NOTE PE MARGINEA STEMEI SATULUI MALCOCI, RAIONUL

Dr. Silviu ANDRIEȘ-TABAC, Heraldist de Stat al Republicii

Abstract: On March 20, 2018, the coat of arms of the Malcoci village (), composed by the author in 2017–1018 and painted by the artist Andrei Gaidasenco, were registered in the General Armorial of the Republic of Moldova. The researches undertaken to find useful ideas in the heraldic elaboration process have occasioned several notes on the history and toponymics related to that village, notes having explanatory implications. Thus, the author explains the meanings of the Malcoci toponymic, the Catarga/Catarha hidronimyc, the (A) Zăpeni microtoponymic, and then refers to the process of elaborating, endorsing, adopting and registering of the new symbols, together with their sense. Keywords: coat of arms, flag, Malcoci village, Catarga brook, Zăpeni microtoponymic, Ialoveni district.

La 20 martie 2018 au fost înregistrate în Armorialul General al Republicii Moldova stema și drapelul satului Malcoci, raionul Ialoveni, elaborate de autor în anii 2017–1018. Cercetările întreprinse pentru depistarea ideilor utile în procesul elaborării heraldice, au prilejuit câteva note privind istoricul și toponimicele legate de localitatea dată, care au rosturi explicative.

I. Toponimul Malcoci

Toponimul Malcoci, după cum arată specialiștii în onomastica românească, este de origine turcească și provine de la antroponimul omonim Malcoci (în turcă Malkoç), bine cunoscut în antroponimia noastră încă din secolele XV–XVI1. În limba de origine, substantivul comun care a stat la baza numelui de persoană are sensul de „armată iregulară, cavalerie, destinată raidurilor în teritoriul inamic”, dar și de „comandant al unei astfel de armate”2. Derivatul acestui nume comun și de persoană – malkoçoğlu (= fiul lui Malcoci) – are, însă și un alt sens, de „pungaș, netrebnic, pezevenchi, escroc, hoț, șmecher, infractor, delapidator, derbedeu, șiret, viclean”3, care, probabil, este unul derivat și datorat „moravurilor” oricărei armate iregulare. Nu știm cât de vechi este acest substantiv comun în limba turcă pe care nu l-am depistat în dicționarele accesibile referitoare la turca veche și la alte limbi turcice vechi. Ținem să remarcăm, însă, pe urma altor cercetători, existența unui cunoscut personaj istoric Malkoç Bey, celebru comandant de oști turc, cel care a comandat arcașii de pe flancul drept în lupta de la Kosovo Polje (1389) și flancul stâng în

729 lupta de la Nicopole (1396). El este întemeietorul unui neam întreg de importanți comandanți militari turci de achingii (tc. Akincı – călăreț turc care trăia din prada de război; călăreț turc folosit în recunoaștere) din secolele XIV–XVI, cunoscut cu numele de Malkoçoğlu (Malkoçoğulları, Malkoçoğlu ailesi). Acest Malkoç Bey, de fapt, era un descendent al neamului de feudali sârbi creștini, cu numele Malković, care au îmbrățișat islamul4. Mormântul-mausoleu (tc. türbe) al lui Malkoç Bey se află în Bulgaria, în împrejurimile satului Burea, comuna Sevlievo, regiunea Gabrovo, sat care anterior (până în 1944) s-a numit Malkocevo. Etimonul cel mai îndepărtat al numelui sârb Malković se regăsește cel mai probabil în slavonescul малъ – mic5. După părerea noastră, merită să fie luată în considerație și ipoteza că substan- tivul comun turc malkoç ar putea proveni de la antroponimul Malkoç Bey, nume sârb schimonosit, care a devenit nume apelativ turc și nume de persoană turc, răspândindu-se apoi în tot arealul de influență otomană. Nu știm exact cine a fost acel Malcoci, de la al cărui nume provine denumirea satului Malcoci, dar trebuie să semnalăm faptul că o familie cu acest nume a existat și printre nobilimea din stânga Prutului. Astfel, la 1826, un oarecare Polihronie Malcoci solicita recunoașterea calității sale de nobil basarabean6. Un neam Malcoci, se pare, că a existat și în Bucovina, căci o stemă care ar fi aparținut acestuia a fost consemnată în armorialul lui Traian Larionescul7. Această stemă, cam neobișnuită pentru heraldica noastră, reprezintă: un scut tăiat în bandă; sus, pe aur, o bară diminuată roșie; jos, verde plin.

II. Hidronimul Catarga

Actualul sat Malcoci este așezat în valea pârâului Catarga/ Catarha, un afluent al Ișnovățului. Cea mai simplă explicație a hidronimului Catarga ar fi de la apelativul româ- nesc catargă8, sinonim pentru galeră – corabie de război sau de comerț, lungă, cu puntea joasă și bordul înalt, pusă în mișcare cu pânze și vâsle mânuite de obicei de sclavi sau de condamnați la muncă silnică și întrebuințată până în secolul al XVIII- lea, mai ales în apele Mării Mediterane9. În sens derivat, având formele catargă/ catarcă și altele regionale, termenul desemnează și anumite vehicule terestre de cărat, mai modeste, construite din lemn și trase de cal sau de om: car, căruță, hara- ba, sanie, roabă10. Deși originile cele mai îndepărtate ale acestui cuvânt sunt grecești, în limba română el a intrat cel mai probabil din slavonă. Limba rusă veche atestă termenul каторга/ катарга, cu sensul de galeră. Astfel, în forma a doua, cu „a” la mijloc, cuvântul apare în Letopisețul de la Novgorod, la anul 1389. De la sensul de galeră, ca și în alte limbi (vechea expresie „a condamna la galere” începând să însemne „a condamna la ocnă, la muncă silnică”), termenul каторга a evoluat spre sensul de ocnă. Cu „o” la mijloc termenul există azi în limbile rusă, ucraineană, poloneză, slovacă, bulgară, iar cu „a” în belorusă11.

730 Pentru cazul nostru concret, legat de pârâul Catarga/Catarha, sunt de mare in- teres încă două fapte. Primul constă în atestarea în limba rusă veche a formei ка- тарха a aceluiași cuvânt, cu „a” la mijloc și cu „h” în loc de „g”, situație care din păcate nu a putut fi explicată de etimologiști12. Cel de al doilea fapt de interes constă în existența unui al doilea râu Katarha, în Abhazia. Este vorba de un afluent important de stânga al fluviului Psou, care se revarsă în Marea Neagră la frontiera dintre Georgia și Rusia. Katarha curge pe teritoriul Abhaziei, la frontiera cu raionul Adler al orașului Soci, ținutul Krasnodar, Federația Rusă, și cade în Psou la 33 km de gura fluviului, în dreptul satului Aibghi. Denumirea principală a râului este Beș sau Beșerecika (explicată ca „râul nebun”, din cauza caracterului râului montan), iar denumirea Katarha este secundară. După părerea cercetătorului rus Vladimir Voroșilov, care face trimitere la cercetătorul istoriei etnografice a abhazilor Ș. D. Inal-Ipa13, denumirea Katarha este formată după modelul denumirii crestei de cumpănă a apelor Kațirha, care ar însemna „Șesul lui Kaț”, Kaț fiind un nume bărbătesc abhaz, iar arha însemnând în limba abhază „câmpie, șes, vale”14. În concluzie, Katarha ar însemna „Valea unui oarecare Kat”. Nu putem verifica această etimologie datorată limbii abhaze, o limbă caucaziană apropiată de limba abazină cel mai mult, care folosește azi un alfabet cu 62 de litere în baza celui chirilic. Dar nu cred că putem exclude și etimologia slavonă (greco- slavonă) a hidronimului nord-caucazian Katarha, omofon cu Catarha noastră.

III. Microtoponimul (A)Zăpeni

În cuprinsul moșiei Malcoci de azi se află iazul Zăpeni, care păstrează memoria istorică a moșiei și satului Azăpeni, azi dispărute, dar cea mai mare parte a pămân- tului lor aparținând actualului sat . Toponimul Azăpeni are la bază antroponimicul Azap, care provine de la ape- lativul românesc, de origine turcă, azap15. Provenind de la un cuvânt arab care se traduce ca „celibatar”, cuvântul turcesc azab sau azap, a desemnat o categorie militară în cadrul Imperiului Otoman. În armata otomană, azapii erau un fel de infanterie ușoară iregulară, auxiliară avangar- dei16. Azapii-arcași erau primii expuși atacului inamic și aveau sarcina să țină piept dușmanului până când forțele armate de bază otomane se vor organiza pentru luptă. Azapii erau voluntari, care trăiau din prada de război. Au apărut încă înainte de organizarea corpului de ieniceri și erau recrutați din rândul turcilor din Anatolia. În esență, azapii erau un fel de miliție militară țărănească, care era chemată sub arme numai pe timpul campaniilor militare17. Ca voluntari, azapii erau înarmați cu o gamă largă de arme, în primul rând cu arme cu coadă (coasa de luptă, darda, securea, halebarda etc.), apoi cu diferite tipuri de buzdugane, arcuri, săbii și uneori cu arbalete. Ulterior au adoptat și arme de foc. Începând cu secolul al XVI-lea, în rândul lor putea fi recrutat orice musulman din provinciile de frontieră. De la această dată azapii au început să fie organizați,

731 plătiți și utilizați la paza cetăților, podurilor și în alte scopuri. În secolul al XVIII- lea azapii au dispărut din peisajul militar, dar în mod oficial au fost desființați abia de sultanul Mahmud II (1808–1839). Înarmarea standard a unui azap din epoca organizată consta din sabie și pușcă cu fitil.

Fig. 1. Azap-arcaș de pe o galeră otomană. Fig. 2. Azap-arcaș de pe o galeră otomană. Gravură de Cesare Vecellio, Veneția, 1590. Gravură germană, Nüremberg, 1703.

În afară de azapii tereștri, din epoca sultanului Baiazid I (1389–1402), se cu- nosc și azapii marini – marinari înarmați (arcași), muncitori de la șantierele navale și de la Amiralitate. Acești azapi-marinari au fost imortalizați în gravuri de epocă (fig. 1-2). În limba turcă contemporană, termenul azap este cunoscut cu două sensuri, unul istoric de „soldat, marinar” și altul mai nou de „muncitor agricol, lucrător, argat”18.

IV. Primul proiect heraldic pentru satul Malcoci

Ideea elaborării unor simboluri heraldice pentru satul Malcoci a aparținut primarului Serghei Puiu și antreprenorului Veaceslav Țonu. Primele proiecte de stemă și drapel, alcătuite de autor și desenate de pictorul Andrei Gaidașenco, au fost supuse criticii Comisiei Naționale de Heraldică în ședința din 26 septembrie 2017.

732 Proiectul de stemă reprezenta: în câmp roșu-vișiniu, un arcaș călare turc, în galop, trăgând cu arcul spre colțul dextru de sus al scutului, totul de argint și însoțit de trei fire de lalea galbenă sălbatică (Tulipa sylvestris), de aur; scutul timbrat de o co-roană sătească de aur (fig. 3). Proiectul de drapel reprezenta a pânză pătrată roșie-vișiniu, purtând în mijloc un arcaș călare turc, în galop, trăgând cu arcul spre colțul dextru de sus al scutului, totul alb și cantonat de patru flori de lalea galbenă sălbaticăTulipa ( sylvestris), galbe-ne, desfăcute spre colțuri (fig. 4).

Fig. 3–4. Proiectele de stemă și drapel pentru satul Malcoci respinse de Comisia Națională de Heraldică la 26 septembrie 2017.

Acest proiect a cuprins două idei. Călărețul turc – un malcoci – se prezenta ca o armă heraldică grăitoare cu re- ferire la denumirea actuală a localității. În același timp, faptul că malcociul era surprins în postura trăgând cu arcul, această armă simboliza într-o măsură oarecare și pe cealaltă categorie de militari otomani – azapii, care printre armele folosite aveau în dotare și arcuri. Totodată, trebuie remarcat și faptul că arcul este în același timp o armă de vânătoare, poate cea mai importantă până la apariția armelor de foc, iar printre tradițiile seculare ale satului Malcoci care rămân populare și azi se numără și vânătoarea. Cea de-a doua idee – floarea de lalea galbenă sălbatică – avea o dublă semni- ficație. În primul rând, făcând parte din flora spontană și protejată de lege, ea simboli- za bogăția Codrilor locali. Într-al doilea rând, laleaua simboliza o altă ocupație eco- nomică populară la Malcoci – creșterea florilor decorative și sezoniere în sere.

733 Ultimul element identificator ținea de culoarea roșie-vișiniu. Câmpul roşu- vişiniu al scutului heraldic şi al pânzei drapelului personifica râul Işnovăţ, apă în al cărei bazin este aşezat satul Malcoci. Râul Işnovăţ este pentru prima oară amintit într-un act de la Alexandru cel Bun din 10 februarie 142919, în varianta „Vâşneveţ”. Hidronimul provine de la apelativul ucrainesc „vâşnea” – „vişin, vişină” şi înseamnă „valea crescută cu vişini”20. Din spusele localnicilor se ştie că în locul unde izvorăşte Işnovăţul, lângă mănăstirea Căpriana, există copaci de vişini crescând sălbatic şi în zilele noastre. Vom menţiona şi faptul că în documentul deja citat din 1429 mănăstirea Căpriana apare cu numele „mănăstirea Vâşneveţ, unde este egumen Chiprian”. Culoarea vişinie nu este o culoare heraldică clasică, ci una cu totul individuală și a fost folosită cu succes în Republica Moldova în simbolurile heraldice și vexilologice ale mai multor localități așezate pe râul Işnovăţ: oraşul Ialoveni (2002)21, satele Dănceni (2013), (2012), Scoreni (2016), comuna Băcioi și satele din componența ei (2018) și altele. Acest smalt poate fi considerat ca o armă heraldică grăitoare, căci vişinul şi fructul său – vişina – au dat limbii române şi denumirea râului, şi denumirea acestei nuanţe de roşu. Cele două proiecte au fost respinse de Comisia Națională de Heraldică prin Decizia nr. 50-V.01 din 26 septembrie 2017, comisia constatând că proiectele prezentate „corespund în mare parte exigențelor normative, științifice și artistice impuse însemnelor heraldice și vexilologice, dar că unele mobile și concepte nu reflectă specificul local și anume: a) că mobila principală – călărețul turc–ar trebui să fie substituit printr-un simbol definitoriu autohton pentru această localitate din centrul Republicii Moldova; b) că provenienţa denumirii satului de la un antroponim românesc de origine turcească nu poate fi documentată istoric, ci numai pe bazele analizelor filologice care permit o anumită parte de incertitudine; c) că stema și drapelul reflectă doar denumirea actuală a satului, nu și pe cea anterioară de Cătarha”. Pentru interesul istoric, consemnăm și rezultatele votului comisiei. Astfel, din 13 persoane prezente la ședință au susținut proiectul 3 (Constantin Bogatov, Ana Boldureanu și Iurie Caminschi), au votat împotrivă 8 (Lilia Bolocan, Manole Brihuneț, Varvara Buzilă, Sergius Ciocanu, Emil Dragnev, Vlad Mischevca, Corneliu Popovici, Nicolae Schițco) și s-au abținut 2 (Silviu Tabac, în calitate de autor, și Mariana Șlapac). Această atitudine negativă a CNH față de o mobilă „străină” a descurajat au- toritatea locală, care, după consultațiile avute în sat, a decis să renunțe la proiectul dat și să înainteze un altul.

V. Proiectele finale

Noile proiecte, de data aceasta mai simple și mai puțin implicate etnic, au fost înaintate Comisiei Naționale de Heraldică la 19 februarie 2018 și, în ședința din 20 februarie, au fost avizate prin Decizia Comisiei Naționale de Heraldică nr. 73-V.01.

734 În consecință, simbolurile localității au fost aprobate de Consiliu sătesc Malcoci prin Decizia nr. 2/5 din 20 martie 2018. Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 710-VIII din 7 mai 2018, cele două însemne au fost înregistrate în Armorialul General al Republicii Moldova22. Stema satului Malcoci are următoarea blazonare: în câmp roșu-vișiniu, un arc oriental în fascie, armat în sus, totul de argint și însoțit în capul scutului de două fire de lalea galbenă sălbatică (Tulipa sylvestris), de aur; scutul timbrat de o coroană să- tească de aur (fig. 5). Drapelul satului Malcoci reprezintă a pânză pătrată roșie-vișiniu, purtând în mijloc un arc oriental în fascie, armat în sus, totul alb și cantonat de patru flori de lalea galbenă sălbatică, galbene, desfăcute spre colțuri (fig. 6).

Fig. 5–6. Stema și drapelul satului Malcoci, 2018.

În noile proiecte, concepute de același autor și desenate de același pictor, au fost păstrate culoarea vișinie de bază, florile de lalea, iar arcul a devenit mobila prin- cipală, simbolizând denumirile Malcoci și Azăpeni, dar și vânătoarea. Coroana sătească de aur care timbrează scutul, în conformitate cu normele heraldice naţionale, se referă la faptul că satul are statutul de sat-reşedinţă de comună. Drapelul satului a fost elaborat în baza stemei și păstrează semnificațiile acesteia.

18 mai 2018.

735 Note:

1 A. Eremia, Nume de localităţi. Studiu de toponimie moldovenească, Chişinău, 1970, p. 89; N. A. Constantinescu, Dicţionar onomastic românesc, Bucureşti, Editura Academiei RPR, 1963, p. 315. 2 A. Eremia, op. cit., loc. cit.; Турецко-русский словарь, Москва, Русский язык, 1977, р. 601. 3 Турецко-русский словарь…, р. 601; Стефан Илчев, Речник на личните и фамилни имена у българите, София, 1969, с. 317. 4 Tahsin Gemil, Românii și otomanii în secolele XIV–XVI, București, Editura Academiei Române, 1991, p. 59; Caroline Finkel, Osman’s dream: the story of the Ottoman Empire, 1300–1923, New York, Basic Books, 2012, p. 21. 5 A se vedea, de exemplu, nume bulgărești și ucrainene cu aceeași rădăcină (Стефан Илчев, op. cit., p. 316-317; Юлiян Редько, Словник сучасних украïнських прiзвищ у двох томах, том перший. А–М, Львiв, 2007, р. 644-645). 6 ANRM, F. 88, inv. 1, d. 220. Solicitarea lui Polihronie Malcoci privind înscrierea sa în rândul nobilimii basarabene, documente ce confirmă proveniență nobilă a solicitantului și decrete ale Departamentului de Heraldică. 20 decembrie 1826 – 29 septembrie 1853. 7 Traian Larionescul, Armorialul Moldovei de Sus: Album heraldic, Bucureşti, 1976, pl. 70, fig. 684. 8 Iorgu Iordan, Dicţionar al numelor de familie româneşti, Bucureşti, 1983, p. 102. 9 Dicționarul limbii române literare contemporane, vol. II, București, Editura Academiei RPR, 1955; și altele. 10 Dicţionar dialectal (cuvinte, sensuri, forme), vol. II, Chişinău, Știința, 1983, p. 152; Lazăr Şaineanu, Dicţionar universal al limbei române, ed. VI, [Bucureşti], Editura „Scrisul Românesc”, 1929, p. 111-112; Mic dicționar academic, ed. II, vol. I, București, Univers Enciclopedic, 2010. 11 Макс Фасмер, Этимологоческий словарь русского языка, том II, Mосква, 1967, p. 210-211; Этимологический словарь русского языка, том II, вып. 8. К, Москва, Из- дательство Московского университета, 1982, р. 98. 12 Ibidem. 13 Ш.Д. Инал-Ипа, Страницы исторической этнографии абхазов, Сухуми, 1971, p. 289. 14 В.И. Ворошилов, Топонимы Российского Черноморья (история и этнография в географических названиях), Русское географическое общество, Сочинское отделе- ние, III-e изд., испр., Майкоп, ОАО «Полиграфиздат «Адыгея», 2007, p. 120 (http:// apsnyteka.org/654voroshilov_toponimy_rossiyskogo_chernomoriya_slovar_zh-p.html, accesat 27 iulie 2017). 15 N. A. Constantinescu, op. cit., p. 184. 16 История Османского государства, общества и цивилизации: В 2 т. = Osmanli devleti ve medeniyeti tarihi, Москва, Восточная литература, 2006, т. 1: История Ос- манского государства и общества, с. 307-308; David Nicolle, Armies of the Ottoman Turks, 1300–1774, illustrated by Angus McBride, Oxford, Osprey Publishing, 1983, (Men- at-Arms, 140), p. 17; Gábor Ágoston, Bruce Alan Masters, Encyclopedia of the Ottoman Empire, New York, Infobase Publishing, 2009, p. 616.

736 17 Мебде-и канун-и йеничери оджагы тарихи (История происхождения законов янычарского корпуса), издание текста, перевод с турецкого, введение, комментарий и указатели И. Е. Петросян, Москва, «Наука», Главная редакция восточной литературы, 1987, р. 209, nota 7; cu trimitere la: Gy Káldy-Nagi, The First Centuries of the Ottoman Military Organization, in „Acta Orientalia Academiae Scientiorium Hungaricae”, Budapest, 1977, t. 31, fasc. 2, p. 162-164. 18 Турецко-русский словарь…, р. 85. 19 DRH, A, vol. I, p. 124-125. 20 Ion Dron, Studii şi cercetări, Chişinău, 2001, p. 300; Idem, Chişinău. Schiţe etnotoponimice, Chişinău, 2001, p. 63-84. 21 Silviu Andrieş-Tabac, Noile simboluri heraldice ale oraşului Ialoveni, în Simpozion de numismatică dedicat împlinirii a 125 de ani de la proclamarea independenţei României. Chişinău, 24–26 septembrie 2002: Studii, note şi comunicări, Bucureşti, 2003, p. 277-284. 22 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018 , nr. 157-166, 18 mai, partea I, art. 310, p.57.

737