţăului (Muscel) XXIV 1931, Anul Virgiliu N. Drăghiceanu p. 105 Monumentele istorice din Oltenia. Raport din XXIV anul 1921 1931, Anul Virgiliu N. Drăghiceanu p. 132 Câteva monumente din Muntenia XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 136 Biserica episcopală din Argeş în literatură XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 136 Pridvorul de la Colţea XXIV 1931, Anul Paul Smărăndescu p. 137 O casă veche: Casa Melik (din Bucureşti) XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 143 Inscripţia arabă de la Sf. Spiridon din Bucureşti XXIV 1931, Anul R. Bogdan p. 143 Urme preistorice în Valea Trotuşului XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 145 Miniaturi româneşti în secolul al XVII-lea XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 154 Piatra de mormînt a lui Sevastos Chimenitul din XXIV Trapezunt 1931, Anul Radu Vulpe p. 156 Resturile de epocă Latène III de la Răduleşti- XXIV Ialomiţa 1931, Anul Virgiliu N. Drăghiceanu p. 159 Săpăturile din Buda, Lapoş şi Tisău-Buzău XXIV 1931, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 177 Mănăstirea Cotmeana XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p. 181 Noi obiecte de artă găsite la Ierusalim, în XXIV Mănăstirea Sf. Sava şi la Muntele Sinai. 1931, Anul Nicolae Iorga p.188 Biserica de la Cocorăşti-Grind XXIV 1931, Anul Nicolae Iorga p.189 Un act privitor la mănăstirea Plumbuita XXIV 1931, Anul *** p.190 Procesele verbale de la şedinţele Comisiunii din XXIV noiembrie şi decembrie 1931

163 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia. XXV Partea a treia. Veacul al XVII-lea. Epoca de tranziţie: domnia lui Matei Basarab 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 5 Introducere XXV 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 11 Cap. XIII. Caractere generale. Cele trei epoci XXV ale veacului al XVII-lea. Materiale şi procedee de construcţie. Plastica monumentală. Plastica decorativă. Detaliile. 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 27 Cap. XIV. Împărţirea monumentelor pe grupe. XXV 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 40 Cap. XV. Descrierea monumentelor. Bisericile XXV fără abside laterale. Schitul Slătioarele. Biserica din Săcuieni. Biserica Androneşti-Târgovişte. Biserica din Gherghiţa. Biserica din Bărbuleţ. Biserica din Goleşti. Biserica Sf. Împăraţi- Târgovişte. Mănăstirea Strehaia. Biserica din Vlădeşti. Biserica din Coeni-Mironeşti. Biserica Doamnei din Bucureşti. Biserica Fundeni din Câmpulung. Biserica Sf. Dumitru din Craiova. 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 50 Cap. XVI. Bisericile cu planul în formă de XXV treflă. Biserica Arnota. Biserica Strâmbeanu (Dâmboviţa). Biserica Sfinţii Arhangheli din Târgovişte. Mănăstirea Polovragi. Biserica din Bălteni (Ilfov). Biserica din Ciutura (Dolj). Biserica mănăstirii Plătăreşti. Biserica mănăstirii Plumbuita. Biserica Vărbila. Biserica schitului Topolniţa. Biserica fostului schit Flămânda (Argeş). Biserica mănăstirii Dintr-un Lemn. Biserica mănăstirii Gura Motrului. Schitul Clocociov. Biserica mănăstirii Brebu. Biserica mănăstirii Căldăruşani. Biserica Mitropoliei din Bucureşti. Biserica Radu Vodă din Bucureşti. Biserica mănăstirii Cotroceni. Schitul Cornet. Biserica din Filipeştii de Pădure. Biserica din Ludeşti. Biserica Jitianu. 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 72 Cap. XVII. Biserici şi mănăstiri. Alte tipuri XXV de biserici. Clopotniţele. Biserica din Turbaţi (Ilfov). Biserica din Călineşti (Prahova). Biserica mănăstirii Turnu (Argeş). Mănăstirea Comana. Curtea şi mănăstirea Brâncoveni (Romanaţi). Biserica Stelea din Târgovişte. Biserica Olari din Curtea de Argeş. Biserica Sf. Gheorghe din Câmpulung. Clopotniţa de la schitul Codreni. Clopotniţa de la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung. Clopotniţa Bărăţiei din Câmpulung. 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 82 Cap. XVIII. Decoraţia în piatră şi în lemn, în XXV legătură cu arhitectura 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 86 Rezumat XXV 1932, Anul Nicolae Ghika- Budeşti fig. 1-9 Ilustraţiuni: Schitul Slătioarele (Vâlcea) XXV 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 10- Ilustraţiuni: Biserica din Săcuieni (Dâmboviţa) XXV 13

164 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 14- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae din Târgovişte XXV 21 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 22- Ilustraţiuni: Biserica din Gherghiţa (Prahova) XXV 28 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 29- Ilustraţiuni: Biserica din Bărbuleţ (Dâmboviţa) XXV 30 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 31- Ilustraţiuni: Biserica din Goleşti (Muscel) XXV 58 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 59- Ilustraţiuni: Biserica Sf-ţii Împăraţi din XXV 68 Târgovişte 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 69- Ilustraţiuni: Biserica Doamnei din Bucureşti XXV 85 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 86- Ilustraţiuni: Mănăstirea Strehaia (Mehedinţi) XXV 99 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 100- Ilustraţiuni: Biserica din Vlădeşti (Muscel) XXV 112 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 113- Ilustraţiuni: Biserica din Fundeni (Câmpulung) XXV 119 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 120- Ilustraţiuni: Biserica din Coeni-Mironeşti (Ilfov) XXV 133 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 134- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Dumitru din Craiova XXV 137 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 138- Ilustraţiuni: Biserica Mănăstirii Arnota (Vâlcea) XXV 148 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 149- Ilustraţiuni: Biserica din Strâmbeanu (Dâmboviţa) XXV 153 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 154- Ilustraţiuni: Biserica din Ciutura (Dolj) XXV 163 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 164- Ilustraţiuni: Biserica Sf-ţii Arhangheli din XXV 166 Târgovişte 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 167- Ilustraţiuni: Biserica Mănăstirii Plătăreşti (Ilfov) XXV 172 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 173- Ilustraţiuni: Mănăstirea şi biserica Plumbuita XXV 192 (Ilfov) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 193- Ilustraţiuni: Mănăstirea şi biserica Polovragi XXV 202 (Gorj) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 203- Ilustraţiuni: Schitul şi biserica Topolniţa XXV 212 (Mehedinţi) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 213- Ilustraţiuni: Biserica din Vărbila (Prahova) XXV 219 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 220- Ilustraţiuni: Mănăstirea Dintr-un Lemn (Vâlcea) XXV 243 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 244- Ilustraţiuni: Schitul Flămânda (Argeş) XXV 251 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 252- Ilustraţiuni: Schitul Clocociov (Olt) XXV 259 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 260- Ilustraţiuni: Mănăstirea Brebu (Prahova) XXV 270 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 271- Ilustraţiuni: Biserica Mănăstirii Gura Motrului XXV 281 (Mehedinţi)

165 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 282- Ilustraţiuni: Biserica Mănăstirii Căldăruşani XXV 284 (Ilfov) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 285- Ilustraţiuni: Biserica Mitropoliei din Bucureşti XXV 291 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 292- Ilustraţiuni: Mănăstirea Cotroceni din Bucureşti XXV 314 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 315- Ilustraţiuni: Biserica Radu Vodă din Bucureşti XXV 317 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 318- Ilustraţiuni: Schitul Cornet (Vâlcea) XXV 328 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 329- Ilustraţiuni: Biserica din Filipeştii de Pădure XXV 338 (Prahova) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 339- Ilustraţiuni: Biserica din Ludeşti (Dâmboviţa) XXV 345 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 346- Ilustraţiuni: Biserica Jitianu, Balta Verde (Dolj) XXV 352 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 353- Ilustraţiuni: Biserica din Bălteni (Ilfov) XXV 361 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 362- Ilustraţiuni: Biserica Olari din Curtea de Argeş XXV 372 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 373- Ilustraţiuni: Biserica din Turbaţi (Ilfov) XXV 384 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 385- Ilustraţiuni: Biserica din Călineşti (Prahova) XXV 392 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 393- Ilustraţiuni: Biserica Mănăstirii Turnu (Argeş) XXV 395 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 396- Ilustraţiuni: Mănăstirea Comana (Vlaşca) XXV 416 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 417- Ilustraţiuni: Mănăstirea şi clopotniţa din XXV 426 Brâncoveni (Romanaţi) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 427- Ilustraţiuni: Biserica Stelea din Târgovişte XXV 442 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 443- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Gheorghe din XXV 454 Câmpulung 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 455- Ilustraţiuni: Clopotniţa de la Codreni (Ilfov) XXV 458 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 459- Ilustraţiuni: Clopotniţa Mănăstirii Nrgru Vodă din XXV 467 Câmpulung 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 468- Ilustraţiuni: Clopotniţa Bărăţia din Câmpulung XXV 472 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 473 Ilustraţiuni: Schitul Păpuşa de la M-rea Bistriţa XXV (Vâlcea) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 474 Ilustraţiuni: Casă veche de la Mănăstirea Negru XXV Vodă din Câmpulung 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 475 Ilustraţiuni: Biserica de lemn din Grămeşti XXV (Vâlcea) 1932, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 476- Ilustraţiuni: detalii, chenare de piatră, uşi, XXV 527 ancadramente, sfeşnice, cruci de piatră, pietre de mormânt, icoane

166 1933, Anul Nicolae Iorga p. 1 La figuration des évangélistes dans l’art roumain XXVI et l’école chypriote-valaque 1933, Anul Nicolae Iorga p. 5 Icoana românească (după nişte conferinţe) XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 27 Două opere de artă româneşti din secolul al XVI- XXVI lea la Muntele Athos 1933, Anul Nicolae Iorga p. 31 Fântâna lui Alexandru Vodă Mircea XXVI 1933, Anul G. Severeanu p. 32 Moneda lui Vlad I, domn al Ţării Româneşti de la XXVI 1395/96-1397 Decembre 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 37 Antichităţile din Cotnari XXVI 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 38 Testamentul Marelui Ban Neagoe Săcuianu şi XXVI ctitoriile sale 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 38 Incinta palatului din Iaşi XXVI 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 39 Inelul lui Vlaicu Clucerul, tatăl doamnei Neaga XXVI 1933, Anul Victor Brătulescu p. 39 Biserici din judeţul Argeş. (Copăceni, Titeşti, XXVI Boişoara, Sf. Gheorghe - Piteşti, Sf. Nicolae - Piteşti, Mavrodolu - Piteşti, Stănişoara, Turnu: inscripţii, descriere) 1933, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 43 Un tropar al prea-cuviosului Nicodim XXVI 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 44 Mănăstirea Tisăului XXVI 1933, Anul Gheorghe Ungureanu p. 45 Raport asupra mănăstirii Pionul sau schitul XXVI Silvestru. Castelul cnezilor Cantacuzini 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 49 Monumentele Olteniei. Raportul al II-lea XXVI 1933, Anul Dumitru Tudor p. 76 Antichităţile preistorice şi romane din judeţul XXVI Romanaţi 1933, Anul Nicolae Iorga p. 82 Biserica de la Fundeni (Prahova) XXVI 1933, Anul Victor Brătulescu p. 83 Biserica din Racoviţa-Muscel XXVI 1933, Anul Victor Brătulescu p. 84 Cula din Racoviţa-Muscel; Călimăneşti; Crucea XXVI din Căciulata; Mănăstirea Frăsineiul din judeţul Vâlcea (descrieri, inscripţii) 1933, Anul Victor Brătulescu p. 87 Schitul Bunea-Dâmboviţa XXVI 1933, Anul Victor Brătulescu p. 89 Câineni-Argeş XXVI 1933, Anul Victor Brătulescu p. 90 Păpuşa din jud. Argeş XXVI 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 91 Inscripţiile de la Snagov XXVI 1933, Anul Sever Zotta p. 92 Bisericile din Hârlău şi Cotnari, după un raport XXVI din 1800 (?)

167 1933, Anul George Balş p. 93 În privinţa Coziei XXVI 1933, Anul George Balş p. 94 O piatră de mormânt de la Dragomireşti XXVI 1933, Anul *** p. 95 Procesele verbale ale şedinţelor Comisiunii XXVI Monumentelor Istorice din anul 1932 1933, Anul Nicolae Iorga p. 101 Monumentele istorice în vechea noastră literatură XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 116 O descriere în versuri a Bisericii Episcopale din XXVI Curtea de Argeş 1933, Anul Nicolae Iorga p. 118 Biserici dintre Văile Teleajenului şi Slănicului XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 120 O mănăstire de cărturari: Vorona XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 121 O exploraţie arheologică şi istorică a judeţului XXVI Olt. (Ion Ionaşcu, Biserici, chipuri şi documente din Olt, 1934) 1933, Anul Nicolae Iorga p. 124 Note moldoveneşti în legătură cu clădirile XXVI bisericeşti şi profane 1933, Anul Nicolae Iorga p. 129 Un album de l’art populaire religieux en Pologne XXVI 1933, Anul Nicolae Lupu p. 131 Scoborârea unei fresce de pe bolta bisericii S. XXVI Giuseppe Maggiore din Napoli. Mormântul lui Virgiliu după ultimele lucrări de restaurare. 1933, Anul Ion Vârtosu p. 133 Biserici de lemn şi cruci de piatră din judeţul XXVI Râmnicu Vâlcea. Inscripţii. 1933, Anul Nicolae Iorga p. 139 Cronică – “Arhivele Basarabiei”, VI, 2; “Cuvânt XXVI Moldovenesc”, 12 August, 1934; “Inscripţii Câmpulungene (Muscel)” 1933, Anul Nicolae Iorga p. 140 Bibliografie: Gh. Ghibănescu,Biserica Sf. XXVI Dimitrie (Balş), Biserica Sf. Andrei, Biserica Sf. Nicolae Domnesc - Iaşi, Iaşi, 1934; Victor Brătulescu, Călimăneştii şi monumentele istorice din împrejurimi, Bucureşti, 1934 1933, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 141 Rapoarte de activitate a Comisiunii pe anii 1929- XXVI 1930 1933, Anul Nicolae Iorga p. 145 Les arts mineurs en Roumanie (second partie) XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 157 Monumentele istorice romăneşti şi Daponte XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 158 Cu privire la Cetăţuia (Iaşi) XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 159 Cum se zidea acum o sută de ani XXVI 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 167 Mănăstirea Vintilă Vodă (Buzău) XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 172 Biserica din Margine sau Ciuta XXVI 1933, Anul Nicolae Iorga p. 173 Vechi case prahovene. Casa şi biserica din XXVI Ploieştiori

168 1933, Anul Maria Golescu p. 176 Folosirea temelor musicale în iconografia XXVI Bisericii răsăritene 1933, Anul Nicolae Iorga p. 178 Mănăstirea Vintilă Vodă (observaţii şi note XXVI istorice) 1933, Anul Nicolae Iorga p. 182 Biserica de la Stâlpu-Buzău XXVI 1933, Anul Ioan Popovici p. 183 Comunicări (despre “Veniamin irodiacon XXVI zugrav”) 1933, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 184 Inscripţii asemănătoare celor de pe inelele de XXVI la Curtea de Argeş. Originea acoperemintelor noastre de morminte. Însemnări referitoare la Mihnea al III-lea. 1933, Anul Ion Vârtosu p. 185 Biserici de lemn şi cruci de piatră din judeţul XXVI Râmnicu Vâlcea. Inscripţii. 1933, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 189 Rapoarte de activitate a Comisiunii pe anii 1931- XXVI 1932 1934, Anul Virgiliu Drăghiceanu p. 1 Consideraţiuni asupra vechimii bisericii XXVII Mănăstirii Tismana 1934, Anul Nicolae Iorga p. 17 Biserica din Albota XXVII 1934, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 19 Biserica din Hârtieşti-Muscel XXVII 1934, Anul Nicolae Iorga p. 28 Biserica din Tisău XXVII 1934, Anul Dumitru Berciu p. 30 Generalităţi asupra preistoriei Olteniei şi XXVII angrenarea ei în problemele Europei centrale şi sud-estice 1934, Anul Victor Brătulescu p. 39 Biserici din Argeş şi Vâlcea (Stoiceni, Schitul XXVII Flămânda, Cocoru, Câineni, Gribleşti, Proieni, Călineşti, Cornet, Brezoiu, Lotru, Voineasa, Călimăneşti, Robeşti, Râureni) 1934, Anul Victor Brătulescu p. 49 Elemente profane în pictura religioasă XXVII 1934, Anul Nicolae Iorga p. 68 Biserica din Măteşti XXVII 1934, Anul Maria Golescu p. 70 O fabulă a lui Esop trecută în iconografia XXVII religioasă 1934, Anul Dumitru Berciu p. 74 O colecţie de antichităţi din judeţul Romanaţi: XXVII Gh. Georgescu-Corabia 1934, Anul Nicolae Iorga p. 85 Evangheliarul lui Alexandru Vodă Mircea la XXVII Muntele Sinai 1934, Anul Nicolae Iorga p. 87 Două Evangheliare ale fiilor lui Petru Rareş XXVII 1934, Anul Nicolae Iorga p. 91 Tot despre vechile case prahovene. Mai vechi XXVII apărători ai stilului monumentelor bisericeşti. 1934, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 94 (Scrisoare către Nicolae Iorga) XXVII

169 1934, Anul Nicolae Iorga p. 97 Necrolog George Balş XXVII 1934, Anul Virgil Drăghiceanu p. 99 Monumentele Olteniei (al III-lea raport) XXVII 1934, Anul Dr. Boskovic p. 121 Le narthex de Cozia avait-il un étage supérieur? XXVII 1934, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 126 Biserica din Rebegeşti XXVII 1934, Anul Ştefan Balş p. 133 Biserica Sf. Elefterie din Bucureşti (clădită la XXVII 1743, reparată la 1867, restaurată la 1930) 1934, Anul André Grabar p. 143 (Articol în memoria lui George Balş, publicat în XXVII “Seminarium Kondakovianum”, VII) 1934, Anul G. de Jerphanion p. 145 Les églises rupestres de Cappadoce et la place XXVII de leurs peintures dans le développement de l’iconographie chrétienne 1934, Anul Dr. Dj. Boskovic p. 185 Quelques observations sur l’architecture de XXVII l’église de Tismana 1934, Anul Emanuel Kretzulescu p. 190 Istoricul bisericii din Creţuleşti-Mănăstirea XXVII (Rebegeşti) 1935, Anul Emil Vârtosu p. 1 Odoare româneşti la Stambul XXVIII 1935, Anul Paul Smărăndescu p. 20 Biserica Floreasca din Bucureşti XXVIII 1935, Anul Dumitru Berciu p. 26 Săpături şi cercetări archeologice în ultimii trei XXVIII ani (în jud. Mehedinţi, Gorj, Romanaţi, Dolj, Vâlcea, Dâmboviţa, Vlaşca -1933-1935) 1935, Anul Dumitru Tudor p. 31 Monumente inedite din Romula XXVIII 1935, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 49 Mormântul de la Argeş şi zidirea Bisericii XXVIII Domneşti 1935, Anul Nicolae Iorga p. 58 Biserica din Stari-Chiojd (Starchiojd, jud. XXVIII Prahova) 1935, Anul Nicolae Iorga p. 64 Biserica din Poieni (Iaşi) XXVIII 1935, Anul Ion Nistor, Petre Luţa p. 65 Raportul Secţiunii Regionale Cernăuţi a XXVIII Comisiunii Monumentelor Istorice pe anii 1933- 1934 1935, Anul Nicolae Iorga p. 75 Cercetări noi la Cotnari XXVIII 1935, Anul Barbu Slătineanu p. 78 Biserica din Maieri, Alba-Iulia XXVIII 1935, Anul Nicolae Iorga p. 80 La biserica lui Petru Rareş din Târgu-Frumos XXVIII 1935, Anul Victor Brătuleanu p. 81 Biserici din Transilvania şi Bucovina (Sângeorz, XXVIII jud. Năsăud, Sărăţel, Baia Sprie, Siseşti, Dăneşti, Şurdeşti, Plopiş, Lăscâia, Vad, Berinţa, Doroşăuţi, Vasilău, Coleuţi, Schitul Crişciatec) 1935, Anul Sterie Becu p. 89 Bisericile Sf. Gheorghe şi Fundeni din XXVIII Câmpulung-Muscel

170 1935, Anul Ştefan Balş p. 91 Vechea pardoseală a bisericii Precista din Bacău XXVIII 1935, Anul Barbu Slătineanu p. 91 Inscripţii (pe o Evanghelie din Bucureşti, pe cruci XXVIII la biserica Precista din Galaţi) 1935, Anul Alexandru Bărăcilă p. 92 Cronică (ruinele de la Firizul Ilovăţului. Ruine la XXVIII Turnu Severin. Urme romane la Drajna) 1935, Anul Nicolae Iorga p. 95 Cronică (recenzi de reviste; inscripţii; obiecte XXVIII aflate la Muntele Athos; biserica din satul de lângă Olteniţa) 1935, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 97 Inscripţii şi însemnări din Costeşti-Vâlcea XXVIII (Bisericile Gruşeţu, Săcături, Grămeşti, Ciorobeşti, Pietreni, Păpuşa, Ţigănia, Văratici) 1935, Anul Nicolae Iorga p. 110 Cum apar monumentele româneşti din Ardeal XXVIII unui călător frances 1935, Anul Dumitru Tudor p. 113 Monumente inedite din Romula XXVIII 1935, Anul Victor Brătulescu p. 127 Elemente profane în pictura religioasă (Sfântul XXVIII Ilie şi căruţa cu caii de foc) 1935, Anul Ion Nistor, Petre Luţa p. 136 Raportul Secţiunii Regionale Cernăuţi a XXVIII Comisiunii Monumentelor Istorice pe anul 1935 1935, Anul Rudolf Gassauer p. 145 Teracote sucevene XXVIII 1935, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 165 Mănăstirea Coşuştea-Crivelnicu, Mehedinţi. XXVIII Descoperire arheologică 1935, Anul Martin Roska p. 185 La situation stratigraphique de la colline XXVIII Laposhalom de Ghiula-Vârsand, Dép. Arad 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi în Oltenia. XXIX Partea a patra. Noul stil românesc din veacul al XVIII-lea 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 1 Introducere. Privire asupra evoluţiei generale a XXIX principalelor tipuri de biserici de la origine până în veacul al XVIII-lea. 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 13 Cap. XIX. Caractere generale. XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 41 Cap. XX. Împărţirea monumentelor pe grupe XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 51 Cap. XXI. Descrierea monumentelor. Bisericile XXIX fără abside laterale. 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 68 Cap. XXII. Descrierea monumentelor. Bisericile XXIX cu planul în treflă, cu o turlă 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 78 Cap. XXIII. Descrierea monumentelor. Bisericile XXIX cu planul în treflă, cu două, trei şi patru turle 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 90 Cap. XXIV. Descrierea monumentelor. Biserici XXIX cu planul în treflă, cu clopotniţa pe pronaos 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 103 Cap. XXV. Descrierea monumentelor. Alte tipuri XXIX de biserici. Clopotniţele mănăstireşti. Monumente diverse. Bisericile de lemn

171 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 114 Cap. XXVI. Arhitectura civilă. Palatele domneşti XXIX şi boiereşti. Conacele. Diferitele tipuri de case de la oraşe şi de la ţară. Culele 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 119 Cap. XXVII. Decoraţiuni în legătură cu XXIX arhitectura. Piatra, stucul, lemnul şi zugrăvelile exterioare 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 123 Cap. XXVIII. Rezumatul noului stil din veacul al XXIX XVIII-lea 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 129 Cap. XXVIII. Rezumatul general. XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 1-19 Ilustraţiuni: Mănăstirea Hurezi XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 20- Ilustraţiuni: Schitul Sfinţii Apostoli de la m-rea XXIX 29 Hurezi 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 30- Ilustraţiuni: Paraclisul Mitropoliei (Patriarhiei) XXIX 44 din Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 45- Ilustraţiuni: Paraclisul Episcopiei de Râmnic XXIX 56 (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 57- Ilustraţiuni: Biserica din Pietreni-Costeşti XXIX 65 (Vâlcea), zis şi Schitul de sub Piatră sau Patruzeci de Izvoare 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 66- Ilustraţiuni: Biserica din Comanca-Pietriş XXIX 71 (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 72- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae Făcăi din Ocnele XXIX 77 Mari (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 78- Ilustraţiuni: Biserica din Domneştii de Sus XXIX 85 (Muscel) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 86- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae din Olăneşti XXIX 93 (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 94- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Voievozi din Olăneşti XXIX 103 (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 104- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae Coasta din XXIX 113 Păuşeşti Măglaşi (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 114- Ilustraţiuni: Biserica Intrarea în Biserică din XXIX 121 Chicioara (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 122- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Voievozi-Flămânzeşti din XXIX 130 Curtea de Argeş 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 131- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Îngeri din Curtea de XXIX 138 Argeş 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 139- Ilustraţiuni: Biserica din Călineşti (Vâlcea) XXIX 140 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 141- Ilustraţiuni: Biserica din Furnicoşi (Muscel) XXIX 143 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 144- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Voievozi din Almaj XXIX 157 (Dolj)

172 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 158- Ilustraţiuni: Cula din Almaj (Dolj) XXIX 161 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 162- Ilustraţiuni: Biserica din Şuici (Argeş) XXIX 166 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 167- Ilustraţiuni: Biserica din Gălăşeşti (Argeş) XXIX 175 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 176- Ilustraţiuni: Biseric Sf. Ioan Botezătorul din XXIX 179 Ocnele Mari 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 180- Ilustraţiuni: Biserica din Doiceşti (Dâmboviţa) XXIX 188 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 189- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae din Făgăraş XXIX 190 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 191 Ilustraţiuni: Biserica din Căzăneşti (Vâlcea) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 192- Ilustraţiuni: Biserica din Mihăeşti (Vâlcea) XXIX 196 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 197- Ilustraţiuni: Biserica din Slăviteşti (Vâlcea) XXIX 204 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 205- Ilustraţiuni: Biserica din Mogoşoaia (Ilfov) XXIX 214 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 215- Ilustraţiuni: Biserica din Peajba (Dolj) XXIX 228 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 229 Ilustraţiuni: Biserica din Bralostiţa (Dolj) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 231- Ilustraţiuni: Biserica din Vădeni (Gorj) XXIX 237 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 238- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae din Cerneţi XXIX 249 (Mehedinţi) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 250- Ilustraţiuni: Biserica din Zăvideni (Vâlcea) XXIX 260 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 261- Ilustraţiuni: Biserica din Măldăreşti (Vâlcea) XXIX 264 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 265 Ilustraţiuni: Biserica din Câineni (Argeş) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 266 Ilustraţiuni: Biserica din Genuneni-Foleşti XXIX (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 267- Ilustraţiuni: Schitul Cioclovina (Gorj) XXIX 272

1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 268 Ilustraţiuni: Schitul Jghiaburi (Vâlcea) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 273- Ilustraţiuni: Mănăstirii Aninoasa (Muscel) XXIX 300

173 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 301- Ilustraţiuni: Biserica Schitului Păpuşa (Vâlcea) XXIX 312 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 313- Ilustraţiuni: Biserica Schitului Lespezi (Prahova) XXIX 319 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 320- Ilustraţiuni: Schitul Sf. Ştefan de la mănăstirea XXIX 329 Hurezi 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 330- Ilustraţiuni: Bolniţa şi Biserica mare a mănăstirii XXIX 346 Brâncoveni (Romanaţi) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 345- Ilustraţiuni: Schitul Fedeleşoiu (Argeş) XXIX 359 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 360- Ilustraţiuni: Mănăstirea Surpatele (Vâlcea) XXIX 374 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 375- Ilustraţiuni: Mănăstirea Govora (Vâlcea) XXIX 399 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti Fig. Ilustraţiuni: Mănăstirea Sărăcineşti (Vâlcea) XXIX 400-405 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 406- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Gheorghe Ţeica de lângă XXIX 416 Ocnele Mari 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 417- Ilustraţiuni: Schitul Scăueni (Argeş) XXIX 431 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 432- Ilustraţiuni: Biserica Stavropoleos din Bucureşti XXIX 457 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 458- Ilustraţiuni: Biserica Schitului Sâmbăta de Sus XXIX 459 (Făgăraş) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 460- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Apostoli din Bucureşti XXIX 468 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 469- Ilustraţiuni: Biserica fostei mănăstiri din Râmnicu XXIX 480 Sărat 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 481- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Nicolae Belivaca din XXIX 492 Craiova 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 493- Ilustraţiuni: Mănăstirea Antim din Bucureşti XXIX 514 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 515- Ilustraţiuni: Mănăstirea Hurezi (Vâlcea) XXIX 562 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 563- Ilustraţiuni: Capitele de la San Marco din Venezia XXIX 566 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 567 Ilustraţiuni: Casă din Asalo Veneto Italia XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 568 Ilustraţiuni: Casa Guacimanni din Ravenna XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 569 Ilustraţiuni: Palazzo Mascarello din Vicenza Italia XXIX

174 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 570- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Gheorghe Nou din XXIX 577 Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 578- Ilustraţiuni: Biserica Toţi Sfinţii din Râmnicu XXIX 589 Vâlcea 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 590- Ilustraţiuni: Biserica mănăstirii Văcăreşti XXIX 617 (Bucureşti) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 618 Ilustraţiuni: Palazzo di Eccelino il Barbo XXIX (Padova) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 619 Ilustraţiuni: Baptisteriu la o biserică din Parma XXIX Italia 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 620- Ilustraţiuni: Mănăstirea Văcăreşti (Bucureşti) XXIX 637 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 638 Ilustraţiuni: Biserica Sf. Gheorghe de la XXIX mănăstirea Cernica 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 639- Ilustraţiuni: Paraclisul mănăstirii Văcăreşti XXIX 640 (Bucureşti) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 641- Ilustraţiuni: Biserica din Urşani (Vâlcea) XXIX 642 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 643- Ilustraţiuni: Biserica din Târgu Hurezi (Horezu) XXIX 652 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 653 Ilustraţiuni: Biserica din Alimăneşti XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 654- Ilustraţiuni: Biserica din Meculeşti (Argeş) XXIX 658 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 659- Ilustraţiuni: Biserica ruinată din Creţeşti (Dolj) XXIX 669 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 670- Ilustraţiuni: Biserica din Brădeşti Bătrâni (Dolj) XXIX 680 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 681- Ilustraţiuni: Biserica Buna Vestire din Râmnicu XXIX 689 Vâlcea 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 690- Ilustraţiuni: Biserica veche din Pietroşiţa XXIX 694 (Dâmboviţa) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 695 Ilustraţiuni: Biserica Kreţulescu din Bucureşti XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 696- Ilustraţiuni: Biserica catedrală din Târgu Jiu XXIX 697 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 698- Ilustraţiuni: Biserica Domnească din Ocnele Mari XXIX 712 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 713- Ilustraţiuni: Biserica Şubeşti din Câmpulung XXIX 717 (Muscel) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 718- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Elefterie din Bucureşti XXIX 725

175 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 726- Ilustraţiuni: Biserica Batiştei din Bucureşti XXIX 729 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 730- Ilustraţiuni: Biserica Scuipici din Grecii de XXIX 741 Mijloc (Ilfov) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 741- Ilustraţiuni: Biserica Calvini (Buzău) XXIX 753 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 754 Ilustraţiuni: Biserica din Bărbăteşti (Gorj) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 755 Ilustraţiuni: Biserica din Pojojeni (Pojogeni) XXIX (Gorj) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 756- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Dumitru de lângă Târgu XXIX 757 Cărbuneşti (Gorj) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 758- Ilustraţiuni: Biserica din Murgaşi (Dolj) XXIX 759 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 760- Ilustraţiuni: Schitul Balamuci (Ilfov) XXIX 774 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 775- Ilustraţiuni: Biserica din Micşuneştii Mari (Ilfov) XXIX 785 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 786- Ilustraţiuni: Biserica din Pătroaia (Dâmboviţa) XXIX 797 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 798- Ilustraţiuni: Biserica Adormirea Maicii Domnului XXIX 803 din Brezoaiele (Dâmboviţa) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti Fig. Ilustraţiuni: Biserica Galbenă din Urlaţi (Prahova) XXIX 804-811 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 812- Ilustraţiuni: Biserica din Săftica (Ilfov) XXIX 819 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 820- Ilustraţiuni: Biserica din Râfov (Prahova) XXIX 829 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 830- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Ştefan din Bucureşti XXIX 835 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 836- Ilustraţiuni: Biserica Colţea din Bucureşti XXIX 854 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 855 Ilustraţiuni: Biserica din Coţofeni (Dolj) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 856- Ilustraţiuni: Biserica Schitului Inăteşti (Vâlcea) XXIX 857 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 858- Ilustraţiuni: Schitul Şerbăneşti (Vâlcea) XXIX 859 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 860 Ilustraţiuni: Biserica din Balota de Sus (Dolj) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 861 Ilustraţiuni: Biserica din Budeasa (Argeş) XXIX

176 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 862- Ilustraţiuni: Biserica Adormirea Maicii Domnului XXIX 867 din Ocnele Mari (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 868 Ilustraţiuni: Biserica din Grădiştea (Vâlcea) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 869- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Ioan Gură de Aur XXIX 882 (Titireciu) din Ocnele Mari 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 883- Ilustraţiuni: Biserica Mănăstirii Mamu (Vâlcea) XXIX 895 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 896- Ilustraţiuni: Biserica Sf. Treime din Cerneţi XXIX 910 (Mehedinţi) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 911- Ilustraţiuni: Biserica Mănăstirii Pantelimon XXIX 912 (Ilfov) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 913 Ilustraţiuni: Pisania bisericii din Dragoslavele XXIX (Muscel) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 914 Ilustraţiuni: Mormântul lui Grigore Matei din XXIX biserica Pantelimon (Ilfov) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 915- Ilustraţiuni: Biserica din Dragoslavele (Muscel) XXIX 916 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 917- Ilustraţiuni: Biserica mică a Mănăstirii Sinaia XXIX 927 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 928- Ilustraţiuni: Biserica din Fundenii Doamnei XXIX 941 (Ilfov) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 942- Ilustraţiuni: Biserica din Bordeşti (Râmnicu XXIX 945 Sărat) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 946 Ilustraţiuni: Biserica din Gugeşti (Râmnicu Sărat) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 947- Ilustraţiuni: Mănăstirea Cozia (Vâlcea) XXIX 955 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 956- Ilustraţiuni: Pridvorul vechii mitropolii din XXIX 961 Târgovişte 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 962 Ilustraţiuni: Ancadramentul uşii de la biserica din XXIX Leordeni (Ilfov) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 963 Ilustraţiuni: Turnul Colţei din Bucureşti (demolat XXIX în anul 1888) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 964- Ilustraţiuni: Clopotniţa mănăstirii Radu Vodă din XXIX 965 Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 966 Ilustraţiuni: Fântâna meşterului Manole din XXIX Curtea de Argeş 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 967 Ilustraţiuni: Clopotniţa Schitului Robaia (Argeş) XXIX 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 968 Ilustraţiuni: Clopotniţa Mănăstirii Călui XXIX (Romanaţi)

177 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 969 Ilustraţiuni: Biserica de lemn din Lungeşti XXIX (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 970 Ilustraţiuni: Biserica de lemn din Ştefăneşti XXIX (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 971- Ilustraţiuni: Biserica de lemn din Lungeşti XXIX 975 (Vâlcea)

1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. 976- Ilustraţiuni: Biserica de lemn din Mihăieşti-Capu XXIX 980 Dealului (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti dig. Ilustraţiuni: Biserica de lemn din Glâmbocu XXIX 981-984 (Argeş) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti Fig. Ilustraţiuni: Castelul lui Vodă Brâncoveanu din XXIX 985-991 Mogoşoaia (Ilfov) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti dig. Ilustraţiuni: Castelul din Potlogi (Dâmboviţa) XXIX 992- 1002 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Pivniţele Casei Cantacuzino din XXIX 1003 Filipeştii de Pădure (Prahova) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Boltă cu penetraţiuni de la Casa XXIX 1004 boierilor Coţofeni (Dolj) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşă şi pisanie la biserica din Păuşeşti XXIX 1005 Măglaşi (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşă şi pisanie la Muzeul XXIX 1006 Stavropoleos din Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşa (şi ancadramentul) bisericii XXIX 1007 Mănăstirii Dintr-un Lemn (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşa (şi ancadramentul) bisericii din XXIX 1008 Strejeştii de Jos (Romanaţi) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Biserica Mărcuţa (Ilfov) XXIX 1009- 1010 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casa Cartianu din Cartiu (Gorj) XXIX 1011- 1021 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Cula din Curtişoara (Gorj) XXIX 1022- 1031 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă veche (distrusă) din Brăneşti XXIX 1032 (Dâmboviţa) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă boierească (distrusă) din Oltenia XXIX 1033 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă din Goruneşti (Vâlcea) XXIX 1034 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă veche din Câmpulung (Muscel) XXIX 1035 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă veche de la biserica Titireciu XXIX 1036 din Ocnele Mari

178 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă veche din Calopăru (Mehedinţi) XXIX 1037 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă veche din Cândeşti (Dâmboviţa) XXIX 1038 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă veche din Târgovişte XXIX 1039- (Dâmboviţa) 1040 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casa Bellu din Urlaţi (Prahova) XXIX 1041 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casa Nicolae Iorga din Vălenii de XXIX 1042 Munte (Prahova) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Cula lui Crăsnaru (Gorj) XXIX 1043 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă veche din Râmnicu Vâlcea XXIX 1044 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Cula din Groşerea (Gorj) XXIX 1045 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Ruină de foişor în Sadova (Dolj) XXIX 1046 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Casă din Coţofeni (Dolj) XXIX 1047 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Cula din Brabova (Dolj) XXIX 1048 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Cula din Groşerea (Gorj) XXIX 1049 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti 1050- Ilustraţiuni: Cula Greceanu din Măldăreşti XXIX 1051 (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Fereastră la biserica din Cotmeana XXIX 1052 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşă de la schitul Costeşti (Vâlcea) XXIX 1053 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Piatră de mormânt din biserica XXIX 1054 Stavropoleos 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Piatra de mormânt a lui Vodă XXIX 1055 Brâncoveanu din biserica Sf. Gheorghe Nou (Bucureşti) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Iconostas la paraclisul Mănăstirii XXIX 1056 Mărgineni (Prahova) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Jeţ arhieresc la paraclisul Mitropoliei XXIX 1057 Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Iconostas la biserica din Balota (Dolj) XXIX 1058 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Detaliu de la jeţul arhieresc din XXIX 1059 biserica Colţea Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Detaliu de la o strană XXIX 1060 Brâncovenească

179 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Iconostas la paraclisul din Râmnicu XXIX 1061 Vâlcea 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Iconostas tetrapod şi sfeşnic la XXIX 1062 Mănăstirea Tismana 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşă de la biserica din Arnota XXIX 1063 (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşă de la biserica din Bengeşti (Gorj) XXIX 1064 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşa împărătească de la bolniţa XXIX 1065 Mănăstirii Bistriţa (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşa bisericii de la Mănăstirea Antim XXIX 1066 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Detaliu de la uşa Mănăstirii Dintr-un XXIX 1067 Lemn (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Detaliu de la uşa Mănăstirii Hurezi XXIX 1068 (Vâlcea) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşa împărătească de la biserica XXIX 1069 Mănăstirii Nucet (Dâmboviţa) 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Uşa împarătească, detaliu tâmplă şi XXIX 1070- interiorul bisericii din Măgureni (Prahova) 1072 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Evanghelie (ferecătură) de la XXIX 1073 Mitropolia din Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti fig. Ilustraţiuni: Cruce, ripidă şi detaliu candelă cu XXIX 1074- stema Ţărilor Române de la biserica Radu Vodă 1076 din Bucureşti 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 181 Lista monumentelor studiate. Ctitorii lor şi data XXIX zidirii 1936, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 187 Repertoriul numelor şi al localităţilor XXIX 1937, Anul Victor Brătulescu p. 1 Biserici din Transilvania. Biserici întărite (Dârjiu XXX – Odorhei, Şard – Alba, Cricău – Alba, Mesentea – Alba, Galda – Alba, Geoagiu – Alba, Zlatna - bisericile ortodoxă, unită şi catolică – Alba) 1937, Anul N. A. Gheorghiu p. 43 Mici ctitori ai unei biserici de sat ( Izvoarele, jud. XXX Prahova) 1937, Anul Victor Brătulescu p. 44 Cronică. Barbu Slătineanu, Trei plăci de ceramică XXX românească din secolul al XVI-lea 1937, Anul Nicolae Iorga p. 45 Câteva însemnări (inscripţii); reparaţii la Golia; XXX biserica lui Mihai Viteazu la Făgăraş; o nouă publicaţie cu vederi de monumente 1937, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 46 Monumentele istorice din comuna Costeşti, XXX judeţul Vâlcea 1937, Anul Victor Brătulescu p. 49 Biserici din Vâlcea (Olăneşti, Foleştii de Jos) XXX 1937, Anul Nicolae Iorga p. 66 Biserici prahovene (Mislea) XXX

180 1937, Anul Dumitru Berciu, Ion B. p. 72 Antichităţi medievale din Oltenia (Coşovenii de XXX Berciu Jos, Lazu, Pleniţa, Vela, Hînova, Orlea, Turnu Severin, Ciuperceni, Balta Verde, Hinova) 1937, Anul Nicolae Iorga p. 84 O descriere din 1859 a monumentelor Ţării XXX Româneşti 1937, Anul Dumitru Berciu p. 87 Asupra “balaurului” dacic XXX 1937, Anul Petre Luţa p. 91 Raportul Secţiunii Regionale Cernăuţi a XXX Comisiunii Monumentelor Istorice pe anul 1936 1937, Anul Victor Brătulescu p. 97 Biserici din Vâlcea (Urşani ) XXX 1937, Anul Dumitru Tudor p. 110 Monumente inedite din Romula XXX 1937, Anul Nicolae Iorga p. 125 Un caiet de miniaturist XXX 1937, Anul Maria Golescu p. 128 Saint George délivre l’adolescent emmené en XXX captivité par les infidèles 1937, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 132 Comunicări (Bărboiu, Botoşeşti-Paia) XXX 1937, Anul Barbu Slătineanu p. 135 Despre teracotele sucevene XXX 1937, Anul Nicolae Iorga p. 143 Cronică. Adrian C. Corbu şi Horia Oprescu, XXX Bucureşti, documente iconografice (Arhivele Bucureştilor, nr. 1) 1937, Anul Nicolae Ghika Budeşti p. 145 Ceva despre Biserica Mănăstirii Tismana XXX 1937, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 149 Cetatea Severinului. Început de cercetări XXX arheologice 1937, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 167 Arte minore bizantine şi romane XXX 1937, Anul Lucian Moga p. 175 Lămuriri cu privire la vechimea Bisericii Sf. XXX Pantelimon din Bucureşti (o rectificare) 1937, Anul Lucian Moga p. 179 Un plan inedit de la 1847 al unui sector din oraşul XXX Bucureşti 1937, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 185 Comunicări. Recenzie. Grigore Ionescu, Istoria XXX Arhitecturii Româneşti, Ed. Cartea Românească 1937, Anul Nicolae Iorga p. 189 Cronică (Sabia lui Constantin Paleologu. XXX Biserica din Zlatna. Patrafirul de la Stăneşti al lui Stroe Buzescu) 1937, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 190 Raport privitor la lucrările Serviciului tehnic al XXX Comisiunii Monumentelor Istorice pe anul 1935 1938, Anul Nicolae Iorga p. 1 Din tesaurul de artă botuşănean XXXI 1938, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 22 Restaurarea bisericii mari a mănăstirii Cozia XXXI (memoriu) 1938, Anul Iancu Atanasescu p. 32 Restaurarea bisericii mari de la mănăstirea Cozia XXXI (extras din memoriul de şantier)

181 1938, Anul Nicolae Ghika-Budeşti p. 34 La restauration de l’église du monastère de Cozia XXXI 1938, Anul Victor Brătulescu p. 38 Pietrele mormântale de la museul din Folticeni XXXI (Fălticeni) 1938, Anul Victor Brătulescu p. 45 Cronică. Recenzia lui Emanoil Hagi Mosco în XXXI “Revista Istorică Română”, vol. V-VI, 1935- 1936 (asupra lucrării lui Nicolae Iorga, Les Arts mineurs en Roumanie, I) 1938, Anul Nicolae Iorga p. 49 Trei conferinţi de orientare. I. Monumentele XXXI noastre şi opera Comisiei Monumentelor Istorice 1938, Anul Nicolae Iorga p. 63 II. Ce este un museu istoric (conferinţă la XXXI Târgovişte, cu prilejul terminării lucrărilor museului) 1938, Anul Nicolae Iorga p. 70 III. Ce este un museu de artă (conferinţă la Iaşi, XXXI 1938) 1938, Anul Nicolae Iorga p. 78 Poesia francesă asupra monumentelor istorice XXXI româneşti 1938, Anul Dumitru Tudor p. 79 Monumentele inedite din Romula. VIII. Ceramica XXXI 1938, Anul Teodor Bălăşel p. 94 Cronică . Schitul Jghiabul (Jgheaburi), jud. XXXI Vâlcea 1938, Anul Constantin Mătasă p. 97 Cercetări din preistoria judeţului Neamţ XXXI 1938, Anul Ilie M. Chiafăzezi p. 134 Inscripţiile bisericilor din Moscopole. Ce a XXXI fost Moscopolea pentru români. Urme de artă româneşti în Albania 1938, Anul Nicolae Iorga p. 143 Cronică. “Le Messager d’Athènes”. Ioan N. XXXI Teştiban, “Dintr-un pridvor cu fresce” (Roman, 1939). Const. H. Economu, “Alba Iulia, itinerarul turistic” (Alba Iulia, 1939) 1938, Anul Nicolae Iorga p. 147 Arta românească în Banatul Muntos (Bisericile XXXI din Căpăt, Pecinişca, Domaşnia, Bolvaşniţa, Globu-Râu, Mehadia, Eşelniţa, Iablaniţa, Corni, Bozovici, Plugova, Oraviţa, Pleşeviţa, Ogradena- Veche) 1938, Anul Victor Brătulescu p.167 Biserici din Valea Teleajănului (Bisericile XXXI Tabaci-Vălenii de Munte , Măneciu-Pământeni, Măneciu-Ungureni, Cheia, Ogretin) 1938, Anul Nicolae Iorga p. 189 Cronică. XXXI 1939, Anul Nicolae Iorga p. 1 Veche artă moldovenească în Ţinutul Neamţului XXXII (mănăstirea Pângăraţi, biserica de lemn Văleni- Piatra Neamţ) 1939, Anul Victor Brătulescu p. 15 Biserici din Prahova ( Scăieni, Boldeşti, Seciu, XXXII Fântânele-Ungureni, Fântânele-Mazili, Nucet) 1939, Anul Nicolae Iorga p. 35 Biserici Dâmbovicene ( Bâldana, Brezoaia, XXXII Costeştii de Vale, Poseşti) 1939, Anul Nicolae Iorga p. 47 Cronică. (Inscripţii pe o Evanghelie din biserica XXXII Feredeni) 1939, Anul Victor Brătulescu p. 49 Biserici din Prahova ( Schitul Crasna) XXXII

182 1939, Anul Dj. Boskovic p. 64 Du nouveau au Mont-Athos XXXII 1939, Anul Dumitru Tudor p. 70 Tăbliţe votive din Tibiscum, ale cavalerilor XXXII danubieni 1939, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 74 Cetatea Severinului. Raport sumar cu rezultatul XXXII săpăturilor din 1938-1939 1939, Anul Nicolae A. p. 89 Comunicări. Inscripţii şi însemnări din Scorţeni, XXXII Constantinescu Bordeni (jud. Prahova) şi satele vecine (Cocorăşti, Cosminele, Vâlcăneşti, Lilieşti, Urleta, Floreşti) 1939, Anul *** p. 95 Cronică. Descoperirea de la Porolissum XXXII 1939, Anul Victor Brătulescu p. 97 Biserici de câmp (Bisericile din Preoţeşti- XXXII Ilfov, Greci-Ilfov, Stoeneşti-Drugăneşti-Ilfov, Călugăreni-Vlaşca, Vărăşti-Ilfov, Plătăreşti) 1939, Anul Nicolae Iorga p. 135 Cel din urmă manuscris de datină artistică în XXXII Muntenia 1939, Anul Nicolae Iorga p. 141 O nouă carte despre Curtea-de-Argeş XXXII 1939, Anul Nicolae Iorga p. 143 Cronică. XXXII 1939, Anul Nicolae Iorga p. 145 În legătură cu o “călăuză” necunoscută a XXXII Maiorului D. Papazoglu 1939, Anul Alexandru Bărcăcilă p. 152 Ştiri noi din preajma Porţilor-de-Fier: Drobeta, XXXII Transdrobeta, Transdierna 1939, Anul Victor Brătulescu p. 175 Mănăstirea Zamfira XXXII 1939, Anul Niocolae Iorga p. 186 Cetatea Silistrei la 1829 XXXII 1939, Anul Nicolae A. p. 187 Comunicări.( Inscripţii şi însemnări din Scorţeni) XXXII Constantinescu 1940, Anul Nicolae Iorga p. 1 Vederi ardelene în cartea unui engles (Charles XXXIII Boner, Ardealul, ţara şi oamenii, 1868) 1940, Anul Victor Brătulescu p. 5 Inscripţii de curând descoperite (la biserica Sf. XXXIII Vineri din Târgovişte, pietrele de mormânt de la Suslăneşti-Muscel, Brătieni-Argeş, piatra de mormânt a Stancăi din timpul domniei lui Const. Mavrocordat, crucea din curtea bisericii din Jiblea, biserica Sf. Ilie-Gorgani din Bucureşti) 1940, Anul Dumitru Tudor p. 18 Castra Daciae Inferioris – Castrele romane de la XXXIII Bumbeşti-Gorj 1940, Anul G. T. Kirileanu p. 34 Schitul Cozla (Draga). Un scump odor de artă XXXIII bisericească 1940, Anul Constantin Mătasă p. 38 Săpături de preistorie în judeţul Neamţ XXXIII 1940, Anul Gheorghe Bezviconi p. 42 Comunicari. Material istoric din Basarabia (date XXXIII privimd ctitorii bisericilor din judeţele Bălţi, Cetatea Albă, Ismail, Cahul, Orhei, Soroca)

183 1940, Anul Nicolae Iorga p. 49 Ţări Româneşti în forma lor de artă populară şi XXXIII religioasă. Ţara Nemeşilor români din Ardeal (case româneşti şi biserica catolică din Haţeg, biserica Sf. Maria – Orlea, biserica Sânpetru- Haţeg, biserica din Băcia). Ţinutul raielei muntene. Dincolo de Olt 1940, Anul Victor Brătulescu p. 68 Biserici din Prahova (Valea Orlei, Chiţorani) XXXIII 1940, Anul Paul Mihailovici p. 83 Un buzdugan vechiu moldovenesc XXXIII 1940, Anul Maria Golescu p. 85 “Prea puternicul Samson” (biserica Sf. Nicolae XXXIII din Dozeşti, jud. Vâlcea) 1940, Anul Alexandru Bărăcilă p. 88 Câteva icoane cu mucenici şi arhangheli ostaşi XXXIII călăreţi 1940, Anul Victor Brătulescu p. 94 Cronică. Ion Sachelarescu, Din istoria XXXIII Bucureştilor, Plumbuita (Bucureşti, 1940). I. Minea, N. Grigoraş, Gh. Cojoc, Din trecutul Cetăţii Neamţului, - în legătură cu campania de săpături din vara anului 1939 (Iaşi, 1940). Erast Costea (Horliuc), Mănăstirea Sânt Ilie, ctitoria Voievodului Ştefan cel Mare (Cernăuţi, 1940) 1940, Anul Victor Brătulescu p. 3 Cetatea Hârşova în legătură cu Dobrogea şi cu XXXIII ţinuturile înconjurătoare 1940, Anul Victor Brătulescu p. 25 Biserici din Prahova (Vadu Săpat, Gherghiţa, XXXIII Ceptura de Jos) 1940, Anul Dumitru Tudor p. 34 Castra Daciae Inferioris – Castrul şi aşezarea XXXIII romană de la Slăveni-Romanaţi 1940, Anul Ioan Popovici p. 39 Un zugrav român necunoscut din veacul al XXXIII XVIII-lea (1750 – 1838) (la mănăstirea Todireni) 1940, Anul Victor Brătulescu p. 3 Necrolog † N. Iorga (1871 – 1940) XXXIII 1940, Anul Victor Brătulescu p. 5 Mănăstirea Polovragi XXXIII 1940, Anul Dumitru Tudor p. 35 Castra Daciae Inferioris – Castrul Racoviţa - XXXIII Argeş 1940, Anul Victor Brătulescu p. 42 Comunicări. Biserica din Teleşti-Costeşti, Argeş. XXXIII Biserica Udricani din Bucureşti. Colecţie Dr. H. Slobozianu 1940, Anul Ioan Muşeţeanu p. 43. Comunicări. Biserica Izvorul Tămăduirii din satul XXXIII Ioan Lahovari (Cacaleţi) judeţul Ilfov. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căciulaţi, judeţul Ilfov. Biserica Sf. Nicolae-Baloteşti, jud. Ilfov. Biserica Sf. Gheorghe din Brăniştari-Vlaşca 1940, Anul Ion Barnea p. 46 Cronică. (cronică la cartea lui G. A. Sotiriu XXXIII privind odoarele patriarhiei din Constantinopol) 1941, Anul Victor Brătulescu p. 3 Biserici de lemn din Maramureş. Introducere XXXIV

184 1941, Anul Victor Brătulescu p. 9 Biserica din Giuleşti XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 12 Biserica din Sat-Şugatag XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 14 Biserica din Hărniceşti XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 15 Biserica din Deseşti XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 20 Biserica din Budeşti (Josani) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 22 Biserica din Budeşti (Susani) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 30 Biserica din Sârbi (Josani) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 35 Biserica din Sârbi (Susani) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 37 Biserica din Fereşti XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 37 Biserica din Corneşti XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 41 Biserica din Călineşti (Josani) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 52 Biserica din Călineşti (Susani) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 56 Biserica din Vad XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 60 Biserica din Onceşti XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 60 Biserica din Bârsana XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 74 Biserica din Văleni XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 83 Biserica din Strâmtura XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 85 Biserica din Glod XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 87 Biserica din Poenile Glodului (Poienile Izei) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 90 Biserica din Şieu XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 92 Biserica din Rozavlea XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 94 Biserica din Botiza XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 99 Biserica din Cuhea XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 107 Bisericile din Ieud XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 120 Bisericile din Sălişte XXXIV

185 1941, Anul Victor Brătulescu p. 124 Biserica din Moisei XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 129 Biserica din Borşa XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 133 Biserica din Rona de Jos XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 139 Biserica din Valea Porcului (Valea Stejarului) XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 141 Biserica din Apşa de Jos XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 143 Biserica din Apşa de Mijloc XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 147 Încheiere. Prin Maramureşul lui Dragoş şi XXXIV Bogdan 1941, Anul Victor Brătulescu p. 151 Rezumat francez XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu nr. I - Planşe (plan, secţiuni, vederi biserici), întocmite XXXIV XXXV de N. Chioreanu 1941, Anul Victor Brătulescu p. 153 Indice alfabetic XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 161 Tabla de materii XXXIV 1941, Anul Victor Brătulescu p. 163 Tabela ilustraţiilor XXXIV 1942, Anul Nicolae Ghika -Budeşti p. 1 L’ancienne architecture religieuse de la Valachie. XXXV Essai de synthese 1942, Anul Nicolae Ghika -Budeşti p.5 Avant propos XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika -Budeşti p. 7 I. Introduction XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika -Budeşti Première partie. Le XIV-ème et le XV-ème siècle XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 10 II. Le XIV-ème siècle. Les églises archaïques au XXXV plan rectangulaire à une seule nef et à la voûte en berceau de la Péninsule Balkanique. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 12 III. Les églises au plan tréflé de l’École serbe de XXXV la Morava et le prince Mircea l’Ancien (1386- 1418). 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 16 IV. Les églises au plan en croix de Byzance et les XXXV premiers princes de la dynastie des Bassarabes. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 17 V. La filation des trois types de plan du XIV-ème XXXV siècle. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 18 VI. Le XV-ème siècle. Le plan des catholikons du XXXV Mont Athos. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 20 VII. La décoration des églises. XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti Second partie. Le XVI-ème siècle XXXV

186 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 21 VIII. Le debut du XVI-ème siècle et le prince XXXV Neagoe Bassarabe. (1512-1521) 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 25 IX. L’ancienne école valaque; le prince Radu XXXV Paisius (1535-1545) et Michel le Brave (1593- 1601). 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 29 X. La décoration des églises. Influence de XXXV l’Orient. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti Troisième partie. Le XVII-ème siècle XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 30 XI. L’ époque de transition de la première moitié XXXV du siècle. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 33 XII. L’influence de la Moldavie. La construction XXXV de l’église de Stelea à Tîrgovişte. (1645) 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 35 XIII. La Renaissance roumaine et le prince XXXV Mathieu Bassarabe (1632-1654). Un nouveau type: L’église à clocher. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 38 XIV. Les successeurs de Mathieu Bassarabe: XXXV Constantin Bassarabe, Grégoire Ghica et les Cantacuzène. Disparition du plan byzantin et serbe. Structure nouvelle des églises valaques. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 40 XV. L’époque des Cantacuzène. La formation XXXV de la nouvelle école valaque et l’influence italo- vénitienne dans la décoration. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 44 XVI. La décoration des églises. Influences XXXV mélangées. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti Quatrième partie. Le XVIII-ème siècle et le début XXXV du XIX-ème 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 46 XVII. La première moitié du XVIII-ème siècle. XXXV La prince Constantin Brancovan (1688-1714) et l’épanouissement de la nouvelle École valaque 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 50 XVIII. Les princes Phanariotes et l’influence de XXXV l’orient ottoman. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 52 XIX. L’art populaire roumain de la seconde XXXV moitié du XVIII-ème siècle et du XIX-ème. 1942, Anul Nicolae Ghika -Budeşti p. 53 XX. La décoration des églises. L’influence italo- XXXV vénitienne et orientale les peintures à la fresques. 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 55 Table des planches. XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 57 Répertoire des monuments etudiés XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika –Budeşti p. 59 Table des matières XXXV 1942, Anul Nicolae Ghika - Budeşti p. 62 Planches (I - XXXII) XXXV 1942, Anul Nicolae Iorga p. 127 Ce este vechea noastră artă ? (conferinţă ţinută la XXXV Vălenii de Munte pe 13 august 1939) 1942, Anul Dumitru Tudor p.143 Castra Daciae Inferioris. IV. Castrul şi băile XXXV romane de la Bivolari pe Olt

187 1942, Anul I. C. Ioanidu, G. G. p.151 Icoane pe sticlă XXXV Rădulescu 1942, Anul Horia Teodoru p.167 Baia Curţii vechi din Bucureşti XXXV 1942, Anul Dan Simionescu p.173 Biserica Flămânda din Câmpulung – Muscel. XXXV Studiu istoric 1942, Anul Horia Teodoru p.179 Biserica Schitului Mărculeşti-Flămânda din XXXV Câmpulung – Muscel. Studiu arhitectonic 1942, Anul Maria Golescu p.188 Comunicări. Biserica din Bohari. Crucea de piatră XXXV din Vărzari (Argeş) 1942, Anul Al. Frunzescu p.190 Comunicări. Mănăstirii Robaia. Însemnări pe XXXV un miniat (1742) din Ploieşti. Însemnări vechi (referitoare la chipurile voievodului Antonie Roset din biserica Sf. Nicolae din Iaşi) 1942, Anul Paul Smarandescu p. 192 Note şi reflexii la Istoria Bucureştilor, de N. Iorga XXXV 1942, Anul Horia Teodoru p. 197 Recenzie. P. E. Miclescu, Biserici de lemn (o XXXV biserică regăsită la Bascov-Argeş), 1942 1942, Anul Horia Teodoru p. 198 Necrolog † Inginerul Dumitru Marcu XXXV 1943, Anul Ion D. Ştefănescu p. 7 L’Église “Doamnei” (de la Princesse) à Bucureşti. XXXVI Les peintures murales 1943, Anul Maria Golescu p. 36 Motive de animale în sculptura decorativă şi XXXVI semnificaţia lor simbolică în arta religioasă 1943, Anul Emanuel Costescu p. 49 Restaurarea Bisericii Mihai Vodă din Bucureşti XXXVI 1943, Anul Ştefan Balş p. 75 Biserica lui Ştefan cel Mare de la Vad, jud. Someş XXXVI 1943, Anul Horia Teodoru p. 84 Meterezele bisericilor câmpulungene XXXVI 1943, Anul Ion Barnea p. 102 Un manuscris grecesc cu miniaturi din Biblioteca XXXVI Academiei Române 1943, Anul Maria Golescu p. 109 Un arhitect român de la începutul veacului al XXXVI XIX-lea: meşterul Ilie Gulie 1943, Anul Horia Teodoru p. 114 Schitul Mărculeşti-Flămânda în Albumul Naţional XXXVI al pictorului Gheorghe Tattarescu 1943, Anul Horia Teodoru p. 116 Ornament de piatră pentru verigă de fier XXXVI 1943, Anul Horia Teodoru p. 118 Uşi împărăteşti în lemn încrustat XXXVI 1943, Anul Horia Teodoru p. 119 Încă un nume de meşter constructor (Albu P. F.) XXXVI 1943, Anul Horia Teodoru p. 120 Recenzie. Ion Ionaşcu, Un plan inedit al Curţii XXXVI Vechi din 1799, în “Revista Istorică Română”, XIII (1943), fasc. I, p. 55 – 77. 1943, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 123 Recenzie. H. Dj. Siruni, Ani. Anuarul culturii XXXVI armene, Bucureşti, 1941 şi 1942-1943

188 1943, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 124. Recenzie. Luigi M. Ugolini, Butrinto. Il mito XXXVI d’Enea. Gli scavi, Roma, 1937 1943, Anul Horia Teodoru p. 124 Recenzie. Ion D. Ştefănescu, Arta balcanică şi XXXVI arta religioasă a Ţărilor Româneşti, în “Revista Istorică Română”, XIII (1943), p. 1 -18. 1943, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 126 Recenzie. Preot Ion Răuţescu, Câmpulung- XXXVI Muscel. Monografie istorică, 1943 1943, Anul Ion Barnea p. 127 Indice XXXVI 1944, Anul I. D. Ştefănescu p. 7 Église de Bălineşti XXXVII 1944, Anul Teofil Sauciuc- Săveanu p. 41 Un relief de marmoră al zeului cavaler din XXXVII Mangalia (vechiul Callatis) 1944, Anul Horia Teodoru p. 45 Hanul Ancuţei XXXVII 1944, Anul Ion Barnea p. 58 Tetraevanghelul de la Căldăruşani XXXVII 1944, Anul Traian Chiţulescu p. 69 Biserica fostei mănăstiri Berca XXXVII 1944, Anul Dumitru Tudor p. 77 Arme şi diferite obiecte din castrul Jidava XXXVII 1944, Anul Maria Golescu p. 83 Ctitorii mărunte din Vâlcea (biserica din XXXVII Băbeni-Olteţ, biserica din Giuleşti, biserica din Bărcăneşti) 1944, Anul Horia Teodoru p. 87 Biserica parohiala Sfinţii Voevozi din Lăunele de XXXVII Jos, judeţul Argeş 1944, Anul Horia Teodoru p. 90 Comunicări. Amestec de stiluri (la ancadramente XXXVII ferestre) 1944, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 93 Necrolog † Nicolae Ghika-Budeşti XXXVII 1944, Anul Victor Brătulescu p. 94 Necrolog † Pictorul Ion Mihail XXXVII 1944, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 95. Recenzii. Candid C. Muşlea, Biserica Sf. Nicolae XXXVII din Şcheii Braşovului, vol. I (1292-1742), Braşov, Institutul de Arte Plastice “Astra”, 1943. Corneliu C. Secăşanu, Numismatica, Bucureşti, Marvan, 1934. I. Popescu-Cilieni, Învelişul vechilor noastre biserici, Craiova, 1945. Niculae I. Şerbănescu, Istoria mănăstirii Snagov, Bucureşti, 1944. A.. G. Verona, Pictura. Studiu tehnic, M-rea Neamţ, 1943. 1944, Anul Ion Barnea p. 99 Indice XXXVII 1945, Anul Maria Golescu p. 7 Icoana pe sticlă a zugravului Ioniţă ot Braşov XXXVIII 1945, Anul Horia Teodoru p. 11 Porţile Sucevei XXXVIII 1945, Anul Teofil Sauciuc- Săveanu p. 20 Două geme antice din Scythia Minor XXXVIII

189 1945, Anul Alexandru A. Vasilescu p. 25 Cetatea Dâmboviţa XXXVIII 1945, Anul Nadejda Gr. Romalo p. 54 Leordeni XXXVIII 1945, Anul Ştefan Balş p. 64 Casa din Leordeni XXXVIII 1945, Anul Horia Teodoru p. 77 O uşă mai nouă dela Biserica Scaune din XXXVIII Bucureşti 1945, Anul Horia Teodoru p. 78 Piatră uitată (găsită în curtea unei case de pe XXXVIII Calea Victoriei-Bucureşti) 1945, Anul Teofil Sauciuc- Săveanu p. 80 Necrolog † Profesorul Ion Andrieşescu XXXVIII 1945, Anul George Oprescu p. 80 Necrolog † Coriolan Petranu XXXVIII 1945, Anul Petre Antonescu p. 81 Necrolog † Arhitectul Paul Smărăndescu XXXVIII 1945, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 82 Recenzie. Victor Bilciurescu, Bucureşti şi XXXVIII Bucureşteni de ieri şi de azi, 1945 1945, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 82 Recenzie. George Costescu, Bucureştii vechiului XXXVIII Regat, “Universul”, 1944 1945, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 82 Recenzie. Gheorghe Crutzescu, Podul XXXVIII Mogoşoaiei. Povestea unei străzi ,1944 1945, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 84 Recenzie. Ion Ionaşcu, Documente bucureştene XXXVIII privitoare la proprietăţile mânăstirii Colţea, Fundaţia Regele Carol I, 1941 1945, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 86 Recenzie. George Oprescu, Manual de istoria XXXVIII artei, vol. I-III, 1943-1945 1945, Anul Aurelian Sacerdoţeanu p. 87 Recenzie. George Potra, Hanurile bucureştene, XXXVIII “Tiparul Românesc”, 1943 1945, Anul Ion Barnea p. 89 Indice XXXVIII

190 Buletinul Monumente şi Muzee

An Nr Autor Titlu articol Pag. 1958 B.M.M. 1 Petre Constantinescu- Respect faţă de monumentele istorice 13 Iaşi 1958 B.M.M. 1 Emil Condurachi Histria romano-bizantină în lumina ultimelor 21 săpături 1958 B.M.M. 1 Duiliu Marcu, G. Descoperirea frescei din secolul al XVI-lea de la 41 Russu mănăstirea Tismana 1958 B.M.M. 1 Oliver Velescu Castelul de la Hunedoara. Scurtă privire istorică 57 1958 B.M.M. 1 Dan Bădărău O vedere panoramică a Iaşilor la 1793 datorită 73 pictorului rus M. M. Ivanov 1958 B.M.M. 1 Teodora Voinescu Note asupra tezaurului istoric şi artistic cu ocazia 83 restituirii de către U.R.S.S. 1958 B.M.M. 1 Radu Creţeanu Culele şi casele întărite de pe valea Motrului 93

1958 B.M.M. 1 Radu Greceanu Casa de piatră din Herăşti. Istoric 119

1958 B.M.M. 1 Eugenia Greceanu Casa de piatră din Herăşti. Studiu arhitectonic 131

1958 B.M.M. 1 Paul I. Cernovodeanu, Monumente istorice din comuna Budeasa (raionul 149 Paula Popescu şi regiunea Piteşti) 1958 B.M.M. 1 Oliver Velescu Un monument al istoriei noastre culturale. Teatrul 167 din Oraviţa 1958 B.M.M. 1 Vasile Drăguţ O biserică cu gropniţă în Oltenia – sec. XVI. 175 Biserica schitului Dobruşa 1958 B.M.M. 1 G. Bezviconi Cimitirul Bellu din Bucureşti – muzeu de 185 sculptură şi arhitectură 1958 B.M.M. 1 Dan Berindei Cu privire la biografia inginerului şi 205 « arhitectonului » Moritz von Ott 1958 B.M.M. 1 Petre Ş. Năsturel Însemnări din Hârlău şi împrejurimi 215

1958 B.M.M. 1 Eugen Gluk Muzeul revoluţiei din 1948/49 (Arad) 227

1958 B.M.M. 1 Dan Berindei Înfiinţarea Societăţii Academice şi localurile 237 Academiei 1958 B.M.M. 1 Aurel I. Gheorghiu Mănăstirea Viforâta 247

1958 B.M.M. 1 Petre Ş. Năsturel Neagoe Basarab şi Mănăstirea Moldoviţa 253

1958 B.M.M. 1 Radu Creţeanu Cei ce au ctitorit cu munca, zugrăviţi în bisericile 256 de pe Valea Motrului 1958 B.M.M. 1 T. E. Mănăstiri neînchinate 257

1958 B.M.M. 1 Virgil Cândea Cutremurul din 31 mai 1738 şi pagubele 257 Hurezului 1958 B.M.M. 1 Dan Bădărău Vai, medicii ! 259

1958 B.M.M. 1 G. Pompilian Necrolog: I. Popescu-Cilieni 260

191 1958 B.M.M. 1 Petre Ş. Năsturel Necrolog : Costache Puşcaşu 261 1958 B.M.M. 1 Radu Creţeanu Petre Constantinescu-Iaşi, Influenţe ale 263 arhitecturii vechi ruseşti asupra vechii arhitecturi româneşti 1958 B.M.M. 1 Petre Ş. Năsturel Tit Simedrea, Mănăstirea Vodiţa. Glosă pe 264 marginea unui document inedit 1958 B.M.M. 1 Radu Creţeanu Grigore Ionescu, Relatare asupra istoriei 266 arhitecturii româneşti 1958 B.M.M. 1 Radu Creţeanu Paul Petrescu, Paul Stahl, Anton Dâmboianu, 267 Arhitectura din Muzeul Satului 1958 B.M.M. 1 Radu Creţeanu *** Scurtă istorie a artelor plastice în R.P.R., I- 267 Arta românească în epoca feudală 1958 B.M.M. 1 T. Sotirescu Wolfgang Braunfels, Mittelalterliche 270 Stadtbaukunst in der Toskana 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu G. S. Kozarov, Grija pentru conservarea şi 271 restaurarea monumentelor de arhitectură ale trecutului – sarcină însemnată a arhitecţilor şi inginerilor bulgari 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu V. N. Zaharov, Cercetarea şi proiectul de 272 restaurare a palatului arhiepiscopal din Kremlinul Novgorodului 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu Antohi Mazur, Proiecte de conservare a 273 monumentelor 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu Oswin Hempel, Vorschlag für die Rekonstruktion 273 des historischen Viertels um die Frauenkirche in Dresden 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu *** Îmbolnăvirea şi degradarea picturii vechi în 274 frescă şi metodele de restaurare 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu Hans Hoff, Vorbildlicher Wiederaufbau einer 276 Stadt in Sud Deutschland 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu Iosif Wiedmann, Der Wiederaufbau der Alten 277 Akademie in München 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu *** Konkurs SARP nr. 93 (concurs pentru 277 restaurarea arhitectonică a Pieţii Castelului … din Varşovia) 1958 B.M.M. 1 Costache V. Puşcaşu Dercsenyi Dezso, Zece ani de protecţie a 278 monumentelor 1958 B.M.M. 1 Ion-Radu Mircea *** Revista „Arhitectura C.S.R.” pe anul 1955 280 1958 B.M.M. 1 Paleologu Edvards Passmore, The restauration of the Stoa of 281 Attalos, Atena 1958 B.M.M. 1 *** Regulament de funcţionare al Comisiei ştiinţifice 283 a muzeelor şi monumentelor istorice şi artistice 1958 B.M.M. 1 *** Norme ştiinţifice privind structura, organizarea şi 284 funcţionarea unui muzeu 1958 B.M.M. 1 *** Propuneri privind organizarea şi funcţionarea unui 289 muzeu de istorie naturală 1958 B.M.M. 1 *** Norme ştiinţifice de organizare şi funcţionare a 292 muzeelor de istorie şi etnografie

192 Buletinul Monumentelor Istorice

An Nr Autor Titlu articol Pag. 1970 B.M.I. 1 Ion Moraru Cuvânt înainte 3

1970 B.M.I. 1 Constantin Prolegomena 4 Daicoviciu 1970 B.M.I. 1 Horia Teodoru In memoriam (Nicolae Iorga) 5

1970 B.M.I. 1 Richard Bordenache, Criterii ştiinţifice în activitatea de restaurare a 6 Victor Munteanu monumentelor istorice 1970 B.M.I. 1 Cristian Moisescu Prima Curte Domnească de la Târgovişte 11

1970 B.M.I. 1 Margareta Benkö Despre castelele transilvănene cu cornişă crenelată 16

1970 B.M.I. 1 Radu Ciobanu Un monument istoric puţin cunoscut: cetatea 25 feudală de la Hîrşova 1970 B.M.I. 1 Horia Teodoru Contribuţii la studiul originii şi evoluţiei planului 31 triconc în Moldova (bisericile mănăstirilor Moldoviţa, Humor, ruina bisericii Sf. Nicolae din Poiana, biserica Sf. Treime din Siret) 1970 B.M.I. 1 Grigore Ionescu Necesitatea sistematizării şi restaurării centrelor 37 istorice 1970 B.M.I. 1 Aurelian Mănăstirea Polovragi 41 Sacerdoţeanu 1970 B.M.I. 1 Oliver Velescu Puncte de vedere în legătură cu restaurarea 48 monumentelor istorice 1970 B.M.I. 1 Herbert Hoffmann Monumente transilvănene într-un context modern 52

1970 B.M.I. 1 C. Bălan, Şt. Olteanu Stema cu pisanie din vremea lui Ştefan cel Mare 58 descoperită la Cetatea de Scaun a Sucevei 1970 B.M.I. 1 Andrei Pănoiu Contribuţii la cunoaşterea tipologiei bisericilor de 62 lemn 1970 B.M.I. 1 Pavel Chihaia Stema de piatră a voievodului Neagoe Basarab de 65 la Muzeul oraşului Curtea de Argeş 1970 B.M.I. 1 Corina Popa Tabernacole gotice din zona Bistriţei 67

1970 B.M.I. 1 Ecaterina Cincheza Gheorghe, zugrav la schitul Topolniţa 69

1970 B.M.I. 1 Nicolae Stoicescu Contracte vechi de meşteri de biserici 70

1970 B.M.I. 1 Dinu C. Giurescu Un maestru al picturii româneşti în sec. al XVI-lea 72 (V. Drăguţ, Dragoş Coman, maestrul frescelor de la Arbore, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969) 1970 B.M.I. 1 * * * Principalele lucrări de restaurare a monumentelor 73 istorice din Republica Socialistă România (1959- 1969) 1970 B.M.I. 1 Tereza Sinigalia Fişier (note privind articole despre monumente 79 din reviste de peste hotare)

193 1970 B.M.I. 2 Boris Zderciuc Monumentele de arhitectură populară şi 3 conservarea lor 1970 B.M.I. 2 Liviu Ştefănescu Nicolae Iorga şi monumentele istorice 12 1970 B.M.I. 2 Alexandru Bogdan Contribuţii arheologice la cunoaşterea evoluţiei 18 Castelului de la Hunedoara 1970 B.M.I. 2 Radu Heitel În legătură cu unele probleme ale arheologiei 26 cetăţilor de piatră, medievale din Transilvania 1970 B.M.I. 2 Ioana Cristache- Cu privire la unele monumente din Ţara 30 Panait Făgăraşului în lumina relaţiilor cu Ţara Românească 1970 B.M.I. 2 Eugenia Greceanu Ţara Făgăraşului zonă de radiaţie a arhitecturii 33 de la sud de Carpaţi. I. Bisericile din Ţara Făgăraşului, anterioare ctitoriilor brâncoveneşti. II. Ctitoriile lui Constantin Brâncoveanu. III. Arhitectura de influenţă brâncovenească. 1970 B.M.I. 2 Vasile Drăguţ Monumentele şi muzeele 51

1970 B.M.I. 2 Olga Mărculescu Monumentele şi omul contemporan 53 1970 B.M.I. 2 Roland Schilling Consideraţii istorice asupra vechimii castelului 55 medieval din Hunedoara 1970 B.M.I. 2 Gheorghe I. Cercetări arheologice la Brădet-Argeş şi problema 56 Cantacuzino datării monumentului 1970 B.M.I. 2 Ştefan Balş Lucrările de restaurare la biserica din Brădet- 60 Argeş 1970 B.M.I. 2 Pavel Chihaia Inscripţia genealogică a lui Ionaş Monea din 65 Veneţia de Jos 1970 B.M.I. 2 Radu Popa Despre începuturile mănăstirii Remeţi - 67 Maramureş 1970 B.M.I. 2 Andrei Pănoiu Un monument necunoscut de arhitectură populară 69 vîlceană (biserica de lemn Sf. Nicolae din Cărpiniş, jud. Vâlcea) 1970 B.M.I. 2 Constanţa Tatomir Un document despre restaurările de la Curtea de 71 Argeş (1875 - 1887) 1970 B.M.I. 2 Virgil Tatomir Pledoarie pentru protejarea bunurilor culturale 73

1970 B.M.I. 2 Tereza Sinigalia Athanase Papageorgiu, Icoane din Cipru, Ed. 74 Nagel, 1969 1970 B.M.I. 2 Paul D. Popescu George Potra, Nicolae Simache, Contribuţii la 74 istoricul oraşelor Ploieşti şi Târgşor 1970 B.M.I. 2 * * * Raportul final al reuniunii experţilor privind 75 formarea arhitecţilor şi tehnicienilor în domeniul conservării monumentelor şi centrelor istorice (UNESCO). Pistoia (Italia) 9-14 septembrie 1968 1970 B.M.I. 3 Panait I. Panait Cercetări privind Turnul Colţei din Bucureşti 3 1970 B.M.I. 3 Mişu Davidescu Cetatea Severinului 9 1970 B.M.I. 3 Vasile Drăguţ Consideraţii asupra iconografiei picturilor murale 15 gotice din Transilvania 1970 B.M.I. 3 Voica Maria Puşcaşu Date noi cu privire la evoluţia ansamblului de 27 arhitectură medievală de la Strehaia 1970 B.M.I. 3 Corina Nicolescu Conservarea şi restaurarea operelor de artă în 37 trecut

194 1970 B.M.I. 3 Vahtang Beridze Monumentele de cultură ale Gruziei şi protejarea 42 lor 1970 B.M.I. 3 Ion Nicola Monumentele Gorjului, astăzi 50 1970 B.M.I. 3 Adrian Rădulescu Date tehnice despre edificiul cu mozaic din 52 Constanţa 1970 B.M.I. 3 Ion Istudor Consideraţii tehnice asupra lucrărilor de restaurare 57 a picturii de la Galata 1970 B.M.I. 3 Lucian Roşu, Tereza Două remarcabile monumente sârbeşti: Ravanica 61 Sinigalia şi Manasija 1970 B.M.I. 3 Radu Creţeanu Date privind monumentele vechi din Piteşti 64 şi punerea lor în valoare în cadrul acţiunii de sistematizare a oraşului 1970 B.M.I. 3 Eugenia Greceanu Alexandru Avram, Arhitectura romanică din 71 Crişana, Muzeul judeţean Bihor-, 1969 1970 B.M.I. 3 Tereza Sinigalia Vasile Drăguţ, Pictura murală din Transilvania, 73 Ed. Meridiane, Bucureşti, 1969 1970 B.M.I. 3 Tereza Sinigalia Marin Matei Popescu, Podoabe medievale în 74 Ţările Române, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1970 1970 B.M.I. 3 * * * Dispoziţia de constituire a Comitetului Naţional 75 ICOMOS 1970 B.M.I. 3 Olga Mărculescu. Şedinţa de constituire a Comitetului Naţional 75 Român ICOMOS 1970 B.M.I. 3 * * * Recomandări ale UNESCO privind păstrarea 76 bunurilor culturale puse în pericol prin lucrările publice sau particulare 1970 B.M.I. 3 * * * Publicaţii de specialitate editate în anul 1970 78

1970 B.M.I. 4 Nicolae Ungureanu Locul monumentelor de arhitectură populară 3 în cadrul programului de sistematizare şi modernizare a satului contemporan 1970 B.M.I. 4 Ana Iliescu, Voica Plăci ceramice descoperite în cursul cercetărilor 11 Puşcaşu de la Cetatea Făgăraş 1970 B.M.I. 4 Vasile Drăguţ Pictura murală din Ţara Românească şi din 17 Moldova şi raporturile sale cu pictura Europei de sud-est în cursul secolului al XVI-lea 1970 B.M.I. 4 Margareta Şipoş, Care este părerea dumneavoastră? (Discuţie 33 Olga Mărculescu asupra restaurării Edificiului roman cu mozaic din Constanţa) 1970 B.M.I. 4 Livia Drăgoi Palatul Banffy din Cluj 39 1970 B.M.I. 4 Ştefan Andreescu, Mănăstirea Vişina, un monument din veacul al 43 Matei Cazacu XIV-lea 1970 B.M.I. 4 Andrei Pănoiu Un monument de arhitectură populară (biserica de 47 lemn din Pişteştii din Deal, jud. Gorj) 1970 B.M.I. 4 Aurel Bongiu Cîteva observaţii asupra bisericii din Sîrbi-Susani 51 1970 B.M.I. 4 Ruxandra Ionescu Observaţii privind ornamentaţia sculptată în lemn 57 de la casa Hagi Prodan (Ploieşti) 1970 B.M.I. 4 Paul Păltănea Informaţii inedite despre biserica Mavromol din 61 Galaţi 1970 B.M.I. 4 Virgiliu Teodorescu O statuie a lui Gheorghe Lazăr în lumina unui 65 document inedit

195 1970 B.M.I. 4 Gheorghe I. Date noi cu privire la un element de arhitectură al 66 Cantacuzino, Olga Cetăţii Poenari, recent descoperit Bîzu 1970 B.M.I. 4 Rodica Măinescu Casa Melik (Bucureşti) 69 1970 B.M.I. 4 Virgiliu Teodorescu Un proiectat monument al Unirii 71 1970 B.M.I. 4 Constantin Roman Lascaux - probleme actuale de conservare 72 1970 B.M.I. 4 Victor Munteanu Obiective incluse în Planul de restaurări al 74 Direcţiei Monumentelor Istorice pentru anul 1971 1970 B.M.I. 4 Ţicu Valer Viorica Guy Marica, Arta gotică, Ed. Meridiane, 75 1970 1970 B.M.I. 4 Oliver Velescu “Bulletin” (Internationales Burgen Institut), nr. 24, 77 1968 1970 B.M.I. 4 Olga Mărculescu Fişier “Informations UNESCO”, iulie, 1970 79

1971 B.M.I. 1 Petre Diaconu Cetatea bizantină din insula Păcuiul lui Soare 3 1971 B.M.I. 1 Radu Ştefan Ciobanu Cetatea Enisala 21 1971 B.M.I. 1 Ioana Cristache Bisericile de lemn din Sălaj 31 Panait, Ion Scheletti 1971 B.M.I. 1 Alexandru Efremov Portrete de donatori în pictura de icoane din Ţara 41 Românească 1971 B.M.I. 1 Dan Berindei “Palatul Cuza” din Iaşi şi proprietarii săi din 49 secolul XIX 1971 B.M.I. 1 Hadrian Daicoviciu O sarcină de primă urgenţă: consolidarea şi 53 conservarea monumentelor din Munţii Orăştiei 1971 B.M.I. 1 Horia Teodoru “Zidurile între vii” 59 1971 B.M.I. 1 Vasile Drăguţ Polipticul din Bruiu 62. 1971 B.M.I. 1 Mircea Iliescu Mănăstirea Hlincea 63 1971 B.M.I. 1 Hermann Fabini Restaurarea portalului romanic al bisericii 69 evanghelice din Rodbav 1971 B.M.I. 1 Oliver Velescu Un monument dispărut într-o acuarelă inedită 73 (biserica de lemn din Ceanu Mare, jud. Cluj) 1971 B.M.I. 1 Mircea Dumitrescu Documente despre restaurarea Curţii de Argeş 75

1971 B.M.I. 1 Tereza Sinigalia Picturile exterioare de la monumentele din nordul 77 Moldovei în atenţia specialiştilor UNESCO (Cronică, informaţii) 1971 B.M.I. 1 Ştefan Balş Observaţii noi asupra bisericii mănăstirii Neamţ 78

1971 B.M.I. 1 Radu Florescu, Complexul monumental Putna. Discuţii în 78 Lucian Roşu legătură cu unele rezultate ale cercetărilor la acest monument 1971 B.M.I. 1 Lucian Roşu, Radu Sistematizarea antichităţilor dobrogene 79 Florescu 1971 B.M.I. 1 M. D. Prietenii monumentelor 79 1971 B.M.I. 2 Virgil Vătăşianu, Proiect de restaurare a mânăstirii Brâncoveni. 3 Nicuşor Constantinescu, Referat asupra cercetărilor arheologice Mircea Rusu

196 1971 B.M.I. 2 Eugenia Greceanu Restaurarea caselor egumeneşti şi a turnului de 6 poartă de la mănăstirea Brâncoveni. Discutarea unui proiect rămas în faza de studiu, în vederea viitoarei restaurări 1971 B.M.I. 2 Pavel Binder Date despre picturile murale din secolul al XVI- 15 lea de la Braşov şi Sibiu 1971 B.M.I. 2 Gheorghe Ionescu Mănăstirea Govora şi egumenia lui Meletie 20 Macedoneanul ( I ) 1971 B.M.I. 2 Vasile Drăguţ Mănăstirea Văcăreşti şi locul ei în contextul artei 30 din Ţara Românească 1971 B.M.I. 2 Olga Mărculescu Reflectarea monumentelor istorice şi de artă în 40 filmul românesc 1971 B.M.I. 2 Mircea D. Matei Stadiul actual al cercetărilor româneşti în 49 domeniul arheologiei medievale 1971 B.M.I. 2 Ştefan Balş Restaurarea cetăţii Neamţ 53 1971 B.M.I. 2 Marius Moga Tibiscum 55 1971 B.M.I. 2 Alexandru Bauer Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt, 57 constructorul palatului baroc la Oradea 1971 B.M.I. 2 Radu Creţeanu, Ion O ctitorie necunoscută a spătarului Mihai 59 Dumitrescu Cantacuzino: biserica din Stîlpu - Buzău 1971 B.M.I. 2 Nicolae Stoicescu Cîteva documente despre acoperişurile vechilor 65 biserici 1971 B.M.I. 2 Viorel Ţigu Zugravul Nedelcu Popovici 67

1971 B.M.I. 2 Ioana Cristache Vasile Cucu, Marian Ştefan, Ghid - atlas al 73 Panait, Adrian monumentelor istorice, Editura Ştiinţifică, 1970 Corvătescu 1971 B.M.I. 2 Tereza Sinigalia Şedinţa trimestrială a Comitetului Naţional 74 Român ICOMOS 1971 B.M.I. 2 Laurenţiu Vasilescu, Colocviul privind conservarea monumentelor de 74. Ion Istudor piatră 1971 B.M.I. 2 Tereza Sinigalia Ştiri (din publicaţiile străine) 79

1971 B.M.I. 3 Grigore Ionescu Nicolae Iorga, istoric al artei româneşti 3

1971 B.M.I. 3 Maria Ana Bizanţul şi arta Ţărilor românesti (Sec. al XIV-lea 5 Musicescu - prima jumătate a sec. XV) 1971 B.M.I. 3 Nicolae Curtea domnească din Argeş, probleme de geneză 14 Constantinescu şi evoluţie 1971 B.M.I. 3 Gheorghe I. Elemente de caracter bizantino-balcanic în 24 Cantacuzino fortificaţiile medievale din Ţara Românească 1971 B.M.I. 3 Gabriel Ştrempel Miniaturi şi ornamente în manuscrise greceşti ale 32 Bibliotecii Academiei R. S. România 1971 B.M.I. 3 H. Nubar Un “ex voto” al zeiţei Hecate la Sucidava 48 1971 B.M.I. 3 Gheorghe Poenaru Monede bizantine de bronz din sec. V - VII în 51 Bordea Dobrogea 1971 B.M.I. 3 Andrei Aricescu Despre numele aşezării antice de la Slava Rusă 58

1971 B.M.I. 3 Vasile Drăguţ Picturile bisericii din Sîntă Mărie Orlea - cel mai 61 vechi ansamblu mural din ţara noastră

197 1971 B.M.I. 3 Ştefan Balş, Rodica Un tip neobişnuit de pridvor în arhitectura veche 75 Mănciulescu din Muntenia (biserica Sf. Vineri din Târgovişte) 1971 B.M.I. 3 Gheorghe I. Vechea mănăstire a Moldoviţei în lumina 79 Cantacuzino cercetărilor arheologice 1971 B.M.I. 3 Ştefan Balş Cîteva date noi despre mănăstirea Moldoviţa 85

1971 B.M.I. 3 Alexandru Efremov Probleme ale cristalizării stilului în pictura de 87 icoane în sec. XVI şi o “nouă” icoană din epoca lui Neagoe Basarab 1971 B.M.I. 3 Cornelia Pillat Ansamblurile de pictură de la mănăstirea 95 Plătăreşti şi biserica din Dobreni 1971 B.M.I. 3 Vasile Drăguţ N. Stoicescu, Bibliografia localităţilor şi a 111 monumentelor feudale din România. I - Ţara Românească (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea), Ed. Mitropolia Olteniei, 1970 1971 B.M.I. 4 Olga Mărculescu Un program naţional privind conservarea, 3 consolidarea şi valorificarea cetăţilor dacice din munţii Orăştiei 1971 B.M.I. 4 Dorin Popescu Tezaure de argint dacice ( I ) 19 1971 B.M.I. 4 Gheorghe Ionescu Mănăstirea Govora şi egumenia lui Meletie 33 Macedoneanul (II) 1971 B.M.I. 4 Al. S. Ştefan Troesmis, consideraţii topografice 43

1971 B.M.I. 4 Olga Bâzu Restaurarea casei lui Udrişte Năsturel din Hereşti 53

1971 B.M.I. 4 Mihail G. O piatră de mormânt uitată şi o pecete 58 Stephănescu necunoscută. Mărturii vechi şi noi despre marele spătar Zotu Tzigara 1971 B.M.I. 4 Carmen Laura Pictura de la Bucovăţ 63 Dumitrescu 1971 B.M.I. 4 Vasile Drăguţ Al XIV-lea Congres internaţional de studii 73 bizantine (Bucureşti, 6-12 septembrie 1971) 1971 B.M.I. 4 Vasile Drăguţ Prima perioadă din activitatea restauratorilor 74 UNESCO în ţara noastră s-a încheiat 1971 B.M.I. 4 Paul Philippot, Paolo Raport asupra activităţii şantierului-pilot organizat 75 Mora în Moldova de Centrul Internaţional de studii pentru conservarea şi restaurarea bunurilor culturale şi de Direcţia Monumentelor Istorice din R.S.R. 1971 B.M.I. 4 Tereza Sinigalia Excursie de studii organizată de Direcţia 76 Monumentelor Istorice 1971 B.M.I. 4 Radu Creţeanu “Anul european al conservării” în Anglia ( “The 79 Architectural Review”, nr. 885/noiembrie 1970 şi 886/decembrie 1970) 1972 B.M.I. 1 * * * Conştiinţa noastră profesională, o conştiinţă 3 politică 1972 B.M.I. 1 Dorin Popescu Tezaure de argint dacice (II) 5 1972 B.M.I. 1 Hermann Fabini Studiu privind restaurarea turnului-locuinţă de la 23 Primăria veche din Sibiu 1972 B.M.I. 1 Ioana Grigorescu Cercetări la biserica mănăstirii Secu şi propuneri 30 de reconstituire

198 1972 B.M.I. 1 Nicolae Grigoraş Date noi şi observaţii asupra unui vechi 40 monument de artă feudală din Moldova (Dolheştii Mari) 1972 B.M.I. 1 Petre Oprea Decoraţia interioară a vilei Florescu din Fundeni 45 1972 B.M.I. 1 Oliver Velescu, Un monument din vestul ţării - mănăstirea Bezdin 49 Adrian Corvătescu 1972 B.M.I. 1 Mihai Manolache Cercetări privind contribuţia artistică a pictorilor 59 Constantin Lecca şi Mişu Popp la biserica voievodală Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului 1972 B.M.I. 1 Mircea Dumitrescu Din nou despre monumentele Cîmpulungului 61 1972 B.M.I. 1 Nicolae Stoicescu Monumentele Ţării Româneşti şi Moldovei acum 63 un secol (Cetîţi, curţi domneşti şi boiereşti) 1972 B.M.I. 1 Şerban Semo Cîteva observaţii referitoare la tîmpla aşa-zisă de 67 la Cotroceni 1972 B.M.I. 1 Silvio Curto Un templu rupestru din Nubia în Muzeul Egiptean 70 din Torino 1972 B.M.I. 1 Pierro Gazzola A XI-a reuniune ştiinţifică a Institutului 73 internaţional al cetăţilor (Eggerberg, 28 septembrie – 1 octombrie 1971) 1972 B.M.I. 1 Valentina Buşilă Grigore Ionescu, Arhitectura populară din 73 România, Editura Meridiane, 1971 1972 B.M.I. 1 Lucian Roşu Grija faţă de monumente, o îndatorire 74 cetăţenească, patriotică 1972 B.M.I. 1 Vasile Drăguţ Otto Demus, Max Hirmer, Romanische 76 Wandmalerei 1972 B.M.I. 1 Vasile Drăguţ Note de drum din Bulgaria 77 1972 B.M.I. 2 Panait I. Panait Hanul Manuc - cercetări arheologice 3 1972 B.M.I. 2 Constantin Joja Hanul Manuc - cercetări arhitectonice 11

1972 B.M.I. 2 Victor H. Bauman Bazilica cu “Martyricon” din epoca romanităţi 17 tîrzii, descoperită la Niculiţel (Jud. Tulcea) 1972 B.M.I. 2 Dinu V. Rosetti Vestigiile feudale de la Suslăneşti (Jud. Argeş) 27 1972 B.M.I. 2 Ioana Cristache Bisericile de lemn din Moldova 39 Panait, Titu Elian 1972 B.M.I. 2 Virgil Vătăşianu Probleme privind arhitectura Moldovei şi a Ţării 60 Româneşti din sec. XIV 1972 B.M.I. 2 Vasile Drăguţ Picturile bisericii din Gura Sada 63 1972 B.M.I. 2 Ion T. Dragomir Tezaurul de la Zăvoaia (Jud. Brăila) 67 1972 B.M.I. 2 Nicolae Stoicescu Monumentele Ţării Româneşti şi Moldovei, acum 74 un secol (II) 1972 B.M.I. 2 V. Antonescu, Gh. Simpozionul internaţional ICOMOS “Protecţia 77 Dinuţă arhitecturii populare” – Cehoslovacia 1972 B.M.I. 2 Mircea Dumitrescu N. Grigoraş, Instituţii feudale din Moldova. 79 Organizarea de stat pînă la mijlocul sec. al XVIII- lea, Bucureşti, 1971 1972 B.M.I. 3 Vasile Drăguţ Răspunderea unei aniversări 3 1972 B.M.I. 3 Aurelian Comisiunea Monumentelor Istorice la 80 de ani 7 Sacerdoţeanu

199 1972 B.M.I. 3 Horia Teodoru Din activitatea Comisiunii Monumentelor Istorice 17 1972 B.M.I. 3 Virgil Vătăşianu Secţia pentru Transilvania a Comisiunii 18 Monumentelor Istorice 1972 B.M.I. 3 Ştefan Balş Restaurarea bisericii Creţulescu 19

1972 B.M.I. 3 Radu Florescu Limesul dunărean în perioada tîrzie a Imperiului 23 roman 1972 B.M.I. 3 Cristian M. Un segment din Limes Alutanus. Fortificaţiile 27 Vlădescu, Gheorghe romane din jurul masivului Cozia Poenaru Bordea 1972 B.M.I. 3 Maria Coja Cercetări noi în aşezarea greco-romană de la 33 Capul Dolojman - Argamum (?) 1972 B.M.I. 3 Al. - S. Ştefan Apeductele cetăţii Tropaeum Traiani 43

1972 B.M.I. 3 Radu Popa Cetăţile din Ţara Haţegului 54

1972 B.M.I. 3 Alexandru Efremov Pictura interioară din paraclisul mănăstirii Bistriţa 67 – Vîlcea 1972 B.M.I. 3 * * * Comisia Monumentelor Istorice şi de Artă 79 (membrii Comisiei) 1972 B.M.I. 4 Dinu V. Rosetti Tezaurul de podoabe medievale de la Olteni 3 (Teleorman) şi elementele lor bizantine 1972 B.M.I. 4 Radu Creţeanu Mănăstirea Surpatele 15

1972 B.M.I. 4 Vlasta Dvorakova La légende de Saint Ladislas découverte dans 25 l’église de Velka Lomnica 1972 B.M.I. 4 Oliver Velescu Zonele de protecţie a monumentelor istorice. 43 Rolul şi funcţiile lor 1972 B.M.I. 4 Victor H. Bauman O “villa” romană la nord-est de satul Horia (Jud. 45 Tulcea) 1972 B.M.I. 4 Sergiu Iosipescu Note istorice despre mănăstirea Mira (Mera), 53 ctitorie fortificată a Cantemireştilor 1972 B.M.I. 4 Voica Maria Puşcaşu, Biserica din Baldovineşti 57 Ion Dumitrescu 1972 B.M.I. 4 Vasile Drăguţ Un portret necunoscut al lui Mihai Viteazul. 60 Însemnări privind biserica din Ocna Sibiului 1972 B.M.I. 4 Dumitru Vîlceanu Locuinţe de suprafaţă din sec. al XI-lea la Păcuiul 63 lui Soare 1972 B.M.I. 4 Paolo Mora, Paul Problema tencuielilor în restaurarea 66 Philippot monumentelor 1972 B.M.I. 4 Peter Fister “Taberele” ţărăneşti antiotomane din Slovenia, 67 probleme comune cu bisericile fortificate transilvănene 1972 B.M.I. 4 Walter Meier-Arendt Mozaicul lui Dionysos de pe partea sudică a 72 domului din Köln 1972 B.M.I. 4 Eugenia Greceanu Simpozion ICOMOS cu tema: “Integrarea 75 arhitecturii contemporane în ansamblurile istorice” 1972 B.M.I. 4 Valentina Buşilă Cel de-al IX-lea Congres Internaţional al 76 frontierelor romane

200 1972 B.M.I. 4 Tereza Sinigalia Din activitatea Comisiei Monumentelor Istorice şi 77 de Artă 1972 B.M.I. 4 A. D. Monumentele de pe Acropole în pericol 78

1973 B.M.I. 1 Al. Simion Ştefan Noviodunum, studiu de foto-interpretare 3 arheologică 1973 B.M.I. 1 Vasile Drăguţ O epocă artistică uitată: epoca lui Miron 15 Barnovschi 1973 B.M.I. 1 Gh. Poenaru Bordea, Cîteva descoperiri monetare din Oltenia 25 Onoriu Stoica preromană

1973 B.M.I. 1 Vasile Cosma Prospectări arheologice submarine 31

1973 B.M.I. 1 Dan Cernovodeanu Un sigiliu puţin cunoscut al vel-logofătului 39 Andronachi Donici 1973 B.M.I. 1 Eugenia Greceanu Realizări privind protecţia unor centre istorice din 41 sudul Transilvaniei (1960-1972) 1973 B.M.I. 1 Hermann Fabini Piaţa Republicii din Sibiu - un studiu de istorie şi 49 urbanism 1973 B.M.I. 1 Alexandru Efremov Icoane de la mijlocul sec. al XVII-lea din biserica 53 Stelea - Tîrgovişte 1973 B.M.I. 1 Gheorghe Zidaru Descoperirea prin restaurare a unei icoane 57 bizantine la mănăstirea Agapia 1973 B.M.I. 1 Petre Oprea Picturile murale din două locuinţe bucureştene 64 (casa Protopopescu, str. Sf. Apostoli nr. 2 şi casa Grădişteanu, str. T. Arghezi nr. 48) construite în ultimul pătrar al sec. al XIX-lea 1973 B.M.I. 1 Horia Medeleanu, Un remarcabil monument de arhitectură populară 68 George Manea de pe Valea Mureşului de Jos (biserica de lemn din Troaş, jud. Arad) 1973 B.M.I. 1 Victor Munteanu Noi orientări şi recente realizări în restaurarea 72 monumentelor istorice şi de artă 1973 B.M.I. 1 * * * Săpăturile arheologice efectuate de D.M.I.A. în 74 anul 1972 (catedrala romano-catolică din Alba Iulia; mănăstirea Bistriţa, jud. Neamţ; biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului; cetatea Târgu Mureş; mănăstirea Căluiu; mănăstirea Comana; mănăstirea Cotmeana; cetatea Făgăraş; biserica evanghelică Sf. Margareta din Mediaş; mănăstirea Polovragi; palatul Potlogi; mănăstirea Putna; biserica Stelea din Târgovişte; mănăstirea Tismana; biserica din Vad, jud. Cluj; cetatea ţărănească cu biserica fortificată din Valea Viilor, jud. Sibiu) 1973 B.M.I. 1 Adrian Corvătescu Activitatea de restaurare a monumentelor istorice 75 din R.P. Polonă 1973 B.M.I. 1 Valentina Buşilă Ioan Godea, Monumente de arhitectură populară 77 din nord-vestul României, vol. I, Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea, 1972 1973 B.M.I. 1 Maria Irina “Monumente”, Tirana, nr. 1, 2, 1971 78 Cantacuzino 1973 B.M.I. 1 Tereza Sinigalia Sesiune omagială de comunicări ştiinţifice a 79 D.M.I.A.

201 1973 B.M.I. 2 Panait I. Panait Curtea domnească din Bucureşti în secolul al 3 XVI-lea 1973 B.M.I. 2 Lia Milencovici- Podoabe din necropola fostei mănăstiri Comana 10 Bătrîna 1973 B.M.I. 2 Vasile Drăguţ Din nou despre picturile bisericii din Strei 19

1973 B.M.I. 2 Petre Aurelian Date noi în legătură cu valurile antice de apărare 27 din Dobrogea 1973 B.M.I. 2 Constantin C. Un altar dedicat lui Jupiter Optimus Maximus 32 Petolescu 1973 B.M.I. 2 Petre Diaconu Cîteva consideraţii în legătură cu un zid medieval 33 de la Păcuiul lui Soare 1973 B.M.I. 2 Ioana Cristache Consideraţii privind arhitectura românească de zid 37 Panait din Transilvania, secolul XVIII 1973 B.M.I. 2 Dana Tarnavschi- Biserici de lemn din Ţara Lăpuşului (Costeni, 41 Schuster Cupşeni, Dobric, Lăpuş, Libotin, Rogoz, Stoiceni, Târgu Lăpuş, Ungureni) 1973 B.M.I. 2 Monica Budiş- Două monumente de ahitectură populară 58 Dancău, Victoria transilvăneană strămutate (biserica de lemn din Popovici Techirghiol, adusă din Vişeu ; biserica “lui Horea” din Băile Olăneşti, adusă din Albac) 1973 B.M.I. 2 Petre Oprea Decoraţia interioară a casei I.C. Mihail din 61 Bucureşti 1973 B.M.I. 2 Alexandru Avram, Monumente de arhitectură în stil baroc din Oradea 64 Doina Lăutărescu 1973 B.M.I. 2 Gheorghe I. Unele aspecte ale cercetării arheologice la 71 Cantacuzino monumentele istorice 1973 B.M.I. 2 Niculae Niculae Unde ne sînt monumentele? 73 1973 B.M.I. 2 Alexandra Ştefan A XII-a Conferinţă internaţională a Comitetului 77 “EIRENE” 1973 B.M.I. 2 Vasile Drăguţ Cea de a VII-a adunare generală a Centrului 78 International de Studii pentru Conservarea şi Restaurarea Bunurilor Culturale 1973 B.M.I. 2 Vasile Drăguţ “Repertoriul internaţional al medieviştilor”, 78 Edmond René Labande, Bernadette Leplant, Poitiers, 1971 1973 B.M.I. 2 Ioan Şerban “Zeitschrift für Schweizerische Archäeologie und 79 Kunstgeschichte”, Band 29, 1972, Doppelheft 2/3 1973 B.M.I. 2 I. Ş. “Les monuments historiques de la France”, 1, 79 1973 1973 B.M.I. 3 Octavian Floca, Aedicula funerară în romană 3 Wanda Wolski 1973 B.M.I. 3 Vasile Drăguţ Şantierul pilot de restaurare pictură de la biserica 53 fostei mănăstiri Humor. Însemnări marginale la campania anului 1972 1973 B.M.I. 3 Ion Istudor Unele probleme privind curaţarea, desinfectarea 54 şi fixarea picturilor murale, apărute cu prilejul restaurării bisericii fostei Mănăstiri Humor 1973 B.M.I. 3 Ion Neagoe Consideraţii asupra operaţiilor de consolidare 58 (pictura bisericii Humor)

202 1973 B.M.I. Nicolae Sava, Daniel Restaurarea cupolei pronaosului (pictura bisericii 61 Dumitrache, Oliviu Humor) Boldura 1973 B.M.I. 3 Casian Labin Decaparea şi înălţarea unor tencuieli anterioare 64 (pictura bisericii Humor) 1973 B.M.I. 3 Jenö Bartos Probleme de chituire aparute în cursul lucrărilor 66 (pictura bisericii Humor) 1973 B.M.I. 3 Viorel Grimalschi, Probleme de curaţire a picturii şi de consolidare a 70 Ştefania Grimalschi peliculei de culoare exfoliate (biserica Humor) 1973 B.M.I. 3 Matei Lăzărescu Probleme de cercetare în procesul de restaurare 74 (pictura biericii Humor) 1973 B.M.I. 3 Alexandru Efremov Restaurarea picturii privită prin prisma istoricului 76 de artă (pictura bisericii Humor) 1973 B.M.I. 4 Radu Creţeanu, Ion Trei conace boiereşti din prima jumătate a 3 Dumitrescu veacului al XVIII-lea aflate în judeţul Ilfov (Drugăneşti, Frunzăneşti, Micşuneştii Mari) 1973 B.M.I. 4 Titu Elian Punerea în valoare a bisericilor de lemn din nordul 27 Moldovei prin restaurarea şi încadrarea lor în circuitul turistic 1973 B.M.I. 4 Vasile Drăguţ Restaurarea picturilor murale de la Ghelinţa 45

1973 B.M.I. 4 Dinu V. Rosetti, Cetatea geto-dacică de la Cetăţeni, jud. Argeş 55 Lucian Chiţescu 1973 B.M.I. 4 Mihai Sâmpetru Precizări cronologice în legătură cu edificiul 59 roman cu mozaic de la Constanţa 1973 B.M.I. 4 * * * Dosar de restaurare a panoului Fecioarei din 61 Biserica Neagră din Braşov 1973 B.M.I. 4 Petre Oprea Vila Matilda 67 1973 B.M.I. 4 Nicolae N. Puşcaşu Informare asupra săpăturilor de cercetare 70 arheologică efectuate la mănăstirea Putna în anii 1969-1970 1973 B.M.I. 4 Tereza Sinigalia Proiecte şi perspective în activitatea de restaurare 73 (Convorbire cu Vasile Draguţ, directorul Direcţiei monumentelor istorice şi de artă))

1973 B.M.I. 4 Vasile Drăguţ Conferinţa de la Zürich pentru “Anul european al 73 patrimoniului arhitectural” 1973 B.M.I. 4 Vasile Drăguţ Colocviu ICOMOS, Salonic, octombrie, 1973 74

1973 B.M.I. 4 Grigore Ionescu, Campania de relevee a studenţilor Institutului de 75 Sanda Voiculescu Arhitectură “Ion Mincu” din timpul practicii de vară 1973 B.M.I. 4 Tereza Sinigalia Din activitatea Direcţiei Monumentelor Istorice şi 75 de Artă 1973 B.M.I. 4 Ioana Cristache Unele probleme privind arhitectura populară de 75 Panait lemn din Polonia 1973 B.M.I. 4 Mihail Ştephănescu “The Architectural Review” despre România 77

1973 B.M.I. 4 Oliver Velescu Nicolae Boşcaiu şi Al. Filipaşcu, Reintegrarea în 77 peisaj a unor monumente istorice din jud. Suceava

203 1973 B.M.I. 4 Tereza Sinigalia S. Mnaţakanian şi N. Stepanian, Architectural 78 monuments in the Soviet Republic of Armenia (Monumente de arhitectură din R.S. S. Armenia), Leningrad, Editura Aurora, 1971

Revista Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă

An Nr Autor Titlu articol Pag. 1974 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ Trei decenii în activitatea de restaurare a 3 M.I.A. monumentelor istorice 1974 R.M.M.- 1 Anişoara Sion, Contribuţii stratigrafice la urbanistica Histriei 5 M.I.A. Alexandru romane (sec. II-VI e.n.) Suceveanu 1974 R.M.M.- 1 Lia Bătrîna, Evoluţia ansamblului fostei mănăstiri Comana în 16 M.I.A. Adrian Bătrîna lumina cercetărilor arheologice 1974 R.M.M.- 1 Aurelian Petre Organizarea Limesului dunărean în Provincia 33 M.I.A. Moesia 1974 R.M.M.- 1 Gheorghe I. Vechea biserică Stelea din Tîrgovişte 39 M.I.A. Cantacuzino 1974 R.M.M.- 1 Hermann Fabini Turnuri de patricieni în Sibiu la sfîrşitul Evului 43 M.I.A. Mediu 1974 R.M.M.- 1 Cristian Moisescu Decoraţia exterioară zugrăvită pe tencuială a 54 M.I.A. monumentelor din Ţara Românească (sec. XIV - XVII) 1974 R.M.M.- 1 Mariana Beldie “Rotonda” din Odorheiu-Secuiesc şi problema 59 M.I.A. datării monumentului 1974 R.M.M.- 1 Alexandru Al. Cetatea din veacul al XVII-lea de la Tîrgu Mureş 63 M.I.A. Bogdan 1974 R.M.M.- 1 Alexandru Primul peisaj de concepţie occidentală în pictura 69 M.I.A. Efremov de icoane din Ţara Românească 1974 RM.M.- 1 Gheorghe Sion Noi date privitoare la arhitectura palatului 75 M.I.A. brîncovenesc de la Potlogi 1974 R.M.M.- 1 Petre Oprea Locuinţe cu picturi murale din ultima decadă a 83 M.I.A. secolului al XIX – lea 1974 R.M.M.- 1 Romulus Oşianu Gospodăria ţărănească din Galda de Sus 88 M.I.A. 1974 R.M.M.- 1 Pavel Binder Consideraţii asupra artei bisericilor voievodale din 91 M.I.A. Ţara Zarandului 1974 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ Miron Barnovschi, ctitor la Suceava 91 M.I.A. 1974 R.M.M.- 1 Mihai Apostol Grigorescu inedit 92 M.I.A. 1974 R.M.M.- 1 Paolo Mora, Notă asupra misiunii efectuate în România între 93 M.I.A. Laura Mora, Paul 13-20 iulie 1973 Philippot 1974 R.M.M.- 1 Tereza Sinigalia Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a 94 M.I.A. D.M.I.A. 1974 R.M.M.- 1 Ştefan Balş Profesorul Horia Teodoru la 80 de ani 95 M.I.A.

204 1974 R.M.M.- 2 Liviu Rotman Dosar de restaurare: Mănăstirea Văcăreşti - Note 3 M.I.A. istorice 1974 R.M.M.- 2 Liana Bilciurescu [Mănăstirea Văcăreşti] Cercetarea, restaurarea şi 8 M.I.A. punerea în valoare a monumentului 1974 R.M.M.- 2 Vasile Drăguţ Legenda “eroului de frontieră” în pictura 21 M.I.A. medievală din Transilvania 1974 R.M.M.- 2 Al. Simion Ştefan Cercetări aerofotografice privind topografia 39 M.I.A. urbană a Histriei. I. Epoca romană (sec. I - III e.n.)

1974 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu Noi puncte de vedere asupra vechimii şi etapelor 52 M.I.A. de construcţie ale bisericii mitropolitane din Tîrgovişte 1974 R.M.M.- 2 Mircea Iliescu Pictura bisericii Sf. Ioan din Delniţa 59 M.I.A. 1974 R.M.M.- 2 Bogdana Irimia Datarea picturilor murale de la Părhăuţi 66 M.I.A. 1974 R.M.M.- 2 Tereza Sinigalia Trei pisanii din epoca lui Matei Basarab 73 M.I.A. 1974 R.M.M.- 2 Matei Lăzărescu Observaţii şi propuneri cu privire la cercetarea 76 M.I.A. picturilor murale 1974 R.M.M.- 2 Ioana Cristache Biserica românească din Sănduleşti (Jud. Cluj) 86 M.I.A. Panait, Marinel Daia 1974 R.M.M.- 2 Titu Elian Case vechi, case noi, în mediul rural 89 M.I.A. 1974 R.M.M.- 2 Petre Oprea Case bucureştene (calea Griviţei nr. 48, str. Gen. 91 M.I.A. Budişteanu nr. 28 bis, str. Gabriel Peri nr. 2 şi nr. 5) cu picturi murale executate în pragul sec. al XX-lea (I) 1974 R.M.M.- 2 Radu Popa Pe marginea unor consideraţii privind “Zidul 93 M.I.A. medieval” de la Păcuiul lui Soare 1974 R.M.M.- 2 Alexandru Un exemplu de urmat (Ion B. Mureşianu, 94 M.I.A. Efremov Catalogul Colecţiei de artă religioasă veche a Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului) 1974 R.M.M.- 2 Gheorghe I. Cronica săpăturilor arheologice – 1974 (m-rea 94 M.I.A. Cantacuzino Dobrovăţ, m-rea Bradu, biserica Stamatineşti- Focşani, piaţa centrală din Târgovişte, m-rea Mera, casa Ion Zidaru din Bistriţa, ruinele bisericii catolice din Baia, biserica Sf. Nicolae din Rădăuţi, biserica reformată din Feliceni, cetatea Aiud, castelul din Criş, cetatea Târgu Mureş, biserica Sf. Nicolae din Brâncoveni, biserica fostei episcopii din Vad, biserica Sf. Margareta din Mediaş, biserica din Sadu, Catedrala romano-catolică din Alba Iulia) 1975 R.M.M.- 1 Mihai Ispir Poduri vechi de piatră în Moldova 3 M.I.A. 1975 R.M.M.- 1 Lia Bătrîna, Date noi cu privire la evoluţia bisericii fostei 11 M.I.A. Adrian Bătrîna mănăstirii Cotmeana 1975 R.M.M.- 1 Eugenia Greceanu Paramentul medieval 25 M.I.A. 1975 R.M.M.- 1 Cristian Moisescu Un vechi monument dâmboviţean necunoscut - 41 M.I.A. biserica fostei mănăstiri Gorgota

205 1975 R.M.M.- 1 Ştefan Balş Restaurarea bisericii Radu Vodă din Bucureşti 45 M.I.A. 1975 R.M.M.- 1 Ion Dumitrescu, Un conac brâncovenesc necunoscut şi o biserică 53 M.I.A. Radu Creţeanu inedită de la jumătatea veacului al XVIII-lea la marginea Bucureştilor (Tunari) 1975 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ O pictură murală exterioară regăsită la Baia 59 M.I.A. 1975 R.M.M.- 1 Liviu Rotman Un proiect de lege din 1871 privind protecţia 61 M.I.A. monumentelor 1975 R.M.M.- 1 Ioana Cristache Monumentele de lemn din jud. Bistriţa-Năsăud în 63 M.I.A. Panait, Ion lumina istoriei Scheletti 1975 R.M.M.- 1 Mihai Aldea Casa meşterului Antonie Mogoş la 100 ani – 74 M.I.A. sondaj într-un ornament 1975 R.M.M.- 1 Casian Labin Echilibru dinamic în pictura de la Humor 79 M.I.A. 1975 R.M.M.- 1 Petre Oprea Case bucureştene (str. G. Peri nr. 6, str. Amzei nr. 82 M.I.A. 23, str. Al. Sahia nr. 45, calea Victoriei nr. 141, bd. Mărăşeşti nr. 43) cu picturi murale executate în pragul secolului al XX-lea (II) 1975 R.M.M.- 1 Paolo Mora Cauzele alterării picturilor murale (I) 85 M.I.A. 1975 R.M.M.- 1 Tatiana Pogonat Câteva consideraţii asupra mortarelor folosite în 90 M.I.A. restaurarea monumentelor istorice şi de artă 1975 R.M.M.- 1 * * * Seminar pe tema integrării arhitecturii 92 M.I.A. contemporane în vechile ansambluri, 16-19 octombrie 1974 - Kazimierz Dolny 1975 R.M.M.- 1 * * * Colocviul internaţional “Salvgradarea oraşelor 92 M.I.A. istorice” – Bruges, 12-15 mai 1975 1975 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ A IV-a adunare generală ICOMOS, Rothenburg 93 M.I.A. o.d. Tauber, mai 1975 1975 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ Adunarea generală a Centrului internaţional de 93 M.I.A. studii pentru conservarea şi restaurarea bunurilor culturale – Roma, 1975

1975 R.M.M.- 1 Tereza Sinigalia “Un viitor pentru trecutul nostru” (cronică la 93 M.I.A. Sesiunea de comunicări ştiinţifice - DPCN) 1975 R.M.M.- 1 * * * Activitatea de restaurare a Direcţiei Patrimoniului 94 M.I.A. Cultural Naţional (Lucrari recepţionate la sfârşitul anului 1974) 1975 R.M.M.- 2 Vasile Drăguţ Monumentele şi centrele istorice din România 3 M.I.A. 1975 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu Originea şi structura urbană a oraşului Târgovişte 12 M.I.A. 1975 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu, Consideraţii asupra zonei istorice a oraşului 15 M.I.A. Alba-Delia Popa Târgovişte 1975 R.M.M.- 2 Gheorghe Conservarea specificului oraşelor. Înnoirea 21 M.I.A. Curinschi fondului construit urban, un proces legic 1975 R.M.M.- 2 Eugenia Greceanu Structura urbană a oraşului Roman, mărturie a 30 M.I.A. trecutului istoric 1975 R.M.M.- 2 Hermann Fabini Valorificarea fondului de arhitectură gotică civilă 41 M.I.A. din Sibiu

206 1975 R.M.M.- 2 Al. Simion Ştefan Cercetări aerofotografice privind topografia 51 M.I.A. urbană a Histriei II. Epoca romană tîrzie (sec. III – IV e.n.) 1975 R.M.M.- 2 Gheorghe I. Cercetările arheologice la biserica lui Ştefan cel 63 M.I.A. Cantacuzino Mare din Războieni 1975 R.M.M.- 2 Ştefan Balş Restaurarea bisericii din Războieni, jud. Neamţ 65 M.I.A. 1975 R.M.M.- 2 Lia Bătrîna, O locuinţă domnească din vremea lui Alexandru 72 M.I.A. Adrian Bătrîna cel Bun (la mănăstirea Bistriţa-Neamţ) 1975 R.M.M.- 2 Ioana Lăzărescu Cercetare de arhitectură la cula din Racoviţa 81 M.I.A. 1975 R.M.M.- 2 Liviu Rotman Ctitorii de meşteşugari şi negustori din Bucureşti 87 M.I.A. 1975 R.M.M.- 2 Petre Oprea Case bucureştene (str. Spătarului nr. 9, str. Batiştei 89 M.I.A. nr. 13, casa Kalinderu) cu picturi murale executate în pragul sec. al XX-lea (III) 1975 R.M.M.- 2 Georgeta Stoica Colocviul internaţional ICOMOS: “L’architecture 91 M.I.A. vernaculaire et son adaptation aux besoins de la vie moderne”, Plovdiv, 24 sept.-2 oct. 1975 1975 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu, “Monumentele istorice şi mediul înconjurător al 92 M.I.A. oraşului Praga” (simpozion) -Praga, octombrie Marinel Daia 1975 1975 R.M.M.- 2 Petre Ghelerter Sesiunea de comunicări ştiinţifice a Direcţiei 93 M.I.A. Patrimoniului Cultural Naţional 1975 R.M.M.- 2 Tereza Sinigalia Misiune UNESCO în România 93 M.I.A. 1975 R.M.M.- 2 * * * Cronica săpăturilor arheologice efectuate de 94 M.I.A. D.P.C.N. - 1975 1976 R.M.M.- 1 Adrian Gheorghiu Scara de acces ca formă arhitectonică în 3 M.I.A. arhitectura populară românească 1976 R.M.M.- 1 Mihai Ispir Ratoşele din Moldova 21 M.I.A. 1976 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ Ceramica monumentală din Moldova - operă de 33 M.I.A. inspirată sinteză 1976 R.M.M.- 1 Hermann Fabini Restaurarea unui valoros monument al arhitecturii 39 M.I.A. civile din timpul Renaşterii din Transilvania: Casa Schuller din Mediaş 1976 R.M.M.- 1 Al. Simion Ştefan Cercetări aerofotografice privind topografia 43 M.I.A. urbană a Histriei III. Epoca romană tîrzie (sec. IV- VII e. n.) 1976 R.M.M.- 1 Luminiţa Rezultatele cercetărilor arheologice la biserica Sf. 52 M.I.A. Munteanu, Nicolae din Şcheii Braşovului, etapa 1975 Mariana Beldie Dumitrache 1976 R.M.M.- 1 Bogdana Irimia Semnificaţia picturilor murale de la Părhăuţi 57 M.I.A. 1976 R.M.M.- 1 Tereza Sinigalia Biserica fortificată din Dealul Frumos 67 M.I.A. 1976 R.M.M.- 1 Ioana Cristache Noi rezultate ale cercetării arhitecturii de lemn în 73 M.I.A. Panait, Marinel jud. Sălaj Daia

207 1976 R.M.M.- 1 Ion Godea, Ioan Monumente de arhitectură populară din nord- 77 M.I.A. Opriş vestul judeţului Buzău 1976 R.M.M.- 1 Radu Creţeanu Bisericile de lemn din Rogoz (Ţara Lăpuşului) 83 M.I.A. 1976 R.M.M.- 1 Tatiana Pogonat Restaurarea picturilor murale din paraclisul 86 M.I.A. mănăstirii Bistriţa-Neamţ 1976 R.M.M.- 1 Petre Oprea Picturi murale din locuinţe şi instituţii bucureştene 90 M.I.A. în pragul secolului al XX-lea. (str. Batiştei nr. 24 A, Casa de Economii şi Consemnaţiuni, cal. Victoriei nr. 5, str. Sf. Constantin nr. 18-20, Biblioteca Centrală de Stat, str. I. Ghica nr. 4, str. M. Eminescu nr. 65, str. Nicolae Iorga nr. 2) 1976 R.M.M.- 1 Tereza Sinigalia Sesiunea anuală de comunicări a Direcţiei 93 M.I.A. Patrimoniului Cultural Naţional 1976 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ In memoriam: Horia Teodoru 94 M.I.A. 1976 R.M.M.- 1 Teodora Voinescu In memoriam: Victor Brătulescu 94 M.I.A. 1976 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ In memoriam: Simion Jucan 94 M.I.A. 1976 R.M.M.- 2 Radu Florescu Consideraţii asupra Monumentului triumfal de la 3 M.I.A. Adamclisi 1976 R.M.M.- 2 Vasile Drăguţ Picturile murale de la Mediaş, o importantă 11 M.I.A. recuperare pentru istoria artei transilvănene (biserica evanghelică Sf. Margareta) 1976 R.M.M.- 2 Pavel Chihaia Udrişte Năsturel şi casele de la Herăşti 23 M.I.A. 1976 R.M.M.- 2 Maria-Elena Câteva date cu privire la biserica ortodoxă Sf. 27 M.I.A. Ionescu Nicolae Vechi – Râşnov 1976 R.M.M.- 2 Corina Popa Constantinos şi Ioan – autorii ansamblului de 33 M.I.A. pictură de la Biserica Doamnei – Bucureşti 1976 R.M.M.- 2 Victor Popa Zona centrală a oraşului Curtea de Argeş 47 M.I.A. 1976 R.M.M.- 2 Ioana Cristache- Semnificaţia istorică şi valoarea artistică a bisericii 52 M.I.A. Panait de lemn din Vechea (Jud. Cluj) 1976 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu Un monument bucureştean dispărut – biserica 58 M.I.A. mănăstirii Sărindar 1976 R.M.M.- 2 Ştefan Balş Biserica Sf. Gheorghe din Piteşti 62 M.I.A. 1976 R.M.M.- 2 Radu Voinaroschi Ce se ştie despre biserica Sf. Treime – Beştelei din 67 M.I.A. Piteşti 1976 R.M.M.- 2 Ion Dimitrescu Un monument de arhitectură din veacul al XVIII- 71 M.I.A. lea. Conacul Filipescu din Filipeştii de Tîrg

1976 R.M.M.- 2 Dan Căpăţînă Cercetări arheologice la Hălmagiu şi Vîrfurile 76 M.I.A. (Jud. Arad) 1976 R.M.M.- 2 Ştefan Mosora Un document privind restaurarea Turnului cu ceas 81 M.I.A. din Sighişoara în urmă cu două secole 1976 R.M.M.- 2 Victor Simion Lucrări ale unor argintari transilvăneni din sec. 82 M.I.A. XVII şi XVIII

208 1976 R.M.M.- 2 Ion Istudor, I. Unele consideraţii asupra fenomenului de 87 M.I.A. Lazăr, I. Ioniţă, eflorescenţă a picturilor murale Lucia Dumitru 1976 R.M.M.- 2 Petre Oprea Case bucureştene (str. Italiană nr. 21, str. Verona 90 M.I.A. nr. 19, splaiul Independeţei nr. 70, str. Donici nr. 40) cu picturi murale executate în pragul secolului al XX-lea (V) 1976 R.M.M.- 2 Ioan Opriş Oficiile pentru patrimoniul cultural naţional, 92 M.I.A. organisme de mare importanţă în politica de ocrotire a patrimoniului cultural 1976 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Vasile Drăguţ, Dicţionar enciclopedic de 94 M.I.A. Ruşinaru artă medievală românească, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică 1976 R.M.M.- 2 Nicolae N. Monumente germane oglindite în două publicaţii 94 M.I.A. Rădulescu (Cronică, Recenzii) 1976 R.M.M.- 2 Nicolae N. Meridiane (Cronică, Recenzii) 94 M.I.A. Rădulescu 1977 R.M.M.- 1 Al. Simion Ştefan Cetatea romană de la Slava Rusă (Libida ?). 3 M.I.A. Cercetările aerofotografice şi apărarea patrimoniului arheologic 1977 R.M.M.- 1 Vasile Boroneanţ Arta rupestră din peştera Gaura Chindiei, comuna 23 M.I.A. Pescari (Judeţul Caraş-Severin) 1977 R.M.M.- 1 C. Rişcuţia, Irina Impresiunile palmare rupestre din peştera Gaura 34 M.I.A. Rişcuţia Chindiei, comuna Pescari (Judeţul Caraş-Severin)

1977 R.M.M.- 1 Maria Comşa Inscripţia chirilică din peştera Gaura Chindiei, 35 M.I.A. comuna Pescari (Judeţul Caraş-Severin) 1977 R.M.M.- 1 M. Davidescu Cercetările arheologice din Ostrovul Banului – 37 M.I.A. Golu – Gura Văii (Jud. Mehedinţi) 1977 R.M.M.- 1 Grigore Ionescu În legătură cu primul edificiu al Mitropoliei Ţării 43 M.I.A. Româneşti de la Argeş 1977 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ Biserica Domnească din Cîmpulung: o nouă 45 M.I.A. ipoteză 1977 R.M.M.- 1 Marius Porumb Vechi icoane româneşti din Transilvania (secolele 51 M.I.A. XV-XVI) 1977 R.M.M.- 1 N. Sabău Teme iconografice în sculptura figurativă laică din 61 M.I.A. Transilvania din perioada barocă 1977 R.M.M.- 1 Dinu V. Rosetti Observaţii arheologice privind vechimea oraşului 69 M.I.A. Piteşti 1977 R.M.M.- 1 Ioana Cristache- Tradiţia lemnului pe valea Fildului 71 M.I.A. Panait, Marinel Daia 1977 R.M.M.- 1 Alexandru Avram Monumentul romanic din Daia (comnuma Roşia, 75 M.I.A. judeţul Sibiu) 1977 R.M.M.- 1 Şerban Voinea Pe urmele unor icoane vechi 78 M.I.A. Semo 1977 R.M.M.- 1 Dan Mohanu Pictura murală a bisericii mănăstirii Dobrovăţ şi 82 M.I.A. urgenţe în restaurare 1977 R.M.M.- 1 Al. Breţcanu, M. Răşinile poliesterice nesaturate şi posibilităţi de 87 M.I.A. Moţoiu utilizare a lor în restaurarea operelor de artă 1977 R.M.M.- 1 Petre Oprea Case bucureştene (calea Victoriei nr. 133, Casa 91 M.I.A. Tattarescu, str. Domniţa Anastasia ) cu picturi murale de la sfârşitul secolului al XIX-lea

209 1977 R.M.M.- 1 G. S. Cronica restaurărilor Direcţiei Patrimoniului 94 M.I.A. Cultural Naţional – 1976 1977 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Edgar Schultze, Tehnici de conservare şi 95 M.I.A. Ruşinaru restaurare a monumentelor (Terenuri şi fundaţii) 1977 R.M.M.- 1 Decebal Ţoca “ Monumente din Bihor “ (recenzie) 96 M.I.A. 1977 R.M.M.- 1 Nicolae N. Meridiane artistice (cronică) 96 M.I.A. Rădulescu 1977 R.M.M.- 2 Dumitru Berciu Unele date preliminare asupra rezultatelor 3 M.I.A. cercetărilor de la Ocniţa, judeţul Vîlcea 1977 R.M.M.- 2 Otilia Gherghe, Tezaurul de la Bumbeşti-Jiu 9 M.I.A. Petre Gherghe 1977 R.M.M.- 2 Al. Simion Ştefan Cetăţile romane de la Enisala. Studiu 15 M.I.A. aerofotografic 1977 R.M.M.- 2 Panait I. Panait Hanul Gabroveni din Bucureşti 26 M.I.A. 1977 R.M.M.- 2 Grigore Ionescu Tipologii specifice ale clădirilor populare din lemn 30 M.I.A. 1977 R.M.M.- 2 Radu Greceanu, Din nou despre Mănăstirea Cotmeana 37 M.I.A. Eugenia Greceanu 1977 R.M.M.- 2 Vasile Boroneanţ, Cercetări arheologice din peştera de la Limanu, 49 M.I.A. Radu Ciuceanu judeţul Constanţa 1977 R.M.M.- 2 Mioara Turcu Tipurile de aşezări şi locuinţe Latène din Cîmpia 58 M.I.A. Munteniei 1977 R.M.M.- 2 Mihai Rada, Identificarea aerofotografică a oraşului medieval 62 M.I.A. Nicolae Cochină Ester, judeţul Constanţa 1977 R.M.M.- 2 Maria Mulţescu, Monumente de arhitectură civilă medievală din 65 M.I.A. Alexandru oraşul Piteşti Mulţescu 1977 R.M.M.- 2 Carmen Bogdan Datarea zidirii monumentului de la Bălineşti, sec. 69 M.I.A. XV (opinii) 1977 R.M.M.- 2 Octavian Jeţul domnesc de la mănăstirea Negru Vodă din 75 M.I.A. Mărculescu Cîmpulung 1977 R.M.M.- 2 Ioana Cristache- Monumentele comemorative ale Războiului de 77 M.I.A. Panait independenţă (1877 - 1878) 1977 R.M.M.- 2 Niculae Niculae Societăţi şi aşezăminte pentru ridicarea operelor 79 M.I.A. comemorative de război 1977 R.M.M.- 2 Petre Oprea Case bucureştene de la sfârşitul secolului al XIX- 83 M.I.A. lea (calea Victoriei nr. 194, str. Occidentului nr. 11 B) 1977 R.M.M.- 2 Claudia Cleja Probleme actuale ale conservării şi restaurării 85 M.I.A. centrelor şi oraşelor istorice 1977 R.M.M.- 2 Vasile Drăguţ Profil: Ştefan Balş 89 M.I.A. 1977 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Cu privire la cercetările arheologice din zona 90 M.I.A. Ruşinaru Hidrocentralei « Porţile de Fier » II 1977 R.M.M.- 2 Tereza Sinigalia Colocviul “Conservarea şi restaurarea picturilor 93 M.I.A. murale”, Suceava, 2-7 iulie 1977 1977 R.M.M.- 2 Nicolae N. Meridiane artistice (cronică) 95 M.I.A. Rădulescu 1978 R.M.M.- 1 Hadrian Cercetări arheologice privind cunoaşterea 3 M.I.A. Daicoviciu sistemelor de fortificaţii la geto-daci

210 1978 R.M.M.- 1 Radu Popa Streisîngeorgiu. Mărturii de istorie românească 9 M.I.A. din secolele XI – XIV în sudul Transilvaniei 1978 R.M.M.- 1 G. Mihăilă Cele mai vechi inscripţii cunoscute ale 33 M.I.A. românilor din Transilvania (1313-1314 şi 1408, Streisîngeorgiu – oraşul Călan, jud. Hunedoara) 1978 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ Streisîngeorgiu. Observaţii preliminare privind 39 M.I.A. picturile murale 1978 R.M.M.- 1 Şerban Popescu- Rezultatele cercetărilor de arhitectură la biserica 43 M.I.A. Dolj din Streisîngeorgiu – Jud. Hunedoara 1978 R.M.M.- 1 Oliviu Boldura, Rezultatele cercetărilor efectuate asupra picturilor 47 M.I.A. Şerban Angelescu, medievale româneşti de la Streisîngeorgiu Marius Rădulescu, Gabriela Mruczinschi 1978 R.M.M.- 1 Ioana Popovici, M. Consideraţii asupra structurii antropologice a 51 M.I.A. Adam populaţiei descoperite în necropola medievală de la Streisîngeorgiu 1978 R.M.M.- 1 Gheorghe Baltag Podoabe din secolele XIV – XVIII din inventarul 53 M.I.A. necropolelor de la Streisîngeorgiu şi Strei – jud. Hunedoara 1978 R.M.M.- 1 Victor Eskenasy Cercetări şi sondaje arheologice pe teritoriul 57 M.I.A. aşezării medievale de la Streisîngeorgiu 1978 R.M.M.- 1 Grigore Ionescu Începuturile lucrărilor de restaurare a 63 M.I.A. monumentelor istorice în România şi activitatea în acest domeniu a arhitectului francez André Lecomte du Nouy 1978 R.M.M.- 1 Gheorghe I. Cercetarea şi restaurarea unei case din ansamblul 71 M.I.A. Cantacuzino, fostei Curţi domneşti din Cîmpulung Victor Popa 1978 R.M.M.- 1 Petre Oprea Picturi murale din case bucureştene (str. General 77 M.I.A. Praporgescu nr. 42, str. Sfinţilor nr. 12, calea Moşilor nr. 99) de la începutul secolului al XX-lea

1978 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Monumente andaluze 79 M.I.A. Ruşinaru 1978 R.M.M.- 1 Ştefan Milcu C. S. Nicolăescu-Plopşor, aşa cum l-am cunoscut 81 M.I.A. 1978 R.M.M.- 1 Radu Vulpe Amintiri despre C.S. Nicolăescu-Plopşor; 82 M.I.A. începuturi în arheologie 1978 R.M.M.- 1 Lucian Roşu C.S. Nicolăescu-Plopşor 84 M.I.A. 1978 R.M.M.- 1 Vasile Boroneanţ C.S. Nicolăescu-Plopşor, fondatorul şcolii 87 M.I.A. paleolitice româneşti 1978 R.M.M.- 1 Emilian Bureţea Observaţii referitoare la limbă în unele lucrări 88 M.I.A. ştiinţifice ale lui C. S. Nicolăescu -Plopşor 1978 R.M.M.- 1 Aurelian I. C.S. Nicolăescu-Plopşor, folclorist 90 M.I.A. Popescu 1978 R.M.M.- 1 Dardu Nicolăescu- Concepţia antropologică în cercetarea trecutului la 92 M.I.A. Plopşor C.S. Nicolăescu-Plopşor 1978 R.M.M.- 1 Alexandru A XII-a sesiune anuală de rapoarte privind 94 M.I.A. Nemoianu rezultatele cercetărilor arheologice din 1977 1978 R.M.M.- 1 Panait I. Panait Petre Diaconu, Silvia Baraschi, Octavian Iliescu, 94 M.I.A. M. Mihalcu, Păcuiul lui Soare ( II). Aşezarea medievală , Ed. Academiei, Bucureşti, 1977

211 1978 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- “Arhitectura rurală şi amenajarea teritoriului “ 95 M.I.A. Ruşinaru (Seminar organizat de Consiliul Europei la Granada, 1977) 1978 R.M.M.- 1 Nicolae N. Meridiane artistice (cronici, informaţii) 95 M.I.A. Rădulescu 1978 R.M.M.- 2 Panait I. Panait Contribuţia arheologiei bucureştene la cunoaşterea 3 M.I.A. istoriei capitalei, a patriei 1978 R.M.M.- 2 Mioara Turcu Aşezarea geto-dacică descoperită în cartierul 6 M.I.A. Bucureştii Noi 1978 R.M.M.- 2 Vasile Boroneanţ Cercetări privind secolul al VI-lea în zona de nord 12 M.I.A. a Bucureştilor 1978 R.M.M.- 2 Aristide Interdependenţa raporturilor economice dintre 17 M.I.A. Ştefănescu oraş şi sat în lumina descoperirilor din raza Bucureştilor (sec. XIV-XVI) 1978 R.M.M.- 2 Panait I. Panait Hanul cu Tei din Bucureşti 20 M.I.A. 1978 R.M.M.- 2 Gabriel Mihăescu, Tîrgovişte. Consideraţii asupra începuturilor 25 M.I.A. Eugen Fruchter oraşului medieval 1978 R.M.M.- 2 Grigore Ionescu André Lecomte du Nouy şi restaurarea 35 M.I.A. monumentelor istorice din România (II) 1978 R.M.M.- 2 Vasile Drăguţ Cetatea Bologa (Note preliminare) 43 M.I.A. 1978 R.M.M.- 2 Mariana Un sistem de fundare necunoscut descoperit la 45 M.I.A. Dumitrache incinta cetăţii oraşului Aiud 1978 R.M.M.- 2 Mircea Iliescu Un căpitan al lui Constantin Brâncoveanu: 54 M.I.A. Mănăilă de Buzău 1978 R.M.M.- 2 Rica Popescu Cahle şi plăci decorative descoperite la curtea 63 M.I.A. domnească din Vaslui 1978 R.M.M.- 2 Ana Dobjanschi, Motive ornamentale în arta moldovenească a 69 M.I.A. Victor Simion secolului al XVII-lea 1978 R.M.M.- 2 Florin Şerbănescu Pictura pe lemn de la jumătatea secolului al XVII- 78 M.I.A. lea la monumentul istoric din comuna Sîmbureşti, jud. Olt 1978 R.M.M.- 2 Marcela Locuinţa ţărănească de pe valea inferioară a 85 M.I.A. Bratiloveanu- Motrului Popilian 1978 R.M.M.- 2 Vasile Drăguţ Cea de-a V-a adunare generală a I.C.O.M.O.S. 93 M.I.A. 1978 R.M.M.- 2 * * * Index al autorilor de articole apărute 94 M.I.A. în ”Monumente Istorice şi de Artă ” , 1974-1978

1979 R.M.M.- 1 * * * De la part du Comité National Roumain de 3 M.I.A. l’ICOMOS 1979 R.M.M.- 1 Georgeta Stoica The Investigation, Preservation and Integration of 4 M.I.A. Vernacular Monuments and Architectural Piles in 1979 R.M.M.- 1 Adrian Gheorghiu Ensambles d’architecture populaire roumaine 13 M.I.A. 1979 R.M.M.- 1 Max Gschwend L’architecture vernaculaire: possibilités et 26 M.I.A. moyens d’intégration dans l’environnement des constructions contemporaines 1979 R.M.M.- 1 Haluk Sezgin L’architecture vernaculaire et les problèmes 39 M.I.A. qu’elle présente devant les conditions de la vie moderne

212 1979 R.M.M.- 1 Paul Petrescu Romanian Variant of an Age-old European Form 44 M.I.A. of Vernacular Architecture: the Farmstead with fortified Enclosure 1979 R.M.M.- 1 Panu Kaila The Crisis and Solutions in Finnish Vernacular 55 M.I.A. Architecture 1979 R.M.M.- 1 Vasile Drăguţ Une forme représentative de l’architecture 60 M.I.A. vernaculaire: les fortifications populaires du moyen âge 1979 R.M.M.- 1 Eric Mercer The Study of Vernacular Architecture in England 73 M.I.A. 1979 R.M.M.- 1 András Román La définition du champ national des monuments 76 M.I.A. populaires de Hongrie 1979 R.M.M.- 1 Mihai Ispir Aspects de l’arhitecture vernaculaire en Moldavie 79 M.I.A. au début de l’époque moderne 1979 R.M.M.- 1 D. St. Pavlovitch Le parc ethnographique – Le Marais d’Obed 84 M.I.A. 1979 R.M.M.- 1 Cornel Bucur A Valuable Complex of Vernacular Architecture: 91 M.I.A. the Bucket Mills on the Rudăria Waters (The Almăj Valley –) 1979 R.M.M.- 1 Dinu Antonescu Sur certains aspects de l’architecture géto-dace. 102 M.I.A. L’ensemble de Popeşti 1979 R.M.M.- 1 Grigore Ionescu André Lecomte du Nouy et la restauration des 107 M.I.A. monuments historiques de Roumanie 1979 R.M.M.- 1 Georgeta Stoica Qu’est-ce que l’architecture vernaculaire ? 113 M.I.A. 1979 R.M.M.- 1 Eric Mercer Vernacular Architecture in England 114 M.I.A. 1979 R.M.M.- 1 Radu Creţeanu Sur l’architecture vernaculaire irlandaise 115 M.I.A. 1979 R.M.M.- 1 * * * Résolution de la réunion du Comité International 116 M.I.A. de l’Architecture vernaculaire – Plovdiv, 14-17 juin, 1978 1979 R.M.M.- 1 * * * Bibliographie 117 M.I.A. 1979 R.M.M.- 1 * * * Le Comité International pour l’architecture 119 M.I.A. vernaculaire – Membres permanents 1979 R.M.M.- 2 Andrei Aricescu Ocrotirea şi valorificarea patrimoniului cultural 3 M.I.A. naţional – datorie ştiinţifică şi cetăţenească 1979 R.M.M.- 2 Mircea Grozdea Realizări în arta monumentală contemporană a 10 M.I.A. României 1979 R.M.M.- 2 Georgeta Stoica Probleme actuale ale conservării şi valorificării 17 M.I.A. arhitecturii tradiţionale populare 1979 R.M.M.- 2 G. Popilian, M. Realizări în domeniul cercetărilor arheologice din 23 M.I.A. Nica Oltenia 1979 R.M.M.- 2 A. V. Rădulescu, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie 27 M.I.A. A. Panaitescu Constanţa. Realizări ale ultimului cincinal 1979 R.M.M.- 2 Grigore Ionescu Evoluţia concepţiilor privind necesitatea 29 M.I.A. conservării monumentelor istorice 1979 R.M.M.- 2 Gheorghe Arhitectura contemporană în context istoric urban 37 M.I.A. Curinschi-Vorona 1979 R.M.M.- 2 Paul Petrescu Tradiţie şi modernitate în arhitectura populară din 50 M.I.A. judeţul Bacău

213 1979 R.M.M.- 2 Paul Niedermaier Geneza oraşului Sighişoara 67 M.I.A. 1979 R.M.M.- 2 A. V. Rădulescu Remember Tropaei Traiani 75 M.I.A. 1979 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Despre două cule din judeţul Dolj 77 M.I.A. Ruşinaru 1979 R.M.M.- 2 Petre Oprea Istoricul unui monument public bucureştean 79 M.I.A. (Coloana din fosta grădină a Episcopiei, 1872) 1979 R.M.M.- 2 Petre Antonescu Un breviar de arhitectură românească. Ordine şi 80 M.I.A. ordonanţe (cap.I) 1979 R.M.M.- 2 Lucia Cornea Expoziţia “Realizări urbanistice bihorene în anii 89 M.I.A. socialismului” 1979 R.M.M.- 2 Elisabeta Ruşinaru Arhitectura urbană a secolului XIX (Comunicări 90 M.I.A. ştiinţifice, 11-12 decembrie 1979) 1979 R.M.M.- 2 Lizica Papoiu Conservarea monumentelor istorice în R. P. 90 M.I.A. Polonă 1979 R.M.M.- 2 Anatolie Teodosiu Vasile Drăguţ, Arta gotică în România, Ed. 91 M.I.A. Meridiane 1979 R.M.M.- 2 Panait I. Panait Corina Nicolescu, Case, conace şi palate vechi 92 M.I.A. româneşti, Ed. Meridiane, 1979 1979 R.M.M.- 2 Nicolae N. Ana Dobjanschi, Victor Simion, Arta în epoca lui 93 M.I.A. Rădulescu Vasile Lupu, Ed. Meridiane, 1979 1979 R.M.M.- 2 Nicolae N. Meridiane artistice (cronici, informaţii) 93 M.I.A. Rădulescu 1980 R.M.M.- 1 Marin Cârciumaru, Cele mai vechi picturi rupestre paleolitice din 3 M.I.A. Maria Bitiri România 1980 R.M.M.- 1 Adrian Florescu Aspecte noi privind fortificaţiile traco-geto- 11 M.I.A. dacice, din a doua jumătate a mileniului I î.e.n., descoperite în Moldova 1980 R.M.M.- 1 Hamparţumian Incinta romano-bizantină de la Histria în lumina 19 M.I.A. Nubar, Anişoara ultimilor cercetări Sion 1980 R.M.M.- 1 Panait I. Panait Vlad Ţepeş şi cetatea Bucureştilor 32 M.I.A. 1980 R.M.M.- 1 Gabriel Mihăescu, Câte porţi avea Tîrgoviştea? Contribuţii la 37 M.I.A. cunoaşterea topografiei istorice a oraşului Eugen Fruchter medieval 1980 R.M.M.- 1 Ioana Cristache- Decoraţia sculptată a monumentelor istorice din 42 M.I.A. Panait lemn din judeţul Cluj 1980 R.M.M.- 1 Cornel Taloş Vestigii ale hanului Zlătari 48 M.I.A. 1980 R.M.M.- 1 Ilie Tezaurul medieval de la Verbiţa (judeţul Dolj) 52 M.I.A. Constantinescu, Sorin Sebastian Duicu 1980 R.M.M.- 1 Radu Ciuceanu, Palatul Ghica Tei. Cercetare istorică şi arheologică 56 M.I.A. Desdemona Biciu 1980 R.M.M.- 1 Constanţa Palatul Ghica Tei – Rezultatele lucrărilor de 63 M.I.A. Modoran (Carp) restaurare 1980 R.M.M.- 1 Mihail Mihalcu, Varul şi tehnologiile legate de prepararea şi 64 M.I.A. Mihaela utilizarea lui în recomandările erminiilor şi Drăgănoiu practica din pictura murală medievală românească

214 1980 R.M.M.- 1 Dinu Antonescu Arhitectura sanctuarelor patrulatere dace. 69 M.I.A. Comentarii şi propuneri. 1980 R.M.M.- 1 Ioana Florescu O casă veche din Tîrgu Jiu (Casa Oteteleşanu) 76 M.I.A. 1980 R.M.M.- 1 Panait I. Panait Profil - Profesorul universitar doctor docent Ion 80 M.I.A. Ionaşcu 1980 R.M.M.- 1 N. C. La notion et les limites de l’architecture 82 M.I.A. Moutsopoulos traditionnelle en Grece 1980 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Dovezi de necontestat ale existenţei multimilenare 92 M.I.A. Ruşinaru a poporului român, ale unei civilizaţii superioare (Concluzii în urma celei de-a XIV –a Sesiuni anuale de rapoarte privind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1979, ţinută la Tulcea) 1980 R.M.M.- 1 Nicolae Dunăre Radu-Octavian Maier, Arhitectura ţărănească şi 95 M.I.A. elementele ei decorative în vestul ţării 1980 R.M.M.- 1 Georgeta Stoica A doua sesiune de lucrări a Comitetului 95 M.I.A. internaţional pentru arhitectură vernaculară – Plovdiv, 16-20 oct. 1979 1980 R.M.M.- 2 * * * Arhitectura urbană a secolului XIX-lea în lumina 3 M.I.A. acţiunii de evidenţă a patrimoniului cultural- naţional 1980 R.M.M.- 2 Dinu C. Giurescu Patrimoniul arhitectonic şi construcţiile oraşelor 4 M.I.A. 1980 R.M.M.- 2 Constantin Joja Despre arhitectura urbană tradiţională 7 M.I.A. 1980 R.M.M.- 2 Viorica Guy Discuţii pe marginea eclectismului în arhitectura 15 M.I.A. Marica secolului al XIX-lea 1980 R.M.M.- 2 Oliver Velescu Consideraţii privind sistematizarea Bucureştilor la 18 M.I.A. sfîrşitul secolului al XIX-lea 1980 R.M.M.- 2 Liviu Rotman Direcţii în modernizarea Bucureştilor în a doua 20 M.I.A. jumătate a secolului al XIX-lea. Proiecte şi realizări 1980 R.M.M.- 2 Cezara Mucenic Arhitectura urbană românească în Bucureştii 22 M.I.A. secolului al XIX-lea 1980 R.M.M.- 2 Mihai Ispir Case de tîrgoveţi bucureştene şi arhitectura “de 25 M.I.A. loisir” în pragul secolului al XIX-lea 1980 R.M.M.- 2 Mircea Iliescu Mahalaua Tabacii de Sus după o catagrafie 30 M.I.A. necunoscută 198o R M.M.- 2 Tereza Sinigalia Cvartalul “Învoirii”, reper pentru studiul 33 M.I.A arhitecturii bucureştene de la sfârşitul secolului al XIX-lea 1980 R.M.M.- 2 Vasile Mitrea Contribuţia secolului al XIX-lea la definirea 35 M.I.A. cadrului urban contemporan al Clujului 1980 R.M.M.- 2 Mihaela Strîmbu Preocupări de integrare volumetrică a arhitecturii 38 M.I.A. secolului al XIX-lea în Cluj-Napoca 1980 R.M.M.- 2 Undina Neamţu Un important monument neo-gotic în Cluj-Napoca 40 M.I.A. - Palatul Széky 1980 R.M.M.- 2 Hermann Fabini Criterii de apreciere şi posibilităţi de valorificare 43 M.I.A. a arhitecturii din secolul al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea în Sibiu 1980 R.M.M.- 2 Eugenia Greceanu Arhitectura civilă a oraşului Botoşani în veacul al 47 M.I.A. XIX-lea

215 1980 R.M.M.- 2 Corneliu Filip Arhitectura urbană botoşăneană a secolului 58 M.I.A. al XIX-lea în lumina acţiunii de evidenţă a patrimoniului cultural-naţional 1980 R.M.M.- 2 Maria Mulţescu, Cîmpulung-Muscel - Repere arhitecturale înscrise 60 M.I.A. Alexandru în cronica secolului al XIX-lea Mulţescu 1980 R.M.M.- 2 Rodica Medeleţ Ansambluri ale arhitecturii Secession în Timişoara 67 M.I.A. la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea 1980 R.M.M.- 2 Gheorghe Consideraţii privind Secessionul în Arad în 69 M.I.A. Lanevschi contextul urbanisticii secolului al XIX-lea 1980 R.M.M.- 2 Szekely Zoltan, Construcţii reprezentative de secol XIX în 70 M.I.A. Gabriel Lambescu municipiul Sf. Gheorghe şi în oraşul Tîrgu Secuiesc 1980 R.M.M.- 2 Maria Paleolog Cîteva observaţii cu privire la ocrotirea şi 74 M.I.A. valorificarea grădinilor istorice 1980 R.M.M.- 2 Mihai Ispir Un dosar de “restaurare” din 1859 (biserica Sf. 76 M.I.A. Paraschiva din Comani, jud. Olt) 1980 R.M.M.- 2 Liana Tugearu Profilatura şi sculptura decorativă de Renaştere de 81 M.I.A. la castelul din Criş 1980 R.M.M.- 2 Radu Creţeanu Zugravi din judeţul Vîlcea 88 M.I.A. 1980 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Pe marginea lucrărilor Secţiei a VIII-a a Sesiunii 96 M.I.A. Ruşinaru ştiinţifice, “Continuitate multimilenară”, Cluj- Napoca, 1980 1981 R.M.M.- 1 Mircea Deac Sculptura monumentală românească, sensuri şi 3 M.I.A. semnificaţii sociale 1981 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Locuri şi case din Bucureşti legate de activitatea 9 M.I.A. Ruşinaru Partidului Comunist Român 1981 R.M.M.- 1 Florica Cruceru Monumentele Dobrogei 11 M.I.A. 1981 R.M.M.- 1 Eugen Comşa Date privind aşezările neolitice din judeţul 20 M.I.A. Dîmboviţa 1981 R.M.M.- 1 Marilena Florescu Contribuţia cercetărilor de la Cîndeşti şi 26 M.I.A. Mînăstioara-Fitioneşti (jud. Vrancea) la cunoaşterea istoriei străvechi (mileniile II – I î.e.n.) a zonelor situate la curbura Carpaţilor Răsăriteni 1981 R.M.M.- 1 Victor Eskenasy O nouă fortificaţie românească din Ţara 34 M.I.A. Făgăraşului – Cetatea Comanei (secolele XIII – XIV) 1981 R.M.M.- 1 Lucian Chiţescu Consideraţii istorice asupra fortificaţiilor 45 M.I.A. Moldovei. Privire specială asupra secolului al XVI -lea 1981 R.M.M.- 1 Rica Popescu Cîteva elemente de factură gotică descoperite la 50 M.I.A. Curţile Domneşti de la Vaslui 1981 R.M.M.- 1 Monica Gâţeiu, Însemnare despre o ctitorie cantacuzinească 55 M.I.A. Nicolae Stoicescu necunoscută (Bărcăneşti, Uluiţi-Manasia) 1981 R.M.M.- 1 Ioana Cristache- Consideraţii privind tipologia monumentelor 57 M.I.A. Panait istorice de lemn din judeţul Cluj (sec. XVII – XIX) 1981 R.M.M.- 1 Dan Mohanu Cîteva date despre activitatea Comisiunii 62 M.I.A. Monumentelor Istorice

216 1981 R.M.M.- 1 Aurel Loşonţi Cronica castelului medieval Bánffy din Bonţida, 67 M.I.A. judeţul Cluj 1981 R.M.M.- 1 Mihaela Strîmbu Consideraţii privind arhitectura castelului 80 M.I.A. medieval Bánffy din Bonţida, judeţul Cluj 1981 R.M.M.- 1 Horia Medeleanu Perspectivă nouă asupra picturii din biserica 83 M.I.A. română Lipova (judeţul Arad) 1981 R.M.M.- 1 Radu Florescu Expresivitatea monumentelor ruinate 89 M.I.A. 1981 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Din nou despre patrimoniul arhitectural (Sesiune 93 M.I.A. Ruşinaru de comunicări ştiinţifice, decembrie, 1980)

1981 R.M.M.- 1 Grigore Ionescu O nouă carte despre arhitectură: Târgovişte, 93 M.I.A. monumente istorice şi de artă, de Cristian Moisescu, Ed. Meridiane 1981 R.M.M.- 1 Irina Coroiu Constantin Joja, Sensuri şi valori regăsite, Ed. 94 M.I.A. Eminescu, 1981 1981 R.M.M.- 1 Gelcu Maksutovici Ioan Godea, Ioana Cristache-Panait, Monumente 95 M.I.A. istorice bisericeşti din Eparhia Oradiei, Ed. Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Oradea, 1978 1981 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Pe marginea Sesiunii anuale de rapoarte de 96 M.I.A. Ruşinaru arheologie 1981 R.M.M.- 2 Radu Greceanu Nicolae Iorga şi Comisiunea Monumentelor 3 M.I.A. Istorice 1981 R.M.M.- 2 Grigore Ionescu Trei personalităţi de seamă ale arhitecturii 11 M.I.A. româneşti (Grigore Cerchez, Nicolae Ghica- Budeşti, Petre Antonescu) 1981 R.M.M.- 2 Aurel Teodorescu Reconstrucţia capului de pod construit de 14 M.I.A. Apollodor din Damasc la Drobeta-Turnu Severin

1981 R.M.M.- 2 Carol Nicolae Ştiri noi despre casa Hagi Prodan 29 M.I.A. Debie 1981 R.M.M.- 2 Călin Hoinărescu Tradiţie şi influenţe la casa Hagi Prodan 32 M.I.A. 1981 R.M.M.- 2 Ruxandra Ionescu Consideraţii privind decoraţia casei Hagi Prodan 40 M.I.A. 1981 R.M.M.- 2 Hermann Fabini Probleme legate de restaurarea Bisericii Negre din 44 M.I.A. Braşov 1981 R.M.M.- 2 Marcel Berendei, Trei monumente feudale din Dolj, conservarea şi 47 M.I.A. Sorin Sebastian punerea lor în valoare (bolniţa mănăstirii Sadova, Duicu biserica Albă din Dobreşti, biserica Sf. Nicolae din satul Leu) 1981 R.M.M.- 2 A. Terfve- E. De Analiza produselor comerciale hidrofobizante 51 M.I.A. Witte 1981 R.M.M.- 2 Mihai Ispir Locuinţe feudale şi case de tîrgoveţi în Moldova 55 M.I.A. secolului al XVIII-lea 1981 R.M.M.- 2 Carmen Cantemir Oraşul Caracal. Contribuţii la cunoaşterea 58 M.I.A. patrimoniului arhitectural de la finele secolului al XIX-lea 1981 R.M.M.- 2 Mihai Niculăescu Cîteva monumente istorice din Tîrgovişte în 62 M.I.A. contextul sistematizării urbane de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX- lea

217 1981 R.M.M.- 2 Alexandru Avram Cîteva consideraţii cu privire la bazilicile scurte 64 M.I.A. din bazinul Hîrtibaciului şi zona Sibiului 1981 R.M.M.- 2 Ioana Cristache- Locul monumentelor de cult din lemn ale 72 M.I.A. Panait judeţului Mureş în ansamblul arhitecturii populare româneşti 1981 R.M.M.- 2 Dorinel Ichim Monumente de arhitectură populară din judeţul 76 M.I.A. Bacău 1981 R.M.M.- 2 Oliver Velescu Sarcofagul Domniţei Bălaşa executat de Ion 79 M.I.A. Georgescu. Contribuţii documentare 1981 R.M.M.- 2 Ştefan Balş Rezultatele cercetărilor la Biserica Sf. Gheorghe 83 M.I.A. Nou din Bucureşti 1981 R.M.M.- 2 Mihaela Strîmbu, Propunere de valorificare a curţilor din centrul 89 M.I.A. Undina Neamţu istoric al oraşului Cluj-Napoca 1981 R.M.M.- 2 Gheorghe Arhitectură şi istorie în municipiul Cluj-Napoca 92 M.I.A. Săsărman 1981 R.M.M.- 2 Manfred Koller Consideraţii privind restaurarea Bisericii Filiale 93 M.I.A. din St. Georgen pe Mattig () 1981 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Pe marginea Sesiunii “Continuitate 96 M.I.A. Ruşinaru multimilenară“- Cluj-Napoca, 1981 1982 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Situaţia prezentă şi de perspectivă privind 3 M.I.A. Ruşinaru conservarea şi restaurarea monumentelor (I) [opinii, observaţii şi propuneri de la Rafila Iacob, Ilie Bădiţescu, Hadrian Daicoviciu, Gavrilă Simion, Aurel Teodorescu, Liana Bilciurescu, Cristian Brăcăcescu, Mihaela Strîmbu, Toma Goronea] 1982 R.M.M.- 1 Cristian Călinescu Consolidarea, conservarea şi valorificarea 13 M.I.A. complexului arheologic Sarmizegetusa-Grădiştea Muncelului. O acţiune în plină desfăşurare 1982 R.M.M.- 1 Gheorghe Parţa, un monument preistoric 31 M.I.A. Lazarovici 1982 R.M.M.- 1 Cristian Moisescu A avut pronaosul Coziei un nivel superior ? 40 M.I.A. 1982 R.M.M.- 1 Adrian Corvătescu Casa Brăiloiu din Vădeni. Cercetări de arhitectură 44 M.I.A. 1982 R.M.M.- 1 Andrei Kertesz- Pictura murală a unor monumente din Sibiu 49 M.I.A. Bádrus 1982 R.M.M.- 1 Petre Oprea Grupurile statuare de la casele banului Dimitrie 51 M.I.A. Ghica 1982 R.M.M.- 1 Horia Medeleanu Aradul în secolul al XVIII-lea, pe baza 53 M.I.A. conscripţiei străzilor din anul 1783 1982 R.M.M.- 1 Marcel Berindei, Două reşedinţe rurale din Dolj (conacul Brăiloilor, 59 M.I.A. Sorin Sebastian sat Negoeşti; conacul Stan Jianu, sat Preajba) Duicu – contribuţie la studiul evoluţiei arhitecturii în secolul al XVIII-lea 1982 R.M.M.- 1 Andrei Pănoiu Din opera de sistematizare rurală şi de organizare 62 M.I.A. a teritoriului în secolul al XIX-lea 1982 R.M.M.- 1 Gheorghe Propunere de integrare în circuitul public a două 70 M.I.A. Lanevschi monumente din Arad (Teatrul vechi şi Casa de pe str. Cozia nr. 5) 1982 R.M.M.- 1 Undina Neamţu, Piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca - studiu de 74 M.I.A. Mihaela Strîmbu culoare

218 1982 R.M.M.- 1 Eugen Şendrea Obiective istorice din municipiul Bacău intrate 75 M.I.A. în evidenţa Oficiului judeţean pentru patrimonial cultural naţional 1982 R.M.M.- 1 Viorica Ursu Valorificarea muzeală a unui monument istoric 76 M.I.A. băimărean 1982 R.M.M.- 1 Gheorghe Casa Lateş Eugenia, un monument de arhitectură 78 M.I.A. Bratiloveanu populară cîmpulungeană. Propuneri pentru o conservare şi valorificare in situ 1982 R.M.M.- 1 Peter Derer Rezervaţiile orăşeneşti, muzee ale construcţiei 80 M.I.A. urbane 1982 R.M.M.- 1 Carmen Jinga Propuneri pentru realizarea unui model de 84 M.I.A. cercetare urbanistică 1982 R.M.M.- 1 Ioan Opriş Comisiunea Monumentelor Istorice şi ocrotirea 86 M.I.A. patrimoniului cultural în judeţul Mureş 1982 R.M.M.- 1 Radu Patrulius Evocare. George Matei Cantacuzino 89 M.I.A. 1982 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Cu privire la colocviul consacrat monumentelor 94 M.I.A. Ruşinaru de arhitectură 1982 R.M.M.- 1 E. R. „Valori ale patrimoniului cultural naţional“, 96 M.I.A. Sesiune de comunicări, Craiova, 1981 1982 R.M.M.- 1 *** Pe marginea acţiunii de repertoriere a picturilor 96 M.I.A. murale medievale din România 1982 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Situaţia prezentă şi de perspectivă privind 3 M.I.A. Ruşinaru conservarea şi restaurarea monumentelor (II) [opinii, observaţii şi sugestii de la Petre Popa, Vasile Drăguţ, Adrian Rădulescu, Eugen Iordăchescu, Thurman Zoltan, Maria Bucătaru, Gabriel Lambescu] 1982 R.M.M.- 2 Ştefan Balş Casa domnească de la Putna. Istoricul proiectului 11 M.I.A. de restaurare 1982 R.M.M.- 2 Vasile Drăguţ Complexul de lucrări de cercetare, consolidare şi 15 M.I.A. ridicare a monumentului Ostrov. Schitul Ostrov: valoare istorică şi arhitectonică 1982 R.M.M.- 2 Aurel Teodorescu Monumentul de pe insula Ostrov. Cercetări de 17 M.I.A. arhitectură 1982 R.M.M.- 2 Eleodor Săftoiu Probleme de structuri impuse de lucrările de 20 M.I.A. ridicare a monumentului Ostrov 1982 R.M.M.- 2 Dan Mohanu Pictura murală a Bisericii domneşti din Curtea de 23 M.I.A. Argeş în lumina noilor cercetări efectuate în turla naosului 1982 R.M.M.- 2 Ioan Istudor Cercetări de laborator efectuate asupra picturii 32 M.I.A. murale din turla Bisericii domneşti de la Curtea de Argeş 1982 R.M.M.- 2 Hermann Fabini Păstrarea optimă a patrimoniului de monumente 34 M.I.A. de piatră 1982 R.M.M.- 2 Cornel Taloş, Unele aspecte privind evidenţa, conservarea, 39 M.I.A. Cristian restaurarea şi îmbogăţirea patrimoniului Brăcăcescu arhitectural bucureştean 1982 R.M.M.- 2 Dumitru Berciu Centenarul naşterii lui Vasile Pârvan (1882 – 41 M.I.A. 1982) 1982 R.M.M.- 2 Gheorghe Baltag Locuinţe, ateliere şi instalaţii de foc din secolele 44 M.I.A. IV-VIII în aşezarea de la Sighişoara – Dealul Viilor

219 1982 R.M.M.- 2 Nicolae Stoicescu Cultura şi arta în vremea domniei lui Matei 51 M.I.A. Basarab 1982 R.M.M.- 2 Cristian O lucrare mai puţin cunoscută a arhitectului Horia 61 M.I.A. Brăcăcescu Creangă (casa de pe str. Caimatei nr. 8, Bucureşti) 1982 R.M.M.- 2 Paul Niedermaier Cu privire la planul de parcelare al centrului 63 M.I.A. istoric clujean 1982 R.M.M.- 2 Victor Chiriţă Documente privind activitatea Comisiunii 64 M.I.A. Monumentelor Istorice deţinute de Filiala Arhivelor Statului Dolj 1982 R.M.M.- 2 Radu Haret Virginia Haret-Andreescu - Prima arhitectă din 65 M.I.A. lume 1982 R.M.M.- 2 Ion Cherciu Arhitectura tradiţională din Ţara Vrancei - Casa 67 M.I.A. ţărănească 1982 R.M.M.- 2 Ioana Cristache- Monumentul lui Horea din Albac (astăzi la 74 M.I.A. Panait Olăneşti). 230 de ani de la edificare 1982 R.M.M.- 2 Vasile Cărăbiş Morile, pivele şi ferăstraiele din Oltenia în secolul 77 M.I.A. al XIX-lea 1982 R.M.M.- 2 Mihail Mihalcu, Prepararea şi utilizarea cinabrului în ″cărţile″ de 82 M.I.A. Mihaela pictură româneşti (erminii) şi în practica pictorilor Drăgănoiu medievali români 1982 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Sesiunea ştiinţifică “Continuitate multimilenară“, 87 M.I.A. Ruşinaru Cluj-Napoca, 1982 1982 R.M.M.- 2 Peter Derer Expoziţia “Tradiţii de construcţie urbană” 87 M.I.A. 1982 R.M.M.- 2 Sanda Voiculescu Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul 90 M.I.A. României de-a lungul veacurilor, Ed. Academiei 1982 R.M.M.- 2 Gh. Sebestyén Nou despre vechi (Eugenia Greceanu, Ansamblul 91 M.I.A. urban medieval Botoşani, editată de Muzeul de Istorie al R.S.România, 1981) 1982 R.M.M.- 2 Georgeta Stoica Expoziţia “Arhitectura vernaculară din România“, 91 M.I.A. Zürich, 1982 1982 R.M.M.- 2 Mihail Guboglu Pe marginea volumului Monumentele 92 M.I.A. arhitectonice otomane din România şi Ungaria, de Ekrem Hakki Ayverdi, Y. Mimar Aydin Yuksel 1983 R.M.M.- 1 Gheorghe Neacşu 90 de ani de la crearea Partidului Social Democrat 3 M.I.A. al Muncitorilor din România. Sedii, case şi locuri legate de constituirea şi activitatea Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România 1983 R.M.M.- 1 Ioan Opriş Despre evoluţia conceptelor de conservare şi 7 M.I.A. restaurare a monumentelor istorice 1983 R.M.M.- 1 Eugen Lucrările de translaţie a monumentelor Schitul 17 M.I.A. Iordăchescu Maicilor şi Olari din Bucureşti 1983 R.M.M.- 1 Aurel Teodorescu Lucrări de conservare, restaurare şi amenajare la 25 M.I.A. ansamblul brâncovenesc din Rîmnicu Sărat 1983 R.M.M.- 1 Lucian Chiţescu Cetăţeni – important centru politic şi cultural al 32 M.I.A. formaţiunii statale româneşti din secolul al XIII- lea conduse de voievodul Seneslau 1983 R.M.M.- 1 Mircea D. Matei, Principalele probleme şi rezultate ale cercetării 38 M.I.A. Alexandru arheologice a Casei Domneşti de la Mănăstirea Rădulescu, Radu Putna Ciuceanu

220 1983 R.M.M.- 1 Mihai Ispir Consideraţii asupra decoraţiei arhitecturii din 46 M.I.A. Moldova (secolele XVI-XVII) 1983 R.M.M.- 1 Panait I. Panait Dinamica operei ctitoriceşti a epocii lui Matei 56 M.I.A. Basarab 1983 R.M.M.- 1 Eugenia Greceanu Tehnică şi măiestrie în arhitectura de lemn a 59 M.I.A. judeţului Hunedoara 1983 R.M.M.- 1 Ion Cherciu Arhitectura tradiţională din Ţara Vrancei 65 M.I.A. 1983 R.M.M.- 1 Sanda Voiculescu Stabilirea listei de monumente de arhitectură. 74 M.I.A. Propunere de metodologie 1983 R.M.M.- 1 Mihalache Brudiu Aspecte ale civilizaţiei paleolitice surprinse în 78 M.I.A. aşezarea de la Cotu Miculinţi-Gîrla Mare (Judeţul Botoşani) 1983 R.M.M.- 1 Andrei Paleolog Cîteva argumente în favoarea conservării şi 84 M.I.A. restaurării unor picturi murale exterioare în Ţara Românească 1983 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- O manifestare ştiinţifică prestigioasă : “Artă 91 M.I.A. Ruşinaru şi istorie. Imaginea-document în civilizaţia românească” 1983 R.M.M.- 1 Peter Derer, Slatina – tradiţii de construcţie urbană (expoziţie) 92 M.I.A. Marius Călinescu 1983 R.M.M.- 1 Gheorghe Cosma Prima sinteză a istoriei artelor româneşti (Vasile 93 M.I.A. Drăguţ, Vasile Florea, Arta românească) 1983 R.M.M.- 1 Ion I. Drăgoescu Construcţii tradiţionale din oraşul Buftea 94 M.I.A. 1983 R.M.M.- 1 Lidia Mihăescu Românii lui Cuza-Vodă (proiect de monument) 95 M.I.A. 1983 R.M.M.- 2 Alexandru Monumentala Unire de la 1 Decembrie 1918 3 M.I.A. Porţeanu 1983 R.M.M.- 2 Gheorghe De la restaurarea urbanistică la creaţia urbanistică 6 M.I.A. Curinschi-Vorona cu caracter specific 1983 R.M.M.- 2 Eugen Translaţia casei memoriale “Anton Pann “ din 17 M.I.A. Iordăchescu oraşul Rîmnicu Vîlcea 1983 R.M.M.- 2 Nicolae N. Mărturii de civilizaţie şi de urbanizare medievală 20 M.I.A. Puşcaşu, Voica- descoperite în vatra istorică a Iaşilor Maria Puşcaşu 1983 R.M.M.- 2 Corneliu Ionescu Consideraţii asupra arhitecturii şi urbanismului 65 M.I.A. oraşului Tîrgovişte în a doua jumătate a veacului al XIV-lea 1983 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu Ansamblul monumental Codreni de pe valea 71 M.I.A. Mostiştei (judeţul Călăraşi) 1983 R.M.M.- 2 Radu Creţeanu Portretul unui boier român la Mănăstirea Xenofon 75 M.I.A. de la Muntele Athos 1983 R.M.M.- 2 Panait I. Panait Aspecte privind procesul de urbanizare a 77 M.I.A. localităţii Călăraşi (secolele XVIII-XIX) 1983 R.M.M.- 2 Nicolae Sabău Castelul Haller din Coplean (judetul Cluj) 80 M.I.A. 1983 R.M.M.- 2 Florin Buimestruc Patru tipuri de case construite la Iaşi în secolul al 87 M.I.A. XIX-lea 1983 R.M.M.- 2 Maria Marcu Vila Mathilda din Bucureşti – o locuinţă ”fin de 90 M.I.A. siècle “ 1983 R.M.M.- 2 Dan Zamora Casa “Iuliu Zanne“ din Capitală 96 M.I.A.

221 1983 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Obiecte de artă decorativă la o casă monument 99 M.I.A. Ruşinaru de arhitectură din Craiova (casa Vorvoreanu, str. Lotrului) 1983 R.M.M.- 2 Petre Oprea Elemente de decorare a Palatului mitropolitan din 102 M.I.A. Craiova 1983 R.M.M.- 2 Peter Derer, Dan Rezervaţia orăşenească “Calea Moşilor”, ipoteză 104 M.I.A. Zamora de studiu 1983 R.M.M.- 2 Adrian Rădulescu, Amenajările muzeale – centre polarizatoare ale 109 M.I.A. Octavian activităţii cultural-educative Georgescu 1983 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Însemnări de la şedinţa de lucru a Comisiei 111 M.I.A. Ruşinaru centrale a patrimoniului cultural naţional (aprilie 1983) 1983 R.M.M.- 2 Romeo Rău Cea de-a doua Bienală Mondială de Arhitectură, 111 M.I.A. INTERARCH ’83, de la Sofia 1984 R.M.M.- 1 Gavrilă Locuri de luptă şi victorii – 40 de ani de la 3 M.I.A. Sarafolean Revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă 1984 R.M.M.- 1 Mircea Deac 23 August 1944, propulsor al artei monumentale 8 M.I.A. 1984 R.M.M.- 1 Octav Dimitriu Consolidarea, restaurarea şi remodelarea unui 11 M.I.A. edificiu din zona Lipscanilor (str. Lipscani nr. 18- 20) 1984 R.M.M.- 1 Nicolae Sabău Gherla. Aspecte istorico-artistice ale dezvoltării 18 M.I.A. oraşului 1984 R.M.M.- 1 Mihaela Bodea Valoare în peisajul urban al Gherlei 27 M.I.A. 1984 R.M.M.- 1 Ana Dobjanschi, Un climat nou de artă în epoca lui Vasile Lupu 30 M.I.A. Victor Simion 1984 R.M.M.- 1 Radu Lungu Oraşul de Floci – Monumente istorice 35 M.I.A. 1984 R.M.M.- 1 Gheorghe Unele cetăţi ale Banatului şi desenele lui L.F. 41 M.I.A. Sebestyén Marsigli 1984 R.M.M.- 1 Tüdös S. Kinga Fortificările medievale în sud-estul Transilvaniei 50 M.I.A. 1984 R.M.M.- 1 Ioana Cristache- Tipuri sociale şi aspecte de critică socială în 54 M.I.A. Panait pictura monumentelor de lemn din centrul şi vestul ţării 1984 R.M.M.- 1 Ioan Opriş Alexandru Lapedatu şi monumentele istorice 60 M.I.A. 1984 R.M.M.- 1 Virgiliu Z. Contribuţia pictorului Paul Molda la restaurarea 64 M.I.A. Teodorescu unor monumente istorice 1984 R.M.M.- 1 Maria Mulţescu, Date noi privind cîteva monumente de arhitectură 71 M.I.A. Alexandru din judeţul Argeş (case şi biserici din Budeasa şi Mulţescu Merişani) 1984 R.M.M.- 1 Anca Sandu ”Casa Economu“ din str. Plantelor, Bucureşti 76 M.I.A. Tomaşevschi 1984 R.M.M.- 1 Rodica Stăncioiu Locuinţa arhitectului L. L. Lipizer din Bucureşti 78 M.I.A. (str. Stelea Spătaru nr. 10 A) 1984 R.M.M.- 1 Gheorghe Introducere în arhitectura comparată 81 M.I.A. Curinschi-Vorona 1984 R.M.M.- 1 *** Lucrări de conservare şi punere în valoare a 90 M.I.A. monumentelor de cultură, efectuate în anul 1983

222 1984 R.M.M.- 1 Maria Ignat “Reşedinţe voievodale pe teritoriul ţării“ (Sesiune 91 M.I.A. ştiinţifică, 12-13 decembrie, 1983) 1984 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Arta românească în secolul al XVIII-lea (Sesiune 92 M.I.A. Ruşinaru anuală organizată de Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, 30-31 martie 1984) 1984 R.M.M.- 1 Ion Grigorescu Un compendiu de istorie a României prin 93 M.I.A. monumente (Florian Tucă, Mircea Cociu, Monumente ale anilor de luptă şi jertfă, Editura Militară) 1984 R.M.M.- 1 Pavel Anghel Un periodic de specialitate din R.S. Slovenia 94 M.I.A. (Iugoslavia) 1984 R.M.M.- 2 *** Valorificarea patrimoniului cultural-naţional — 3 M.I.A. atitudine şi responsabilitate revoluţionare 1984 R.M.M.- 2 Călin Hoinărescu Ansamblul cultural ”Nicolae Iorga“ din Vălenii de 5 M.I.A. Munte 1984 R.M.M.- 2 Ioana Cristache- Valori de cultură şi artă ce evocă răscoala condusă 11 M.I.A. Panait de Horea, Cloşca şi Crişan 1984 R.M.M.- 2 Radu Popa, O reşedinţă feudală din secolele XI-XII la 21 M.I.A. Nicolae Sînnicolau de Beiuş. Contribuţii la istoria Chidioşan, Antal Bihorului medieval Lukács 1984 R.M.M.- 2 Gheorghe I. Date arheologice asupra unor vestigii medievale 35 M.I.A. Cantacuzino, din zona centrală a oraşului Tîrgovişte (zona Petru Diaconescu, ansamblului Stelea) Gabriel Mihăescu 1984 R.M.M.- 2 Gheorghe Despre structura portalurilor gotice din România 43 M.I.A. Sebestyén 1984 R.M.M.- 2 Ioana Bogdan- Consideraţii privind zona arheologică Troesmis 45 M.I.A. Cătăniciu 1984 R.M.M.- 2 Constantin Joja Datele stilistice ale arhitecturii ţărăneşti 50 M.I.A. 1984 R.M.M.- 2 Theodora Două locuinţe tradiţionale din municipiul Slatina 60 M.I.A. Kiţulescu 1984 R.M.M.- 2 Victor Simion Din nou despre Arnota 62 M.I.A. 1984 R.M.M.- 2 Alexandru Un om de cultură - Onisifor Ghibu şi 64 M.I.A. Porţeanu monumentele istorice 1984 R.M.M.- 2 Virgiliu Z. Preocupările lui V.A. Urechia în vederea propăşirii 68 M.I.A. Teodorescu artei statuare în România 1984 R.M.M.- 2 Lidia Mihăilescu- Demersurile lui V.A. Urechia pentru ridicarea 72 M.I.A. Brânceanu statuii lui Miron Costin 1984 R.M.M.- 2 Sorin Sebastian Casa Romanescu, edificiu reprezentativ al 75 M.I.A. Duicu, Marcel Craiovei secolului al XIX-lea Berindei 1984 R.M.M.- 2 Gheorghe Introducere în arhitectura comparată (II). Geneza 79 M.I.A. Curinschi-Vorona arhitecturilor monumentale 1984 R.M.M.- 2 Anghel Marcu Expoziţia „Arhitectura civilă autentică. Imagini. 92 M.I.A. Studiu. Experiment “ 1984 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu A VII-a Adunare generală a ICOMOS. Rostock, 93 M.I.A. Dresda, 12-18 mai 1984 1984 R.M.M.- 2 Decebal Ţoca „Argument” (Corneliu Ştefan, Vestigii rupestre 95 M.I.A. din Munţii Buzăului, 1980)

223 1985 R.M.M.- 1 Mircea Deac 9 Mai 1945 – 9 Mai 1985. Monumentele victoriei 3 M.I.A. 1985 R.M.M.- 1 Anghel Pavel, Valorificare monumentelor în activitatea cultural- 8 M.I.A. Gavrilă educativă desfăşurată în muzee (Dezbatere) Sarafolean 1985 R.M.M.- 1 Cristian Moisescu Procedee tehnice, materiale şi meşteri constructori 25 M.I.A. români în evul mediu 1985 R.M.M.- 1 Corneliu Ionescu Complexul istoric şi de arhitectură Stelea din zona 30 M.I.A. centrală a municipiului Tîrgovişte 1985 R.M.M.- 1 Călin Hoinărescu Ctitoriile cantacuzine din Prahova – premisă 53 M.I.A. fundamentală a arhitecturii brâncoveneşti 1985 R.M.M.- 1 Mihaela Bodea, Valori istorice şi artistice în cîteva aşezări de pe 70 M.I.A. Ioan Opriş platoul Dîngăului 1985 R.M.M.- 1 Eugenia Greceanu Patriciatul şi monumentele de arhitectură urbană 74 M.I.A. din Botoşani şi Piteşti înainte de 1800 1985 R.M.M.- 1 Gheorghe Consideraţii referitoare la datarea monumentului 82 M.I.A. Simionescu, Petre de lemn din comuna Leleasca, judeţul Olt Simionescu (biserica de lemn Păroşi) 1985 R.M.M.- 1 Anghel Pavel Novgorodul şi monumentele sale 87 M.I.A. 1985 R.M.M.- 1 ** * Lucrări de conservare şi punere în valoare a 90 M.I.A. monumentelor de cultură, efectuate în anul 1984 1985 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- A XIX-a Sesiune anuală de rapoarte privind 91 M.I.A. Ruşinaru rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1984

1985 R.M.M.- 1 Mircea Deac Vasile Drăguţ, Dobrovăţ, Ed. Meridiane, 92 M.I.A. Bucureşti, 1984 1985 R.M.M.- 1 Radu Popa Mihail Mihalcu, Valori medievale româneşti, Ed. 93 M.I.A. Sport-Turism, Bucureşti, 1984 1985 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Mihai Ispir, Clasicismul în arta românească, Ed. 93 M.I.A. Ruşinaru Meridiane, Bucureşti, 1984 1985 R.M.M.- 1 Călin Hoinărescu Constantin Joja, Actualitatea tradiţiei 94 M.I.A. arhitecturale româneşti, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1984 1985 R.M.M.- 1 Ion Grigorescu Aurelia Mincă, Mihail Butoi, Monumente 94 M.I.A. istorice şi de artă din judeţul Olt, Ed. Meridiane, Bucureşti,1984 1985 R.M.M.- 1 Daniela Marcu Sara Champion, Lexicon Archäologischer 95 M.I.A. Fachbegriffe und Techniken, Colecţia du Mont, 116, Köln, 1982 1985 R.M.M.- 2 Anişoara Sion Cetatea dacică de la Costeşti. Scurtă privire asupra 3 M.I.A. sistemului de construcţie 1985 R.M.M.- 2 Peter Derer Patrimoniul clădit – componentă a avuţiei 13 M.I.A. naţionale. Spre o calitate superioară în sistematizarea localităţilor urbane 1985 R.M.M.- 2 Mihai Ispir Observaţii asupra arhitecturii populare din 26 M.I.A. Moldova. Pe marginea unui repertoriu 1985 R.M.M.- 2 Ioana Cristache- Valenţele istorice şi artistice ale bisericilor 32 M.I.A. Panait de lemn din judeţul Cluj, propuse pe Lista monumentelor 1985 R.M.M.- 2 Ion Cherciu Arhitectura populară din zona Panciului 42 M.I.A.

224 1985 R.M.M.- 2 Dorinel Ichim Trei monumente medievale de lemn din judeţul 47 M.I.A. Bacău (bisericile de lemn din Pogleţ, Bereşti şi Caşin) 1985 R.M.M.- 2 Ioan Panţuru Ultimul Foişor de foc al Capitalei 52 M.I.A. 1985 R.M.M.- 2 Doina Boroş, Aspecte legate de conservarea unei sculpturi în 55 M.I.A. Mihaela Bodea piatră (statuia “Sfîntul Anton de Padova”, din nişa sudică a bisericii franciscanilor – Cluj Napoca) 1985 R.M.M.- 2 Petre Oprea Picturi murale din cîteva case bucureştene 59 M.I.A. 1985 R.M.M.- 2 Nicolae Goga, Un monument de arhitectură urbană din Slatina de 64 M.I.A. Petre Oprea la finele secolului al XIX-lea 1985 R.M.M.- 2 Virgil Grădinaru Monumentul lui Dimitrie Ţichindeal de la 69 M.I.A. Becicherecu Mic 1985 R.M.M.- 2 Ioan Vlad Un monument braşovean al luptei pentru unitatea 72 M.I.A. naţională – semnificaţii, istoric şi destin 1985 R.M.M.- 2 Gheorghe Introducere în arhitectura comparată (III). 75 M.I.A. Curinschi-Vorona Modelarea proceselor de tipologizare 1985 R.M.M.- 2 Victor Simion Carte despre „un tratat de speranţă“ (Andrei 90 M.I.A. Paleolog, Pictura exterioară din Ţara Românească) 1985 R.M.M.- 2 Marius Dobrescu Două vestigii antice din Republica Populară 91 M.I.A. Socialistă Albania 1985 R.M.M.- 2 * * * Index cuprinzând titlurile studiilor şi articolelor 93 M.I.A. apărute în “Monumente istorice şi de artă”, în anii 1979 – 1985 1986 R.M.M.- 1 Gheorghe I. Ioniţă Mari ctitorii ale României socialiste 3 M.I.A. 1986 R.M.M.- 1 Iulia Stănescu, Case şi locuri istorice din judeţul Prahova legate 14 M.I.A. Eugen Stănescu de activitatea Partidului Comunist Român între anii 1918-1944 1986 R.M.M.- 1 Peter Derer Patrimoniul clădit – parte a avuţiei naţionale. Spre 22 M.I.A. o calitate superioară în sistematizarea localităţilor urbane (partea a II-a) 1986 R.M.M.- 1 Nicolae Stoicescu O perioadă de însemnate realizări artistice 37 M.I.A. 1986 R.M.M.- 1 Cristian Moisescu Creaţia architecturală din vremea domniei lui 44 M.I.A. Mircea cel Mare. Construcţiile de apărare 1986 R.M.M.- 1 Gabriela Stoian, Privire generală asupra lucrărilor de restaurare 55 M.I.A. Ion Neagoe a ansamblului pictural de la biserica mare a mănăstirii Cozia 1986 R.M.M.- 1 Viorel Grimalschi, Conservarea şi restaurarea picturilor murale 63 M.I.A. Ştefania din secolul al XVIII-lea de la biserica mare a Grimalschi, Cornel mănăstirii Cozia Boambeş 1986 R.M.M.- 1 Eugenia Greceanu O prezenţă de tradiţie bizantină în arhitectura 69 M.I.A. românească de zid din Ţara Haţegului în veacurile XII – XIII: monumentul de cult din Peşteana, judeţul Hunedoara 1986 R.M.M.- 1 Gheorghe Introducere în arhitectura comparată (IV). 79 M.I.A. Curinschi-Vorona Urbanismul comparat 1986 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Din activitatea de cercetare arheologică 93 M.I.A. Ruşinaru românească a ultimelor două decenii

225 1986 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa Vasile Chirica, Marcel Tanasachi, Repertoriul 95 M.I.A. -Ruşinaru arheologic al judeţului Iaşi 1986 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Valorificarea moştenirii trecutului poporului 3 M.I.A. Ruşinaru român, obiectiv major al cercetării arheologice actuale (dezbatere) 1986 R.M.M.- 2 Mircea D. Matei Câteva consideraţii pe marginea începuturilor 19 M.I.A. oraşului Siret, în lumina celor mai recente descoperiri arheologice 1986 R.M.M.- 2 Răzvan Arta aulică din ţările române către 1600. Texte şi 26 M.I.A. Theodorescu context 1986 R.M.M.- 2 Peter Derer Patrimoniul clădit – componentă a avuţiei 31 M.I.A. naţionale. Partea a III-a : Sensuri şi perspective 1986 R.M.M.- 2 Călin Hoinărescu Locul arhitecturii săteşti de pe Valea Teleajenului 43 M.I.A. în orizontul arhitecturii tradiţionale prahovene 1986 R.M.M.- 2 Ioan Şerban Mănăstirea Rîmeţ (judeţul Alba) – un important 56 M.I.A. monument de arhitectură românească din secolul al XIV-lea. Monumentul în evoluţia artei româneşti din Transilvania 1986 R.M.M.- 2 Ioan Opriş Dosarul de restaurare a monumentului în anii 59 M.I.A. 1921 – 1947 (Rîmeţ) 1986 R.M.M.- 2 Toma Goronea Unele probleme referitoare la lucrările de 63 M.I.A. conservare şi restaurare de la biserica mănăstirii (Rîmeţ) 1986 R.M.M.- 2 Eugeniu I Translaţia a două monumente istorice şi de 66 M.I.A. Iordăchescu arhitectură bucureştene (Mihai Vodă şi Sf. Ilie Rahova) 1986 R.M.M.- 2 Doina Boroş, Aspecte legate de conservarea unui basorelief în 76 M.I.A. Mihaela Bodea piatră (basorelieful Maria de Loretto, de pe faţada vestică a bisericii franciscanilor din Cluj Napoca) 1986 R.M.M.- 2 Lia Bătrîna, Obiecte de podoabă şi accesorii vestimentare din 80 M.I.A. Adrian Bătrîna cuprinsul necropolei din secolele XIV – XIX de la Niculiţel (judeţul Tulcea) 1986 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- Sesiunea „Arta românească în context European. 93 M.I.A. Ruşinaru Consonanţe şi sincronisme stilistice” 1986 R.M.M.- 2 Nicolae Stoicescu, Teodor Octavian Gheorghiu, Arhitectura 94 M.I.A. Iolanda Ţighiliu medievală de apărare din România, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1985 1986 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- „Comunicări” -XV/1983 şi XVI/1984 (anuar 95 M.I.A. Ruşinaru editat de Institutul pentru protecţia monumentelor istorice al Republicii Socialiste Serbia) 1987 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Valorificarea patrimoniului cultural – o necesitate 3 M.I.A. Ruşinaru imperioasă în activitatea de educaţie patriotică, revoluţionară a maselor (masă rotundă) 1987 R.M.M.- 1 Radu Popa, Dan O cetate medievală la izvoarele Begheiului. 12 M.I.A. Căpăţînă, Viorel Cercetările de la Gladna Română, judeţul Timiş Achim 1987 R.M.M.- 1 Cristian Moisescu Etape evolutive din istoria ansamblului 17 M.I.A. monumental Arnota, judeţul Vîlcea 1987 R.M.M.- 1 Călin Hoinărescu Locul arhitecturii săteşti de pe Valea Teleajenului 20 M.I.A. în orizontul arhitecturii tradiţionale prahovene (II) 1987 R.M.M.- 1 Ioana Cristache- Casa de lemn din judeţul Harghita 30 M.I.A. Panait 1987 R.M.M.- 1 Carmen Jinga- Prelucrări cîmpulungene ale casei ţărăneşti din 42 M.I.A. Oprescu zona de deal

226 1987 R.M.M.- 1 Mihai Ispir Variante de „Rundbogenstil“ în arhitectura de 47 M.I.A. secol XIX. Note preliminare 1987 R.M.M.- 1 Virgiliu Z. Informaţii referitoare la activitatea sculptorului 52 M.I.A. Teodorescu Ioan C. Dimitriu Bârlad 1987 R.M.M.- 1 Dorin Alicu Restaurarea şi conservarea monumentelor romane 63 M.I.A. de la Ulpia Traiana 1987 R.M.M.- 1 Teodora Cercetări stratigrafice murale în vederea 67 M.I.A. Ianculescu-Spătaru restaurării picturilor monumentului istoric şi de arhitectură Sf. Mina din Craiova 1987 R.M.M.- 1 Paul Rezeanu Contribuţii la cunoaşterea dezvoltării edilitare a 71 M.I.A. Craiovei între 1831-1944 1987 R.M.M.- 1 Lidia Brînceanu Un monument din Alexandria, pictat de Ştefan 74 M.I.A. Luchian (Catedrala Sf. Alexandru) 1987 R.M.M.- 1 Petre Oprea Picturi murale în case bucureştene în pragul 77 M.I.A. secolului al XX-lea (str. G. Peri nr. 9, calea Dorobanţi nr. 2, Lipscani nr. 2) 1987 R.M.M.- 1 D. M. Acsinte Cele mai vechi case din Hîrlău 81 M.I.A. 1987 R.M.M.- 1 Petre Simionescu Contribuţii la studiul monumentului Beştelei din 86 M.I.A. Piteşti (Biserica Sf. Treime) 1987 R.M.M.- 1 Mihaela Bodea Pentru o arhivă a arhitecturii 91 M.I.A. 1987 R.M.M.- 1 Valentina Buşilă Patrimoniul milenar al Egiptului în perspectivă 93 M.I.A. contemporană 1987 R.M.M.- 2 Alexandru Date istorice şi arheologice cu privire la Curtea 3 M.I.A. Artimon Domnească din Bacău 1987 R.M.M.- 2 Gabriel Mihăescu Din istoricul cercetărilor arheologice la Curtea 14 M.I.A. Domnească din Tîrgovişte 1987 R.M.M.- 2 Tereza Sinigalia Observaţii privind structura urbană a Bucureştilor 25 M.I.A. la sfârşitul secolului al XVII-lea şi prima jumătate a secolului al XVIII-lea 1987 R.M.M.- 2 Călin Hoinărescu Locul arhitecturii săteşti de pe Valea Teleajenului 36 M.I.A. în orizontul arhitecturii tradiţionale prahovene (III) 1987 R.M.M.- 2 Grigore Monumente ale arhitecturii lemnului din sud- 54 M.I.A. Constantinescu vestul judeţului Argeş (bisericile de lemn din Lipia, Catane şi Cotmeana) 1987 R.M.M.- 2 Maria Cioară- Instalaţii ţărăneşti în câmpia Munteniei de vest 58 M.I.A. Bâtcă 1987 R.M.M.- 2 Theodor Enescu Luchian şi picturile sale decorative din 1897 de la 63 M.I.A. vila Mathilda (Bucureşti) 1987 R.M.M.- 2 Viorel Grimalschi Conservarea-restaurarea şi punerea în valoare a 65 M.I.A. picturilor murale şi a decoraţiei policromate de la vila Mathilda 1987 R.M.M.- 2 Adrian Rădulescu, Aspecte ale conservării şi restaurării 73 M.I.A. Theodor Bănică patrimoniului de arhitectură în municipiul Constanţa 1987 R.M.M.- 2 Ariadna Zeck Importanţa unui act de cultură - Muzeul Ion 77 M.I.A. Kalinderu (Bucureşti) 1987 R.M.M.- 2 Virgil Grădinaru Cinstirea memoriei înaintaşilor. Monumentul lui 86 M.I.A. Emanuil Ungureanu din Timişoara 1987 R.M.M.- 2 Petre Oprea Picturi murale în case bucureştene (bd. Lascăr 90 M.I.A. Catargi nr.2, str. Justiţiei nr. 40, calea Griviţei nr. 102, str. Sf. Ioan Nou nr. 33)

227 1987 R.M.M.- 2 Radu Florescu Energiile unei vocaţii (In memoriam Vasile 95 M.I.A. Drăguţ) 1988 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Două decenii de la reorganizarea teritorial- 3 M.I.A. Ruşinaru administrativă. Dezvoltare-urbanizare-reevaluare

1988 R.M.M.- 1 Mircea D. Matei Etapele devenirii Sucevei medievale 7 M.I.A. 1988 R.M.M.- 1 Emil Ioan Emandi Contribuţii la cunoaşterea evoluţiei urbanistice a 24 M.I.A. oraşului Suceava în secolele XIV-XX 1988 R.M.M.- 1 Gheorghe Suceava: înnoire şi specific 40 M.I.A. Curinschi-Vorona 1988 R.M.M.- 1 Vasile Boroneanţ Peştera de la Nucu-Bozioru (judeţul Buzău), 46 M.I.A. monument al artei preistorice 1988 R.M.M.- 1 Dorin Alicu Urbanism şi arhitectură în Dacia Romană. I. Ulpia 61 M.I.A. Traiana Sarmizegetusa 1988 R.M.M.- 1 Liliana Roşiu, Piaţa Unirii din Timişoara – aspecte privind 75 M.I.A. Doina Sturdza evoluţia unui ambient istoric şi preocupări contemporane de punere în valoare 1988 R.M.M.- 1 Ioan Andreescu Metoda straturilor suprapuse în proiectarea de 83 M.I.A. arhitectură - exemplificare în Piaţa Unirii din Timişoara 1988 R.M.M.- 1 Dan Mohanu Lucrări de conservare-restaurare la cel mai vechi 85 M.I.A. ansamblu de pictură murală din oraşul Piteşti: diaconiconul bisericii Buna-Vestire 1988 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Valorificarea arhitecturii tradiţionale în casele 93 M.I.A. Ruşinaru viitorului (Simpozion, 28-30 octombrie, Sibiu) 1988 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- O epocă de strălucite infăptuiri : epoca lui Mircea 94 M.I.A. Ruşinaru cel Mare (recenzie la cartea elaborată de un colectiv coordonat de Ion Pătroiu, Marele Mircea Voievod, Ed. Academiei, 1987) 1988 R.M.M.- 1 Mihai Ispir Răzvan Theodorescu, Civilizaţia românilor între 95 M.I.A. medieval şi modern - Orizontul imaginii (1550- 1800), Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987 1988 R.M.M.- 2 Paul I. Dicu Din istoria municipiului Piteşti. Scurtă privire 3 M.I.A. asupra epocilor străveche, veche şi medievală 1988 R.M.M.- 2 Petre Popa Municipiul Piteşti – important centru urbanistic al 13 M.I.A. României contemporane 1988 2 Tereza Sinigalia Observaţii privind miniatura şi ornamentica de 20 R.M.M.-M I.A. carte manuscrisă din epoca brâncovenească 1988 R.M.M.- 2 Victor Simion Argintăria brâncovenească 30 M.I.A. 1988 R.M.M.- 2 Ilie Uzum Ilidia, o reşedinţă puţin cunoscută a cnezilor 39 M.I.A. români din sudul Banatului 1988 R.M.M.- 2 Spiridon Cercetările arheologice de la mănăstirea Tutana 45 M.I.A. Cristocea, Carmen (judeţul Argeş) şi problema încadrării tipologice Oprescu a unui nou triconc de la cumpăna veacurilor XIV- XV 1988 R.M.M.- 2 Petru Diaconescu, Complexul monumental al Mitropoliei din 59 M.I.A. Gabriel Mihăescu Târgovişte. Rezultatul cercetărilor arheologice 1988 R.M.M.- 2 Constantin C. Discuţii pe marginea reconstituirii unor elemente 70 M.I.A. Petolescu, Teodor ale sistemului de apărare al castrului roman de la Cioflan Câmpulung

228 1988 R.M.M.- 2 Petre Oprea O clădire monumentală din Bucureşti: Atheneul 73 M.I.A. Român 1988 R.M.M.- 2 Virgiliu Florea Din istoricul Atheneului Român. Amintiri şi 76 M.I.A. scrisori inedite 1988 R.M.M.- 2 Adrian-Silvan Peregrinările unei turiste britanice la monumentele 83 M.I.A. Ionescu româneşti, acum un veac 1988 R.M.M.- 2 Maria Bâtca Gospodăria ţărănească din câmpia Munteniei de 90 M.I.A. vest 1988 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- „ Arta şi arhitectura, componente ale 96 M.I.A. Ruşinaru patrimoniului cultural naţional“ 1989 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Orientări privind înfăptuirea programului 3 M.I.A. Ruşinaru de organizare şi sistematizare a teritoriului şi localităţilor patriei cuprinse în Expunerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu la marele forum al democraţiei socialiste, din noiembrie 1988 1989 R.M.M.- 1 Cristian Moisescu Preocupări actuale în activitatea de conservare, 6 M.I.A. restaurare şi punere în valoare a monumentelor de cultură în România 1989 R.M.M.- 1 Panait I. Panait Aspecte ale activităţii de ocrotire a monumentelor 9 M.I.A. bucureştene 1989 R.M.M.- 1 Radu Stancu Judeţul Argeş, unul dintre judeţele cu o bogată 12 M.I.A. activitate în domeniul conservării şi restaurării monumentelor 1989 R.M.M.- 1 Ilie Uzum Aplicarea prevederilor legale, o condiţie esenţială 16 M.I.A. în desfăşurarea activităţii de conservare-restaurare a monumentelor (jud. Caraş Severin)

1989R.M.M.- 1 Mihaela Bodea Cunoaşterea patrimoniului arhitectural-istoric, o 19 M.I.A. necesitate a omului modern (jud. Cluj) 1989 R.M.M.- 1 Ioan Igna Aspecte ale stării de conservare a monumentelor 21 M.I.A. maramureşene 1989 R.M.M.- 1 Dorin Teodorescu Unele aspecte ale activităţii ocrotirii şi valorificării 22 M.I.A. monumentelor istorice din judeţul Olt 1989 R.M.M.- 1 Zoe Stoicescu- Valorificarea plenară a monumentelor se 23 M.I.A. Apostolache realizează prin cercetarea lor ştiinţifică (jud. Prahova) 1989 R.M.M.- 1 Octav Monoranu, Monumentele sucevene în contemporaneitate 26 M.I.A. Sergiu Luchian 1989 R.M.M.- 1 Liliana Roşiu Ocrotirea monumentelor necesită o abordare 27 M.I.A. globală, sistemică, extinsă la conservarea mediului construit (jud. Timiş) 1989 R.M.M.- 1 Nicolae Mocioiu Aspecte documentare privind teatrul brăilean 30 M.I.A de la primele afirmări la constituirea teatrului permanent 1989 R.M.M.- 1 Doina Bubulete Consolidarea, reamenajarea şi punerea în valoare 38 M.I.A. a clădirii Teatrului de Stat „Maria Filotti“ din Brăila 1989 R.M.M.- 1 Dan Mohanu O nouă etapă în conservarea şi restaurarea 48 M.I.A. picturilor murale din secolul al XIV-lea de la Argeş: absida altarului (biserica Sf. Nicolae Domnesc – Curtea de Argeş) 1989 R.M.M.- 1 Doina Boroş, Experimente privind curăţarea şi consolidarea 63 M.I.A. Mihaela Bodea pietrei, investigaţia chimică în stabilirea diagnosticului şi tratamentului pietrei degradate

229 1989 R.M.M.- 1 Dorin Alicu, Restaurarea grupurilor statuare de la clădirea 66 M.I.A Andrei Janitsek Teatrului Naţional din Cluj-Napoca 1989 R.M.M.- 1 Dorin Alicu, Urbanism şi arhitectură în Dacia romană. II. Ulpia 77 M.I.A. Coriolan Opreanu Traiana Sarmizegetusa - Amfiteatrul 1989 R.M.M.- 1 Pavel Anghel Expoziţia “Paul Abadie – arhitectul, 1812 – 1886” 94 M.I.A. 1989 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Godisnjak 13/1987 (Anuar editat de Institutul de 94 M.I.A. Ruşinaru protecţie a monumentelor din Zagreb) 1989 R.M.M.- 1 Elisabeta Ancuţa- Petre Popa, Paul Dicu, Silvestru Voinescu, Istoria 95 M.I.A. Ruşinaru municipiului Piteşti, Ed. Academiei R.P.R., 1988 1989 R.M.M.- 1 Pavel Anghel Buletinul Institutului Regal al Patrimoniului 96 M.I.A. Artistic (Belgia), nr. XXI/1986-1987 1989 R.M.M.- 2 Dorin Alicu Urbanism şi arhitectură în Dacia Romană. III 3 M.I.A. Ulpia Traiana Sarmizegetusa 1989 R.M.M.- 2 Petre Munteanu Vechi monumente medievale româneşti din vatra 14 M.I.A Beşliu satului Sălişte (judeţul Sibiu) 1989 R.M.M.- 2 Adrian Andrei Biserica medievală românească de sub cetatea 22 M.I.A Rusu Colţi. Observaţii privind funcţia şi evoluţia monumentului 1989 R.M.M.- 2 Anca Brătuleanu, Materiale pentru o istorie a arhitecturii civile 30 M.I.A. Liviu Brătuleanu româneşti. Studiu asupra sistemelor de boltire utilizate la beciurile caselor domneşti şi boiereşti din Ţara Românească, în secolele XVII şi XVIII 1989 R.M.M.- 2 Virgiliu Z. Informaţii referitoare la activitatea sculptorului 38 M.I.A. Teodorescu Ioan Schmidt-Faur 1989 R.M.M.- 2 Tatiana Pogonat, Conservarea şi restaurarea picturilor murale 56 M.I.A. Oliviu Boldura exterioare de la Biserica Mănăstirii Voroneţ 1989 R.M.M.- 2 Cristian Moisescu Biserica Mănăstirii Săraca – secolul al XIV-lea 66 M.I.A. - din Şemlacul Mic (Judeţul Timiş). Consideraţii privind arhitectura monumentului 1989 R.M.M.- 2 Alexandru Lucrările de consolidare a monumentului (biserica 72 M.I.A. Cişmigiu, Mircea mănăstirii Săraca) Crişan 1989 R.M.M.- 2 Dan Căceu Unele aspecte privind lucrările de conservare şi 76 M.I.A. restaurare ale picturilor murale (biserica mănăstirii Săraca) 1989 R.M.M.- 2 Viorel Grimalschi Conservarea şi restaurarea picturilor murale de la 82 M.I.A. Schitul Ostrov – Călimăneşti (judeţul Vâlcea) 1989 R.M.M.- 2 Marius Butunoiu Monumentul Eroilor patriei de la Academia 91 M.I.A. Militară - Bucureşti 1989 R.M.M.- 2 Constantin Monumentul Electricităţii – Vidraru. Monumentul 92 M.I.A. Popovici Independenţei – Oradea 1989 R.M.M.- 2 Gabriela Manole Monumentul Independenţei – Iaşi 93 M.I.A. Adoc, Gheorghe Adoc 1989 R M.M.- 2 Mircea Deac O nouă viziune plastică. Fântânile sculptural- 94 M.I.A. monumentale 1989 R.M.M.- 2 Elisabeta Ancuţa- „Zilele Institutului de istorie şi arheologie“, Cluj- 95 M.I.A. Ruşinaru Napoca, 1989

230 Revista Monumentelor Istorice

1990 R.M.I. 1 Elisabeta Ancuţa- Monumentele României – parte din tezaurul 3 Ruşinaru mondial de valori (interviu luat lui Radu Popa)

1990 R.M.I. 1 Ioan Piso, Adriana Rusu Nymphaeum-ul de la Germisara 9 1990 R.M.I. 1 Andrei Opaiţ, Cristina Complexul monastic paleocreştin de la Slava 18 Opaiţ, Teodor Bănică Rusă 1990 R.M.I. 1 Spiridon Cristocea Biserica Drujeşti din Curtea de Argeş în 29 lumina cercetărilor arheologice 1990 R.M.I. 1 Dana Harhoiu Ansamblul rezidenţial de la Paşcani (Ilfov) 36 1990 R.M.I. 1 Peter Derer Remontarea unor piese istorice în incinta 46 ansamblului Ghica-Tei 1990 R M.I. 1 Eugenia Greceanu Puncte de vedere asupra noţiunii de 52 valorificare a monumentelor şi ansamblurilor istorice 1990 R.M.I. 1 Adrian Andrei Rusu Înflorire şi răscruce în arhitectura Transilvaniei 62 din vremea regelui Matia Corvin 1990 R.M.I. 1 Raluca Verussi Nicolae Iorga – Drumuri şi oraşe, sate, biserici 66 şi mănăstiri 1990 R.M.I. 1 R. Mănciulescu, Ştefan Lucrări de restaurare la Mănăstirea Râşca, 74 Balş judeţul Suceava 1990 R.M.I. 1 Cornel Boambeş Conservarea, restaurarea şi punerea în valoare 80 a picturilor murale de la biserica Mănăstirii Râmeţ, judeţul Alba 1990 R.M.I. 1 Petre Oprea Picturi murale în Bucureştii de odinioară 91 1990 R.M.I. 2 Victor-Heinrich Mărturii ale spiritualităţii populaţiei autohtone 3 Baumann din zona Limes-ului nord-scythic, în secolul al IV-lea e.n. 1990 R.M.I. 2 Alexandru Andronic, Curtea Domnească din Iaşi 12 Stela Cheptea 1990 R.M.I. 2 Andrei Pippidi N. Iorga şi Comisia Monumentelor Istorice 27

1990 R.M.I. 2 Maria Golescu Amintiri despre Iorga 32 1990 R.M.I. 2 Grigore Ionescu G.M. Cantacuzino – architect, pictor şi literat 34 1990 R.M.I. 2 Lucian Roşu C.S. Nicolăescu-Plopşor. Preocupări multiple 37 pentru cunoaşterea şi valorificarea mărturiilor istorice 1990 R.M.I. 2 Georgeta Stoica Un viitor pentru satul tradiţional din România 43

1990 R.M.I. 2 Elisabeta Ancuţa- Priorităţi în evidenţa, inventarierea şi 61 Ruşinaru cercetarea monumentelor istorice (masă rotundă, condusă de Radu Popa) 1990 R.M.I. 2 Georgeta Pop Priorităţi în protejarea, conservarea şI 65 restaurarea monumentelor istorice – probleme de arhitectură şi inginerie (masă rotundă, condusă de Aurelian Trişcu) 1990 R.M.I. 2 Teodor Octavian Cu privire la conservarea monumentelor 67 Gheorghe şi ansamblurilor de arhitectură urbană tradiţională din Buzău şi Râmnicu Sărat

231 1990 R.M.I. 2 Hermann Fabini Restaurarea Bisericii Negre din Braşov 75

1990 R.M.I. 2 Călin Hoinărescu Restaurarea monumentelor în Prahova. 81 Tradiţie şi actualitate

1990 R.M.I. 2 Virgiliu Z. Teodorescu Mausoleul lui de la Mirceşti. 86 Contribuţii documentare 1990 R.M.I. 2 Gheorghe Lanveschi Feroneria Stil 1900 din Arad 91 1990 R.M.I. 2 *** Indice. Articole şi studii apărute în “Revista 94 Muzeelor şi Monumentelor. Monumente Istorice şi de Artă”, în anii 1986-1990 1991 R.M.I. 1 Adrian Andrei Rusu Biserica românească de la Ribiţa (judeţul 3 Hunedoara) 1991 R.M.I. 1 Constanţa Costea Narthexul Dobrovăţului 10

1991 R.M.I. 1 Eleonora Costescu Trei monumente destinate artei în Bucureştii 23 începutului de veac XX [Muzeul Naţional de Artă Populară Carol I ( actualmente Muzeul Ţăranului Român), Muzeul Simu şi Muzeul Storck] 1991 R.M.I. 1 Paula Popoiu Arhitectura tradiţională din Dobrogea. Zona 38 eşantion: comuna Topalu, judeţul Constanţa 1991 R.M.I. 1 Grigore Ionescu Societatea arhitecţilor români şi problema 62 restaurării monumentelor istorice

1991 R.M.I. 1 Corneliu Ionescu Restaurarea Casei Nifon din cadrul mănăstirii 66 Stelea Târgovişte 1991 R.M.I. 1 Hermann Fabini Un monument medieval din Sibiu, astăzi 74 dispărut 1991 R.M.I. 1 Petre Beşliu Istoria unei biserici de mănăstire din Sibiu 78

1991 R.M.I. 1 Nicolae Pruncu Palatul Doamnei din Curtea Veche a 85 Bucureştilor 1991 R.M.I. 1 Liviu Brătuleanu Un monument, o epocă, conacul Rosetti-Balş 89 (secolul al XVII-lea) 1991 R.M.I. 1 Petre Oprea Picturi murale din clădiri bucureştene 95 1991 R M.I. 2 Gavrilă Simion Trei piese romane de artă monumentală 3 descoperite la Isaccea (judeţul Tulcea) 1991 R.M.I. 2 Mircea D. Matei Biserica Adormirea Maicii Domnului din 8 Suceava în lumina datelor arheologice 1991 R.M.I. 2 Ioana Cristache-Panait Arhitectura de lemn din judeţul Mehedinţi 16 (repertoriu). Studiu preliminar 1991 R.M.I. 2 Vittoria Calzolari Rome: La mise en valeur du centre historique. 48 Intervention et programmes 1976-1981 1991 R.M.I. 2 Constantin Pavelescu Conceptul de consolidare în cadrul restaurării 59 (I) (biserica mănăstirii Tutana şi biserica Rucăru de Jos) 1991 R.M.I. 2 Teodor Bănică Tomis - Poarta nr 1 a incintei fortificate 62 1991 R.M.I. 2 Tudor Oteteleşeanu Contribuţie la cunoaşterea arhitecturii 66 bisericilor de lemn din Transilvania

232 1991 R.M.I. 2 Nicolae Sabău Istoricul construirii Bisericii ortodoxe (fostă 73 unită) din Racoviţa (jud. Sibiu) 1991 R.M.I. 2 Steluţa Pisică Arhitectura gălăţeană de la sfârşitul secolului 91 al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea

1992 R.M.I. 1 Peter Derer Reutilizarea clădirilor vechi (I) Experienţa 3 istorică din antichitate şi evul mediu 1992 R.M.I. 1 Panait I. Panait Cercetări privind biserica Mănăstirii Cotroceni 13 din Bucureşti 1992 R.M.I. 1 Daniela Marcu Cahle săseşti din secolele XVI-XVII 27 descoperite la Feldioara, jud. Braşov

1992 R.M.I. 1 Radu Sc. Greceanu Capela Ghica din Ghergani. Istoric 40 1992 R.M.I. 1 Adda Gheorghevici Capela Ghica din Ghergani. Arhitectura şi 48 problemele de restaurare 1992 R.M.I. 1 Ana Bârcă Arhitectura tradiţională pe Valea Arieşului 61 1992 R.M.I. 1 Gerhard Schuster Giebel und Tore: zur Fassadengestaltung des 77 sächsischen Bauernhauses in Siebenbürgen. I. (Arhitectura săsească) 1992 R.M.I. 1 Constantin Pavelescu Conceptul de consolidare în cadrul restaurării 87 (II) 1992 R.M.I. 1 Grigore Ionescu Şcoala română de la Roma şi aportul ei la 91 dezvoltarea ştiinţei româneşti 1992 R.M.I. 1 Colette Axentie Date istorice despre Spitalul Pantelimon 92 (1735-1900) 1992 R.M.I. 2 Aurelian Trişcu 100 de ani de la înfiinţarea Comisiunii 3 Monumentelor Istorice 1992 R.M.I. 2 Oliver Velescu Preliminariile Legii monumentelor istorice 5 din 1892. Fapte istorice, juridice şi deprinderi estetice 1992 R.M.I. 2 Cezara Mucenic Legislaţia privind monumentele istorice din 14 România, 1892-1992. Studiu comparativ 1992 R.M.I. 2 Sanda Ignat Inventarul CMI al monumentelor (1892-1947) 21 1992 R.M.I. 2 Sergiu Iosipescu Comisiunea Monumentelor Istorice - 23 iniţiatoarea cercetărilor de arheologie medievală. Săpăturile de la Curtea de Argeş 1992 R.M.I. 2 Raluca Verussi Monumentele şi siturile arheologice din 35 Dobrogea în preocupările Comisiunii Monumentelor Istorice 1992 R.M.I. 2 Cristina Ionescu Restaurarea bisericii mănăstirii Hurezi - 39 Vâlcea de către CMI 1992 R.M.I. 2 Sergiu Iosipescu Precursori, membri şi colaboratori ai 46 Comisiunii Monumentelor Istorice 1992 R.M.I. 2 Dan Mohanu, Constantin Unele consideraţii privind cercetările de la 53 Bălan Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Timpanul de vest al naosului şi inscripţiile descoperite. Observaţii stratigrafice 1992 R.M.I. 2 Sergiu Iosipescu Un întemeietor - Alexandru Odobescu (1834- 66 1895) 1992 R.M.I. 2 Peter Derer Cazul “Lecomte du Nuöÿ”. Demers analitic 68 privind intervenţiile sale asupra monumentelor

233 1992 R.M.I. 2 Andrei Pippidi În ajunul înfiinţării Comisiunii. Rolul lui 72 Nicolae Gabrielescu 1992 R.M.I. 2 Virgiliu Z. Teodorescu Virgiliu N. Drăghiceanu şi monumentele 76 istorice 1992 R.M.I. 2 Liviu Brătuleanu Din activitatea membrilor corespondenţi ai 85 CMI oglindită în rapoartele anuale 1992 R.M.I. 2 Marina Sabados I. D. Ştefănescu 87 1992 R.M I. 2 Sanda Voiculescu Profesorul Grigore Ionescu. In memoriam 89 1992 R.M.I. 2 Ioana Cristache-Panait Valoarea istorică a bisericilor de lemn 92

1993 – 1994 1-2 Sergiu Iosipescu Memento – Dr. Radu Popa (1933 – 1993) 3 RMI 1993 – 1994 1-2 Peter Derer Reutilizarea clădirilor vechi. II. Experienţa 4 RMI istorică de la Renaştere pînă la finele secolului al XIX-lea. III. Secolul al XIX-lea 1993 – 1994 1-2 Oliver Velescu Biserica catedrală a Mitropoliei din Bucureşti. 26 RMI Istoric şi arhitectură 1993 – 1994 1-2 Dan Mohanu Extragerea picturilor murale între distrugere 43 RMI şi salvare: câteva exemple privind cazul românesc 1993 – 1994 1-2 Liliana Roşiu Aspecte compoziţionale în barocul din 52 RMI Timişoara 1993 – 1994 1-2 Dan Mohanu Biserica Olari din Bucureşti. Dosarul cercetarii 57 RMI stratigrafice a picturilor murale 1993 – 1994 1-2 Ioan Opriş Restaurarea monumentelor din Bucureşti între 64 RMI 1850 şi 1950 1993 – 1994 1-2 Adina Nanu Pentru un capitol necunoscut al istoriei artei 78 RMI româneşti. Pictura monumentală de Costin Ioanid 1993 – 1994 1-2 Aristide Ştefănescu Cercetări privind istoria ansamblului 89 RMI Mănăstirii Sf. Spiridon Vechi din Bucureşti 1993 – 1994 1-2 Mircea D. Matei, Em. I. A avut mitropolitul Iosif un palat, în Suceava, 102 RMI Emandi, Gheorghe Sion în secolul al XIV-lea ? 1993 – 1994 1-2 Gheorghe Asanache, Monografia istorică a fostei Mănăstiri Bordeşti 108 RMI Gion D. Ionescu 1993 – 1994 1-2 Ioana Cristache-Panait Arhitectura de lemn din judeţul Dâmboviţa 118 RMI 1993 – 1994 1-2 Paula Popoiu Monografia aşezării şi arhitecturii din satul 138 RMI Cataloi, judeţul Tulcea 1993 – 1994 1-2 Gerhard Schuster Giebel und Tore. Zur Fassadengestaltung des 154 RMI sächischen Bauernhauses in Sibenbürgen. II. 1993 – 1994 1-2 Constanţa Carp Proiect de consolidare şi restaurare a 164 RMI imobilului din str. Baraţiei nr. 46, Bucureşti 1993 – 1994 1-2 Anatolie Mihul, Ilie Intervenţii urgente pentru asigurarea stabilităţii 171 RMI Lazăr turlelor bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, în urma cutremurului din 1986 1993 – 1994 1-2 Spiridon Cristocea, Rezultatul cercetărilor arheologice de la 174 RMI Romeo Maschio biserica fostei Mănăstiri Râncăciov, judeţul Argeş 1993 – 1994 1-2 Panait I. Panait Clădirea Şcolii bulgare din Bucureşti 181 RMI

234 1993 – 1994 1-2 Nicolae Chipurici Bunurile imobiliare de la Vlădaia-Mehedinţi 184 RMI ale Buzeştilor, la sfârşitul secolului al XIX-lea 1993 – 1994 1-2 Monica Mărgineanu- Incrementa atque decrementa… Ce n-a reuşit 185 RMI Cârstoiu cutremurul am reuşit noi, oamenii… (Casa Cerchez din Calea Victoriei, Bucureşti) 1995 RMI 1-2 Mircea D. Matei, Gh. Probleme care aşteaptă răspuns de la 3 Sion, Paraschiva-Victoria cercetarea arheologică a bisericii Sf. Gheorghe Batariuc (Mirăuţi) din Suceava 1995 RMI 1-2 Cristian Moisescu Date noi privind vechimea şi arhitectura 15 bisericii Mănăstirii Topolniţa, Jud. Mehedinţi 1995 RMI 1-2 Liviu Brătuleanu Cuhniile ansamblurilor civile şi religioase din 20 Ţările Române. Analiză arhitecturală 1995 RMI 1-2 Adina Nanu Pictura monumentală realizată de Olga 36 Greceanu 1995 RMI 1-2 Ioana Cristache- Panait Bisericile de lemn din centrul şi nordul 45 Judeţului Arad 1995 RMI 1-2 Gerhardt Schuster Giebel und Tore ( III ) 67

1995 RMI 1-2 Elisabeta Ancuţa- Muzeul de arhitectură populară “Pădurea 89 Ruşinaru Verde” în actualitate (jud. Timiş) 1995 RMI 1-2 Alexandru Suceveanu Monumente greco-romane din România. 90 Probleme de conservare şi restaurare 1995 RMI 1-2 Sanda Ignat Biserica Sfântu Gheorghe-Şerbeşti, comuna 95 Ştefan cel Mare, judeţul Neamţ. Cercetare arhitecturală 1995 RMI 1-2 Cristina Ionescu Influenţa doctrinelor de restaurare, de la 109 sfârşitul secolului al XIX-lea şi până la cel de-al doilea război mondial, asupra restaurării monumentelor istorice din România. Analiză de caz: restaurarea schitului Stăneşti-Vâlcea 1995 RMI 1-2 Constanţa Carp Biserica Sf. Arhangheli din Brăila. Conservare 122 şi restaurare 1995 RMI 1-2 Panait I. Panait Preocupări ale arheologiei româneşti pentru 132 cercetarea şi salvarea monumentelor antice din Dobrogea, în perioada 1878-1900 1995 RMI 1-2 George Georgescu Lucrări de restaurare la Biserica Domnească 136 de la Curtea de Argeş la 1851 şi 1879 1995 RMI 1-2 Viorica Pisică Cum a fost construit Palatul Administrativ de 138 la Galaţi 1995 RMI 1-2 Petre Oprea Sculptura, decor al clădirilor particulare şi 149 publice bucureştene (casele de pe str. Gr. Alexandrescu nr. 28, str. Brezoianu nr. 15, bd. Republicii nr. 93, bd. L. Catargi nr. 21, Palatul Ghica Tei, Spitalul Colţea, Palatul Ministerului Agriculturii, Facultatea de Medicină, Universitatea) 1995 RMI 1-2 Carmen Ion Aspecte ale evoluţiei mobilierului pictat în 158 Transilvania 1996 RMI 1-2 Anca Brătuleanu, Aurel Repere tipologice zonale. Biserica Mănăstirii 3 Ioan Botez Bordeşti 1996 RMI 1-2 Spiridon Cristocea, Cercetările arheologice de la fosta mănăstire 16 Romeo Maschio Vieroşi, judeţul Argeş

235 1996 RMI 1-2 Ioana Cristache-Panait Obştea transilvană, ctitor de cultură şi artă 27 (secolul al XVIII-lea) 1996 RMI 1-2 Alexandru Dumitru Maramureş, medieval wooden churches 40 Baboş (biserici de lemn medievale) 1996 RMI 1-2 Ana-Maria Biro Consideraţii asupra sistemelor de încălzire la 66 monumentele istorice 1996 RMI 1-2 Liviu Brătuleanu, Florin Proiect de consolidare şi restaurare a bisericii 84 Dobrescu ortodoxe” Adormirea Maicii Domnului”, comuna Belin, judeţul Covasna 1996 RMI 1-2 Corina Lucescu Ocolul, biserica şi Curtea Domnească de la 92 Bădeuţi în hrisoave şi alte documente istorice 1996 RMI 1-2 Rodica Crişan Umiditatea zidăriilor vechi. Criterii de 96 intervenţie 1997 RMI 1-2 Andrei Pippidi Martor la demolări 5 1997 RMI 1-2 Voica Maria Puşcaşu Cercetări arheologice la biserica mănăstirii 8 Probota 1997 RMI 1-2 Gheorghe I. Cantacuzino Cercetări arheologice la mănăstirea Probota - 25 Zona de vest a incintei 1997 RMI 1-2 Aristide Ştefănescu Observaţii arheologice privind Biserica Sf. 29 Nicolae- Şelari 1997 RMI 1-2 Eugenia Greceanu Cimitirele oraşelor, oglindă a culturii urbane 33 1997 RMI 1-2 Veronica Pribeagu, Influenţa arhitecturii franceze la Constanţa în 40 Gheorghe Vecerdea prima etapă de dezvoltare a oraşului modern (1860-1916) 1997 RMI 1-2 Adina Nanu Influenţa picturii religioase tradiţionale asupra 44 lui Sabin Popp 1997 RMI 1-2 Nicolae Vlădescu Restaurarea Palatului Cotroceni (1976-1985) 54 1997 RMI 1-2 Carmen Ion Câteva consideraţii asupra decoraţiei 93 canaturilor de uşi în Transilvania 1998 RMI 1-2 Tereza Sinigalia Un program arhitectural din moştenirea 5 brâncovenească destinat “zăbavei şi primblării”. 1998 RMI 1-2 Constanţa Costea Despre reprezentarea Sf. Ioan cel Nou în arta 18 medievală din Moldova 1998 RMI 1-2 Adrian Andrei Rusu Un ansamblu de monumente medievale 36 dispărute la Vinţu de Jos (jud. Alba). Mănăstirea Dominicană şi castelul Martinuzzi (rezultatele preliminare ale cercetărilor arheologice) 1998 RMI 1-2 Cristian Moisescu Noi puncte de vedere asupra dispărutei biserici 49 domneşti “Negru Vodă” din Câmpulung- Muscel 1998 RMI 1-2 Paula Popoiu Materiale de construcţie tradiţionale şi tehnici 62 de prelucrare a acestora: piatra 1998 RMI 1-2 Mihaela Gavriş Fenomenul Art Déco în arhitectura 85 Bucureştiului 1998 RMI 1-2 Carmen Popescu Anatole de Baudot en Roumanie. Un rapport 100 de restauration inédit (Biserica Episcopală Curtea de Argeş) 1998 RMI 1-2 Petre Munteanu-Beşliu Arheologia Palatului Brukenthal (Sibiu) 109

236 1998 RMI 1-2 Florentina Ittu Contribuţii la cunoaşterea ceramicii din zona 127 Sibiului: descoperirile arheologice din curtea palatului Brukenthal 1998 RMI 1-2 Szabolcs Guttman Studiu şi proiect de extindere al Bibliotecii 133 Muzeului Brukenthal din Sibiu 1998 RMI 1-2 Alexandru Avram Palatul Brukenthal - Decoraţia interioară 160 1998 RMI 1-2 Gudrun Liane Ittu Sponsori ai muzeului Brukenthal 1939-1940, 177 ani de profunde modificări la palat 1998 RMI 1-2 Sergius Ciocanu Mănăstirea Căpriana - istoricul cercetărilor 180 arheologice 1998 RMI 1-2 Lidia Popiţa-Stoicescu “Munţii noştri aur poartă...” 185 1999 RMI 1-2 Iuliu Şerban Comisiunea Monumentelor Istorice (1892 1 - - 1948). Inventar arhivă. Localităţi şi 197 monumente (A-Z) - dosarele nr.1-3806. Legislaţie, activitate, organizare, colaborări externe - dosarele 3807-3885 2000 RMI 1-2 Andrei Pippidi Horia Bernea (necrolog) 5 2000 RMI 1-2 Petru Comarnescu Despre stilul arhitectural al Iaşilor 7 2000 RMI 1-2 George Matei- Oraşul Iaşi - un peisagiu (introducere de 17 Cantacuzino Eugenia Greceanu) 2000 RMI 1-2 Aurelian Trişcu Liberté et contrainte dans la protection du 17 patrimoine 2000 RMI 1-2 Eugenia Greceanu Etapele de construcţie ale bisericii din 32 Gurasada - jud. Hunedoara 2000 RMI 1-2 Marie-Laure Crosnier Regards sur la Valachie en 1865 par deux 41 Leconte archéologues français 2000 RMI 1-2 Liliana Roşiu Patrimoniul construit din Banat 57

2000 RMI 1-2 Raluca Iosipescu, Sergiu Studiu istoric al bisericii “Sfinţii Voievozi” din 61 Iosipescu Hotărani - jud. Olt 2000 RMI 1-2 Cezara Mucenic Comisia Naţională a Monumentelor, 69 Ansamblurilor şi Siturilor Istorice (CNMASI) şi Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice ( DMASI) - istoria anilor 1989-1993 2000 RMI 1-2 Michael Petzet Principiile de bază ale conservării 79 monumentelor istorice 2000 RMI 1-2 Daniela Tutunea-Costin Hanul Solacolu (Bucureşti), casa de la răscruce 140 de lumi; analiza complexă şi premizele restaurării 2000 RMI 1-2 Adda Gheorghievici, Atelier pe tema “Itinerarii culturale ale 148 Cătălina Preda Europei de Sud-Est”; Sofia, 12-17 septembrie 2000 2000 RMI 1-2 Monica Mărgineanu- Tezaurul Sifnienilor din Delphi. Geometrie şi 166 Cârstoiu metrologie 2000 RMI 1-2 Paul Takacs Enigme ale habitatului subteran din 189 Cappadocia R.M.I. 2001- 1 Tereza Sinigalia Vasile Drăguţ - 1928-2003 5 2003 R.M.I. 2001- 1 Monica Mărgineanu- Capitelurile corintice şi corintizante de la 7 2003 Cârstoiu Histria

237 R.M.I. 2001- 1 Geanina Roşu Tabloul funerar din pronaosul Bisericii 22 2003 Arbore. Semnificaţii. Restaurare R.M.I. 2001- 1 Tereza Sinigalia Programul iconografic al spaţiului funerar din 27 2003 Biserica Sf. Ioan Botezătorul din satul Arbore R.M.I. 2001- 1 Vlad Bedros Rolul ideologiei politice în apariţia şi fixarea 35 2003 tipului de necropolă voievodală în Moldova secolelor al XV-lea şi al XVI-lea R.M.I. 2001- 1 Gheorghe I. Cantacuzino Vestigii din zona vechii reşedinţe voievodale 41 2003 de la Câmpulung R.M.I. 2001- 1 Dana Mihai Materiale, tehnici de construcţie şi soluţii 59 2003 constructive documentate arheologic în Ţara Românească, secolele XVI-XVII R.M.I. 2001- 1 Sorin Minghiat, Corina Şcoala latină din Comuna Cincu (judeţul 65 2003 Lucescu, Andreea Pop Braşov) R.M.I. 2001- 1 Ioan Istudor Consideraţii tehnice asupra unor picturi murale 76 2003 din România (epocile antică, medievală, modernă) R.M.I. 2001- 1 Sergiu Nistor Monumente în risc şi monumente în pericol: 101 2003 gestiunea specială a monumentelor ameninţate R.M.I. 2001- 1 Ştefan Bâlici, Virgil Observaţii privind protecţia şi conservarea 109 2003 Apostol monumentelor arheologice în România R.M.I. 2001- 1 Corina Lucescu Conservarea integrată - componentă a 118 2003 valorificării spaţiilor istorice R.M.I. 2001- 1 Iuliu Şerban Fondurile arhivistice ale Comisiunii 121 2003 Monumentelor Istorice şi Direcţiei Monumentelor Istorice R.M.I. 2001- 1 Mihai Sorin Rădulescu Despre genealogia familiei Balş 125 2003 R.M.I. 2001- 1 Sanda Ignat Evocare - 100 de ani de la naşterea arhitectului 127 2003 Ştefan Balş (27octombrie 1902 - 12 februarie 1994) R.M.I. 2001- 1 Laurenţiu Tudor I. Despre restaurarea clisiarniţei de la Mănăstirea 128 2003 Spoială Moldoviţa şi alte amintiri R.M.I. 2001- 1 Dan Corneliu Oameni şi faptele lor 137 2003 R.M.I. 2001- 1 Mircea Mironescu In memoriam Constantin Pavelescu 138 2003 R.M.I. 2001- 1 Laurenţiu Tudor I. In memoriam Constantin Pavelescu 139 2003 Spoială 2005 RMI 1-2 Voica Maria Puşcaşu Rezultatele cercetărilor arheologice efectuate 5 la Biserica Sf. Nicolae din Bălineşti 2005 RMI 1-2 Gheorghe Sion Biserica veche din piatră, în ruină, de la 35 Volovăţ (jud. Suceava). Noi observaţii şi cercetări 2005 RMI 1-2 Tereza Sinigalia Din nou despre picturile din pronaosul bisericii 44 din satul Arbore 2005 RMI 1-2 Ruxandra Nemţeanu Circulaţia modelelor neoromâneşti prin Şcoala 56 de Arte şi Meserii 2005 RMI 1-2 Iosef Kovacs Lista Patrimoniului Mondial. Prezentare. 62 Obiective din România 2005 RMI 1-2 Iosef Kovacs Satele săseşti înscrise în Lista Patrimoniului 80 Mondial. Studiu istoric şi valorificare cultural- turistică (Partea 1)

238 2005 RMI 1-2 Tereza Sinigalia “Stefano il Grande, Ponte tra l’Oriente e 130 l’Occidente”, Expoziţie, Muzeele Vaticanului, octombrie 2004 2006 RMI 1-2 Tereza Sinigalia Saving Sacred Relics of European Medieval 5 Cultural Heritage. A CULTURE 2000 Project in Romania 2006 RMI 1-2 *** List of the Laboratory 15 2006 RMI 1-2 *** Programme of the Laboratory 19 2006 RMI 1-2 Walter Mărăcineanu, Trends of Photonics for Restoration and 24 Monica Simileanu, Conservation of Cultural Heritage. Romanian Dragoş Ene, Cristian Experience Deciu, Joakim Striber, Roxana Radvan, Roxana Savastru 2006 RMI 1-2 Johann Niemmrichter Laser Cleaning of Stone 38 2006 RMI 1-2 Massimiliano Guarneri, Application of an Imaging Topologic Radar 45 Luciano Bartolini, to 2D and 3D modeling of a Fresco Painted Roberta Fantoni, Mario Surfaces in Suceviţa Monastery during the Ferri de Collibus, CULTURE 2000 Campaign Giorgio Fornetti, Emiliano Paglia, Claudio Poggi, Roberto Ricci 2006 RMI 1-2 Francesco Colao, Application of a Scanning Hyperspectral Lidar 53 Roberta Fantoni, Luca Flourosensor to Fresco Diagnostics during the Fiorani, Antonio Palucci CULTURE 2000 Campaign in Bucovina 2006 RMI 1-2 Jose Gonçalves Humidity Analysis and Control 62 2006 RMI 1-2 Oliviu Boldura Perspectives on the Restoration of the 69 Bălineşti Church 2006 RMI 1-2 Oliviu Boldura Methodological Aspects on Conservation 79 and Restoration of the Painting in Suceviţa Monastery Church 2006 RMI 1-2 Oliviu Boldura, Geanina Research Report: Implementation of a Pilot 93 Roşu and Carmen Cecilia Project for the Consolidation and Cleaning Solomonea of the Interior Murals of the Churches of the Monasteries Suceviţa and Popăuţi – Botoşani and of St. Nicholas Church in Bălineşti 2007 RMI 1-2 Oliviu Boldura, Anca Abordarea critică a picturilor murale acoperite 1 Dină de intervenţii 2007 RMI 1-2 Oliviu Boldura Tratamente complementare pentru refacerea 8 coeziunii picturilor murale din Nordul Moldovei 2007 RMI 1-2 Oliviu Boldura Cercetări stratigrafice şi tehnologice privind 17 pictura de la biserica Mănăstirii Voroneţ 2007 RMI 1-2 Oliviu Boldura Restaurarea Tabloului votiv de la biserica din 28 satul Arbore 2007 RMI 1-2 Maria-Magdalena Studiu privind conservarea pigmenţilor pe 36 Drobotă bază de cupru în pictura murală 2007 RMI 1-2 Tereza Sinigalia Relaţia dintre spaţiu şi decorul pictat al 42 naosurilor unor biserici de secol XV-XVI din Moldova 2007 RMI 1-2 Dorin Handrea Restaurarea picturii interioare din biserica 59 “Sfinţii Arhangheli” – Rogoz, jud. Maramureş

239 2007 RMI 1-2 Liana Bilciurescu, Virgil Ansamblul rupestru de la Basarabi, jud. 76 Bilciurescu Constanţa [articol redactat de Amalia Bilciurescu în memoria părinţilor săi, Liana şi Virgil Bilciurescu] 2007 RMI 1-2 Dan Lungu, Alexandru Cutremure istorice majore în România 92 Aldea, Cristian Arion, Radu Văcărescu 2008 RMI 1-2 Răzvan Theodorescu Un veac 7 2008 RMI 1-2 Tereza Sinigalia Un viitor pentru trecut 9 2008 RMI 1-2 *** Simpozionul CENMO, 18-19 septembrie 16 2008. Cercetarea multidisciplinară şi monitorizarea unor monumente din România în curs de restaurare (CENMO), 2005-2008. Program. Lista participanţilor 2008 RMI 1-2 Tereza Sinigalia Cercetarea multidisciplinară şi monitorizarea 21 unor monumente din România – Un proiect naţional cu interfaţă pentru un program internaţional 2008 RMI 1-2 Csilla Hegedus Activitatea Fundaţiei 25 Trust în cadrul Proiectului “Cercetarea multidisciplinară şi monitorizarea unor monumente din România în curs de restaurare” 2008 RMI 1-2 Oliviu Boldura, Ioan Elaborarea unui plan strategic de măsuri 29 Istudor, Anca Dină, privind conservarea picturilor murale Geanina Roşu 2008 RMI 1-2 Octaviana Marincaş Contribuţia Universităţii de Arte “George 39 Enescu” Iaşi la Proiectul “Cercetarea multidisciplinară şi monitorizarea unor monumente din România în curs de restaurare” 2008 RMI 1-2 Maria Giurginca, Tehnici spectrale utilizate pentru cercetarea 46 Nicoleta Badea, Roxana şi monitorizarea unor monumente istorice din Rădvan, Aurelia Meghea România aflate în restaurare 2008 RMI 1-2 Geanina Roşu Redescoperirea Tabloului votiv de la Bălineşti 53

2008 RMI 1-2 Carmen Cecilia Aspecte privind starea de conservare şi 62 Solomonea intervenţiile de restaurare a picturii murale de la biserica Sf. Nicolae a mănăstirii Popăuţi din Botoşani 2008 RMI 1-2 Oliviu Boldura, Ioan Cercetări privind aplicarea tratamentelor 82 Istudor, Anca Dină, minerale pentru conservarea picturilor murale Dumitru Dumitrescu (Gropniţa bisericii mănăstirii Suceviţa) 2008 RMI 1-2 Constantin I. Ciobanu IconografiaImnului Unule Născut, Fiule şi 88 Cuvântul lui Dumnezeu, de la biserica Învierii Domnului a Mănăstirii Suceviţa 2008 RMI 1-2 David Baxter Centrul de formare a specialiştilor pentru 101 conservarea patrimoniului construit 2008 RMI 1-2 Tereza Sinigalia, Andrei Decoraţia exterioară a bisericii Sf. Nicolae din 102 Vretos Bălineşti 2008 RMI 1-2 Dan Lungu Patrimoniul construit al Bucureştiului este în 123 mare pericol! 2008 RMI 1-2 Anca Filip Patrimoniul urban în pericol. Studiu de caz: 141 Sinaia 2008 RMI 1-2 Ruxandra Nemţeanu Clădiri din Sinaia, opere ale arhitectului Duiliu 150 Marcu, propuse a fi clasate

240 Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice

1990 BCMI 1-2 Peter Derer Cuvânt înainte 5 1990 BCMI 1-2 * * * Decretul nr. 91/1990 privind înfiinţarea şi 6 organizarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice 1990 BCMI 1-2 * * * Lista membrilor Comisiei Naţionale a 8 Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice 1990 BCMI 1-2 * * * Regulament de Organizare şi Funcţionare 8 a Comisiei Naţionale a Monumentelor , Ansamblurilor şi Siturilor Istorice 1990 BCMI 1-2 Peter Derer, Aurel Ioan Organizarea Comisiei Naţionale a 15 Botez Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice 1990 BCMI 1-2 Sergiu Iosipescu Activitatea Comisiei Naţionale a Monumentelor, 16 Ansamblurilor şi Siturilor Istorice şi a Direcţiei Monumentelor (februarie – iunie 1990) 1990 BCMI 1-2 Andrei Pănoiu Bucureştii: Intervenţie pe marginea 19 expoziţiei “Starea oraşului “ 1990 BCMI 1-2 Viorica Pisică Expoziţia “Arhitectura gălăţeană “ 23 1990 BCMI 1-2 Daniela Marcu Cea de-a XXIV-a sesiune anuală de rapoarte 28 privind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1989 1990 BCMI 1-2 Sergiu Iosipescu Dicţionar : Bastion 32 1990 BCMI 1-2 Mariana Niţelea Ce se întâmplă cu Hanul Roşu… ? 35 1990 BCMI 1-2 Cezara Mucenic « Eliminarea din listă, zonă sistematizată ! » 36 (Documente) 1990 BCMI 1-2 Şerban Cantacuzino Masacrul cultural în România 42 1990 BCMI 1-2 * * * Atitudini şi mentalităţi 43 1990 BCMI 1-2 Doina Mândru O rezervaţie de arhitectură din Bucureşti: Calea 56 Călăraşilor – Str. Popa Soare – Str. Plantelor – Str. Mântuleasa 1990 BCMI 1-2 Gheorghe Cantacuzino Ruinele Curţii feudale de la Coiani (Mironeşti) – 62 judeţul Giugiu. Date arheologice şi arhitectonice 1990 BCMI 1-2 Nicolae Noica Tehnici de construcţie în România 70 1990 BCMI 1-2 Teodora Ianculescu Lucrările de conservare – restaurare a picturilor 77 Spătaru, Dan Mohanu murale de la biserica Icoanei din Bucureşti 1990 BCMI 1-2 * * * Decretul nr. 187/1990 (acceptarea Convenţiei 87 privind protecţia patrimoniului mondial) 1990 BCMI 1-2 * * * Instrucţiuni ale Comisiei Naţionale a 88 Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice pentru primării şi Oficii de patrimoniu 1990 BCMI 1-2 * * * Instrucţiuni ale Comisiei Naţionale a 89 Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice şi ale Comisiei Naţionale de Urbanism şi de Amenajarea Teritoriului

241 1990 BCMI 1-2 * * * Convenţie privind protecţia patrimoniului 90 mondial, cultural şi natural (Monitorul Oficial al României nr. 46/1990) 1990 BCMI 1-2 * * * Metodologie privind delimitarea provizorie a 98 zonelor protejate datorită valorii lor istorice, funcţionale, urbanistic-arhitecturale şi memoriale 1990 BCMI 1-2 Anne-Marie Cousin Politica de ocrotire a patrimoniului în Franţa 99 1990 BCMI 1-2 Cezara Mucenic Organizarea Direcţiei Monumentelor în Franţa 101 1990 BCMI 1-2 Cezara Mucenic ICOMOS, ICCROM 103 1990 BCMI 1-2 Dan Mohanu Secţia de restaurare a Academiei de Arte din 105 Bucureşti 1990 BCMI 1-2 Radu Greceanu Premiul ICCROM post-mortem pentru Vasile 108 Drăguţ 1990 BCMI 1-2 Silvia Păun Memoriei arhitectei Henrieta Delavrancea – 109 Gibory (1894-1987) 1990 BCMI 1-2 Lidia Brînceanu Gheorghe Leahu, Bucureşti – arhitectură şi 111 culoare, Editura Sport-Turism, 1989 1990 BCMI 1-2 Sergiu Iosipescu ″ICOMOS Information. Conservation, 111 Restauration des monuments et des Sites″, 4 (1989) 1990 BCMI 1-2 Raluca Verussi “Monuments Historiques”, nr. 162, februarie- 112 martie 1989 1990 BCMI 1-2 Daniela Marcu “Monuments Historiques”, nr. 166, nov.- dec. 113 1989 1990 BCMI 1-2 Radu Greceanu “Pamiatky – Sucasnost” nr.1/1990; “Pamiatky a 114 priroda” nr. 3/1990 1990 BCMI 1-2 * * * Curier 115 1990 BCMI 3-4 Paul Niedermaier Problematica păstrării patrimoniului arhitectonic 4 ţărănesc săsesc din Transilvania 1990 BCMI 3-4 Elisabeta Ancuţa- Monumentul paleocreştin de la Niculiţel (jud. 6 Ruşinaru Tulcea) şi necesitatea intrării urgente în circuitul valorilor naţionale 1990 BCMI 3-4 Anne-Marie Cousin Mission à Bucarest (Roumanie) 10 1990 BCMI 3-4 Ioana Bogdan-Cătăniciu Arheologia la ora revoluţiei 11 1990 BCMI 3-4 Raluca Verussi Dicţionar: Situri subacvatice 17 1990 BCMI 3-4 Grigore Ionescu Carta internaţională de la Veneţia privind 18 conservarea şi restaurarea monumentelor istorice 1990 BCMI 3-4 Radu Popa Charta pentru protecţia şi conservarea 21 patrimoniului arheologic 1990 BCMI 3-4 Mihai Sorin Rădulescu Scrisori către Nicolae Ghika-Budeşti (I) 26 1990 BCMI 3-4 Peter Derer Activitatea DMASI –Raport de deplasare în 33 Austria, 17-21 sept. 1990 1990 BCMI 3-4 Iuliu Şerban Recuperarea arhivei Comisiei Monumentelor 34 Istorice şi a Direcţiei Monumentelor Istorice 1990 BCMI 3-4 Georgeta Pop Conferinţă de presă la Direcţia Monumentelor 35 Istorice 1990 BCMI 3-4 Sergiu Iosipescu Al XVIII-lea Congres Internaţional de Ştiinţe 36 Istorice, Madrid, 26 august – 2 sept. 1990 1990 BCMI 3-4 Cezara Mucenic Colocviul Internaţional privind monumentele, 37 Bratislava, 1990

242 1990 BCMI 3-4 Corina Popa Dinu C. Giurescu, The Razing of Romania’s 38 Past, Washington, 1989 1990 BCMI 3-4 Anca Zamfirescu Hermann Fabini, Gotik in Hermannstadt 39 (Goticul în Sibiu), Ed. Tehnică, Bucureşti, 1989 1990 BCMI 3-4 Liviu Brătuleanu „Atheneum”, nr. 1/1990 1990 BCMI 3-4 Suzana More-Heitel „Müemlékvédelem”, nr.1/ 1990 41 1990 BCMI 3-4 Radu Sc. Greceanu Buletinul Comisiunii Monumentelor 45 Istorice (1908-1945) şi Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice (1914-1915, 1942-1943) – Indici bibliografici (I) 1991 BCMI 1 Aurelian Trişcu Profesorul emerit doctor arhitect Grigore 5 Ionescu, membru corespondent al Academiei Române 1991 BCMI 1 Şerban Cantacuzino Speranţele patrimoniului românesc 7 1991 BCMI 1 Peter Derer Protejarea moştenirii urbanistice 16 1991 BCMI 1 Constanţa Costea Însemnări de călătorie în Bucovina de Nord 18 1991 BCMI 1 Ioana Cristache-Panait Biserici de lemn mehedinţene pentru întregirea 25 Listei monumentelor istorice 1991 BCMI 1 Mihai Sorin Rădulescu Scrisori către Nicolae Ghika-Budeşti (II) 33 1991 BCMI 1 Paul Mihail Arhitectul G.M. Cantacuzino 40 1991 BCMI 1 Radu Popa Informaţii ICOMOS 46 1991 BCMI 1 Georgeta Pop Activitatea Comisiei Naţionale a Monumentelor, 46 Ansamblurilor şi Siturilor Istorice oglindită în procesele verbale ale şedinţelor Comisiei 1991 BCMI 1 Peter Derer Activitatea Direcţiei Monumentelor, 49 Ansamblurilor şi Siturilor Istorice 1991 BCMI 1 Elisabeta Ancuţa- Interviu cu dr. Chr. Machat 51 Ruşinaru 1991 BCMI 1 Sergiu Iosipescu Al XVIII-lea Simpozion Internaţional al 51 Comitetului Internaţional de Fotogrametrie arhitecturală (CIPA) - Cracovia, octombrie 1990 1991 BCMI 1 Georgeta Pop Simpozionul Internaţional”Satul european azi. 56 Casa ţărănească - arhitectură şi mentalitate”, Bucureşti, 14-18 noiembrie 1990 1991 BCMI 1 Cezara Mucenic, Priorităţi în evidenţa, conservarea, restaurarea 57 Georgeta Pop şi punerea în valoare a monumentelor istorice. Sesiunea anuală de comunicări, Bucureşti, decembrie 1990 1991 BCMI 1 Aurelian Stroe Sesiunea a XI-a de comunicări a Oficiului 60 pentru Patrimoniu de la Muzeul Municipiului Bucureşti, decembrie 1990 1991 BCMI 1 Ştefan Mănciulescu Expoziţia “Patrimoniul românesc – istorie şi 62 actualitate”, Paris, iulie-septembrie 1990 1991 BCMI 1 Radu Sc. Greceanu Buletinul Comisiunii Monumentelor 65 Istorice (1908-1945) şi Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice (1914-1915, 1942-1943) – Indici bibliografici (II) 1991 BCMI 2 * * * Comunicatul Comisiei Naţionale a 5 Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice

243 1991 BCMI 2 Liviu Popescu Aspecte ale condiţionării spaţiu construit-om. 6 Creaţia de arhitectură şi răspunsul social 1991 BCMI 2 Sergiu Iosipescu Focşanii vremurilor Unirii 8 1991 BCMI 2 Paul Mihail Biserica Sf. Arhangheli „Soborul Vechi” (1747- 12 1802) din Chişinău 1991 BCMI 2 Steluţa-Viorica Pisică Măsuri de modernizare a oraşului Galaţi în sec. 17 al XIX-lea 1991 BCMI 2 Alexandru Guţu Fotogrametria arhitecturală 22 1991 BCMI 2 Ioan Mareş Metoda „Aquapol” de eliminare a umidităţii din 30 structuri 1991 BCMI 2 Gheorghe Sebestyen Fortificaţiile oraşului Făgăraş din sec. al XVII- 32 lea 1991 BCMI 2 Georgeta Stoica Henri H. Stahl la a 90-a aniversare 34 1991 BCMI 2 Aurelian Trişcu Intrunirea Comitetului Consultativ ICOMOS. 36 Paris, 27-29 mai 1991 1991 BCMI 2 Georgeta Pop Din şedinţele Comisiei Naţionale (martie-mai 37 1991) 1991 BCMI 2 Ina Postăvaru Iniţiative ECOVAST pentru satele României 39 1991 BCMI 2 * * * Protocoale de colaborare încheiate între Direcţia 42 Monumentelor Istorice şi instituţii de profil din Ungaria, Germania şi Franţa 1991 BCMI 2 Cezara Mucenic Arhitectura din România în context european. 44 Manifestări organizate cu ocazia centenarului Societăţii Arhitecţilor Români, 26 februarie -2 martie 1991 1991 BCMI 2 Elisabeta Ancuţa- Pe marginea Sesiunii de rapoarte asupra 46 Ruşinaru rezultatelor săpăturilor arheologice, campania 1990 1991 BCMI 2 Georgeta Stoica Dr. D. St. Pavlovic, Arhitecture traditionnelle 48 des Balkans, Yougoslavie, Athenes, 1990 1991 BCMI 2 Ioan Mareş „Guide technique” nr.1, Chauffage par panneax 49 radiants électriques de sol. Direction du Patrimoine, Mission technique (janvier 1990) 1991 BCMI 2 Ana Dobjanschi Expoziţia „Icoane româneşti din sec. XVI- 50 XVIII” 1991 BCMI 2 Nicolae Goga Necrolog: Arh. Constantin Joja 57 1991 BCMI 2 Alexandru Daia Curier 60 1991 BCMI 2 Radu Sc. Greceanu „Buletinul Comisiunii Monumentelor 62 Istorice” (1908-1945). „Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice” (1942-1943). Indici bibliografici (III) 1991 BCMI 3 Mihai Sorin Rădulescu Convorbire cu arh. Em. Miclescu 5 1991 BCMI 3 Ioana Cristache-Panait Biserici de lemn hunedorene. Documente de 10 istorie şi artă 1991 BCMI 3 Vasile Oprişan Consideraţii privind „Casa turcească” din 20 Timişoara 1991 BCMI 3 Gheorghe Diniţă Repertoriul monumentelor de tehnică populară 30 de pe Valea Gurghiului şi a Mureşului Superior 1991 BCMI 3 Dan Basarab-Nanu Pe marginea unor picturi pe lemn din sudul 40 Moldovei

244 1991 BCMI 3 Dan Mohanu Hurezi. O problemă complexă privind 51 conservarea patrimoniului artistic post-bizantin. Observaţii preliminare 1991 BCMI 3 Ioan Mareş Raport cu privire la umiditatea din ziduri şi 59 metode de eliminare 1991 BCMI 3 Ştefan Balş Sfaturi pentru tinerii arhitecţi restauratori 63 1991 BCMI 3 Andrei Pănoiu Un memoriu adresat de arh. A. Orăscu 64 Caimăcăniei Ţării Româneşti în 1848 1991 BCMI 3 Radu Popa Simpozionul privind moştenirea culturală, 65 organizat de Conferinţa pentru şi Colaborare în Europa (CSCE), Cracovia, 28 mai-7 iunie 1991 1991 BCMI 3 Georgeta Pop Din activitatea CNMASI 66 1991 BCMI 3 Georgeta Pop Colaborare româno-franceză în domeniul 67 restaurării monumentelor istorice 1991 BCMI 3 * * * Protocole de coopération concernant le 69 patrimoine architectural 1991BCMI 3 Georgeta Pop Conferinţa de presă organizată de DMASI cu 70 ocazia încheierii Protocolului de cooperare cu Direcţia Patrimoniului din Franţa 1991 BCMI 3 Elisabeta Ancuţa- Moment aniversar la Muzeul Satului 71 Ruşinaru 1991 BCMI 3 Doina Mândru Simpozionul de la Suceava – Civilizaţia 72 moldovenească în secolele XV-XVI 1991 BCMI 3 Ina Postăvaru Simpozionul de la Sibiu – Mărturii semnificative 75 ale civilizaţiei săteşti din Transilvania 1991 BCMI 3 Gh. Lanevschi Sesiunea ştiinţifică „Artă şi arhitectură. 78 Barocul”, Arad, 4-6 iunie 1991 1991 BCMI 3 Elisabeta Ancuţa- Vizită la Comisia teritorială Oltenia 78 Ruşinaru 1991 BCMI 4 Gheorghe Sion Mănăstiri vechi – mănăstiri noi 5 1991 BCMI 4 Aurelian Trişcu Agapia Veche 7 1991 BCMI 4 Virgiliu Z. Teodorescu Monumentul Eroilor pompieri 11 1991 BCMI 4 E. Kovacs Restauration Problems of Stone Façades in 15 Hungary 1991 BCMI 4 Sergiu Selian Bisericile armeneşti din România 16 1991 BCMI 4 Silvia Păun La valeur de l’architecture populaire roumaine 24 authentique 1991 BCMI 4 Dan D.Ionescu O veche casă bucureşteană în mahalaua 39 Dudescului – „Casa Cilibiului” 1991 BCMI 4 Sanda Ignat Arhitectul Ştefan Balş despre restaurarea 49 monumentelor istorice (interviu) 1991 BCMI 4 Aurelian Trişcu Ziua Porţilor deschise 58 1991 BCMI 4 Georgeta Pop Din şedinţele Comisiei Naţionale (iulie- 74 septembrie 1991) 1991 BCMI 4 * * * Constiutirea Secţiunii Parcurilor şi Siturilor 75 Naturale Istorice 1991 BCMI 4 Adriana Stroe Vizita unor membri ai Comitetului Internaţional 76 ICOMOS şi ai Comitetului Naţional German ICOMOS în România

245 1991 BCMI 4 Georgeta Pop Bursieri români ai DMASI în străinătate (1991) 77 1991 BCMI 4 Cristina Crăciun Simpozionul „Tehnici fotogrametrice şi de 78 teledetecţie în ingineria mediului”, Suceava, 1991 1991 BCMI 4 Nicola Gospodinov Cel de-al XIV-lea Simpozion Internaţional al 79 CIPA de la Delfi – Grecia 1991 BCMI 4 Sergiu Iosipescu Misiune de studii la Paris, în Languedoc, la 79 Marsilia şi Lyon 1991 BCMI 4 Gheorghe I. Cantacuzino Colocviul internaţional „Roma e le capitali 86 europee dell’archeologia” 1991 BCMI 4 Aurelian Stroe Simpozionul international „800 de ani de 87 la stabilirea primelor grupuri de saşi în Transilvania”, Bucureşti, noiembrie, 1991 1991 BCMI 4 Georgeta Stoica Kikos Kalagrou, Greek Traditional Architecture 90 Veroia 1991 BCMI 4 Dan Nicolae Busuioc- Din nou despre mănăstirea cisterciană Cârţa în 91 von Hasselbach legătură cu o contribuţie recentă: THALGOTT MICHAEL, Die Zisterzienser von Kerz. Zusammenhänge 1991 BCMI 4 Georgeta Pop O istorie a Bucureştilor în cărţi poştale ilustrate 95

1991 BCMI 4 Andrei Pippidi H.H. Stahl (necrolog) 96

1992 BCMI 1 Paul Binder Catedrala episcopală din Biertan 5

1992 BCMI 1 Peter Derer Unele aspecte privind conservarea bisericilor- 9 cetăţi ale saşilor din Transilvania 1992 BCMI 1 Hermann Fabini Biserica-cetate din Biertan 16

1992 BCMI 1 Marina Iliescu Consideraţii privind tipologia incintelor de 21 apărare ale bisericilor-cetăţi transilvănene 1992 BCMI 1 Tereza Sinigalia Pictură, sculptură şi artă decorativă la Biertan 28 1992 BCMI 1 Anne Heitz Quelques églises fortifiées de France: formes et 41 problématique 1992 BCMI 1 Peter Derer Reciclarea fondului clădit 45 1992 BCMI 1 Andrei Pănoiu Biserica „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu. 56 Portretele ctitorilor 1992 BCMI 1 Gheorghe I. Cantacuzino Cercetări arheologice la fortificaţiile de la 58 Hârşova 1992 BCMI 1 Corneliu Mirescu Hanul Dobrescu din Chiojdu, judeţul Buzău 68 1992 BCMI 1 Andrei Pănoiu Urmările cutremurului din 1838 71 1992 BCMI 1 Radu Popa Comitetul român ICOMOS în anul 1991 79 1992 BCMI 1 * * * UNESCO – Convenţia Patrimoniului Mondial 81 1992 BCMI 1 Virgil Pop Pentru o istorie a artei româneşti – Convorbire 83 cu academicianul Virgil Vătăşianu cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani 1992 BCMI 1 Cezara Mucenic Lista contractelor DMASI, 1991 87 1992 BCMI 1 Ştefan Petre Organizaţia “Tineretul şi patrimonial” 114 1992 BCMI 1 Aurelian Stroe Aventuri în Orient. Adrian Silvan Ionescu, Artă 115 şi document. Arta documentaristică în România secolului al XIX-lea, Ed. Meridiane, 1990

246 1992 BCMI 2 CNMASI Cazul Alba-Iulia 5 1992 BCMI 2 * * * Expoziţia “Monumentele României”, 1977-1989 9 1992 BCMI 2 Elisabeta Ancuţa- Masa rotundă “Monumentele României după 35 Ruşinaru 198” 1992 BCMI 2 Corina Popa Elemente de morfologie otomană din Ţara 37 Românească (sec. XVI-XVII) 1992 BCMI 2 Luminiţa Dumitriu Evoluţia fostei mănăstiri Cobia (judeţul 54 Dâmboviţa) în lumina cercetărilor arheologice 1992 BCMI 2 Florea Pavel Mircea Identificarea unei pietre de mormânt de la 66 începutul secolului al XVII-lea 1992 BCMI 2 Varvara Ionescu Restaurarea picturii la biserica de lemn din 68 Techirghiol 1992 BCMI 2 Radu Boroianu Comunicat al Ministerului Culturii 85 1992 BCMI 2 Cezara Mucenic Din şedinţele CNMASI 86 1992 BCMI 2 * * * Acordul Comitetului româno-maghiar pentru 87 monumente, ansambluri şi situri istorice 1992 BCM I 2 Georgeta Pop Conferinţă de presă 89 1992 BCMI 2 Elisabeta Ancuţa- Restaurarea ansamblului Cotroceni – artă şi 91 Ruşinaru meşteşug 1992 BCMI 2 Georgeta Pop Zilele arhitecturii şi urbanismului la Cluj, 8-10 91 aprilie 1992 1992 BCMI 2 Adrian Silvan Ionescu Szathmari – fotograf 93 1992 BCMI 2 Daniela Marcu Ars Transilvaniae, 1/1991 95 1992 BCMI 3 Aurelian Stroe Câmpulung – un oraş ameninţat 5 1992 BCMI 3 Radu Popa Muzeul Satului – Un caz viu sau dosar de 8 arhivă ? 1992 BCMI 3 * * * Din dosarul “Muzeul Satului” 10 1992 BCMI 3 Andrei Pănoiu Frescele de la Biserica Goranu 19 1992 BCMI 3 Gheorghe I. Cantacuzino Cercetări arheologice la mănăstirea Govora 21 1992 BCMI 3 Eugenia Greceanu Valori urbanistice şi arhitecturale ale oraşului 35 Constanţa văzute de arhitectul Dan Corneliu 1992 BCMI 3 Gheorghe Vecerdea Constanţa. Particularităţi arhitecturale în 40 evoluţia oraşului modern 1992 BCMI 3 Sergiu Nistor Asupra unor sisteme de inventariere a 42 patrimoniului cultural imobiliar 1992 BCMI 3 Andrei Pănoiu Moşii, sate, târguri şi oraşe. I. Râmnicul-Vâlcea 46 1992 BCMI 3 * * * Legea monumentelor, ansamblurilor şi siturilor 60 istorice (proiect) 1992 BCMI 3 Eugenia Greceanu Definiţiile termenilor folosiţi în Legea 69 monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice 1992 BCMI 3 * * * Regulament de organizare a Comisiilor zonale a 73 monumentelor ansamblurilor şI siturilor istorice 1992 BCMI 3 * * * Protocolul de colaborare încheiat între Comisia 76 Naţională şi Direcţia Muzeelor şi Colecţiilor şi Comisia Naţională şi Direcţia Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice 1992 BCMI 3 Cezara Mucenic Din şedinţele CNMASI 78

247 1992 BCMI 3 Elisabeta Ancuţa- Din activitatea Comisiei zonale Banat 80 Ruşinaru 1992 BCMI 3 Adriana Stroe Vizită la DMASI 82 1992 BCMI 3 T. O. Gheorghiu Crearea “Comisiei de istoria oraşelor din 83 România“ şi sesiunea de comunicări “Istoria oraşelor în cercetările istoriografice româneşti” 1992 BCMI 3 Daniela Marcu Cea de-a XXVI-a Sesiune naţională de rapoarte 84 privind rezultatele cercetărilor arheologice din anul 1991, Iaşi, 15-17 mai 1992 1992 BCMI 3 Viorica Pisică Simpozionul “Aspecte specifice ale restaurării 86 monumentelor istorice şi de arhitectură din judeţul Galaţi“ (Galaţi, 21 mai 1992) 1992 BCMI 3 Daniela Marcu Ephemeris Napocensis, nr.1/91 87 1992 BCMI 4 Peter Derer Reciclarea fondului clădit (II) 5 1992 BCMI 4 Oliver Velescu Remember: demolările. Reflecţii la un centenar 16 1992 BCMI 4 Andrei Pănoiu Monumente dispărute: Biserica de lemn din 21 satul Feţeni, comuna Goranu, judeţul Vâlcea 1992 BCMI 4 Tereza Sinigalia Model şi interpretare în arhitectura monastică 23 din Ţara Românească la mijlocul secolului al XVIII-lea 1992 BCMI 4 Gheorghe I. Cantacuzino Aspecte ale cercetării arheologice a oraşului 29 medieval din Ţara Românească 1992 BCMI 4 T. O. Gheorghiu Elemente de compoziţie spaţială şi 34 funcţionalitate urbanistică la începuturile oraşelor medievale româneşti extracarpatice 1992 BCMI 4 Andrei Pănoiu Moşii, sate, târguri şi oraşe. II. Târgu-Jiu 61 1992 BCMI 4 *** Convenţia pentru salvarea patrimoniului 73 architectural al Europei 1992 BCMI 4 *** Convenţia Europeană pentru protectţia 76 patrimoniului arheologic 1992 BCMI 4 Doina Mândru Conferinţă de presă la DMASI 80 1992 BCMI 4 Cezara Mucenic Raport de deplasare la Györ (Ungaria), 3-5 iunie 80 1992 1992 BCMI 4 Georgeta Pop Simpozionul “Principii de consolidare 82 antiseismică a monumentelor istorice”, Târgovişte, 3-5 iunie 1992 1992 BCMI 4 Aurelian Trişcu Duminică 20 septembrie. Ziua monumentelor – 83 Ziua Porţilor deschise 1992 BCMI 4 * * * Lista monumentelor propuse de DMASI 84 1992 BCMI 4 Georgeta Pop Ziua monumentelor 85 1992 BCMI 4 Sanda Voiculescu Necrolog – Profesorul Grigore Ionescu 87 1993 BCMI 1-2 Radu Popa Monumente, ansambluri şi situri istorice din 5 România - între Centrul şi Sud-Estul Europei 1993 BCMI 1-2 Peter Derer Reciclarea fondului clădit (III) 8 1993 BCMI 1-2 Cezara Mucenic Raportul dintre noile lăcaşuri de cult şi 20 monumentele istorice 1993 BCMI 1-2 Andrei Pănoiu Biserica de lemn din Glodeni, judeţul Gorj 22 1993 BCMI 1-2 Gh. I. Cantacuzino Cercetări arheologice din incinta fostei mânăstiri 26 Mărcuţa

248 1993 BCMI 1-2 Anca Brătuleanu, Liviu Curtea de la Sâmbureşti 35 Brătuleanu 1993 BCMI 1-2 Emil Crişan Restaurarea casei Hermes din Sibiu 39 1993 BCMI 1-2 Petre Munteanu-Beşliu Cercetări arheologice la casa Hermes din Sibiu 43 1993 BCMI 1-2 Cristina Crăciun Completări şi îndreptări la Lista siturilor 51 arheologice din Dobrogea (I) 1993 BCMI 1-2 Gabor Winkler Lucrări de restaurare în aşezări istorice din 54 Ungaria de vest (traducere şi adaptare de Daniela Marcu) 1993 BCMI 1-2 Ioan Mareş Mic îndrumar pentru studiul umidităţii în ziduri 61 (II) 1993 BCMI 1-2 Dan D. Ionescu Despre planificarea urbană şi ocrotirea 77 patrimoniului în Israel – convorbire cu arhitectul Joe Sevitzky consemnată de Dan Ionescu 1993 BCMI 1-2 Andrei Pănoiu Moşii, sate, tîrguri şi oraşe. III. Târgu-Neamţ 80 1993 BCMI 1-2 Marina Iliescu Arhitectul Günther Schuler la 88 de ani – 90 interviu realizat de Marina Iliescu 1993 BCMI 1-2 Elisabeta Ancuţa- Activitatea DMASI în perioada 1990-1992 94 Ruşinaru 1993 BCMI 1-2 Cezara Mucenic Din şedinţele DMASI, iulie-decembrie 1992 96 1993 BCMI 1-2 Elisabeta Ancuţa- Cum sunt apărate monumentele istorice ? – 100 Ruşinaru conferinţă de presă la DMASI 1993 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Raluca Sesiunea aniversară, Bucureşti, 29-31 octombrie 103 Verussi, Cristina 1992 Ionescu, Aurelian Stroe 1993 BCMI 1-2 Marina Iliescu Colocviul “Protecţia monumentelor şi 106 patrimoniului lor artistic împotriva delictelor şi distrugerilor voluntare”, Anvers, 3-6 noiembrie 1992 1993 BCMI 1-2 Daniela Marcu Colocviul “Burg şi modernitate”, Bistriţa, 26-27 106 noiembrie 1992 1993 BCMI 1-2 Ioan George Andron Sesiunea naţională de etnologie şi muzeologie 108 etnologică, Bran, 1-3 decembrie 1992 1993 BCMI 1-2 Adriana Stroe Monuments Historiques, nr.182, iulie-august 109 1992 1993 BCMI 1-2 Cristina Ionescu Historic Preservation, martie-aprilie 1992 110 1993 BCMI 1-2 Camelia Sandor Conseil de l’. Assemblée parlamentaire, 110 februarie 1992 1993 BCMI 1-2 Adrian Ioniţă Ephemeris Napocensis, II, 1992 111 1993 BCMI 1-2 Daniela Marcu Ars Transilvaniae, II, 1992 113 1993 BCMI 1-2 Sergiu Iosipescu Un mare ardelean: dr. Radu Popa (necrolog) 115 1993 BCMI 3-4 T. O. Gheorghiu Despre Iaşi (ce a fost, ce este, ce ar putea fi) 5 1993 BCMI 3-4 Elisabeta Ancuţa- “În Bucureşti nu-mi regăsesc amintirile” - 12 Ruşinaru interviu cu Alexandru Ciorănescu 1993 BCMI 3-4 Andrei Pănoiu Biserica de lemn din Bibeşti, judeţul Gorj 14 1993 BCMI 3-4 Anca Brătuleanu Curtea din Balaci, judeţul Teleorman, sfârşitul 17 secolului al XVII-lea 1993 BCMI 3-4 Gh. I. Cantacuzino Sondajele arheologice de la conacul Rosetti-Balş 23 din Pribeşti

249 1993 BCMI 3-4 Sergiu Iosipescu, G.M. Parcul şi palatul brâncovenesc de la Mogoşoaia 29 Cantacuzino – memoriu pentru reconstituirea integrală a sitului 1993 BCMI 3-4 Daniela Marcu Complexul roman de la Bumbeşti 32 1993 BCMI 3-4 Ion Scheletti Contribuţie la cunoaşterea arhitecturii bisericilor 39 româneşti din zid din judeţul Cluj 1993 BCMI 3-4 Ruxandra Nemţeanu Inventaire architectural du village de Micşuneşti 47 1993 BCMI 3-4 Sergiu Nistor Sistemul european de inventariere a 51 patrimoniului cultural 1993 BCMI 3-4 Andrei Pănoiu Moşii, sate, târguri şi oraşe. IV.Construirea unui 53 oraş liber numit Turnu-Măgurele 1993 BCMI 3-4 Elisabeta Ancuţa- Sesiunea de comunicări « Arta în spaţiul 62 Ruşinaru românesc », Bucureşti, 25-26 mai 1993 1993 BCMI 3-4 Aurelian Stroe Sesiunea de comunicări “Cercetări privind 62 patrimoniul cultural săsesc din Transilvania”, Cluj, octombrie, 1993 1993 BCMI 3-4 Dan Kissilievici Misiunea Apostolache 64 1993 BCMI 3-4 Doina Mândru Raport privind misiunea UNESCO la Probota 65 1993 BCMI 3-4 Elisabeta Ancuţa- Călătorie documentară în judeţul Vâlcea 68 Ruşinaru 1993 BCMI 3-4 Adriana Stroe Colaborare româno-germană 70 1993 BCMI 3-4 Aurelian Stroe Ion Băcănaru, Gh. Iacob, Harta schiturilor 70 şi a mânăstirilor din România, Ed. Fundaţia Anastasia, 1993 1993 BCMI 3-4 Ana Bârcă Muzeul westfalic în aer liber de la Detmold, 71 Germania 1993 BCMI 3-4 Daniela Marcu Muzeul Internaţional al Ceramicii de la Faenza 74

1993 BCMI 3-4 Viorica Pisică Expoziţie la Galaţi 75

1993 BCMI 3-4 Virgil Pop Virgil Vătăşianu (necrolog) 76

1994 BCMI 1-4 Sergiu Nistor Reabilitarea vechilor cartiere - între metodologie 5 şi strategie 1994 BCMI 1-4 Adina Nanu O fărădelege – Repictarea bisericii Bălteni, 7 judeţul Dâmboviţa 1994 BCMI 1-4 Gheorghe I. Cantacuzino Cercetări arheologice la mănăstirea Polovragi 11 1994 BCMI 1-4 Daniela Marcu Şantierul arheologic de la Drăuşeni 19 1994 BCMI 1-4 Florin Dobrescu Architecture et paysage des églises fortifiées de 25 Transylvanie 1994 BCMI 1-4 Adriana Stroe, Aurel Localitatea Cincu; judeţul Braşov – Propuneri 32 Stroe pentru impunerea calităţii de zonă protejată 1994 BCMI 1-4 Ioan Mareş Sisteme de încălzire a bisericilor 43 1994 BCMI 1-4 Andrei Pănoiu Moşii, sate, târguri şi oraşe. V. Brăila 49 1994 BCMI 1-4 Oliver Velescu Un concurs de pictură din anul 1904. Documente 61 inedite privind istoria restaurării murale 1994 BCMI 1-4 Cezara Mucenic Activitatea CNMASI în anul 1993 77

250 1994 BCMI 1-4 Adriana Stroe Vizita delegaţiei ICOMOS german la DMASI 79

1994 BCMI 1-4 Daniela Marcu Seminarul internaţional “Protejarea şi punerea 80 în valoare a siturilor arheologice”, Dijon, 13-21 septembrie 1993 1994 BCMI 1-4 Raluca Verussi, Cristina Simpozionul “Teoria şi practica reabilitării 81 Vărzaru monumentelor istorice”, Tuşnad, 21-26 februarie 1994 1994 BCMI 1-4 Sergiu Iosipescu Expoziţia “Zsàmbek - Restaurarea bisericii şi a 82 mănăstirii premontreene”, februarie 1994 1994 BCMI 1-4 Adriana Stroe Ars Transilvaniae, T. 3/1993 84

1994 BCMI 1-4 Vlad Bulat Materiale de istorie şi muzeografie, T. XI/1992 85 1994 BCMI 1-4 Daniela Marcu Marie Claire Berduçon, La consérvation en 86 archéologie, Paris, Ed. Masson, 1990 1994 BCMI 1-4 Sergiu Iosipescu Dinu C. Giurescu: Distrugerea trecutului 88 României, Bucureşti, 1994 1994 BCMI 1-4 Andrei Pippidi Ioan Opriş: Comisiunea Monumentelor Istorice, 89 Ed. Enciclopedică, 1994 1994 BCMI 1-4 Sanda Ignat Ştefan Balş (necrolog) 91 1994 BCMI 1-4 Alexandru Ligor, Inventarul fondului CMI din arhiva DMASI 92 Anellise Ilinca, Iuliu (partea I, A-B) Şerban 1995 BCMI 1-2 Sergiu Iosipescu Comisiunea Monumentelor Istorice şi peisajul 5 istoric 1995 BCMI 1-2 Anca Brătuleanu Ipoteze. De la “Albumele de modele” la 7 reşedinţele brâncoveneşti 1995 BCMI 1-2 Oliver Velescu Uşile unui iconostas bănăţean de la începutul 12 secolului al XIX-lea 1995 BCMI 1-2 Liviu Brătuleanu Propuneri de punere în valoare a unui 32 patrimoniu ameninţat cu dispariţia – bisericile cu pictură exterioară din zona colinară a Valahiei 1995 BCMI 1-2 Dan Căceu Pictură murală de la biserica Sf. Gheorghe din 38 Beregsăul Mare, jud. Timiş 1995 BCMI 1-2 Marina Iliescu Aspecte legate de restaurarea unui ansamblu de 38 arhitectură civilă din epoca Renaşterii – case din Piaţa Primăriei Braşov, nr. 15-16 1995 BCMI 1-2 Hanna Derer Evaluarea patrimoniului arhitectural. Studiu de 49 caz: Bucureşti 1995 BCMI 1-2 Petre Oprea Sculpturi decorative de pe clădiri bucureştene de 55 la începutul veacului XX 1995 BCMI 1-2 Teodora Speranţia Repertoriul monumentelor de for public şi 60 -Diaconescu, Adrian- funerare ale sculptorilor Storck existente în Silvan Ionescu, Lucian Bucureşti şi în teritoriul aferent (partea I) Maşek, Alexandru Seferovici 1995 BCMI 1-2 Eugenia Greceanu Reluarea activităţii de protecţie a monumentelor 87 istorice din România după desfiinţarea în 1948 a Comisiunii Monumentelor Istorice 1995 BCMI 1-2 Eugenia Greceanu Procesele-verbale ale şedinţelor de avizare 91 organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, cu începere din 1952

251 1995 BCMI 1-2 Cezara Mucenic Activitatea CNMASI în 1993, partea a II-a 96

1995 BCMI 1-2 Elisabeta Ruşinaru Muzeul Gorjului la 100 de ani, Târgu-Jiu, 6-8 101 octombrie 1994 1995 BCMI 1-2 Marina Iliescu Sesiunea anuală a restauratorilor din Austria, 102 Graz, septembrie 1994 1995 BCMI 1-2 Elisabeta Ruşinaru Buletin Informativ, nr. 4-5/1993 104 1995 BCMI 3-4 Peter Derer Intervenţiile pe clădiri şi statutul de monument 9 1995 BCMI 3-4 Sanda Voiculescu Dilemele restaurării. Între conservare integrală şi 11 compromisurile necesare 1995 BCMI 3-4 Liviu Brătuleanu Cuhnia de la Broşteni. O particularitate în 16 boltirea monumentelor istorice din Ţara Românească 1995 BCMI 3-4 Hanna Derer Despre activitatea de construcţii în Sibiul 21 secolului al XVIII-lea 1995 BCMI 3-4 Petre Munteanu-Beşliu Cetatea medievală de la Sadu 36 1995 BCMI 3-4 Dan Ionescu Arcul de Triumf din Bucureşti 45 1995 BCMI 3-4 Teodora Speranţia – Repertoriul monumentelor de for public şi 62 Diaconescu, Adrian- funerare ale sculptorilor Storck existente în Silvan Ionescu, Lucian Bucureşti şi în teritoriul aferent. Monumente de Maşek, Alexandru for public (II) Seferovici 1995 BCMI 3-4 Adriana Stroe, Aurelian Valchid-Waldhüten 122 Stroe 1995 BCMI 3-4 Florin Dobrescu Necesitatea organizării unui serviciu de evidenţă 131 1995 BCMI 3-4 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale Şedinţelor de avizare 139 organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, 1953 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe Valoarea de monument istoric a satelor din zona 5 de colonizare săsească din Transilvania 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe Proiectul comun româno-german de inventariere 9 a patrimoniului cultural-artistic al localităţilor de colonizare săsească din Transilvania 1996 BCMI 1-2 Corina Popa Arhitectura rurală şi arhitectura de tip urban în 10 Râşnov şi Cristian (jud.Braşov) între 1820-1910 1996 BCMI 1-2 Monica Lotreanu Semnalarea unor elemente specifice arhitecturii 24 orăşeneşti în fondul rezidenţial al comunei Biertan 1996 BCMI 1-2 Corina Popa Consideraţii privind tipologia pivniţelor din 35 Biertan 1996 BCMI 1-2 Ruxandra Beldiman Tipologii de gospodării din satul Richiş 45 1996 BCMI 1-2 Cecilia Teodoru Sisteme constructive ale şarpantelor în 53 localităţile Râşnov şi Cristian 1996 BCMI 1-2 Ruxandra Beldiman Râşnov. Fişă de localitate 57 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer-Tartlau. Fişă de inventariere monumente 72 Stroe 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer – Biserica Ortodoxă 84 Stroe

252 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer. Şcoala 86 Stroe 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer. Gospodărie 87 Stroe 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer. Gospodărie 88 Stroe 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer. Casă 89 Stroe 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer. Ansamblu moară de apă cu locuinţă 90 Stroe 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Prejmer. Cimitir evanghelic 91 Stroe 1996 BCMI 1-2 Eugenia Greceanu Reluarea activităţii de protecţie a monumentelor 92 istorice din România după desfiinţarea în 1948 a Comisiunii Monumentelor Istorice. Procesele verbale ale Şedinţelor de avizare organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii cu începere din 1952 (partea a III-a) 1996 BCMI 1-2 Oliver Velescu Indicele Proceselor verbale ale Comisiei de 98 avizare a CSCAS, 1952-1967 1996 BCMI 1-2 Corina Popa Salonul internaţional al patrimoniului – 112 conservare, restaurare, reconstituire, Paris, 6-9 aprilie 1995 1996 BCMI 1-2 Liviu Brătuleanu Cursurile Universităţii de vară pentru 113 monumente istorice, Eger, Ungaria 1996 BCMI 1-2 Cristina Ionescu Ziua Porţilor Deschise, septembrie 1995 114 1996 BCMI 1-2 A. Stroe Simpozion româno-german, Sibiu, 3-5 115 noiembrie 1995 1996 BCMI 1-2 Liviu Brătuleanu Atelierul “Patrimoniul arhitectural în zone 116 seismice”, Bucureşti, 3-5 noiembrie 1995 1996 BCMI 1-2 Adriana Stroe Topografia monumentelor din Transilvania, vol. 117 I 1996 BCMI 1-2 Viorica Pisică Expoziţia “Galaţii în imagini de epocă” 117

1996 BCMI 1-2 Andrei Pippidi Constantin Bălan, Inscripţii medievale şi din 118 epoca modernă a României. Judeţul istoric Argeş, sec. XIV - 1848 1996 BCMI 1-2 Constantin Chirculescu Expoziţie comemorativă. Arta lui Nicolai 119 Georgescu îşi omagiază autorul la Bucureşti 1996 BCMI 1-2 Sergiu Dinculescu Expoziţie comemorativă. Nostalgie la o torţă 120 (Nicolai Georgescu) 1996 BCMI 3-4 Sergiu Nistor Operaţiuni complexe de reabilitare a 5 patrimoniului arhitectural în centre istorice 1996 BCMI 3-4 Peter Bugod Le Cardo de Jérusalem - intégration et 23 restauration 1996 BCMI 3-4 Marina Iliescu Cetatea Făgăraş - restaurare şi punere în valoare 32 1996 BCMI 3-4 Irina Popa Les peintures murales du Pays du Zarand au 38 début du XV-ème siècle. Considération sur la technique de la peinture murale 1996 BCMI 3-4 Petre Munteanu-Beşliu Cercetări arheologice la biserica nobiliară, astăzi 49 dispărută, de la Dumbrăveni, judeţul Sibiu

253 1996 BCMI 3-4 Petre Oprea Clădiri din Bucureşti cu sculpturi decorative pe 58 faţade (II) 1996 BCMI 3-4 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale Şedinţelor de avizare 68 organizate de Comitetul de Stat pentru arhitectură şi construcţii, partea a IV-a, mai-iulie 1953 1996 BCMI 3-4 Sergiu Nistor Patrimoniul românesc în contextul 84 reglementărilor internaţionale ale protecţiei patrimoniului cultural 1996 BCMI 3-4 Andrei Pippidi Legea monumentelor istorice - proiect pregătit 89 pentru Societatea Academică din România 1996 BCMI 3-4 Marius Porumb Raport asupra participării delegaţiei Comitetului 91 Naţional Român la cea de-a XI-a Adunare Generală ICOMOS, Sofia, 5-9 octombrie 1996 1996 BCMI 3-4 Alexandru Avram, Ioan Aspecte privind ocrotirea monumentelor istorice 93 Bucur în judeţul Sibiu în perioada 1990-1996 1996 BCMI 3-4 Dukret Geza Activitatea Comitetului pentru protecţia 96 monumentelor istorice şi a locurilor comemorative din Crişana şi Banat 1996 BCMI 3-4 Marina Iliescu Destinul locuinţelor nobiliare central est- 97 europene. Simpozionul internaţional de la Tuşnad, martie 1996 1996 BCMI 3-4 Liviu Brătuleanu Posibilităţi de integrare a patrimoniului cultural 101 românesc în programele intinerariilor culturale ale Consiliului Europei. Realităţi şi perspective 1996 BCMI 3-4 Liviu Brătuleanu Simpozionul şi expoziţia “Principesa Martha 105 Bibescu între arhitectură şi literatură”, 18-21 octombrie 1996 1996 BCMI 3-4 Liviu Brătuleanu Primul seminar internaţional dedicat reabilitării 108 patrimoniului arhitectural din România, Bucureşti, World Trade Center, 28-29 noiembrie 1996 1996 BCMI 3-4 *** Sentimentul federal, prezentarea tezei de 109 doctorat a lui Alexandru Cornescu, Bucureşti, ianuarie 1997 1996 BCMI 3-4 Marina Iliescu Expoziţia U.N.R.M.I. “Restaurarea 111 monumentelor istorice din România” 1996 BCMI 3-4 Iuliu Şerban Inventarul fondului CMI din arhiva DMI, partea 112 a II-a (C) 1997 BCMI 1-4 Petre Munteanu-Beşliu Primăria Veche - 500 de ani din istoria Sibiului 5 1997 BCMI 1-4 Hermann Fabini Vechea Primărie sibiană 6 1997 BCMI 1-4 Irmgard Sedler Tavanul casetat din Primăria Veche - mărturie 22 a dorinţei de reprezentaţie socială a burgheziei transilvănene la sfârşitul secolului al XVII-lea 1997 BCMI 1-4 Olga Beşliu Reprezentări grafice ale Primăriei Vechi din 28 Cabinetul de stampe al Muzeului Brukenthal 1997 BCMI 1-4 Liliana Popa Două documente despre amenajări la Primăria 31 Veche în secolul al XIX-lea 1997 BCMI 1-4 Ioan Albu Die Inschriften am Hermannstädter Alten 32 Rathaus

254 1997 BCMI 1-4 Oltea Dudău Egregius Magister Camerarius Urbis Cibiniensis 36 Thomas Altemberger 1997 BCMI 1-4 Ioan Hapca Sibiu - Date geomorfologice şi geologice 38

1997 BCMI 1-4 Petre Munteanu-Beşliu Cercetări arheologice de la Primăria Veche din 39 Sibiu 1997 BCMI 1-4 Thomas Nägler, Martin Primăria Veche - Turnul de locuit 50 Rill, Petre Munteanu- Beşliu 1997 BCMI 1-4 Petre Munteanu-Beşliu Groapa cu gunoaie arse de la Primăria Veche 55

1997 BCMI 1-4 Horst Klusch Keramikfunde aus den 17. und 18. Jahrhundert 59 im Alten Rathaus von Hermannstadt 1997 BCMI 1-4 Silvia Galea Ceramică modernă descoperită la Primăria 66 Veche, Sibiu - Analiza statistică 1997 BCMI 1-4 S. Luca, N. Boroffka Noi descoperiri preistorice din Sibiu 75 1997 BCMI 1-4 Livia Bucşă, Alexandru Analiza fragmentelor osoase descoperite în 79 Dobrescu groapa de gunoi de la Primăria Veche din Sibiu 1997 BCMI 1-4 Petre Munteanu-Beşliu Cercetări inter- şi multidisciplinare de la 81 Primăria Veche din Sibiu: stadiu şi perspective 1997 BCMI 1-4 Agata Olariu Characterization of the Fourteenth-Century Bell- 89 Casting Pit from the Old Town Hall in Sibiu, Romania 1997 BCMI 1-4 N. Deac, M. Guttmann, Primăria Veche: analiza probelor de mortar 94 V. Ciuntu 1997 BCMI 1-4 Dan Botezatu Expertiza paleoantropologică asupra 98 materialelor osteologice descoperite în curtea mică a Primăriei Vechi 1997 BCMI 1-4 Eugenia Greceanu Procesele-verbale ale Şedinţelor de avizare 99 organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii 1997 BCMI 1-4 Cezara Mucenic Noua Comisie Naţională a Monumentelor 113 Istorice 1997 BCMI 1-4 Daniela Enescu Simpozionul ştiinţific internaţional de teoria 115 şi practica reabilitării monumentelor istorice, Tuşnad, 16-23 martie 1997 1997 BCMI 1-4 Daniela Popescu Conferinţa “Notre Diversité Créatrice” asupra 118 Raportului Comisiei mondiale pentru cultură şi dezvoltare, Jablona (Polonia), 6-7 mai 1997 1997 BCMI 1-4 Marina Iliescu Simpozionul Culturii Renascentiste “Castele din 119 secolele XV-XVII din partea estică a bazinului carpatin”, Sárospatak (Ungaria), 1-6 octombrie 1997 1997 BCMI 1-4 Valeriu-Eugen Drăgan Andrei Pănoiu, Arhitectura tradiţională 120 gorjeană 1997 BCMI 1-4 Iuliu Şerban Inventarul Fondului CMI din arhiva DMI (III, 122 D-H) 1998 BCMI 1-2 Sergiu Nistor Sensul şi rolul juridic al documentelor 11 internaţionale 1998 BCMI 1-2 Cezara Mucenic, Lista principalelor Carte şi Convenţii europene 12 Mariana Niţelea şi internaţionale

255 1998 BCMI 1-2 Mariana Niţelea, Sergiu Norme juridice internaţionale ratificate de 13 Nistor România până în prezent 1998 BCMI 1-2 Cezara Mucenic, Carte internaţionale şi europene privind 14 Mariana Niţelea protejarea monumentelor istorice - istoric şi evoluţia conceptelor 1998 BCMI 1-2 Rodica Crişan Metodă de analiză şi decizie în reabilitarea 16 clădirilor, pe baza conceptului de performanţă 1998 BCMI 1-2 Mircea Crişan Stabilirea tipului de intervenţie în restaurarea 20 structurală 1998 BCMI 1-2 *** Convenţia de la Haga, privind protejarea 25 patrimoniului cultural în caz de conflict armat, 1954 1998 BCMI 1-2 *** Carta de la Veneţia privind conservarea şi 39 restaurarea monumentelor istorice, 1964 1998 BCMI 1-2 *** Convenţia privind patrimoniul cultural şi natural 41 mondial, UNESCO, 1972 (trad. Sergiu Nistor) 1998 BCMI 1-2 *** Carta europeană a patrimoniului arhitectural, 48 Amsterdam, 1975 1998 BCMI 1-2 *** Declaraţia de la Amsterdam, 1975 (trad. Rodica 50 Crişan) 1998 BCMI 1-2 *** Carta turismului cultural, ICOMOS, 1976 55 1998 BCMI 1-2 *** Carta de la Florenţa, ICOMOS, 1982 57 1998 BCMI 1-2 *** Convenţia de la Granada privind salvgardarea 60 patrimoniului arhitectural european, Consiliul Europei, 1985 (trad. Rodica Crişan) 1998 BCMI 1-2 *** Carta de la Toledo privind conservarea oraşelor 64 şi zonelor istorice, ICOMOS, 1986 (trad. Sergiu Nistor) 1998 BCMI 1-2 *** Carta de la Washington privind salvgardarea 66 oraşelor istorice, ICOMOS, 1987 (trad. Rodica Crişan) 1998 BCMI 1-2 *** Carta de la Bura, ICOMOS, 1987 68 1998 BCMI 1-2 *** Carta de la Lausanne, pentru protecţia şi 81 gestiunea patrimoniului arheologic, ICOMOS, 1990 (trad. Ioana Bogdan Cătăniciu) 1998 BCMI 1-2 *** Convenţia de la La Valetta - revizuită -, Consiliul 84 Europei pentru protejarea patrimoniului arheologic european, 1985-1986 1998 BCMI 1-2 *** Carta de la Sofia privind protecţia patrimoniului 88 subacvatic, ICOMOS, 1996 1998 BCMI 1-2 *** Convenţia UNIDROIT privind bunurile culturale 92 furate sau exportate ilicit, Consiliul Europei 1998 BCMI 1-2 *** Cartele italiene de restaurare (Rodica Crişan) 98

1998 BCMI 1-2 *** Convenţia de la New Delhi, recomandări 110 definind principiile internaţionale de aplicat în domeniul săpăturilor arheologice, UNESCO, 1956 (trad. Ioana Bogdan Cătăniciu) 1998 BCMI 1-2 *** Recomandări referitoare la protejarea bunurilor 115 culturale periclitate de lucrări publice sau private - extrase - UNESCO, 1968 (selecţie şi traducere Sergiu Nistor)

256 1998 BCMI 1-2 *** Recomandări referitoare la protecţia la nivel 117 naţional a patrimoniului cultural şi natural, extrase, UNESCO, 1972 (selecţie şi trad. Sergiu Nistor) 1998 BCMI 1-2 *** Recomandări referitoare la protejarea şi rolul 119 contemporan al zonelor istorice - exrase - UNESCO, Nairobi, 1976 (selecţie şi trad. Sergiu Nistor) 1998 BCMI 1-2 Mariana Niţelea “Împreună pentru protecţia monumentelor” - 125 masă rotundă organizată la sediul GDS, aprilie 1998 1998 BCMI 1-2 Eugenia Greceanu Procesele-verbale ale Şedinţelor de avizare 126 organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, partea a VI-a 1998 BCMI 1-2 Liliana Roşiu Patrimoniul universal. Natura şi cultura protejate 143 de UNESCO. Europa Centrală şi de Nord, ed. Schei, Braşov 1998 BCMI 1-2 Iuliu Şerban Inventarul fondului CMI din arhiva DMI ( I – L) 145 1998 BCMI 3-4 Cornelia Stoica Istoricul legislaţiei privind ocrotirea 7 patrimoniului arheologic imobil şi mobil, cu privire specială la secolul al XIX-lea 1998 BCMI 3-4 Thomas Naegler, Petre Fortificaţii medievale la marginea voievodatului 13 Munteanu-Beşliu Transilvaniei: Cetatea de la Răşinari, jud. Sibiu 1998 BCMI 3-4 Liviu Brătuleanu Les Koulas de Roumanie, XVI-ème - XVIII-ème 19 1998 BCMI 3-4 Petre Oprea Sculpturi decorative de pe clădiri bucureştene de 24 la sfârşitul veacului al XIX-lea şi începutul celui următor ( III) 1998 BCMI 3-4 Laurenţiu T. Spoială Consolidări de biserici - probleme specifice 39 1998 BCMI 3-4 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale Şedinţelor de avizare 47 organizate de Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, partea a VI-a, nov.- dec., 1953 1998 BCMI 3-4 Liviu Brătuleanu Prezenţe româneşti - Salonic 1997 63 1998 BCMI 3-4 Vasile Crişan, Alexe Sinteza lucrărilor colocviului “Sibiu - confluenţe 70 Tatu europene”, 12-15 mai 1998 1998 BCMI 3-4 Petre Munteanu-Beşliu Un punct de vedere critic asupra lucrărilor 72 colocviului “Sibiu - confluenţe europene” 1998 BCMI 3-4 Marin Neagu A XXXII-a Sesiune anuală de rapoarte 74 arheologice, Călăraşi, 20-24 mai 1998 1998 BCMI 3-4 Sanda Voiculescu Cezara Mucenic, Bucureşti - Un veac de 77 arhitectură civilă, Ed. Silex, 1997 1998 BCMI 3-4 Marina-Ruxandra G. I. Ionescu-Gion, Istoria Bucureştilor, 1998 79 Iliescu 1998 BCMI 3-4 Doina Florea, Sanda In memoriam ELENA POPA, O făptură de abur 80 Ignat 1998 BCMI 3-4 Iuliu Şerban Inventarul fondului CMI din arhiva DMI ( M – 81 T) 1999 BCMI 1-4 Oliver Velescu Intenţia de demolare a Coloanei Infinitului 5 (1951) sau cum au devenit sculpturile lui Brâncuşi de ’’Inspiraţie Folclorică ``

257 1999 BCMI 1-4 Anca Brătuleanu Ansamblul de la Coţofenii din Faţă, Dolj, Studiu 17 istoric - arhitectural (raport preliminar) 1999 BCMI 1-4 Dana Mihai Materiale şi tehnici de construcţie documentate 29 arheologic în grupa monumentelor religioase şi civile din Ţara Românească, sec. XVI-XVII 1999 BCMI 1-4 Raluca Iosipescu, Sergiu Ansamblul caselor domneşti brâncoveneşti de la 40 Iosipescu Potlogi 1999 BCMI 1-4 Petre Munteanu-Beşliu Fortificaţiile medievale de la Tălmaciu şi Turnul 47 Spart, Raport arheologic preliminar 1999 BCMI 1-4 Zeno K. Pinter, Marian Cercetările arheologice de la biserica Sf. Nicolae 60 I. Ţiplic din Hunedoara 1999 BCMI 1-4 Raluca Iosipescu, Sergiu Castelul Bethlem - Criş, jud. Mureş. Raport de 68 Iosipescu cercetare arheologică 1999 BCMI 1-4 Cristian Moisescu Din nou despre Tismana 80 1999 BCMI 1-4 Cristian Luca Activitatea ctitoricească a lui Petru Cercel 93 (1583-1585), expresie a unei politici culturale consecvente 1999 BCMI 1-4 Ruxandra Nemţeanu Fostele clădiri ale Legaţiei austro-ungare (str. 102 Dem. Dobrescu, nr. 7-9, Bucureşti). Studiu istoric-arhitectural 1999 BCMI 1-4 Elena Ploşniţă Despre un centru de cultură al Basarabiei 131 interbelice 1999 BCMI 1-4 Florin Dobrescu Situaţia patrimoniului în Austria 138 1999 BCMI 1-4 Anca Brătuleanu Raport privind participarea la UNESCO World 141 Heritage Regional Thematic Meeting, Bialystak, Polonia, 29 septembrie - 4 octombrie 1999 1999 BCMI 1-4 *** SIMPOZIONUL “Concepte şi tematici de 142 restaurare”, Focşani 26-29 Mai 1999 1999 BCMI 1-4 Sabin Adrian Luca Descrierea cercetărilor arheologice sistematice 171 de la Turdaş-Luncă- campaniile de cercetare sistematică ale anilor 1992-1995 1999 BCMI 1-4 Cezara Mucenic Povestea caselor. Bucureşti - oraşul pierdut 186 1999 BCMI 1-4 Iuliu Şerban Inventarul arhivei C.M.I. (S –Z) 189 2000 BCMI 1-4 Florin Dobrescu Proiect de consolidare şi restaurare a bisericii 7 ortodoxe “Sf. Gheorghe” - sat Bicsad, jud. Covasna 2000 BCMI 1-4 Ruxandra Nemţeanu Palatul Legaţiei Elene. Scurt istoric 29 2000 BCMI 1-4 Dan D. Ionescu Proiectul primei capele a Legaţiei Regatului 41 Helen din Bucureşti 2000 BCMI 1-4 Ioan George Andron Evoluţia istorică a oraşului Dumbrăveni - jud. 45 Sibiu 2000 BCMI 1-4 Sorana Georgescu Istoricul realizării “Coloanei fără sfârşit” din 56 Gorjan Târgu-Jiu (1936-1937) 2000 BCMI 1-4 *** Cronologia evenimentelor privind restaurarea 89 “Coloanei fără sfârşit” 2000 BCMI 1-4 Rodica Crişan Principii de restaurare (Coloana fără sfârşit) 94 2000 BCMI 1-4 Dorin Dănilă Restaurarea modulelor şi a stâlpului central 104 (Coloana fără sfârşit)

258 2000 BCMI 1-4 Mircea Crişan Restaurarea structurală a stâlpului central 136 (Coloana fără sfârşit) 2000 BCMI 1-4 Tatiana Pogonat Instrucţiuni privind executarea mortarelor de var 143 pe ziduri de cărămidă şi piatră 2000 BCMI 1-4 Simona Samoilă, Viorel Analiza comparativă a unor probe de mortar 148 Ciuntu, Petre Munteanu- prelevate de la fortificaţiile medievale din sudul Beşliu Transilvaniei şi Ţara Loviştei 2000 BCMI 1-4 Marta Guttmann, Viorel Analiza probelor de mortar prelevate la 160 Ciuntu săpăturile arheologice de la Palatul Brukenthal (Sibiu) 2000 BCMI 1-4 Cezara Mucenic Inventarierea patrimoniului construit al unei 165 străzi bucureştene. Propunere metodologică 2000 BCMI 1-4 Raluca Iosipescu Metodologia cercetării şi protejării patrimoniului 172 maritim şi fluvial 2000 BCMI 1-4 Ruxandra Nemţeanu Metodologia evidenţei monumentelor istorice 175 (rezumat) 2000 BCMI 1-4 Sergiu Iosipescu Cercetarea şi restaurarea patrimoniului 186 arheologic 2000 BCMI 1-4 Eugenia Greceanu Procesele verbale ale Şedinţelor de avizare 190 organizate de Direcţia Generală a Monumentelor Istorice din Comitetul de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii, cu începere din 1952. Stadiul publicării 2000 BCMI 1-4 *** European Landscape Convention - Florence 228 2000 2000 BCMI 1-4 *** Legea nr. 182/2000 privind protejarea 237 patrimoniului cultural naţional mobil 2000 BCMI 1-4 *** Ordonanţa de urgenţă nr. 228/2000 privind 258 protejarea monumentelor istorice 2000 BCMI 1-4 *** Ordonanţa nr. 43/2000 privind protecţia 280 patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional 2000 BCMI 1-4 *** Ordinul ministrului culturii nr. 2032/1999 290 pentru înfiinţarea Comisiei de Atestare în domeniul Monumentelor Istorice şi aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a experţilor în domeniul protejării monumentelor istorice şi a specialiştilor în domeniul conservării şi restaurării monumentelor istorice 2000 BCMI 1-4 *** Ordonanţa nr. 47/2000 privind stabilirea unor 304 măsuri de protecţie a monumentelor istorice ce fac parte din Lista Patrimoniului Mondial 2000 BCMI 1-4 *** Ordinul ministrului Culturii nr. 2080/2000 309 privind lista membrilor Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi componenţa structurilor acesteia 2000 BCMI 1-4 *** Ordinul Ministrului Culturii nr. 2092/2000 327 referitor la Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice

259 2000 BCMI 1-4 *** Ordinul nr. 2013/2000 privind aprobarea 336 criteriilor generale pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice 2000 BCMI 1-4 *** Cartea albă a monumentelor 342 2000 BCMI 1-4 Eugenia Greceanu In memoriam Tatiana Pogonat 350 2001-2005 1 Mircea Iliescu Vasile Drăguţ – câteva lecţii de atitudine şi de 11 BCMI ţinută 2001-2005 1 Ioan Opriş Vasile Drăguţ, fondator de sistem cultural 16 BCMI 2001-2005 1 Petre Oprea Amintiri despre Vasile Drăguţ 19 BCMI 2001-2005 1 Cezara Mucenic Domnul rector Vasile Drăguţ 21 BCMI 2001-2005 1 Barbu Cioculescu Vasile Drăguţ, camaradul de la colegiul “Sf. 24 BCMI Sava” şi prietenul de o viaţă 2001-2005 1 Constantin Blendea Mărturisiri despre Vasile Drăguţ 27 BCMI 2001-2005 1 Gheorghe Leahu În memoria profesorului Vasile Drăguţ 30 BCMI 2001-2005 1 Sorin Dumitrescu Testamentul iconografic al lui Vasile Drăguţ 32 BCMI 2001-2005 1 Gabriela Pătulea Drăguţ Cuvânt de mulţumire 36 BCMI 2001-2005 1 Oliver Velescu 1945, un an dramatic din istoria CMI 37 BCMI 2001-2005 1 Virgiliu Z. Teodorescu Vasile Drăguţ şi ansamblul istoric “ Mihai Vodă” 39 BCMI din Bucureşti 2001-2005 1 Peter Derer Atelierul de Integrare din Institutul de arte 48 BCMI plastice “Nicolae Grigorescu” – Bucureşti 2001-2005 1 Sergiu Iosipescu Discuţii şi controverse privitoare la 51 BCMI monumentele istorice în ultimii treizeci de ani 2001-2005 1 Gheorghe Cantacuzino Observaţii arheologice privind pridvorul bisericii 55 BCMI “ Radu Vodă” din Bucureşti 2001-2005 1 Nicolae Puşcaşu, Voica Prima biserică a mânăstirii “Sfântul Sava” din 64 BCMI Puşcaşu Iaşi 2001-2005 1 Lia Bătrîna, Adrian Despre acoperământul de mormânt al 80 BCMI Bătrîna Episcopului Leontie de la Rădăuţi 2001-2005 1 Mira Dordea Pictura exterioară a monumentelor de arhitectură 84 BCMI din Moldova – o ipoteză asupra influenţei picturii exterioare a monumentelor civile şi religioase din Germania şi Transilvania 2001-2005 1 Dana Jenei Imaginea Fecioarei cu Pruncul între Sfinte de la 86 BCMI Biserica Neagră din Braşov 2001-2005 1 Liana Tugearu O reprezentare iconografică aparte ilustrată de 95 BCMI două manuscrise ruseşti din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României 2001-2005 1 Adrian-Silvan Ionescu Pictori în slujba principelui Carol I 99 BCMI 2001-2005 1 Tereza Sinigalia Pridvoare cu clopotniţă în arhitectura Ţării 107 BCMI Româneşti din secolul al XVII-lea

260 2001-2005 1 Dan Mohanu Vasile Drăguţ, creator sau purtător de doctrină în 110 BCMI domeniul restaurării operei de artă? 2001-2005 1 Irina Mardare Restaurare – Ştiinţă – Artă 117 BCMI 2001-2005 1 Dan D. Ionescu Biserica “Sfinţii Apostoli” a mănăstirii Hotărani: 124 BCMI date preliminare în vederea reconstituirii turlei de pe pronaos şi a restaurării pridvorului 2001-2005 1 Şerban Popescu Dolj Odiseea unei biserici de lemn (actual, pe Valea 138 BCMI Cormăii, jud. Bistriţa Năsăud) 2001-2005 1 Hanna Derer Biserica fortificată din Moşna / Meschen. 141 BCMI Certitudini şi ipoteze 2001-2005 1 Mihai Opreanu Moşna – Biserica evanghelică fortificată. 148 BCMI Probleme de conservare şi restaurare 2001-2005 1 Liviu Brătuleanu Et in Athos ego 155 BCMI 2001-2005 1 Kovacs Iosef Monitorizarea monumentelor UNESCO 163 BCMI 2001-2005 1 Iozefina Postăvaru Vasile Drăguţ. Repere biografice. Opera. 168 BCMI 2001-2005 1 Ruxandra Nemţeanu ITER – Metodă operativă de abordare a zonelor 193 BCMI cu potenţial balnear. Studiu pilot: tradiţie şi dezvoltare durabilă pentru staţiuni termale 2001-2005 1 Ruxandra Nemţeanu Băile Herculane 195 BCMI 2001-2005 1 Ruxandra Nemţeanu Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 199 BCMI istorice: Baia Hebe (Băile Herculane) 2001-2005 1 Adriana Stroe, Aurelian Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 203 BCMI Stroe istorice: Casinoul (Băile Herculane) 2001-2005 1 Adriana Stroe Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 211 BCMI istorice: Baia Diana (Băile Herculane) 2001-2005 1 Adriana Stroe Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 215 BCMI istorice: Gara CFR (Băile Herculane) 2001-2005 1 Liviu Brătuleanu, Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 221 BCMI Ruxandra Nemţeanu istorice: Hotelul Roman (Băile Herculane) 2001-2005 1 Adriana Stroe Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 228 BCMI istorice: Ediculul care adăposteşte izvorul de ochi (Băile Herculane) 2001-2005 1 Adriana Stroe Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 229 BCMI istorice: Ediculul care adăposteşte izvorul de stomac (Băile Herculane) 2001-2005 1 Ruxandra Nemţeanu Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 232 BCMI istorice: Baia Apollo (Băile Herculane) 2001-2005 1 Ruxandra Nemţeanu Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 237 BCMI istorice: Băile Neptun (Băile Herculane) 2001-2005 1 Ruxandra Nemţeanu Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 248 BCMI istorice: Pavilionul de hidroterapie, cu bazinul termal deschis (Băile Herculane) 2001-2005 1 Liviu Brătuleanu Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 255 BCMI istorice: Băile 1 Mai (Băile Herculane) 2001-2005 1 Liviu Brătuleanu, Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 256 BCMI Ruxandra Nemţeanu istorice: Bazinul termal cu valuri (Băile Herculane) 261 2001-2005 1 Liviu Brătuleanu Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 261 BCMI istorice: Băile Felix (Băile Herculane) 2001-2005 1 Liviu Brătuleanu, Fişe analitice de evidenţă a monumentelor 262 BCMI Ruxandra Nemţeanu istorice: Ştrandul Apollo (Băile Herculane) 2001-2005 1 Cristina Crăciun O fortificaţie necunoscută din judeţul Iaşi (în 266 BCMI zona comunei Scobinţi) 2001-2005 1 Dana Mihai Evidenţa monumentelor istorice, bilanţ şi 269 BCMI perspective 2001-2005 1 Dan D. Ionescu Simpozionul “Drumul înaintaşilor – Săptămâna 274 BCMI arhitecturii”,1-8 oct. 2003 2001-2005 1 Iozefina Postăvaru Simpozionul “Vasile Drăguţ, 75 de ani de la 275 BCMI naştere”, 19-20 dec. 2003 2006 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Biserica Sf. Nicolae a fostuli schit Bălteni. 9 Stroe Studiu istoric şi de arhitectură 2006 BCMI 1-2 Ruxandra Nemţeanu, “Institutul de Fiziologie Normală şi Patologie – 25 Sergiu Iosipescu prof. dr. D. Danielopolu”, parte a Aşezămintelor spitaliceşti “Filantropia” din Bucureşti 2006 BCMI 1-2 Raluca Iosipescu, Sergiu Oraşe porturi din România – un patrimoniu 43 Iosipescu ignorat 2006 BCMI 1-2 Ciprian Buzilă Casa Mincu (Bucureşti) 71 2006 BCMI 1-2 Irina Paveleţ Contribuţii cu privire la moara de apă din satul 84 Drajna de Jos, judeţul Prahova 2006 BCMI 1-2 Ecaterina Ţânţăreanu O ctitorie de la cumpăna veacurilor XVII şi 100 XVIII, Biserica Adormirea Maicii Domnului a fostului schit Dideşti, judeţul Teleorman 2006 BCMI 1-2 Cristina Crăciun Observaţii privind topografia Drobetei în 105 secolele II –III 2006 BCMI 1-2 Emil Lupu Ctitorii dispărute la curbura Carpaţilor în 146 secolele XV – XVI 2006 BCMI 1-2 Dana Mihai Biserici de lemn descoperite în urma 166 investigaţiilor arheologice, Ţara Românească – Secolele XVI –XVII 2006 BCMI 1-2 Ciprian Sandu Scurtă analiză statistică a listelor monumentelor 187 istorice, publicate, (1903, 1955, 2004), pentru judeţul Vaslui 2006 BCMI 1-2 Mircea Angelescu, A Centrally Managed GIS System for Protection 199 Dana Mihai, Cristina of the Romanian Archaeological Sites and Oana, Cristian Vasile, Historical Monuments Laurenţiu Ichim 2006 BCMI 1-2 Inge Podbrecky, Inventarierea patrimoniului cultural construit în 213 traducere Iozefina Austria Postăvaru 2006 BCMI 1-2 Dana Mihai RESTARH – Digitizarea arhivei INMI – un nou 219 început 2006 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Ana Raport de monitorizare a bisericilor din lemn din 221 Mojolic jud. Maramureş, înscrise în Lista Patrimoniului Mondial 2006 BCMI 1-2 Irina Ene Credinţă şi mentalitate în Ţara Românească în a 233 doua jumătate a secolului al XVI-lea 2006 BCMI 1-2 Alexandru Suceveanu Din nou despre conservare şi restaurare 240

262 2006 BCMI 1-2 Liviu Brătuleanu Consideraţii asupra unor posibile atitudini 255 legate de conservarea integrată. Sulina, parte a peisajului cultural 2006 BCMI 1-2 Oliver Velescu Monumentele istorice. Valori spirituale – valoare 264 turistică 2007 BCMI 1-2 *** Legea 259/2006 modificări şi completări la 7 Legea 422/2001 2007 BCMI 1-2 Dana Mihai The National Framework for Protection 23 and Administration. UNESCO monuments (proposal) 2007 BCMI 1-2 Laurenţiu Spoială Câteva probleme privind consolidarea unor 36 biserici 2007 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Aurelian Casa monument istoric din Sighişoara, Strada 42 Stroe Şcolii nr. 13, judeţul Mureş 2007 BCMI 1-2 Ciprian Buzilă Case cu geamlâc. ( I ) Studiu de caz 53

2007 BCMI 1-2 Marina Sabados, Zugravul Evghenie Lazăr de la Mănăstirea 68 Aurelian Stroe Căldăruşani în documente inedite 2007 BCMI 1-2 Emil Lupu Ctitorii dispărute la curbura Carpaţilor în 75 secolele XV-XVI ( 2 ) 2007 BCMI 1-2 Raluca Iosipescu, Sergiu Din nou despre evoluţia istorică şi urbanistică a Iosipescu oraşului Roman 113 2007 BCMI 1-2 Irina Paveleţ Biserica Sf. Nicolae Tabaci din Vălenii de Munte, judeţul Prahova. Fişa analitică de 130 evidentă 2007 BCMI 1-2 Ruxandra Nemţeanu Raport bianual de monitorizare a Mănăstirii Hurezi, obiectiv înscris în Lista Patrimoniului 139 Mondial 2007 BCMI 1-2 Adriana Stroe Verificarea Listei Monumentelor Istorice din municipiul Braşov, 2006 144 2007 BCMI 1-2 Irina Paveleţ Verificarea Listei Monumentelor Istorice din comuna Măneciu,judeţul Prahova 2006 - 2007 149 2007BCMI 1-2 Iozefina Postăvaru Verificarea Listei Monumentelor Istorice din comuna Malu cu Flori, 1-judeţul Dâmboviţa, 156 2006 2007 BCMI 1-2 Liviu Brătuleanu Verificarea Listei Monumentelor Istorice din judeţul Olt, 2006 166 2007 BCMI 1-2 Ruxandra Nemţeanu O “Listă” a monumentelor istorice din Bucureşti, 1947 180 2007 BCMI 1-2 Anca Păunescu Un izvor cartografic referitor la ruinele Oraşului de Floci 198 2008 BCMI 1-2 *** Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice. 3 1908. An I. No.1 (coperta, comitetul de redacţie, cuprins, Cuvinte începătoare) 2008 BCMI 1-2 *** Extras din Ordinul nr. 2260/2008 – fişe de 15 iventariere a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice 2008 BCMI 1-2 Ioan Opriş Prestigiul centenar al Buletinului Comisiunii 29 Monumentelor Istorice 2008 BCMI 1-2 Iuliu Şerban, Dănuţ Buletinul Comisiei Monumentelor Istorice, o 35 Istrate sută de ani de la apariţie (1908-2008)

263 2008 BCMI 1-2 Cristina Crăciun Studiu preliminar privind topografia sitului 53 Carsium (sec. 1-6 d. Chr.) 2008 BCMI 1-2 Adriana Stroe Locuinţe datând din sec. XVI în Cetatea 81 Braşovului 2008 BCMI 1-2 Liviu Brătuleanu Ctitorii româneşti la Athos. Consideraţii 89 arhitecturale 2008 BCMI 1-2 Iozefina Postăvaru Schitul Robaia şi alte monumente pierdute din 109 judeţul Argeş 2008 BCMI 1-2 Emil Lupu Câteva drumuri comerciale şi oraşe medievale 123 de la Curbura Carpaţilor (Buzău şi Râmnicu Sărat până în secolul XVI) 2008 BCMI 1-2 Dana Mihai, Raluca Curtea întărită a Bălăcenilor din Tătărăştii de 143 Iosipescu, Ciprian Sus Sandu, Ecaterina Ţânţăreanu 2008 BCMI 1-2 Aurelian Stroe Localităţile balneo-climaterice din România în 151 date şi cifre. Privire generală 2008 BCMI 1-2 Ruxandra Nemţeanu Parcelarea din strada Ienăchiţă Văcărescu nr. 22 159 din Bucureşti 2008 BCMI 1-2 *** Raport de verificare-reactualizare a Listei 173 Monumentelor Istorice 2009 2008 BCMI 1-2 Dana Mihai Raport statistic – Programul eGISpat 2008 187

2008 BCMI 1-2 Adriana Stroe, Ana Raport de monitorizare a bisericilor de lemn din 195 Mojolic jud. Maramureş înscrise în Lista Patrimoniului Mondial 2008 BCMI 1-2 Raluca Iosipescu Mănăstirea Aninoasa. Note istorice şi 201 arheologice 2008 BCMI 1-2 Alexandra Ţânţăreanu O efigie inedită a regelui Carol I (pe casa de pe 215 str. Al. Colfescu nr. 18, Alexandria)

264