TIŞA Be AV (9 AV)

TIŞA Be AV (9 AV)

„Democraţia nu este dictatura majorităţii ci protecţia minorităţilor de toate felurile” Interviu cu prof. CRISTIAN PÂRVULESCU, coordonator al Forumului Constituţional, preşedinte Pro Democraţia Propuneri ale deputatului PUBLICAŢIE A FEDERAŢIEI COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA F.C.E.R. pentru revizuirea unor articole din ANUL LVI = NR. 408-409 (1208-1209) = 1 – 30 IUNIE 2013 = 23 SIVAN – 22 TAMUZ 5773 =24 PAGINI – 3 LEI Constituţie PAG. 5 TIŞA be AV (9 AV) Pogromul de la Dorohoi a aprins făclia violenţelor „KESHET” pentru generaţia de mijloc a păşit cu dreptul antisemite din România condusă de I. Antonescu PAG. 3 În ziua de 1 iulie 1940, subunităţi militare române Toţi evreii civili prezenţi, cu excepţia unui singur su- din Grupul 3 Grăniceri şi 8 Artilerie, care se retrăgeau din pravieţuitor, precum şi şapte militari evrei în frunte cu De la Moghilev la Caracas Herţa, au declanşat un pogrom antievreiesc la Dorohoi, sergentul Bercovici Emil, din Regimentul 29 Infanterie, via Tel-Aviv – ceea ce a constituit prima manifestare majoră în lanţul care au venit să dea onorul soldatului erou evreu, au fost PAG. 9 din care fac parte celelalte pogromuri din Moldova şi cel ucişi de către militarii români. viaţa, ca o luptă de la Bucureşti. Focul s-a extins cu repeziciune în tot oraşul, ucigaşii În oraşul Dorohoi, se arată în lucrarea „Holocaust sub dezlănţuiţi făcând numeroase victime în rândurile popu- guvernarea lui Antonescu”, scrisă de Marcu Rozen (supra- laţiei evreieşti. Lansare de carte „Hasefer“ la Bookfest vieţuitor al lagărelor din Transnistria) şi editată de AERVH, După cum rezultă din procesul verbal nr. 462 din 4 iulie au fost aduse corpurile neînsufleţite ale căpitanului român 1940, semnat de procurorul militar căpitan în rezervă Duca Autori evrei la Salonul internaţional de carte Bookfest Boroş şi soldatului evreu Iancu Solomon, împuşcaţi la Mihail, ajutor de primar ing. Ion Pascu şi colonel medic PAG. 14 Herţa, într-un incident cu armata sovietică. în rezervă C.Enăchescu, au fost împuşcaţi 50 de evrei, În ziua de 1 iulie 1940, ofiţerul român urma să fie în- dintre care 11 femei, 34 bărbaţi şi 5 copii. mormântat la cimitirul creştin-ortodox, iar soldatul evreu, În timpul pogromului au avut loc jafuri, schingiuiri şi la cimitirul evreiesc. scene bestiale. 20 de ani de Gaudeamus şi După cum era firesc, autorităţile locale ar fi trebuit să Unii ofiţeri şi subofiţeri români, spre cinstea lor, au 85 de ani de Radio România trimită reprezentanţi la funeraliile acestor eroi. Dar n-a fost salvat evrei de la moarte. Locotenenţii Alexandru Atanasiu să fie aşa, povesteşte Marcu Rozen. La înmormântarea şi Ion Gaia precum şi sergentul Gheorghe Olteanu l-au Interviu cu Vladimir Epstein, director exe- soldatului evreu au fost trimişi doar 7 militari evrei neîn- salvat pe dr. arh. Leon Haber, căpitanul Stino a împiedi- cutiv al Târgului Gaudeamus în cadrul Societăţii armaţi, de la Regimentul 29 Infanterie din localitate. Au cat omorârea soldaţilor evrei din cazarma Regimentului Române de Radiodifuziune venit încă 20 de evrei civili, care au avut curajul să înfrunte 29 Infanterie, locotenentul Nimereanu, fiul preotului din PAG. 15 atmosfera antievreiască din oraş. Trestiana, a salvat o familie de evrei. Documentele rela- În momentul desfăşurării funeraliilor, subunităţi ale tează şi alte cazuri. armatei române, care se retrăgeau din regiunea Herţa, Menţionăm şi faptul că foarte mulţi români au ascuns Evreii în Principatele Dunărene au pătruns în cimitirul evreiesc şi au deschis focul, fără evrei în propriile case, salvându-i astfel de furia criminalilor. somaţie, împotriva participanţilor la înmormântare. ALEXANDRU MARINESCU la 1848 PAG. 17 2 REALITATEA EVREIASCĂ - Nr. 408-409 (1208-1209) - 1 - 30 iunie 2013 AGENDA DEPUTATULUI ŞI PREŞEDINTELUI F.C.E.R. Balcanii – unul dintre Participări la: • lucrările Comisiei Parlamentare a asistat la impresionante manifestări comemorative de Modificare a Constituţiei; • Conferinţa „Levant. dedicate eroilor evrei varşovieni, conduşi de Mor- locurile de unde teroriştii Leagănul Diplomaţiei Culturale” - Bucureşti; • pri- dechai Anielewicz z.l., în faţa Monumentului impre- miri la vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi la sionant din centrul fostului ghetou şi din modernul preşedintele Senatului a unei delegaţii israeliene; • şi multifuncţionalul edificiu care găzduieşte Muzeul pot ameninţa Israelul Programul „Gesher” – Murighiol; • lansarea roma- Evreilor din Polonia. Un moment de vârf – concertul Israelul are relaţii bune cu multe state din Balcani. Dacă până nului „Domnişoara” de Carol Feldman – Tulcea; • oferit de Filarmonica israeliană, avându-l la pupitru de curând acestea prezentau un grad de securitate pentru pre- comemorarea a 70 de ani de la revolta Ghetoului din pe Zubin Mehta. Au fost prezente personalităţi din zenţa israeliană, nu trebuie uitat faptul că, în ultimii ani, Balcanii Varşovia; • reuniunile Congresului Mondial Evreiesc lumea evreiască europeană şi americană – gest au reprezentat pentru Israel, în unele cazuri, şi locul de unde s-au şi Congresului European Evreiesc – Budapesta; de solidaritate al evreilor de pretutindeni faţă de produs atentate antiisraeliene sau unde s-au adăpostit şi organizat • întâlnirea, la Ambasada Franţei în România, cu memoria luptătorilor din Ghetoul Varşoviei, a tuturor celule teroriste, alcătuite din fundamentalişti islamici. Doar cu un an Eminenţa Sa Cardinalul Paul Poupard; • intervenţii evreilor pieriţi în Holocaust. în urmă, în portul Burgas din Bulgaria a avut loc un atentat terorist, la Camera Deputaţilor asupra Proiectului de lege l Dr. Aurel Vainer a participat la a XIV-a Adunare soldat cu moartea a cinci turişti israelieni şi a unui şofer bulgar. privind lucrările conductei de gaze naturale Nabucco Generală a Congresului Mondial Evreiesc (CME), După întreruperea relaţiilor diplomatice dintre Israel şi Turcia, au şi asupra modificării şi completării Ordonanţei de ur- eveniment de mare importanţă pentru lumea evreias- fost alese noi locuri de vacanţă în Balcani pentru turiştii israelieni, genţă a Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea că internaţională, amplu reflectat în R.E. 406 - 407/ printre care Grecia, Cipru şi Bulgaria, aceştia devenind, în acelaşi şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, lege 2013. Tot atunci, a avut loc şi Adunarea Generală a timp, şi ţinte uşoare ale atacurilor teroriste. Astfel că viziunea Bal- ordinară adoptată de Senat la 23 aprilie 2013. Sunt Congresului European Evreiesc (CEE), unde au fost canilor ca loc sigur pentru Israel a început să se schimbe. repere ale unei agende – expresie a multitudinii de adoptate poziţiile membrilor CEE faţă de ordinea de După ce atentatul de la Burgas a fost cercetat, serviciile secrete activităţi ale preşedintelui şi deputatului F.C.E.R. zi a Adunării Generale a CME. Un loc aparte l-au au subliniat că nu mai este vorba de un caz izolat, îndreptat numai l După ce reprezentanţii Grupului Parlamentar reprezentat discuţiile despre alegerile conducerilor împotriva Israelului, ci fenomenul a căpătat o dimensiune europea- al Minorităţilor Naţionale (GPMN), deputaţii Varujan în CME. Au fost susţinute candidaturile lui Ronald nă, ţinând cont de filierele prin care a fost organizat, care s-au întins Pambuccian şi Ovidiu Ganz, au susţinut în faţa Lauder la preşedinţia CME şi Moshe Kantor ca pre- în întreaga Europă. Autorităţile bulgare şi din alte ţări, inclusiv din Comisiei Parlamentare de Modificare a Constituţiei şedinte CEE. Deşi F.C.E.R. figura pe lista de candi- Israel, au considerat vinovată o grupare a Hezbollah. Potrivit dr. un set de propuneri comune, rezultate din dezbateri daturi pentru o funcţie de vicepreşedinte al CME, a Ely Karmon, cercetător principal la Institutul Internaţional pentru prealabile în GPMN, a avut loc o conferinţă de pre- fost preferată reprezentarea evreilor din Kîrgîzstan. Contraterorism din Herzlya, în 2012 Hezbollah a organizat 20 de să. La conferinţă, deputatul Aurel Vainer a arătat că Alt tratament inegal: tuturor candidaţilor la posturile atentate, descoperite pe parcurs, cu excepţia celui de la Burgas. se declară solidar cu propunerile Grupului, având, de vicepreşedinte al CME li s-a permis să-şi prezinte Activităţile duse de Iran în ţările în curs de dezvoltare urmează însă, un punct de vedere propriu privind alegerea curriculum vitae, nu şi în cazul candidaţilor din gru- un model care poate fi aplicat şi în alte ţări, inclusiv în Balcani, preşedintelui României: acesta să fie ales prin vot pa ţărilor în care figura F.C.E.R. Au reţinut atenţia a subliniat Karmon. Iranul foloseşte aceste ţări pentru logistică universal, nu parlamentar, aşa cum figurează în discursurile de deschidere ale preşedintelui CME, teroristă, comerţ ilicit dar şi legal, precum şi pentru proiecte de propunerile GPMN. Deputatul F.C.E.R. a prezentat Ronald Lauder, preşedintelui Federaţiei Comunită- infrastructură. Există un model clar. La început (în ţările mici) se pe larg propuneri privind aplicarea prevederilor din ţilor Evreieşti din Ungaria, Peter Feldmajer, primului stabilesc relaţii diplomatice, culturale, se fac promisiuni de inves- Constituţie de sancţionare a oricăror forme de dis- ministru ungar, Viktor Orban. CME a ales Budapesta tiţii, dar toate se efectuează sub controlul serviciilor de informaţii. criminare pe criterii etnice şi confesionale. pentru Adunare ca semn de solidaritate cu evreii Pentru Iran Balcanii reprezintă o platformă bună din două motive. l La invitaţia lui Emil Constantinescu, preşe- din Ungaria, ţară în care acţiunile extremei

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    25 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us