Tudor Iaşcenco, Tudor Ţopa Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei Autorii și realizatorii conceptului - Tudor Iașcenco, Tudor Ţopa Coordonator – Tudor Iașcenco Redactor-stilizator Elena Roman Machetare, design – Elena Roman Coautori: Nicolae Cojocaru, Alexei Darie, Simion Rusu, Teo Chiriac, Pavel Dubălaru, Tudor Scutaru, Gheorghe Cojocaru, Petru Ouș, Svetlana Dohota- ru, Natalia Munteanu (Iașcenco), Ion Pascarenco, Larisa Dohotaru, Grigore Munteanu, Grigore Ganea, Alexandru Leșcu, Anatolie Cocearovschi Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei : / Editura Cuvântul; concept: Tudor Iaşcenco, Tudor Ţopa: S. n., 2016 (F.E.-P. “Tipografi a Centrală”) – . – ISBN 2016. – 298 p.: fot. – 300 ex. – ISBN 2 Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei Dedicăm această carte c o ş e r n i ţ e n i l o r, c a r e p r i n v i a ţ a ş i f a p t a l o r, î n d i f e r i t e p e r i o a d e şi domenii, pe câmpul de luptă sau prin muncă asiduă, au contribuit la dezvoltarea şi propăşirea satu- l u i n a t a l ş i a P a t r i e i , î n t r e g i r e a şi promovarea imaginii lor. 3 Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei 4 Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei Tudor Ţopa, Tudor Iașcenco File din istoria Coșerniţei Privire generală După ce trece pe lângă fosta fabrică de spirt din Valea Hârtopului, o moș- tenire industrială a satului Coșerniţa de la sfârșitul sec. XIX, șoseaua, ce vine dinspre Ghindești, se ramifi că în trei părţi. Braţul drept cârnește brusc spre satul Hârtop, dincolo de care, pe dreapta, se vede un pod înalt de cale ferată, ridicat peste pârăul Ciorniţa. Cel din mijloc o ia la dreapta, urcând povârnișul spre gara Unchitești, situată la o altitudine de 324 m și spre satele Cuhureștii- de-Jos, Cuhureștii-de-Sus ș.a. Drumul care duce direct înainte este așternut în lungul unui iaz și a unei bahne întinse, dincolo de care este situată o dumbravă pitorească, iar mai departe, spre nord, ajungi în Creţile Mici, locul permanent al mai multor stâne. Dumbrava amintită a fost plantată pe întinsul imaș cu denu- mirea Creţile Mari. Acest șleau te aduce direct în Coșerniţa, o vatră străbună. Fabrica amplasată la marginea satului Hârtop, dar pe moșia Coșer- niţei, multe decenii a produs spirt, apoi - sucuri și murse, iar în ultimul deceniu al sec. XX a fost reprofilată într-o secţie de producere a sucurilor a Fabricii de conserve din Floreși. Tot aici, până la 1940, a funcţionat o moară, producţia căreia la începutul secolului XX se exporta până și la Sankt-Petersburg 5 Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei Satul este situat la 3 km de la staţia de cale ferată Unchitești, 23 km depărtare de centrul raional Florești, 40 km - de centrul judeţean Soroca și 130 km - de capitala Chișinău. Satul Coșerniţa are trei mahalale mari. Cea de jos poartă numele Tes- tământ; cea de sus, unde se află centrul administrativ al comunei, inclusiv primăria, biserica, școala, casa de cultură, oficiul poștal, casa ceremoniilor, grădiniţa de copii, un magazin etc. este cunoscută sub numele Cotana. Iar partea de nord-vest a satului, situată pe un povârniș întins, afectat în repetate rânduri de alunecări de teren, este denumită mahalaua Ciorici. Moșia satului este divizată în sectoare cu denumiri concrete, care le ajută localnicilor să se orienteze mai bine în activitatea lor cotidiană: Râpa Satului, Dealul Mo- rii, Podiș, Holm, Fundul Văii, Capul Dealului, Planul Popii, Valea Odă- ii, Sub Gară, La Movili, Valea Bahului, Izvorul Cotănii, Râpa Huţului, Valea Ipătoaei, Hârtopul cel Mare ș.a. Gimnaziul este situat în partea de est a satului. Edificiul actual al insti- tuţiei a fost construit în anii 70 ai secolului XX, când școala de 8 ani a fost transformată în școală medie. Alături se află clădirea veche a școlii, înălţată după un proiect-tip la începutul secolului XX și în care, în primul deceniu al secolului XXI, după o reparaţie capitală, a fost transferată grădiniţa de copii. La intrarea în sat dinspre Hârtop, în ultimele decenii ale secolului XX s-a aflat sediul gospodăriei agricole, dar și ferma de lapte-marfă, brigada de tractoare și parcul auto, moara, aria, complexul pentru uscarea tutunu- lui, mai multe depozite. Tot aici, în anul 2000, după ce cimitirul vechi, în care nu mai erau locuri pentru înmormântări, a fost închis, autorităţile au deschis alt cimitir. 6 Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei Primele așezări umane pe aceste locuri Potrivit savantului Ion Hâncu (Vetre strămoșești, Editura Știinţa, 2003, pag. 346), prima așezare umană pe aceste locuri a fost atestată cu mai mult de 8 mii de ani în urmă. Până în prezent pe vatra fostei așezări pot fi găsite oase de animale, cărbune de lemn, așchii și unelte făcute din cremene, tipice pentru epoca istorică numită mezolit, mileniile XII-VI î.Hr. Primul sat populat de agricultori și crescători de vite pe aceste locuri a fost întemeiat cu cca 5 mii de ani în urmă. Ei știau de existenţa aramei, dar își făceau majoritatea uneltelor din cremene. O îndeletnicire deosebită în ocupaţiile lor era olăritul. Meșterii modelau din lut vase de diferite mărimi, bogat ornamentate. Oamenii locuiau în case făcute din lemn și lut, cu unul sau două nivele. Acele sate au fost arse definitiv de nomazi. Următoarele 3 sate s-au format cu cca 3300 de ani în urmă și au avut aceeași soartă – au ars. Încă o localitate a existat aici după ce Dacia lui Decebal a fost cucerită de Imperiul Roman. Dar dezvoltarea satului a fost curmată de năvălirea hunilor în a. 376 e.n. și această localitate a avut soarta celor anterioare. Pe vatra părăsită arheologii au descoperit urme ale caselor mistuite de incen- diu: grămezi de lut ars, vase din lut de culoare cenușie, alte obiecte tipice numai pentru epoca romană de pe teritoriul Moldovei (secolele II-IV e.n.) Mai târziu, cu peste 600 de ani în urmă, aici au poposit triburile noma- de, venind tocmai din câmpiile asiatice. Când nu erau prinși în campanii militare de durată, călăreţii înarmaţi se organizau în echipe mobile și se porneau după pradă, ajungând și prin părţile noastre, inclusiv pe locurile unde se află Coșerniţa de azi. Pe moșia satului s-au păstrat până la 10 movile funerare, în care au fost înhumaţi războinicii nomazi, căzuţi în încăierările cu băștinașii. Moșia cronicarului Miron Costin Conform datelor cunoscute, satul Coșerniţa își trage originile din sec. XVI. În timpul celei de-a treia domnie a voievodului Gheorghe Duca (noiembrie 1678 - dec. 1683) seliștea Coșerniţa aparţinea renumitului cronicar Miron Costin (născut în 1633 și decedat în 1691), autorul celebrei opere Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-Vodă încoace. Cronicarul se trăgea dintr-un neam boieresc influent și bogat, având pondere la curtea domnească. Miron Costin deţinea locul trei în lista marilor proprietari 7 Revenire la Coşerniţa Sorocii şi oamenii ei moldoveni din epoca feudalismului. Numai într-un singur ţinut, Soroca, el stăpânea integral, precum constata Radu Rosetti în cartea Pământul, sătenii și stăpânii în Moldova (București, 1907, vol. 1, pag. 248), tocmai 15 sate (Văscăuţi, Coșerniţa, Rogojeni, Mărculești, Cotiujeni, Poiana, Seliște, Boroscăuţi, Visterniceni, Cricăuţi, Căcăceni ș.a.) deţinând și părţi mari din moșiile localităţilor Florești, Stoicani, Bahrinești, Buzuceni, Urceni, Bărbușcani. Unele așezări, inclusiv Coșerniţa, nu și-au mutat vatra, altele și-au schimbat denumirea. De exemplu, Căcăceni a devenit Briceni, câteva localităţi au dispărut cu totul (Visterniceni, Boroscăuţi, Urceni). Publicistul Vasile Trofăilă, care a efectuat studii aprofundate privind istoria ţinutului Soroca, consemnează în revista Moldova și Lumea, nr. 3-4 din 1999: “Miron Costin, om de stat, diplomat, mare cărturar moldovean, cronicar și mare proprietar funciar, a stăpânit părţi din Bagrinești, Florești și Mărculești. Cronicarul nostru ocupa al treilea loc în clasamentul marilor latifundiari mol- doveni din a doua jumătate a sec. XVII. O parte din moșii i-au fost aduse de zestre de soţia sa. Cităm: ”Ceea ce a ridicat situaţia socială a lui Miron Costin a fost căsătoria sa cu Ileana Movilă, fata lui Ion Movilă, nepoată de fi u a lui Simion Movilă, domn al Moldovei și într-un timp al Ţării Românești... Soţia îi mai aducea ca zestre imensele moșii ale unchiului ei, Isac Balica, hatmanul, căzut în lupta de la Cornul lui Săs (1612). Pentru aceste moșii Miron Costin duce o serie de procese, unele cu izbândă, punând mâna pe aproape toate satele lui Isac Balica.” “Acum - spune un act din 1660, aprilie, 15 - afl ându-se rudă mai aproape Bâlicăi hatmanului, sluga noastră Miron Costin și cu giupâneasa dumisale Iliana, fata-lui Ion Vodă, luat-au toate ocinile Balicâi pe mâna lor“. (Miron Costin. Opere. București, 1957, pag. 8). Dar o parte din ele a fost recuperată de însuși Miron Costin în baza drep- tului de moștenitor, mama sa fiind Safta Balica, fiica hatmanului Isac Balica. Mai adăugăm că fratele mai mic al lui Miron Costin, Velicico, era căsă- torit cu Caterina Cantacuzino, fata lui Toma vornicul, fratele lui Iordache Cantacuzino, vistiernicul, boierul pe lângă care și-a petrecut Miron Costin tinereţile și care, la fel, a stăpânit un șir de moșii din părţile Floreștilor, unele dăruindu-le ginerelui său, Costache Ghica, mare logofăt. În suita de nume notorii din trecut se înscrie și cel al lui Costea Busuioc, unul din marii și bo- gaţii boieri ai ţării, mare vornic în Ţara de Jos. Una din fi icele sale, Todosca, fu doamna lui Vasile Lupu, alta, Catrina, fu soţia lui Iordache Cantacuzino.