UN CREZ, O LUME, UN DESTIN... VASILE LUCACIU, EROU AL NAȚIUNII ROMÂNE Lucrare coordonată de Gavril Babiciu, în cadrul proiectului Vasile Lucaciu, un crez, o lume, un destin... dedicat Centenarului Marii Uniri, 1918-2018 Lucrare apărută cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale Gavril BABICIU Coordonator lucrare VASILE LUCACIU EROU AL NAȚIUNII ROMÂNE Editura Marist, Baia Mare, 2018 Editor: Editura Marist Coordonator: Gavril Babiciu Redactor: Cristian Mareș Baia Mare, Maramureș – RO Str. Mihail Sadoveanu Nr. 13 Tel: 0723-570248, 0362-800812 e-mail: [email protected] www.marist.ro - toate drepturile rezervate - Mulțumim tuturor celor care au contribuit, în orice formă, la editarea lucrării. O notă specială pentru fotograful Iuliu Tiberiu Toth care s-a străduit să selecteze cele mai frumoase imagini din activitățile la care a participat. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Vasile Lucaciu: erou al naţiunii române / coord.: Gavril Babiciu. - Baia Mare: Marist, 2018 ISBN 978-606-8801-16-2 I. Babiciu, Gavril (coord.) 94 929 Vasile Lucaciu, un crez, o lume, un destin... Vasile Lucaciu, erou al națiunii române Cuvânt înainte Moto: „Cam greu să concentrezi într-un cadru aşă de strâmt viaţa unui om mare, care aproape o jumătate de veac a fost în fruntea mişcărilor culturale şi politice de la noi şi a ajuns să fi e venerat şi iubit, ca nimeni altul, de toată sufl area românească, considerat ca un înainte-mergător al unităţii naţionale, pe care marele decedat a avut fericirea să o vadă cu ochii, în zilele senine ale bătrânețelor.”1 Alexandru Ciura Preotul vicar greco-catolic, dr. Vasile Lucaciu este una dintre cele mai de seamă personalități ale românilor trăitoare la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. A fost „omul drapel” al generației făuritoare a Marii Uniri. Tomuri întregi s-au scris despre viața și activitatea lui dar niciodată, în același loc și timp, nu s-au prezentat în mod complet și sufi cient de bine. Istorici și teologi, scriitori şi jurnaliști, alți mânuitori ai condeiului, au redactat monografi i, studii, piese de teatru, poezii, imnuri, i s-au ridicat monumente etc. dar pe cel mai înalt piedestal l-a înălțat poporul român. Eroii și umbra lor nu mor niciodată! Memoria colectivă le păstrează o vie amintire. Unii sunt învredniciți să rămână în sufl etele oamenilor și să fi e cântați de generațiile următoare. Încă din timpul vieții, dar și în prezent, românii cântă „Doina lui Lucaciu” cu evlavie, ca pe o priceasnă, fi xându-l între eroii legendari ai națiunii române, precum Avram Iancu sau Pintea Viteazu. Credincioșii i-au pus aureolă de sfânt, chipul său ”de o romană frumusețe” a fost pictat pe pereții unor biserici. Vasile Lucaciu a fost, este și va fi , un erou al națiunii române. Întreaga activitate desfășurată de părintele vicar dr. Vasile Lucaciu, a avut drept scop apărarea drepturilor și libertățile individuale și colective ale tuturor românilor iar crezul său l-a mărturisit prin închinarea ctitoriei sale, Biserica „Maicei Domnului” din Șișești, marelui ideal de veacuri PRO S. UNIONE OMNIUM ROMANORUM, mărturisire ce stă scrisă pe plăcuța votivă fi xată pe fontispiciul acestei biserici deasupra ușii de intrare. În prezentul studiu nu ne-am propus să detaliem toate evenimentele trăite, organizate sau la care a participat Vasile Lucaciu în întreaga-i viață. Cronologic ne-am ocupat de unele momente trăite și de activitatea „Leului de la Șișești” scoțând în evidență aspectele pe care le-am considerat esențiale, cititorii putând să le aprofundeze cercetând sursele indicate privitoare la faptele respective. Datoria sfântă a tuturor românilor este de a-și omagia și cinsti eroii. Autoritățile statului și instituțiile lui, cele legate de instruirea și educația patriotică, dar și formele asociative, sunt obligate să organizeze festivități și să asigure cadrul lor sărbătoresc, pentru elogierea celor ce și-au închinat viața pentru propășirea românilor. Centenarul Marii Uniri ne oferă minunatul prilej de a prezenta viața și activitatea laborioasă și diversifi cată a părintelui vicar, dr. Vasile Lucaciu închinată năzuinței de mai bine a poporului roman. Profetul înainte-mergător și vizionar, apostolul luminător, ostașul martir şi sfântul părinte al neamului românesc, Vasile Lucaciu supranumit „Leul de la Şişeşti”, înveşmântat în haină preoţească, a avut drept armă cuvântul, un cuvânt „cu putere multă”. Acest cuvânt secondat de atitudinea și faptele sale eroice a fost îndreptat pentru realizarea a ceea ce are să ”spereze românul”, spre „culmea aspiraţiunilor sale pe acest pământ”, spre idealul de viacuri visat de tot sufl etul de român: ”măreaţa, fericitoarea, sfânta unire a tuturor românilor”. Glorie eternă ”Leului de la Șișești”! Gavril Babiciu 6 Statuia lui Vasile Lucaciu din Satu Mare, inaugurată în 1936 7 Condiții istorice Continuitatea locuirii de către români, urmașii dacilor și romanilor, trăitori în fostul stat centralizat dac condus de către Decebal, este o realitate recunoscută universal. Anul 896 este considerat anul în care ultimul val de popoare migratoare venind dinspre Asia, ungurii, au pătruns în Câmia Panoniei trecând Carpații prin pasul Frasin iar în jurul anului 1000, sub Stefan I au înfi ințat Regatul ungar. Acesta și-a extins stăpânirea în mod continuu astfel că, la fi nele secolului al XIII-lea, si-a impus stăpânirea asupra întregii Transilvanii. ”Odată stăpâni pe poarta Someşului, artera de legătură şi navigaţie cu inima Ardealului, Maghiarii nu se dau în lături, de a supune şi câştiga şi pământul în care poporul românesc îşi ducea liniştit viaţa de păstor şi agricultor, cu obiceiurile lui moştenite din moşi strămoşi. De aici şi-au întins tentaculele, atât asupra Maramureşului, care în vechime se întindea până sub zidurile cetăţii Sătmar, cât şi asupra cnezilor şi voevozilor, cari erau conducători fi reşti ai poporului românesc, şi cari, pentru a fi mai uşor deslipiţi, au fost înobilaţi şi distinşi cu diferite titluri de nobleţă, pentru ca apoi să fi e convertiţi la diferite religii.”2 Pe toată existența Regatului ungar autonomia voievodatului Transilvaniei a fost o stare de fapt. Tendința de independență totală față de autoritățile centrale de la Budapesta s-a evidențiat în special în perioada confruntărilor militare cu turcii. Dezastrul de la Mohacs (1526) a determinat împărțirea acestui regat între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic. În Regatul ungar sunt acum doi regi dar era o singură coroană. Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, a fost încoronat ca rege al Ungariei, la 11 noiembrie 1526, la Alba Regală iar Ferdinand de Habsburg, la 17 decembrie 1526 la Pressburg (Pojony sau Bratislava de azi). După cucerirea cetăţii Buda prin expediţia turcească de la 1541 putem spune că Regatul ungar, este desfi inţat ca persoană juridică de drept internaţional. Teritoriile regatului se împart în trei părţi. Ia fi inţă, la 1541, Principatul Transilvaniei, Paşalâcurile turceşti (Buda și apoi Oradea), constituind zone cu administraţie turcească şi teritoriul cedat Imperiului Habsburgic. Imperialii recunosc înfi inţarea şi independenţa Principatului Transilvaniei şi implicit intrarea lui sub infl uienţa şi sub controlul Porţii Otomane. La 1683 turcii au întreprins marea ofensivă împotriva Europei. Atacul asupra Vienei este respins. „În urma expansiunii Austriei spre SE, începută după alungarea turcilor de sub zidurile Vienei (1683), tratatul de la Karlowitz (1699) sancţionează includerea Transilvaniei ca principat în Imp. Habsburgic.”3 Luptele împotriva otomanilor au continuat. “Însă de această dată turcii fi ind înfrânţi, încep în retragere o serie de lupte foarte sângeroase, care se termină cu pacea de la Carlovăţ la 1699, urmată de ofensivele imperiale, care s-au terminat prin păcile de la Pojarevaţ 1718, şi Belgrad 1739, după care Ungaria, Transilvania şi Banatul sînt eliberate şi incorporate Casei de Austria.”4 De facto, după 1691 Transilvania devine parte integrantă a Imperiul Habsburgic și își pierde autonomia. Este condusă de guvernatori militari și de legi militare.5 Împărăteasa Maria Terezia, la 2 noiembrie 1765, printr-un decret imperial a ridicat Transilvania la statutul de Mare Principat în care se stipula explicit că „nu este supusă niciunui alt regat sau stăpâniri” făcându-se trimitere directă la pretențiile nobilimii maghiare ci este condusă după „propriile sale legi, magistrate și instituții”. 8 Ea este administrată de către ”Guvernator și Consiliul Provincial, sub supravegherea noastră, din care pricină, ca să nu lipsească acestui Principat nimic din strălucirea și magnifi ciența de care se bucură alte provincii de sub stăpânirea noastră”.6 Cu toate acestea populația de etnie română din Ardeal nu avea același statut juridic ca celelalte națiuni trăitoare aici iar religia ei nu era „receptă”. În 1791 a fost elaborat memoriul Suplex Libelus Valachorum, prin care se cerea Curții de la Viena drepturi politice, sociale și culturale egale pentru românii din Transilvania cu cele ale națiunilor „privilegiate” (unguri, sași și secui). Anul revoluționar 1848 readuce în prim plan confl ictul dintre cele două poziții diametral opuse, referitoare la Transilvania. Ungurii doresc refacerea fostului Regat ungar, românii ardeleni vor autonomia Transilvaniei. Revoluția din Ungaria începe la Budapesta, pe 15 Martie 1848 iar la 17 Martie 1848, la Viena, ungurii organizează un marş revoluţionar de către o delegatie de aproximativ trei sute de magnaţi unguri, îmbracaţi în tunică natională (inclusiv cu pene de păun la pălărie). La 17 aprilie 1848, impăratul Ferdinad al V-lea