Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9 THE NEW POETRY, FROM AVANT-GARDE TO POSTMODERNISM AND BEYOND Sorin Ivan Prof. PhD, Titu Maiorescu University of Bucharest Abstract:As the ŖPhiladephia Experimentŗ defied the laws of space and time, the political experiment of communism has taken a poetic generation out of history for two decades. After a long absence from the space of the genuine literature, the young authors of the fifth decade came out to the light of the literary existence in another time and in another space. Their time, a time of literary innovation, which, aesthetically, put them in the avant-garde of poetry, and, historically, in post-avant-gardism, had passed. The sixties are the framework of a new exit from time, of the return in the past of poetry, in the young contemporary poetsř effort to recover the poetry of the interwar modernism, putting the socialist realism and proletcultism in brackets, under the neo- modernist experience. But, even though the process of renewal had been interrupted by history and by the poetsř long silence, their poetry, which remarkably was announcing the literary postmodernism, influences some of the most innovative poets of neomodernism, postmodernism, and even of the next poetical generations. It is an aesthetic continuity in full historical discontinuity, through which a renewal process, in the avant-garde of poetry, is partially recovered. Keywords:avant-gardism, proletcultism, neomodernism, postmodernism, continuity in discontinuity 1. „Generația Philadephia” a literaturii române Cu „generația pierdutăŗ s-a întâmplat ceva desprins parcă din distopiile science- fiction traduse în limbaj hollywoodian. Estetic vorbind, generația tinerilor scriitori a dispărut într-o fantă a istoriei către sfârșitul deceniului al cincilea și a reapărut la lumină douăzeci de ani mai târziu, într-o ipostază nouă, determinată de dimensiunea temporală și spațială în care a ajuns. Plecând de la celebrul Experiment Philadephia, ocultat în ceaţa istoriei şi a conspiraţiei, perpetuat ca o enigmă insolubilă, putem considera generația pierdută, aflată sub presiunea infernală a unui experiment istoric, de natură politică şi ideologică Ŕ forțând limitele metaforei în stilul suprarealist și postmodernist al unora dintre poeţii ei Ŕ, Generația Philadelphia a literaturii române. Experimentul istoric l-au constituit instaurarea comunismului şi procesul de distrugere culturală, spirituală, identitară, cu arme politice şi ideologice, care a început odată cu acest act fatidic. Aşa cum nava supusă bombardamentului magnetic pentru a fi ascunsă de radar a apărut în alt spaţiu, la o distanţă geografică apreciabilă, generația pierdută, prin poeţii ei, a reapărut, după ce fusese „ascunsăŗ din spaţiul estetic al poeziei, într-un alt timp, la o distanţă semnificativă de cel al manifestării sale originare, după aproximativ două decenii. După această reapariţie, în urma experimentului ideologic, odată cu ieşirea fizică la lumina istoriei, pe lângă întoarcerea treptată la poezie, ea a început să-şi manifeste existenţa şi în alt fel, cel puţin parţial, prin poezia generațiilor ulterioare. Pe de o parte, un experiment științific care a forțat frontierele cunoașterii, pe de alta, un experiment politic, care a generat efecte distructive în domeniul culturii, în speță al literaturii, şi în toate ariile existenței. În istoria literaturii române postbelice, generația literară a deceniului al cincilea este definită prin sintagma „generația pierdutăŗ (Eugen Simion). Dacă privim literatura 31 Section: Literature Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9 română interbelică și postbelică în logica evoluției ei, atunci argumente esențiale conduc către ideea că vorbim, într-adevăr, de o generație pierdută. Este „pierdutăŗ sub două aspecte fundamentale: cel al evoluției literaturii și cel al evoluției personale a scriitorilor, în cazul de față a poeților. Sub primul aspect, odată cu întreruperea procesului de înnoire estetică început în deceniul al cincilea, cursul evoluției literaturii române este blocat. Mișcarea literară din anii ř40 se situează în continuarea avangardei, în valurile ei succesive, care culminează cu suprarealismul. În sine, este ea însăşi o formă de avangardism, într-o ipostază relativ temperată sau, în ordine diacronică, de postavangardism, prin sensul înnoitor și prin natura estetică a schimbării. Această continuitate este evidentă, pe de o parte, la nivel conceptual și ideologic, în articolele programatice ale autorilor noii generații, care duc mai departe ideile celor din deceniul al treilea, pe de altă parte, în poemele lor, care atestă afinități și filiațiuni certe cu poezia avangardei. Declanşat la sfârșitul modernismului, procesul de reformare estetică duce către o nouă epocă a literaturii, spre postmodernism. Prin actul de deconstrucție a poeziei din anii ř40, început de Geo Dumitrescu și continuat de ceilalți, literatura română se situează într-o poziție de avangardă a evoluției literaturii la nivel european și nu numai. Reforma canonică declanșată în deceniul al cincilea este întreruptă însă sub presiunea ideologică a noului regim politic. Practic, după anul 1947, în care apar ultimele cărţi libere (între acestea, Cântece negre, de Ion Caraion), literatura română intră sub controlul total al cenzurii, care o transformă într-un instrument de propagandă ideologică. Sincopa durează două decenii, un interval de stagnare a literaturii în evoluţia ei conceptuală şi estetică. Cu puţine excepţii, literatura română devine, în această lungă perioadă, spaţiul de manifestare a ideologiei totalitare, transfigurată estetic prin „viziunea literarăŗ a realismului socialist şi a proletcultismului. În cea de-a doua privinţă, cea a evoluţiei individuale a scriitorilor, majoritatea poeţilor îşi ratează evoluţia firească și dezvoltarea literară, începute sub auspicii dintre cele mai bune, fulminante, în cazul unora dintre ei. Toţi sunt reduşi la tăcere, scoşi de pe scena literaturii pentru două decenii. Unii cad victimă noii orânduiri politice, fiind aruncaţi în temniţele comuniste. Alţii părăsesc prea devreme scena vieţii. Unii emigrează, alţii se pun în slujba regimului, fie şi pentru o vreme. Există şi membri ai tinerei generaţii care abandonează literatura pentru o lungă perioadă sau definitiv. Alţii se întorc neconvingător, sporadic, pe tărâmul literelor, fără a mai putea continua ceea ce începuseră în primii ani ai deceniului al cincilea. Tragedia generaţiei pierdute este definită, în câteva cuvinte, de Monica Lovinescu: „Peste sârma ghimpată a războiului urma să cadă oblonul aşa-zisei păci. Şi poeţii tineri de atunci aveau să se risipească prin moarte, temniţi şi tăceri.ŗ1 Puţini sunt cei care îşi reiau procesul creaţiei de unde fuseseră obligaţi să-l abandoneze, recuperându-şi producţiile vechi, încercând, unii cu disperare, după terifiante experienţe penitenciare (Ion Caraion), să se încadreze în ritmurile şi cadenţa noului timp, căruia trebuie să i se adapteze după o tăcere de aproape un sfert de secol. Procesul este dificil, uneori imposibil. Ei, cei de acum, sunt alţii, transformaţi de experimentele tragice ale istoriei. Elanul înnoitor, spiritul rebel, insurgent, entuziasmul, energia vitală şi suflul mesianic, care lucrau sinergic pentru reformarea poeziei şi modelarea viitorului în baza viziunilor lor inovatoare, au rămas în urmă, la peste două decenii distanţă, într-un timp al începutului, dar sfârşit prea devreme. Maturi după douăzeci de ani, scriu acum altfel, îndepărtați de spiritul înnoitor care le anima poezia în anii deceniului al cincilea şi dădea un sens transfigurator actului lor literar convertit într-o mişcare de revoluţionare a mentalităţii literare şi a poeziei. Procesul este închis, iar, odată cu închiderea lui, 1Monica Lovinescu, Unde scurte, Limite, Madrid, 1978 32 Section: Literature Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9 literatura română ratează o şansă de evoluţie de pe o poziţie de avangardă la nivelul poeziei din Europa şi din lume. Ratată, într-o măsură semnificativă, este şi evoluţia scriitorilor care, obligaţi la tăcere două decenii, sunt nevoiţi să se reinventeze şi să ia totul de la început, la mijlocul anilor ř60. Dar niciunul dintre ei nu se mai poate întoarce pe poziţia de avangardă de pe care militase pentru noua poezie până pe la mijlocul anilor ř40 şi puţin după. Ei redebutează într-o literatură care îşi reia firul evoluţiei de la un moment anterior procesului de înnoire, reeditând în diverse forme modernismul interbelic. Foştii postavangardişti se întorc în literatură într-un moment anterior debutului lor, într-un neomodernism tributar epocii literare dintre cele două războaie, ca într-o călătorie în timp, dar în trecut, și nu în viitor. Este a doua călătorie în timp pe care o fac sub auspiciile experimentului politic, care produce efecte şi pe plan literar, un regres estetic pentru ei şi pentru literatura română. Din acest punct de vedere, ei sunt o generaţie pierdută într-o literatură pierdută, pentru două decenii și chiar mai mult, în spaţiul vid al unei istorii nebuloase. O generație pierdută, care, totuși, va fi parțial regăsită în poezia postbelică. 2. Noua poezie, calea către noul canon Poemele emblematice, în materie de viziune și de opțiune