Camelian Propinaţiu Postromânismul Editura Virtuală AGO 2011 Camelian Propinaţiu Postromânismul Probleme de bază ale românilor văzute de subcomentatorul webistic în reacţii şi deflagraţii Cursul scurt de Iniţiere spirituală ca postac profesionist pe bază de liste de cărţi şi trăiri bune Editura Virtuală AGO 2011 1 Probleme de bază ale românilor 1.1. Postromânismul şi coperta acestei cărţi Prima problemă de bază a postacilor şi românilor este postromânismul. Ca scriitor, observ că postromânismul se defineşte, în critifiction, ca fiind opţiunea pragmatică de a lua în serios manipularea că Istoria Românilor s-a terminat. Neaşteptând nici măcar Sfârşitul Istoriei! Această adunătură de leneşi, de hoţi, de şmecheri, de fraieri, de nesimţiţi şi de urâţi, de rataţi genetic, de corciţi făcuţi la beţie şi de agramaţi îndobitociţi mediatic, care e pentru nechezoli Neamul Românesc, ni se tot şopteşte că n-are nicio şansă de a rezista globalizării. Sunteţi un popor pe cale de dispariţie, se delimitează ei, şi nu doar în gând, ca sconcşi mai informaţi, de Arca în scufundare, fără a se îngrijora niciun renegat, cameleon sau mancurt că dezesperarea e un păcat capital, care va damna pre mulţi, în iadul mai canicular decât al Capitalei vara, deoarece românismul, adică fiorul idealist contrar, nu poate expira ca marfă sufletească şi produs spiritual înainte de a-şi fi îndeplinit funcţia culturală, Marea Recuperare, care e Misia noastră pe meleag şi în lume, dintre fraţii noştri de gintă latină numai italienii, francezii şi spaniolii îngăduindu-şi deocamdată Extincţia, deoarece ei s-au exprimatără pe deplin în universal, sunt siguri de Mântuire, pe când noi de-aicea mai avem relativ mult de recuperat şi, de aceea, încă nu plecăm! Însă ce nu ne convine deloc e necazul că la supărare, la impactul cu pululaţia absurdităţilor din RO, uneori duse-n DRO, noi înşine aderăm, chiar şi cei mai patrioţi dintre postaci, devenim mai slobozi la gură şi tastatură, zicem, ca editorialiştii/bloggerii cu Stăpân, că ne-am săturat de România, achiezând astfel la „ideile principale“ ale postromânismului, toate evident idei primite, ceea ce, din grele păcate colective, va grăbi asupra Ţării o gamă variată de crize bugetare, îngheţări, explozii sociale, precum şi Marele Cutremur Catastrofal anticipat statistic. Vasăzică, în 2112 nu va mai exista noţiunea de ţară, România va fi articol de dicţionar, precum Fenicia sau Dacia Felix. În 2222, limba română va fi o limbă de multă vreme moartă, une charogne, cum probabil majoritatea limbilor europene, suguşate de English (U.S.A.), de jargonul mondialist adoptat şi de marii iniţiaţi. Ce talent în aşa vremi, cu adevărat radical agrar, (anti)clerical şi justiţialist- consumerist, mândru ca un mazil, mai naşte, cadrele didactice să îndrume atunci din 2 faşă pe ai noştri supradotaţi să scrie epopeea RO direct în limbi străine, folosind infrastructura intelectuală a altora, şi cel mult să ni se arunce şi nouă, maidanezilor, la savurat sub Tricolorul murdar, ca pe un fruct cărnos osos submarin exotic, produsul final, tălmăcit fie şi cu Google Translate! Numai minorităţile, unele, se vor salva din Arcă, cred nechezolii cosmopoliţi, poate şi diplomectualii, deoarece ele deja nu-şi prea mai aduc obolul la cultura din RO, ci mai fiecare june intelectual de buze neromâneşti ţine a se mărturisi, afirma şi integra în patrimoniul seminţiei sale dotate cu infrastructură intelectuală de regulă mai performantă decât cea de pe la noi, care ne bazăm prioritar când ne dezvoltăm mai mult pe itinerarii spirituale turistice de importanţă comunală, pe alergări de stadion şi de sală, pe scăldatul în bazinul de spiritualitate – care e însă piscina doar faza sublim naivă a palestrei greco-latine şi a rămurelei de măslin virgine, în demersul Marii Recuperări care ne aşteaptă, precedând şi cauţionând Mântuirea Neamului. Dar nu clasa politică creştină din Ţara lu’ Peşte are a cuvânta cu glas mare mediatizat, şi cu atât mai puţin gloata are a decide în chestiunile revoluţionare de mai sus, ci numai şi numai intelectualii de toate speciile au a se pronunţa, pe sfintele proiecte prioritare soteriologic intercity sau interregio, cum ar fi Luminarea Poporului, Infrastructura Intelectuală, Marea Recuperare sau Mântuirea Neamului. Dacă se pronunţă! Căci toată cleptocraţia e cam iresponsabilă, pe când Autoelita nu, de aceea şi este mai expusă criticii, pe când ultima nici măcar autocriticii. Carierişti, nechezolii şi pubintelectualii nu o ceartă decât în scop de rotaţie la ciolan, rar, floral şi complexat ilizibil, fiind din interes incapabili de o câinească monitorizare populară. În acest oribil, nobil scop idealist, a şi inventat Necesitatea, odată cu scumpirea preţurilor la presă, maidanezii de pază ai corectitudinii spirituale, postacii. Metafizic, tragicul sentiment postromânesc al des-fiinţării exprimă de te deprimă, ca PRIMĂ PROBLEMĂ DE BAZĂ, presimţirea multor cetăţeni oneşti nenechezoli, pe măsură ce Autoelita nu o declară dar grăieşte numai în termeni de valori euroatlantice, după o uriaşă inginerie speculativă, că noi asistăm la sfârşitul istoriei naţionale, cu istorici şi istoriografi mediatici cu tot, când Neamul Românesc a devenit populaţie, fiindcă valorile noastre de patrimoniu, pentru care s-au jertfit strămoşii, nu e bune de nimic, nu sunt recunoscute neam de economiile de piaţă liberale nicăieri pe mapamondul spiritual, iar la noi nu mai trezesc decât interes parodic sau miştocar. În consecinţă, e şi normal, şi drept, şi comic, că se vor infiltra în secolul XXI alte seminţii, mutătoare sau mutante, pe meleag, ca decidenţi majoritari, cari să ne eficientizeze nouă pibul la maximum şi să-l distribuie bugetar dumnezeieşte, conform normelor eticii şi echităţii legendare, normalizându-se cam prea târziu nivelul de trai de să nu te mai desţărezi/deteritorializezi tragic, ca geniu natural, din Ţara creştină a lui Peşte, până la 12 12 (21)12 pe motive că din cauza corupţiunii/incompetenţei endemice şi a complicităţii intelectuale, după ce începând de la 8 ianuarie 2003, când cu Imposibila lustraţie, burghezia activisto-securistă de şpagă, compradoră şi de merit Top 667, prin urmaşii ei, au substituit sau, mai bine zis, au consolidat, au dublat în compoziţia socioumană a cleptocraţiei, pe interlopul autohton, împerechindu-l în umbra spinului cu imperialistul străin la apus de soare. Trăim pe culmile disperării unei prosperităţi nevisate chimeric. Proştii nu mai citeşte nimica. Şi nici nu-i doare de să-i bată pe marii iniţiaţi, să desecretizeze listele de cărţi bune care i-au inspirat. Scriitorii şi scriitoraşii, văzând în fapt postumitatea de kkt a lui Eminescu, nu mai scriu decât de pe o zi pe alta, în debara. Trotuarele au ajuns parcări şi nici nu mai poţi traversa merditativ pe traseele patriarhale din cauza 3 unui trafic infernal, iar în parc dă bicla şi dulăul peste tine, de se sparie gândul. Iar dac-ai teleporta minibigul din Cucuieţii din Deal în Epòcă, ai putea poza şi posta pe Facebook cozi balauriene kilometrice la marfa colorată kitsch orbitor de azi, în timp ce din boxele bisericii te asurzesc trackuri de la Mont Athos, amintindu-ne veşnic de Marea Recuperare şi povăţuindu-ne că ar fi aproape benefic să nu ratăm Mântuirea Neamului, deoarece e perfect şi uşor fezabilă, – dacă ai Infrastructură Intelectuală, totul mergând tot înainte de la sine, căci omul e un fel de vită sacră ce dă lăptic spiritual din belşug, ca un automat paralelipipedic în pahare de plastic, prin fărâma soft de duh imprimată de la Facere în carnea sa. Criza e pentru proşti. Şi pentru cărturari, care în orice orânduire sau încarnare tot amărâţi ajungeau, pe când carosabilul şi trotuarele gem de frustrare şi invidie, astă groaznică depresie colectivă, postromânismul, realizăm şi extrapolăm profetic că se va zen relativ tămădui numai atuncea când se vor detecta, la stat şi la filantropii amatori de mecenariat preventiv contra impozitării averilor, arginţii pentru o Infrastructură Intelectuală de tip occidental, întru Luminarea Poporului de să aibă altceva la ce se gândi proletarii: biblioteci-mediateci, televiziuni, internet, şcoli, universităţi populare, muzee, teatre, temple, excitante la discreţie, cluburi, malluri şi cămine culturale, de la care să emane şi să se acumuleze zi de zi mângâierile că noi românii avem totuşi o Istorie de jertfă şi o Limbă străveche cu mare Viitor paneuropean de s-o asimileze toţi ca pe latina medievală, A DOUA PROBLEMĂ DE BAZĂ reducându-se astfel la pactul naţional de a se acorda prioritate infrastructurii intelectuale faţă de infrastructura rutieră, cea de jdemii de ori mai costisitoare şi care, axiologic pe GPS, pe lângă că-i efemeră de dai în gropi, nu duce nicăieri, adică nu-ţi mai foloseşte, spre deosebire de filozofia din audiobook, după ce nu mai şofezi. Iar A TREIA PROBLEMĂ DE BAZĂ A ROMÂNILOR ţine de a se institui, prin asumarea răspunderii guvernamental-constituţionale şi parlamentare, Partidul Cadrelor Didactice, carele nu numai că va elimina UDMR-ul, Partidul OTV, Partidul Postsecurităţii, eventual viitoarea Uniune Democratică a Rusofonilor din RO, de după Unire, şi orice alt minipartid, în coaliţiile de guvernare, dar va face, evident, nu politică în şcoală ci politica şcolii în comunitate, odată respectat ca putere de Putere, misia sa providenţială fiind, în viziunea de mai sus, radical educativă, anume să însufleţească Infrastructura Intelectuală promisă, mişunând între pereţii goi bibliotecare profesioniste, muzeografe, ghizi, duhovnici, consilieri civici, psihanalişti publici, apostoli rurali, profesoare frumoase şi