Personalităţi născute în judeţul Suceava:

ANDRU, VASILE (n. 22 mai 1942, Muşeniţa, jud. Suceava), prozator, teoretician şi eseist român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Numele său real este Vasile Andrucovici. Părinţii, Teodor Andrucovici şi Ecaterina (n. Păun), erau agricultori. Urmează şcoala elementară în satele Muşeniţa şi Băineţ (1949-1956), liceul la Siret (1956-1958) şi la Rădăuţi (1958-1960) şi Facultatea de Filologie, secţia franceză-română, a Universităţii din Iaşi (1960-1965). Devine profesor la Liceul „Ştefan cel Mare" din Suceava (1965-1967) şi apoi asistent la Institutul Pedagogic din Suceava (1967-1974). În prelungirea activităţii sale literare, s-a consacrat practicii sapienţiale şi cercetării procedeului filocalic „oratio mentis" - rugăciunea minţii - încă din anii '70. A scris în jur de 30 de cărţi, dintre care amintim: Yutlanda posibilă (debut în volum); Mireasa vine cu seara, Mirele, Arheologia dorinţelor, Noaptea împăratului, Păsările cerului, Terapia destinului, Mistici din Carpaţi, Psihoterapie isihastă, Întălniri cu maeştri şi vizionari, Exorcismele etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 44. ARŞINEL, ALEXANDRU (n. 4 iunie 1939, Dolhasca, jud. Suceava), renumitul actor de comedie, studii la IATC (1962), vedetă în teatrul de revistă şi la televiziune, reiterează în film formula de succes practicată pe scenă, a făcut cuplu cu actriţa Stela Popescu. A jucat în mai multe filme precum: Ana şi hoţul, Ca-n filme, În fiecare zi mi-e dor de tine, Miss Litoral, A doua cădere a Constantinopolului, Paradisul în direct ş.a. În prezent este directorul Teatrului de Revista “Constantin Tănase” Bucureşti.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 58 BART, JEAN (n. 28 noiembrie 1877, Burdujeni, fostul judeţ istoric Botoşani, actualmente cartier al municipiului Suceava – d. 12 mai 1933, Bucureşti), este pseudonimul literar al lui Eugeniu P. Botez. A fost fiul lui Panait Botez, general, și al Smarandei. La școala primară din Păcurari l-a avut ca dascăl pe Ion Creangă. A absolvit Școala de Ofițeri de marină, a îndeplinit diferite funcții în administrația navală și portuară din epocă, este membru fondator al Revistei Maritime, întemeiază Liga Navală Română. Jean Bart rămâne un nume important pentru proza română, un scriitor autentic şi original, care a cultivat pentru prima dată în literatura română jurnalul de bord și schița marină - acestea fiind pentru totdeauna legate de numele lui - iar prin Europolis, care i-a încoronat opera, ne-a dăruit primul și cel mai realizat roman al unui port românesc. Aducând în proza română „candida navă cu pânzele desfăcute”, o dată cu terminologia marinărească, utilizată pentru prima dată într-o operă literară, Jean Bart a încetățenit la noi literatura vieții maritime și fluviale, a portului și a largului marin. Opera literară: Jurnal de bord, Datorii uitate, În cuşca leului, Prinţesa Bibiţa, În Deltă..., Pe drumuri de apă, Europolis.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 75. BĂCESCU, MIHAI C. (n. 28 martie 1908, Broşteni, jud. Suceava – d. 6 august 1999, Bucureşti), a fost zoolog, oceanolog şi muzeolog român, membru al Academiei Române. În 1928 se înscrie la facultatea de Științe Naturale din Iaşi, fiind, după doi ani, numit preparator la catedra de Morfologie animală. Se specializează în fauna acvatică și marină. Dar nu ocolește nici fauna terestră, obținând licența de biologie în 1933 cu teza: "Vipera berus în Moldova și Basarabia". Imediat după licență, obține o bursă de doctorat în cadrul Institutului Bio-oceanografic de la Constanţa, obținând în 1938 doctoratul cum laude pe tema: "Mysidaceele din apele românești" (este vorba de un grup de creveți cu mare importanță trofică). Ca urmare, devine șef de lucrări la catedra de Morfologie animală de la Iași, condusă de Paul Bujor. În 1939 obţine o nouă bursă de studii în Franţa. Va deveni directorul Institutului de cercetări piscicole, şeful secției de oceanologie al Academiei și director al Muzeului național de istorie naturală "Grigore Antipa", post pe care îl va deține necontestat timp de trei decenii, continuând să cerceteze, să publice articole științifice, să predea, să conducă lucrări de muzeologie, de cercetare, de publicare, să călăuzească nu mai puțin de 14 doctoranzi în oceanologie, să rreprezinte România în numeroase conferințe și simpozioane internaționale. Publică numeroase cărţi, fiind de asemenea premiat de mai multe ori, inclusiv de Academia Română.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 80. BĂLAN, TEODOR (n. 26 iulie 1885, Gura Humorului, actualmente în judeţul Suceava – d. 25 noiembrie 1972, Gura Humorului), istoric român, profesor al Universităţii din Cernăuţi şi director al Arhivelor Statului din Cernăuţi. Lucrarea sa principală este Documente bucovinene, publicată în mai multe volume. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie, specializarea istorie – geografie la Cernăuţi. Şi-a aprofundat studii la Viena. A lucrat ca profesor o perioada la licee din Câmpulung, Suceava şi Cernăuţi. După ratarea doctoratului la Viena din motive financiare, în 1927 devine doctor în istorie în cadrul Universităţii din Cernăuţi, teza sa fiind intitulată Suprimarea mișcărilor naționale din Bucovina în timpul războiului mondial 1914-1918. A avut o activitate publicistică prodigioasa, de-a lungul timpului publicânjd foarte mult, parte dintre studiile sale fiind redescoperite după evenimentele din decembrie 1989. După cea de a doua conflagraţie mondială se retrage la Gura Humorului, unde a continuat să cereceteze, să prelucreze şi să scrie o suită de documente, respectiv articole ştiinţifice. Cum nu i s-a permis de către autorităţile comuniste să mai publice, cu excepţia unei serii de articole de istorie despre Câmpulung Moldovenesc, o parte dintre cărţile sale au rămas în manuscris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 86. BÂRLEANU, IFTIMIE ((n. 6 octombrie 1916 în satul Măzănăești, judeţul Suceava - d. 19 ianuarie 1986, Iași), a fost un sculptor român, autor a mai multor monumente care impresionează prin forţă şi expresivitate artiustică. Student al celebrului sculptor Ion Irimescu. A absolvit în 1945 Academia de Arte frumoase din Iaşi. A lucrat în lemn, piatră și bronz, subiecte inspirate din foclorul românesc, chipuri de țărani bucovineni sau portrete ale unor personalități ca Ion Creangă, Garabet Ibrăileanu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 94. BENADOR, URY (n. 1 mai 1895, comuna Milişăuţi, judeţul Suceava - d. 23 noiembrie 1971, Bucureşti), Numele său real era Simon Moise Grinberg, fiind un prozator român de origine evreiască. A publicat piese de teatru, povestiri şi romane. Romanul Subiect banal este considerat de critica literară drept cea mai reuşită operă a sa. A tradus din Hans Scherfig. Între anii 1950 şi 1955 a fost secretar al Teatrului Evreiesc de Stat din Bcureşti. Ultimul său roman a văzut lumina tiparului în 1964, fiind intitulat Beethoven, omul.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 101. BIDIREL, ALEXANDRU (n. 5 decembrie 1918, Capu Codrului, jud. Suceava – m. 12 iulie 1985, Sucevaa), considerat ultimul mare lăutar al Bucovinei, fiind descoperit în 1934, în calitate de violonist, de însemnatul om de cultură şi muzicolog Constantin Brăiloiu. Imediat, în 11 septembrie acelaşi an, Brăiloiu înregistrează 25 de piese cântate la vioară de Alexandru Bidirel, acompaniat la cobză de Ilie Bolea. Mai imprimă pentru Arhiva de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români, Radio Bucureşti sau Electrecord.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 108 BILAN, GEORGE (n. 17 mai 1883, Stupca, azi judeţul Suceava – locul decesului fiind necunoscut), sculptor, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, fiind studentul celebrilor sculptori Paciure, Oscar Han şi Corneliu Medrea. Este apreciat pentru portretistică. Lucrează în bronz, piatră şi ghips. Prezent cu picturi şi sculpturi la Salonul Oficial Bucureşti, Saloanele Ateneului Român etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 110.

BLAJEVICI, TEOCTIST (n. 23 februarie 1807, Tişăuţi, judeţul Suceava – d. 27 iunie 1879, Cernăuţi), cleric ortodox român, având ragul de arhiepiscop al Cernăuţilor şi mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei (1877 - 1879). Este absolvent al Istitutului Teologic din Cernăuţi (1831). A fost un cărturar însemnat, poet şi fabulist, în scrierile sale utilizănd o limbă vie, popuilară. Este unul dintre primii noştri autori de manuale şcolare pentru limba română şi religie. În calitate de literat a folosit pseudonimul Teoctist Şoimul. A publicat printre altele: Istoria vieţii lui Iisus Hristos (Viena, 1865), Istoria biblică a aşezământului celui vechi (Viena, 1865) etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 116. BOCA, ILIE (21 februarie 1937, Botoşana, jud. Suceava), pictor contemporan, membru al Uniunii Artiştilor Plastici. Este absolvent al Institutului de Arte Plastice şi Decorative “Nicolae Grigorescu” Bucureşti (1967). Expoziţii personale în Bacău, Botoşani, Bucureşti, Cluj, Suceava, Tg. Mureş, Bistriţa, Arad, Sibiu, Iaşi, Fălticeni, Chişinău, precum şi peste hotare în localităţi din Italia, Germania, Grecia, Elveţia, Olanda, Egipt, S.U.A. A mai semnat şi grafică de carte. A obţinut multiple premii naţionale şi internaţionale.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 123 BRĂILEANU, TRAIAN (n. 14 septembrie 1882, Bilca, actualmente în jud. Suceava – 3 octombrie în inchisoarea de la Aiud), a fost filosof şi sociolog, doctor în filosofiei, profesor universitar la Cernăuţi, publicist, întemeietor al Grupului de la Cernăuţi, al revistei, celebră în epocă, “Însemnări sociologice”, ministru al Educaţiei, câteva luni, între 1940 şi 1941, în timpul guvernării legionare. Este, după Eminescu, primul traducător al lui Kant în limba română. A mai tradus din Aristotel şi Montesquieu. A fost membru al Academiei de Ştiinţe Politice a Universităţii Columbia din New York. Cea mai importantă lucrare a sa este considerată a fi monumentala lucrare intitulată “Teoria Comunităţii Omeneşti”. Mai publică printre altele: “Introducere în sociologie”, “Sociologie generală”, “Politica” ş.a. După instaurarea regimului comunist este trecut la index, opera sa fiind interzisă. Moare în 1947, pe 3 octombrie, în urma unei crize de ulcer duodenal, întemniţat fiind la

Aiud.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, pp. 149 -150 BUCEVSCHI, EPAMINONDA (3 martie 1843, Iacobeni, azi jud. Suceava – 13 februarie 1891, Cernăuţi), pictor, absolvent al Academiei de Arte Frumoase de la Viena (1868 - 1874), fiind premiat de către această instituţie pentru cele mai bune studii în 1872. Devine un pictor la modă în oraşul valsului. A fost prieten cu Eminescu, Ciprian Porumbescu, T.V. Ştefanelli. Este iniţiatorul unei noi ordini iconografice în pictura bisericească din Bucovina. A pictat şi restaurat o multitudine de biserici., rămânând de referinţă catedrala din Zagreb, Palatul Mitropolitan din Cernăuţi. Lui i se datorează şi stabilirea adevărului cu privire la chipul real al lui Ştefan cel Mare.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, pp. 158 - 159 BUMBAC, VASILE (n. 7 februarie 1837, Costâna, jud. Suceava – d. 27 februarie 1918, Suceava), a fost scriitor, culegător de folclor, traducător şi profesor. Este fratele publicistului Ion Bumbac. Este absolvent al Seminarului teologic din Cernăuţi, beneficiind de o bursă la Universitatea din Viena, unde studiază filologia clasică. Contribuie la organizarea Sebării Naţionale de la Putna din 1871. Traduce din Platon, Horaţiu şi Virgiliu. Este autorul epopeii “Descălecarea lui Dragoş în Moldova”, aceasta atrăgând atenţia lui Iorga şi Călinescu. Mai publică: “Mulţămită din partea românilor bucovineni”, “Schiţe de excursiuni şi urzirea mănăstirii Suceviţa” etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, pp. 167 - 168 CAMILAR, EUSEBIU (n. 7 octombrie 1910, Udeşti, jud. Suceava – d. 27 august 1965, Bucureşti), scriitor şi traducător român. Studii medii in Suceava şi universitare la Iaşi. Scrie piese de teatru, reportaje şi poezii. Traduce din Eschyl, Aristofan, Ovidiu, Gogol, Tolstoi, Gorky. Prelucrează cilul “1001 de nopţi”. Publică: Chemarea cumpenelor, Nocturne, Cordun, Turmele, Stejarul din Borzeşti, Nopţi udeştene, Satul uitat, Cartea de piatră ş.a.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Editura Princeps Edit, Iaşi, 2004, p. 181. CANTEMIR,TRAIAN (20.IX.1907, Pătrăuţi, Suceava – 7.VII.1998, Iaşi) – critic; istoric literar; filolog; dialectolog; folclorist. Urmează liceul în Suceava (1918-1926); Facultatea de Litere şi Filosofie în Cernăuţi (1926-1931). Doctor în litere şi filosofie, Universitatea Cernăuţi, în 1937, cu teza Istroromânii; conferenţiar universitar; specializare la Roma, la Accademia di Romania (1931- 1933). Profesor secundar la Hotin; asistent la Catedra de Literatură modernă şi folclor a Universităţii din Cernăuţi; secretarul Institutului de Literatură şi Folclor, condus de Leca Morariu. Lector la Institutul de Învăţământ Superior din Bacău (1964); conferenţiar titular (1968); şef de catedră (1964-1973); secretar ştiinţific al Institutului (1966- 1974). Preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice, Fil. Vâlcea şi Bacău (1956-1974). Director al Universităţii Cultural-Ştiinţifice din Bacău (1968-1972). Din 1974, stabilit la Iaşi. Participă la cercetările de folclor cu echipele socfiologice ale profesorului Dimitrie Gusti, în comuna Voroneţ şi Mănăstirea Humorului (1939). A condus publicaţiile Comunicări de istorie şi filologie, Revista Bucovinei, Studii şi cercetări ştiinţifice. Preocupări de folclor la românii sud dunăreni (istroromâni). Volume: Mensa academica (roman); Fata gazdei (roman) şi Lumini şi umbre (roman), toate rămase în manuscris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 183,184. CHELARIU,TRAIAN (21.VII.1906, Dărmăneşti, Suceava – 4.XI.1966, Suceava; înmormântat la Cernica) – poet, prozator, filosof; critic literar; dramaturg. Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuţi; Studii superioare la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cernăuţi (1926-1930); specializare ca bursier la Fontenay-aux-Roses (Paris) şi Şcoala Română din Roma. Susţine doctoratul în filosofie în 1937, la Paris, cu teza: Bazele biologice ale pozitivismului lui D. Hume. Poligot (cunoştea nouă limbi), enciclopedist. Debut literar în revista Floarea soarelui (1930); colaborator principal la revista Junimea literară; prim redactor la ziarul Glasul Bucovinei din Cernăuţi; asistent universitar onorific, iar din 1937, titular, la Universitatea din Cernăuţi, transferat la Universitatea din Iaşi (1940), apoi, în 1942, la Catedra de Psihologie a Universităţii din Bucureşti. Concentrat la Regimentul 8 Roşiori (1940), apoi la Marele Stat Major care-l pune la dispoziţia Ministerului Propagandei şi a cenzurii militare; cenzor la Corespondenţa externă, până în august 1944. În 1949, la presiunea profesorului Egon Weigl, şeful Catedrei de la Facultatea de Pedagogie şi Psihologie, este epurat din învăţământul superior pe motive politice, neîntemeiate, şi transferat în învăţământul secundar. În 1952 refuză să plece în provincie şi acum este eliminat şi din învăţământul secundar; muncitor la Întreprinderea de Ecarisaj Bucureşti (1956-1957), timp în care duce o existenţă de mizerie. În 1964 este reîncadrat în învăţământul superior, ca lector la Catedra de Pedagogie şi psihologie de la proaspăt înfiinţatul Institut Pedagogic de 3 ani din Suceava. Este unul dintre scriitorii însemnaţi pe care i-a dat Bucovina, cu o gândire filosofică originală. Volume:Exod (versuri,1933); Proze pentru anul inimii (1936); Aur vechi (versuri,1936); Versuri de după amiază (1940);Zaruri (eseuri filosofice, 1936);Cântec de leagăn (versuri, 1936); Pietre la care mă-nchinai; Psihologia aplicată în lumina câtorva imperative umane şi româneşti; Dulcile cuvinte; Casă de nisip (Eseuri şi însemnări filosofice, 1940); Balade şi strofe răzleţe (1943); Suflet nipon; Postume: Scrieri lirice (1970); Necunoscuta (1972); Scrieri lirice. Sonete pentru tine (1973); Zilele şi umbra mea (1976); Poezii în vers alb (1983); În căutarea Atlantidei (1989); Strada Lebedei nr. 8. Pagini de Jurnal (2002); În căutarea Atlantidei (fragmente noi, 2003).

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 217, 218, 219. CLEOPA, ILIE (10.IV.1912, Slatina, jud.Suceava – 1.XII.1998, Mănăstirea Sihăstria, Neamţ) – preot. Frate în Mănăstirea Sihăstria (din 1929). Se călugăreşte în 1937; egumen interimar, în 1942. Numit egumen al mănăstirii, în ianuarie 1945. Stareţ la Slatina (1949-1953). Se retrage în Munţii Rarăului, persecutat de comunişti. Duhovnic la Mănăstirea Sihăstria (1956- 1959) şi din 1964 până la sfârşitul vieţii. Figură de seamă a spiritualităţii ortodoxe româneşti contemporane. Scrieri: Despre credinţa ortodoxă; Predici la praznice împărăteşti şi sfinţi de peste an, Valoarea sufletului, Urcuş spre înviere, M-rea Neamţ, Despre vise şi vedenii; articole în ziare şi reviste; lucrări în manuscris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 241, 242. DRUMUR,GEORGE (14.III.1911, Horecea Mănăstirii, Cernăuţi – 7.VI.1992, Timişoara) – poet; prozator; traducător. Membru al Uniunii Scriitorilor din R.S.R. Urmează Şcoala primară din Horecea (1920-1924); Şcoala Normală din Cernăuţi (1925-1933); Liceul de Stat „Aron Pumnul” (1933-1941). Studiază, în paralel, la Conservatorul cernăuţean (1932-1938); în 1938 obţine licenţa Şcolii superioare de documentare şi de ştiinţe administrative, din cadrul Institutului Regal de Ştiinţe Administrative al României; urmează, apoi, Facultatea de Matematică-fizică din Timişoara. În deceniul 1930-1940 se impune ca poet, colaborează la numeroase publicaţii. Este secretar de redacţie la revista Iconar, prim redactor al revistei Bucovina literară, redactor şef la Deşteptarea şi director al Editurii „Bucovina literară”. Volume: Solstiţii; Suflete în azur; Vatra cu stele; Insemnele anilor; Neodihna cuvintelor. Traduceri (librete): Orfeu, de W.Gluck; Pescuitorii de perle, de G. Bizet; Anotimpurile, oratoriu de J.Haydn; Elexirul dragostei, de G. Donizetti; Norma, de V.Bellini.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 344, 345, 346. DUGAN-OPAIŢ, ARCADIE (18.IX.1878, Cireş-Opaiţeni, distr. Storojeneţ – 26.V.1951, Gura Humorului) – profesor; îndrumător cultural. Urmează Gimnaziul german din Rădăuţi şi Universitatea din Cernăuţi, unde studiază germana, latina şi greaca. Devine membru al Societăţii studenţeşti „Junimea”, de al cărei destin va fi legat toată viaţa. Profesor la Cernăuţi şi Suceava. Prezent în viaţa culturală a Bucovinei ca membru al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. A întocmit o monografie a satului Cireş-Opaiţeni. S-a ocupat de arhiva Soc. „Junimea” şi de întocmirea unor documente: Albumul mare, Albumul verde, Cartea jertfelor, Şematismul, Albumul prefucşilor ş.a..

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 346, 347.

GOROVEI, ARTHUR (19.II.1864, Fãlticeni – 19.III.1951, Bucureºti) – folclorist ºi etnograf. Membru corespondent al Academiei Române ºi membru de onoare. ªcoala primarã la Rãdãuþi- Prut (Dorohoi), gimnaziul la Fãlticeni. Studiazã, apoi, la Liceul „Naþional” ºi Institutele Unite Iaºi. Facultatea de Drept la Bucureºti (1886-1887) ºi Iaºi (1887-1889). Magistrat la Paºcani, Broºteni, Fãlticeni, Constanþa, Bârlad ºi din nou, Fãlticeni. Din 1903, avocat. Prefect al Judeþului Suceava cu capitala la Fãlticeni ºi primar de Fãlticeni. Debut cu schiþe literare la Gazeta de Folticeni; fondeazã ªezãtoarea, prima revistã de folclor din þarã. Cu M. Sadoveanu scoate revista Rãvaºul poporului. Lucrãri: Folticeni (Monografie, 1938); Legenda arborilor îmbrãþiºaþi (1913); Datinele noastre la naºtere (1909); Datinele noastre la nuntã (1910); Botanica poporului român (în colaborare cu M.Lupescu, 1916); Cruzimi (1921); Cimiliturile Românilor (1898); Alte vremuri (1930); „ªezãtoarea” – povestea unei reviste de folclor (1932); Învãþãtori folcloriºti (1942) etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 436, 437. GRECULESI, ELENA (n. 21.VI.1928, Suceava) – pictor. Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Studii la Academia de Arte Plastice din Iaşi, cu Corneliu Baba, Academia „Repin” din Sankt-Petersburg şi la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti. Participă cu regularitate la Saloanele republicane şi municipale, la numeroase expoziţii colective sau de grup organizate în ţară şi peste hotare. În portrete îşi concentrează intenţiile în mod deosebit spre figura umană, în care trăsăturile de interiorizare, nobleţea şi marea simplitate a gestului sunt elemente definitorii. La începutul carierei şi-a manifestat interesul faţă de arta abstractă, când îşi contura un punct de vedere ce se apropia de folclorul românesc. Mai târziu pictura artistei capătă valenţe superioare, prin includerea acelor coordonate specifice artei moderne: raport cromatic, materialitate, stilizare, luminozitate. În arta sa se observă o accentuată tendinţă de „bizantinizare”, atât în tratarea portretelor, cât şi în compoziţii. Personajele capătă un aer de austeritate, în timp ce chipurile, departe de a fi rigide, degajă nobleţe, puritate, fiind impregnate cu multă sensibilitate (Bucovineană, Ţărancă cu maramă ş.a.). Printre lucrările sale care ating perfecţiunea se află: Maria România şi România 2000, două alegorii în faţa cărora privitorul trăieşte acut drama personajelor. În 2002 artista a donat Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava 12 lucrări de mare valoare, reprezentative pentru arta sa, care fac obiectul unei expoziţii cu caracter permanent. Lucrări ale artistei se află în colecţii muzeale şi particulare din Japonia, S.U.A., Canada, Spania, Franţa, Italia, Australia, Iugoslavia, Suedia şi Austria.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 447, 448. GRIGORE, ION (25.III.1940, Corni, jud. Suceava) – pictor. Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava. Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1958-1964). Este membru al U.A.P. şi conf. Universitar la Academia de Artă (secţia Artă murală) din Bucureşti. A participat la expoziţii coloective şi de grup organizate în ţară şi peste hotare (în Germania, Italia, Polonia, Bulgaria, Austria, Brazilia, China, Venezuela, Egipt, Irak, Pakistan, Portugalia, Olanda, Australia, SUA, Anglia ş.a.). Expoziţii personale la Bucureşti, Roma, Suceava, Botoşani, Fălticeni, Gura Humorului, Rădăuţi, Chişinău, Iaşi, Bucureşti. În 1964, a obţinut bursa „Ion Andreescu”; în 1966 – o bursă la Perugia, iar în 1966-1968 – bursa „Storck”. A executat ansambluri de pictură monumentală (frescă şi mozaic) în mai multe biserici; lucrări de artă monumentală în tehnicile: sgraffito, mozaic, tempera, frescă – cu precădere pictură murală bisericească. Colorist rafinat, I.G. are un deosebit simţ al contrastelor, realizând adevărate simfonii cromatice. Lucrările pictorului fac obiectul multor colecţii muzeale şi personale din ţară şi de peste hotare. Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava s-a bucurat de o donaţie deosebit de valoroasă.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 452, 453, 454. IRIMESCU, ION (27.II.1903, Arghira-Preuteşti, jud. Suceava – 28.X.2005, Fălticeni) – sculptor; pictor; cadru universitar.

Membru de onoare al Academiei Române. Urmează şcoala primară în Fălticeni, unde frecventează şi Liceul „Nicu Gane”. Din 1924 frecventează Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, la clasa profesorului Dimitrie Paciurea. Debutează la Salonul Oficial de pictură şi sculptură din Bucureşti cu lucrarea Eden. În 1932 i se acordă Menţiunea de onoare a Societăţii Artiştilor Francezi, pentru lucrarea Autoportret. Este o prezenţă constantă în expoziţii de artă din ţară şi de peste hotare. În 1978 a fost ales preşedinte al U.A.P., funcţie deţinută până în 1990. În 1975, donează oraşului Fălticeni o mare parte din lucrările sale (sculpturi în bronz, marmură, lemn, plastilină, ipsos, desene ş.a.), reunite într-un muzeu care-i poartă numele. Frumuseţea corpului uman este puternic reliefată în lucrări de mare expresivitate: Nud, Tors antic, Tânără fată ş.a. Artistul este atras de eternul feminin, în diversele sale ipostaze (maternitatea fiind apogeul: Mama cu copilul, Mărgelele, Maternitate); de portret, domeniu în care a atins perfecţiunea, prin arta redării personalităţii modelului (Alexandru Cazaban, Mihail Sadoveanu, George Oprescu, Pictorul Corneliu Baba, Eminescu ş.a ); de muzică. Dintre lucrările de artă monumentală amintim: Veronica Micle, Vasile Pârvan, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Mircea cel Bătrân, Dimitrie Cantemir ş.a. Ion Irimescu este membru de onoare al Fundaţiei „Atheneum” din Bucureşti. Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte „G. Enescu” din Iaşi. Distins cu numeroase ordine, medalii şi premii; cetăţean de onoare al municipiilor Fălticeni, Iaşi, Cluj-Napoca şi Suceava; Diploma de Onoare, Ministerul Culturii ; Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer; Premiul de excelenţă; Distincţia „Serviciu Credincios în Grad de Mare Cruce”, acordată de preşedintele Româniein (2003). Din 2002 Muzeul „Irimescu” din Fălticeni a devenit Muzeu Naţional.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.1, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 545, 546, 547. MARIAN, SIMION-FLOREA (1.IX.1847, Ilişeşti, distr. Gura-Humorului – 11.IV.1907, Suceava) – preot; profesor; folclorist; etnograf. Membru al Academiei Române. Urmează şcoala primară la Ilişeşti şi Suceava; studii liceale la Suceava, Năsăud şi Beiuuş; studii superioare, la Institutul Teologic din Cernăuţi. A întemeiat, cu T. V. Ştefanelli, Revista politică, la Suceava. Este autorul unei impresionante opere folclorice şi etnografice. Volume: Poesii populare din Bucovina; Balade române culese şi corese; Satire poporale române; Descântece poporane române; Chromatica poporului român, Ornitologia poporană română; Nunta la români, Naşterea la români; Înmormântarea la români; Sărbătorile la români. Studiu etnografic. I.Cârnilegile. II Păresimile. III. Cincizecimea; Sf. Ioan de la Suceava; Condica sfintei mănăstiri Voroneţul ş.a. Postume: Legende istorice din

Bucovina; Legendele păsărilor; Trilogia vieţii; Basme populare; Facerea lumii; Sărbătorile la români.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 26, 27. MOTRICI, MIRCEA (24.III.1953, Udeşti – 16.V.2007, Suceava) – prozator, ziarist. Urmează Liceul „Petru Rareş” din Suceava; Şcoala postliceală de aviaţie şi Facultatea de Ziaristică din Iaşi. Pedagog, electromecanic radio la Aeroportul Suceava; corespondent la Radiodifuziunea Română (din 1991). Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Colaborări la: Ateneu, Convorbiri literar,, Pagini bucovinene etc. Autor de reportaje. Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei şi a Societăţii Scriitorilor Bucovineni pe anul 2001 pentru volumul Bucovina icoană spre cer. În cărţile sale se dovedeşte un rafinat observator al naturii şi mediului social. Alex Ştefănescu consideră cartea Fereastră spre inima Bucovinei o „Descriptio Bucovinae”. Volume: Fereastră spre inima pământului; Fereastră spre inima Bucovinei; Visul sărută Japonia; Crăiasa minei; Craterul inimii. Versuri (1997); 7 zile în Athos; Bucovina, icoană spre cer; Parabola stâncii. Versuri (2003).

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 90, 91. PARGHEL,ANCA (16.IX.1957, Câmpulung Moldovenesc – 5.XII.2008, Timişoara) – pianistă şi cântăreaţă de muzică jazz; compozitoare. Studii, la Liceul de muzică şi arte plastice „O. Băncilă” şi la Conservatorul „George Enescu”, din Iaşi; Profesoară la Şcoala de Muzică din Suceava. Se mută cu domiciliul la Brussels, unde este profesor de jazz vocal la Brussels Royal Conservatory of Music, Lemmens Music Conservatorium, Belgium). Prezentă la marile festivaluri de jazz, din 1984: Bucureşti, Braşov, Sibiu, Iaşi, Leipzig, Varşovia, Viena, Zagreb, Varna ş.a. În Belgia, Germania şi Olanda concertează în formaţii de trio, cvartet sau cvintet alături de fii săi, Ciprian şi Tudor Parghel. Cântă alături de mari personalităţi ale jazzului: Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Billy Hart ş.a. Este răsplătită cu numeroase premii, fiind considerată o stea de primă mărime a jazz-ului românesc. Discografie: Tinerii dansează; Soul; My Secret Place; Magic Bird; Indian Princess; Primal Sound ş.a.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 176. PORUMBESCU, CIPRIAN (14.X.1853, Şipotele Sucevei –

6.VI.1883, Stupca) – compozitor; dirijor. Deprinde primele noţiuni muzicale la Şipotele Sucevei, cu pianistul Carol Miculi; învăţătorul Simion Maier îl iniţiază în tehnica viorii. Urmează Gimnaziul superior din Suceava. În 1871 este prezent la Serbarea de la Putna, moment care poate fi socotit ca prima mare manifestare publică în calitate de interpret. Este admis, apoi, la Institutul Teologic din Cernăuţi, unde îşi continuă studiile muzicale cu Isidor Voorobchievici. La Universitate, fondează, împreună cu un grup de colegi, societatea „Arboroasa”, al cărei preşedinte devine în 1877. Compune Imnul Arboroasei, pe versuri de T. V. Ştefanelli. În cadrul societăţii organizează un cor şi un cvartet vocal, care vor valorifica creaţiile sale (Altarul mănăstirii Putna, Primăvara, Cântec de mai, Hai Române ş.a.). În 1879 pleacă, pe cheltuială proprie, la Viena. Scurtul popas vienez îi permite să acumuleze noi cunoştinţe muzicale la Konservatorium für Musik und darstellende Kunst. Revenit în Bucovina, după un an de studii la Conservator şi cu licenţa în filosofie, continuă să compună muzică instrumentală, corală ş.a. La 27 februarie 1882, compozitorul prezintă, în premieră, opereta sa Crai nou, pe un text de Vasile Alecsandri, considerată prima operetă românească. Talent excepţional, s-a remarcat ca dirijor, compozitor, violonist, pianist şi pedagog. Lipsa unei instrucţii pe măsură şi moartea prematură, l-au împedicat să devină marele compozitor care se anunţa. A scris peste 200 de compoziţii în toate genurile muzicale: muzică pentru voce şi pian, muzică corală şi laică, muzică religioasă, muzică instrumentală, muzică de cameră şi orchestră, muzică de scenă. Amai scris studii, articole, versuri, un tratat de teorie muzicală, note. Balada pentru vioară şi pian cunoaşte azi o notorietate mondială, fiind cântată până în îndepărtata Japonie.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 254, 255, 256, 257.

SBIERA, ION G. (1.XI.1836, Horodnic de Jos, Rădăuţi – 22.X.1916, Cernăuţi) – folclorist, istoric literar; memorialist). Poliglot. Membru fondator al Societăţii Academice Române. Urmează şcoala primară în Rădăuţi, ultima clasă în Cernăuţi; Gimnaziul, în acelaşi oraş, unde l-a avut ca profesor pe A. Pumnul; Facultatea de Drept a Universităţii din Viena şi audiază cursuri la Facultatea de Filosofie. Membru fondator al Reuniunii Române de Leptură din Cernăuţi. În cadrul Reuniunii s-a adoptat limba română şi alfabetul român. În ianuarie 1865, Reuniunea se transformă în „Societatea pentru literatura şi cultura română în Bucovina”. I. G. Sbiera va conduce organul de presă al acesteia, Foaia Societăţii. Colaborări la Gazeta de Transilvania. Almanachul Bucovinei, Candela, Vatra etc. Editează, în 1855, Codicele Voroneţian. Autor de manuale didactice şi de cursuri universitare de istorie literară românească, primele de acest fel din Bucovina. Profesorul lui M. Eminescu. Personalitatea lui I. G.

Sbiera şi-a pus puternic amprenta peste viaţa culturală a Bucovinei ultimelor decenii ale sec. Xix. Volume: Poveşti poporale româneşti; Colinde, cântece de stea şi urări de nunţi; Aron Pumnul; Mişcarea bisericească a românilor din Bucovina; Ceva despre tricolorul românesc ş.a.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, vol.2, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2004, p. 354, 355. STINO, AUREL GEORGE (28.VI.1900, Fălticeni- 17.III.1970, Fălticeni) - profesor de franceză, scriitor, publicist, traducător, numismat, filatelist. Studii: Şcoala primară şi gimnaziul „Alecu Donici” din Fălticeni (1915), liceul la Iaşi. Urmează Facultatea de Litere la Universitatea Iaşi, secţia: Cultura şi literatura franceză. Profesor de franceză la Fălticeni, apoi la Orăştie (1931- 1935). Începe a scrie la vârsta de 14 ani. Cercetează cultura locală cu incursiuni în literatura universală. Publică eseuri, proză, schiţe, nuvele, în ciclul intitulat Licăriri şi arabescuri,, traduce poeme japoneze, sub titlul Tristeţi nipone, a alcătuit ciclul Antologia dragostei şi a femeii (maxime şi cugetări din cultura universală, română şi proprii), publică însemnări de călătorie, medalioane ale unor personalităţi uitate. Poartă corespondenţă cu mari cărturari ai epocii. E preocupat de folclor. Decorat de statul finlandez cu Trandafirul alb, pentru strădania de a scrie cât mai multe despre Kalevala în ţara noastră.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 430. ŞOTROPA, AURORA (1911, Capu-Câmpului – m.? Bucureşti) - actriţă. Licenţiată a Facultăţii de Filozofie; absolventă a Conservatorului din Bucureşti (1934). A fost un timp pianistă, a concertat în spectacole organizate în Bucureşti, actriţă la Teatrul „Savoy” (1946), la „Odeon” (1946-1948), „Ateneu” (1948-1949) şi la Teatrul „Lucia Sturza-Bulandra” (1949-1968). Apare în diferite filme. Colaborează cu cronici muzicale la reviste.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 459. ŞTEFANELLI, TEODOR V. (18.VIII.1849, Siret- 23.VII.1920, Fălticeni) -scriitor şi istoric al Dreptului românesc. Membru al Academiei Române (membru corespondent, 1898 şi membru titular, 1910). Studii: Şcoala poporală de băieţi din Siret (1856-1860); studii secundare la Cernăuţi, unde are ca profesori pe

Aron Pumnul şi I.G.Sbiera (1860-1868) unde a fost coleg cu M.Eminescu; Facultatea de Drept a Universităţii din Viena (1868- 1873). Doctoratul în Drept, la Viena 1875. Secretar al Societăţii „România Jună”. Practicant şi ascultant de judecător la Tribunalul Cernăuţi (1873-1875). Consilier al Curţii de Apel din Lemberg, apoi la Curtea de Casaţie din Viena. După pensionare se stabileşte la Fălticeni. Contribuţie esenţială la înfiinţarea Societăţii „Şcoala Română” din Suceava, a „Revistei Politice” (1886) ş.a. A scris versuri, nuvele, schiţe, memorii, piese într-un act. Colaborări la diverse publicaţii ale vremii.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 467. ŞTEFUREAC, ION (29.I.1871, Rădăuţi-4.XI.1920, Cernăuţi) - etnograf, arhitect decorator. Studii: Şcoala Normală în Cernăuţi cursuri de de specializare în domeniul artei populare la Viena, la Salzburg. În 1901 este numit profesor la Şcoala de Arte şi Meserii din Câmpulung Moldovenesc şi director (1919). Elaborează studii temeinice în domeniul muzeografiei şi etnografiei. Realizează o colecţie vestită de artă populară, îndeosebi mobilier cu o vechime de câteva secole. Luptă pentru înfiinţarea unui muzeu de artă populară în Câmpulung. Autor al unui Album de artă populară decorativă. Distins, în 1906, la Expoziţia naţională din Bucureşti, cu medalii de aur, argint şi bronz. A fost preşedintele Asociaţiei „Rarăul” şi Asociaţiei meseriaşilor din Câmpulung Moldovenesc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 470. TANIAC, FILIMON (3.XII.1870, Cornu Luncii, Gura- Humorului-12.XI.1940, Suceava) - publicist, memorialist. Studii: Liceul la Suceava, studii de drept la Viena şi Innsbruck. Consilier financiar al Primăriei Suceava. Membru al Societăţii „Bucovina” din Cernăuţi (1903-1909). Colaborator la editarea „Almanahului Literar”. În 1909 fondează, la Suceava, „Liga românilor”- organizaţie culturală şi economică. Lucrări: Gaudeamus- Culegere de cântece academice, patriotice şi sociale, Ed.a-II-a, 1924; Pentru Ardealul românesc, Amintiri din anul 1918 (Suceava, 1929), Povestiri din trecut şi articole politice (1930), Gimnasiul gr.ort. din Suceava în epoca de glorie 1860-1890- Scriere festivă pentru jubileul de 75 de ani (1935), etc.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 474.

TARANGUL, ERAST DITI (22.XII.1900, Câmpulung Moldovenesc – 12.XI.1985, Cluj-Napoca, înmormântat la Suceava) - jurist. Studii: Liceul „Ştefan cel Mare”, Suceava (1919), Facultatea de Drept din Cernăuţi (1922), doctoratul în drept, la Univ. Din Cernăuţi (1924); specializare la Facultatea de Drept a Universităţii din Bordeaux (1925-1926). Secretar al Facultăţii de Drept Cernăuţi; asistent onorific la Facultatea de Drept Cernăuţi (1926-1927); conferenţiar suplinitor, docent în specializarea dreptului administrativ, conf. univ.definitiv (1932), profesor la Catedra de Drept administrativ a Facultăţii de Drept din Cernăuţi (1 oct.1937), apoi la Facultatea de Drept din Iaşi şi, în fine, prof.univ. titular la Fac. De Drept din Cluj (şi decan 1947/48). Specialist în drept administrativ românesc. Colaborări la publicaţii de specialitate, volume publicate, lucrări deosebit de valoroase şi mereu actuale, ce au început a fi reeditate.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 475. TARANGUL, OREST (29.XII.1877, Volovăţ, Rădăuţi – 10.XI.1960, Suceava) - preot; profesor. Studii: secundare la Rădăuţi, superioare la Facultatea de Teologie a Universităţii Cernăuţi (licenţă în 1899). Doctoratul în 1906. Preot în Câmpulung Moldovenesc (1899-1903), Iacobeni (1903-1904); Rădăuţi (1905-1906). Profesor de religie la Gimnasiul Superior gr.-ort. din Suceava (1907-1924). Iconom (1920), protopresviter(1922), arhipresviter-stavrofor (1925), inspector-misionar (1925), consilier referent în Mitropolia Bucovinei (1936). Scrierile sale sunt răspândite în pubşlicaţiile bisericeşti din epocă. A reprezentat B.O.R. la Congresul Ortodoxiei de la Zürich (1938).

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 477. TARNAVSCHI, ION T. (19.VIII.1904, Rădăuţi-15.II.1989, Bucureşti) -biolog. Fondatorul cariologiei şi volinologiei româneşti. Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi (1924), licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe de pe lângă Universitatea din Cernăuţi (1928), Doctoratul în 1935, la Cernăuţi. Specializarea la Univ. din Grenoble. Preparator (1929), asistent (1935) la Univ.din Cernăuţi. Şef de lucrări (1942), conferenţiar (1948) şi, din 1961, profesor la Facultatea de biologie a Univ.Bucureşti, decan (1967/69) apoi prof.univ.consultant, docent (1963). S-a afirmat, pe plan naţional şi internaţional, în domeniul citologiei. Contribuţii esenţiale în domenii ca palinologia şi algologia. A contribuit la revizuirea concepţiei evoluţioniste moderne. În 1957 a tradus integral opera lui Charles Darwin. A pus, pentru prima dată în ţara noastră, ştiinţa botanică în slujba justiţiei, prin expertiza urmelor vegetale în cercetările criminalistice. S-a remarcat printr-o capacitate organizatorică deosebită. După raidurile americane devastatoare din 4 aprilie 1943, în urma cărora Institutul Botanic a fost distrus, a reuşit salvarea a 120000 de cărţi şi o treine din ierbarele şi pachetele de plante. A fost profesor, şef de catedră, decan şi director al Grădinii Botanice a Universităţii Bucureşti, simultan (1952-1975), membru în colectivele de redacţie al unor reviste de specialitate şi popularizare a ştiinţei din ţară şi de peste hotare. Are numeroase studii şi cercetări, volume valoroase, a fost distins cu numeroase premii şi medalii.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 478. TĂNĂSESCU, ION GH. (1.VIII.1875, Fălticeni-25.I.1954, Bucureşti) - medic chirurg, cadru universitar. Studii: clase primare şi gimnaziul la Fălticeni, continuă studiile la Institutele Unite la Iaşi, luând bacalaureatul în 1896, intră la Facultatea de Medicină pe care o absolvă în 1902 când îşi dă şi doctoratul cu teza: Consideraţiuni generale asupra hydrocelului şi tratamentul său. Specializare în anatomie la Paris, examen de docenţă în anatomie,în 1907, la Bucureşti.Asistent la Clinica chirurgicală condusă de Leon Sculy. În 1908 devine agregat la Catedra de Anatomie a Facultăţii ieşene de Medicină, profesor titular, în 1913, de unde e transferat ca profesor de anatomie topografică la Catedra de Clinică chirurgicală, unde profesează până în anul 1940. Autor de studii în domeniul vaselor limfatice. Diagnostician desăvârşit, chiururg cu o tehnică de înaltă clasă, creator de şcoală chirurgicală. Colaborator la publicaţii de specialitate. Membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti, membru asociat al Academiei de Chirurgie din Paris.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 485. TELIMAN, MIHAI (20.XI.1863, Siret-21.XII.1902, Siret) - ziarist, scriitor, pictor (sub diverse pseudonime). Studii: Şcoala reală inferioară (1875-18779 la Siret, Liceul real la Cernăuţi (1877-1890), Şcoala de Arte şi meserii din Viena (5 ani), ca bursier al Fondului religionar din Bucovina. Profesor de desen şi limbă franceză la Gimnaziul Superior din Suceava (1888-1890). În 1890, întrând în conflict cu conducerea şcolii, pleacă la Cernăuţi şi se dedică jurnalisticii. În scurt timp se impune ca foiletonist de marcă, scriind la Glasul Bucovinei, Patria, Sentinela, Deşteptarea. Foiletoanele sale se remarcă prin îndrăzneala abordării celor mai delicate subiecte din domeniul politicii şi nu numai. Picturile păstrate relevă un real talent.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 491. TOMA, IORGU G. (16.I.1871, Vama, Câmpulung- 13.I.1935, Câmpulung Moldovenesc) - publicist, traducător. Studii: Şcoala primară la Vama(1878-1882); liceul la Suceava (1882-1891), Facultatea de Drept la Cernăuţi (1891-1896). Numit judecător la rădăuţi (1899-1906), din 1906, membru secretar la Tribunalul Suceava. Membru al Societăţii academice „Junimea”, întemeietor al „Clubului Român” din Rădăuţi (1900), Membru fondator al Societăţii „Internatul de băieţi români ort. din Rădăuţi”, membru al „Clubului Român” din Suceava, preşedintele Societăţii „Şcoala Română” din Suceava. Semnează traduceri, colaborează cu reviste renumite ale vremii, încurajează turismul în zona Câmpulungului, unde a înfiinţat o secţie a Touring-Clubului României, Asociaţia de turism Pietrele Doamnei. Publică diverse materiale.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 508. TOROUŢIU, ILIE (17.VI.1888, Solca-23.XI.1953, Bucureşti) - istoric şi critic literar, folclorist, editor, traducător. Membru corespondent al AcademieiRomâne (1936), repus în drepturi în 1990.Studii: Liceul la Suceava (1903-1910), studii superioare la Cernăuţi şi în Germania (1911). Asistent pentru limba română la Universitatea din Frankfurt am Main (1911-1913). Profesor de limbă germană la Liceul „Cantemir-Vodă” din Bucureşti, tot aici pune bazele unei tipografii care-i va purta numele.Va publica ziarul „Bucovina”, revista „Floarea soarelui”. Director al revistei”Convorbiri literare” (1939-1944) şi al „Caietelor Eminescu”. Culege folclor din Bucovina, publică pozii populare. Filolog cu o vastă cultură clasică şi modernă, traducător din germană. A scris studii de sociologie, de istorie şi critică literară, de economie şi demografie. Este autorul monumentalei lucrări în 13 volume: Studii şi documente literare, în care adună corespondenţa junimiştilor şi sămănătoriştilor. A lucrat la Exegeza eminesciană. Numeroase volume , studii, schiţe publicate.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 514. UDIŞTEANU, DIONISIE (născ. DUMITRU) (25.IX.1900, Ştirbăţ, Suceava-28.XII.1984, M-rea Slatina) - arhimandrit, profesor. Intră la mânăstire în 1914. Se călugăreşte în 1922 la Huşi. Studii: seminariile din Galaţi (1918-1919) şi Huşi (1919-1925). Profesor şi subdirector la Seminarul monahal de la M-rea Cernica

(1930-1938). Stareţ la Cernica şi director al Seminarului de aici (1940-1941). Protosinghel. Profesor la Seminarul „Sf. Andrei”-Galaţi (1941-1945) şi la Seminarul Central din Bucureşti (1945-1948). Arhimandrit, în 1947. În 1949 se retrage la Mânăstirea Secu, unde îl aflăm până în 1959, fiind şi stareţ. Persecutat de comunişti, stă departe o vreme, de viaţa mânăstirească. În 1970 se stabileşte definitiv la M- rea Slatina. Autor al unor studii de istorie locală. A lăsat multe lucrări în manuscris, care au început a fi publicate de Mircea Motrici şi volume de articole, inscripţii şi însemnări.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 542. VASILIU-BIRLIC, GRIGORE (24.I.1905, Fălticeni- 15.II.1970, Bucureşti) - actor. Studii: şcoala primară şi liceul la Fălticeni (1942). Studii de drept la Universitatea din cernăuţi şi, în paralel, de artă, la Conservatorul de Muzică şi Artă teatrală. Aici e remarcat de de regizorii Ion Aurel Maican şi Victor Ion Popa, care-l disribuie în diverse piese. A înregistrat succese în toate rolurile încredinţate. În 1932 se mută la Bucureşti, unde joacă pe mai multe scene, până când, la solicitarea lui Zaharia Stancu, se fixează la Teatrul Naţional. A abordat roluri de comedie, a fost prezent pe scenă, la Televiziune dar şi la Teatrul de Revistă. A făcut numeroase turnee în ţară şi străinătate, fiind ovaţionat la Paris, Moscova sau Veneţia. A dat o notă aparte interpretării eroilor săi. Este înmormântat la Cimitirul Bellu.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 559. VATAMANIUC, DIMITRIE (n.25.IX.1920, Suceviţa) - istoric şi critic literar, eminescolog. Membru de onoare al Academiei Române (2001) Pseudonim: D.Drumar. Studii: Liceul la Cernăuţi (bacalaureat 1943), Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (licenţă în 1943). Profesor de liceu la Dej; redactor la Almanahul literar ; cercetător principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G.Călinescu” din Bucureşti; lector la Universitatea Bucureşti; cercetător la Muzeul Literaturii Române, Bucureşti; şef de secţie la Centrul de Informare şi documentare al Academiei Române; redactor şef la Buletin de informare ştiinţifică şi la Revista de referate şi recenzii, editate de Centrul de documentare al Academiei Române. Director al Centrului de studii Bucovina al Academiei Române (Rădăuţi). Redactor şef al Publicaţiei Analele Bucovinei (din 1991).Doctoratul cu teza: Ioan Popovici Bănăţeanul, Univ.Bucureşti, 1957, cu G.Călinescu. În 1943, debut literar cu proză în ziarul Bucovina. Continuă îngrijirea şi redactarea ediţiei integrale a operei eminesciene inaugurată de Perpessicius, în 1939, vol.7-16., considerat a fi „cel mai important eveniment cultural al sfârşitului mileniului doi din cultura română”. După Perpessicius, este cel mai important cercetător şi editor al operei eminesciene. Autor al numeroase studii de istorie şi critică literară, neobosit cercetător de date biografice şi bibliografice. Deosebită este activitatea sa în domeniul istoriei culturale a Bucovinei, tratată în articole, stidii şi comunicări ştiinţifice la simpozioane naţionale şi internaţionale.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 563 VIŞNIEC, MATEI (n.29.I.1956, Rădăuţi) - poet, dramaturg. Studii: şcoala primară şi liceul la Rădăuţi (1965-1975), Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti (1976-1980). Membrul fondator al „Cenaclului de Luni”, condus de N.Manolescu. Profesor de Istorie şi Geografie în Călăraşi. Debut cu versuri în revistele „Cutezătorii” şi „Luceafărul”. Debut editorial, în 1980 cu volumul de versuri „La noapte va ninge”. Scrie piese de teatru. În 1984 este primit în Uniunea Scriitorilor. În 1987, cere azil politic în Franţa şi se stabileşte la Paris. Se afirmă ca dramaturg de prestigiu internaţional. Traducător, colaborator la numeroase reviste literare, angajat la Radio BBC (Londra, august 1988-oct.1989), bursier în Franţa cu teza de doctorat: Rezistenţa culturală în Europa de Răsărit sub regimurile comuniste. Renunţă la doctorat şi reâncepe activitatea literară, scriind piese de teatru în limba franceză. Angajat la Radio France Internationale- Secţia română. Distins cu numeroase premii.

Enciclopedia Bucovinei, de Emil Satco, Iaşi: Princeps Edit, 2004, vol.II, pag. 580