Nota De Fundamentare

Nota De Fundamentare

NOTĂ DE FUNDAMENTARE Secţiunea 1 Titlul proiectului de act normativ Hotărâre a Guvernului privind declararea proiectului de investiţii “Conducta de transport gaze naturale DN 250 Pojorâta- Vatra Dornei “ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale Secţiunea a 2-a Motivul emiterii actului normativ 1. Descrierea Conducta de transport gaze naturale Frasin - Câmpulung Moldovenesc - situaţiei actuale Vatra Dornei DN300/DN 250, Pn 40 bar în lungime de 65,57 km a fost proiectată şi construită parţial în perioada 2005÷2006 în cadrul programului Utilităţi şi Mediu la Standarde Europene în judeţul Suceava, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobaţi prin H.G. nr. 484/16.05.2002. Una din conductele propuse a fost Conducta de transport gaze naturale Frasin - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei Dn 300/Dn 250, Pn 40 bar (presiune nominală) în lungime de 65,57 km. Tronsonul de conductă Dn 300 Frasin – Câmpulung Moldovenesc a fost finalizat, dar nu s-a efectuat punerea în funcțiune, iar tronsonul de conductă Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei a fost executat parțial. În cursul anului 2009 s-au efectuat demersurile legale pentru preluarea de către operatorul de transport Societatea Națională de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ S.A. Mediaş (S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. Mediaş), a tuturor conductelor şi racordurilor de transport gaze executate în cadrul acestui program. După efectuarea analizei stării tehnice şi a documentaţiilor tehnico- economice acestea au fost predate definitiv şi cu titlu gratuit de către Consiliul Judeţean Suceava în patrimoniul S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. Mediaş. aceasta fiind implicată ulterior în preluarea acestui obiectiv de investiții în baza următoarelor hotărâri/aprobări: - H.A.G.O.A. S.N.T.G.N. "Transgaz" S.A. Mediaș nr. 03/08.09.2009, în care a fost aprobată preluarea cu titlu gratuit de către S.N.T.G.N. "Transgaz" S.A. Mediaș a conductelor de înaltă presiune, realizate de un număr de 56 UAT-uri din Județul Suceava, asociate în Programul ”Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”; - Hotărârea Guvernului nr.1216/07.10.2009- privind unele măsuri pentru finalizarea Programului “ Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”; - Proces Verbal de predare primire nr. 118/20.11.2009, a documentației tehnice privind proiectarea și execuția conductelor de transport gaze naturale din cadrul programului ”Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”. După preluare S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. a menționat în acest Proces Verbal faptul că documentația tehnică este incompletă și nu este actualizată în conformitate cu stadiul lucrărilor din teren. - Protocol predare/primire nr. 2257/DD3670/16.02.2010, încheiat între Consiliul Județean Suceava și Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" S.A. Mediaș, care a avut ca obiect predarea de către Consiliul Județean Suceava, și primirea în patrimoniul S.N.T.G.N TRANSGAZ S.A., definitiv și cu titlu gratuit bunurile de natura mijloacelor fixe prevăzute în anexa procesului verbal; - Contractul de predare-primire cu titlu gratuit nr. 2354/3804/18.02.2010, încheiat între Consiliul Județean Suceava și Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "TRANSGAZ" S.A. Mediaș. În urma analizării de către SNTGN TRANSGAZ SA a situației existente, în vederea punerii în funcțiune (PIF) a conductei Frasin - Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei, s-a luat decizia de reproiectare a zonelor cu neconformități, precum și execuția unor lucrări de reparații și protejare conductă. Astfel, conform programului de dezvoltare al S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. Mediaş pentru anul 2011, într-o prima etapă, a fost revizuit şi pus în funcţiune tronsonul de conductă Frasin - Câmpulung Moldovenesc în lungime de 29,6 km, care asigură alimentarea cu gaze a localităţii Câmpulung Moldovenesc. Tronsonul de conductă Dn 250 Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei în lungime de 35,67 km a fost executat parţial de către Consiliul Județean Suceava prin programul “Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”. Ulterior preluării de către SNTGN Transgaz SA Mediaș a întregului obiectiv, acest tronson a fost reproiectat, iar într-o prima etapă, a fost pus în funcțiune în decembrie 2017 un tronson de 9,28 km Câmpulung Moldovenesc și Pojorâta . Deoarece, în zona localităţilor Pojorâta, Valea Putnei, zonă muntoasă cu acces dificil pentru efectuarea lucrărilor de montaj, tronsonul de conductă Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei nu a fost realizat, de la faza de proiectare pâna în prezent executându-se lucrări de reabilitare şi modernizare a drumului naţional DN 17 Suceava-Bistriţa (supraînălţarea drumului, lărgirea părţii carosabile, lucrări de drenaj a apelor pluviale, devieri ale reţelei existente în zonă, respectiv linii electrice, linii telefonice, practicarea unor zone de refugiu, etc.) montarea conductei nu a mai fost posibilă conform proiectului inițial elaborat prin programul “Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava”. Având în vedere aceste aspecte şi pentru punerea în siguranţă a conductei conform prevederilor Normelor tehnice pentru proiectarea şi execuţia conductelor de alimentare din amonte şi de transport gaze naturale în vigoare, s-a impus alegerea unui alt traseu şi refacerea proiectului iniţial pentru tronsonul de conductă –Pojorâta- Vatra Dornei. Presiunea de proiectare a conductei este de 40 bar. Astfel, s-a elaborat documentația care se referă la construirea conductei de transport gaze naturale, tronsonul Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei, detaliile privind protecţia conductei prin efectuarea lucrărilor hidrotehnice specifice (apărări de mal, praguri de fund, stabilizări de teren) fiind prezentate în proiectul de specialitate nr. 821/2014 întocmit de firma S.C. S.N.I.F. PROIECT S.A. Târgovişte, acesta fiind reactualizat în luna iunie 2019 cu detaliile tehnice specifice tronsonului Pojorâta - Vatra Dornei. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei pentru finalizarea obiectivului ”Conductă de transport gaze naturale DN 250 Cîmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei”, respectiv construcția și punerea în funcțiune a tronsonului Pojorâta-Vatra Dornei În prezent în zona Pojorâta - Vatra Dornei nu există conductă de alimentare cu gaze. Pentru încălzirea locuinţelor şi prepararea hranei se folosesc lemne de foc, cărbuni şi gaze lichefiate. Acelaşi tip de combustibil sunt folosiţi şi pentru încălzirea spaţiilor societăţilor comerciale şi a obiectivelor social culturale existente. Aceşti combustibili creează disconfort, poluează mediul şi contribuie la defrişarea pădurilor. Realizarea conductei de transport gaze naturale DN 250 Pojorâta - Vatra Dornei este oportună şi necesară luând în considerare următoarele informaţii referitoare la potenţialul oraşului Vatra Dornei şi caracteristicile acestui oraş, furnizate de Primaria Vatra Dornei în scrisoarea nr.17371/27.06.2018 şi de SNTGN Transgaz SA Mediaş în scrisoarea nr.32056/27.06.2018, ambele către Ministerul Economiei : - ca o recunoastere a standardului staţiunii în ceea ce priveste potenţialul turistic şi de agrement, a eforturilor depuse de autorităţi şi agenţii economici din zonă, Vatra Dornei a fost atestată ca staţiune turistică de interes naţional prin Hotărârea Guvernului nr.177/1999. - existenţa lanţului staţiunilor balneoclimaterice cu o paletă foarte largă de factori naturali: ape minerale carbogazoase, hipotone, atermale, bicarbonatate şi magneziene, feruginoase; mofete naturale de sondă cu o mare puritate şi concentraţie de CO2, nămol de turbă din Tinovul Mare, Poiana Stampei cu conţinut mare de coloizi organici şi acizi humici;ape minerale sulfuroase din zona Iacobeni; bioclimat tonic, concentraţie mare de aeroioni negativi; - investiţiile private în domeniul turismului depăşesc 300 miliarde lei, investiţii realizate în noi capacităţi de cazare şi în modernizarea celor existente, generând creşterea capacitatăţii de cazare cu 15% şi a numărului de turişti cu 25%; - în prezent staţiunea Vatra Dornei beneficiază de: cca. 2600 de locuri de cazare în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele precum şi o variată reţea de pensiuni turistice şi agroturistice; 3 baze de tratament cu secţii de băi carbogazoase, împachetări cu nămol, hidroterapie, săli de sport pentru medicina recuperatorie; - o completare a multiplelor ramuri ale turismului dornean este reprezentată de turismul ecumenic, din Vatra Dornei organizându-se excursii de câte o zi la mănăstirile din Moldova, Bucovina sau Maramureş. - vorbim de un adevărat produs turistic cu marca DORNA care înglobează turismul balnear, turismul de agrement, turismul de afaceri, turismul cultural, turismul activ şi de aventură; - populaţia Municipiului Vatra Dornei este de 16 850 de locuitori. În prezent, asigurarea căldurii pe timp de iarnă a locuitorilor/consumatorilor din Municipiul Vatra Dornei este preponderent individuală, combinată cu alimentarea centralizată din sursa CT (centrală termică), unde energia termică este produsă în cazane pe biomasă şi CLU. Centrala termică este depăşită moral, uzată tehnic şi cu randament scăzut, care nu poate asigura integral agentul termic şi apă caldă menajeră pentru populaţia, instituţiile publice şi agenţii economici din municipiu în condiţii de eficienţă energetică. - în prezent producerea, transportul şi distribuţia energiei termice în sistemul centralizat este un serviciu care intră în atribuţiile direcţiei de profil din cadrul Primăriei, cu costuri foarte ridicate. - cererea de căldură estimată la nivelul consumatorilor din municipiul Vatra Dornei este de 8,5 Gcal/h şi este în creştere datorită

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    13 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us