Cuprins Proiecte naţionale ale Asociaţiei Pro Democraţia în 2008 4 Alte activităţi 30 Proiecte locale 37 Evenimente 45 Publicații 51 Raport financiar 53 Structura 61 1 Toate proiectele prezentate în acest raport au fost şi sunt posibile datorită sprijinului şi implicării membrilor şi voluntarilor Asociaţiei Pro Democraţia, cărora le mulţumim. Ne exprimăm, de asemenea, recunoştinţa faţă de toţi cetăţenii care cred în activitatea pe care o derulăm şi care au ales să ne sprijine implicându-se în activităţile noastre sau direcţionând 2% din impozitul pe venit pentru sprijinirea proiectelor existente sau iniţierea altora noi. Tuturor, vă mulţumim! 2 Raport anual 2008 Proiecte naœionale ale Asociaœiei Pro Democraœia în 2008 Participarea cetåœenilor la procesul de luare a deciziilor publice Parteneriat pentru Bună Guvernare şi dezvoltare locală Perioada • Promovarea modelelor şi practicilor de Pentru implementarea acestor noi planuri 19 decembrie 2007 – 18 octombrie 2008 succes la nivelul altor zece comunităţi strategice, au fost iniţiate trei proiecte de din mediul rural. asociaţii neguvernamentale în ambele Scop comunităţi, asociaţii care să desfăşoare activităţi decise de grupuri şi incluse în Proiectul şi-a propus să consolideze şi să Realizările proiectului planurile strategice. A fost realizată la nivelul promoveze Buna Guvernare şi dezvoltarea În cadrul proiectului au fost create două fiecărei comunităţi câte o instruire cu privire la locală în cadrul unor mecanisme participative. grupuri de iniţiativă cetăţenească, cu 20 de instrumentele şi metodele de evaluare a membri - cel de la Odobeşti şi cu 27 de calităţii guvernării locale, precum şi o evaluare Oraşe/ Cluburi implicate membri - cel de la Pleniţa, incluzând factori participativă a calităţii guvernării din cele două Proiectul de faţă a fost implementat în oraşul reprezentativi la nivel local, aleşi locali şi comunităţi. Odobeşti (judeţul Vrancea) şi comuna Pleniţa funcţionari publici, medici, profesori. Cele (judeţul Dolj) de către Club APD Focşani şi două grupuri, cu asistenţa echipei de proiect, Pentru diseminarea rezultatelor proiectului şi a Club APD Craiova. au realizat două planuri strategice, modificând experienţei dobândite pe parcursul planurile strategice deja existente şi realizate implementării, a fost elaborat ghidul de bune Obiectivele proiectului fără implicarea cetăţenilor. Pentru a asigura practici “Buna guvernare la români”, tipărit în • Identificarea obstacolelor care stau în adaptarea la nevoile comunitaţii şi o largă 1.000 de exemplare şi transmis unui număr de calea aplicării principiilor de Bună susţinere a noilor planuri strategice, la nivelul 82 de instituţii publice, prefecturi şi consilii Guvernare locală în două comunităţi din unei comunităţi a fost organizată o dezbatere judeţene la nivel naţional. De asemenea, au mediul rural; publică. În a doua comunitate a fost organizată fost realizate nouă prezentări ale proiectului în o cafenea publică prin care membrii grupurilor alte comunităţi rurale din cele două judeţe • Crearea unor parteneriate locale dura- de iniţiativă au avut şansa să discute cu implicate şi a fost organizată o conferinţa bile pentru promovarea Bunei Guvernări; oamenii obişnuiţi din comunitate rezultatele naţională la Bucureşti. Publicaţia poate fi con- • Creşterea capacităţii aleşilor locali, a reflectate de planul strategic. În urma acestor sultata la funcţionarilor publici şi a cetăţenilor din consultări, Consiliul Local Pleniţa şi Consiliul http://www.apd.ro/publicatie.php?id=54. cele două comunităţi de a utiliza Local Odobeşti au adoptat hotărâri prin care mecanismele Bunei Guvernări în elabo- au fost completate strategiile existente cu pla- Beneficiari rarea de planuri strategice participative nurile revizuite dezvoltate în cadrul proiectului. Grupurile ţintă ale proiectului au fost 20 de pentru dezvoltare comunitară; 4 reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din Raport anual 2008 Ghidul „Buna Guvernare la români” Cafenea publică Pleniţa 4 septembrie 2008 Dezbatere publică Odobeşti 9 septembrie 2008 cele două localităţi în care proiectul s-a derulat dezvoltăm un mecanism de colaborare cu proiect, şi dezbaterile publice cu cetăţenii (viceprimari, consilieri locali, funcţionari cetăţenii comunei astfel încât proiectele oraşului ne-au arătat că la acest capitol însărcinaţi cu furnizarea informaţiilor de noastre de dezvoltare comunitară, pe care le suntem deficitari şi cred că autorităţile locale interes public sau cu relaţia cu societatea vom înainta către Uniunea Europeană, să au nevoie de sprijinul societăţii civile pentru a civilă); 50 de reprezentanţi ai comunităţilor poarte girul cetăţenilor şi să dobândească pe implica la modul concret cetăţenii în actul implicate în proiect (lideri locali, oameni de această cale atât legitimitate, cât şi eligibilitate. decizional. Înfiinţarea Grupului de Iniţiativă afaceri, reprezentanţi ai societăţii civile, Marele avantaj al colaborării cu APD – Clubul Cetăţenească şi propunerile pentru reprezentanţi ai grupurilor dezavantajate etc); Craiova în acest proiect este faptul că am îmbunătăţirea Strategiei de dezvoltare a 20 de membri şi voluntari ai Asociaţiei Pro reuşit pe parcursul celor aproximativ şase luni oraşului Odobeşti (2008-2013) sunt doar două Democraţia care au asistat echipa de proiect de activitate comună să ne identificăm dintre avantajele vizibile ale derulării acestui în derularea activităţilor la nivel local. slăbiciunile, dar şi oportunităţile pe care le proiect la Odobeşti.” avem în relaţia cu cetăţenii comunei noastre”. Beneficiarii finali ai proiectului au fost peste Finanţator 100 de reprezentanţi ai autorităţilor publice Daniel Nicolaş, Primarul oraşului Odobeşti: Uniunea Europeană prin programul PHARE locale, regionale şi centrale la nivelul cărora „Am acceptat propunerea Clubului Focşani al 2005 Consolidarea democraţiei în România, proiectul a fost promovat şi peste 16.000 de Asociaţiei Pro Democraţia de a derula la Componenta 2 – Democraţie, drepturile omu- cetăţeni ai celor două comunităţi implicate în Odobeşti proiectul «Buna guvernare şi lui, statul de drept, independenţa justiţiei şi proiect. dezvoltare locală» deoarece cred că pentru o lupta împotriva corupţiei. bună guvernare la nivel local este nevoie de o Mihai Puiu Călăfeteanu – Primarul comunei colaborare eficientă între Primărie şi cetăţeni. Buget Pleniţa: „Motivaţia pentru care ne-am implicat Întâlnirile organizate la Odobeşti, în colaborare în proiectul dvs. este simplă: ne dorim să cu Pro Democraţia, pe timpul derulării acestui 50.459 Euro 5 Parteneri Centrul de Resurse pentru Participare Publică – CeRe Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei (AMP) În proiect a fost implicat şi un expert al Fundaţiei Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL), domnul Doru Bularda. Democraţie în comunităţile mici Perioada în 20 de comunităţi pilot; Giurgiţa şi Filiaşi (judeţul Dolj), Asău şi 1 mai 2007 - 30 noiembrie 2008 • Sprijinirea fiecărui Grup de Iniţiativă Comăneşti (judeţul Bacău) şi Ion Neculce şi Cetăţenească în identificarea de măsuri concrete Răducăneni (judeţul Iaşi). Scop care să ducă la creşterea calităţii guvernării locale (identificarea problemelor comunităţii şi Următorul pas a fost selectarea a 10 coordo- Proiectul şi-a propus să instruiască cetăţenii natori locali, câte unul din partea fiecărui Club din localităţile mici (din mediul rural şi oraşe rezolvarea lor prin îmbunătăţirea dialogului cetăţean – administraţie publică locală); APD implicat şi instruirea acestora în tehnicile mici) cu privire la drepturile civice şi să le ofere de facilitare comunitară, dar şi în metodele de • Promovarea cazurilor de bună practică în rândul cadrul necesar implicării în procesul de luare a colaborare cu autorităţile publice locale. altor comunităţi din România, precum şi pro- deciziilor publice. Pentru a stimula implicarea cetăţenilor în movarea metodologiei elaborate în rândul luarea deciziilor publice, s-au realizat de potenţialilor multiplicatori. Oraşe/Cluburi implicate asemenea ghidul “Bugetele locale planificate „Democraţie în comunităţile mici” a fost imple- participativ” şi pliantul “Cum dai de urma mentat de Cluburile APD din Braşov, Cluj, banilor tăi?”. Constanţa, Craiova, Focşani, Galaţi, Iaşi, Realizările proiectului Oneşti, Sibiu, Timişoara. Primul pas în realizarea obiectivelor propuse a Până la finele proiectului s-au format 16 dintre fi implementate a fost selectarea celor 20 de Grupurile de Iniţiativă Cetăţenească. La nivelul Obiectivele proiectului comunităţi. În urma acestuia au fost alese: Bod a patru comunităţi grupurile nu au putut fi • Realizarea şi diseminarea unei cercetări privind şi Râşnov (judeţul Braşov), Pădureni şi formate sau nu au funcţionat din cauza instrumentele de participare civică în localităţile Remetea Mare (judeţul Timiş), Rogojeni şi dificultăţii de a separa preocupările politice de mici, cu accent pe implicarea comunităţii în proce- Bereşti (judeţul Galaţi), Gilău şi Câmpia Turzii cele civice. Cele 16 grupuri au fost instruite de sul de elaborare a bugetelor locale; (judeţul Cluj), Siliştea şi Năvodari (judeţul coordonatorii locali ai APD cu privire la Constanţa), Boloteşti şi Mărăşeşti (judeţul drepturile cetăţeneşti, la îmbunătăţirea relaţiei 6 • Formarea unor Grupuri de Iniţiativă Cetăţenească Vrancea), Marpod şi Avrig (judeţul Sibiu), cu autorităţile locale şi au fost asistate în iden- Raport anual 2008 tificarea unei probleme locale a cărei rezolvare organizat şapte conferinţe regionale în toată autorităţi publice locale, care s-au pus
Details
-
File Typepdf
-
Upload Time-
-
Content LanguagesEnglish
-
Upload UserAnonymous/Not logged-in
-
File Pages64 Page
-
File Size-