Mîna care scrie La Biblioteca Județeană George Coșbuc din Bistrița, părintele Ioan Pintea, director, a avut inspirația – doar e poet – să inițieze o colecție de manuscrise ale unor scriitori de azi, achiziționate pentru bibliotecă prin donație. Motivațiile acestui gest pot fi mai multe, dar, sigur, directorul bibliotecii bistrițene este un mare iubitor de cărți, în sensul direct al cuvîntului. Inițiativa sa, binevenită, poate fi socotită și neașteptată, chiar ciudată. Biblioteca județeană este o instituție menită să servească și să încurajeze lectura cărților, nu să se specializeze în cercetarea arhivelor. Are și un fond documentar constituit din carte veche, dar e departe de a încuraja cercetarea de arhivă. Asta în condițiile în care lectura în sine – se zice – o duce destul de greu și îți trebuie o mare mobilitate a managementului ca să atragi omenii spre sala de lectură, mai ales pe cei tineri. La ora actuală, în lume există destule disfuncții în valorificarea fondurilor documentare. Interesul scade constant față de o asemenea activitate, lipsesc specialiștii, fondurile pentru achiziții și cercetare. Cercetarea documentelor (vechi) cere și ea o pregătire academică, iar tinerii studioși se îndreptă spre profesii mai tentante, hotărîți să cucerească mapamondul și nu sălița uneori prea umbroasă a unei biblioteci. Fondurile private sunt greu absorbite în fondurile publice ale arhivelor de stat sau biblioteci. E nevoie de spațiu în plus, de creșterea organigramei, într-o perioadă cînd la modă sunt reducerile de personal. Și nu doar la noi. Ce argumente ai să aperi o (importantă) meserie de arhivar? Ce fascinație mai trezește rolul și specificul unui asemenea post? Apare o altă problemă de fond, care schimbă viziunile: raportul dintre cartea „printată” și cartea electronică. Asaltul cărții electronice împinge tot mai mult în umbră – poate e prea mult spus – cartea tipărită, foaia de hîrtie însemnată cu scrisul de mînă. Cartea electronică îndepărtează cartea tipărită de ochii cititorului, cu tot efortul actorilor lecturii tradiționale de a menține vechile și sfintele obișnuințe. E un proces firesc. Va veni vremea, cît de curînd, cînd va trebui să ne gîndim serios la „arhivarea” cărții Editorial electronice, pe care trebuie să o ferim și să o scoatem din molozul electronic tot mai amenințător. Oamenii pierd obișnuința lecturii clasice, percepția cărții-obiect ca transmițătoare de sens, ca fapt cultural aparte. Pe de altă parte, cărțile comerciale – acele masive volume care promovează magii convenționale de doi bani etc., etc. – își uită pînă și propriul autor. Întrebați-i pe cititorii lor numele autorilor și puțini vor fi în stare să dea un răspuns. Autorul se pierde în noianul lecturii convenționale, în cel mai fericit caz de vacanță, și atunci cum să mai ajungă gîndul la pagina pe care Olimpiu NUŞFELEAN Mişcarea literară ♦ 1 asemenea cărți au fost așternute. Dar nu, nu în instituția pe care o conduce și se gîndește să mai putem vorbi de pagina de manuscris. Cine le adune sub egida unei instituții dedicate lor. se mai interesează de asta? Cărui demers să-i E o provocare personală, o provocare pentru mai acordăm o importanță chiar științifică? scriitori, cititori, specialiști – cîți vor mai fi –, Mîna care scrie nu scrie degeaba. (Ce pentru decidenții din administrație. sofism!...) Mîna care scrie nu se în-scrie în Manuscrise ale unor cărți, autografe, scrisori, pagina de manuscris degeaba. De la ritual la cărți din colecții particulare de mare valoare… chimia interioară, există o seamă de procese Înapoi la trecut, la fascinația pe care o poate ce modelează și particularizează scrisul de crea, la învățăturile lui, la punțile pe care le mînă, îndeletnicirea pe manuscris. Mișcările trimite spre noi… psihice sunt și ele prezente. „Mesajul” Mă uit la manuscrisele unor cărți scriitorului se ridică dintr-o asemenea lucrare. semnate de Nicolae Manolescu, între primele Rădăcinile scrisului nu pot fi ignorate. Cîtă sosite la Bistrița. Nu-s manuscrisele unui poet, fascinație se trăiește din asocierea scrisului sau ale unui doctor… Scrisul este limpede, din manuscris cu opera de creație rotundă! clar, lizibil, în spiritul condiției criticului și Istoria literară a cultivat constant o asemenea istoricului literar care și-a pus pecetea pe practică. Revenirile, ștersăturile, eboșele, destinul unei epoci literare, i-a ghidat variantele… Truda pe manuscris. Nu e doar percepțiile și achizițiile. Scrisul de mînă e încrîncenare gratuită. Și apoi vin scrisorile, limpede și convingător prin excelența literei, jurnalele, jurnalele nedestinate publicării. Sau ca și prin aceea a ideilor exprimate. O fals nedestinate... Cîtă trăire revelatoare în cercetare a operei criticului și istoricului paginile scoase din praful timpului. Unele literar ar putea începe de aici. rivalizează cu operele de creație, le întrec. Comportamentul persoanei, elocvența unui Și deodată scriitorii nu mai scriu discurs, gestul unui schimb de corespondență scrisori. Scriu jurnale intime în care își… „fatalitatea (care, n. n.) se joacă și ea cu exuberează (!) egoul. Se închid în asemenea literele tipografilor”, ratarea unei felicitări jurnale ca și cum s-ar rupe de scris, convinși după o conferință, sau acea exclamație a unui în forul interior că inițiază ficțiuni salvatoare. corespondent „ce siluetă gingașă și ce surîs Scriu jurnale… electronice. Scriu mesaje fermecător avea Nicolae Manolescu în acea electronice sau nu mai scriu nimic. Scriu seară la Ateneu”, ca și multe altele, sunt fapte despre nimic. Scriu nimicuri. Aruncă propriul pe care scrisul… mare nu are cum să le pămînt peste trecut. Dispare obișnuința dovedească, deși fac parte din universul scrisului de mînă, așa cum dispare obișnuința literelor. Asemenea lucruri, venite dinspre manuscrisului. Cui să mai scrie scrisori? N-au scriitori care nu mai sînt sau care se află în maeștri, n-au discipoli, cui și despre ce să mai culmea carierei scriitoricești, sînt, mereu, de scrie? Nu-s interesați să facă punți de cuvinte așteptat. Sper ca inițiativa directorului din peste prăpăstii. Vorbăreți și autiști, acceptă Bistrița să continue și să aibă sorți de izbîndă. izolarea. Atomizarea, într-o societate care se Oglinda literară își edifică reflexele și dintr-un fărîmițează, precum țărmul unui ocean astfel de puzzle. E valabil, firește, pentru cei frămîntat de neliniști pierdute. ce se privesc într-o asemenea oglindă. În această situație deloc privilegiată, Fascinația cărților își ia o parte de vitalitate și vine Ioan Pintea – împotriva curentului – și din fascinația manuscriselor. acordă atenție manuscriselor. Le dedică o sală 2 ♦ Mişcarea literară Romanul pașoptist (Nicolae Manolescu) Constantin CUBLEȘAN În cadrul mai larg al discuției privind nând însă H. de Balzac, a cărui structură evoluția romanului românesc, Nicolae Mano- arhitectonică a romanului o regăsim în nume- lescu rezervă începuturilor acestuia un capitol roase încercări ambițioase ale autorilor noștri. aparte: Romanul pașoptist1, urmărindu-i „Gusturile claselor mijlocii triumfă în producția între 1848 și 1865, pe o sfârșit – apreciază Nicolae Manolescu durată de aproape două decenii, – după ce o vreme fuseseră până la programul ideologiei contracarate de spiritul critic literare al Junimei, care schimbă pașoptist. Generația post- nu numai optica de receptare a pașoptistă se face purtătoarea creației artistice, în general, de noului gust literar”, impu- apreciere și judecare critică a nându-se mai ales gustul pen- acesteia, dar ia și atitudine tru roman. În privința apariției fățișă împotriva romanului în peisajul literar românesc a popular, al cărui nivel de rea- romanului, Nicolae Manolescu lizare era, oricum, scăzut, ca respinge însă opinia lui Anton și a retoricii desuet-sentimen- Cosma care, în Geneza roma- tale, prelungită din exercițiul nului românesc (1985), vedea romantic, aflat la acea oră în aici transformarea, evoluția, zona de decădere a curentului. prelungirea speciei povestirii, Din capul locului, istoricul luând amploare („deformări suc- literar amendează scrierile roma- cesive ale povestirii”, zice Anton nești ale acestei etape de început, la Cosma), sub beneficiul experiențelor noi, apreciindu-le ca eșuate, în afara acumulate din jurnalele de călătorie, a celor două – Manoil și Elena – datorate lui memorialelor ș. c. l., subliniind categoric că D. Bolintineanu, pe care, de altfel, le și „nici unul din genurile existente la noi înainte comentează într-un alt context, ele constituind, de 1840 nu s-a putut transforma în roman”, din punctul său de vedere, „excepția onorabilă”. romanul care se coagulează, în practică, mai Epoca emulației pașoptiste pune în ales după exemplele străine, după modelul evidență interesul, mai mult chiar, pasiunea unei francez și englez, deloc străină de „avalanșa” generații întregi de tineri, pentru specia roma- traducerilor unor atari opere, ce se bucurau nescă, cultivată mai ales sub forma serialelor, în atunci de o circulație foiletoanele aproape tuturor publicațiilor, unde și o căutare nemaiîn- domină traducerile și imitațiile, ce „inundă tâlnită la noi, pentru Cărțile au suflet țara”, cum se spunea în programul Daciei vreun gen literar. literare (1840), răspunzând astfel nevoii de Primele romane, însă, continuau „maniera divertisment a publicului care, „decepționat nuvelei clasice” (Boccaccio, Cervantes) deși socialmente”, „se refugiază în imaginație”, acestea „nu mai sunt, cu adevărat niște nuvele” producând cartea într-o „marfă ghidată în întrucât sunt „impregnate de spiritul romanului drumul ei spre cititor de