corespondență din Tel Aviv TRIBUNA Director fondator: Ioan Slavici (1884) Restituire, adevăr, Publicație bilunară care apare sub egida Consiliului Județean Cluj emoție artistică Consiliul consultativ al revistei Cleopatra Lorințiu de cultură Tribuna: Nicolae Breban 919 Misiune Regală la Paris, un spectacol Andrei Marga de și cu Liana Ceterchi1, pune în lumină D. R. Popescu aspecte mai puțin cunoscute despre con- 1tribuția esențială pe care Regina Maria a avut-o Alexandru Surdu în perioada de intensă activitate diplomatică Grigore Zanc ce a urmat Primului Război Mondial, pentru recunoașterea internațională a României între- Redacția: gite și face parte dintr-un efort mai amplu de Mircea Arman restituire către public a adevărurilor relevante și dense, acelea de substanță și nu neapărat de (manager / redactor-șef) anecdotică, referitoare la Regina Maria. cunoașterea limbilor străine și de farmecul Ovidiu Petca Pornind de la locul comun, acela că nești- personal care făcuse din ea „o față a României”, (secretar de redacție) indu-ne adevărurile trecutului nu vom putea un fel de brand de țară cum am zice azi în lim- înainta și nici nu vom fi scutiți de repetarea bajul de lemn al acestei noi epoci. Ioan-Pavel Azap unor greșeli, incursiunea în istoria monarhi- Liana Ceterchi știe când să inspire atitu- Ani Bradea ei românești este un act de-a dreptul esențial dinea proprie unui cap încoronat și când să Claudiu Groza și obligatoriu. Să ne gândim doar la faptul că mărturisească durerea pe care regina o resimte generații întregi (face parte dintre acestea și fiind îndepărtată, exilată, marginalizată, mi- Ștefan Manasia generația mea!) au tot citit cărți care presupu- nimalizată de propriul fiu ingrat (Carol al II- Oana Pughineanu neau eludări uriașe, printre care trecerea sub lea), când evocă amintirea unor momente de-a Aurica Tothăzan tăcere a unor episoade de istorie, de diploma- dreptul glorioase (încoronarea alături de soțul ție, de monarhie. ei Ferdinand, marile întâlniri ale istoriei, acel Maria Georgeta Marc Ceea ce face Liana Ceterchi, mai exact res- face à face cu „Tigrul” Clemenceau de pildă), Tehnoredactare: tituirea unor figuri feminine prin spectacole dar și amintirile profund tulburătoare legate concentrate și nu de puține ori minimaliste, de propria familie, de destinul ei ca femeie, pe Mihai-Vlad Guță adaptate la săli mici și condiții specifice, este care și l-a asumat cu toate durerile și toate ne- un fapt excelent de artă, de teatru, de istorie și dreptățile: „Noi suntem naturi total diferite, nu Redacția și administrația: atitudine civică. putem înțelege anumite lucruri pentru că min- 400091 Cluj-Napoca, str. Universității nr. 1 Am avut emoții însă atunci când am adus tea noastră lucrează complet altfel. În tinere- Tel. (0264) 59. 14. 98 acest spectacol în fața unui eșantion de public țea noastră ne făceam unul pe altul să suferim, israelian, chiar dacă știam că parte din cei pre- eram ca doi cai rău împerecheați, deși erau în- Fax (0264) 59. 14. 97 zenți au sorginte românească. De ce ? totdeauna probleme asupra cărora cădeam de E-mail: redactia@revistatribuna. ro Simplu. Pentru că persistă ideea că publicul acord”, scria regina în însemnările zilnice. Pagina web: www. revistatribuna. ro israelian, incluzând aici și publicul ce are rădă- Scenariul este unul al aducerii aminte, al re- cini românești, ar fi sensibil și interesat exclu- memorării, după ce evenimentele memorabi- ISSN 1223-8546 siv de teme și motive cu tangență evreiască. E o le, istorice, adeseori mărețe se vor fi consumat idee care circulă în managementul artistic și pe (însemnările reginei fiind reunite într-o carte Responsabilitatea asupra conținutului textelor care eu, personal, nu o împărtășesc. alcătuită de Diana Mandache), deci al unui revine în întregime autorilor Aprioric, asta ar fi însemnat că un spectacol filtru al maturității depline, iară după păre- care aruncă un fascicol luminos asupra unei rea mea nu al senectuții, cum poate bastonul figuri istorice feminine de o asemenea com- de care se slujește personajul o poate sugera. plexitate dar și asupra complicatului aspect Regina Maria a trăit puțin. Dar atât de intens. al epocii în care a trăit, ar fi fost mai greu să Acesta este poate primul merit al reprezen- Pe copertă: se impună atenției. Ei bine, nu. Pe de o parte tației: forța, capacitatea de a pune în eviden- Ion Grigorescu Mişcare, triptic, partea din mijloc (1972) el a fost o sursă de informație binevenită, pe ță dăruirea reginei față de cauza României ulei pe pânză (detaliu) de alta, o trăire artistică de intensitate datora- întregite. Această regină, nepoată a Reginei tă forței și inteligenței monologului dramatic Victoria, cu sânge nobil rusesc și care, ajunsă creat de Liana Ceterchi care a cucerit publicul într-un spațiu românesc devine atât de român- adunat în sala refăcută a fostului cinema mitic că, de patrioată, încât își pune viața în slujba Alhambra din vechiul Yaffo. idealului României Mari. Pornind de la paginile de destăinuiri ale re- În fața publicului israelian, profund emo- ginei, Liana Ceterchi coroborează fapte, amin- ționat de mesaj, Liana Ceterchi a marcat cu tiri, notații, îmbinându-le întru puzzle care profesionalism și patimă artistică un adevărat este al ei, propriu, și care are meritul de a crea moment de grație. o veritabilă destăinuire a „Personajului Regina Maria”. Sunt acolo momentele de entuziasm, de Notă asumare a greului din vremea războiului, apoi 1 Prezentat la Tel Aviv Yaffo de ICR Tel Aviv (cu a marilor responsabilități din perioada com- supratitrare în limba engleză); video/sunet: Teodora plexă care a urmat anului 1918: cea a discuții- Toader; producător: Asociația femeilor din teatru IF... lor, a pertractărilor, pot să zic chiar a „marilor / DACĂ... tocmeli” dintre marile puteri, cele care au pre- mers tratatelor și conferințelor și în care acea Tel Aviv, martie 2020 femeie bravă s-a implicat fără șovăire. S-a implicat fără rezerve și fără complexe, n uzând de tot, de inteligență, de cultură, de 2 TRIBUNA • NR. 422 • 1-15 aprilie 2020 editorial Expunerea prealabilă a noțiunii de adevăr și autenticitate raportată la structura apriorică a imaginativului (XII) Mircea Arman ristotel, în Metafizica, încercînd o altă rațiune și cuvînt, ne spune Aristotel reluînd o idee definiție a filosofiei spunea că aceasta a lui Platon. Astfel, ne putem explica de ce grecii este „Știința teoretică a primelor princi- arată că scopul oricărei filosofii este a răspunde la Apii și cauze - episteme ton proton archon kai ai- întrebarea ti to on. Că ei nu au reușit niciodată să tion theoretiké”1. În Was ist das - die Philosophie, răspundă la această întrebare, este cu totul altce- Heidegger, analizînd cuvîntul episteme, care în va. Problema trebuia să fie pusă. mod normal se traduce prin ştiință, spune că Curios, acest lucru îl găsim și la filosofii mo- acest termen nu acoperă ceea ce se înțelege în derni, la Wittgenstein de-o plidă, care spunea: mod normal prin știință și nici măcar ceea ce, în „Limitele limbii mele înseamnă limitele lumii sens filosofic, înțelegeau un Schelling, Hegel sau mele” și își încheia celabra-i lucrare cu antologici- Fichte. „Cuvîntul episteme derivă din participiul le cuvinte: „Există firește inexprimabilul. Despre epistantenos. Astfel se numește omul în măsura ce nu se poate vorbi trebuie să tăcem - Es gibt în care este competent și expert, în sensul de acela allerdings Unaussprechliches. Wovon man nicht căruia îi revine să, el însuși aparținînd la. Filosofia sprechen kann, daruber muss man schweigen”3. este episteme tis, un oarecare mod de apartenență, Problema eternă a filosofiei a fost aceea de a Mircea Arman theoretike, care este capabil de theorein, adică ca- găsi un substrat care să lămurească tot ceea ce fi- pabil de a-și îndrepta privirea către ceva și... de a-l ințează. Anaxagora credea că substratul ultim al diviza, a rupe. Dianoia este o gîndire care despar- prinde în raza vederii și de a-l menține în vedere. tuturor celor ce ființează este „nous-ul”, pe care te subiectul gînditor de obiectul gîndit. În schimb, Filosofia este în felul acesta episteme theoretike.”2 aici îl vom traduce prin inteligență, iar la Heraklit noesis nu comportă această separație, iar exege- Am remarcat, din analiza lui Heidegger, că logos-ul. De aici, Platon și Aristotel ajung la idee ții moderni au tradus-o prin intuiție intelectuală. termenul episteme, tradus prin ştiință, nu redă în și eidos, care, deși neconsubstanțiale cu gîndirea Acest termen va fi unul cheie pentru întreaga ana- mod plenar sensul pe care îl aveau în vedere fi- care le gîndește, în lipsa lor, contemplația, ar de- liză ce va urma de aici încolo. Vom numi dianoia losofii greci. Cu toate acestea, analiza noastră se veni un fapt imposibil de realizat. Din acest motiv, drept gîndire discursivă și noesis gîndire nemijlo- va axa pe celălalt termen - theoretike. Filosoful Platon și Aristotel cred că numai sufletul este lo- cită, intuitivă. german a explicat acest cuvînt, așa cum am văzut cul esențelor, iar pentru Stagirit numai partea su- Aristotel, așa cum am arătat deja, clarifică lu- în analizele anterioare, pornind de la vedere, de la perioară a acestuia – intelectul activ, nous apathe- crurile arătînd că există două intelecte: unul pasiv cuvintele theoria și theorein. tikos. Așadar, problema care se pune cu evidență – pathetikos și care îi corespunde gîndirii diano- Dacă Aristotel ar fi vrut să arate că filosofia este cea a raportului dintre existență și gîndire. etice, intelect abstract, și altul activ – apathetikos, este theoria numai în sensul că aceasta nu este Platon, în Timaios,4 afirmă două modalități de intelect poietic, creator de cunoaştere directă. o știință practică sau poietică, atunci el nu avea cunoaștere: dianoia și noesis. Dianoia era con- Există doi factori care fac posibilă realitatea ca nevoie să spună episteme theoretike, deoarece siderată ca inteligență, gîndire, în contrast cu actualitate.
Details
-
File Typepdf
-
Upload Time-
-
Content LanguagesEnglish
-
Upload UserAnonymous/Not logged-in
-
File Pages35 Page
-
File Size-