Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori. Universul comic al lui I.L.Caragiale MOTTO: “Poporul român are un mod de găndire deosebit al lui, o comoară nepreţuită de filozofie, morală de umor şi de poezie- cu atât mai originală avuţie cu căt este un amestec de moşteniri şi de dobândiri antice, greceşti, slave, orientale şi altele, pecetluite toate cu netăgăduita lui nobilă peceţie romanică, latină, care-l arată bun şi netăgăduit stăpân al lor. Din această stăpânire seculară a lui rezultă şi putera nebănuită de asimilare a acestui popor, ce încă d-abia pe departe începe a-şi simţi importanţa lui în lumea europeană.” Ion Luca Caragiale INTRODUCERE Epoca marilor clasici Fără o delimitare rigidă, lipsită de relevanţă pentru istoria literaturii, epoca marilor clasici cuprinde câteva decenii în care s-au format şi au creat cei patru scriitori de excepţie, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale, perioadă întinsă aproximativ de la 1810 până în primul deceniu al secolului al XX- lea. Termenul de mari clasici, folosit de majoritate istoriilor literare, este o sintagmă precis delimitată din punct de vedere istoric şi ca valoare artistică, cu un conţinut clar, diferit de noţiunile de clasic şi clasicism, în sensul de curent artistic, sau, în cel mai bun caz, apropiat de ele prin inducţie şi contaminare, prin cultul valorii unor opere constituite în modele cu însuşiri artistice universal recunoscute. Epoca marilor clasici reprezintă etapa de maturitate deplină a literaturii române, una dintre cele mai strălucite din întreaga noastră cultură naţională.Terenul pregătit îndelung şi cu eforturi uneori dramatice a făcut posibilă apariţia după 1870 a patru scriitori de excepţie, care Pagina 1 din 45 Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori. prin valoarea creaţiei şi prin repercursiunile asupra întregii mişcări literare ulterioare şi-au depăşit epoca şi au devenit repere de valoare şi de conştiinţă artistică pentru generaţiile care au urmat. Constituirea unei epoci unitare, definită mai mult valoric, decât istoric, a fost posibilă prin spiritul genial de sinteză al celor patru scriitori, aparţinând acestei generaţii, care au valorificat cu atenţie şi pioşenie eforturile unor generaţii precedente şi, în special, ale scriitorilor care au urmat fluxului Revoluţiei de la 1848, V.Alecsandri, N.Filimon, Al.Odobescu şi B.P.Haşdeu. Marii clasici au întrerupt momentul de stagnare a literaturii române şi de imitaţie servilă a unor creaţii literare europene, de multe ori submediocre, au rupt ritmul lent de dezvoltare a genurilor artistice şi au impus definitiv structura literaturii naţionale şi evoluţia ei ulterioară, au stabilit locul acesteia în asamblul vieţii artistice, în funcţie de valoarea estetică şi au aruncat la arhiva literaturii puzderia de scriitori de a doua chiar de a treia mână. Marii clasici au cuprins în creaţia lor toate genurile literare, poezie, proză şi dramaturgie şi au impus o direcţie nouă în cultură, caracterizată prin spiritul critic şi sentimentul valorii. Ca oameni ai vremii lor, ei au acumulat experienţa generaţiilor care au trudit de secole pentru edificarea culturii naţionale şi au trasat printr-o intuiţie şi un talent genial, direcţiile şi structura estetică a unei literaturi sincronizată ca valoare cu marile literaturi europene. Fiecare dintre marii clasici a realizat opere de referinţă în genuri şi structuri diferite. Astfel, Eminescu a fost un romantic care a aşezat la baza creaţiei poetice o gândire filozofică profundă, eliberând-o de mărginirea evenimentelor contemporane; I.L.Caragiale a folosit în comedii unele elemente clasice, în special, în arhitectura personajelor, iar în proză a încercat să surprindă, dincolo de realitatea exterioară, universul sufletesc al personajelor. O personalitate distinctă s-a dovedit a fi şi Ion Creangă, care a folosit înţelepciunea poporului nostru pentru a imprima creaţiei o proiecţie evocativă modernă cu ajutorul căreia să sondeze nu numai în universul copilăriei, ci în istoria apropiată şi mai depărtată a satului românesc. Ioan Slavici, primul prozator din seria scriitorilor ardeleni, a adus în opera sa elementele unui realism psihologic şi tendinţa de nuanţare a existenţei eroilor în funcţie de viaţa lor sufletească. Pagina 2 din 45 Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori. Odată cu Eminescu, Creangă, Caragiale şi Slavici, literatura română intră într-o fază nouă a autonomiei şi a suveranităţii estetice, fără a renunţa sau a minimaiza marile probleme sociale şi economice a secolului XX-lea. Scriitori reprezentativi pentru reperele viitoare ale literaturii române, marii clasici au răspuns unui destin care se cerea împlinit, punând bazele moderne poezei (M.Eminescu), prozei (Ion Creangă şi Ioan Slavici) şi teatrului naţional (I.L.Caragiale). Ei au fost într-un anume fel, pioneri ai unui stil naţional, care a devenit punctul de plecare pentru literatura marilor care vor urma. CAPITOLUL 1 1.VIAŢA ŞI ACTIVITATEA LITERARĂ A LUI ION LUCA CARAGIALE Ion Luca Caragiale,(30 ianuarie 1852-1 februarie 1912) s-a născut în comuna Haimanale din judeţul Prahova, ca fiu al lui Luca, unul dintre feciorii lui Ştefan Caragiale, frate mai mare al celebrilor actori Costache şi Iorgu. Bunicul său din partea tatălui, Ştefan, a fost adus în ţară de domnitorul Caragea pentru a-l servi la curte ca bucătar. Era grec arvenit şi se pare un om umblat şi ştiutor de carte. Fiii acestuia, Luca, Costache şi Iorgu au fost oameni de vază, actori şi scriitori dramatici, iar Luca, după o perioadă în teatru, va deneni secretar la mănăstirea Mărgineni(Prahova) şi apoi avocat. I.L. Caragiale este fiul lui Luca din a doua căsătorie, se pare nelegitimă, cu Ecaterina Caraboa. A făcut şcoala primară şi gimnaziul la Ploieşti, fără a termina liceul. Caragiale a urmat cursurile celor cinci clase primare de la şcoala Domnească până în 1864, când i s-a eliberat atestatul corespunzător. În primii ani de studiu, materiile de studiu erau citirea şi caligrafia, istoria şi geografia Principatelor, aritmetica şi aşa numitul „catechism” moral implicând derivarea normelor de comportament din canoanele bisericeşti . Dascăli, a avut mai mulţi dintre cei impuşi învăţământului prin Lanţul slăbiciunilor politicianiste ori de altă natură şi dintre care amintim pe Zaharia Antinescu, Mihai I.Georgescu, institutorul Pagina 3 din 45 Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori. transilvănean Basil Drăgoşescu căruia scriitorul îi păstrează o bună amintire întrucât priveşte însuşirea gramaticii şi a regulelor ortografiei române. Debutul literar, viitorul dramaturg şi l-a făcut la 21 de ani(1873), începând să colaboreze la revista umoristică Claponul şi Calendarul claponului, sub pseudonimul Car sau Pelicar. În anii 1876-1877, este corector la ziarul Unirea Democratică, iar prin mai, iunie scoate o publicaţie umoristică Claponul redactată numai de el deşi într-o profesie de credinţă, nesemnată, îşi anunţa în deriziune cititorii că în redacţie ar lucra 39 de oameni. Perseverând în decembrie 1877 alcătuia Calendarul Claponului, unde alături de compuneri inedite ca Smotocea şi Cotocea, Caragiale îşi propunea desigur să nu lase a cădea în totala uitare un număr de spirituale gogoşi ca de exemplu cele din Claponul, reeditându-le în: Leonica Ciupicescu, Respectul Datorit Autorităţii, Cură la Apele de la Văcăreşti, dar mai cu seamă Cetăţeanul Ghiţă Calup această în atâtea feluri semnificativă anticipaţie embrionară a comediei O noapte furtunoasă. Între timp, la sugestia lui Frederic Dame, un cunoscut scripturist, înfiinţează în tovărăşie Naţiunea română, ziar independent, consacrat în primul rând informării cititorilor asupra mersului operaţiilor de după asedierea Plevnei. Între anii 1877-1878, publică în România liberă seria de foiletoane Cercetare critică asupra teatrului românesc. La propunerea lui Eminescu, începe colaborarea la Timpul şi se reprezintă tragedia în versuri Roma învinsă de D.Parodi, tradusă de I. L. Caragiale, reprezentată la 21 Mai pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. Tot în mai, participă pentru prima oară la o întrunire a Societăţii Junimea. Pornind de la broşa din Cetăţeanul Ghiţă Calup, de la cele ce observase cu republica de la Ploieşti, la adunările celor din maliţios numita Şcoala clasică liberală, Caragiale concepe, finisă în bună parte, nu chiar în totul, prima sa capodoperă, comedia O noapte furtunoasă sau Numărul 9. Luat de Maiorescu pe propia-i cheltuială împreună cu Eminescu si Slavici, la cea de a XV-a aniversare a Junimii ieşene, Caragiale citeşte înainte de tradiţionalul banchet piesa care trebuie sa le fi inspirat numeroşilor auditori reflecţia echivalentă cu ceea ce-i zise Iacob Negruzzi lui Maiorescu, atunci când alergase cu el cu poemul Veneră şi Madonă. După un mare poet liric şi doi mari poeţi epici, Junimea dase şi de cel mai mare scriitor dramatic din câţi s-au ivit până acum în spaţiul literar românesc. Pagina 4 din 45 Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori. Reprezentată de către Teatrul Naţional din Bucureşti la ianuarie 1879 piesa pare să fi fost primită cu superioară delectare de către oamenii de spirit, dar şi cu grozavă iritare a celor ce reprezentau omologi ai personajelor. În numerele din octombrie şi noiembrie 1879 Comvorbiri literare publicau O noapte furtunoasă sau Numărul 9. A urmat curând lectura, tot în casa lui Maiorescu, a celei de a doua piese comice a lui Caragiale, publicată în numărul din 1 februarie 1880 al Convorbirilor literare sub titlul Corul Leonida faţă cu reacţiunea, farsă într-un tablou. Între timp, permanent grijuliu în legătură cu întreţinerea mamei şi a surorii sale, Caragiale începu să resimptă ca de nesuportat mizeria, intermitentă salarizare a redactorilor de la Timpul ceea ce-l determină să părăsească ziarul Timpul. După o perioadă de tribulaţii financiare, poligraful V.A. Urechia, pe atunci ministru al Învăţământului şi Cultelor îl numi pe Caragiale- pe la mijlocul lui septembrie, octombrie 1881- revizor şcolar a judeţelor Neamţ şi Suceava şi apoi Argeş-Vâlcea.