Note Pe Marginea Stemei Satului Malcoci, Raionul Ialoveni
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
NOTE PE MARGINEA STEMEI SATULUI MALCOCI, RAIONUL IALOVENI Dr. Silviu ANDRIEȘ-TABAC, Heraldist de Stat al Republicii Moldova Abstract: On March 20, 2018, the coat of arms of the Malcoci village (Ialoveni district), composed by the author in 2017–1018 and painted by the artist Andrei Gaidasenco, were registered in the General Armorial of the Republic of Moldova. The researches undertaken to find useful ideas in the heraldic elaboration process have occasioned several notes on the history and toponymics related to that village, notes having explanatory implications. Thus, the author explains the meanings of the Malcoci toponymic, the Catarga/Catarha hidronimyc, the (A) Zăpeni microtoponymic, and then refers to the process of elaborating, endorsing, adopting and registering of the new symbols, together with their sense. Keywords: coat of arms, flag, Malcoci village, Catarga brook, Zăpeni microtoponymic, Ialoveni district. La 20 martie 2018 au fost înregistrate în Armorialul General al Republicii Moldova stema și drapelul satului Malcoci, raionul Ialoveni, elaborate de autor în anii 2017–1018. Cercetările întreprinse pentru depistarea ideilor utile în procesul elaborării heraldice, au prilejuit câteva note privind istoricul și toponimicele legate de localitatea dată, care au rosturi explicative. I. Toponimul Malcoci Toponimul Malcoci, după cum arată specialiștii în onomastica românească, este de origine turcească și provine de la antroponimul omonim Malcoci (în turcă Malkoç), bine cunoscut în antroponimia noastră încă din secolele XV–XVI1. În limba de origine, substantivul comun care a stat la baza numelui de persoană are sensul de „armată iregulară, cavalerie, destinată raidurilor în teritoriul inamic”, dar și de „comandant al unei astfel de armate”2. Derivatul acestui nume comun și de persoană – malkoçoğlu (= fiul lui Malcoci) – are, însă și un alt sens, de „pungaș, netrebnic, pezevenchi, escroc, hoț, șmecher, infractor, delapidator, derbedeu, șiret, viclean”3, care, probabil, este unul derivat și datorat „moravurilor” oricărei armate iregulare. Nu știm cât de vechi este acest substantiv comun în limba turcă pe care nu l-am depistat în dicționarele accesibile referitoare la turca veche și la alte limbi turcice vechi. Ținem să remarcăm, însă, pe urma altor cercetători, existența unui cunoscut personaj istoric Malkoç Bey, celebru comandant de oști turc, cel care a comandat arcașii de pe flancul drept în lupta de la Kosovo Polje (1389) și flancul stâng în 729 lupta de la Nicopole (1396). El este întemeietorul unui neam întreg de importanți comandanți militari turci de achingii (tc. Akincı – călăreț turc care trăia din prada de război; călăreț turc folosit în recunoaștere) din secolele XIV–XVI, cunoscut cu numele de Malkoçoğlu (Malkoçoğulları, Malkoçoğlu ailesi). Acest Malkoç Bey, de fapt, era un descendent al neamului de feudali sârbi creștini, cu numele Malković, care au îmbrățișat islamul4. Mormântul-mausoleu (tc. türbe) al lui Malkoç Bey se află în Bulgaria, în împrejurimile satului Burea, comuna Sevlievo, regiunea Gabrovo, sat care anterior (până în 1944) s-a numit Malkocevo. Etimonul cel mai îndepărtat al numelui sârb Malković se regăsește cel mai probabil în slavonescul малъ – mic5. După părerea noastră, merită să fie luată în considerație și ipoteza că substan- tivul comun turc malkoç ar putea proveni de la antroponimul Malkoç Bey, nume sârb schimonosit, care a devenit nume apelativ turc și nume de persoană turc, răspândindu-se apoi în tot arealul de influență otomană. Nu știm exact cine a fost acel Malcoci, de la al cărui nume provine denumirea satului Malcoci, dar trebuie să semnalăm faptul că o familie cu acest nume a existat și printre nobilimea din stânga Prutului. Astfel, la 1826, un oarecare Polihronie Malcoci solicita recunoașterea calității sale de nobil basarabean6. Un neam Malcoci, se pare, că a existat și în Bucovina, căci o stemă care ar fi aparținut acestuia a fost consemnată în armorialul lui Traian Larionescul7. Această stemă, cam neobișnuită pentru heraldica noastră, reprezintă: un scut tăiat în bandă; sus, pe aur, o bară diminuată roșie; jos, verde plin. II. Hidronimul Catarga Actualul sat Malcoci este așezat în valea pârâului Catarga/ Catarha, un afluent al Ișnovățului. Cea mai simplă explicație a hidronimului Catarga ar fi de la apelativul româ- nesc catargă8, sinonim pentru galeră – corabie de război sau de comerț, lungă, cu puntea joasă și bordul înalt, pusă în mișcare cu pânze și vâsle mânuite de obicei de sclavi sau de condamnați la muncă silnică și întrebuințată până în secolul al XVIII- lea, mai ales în apele Mării Mediterane9. În sens derivat, având formele catargă/ catarcă și altele regionale, termenul desemnează și anumite vehicule terestre de cărat, mai modeste, construite din lemn și trase de cal sau de om: car, căruță, hara- ba, sanie, roabă10. Deși originile cele mai îndepărtate ale acestui cuvânt sunt grecești, în limba română el a intrat cel mai probabil din slavonă. Limba rusă veche atestă termenul каторга/ катарга, cu sensul de galeră. Astfel, în forma a doua, cu „a” la mijloc, cuvântul apare în Letopisețul de la Novgorod, la anul 1389. De la sensul de galeră, ca și în alte limbi (vechea expresie „a condamna la galere” începând să însemne „a condamna la ocnă, la muncă silnică”), termenul каторга a evoluat spre sensul de ocnă. Cu „o” la mijloc termenul există azi în limbile rusă, ucraineană, poloneză, slovacă, bulgară, iar cu „a” în belorusă11. 730 Pentru cazul nostru concret, legat de pârâul Catarga/Catarha, sunt de mare in- teres încă două fapte. Primul constă în atestarea în limba rusă veche a formei ка- тарха a aceluiași cuvânt, cu „a” la mijloc și cu „h” în loc de „g”, situație care din păcate nu a putut fi explicată de etimologiști12. Cel de al doilea fapt de interes constă în existența unui al doilea râu Katarha, în Abhazia. Este vorba de un afluent important de stânga al fluviului Psou, care se revarsă în Marea Neagră la frontiera dintre Georgia și Rusia. Katarha curge pe teritoriul Abhaziei, la frontiera cu raionul Adler al orașului Soci, ținutul Krasnodar, Federația Rusă, și cade în Psou la 33 km de gura fluviului, în dreptul satului Aibghi. Denumirea principală a râului este Beș sau Beșerecika (explicată ca „râul nebun”, din cauza caracterului râului montan), iar denumirea Katarha este secundară. După părerea cercetătorului rus Vladimir Voroșilov, care face trimitere la cercetătorul istoriei etnografice a abhazilor Ș. D. Inal-Ipa13, denumirea Katarha este formată după modelul denumirii crestei de cumpănă a apelor Kațirha, care ar însemna „Șesul lui Kaț”, Kaț fiind un nume bărbătesc abhaz, iar arha însemnând în limba abhază „câmpie, șes, vale”14. În concluzie, Katarha ar însemna „Valea unui oarecare Kat”. Nu putem verifica această etimologie datorată limbii abhaze, o limbă caucaziană apropiată de limba abazină cel mai mult, care folosește azi un alfabet cu 62 de litere în baza celui chirilic. Dar nu cred că putem exclude și etimologia slavonă (greco- slavonă) a hidronimului nord-caucazian Katarha, omofon cu Catarha noastră. III. Microtoponimul (A)Zăpeni În cuprinsul moșiei Malcoci de azi se află iazul Zăpeni, care păstrează memoria istorică a moșiei și satului Azăpeni, azi dispărute, dar cea mai mare parte a pămân- tului lor aparținând actualului sat Scoreni. Toponimul Azăpeni are la bază antroponimicul Azap, care provine de la ape- lativul românesc, de origine turcă, azap15. Provenind de la un cuvânt arab care se traduce ca „celibatar”, cuvântul turcesc azab sau azap, a desemnat o categorie militară în cadrul Imperiului Otoman. În armata otomană, azapii erau un fel de infanterie ușoară iregulară, auxiliară avangar- dei16. Azapii-arcași erau primii expuși atacului inamic și aveau sarcina să țină piept dușmanului până când forțele armate de bază otomane se vor organiza pentru luptă. Azapii erau voluntari, care trăiau din prada de război. Au apărut încă înainte de organizarea corpului de ieniceri și erau recrutați din rândul turcilor din Anatolia. În esență, azapii erau un fel de miliție militară țărănească, care era chemată sub arme numai pe timpul campaniilor militare17. Ca voluntari, azapii erau înarmați cu o gamă largă de arme, în primul rând cu arme cu coadă (coasa de luptă, darda, securea, halebarda etc.), apoi cu diferite tipuri de buzdugane, arcuri, săbii și uneori cu arbalete. Ulterior au adoptat și arme de foc. Începând cu secolul al XVI-lea, în rândul lor putea fi recrutat orice musulman din provinciile de frontieră. De la această dată azapii au început să fie organizați, 731 plătiți și utilizați la paza cetăților, podurilor și în alte scopuri. În secolul al XVIII- lea azapii au dispărut din peisajul militar, dar în mod oficial au fost desființați abia de sultanul Mahmud II (1808–1839). Înarmarea standard a unui azap din epoca organizată consta din sabie și pușcă cu fitil. Fig. 1. Azap-arcaș de pe o galeră otomană. Fig. 2. Azap-arcaș de pe o galeră otomană. Gravură de Cesare Vecellio, Veneția, 1590. Gravură germană, Nüremberg, 1703. În afară de azapii tereștri, din epoca sultanului Baiazid I (1389–1402), se cu- nosc și azapii marini – marinari înarmați (arcași), muncitori de la șantierele navale și de la Amiralitate. Acești azapi-marinari au fost imortalizați în gravuri de epocă (fig. 1-2). În limba turcă contemporană, termenul azap este cunoscut cu două sensuri, unul istoric de „soldat, marinar” și altul mai nou de „muncitor agricol, lucrător, argat”18. IV. Primul proiect heraldic pentru satul Malcoci Ideea elaborării unor simboluri heraldice pentru satul Malcoci a aparținut primarului Serghei Puiu și antreprenorului Veaceslav Țonu. Primele proiecte de stemă și drapel, alcătuite de autor și desenate de pictorul Andrei Gaidașenco, au fost supuse criticii Comisiei Naționale de Heraldică în ședința din 26 septembrie 2017. 732 Proiectul de stemă reprezenta: în câmp roșu-vișiniu, un arcaș călare turc, în galop, trăgând cu arcul spre colțul dextru de sus al scutului, totul de argint și însoțit de trei fire de lalea galbenă sălbatică (Tulipa sylvestris), de aur; scutul timbrat de o co-roană sătească de aur (fig.