EDITORIAL LA ARME CU FRUNZE ȘI FLORI Pamfil Șeicaru, gazetarul și autorul volumului „România în Marele Război”, amintește, în scrisorile din emigrație, de vacanțele petrecute la Beceni și „zestrea” moștenită de la unchiul său, învățătorul Ion Constannescu-Beceni: Copil, la școală în satul Beceni, am auzit pe unchiul meu, învățător, cântând cu școlarii „Doina lui Rațiu”. Iuliu Rațiu era, alături de Vasile Goldiș și Vasile Lucaciu, unul dintre luptătorii de marcă pentru recunoașterea drepturilor românilor din Transilvania. Generației sale i-a revenit datoria înfăptuirii României Mari, țel pe care și l-a asumat cu toată abnegația, ca pe o ștafetă de onoare. În cursul istoriei unei națiuni, în succesiunea generațiilor, unele au simțul istoriei în cel mai înalt grad, altele sunt aistorice. (…) Generația care a făcut războiul unității naționale a avut simțul istoric. Era așa de dominată de imaginile trecutului că, după bătălia de la Argeș, în retragere, am întâlnit resturile Regimentului 8 Buzău care luptase în sectorul Călugăreni și pierduse două treimi din efecv. Ofițerii se simțeau umiliți: „N-am fost demni, am fost incapabili să ferim Călugărenii de rușinea unei înfrângeri”. Toți aveau ochii plini de lacrimi. Ei porniseră la asalt ca și cum în fruntea lor pășea umbra marelui voievod, năprasnicul Mihai, ținând steagul în mână. (Pamfil Șeicaru, Scrieri din exil. Figuri din lumea literară, Vol. 1, Editura „Saeculum I.O.”, 2012, p.223; p. 451).. Analizând presa de acum o sută de ani, se putea constata că în societatea românească au fost trei mari curente de opinie în lumea polică și în presa epocii: 1) intrarea în război de partea Antantei și a Rusiei pentru dobândirea Ardealului; 2) Alinierea de partea Puterilor Centrale pentru recuperarea Basarabiei răpită, de mai bine de un secol, de către Imperiul Țarist; 3) păstrarea stării de neutralitate, avantajantă ecomomic câtă vreme, sleite economic de primii doi ani de beligeranță, țara părea, datorită resurselor naturale (grâne, petrol), un fel de Eldorado, poziție pentru care pleda fostul ofițer austro-ungar, scriitorul Ioan Slavici, în codianul „Ziua”. Decizia de a opta pentru Antanta, cu niște garanții police reclamate de I.I.C. Brăanu, dar nerespectate decât parțial de către partenerii de baricadă/luptă, mai apoi prăbușirea Imperiului Rus sub presiunea „maximalișlor”/bolșevicilor, care decretaseră „pace colibelor, război palatelor”, a putut duce la alipirea Basarabiei și Bucovinei, apoi a Ardealului, iar, mai târziu, întregirea cu o mare parte din Banat. Octavian Goga aprecia militansmul unei importante părți a scriitorilor români cu argumentul că în lupta pentru redeșteptarea națională a unui popor oprimat, propaganda culturală care se desface din slova scriitorilor, e un horărâtor act polic. Nu trebuie ignorată alocuțiunea susținută de Iuliu Maniu, liderul Pardului Național Român, la Adunarea Națională de la Alba Iulia, în care, în descendență wilsoniană, opta pentru organizarea societății pornind de la idei fundamentale precum libertatea, demnitatea umană și guvernarea prin consimțământul națiunii, al cetățenilor: Nu se poate spera ca cetățeni fără drepturi și ținuți în întuneric sufletesc și în mizerie socială să devină stâlpii siguri ai unui stat modern. Fără a cunoaște tălmăcirea filo-antanstului Take Ionescu – „polica insnctului național” - soldații români rătăciți de unitățile lor în retragere, evadați din prizonierat, alegeau să ajungă alături de camarazii lor, pe frontul de la Siret, pentru a muri de glonte sau fos, printr-o rețea precum cea a lui Vasile Chilian, executat de ocupanți, care se înndea, de la Lopătari și Bisoca, până în Vrancea. EDITORIAL Complexitatea și meandrele police prin care a trecut țara nu ne îngăduie să nu aminm că „recepția” actului de unire pronunțat de Sfatul Țării la Chișinău a fost făcută de prim-ministrul filo-german Alexandru Marghiloman, de unde nu pare decât cu totul parțială ideia că România are atât „noroc” încât nu prea mai are nevoie de oameni polici. Generalul Mackensen, „spărgătorul de fronturi”, conducându-și trupele, afectate de contagiune bolșevică (inclusiv defestă) în retragere prin Transilvania, acceptă să le treacă pe drumuri secundare sau să le dea „pe loc repaos”, pentru a nu stânjeni afluirea românilor către Alba Iulia, depozitara acelei seculare încărcături emoționale acumulate de „precedentul” creat de Mihai Vireazul, cu o condiție: să nu fie agresate. Nu întâmplător, cea mai importantă decorație de război, creată în „toamna pămirii noastre”, 1916, a fost Ordinul „Mihai Viteazul”. Sperăm, la Centenar, că istoria va rămâne, în connuare, „învățătoarea vieții”, în pofida mulplelor modernizări ale sistemului de învățământ, că, așa cum remarca academicianul istoric Ioan- Aurel Pop, este meritoriu efortul de a-i convinge pe contemporani că viața vine din trecut și merge încă spre viitor și că trecutul nu este niciodată mort, ci este viață trăită, iar ignorarea acestuia se răzbună pe noi clipă de clipă, aruncându-ne în marasm și incertudine. „Onoare și Patrie”, deviza aflată pentru Oșre de domnul Unirii Principatelor, colonelul Alexandru Ioan Cuza, ne luminează într-o perpetuă ștafetă însemnele de armă. TRĂIASCĂ ROMÂNIA! Gl. bg. Gheorghiță Vlad CENTENARUL MARII UNIRI La Centenarul Marii Uniri Există, în istoria fiecărui popor, momente posibilității de manifestare liberă a opțiunii pentru cruciale, care îi marchează definiv şi ireversibil unirea cu patria mamă, armata română nu a impus, mersul înainte. În 1918 românii şi-au împlinit visul ci a susținut, instuțional, această clădire a de a strânge la un loc, între aceleaşi fruntarii istorice neamului românesc. La temelia României Mari au întreaga suflare a neamului. Un vis de veacuri, stat voința unanimă a poporului și acțiunea polică îndreptăţit, dar greu de ans până atunci, în coasta a elitelor sale, sprijinite pe fermitatea și jera imperiilor care au dominat acest colţ de lume în militarilor. Sutelor de mii de ostași români morți ulma jumătate de mileniu. căzuți pe câmpurile Primului Război Mondial li s-au În 1918, unul dintre puținii ani de glorie ai adăugat, acum, pe frontul Unirii, alte câteva sute de României, Basarabia, Bucovina şi Transilvania au eroi – ofițeri, subofițeri și trupă. Iată că, din nou, revenit, prin vrerea lor, la trupul ţării, ciunt de într-un alt ceas greu al istoriei, sângele ostașului atâtea ori de-a lungul vremii de forţe şi poe parcă român a fost liantul și garantul împlinirii unei fără punţă de stăvilit. jusficate aspirații. Se poate spune că pe fruntea Intrată în Marele Război după o înţeleaptă fiecărui oștean al țării a strălucit atunci coroana neutralitate şi după o dificilă, dar chibzuită opţiune reîntregirii naționale. de situare pe eşicherul polico-militar al „Adunarea Națională cu smerenie se închină conflictului în derulare, România a trecut, succesiv, înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest de la o extremă la alta a stărilor de spirit colecve. război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea Asaltului entuziast al crestelor Carpaţilor până în idealului nostru, murind pentru libertatea și miezul Ardealului în vara anului 1916 i-au urmat unitatea națiunii române” se spune la punctul 7 al surpriza înfrângerilor usturătoare din sudul ţării, Rezoluției de la Alba Iulia, recunoscându-se asel durerea pierderii Capitalei, drama şi umilinţa un adevăr de necontestat: jera ostașului român retragerii din iarna 1916-1917, renaşterea pentru idealul național. Ca o minimă, dar speranţei şi revanşa regeneratoare din vara de foc a binemeritată răsplată, cei căzuți în luptă își dorm anului 1917 la porţile de sud ale Moldovei. Au somnul de veci în pământul reîntregit al României urmat deziluzia şi nepunţa în faţa ieşirii din joc a Mari. unora dintre aliaţi sau a unor înţelegeri de culise Biruitoare și învinsă, reîntrupată apoi întru care păreau să năruie iremediabil tot acest edificiu victorie, Armata Română a recâșgat dreptul şi din nou entuziasmul, determinarea şi poporului român la mândrie și demnitate națională angajamentul de a încheia războiul de partea și dreptul de a cere lumii respectul pe care îl merita. învingătorilor. Drepturi pe care le-am consfințit cu sângele Început într-un înălţător avânt în vara lui ostașilor noștri, ca o pecete menită să biruie mpul. 1916, Marşul Unirii a răsunat triumfal la 1 La 100 de ani de la Marea Unire, oșrea Decembrie 1918, când acordurile sale s-au auzit, română va prezenta, la cotele cele mai vibrante, concomitent şi consonant, pe Câmpul lui Horea şi în onorul națiunii. Pe sub Arcul de Triumf din sala Cazinei militare din Alba Iulia şi sub bolta Bucureș, la Alba Iulia și sub alte imaginare bolți ale Arcului de Trimf din Bucureş. Reverberaţiile sale, mândriei naționale din garnizoanele țării, trupele percepute cu claritate în toată Europa, au anunţat vor defila, în cele mai înălțătoare acorduri și hotărârea României de a se așeza printre națiunile puternice cadențe ale muzicilor militare libere și demne, care și-au câșgat, prin propriile La Centenarul Marii Uniri, Divizia 2 Infanterie forțe, dreptul la autodeterminare. „Geca” și Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” Destrămarea, la sfârșitul războiului, a fostelor și-au conjugat eforturile într-o impresionantă suită imperii din jurul României a însemnat, pentru de manifestări ale recunoșnței naționale, care populația românească sortă să trăiască vremelnic cerfică idealurile comune ale poporului și ale sub stăpânire străină, teamă, nesiguranță, pericol. oșrii sale și reaprinde speranța renașterii spiritului Prezența oșrii române în Basarabia, Bucovina și patrioc autenc, atât