FUNDAŢIA CREDINŢĂ ŞI CREAŢIE ACAD. ZOE DUMITRESCU-BUŞULENGA – MAICA BENEDICTA Caietele de la Putna I – 2008 – 1 Apare cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor Tradiţie spirituală românească şi deschidere spre universal Putna 18-20 august 2007 Colocviu închinat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta Argument În ziua de 5 mai 2006, pe poarta mănăstirii Putna intra trupul neînsufleţit al Maicii Benedicta. Era ziua în care, de pe un pat de spital din Iaşi, sufletul său se încredinţase Părintelui Ceresc. Ştiam de ceva vreme că Maica Benedicta trăieşte ultimele momente ale acestei vieţi, şi că, potrivit dorinţei ei, exprimată în scris, urma să fie înmormântată la Putna: Dorinţă ultimă Dacă voi muri la Bucureşti vreau să fiu înmormântată la mănăstirea Cernica, dacă se va întâmpla însă la Văratic, în casa Înaltului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor unde mi-am petrecut vacanţele de vară timp de peste 30 de ani, să fiu înmormântată la mănăstirea Putna iar slujba să fie făcută de Înaltul Pimen. Aşa să fie şi nu altfel. Monahia Benedicta Zoe Buşulenga Miercuri 3 noiembrie 2004. în Bucureşti. Noi, şi mari, şi mici, şi cărturari, şi necărturari, clerici şi mireni, i-am împlinit „dorinţa ultimă”. Şi de atunci a început ceea ce se cheamă un pelerinaj al multor generaţii de ucenici la mormântul Dascălului. Încă de la masa de pomenire, domnul Dan Hăulică a propus Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Pimen înfiinţarea unei fundaţii care să poarte numele Maicii Benedicta şi care să îşi asume responsabilitatea păstrării şi cultivării moştenirii culturale şi spirituale pe care această Doamnă a culturii române ne-a lăsat-o. IPS Pimen a fost întru totul de acord şi a dat binecuvântarea pentru realizarea acestei iniţiative; totodată mănăstirea noastră a primit ascultarea de a face tot ceea ce este necesar pentru a duce la împlinire această iniţiativă. Întrucât sediul fundaţiei urma să fie la Putna, s-a hotărât ca biblioteca din casa de la Bucureşti a Maicii Benedicta să fie adusă la mănăstire, ca martor al direcţiilor de cercetare şi al filiaţiilor culturale ale omului de cultură acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga. Vom încerca şi nădăjduim că, în timp, vom aduna aici multitudinea de cuvinte pe care cu 5 atâta generozitate maica Benedicta le-a dăruit în prefeţe de cărţi, referate de lucrări ştiinţifice, simpozioane, emisiuni de radio şi de televiziune şi, în anii de după 1989, în conferinţe pe teme duhovniceşti. Biblioteca va fi încadrată într-un aşezământ care va purta numele Maicii Benedicta, alături de o sală de conferinţe şi una pentru expoziţii. La parastasul de 40 de zile s-a hotărât ca în fiecare an, în preajma zilei de 20 august, ziua de naştere a maicii Benedicta, să fie organizat un colocviu care să reunească contribuţii din cele două mari arii de interes cărora Maica Benedicta s-a dedicat: cultura şi credinţa. Cu darul lui Dumnezeu, primul pas a fost făcut. Între 18–20 august 2007, la Putna s-a organizat Colocviul Tradiţie spirituală românească şi deschidere spre universal, închinat memoriei acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta. Cuvintele participanţilor se reunesc astăzi în primul număr al Caietelor de la Putna. Le publicăm cu conştiinţa că ar fi păcat ca atât de frumoasele şi adevăratele gânduri care s-au rostit atunci despre Maica Benedicta, despre cultura şi spiritualitatea românească şi, în general, despre om, despre ceea ce creează omul şi despre Cel care l-a creat pe om, să rămână ascunse sub obrocul vremii. Nădăjduim că, odată cu noi colocvii închinate Maicii Benedicta, să crească şi aceste Caiete. Să cultive împreună seminţele cunoaşterii şi ale credinţei pe care Dumnezeu le-a sădit în fiinţa omului. Începutul care s-a făcut în anul 2007 este pe deplin dătător de nădejde. Parcurgând paginile acestui „şantier” cultural şi spiritual care încearcă să fie Caietele de la Putna, vom întâlni judecăţi îndelung cumpănite şi sentimente limpezi. Din miezul lor, acelaşi cu cel al preocupărilor acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, răzbate dorinţa de a cunoaşte ce este omul şi cum poate fi trăită mai împlinitor viaţa. În cei aproape 86 de ani în care a străbătut această lume, Maica Benedicta a căutat şi ea răspunsul la aceste probleme. Dar soluţia lor nu aparţine numai teoretizării, ci mai ales vieţii. Prin viaţa sa, Maica Benedicta a mărturisit tuturor că împlinirea omului este Dumnezeu. Parcă pentru a fi mai clar că şi-a asumat pe deplin acest răspuns, a devenit „mireasă a lui Hristos”. În cazul ei, intrarea în monahism, departe de a fi o anulare a acumulărilor unui reprezentant de vârf al culturii umane, a însemnat o împlinire a înţelesurilor majore ale acesteia. Omul nou, călugărul, îl transcende pe cel vechi, ducându-l spre desăvârşire. Dar răspunsul la aceste întrebări trebuie ca fiecare să îl afle în viaţa sa. Parcursul exemplar al maicii Benedicta ne este o lumină, dar drumul spre Lumină îl are de străbătut fiecare din noi. 6 De-a lungul celor două zile ale Simpozionului, rodnice prin adâncimea cugetării vorbitorilor, au trecut prin faţa ochilor minţii şi ai sufletului atât evocări ale academicianului, profesorului, părintelui cultural şi spiritual care a fost Zoe Dumitrescu-Buşulenga, cât şi ale frumuseţii sufleteşti, credinţei şi dorului de Dumnezeu ce au caracterizat sufletul care a urmat, în final, calea verticalei absolute. Textele arătă multe despre relaţia fiecărui participant cu Maica Benedicta şi cu orizontul ei de preocupări; noi însă vom spune că ceea ce le este comun tuturor este chemarea lor tainică, de către Maica Benedicta, la acest colocviu. Unii dintre invitaţi i-au fost în mod direct ucenici, faţă de alţii a legat-o acea prietenie care se întemeiază pe împărtăşirea unor valori comune şi pe stimularea reciprocă întru adevăr. Cu toţii au răspuns dragostei maicii Benedicta pentru adevăr şi frumos. Cei care au venit au făcut-o din dragoste, fără vreun beneficiu material, pentru că au simţit că esenţa culturii Maicii Benedicta nu este din lumea aceasta şi nu este numai pentru lumea aceasta, ci pentru mai mult decât ea. De aceea considerăm că acest simpozion a fost o împlinire. O împlinire a fiecăruia în parte şi a tuturor împreună. Adunate în revistă, comunicările se dovedesc a se rotunji una pe cealaltă, a alcătui un întreg. Privind acum la acest întreg putem spune că ceea ce s-a prezentat a fost spre slava lui Dumnezeu şi spre cinstirea Maicii Benedicta şi ne întărim în convingerea că numele ei va rămâne scris pentru totdeauna în istoria culturii şi spiritualităţii noastre. Expresia „pentru totdeauna” nu o spunem din optimism, ci din realism. De ce? Pentru că ceea ce Maica Benedicta a lăsat în urma ei va dăinui. Cuvintele de la părinţii duhovniceşti din primele secole ale creştinismului le cunoaştem până astăzi şi ele se vor păstra cât va fi lumea. „A zis avva Pamvo”, „a zis avva Pimen” citim în Pateric şi ne hrănim sufleteşte din cuvintele unor părinţi care au trăit acum un mileniu şi jumătate. Tot aşa se va spune: „a zis maica Benedicta”, „a spus tinerilor academicianul Zoe Dumitrescu Buşulenga”, c ăci cuvintele rostite de omul ce trăieşte adevărul sunt vii şi lucrătoare peste timp. Cât de frumoasă este scrisoarea acelui tânăr din Alba Iulia pe care a prezentat-o doamna Elena Docsănescu! Este o mărturie covârşitoare despre ceea ce a simţit şi a trăit el în prezenţa Maicii Benedicta. Acest tânăr va fi însoţit mereu de gândul că a avut un astfel de model, va tinde către el şi, prin aceasta, fără să îşi dea seama, va deveni el însuşi un model. Odată cu lucrările Colocviului s-au desfăşurat şi discuţiile despre înfiinţarea fundaţiei închinate Maicii Benedicta. În final, cu acordul tuturor 7 participanţilor, s-a ales numele, Credinţă şi creaţie – Academician Zoe Dumitrescu Buşulenga – Monahia Benedicta. Scopul acestei fundaţii îl vom reda cel mai bine citând un fragment din statut: Fundaţia „Credinţă şi creaţie – Academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta” are ca scop promovarea modelului de viaţă creştină şi a valorilor culturale şi spirituale româneşti şi universale cărora li s-a dedicat Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta. Obiectivele Fundaţiei sunt: – studierea tezaurului de gândire şi acţiune reprezentat de Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga – Monahia Benedicta, şi a virtuţii ei exemplare în raport cu tânăra generaţie; – afirmarea rolului Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta în cultura românească şi universală, şi a înrâuririi ei formative în raport cu nevoile reale ale societăţii; – înţelegerea vocaţiei de om de cultură şi a vocaţiei monahale ilustrate de Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Monahia Benedicta; – păstrarea vie a înţelesului major de istorie, cultură şi credinţă pe care îl poartă mănăstirea Putna. Ultimul punct este şi un răspuns la întrebarea „de ce a ales Maica Benedicta ca loc de îngropare mănăstirea Putna?” La Putna se întâlnesc deopotrivă istoria, dragostea de neam şi ţară, credinţa şi cultura. Aşezarea Maicii Benedicta aici nu este deloc o întâmplare. Ca un semn văzut al celor nevăzute, mormântul ei se află pe o linie ce uneşte mormântul Părintelui Stareţ Iachint Unciuleac, Turnul Tezaurului, mormântul Sfântului Ştefan cel Mare şi statuia lui Mihai Eminescu. La picioarele duhovnicului căruia şi-a plecat capul sub epitrahil se odihneşte o păstrătoare a tezaurului sufletului românesc, un român cuminte şi dârz, vrednic de „strămoşul cuminte” (N. Iorga despre Ştefan cel Mare), alături de chipul celui care a fost marea dragoste a vieţii sale intelectuale – Eminescu. Se putea odihni undeva mai bine, era vreun loc mai potrivit pentru această monahie academician? Credem că răspunsul l-a dat împreună cu Dumnezeu, când, cu înţ elepciunea şi hotărârea de o viaţă, mâna-i a scris Putna, iar Atotţiitorul a rânduit ca Putna să fie şi nu altfel. Am simţit la finalul simpozionului mulţumirea de a fi participat la ceva înălţător, la un eveniment în care duhul participanţilor s-a odihnit.