GH. BUZATU, MARE ŞALUL ION ANTONESCU. BIOBIBLIOGRAFIE 2 ROMÂNII ÎN ISTORIA UNIVERSAL Ă THE ROMANIANS IN WORLD HISTORY VOL. 170 ISBN: 978-973-152-191-6 3 GH. BUZATU MAREŞALUL ION ANTONESCU BIOBIBLIOGRAFIE IA ŞI CASA EDITORIAL Ă PRO-DEMIURG 2010 4 5 Şi, din vreme-n vreme, Practic ă barbar ă, Capul ţă rii noastre Cade pentru ţar ă! Jilava, Valea Piersicilor – 1 iunie 1946 6 DREPTUL LA ADEV ĂR DUP Ă MAI MULT DE 70 DE ANI de la evenimentele politico-diplomatice, şi nu numai, care au condus, la 1 septembrie 1939, la izbucnirea celui de-al doilea r ăzboi mondial, incontestabil cel mai groaznic şi r ăvăş itor conflict armat din istorie, opinia public ă în ansamblu şi fiecare cititor şi-au câ ştigat dreptul la adev ăr. Nimic din tot ceea ce ţine în chip fundamental de culisele izbucnirii ostilit ăţ ilor în 1939, provocate de invadarea Poloniei de c ătre trupele Germaniei lui Adolf Hitler, de coniven ţă cu interven ţia URSS dinspre R ăsărit, la ordinul lui I. V. Stalin, nu mai poate fi t ăinuit. Gra ţie îndeosebi eforturilor istoricilor, implicarea şi responsabilitatea celor dou ă Mari Puteri nominalizate pentru aprinderea şi extinderea pârjolului la nivelul Planetei, asistate de c ătre celelalte Puteri, europene sau extra-europene, respectiv Marea Britanie şi Fran ţa, Italia şi Japonia, Statele Unite ale Americii şi China, au fost dovedite, iar, în prezent, sunt recunoscute f ără de t ăgad ă. Nu mai pu ţin a fost relevat şi rostul statelor sau al „actorilor” din categoria secund ă dar care, prin pasivitate şi acte nesocotite sau, pur şi simplu, prostie, au pavat calea agresorilor. În ceea ce o prive şte, România nu a avut vreun grad de răspundere în izbucnirea ostilit ăţ ilor, dimpotriv ă, ea nefiind în vreun fel subiect al manevrelor şi desf ăş ur ărilor ce au premers r ăzboiul, ci, mai mult, a devenit obiect al disputelor , pe seama ei derulându-se contradic ţiile dintre Marile Puteri, în spe ţă dintre Rusia Sovietic ă şi Germania. În context, mai precis, Moscova a pus în grav pericol statutul interna ţional al României şi integritatea ei teritorial ă, înscriindu-şi preten ţiile imperialiste vizând Basarabia şi Bucovina de Nord în faimosul Protocol secret al Pactului Hitler-Stalin din 23 august 1939 care, detonând condi ţiile p ăcii europene din 1919-1939, a asigurat rapid şi sigur e şecul ei la 1-3 septembrie 1939 1. Mai apoi, cu începere de la 22 iunie 1941, România, al ături de Germania şi alia ţii ei mari ori mici, Italia şi Japonia în prima ordine, a contribuit nemijlocit la extinderea ostilit ăţ ilor. Atunci, r ăspunzând actelor agresive şi odioase ale Kremlinului din 26-27 iunie 1940, România a trebuit 2 s ă participe la atacarea URSS din c ătre Germania şi partenerii ei, fapt 1 Gh. Buzatu, România sub Imperiul Haosului (1939-1945), Bucure şti, Editura RAO, 2007, p. 32 şi urm.; Gh. Buzatu, Marusia Cîrstea, Europa în balan ţa for ţelor. 1919-1939, Bucure şti, Editura Mica Valahie, 2007, p. 65-69. 2 Primit la 24 iunie 1941 în audien ţă de r ămas bun la Kremlin de c ătre V. M. Molotov şi imputându-i-se c ă „<<România nu avea dreptul s ă rup ă pacea cu URSS>>”, ministrul român la Moscova în exerci ţiu, Grigore Gafencu, i-a replicat liderului diplomaţiei sovietice: „ … S ă-mi fie îng ăduit […] s ă- mi exprim p ărerea de r ău c ă, prin politica ei urmat ă în timpul din urm ă, URSS nu a f ăcut nimic pentru a împiedica, între ţă rile noastre, durerosul deznod ământ de ast ăzi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin care ni s-a cerut nu numai Basarabia, dar şi Bucovina, şi un col ţ din vechea Moldov ă, prin înc ălcarea teritoriului nostru care au urmat atunci prin actele de for ţă ce au intervenit pe Dun ăre […],,Uniunea Sovietic ă a distrus în România orice sentiment de încredere şi de siguran ţă şi a trezit îndrept ăţ ita team ă c ă îns ăş i fiin ţa statului român e în primejdie. Am c ăutat atunci un sprijin în alt ă parte [în Germania] . Nu am fi avut nevoi de acest sprijin, şi nu l-am fi c ăutat, dac ă nu am fi fost lovi ţi şi dac ă nu ne-am fi sim ţit amenin ţaţi. Îmi îng ădui s ă amintesc aceste fapte fiindc ă am avut prilejul, ca ministru de externe al ţă rii mele [1938-1940] , s ă atrag în mai multe rânduri, prin discursuri şi declara ţii publice,aten ţia guvernului sovietic, fa ţă de care am urmat totdeauna o politic ă leal ă de pace şi de bun ă vecin ătate, c ă <<o Românie independent ă în cuprinsul hoterelor ei neatinse este o chez ăş ie de siguran ţă pentru URSS, ca şi pentru toate celelalte state vecine>> . Lovitura cea dintâi care a zdruncinat temeliile unei asemenea Românii, chez ăş ie de pace şi siguran ţă , acoperire fireasc ă şi atât de folositoare unui hotar întins şi însemnat al Rusiei, a fost dat ă, din nefericire, de guvernul sovietic (subl. ns.) …” (Gh. Buzatu, România cu şi f ără Antonescu, Ia şi, Editura Moldova, 1991, p. 189-190). 7 ce a contribuit indubitabil la amplificarea conflictului la propor ţii planetare. Fapt semnificativ îns ă, din partea României r ăzboiul împotriva URSS a avut, de la un cap ăt la altul, deci de la 22 iunie 1941 la 23 august 1944, un caracter drept, eliberator al teritoriului na ţional subjugat de Armata Ro şie în iunie-iulie 1940 şi, deopotriv ă, un obiectiv politic-ideologic justificat – distrugerea pericolului comunist întruchipat de regimul lui Stalin. Asupra unora dintre aceste aspecte a insistat, de exemplu, celebrul istoric american Keith Hitchins, care a observat cu temei: „La 22 iunie 1941, la câteva ore dup ă începerea invaziei germane asupra Uniunii Sovietice, Regele Mihai şi Antonescu au proclamat declan şarea <<r ăzboiului sfânt>> pentru eliberarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei de ocupa ţia sovietic ă. R ăzboiul s-a bucurat de sprijinul marii mase a popula ţiei din România, care a v ăzut în el o cale de înl ăturare o dat ă pentru totdeauna a amenin ţă rii ruse şti la adresa fiin ţei ţă rii. Conduc ătorii politici şi popula ţia aveau deplin ă încredere în superioritatea militar ă a Germaniei şi se a şteptau la o campanie scurt ă şi victorioas ă”3. Considera ţii obiective, spre deosebire de acelea aiuritoare şi şocante, ale unor condeieri români, precum acestea, care, evident, inverseaz ă complet raportul cauz ă/efect şi denatureaz ă caracterul campaniei din Est a României: „… R ăzboiul antisovietic a început în zorii zilei de 22 iunie 1941 […] A şa au luat sfâr şit raporturile dintre România şi URSSS, aproape permanent tensionate în cei 20 de ani dintre primul şi al doilea r ăzboi mondial. Războiul antisemit a ţinut din iunie 1941 pân ă la 23 august 1944, cu pierderi umane şi materiale incomensurabile. Rezultatul cel mai grav a fost ocuparea, în 1944, a României de către trupele sovietice şi impunerea regimului bol şevic. România pl ătea cu bog ăţ iile sale Uniunii Sovietice participarea ei la r ăzboiul al ături de Germania şi intra în cea mai neagr ă etap ă a istoriei sale” 4. Nu credem c ă se impune a reveni asupra unor fapte bine tratate anterior şi asupra unor realit ăţ i bine cunoscute, ca atare. Avem în vedere c ă Mare şalul Ion Antonescu, Conduc ătorul Statului Român şi şeful guvernului din 1940-1944, împreun ă cu cei mai mul ţi dintre membrii cabinetului s ău, dup ă terminarea ostilit ăţ ilor generale, au fost deferiţi „Justi ţiei” de la Bucure şti, în acel moment capitala unei ţă ri pe deplin ocupate de for ţele Rusiei staliniste, şi judeca ţi ca „criminali de r ăzboi” pentru faptele lor … În seama lor s-au pus, natural, putem spune, tot felul de culpe, reale şi mai cu seam ă ireale, lucru posibil în condi ţiile în care nimeni – nici cabinetul comunizant al dr. P. Groza şi nici mai ales autorit ăţ ile de ocupa ţie – nu s-a preocupat s ă asigure o dreapt ă judecat ă, ci mai degrab ă una rapid ă, soldat ă cu execu ţii şi condamn ări pilduitoare 5. A devenit evident pentru toat ă lumea c ă Mare şalul Antonescu şi fo ştii s ăi colaboratori trebuiau s ă fie, şi au fost judeca ţi, iar în consecin ţă condamna ţi, pentru c ă au pierdut R ăzboiul din R ăsărit, context în care li s-a putut imputa, a şa cum s-a şi întâmplat, orice ! În consecin ţă , într-o ţar ă ocupat ă şi exploatat ă la limit ă printr-o neroad ă „conven ţie de armisti ţiu”, dar şi prin „bun ăvoin ţa” fo ştilor parteneri din cadrul Alian ţei antihitleriste (SUA, Marea Britanie, Fran ţa), nu a fost dificil ca „criminalii de r ăzboi” s ă beneficieze de simpatia opiniei publice, mai ales c ă unii dintre ei, în frunte cu Mare şalul Antonescu, s-au comportat, în cursul anchetei, al procesului şi în ziua execu ţiei, exemplar. A mai intervenit şi un alt factor, neprev ăzut de organizatorii „procesului” şi ai „execu ţiei”, în fapt un m ăcel, legat de momentul ales pentru împ ărţirea „drept ăţ ii”, ca şi de sensul câ ştigat în context de sacrificiul victimelor. Str ălucitul nostru diplomat Grigore Gafencu, aflat în seara de 1 iunie 1946 în exil voluntar în Elve ţia şi aflând la Radio Bucure şti ştirea relativ la execu ţia „criminalilor de r ăzboi” în minutele 3 Keith Hitchins, România.