Republica Moldova CURTEA DE CONTURI HOTĂRÎRE Nr. HCC64/2013 din 13.12.2013 privind Raportul auditului bugetelor şi gestionării patrimoniului public în cadrul autorităţilor publice locale din raionul Nisporeni pe anii 2011-2012 Publicat : 17.01.2014 în MONITORUL OFICIAL Nr. 9-13 art. 02 Data intrării în vigoare Curtea de Conturi, în prezenţa preşedintelui raionului Nisporeni dl Vasile Bîtcă, reprezentantului Guvernului în teritoriu dl Victor Rusu, vicepreşedintelui raionului Nisporeni dl Ion Munteanu, şefului Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Nisporeni dna Nina Brînzilă, şefului adjunct al Direcţiei Finanţe a Consiliului raional dna Vera Lazăr, şefului Secţiei Cultură a Consiliului raional dna Aurelia Andronachi şi primarilor: or.Nisporeni - dl Ion Gangan, com.Vărzăreşti - dl Ion Crudu, şi s.Bursuc - dl Victor Rusu, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261- XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului bugetelor şi gestionării patrimoniului public în cadrul autorităţilor publice locale pe anii 2011-2012. Misiunea de audit s-a realizat în temeiul art. 28, art.30 alin.(4) şi art.31 din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2013, avînd drept scop verificarea şi evaluarea respectării de către AAPL a legalităţii şi regularităţii exerciţiului bugetar; conformării cadrului metodologic şi sistemelor de control intern rigorilor managementului financiar; administrării şi integrităţii patrimoniului public. Auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi2. Probele de audit s-au obţinut prin examinarea rapoartelor privind execuţia bugetară, rapoartelor financiare ale entităţilor supuse auditării, registrelor contabile; verificarea documentelor primare; analiza indicatorilor şi a unor date semnificative; observaţii directe, precum şi prin testarea expunerilor de motive ale persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul entităţilor supuse auditului. Au fost examinate deciziile şi dispoziţiile Consiliului raional (în continuare – CR) şi ale preşedintelui raionului, actele autorităţilor deliberative şi executive din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale (în continuare – UAT) de nivelul I. Examinînd rezultatele auditului, audiind rapoartele prezentate şi motivele invocate de persoanele cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi a constatat: Sintetizînd abaterile şi iregularităţile admise de autorităţile administraţiei publice locale (în continuare – AAPL) din raionul Nisporeni în procesul bugetar şi în gestionarea patrimoniului public în anii 2011-2012, se atestă că autorităţile respective nu au realizat în mod econom şi exigent acţiuni aferente cuantificării şi evaluării autentice a potenţialului economic, respectiv, nu au identificat sursele fiscal-bugetare disponibile pentru consolidarea bazei financiare şi dezvoltării socioeconomice. În susţinerea acestei opinii, precum şi pronunţîndu-se asupra constatărilor din Raportul de audit, Plenul Curţii de Conturi relevă următoarele: • În procesul de evaluare şi elaborare a proiecţiilor fiscal-bugetare (2011 şi 2012), autoritatea financiară din cadrul CR şi unele AAPL (nivelurile I şi II) au subestimat veniturile bugetare (evaluate de misiunea de audit) în sumă totală de 2,1 mil.lei. În acelaşi timp, se atestă că evaluările şi propunerile de buget nu întrunesc diagnostica şi fundamentările de rigoare, prognozele în ansamblu şi per localităţi fiind diminuate. Neidentificarea şi neevaluarea surselor aferente finanţelor publice au determinat neimobilizarea impozitelor şi taxelor, evaluate de audit în sumă totală de la 3,0 mil.lei (minim) pînă la 6,8 mil.lei (maxim), inclusiv: venituri din arenda terenurilor aferente obiectivelor privatizate sau pasibile de privatizare şi din arenda funciară (1,6 mil.lei – 3,8 mil.lei); venituri din locaţiune şi din chiria bunurilor proprietate publică (0,5 mil.lei); alte venituri (peste 0,9 mil.lei). O rezervă nevalorificată pentru bugetele UAT o constituie restanţele contribuabililor, care, la situaţia din 31.12.2012, au însumat 1,3 mil.lei. • Managementul cheltuielilor bugetare nu corespunde rigorilor şi normelor legale, în consecinţă fiind admise unele abateri şi nereguli, care afectează eficienţa alocativă. Astfel: √ urmare solicitărilor din bugetul de stat a suportului financiar pentru finanţarea instituţiilor educaţionale corelate la contingentul planificat, însă neracordate la numărul efectiv de beneficiari, administraţia raionului a obţinut resurse financiare în mărimi supradimensionate, acestea fiind ulterior recalculate şi, respectiv, realocate (13,8 mil.lei) în alte scopuri; √ Consiliul raional, neconformîndu-se rigorilor actelor guvernamentale, a dispus majorarea statelor de personal, respectiv, a alocaţiilor bugetare, cheltuielile efective neregulamentare constituind cca 1,0 mil.lei (2011), astfel limitînd resursele financiare pentru alte scopuri; √ gestionarea neconformă a alocaţiilor capitale, precum şi nerespectarea regularităţii în sfera dată s- au soldat cu: cheltuieli nejustificate şi supraprogramate; majorări neexpertizate şi nefundamentate ale valorii lucrărilor; indisciplină şi clauze contractuale compromise, neregulile cuantificate constituind suma de 5,2 mil.lei; √ nerespectarea normelor legale aferente retribuirii muncii a determinat efectuarea de plăţi neregulamentare în sumă de 0,6 mil.lei; √ s-a admis ignorarea cadrului de proceduri regulamentare şi de transparenţă în procesul achiziţiilor publice. • Modul de gestionare a patrimoniului UAT nu oferă o informaţie exhaustivă privind valoarea bunurilor imobiliare, în consecinţă, riscul de dezintegrare şi de pierdere a drepturilor de proprietate este unul iminent. Sistemul de management al patrimoniului UAT (nivelurile I şi II) nu întruneşte exigenţele legale, fiind afectat de deficienţe, cum ar fi: neasigurarea evidenţei corespunzătoare, respectiv, a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a drepturilor asupra bunurilor imobile în Registrul specializat/de profil; nefinalizarea procesului de identificare, delimitare şi înregistrare a patrimoniului public proprietate de stat, a UAT şi privată etc. Această stare de lucruri, precum şi neimplementarea de către AAPL a instrumentelor de control intern s-au soldat cu: √ neasigurarea înregistrării regulamentare a drepturilor asupra bunurilor imobile şi a reţelelor de gazificare, evaluate la cca 100,0 mil.lei; √ neidentificarea şi necontabilizarea corespunzătoare a patrimoniului proprietate publică, transmis în gestiune întreprinderilor municipale de către consiliile locale, în valoare de cca 57,3 mil.lei; √ nedispunerea şi nemonitorizarea de către Consiliul raional a încheierii contractelor de comodat pentru patrimoniul transmis în gestiune instituţiilor medico-sanitare publice în sumă totală de 39,2 mil.lei; √ neidentificarea şi necontabilizarea corespunzătoare a patrimoniului proprietate publică în valoare de cca 13,5 mil.lei; √ neasigurarea delimitării terenurilor proprietate publică (a statului, a UAT şi privată), evidenţa defectuoasă şi lipsa controlului asupra modului de utilizare a acestora, ceea ce amplifică riscul gestiunii neautorizate a terenurilor proprietate publică şi, respectiv, al neimpunerii fiscale şi pierderii, după caz, a dreptului de deţinător. • Managementul financiar-contabil necorespunzător, exprimat prin înregistrări neconforme ale operaţiunilor financiare, neţinerea evidenţei analitice, iregularităţile în decontări au generat o raportare eronată a situaţiilor patrimoniale. • Curtea de Conturi constată că deficienţele în administrarea fondurilor publice de către AAPL din raionul Nisporeni sînt o consecinţă şi a neasumării plenare de către autorităţile publice centrale de profil/regulatorii a coordonării/supravegherii managementului financiar, precum şi neconformării instituţionale a acestora şi a administraţiilor locale la recomandările auditului public extern. Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c), art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi hotărăşte: 1. Se aprobă Raportul auditului bugetelor şi gestionării patrimoniului public în cadrul AAPL din raionul Nisporeni pe anii 2011-2012, anexat la prezenta hotărîre. 2. Prezenta hotărîre şi Raportul de audit se remit: 2.1. Consiliului raional Nisporeni, preşedintelui raionului Nisporeni, consiliilor locale şi primarilor: or. Nisporeni, satelor/comunelor Bălăneşti, Bălăureşti, Brătuleni, Boldureşti, Bolţun, Bursuc, Călimăneşti, Cioreşti, Cristeşti, Grozeşti, Iurceni, Marinici, Mileşti, Şişcani, Soltăneşti, Valea–Trestieni, Vărzăreşti şi se cere asigurarea implementării recomandărilor din Raportul de audit, cu demararea acţiunilor concrete şi coerente aferente remedierii impedimentelor în gestionarea fiscal-bugetară şi administrarea patrimoniului public, precum şi cu desemnarea entităţilor şi persoanelor responsabile; 2.2. Preşedintelui raionului, pentru călăuză, şi se cere, în comun cu autorităţile de resort, asigurarea implementării unor măsuri punctuale privind dezvoltarea capacităţilor instituţionale, întru: 2.2.1. formarea profesională a persoanelor cu funcţii de răspundere şi perfectarea îndrumărilor metodologice în materie de evaluări analitice aferente fundamentării bazei de date privind potenţialul economic şi, respectiv, surselor de formare a finanţelor publice per ansamblu, inclusiv a celor
Details
-
File Typepdf
-
Upload Time-
-
Content LanguagesEnglish
-
Upload UserAnonymous/Not logged-in
-
File Pages48 Page
-
File Size-