Gheorghe E. Cojocaru* O „SAMĂ” DE GÂNDURI LA CEAS ANIVERSAR (27 martie 2018) „…Basarabia, ruptă din trupul națiunii românești, nu poate fi decât o materie inertă”. Din Testamentul lui C. Stere către Ion Codreanu (1930) In this study, the author wonders how the astral moment of the Union of Bessarabia with the mother country, Romania, on March 27, 1918, appears today at a distance of one hundred years? It is noted that opinions on this issue are still divided. The untruth is scattered from the highest political levels of the Republic of Moldova. And yet, it is emphasized that on the Centenary of the Great Union, the Unification of Bessarabia appears as one of the most brilliant pages of the last century, as a culmination of the national self-determination movement and as an admirable confirmation of the unity of spirit, faith and being of the Romanians from the territory between the Prut and Dniester Rivers with all the Romanian breath. At the anniversary celebration, the author profoundly praises the precursors of the Union of 1918 – Ion Inculet, Ion Pelivan, Daniel Ciugureanu, Constantin Stere, Pan Halippa, Pantelimon Erhan, Ion Buzdugan, Ştefan Ciobanu, Alexandru Marghiloman, Ion I.C. Brătianu, King Ferdinand, and all militants and builders of the Union, who remain an example of devotion to the national ideal, to the nation and country. Also, an analysis of the meaning of the “mother country, Romania” from historical and current perspective is undertaken. Keywords: First World War, Country Council, Union of Bessarabia, Romania, Centenary of the Great Union, Republic of Moldova. Iată că astăzi istoria ne oferă fericita ocazie de a da mâna unii cu alții, cei cu inima română de pe un mal și altul al Prutului, în chiar ziua în care o sută de ani în urmă vechea moșie de răsărit a Moldovei lui Ștefan cel Mare, numită impropriu Basarabia, după 1812, revenea acasă. Înainte de a face acest pas, ea a trăit mai bine de o sută de ani sub dominația țarilor, acum o sută de ani, în vremuri de restriște, se întorcea, nesperat, în familia românească, cincizeci de ani în urmă nu ne vedeam unii pe alții după sârma ghimpată de la Prut, iar la Centenarul Marii Uniri suntem și nu suntem împreună. Și tocmai din aceste motive, Centenarul Unirii noastre se simte la fel dar rezonează altfel la Chișinău, decât la București, Iași, Cluj sau Alba Iulia. * Gheorghe E. Cojocaru, doctor habilitat în istorie, conferențiar universitar, directorul Institutu- lui de Istorie. Gheorghe E. Cojocaru O „SAMĂ” DE GÂNDURI LA CEAS ANIVERSAR (27 MARTIE 2018) 71 Întoarcerea acum o sută de ani a Basarabiei acasă, în unitatea românească, nu va putea fi înțeleasă, dacă nu se va ține cont de prăbușirea și criza fostului imperiu al țarilor, de dimensiunea mișcării naționale dintre Prut și Nistru, de împrejurările istorice concrete, de contextul local și regional, de jocul de interese al Marilor Puteri, de grelele încercări prin care trecea Țara Românească, ea nu va putea fi înțeleasă nici dacă, citându-l pe N. Iorga1, nu vom pătrunde în adâncul sufletului „neamului românesc” din Basarabia sub dominație străină, cel măcinat de dorul veșnic după slova și doina străbună. Primul Război Mondial și căderea autocrației ruse au adus în prim-planul preocupărilor publice problema războiului și păcii, problema pământului, problema construcției de stat post-imperiale, problema națională. Drepturile democratice câștigate prin efortul slobozitor al Revoluției ruse din Februarie 1917, trebuiau puse obligatoriu în serviciul unei cauze nobile, ele trebuiau să îmbrace o haină națională, pentru a dobândi mai multă forță de atracție și un conținut pe măsura așteptărilor în întreg cuprinsul Basarabiei, de la Nistru și până la Prut, de la Hotin și până la Marea cea Neagră. În atmosfera efervescentă a anului 1917, aceste așteptări și-au găsit expresie într-un amplu program social și național, formulat de Partidul Național Moldovenesc, punctele principale ale căruia vizau declararea autonomiei Basarabiei, constituirea unei Diete provinciale, soluționarea problemei agrare, instruirea în limba maternă, întoarcerea Bisericii cu fața spre cei de jos ș. a. De altfel, într-un raport al Consulatului României la Ismail, se menționa că „convingerea intimă a membrilor partidului, e că obținând autonomia Basarabiei, vor putea peste puțin timp, să ajungă la o alipire a Basarabiei la regatul Românesc”2. Larga adeziune populară la programul Partidului Național Moldovenesc, susținut în congresele clerului, pedagogilor, țăranilor și militarilor basarabeni, era o confirmare a trezirii Basarabiei, atestându-se astfel, înainte de toate, că simțirea națională la răsărit de Prut n-a pierit vreodată. În lipsa acestui suflu autentic național, Basarabia ar fi rămas fără busolă și orientare și ar fi căzut pradă ușoară forțelor ostile cauzei de emancipare, iar acestea nu erau puține și nici de ignorat. Prezența lor în viața publică a fostei gubernii era un factor de reținere, dictând un anumit ritm și o mișcare graduală la asumarea proiectului de autodeterminare, pas cu pas, fără a forța cursul evenimentelor, dar și fără a întârzia luarea deciziilor necesare la timpul potrivit. În istoriografia problemei mișcării naționale din Basarabia din anii 1917- 1918, încă de la Petre Cazacu și Ștefan Ciobanu încoace, s-a acreditat ideea că opțiunea pentru unitatea națională începe să-și croiască cale liberă după ce armata română a împins dincolo de Nistru forțele ostile procesului de autodeterminare. Documente de arhivă de dată mai recentă relevă că chestiunea „național-politică” 1 Nicolae Iorga, Neamul românesc în Basarabia, Î. E. P. Știința, Chișinău, 2015. 2 Raport de la Consulatul României din Ismail către I. I. C. Brătianu, din 14 octombrie 1917, în Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente. Antologie de Ion Calafeteanu și Viorica-Pompilia Moisuc, Editura Hyperion, Chișinău, 1995, p. 44-45. REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI Nr. 1 (113), 2018 72 CENTENARUL UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA în Basarabia a constituit subiectul central al unor dezbateri printre militarii basarabeni de la Odessa, cu participarea largă a delegaților comitetelor militare moldovenești din diverse centre militare, încă la sfârșitul lunii august – începutul lunii septembrie 19173. Anume atunci, după mai multe discuții, s-a hotărât ca Basarabia să fie proclamată „Republică Moldovenească Populară Democratică – ca o primă fază spre Unirea” cu România, care trebuia să se înfăptuiască cu condiția respectării anumitor drepturi democratice și naționale, câștigate în urma Revoluției ruse4. În general, curentul românesc, favorabil refacerii unității naționale, a fost o constantă în viața Basarabiei, când mai vizibil, ca în primii ani după unirea Principatelor Române și formarea României moderne sau ca în anii primii revoluții ruse, când C. Stere, asistat de un grup de tineri entuziaști, fonda la Chișinău primul ziar românesc „Basarabia”, când mai retras și latent, ca în anii de reacțiune țaristă. În 1917, se conturează, cel puțin, 2-3 abordări conceptuale ale ideii de unitate națională. Astfel, încă la primele adunări ale Partidului Național Moldovenesc se relevă că Basarabia, ca parte istorică a vechii Moldove, va trebui mai devreme sau mai târziu să se unească cu România, adepții acestei formațiuni fiind cei mai suspectați și acuzați de adversarii lor politici de „separatism românesc”5. Sub același pretext, al „separatismului”, dar care, în fapt, era o manifestare firească a tendinței de refacere a unității naționale, era respinsă și cerința de autonomie a Basarabiei, ceea ce făcea ca procesul de autodeterminare să fie mai întârziat în această parte a fostului Imperiu. Ulterior, în scenă intră cu pas hotărât militarii basarabeni, în special, Comitetul militar moldovenesc de la Odesa, în frunte cu căpitanul Em. Catelly, dar și alte organizații ostășești, cu vederi pronunțate de stânga, care pledează pentru emanciparea Basarabiei și unirea sa cu România, nu înainte, însă, de asumarea unui program inspirat din manifestul Revoluției ruse. La 26 aprilie 1917 studenții basarabeni la Kiev, reuniți în societatea „Deșteptarea”, pledează în programul lor de activitate pentru „unirea cu toți românii într-o împărăție, în care guvernul țării să fie ales de întregul popor cu votul universal, egal, secret și direct”6. Apoi, după frumoasele cuvinte ale lui Alexei Mateevici, rostite la congresul învățătorilor, din 25-28 mai, precum că „suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, așezat prin România, Bucovina și Transilvania”7, în septembrie 1917 Teofil Ioncu declara la Congresul popoarelor de la Kiev, prezidat de profesorul M. Grușevsky, că moldovenii, din 3 Gheorghe Negru, Militarii moldoveni și Unirea Basarabiei cu România, în „Destin românesc”, Chișinău – București, nr. 1, 1999, p. 9-14. 4 Ibidem, p. 13. 5 În ședința de constituire a Partidului Național Moldovenesc, din 3 aprilie 1917, „toși asistenții își dădeau sama din primul moment și vorbeau între ei pe față că Basarabia merge la unire; prin ce faze se va trece nu se știa precis, dar scopul și rezultatul sforțărilor era fixat” (P. Cazacu,Moldova dintre Prut și Nistru. 1812-1918, Editura Știinţa, Chișinău, 1992, p. 254.) 6 Dm. Bogos, La răspântie. Moldova de la Nistru. 1917-1918, Chișinău, „Știinţa”, 1998, p. 61. 7 Ibidem, p. 73. Gheorghe E. Cojocaru O „SAMĂ” DE GÂNDURI LA CEAS ANIVERSAR (27 MARTIE 2018) 73 punct de vedere etnic, sunt români, avertizând că dacă revendicările politice ale Basarabiei vor fi tratate cu dispreț, „atunci noi…, din prieteni ai democrației