Rechemat Pentru Consultări S-A Întâmplat La Kx- 4

Rechemat Pentru Consultări S-A Întâmplat La Kx- 4

JURNALUL ZILEI La un an de la începerea lucră­ CPADM Mihail Kogălniceanu (jud. la cel de-al V-lea Congres al Uniu­ rilor pentru amenajarea unui nou Constanța), publicat în ziarul Do- nii Socialiste a Forțelor Populare lac bucureștean (Văcărești), pe brogea nouă, dezvăluia puține din Maroc. La nivelul secretarilor platoul dinspre Șoseaua Olteniței, „realizări în muncă" pe anul 1988. generali s-au schimbat și mesaje. proiectanții de la Șantierul Națio­ Nicolae Ceaușescu i-a trimis omo­ nal al Tineretului - Antrepriza 1 Salutări logului său, Aly Yata, liderul Par­ JURNALUL ROMÂNIEI 1 9 8 9 - ACUM DOUĂZECI DE ANI IACERD, „dădeau raportul". Vre­ tidului Progresului și Socialismu­ me frumoasă, numai bună pen­ luiAly Yata lui, „urări de sănătate, pentru a tru muzeele bucureștene de a în virtutea bunelor relații cu conduce partidul și poporul". „culturaliza masele" prin verni­ Marocul, Ion Stoian, ministrul de Numărul 82 Sâmbătă, 4 aprilie 2009 - Marți, 4 aprilie 1 989 DISTRIBUIT ÎMPREUNĂ CU JURNALUL NAȚIONAL saje și dezbateri. Un bilanț al Externe român, onorase invitația (Continuare în pag a Iha) j AMINTIRILE LUI CORNELIU MĂNESCU România fusese prima țară socialistă cu ambasadă la Bonn Când Guvernul Republicii Federale Un popor pe amândouă perioada imediat următoare înche­ a Germaniei a anunțat retragerea ierii războiului. Conferința de la ambasadorului său de la București, baricade ale Potsdam a trasat noile granițe ale fostul ministru de Externe care sem­ Germaniei și a fixat condițiile cre­ nase la 31 ianuarie 19 67 acordul de sta­ „războiului rece44 zute necesare pentru a pune pacea bilire a relațiilor diplomatice la nivel Referitor la antamarea relațiilor cu (...) Totul părea să fie bine până la de ambasadă între cele două țări, se Germania Federală, cum vă apare declanșarea neînțelegerilor|între afla deja în „domiciliu obligatoriu". dificultatea lor după atât timp? - l-am aliați. A început ceea ce s-a numit Consecință a „scrisorii celor șase", Cor­ întrebat eu pe Corneliu Mănescu. „războiul rece". Cele trei puteri care neliu Mănescu fusese mutat cu forța „Problema celor două Germanii reprezentau lumea capitalistă - într-o casă părăsită din Chitila. Din lo­ apărute în urma războiului ilus­ America, Marea Britanie și Franța - cuința insalubră, fără radio și televi­ trează bine cât de complicată a fost au acceptat unirea părților contro­ zor, izolat de vecini și păzit continuu perioada «războiului rece»", a răs­ late de ei și așa a rezultat Republica de echipajele Securității, nu avea cum puns fostul ministru de Externe al Federală Germania (în 1949 - n.n.). să știe că relațiile atât de greu înno­ României (1961-1972) și președinte Cealaltă zonă, aflată sub control date între București și Bonn fuseseră al celei de-a .XXII-a sesiuni ONU sovietic, a devenit Republica Demo­ rupte printr-îm gest de mare afront (1967-19 68). Toată lumea care a trăit crată Germană, țară cu regim socia­ politic: rechemarea ambasadorului evenimentele știa că, în urma capi­ list. (...) O lungă perioadă, de la pro­ vest-german de la București. tulării necondiționate a Germaniei, clamarea Germaniei Federale și Cu puțin înainte de a părăsi aceasta a fost împărțită de învin­ până în 1963, cancelarul ei a fost un această lume, Corneliu Mănescu a gători - URSS, SUA, Marea Britanie și mare om politic, Konrad Adenauer. evocat reușitele diplomatice ale Franța - în patru zone de ocupație. Țara condusă de el^i evoluat foarțe României din anii '70. O capodo­ Câștigătorii războiului urmăreau să bine. S-a industrializat puternic, a peră a lor apreciase că a fost relația facă din Germania o țară incapabilă avut o democrație stabilă, a benefi­ cu RFG. Din interviul publicat edi­ de agresiune militară. într-atât de ciat din plin de ajutor american și a torial cu titlul „Convorbiri neter­ mare era oroarea față de ceea ce devenit în deceniul șapte un model minate" (Polirom, 2001, reeditat în făcuseră naziștii în țările ocupate - de dezvoltare industrială. Se vorbea 2008 de Editura Compania în volu­ și se descriau cu vârf și îndesat aces­ mult despre „miracolul economic mul „Partea lor de adevăr") repro­ te orori -, încât etnicii germani din vest-german". ducem în cele ce urmează câteva Cehoslovacia, Polonia și Ungaria au pasaje semnificative. fost expulzați forțat în Germania în (Continuare în pag a lli-a) JURNALUL OMULUI SIMPLU Ultima primăvară acasă Moment semnificativ în evoluția relațiilor diplomatice dintre România și RFG - vizita președintelui vest-german Karl Carstens (al treilea din dreapta) Aveam 13 ani în primăvara lui '89. numai zece minute să se aleagă pra­ A fost odată o casă, pe Strada Matei în octombrie 1981, la Craiova FOTO: Arhivele Naționale A fost ultima primăvară acasă, în ful din casa copilăriei mele. Basarab, în Mangalia. De când ultima casa părintească, acolo unde m-am Nu am avut voie să punem mâna pe suflare a regimului comunist a trans- în ziua de 4 aprilie 1989, autori­ a fost criticată atât de autoritățile sovi­ între URSS și RFG (septembrie 1955), aglomerate. Acestea urmau să fie achi­ născut, unde am crescut împreună nimic. Se considera că statul și-a făcut format-o-n praf, totul s-a schimbat. tățile vest-germane au făcut publică etice, cât și de cele est-germane și câțiva membri din conducerea PMR au tate de Guvernul de la București până cu frații mei, cu părinții și cu buni­ datoria, plătindu-ne despăgubiri pen­ Visul frumos al copilăriei s-a prefăcut decizia de rechemare a ambasa­ poloneze. Acestea considerau că Nico­ semnalat lui Gheorghe Gheorghiu- la sfârșitul anului 1959. ca. Știam, cu un an înainte, că nu tru casa părintească, deci n-am putut și el în praf, în aceleași zece minute, dorului lor acreditat în România, în lae Ceaușescu a trădat interesele Dej faptul că economia românească De asemenea, autoritățile române vom mai putea să locuim acolo și să iau nici măcar o țiglă, s-o păstrez ca cât le-a luat buldozerelor să pună totul semn de protest față de încălcarea țărilor membre ale Organizației era incapabilă să se dezvolte fără acces au prevăzut fonduri substanțiale pen­ totuși nu ne puteam obișnui cu amintire. Mă uitam la soldații urcați la pământ. După două luni, bunica a gravă și în mod repetat a drepturilor Tratatului de la Varșovia și a provocat la tehnologia industrială occidentală, tru cumpărarea din RFG, în perioada ideea. Speram. Ne rugam la Dum­ pe acoperiș, cum scoteau țiglele și le murit de inimă rea. Nu a putut supor­ omului de Guvernul de la București. o fisură majoră în blocul sovietic prin în special la cea existentă în RFG, 1959-1965, a unei fabrici de chibrituri nezeu să se întâmple o minune. Să aruncau cu putere spre pământ, să le ta ideea că toată munca ei de-o viață Nu s-a făcut publică reacția lui Nico- recunoașterea oficială a Guvernului Elveția, Franța și Suedia. (în valoare de 2,9 milioane de ruble) și ne ocolească buldozerele, să ne lpse spargă, și nu puteam să fac nimic. s-a ruinat în câteva clipe. S-a-mbol- lae Ceaușescu. federal de la Bonn. într-un document secret, întocmit a unei noi fabrici de Rolan mare, a în continuare să stăm acolo. Era casa N-am putut să luăm nici un geam, nici năvit și nimeni n-a mai putut-o salva. Timp de mai bine de două decenii în discursurile sale despre momen­ la 6 mai 1959 și avizat de Alexandru unor instalații pentru producerea de noastră, de care nu am vrut nici o o ușă care ne-ar fi putut aminti de casa Tata a avut și el mari probleme. Nu s-a (1967-1989), liderul suprem al Partidu­ tul stabilirii de relații diplomatice între Bîrlădeanu, Gheorghe Gaston Marin, formaldehidă, metanol și plăci aglo­ clipă să ne despărțim. Minunea nu copilăriei noastre, care-ar fi putut să putut adapta la bloc. Iar mie și fraților lui Comunist Român se lăudase cu fap­ România și RFG, Nicolae Ceaușescu a Aurel Vijoli și M. Popescu, s-a precizat merate, precum și a unui combinat de s-a întâmplat. Ne-au anunțat într-o dea culoare apartamentului de la bloc, mei, acel praf rămas în urma casei tul că România a impus în anul 1967 o omis să precizeze faptul că ideea faptul că România a cumpărat din prelucrare a laptelui. Totodată, a fost zi că e gata, că vin s-o dărâme. Ne-am unde am fost mutați cu forța. Am părintești ne-a schimbat viața pentru abordare nouă în relațiile dintre respectivă nu era nouă. Predecesorul RFG, până în anul 1958, o fabrică de încheiat un contract pentru livrarea în strâns cu toții în curte și-am privit plâns, dar degeaba. Casa a căzut la pi­ totdeauna. statele socialiste și cele capitaliste, prin său în fruntea partidului comunist, Relon (în valoare de 22,9 milioane de . comun, din RFG, Franța și Italia, a unor muți și neputincioși cum viața ne cioarele noastre. Totul s-a prefăcut în Mircea CALOIANU stabilirea de legături diplomatice între Gheorghe Gheorghiu-Dej, a inițiat ruble), o fabrică de Rolan mic (2,62 mi­ instalații de reformare catalitică (în era ruinată. Zece minute. A durat praf. Dar tragedia abia atunci începea. Mangalia România și Republica Federală Ger­ treptat anumite forme de colaborare lioane de ruble), o fabrică de placaj (3,2 valoare de 78,2 milioane de ruble). -----------------------------------*----------- mania (RFG) la cel mai înalt nivel posi­ între România și RFG. De exemplu, milioane de ruble), precum și instalații bil. La acea vreme, decizia respectivă după stabilirea relațiilor diplomatice pentru realizarea de plăci de lemn (Continuare îh pag. a lll-a) CALENDAR * Agenda 4 aprilie (marți) Soarele a răsărit la 6:52, a apus la 19:46 Luna a răsărit la 5:50, a apus la 17:52 Elenei Ceaușescu Sărbătoare creștină: Cuviosul Gheorghe de la Ma- leon, Zosima și Platon; Iosif, imno- graful (Pomenirea morților).

View Full Text

Details

  • File Type
    pdf
  • Upload Time
    -
  • Content Languages
    English
  • Upload User
    Anonymous/Not logged-in
  • File Pages
    4 Page
  • File Size
    -

Download

Channel Download Status
Express Download Enable

Copyright

We respect the copyrights and intellectual property rights of all users. All uploaded documents are either original works of the uploader or authorized works of the rightful owners.

  • Not to be reproduced or distributed without explicit permission.
  • Not used for commercial purposes outside of approved use cases.
  • Not used to infringe on the rights of the original creators.
  • If you believe any content infringes your copyright, please contact us immediately.

Support

For help with questions, suggestions, or problems, please contact us