SUMARUL: RADU BRATEŞ Rolul revistei „Luceafărul" în cultura românească GRIGORE POPA Oct. Goga şi Lucian Blaga la Universitate IONEL NEAMTZU Un caz complicat (schiţă) AL. DIMA Contribuţii la restaurarea idealului clasic ŞERBAN AL. I. FAUR . Poveste adevărată, Cântec de fericire (versuri) YVONNE ROSSIGNON . Ciclu încheiat, Interior de toamnă, Sona­ tină (versuri) GHERGHINESCU VAMA . Răsvrătire de rob (versuri) OCTAVIAN RULEANU . Dezechilibru (schijă) EDUARD COROI Ape (fragment) /.ROMULUS DEMETRESCU . Limba poeziei lui Octavian Goga TEODOR MURĂŞANU . Cântecele lui Anacreon (După originalul grecesc) CRONICI EXPOZIŢII DE ARTĂ PLASTICĂ V. Beneş, (Elena Popea, Iser, Eugen Gâscă, Peielle Robert, Gáli Francise, Negoşanu, Zágoni Szabó Lili, V. Brana, Amália Bóczy n. Berde Tasso Marchini, Szervatiusz Jenő, Radu Puşcariu) CĂRŢI Radu Brateş, (Victor Papilian : Alt glas, piesă în 4 acte). Grigore Popa, (I. Lupaş : Răscoala Ţăranilor din Transilvania la anul 1784). REVISTE Romulus Demetrescu, (Convorbiri Literare), Nicolae Mirza, (Dichtung und Volkstum, Klingsor). Teodor Murâşanu, (Pásztortűz). ÎNSEMNĂRI Grigore Popa, (George Boldea). /. /. Russu, (Maşinisfnul şi civilizaţia). Teodor Murâşanu, (Technica şi creajia literară. — 0 prezentare a lui Emi­ nescu în ungureşte). Biblioßmfio An. I. 15 Ianuarie 1935 No. 9 64 pagini Lei 10 exemplarul PAGINI LITERARE LA 1.5 ALE FIECĂREI LUNI COLABORATORI: M. BENIUC, V. BENEŞ, RADU BRAT ES, PAVEL DAN, ROMU­ LUS DEMETRESCU, VIRGIL I. MĂ NES CU, IONMOGA, TEODOR MURĂŞANUi IONEL NEAMTZU, GABRIEL P AM F IL, GRIGORE POPA, YVONNE ROSSIONON, OCT A VIAN RULEANU, 1.1. RUSSU, DI MI TRIE TODORANU, BUCUR ŢIN CU, OCTAVIAN VUIA Redacţia şi Ad-tia: Teodor Murăşanu, Turda, Piaţa Regina Maria, 23. Abonamentul: In tară, 1 an ... Lei 120.— „ Exemplarul . „ 10.— In streinătate . dublu Oricine primeşte un număr şi-1 retine, se consideră abonat Desfacerea revistei noastre pentru Bucureşti se face prin „Oficiul de Librărie" întreprindere pentru înlesnirea comerţului carpii: Bucureşti I. Strada Carol Nr. 26. Telefon 3-55-75. # Manuscrisele nu se înapoiază. Domnii autori şi editori, cari doresc să li se recenzeze volumele sunt rugaţi să le trimită Redacţiei. Toate cariile şi revistele primite vor fi menţionate la Bibliografie. Tiparul tipografiei „Arieşul" S. A., Turda ROLUL REVISTEI „LUCEAFĂRUL" ÎN CULTURA ROMÂNEASCĂ Neuitatului meu profesor, G Bogdan-Duică. In evolujia culturală a Ardealului, revista „Luceafărul" repre­ zintă un moment de puternică afirmare a forţelor noastre creatoare, care şi-au adus contribuţia în promovarea culturii generale româ­ neşti. Personalităţi puternice care să se impună atenţiei publice de pe întreg teritoriul românesc, individualităţi artistice care să deter­ mine noi forme de expresie în creaţia literară — am avut şi înainte. Mişcare literară de cadru mai întins, cu o sferă de influentă peste tot teritoriul locuit de Români — nam avut. Revista „Luceafărul" inaugurează, la noi, o astfel de mişcare. Apărută la Budapesta, în momente când orice afirmare naţio­ nalistă era o îndrăsneală care atrăgea sancţiuni în timpul în care situaţia politică externă părea de o neschimbătoare durabilitate, re­ vista „Luceafărul avea ca forţă militantă ideea naţională, făcând o educaţie naţională îh cercul larg de cetitori pe care şi 1-a pregătit, iar ca mijloace de expresie variatele forme literare. Delà motivele artistice închise în tiparele estetice ale poeziei, schiţei, nuvelei, până la simpla notiţă delà „Poşta Redacţiei", aceeaşi linie de conduită: ideea naţională. A fost un po'rivit şi necesar moment de afirmare a vitalităţii neamului nostru. De aceea rosturile acestei reviste se pot judeca după două criterii: 1. contribuţia la crearea unei atmosfere de replică demnă oricăror nedreptăţi săvârşite de stăpânirea de atunci fată de poporul românesc, în cadrul orânduielii politice existente, şi agitarea unor aspiraţii nationale şi sociale în drumul cărora frontierele erau stavilă perpetuă ; şi 2. crearea de valori literare care să îm- bogătiască „cultura naţională" la care „tinerimea (am putea adăuga : ardeleană,) trebue să aibă partea ei"... cum se spunea în articolul de început al „Luceafărului". In studiul meu voiu încerca să îngemănez aceste două criterii de judecată, între cadrul restrâns — rămânând să revin asupra a- cestui subiect, pentru a preciza, măcar în parte, liniile mari ale acestei mişcări literare şi culturale, cu variate aspecte, cu o covâr­ şitoare influentă asupra generaţiei contemporane ei, şi cu un impor­ tant rol în pregătirea unităţii noastre literare şi politice. * „x... doruri purtăm şi visuri de noroc mai avem pentru viitorul neamului nostru." 0. Goga. Luceafărul, Iunie 1903. 1. In literatura română curentul Junimei pune bazele vieţii noastre literare şi, prin acţiunea critică a lui Titu Maiorescu, diso- Pagini Literare No. 9 421 ciază etnicul de estetic în judecarea operelor de artă. E o treaptă foarte înaintată în evoluţia noastră culturală : aproape un salt fată de ideologia naţionalistă a Daciei literare delà 1840, iar fată de curentul sămănătorist un punct nedepăşit, un permanent crite­ riu de valorificare a producţiei literare, deşi neurmărit până in ulti­ mele lui concluzii. Prin misticismul national al lui Mihai Eminescu secreazăînsă drumul evolutiv al literaturii noastre, sortite la o fază de stagnare — din cauza normelor rigide instaufate de Junimea. Lipsind atmosfera de creaţie şi avânt literar şi personalităţile puternice care să taie jaloane pentru noi forme literare şi culturale, ideologia lui Emines­ cu reapare, la începutul veacului al XX-lea, subt forma curentu­ lui sămănătorist, ducând la o nouă înflorire literară. Dl. N. lorga a formulat, nu odată, plastic, înrudirea ideologiei sămănătoriste cu gândirea eminesciană : Eminescu „este însuşi educatorul, însuşi creatorul gândurilor înalte şi nobile în generaţia din care fac parte"; ... „din pătrunderea adâncă a poeziei lui a izvorît o direcţie sufle­ tească pentru această generaţie". Şi „drumul spre Eminescu este însuşi drumul către sănătatea acestui popor". ') Caracteristice aces­ te cuvinte, delà chiar conducătorul şi animatorul de mare anver­ gură al curentului sămănătorist, (fără să mai amintesc articolele din „Sămănătorul"; Eminescu şi generaţia de astăzi— 16 Noem- vrie 1903 — Cel dintâiu volum din Operele în proză ale lui Emi­ nescu — 10 iulie 1905—), prin direcţia delà Sămănătorul se precizează în linii programatice ideologia sentimentală a lui Emi­ nescu. Expresie a sufletului poporului, literatura trebue să releve caracterul specific al neamului nostru, caracter desprins mai ales din stratele ţărăneşti, depozitarele virtuţilor rasei. Deci: 1. dragoste de trecutul nostru istoric şi 2. contactul per­ manent al literaturii culte, cu spiritul popular, pe larga bază pe care se oferă structura socială a poporului nostru. Mişcare reacţionară, în plină evoluţie spre autonomia artei, sămănătorismul, din punct de vedere critic, confundă din nou etni­ cul cu esteticul, subt aspectul culturaluluia)— anacronism fată de di­ recţia^ literară a Junimei. încât, mişcarea semănătoristă, ca şi mişcarea poporanistă delà „Viata românească", poartă reziduurile unor vremi de început de *) N. Iorga, Eminescu—El, generaţia lui şi generaţia noastră Bibi. »Cuvantul«. Vălenii de Munte. 2) >Nu-i vorba, de altfel, de o confuzie principială, ci numai de una pragmatică; pornită mai mult din instincte tumultoase decât din speculaţiuni intelectuale, critica să­ mănătoristă nu s'a maniiestat pria discuţii teoretice, ci prin simpatii violente şi prin propria ei practică literară. In deosebire de Maiorescu, şi în lipsa simţului valorilor estetice, considerate în sine, d, N. Iorga i-a dat literaturii un caracter funcţional. Cum nu se mai putea prezintă subt vecheî formă a patriotismului verbal, pe care o nimicise critica junimistă, etnicul a reapărut subt forma nouă a »culturalului«: literatura n'a mai fost privită prin calitatea sa estetică, ci prin acţiunea sa culturală; din această confuzie de poziţie, şi mai ales din lipsa unui real discernământ estetic, a provenit şi invazia de mediocritate...« (E Lovinescu, Istoria lit, rom. contemporane, I, p. 22). cultură. E o reluare a tradiţiei de renunţare la un ideal estetic pen­ tru câştigarea unei suprafeţe mai întinse ca producţie literară, din epoca eroică a literaturii române de dinainte de Junimea ; bine înţe­ les, păstrând perspectiva timpului. 2. Pe aceeaşi linie de ideatie se află mişcarea poporanistă delà „Viata românească", care e un interesant fenomen de transfor­ mare a unei acţiuni politice sociale, cu puternice infiltraţii de ideo­ logie rusească, în acţiune literară. Deosebită de mişcarea sămănătoristă doar prin trăsături doc­ trinare, mai puţin prin realizări literare, mişcarea poporanistă a con­ tribuit la ridicarea poporului prin literatură şi, la momentul istoric potrivit, la realizarea unor deziderate pe seama ţărănimii : legile votate de partidul liberal pentru apărarea intereselor ţărăneşti, după revoluţia din 1907; împroprietărirea, votul universal, mult mai târziu... Atitudinei de simpatie şi idealizare a ţăranului, delà „Semă­ nătorul", atitudinea care ne-a dat un ţăran pitoresc şi idilic, iar, zugrăvit în laturea sa de umbră, un ţăran care suportă o soartă fatală, poporanismul, chiar delà început, ') (aceleaşi gânduri se ros­ tiseră în Evenimentul literar, ziarul socialiştilor ieşeni, încă din 1893, de C. Stere), îi opune un întreg program de luptă pentru re­ vendicări în favorul ţărănimii, — ca plătirea unei datorii din partea clasei intelectuale conducătoare. Această atitudine