30 Limba ROMÂNĂ Ion să VALORIFICăm şansa HAdâRCă PE CARE NE-O OFERĂ ISTORIA „Pace-n suflet şi unire-n ţară, mult iubiţii mei compa- trioţi!” – acestea sunt cuvintele de început ale discur- sului meu inaugu- ral al primei Mari Adunări Naţiona- le de la 27 august 1989. Pacea-n suflet, pre- cum s-a văzut, per- manent ne-a fost tulburată de greve, conflicte, crize şi trădări. Cât despre uni- rea-n ţară, ce să zic? Astăzi ea este simbolizată prin 27 august 2009 constituirea po- lului de dreapta al Alianţei postelectorale pentru Integrarea Europeană. Este pentru prima oară când electoratul nostru a optat clar pentru schimbarea vectorului geopolitic şi când o nouă forţă politică îşi asumă tranşant acest angajament de în- semnătate cu adevărat istorică. Am simţit-o pe pielea proprie şi cu toţii ştim cu ce preţ s-a ajuns la această mică victorie, la acest mic, dar important, Discurs rostit la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişi- nău, pe 27 august 2009, în cadrul Mitingului festiv al deputaţilor din primul Parlament democratic, care au votat Independenţa, prilejuit de împlinirea a 20 de ani de la prima Mare Adunare Naţională. ION HADÂRCĂ – 60 31 avantaj de după 29 iulie. Dar mai ştim că a existat şi un 7 aprilie, au existat şi enormele presiuni asupra celor 41 de deputaţi din precedentul Parlament, depu- taţi care nu s-au vândut şi n-au cedat acel „vot de aur” multcăutat. Aşa încât azi, în preajma primei şedinţe de la 28 august a nou-alesului Parlament, zic, Doamne fe- reşte, să se găsească un alt Iuda, unul care ar scuipa pe tot ce s-a făcut şi mâine ar pune-o de o nouă trădare! Doamne fereşte şi păzeşte-ne de asemenea iscarioţi! Acum şi aici, dragi compatrioţi, la comemorarea celor două mari evenimente de rezonanţă naţională (27 şi 31 august 1989), aş vrea să subliniez următoarele. Chiar dacă nu întotdeauna pe aceste plaiuri s-a auzit desluşit ciripitul Paserii Mă- iastre a Limbii noastre strămoşeşti, cu siguranţă că nici pe o clipă în spaţiul acesta multpătimit nu s-a stins Dorul, Tânga, Doina şi Versul de Dragoste pentru Măria Sa Limba Română. În anii deşteptării naţionale o contribuţie deosebită au avut-o primele publicaţii în grafie latină: „Literatura şi Arta”, condusă de neînfricatul nostru compatriot Nicolae Dabija; revista „Basarabia”, reanimată şi înnobilată de neînfrântul Dumi- tru Matcovschi; ziarul „Glasul Naţiunii”, fondat de Ion Druţă – Leonida Lari şi pornit gospodăreşte, cu multă inspiraţie, de către regretatu-i prim-redactor Ion Vatamanu; bineînţeles, şi prima publicaţie a Frontului Popular din Moldova de atunci, acum defuncta „Deşteptare”... Nu m-a preocupat niciodată problema competiţiei şi a întâietăţii după tipicul: cine primul a spus-o şi cine mai frumos a spus-o. Nu m-a interesat, dar îmi amin- 1989. Ion Hadârcă şi preludiul mişcării naţionale 32 Limba ROMÂNĂ tesc cât de încăpătoare era la început acea tribună festivă a primei Mari Adunări Naţionale şi cât de strâmtă a devenit ea pe la sfârşitul manifestării! Pentru că mulţi au început a-şi face loc cu coatele mai în faţă, mai în obiectivele camerelor de luat vederi şi, la un moment dat, m-am pomenit eu însumi dat jos de pe tribună! Aşa e şi-n politica noastră actuală, din păcate. Însă dincolo de orice emulaţii politice, întotdeauna am fost conştient că oricât de proaspete şi de originale ar fi apărut ideile (vorbele), iniţiativele noastre, mereu se va găsi cineva, care, discret şi onest, totuşi ne va fi luat-o cândva înainte: cu o secundă, cu o metaforă, cu o carte, cu o viaţă de om, cu o jertfă sângerând pe ghilotină... Astfel drumul pătimirilor noastre – începând cu Alexe Mateevici şi terminând cu Valeriu Boboc – este plin de sacrificii şi, pare-se, că încă nu i se vede capătul. Semnele de marcaj ale acestui drum, troiţele şi răstignirile lui nealinate sunt: Con- stantin Stere, Pan Halippa, Vasile Gafencu şi fiul său Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor române”, Vasile Ţepordei, Serafim Dabija, Nicolae Costenco, George Meniuc, Ion Vasilenco, Vasile Coroban, Eugeniu Coşeriu, Valeriu Rusu, Silviu Berejan, Nicolae Corlăteanu, I. C. Ciobanu, Nicolae Testemiţeanu, Sergiu Rădăuţan, Vasile Leviţchi, Ion Gheorghiţă, Ilie Motrescu, Liviu Damian, Ghe- orghe Malarciuc, Anton Crihan, Vadim Pirogan, prima mea învăţătoare trecută prin calvarul gulagului – Ecaterina Cucu-Chele, Gheorghe Moroziuc, Gheorghe Ghimpu, Nicolae Costin, Alexandru Usatiuc, Anton Grăjdieru, Valeriu Cupcea, Dumitru Caraciobanu, Emil Loteanu, Ion Vatamanu, Ion Dumeniuk, Iacob Bur- ghiu, Vlad Ioviţă, Lidia Istrati, Alexei Marinat, Vasile Vasilache, Grigore Vieru, Andrei Vartic, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, dar şi cei dispăruţi în Siberii de gheaţă, dar şi eroii luptelor din Transnistria – Caşu, Vârtosu, Sotnicenco, Iablo- cichin, Purice, şi încă – arcaşii lui Ştefan cel Mare, haiducii lui Filimon Bodiu şi toţi-toţi ceilalţi apuşi fără ştire în umbră de vremi... Ei, şi mult mai mulţi ca ei, dânşii cu noi şi noi cu dânşii, împreună cu toţii ne-am dorit să fim stăpâni la noi acasă, atât şi nimic mai mult. În această idee am convocat Adunarea Naţională, ne-am proclamat Suveranitatea şi Independenţa şi ne-am ales drept cale de izbândă salvatorul traseu european. Ne-am înălţat fruntea şi ni s-au tăiat genunchii. Am deschis gura şi ni s-a pus căluşul. Ne-am cerut drepturi şi ni s-au pregătit în schimb alte lanţuri, nevăzute, transpa- rente şi grele ca ţevile de fontă ale gazoductelor răsăritene... Şi totuşi lupta continuă! Atunci, la începuturi, cu douăzeci de ani în urmă, în plin totalitarism, absorbiţi de febra polemicilor şi protestelor stradale, mai curând romantic chemând ora li- bertăţii şi a prăbuşirii imperiului, fireşte că nici nu ne imaginasem dezastrul care va urma. Parcă totul trebuia să se întâmple altfel. Lipsa experienţei politice o com- pensarăm cu focul curat al inimii şi totuşi cred că nu ne-am meritat un asemenea destin. Arderea sacrului document al Declaraţiei de Independenţă, masacrul tine- ION HADÂRCĂ – 60 33 rilor de la 7 aprilie şi până şi acest show* sfidător care se desfăşoară în Piaţa Marii Adunări Naţionale paralel cu mitingul nostru de comemorare, toate demonstrează existenţa unor „lumi paralele” ca într-un sinistru teatru al absurdului. Însă, contrar legilor fizicii care le rezervează liniilor paralele o întâlnire la plus infinit, suntem convinşi că sensul mişcării acestei halucinante lumi a minciunii, terorii şi simbo- lurilor comuniste este unul irevocabil, înapoi spre trecutul cât mai îndepărtat al istoriei, care, dreaptă şi severă, judecă doar într-o singură direcţie – civilizatoare. Să nu uităm că cei aproximativ un milion de români basarabeni, adunaţi din toate colţurile Basarabiei în miraculosul ghioc al primei Mari Adunări Naţionale, au ui- mit atunci o lume întreagă, vestind renaşterea şi reintrarea noastră în timp, vorba lui Mircea Eliade, astfel stimulând şi grăbind prăbuşirea comunismului ceauşist în spaţiul, încă amorţit la acea vreme, de dincolo de Prut. Dar să nu uităm, totodată, că a mai rămas aici o cizmă uitată a coloanei a cincea şi, prin urmare, lupta continuă! Vom pleca şi noi cândva în noaptea cea fără hotare. Alţii lăstărind din urmă ne vor succeda. Vreau să cred însă că niciodată nu se va stinge acel foc curat al inimii care ne-a adunat şi ne adună în momentele de restrişte ale istoriei... Bunii şi înţelegătorii mei compatrioţi! În acest popas aniversar de sub Sfânta Cruce a lui Ştefan cel Mare am presentimentul că paşii noştri se îndreaptă spre un nou făgaş. De aceea aici şi acum simt că trebuie să tragem cu toţii o linie distinctă pentru a ne despărţi definitiv de obsesiile şi rătăcirile trecutului. Per- sonal, vă sunt dator cu un mesaj de profundă recunoştinţă pentru şansa istorică ce mi s-a oferit atunci de a fi unul dintre iniţiatorii şi organizatorii Mişcării, alături de Uniunea Scriitorilor, intelectualii, ziariştii, ecologiştii, economiştii, juriştii şi toţi-toţi ceilalţi luptători pentru cauza naţională, acordându-mi-se şi deosebita onoare de a fi preşedintele şi moderatorul primei Mari Adunări Na- ţionale din spaţiul pruto-nistrean. Vă mulţumesc din tot sufletul şi mă închin până la pământ în faţa Dumneavoastră pentru sprijinul şi încrederea acordată. Nu toate se realizară precum le visasem atunci, din păcate. De aceea, sunt dator, totodată, să-mi cer iertare în faţa Dumneavoastră, luându-mi în felul acesta de pe suflet şi un greu care mă macină, chiar dacă nu toate greşelile îmi aparţin în exclusivitate, voind astfel să deschid şi altora calea pentru spovedanie. (Fac aici o paranteză anume pentru cei care în mod tendenţios îmi speculează păca- tele mai ales în timpul campaniilor electorale şi în presa afiliată roş-oranjilor, atribuindu-mi toate relele şi provocându-mă să „recunosc” toate năstruşniciile fluturate pe sub nasul celor neiniţiaţi sau fanatizaţi. Or, mea culpa, spovedania mea neauzită de ei am făcut-o în două rânduri: la una din conferinţele scrii- toriceşti de la sfârşitul anilor ’80 şi la Congresul III al Frontului Popular din Moldova de la 15-16 februarie 1992. [A se vedea pentru aceasta eseul Destin de creştin din volumul Arena cu iluzii, Chişinău, Editura Garuda-Art, 2000] Nu este o slăbiciune de moment în faţa interminabilelor atacuri. Este dorinţa mea sinceră de a spune şi a mă elibera.) * La 27 august, de Ziua Independenţei Republicii Moldova, Piaţa Marii Adunări Naţionale era ocupată de participanţii la Cupa Prezidenţială la automobilism, patronată încă de V. Voronin. 34 Limba ROMÂNĂ În primul rând, iertaţi-mă pentru acea imagine, totuşi înălţătoare, din debutul Adunării Naţionale, când toată suflarea îngenunchease în dangătul clopotelor şi a imnului Limbii Române. Există îngenunchere în rugăciune şi îngenunchere în umilinţă. Poporul nostru şi-a plecat capul şi a îngenuncheat de mai multe ori în semn de pietate creştină, dar niciodată nu şi-a îngenuncheat demnitatea.