Istorie Locală
Dinu Poștarencu PRIMELE ATESTĂRI DOCUMENTARE ALE LOCALITĂŢILOR 101 BALATINA, CERNOLEUCA, CIGÂRLENI, FĂLEŞTI, RĂZENI ŞI ŢĂHNĂUŢI ISTORIE LOCALĂ Dinu Poştarencu* PRIMELE ATESTĂRI DOCUMENTARE ALE LOCALITĂŢILOR BALATINA, CERNOLEUCA, CIGÂRLENI, FĂLEŞTI, RĂZENI ŞI ŢĂHNĂUŢI În ultima vreme, pe rafturile cu literatură istorică au apărut o serie de scri- eri referitoare la trecutul localităţilor noastre. Este o manifestare culturală de excepţie, o tendinţă remarcabilă de a ne cunoaşte istoria fiecărei aşezări umane de la prima atestare documentară până în prezent. Dar, spre marele regret, nu toate scrierile de acest gen denotă o documen- tare suficientă din partea autorilor şi, mai cu seamă, în ceea ce priveşte determi- narea primei atestări documentare a localităţii. Atragem atenţia asupra aspectului evidenţiat al documentării insuficiente, deoarece în unele dintre aceste apariţii editoriale sunt indicate eronat primele menţiuni documentare ale localităţilor descrise. În timp ce, precum prea bine se ştie, condiţia primordială, în procesul de elaborare a studiilor cu privire la isto- ria localităţilor, constă în necesitatea de a stabili în mod corect, pe cât e posibil, primele menţiuni documentare ale acestora, de la care, evident, începe istoria lor. Este adevărat că într-un şir de cazuri determinarea primei atestări docu- mentare reprezintă un punct nevralgic. Elucidarea acestor situaţii enigmatice necesită o analiză minuţioasă a documentelor existente. Prima sursă, în care sunt indicaţi anii de întemeiere ale localităţilor basara- bene, este Dicţionarul statistic al Basarabiei, editat în 1923. Confruntând, însă, datările de aici cu actele vremii de care dispunem, constatăm că acestea, în cazul celor mai multe localităţi, nu corespund realităţii. Extrăgându-le, iniţial, din această sursă pentru a le introduce în Enciclo- pedia sovietică moldovenească care se elabora, Vladimir Nicu a observat lipsa de concordanţă ale acestora cu datările ce pot fi stabilite în virtutea documente- lor din epocă.
[Show full text]