An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Revistă de istorie şi cultură Anul VI, nr. 3 (61), martie 2017 Editată de Asociaţia Culturală MEMORIA OLTULUI
Director: Ion D. Tîlvănoiu
Comitetul de redacţie: Dr. Aurelia Grosu, dr. Mircea Şerbu, dr. Nicolae Scurtu, Ion Andreiţă, Dumitru Botar, dr. Jeana Pătru, Cornel Manolescu, Floriana Tîlvănoiu, Costel Vasilescu, Vasile Radian.
Planşele noastre
1. Pianistul Dinu Lipatti (1917-1950) a copilărit la Slatina, de unde era originară mama sa, Ana Racoviceanu. 2. Din bogata discografie a pianistului român. 3. Dinu Lipatti copil, alături de fratele său Valentin şi de părinţii Ana Lipatti şi Teodor Lipatti. Mama pianistului era la rândul ei o foarte talentată pianistă iar tatăl cânta la vioară. 4. Sus: Casa Racoviceanu din Slatina, locul copilăriei lui Dinu Lipatti, (ulei, 400x250 mm, lucrare realizată de Enver Memish). Lucrarea face parte din colecţia familiei Memish din Slatina. Jos: Dinu Lipatti, George Enescu şi membri ai filarmonicii din Bucureşti.
ISSN 2284 – 7766 Tiparul executat la Editura Hoffman www.EdituraHoffman.com Tel./fax: 0249 460 218 0740 984 910
www.memoriaoltului.ro 1 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Cuprins
1. Ion Andreiţă- Decembrie, Lerui-ler...... /3 2. Ion Lazu- Amintirile unui scriitor slătinean (VIII)...... /4 3. Dumitru Botar- Din presa romanaţeană de altădată (II)...... /12 4. Cornel Manolescu- Primarii oraşului Caracal (XII)...... /19 5. Ion D. Tîlvănoiu- Răsfoind ziarul Fapta (ianuarie-martie 1945)...... /29 6. Jean Lupu- Dinu Lipatti- 100 de ani de la naştere...... /36 7. Floriana Tîlvănoiu- Documente şi mărturii despre Dinu Lipatti...... /43 8. Vasile Radian, Ion Tîlvănoiu- Un jurnal necunoscut al Eufrosinei Poroineanu (1899)...... /54 9. Ştefan Grigorescu- O ctitorie a boierilor Buzeşti: mănăstirea Dobruşa (IV)...... /61 10. Ion D. Tîlvănoiu,Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar- Teatrul Nostru. Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (VIII)...... /64 11. Jeana Pătru- Restituiri. Familia Betulescu (II)...... /72 12. Col. (r.) Dumitru Matei- La război ca la război: patrioţi şi trădători. Mărturisiri: generalul Romulus Scărişoreanu despre călăraşii săi şi despre trădători...... /79 13. CalendarulMemoriei Oltului şi Romanaţilor - martie...... /98 14. Nicolae Scurtu- Inscripţii. Câteva însemnăridespre Cezar Petrescu şi oraşul Caracal...... /100 - Noi mărturii despre prozatorul Demetru Iordana...... /102 15. Eveniment cultural...... /107 16. Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu- Monumentul eroilor din satul Crăciunei...... /107
www.memoriaoltului.ro 2 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Decembrie, lerui-ler… Ion Andreiţă
Ninge cu lerui-ler peste ţară şi peste gândurile oamenilor. Decembrie, lună albă, imaculată, ca o rochie înzăpezită de mireasă, coboară peste lume în clinchet de sărbători; lună de întâlniri cu cei dragi, dar şi de evocări ale celor care nu mai sunt printre noi: şi ei dragi, grăbiţi să treacă Râul Styxului în această lună – şi cu atât mai dragi. Decembrie este, din această perspectivă, luna poetului Nichita Stănescu. Iar anul 2013, o cifră cu rotunjimi semnificative. Nichita s-a născut în 1933 (31 martie) şi a urcat în Panteonul Eternităţii în ziua de 13 decembrie 1983, la rotunda vârstă de 50 de ani. În acest decembrie 2013 se împlinesc 30 de ani de la trecerea lui în Eternitate – şi 80 de ani de la naştere. Ce ciudată simbolistică numerologică apasă destinul poetului în acest an: 30 – 50 – 80! Sau 50 – 30 – 80 – graba cu care n-a mai aşteptat vârsta deplinei maturităţi. L-aş evoca, astăzi, printr-o întâmplare mai puţin (sau deloc) cunoscută: Nichita şi… China (pentru că tot ne-au vizitat, în acest prag de iarnă, înalţi demnitari chinezi, întinzându-ne o prietenească mână de ajutor). Este vorba de întâlnirea unui tânăr student chinez (viitor om de Litere) cu Nichita. Studentul, pe numele lui Xu Wende, învăţa la Facultatea de Filologie din Bucureşti tainele limbii şi literaturii române. Şi atât de bine a deprins el limba lui Eminescu, încât s-a încumetat să scrie poezii în această limbă. La un moment dat – se întâmpla în 1957 – îşi ia inima-n dinţi şi se prezintă cu două poezii la „Gazeta literară”. Acolo s-a nimerit (fericită coincidenţă) să-l întâmpine Nichita Stănescu. I-a luat poeziile, le-a citit cu atenţie, pe îndelete, şi-a exclamat: „Excelent! Română curată!” – dispărând pe nişte scări, în sus. S-a întors repede: „S-a adjudecat, bătrâne! – i-a spus – vin direct de la Demonstene Botez, vor fi publicate în „Tânărul scriitor”. Poeziile au apărut în toamna aceluiaşi an, însoţite de o notă a redacţiei: „Versurile sunt scrise direct în limba română şi aduc cu ele o adiere orientală de poezie şi puritate”. Le transcriu aici, prin amabilitatea autorului lor. „Perlă: Ca o perlă sfioasă aş vrea să fiu, / Perlă ce se ascunde în al mării străfund; / Când oamenilor li se dăruieşte cu chipu-i rotund, / Abia atunci îşi descoperă întreaga lucire şi sclipătul viu”. „Niciodată: Niciodată n-am să mă satur, nicicând, / Un cântec de dor să-ţi cânt, / Sub un cer incendiat de amurg, / Când clipe dulci ca veacurile curg // Nicicând n-am vrut să uit surâsul tău, / Blând ca luna oglindită pe un pârâu / Şi zâmbetul tău copilăresc şi senin / Ce-mi va pluti în amintire lin”. La plecarea din România, tânărul Xu Wende şi-a luat la piept o carte cu poezii de Eminescu. Împreună cu un mare scriitor şi traducător (Ge Baoquan) a tradus şi publicat – în prestigioasa Editură pentru Literatură Universală din Shanghai – volumul „Poezii”, de Mihai Eminescu, care s-a epuizat în câteva zile. Personal, l-am cunoscut în toamna anului 1985, când mi-a fost translator, într-o documentare gazetărească, în China (şi fascinanta ei regiune autonomă Tibet). www.memoriaoltului.ro 3 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Dar pentru că suntem încă sub impresia tonică a recentei vizite oficiale chineze, aş dori să închei aceste însemnări de decembrie cu o poezie aparţinând poetului contemporan Wang Meng, intitulată „Diferenţa de fus orar” – pe care am transpus-o în româneşte (cu ajutorul prietenului Xu Wende) astfel:
Aici există o diferenţă de 16 ore Faţă de New-York, Aici există o diferenţă de 7 ore Faţă de Moscova, Aici există o diferenţă de o oră Faţă de Tokyo; Aici se poartă dialog cu New-York, Aici se poartă dialog cu Moscova, Aici se poartă dialog cu Tokyo – Foarte bine! Chiar dacă sunt neînţelegeri Ori conflicte Ele nu se datorează Diferenţei de fus orar; Adevărata diferenţă de oră Este doar de 15 secunde – Ion Andreiţă şi Lia Maria Andreiţă la Centrul Cultural Român din Beijing, China (2015) De ce, atunci, Nu vrei să vorbeşti Cu mine?
Amintirile unui scriitor slătinean (VIII)
Ion Lazu
Am căutat înapoi, în prima copilărie vreun semn, ceva din care să reiasă că am fost ,,ales” – şi, mărturisesc asta cu seninătate: n-am desluşit nimic. Decât că am fost ,,însemnat” de nenorocirea dispariţiei fratelui iubit. A trebuit mai întâi de toate să umplu în sufletele alor mei golul lăsat de moartea lui Mihăiţă. Spre sfârşit, epuizând ungherele amintirilor dinspre pruncie, am întrebat-o pe mama: ,,- Cum eram pe-atunci? - Cum să fii?, a venit răspunsul. (…) - Cam tăcut. Şi foarte serios. Parcă te văd: stăteai de-o parte, cu mâinile la spate, şi te uitai… - La cine mă uitam? - Ştiu şi eu? La ceilalţi copii. (…)” Cum aşa?! Nu fusese copilăria mea plină de larmă,…nu ţipam cu zece guri la joacă? (…) Privind de la distanţă… ciudat, nu? Cu mâinile la spate…, oarecum ca un domnişor şi oarecum ca un bătrân, încă de pe atunci.(…) Nu cumva aici se află cheia a tot ce s-a întîmplat mai târziu cu mine, în bine şi în rău? Am început să privesc în jurul meu cu mare intensitate, încercând să înţeleg. Iar până să vină răspunsurile, deja peisajul mă furase: căci, înainte de orice, pentru mine lumea era un spectacol mirific! În anul următor, la Ionaşcu, profesorul de română D. Câlniceanu, retras din preoţie de teama barbarilor, a fost impresionat de compunerea mea www.memoriaoltului.ro 4 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR despre o călătorie de noapte, cu camionul, de la Slatina la Craiova, împreună cu unchiul Gică. Descriam feeria gâzelor ce roiau în luminile farurilor şi uneori se izbeau de parbriz. Din instinct, nimerisem exact peste metoda care m-a atras mai apoi cu deosebire: să descriu ceea ce viaţa îmi aduce sub simţuri, de preferinţă în timpul unei călătorii - se înţelege, în primul rând spectacolul ei vizual. Lucrurile au rămas la fel până în ziua de azi, formula mea spirituală nu s-a schimbat în timp şi sub diverse influenţe nici atâtica; niciodată nu am obosit să privesc şi să mă minunez - iar uneori să mă indignez, să sufăr, - dar de fiecare dată dând seamă despre ceea ce (mi) se întîmplă. Semnificativă pentru destinul meu a fost o altă călătorie - în fapt prima excursie la munte, cu un grup de elevi de la liceul slătinean (fost) Radu Greceanu… Privirile mele au cunoscut atunci bucuria zărilor îndepărtate, am avut surpriza să înregistrez dispunerea simultană pe verticală a anotimpurilor: la poalele munţilor era vară în plin, la 1000 de metri te înviora un aer primăvăratic, iar la 2000 de metri înfruntai rigorile iernii. Lumea în sine îşi cucerise a treia dimensiune, iar la modul metaforic şi pe a patra. Iar după aceea, ca geolog ce pleca pe teren la sfârşitul lui aprilie, mai prindeam o primăvară în nordul Moldovei, iar la revenirea din campanie mai beneficiam de încă un sfârşit de toamnă, în Bărăgan – şi asta se întâmpla în fiecare an. * De pe malul Nistrului, „din locul naşterii mele” n-am adus o zestre de amintiri prea mare, zestrea primilor mei patru ani de viaţă: noaptea şi stelele, buhaiul şi braţele providenţiale ale mamei, imaginea fluviului prodigios, armanul unde se treiera grâul – şi ce încă? Miracolul descifrării unei poveşti ilustrate într-o revistă, chiar înainte de a fi învăţat o iotă, împreună cu fratele mai mare, îngerul meu păzitor din toată copilăria şi idolul meu totodată. Când a dispărut acel înger, s-a dus peste zarea zării şi copilăria mea… Din vremea şcolii primare aş reţine mirarea că mă puteau întrece colegi care nu erau nicicum mai mintoşi decât mine (simţeam asta în mod nedefinit, însă fără dubiu), ci mai rapizi în reacţii, mai înfipţi: isteţi, cum se spune cu o expresie oltenească. Şi aş mai reţine câteva semnale neliniştitoare privind personalitatea mea ascunsă: când doamna Tătaru, aflând de nenorocirea care ne lovise, mi-a spus că pot să plec acasă, în afară de teribila durere care mă strivea, în mintea mea puteau încăpea diverse gânduri caraghioase, printre care şi întrebarea dacă fetele din clasă mă compătimesc sau nici că le pasă de mine. La acea vârstă începusem să intuiesc bolgiile Localul... www.memoriaoltului.ro 5 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR din sufletul uman, să înţeleg că fiecare ins are secretele lui, tainele lui, lucruri pe care le fereşte de restul lumii, chiar de cei dragi, de părinţi – şi că dincolo de sinceritatea obligatorie pentru a trăi într-o familie, mai există un strat de trăiri oculte, pe care se edifică sufletul uman, - îndreptăţirea lui ultimă şi fără de care s-ar simţi pierdut. Această bruscă revelaţie: că eşti nu numai un copil cuminte, ci şi un ins ascuns, plin de secrete salvatoare. De la şcoala secundară (clasele V-VII), ar fi de reţinut declanşarea patimei irepresibile pentru citit, pentru orice fel de lectură, căci nimeni nu era care să-mi îndrume paşii în această frenetică aventură. Şi aş mai reţine bătaia eliberatoare, primită de la tata. Paguba şi batjocura. Mai poate înţelege azi cineva cât eram de săraci, noi, şcolarii din Cireaşovul anului 1951, (primul în care s-a făcut recolta de grâu, după ani la rând de secetă) mergând zilnic la Slatina la şcoala Ionaşcu? Îmi spun: Nu! Şi trec mai departe. Vara în picioarele goale sau în tenişi, iarna încălţaţi ca vai de lume. Nici pomeneală de echipament sportiv, la orele de educaţie fizică ne prezentam tot în hainele obişnuite; ba chiar îmi amintesc protestele şi reclamaţiile la director ale unor colegi care nu concepeau să se târască pe jos în bietele lor haine ,,bune”. Şi în aceste ...elevii şi profesorii şcolii Ionaşcu din Slatina în 1942 (imagini din împrejurări, ,,Monografia Şcoalei primare de băieţi Ionaşcu” de Margareta Bratu de sărăcie aflată în manuscris la Arhivele Naţionale din Bucureşti) lucie şi de înapoiere inimaginabilă, în care nici măcar statul nu avea curajul să pomenească de uniforme şcolare (nici la oraş, cu atât mai puţin la sate!), tata s-a sumeţit să-mi comande o şapcă de elev. Poate tot mânat de ideea că trebuie să fiu ,,diferit” de ceilalţi? Erau pline vitrinele celor două-trei ceaprazării de pe Centrul Unu – aşa i se spunea străzii principale din Slatina, strada cu hotelul, librăria, farmacia, cinematograful, cofetăria, ceasornicăria, atelierul fotografic, tribunalul şi primăria, indiferent ce nume oficial va fi purtat ea, la un moment dat. Treceam prin dreptul vitrinelor şi trăgeam cu ochiul la cozoroacele lucioase şi bombate, la migăloasele inscripţii din frunte, oftam filosofic… Probabil la fel oftau, de dincolo de vitrinele încărcate, văzându-ne cum trecem fără să ne oprim măcar, bieţii ceaprazari, ultimii ,,particulari” ai Slatinei, care peste câţiva ani au fost nevoiţi să tragă oblonul… Dar nu de la vreunul dintre aceşti iscusiţi ceaprazari (şi mai erau vreo doi spre www.memoriaoltului.ro 6 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR piaţă) mi-a cumpărat tata prima şapcă de elev, ci de la un prieten basarabean – avea tata această proprietate magnetică, de a-i dibui pe basarabeni oriunde s-ar fi aflat ei, oricât de deghizaţi, pliaţi pe relieful prea accidentat al vremilor staliniste. Omul nostru (,,naşi liudi”, cum s-ar zice) locuia chiar în spatele şcolii Ionaşcu, într-o căsuţă lipită de magazia de lemne a şcolii; am fost la el acasă în câteva rânduri, la probe şi în fine, m-am ales cu o şapcă nespus de frumoasă, poate chiar întrecându-le pe cele ,,oficiale”. Cine mai era ca mine?! Oricum, dintre cireşoveni niciunul – şi eram vreo 12-14 băietani, o jumătate de clasă, ceilalţi fiind din Clocociov, un sat-suburbie, dincolo de Fabrica de paste făinoase Aluta. Nespus de mândru şi de grijuliu cu şapca mea din stofă densă, de lână neagră. Până într-o seară, cum spune vorba poveştii, oricât de scurtă ar fi ea. Şi a fost nedrept de scurtă povestea lucioasei mele şepci. Ne întorceam seara de la şcoală, trebuie să fi fost pe la sfârşitul lui noiembrie, cred, căci prea se lăsase repede întunericul deplin. Pe strada Piteştilor, dincolo de Grădina Mare, ne-a ajuns din urmă un camion, nici el nu rula prea repede, prin hârtoape, iar când a fost în dreptul nostru, înainte să atace marea pantă de la Spital, cam pe la domnul Mincu, şoferul a schimbat viteza, camionul abia de se mai mişca; atunci, ca la un semn, proastă inspiraţie!, ne-am luat după camion şi din fugă ne-am agăţat cu mâinile de oblonul din spate, cu gând să stăm agăţaţi preţ de câteva sute de metri, cât ţinea coasta pînă la Han, apoi să ne desprindem. Patru-cinci inşi, mai mulţi nici nu încăpeam. Printre isteţi şi eu. Numai că în camion se aflau nişte oameni, poate muncitori care se întorceau acasă cu camionul întreprinderii, însă mai degrabă săteni din vreo comună de pe traseu, de care şoferul se milostivise. Fapt este că acei pasageri, îndată au observat isprava, dar în loc să ne lase în pace, luând fapta noastră drept o joacă de băieţi, cum şi era, care nu putea să dureze decât până în deal, s-au repezit să ne alunge, au făcut oarecare gălăgie, strigând la noi şi totodată la şofer, care a ambalat motorul. Văzând că nu-i de glumă, ne-am dat drumul, din fugă şi nimeni n-a avut de pătimit. Doar că mie îmi smulseseră şapca din cap! Am aterizat pe pământ, îngrozit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile. Ce-a fost asta? Ceilalţi nu păţiseră nimic, n-aveau şepci, iar traistele din spate cum să li le fi smuls? Le-am spus, înspăimântat: ,,Nu mai am şapca!” ,,Ţi-a aruncat-o pe jos!”, a crezut cineva. Ne-am apucat să căutăm. De la locul unde aterizasem am căutat în josul drumului, câţiva metri - cât de departe putuse s-o arunce omul cel hain? Era asta o glumă, fie oricât de proastă?! Căutam toţi, uniţi, pas cu pas, la dreapta şi la stânga. Nimic. Nu se poate, trebuie s-o fi aruncat, probabil a ţinut-o puţin în mână şi apoi şi-a dat seama că păgubaşul o să aibă de tras, acasă. A aruncat-o el, chiar cu întârziere. Aşa am mers căutând până în deal la Han, unde se sfârşea panta şi, după un mic cot la stânga, camionul se putea lansa în viteză, pe loc drept. Eu, numai de-a buşilea, cu ochii scoşi de întuneric şi de lacrimi, şi întrebându-i mereu pe ceilalţi: ,,N-aţi găsit-o? N-aţi găsit-o?” ,,Nu. N-am găsit-o.” Şi foarte tulburaţi cu toţii, abia târându-ne picioarele după atâta viermuială pe toată coasta spitalului, am mai mers aşa până la bifurcare, când ei au apucat-o în grabă pe ulicioara lui Găină, spre Cireaşov, căci deja întârziaseră; iar eu, eu ce să fac, bietul de mine? Puteam să admit că şapca mea nou-nouţă nu mai este? Cum să mă întorc acasă fără ea şi să le spun că…? Am www.memoriaoltului.ro 7 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR mers în continuare pe şosea, până la Vila, căutând, căutând, sute de metri, apoi mi-am luat seama: m-am întors aţă pe drum până la baza pantei, în dreptul lui Mincu, şi am reînceput căutarea, abia de data asta temeinic, de unul singur, palmă cu palmă: Nu se poate să n-o fi aruncat pe jos, hainul de om, o va fi zvârlit în scârbă, spre marginea drumului, tocmai în şanţ, şapca cea nou-nouţă, dusă şi de curent, se va fi rostogolit până s-a oprit în gard – în cel din dreapta, în cel din stînga, nu mai avea importanţă, trebuia căutat, trebuia pipăit locul palmă cu palmă, trebuia strecurată mâna printre uluci, însă pe muteşte, să nu mă simtă câinii… Trece mâine în zori cineva şi se pricopseşte cu şapca mea, pe care n-am fost în stare să o găsesc, deşi ea era acolo, la vedere, pe traseu! (Această perseverenţă care nu se istoveşte şi care a rămas în mine, de atunci! Să caut ceva ce poate nici nu e de găsit.). Ca să n-o lungesc: după nu ştiu cât timp, negăsind şapca, trebuia totuşi să mă întorc acasă, (nu eram decât un copil, aşteptat de părinţi), mai bine viu decât mort, deşi aproape mort, am luat drumul satului, fără fir de suflet în mine. Mergeam pe drum ca să nu ajung, dacă se poate spune asta. Aş fi vrut să cad în vreun şanţ şi ai mei să mă găsească abia mai respirând – să se înduioşeze de drama mea; să-şi spună, cu emoţie: se întorcea acasă, bietul băiat... Şi să răsufle uşuraţi, uitând instantaneu de şapca mea pierdută… Iar înainte de a coborî la podeţul de la Piru, venind tot dinspre Vila, căci nu renunţasem la ideea că şapca mi-a fost aruncată, undeva, oricât de departe de locul unde-mi fusese smulsă de pe cap, de pe cealaltă parte a drumului, mai mult bănuit, (fiind, cum s-a înţeles, o netrebnică noapte fără pic de lumină astrală, iar dinspre casele rare nici o licărire, luminile deja se stinseseră - lumea renunţase la ziua respectivă, se abandonase somnului, în aşteptarea altei zile, poate mai norocoase – dar eu ce speranţe să mai fi avut? să nu-mi fi comandat tata niciodată o şapcă?, să n-o fi luat la mine în acea după amiază înşelătoare? Să nu mă fi atârnat în urma blestematului de camion?…), de pe cealaltă parte a drumului, poate pândind apariţia mea de pe ulicioară, am auzit glasul tatei: ,,Ionele, tu eşti?” Însă un glas neasemuit de blând, de tandru. ,,Da, tată.” ,,Hai acasă! “ Şi aşa am mers până acasă, eu pe o margine a drumului, tata pe cealaltă, muţi şi surzi, cale de vreo doi kilometri, prin satul Pârliţi, mai întunecat ca oricând, ca şi pustiu, (acum o suburbie a oraşului, dar pe de altă parte nimic mai mult decât un cătun inospitalier, chiar ostil, cum l-am perceput în copilăria mea, prin care treceam de fiecare dată cu inima mică); apoi am traversat Vâlceaua, care ar fi putut fi chiar mai întunecată, însă nefiind copaci pe marginea drumului, parcă se aduna în colbul orb un pospai de lumină…eu, pentru că mi se golise de tot capul, am putut să-mi amintesc un drum al meu cu tata spre oraş, cu ani în urmă, poate primul meu drum la târg - şi faptul că sub o tufă dintr-un răzor, chiar pe-aici, înainte de pod, am ochit un mic vas de ceramică în care va fi fost pus mălai pentru puii de cloşcă, o strachină uitată-rămasă-ascunsă acolo, cine ştie de cine şi de ce – i-am semnalat-o tatei şi el a băgat-o în paporniţă, fără explicaţie, însă am înţeles: o să ne fie de folos, acasă! - acum mă gândeam că mai bine n-aş fi văzut strachina aceea sau chiar dacă am zărit-o, să nu-i fi spus tatei; însă pe atunci îmi doream foarte mult să-i arăt cât de isteţ sunt…o să ne descurcăm, tată, ca refugiaţi, nu eşti singur, mă ai pe mine, un băiat isteţ şi de nădejde...vă imaginaţi ce răvăşire era în sufletul meu de copil?...Uite unde ajunsesem cu isteţimea mea! - tata pe marginea din stânga drumului, eu www.memoriaoltului.ro 8 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR pe cealaltă margine, în deplina muţenie a dezbinării noastre, trăgând uneori cu ochiul dacă n-am rămas în urmă, dacă nu i-am luat-o înainte. Căci amândoi ne grăbeam foarte tare. De-acum mă gândeam la mama, care desigur ne aştepta îngrijorată, la miezul nopţii şi din nou la tata, care era nerăbdător să o anunţe că n-am păţit nimic, decât că mi s-a furat şapca cea nou-nouţă. Cumpărată ca să mă simt eu ,,diferit”. Ajunşi acasă, în tindă, şi după ce mama a primit ştirea fără să crâcnească, în fapt o veste care se învechise deja, de atâta aşteptat, tata m-a lăsat să-mi dau jos ghiozdanul din spate, eu aşteptam lângă corlată, l-am auzit pe întuneric descingându-se de curea, cu un gest ultimativ, în spatele uşii, unde era căldarea cu apă – ştiam ce urmează, ştia şi mama, însă nu a intervenit în nici un fel, şoptindu-i ca-n alte dăţi: ,,Grişa, brosi evo!”, dar pe de altă parte nici nu a asistat la pedeapsă, retrăgându-se în dormitor; tata m-a înşfăcat la modul profesional şi tot aşa de îndemânatec eu m-am băgat cu capul între picioarele sale nesfârşite şi el a început să mă croiască îndesat, cu aplicaţie. Totuşi altfel, vorba Dvs. Totuşi altfel. O bătaie care pe mine m-a eliberat, pentru că de la o lovitură la alta ştiam că vina mea scade, că se apropie de sfârşit; şi în acelaşi timp o bătaie care l-a eliberat pe tata de toată încordarea acelei împrejurări nefericite, sosită hoţeşte şi în pripă, încă în ziua de azi, ca să-i pună vârf…. O bătaie în care tata se descărca, dar se şi convingea că are pe cine să bată: era vorba de băiatul lui cel mare, de-acum, după ce deja îl pierduse pe primul născut…Nu ştiam cum să-l ajut mai bine, dar oricum îi ofeream o suprafaţă compactă, bombată la meserie, în care să lovească spornic, părinteşte. Aveam timp să mă gândesc nu atât la paguba propriu-zisă, la minunata mea şapcă, (răzleţită de mine pentru totdeauna, ca o cometă ce a scăpat din sfera de atracţie a pământului…), care nu era decât o pagubă în plus, pe lîngă catastrofele prin care trecuserăm, - dar mă gândeam la grija părinţilor, care în acest fel usturător se ostoia; mi-am reprezentat spaima tatei când a constatat că nu apar, drumul la unul dintre colegi, ca să afle ce s-a întâmplat, teama şi mai mare să nu fi făcut vreun gest necugetat, singur, noaptea, pe şoseaua naţională, să nu fi pornit cu vreo altă ocazie… dar încotro?…dar de ce? - pentru că o şapcă nu este totuşi decât o şapcă… Acum, prin această bătaie ruptă din rai, toate îşi găseau rezolvarea. Şi am înţeles dintr-o dată ceea ce nu putusem să accept, omeneşte vorbind, şi ceea ce nu am mai uitat de atunci niciodată: blestemul de a fi jefuit. Că acel om nemernic, smulgându-mi şapca şi văzându-se cu ea în mână, în camion, pe când noi săream jos, şi-a dat seama că nu are decât de câştigat din asta. Camionul luase viteză, se îndepărta de pâlcul celor rămaşi pe jos. Ce să-i mai facă lui blegul de păgubaş!? A simulat că o aruncă, dar a strecurat-o în sân. : ,,Mă alesei cu o şapcă pentru ăla micu’, ce mama dracului!” Râsete de aprobare. Căci paguba nu e decât o pagubă şi nimic mai mult, însă batjocura te arde ca fierul înroşit, îţi pătrunde în adâncul sufletului şi nu o mai scoţi de acolo în veci! O să ducă şapca acasă, o s-o pună pe capul copilului său: Ia uite ce şapcă frumoasă ţi-a adus tata! Bucură-te. Sărută-mi mâna. Fii recunoscător tatălui tău şi fii fericit de asemenea pleaşcă! (În noaptea cu bătaia eliberatoare, părinţii mei vorbeau între ei ruseşte, de parcă n-ar fi ştiut că eu înţeleg tot ce-şi spun. Abia acum îmi dau seama că procedau astfel de câte ori doreau să se atenţioneze unul pe altul, dar şi pe noi copiii, că e vorba de ceva cu deosebire important, care impune o grijă specială. Prudenţă, discreţie, taină absolută. www.memoriaoltului.ro 9 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Nicamu nicevo! Iată cum continuu şi astăzi să caut ce se află în spatele unor fapte, al unor situaţii, fie ele în desfăşurare sau oricât de vechi. Căutând explicaţii...) * L.R.G. La liceul de zece clase, (deseatiletca!), am înţeles ce înseamnă să fii profesor excepţional, ce înseamnă să fii faimos în tot judeţul, pe baza numai a minţii tale strălucite. Am avut mai mulţi profesori cu acest statut, pe cât de teribili, pe atât de diferiţi între ei. Nu se poate una fără alta. Am pus ochii pe ei, mi i-am ales drept modele umane. Începând de atunci nu am mai dorit decât să le semăn profesorilor mei, cât de cât. Am dat prioritate absolută intelectului. Nimic altceva nu mi s-a mai părut la fel de important în viaţă. Nu am devenit însă un tocilar amărât, notele nu mă interesau în mod deosebit. Pur şi simplu, acordam acestor profesori ai mei toată atenţia de care eram în stare, în dorinţa sinceră de a nu-i dezamăgi. Şi erau cu adevărat aceşti profesori de liceu elita intelectuală a oraşului, a judeţului, toţi formaţi încă înainte de război; unul (N. Popescu) fusese studentul favorit al lui Iorga, altul (Alecu Popescu) şef de promoţie la Geografie, altul cu studii de fizico-chimice la Viena (dintr-o dată: Biltz!). Din păcate, chiar despre aceste lucruri care m-ar fi atras în mod special nu aveau voie să sufle un cuvânt – erau informaţii care circulau oral, spuse cu emoţie de liceenii internatului. Iar cuvântul de ordine în liceul slătinean era ,,să treci de cei trei Popescu” – căci, la rigoare, exista şi un Mihai Popescu, de Matematică…Ar fi fugit bieţii şcoleri mâncând pământul la alte licee din judeţ, însă nu mai era decât unul singur, la Caracal…) Lansările cărţilor mele, oricât ar părea de ciudat, le-am făcut de fiecare dată la Slatina – acolo nu se mai aflau colegi sau prieteni de-ai mei, risipiţi care şi pe unde în ţară, dar se aflau părinţii mei şi trăiau încă aceşti profesori pe care îi admiram fără limită! Biblioteca liceului, sigilată. De biblioteca lui Stoicescu Victor nu mă mai puteam apropia. Nu se înscrisese la liceu. Mai apoi am aflat că îşi luase câmpii, încă adolescent fugise în lume cu verişoara lui! Pierdut definitiv pentru societate. Chiar Cervantes, încă de pe prima pagină a cărţii sale despre Iscusitul hidalgo, semn că îl consideră un pericol foarte grav, ne avertizează ,,că de atât de mult citit şi de atât de puţin gândit, omului aceluia i se uscaseră creierii în cap.” Cui? Lui Don Quijote în persoană. Şi atunci, nu am avut eu o formidabilă intuiţie când l-am poreclit pe Stoicescu al meu Don Quijote şi i-am făcut pe loc o epigramă? În fapt, este prima mea ispravă poeticească, ce, în mod ciudat, departe de a se potrivi ,,ca nuca-n perete”, cum păruse, atesta o intuiţie … periculoasă… Nu aveam la dispoziţie decât biblioteca unchiului Gică din Craiova, o bibliotecă în care Sadoveanu se afla la loc de cinste, cu operele în ediţii complete. Dar nu lipsea nici Cezar Petrescu: Hotel Carlton, Baletul mecanic, La paradis general, apoi Ionel Teodoreanu: Medelenii, În casa bunicilor, Masa umbrelor, Fata din Zlataust, alţi scriitori români interbelici, dar şi nenumărate traduceri din clasicii literaturii universale, cărţi pe care unchiul meu le cumpăra de prin toate oraşele în care îl purta serviciul, cu tradiţionala iscălitură, data şi locul achiziţiei. Trebuia să citesc cât mai mult, în săptămîna cât stăteam în vizită la ei, vara. Dar o însoţeam şi pe tanti Dona la piaţă, ca să mă fac util, să nu se uite la mine ca la un sălbatic... Ruşinându-mă cumva de ceea ce înţelesesem că este o patimă. Jucam puţin teatru, riscând să fiu luat drept un aiurit; dar merita… www.memoriaoltului.ro 10 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Şi ce mai reţin din frugalii ani ai liceului, în afară de lucrul care s-a dovedit crucial pentru mine: excursia în masivul muntos Iezer-Păpuşa, din care mi s-a tras iubirea de o viaţă pentru munţi, pentru traiul în mijlocul naturii? Am văzut la cinematograf filmul N-a dansat decât o vară, care mi-a produs o teribilă răscolire, am fost efectiv bolnav vreo două săptămâni. Tot pe cât am fost bolnav de nostalgie după banchetul de la sfârşitul liceului. M-a salvat îngrijorarea privind admiterea la facultate, a trebuit să mă smulg din prostraţie şi să trec la toceală! Risipa. De ce gospodăria colectivă?, mă întrebam, privind dezastrul în desfăşurare. Nu s-a găsit altceva mai bun, o formă de organizare a agriculturii în care să se lucreze eficient şi să se obţină rezultate redutabile? N-ar fi fost mai indicate IAS-urile? Muncitorul agricol salariat. Mi se părea imposibil să nu se fi găsit forme adecvate de organizare. Dar fapt este că nu aveau variante viabile, le încercaseră ruşii pe cele câteva posibile după ce lichidaseră proprietatea privată, şi toate se dovediseră falimentare. Nu ne puteau oferi decât eşecul lor, împachetat în găunoasă propagandă. Următoarea frază din Lenin, ajunsă abia acum la mine, printr-o pură întâmplare, însă scrisă de tartor încă în 1921 (!), despre utopia comunistă care ne-a fost vârâtă cu forţa pe gât, spune totul şi chiar mai mult de-atât: ,,Trebuie să învăţam capitalismul de stat de la germani, să-l preluăm cu toată hotărârea, să nu ne dăm înapoi de la nici o metodă dictatorială pentru a accelera acest transfer al culturii occidentale asupra Rusiei barbare…” Am recitit fraza de nenumărate ori până să-i pătrund toate dedesubturile, până să realizez teribilul ei cinism, de sorginte diavolească. Am bănuiala că Stalin a înţeles-o mult mai repede. Şi că tot atât de repede a luat hotărârea să-i facă de petrecanie genialului, considerându-l oricând în stare ,,să răstoarne căruţa cu mere”. Am auzit de la un elev mai mare aceste cuvinte: Ţara românească a fost dăruită de Dumnezeu cu toate bogăţiile pământului, însă panerul în care le-au luat mai marii noştri era spart în fund, şi toate comorile s-au risipit… Parcă vedeam plutind aievea prin aer nenumăratele bogăţii şi risipindu-se pe pustii… M-am gândit că e vorba chiar de risipa pe care o observam eu însumi, la orice pas, şi care e congeneră românului. O precizare: omul care s-a născut într-un anumit regim, în mod firesc nu e cu gândul la schimbarea din temelii a regimului în cauză (doar dacă nu se găseşte cineva care să-i inculce cu perseverenţă această idee ultimativă); el priveşte cu atenţie în jur, analizează, caută cauzele înapoierii, începe să se gândească la îmbunătăţiri, la ameliorările pe care le aduce vremea şi râvna de mai bine a oamenilor. Iar în rest, speră mereu că incompetenţii-analfabeţii-învârtiţii cocoţaţi la vârf vor fi scuturaţi de acolo, vor fi înlocuiţi de indivizi mai luminaţi, care vor veghea la corectitudine şi la buna funcţionare a sistemului. Cum spun, ca student eram într-o continuă năuceală indusă de lecturile haotice, nu vedeam prea bine în jurul meu, decât că se trăieşte încă foarte prost, la zece- cincisprezece ani după război, că se fură mult, că se minte fără ruşine. Că poliţia politică îl terorizează pe cetăţeanul de rând şi că în această privinţă nu este de aşteptat nimic bun. În plan personal, eu aşteptam iubirea; şi aşteptam să termin studiile, ca să pot duce o viaţă independentă, fără să mai apelez la ajutorul părinţilor, striviţi de greutăţile zilnice, de grija fraţilor mai mici, iar de s-ar putea să-i ajut la rândul meu. Să mai spun că n-am reuşit asta www.memoriaoltului.ro 11 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR chiar niciodată, oricât ar părea de neverosimil? După un deceniu şi mai bine de la moartea tatei, mai am prin debarale grămezi de săpun de casă. De câte ori ajungeam la Pârliţi, tata mă îndemna: ,,Suie-te în pod, ia nişte bucăţi de săpun făcut de mine, din cel bun. Ia cât vrei, să fie acolo...Ia cât mai sunt eu…” Iar la Crăciun, jumătatea de porc era asigurată.
DIN PRESA ROMANAŢEANĂ DE ALTĂDATĂ (II) Dumitru Botar
Informaţiile mărunte cuprinse în coloanele ziarelor de altădată pot fi de un real folos cercetătorilor pasionaţi de istoria locală. Vom prezenta în paginile acestei reviste câteva episoade în care se face vorbire despre romanaţeni care au lăsat urme, în speranţa că vor lua aminte la faptele lor şi cei de azi.
În comuna Drăghiceni este o biserică, admirabil stilizată, cu o arhitectură aleasă, restaurată de către boierii Fărcăşeni la începutul sec. XIX, dar nu aflăm din inscripţia de pe frontispiciu, când este clădită. Turlele originale sunt de o rară frumuseţe, la fel şi picturile interioare, chiar Nicolae Iorga rămânând încântat de ceea ce a văzut acolo. Din păcate acoperişul este complet distrus, iar ploaia a dărâmat tencuiala, pe alocuri au crăpat pereţii şi tâmpla, situaţie în care aşteptăm de la proprietarii din comună, în special de la Paul Lazăr să intervină pentru restaurare, ceea ce a şi promis. Dacă s-ar grăbi s-o facă am epuiza toate laudele, iar biserica restaurată va sta în ochii posterităţii ca un demn eşantion al boierimii româneşti. (ROMANAŢUL – 12.12.1926)
X X
Tot din acelaşi ziar aflăm că în comuna Dranovăţ s-a petrecut un eveniment demn de semnalat şi reţinut în ziua de 28.11.1926. Atunci prefectul judeţului, Ion Florescu, a decis ca toţi acei care trăiesc încă în concubinaj să fie convinşi a se căsători cu acte în regulă. În acest scop ajutat de preotul Necşulescu şi de primarul comunei, dl. prefect a cununat 12 familii în acelaşi timp în biserica satului, servindu-le tuturor ca naş. A fost o sărbătoare impresionantă, înălţătoare, să vedem doisprezece gineri şi doisprezece mirese, îmbrăcaţi în costume naţionale, oameni de toate vârstele, unii primindu-şi sfânta taină sub ochii copiilor lor, căsătoriţi înaintea părinţilor. După sărbătorile Crăciunului, o nuntă şi mai impozantă se anunţă în comuna Dăbuleni, unde se zice că ar fi vorba de câteva duzini de nuntaşi. Întrebarea care se pune este cine va fi curajosul naş având în vedere abundenţa plocoanelor?
www.memoriaoltului.ro 12 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR În anul 1940, Mitropolitul Olteniei, NIFON CRIVEANU, vizitează Caracalul şi Romanaţiul, fiind primit ca un adevărat şef de stat, doar venea în judeţul natal, momentul fiind unul de mare trăire sufletească, respect şi admiraţie. Printre altele, marele demnitar bisericesc le-a spus caracalenilor: „Îmi vor fi pururea înaintea ochilor, câmpiile verzi şi mănoase ale Romanaţiului nostru sfânt şi iubit, pământul acesta bogat şi dătător de pâine mă duce cu gândul la ogorul nostru sufletesc pe care vreau să-l fac şi-l voi face tot aşa de rodnic şi bogat. Voi face Romanţiul grânarul duhovnicesc pentru Oltenia, iar pentru aceasta vă rog pe toţi să mă ajutaţi”. Revenind la reşedinţa sa din Craiova, Nifon Criveanu, îi adresează prefectului de Romanaţi, col. Mihai Dobriceanu, următoarele rânduri: ,,DOMNULE PREFECT, Reîntors la reşedinţă ţinem să vă aducem pe această cale, cele mai vii mulţumiri pentru atât de frumoasa şi calda primire ce dumneavoastră personal şi harnica populaţie romanaţeană ne-aţi făcut cu prilejul vizitei noastre canonice în bogatul şi frumosul nostru judeţ Romanaţi. Iubirea ce ni s-a arătat pretutindeni cu atâta căldură va fi pururea un îndemn la muncă şi o îmbărbătare la greul lucrului ce avem de înfăptuit. Nu vom uita niciodată această luminoasă zi din viaţa noastră. Vom şti să răspundem acestei mari iubiri cu toată părinteasca noastră iubire şi purtarea de grijă pentru fiii noştri duhovniceşti româneşti. Ca un mic semn al marei noastre iubiri, avem onoarea de a vă trimite odată cu aceasta, suma de 5000 lei spre a fi folosită în scopul sporirii fondurilor necesare întreţinerii cantinelor şcolare din judeţul ce cu atâta vrednicie conduceţi. Primiţi vă rog dle Prefect asigurarea deosebitei noastre consideraţiuni şi arhiereşti binecuvântări. ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT SECRETAR EPARHIAL NIFON CRIVEANU CONSTANTIN BRÂNZEU
(FĂCLIA, NR. 9-10/1-15 IUNIE 1940)
X X
Cu prilejul aniversării a 85 de ani de la revoluţia din anul 1848 la Teatrul comunal din Caracal, are loc o mare întrunire naţională organizată de Partidul Naţional Agrar, în ziua de 10 iunie 1933. Cu acest prilej profesorul Silviu Dragomir sub auspiciile Ateneului, a conferenţiat despre importanţa acestui eveniment, după ce înainte rostise o cuvântare la fel de înflăcărată Vasilescu Valjean. A doua zi cu mare fast are loc pe platoul târgului de săptămână întrunirea Partidului Naţional Agrar, cel care s-a ocupat de organizare fiind Sterie Ionescu. Tribuna pentru defilare a fost amenajată în faţa clubului naţional agrar, îmbrăcată cu verdeaţă, steaguri www.memoriaoltului.ro 13 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR tricolore şi covoare naţionale, la tribună fiind Octavian Goga, Petrovici, Vasilescu Valjean, Brăescu, Gigi Dimitriu şi desigur oaspeţii. La ora 10 fix a pornit defilarea condusă de Sterie Ionescu, apoi un pluton de călăreţi, după care venea dl. Ianculescu, preşedintele Partidului Naţional Agrar – Romanaţi, în picioare într-o trăsură împodobită cu trandafiri tricolori urmau căruţele cu cai, maşinile, carele cu boi, pedeştrii cu placardele pe comune, o adevărată pădure ce nu se mai termina, dar pentru că spaţiul era prea mic întrunirea s-a ţinut în centrul oraşului în faţa clubului. Întrunirea a fost deschisă de D. Ianculescu preşedintele Partidului Naţional Agrar – Romanaţi care a spus că în Caracal nu exista o sală care să-i cuprindă pe toţi cei veniţi să asculte pe Octavian Goga. Apoi a propus ca preşedinte pe Grigore Constantinescu (Şubă) fost senator şi unul dintre fruntaşii gospodari ai judeţului. Acesta după ce salută prezenţa lui Goga, chemându-l să secere belşugul greu de rod răsărit din sămânţa aruncată din sufletele romanaţenilor, dă cuvântul lui Vasilescu Valjean, deputat de Romanaţi, care a spus din tot sufletul aceste cuvinte tulburătoare: „Soarele nostru care a apărut în mijlocul vostru, Octavian Goga, a venit aici să vadă sufletul vostru şi dacă răbdarea voastră mai poate aştepta. Voi cu Octavian Goga aţi pus aici TEMPLU. Azi marele Goga vine din nou să aducă lumină pe tot cuprinsul ţării, desfăşuraţi steagurile, ZIUA CEA MARE, A Octavian Goga salutând simpatizanţii Partidului VOASTRĂ A VENIT, iar Naţional Agrar la Caracal (S.J.A.N. Olt) primul nostru strigăt în această zi de sărbătoare trebuie să fie: TRĂIASCĂ OCTAVIAN GOGA (urale). Unde-i judeţul din ţară care să fie capabil de atâta risipă de suflet şi să dea dovadă de atâta vigoare aşa ca voi cei din Romanaţi? Numai astfel se lămureşte faptul istoric al lui POPA ŞAPCĂ, de acum 85 de ani care s-a ridicat la Islaz pentru libertatea naţională. În voi pulsează o voinţă care ştie să acţioneze pe acest colţ de pământ şi tot aici de la voi aşteptam astăzi fapta politică destinată să ne scape de robia de astăzi. www.memoriaoltului.ro 14 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Sunt sigur că atunci când Octavian Goga ne va da semnalul, veţi răspunde cu toţii până la unul: suntem gata. Glasul lui de apostol răscoleşte încă o dată sufletele noastre, iar voi toţi întocmai ca Meşterul Manole aţi îngropat ce-aţi avut mai scump la temelia României întregite. Nu va întârzia clipa când se va reîntoarce printre voi şi vă va spune: „Desfăşuraţi steagul vostru ca pe vremea lui POPA ŞAPCĂ, că ziua voastră a sosit” (urale). După el au mai vorbit prof. Ion Petrovici şi Constantin Brăescu care a strigat: TRĂIASCĂ ROMANAŢENII. În final s-a adresat celor prezenţi OCTAVIAN GOGA:
IUBIŢI ROMANAŢENI
„Eu multe cuvinte nu voi avea de spus, fiindcă dragostea nu se arată în cuvinte. Acum 19 ani când a izbucnit războiul şi am venit pribeag, ca un om fără ţară să vă cer să vă înşiraţi în hora morţii, voi m-aţi primit şi mi-aţi dat adăpost. N-aveam ţară, dar voi mi- aţi dat sălaş sufletesc, n-aveam unde să pun capul, iar voi v-aţi apropiat de mine. Dacă voi merge pe drumul marilor răscoliri, culcuşul meu cel mai sigur va fi aici unde s-au păstrat amintirile lui Popa Şapcă. Nu mă voi deslipi de voi, până când adevărul nu va ieşi biruitor”. Adunarea s-a încheiat printr-un mare îndemn al lui D. Ianculescu. (BURETELE, 20 iunie 1933)
X X
În VREMEA (nr. 33 – 08.12.1929) citim o TELEGRAMĂ, spumoasă, adică o reclamă care făcea şi atunci deliciul publicului consumator, iar astăzi ne trimite cu gândul la ce era odată în Caracal, cu regretul că nu am putut şi noi frecventa asemenea localuri:
TELEGRAMĂ
S-a deschis, Berăria şi Restaurantul – LA GOGU – fost Restaurantul Bădica, în curtea hotelului VICTORIA (în centru vis-a-vis de Hotelul Teodoru) fost Hagichirea, unde se serveşte delicioasa bere Bragadiru şi vinuri din cele mai superioare. GRĂTAR SPECIAL. Artişti de prim rang vor distra pe onor public până la orice oră, este vorba de simpaticii comici NICU ŞI CIUCIUMIS. Orchestra – NAE BĂCANU. Restaurantul serveşte mâncăruri gătite de un maestru special. Preţuri foarte modeste. Local pur familiar.
www.memoriaoltului.ro 15 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Din ziarul VREMEA aflăm cele mai spumoase şi hazoase informaţii despre Caracalul interbelic, cu bune şi rele, în special referitor la viaţa politică şi culturală a oraşului, dar în general despre multe evenimente care făceau deliciul cititorilor. În numărul din 13 mai 1928 citim o informaţie despre decesul vestitului lăutar al acelor timpuri COSTICĂ RUSU, un pătimaş al arcuşului care a presărat în sufletele caracalenilor frumuseţea cântecelor lui. Aplecat pe vioară cu ochii închişi, interpreta melodii strălucitoare venite dintr-un suflet chinuit, iar ajutoarele trimise de cei care ştiau în ce mizerie trăia în ultimii ani de viaţă, au fost o mângâiere pentru zilele sale chinuite. O reclamă superbă ne atrage atenţia din acelaşi ziar VREMEA, (22 iulie 1928) venită din partea lui TOMA PLOEŞTEANU, cunoscut comersant, proprietar de restaurant şi hotel: ALLO... ALLO... ALLO Bere rece Bragadiru Vin extra fin Mâncăruiri proaspete Aperitive fără rival Cafea, ceai, rahat etc. Preţuri convenabile Serviciu prompt.
O altă reclamă vine din partea a doi proprietari cu afacere comună: VASILE DUMITRESCU şi ION BANCIU, pe care o savurăm tot din acelaşi ziar: RUGĂM ATENŢIE! S-a deschis un local de cafenea – UNIREA – în plin centru în Caracal, la piaţă lângă casele dlui NIŢĂ IORGULESCU, în localul băcăniei N. CIOMESCU. Localul complectamente renovat cu mobilier nou şi de o curăţenie exemplară. Aici onor public poate găsi în orice moment o distracţie plăcută cu biliard, domino, ţăncuş etc. cu care www.memoriaoltului.ro 16 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ocazie poate gusta şi o cafea delicioasă, un ceai fără reproş, o dulceaţă şi un rahat extra, cu preţuri de reclamă.
În FĂCLIA/1-15 august 1940, NELLU CRISTESCU scrie o reuşită epigramă. Iat-o: Unui porc biped Dintr-atâtea mii de porci Câţi sfârşiră la ignat Ţin ca să te felicit Că eşti singurul scăpat.
Tot în acest număr ne atrage atenţia, invitaţia pe care o face concitadinilor săi, vestitul negustor, proprietar de restaurante TEODOR BUŢANESCU, despre care am mai scris în paginile revistei noastre: POPICĂRIE Grădina, berăria „Buţănescu”, renovată în stil plăcut cu teatru familiar, unde se pot servi mâncăruri alese, vinuri superioare la sticle şi vărsat etc. Avem amenajată şi o popicărie, deci nu pierdeţi ocazia. Daţi-mi concursul eficace pentru mulţumirea d-voastră şi încurajarea mea faţă de sacrificiile pe care le fac.
Având în vedere că odată fiecare dintre noi va pleca pe drumul fără întoarcere, ne-am oprit şi la o reclamă ce aparţine lui ATILIO SOLARI, sculptor care pe str. Carpaţi, colţ cu Andrei Şaguna, deţinea un atelier de sculptură unde putea realiza din piatră şi marmură cavouri şi capele funerare: „Deţin depozit de monumente şi cruci, fotografii în porţelan. Se primesc orice fel de comenzi şi portrete în marmură şi bronz, precum şi de monumente şi cruci în stil românesc. Se garantează durabilitatea, iar preţurile sunt convenabile”.
În VREMEA / 22.10.1928, Dumitru Radu (Dioşteanu) tatăl cunoscutului fotbalist caracalean, poate cel mai bun produs fotbalistic al oraşului, Sică Radu (nea Sică) ne roagă cu toată convingerea: „Nu cumpăraţi nici un fel de băuturi spirtoase şi vinuri, până nu vizitaţi magazinul meu din Caracal, de pe pârâu, în casele lui Nică Munteanu. Preţurile cu care am pus în vânzare vinurile, desfid orice concurenţă”.
Din bugetul general de venituri şi cheltuieli al jud. Romanaţi, pe anul 1935, prefect fiind Ion E. Veleanu, reţin atenţia şi aceste precizări: - Ajutor şcolii de meserii din Caracal pentru achitarea aparatului de polizat, procurat în anul 1934, cât şi pentru mărirea construcţiei localului. - În anul 1935 prof. de matematică NAE IONESCU, fiind consilier judeţean, solicită ajutor www.memoriaoltului.ro 17 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR pentru liceul „Ioniţă Asan” în sprijinul măririi bibliotecii, sumă ce se aprobă. Dl. profesor aduce mulţumiri pentru suma acordată şi pentru atenţia ce se acordă acestui centru de cultură. La capitolul restanţe, se prevede şi al III-lea avans pentru terminarea construcţiei amfiteatrului acestui liceu. - Se mai acordă subvenţii pentru corurile de la catedralele „Maica Domnului” şi „Sf. Apostoli” din Caracal, câte 10000 lei fiecăreia. Dintre restanţele de plată pentru exerciţiul 1934-1935, se acordă suma necesară imobilului Şcoalei de Meserii din Caracal, primită cu mare bucurie de soţii Malciu, Adriana şi Ştefan. De asemenea şi o subvenţie pentru construirea unui ştrand în Caracal.
Sfatul negustoresc din Caracal a luat o nobilă şi frumoasă iniţiativă, alcătuind o listă de subscripţie pentru soldaţii noştri răniţi pe front aflaţi în spitalul mobil din oraşul nostru. Într-o singură zi, negustorimea caracaleană a subscris suma de 337000 lei, în plus dl. Teodor Buşică secretar general al Sfatului şi Ştefan Micu, cerealişti, s-au obligat să verse statului câte 5000 lei lunar, atât timp cât acest spital va fi în oraşul nostru. Preşedintele Sfatului era Constantin Roşca. Printre cei care au semnat amintim pe: Stavarache Borcescu, Mihai Făget, Niculiţă Gligor, Nuhi Aslanovici, Niţă Ghizdăveanu, Gh. Popescu-Globu, D. Veleanu, Ilie Bulbeş, M. Unverdorben, Velcu Nicolici, Maria Cilea etc.
Alături de presa romanaţeană amintim şi câteva numere din ziarul RAMPA, unde am găsit unele epigrame savuroase pe care le redau mai jos: Unei artiste de la Comedia Lui Cincinat Că are atâţia franci din teatru La masa ta de lucru, înclinat Toţi se miră... A cui e vina? Ca Faust din povestea minunată Când talentul ei începe Evoci mereu un spirit, Cincinat După ce cade cortina. Dar spiritul nu vine niciodată I. B. Mizil Artur Enăsescu RAMPA/10.08.1912 RAMPA/01.10.1912
Şi tot în RAMPA / 05.09.1912, ne-a plăcut foarte mult o epigramă pe care romanaţeanul nostru, marele actor Ştefan BRABORESCU i-o adresează prozatorului Liviu Rebreanu:
Prietenului Liviu Rebreanu Ai fost profet, când „Frământări” Volumul tău ţi-ai botezat Ca să citesc doar două foi Într-adevăr m-am frământat... www.memoriaoltului.ro 18 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Primarii oraşului Caracal (XII)
Cornel Manolescu
Lt. Col. NIȚESCU, ȘTEFAN I. *1944, octombrie 25-decizia 16.056, M.A.I. din 25 X1944. Înlocuit prin dec. No. 957 din 15.IV. 1945, primar. *1947, martie 22, decizia No.5456 din 22 martie 1947. Înlocuit conf. dec. M.A.I No. 18.297, din 20. XI . 1947. S-a născut la 29 decembrie 1898, în com.Plenița, jud.Dolj. Studii-Liceul, curs real. ,, Lt.col.în retragere , pensionar militar. Tata –Ion Enache Niță din Plenița- Dolj, plugar a posedat 7, 50 ha. Pe raza com. Plenița, pentru 6 copii, decedat în anul 1931. Mama, Maria I.Niță, casnică decedată în anul 1943. Căsătorit cu Ana Trandafirescu, casnică. Copii: *Mircea Șt.Nițescu fiu, în prezent inginer la Direcția Canalului București. U.T.M. *Rodica Adriana Ștefan Nițescu studentă la filozofie modernă an.4-U.T.M.’’ ( Din declarațiile date de of. de rezervă, pentru comisariatul militar Caracal, în vederea completării unor fișe ). Prin decizia ministerială Nr. 16.056 din 25 octombrie 1944 este numit primar al orașului Caracal, în locul avocatului Niciu Vintilă, iar ca ajutor de primar Zamfirescu Decizia ministerială nr. 16.056 din 25. X. 1944 T.Vasile- meseriaș, în locul lui Găiseanu N. prin care lt. col. Niţescu este numit primar Simion-Nicu, a căror funcție încetează.1 Pe 30 octombrie 1944, prefectul județului Romanați, Lt.col. Ilie Dobrian, instalează noua conducere a orașului: PROCES - VERBAL Nr.6848
Astăzi 30 octombrie 1944
Noi Lt. col. Dobrian Ilie, Prefectul județului Romanați, asistat de Preotul Fl. Tudorănescu, Protoereul județului, de față cu D-nii Membri ai Consiliului de colaborare și șefi de autorități din Caracal adunați în sala de ședințe a primăriei Caracal. În baza deciziunei Ministerului Afacerilor Interne No.16.056 din 25 octombrie 1944 și conform ordinului telegrafic No.16.056 / 944, am procedat la instalarea D-lui Lt. col. Nițescu Ștefan din Caracal în funcția de primar al orașului Caracal, și a D-lui Vasile Zamfirescu din Caracal în funcția de ajutor de primar, în locul D-lor avocat Vintilă V. Niciu și Simion N. H. Gaiseanu, prestând următorul jurământ: ,,Jur de a fi credincios Regelui și intereselor Țării mele, de a observa în totul constituția și legile Țării, de a
1 S.J.A.N.Olt, Fond.Prefectura jud.Romanați, dos.28 / 1944, pag.135. www.memoriaoltului.ro 19 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR executa cu onoare și conștiință funcțiunile ce-mi sunt încredințate și de a nu face nimic de natură a periclita ordinea în stat. Așa să-mi ajute Dumnezeu.’’ Semnăturile – Lt.col.Nițescu Ștefan Vasile Zamfirescu. Acest jurământ s’a luat în fața noastră,astăzi 30 octombrie 1944.2 Prefect Preot.
Notă Decizia publicată în Monitorul Oficial N. 256 din 4 noiembrie 1944.
Ziarul Romanațul, nr. 41-42 din 1 noiembrie 1944, relata pe scurt despre instalarea noilor edili ai orașului Caracal: ,,Luni 30 Octombrie 1944 la orele 12 s-a făcut instalarea noilor edili ai orașului ( n.n. Caracal ), în persoana D-lor Locotenent-colonel Ștefan Nițescu ca primar și D-L Vasile Zamfirescu-ajutor de primar.’’ Prin decizia M.A.I, nr. 957 din 15.IV . 1945 este înlocuit cu Florea Neagu. Revine ca primar, în 22 martie 1947. Prin decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 5456 din 22 martie 1947 Dl. Col. în rezervă Nițescu Ștefan a fost numit primar al orașului Caracal în locul D-lui av. Florescu Constantin , demisionat. Instalarea a avut loc pe 24 martie 1947, la orele 12, iar depunerea jurământului în 29 martie 1947. A fost înlocuit din funcția de primar , conform deciziei M.A.I. nr.18297, din 20 noiembrie 1947.
FLOREA, NEAGU *1945, aprilie 15 – decizia nr. 957 M.A.I. din 15 apr. 1945, Demisionat pe 1iulie 1946, decizia M.A.I. , nr. 1224 din 10 oct.1946, primar . Născut în anul 1900 ( în listele electorale din 1939, era trecut cu vârsta de 39 ani ). Studii- 4 clase primare. Comerciant. În decembrie 1943 avea ,,Debit de băuturi, Birt Economic.’’ Apartenența politică- membru al Partidului Național Popular. A fost numit primar al Caracalului la 15 aprilie 1945, prin decizia M.A.I., nr. 957 , din 15.IV. 1945, iar pe 1 iulie 1946 a demisionat. Ziarul Libertatea Romanațului, nr. 20 din 15 august 1945, scria despre ,,Marea adunare a F.N.D. la Caracal. Luni 6 august în sala Teatrului Național din Caracal a avut loc o măreață întrunire a Frontului Național Democratic. Au luat parte câteva mii de țărani din județ, delegații din orașele Corabia, Balș precum și membrii sindicatelor muncitorești. Adunarea a fost prezidată de d. Florea Neagu, primarul orașului. Au luat cuvântul: Tov. Gh. Stancoveanu- din partea partidului comunist care a rostit o cuvântare de comemorare a lui Fr. Engels. D. Lt. Colonel St. Nițescu din partea partidului Liberal G. Tătărescu vorbește și explică cele trei legi economice ale guvernului. Au mai vorbit: Prof. M. Mihăiescu, part. Național Țărănesc, av. St. Prună, din partea Frontului Plugarilor și Dr. M. Macavescu din partea part. Social Democrat”. Pe 1iulie 1946 a demisionat din funcția de primar al orașului Caracal. DECIZIUNI MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Prin decizia ministerială Nr. 12.241 din 10 octombrie 1946, se primește demisia d-lui Neagu Florea, din funcțiunea de primar al orașului Caracal, pe ziua de 1 iulie 1946.
2 S.J.AN.Olt,Fond.Primăria oraș Caracal, dos.3 / 1944. www.memoriaoltului.ro 20 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR D-l Florescu Constantin, avocat, se numește în funcțiunea de primar al orașului reședință de județ Caracal, în locul d-lui Neagu Florea,demisionat.3
FRĂSINEANU, VIRGIL *1947, nov. 20 – 1949, februarie, primar. S-a născut pe 22 februarie 1914. Studii- 6 clase de liceu ( Liceul ,,Ioniță Asan’’ ). Căsătorit, doi copii. În 21 februarie 1946 era șeful de cabinet al prefectului, av. Ilie Olteanu. Funcționa de la 1 aprilie 1945. Prin decizia M.A.I. nr. 1831 din 22 martie 1947 , V. Frăsineanu este numit ajutor de primar al orașului Caracal. Prin decizia prefectorială din 15 noiembrie ,,având funcțiunea de sub-șef de birou clasa de salarizare 8, categoria 10, coef. de funcțiune 2,05, se încadrează în funcțiunea de sub-șef de birou la biroul contabilității comunale în clasa de salarizare 8, categoria 10, coeficient de funcție 2,05.’’4, iar prin decizia ministerială nr.18297, din 20 noiembrie 1947 și semnată de Ministrul de Interne Teohari Georgescu este numit primar. ,,Art.I. D-l Virgil Frăsineanu, ajutor de primar al comunei urbane reședință Caracal se numește în funcțiunea de primar al acestei comune în locul D-lui colonel Nițescu Ștefan a cărui funcțiune încetează.’’
Depunerea jurământului: REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ
PREFECTURA JUDEȚULUI ROMANAȚI.
Jur de a fi credincios Poporului și de a apăra Republica Populară Română împotriva dușmanilor din afară și din năuntru. Jur de a respecta legile Republicei Populare și a păstra secretul în serviciu.’’ Virgil Frăsineanu s.s.Virgil Frăsineanu. Prezentul jurământ s’a luat de noi astăzi 31 decembrie 1947.
PREFECT Inspect.ad-tiv Traian Cherciu
3 Monitorul Oficial al României, nr.239 / 15 octombrie 1946. 4 S.J.A.N.Olt, Fond Prefectura județului Romanați, dos.163 / 1947, pag.278. www.memoriaoltului.ro 21 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR A funcționat ca primar al Caracalului până în februarie 1949, iar în iulie 1949 era Șeful Secțiunii Administrative din cadrul Comitetului Provizoriu Romanați.5 În 10 aprilie 1963 era director I.C.R. Caracal, iar în 22 martie 1969 funcționa ca director la ICOMCOOP. În martie 1970, V. Frăsineanu era director la FILCOOP Caracal ( filială a Intreprinderii județene a cooperativelor de consum ).6 A decedat în anul 1992.
PODAȘCĂ , NICOLAE 1949, aprilie - 1950, președinte al Comitetului provizoriu al orașului Caracal. 1950 – 1953, președinte al Comitetului Executiv al Sfatului popular orășenesc Caracal. S-a născut în comuna Smârdan, fostul raion Galați, la 13 martie 1913. *Originea socială-țăran mijlocaș.Ocupația părinților –agricultori. *Căsătorit, cu doi copii. * Situația militară-Regim. 2 Pionieri-sergent. * Data alegerii în Comitetul Executiv- 21 decembrie * Deputat în Sfatul Popular al orașului Caracal. *Apartenența politică-P.M.R. *Ocupația de bază-mecanic automotoare C.F.R. *Studii-Școala profesională C.F.R. Galați. Scurtă caracterizare : ,,Ca Președinte al Comitetului Executiv are putere de muncă, este pregătit politic profesional, dar de multe ori se… de succesele obținute în muncă lăsând unele sarcini neîndeplinite. Față de dușmanul de clasă, aplică lupta de clasă. Atitudinea față de sectorul socialist- caută să întărească sectorul socialist (Informațiile prezentate au fost selectate din Fișa personală, întocmită la data de 27 februarie 1952, și existentă la S.J.A.N. Olt, Fond Sfatul Popular al orașului Caracal , ds. 12 / 1952, pag.4 ). ,,Prin decizia nr.6 a Comitetului Executiv al orașului Caracal, data la 17 ianuarie 1951, Art.I. Se înființează secția pentru protecția muncii din următorii tovarăși: 1.Podașcă Nicolae, Președ. Comitetului Executiv. 2.Dr. Anastasiu D-tru- Șef. Secție Sănătate. 3.Mariani Ritzieri-Conductor Technic. 4.Mihăescu Eliza- ca funcționară.”7 Începând cu 10 febr.1951, N. Podașcă urmează la Craiova cursuri administrative, atribuţiile sale ca primar fiind preluate de vice-președinte. ,,DECIZIUNEA No.14. Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului de subordonare raională Caracal, Având în vedere dispozițiunile Sfat Popular al Regiunei Dolj No…/ 1951 ca tov. Podașcă Nicolae, Președintele Comitetului Executiv să urmeze la Craiova cursurile administrative. Având în vedere dispozițiunile art.18, 26 și 27 din Regulamentul de funcționare al Sfatului Popular al orașului de subordonare Raională; DECIDEM Art.1. Tov. Popa Teodor Șeful Secției Gospodării Locale și Vice Președinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului Caracal pe tot timpul lipsei tov. Președinte Podașcă Nicolae, va îndeplini toate funcțiunile președintelui cu data de 10 Februarie 1951.
5 S.J.A.N., Fond Sfatul Popular al raionului Caracal, dos. 4 / 1949, pag. 311. 6 Ziarul,,Oltul’’, din 22 martie 1970. 7 S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal dos. 4 / 1951. www.memoriaoltului.ro 22 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Art.II. Secțiunile Secretariat, Cadre și Gospodării Locale sunt însărcinate cu executarea prezentei deciziuni. Dată astăzi 9 Februarie 1951, la Caracal.8 Președinte, Secretar, N.Podaşcă I.D.Pop.
Prin decizia nr.96, emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului de subordonare raională Caracal, la 27 iunie 1951, pe data de 1 Iunie 1951 ,,se numește următoarea comisie operativă. 1.Tov. Podașcă Nicolae, Președintele Comitetului Executiv, ca Președinte. 2.Palade Constantin, agronom, ca membru. 3.Tov. Constantinescu Gh., delegat C.S.C. ca membru. 4.Tov. Sandu Mihai, serg. major delegatul Miliției, ca membru. Această Comisie operativă va funcționa pe tot timpul campaniei întreținerii culturilor,recoltat, desmiriștit și treeriș.’’9
Prin decizia nr.178 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului popular al orașului de subordonare raională Caracal, la 12 Dec.1951 ,,se numește comisia pentru recensământul animalelor, care se va executa între 1-8 Ianuarie 1952. Președinte-Nicolae Podașcă, etc”
La 26 ianuarie 1952 Primăria orașului Caracal a încheiat un contract cu firma industrială ,,Agozot Regionala 6 Martie “, din Râmnicu-Vălcea. Aceasta vinde Sfatului popular al orașului Caracal, cantitatea de 1.200 m.c. piatră ( bolovani de râu ). La această dată primăria se afla pe str. Jean Dobrescu nr. 6, iar președinte al Sfatului popular Caracal era Podașcă Nicolae.
RĂDULESCU, P. 1953, ianuarie – februarie, Președinte al Sfatului Popular al orașului de subordonare raională-Caracal. Nu avem date certe despre acesta.
VASILE PETRE 1953, aprilie – 1955, martie 1, Președinte al Sfatului Popular orășenesc Caracal. Vasile Petre s-a născut în comuna Fundeni, raionul Ploiești, la 20 ianuarie 1926. *Numele părinților – Gheorghe și Tinca. *Starea civilă – căsătorit , 1 copil. *Categoria socială – muncitor. *Originea socială – țăran mijlocaș *Averea în trecut – nimic . *Situația militară – ctg.1948. C.I.T.-caporal. *Apartenența politică – P.M.R.
8 S.J.A.N.Olt, Fond. Sfatul Popular al raionului Caracal, dos. 4 / 1951. 9 S.J.A.N.Olt. ibidem www.memoriaoltului.ro 23 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR *Profesia de bază, ajustor mecanic (Situația salariaților Sfatului Popular oraș Caracal, la data de 20 ianuarie 1955 ). *Deputat orășenesc.10 Cu 1 martie 1955 este desărcinat din funcție, dată la care a fost pensionat pe caz de boală. ,,Sfatul Popular Raional Caracal Comitetul Executiv
DECIZIUNEA nr.58 / 955. Membrii Comitetului Executiv al Sfatului Popular raional Caracal, regiunea Craiova. Având în vedere cererea tov Vasile Petre Președintele Sfatului Popular al orașului Caracal de subordonare Raională, înregistrată sub nr. 1828 / 1955, în care cere pensionarea pe caz de boală și avizul favorabil al Comitetului Executiv al Sfatului Popular Raional Caracal. În conformitate cu art.18 litera a și art.19, lit. c, din Codul Muncii. Având în vedere art. 18 și 27 din Regulamentul de funcționarea Sfaturilor populare raionale , DECIDEM. Art.1. Tov. Vasile Petre se desărcinează din funcția de Președinte al Sfatului Popular oraș Caracal de Subordonare Raională, cu data de 1 martie 1955, data la care a fost pensionat conform Deciziei No.337 a Secției Prevederi sociale a Raionului Caracal. Art.2. Secția Secretariat, cadre și Financiar se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a prezentei Deciziuni Dată azi 10 martie 1955, în Caracal.11
Președinte Șt. Pleavă Secretar Al. Pinu”.
În 1951 a fost operat ( suferea din copilărie de amigdalită ), la Spitalul Brâncovenesc București, iar în 1954, decembrie, reoperat la Spitalul Unificat Caracal. Frecvente pusee de reumatism poliarticular, boală pentru care a fost tratat în diferite spitale. Din 13 ianuarie 1955 se afla în concediu medical.12 În 6 octombrie 1955 era plecat din Caracal și lucra ca salariat la I.C.A.R. București.
MANEA, VIRGIL V. * 1955, aprilie 1 – 1956, februarie, președinte al Sfatului popular al orașului Caracal. * 1960 – 1961, președinte al Sfatului Popular al raionului Caracal. Născut în orașul Corabia, la 22 februarie 1909. Părinții s-au numit Vasile și Domnica. *În 1955 era căsătorit, cu 3 copii. *Categoria socială personală – muncitor. * Originea socială a părinților – muncitori. * Averea în trecut – nimic.
10 S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal, dos.nr.6 / 1955. 11 S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal, dos. nr.1 / 1955. www.memoriaoltului.ro 24 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR * Situația militară – ctg. 1931, scos din cadrele armatei. * Apartenența politică – P.M.R. * Funcția, la 9 septembrie 1955 – președintele Sfatului Popular oraș Caracal.13 Prin decizia nr. 69 a Sfatului Popular al raionului Caracal, din 1 aprilie 1955, Manea Virgil este numit ,,Președinte al Sfatului Popular al orașului Caracal.’’
,,Sfatul Popular al Raionului Caracal Comitetul Executiv Deciziunea nr. 69 Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Raionului Caracal , Regiunea Craiova. Având în vedere referatul înaintat Comitetului Executiv Regional Craiova prin adresa N. 3642 din 31 Martie 1955. Având în vedere art. 18 și 27 din Regulamentul de Funcționare al Sfatului Popular. DECIDEM
Art.1.- Tov. Manea Virgil se numește Președinte al Sfatului popular al orașului Caracal începând cu data de 1 Aprilie 1955, cu un salariu de 925 lei lunar. Art.2.- Secția Secretariat, Cadre și Financiar se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a prezentei Deciziuni. Dată azi 1 Aprilie 1955.14 Președinte Ștefan Pleavă Secretar, A.Pinu”.
Ziarul ,,Înainte’’, care apărea la Craiova, în numărul din 15 noiembrie 1955, prezenta activitățile edilitare realizate la Caracal, în timpul lui Virgil Manea: ,,Comitetul executiv al sfatului popular al orașului Caracal a întreprins în ultimul timp acțiuni deosebit de importante, menite să schimbe în mod simțitor aspectul de până acum al orașului. Printre cele mai de seamă acțiuni se numără, în primul rând, pavarea trotuarelor de pe strada Republicii în lungime de 504 m., lucrare la care s’au întrebuințat dale de beton confecționate de cooperativa ,,23 August’’. O altă lucrare tot atât de importantă, este pavarea străzii Vasile Alecsandri cu piatră pe o suprafață de 5000 m.p. În urma executării acestei lucrări, s-a îmbunătățit circulația pe această arteră principală care leagă orașul cu stația C.F.R., magaziile bazei de recepție pe unde se face transportul tuturor mărfurilor ce intră sau ies din oraș. Tot în ultimul timpul a fost pavată pe toată lungimea ei și strada Înfrățirii din cartierul Ana Ipătescu. Pentru a proteja perimetrul de producție al puțurilor uzinei de apă, a fost împrejmuit cu gard de beton prefabricat terenul din jurul uzinei de apă în suprafață de 40.000 m.p. Una din lucrările care vor duce la schimbarea aspectului de până acum al orașului, este mutarea târgului săptămânal pe un nou teren,corespunzător. Trebuie arătat faptul că până acum târgul săptămânal din oraș se ținea pe un platou situat în partea de nord în apropiere de centru. Apele provenite din ploi și vântul aduceau murdăria din târg pe străzi, către centrul orașului. Prin amenajarea noului teren situat în partea de sud a orașului în suprafață de 12 ha., acest neajuns care dădea un aspect urât orașului, este
13 S.J.A.N.Olt, Fond Sfatul Popular al raionului Caracal,dos. 6 / 1955. 14 S.J.A.N.Olt, Fond Sfătul Popular al raionului Caracal, dos.1 / 1955. www.memoriaoltului.ro 25 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR înlăturat. Acest teren a fost pavat pe o suprafață de 5.000 m.p. și a fost împrejmuit cu gard pe o distanță de 1650 m. Totodată se lucrează la pietruirea a două străzi paralele cu târgul pe care se va așterne 1200 m.c. pietriș. ENE POPA-corespondent”.
Începând cu data de 7 februarie 1956 , V. Manea a fost desărcinat din funcția de prim gospodar al orașului. ,,Sfatul Popular al Raionului Caracal Comitetul executiv DECIZIA Nr. 46. Comitetul Executiv al Sfatului Popular Raional Caracal, Regiunea Craiova. Având în vedere dispozițiunile Comitetului executiv al sfatului popular regional Craiova, sectorul de cadre nr.122562 din 16 ianuarie 1956, prin care aprobă propunerea comitetului executiv al Sfatului popular raional Caracal de a fi scos din muncă tov. Manea Virgil președinte al Comitetului executiv al sfatului popular oraș Caracal. Având în vedere dispozițiunile art. 21 lit.C.din Codul muncii, precum și art. 2 ultimul aliniat din hotărârea nr.1269 din 2 iulie 1955 și în baza prevederilor art 18 și 27 din regulamentul de funcționare al Sfaturilor populare raionale. DECIDEM: Art.1.-Tov. Manea Virgil președintele comitetului executiv al sfatului popular al orașului Caracal se desărcinează din această muncă începând cu data de 7 februarie 1956 achitându-i-se toate drepturile legale la zi. Art.2.- Secțiile Secretariat, Cadre și Financiar se împuternicesc cu ducerea la îndeplinire a prezentei decizii. Dată în Caracal astăzi 7 februarie 1956.15 Președinte, Șt. Pleavă Secretar, A.Pinu.
În 22.02. 1956, domiciliat în Caracal, str. Ilie Pintilie , nr.48, Virgil Manea solicita o adeverință ,,până la ce dată am prestat servicii la acest Sfat popular, necesară la reîntregirea pensiei.’’ 16 În perioada 1960 – 1961, a funcționat din nou ca președinte al Sfatului Popular orășenesc Caracal
PINU, ALEXANDRU * 1956, februarie 7 – 1966, interimar, președ. al Sfatului popular al orașului Caracal. * Născut în comuna Pârșcoveni , la 19.V. 1919 . * Părinții – Ilie și Maria. *Starea civilă – căsătorit, 2 copii. * Categoria socială – muncitor C.F.R. * Originea socială – țăran sărac. * Apartenența politică – P.M.R. * Funcția: secretar al Sfatului Popular Raional Caracal. * Ctg.1941.
15 S.J.A.N.Olt, Fondul Sfatul popular al raionului Caracal, dos.5 / 1956. 16 S.J.A.N.Olt, Fondul Sfatul popular al raionului Caracal, dos.5 / 1956. www.memoriaoltului.ro 26 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR * Studii – 4 clase primare. * Școli de pregătire politică. -partid-3 luni -sfat popular-6 luni * Deputat raional. * Din ce muncă provine – activist P.M.R. (Date extrase din ,,Tabelul nominal cu membrii Comitetului executiv al Sfatului popular raional existenți la data de... ianuarie 1954 ). 17 În 1950 era secretar al Sfatului popular Caracal, iar în mai 1953, Al.Pinu era secretar al Sfatului Popular raional Caracal,funcție din care, în 7 februarie 1956 este numit președinte al Sfatului popular al orașului Caracal. Pentru alegerile din 11 martie 1956, era candidat al F.D.P. , pentru alegerile de deputați în Sfatul Popular al raionului Caracal. A activat ca președinte al Sfatului Popular al orașului Caracal până în anul 1966, după care a avut diferite funcții. -1969, martie – director Complex porcine Caracal -1970, era în Comitetul orășenesc de partid Caracal. Alexandru Pinu -1971, I.G.O. Caracal
NIȚU, VALENTIN * 1966 – 1968, februarie , președinte al Sfatului popular al orașului Caracal. În mai 1968 era, director I.G.O., membru al biroului Comitetului orășenesc de partid Caracal Sept. 1971, directorul Intreprinderii Intercooperatiste Caracal. Ianuarie 1972, director al Intreprinderii A.G.R.O.C.O.P. Caracal.18 În 1973 - 1975, secretar al Comitetului orășenesc de partid Caracal
DULIGEAN, GHEORGHE. * 1968, februarie 23 – 1969, iulie 5, prim secretar al Comitetului orășenesc de partid și președinte al Consiliului popular orășenesc Caracal-primar al orașului Caracal. Născut la 1 octombrie 1924 în comuna Bengești , județul Gorj, dintr-o familie de țărani, Gheorghe Duligean după ce a urmat cursurile școlii de ucenici ACTA, din București, a muncit ca ajustor timp de 4 ani.
Duligean Gheorghe
17 S.J.AN. Olt, Fond Sfatul popular al raionului Caracal., dos.6 / 1955. 18 Ziarul ,,Oltul’’,18 ian.1972. www.memoriaoltului.ro 27 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Din 1947 a muncit ca activist la Plasa U.T.C. Novaci. În 1949 a fost ales secretar al Comitetului U.T.C., Plasa Godinești, iar în 1950 a fost numit șeful secției organizatorice la județeana U.T.C. Gorj. După absolvirea școlii superioare de partid, a fost timp de doi ani redactor la Editura pentru literatura politică din București. În 1955 a fost numit instructor cu pregătirea și perfecționarea cadrelor la Comitetul regional de partid Oltenia, iar din 1958 până în luna mai 1966 a fost directorul Cabinetului raional de partid Caracal. Fiind apreciat pentru munca și priceperea sa, Gheorghe Duligean a fost ales secretar al Comitetului raional de partid Caracal, iar în februarie 1968 a fost ales prim- secretar al Comitetului orășenesc de partid și președinte al Consiliului popular orășenesc Caracal.19 Sâmbătă, 7 decembrie 1968, la Caracal s-a constituit Consiliul orășenesc al Frontului Unității Socialiste. În unanimitate a fost ales biroul Consiliului orășenesc Caracal al Frontului Unității Socialiste (F.U.S.), format ,,din următorii tovarăși: GHEORGHE DULIGEAN – președinte , CONSTANTIN MARINESCU și CONSTANTIN ARSENE – vicepreședinți, ION PĂUN – secretar, VISARION VARGA, GHEORGHE MARINESCU, VASILE BOTEZATU, MIRCEA IONESCU și MARIA NEDESCU – membri.”20 Pentru meritele sale deosebite i-au fost acordate ordine și medalii ale Republicii Socialiste România. În ziua de 5 iulie 1969 a încetat din viață, într-un tragic accident de circulație Gheorghe Duligean , membru al Biroului Comitetului județean de partid, prim-secretar al Comitetului orășenesc de partid Caracal, președintele Consiliului popular orășenesc. În același accident și-a pierdut viața și Duligean Vali, în vârstă de 16 ani , unul dintre cei trei fii ai săi.
POPESCU, CONSTANTIN * 1969, iulie – 1970, ianuarie , prim-secretar al Comitetului orășenesc de partid Caracal și președinte al Consiliului popular orășenesc Caracal. A fost numit în funcțiile de mai sus în locul decedatului Gheorghe Duligean, până la sfârșitul lunii ianuarie 1970, când a fost înlocuit de către Ilie D.Ion.
ILIE, ION D. * 1970, ianuarie 27 – 1971, martie 30, prim – secretar al Comitetului orășenesc de partid și primar al orașului. În 27 ianuarie 1970 a fost ales prim – secretar al Comitetului orășenesc de partid și primar al orașului Caracal. A fost eliberat din funcție, în ședința extraordinară de birou , din 30 martie 1971. Unul din punctele de pe ordinea de zi a fost: ,,Măsuri organizatorice Tov. Gheorghe (secretar cu probleme organizatorice la Comitetul județean de partid Olt) arată că biroul Comitetului județean P.C.R. a stabilit să facă unele modificări și întărirea biroului orășenesc, mai ales că în oraș construirea unui volum mare de obiective s-a considerat ca în fruntea biroului orășenesc să fie un specialist. Se eliberează din funcție Ilie Ion, ca Prim-secretar, ca membru al biroului și al Comitetului orășenesc, rămânând la dispoziția Comitetului județean Olt. Biroul este de acord. Se propune să fie cooptat ca membru în birou și în funcția de Prim secretar, tov. Guță Marin.”21
19 Ziarul ,,Oltul’’, 8 iulie 1969, pag.3. 20 Ziarul ,,Oltul’’,10 decembrie 1968. 21 S.J.A.N.Olt, Fond Comitetul orășenesc P.C.R.Caracal, dos. 2 / 1971, pag. 84-85. www.memoriaoltului.ro 28 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Răsfoind ziarul Fapta (ianuarie-martie 1945)
Ion Tîlvănoiu
N-am înţeles niciodată de ce se discută în lumea academică despre atâtea cazuri de plagiat, în vreme ce atât de multe colecţii de ziare, documente de arhivă, manuscrise, fonduri familiale, zac necercetate, uitate, aşteptându-şi cercetătorii care să le valorifice. Oare n-ar fi mai folositor ca măcar la nivel de judeţ Olt să avem un plan unitar de cercetare iar studenţii, profesorii, doctoranzii să fie îndrumaţi spre a cerceta cu prioritate viaţa şi activitatea personalităţilor culturale pornite de pe meleagurile Oltului şi Romanaţilor, presa acestor locuri, fondurile mănăstireşti, învăţământul oltean? Astfel, poate, într-un interval de timp rezonabil am putea pune la dispoziţie generaţiei care vine după noi instrumente de lucru solide, utile iar tinerii ar umple sălile de lectură. Continuăm în acest număr prezentarea colecţiei ziarului Fapta, ziar scos de romanaţeanul Mircea Damian la Bucureşti între 1943-1948, încercând să evidenţiem faptele de cultură care- chiar şi în acea epocă plină de frămăntări- şi-au făcut loc în ziarul ,,de luptă şi dreptate” al consătenului meu.
Liviu Bratoloveanu, atras de problemele literaturii22, militează pentru o selecţie mai riguroasă a literaturii pentru copii23, are medalioane închinate unor personalităţi ale culturii universale24 , cronici dramatice 25 , interviuri26 ori alte teme27
22 ,,Dacă scriitorii noştri ar fi solidari” (An. III, nr. 153/17 ian. 1945); ,,Scriitorul şi pâinea” (An. III, nr. 173/10 febr. 1945, relatând povestea unui scriitor sărac ,,autor a două romane, cu o activitate publicistică notorie şi cu peste cincizeci de piese difuzate de posturile noastre de radio” ajutat în ultimă instanţă de directorul Faptei); ,,Vastul şi autenticul în literatura modernă sovietică” (An. III, nr. 194/7 martie 1945); ,,Un ostracizat: Al. Macedonski” (An. III, nr. 195/8 martie 1945); ,,Tentativele modernismului românesc” (An. III, nr. 196/9 martie 1945); 23 ,,Corbii unei anumite literaturi pentru copii” (An. III, nr. 143/4 ianuarie 1945: ,,Sufletul copilului este ca o pastă ce poate fi modelată în felurite chipuri, şi primele impresiuni rămân neşterse”); ,,Tot literatura pentru copii” (nr. 154/18 ian. 1945); 24 ,,Romain Rolland” (An. III, nr. 144/5 ianuarie 1945); ,,Emile Zola” (An. III, nr. 167/3-5 febr. 1945); ,,Poeţi americani: Edgar Lee Master” (An. III, nr. 171/8 febr. 1945); ,,Autobiografia unui intelectual” (An. III, nr. 191/3 martie 1945, analizând volumul lui H. G. Wells ,,Încercare de autobiografie”); ,,Georges de la Tour, pictorul nopţii” (An. III, nr. 198/11 martie 1945); 25 ,,Locandiera”, comedie în 3 acte de Carlo Goldoni, traducere de Dorothea Cristescu la Teatrul Naţional (An. III, nr. 162/28 ian. 1945); ,,Am visat paradisul”, comedie în trei acte de Guido Cantini la Teatrul Comedia (An. III, nr. 168/4-6 febr. 1945); ,,Ca la Tănase” (Paladium) şi ,,Hanul lui Stroe” (Teatrul Atlantic; An. III, nr. 180/18 febr. 1945); ,,Îndrăgostita”, de Georges de Porto-Riche, la Teatrul Victoria (An. III, nr. 185/24 febr. www.memoriaoltului.ro 29 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cronica literară este semnată de Valeriu Popovici28 care se ocupă şi de literatura străină29, are reportaje30 despre ororile războiului şi interviuri în lumea teatrală31 ori literară32 iar la 7 martie 1945 va publica un Manifest invitând la înnoirea literaturii. Apar consideraţii despre volumul Rogojina de Mircea Damian, reproduse din presa vremii33. Sergiu Milorian susţine în continuare cronica dramatică în pagina a doua a ziarului34 iar cronicile muzicale sunt semnate de N. Papatanasiu35 care însă are şi alte contribuţii36.
1945); ,,Anna Christie”, de O’Neill, în traducerea Dinei Cocea, la Teatrul Nostru (An. III, nr. 189/1 martie 1945); ,,Viaţa e frumoasă”, comedie de Marcel Achard în traducerea lui Mihail Sebastian la Teatrul Baraşeum (An. III, nr. 203/17 martie 1945); ,,Nora”, de H. Ibsen, la Teatrul Comedia (An. III, nr. 206/21 martie 1945); ,,Asta-i ciudat”, comedie în trei acte de Miron R. Paraschivescu, Studio, Teatrul Naţional (An. III, nr. 207/22 martie 1945); 26 ,,De ce aţi părăsit Teatrul Naţional?” (An. III, nr. 163/30 ian. 1945; răspund: Eliza Petrăchescu, George Vraca, N. Băltăţeanu şi G. Calboreanu); ,,Cu d. Camil Petrescu despre o şcoală de regie experimentală” (An. III, nr. 186/25 febr. 1945); ,,De vorbă cu d. George Vraca” (An. III, nr. 188/28 febr. 1945); ,,De vorbă cu cel mai activ om de teatru al Capitalei: d. Sică Alexandrescu” (An. III, nr. 193/6 martie 1945); 27 ,,Scrisul vorbit” (An. III, nr. 149/12 ian. 1945); ,,La numirea d-lui N. Carandino ca director al Teatrului Naţional” (An. III, nr. 163/30 ian. 1945); 28 La volumele: ,,Sub trei dictaturi” de Lucreţiu Pătrăşcanu (An. III, nr. 144/5 ianuarie 1945); ,,Rogojina”, de Mircea Damian (nr. 145/6 ianuarie 1945; aprecierile asupra volumului sunt cunoscute din Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 60/2017); ,,Scandal”, de Tudor Teodorescu-Branişte (An. III, nr. 150/13 ian. 1945); ,,Studii din istoria literaturii române”, de Constantin G. Georgescu (An. III, nr. 153/17 ian. 1945); ,,Nerantsula”, de Panait Istrati (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Paradoxele logice”, de Anton Dimitriu (An. III, nr. 168/4-6 febr. 1945 şi An. III, nr. 177/15 febr. 1945); 29 ,,Walter Scott”, An. III, nr. 147/10 ian. 1945);,,Iarăşi Oscar Wilde” (An. III, nr. 157/21 ian. 1945); 30 ,,Pe urmele crimelor nemţeşti” (An. III, nr. 156/20 ian.1945); ,,Maşina de ars oameni” (An. III, nr. 157/21 ian. 1945); 31 ,,Se scumpesc biletele? O anchetă falsă şi telefonică” (An. III, nr. 169/6-8 febr. 1945; răspund C. Tănase şi Gr. Vasiliu-Birlic); ,,De vorbă cu d. N. Vlădoianu, directorul Alhambrei” (An. III, nr. 210/27 martie 1945); 32 ,,5 întrebări la care răspunde Geo Dumitrescu, premiant al Fundaţiilor Regale” (An. III, nr. 203/17 martie 1945; mai fuseseră premiaţi şi Mircea Popovici şi C. Tonegaru. În nr. 206/21 martie al ziarului, Geo Dumitrescu adresează o scrisoare lui Mircea Damian protestând faţă de publicarea interviului fără încuviinţarea sa); ,,De vorbă cu Constant Tonegaru, alt premiant al Fundaţiilor Regale” (An. III, nr. 209/25 martie 1945. Referindu-se la Geo Dumitrescu, Tonegaru afirmă că debutul lui Geo Dumitrescu a fost girat de Aida Vrioni); 33 ,,Ecouri din presă despre Rogojina” (An. III, nr. 170/ 7 febr. 1945, reproducând din Ardealul: ,,După Celula nr. 13, actuala carte a d-lui Mircea Damian ,,Rogojina” vine să lărgească fresca de puternice imagini a închisorilor noastre cu viaţa, profilurile şi năravurile lor imediate. Condei caustic, dar nu mai puţin plin de poezie şi melancolii delicate, reuşeşte, poate mai substanţial decât în romanul precedent , să evoce dramatismul, pitorescul şi umorul uneori al zilelor petrecute în închisoare. Figuri umile [...] trec pe sub peniţa talentatului prozator, dându-le viaţă şi stare civilă”. 34 ,,Rebeca”, de Daphne de Maurier, la Teatrul Victoriei, cu Leny Caler şi George Vraca (An. III, nr.145/6 ian. 1945); ,,Nopţi fără lună”, dramatizare după Mihai Sebastian, la Teatrul Baraseum (An. III, nr. 159/24 ian. 1945); 35 ,,Jean Neago, un violonist român devenit celebru peste hotare” (An. III, nr. 161/27 ian. 1945, nesemnat); ,,Figuri de muzicieni: Arturo Toscanini” (An. III, nr. 204/18 martie 1945); 36 ,,Scriitorii Americii moderne: Theodore Dreiser şi viaţa” (An. III, nr. 208/24 martie 1945); www.memoriaoltului.ro 30 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Îşi continuă seria reportajelor din diferite medii Rene Theo37 dar şi tânărul Geo Dumitrescu38. Sunt prezentate ziare şi reviste apărute în epocă39 iar Al. G. Iosifescu are o rubrică intitulată ,,Fapta muncitorească”. Al. Raicu este prezent40 şi ia interviuri41. Interesante rămân şi contribuţiile lui C. Pajură42. Publică poezii: Octav Sargeţiu43, Dumitru Corbea44, George Păun45 iar proză: A. Şoimulescu46. În rubrica ,,Marginalii” se discută despre proiectele scriitorilor47 atrăgându-se atenţia asupra unora ce o duceau greu48. De aici aflăm că Monica Lovinescu ,,dovedeşte o
37 Gangsterii transporturilor” (An. III, nr. 154/18 ian. 1945); ,,Trei femei frumoase fac spionaj în Elveţia” (An. III, nr. 201/15 martie 1945); 38 ,,Primăvara în ruinele Bucureştilor” (An. III, nr. 193/6 martie 1945, p.3); 39 ,,Severinul Liber” (An. III, nr.147/10 ian. 1945, revistă condusă de primarul C. Pajură); ,,Graiul Nou”, ziar al Direcţiei Politice de Front a Armatei Roşii (An. III, nr. 149/12 ian. 1945); ,,Papagalul”, revista de umor a lui Sergiu Milorian. La nr. 8 colaborează Tudor Muşatescu, Mircea Ştefănescu, Ionel Lazaroneanu (An. III, nr. 157/21 ian. 1945); ,,Sburătorii României” (An. III, nr. 184/23 febr. 1945); 40 ,,Problema cărţii” (An.III, nr. 160/26 ian. 1945); ,,Moartea poeziei” (An. III, nr. 161/27 ian. 1945); ,,Literatura pentru copii” (An. III, nr. 164/31 ian. 1945); ,,Un mare program editorial” (An. III, nr. 165/3 febr. 1945, în programul editorial al Fundaţiilor Regale figurează în colecţia ,,Cartea satului” lucrările: ,,Povestiri olteneşti” de Nicolae al Lupului, ,,Viaţa unui băiat de ţară” de Mircea Damian (reeditarea volumului autobiografic ,,Gheorghe I. Marin” din 1937), ,,Aricii”, de P. Nemoianu şi ,,Basme”,de Caragiale); ,,Un templu părăsit” (An. III, nr. 174/11 febr. 1945, relatând despre strădania lui George Franga de a înjgheba un Muzeu al Teatrului Naţional. În vremea războiului exponatele au fost evacuate în provincie iar acum localul era ocupat de o croitorie); ,,George Lesnea: Tălmăciri din Iosif Utkin” (An.III, nr. 182/21 febr. 1945); ,,Cărţi şi editori” (An. III, nr. 185/24 febr. 1945); ,,Un teatru de artă populară” (An. III, nr. 193/6 martie 1945); ,,Drumuri noi” (An. III, nr. 205/20 martie 1945, la numirea lui N.D. Cocea la Direcţia Generală a Teatrelor); 41 ,,Teatrul Muncitoresc- o mare biruinţă a lui Al. Critico” (An. III, nr. 155/19 ian. 1945; la acest teatru, cel mai ieftin din Bucureşti s-a montat piesa ,,Lupii” a cărei premieră a fost pe 6 ianuarie. În text, fotografia lui Al. Critico); mult mai târziu, Al. Raicu va evoca figura lui Mircea Damian, luând un interviu fiului acestuia, Dan Damian, cu amintiri din redacţia Faptei în volumul memorialistic Luminile oglinzilor (1974). 42 ,,Cum se difuzau cărţile odinioară” (An. III, nr.165/3 febr. 1945, despre Eufrosin Poteca); 43 ,,Tristia” (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Cântec de plecare la război” (An. III, nr. 186/25 febr. 1945, din volumul manuscris ,,Steaua Polară”, dedicată ,,domnului Mircea Damian”) 44 ,,Stea din lacrimi” (An. III, nr. 191/3 martie 1945); 45 ,,Plângea Leon Tolstoi” (An. III, nr. 202/16 martie 1945, poezie scrisă în 1942 ,,undeva în Rusia”); ,,Ce caut eu în Rusia?” (An. III, nr. 203/17 martie 1945); ,,Amurg pe front” (An. III, nr. 209/25 martie 1945); 46 Nuvela ,,Oglinda” (An. III, nr. 160/26 ian. 1945); 47 ,,Eusebiu Camilar, talentatul scriitor şi ziarist are gata de tipar un roman social intitulat ,,Valea Hoţilor” care va apare în cursul acestui an într-o mare editură din capitală. Paralel cu aceasta, d. E. Camilar va face să apară printre primele cărţi programate de editura Fundaţiilor Regale un volum de poezii postume datorat regretatei sale soţii Magda Isanos, intitulat ,,Imnuri pentru pământ”. [...] Un frumos succes de librărie a obţinut volumul ,,Parisul lor” de d-na Dorothea Christescu. În curând, după câte putem fi informaţi, cartea se va trage în a doua ediţie. [...]D-l Oscar Lemnaru... a predat tiparului manuscrisul mult aşteptatului său roman ,,Ochii reflectaţi”. [...] ,,Adăpostul Soboliei” se numeşte noul roman al d-lui Cezar Petrescu, apărut recent în editura Naţionala Gh. Mecu. [...] O carte deosebit de interesantă prin subiectul cu totul nou şi problemele pe care le ridică şi în care se dezvăluie cunoştinţele adevăratei spiritualităţi evreieşti este ,,Sub imaginea crucii” de d. Mihail Vider. ” (An. III, nr. 147/10 ian. 1945); în nr. 149/12 ian. 1945 este anunţată apariţia primului nr. al revistei ,,Torţa” condusă de Mihai Sevastos la care colaborează M. Sadoveanu, Gala Galaction, N.D. Cocea (rubrica ,,Marginalii”); la 14 ian. 1945 aflăm că romanul lui Ilya Ehrenburg ,,Şi a fost ziua a şaptea” a cunoscut un deosebit succes la noi iar Petru Groza (vice-preşedinte al Consiliului de Miniştri) a încredinţat spre tipărire editurii Forum lucrarea ,,În umbra celulei”; la 26 ian. 1945 aflăm că lui Liviu Bratoloveanu i s-a încredinţat la Universul Literar cronica filmului iar Damian Stănoiu a încheiat cu Ed. Cugetarea un contract conform căruia din 8 volume va scoate numai 4 cuprinzând: Duhovnicul maicilor, Ucenicii Sfântului Antonie, Călugări şi ispite etc, reunite sub titlul generic Cartea pustnicilor; la 25 febr. 1945 aflăm că Ieronim Şerbu lucrează la un nou volum de nuvele ce urmează să apară în cursul acestei luni,volum intitulat ,,Oamenii visează pâine”, Ion Caraion va fi prezent în vitrinele librăriilor cu volumul de poeme ,,Omul profilat pe cer” iar Dragne Ion Drăgnescu şi-a terminat ,,Cartea cu amintiri” în care fostul director al ziarelor Gândul Liber şi Ecoul Capitalei şi-a sintetizat un deceniu de ziaristică; la 3 martie 1945 aflăm că scriitoarea Ioana Postelnicu ,,al cărei glas l-am admirat de curând la microfon în cadrul Orei scriitorilor” are în lucru un volum de nuvele şi altul cu însemnări de călătorie. Horia Furtună a prezentat la radio conferinţa ,,Bucureştuil acum 50 de ani” şi va continua iar Paula Dumitrescu va tipări romanul ,,Sbucium”; la www.memoriaoltului.ro 31 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR surprinzătoare agerime de spirit” în cronicile teatrale din revista Democraţia ori că Rene Theodoriade şi Constantin Arsenie scoteau o publicaţie a elenilor din România intitulată Nea Elas49. În cadrul aceleiaşi rubrici este semnalat cu vădită satisfacţie articolul lui Miron Radu Paraschivescu din România Liberă intitulat ,,Un impostor: d. Tudor Arghezi”50. Ziarul are o pagină de teatru în care se discută probleme specifice51 . La fel în rubrica ,,Între rampă şi fundal”, semnată de ,,Causticus”, îşi găsesc loc anecdote din activitatea teatrală52. Elena Galaction publică aici o scrisoare deschisă către Dina Cocea53. Colaborează sporadic Mircea Cantemir, Dragne Ion Drăgnescu54 (care are un colţ al epigramei), N. Papatanasiu55, Toma Alexandrescu56, Petru Iordănescu57.
4 martie 1945 aflăm că ,,în cadrul Orei Scriitorilor care s-a difuzat joi 1 martie a.c. de către posturile noastre de radio, d. Mircea Damian a citit fragmentul ,,Nişte execuţii la Jilava” din romanul d-sale ,,Rogojina” apărut de curând. De asemeni poeţii George Silviu, Aurel Baranga şi Ben Corlaciu au citit din versurile lor”. Tot aici se anunţă apariţia ,,în toamna ce vine” a lucrării ,,Antologia poeţilor lumii” de George Demetru Pan; la 10 martie 1945, vorbind despre volumul de poezii ,,Sângerări Ardelene” al lui Iustin Ilieşu recent apărut şi foarte voluminos, acesta este indicat-în glumă- drept cauză a crizei de hârtie; la 11 martie 1945 se vorbeşte despre şezătoarea scriitorilor progresişti ce va avea loc la 18 martie în sala Teatrului Naţional de la Liceul Matei Basarab, unde vor fi prezenţi: Ştefan Baciu, E. Camilar, Ion Caraion, Vladimir Colin, Geo Dumitrescu, Margareta Dorian, Mihnea Gheorghiu, E. Jebeleanu, Nina Cassian, Ana Negreanu, Miron Radu Paraschivescu, Raluca Zamfirescu, Virgil Ierunca ş.a.; la 15 martie este remarcat eseul lui Adrian Marino despre suprarealismul lui Andre Breton; la 22 martie 1945 este remarcat epigramistul caracalean Tudor Măinescu ce în Torţa are mai multe epigrame; la 26 martie aflăm că Liviu Bratoloveanu a fost invitat la radio unde va citi în cadrul Orei Scriitorilor la 29 martie iar scriitorul ardelean Ion Apostol Popescu va scoate curând lucrarea ,,Literatura ardeleană nouă”;
48 ,,Un uitat este fără îndoială Carol Ardeleanu, autorul ,,Viermilor pământului”, acea minunată frescă din viaţa minerilor şi totodată autorul mult discutatei cărţi ,,Diplomatul, tăbăcarul şi actriţa”. Se zbate în sărăcie ca mulţi alţi scriitori dealtfel, cu toate că are gata de predat mai multe manuscrise. E vremea ca acei care au realizat o proză vie cu subiecte desprinse din noile necazuri ale mulţimilor să fie preţuiţi, să fie chemaţi la lumina tiparului” (An. III, nr. 150/13 ian. 1945); tot aici, Mircea Damian sugerează retipărirea volumului ,,Hârdăul lui Satan”, de Eugen Todie care ,,a făcut vâlvă după războiul trecut şi în paginile căruia cruzimile nemţeşti sunt prezentate sub toată cruda şi haotica lor realitate. Aceasta cu atât mai mult cu cât cartea aceasta nu mai există decât pe la anticari poate”. 49 An. III, nr. 174/11 febr. 1945; 50 An. III, nr. 184/23 febr. 1945; 51 ,,Polemica Jean Valjean-Victor Eftimiu” (An. III, nr. 158/23 ian. 1945); ,,D. Camil Petrescu patronează prima şcoală de adâncă reformă teatrală”, de Valeriu Popovici (An. III, nr. 193/6 martie 1945). Din aceeaşi pagină reţinem spovedania lui Mihail Sebastian din care aflăm că piesa lui ,,Steaua fără nume” ce s-a jucat la Alhambra sub semnătura Victor Mincu şi la Comedia sub numele St. Enescu, trebuia să poarte la început titlul ,,Ursa Mare”; ,,De vorbă cu un mare animator. Otto Marcovici. Cum se făcea teatru sub dictatură” (An. III, nr. 199/13 martie 1945, cu un portret al directorului Teatrului Baraşeum); 52 Ex: Tudor Muşatescu neavând spectatori la teatru ruga pe toţi cu bilete de favoare. Cineva îl refuză însă spunând şi motivul: ,,Dacă îmi dă unul o palmă în sală, n-am pe cine pune martor” (An. III, nr. 158/23 ian. 1945); la 30 ian. 1945 citim o întâmplare în care Camil Petrescu, pe vremea când era director la Teatrul Naţional, l-a invitat pe Mircea Damian la repetiţii. Cum actorul principal nu-şi învăţase rolul, Camil ia textul şi urcă pe scenă unde citeşte, se agită, şi în cele din urmă, convins că a pus lucrurile la punct, se întoarce spre Mircea Damian întrbându-l: ,,-Dormi, Mircea?” ,,-Nu, încă nu. Continuă!”; la 8 febr. 1945, în cadrul aceleiaşi rubrici este relatată altă întâmplare cu aceiaşi protagonişti. Aflând că Mircea Damian este bun prieten cu directorul Teatrului Naţional, un actor mediocru îi ceru directorului Faptei o scrisoare de recomandare. Damian îi scrise pe un bilet: ,,Dragă Camil, îţi recomand pe aducătorul acestei scrisori. E un băiat de mare talent. Joacă Hamlet, Romeo, Machbet, fotbal şi biliard. Pe acesta din urmă îl joacă cel mai bine”; la 13 febr. 1945, Causticus reproduce un dialog dintre Radu Beligan şi Ştefănescu Goangă. Ultimul îi spune lui Beligan că e atât de slab încât ,,cine te vede, crede că ţara e în foamete”. Beligan răspunde: ,,Dumneata în schimb eşti atât de gras încât dacă te vede cineva, crede că foametea ai provocat-o dumneata”; la 6 martie 1945 este amintit ,,colegul I. Cociu” a cărui semnătură o vom întâlni mai târziu în Fapta. Cunosc din relatările lui Jane Răduţ din Izvoru, nepot al lui Mircea Damian, că după moartea directorului Faptei, soţia sa, Piri, s-a căsătorit cu acest ziarist numit Cociu, stabilindu-se la Haiffa; la 20 martie citim o glumă având ca protagonişti pe Mircea Damian şi ,,o celebră actriţă” care lăudându-se cu lecturile sale şi cu faptul că soţul îi dăruieşte câte o carte la fiecare aniversare a zilei de naştere, îşi atrage replica ironică: ,,-O! Îmi închipui că trebuie să ai o bibliotecă foarte frumoasă.” Tot aici este relatată păţania lui Tudor Muşatescu care deschisese prin 1940 un teatru pe Lipscani. La două zile de la premieră, uitându-se în sală, văzu 20 de persoane. ,,-Imposibil să le dăm banii înapoi!” zise administratorul teatrului.,,-De ce?” a întrebat Tudorică. ,,- Pentru că toţi cei douăzeci au intrat cu bilete de favoare!” 53 An. III, nr. 176/ 14 febr. 1945; www.memoriaoltului.ro 32 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Editorialele lui Mircea Damian atrag atenţia asupra problemelor zilei: specula58, incompetenţa funcţionarilor59, învăţământul60, consecinţele războiului61, democraţia62. Nu este uitat nici fostul ministru al propagandei, Nichifor Crainic, din cauza căruia fusese arestat gazetarul în 194263. În urma unui articol64, Mircea Damian este invitat în cabinetul primului ministru, g-ralul N. Rădescu, cu care are un dialog despre organizarea transportului în Bucureşti, comerţul ambulant, alte lucruri ţinând de gospodărirea Capitalei, conchizând: ,,Să nu se supere nimeni pentru că nu vreau să dau în nimeni anume; dar ce fac colaboratorii municipali şi poliţieneşti ai primului ministru dacă trebuie să se ocupe personal de alimentarea Capitalei, de negustorii ambulanţi şi de încă o mie de chestiuni care ţin direct de autoritatea respectivă? Se-nţelege că primul-ministru are datoria să ştie tot, să vadă tot, dar sunt o seamă de treburi care trebuie rezolvate de oameni însărcinaţi anume şi care, în sectoarele lor de activitate, au dreptul şi datoria să ia orice măsuri necesare bunului mers al gospodăriei municipiului. Primului ministru trebuie să-i prezinte numai raportul şi să-l consulte în chestiuni mai importante, iar nu să- l oblige prin inactivitatea şi lipsa lor de iniţiativă a lua măsuri de organizare şi îndreptare
54 ,,Oameni şi amintiri” (An. III, nr. 149/12 ian. 1945); Dragne Ion Drăgnescu a fost cununat de Mircea Damian (vezi nota din Fapta, An. IV, nr. 426/23 ian. 1946: ,,Duminica trecută a fost celebrată căsătoria confratelui nostru Dragne Ion Drăgnescu cu d-ra Anca Grigoriu, studentă. Naşi d-na şi d. Mircea Damian. Printre participanţi am remarcat: d-na Margareta Panait Istrati, Al. Vişinescu, Ion Panait, Valeriu Popovici, Victor Mocanu, d-na şi d. Ion Vasiliu, d-na şi dl. Al. Raicu, N. Veronescu, Constantin Mihail, George Păun, precum şi un important număr de admiratori, prieteni şi ziarişti”); 55 ,,Scriitorii rezistenţei franceze: Francois Mauriac” (An. III, nr. 172/9 febr. 1945); ,,Andre Gide” (An. III, nr. 176/14 febr. 1945); ,,O carte unică” (An. III, nr. 179/17 febr. 1945, vorbind despre volumul ,,Maria Chapdelaine” a lui Louis Hemon); ,,Pentru o academie E. Lovinescu” (An. III, nr.180/18 febr. 1945); 56 ,,Actul final” (An. III, nr. 173/ 10 febr. 1945); ,,Figuri franceze: Bergson” (An. III, nr. 186/25 febr. 1945); 57 ,,Un mare nedreptăţit: George Mihail Zamfirescu” (An. III, nr. 197/10 martie 1945); 58 ,,Traficanţii mizeriei” (An. III, nr. 142/3 ianuarie 1945); 59 ,,Daţi-i afară” (An. III, nr. 154/18 ian. 1945); ,,Între merit şi prostie” (An. III, nr. 155/19 ian. 1945); 60 ,,Democratizarea şcolii” ( An. III, nr.153/17 ian. 1945, apreciind că ,,[...] Rolul profesorului nu se mărgineşte numai la pusul notelor, bune, rele sau potrivite în catalog. Profesorul trebuie să fie în primul rând un pedagog [...] Ceea ce lipseşte celor mai mulţi dintre profesorii noştri este tactul [...] Democratizarea şcolii trebuie făcută în sensul unei apropieri sufleteşti între profesor şi elev, bazată pe încredere reciprocă, fără duşmănii condamnabile, fără antipatii incalificabile. Profesorul trebuie să fie pedagogul plin de tact şi pricepere şi părintele sufletesc al elevului.” ); 61 ,,Eu sunt pentru” (An. III, nr. 146/9 ian. 1945; autorul se pronunţă pentru reconstruirea Teatrului Naţional din Bucureşti afectat de bombardamentele germane); ,,Medicamentele” (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Între război şi ţară” (An. III, nr. 157/21 ian. 1945); 62 ,,A venit şi vremea noastră” (An. III, nr. 160/26 ian. 1945, opinând: ,,Democraţie înseamnă dimpotrivă să ai respect faţă de munca altuia şi stimă faţă de persoana lui. Democraţie mai înseamnă să ai respect faţă de legi, care sunt făcute să ocrotească pe toată lumea , să pedepsească atunci când e cazul şi să pună ordine acolo unde este anarhie”; ,,Început nou” (An. III, nr. 196/9 martie 1945; la instaurarea guvernului Groza, Mircea Damian reafirmă că datoria ziaristului este de a semnala greşelile în scopul îndreptării lor); 63 ,,Ţuţării” (An. III, An. 168/4-6 febr. 1945); ,,Când se face dreptate” (An. III, nr. 169/6-8 febr. 1945); 64 ,,Soluţii practice” (An. III, nr. 143/4 ianuarie 1945) www.memoriaoltului.ro 33 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR acolo unde prezenţa lor trebuie să fie mereu activă. [..] Am spus în nenumărate rânduri că ceea ce ne trebuie nouă azi în primul rând, este spiritul gospodăresc. [...] Un primar, un prefect, un director de minister şi oricine deţine un post de răspundere, nu este, nu trebuie să fie, nu are voie să fie altceva decât un slujitor devotat şi conştiincios al poporului 65.” Tot Mircea Damian ia atitudine66 în februarie 1945 faţă de emisiunea ,,Ora scriitorilor”, recent apărută la radio, şi unde ,,cercul de scriitori democraţi care se produc în faţa microfonului mi se pare cam restrâns”. Ca urmare a acestei atitudini, scriitorul va fi invitat la radio unde va citi fragmente din Rogojina67. Reinstaurarea administraţiei româneşti în Ardeal în martie 1945, prilejuieşte o serie de editoriale ale lui Mircea Damian68. Profesorul universitar Al. Mironescu a scris aproape zilnic la Fapta, articolele sale fiind inspirate de mersul războiului69, problemele învăţământului70, birocraţie71 sau diverse alte subiecte72, unele cuprinzând importante detalii autobiografice73. Dintr-o notă74 aflăm că la 11 ianuarie 1945 s-a inaugurat pe Calea Victoriei librăria ,,Cartea Rusă”75, librărie întemeiată de A.R.L.U.S. cu menirea de a promova cartea rusă în România. La eveniment au participat: Şt. Voitec- ministrul Educaţiei Naţionale, G. Vlădescu-Răcoasa- ministrul Naţionalităţilor Minoritare, dr. Parhon- preşedintele A.L.R.U.S., Stoilov- rectorul Universităţii Bucureşti dar şi A. Toma şi Mitiţă Constantinescu din partea editurii şi librăriei ,,Cartea Rusă”. Pictorul Dimitrie Berea, conservator al Muzeului Aman din Bucureşti, într-o scrisoare către Mircea Damian face precizări în privinţa evacuării la Rm. Vâlcea a operelor de artă aflate în responsabilitatea sa în vremea războiului76. O notă apărută la 10 februarie 1945 vorbeşte despre comemorarea lui Al. Davilla ce va avea loc la 11 februarie la Societatea ,,Prietenii Istoriei Literare” de la Liceul Mihai Viteazul. Cu acest prilej a vorbit Vasile Haneş despre corespondenţa din tinereţe a dramaturgului. La 25 februarie 1945, împlinindu-se doi ani de la apariţia ziarului, Mircea Damian semnează un editorial77 în care povesteşte cum, abia eliberat din închisoare, a obţinut cu greu aprobarea de a scoate bilunar ziarul după ce i s-a cerut să indice sursa finanţării şi lista completă a colaboratorilor care au fost de îndată puşi sub urmărire. A fost grea lupta
65 ,,Chestiuni gospodăreşti” (An. III, nr.145/6 ianuarie 1945); 66 ,,Ora scriitorilor” (An. III, nr. 171/8 febr. 1945) 67 Vezi ,,Marginalii” (An. III, nr. 192/4 martie 1945; scriitorul mai citise la radio şi în alte ocazii, între altele schiţa ,,Milionul” (ante mai 1934) dar şi conferinţele: ,,Turismul” (15 iunie 1935), ,,Împrejurimile Bucureştilor” (22 iunie 1935) şi ,,Anul Literar” (3 noiembrie 1935), reproduse de noi în Memoria Oltului şi Romanaţilor, nr. 50, 54/2016). 68 ,,Ardealul” (An.III, nr. 199/13 martie 1945); ,,Altă politică” (An. III, nr. 200/14 martie 1945); ,,La Cluj” (An. III, nr. 201/15 martie 1945); 69 ,,Încă un an” (An. III, nr. 143/4 ianuarie 1945); ,,Fapt divers” (An. III nr. 144/5 ianuarie 1945; descrie suferinţele ţăranului Stan M. Radu din Risipiţi-Dolj obligat să ducă pe jos o turmă de boi de la Turnu Severin la Bucureşti); ,,Turnul lui Babel” (An . III, nr. 149/12 ian. 1945, explicând contradicţiile ideologiei fasciste ce a generat războiul); ,,Clerul militar” (An. III, nr. 151/14 ian. 1945); ,,Dictatura” (An. III, nr. 156/20 ian. 1945); ,,Ardealul nostru” (An. III, nr. 200/14 martie 1945, cu ocazia reinstaurării administraţiei româneşti în Ardeal); 70 ,,Prea multe universităţi” (An. III, nr. 155/19 ian. 1945); ,,Lanţul slăbiciunilor universitare” (An. III, nr. 160/26 ian. 1945); 71 ,,Domnul Bărdăune” (An. III, nr. 150/13 ian. 1945); 72 ,,Adunarea consultativă” (An. III, nr. 147/10 ian. 1945); ,,Romain Rolland” (An. III, nr. 148/11 ian. 1945); ,,Călcarea principiilor” (An. III, nr. 173/10 febr. 1945); ,,Ordinea, condiţie a libertăţii” (An. III, nr. 184/23 febr. 1945); 73 ,,Al treilea sex” (An. III, nr. 161/27 ian. 1945; 74 ,,Inaugurarea librăriei Cartea Rusă” (An. III, nr. 149/12 ian. 1945);
76 ,,O precizare a pictorului Berea” (An. III, nr. 162/28 ian. 1945); 77 ,,După doi ani” (An. III, nr. 186/25 febr. 1945); www.memoriaoltului.ro 34 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR cu cenzura, căci şi după tipărire, ,,ataşatul de presă neamţ se prezenta la Direcţia Presei cu fiecare număr din Fapta plin de sublinieri, de observaţii marginale, de semne de întrebare şi exclamare, cerând suprimarea ziarului”. Menţionează în final că ziarul acesta ,,l-am scos fără nici un capital. A trăit şi trăieşte exclusiv prin cititorii săi şi din publicitate. Nu am primit nici o subvenţie de nicăieri încât pot spune că nu am nici o obligaţie morală sau materială faţă de nimeni, afară de cititorul pe care caut să-l informez cinstit, să-l apăr şi să-l lămuresc aşa cum am făcut-o întotdeauna”. Cu ocazia acestei aniversări sunt publicate cuvinte de salut de la ministrul subsecretar de stat al aprovizionării Lucian Burchi, preşedintele comunităţilor evreieşti din România dr. W. Filderman, ministrul Educaţiei Naţionale -Ştefan Voitec, preşedintele P.S.D.- Const.-Titel Petrescu. În acelaşi număr, în pagina a treia, sub titlul ,,Cum se scria în Fapta sub dictatură” sunt reproduse articole curajoase şi amintiri ale colaboratorilor78. La 4 martie 1945 descoperim în pagina a doua a ziarului o caricatură de Gion reprezentând redacţia Faptei la doi ani de la apariţie. Tot de aici aflăm că Ştefan Voitec a fost colaborator al ziarului, având rubrica ,,De la A la Z”. La 2 ani de la apariţie, redacţia ziarului Fapta s-a mutat într-un nou local în cadrul unei festivităţi la care au participat între alţii: N. Carandino (directorul Teatrului Naţional), Camil Petrescu, Ion Pas ş.a. Din literatura Sovietică, I. Grinevici traduce din Mihail Şolohov79 şi Vladimir Maiacovski80. O notă81 informează despre moartea poetului Ion Şugariu: ,,Pe culmile înzăpezite ale Tatrei, ochii albaştri ai lui Ion Şugariu s-au închis pentru totdeauna, ducând în ei imaginea nestatornică a poeziei iar în auz muzicalele acorduri ce răzbat chiar prin larma asurzitoare a exploziilor şi a viforniţei dezlănţuite de oameni”. Vizitând România, compozitorul rus Z.I. Dunaevski va acorda un interviu82 lui Grinevici.
78 ,,Doi ani”, de Lt. col. Ticuţă Mihăilescu; ,,Viaţa subterană a Faptei”, de Rene Theo ( cu detalii despre apariţia primului număr într-un tiraj de 4000 exemplare, secretar de redacţie fiind Ion Panait. La Fapta a colaborat şi Ştefan Voitec, ajuns acum ministru al Educaţiei Naţionale în cadrul rubricii ,,De la A la Z”); 79 ,,Ei luptau pentru patrie” (An. III, nr. 194/7 martie 1945 şi urm.) 80 ,,Primăvara” (An. III, nr. 198/11 martie 1945); 81 An. III, nr. 207/22 martie 1945 82 An. III, nr. 209/25 martie 1945; www.memoriaoltului.ro 35 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Dinu Lipatti – 100 de ani de la naștere
Jean Lupu
Despre Dinu Lipatti, personalitate a culturii românești, de la a cărui naștere, pe 19.03.2017, se împlinesc 100 de ani, s-au scris mii și mii de pagini, toate impunându-l în galeria marilor creatori de frumos, alături de Eminescu, Enescu, Luchian, Caragiale, Brâncuși etc. În 1967, fusesem numit tânăr profesor în Slatina. Entuziast cum eram, am dorit să aflu trecutul muzical al acestui oraș și, astfel, am aflat că Dinu Lipatti avea origini slătinene, mama sa, Anna Lipatti, fiind născută în familia Racoviceanu, a cărei Jean Lupu omagiat la Slatina (18 iunie 2016) casă ajunsese acum cea mai veche din oraș (ulterior demolată și ea). Aceasta a fost scânteia: dată fiind personalitatea lui Dinu Lipatti, care își petrecuse câteva veri în gospodăria lui Ion Racoviceanu (fratele mamei sale) și vechimea acestei case, am cerut organelor în drept să organizăm în această clădire Muzeul „Dinu Lipatti”. Luasem în calcul și eventualul entuziasm al noilor organe județene de partid și de stat; se înființase recent Județul Olt, cu capitala la Slatina. Speranțe deșarte, deoarece noii veniți la Județul Olt erau vechi activiști de la regiunea Argeș (în fruntea acestora aflându-se, la cultură, tov. Gheorghe Constantin), care nu puteau să conceapă decât formații artistice de amatori, necesare doar pentru competiții și pentru spectacole omagiale. Pentru a-i câștiga totuși pentru cauza mea pe factorii decidenți, aveam nevoie de mai multe O carte excepţională… documente și, pentru obținerea acestora, în 1968 am început o corespondență chiar cu doamna Anna Lipatti din Geneva, mama marelui pianist, compozitor și profesor Dinu Lipatti, corespondență care s-a întins pe durata a doi ani; originalele celor cinci ...şi varianta în limba română www.memoriaoltului.ro 36 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR scrisori primite le-am depus la Muzeul Județean Olt, alături de alte documente. Printre altele, am primit atunci și cartea „La vie du pianist Dinu Lipatti écrite par sa mère” – Editura Colombe, Paris, 1954. Cartea a fost tradusă apoi și în română, în 1975, de către doamna profesor de pian Ileana Corilă (fiica domnului Traian Biju) și prefațată de către subsemnatul, încă slătinean la acea dată. Nu mă voi angaja acum să prezint biografia celui comemorat; ea a fost prezentată de către mulți alții în monografii, lexicoane, albume, lucrări de specialitate, Ana Racoviceanu de la Slatina, articole etc. și mama pianistului acum poate fi găsită foarte ușor și pe Internet. Îi „dau cuvântul” însă lui George Enescu, nașul său de botez, care, cu ocazia dispariției premature a acestuia, scria articolul „Mon ami Lipatti” în „Journal des Jeunesses Musicales” din Franța, 13 decembrie 1950, în care, printre altele, mărturisea: „ ... Ca și mine, el a ezitat în fața mai multor vocații. Am crezut mult timp că el va fi violonist. A făcut cursuri de compozitor. În sfârșit, el a devenit cel mai minunat pianist pe care-l știți dvoastră ... Adio, dragă Dinule, erai dintre aceia. Aveai steaua pe frunte ...”. Mai „dau cuvântul” mamei celui comemorat, publicând mai jos, pentru prima dată, integral, conținutul celor cinci scrisori, pe care mi le-a adresat între 1968- 1970 și în care se dezvăluie cititorului fapte și întâmplari necunoscute sau prea puțin cunoscute, iar unele cunoscute distorsionat și cărora doamna Anna Lipatti le face cuvenitele rectificări. [1] 17 dec. 1968 Dragă Domnule Profesor, Am primit amabila Dtale scrisoare, la care voi răspunde imediat după ce vor trece sărbătorile de Anul Nou 1969, sperând a vă da tot ce va fi util pentru a vă realiza dorința de a scrie despre fiul meu, Dinu Lipatti. Voi întreține apoi cu Dta o corespondență utilă pentru tot ce va necesita a înflori Muzeul Slatina, unde figurează pianistul, fiul meu. Primiți din parte-mi salutări cordiale. Anna Lipatti Tatăl lui Dinu Lipatti www.memoriaoltului.ro 37 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR [2] 9. PARC DINU LIPATTI CHÊNE-BOURG – GENÈVE 11 Ianuarie 1969 SUISSE Dragă Domnule Lupu, Vă mulțumesc mult pentru bunele urări ce mi-ați adresat cu ocazia Anului Nou 1969. Vă mărturisesc că mi-a făcut plăcere cartea ilustrată pe care mi-ați făcut acele bune urări! M-am revăzut în scumpa mea Patrie, ascultând cântecul duios și prelungit al cocoșului românesc, pendula, discul și cele trei pahare pline de vin natural din România. Vă urez la rândul meu un an bun, prosper, cu noroc și sănătate. Zilele acestea vă expediez cu poșta diverse documente relativ la dorința ce aveți să scrieți despre fiul meu, Dinu Lipatti. În primăvara sau vara acestui an, de aveți Dinu Lipatti la vârsta de 6 luni împreună cu părinţii posibilitatea să vi se admită o călătorie în Elveția, mă puteți anunța la timp, să vă primesc și să vă pot reține, la singurul hotel din Chêne-Bourg, cameră de locuit. V-aș putea da pentru Muzeul Slatina diverse obiecte, tablouri încadrate, cu fotografia lui Dinu și a maestrului George Enescu.83 La vârsta mea de 80 de ani, sunați, mă bucur să pot oferi pentru memoria lui Dinu, fiul meu adorat, tot ce va fi frumos și util. După ce veți primi pachetul ce vă expediez recomandat, vă rog să-mi răspundeți de primire. Cu deosebită amiciție, Anna Lipatti
[3] 9. PARC DINU LIPATTI CHÊNE-BOURG – GENÈVE 27 Ianuarie 1969 SUISSE Dragă Domnule Lupu, Astăzi, odată cu această scrisoare, v-am expediat prin poștă expres, recomandat, un pachet bine ambalat cu cărțile și revistele necesare care vă vor servi la descrierea vieții fiului meu, Dinu Lipatti, și ca muzician, și ca om. Este suficient să citiți cartea mea din 1954, unde veți regăsi, cu detalii, viața lui de la leagăn până la mormânt! Aveți în pachet și alte dări de seamă despre el, atât în românește, cât și-n franțuzește.
83 Invitația a rămas fără răspuns, eu neavând posibilitățile financiare cerute de această deplasare, iar organele de stat de atunci nefiind interesate să susțină un astfel de proiect. www.memoriaoltului.ro 38 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cred că veți primi cu plăcere și cartea bine alcătuită a maestrului George Enescu, care aprecia la justa lui valoare pe Dinu, finul lui. Aici se vorbește deseori la Radio Sottens despre fiul meu și se dă muzica ce a interpretat el pe discuri. În așteptarea răspunsului de primirea pachetului ce v-am expediat, vă transmit, dragă Domnule Lupu, salutările mele amicale. Anna Lipatti
[4] 24 martie 1969 Dragă Domnule Lupu, Am primit astăzi scrisoarea Dtale cât și cele două ziare „Oltul”84. Mă grăbesc a răspunde pentru a vă mulțumi din toată inima pentru osteneala ce v-ați dat, cât și pentru talentul deosebit de bun narator. Tot ceea ce ați scris este: direct, simplu și concis. Cred că vă face plăcere buna și justa mea părere! Am de rectificat unele chestiuni care s-au petrecut cu totul altfel decât au fost redate de Bernard Gavoty (Clarendon) în cartea ce el a scris despre Maestrul Enescu, unde venea deseori să-i spună chestiuni necesare editării cărții ce scria. Maestrul Enescu nu era în țară în 1917, anul nașterii lui Dinu Lipatti. Botezul ortodox al lui Dinu, fiul meu, s-a petrecut în casa mea proprie din str. Povernei, nr. 23 în anul 1921 la vârsta lui Dinu de 4 ani. Maestrul Enescu a primit cu plăcere să fie nașul lui, fiind amic din tinerețe cu soțul meu, Theodor Lipatti. Maestrul a fost prezent la acest botez, înconjurat fiind de toată floarea muzicală a țării noastre. Îmi amintesc de câțiva merituoși muzicieni ca Alfred Alessandrescu, C. Nottara – violonist, Andricu și alți mulți ce cred că se vor fi prăpădit. Era prezent un amic din copilărie al soțului meu, Generalul Cihosky, Ministrul de Dinu la vârsta de 3 ani în braţele mamei sale Război. Dna Zoe Niculescu, soția marelui artist comic Ion Niculescu, sărbătorit recent de Guvernul nostru la 100 ani de la nașterea lui. Dna Niculescu, sora celebrei artiste Elvira Popescu, care a dus fala Patriei peste hotare! O scenă copilărească ce s-a petrecut în acea după-amiază a fost când Dinu nu vroia să se dezbrace spre a intra în cazanul tradițional și să primească botezul dat de Preotul Ion de la Biserica Visarion.
84 Este vorba despre ziarul „Oltul” din 19 martie 1969, în care eu am publicat articolul „Amintirea lui Dinu Lipatti”. www.memoriaoltului.ro 39 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Maestrul era alături de Dinu și i-a zis: de nu vrei să intri în apă, iată mă dezbrac eu și intru! Dinu i-a răspuns: Dta ești prea mare și-mi turburi apa. Apoi Dinu s-a lăsat a fi comod pentru a intra în apă. Printre mulți artiști era un critic muzical: José Arati care a făcut o dare de seamă despre acest botez interesant la București. Articolul avea ca titlu: „Geniul matur încoronează geniul în embrion”. Aceasta s-a petrecut atunci și au fost diverse cărți poștale în loc de medalii cu fotografia Maestrului Enescu care pune coroana de lauri pe capul lui Dinu. Ilustratele au circulat mult căci toată lumea dorea să le aibă; articolul lui José Arati care descria evenimentul văzut la fața locului nu-l mai am. Au trecut ani de atunci cu revoluțiuni și războaie ... Știu că a apărut în iunie 1921. Acesta este purul adevăr. Am avut, cu Bernard Gavoty, de a cărui carte nici Maestrul nu era încântat, o discuție pe tema neadevărului ce scria. Și-a cerut scuze că n-a înțeles bine chestia și că o va reface „à la prochaine fois” – care n-a mai fost niciodată. Toate acestea le-am spus pentru a se cunoaște adevărul și ca Dta să nu fii indus în eroare. Cu cele mai bune sentimente din partea mea și mulțumiri, George Enescu încununându-l pe Dinu Lipatti Anna Lipatti
[5] 20 septembrie 1970 Dragă Domnule Profesor Lupu, Am primit scrisoarea Dtale din 13 septembrie astăzi și vă răspund urgent, pentru a putea sosi la timpul necesar ședinței ce se va ține. Sunt foarte mișcată de deosebita atenție ce ați dat în scumpul meu oraș Slatina, de a da numele fiului meu, Dinu Lipatti, operei muzicale ce veți
Dinu Lipatti la 4 ani, împreună cu părinţii www.memoriaoltului.ro 40 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR întreprinde pentru tineretul nostru.85 Fiul meu Dinu, cât și celălalt fiu, Valentin – Ambasador la UNESCO în Paris, cât și eu, mama lor, am fost și am rămas, până la moarte tot „Cetățeni Români” ai patriei noastre scumpe, România! Dinu Lipatti, care a fost profesor de curs perfecționat muzical86, la catedra din Conservatorul din Geneva, are placa comemorativă pe zidul interior al Conservatorului. Recent s-a alcătuit o bursă importantă acelui muzician la Concursul Internațional din Geneva, ce va executa muzica lui Jean Sebastian Bach, spre amintirea de Dinu, care executa la perfecție operele lui Bach! Încă o bursă, mai de mult, s-a făcut pe numele lui Dinu, aici în Elveția, la Zűrich.
Căpitanul C. Racoviceanu, unchiul lui Dinu... Mă bucur mult de inițiativa Dtale, dragă Domnule Profesor și doresc ca tot tineretul să lucreze sub auspiciile Dtale, cu aceeași ardoare cu care lucra și iubea muzica, Dinu Lipatti. Cu mii de mulțumiri și deosebită afecțiune, vă trimit cele mai bune gânduri ale mele. Anna Lipatti
În încheiere, propun să reflectăm asupra a două paragrafe din această ultimă scrisoare. Primul este cel în care doamna Anna Lipatti afirmă, despre sine și întreaga sa familie: „am fost și am rămas, până la moarte, tot „Cetățeni Români” ai patriei noastre scumpe România!” O declarație ...şi Constanţa Racoviceanu, mătuşa lui sinceră, directă și clară (încheiată cu semnul Dinu (fraţi mai mari ai Anei Racoviceanu)
85 Proiectam o stagiune muzicală pentru tineret, denumită „Dinu Lipatti” cu concerte bilunare ale liceelor de muzică din Craiova, Pitești, București (cu care tratasem deja) și Școala de Muzică din Slatina. Ce reviriment ar fi adus această stagiune în viața muzicală a Slatinei! 86 Curs muzical de perfecționare, master-class. www.memoriaoltului.ro 41 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR exclamării) a dragostei față de țara natală a unei doamne care avea la dispoziție tot confortul Occidentului. Dragostea față de meleagurile natale, față de locurile și oamenii care ți-au legănat copilăria, transcende condiția materială a cetățenului, devenind aproape inexplicabilă. Acest sentiment este direct proporțional cu distanța în timp și spațiu față de glia strămoșească. Cel de al doilea fragment, pe care vreau să-l comentez sumar, este cel în care doamna Lipatti dorește „ca tot tineretul să lucreze [...] cu aceeași ardoare cu care lucra și iubea muzica, Dinu Lipatti.” Un artist de vocație, hărăzit misiunii sale, își dedică toată ființa sa atingerii unor idealuri, unor piscuri de creație și interpretare, își confundă existența cu misiunea, pasiunea îl domină până la uitarea de sine. Artiștii ies în public cu creațiile lor, se confruntă cu spiritul critic al beneficiarului, al consumatorului – publicul. Acesta ar fi idealul, ca orice lucrător, indiferent de domeniu, să aibă conștiința unui artist, ca profesia pe care a îmbrățișat-o să fie pasiunea vieții sale, ea să-i domine gândurile, timpul, faptele și visele. Atunci, cu siguranță, produsul muncii fiecăruia ar putea fi expus cu succes exigenței consumatorilor și ar fi răsplătit cu aplauze de către beneficiari. Oricare dintre noi trebuie să avem soarta lumânărilor, să ne consumăm pe noi pentru a face lumină celor din preajma noastră. Aceasta este singura unitate de măsură care ne justifică existența! Valoarea fiecărui individ este direct proporțională cu mărimea ariei de răspândire a luminii emanate. Din acest punct de vedere, Dinu Lipatti rămâne o flacără nestinsă pentru eternitate și pentru întreaga omenire
Casa Racoviceanu de la Slatina, locul copilăriei lui Dinu Lipatti, ar fi putut deveni muzeu şi un obiectiv turistic de importanţă naţională. A fost demolată de autorităţile comuniste în anii 80.
www.memoriaoltului.ro 42 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Documente şi mărturii despre Dinu Lipatti
Floriana Tîlvănoiu
La împlinirea a 100 de ani de la naşterea pianistului Dinu Lipatti aducem în atenţie câteva mărturii menite să întregească biografia marelui artist cu origini slătinene. Mama sa, Ana Racoviceanu, făcea parte dintr-o cunoscută familie de boieri olteni cu o genealogie încă nu total elucidată. Zoe Racoviceanu zideşte la 1780 biserica satului Doba. Un Iordache Racoviceanu, fiul lui Tănase, se căsători cu Elena, moştenitoarea Tiţei Greceanu, zideşte pe la 1810 biserica din Greci şi moare la 6 săptămâni după soţia sa. Constantin Racoviceanu zideşte biserica din Turia la 1794, un Atanasie Racoviceanu stăpânea Turia la 1832 iar Anica Racoviceanu aceeaşi moşie la 1845. La 1848 este pomenit un Nae Racoviceanu, proprietar din Slatina. Documentele de arhivă păstrate la S.J.A.N. Olt amintesc de căpitanul Constantin Ana Lipatti împreună cu Dinu şi Valentin Racoviceanu (n. 1847, fiul lui Constantin Racoviceanu şi al Eftichiei Gardo). El s-a căsătorit prima dată cu Alexandrina Munteanu din Piteşti de care divorţează recăsătorindu-se la 20 iunie 1882 cu Maria Ion Ecaterina Martinescu de 16 ani (n. 11 mai 1866) din Slatina. Mireasa era fiica ,,repausatului Ion Martinescu şi a d-nei Anica Martinescu” de 45 de ani. Din această căsătorie au rezultat: - Constanţa (Constansa), n. 4 febr. 1885; - Constantin, n. 3 febr. 1886; - Ana, n. 7 iulie 1887, str. Vintilă Vodă, mahalaua Clocociov; - Ioan, n. 25 oct. 1889, str. Sopot; - Nicolae, n. 10 aug. 1891, str. Livezi, m. 19 nov. 1970; - Eftichia, n. 14 aug. 1894, str. Lipscani, m. 27 aug. 1973, Slatina; - Florica, n. 8 dec. 1895,str. Piteşti, m. 24 febr. 1975, Slatina; - Gheorghe, n. 15 aug. 1897, str.Piteşti; - Elena, n. 4 oct. 1899, str. Bucureşti, Slatina; - Virginia, n. 26 sept. 1902, str. Pieţii, Slatina; - Margareta, n. 15 febr. 1905, str. Piteşti, m. 4 iulie 1943, Bucureşti. La Arhivele Municipiului Bucureşti se păstrează un important fond Dinu Lipatti din care am selectat pentru cititorii noştri câteva scrisori ce vorbesc despre www.memoriaoltului.ro 43 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR strădania mamei pianistului de a-i păstra vie memoria. Scrisorile Anei Lipatti din Elveţia către Romeo Drăghici, directorul Muzeului Enescu din Bucureşti, arată intenţia acestuia din urmă de a îmbogăţi colecţiile muzeului; cele ale lui Dinu către impresarul Orchis ori către Enescu vorbesc despre proiectele unor acţiuni comune. Adresăm sincere mulţumiri pesonalului Arhivelor Municipiului Bucureşti care ne-a înlesnit accesul la acest fond cât şi d-lui prof. Cornel Manolescu care a făcut investigaţii în arhiva stării civile a oraşului Slatina de la S.J.A.N. Olt.
[1] Geneve, 26 Nov. 1956 Dragă Romică, Mi-a părut foarte bine că ne-am revăzut la Paris și am putut să mai spun și din necazurile mele. Am sosit la Geneva deja de o săptămână și să nu te miri că sunt la acest mare hotel căci sunt f[oarte] prietenă cu stăpâna hotelului și-mi face un preț ca la o soră. Unde aș putea eu locui mai în siguranță decât așa la hoteluri mari. N-am grijă de lenjerie, de servit, de nimic. Mâncărica o prepar eu- lucruri ușoare căci nu mănânc carne. Am cafeaua cu lapte de la hotel, o porție că poți mânca de 3 ori din ea și doar dejunul îmi prepar eu ușor de tot în cameră. Ai văzut și la Luteția ce comodă era viața, plăteam 800 fr[anci] pe zi. Spune drept ce mizerie este la hoteluri mici și unde găsești cameră mai ieftină decât 500fr[anci]. N-ai apă caldă, nu-ți poți spăla o cămașă. Vai de capul omului care a fost bine odată și ajunge sărac! Dar eu zic Doamne ferește de mai rău. Când am plecat, mi-a dat Dinu Lipatti la biroul său de lucru Mircea B. cu chiu cu vai zece mii de fr[anci], stia că-i spusesem eu că plec la Geneva pentru comemorarea de 6 ani de la moartea lui Dinu! Și mâine sunt chemată la primărie căci se dă numele unei străzi Dinu Lipatti, să decidem ziua. Cu nora mea Madelena nu cred că voi reuși să-mi dea lunar mai mult de 100 fr[anci] elvețieni = 10 000 fr[anci] francezi ca la un milog căci une femme de ménage de la Paris are 30 000 fr[anci] lunar și hrana. Ea trăiește bine de pe urma veniturilor discurilor, are mașină Fiat, are apartament cochet cu 2 piane Steinway ale lui Dinu și alte lucruri de valoare. Dacă mi-ar da măcar 300 fr[anci] elvețieni tot ar fi ceva. Eu și Valentin am făcut prostia de am decis pe Ion Cantacuzino să reînceapă procesul de divorț și noi l-am plătit, căci el nu vrea, și uite că a murit la 7 luni după Dinu și rămânea pitpalaca noastră ceea ce era înainte de a purta numele lui Dinu. Îți spun toate acestea care le știi de la Valentin ca să vezi că pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești! www.memoriaoltului.ro 44 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Roagă, dragă Romică pe Constanța Crăciun87, știu că are inimă bună să-mi facă și mie prin intervenția ei, măcar 400 fr[anci] elvețieni- în lei ar face 400 lei- ce n-am și eu meritul de a fi făcut 2 copii buni și celebri? În curând împlinesc 70 ani. Fii bun cât ești de nobil și gentil. Comerțul între Elveția și România este mai intens decât cu Franța. Nu am veste de 2 luni de la Valentin al meu. Nu mă uita, scrie-mi ce faceți și cum o duceți. Cu deosebită afecțiune! Ana Lipatti”
[2] 22 dec[embrie] 1956 Dragă Romică, Îți urez sărbători fericite, anul nou cu sănătate belșug și pace pe pământ. Ți-am mai scris o scris[oare] de când sunt aici, de asemenea și lui Valentin, dar și el e neglijent și răspunde rar și greu. L-ați sărbătorit pe Dinuleț al meu la Casa Universități[i] cu mare entuziasm și orice Român se mândrește cu numele lui Dinu Lipatti și cu mama lui. N-am cu ce-mi duce zilele ce mi-au rămas de stat, căci peste 6 luni împlinesc 70 ani! Stăruiește, dragă Romică, să- mi trimită și mie, atunci m-aș muta la nora mea dar am 4 etaje de suit și nu pot, am flebită. Dinu Lipatti împreună cu compozitorul Filip Lazăr, Combloux, Franţa (1935)
[3] 14 ian. 1957 Dragă Romică, În momentul când am primit scrisoarea D[umi]tale recomandată pusesem la cutia hotelului o scrisoare pentru Nelu la Basel unde-l întrebam dacă are vești din București? Nelu mi-a scris de când am sosit eu aici la 15 noiembrie că bine am făcut că m-am instalat la Geneva. Stau la un hotel bun cu tot confortul, am voie să fac ce vreau, eu sunt de felul meu ordonată și curată. Am radio fix al hotelului, nu plătesc nimic în plus de ce[e]a ce am convenit. Sunt prietenă veche cu Directorul și soția și toată familia lor mă iubește și mă stimează. Posedă toate discurile lui Dinu și toate cărțile aferente despre el și viața lui. Dragă Romică, îmi pare rău că ești suferind pe cât ești de bun. Și Valentin și M[ada]me Raiciu, prietena mea, vorbeau cu drag de D[umnea]ta. Valentin însă este puțin cam neglijent și subjugat de atâtea neveste ce și-a luat pe cap, altfel e băiat bun și cu suflet ales. Uite ce m-am gândit, dragă Romică, îți voi trimite multe obiecte, scrisori, fotografii etc. etc. de ale lui Dinu pentru muzeu. Le am puse bine la Paris în cufăr la o amică a mea- diplome încadrate, scrisori de la maestrul Enescu către Dinu. Eu nu sunt în
87 Constanţa Crăciun, în acel moment ministru al Culturii. www.memoriaoltului.ro 45 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR stare să mă ocup de muzeu, în schimb guvernul să-mi dea o rentă viageră și să mi-o dea îndată și cât mai urgent ca să pot trăi. Sufăr de varice și o veche flebită așa că nu pot sta mult în picioare și de peste 6 luni am 70 ani. În privința albumului nici gând să facă pitpalaca [Madeleine] lui Dinu așa un gest!! Ea nu dă o fărâmă de pâine la nimeni- e de o calicime exemplară cât și coșcovita de maică-sa care are 90 de ani! Îți voi trimite tot eu și albumul și de voi intra în pâinea statului îi trimit unul și lui Valentin. Eu, spun drept, de venit tot vin în țară, dar nu acum ci mai târziu. Te ajut eu dragă Romică să alcătuiești și muzeul Dinu Lipatti cu tot ce am de la el. Aici mă roagă Directorul Conservatorului să facă o sală de muzeu Dinu Lipatti. Eu le- am răspuns ,,ragnement”…să văd ce aduce timpul. Dar în fond nu doresc deloc să măresc reclama pitpalacei ci să mândresc țara mea, care a fost și este și a lui Dinu care a murit cetățean Român ca și George Enescu. Să te ferești de a vorbi de pitpalaca așa cum vorbesc eu către D- ta, către scorpia de Fluor Muzicescu. Ea a încurajat relațiile dintre Dinu și Madeleina. De altfel în casa bătrânului Cantac[uzino] erau doar persoane amorale, fiecare cu câte o legătură clandestină. Nepoatele profesoarei lui Dinu și prietenele Madelenei erau toate cu reputație dubioasă- bietul Dinu ne povestea la început ce fel de specimene veneau pe acolo. Cum a putut Nelu prin îngrijiri extraordinare să prelungească viața Voicuței lui, tot astfel puteam eu Madelaine, soţia lui Dinu să-l duc mai mult în viață pe Dinuleț al meu. Câștigă, dragă Romică, enorm cu discurile- milioane de fr[anci] fr[ancezi]- are lecții acasă, este și la Conservator, dar eu n-am pretenție decât din discuri. Nu m-a lăsat Valentin că de-i făceam proces la început o reduceam la jumătate ea, jumătate eu. Nu plec din Geneva până în aprilie- măcar că am aflat multe de când sunt aici pe socoteala ei. După ce am recitit scrisoarea ce ți-am scris- doar pagina asta nu e bine s-o arăți la nimeni- pe câtă vreme celelalte nu sunt vulnerabile- se poate citi la prietenii D[umi]tale. Am primit azi și de la Valentin o scrisoare – îi voi răspunde la noua adresă. De la Paris ți le voi trimite prin Mircea B.- așa că mă costă transportul. El mi-a dat de drum zece mii fr[anci] fr[ancezi]. M-a felicitat de Anul Nou la Valentin, mi-a sosit aici zilele astea- am să-i răspund. Dragă Romică, citește critica La memoire de Dinu Lipatti și vei constata cât s-au vândut de mult discurile și în 78 tours și în 33 tours. La Paris de sărbători s-au vândut colosal de mult discurile. Mi-a scris un magazin de discuri. Se vând pe tot globul. Americile ambele, în India, la Istanbul etc., sunt dări de seamă peste tot și ea 6 ani abia mi-a dat câteodată 100 fr[anci elvețieni] pe lună. Acum crapă de necaz că-mi dă 300 fr[anci elvețieni], dar nici eu n-o slăbesc deloc. www.memoriaoltului.ro 46 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Astfel fiind,dragă Romică, ai un piedestal pe care te prezinți cu cererea mea, căci dau și eu concursul la alcătuirea muzeului, dar în schimb să fiu și eu ajutată deja de acum- căci dacă mor aici, pune Madeleina mâna pe tot ce am, ale mele și altele ale lui Dinu. Îți voi trimite și cartea mea cât și Homage à D[inu] L[ipatti] care a apărut aici la un an de la moartea lui Dinu. Răspunde-mi de primire și dacă ești nemulțumit de această perspectivă. Scrisoarea D[umi]tale după dată a sosit în 7 zile- este destul de repede poșta… Îți doresc multă,multă sănătate ca să le învingi pe toate obstacolele și grijurile zilei cât și scumpei D[umi]tale soții. Cu afecțiune deosebită, Ana Lipatti
Scrisori ale lui Dinu Lipatti către George Enescu
[4] București, 2 iulie 1941 Mult iubite Maestre, Mă bucur pentru D[umnea]v[oa]s[tră] și Doamna Enescu să vă știu la Sinaia, departe de disonanțele locale, totuși timide. Eu voi pleca la moșie sâmbătă și vă reamintesc rugămintea în legătură cu Sonata de violoncel. Dacă o aveți la Sinaia o puteți încredința prietenului meu Bedițeanu, Str[ada] Nouă (prin Mareșal Presan) tel[efon]4-69 care se va însărcina să mi-o aducă, fie în București, fie la moșie. Din nefericire n-am mai putut veni la Sinaia urmând un tratament medical. Toți prietenii noștri sunt bine: D[omnișoa]ra Musicescu, familia Jora, etc. De altfel nimic nu îndreptățește o teamă prea mare. George Enescu şi Dinu Lipatti imprimând la radio În speranța să Sonata a III-a de George Enescu (1941) vă pot vizita pentru www.memoriaoltului.ro 47 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR câteva ore în cursul lunei Iulie, vă doresc atât Doamnei Enescu cât și Dvs. o vacanță liniștită și vă rog să primiți expresiunea profundei și devotatei recunoștințe ce vă port. Al D[umnea]v[oa]s[tră] Dinu Lipatti”
[5] 29 iulie 1941 Mult iubite Maestre, Îmi permit să vă supăr din nou cu rugămintea ce v-am făcut mai de mult, și anume: puteți să-mi încredințați Sonata de violoncel pe care dorim atât de mult, Lupu și cu mine, s-o executăm în primele zile ale lui octombrie? În acest sens am rugat două persoane (D[om]nii Cristeller și Bedițeanu) care merg la Sinaia și care s-au oferit să-mi aducă, în perfectă stare manuscrisul. Cred că primul a și fost să vă vadă. Iertați-mi vă rog graba cu care îmi permit să vă rog acest lucru, dar timpul este destul de scurt. Vă închipuiți cu câtă bucurie aș fi venit personal Dinu Lipatti la Sinaia88 să vă văd, dar mi-a fost imposibil până acum. Sper totuși să vă prezint respectele mele după 10 August când avem la București un concert pentru răniți și familiile celor căzuți. Îmi închipui că doamna Enescu se simte mult mai bine în liniștea de la Sinaia. Vă rog să-i transmiteți respectuoasele mele omagii. În speranța de a vă revedea cât mai curând, vă rog să primiți expresiunea profundei și devotatei recunoștințe ce vă păstrez, al D[umnea]voastră Dinu Lipatti”
Scrisori ale lui Dinu Lipatti către Orchis
[6] Fundățeanca, 17 Septembrie 1934
Stimate Domnule Orchis, Odată cu rândurile D[umnea]v[oa]s[tră] am primit și o scrisoare de la Maestrul Georgescu și mă bucur că programul ales de mine se combină fericit cu celelalte bucăți. În privința repetițiilor am și răspuns Maestrului că voi repeta de câte ori va fi nevoie. Revenindu-mi plăcerea de a discuta și verbal cu D[umnea]v[oa]s[tră] în privința acestui concert simfonic, vin deocamdată cu o rugăminte: aș vrea foarte mult să am un piano convenabil. Îmi place să cred că vechiul Neustein ce aveați mai demult, a făcut loc altuia mai puțin uzat decât primul. În speranța că-mi veți realiza această legitimă dorință, vă mulțumesc călduros dinainte și vă rog să primiți afectuoasele mele salutări. Dinu Lipatti
88 La Sinaia, George Enescu își construiește, în apropierea Peleșului, o vilă (Vila Luminiș) după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu. Aici revine periodic, găsind liniștea și inspirația atât de necesare creației artistice. În anul 1947, marele compozitor donează casa statului român, în scop caritabil, spre a fi folosită de artiști pentru creație și odihnă.(vezi http://www.georgeenescu.ro) www.memoriaoltului.ro 48 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
[7] Paris, 28 iunie 1937 Stimate Domnule Orchis, Am primit scrisoarea D[umnea]v[oa]s[tră] din 15 iunie adresată mie, precum și cea pentru Lola Bobescu. Eu între timp am răspuns invitației Maestrului Georgescu, la adresa din strada Latină. Regret foarte mult că nu pot veni la București pentru data de 7 octombrie, pot însă participa la unul din concertele lunei Decembrie (în ianuarie fiind în Italia). După cum am scris și Maestrului, pentru această ocazie aș putea executa două concerte de piano: Liszt (mi bemol) și Concertino-ul meu în stil clasic sau Concertul în sol major de Ravel. În privința cachet- ului, dat fiind c-ar fi să fac Dinu Lipatti într-un grup de prieteni călătoria special pentru acest concert îmi permit să vă cer 30 000 lei . V-aș fi extrem de recunoscător dacă ați binevoi a- mi răspunde ce hotărâre s-a luat în privința aceasta, pentru a-mi putea aranja și eu programul. Primiți, vă rog, distinsele mele salutări. Dinu Lipatti
[8] Fundățeanca, 9 septembrie 1936 Stimate Domnule Orchis, Aflând prin tata de propunerea ce mi-ați făcut de a cânta în seara de 12 Noiembrie sub bagheta Maestrului Georgescu89, mă grăbesc să vă răspund și să vă comunic totodată și programul. Voi cânta Capriccio de Strawinsky și Concertul în re minor de Mozart. La niciunul din ele nu am materialul de orchestră. Capriccio de Strawinsky este editat în ediția rusă. La Paris are adresa următoare, dacă nu mă înșel: 22, rue d’Anjou (8-ème). În orice caz, D[umnea]v[oa]s[tră] trebuie să știți mai bine decât mine de unde să-l Dinu Lipatti într-un grup de prieteni procurați și în ce fel să procedați. În speranța că voi primi din partea D[umnea]v[oa]stră câteva rânduri vă mulțumesc d’înainte și vă rog să credeți în expresia sentimentelor mele cele mai sincere. Dinu Lipatti
P.S. Uitasem să vă spun că la Concertul de Mozart voi cânta niște Cadențe făcute de mine, v-aș ruga deci să binevoiți a menționa lucrul acesta în programe.”
89 George Georgescu- renumit dirijor român, cunoscut în țară și peste hotare, director al Filarmonicii din București și academician. S-a născut la Sulina în data de 12 septembrie 1887 și a decedat la 1 septembrie 1964. www.memoriaoltului.ro 49 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
[9] Bagnoles, 21 Iulie 1937 Stimate Domnule Orchis, Primesc scrisoarea D[umnea]v[oa]s[tră], care mi-a făcut mare plăcere, și mă grăbesc să vă răspund. Accept atât condițiile cât și epoca, când ar fi să cânt ca solist al Filarmonicei. Cel mai nimerit ar fi să mă plasați în jurul lui 10 Noiembrie. Ideea cu triplul Concert de Beethoven e admirabilă, din păcate însă e imposibil de realizat, deoarece planul Trio-ului nostru a căzut în apă. D[omnu]l Bobescu refuză de-a lăsa pe Lola să cânte cu noi! Aceasta ne-a spus-o după ce am organizat câteva concerte în Italia și la Paris! Dacă vreți, rugați pe Maestrul Georgescu să insiste și D[omnia]sa pe lângă D[omnu]l Bobescu, poate reușește să-l convingă. În privința programului meu, tot nu sunt stabilit deoarece sânt curios să aflu și părerea Maestrului. Eu am propus: Liszt (mi bemol), Ravel (sol major) și Concertino-ul meu, din care ar fi fost să aleg două. În orice caz, pe acest capitol vă voi scrie în curând. Sper că lui Janigro90 îi veți da tot 20 000 lei, ca și mie. Mulțumindu-vă mult, vă rog să primiți din parte-mi cele mai distinse și Mâinile lui Dinu Lipatti (1941) afectuoase sentimente. Dinu Lipatti
[10] Bagnoles de l’Orne, 7 August 1937 Stimate Domnule Orchis, Îmi pare grozav de rău că lucrurile au luat această întorsătură și că pro[i]ectele ce-am făcut cu privire la concertele din București, sânt cu totul schimbate. După cum v-am scris de la început, eu nu pot cânta două concerte în Octombrie, ci de abia în Noiembrie, neavând timp destul pentru a le pune la punct. Propusesem Liszt și Concertino-ul meu deoarce acesta din urmă nu ar fi necesitat prea mult lucru. Ravel ar fi fost în locul Concertului de Liszt, iar nu împreună cu acesta. Deunăzi primesc o scrisoare de la D[omnu]l Director Administrativ în care-mi anunță acelaș[i] lucru ca și D[umnea]v [oa]s[tră], scrisoare la care am răspuns că voi veni pentru 4 Noiembrie. Acum că Janigro sosește la București de abia în Februarie, nu mai pot cânta nici cu el. Îmi dau seama că nici pentru D[umnea]v[oa]s[tră] nu e deloc plăcut să tot schimbați datele concertelor, de aceea iată ce vă propun: sosesc pentru 21 Octombrie, dar numai cu Concertul de Liszt în mi bemol. Cu Lola Bobescu, după cele ce mi-a făcut, nu mai sânt în relații atât de strânse. I-am trimis cartea poștală ce-am primit de la D[umnea]v[oa]s[tră].[…]
90 Antonio Janigro- muzician italian, născut la 21 ianuarie 1918, decedat la 1 mai 1989; www.memoriaoltului.ro 50 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR În așteptarea unui răspuns ce-l doresc favorabil, vă rog să primiți Domnule Orchis, sentimentele mele cele mai distinse. Dinu Lipatti”
[11] 11 Decembrie 1937 Dragă Domnule Orchis, Iartă-mă dacă te deranjez și acasă la D[umnea]ta, dar mi- a fost imposibil să-ți telefonez la Fundații, conform promisiunei, și de aceea îmi permit să te întreb ce s-a aranjat pentru biletele pe care te- am rugat să-mi procuri la concertul Casals91, pentru mine și D[omnișoa]ra Dinu Lipatti în timpul unui concert Deleanu. Mulțumindu-ți foarte mult d’inainte, te rog să crezi în sentimentele mele cele mai distinse. Al D[umi]tale Dinu Lipatti” ,,Paris, le 21 Mai 1938
[12] Stimate Domnule Orchis, Cu ocazia concertului ce-am dat împreună de curând la Cercle Interallié, am revăzut pe Antonio Janigro ce s-a întors entuziasmat de România, de Români și mai cu seamă de frumoasa primire ce-a avut la București. Mi-a vorbit de o propunere ce i-ai făcut la despărțire, manifestând dorința de-a În camera de studiu
91 Pablo Casals (1875-1973) , renumit violoncelist și dirijor catalan www.memoriaoltului.ro 51 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ne angaja pe amândoi, în afară de concertele cu orchestră, pentru două ședințe de sonate. Din fericire, Janigro va putea sta trei săptămâni la Paris, în luna Iunie, timp în care vom lucra împreună sonate. El actualmente este la Geneva, pentru două zile și m-a rugat pe mine să-ți comunic că va putea cânta cu Filarmonica în seara de 3 Noiembrie. Eu am promis Maestrului Georgescu să cânt la primul concert, astfel luna Octombrie voi fi în București. Seara de sonate am putea-o da înainte de 3 Noiembrie, mai precis: în ultimele zile ale lui Octombrie. Două concerte de Sonate însă, găsesc că e prea mult, mai cu seamă că eu mai am și o propunere de recital pentru București. În orice caz te rog mult să-mi răspunzi când va fi primul concert al Filarmonicei. Te rog mult deasemeni să-mi scrii dacă a mai fost executat Concertul pentru piano de Stravinski în vreunul din concertele Filarmonicei? Mulțumindu-ți anticipat, te rog să crezi, Ana Lipatti şi fratele său Ion Racoviceanu, împreună cu stimate Domnule Orchis, în Dinu, în curtea casei din Slatina- 29 iulie 1928 expresiunea sentimentelor mele de sinceră afecțiune. Al D[umi]tale Dinu Lipatti
[13] Paris, 4 Iulie 1938 Dragă Domnule Orchis, Am fost și eu extrem de întristat și renunț la concertul de deschidere, mai cu seamă că promisesem Maestrului că voi veni cu siguranță. Nici n-am îndrăznit până în momentul de față să-i adresez o scrisoare, în urma subitei schimbări ce mă împiedică să vin la București. Îți mulțumesc că m-ai înștiințat; voi transmite dorința D[umi]tale D[omnișoa]rei Bobescu[…]. Cred că va fi încântată să poată lua parte la primul concert al Filarmonicei. Mâine voi vedea pe D[oam]na Ginisty- Brisson, protectoarea ei, căreia îi voi transmite scrisoarea D[umi]tale. În speranța că voi avea pe viitor mai mult noroc în ce privește sosirea mea în țară, rămân cu cele mai alese sentimente, al D[umi]tale Dinu Lipatti
[14] Paris, 30 Mai 1939 Stimate Domnule Orchis, N-am mai avut, de foarte multă vreme, nicio știre de la Maestrul Georgescu. Aflasem că trebuia să dirijeze două concerte în America, dar mai mult nu știu. Dacă nu vă deranjează, aș fi încântat să vă citesc și să mai aflu noutăți artistice din țară. Zilele acestea am revăzut pe prietenul meu Janigro, acablat de lovitura ce-a suferit prin moartea tatălui său. Mi-a povestit cât de rău i-a părut, cu atât mai mult c-a fost obligat www.memoriaoltului.ro 52 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR să decomandeze concertele sale din România. Aș fi dezolat la rându-mi dacă această tristă chestie ar putea avea repercusiuni defavorabile în activitatea sa de virtuoz în viitoarele sale concerte la Filarmonică. Ce manifestațiuni muzicale ați mai avut anul acesta? Aici avem mereu concerte interesante. Mă bucur mult să vă revăd în curând. În așteptare de noutăți, vă rog să primiți expresiunea sentimentelor mele cele mai afectuoase. Dinu Lipatti
[15] Geneva, 21 mai 1946 Dragă Domnule Orchis, Într-adevăr, scrisoarea Dumitale m-a mirat mult, venind din Zurich, și m-a bucurat de-asemeni prin veștile bune ce-mi dai. D[omnu]l Gagnebin, căruia am pledat călduros cauza quartetului București lăsându-i și o însemnare în acest sens, nu poate face din păcate nicio excepție pe acest tărâm deoarece a refuzat nenumărați concurenți în situație similară și statutele Concursului din Geneva sunt astfel întocmite încât la cea mai mică abatere de la litera scrisă, comitetul poate fi tradus în justiție iar concursul declarat nul. D[omnu]l Gagnebin, însă, s-a oferit să sprijine prezentarea quartetului la Geneva, căutând a obține o emisiune radiofonică cu public la Radio-Genève (Sottens) . În cazul când quartetul vrea cu orice preț să se prezinte la Concurs, nu rămâne decât soluția de a înlocui pe membrul quartetului ce depășește limita de vârstă. Adolphe Henn, 4 Rue de Hesse Genève, care este impresarul meu și căruia am prezentat dorința Dumitale de a lua contact cu el pentru schimburi de artiști, îți va scrie în acest sens, fiind dispus totodată să organizeze eventualele concerte de prezentare pentru quartetul București și alți artiști români ce pot veni în Elveția. În ce mă privește, în măsura posibilităților mele, stau la dispoziție bucuros pentru a realiza o prezentare artistică a românilor ce merită să treacă hotarele noastre. Anul acesta am avut numai în Elveția 25 de concerte, iar toamna viitoare sunt angajat în toate țările accesibile de aici. La Conservator, unde am clasa de virtuositate, sunt zilnic, unde lupt a scoate maximum din cei 15 elevi ce vin din toate colțurile Elveției. Înstrăinarea de care vorbești nu poate avea loc sub nicio formă deoarece fiecare succes personal reprezintă pentru mine un succes național. M-aș bucura să-mi dai vești de la București cu toate detaliile asupra prietenilor comuni pe care te rog să-i saluți din parte-mi.
Casa Racoviceanu de la Slatina, într-o altă ipostază
www.memoriaoltului.ro 53 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Un jurnal necunoscut al Eufrosinei Poroineanu (1899)
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu
Despre Eufrosina Poroineanu (1845-1902), fiica lui Sache Poroineanu şi a Elenei (Jianu) şi sora lui Constantin Poroineanu se ştie că a fost o persoană cultă. Cunoscătoare a limbilor franceză, engleză şi germană, avea înclinaţii către literatură, istorie şi artă, cânta la pian şi din documente rezultă că nu a fost căsătorită. La Cimitirul Bellu se află monumentul funerar al Eufrosinei şi al lui Constantin Poroineanu, realizat de sculptorul italian Raffaello Romanelli (1856-1926), poate cel mai reprezentativ monument din incinta cimitirului, impresionând prin realizarea artistică deosebită: expresivitate, fineţea detaliilor şi mesajul tulburător transmis peste timp. Eufrosina Poroineanu a decedat în anul 1902. În extrasul din registrul pentru morţi pe anul 1902, Nr. 897 al Primăriei ,,Portret de femeie” (Eufrosina Comunei Bucureşti, Oficiul Stării Civile sunt Poroineanu), tablou de Costin Petrescu menţionate următoarele: ,,…Act de morte a aflat la pinacoteca ,,Marius Bunescu” din Caracal D-ei Eufrosina Poroineanu de ani cincizeci şi şapte, menageră, necăsătorită, născută în Târgovişte-Dâmboviţa, fiica decedaţilor Atanasie Poroineanu şi Elena, decedată la cincisprezece current, ora unu antemeridiane, în casa din strada Corabia, nr. 3 suburbia Popa Dârvaşi, colorea Galben. Martori au fost Părintele Marin Tacian de ani patruzeci şi doi de profesie preot din strada Victoriei, Biserica Albă, cunoscut cu decedata şi D. Constantin Pârâianu de ani treizeci şi unu, de profesie funcţionar, din strada Povernei, Nr. 37, cunoscut cu decedata, cari au subscris cu noi acest act după ce li s-au cetit. Cazul morţii s-a constatat de noi prin doctorul verificator D-l. Dudurui, Tuberculosa ganglionară, care a şi liberat certificatul cu Nr. 64. Făcut de noi Dumitru M. Ionescu consilier al comunei Bucuresci şi oficer de stare civilă […]”. În anul 1901, Eufrosina Poroineanu îşi Bustul Eufrosinei Poroineanu, de face testamentul: ,,Testament. Subsemnata Raffaello Romanelli, aflat acum la Eufrosina Poroineanu majoră şi în pinacoteca din Caracal (donat de Primăria Caracal la 4 februarie deplinătatea facultăţilor mele mintale, declar că 1948)... institui legatar universal pe întreaga mea avere www.memoriaoltului.ro 54 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR ce voi lăsa la decesul meu, pe iubitul meu frate Constantin Poroinianu. Făcut astăzi douăzeci şi opt august una mie nouă sute unu în Sinaia. ss Eufrosina Poroineanu”. Cu numai trei ani înainte de a părăsi această lume, Eufrosina scrie un jurnal de călătorie (1899). Descoperit de noi întâmplător în fondul Mihai Bălăianu (pachet VIII, Dosar 180) de la Arhivele Naţionale din Bucureşti în 2014, jurnalul credem că a făcut parte din arhiva profesorului Ilie Constantinescu din Caracal. Deşi în inventar nu se precizează cine este autorul, specificându-se doar ,,Însemnări zilnice asupra unei vizite în Germania. 1899”, referirile dese la Costi, la rude (Tassian, Alexandrina), pasiunea pentru concerte, referirea la sărbătoarea Sf. Eufrosina din 22 septembrie, precum şi identitatea dintre acest scris şi scrisorile Eufrosinei Poroineanu ne îndreptăţesc să credem că ea este autoarea textului ce îl redăm în continuare.
...va fi fost iniţial instalat pe acest rest de coloană aflat la mormântul familiei de la Bellu cu inscripţia ,,Eufrosina Porroinianu + 1902 februarie 15”? (sursa foto: hailabord.ro) 1899 8/30 august. Plecaţi din Ems miercuri 18/30 la ora 10 şi 19 min. Ajunşi la Frankfurt la ora 12 ¾. Gara cea mai frumoasă şi mai mare din Germania: 3 bolţi mari cu câte 6 railuri fiecare. Descinşi la Englisher Hof. Situat pe Rossemarht Place unde se găseşte statuia lui Gutenberg şi alţi 2, fondatorul imprimeriei; frumos grup. Mai departe Piaţa Goethe cu statuia poetului mare de bronz şi a cărui naştere s-a sărbătorit la 15/27 august 150 de ani de la naştere. Miercuri. Seara am fost de am vizitat vestita grădină Palmengarten/ jardin des Palmiers/, unde am ascultat concertul şi am şi prânzit. Acolo am întâlnit pe D-nul, D-na şi D-ra Anghel Dimitrescu. Joi 19/31. Mers la Hamburg, plecat la 11 ore, vizitat Kursaal cu toate saloanele foste alei, parcul, băile Kaiser Wilhelm, sursele Elisabetha/cele mai importante […] prânzit la Hotelul Vier Jahreszeiten […] pe Luisenstrasse nu departe de gară. Fost la Eggers. Luat ceaiul împreună pe terasa Kursaalului şi pe urmă plecat la Frankfurt cu trenul de 6 ore. Mers de-a dreptul la Teatru /operă/, unde se juca Bajazzo de Leoncavallo, un balet şi Cavaleria rusticană-bine jucate […] supat la Frankfurterhof. Vineri 20/7. Venit familia Eggers la Frankfurt şi am mers cu toţii a prânzi la Palmengarten. De acolo plecaţi la orele 4 ½ . Venit la hotel şi la orele 5 şi 22 min. plecaţi la Heidelberg, prin Darmstad, unde am ajuns pe la orele 7,10 minute. Descinşi la Hotel de l ` Europe. Mâncat la hotel. Seara mers Stadgarten, în faţa hotelului. Sâmbătă 21. Fost cu trăsura a vizita le Chateau-Schloss […] şi apoi cu funicularul […] Dejunat hotel, apoi fost universitate clădită la 1399. Nimic interesant decât carcerele elevilor. Când se pedepsesc, se închid în odăi goale numai cu pat şi în acest timp pentru a nu se plictisi îşi fac portretele pe zid cu lumânarea şi-şi pun fotografiile pe uşă. Am mai fost o dată la Schloss cu funicularul. Prânzit la hotel. Vizitat crematoriul cimitir. www.memoriaoltului.ro 55 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Duminică 22. Plecaţi pentru Baden-Baden cu acceleratul la orele 8,44, trecut prin Darmstadt, Bruchsal, Karlsruhe şi la Oos ne-am dat jos şi am luat alt tren spre Baden- Baden, unde am ajuns la 10 ¾ ore. Timp frumos. Impresia ne-a fost foarte bună, localitatea fiind dintre cele mai frumoase. Am mers la Hotel Stephanie. Negăsind odăi, am fost la Hotel Minerva. N-am găsit odăi. Pe urmă am venit la hotel d Engletaire, unde am găsit două odăi. Ne-am plimbat prin parc, întâlnit Cucu cu d-ra, popa românesc de la capela Stourdza, Alecsandru Poliss, d-na Niculescu cu doi fii. Prânzit la hotelul nostru, plimbat în parc şi seara fost la parc şi la conversation salon, unde cânta muzica, lume multă, ecleraj splendid. Luni 23. Fost dimineaţă şi am vizitat Capela Stourza, frumoasă şi bine situată pe muntele Michallsberg. Prânzit hotel Stephanie, pe urmă luat trăsura şi mers la Neuschloss, castelul de reşedinţă al Marelui Duce. Nimic extraordinar. Pe urmă mers la Altschloss, ruine cu vedere frumoasă pe valea Rinului. De aici, prin păduri de brazi şi livezi încântătoare la Ebernsteibourg, unde ne-am urcat pe jos 10 minute până la ruine şi apoi la Favorita, fost Chateau de Plaisona, castel frumos copiat după Versailles cu o poziţie frumoasă şi ne-am întors în Baden la orele 8 seara. Am supat la hotel . Noaptea Costi a avut dureri mari la umeri din care cauză a suferit toată noaptea. Marţi 24. Costi bolnav de durere la umăr. N-a dormit toată noaptea. Venit d-rul a-l vedea şi i-a orânduit o unsoare şi nişte prafuri a lua unul imediat şi altul seara. Ziua stat acasă prânzit şi supat acasă. Miercuri. Costi mai bine, venit d-rul a-l vedea. A lua încă praf şi a se fricţiona; prânzit la hotel foarte bine. După masă fost pe jos a vizita băile Frederichsbad, extrordinar de frumoase, fel de fel de bazinuri calde, reci, gimnastică, piscină, duş, etc. Pe urmă în trăsură la Biserica rusească şi prin aleea Lichtenthaler, supat acasă, ieşit puţin seara la parc unde cânta muzica militară, fiind un regiment în Baden care mergea la manevre. Joi. Costi tot aşa, noaptea a transpirat mult şi a avut apoi frisoane. A venit d-rul şi i-a repetat prafurile şi unsoarea. Dejunat acasă. După masă fost la Cucu, supat acasă şi mers puţin parc ascultat muzică. Vineri. Costi mai bine, n-a mai venit Doctorul, deorece a plecat la Constance. Înainte de masă vizitat Conversationsalon, sălile toate splendide, mai ales 4 săli în stil Louis XIII, Louis XIV, Louis XV, şi Louis XVI, picturi, poleieli, etc. De o bogăţie rară. Prânzit acasă, trimis felicitaţii pentru St. Alexandru, plimbat puţin pe jos, supat acasă. Seara fost la parc unde era mare foc de artificii, fiind naşterea Marelui Duce. Artificii foarte frumoase. Am întâlnit pe Cucu cu D-ra Cucu cu care am avut conversaţie. Necrologul Eufrosinei Poroineanu apărut în Epoca www.memoriaoltului.ro 56 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Sâmbătă. La ora 9:55 minute dimineaţa am plecat din Baden-Baden, prin Offenbourg, Freiburg, Basel, Zurich/stat o oră aici/, la 5-25 plecaţi Ragatz, ajunşi la ora 8 şi jum. seara. Descinşi Hotel Quellenhof. Provizoriu stat la etajul al III-lea 121-120, pe urmă mutaţi la 80-81 la etajul al doilea. Găsit timp foarte urât, ploaie continuă şi frig. Joi la 2/14 a plecat Regina cu mumă-sa Prinţesa de Wied şi frate-său, Pinţul de Wied, acompaniată de d-na Bally şi D. Mavrogheni şi Bengescu la Munich pentru a urma un tratament, fiind bolnavă. Regele a plecat joi la 9/21 împreună cu prinţesa Josephina de Hohenzollern, muma sa, alteţa regală Contesa de Flandra, sora Fragment de jurnal... sa, prinţul Frederich de Hohenzollern şi prinţesa Louisa de Hohenzollern nevasta sa şi cu suitele lor la castelul Wienburg lânga Reinech pentru a petrece câtva timp împreună. Miercuri la 8,20 am prânzit la Hermitage, fiind invitaţi Costică şi eu de către Regele, unde erau Contesa de Flandra, prinţul şi prinţesa Frederich de Hohenzolern, damele de onoare ale contesei de Flandra, contesa Van der Bruch, M-ele Blucher, demoaselă de onoare a prinţesei mamă, precum şi generalul Schilgen şi doctorul Schwartz. Am stat la Ragatz până la 23, joi când am plecat la Zurich, unde am petrecut şi celebrat pe sfânta Eufrosina. Sâmbătă fiind numai noi singuri în ajun am fost la Operă. Se juca Carmen destul de bine. Teatrul frumos tocmai ca cel de la Viena numit Volkstheater, făcut chiar de acelaşi arhitect Duminică 26 sept. Am luat vaporul fiind timpul frumos şi am fost de am vizitat Rapperswile, unde se află un bogat muzeu polonez, fondat de contele Plater cu concursul mai multor emigranţi. Fondatorul şi soţia lui sunt îngropaţi acolo. Luni 27. La orele 1,20 am plecat din Munich cu rapidul la Territet, prin Berna, Freibourg […] unde am schimbat trenul spre Vevey, Montreux la Territet unde am descins la Grand Hotel des Alpes. Ocupat odăile Nr. 17, 18 şi 19, ocupate până în ajun de domnul şi doamna Felix Faure soţia şi fiica decedatului preşedinte al ...şi fragment dintr-o scrisoare cu semnătura autoarei. Se observă aceeaşi caligrafie www.memoriaoltului.ro 57 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Republicii Franceza, Felix Faure. Marţi 28. Fost la Vevey cu Costi şi mers cu electricul. Vizitat Grand Hotel de Vevey, plimbat prin oraş . Lângă debarcadere Vevey Marche se vede o inscripţie a la clef, unde a stat Jean Jaques Rousseau, apoi am luat vaporul la Vevey marche şi ne-am întors la Territet distanţa 40 minute. Timpul splendid, cald şi soare de mai. Miercuri 29/11. Fost cu vaporul a face le haut Lac, plecaţi din Territet la 3 ore şi 34 m. Trecut Chillon, Villneuve, Hotel Byron Bouveret , St. Gingolf, Vevey, Clarens, Montreux, Territet 5-50 /2 ore/. Timp frumos, muzică pe vapor. Joi 30/12. Timp urât. Fost eu cu [… ] la Kursaal unde era concert simfonic şi un pianist Henri Danvers, lume multă. Am jucat Petit chevaux şi am pierdut 7 lei. Vineri 1/13. Timp urât. Fost pe jos până la Clarens- întorşi cu electricul. Sâmbătă 2 oct. Timp frumos. Fost cu trăsura la Aigle des bains 1 ½ oră, vizitat Grand Hotel pe Fragment de jurnal... dinafară, stabiliment de hidro-terapie. Întorşi cu drumul de fier, deoarece caii de la trăsură se speriau – ½ oră drum de fier prin Yvorne- Roche-Villeneuve-Chillon-Veytaux-Territet. Duminică 3/15. Timp noros. Plouat toată ziua. Dimineaţa fost cu electricul la Satul Planchos, vizitat Biserica, apoi, pe jos, pe şosea, ne-am întors la Territet. Luni 4/16. Timp noros. Fost până la Chillon pe jos. La 3 ore, fost la Kursaal şi ascultat concertul. Seara soiree dansante Hotel. Marţi 5/17. Plimbat pe jos la Clarens Miercuri. Timp noros. Fost Kursaal. Ascultat muzică, întâlnit Constance Hiott. Seara ...pe pagină cu antet Concert Hotel, M-me Nadine et Delfine/imitator Sarah Bernhardt/ Joi. Timp noros. Fost Lausanne cu vaporul. Vizitat Cathedrala de la anul 1000. Făcut plimbarea prin oraş cu trenul /tour de la ville/ şi veniţi la gară pentru a lua drumul de fier. Întorşi la Territet la 6 ore 20m. Vineri. Timp frumos. La orele 10 şi 12 m., am luat funicularul şi am mers la Rocher de Naye – 2045 m înălţime; îndată ce am sosit toată ceaţa s-a lăsat jos pe lac şi un soare cald şi strălucitor cu un cer azuriu s-a arătat privirii noastre. Spectacolul era grandios, o frumuseţe de nedescris iar sus la vârful lui Rochers de Naye, am avut o panoramă ce nu se poate descrie: am văzut Mont-Blancs, Jungfrau acoperiţi de zăpadă şi alţi munţi. Am dejunat la Rochers de Naye, admirabil, şi la ora 1-26 m. coborât la Caux, înălţimea 1045 m: foarte frumos, o altă panoramă! Hotelul luxos şi frumos. Am vizitat apartamentul ocupat de nenorocita Împărăteasă Elisabeta, când, plecând de la Caux la Geneva, în www.memoriaoltului.ro 58 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR plimbare a fost asasinată de un mizerabil în momentul în care voia să se urce în vapor pentru a se întoarce seara la Caux. Caux-staţiune şi de iarnă. Încântător, splendid. La 5-36 m. am descins la Sion şi apoi la Territet, unde am ajuns la 6,20 m. Sâmbătă 9/21. Timp frumos. Seara fost la Sion cu funicularul. De acolo pe jos prin le port de Pierre, Sonziers şi Chernex la Montreux 2 ½ ore. Timp admirabil soare şi cald. Duminică 10/22. Timp frumos, soare. Am fost cu vaporul pe un soare încântător la Ouchy – Laussane. Plecaţi la 2 -32 prin Multe dintre obiectivele turistice evocate în jurnal există şi azi Montreux – Clarens - Vevey- St. Saphorin – Lutry şi Pully. Ajunşi la Ouchy la 3-30. Luat electricul şi urcat la Lausanne, apoi cu un alt electric făcut turul oraşului, pe urmă am luat trăsura şi am venit jos la Hotelul Beau Rivage, unde am luat cafea cu lapte, ne-am plimbat prin parc, foarte bine întreţinut, copaci mari şi frumoşi şi pe urmă am mers la debarcader, unde când eram a ne urca în vapor am întâlnit pe Iancu Cantacuzino cu fiica sa Geta şi cu băiatul, care veneau de la Geneva. Întorşi cu vaporul la Territet la orele 6:51. Petrecut o zi admirabilă, lacul fiind foarte calm şi azuriu, iar seara toate luminile reflectându-se în apă produceau un efect încântător. Luni 11/23. Timp frumos, soare. Mers pe jos în pădurea Chillon până la Champ Bab. Pădure frumoasă de castani, urcat 600 m şi întorşi la Territet 2 ½ ore. Marţi. Timp frumos şi soare. Costi răcit, tuse şi zgârâieturi în gât. Am stat dimineaţă pe terasă. După dejun, am fost la Gramont a-l vedea. Era şi fiica sa D-na Constance Hott. Castelul Chillon Miercuri 13/25. Timp frumos, soare. Ne-am plimbat puţin pe jos /Costi indispus/. Joi 14/26. Timp frumos, soare/Costi tot cam indispus/. Amânat plecarea pe Vineri. Plimbat puţin pe jos cu m-me Fost Kursaal, concert simfonic/foarte frumos/. www.memoriaoltului.ro 59 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Vineri 15/27. La orele 10 şi 22 de minute plecaţi cu expresul la Zurich, schimbat trenul la Lausanne. Timpul foarte frumos. Ajunşi la Zurich la 4 ore şi 30 minute. Descinşi la Baur-au- Lac. Stat sâmbătă 16/28. Timp frumos. Vizitat noul Hotel Dolder pe Zurichbeg, foarte frumos şi elegant. Dejunat la Café Metropole. Plimbat cu trăsura la Belvoir şi pe cheiuri. Dar la etajul al III-lea [avem camerele] 155-156 în Capela ortodoxa română Sfântul Arhanghel Mihail faţă. Vedere pe lac. Duminică 17/29. Plecaţi din Zurich cu expresul de Paris la orele 10 ½ . Timp urât. Voiajul agreabil, fiind şi o doamnă româncă, Doamna Mareş din Mizil. Ajunşi la Viena luni dimineaţa 18/30 dimineaţa la orele 7 ½ . Acilea, multă ceaţă dimineaţa, mai târziu a dispărut. Plimbat puţin prin oraş cu trăsura. Foarte osteniţi. Marţi 19. Timp frumos. Făcut târguieli cu Costa. Miercuri 20. Costi cu Costa fost [ la] Tasian dimineaţă. După prânz, fost Prater, foarte multă lume. Costi cu mine, seara, am fost la Operă. Eu cam indispusă. Joi 21. Timp frumos. Costi a fost cu Costa la Tasian. L-au văzut amândoi, mult bine. După prânz, târguieli. Am întâlnit la cofetăria Gerstner pe Smaranda Lahovary. Vineri 22. Plecaţi din Viena la ora 9 şi 10 m. prin Pesta la Bucureşti. Voiajul s-a petrecut bine şi cu ajutorul Domnului, am ajuns sănătoşi la Bucureşti, sâmbătă 23 oct. la orele 11 şi 58 m. La Chitila a venit Ricman de ne-a primit şi la gară erau rude şi prieteni. Am dejunat la Alecsandrina şi am prânzit la vecinii D-ra şi M-eme Stoicescu.
www.memoriaoltului.ro 60 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR O CTITORIE A BOIERILOR BUZEȘTI: MĂNĂSTIREA DOBRUȘA (IV)
Prof. Dr. Ștefan GRIGORESCU Către mijlocul secolului al XVII-lea, lipsită de protecția marilor boieri Buzești, Mănăstirea Dobrușa a fost hărțuită în mai multe rânduri, de către boierii și moșnenii din vecinătăți, care i-au luat ori au încercat să îi ia ,,cu sila” moșiile. A trebuit ca stareții mănăstirii să ceară cărți domnești de întărire sau chiar să ajungă la judecata domniei. Un hrisov al lui Matei-Vodă Basarab, datat greșit ,,leatul 7182 (1674)”, sigur dinainte de 1653, a întărit mănăstirii moșiile Hotărani, Poenile Mamului și Brăești, pe care unii și alții pretindeau că le cumpăraseră de la diferiți boieri. Hrisovul menționa: ,,Din mila lui Dumnezeu, Io Matei Basarab Voevod și domn, dă domnia mea, cu voia domniei mele, tuturor călugărilor câți locuesc în sfânta mânăstire Dubrușa, ca să fie volnici cu această carte a domniei mele de să aibă a opri pre tot omul de la satul Hotărani și Poenile Mamului și de la satul Brăești, pentru că au fost ale sfintei mănăstiri Dubrușei de moșie, iar carele le-au cumpărat aceste moșii ce scriu mai sus, acela să-și caute banii la cine i-au dat și la cine i-au vândut acele moșii, cu acela să aibă treabă, să-și ia banii de la acela, iar cu moșiile sfintei mănăstiri să n-aibă treabă, să-și ia banii de la acela, iar cu moșiile Mănăstirea Dobruşa: sfintei mănăstiri să n-aibă niminea nici o treabă cu Iconostasul ele, că nu e volnic niminea nici a le vinde, nici a le cumpăra, ci să aibă treabă sfânta mănăstire Dubrușa cu ele a le ținerea, cum le-au ținut și mai dinainte vreame, pentru că așa am judecat domnia mea. Io Matei Basarab Voevod. Aprilie 26. Leat 7182”.31 La 21 mai 1659, voievodul Mihnea al III-lea a dat și el un hrisov de întărire egumenului Paisie al Dobrușei, pentru recuperarea moșiilor Fumureni, Poenile Mamului și Brăești, pe care unii boieri și moșneni le cumpăraseră ilegal de la urmași ai boierilor Bengești și continuau să le țină, încălcând porunca domnească. Cartea domnească menționa: ,,Cu mila lui Dumnezeu, Io Mihnea Radul Voevod și domn. Dat-am domnia mea cu voia domniei mele sfintei mănăstiri ce să chiamă Dobrușa și părintelui egumenului Paisie și tuturor călugărilor, ca să fie volnici, cu voia domniei mele, de să aibă a oprire pre tot Oltul, dupre moșiea ce să chiamă Fumureni și Poenile Mamului și de la satul Brăești, pentru că au fost de moștenire al sfintei mănăstiri Dobrușa, iar cari le vor fi cumpărat aceste moșii ce scrie mai sus, acela să-și caute banii, să-și ia de la cine i-au dat și i-au vândut aceste moșii. Cu acela să aibă treabă, pentru că nu este niminea volnic a vinde sau a cumpăra moșiile mănăstirii, ci să aibă a-și ținea sfânta mănăstire moșiile cu
31 T.G.Bulat, Din actele mănăstirii Dobrușa (Vâlcea), 1659-1751, în ,,Revista Istorică”, anul XII, N-le 7-9, Iulie- Septembrie 1926, p.252, doc.III. www.memoriaoltului.ro 61 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR bună pace, cum le-au ținut și mai dinainte vreme, precum scrie și cartea răposatului Matei-Vodă”32. La anul 1675, evoluția Mănăstirii Dobrușa a cunoscut un moment de răscruce, odată cu închinarea sa ca metoh al Episcopiei Râmnicului. Urmașii ctitorilor, considerând că starea lor nu le mai permitea protejarea și îngrijirea așezământului de la Dobrușa, precum și a moșiilor mănăstirii, au decis trecerea acesteia sub directa grijă a Episcopiei, întocmind și cărți de închinare. Primul și cel mai important a fost întocmit de boierii Buzești, prin Caplea, fiica Marei și nepoata lui Preda Buzescu și prin nepoții acesteia, Barbu și Costandin, fiii lui Matei postelnic și nepoții fostului mare ban Radu (II) Buzescu. Cartea de închinare menționa următoarele: ,,Adecă eu, Caplea Buzeasca, fata [greșit, corect ,,nepoata”-n.n.] Predii banului Buzescu, dinpreună cu nepoții mei, anume Barbul i Costandin, scriem și mărturisim cu acest al nostru zapis, ca să fie de mare credință și de bună mărturie la Sfânta Episcopie [a] Râmnicului, unde iaste hramul sfântului și de cinste făcător Nicolae de la Mir[a] Lichiei și la mâna cinstitului și preasfințitului părintelui nostru, Chir Ștefan, Episcopul Râmnicului, ca să să știe, cându au fost acum, în zilele bunului creștin, Mării Sale Domnu nostru Io Duca Voevod, iar eu dimpreună cu nepoții mei, ce sunt mai sus ziși, noi de a noastră bunăvoe am cugetat în inimile noastre pentru Dumnezău și pentru sufletul părinților noștri și al[or] noastre, de am dat și am închinat Sfânta Mânăstire Dobrușa ot sud.Vâlcea, cu toate satele și cu rumânii și cu țiganii și cu alte moșii și cu tot venitul, cât să va afla, să fie toate spre seama Sfintei Episcopii, precum a fost închinat a fi metoh Sfintei Episcopii și de strămoașa noastră, jupâneasa Stanca a Radului ce au fost armaș mare, încă mai dinainte vreame, den zilele răposatului Mihnei Vodă, feciorul lui Alecsandru Vodă, făcut de strămoașa noastră care scrie mai sus. Deci am dat și noi și ne-am scris toate numele părinților noștri și tot neamul nostru și ale noastre, la Sfânta Episcopie, la sfântul pomealnic, ca să ne pomenească la sfântul jertfelnic, la sfânta leturghie. Drept [aceea], am dat și noi scrisoarea noastră la Sfânta Episcopie a Râmnicului, ca să fie Sfânta Mânăstire Dobrușa metoh Sfintei Episcopii, și să oblăduiască toate satele și țiganii și moșiile Sfânta Episcopie, precum am văzut și zapis nou al celorlalți ctitori, într-acest chip la Sfânta Episcopie. Și să fie Sfintei Episcopii de ajutor și de întărire, iar neamului nostru și părinților răposaților noștri și noao pomenire în veaci. Și încă am întărit aciastă scrisoare a noastră și cu mare blestem, în urma petrecaniei noastre, Mănăstirea Dobruşa. Inscripţii din 1691 şi 1741, la ancadramentul unei ferestre care s-ar ispiti a strica și călca aciastă scrisoare a nostră de la Sfânta Episcopie, au din feciorii noștri, au din nepoții noștri, au din neamul nostru, au dintr-alt neam, unii ca aceia să fie procleți și afurisiți și de trei ori anatema de Domnu nostru I[isu]s H[risto]s și de 318 părinți de la Nicheia și să
32 Ibidem, p.250-251, doc.I. www.memoriaoltului.ro 62 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR aibă lăcașul lor cu Iuda, vânzătorul lui H[risto]s și odihna lui să fie Tartorul cel înghețat și în Gheena cea fierbinte în veaci, amin. Eu, jupâneasa Caplea, nepoata Predii banul Buzescu ot Cepturoaia”33. Pe de altă parte, Episcopia Râmnicului a solicitat carte de închinare și din partea urmașilor boierilor Bengești, primii ctitori ai Dobrușei. Astfel, la 4 mai 1675, jupâneasa Anca, ce ,,a fost soție dumnealui răposatului Hamza cliuc[erul] ot Belciu, împreună cu gineri-său Calotă și cu featele Stanca ... și cumnată-sa Cârsina”, au dat act de închinare a Mănăstirii Dobrușa către Episcopia Râmnicului, la mâna Episcopului Ștefan.34 La 25 iulie 1675 și boierii din Dâlga Vâlcei, de asemenea descendenți din neamul Bengeștilor, au dat la mâna Episcopului Ștefan, prin ,,Bogoslav călugărul, care s-au chiemat mai înainte Barbul comisul ot Dâlga” și feciorul său Tănase, act de închinare a Dobrușei.35 Boierii Buzești au fost socotiți ctitorii și sprijinitorii cei mai de seamă ai Mănăstirii Dobrușa, consemnați ca atare în Pomelnicul mănăstirii, care îi amintește astfel: ,,Preda, Cătălina, Mara, Radu, Preda, Mariea, Stroe, Sima, Nicola, Vlădae, Elena, Matei, Radul, Preda, Caplea, Chera, Iudita [?], Matei, Manea, Rada, Elisafta monahia, Badea, Elena, Ghemin [?], Ilinca”36. Pe de altă parte, pentru donațiile lor și pentru că au închinat Mănăstirea Dobrușa ca metoh Episcopiei Râmnicului, boierii Buzești au fost trecuți și în Pomelnicul Episcopiei, care menționează: ,,Pomelnicul boerilor Buzești, care au dat satul Cioroiul ot sud Dolju și satul Drăgășani, satul Orleșci și țigani. Și au închinat monastirea Dobrușea metoc Sfintei Episcopii, cu toate moșiile și cu țigani. Numele scrise în Pomelnic: Preda ban, Cătălina (soție), Mara (noră), Radul clucer, Preda (soție), Mariea (noră), Nicola (fiu), Stroe stolnic, Sima (soție), Vlădaea ot Drăgășani, Elena, Matei”37. Cu închinarea din anul 1675 și sfârșitul legăturilor neamului Buzeștilor cu Mănăstirea Dobrușa, s-a încheiat o epocă din trecutul acestei mănăstiri. În secolele următoare, așezământul s-a numărat între numeroasele așezăminte ale Episcopiei Râmnicului. Hrisoavele vremii arată iarăși încercările unor boieri și moșneni din vecinătăți de a călca sau lua cu totul moșiile Dobrușei. Inscripţie din 1709-1710
33 Maior Gh.S.Buzescu, Reconstituiri istorice, p.50-51, doc. 64. 34 Teodor Bălășel, Un manuscris din 1777, în loc.cit., p.221. Pe la anul 1620, unul dintre boierii Bengești s-a stabilit în satul Belcin (Belciu, Velcin) și prin el a apărut o altă ramură a neamului Bengeștilor. Vezi Ștefan D.Grecianu, Genealogiile documentate ale familiilor boierești, Vol.II. Tipografia ,,Cooperativa”, București, 1916, p. 420-421. 35 Teodor Bălășel, Un manuscris din 1777, în loc.cit., p.221. 36 Ibidem, p.217. Se observă că alături de Radu și de familiile fraților lui, Stroe și Preda, nu era menționată și jupâneasa Stanca, prima lui soție și cea prin care Dobrușa a devenit așezământ și al familiei Buzeștilor. Ea trebuie însă să fie una dintre jupânesele cu numele de Stanca, menționate în același Pomelnic la neamul boierilor Bengești, sub precizarea:,,Aici se pomenesc boiarii ctitori”. Vezi Idem. 37 Vezi Preot Marin Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici din România, III, p.17. Se observă încă o dată că jupâneasa Stanca, cea care adusese Dobrușa, nu era menționată alături de Radu clucer, în Pomelnic. www.memoriaoltului.ro 63 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Teatrul nostru. Contribuţii la istoricul Teatrului Naţional din Caracal (VIII)
Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu, Dumitru Botar
1929 La 10 ianuarie 1929 era anunţat un concert de violină: ,,La Teatrul Naţional din Caracal, în seara zilei de 10 ianuarie, orele 9, maestrul Ioan Barbu, autorul imnului M.S. Regelui Mihai I, va da un mare concert de violină. Preţuri populare”.92 La 16 februarie acelaşi an a avut loc pe scena Teatrului Naţional din oraş ,,un mare bal cu tombolă” organizat de subofiţerii pensionari din judeţul Romanaţi ,,sub patronajul d-nei şi d-lui colonel M. Marinescu, comandantul Reg. 19 Infanterie. Scopul acestei festivităţi este ajutorarea pensionarilor militari lipsiţi de mijloace”93. Ştirea din ziar urmează alteia referitoare la moartea bătrânului Toma Hagi-Chirea de 90 de ani ,,fruntaş al oraşului […] eminamente cinstit, de o hărnicie proverbială, paşnic, blajin, binevoitor cu toată lumea, Toma Hagi-Chirea n-a avut vrăjmaşi în viaţa lui”. Sunt pomeniţi fiii defunctului, toţi cei cinci băieţi luptând în primul război mondial şi înapoindu- se acasă teferi: George Hagi-Chirea (preşedinte de Tribunal), Ilarie (colonel de cavalerie), maiorul de jandarmi Ahil Hagi-Chirea, căpitanul de artilerie Titi Hagi-Chirea şi Jean Hagi- Chirea, contabil la B.N.R. Lor li se mai adăuga şi sora, Eliza Cristescu. Pentru ziua de 2 martie 1929 se anunţa în presă la Teatrul Naţional ,,un bal mascat şi costumat cu tombolă, organizat de un comitet pentru ajutorarea meseriaşilor lipsiţi de mijloace94”. Manifestarea s-a bucurat de patronajul d-nei şi d-lui Nicu Betulescu, primarul oraşului. Un eveniment monden inedit pentru Caracal a avut loc la 3 martie 1929 când a avut loc concursul pentru alegerea celei mai Membrii familiei Hagichirea în 1919 frumoase fete din judeţul Romanaţi95. Concursul (S.J.A.N. Olt) a fost pus la cale de ,,Organizaţia Internaţională din Galveston” (S.U.A.) cu sprijinul revistei ,,Realitatea Ilustrată” din Bucureşti. Relatând despre acest eveniment deosebit, ziarul local96 îşi exprima speranţa că noua ,,Miss România” va fi o romanaţeancă şi face cunoscute condiţiile de participare la concurs. Se pare că selecţia s-a desfăşurat nu la Teatrul Naţional ci în localul Prefecturii. Referindu-se la acelaşi eveniment, ziarul citat97 menţiona că acest concurs ,,n-a fost deloc un fapt banal”, constituindu-se un comitet de opt membri ,,care să decidă cea mai frumoasă fată
92 Vremea, An. I, nr. 37/ 6 ianuarie 1929, p.3, ,,Informaţii”. 93 Vremea, An. I, nr. 39-40/27 ian. 1929; 94 Vremea, An. I, nr. 44/24 febr. 1929, p. 2; 95Competiţia se organiza pentru prima dată în ţara noastră. Miss România 1929 a fost aleasă Magda Demetrescu, o tânără de 17 ani din Bucureşti. 96 Vremea, An. I, nr. 44/24 febr. 1929; 97 Vremea, An. I, nr. 47/17 martie 1929; www.memoriaoltului.ro 64 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR din judeţ”, din care au făcut parte colonelul Graf, Ilie Constantinescu, C. Predeţeanu, Lili Puricescu, d-na Florica Georgescu (profesoară de caligrafie), dr. Mârtz ş.a. Au fost patru candidate. Un cronicar al acelor vremuri reflecta cu amărăciune la viaţa culturală a ,,oraşului părăsit de muze”, capitala judeţului Romanaţi, făcând referire la piesa ,,Să nu te superi că te-njur” de Kanner, ce se jucase în oraş, fără a da, din păcate, prea multe detalii98: ,,-Dezastru domnilor, curat dezastru. Cât am umblat, câte am auzit, câte am văzut, dar oameni aşa de înapoiaţi ca în oraşul acesta încă nu mi-a fost dat să văd! Aşa exclama sărmanul Kanner plin de amărăciune în seara lui Să nu te superi că te-njur. Am rămas înmărmurit…. Cum se poate să gândească un strain aşa despre noi şi mai ales un artist de talia d-lui Kanner?... Nu!... Nu se poate!... Am vrut să ripostez, am vrut să-l conving de contrariu […] Oraşul nostru e Parnasul parasite de muze […] În timp ce întreaga omenire se mişcă cu paşi gigantici spre strălucitoarea faclă a culturii, noi rămânem în urma ei. Ce vrei să faci? Fiecare eră trebuie să-şi aibă fosila ei. Întocmai ca hârciogul care se trezeşte din somnu-i hibernal pe la mijlocul lui februarie şi care, dacă soarele e ascuns printre nori, şi deci nu-şi vede umbra pe pământ, se culcă iarăşi pentru şase săptămâni , noi ne trezim din când privind spre torţa culturii, zâmbim cu ironie şi iarăşi adormim pentru cine ştie câtă vreme. Hârciogul tot îşi vede umbra odată, odată… dar noi, când oare o vom vedea pe a noastră?...Când?... Avem un teatru părăsit, şi dacă în el vreodată se rătăceşte o rază de lumină, nu tremură decât o clipă pe pereţii goi şi piere spăimântată de întunericul de nepătruns; un glas fermecător ce face să vibreze sufletele, nu-şi aude decât ecoul îndepărtat şi trist. Sub bolta lui, un fâlfâit de aripi negre (aripile pustiului) mai mângâie colbul depus de atâta vreme iar în nopţile cu lună plină cucuvăile-sărmane umbre prevestitoare de furtuni- se îngână şi se drăgostesc pe locuinţa artei adormite în somnul veşniciei. Sărmană artă, sărmane suflete lipsite de cea mai candidă floare. Trezit din morţi, Lavoisier ar exclama cuprins de gânduri: nimic nu se creează, nimic nu se transformă, ci numai Caracalul se pierde în întunericul ignoranţei sale!” Dar pe scena Teatrului Naţional nu au urcat doar actorii. Având o puternică garnizoană, oraşul s-a bucurat dintotdeauna de prezenţa unui numeros şi instruit corp ofiţeresc. Un ciclu de conferinţe deosebit de interesante despre folosirea gazelor asfixiante în război a susţinut lt. Ludovic Tausch după cum se vede în presa locală99: ,,Dl. Lt. Ludovic Tausch a ţinut în ziua de 13 aprilie a.c., în sala Teatrului Naţional o foarte interesantă conferinţă, vorbind despre gazele asfixiante în război. D-sa a arătat importanţa războiului chimic, istoricul armei chimice, şi a explicat clasificarea şi acţiunea diferitelor gaze cunoscute până astăzi. Sâmbătă 20 aprilie va vorbi despre patologia gazelor de luptă, efectele fiziologice şi complicaţiuni de intoxicare. Sâmbătă 27 aprilie va vorbi despre mijloacele de protecţiune colectivă şi individuală, protecţia animalelor, adăposturi, regenerarea aerului etc. Sâmbătă 4 mai va vorbi despre mijloacele de vindecare în cazurile de intoxicare. Subiectele fiind extreme de interesante pentru populaţia oraşelor în special, şi d-nul lt. Tausch făcând studii special în această direcţiune şi expunându-şi conferinţele în mod clar şi atrăgător, sfătuim pe toată lumea să vie pentru a-l asculta”. La 20 aprilie 1929, şi cpt. Dr. Iosif, medic al garnizoanei Caracal ,,a ţinut o foarte interesantă conferinţă în sala Teatrului Comunal din oraş, vorbind despre patologia gazelor asfixiante. Chestiunea e cu atât mai importantă cu cât toată lumea vede, numai noi nu vedem ce preocupare deosebită reprezintă gazele asfixiante pentru popoare. Când ne vor surprinde evenimenbtele nepregătiţi vom acuza oficialitatea dar vom uita că la această
98 ,,Caracalul cultural”, în Vremea, An. I, nr. 47/17 martie 1929, p.1. 99 Vremea, An. I, nr. 52/21 aprilie 1929 www.memoriaoltului.ro 65 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR conferinţă n-au asistat decât 20-30 de inşi, lipsind în special doamnele de la Crucea Roşie, care- se zice- au menirea de a apăra populaţia civilă în timp de război. Sâmbătă 27 crt. La aceeaşi oră, se va tine în acelaşi local o altă conferinţă, tot despre gazelle asfixiante”. Într-un articol apărut ulterior100, dr. Iosif subliniază importanţa subiectului, exprimându-şi mâhnirea că un număr aşa de mic de cetăţeni au participat la aceste conferinţe. La fel ca în întreaga ţară, ziua de 10 mai era sărbătorită şi la Caracal cu mare fast. După ce la 9 mai se sărbătorise ziua eroilor printr-un serviciu divin în Cadrilater, oficialităţile locale depuseseră coroane de flori la monumentul eroilor, pornesc apoi spre cimitirul eroilor ,,opera admirabil întreţinută ca ordine şi curăţenie de către Societatea Mormintele Eroilor”. Aici se oficiază un nou serviciu religios, sunt cuvântări şi defilează trupa iar seara are loc o retragere cu torţe. A doua zi, în sunetele fanfarei are loc un Te Deum la catedrala oraşului urmat de defilare. ,,S-a sădit apoi în Cadrilater şi în curtea tuturor şcoalelor Stejarul Unirii şi a urmat recepţia de la prefectură unde au vorbit d-nii col. Pleniceanu, protoereu Tudorănescu, p.c. preot Ioan G. Popa şi Ştefan Ionescu, revizor şcolar. Le-a răspuns d. prefect Marcu Celăreanu101”. Ceremonia se încheie seara la Teatru cu conferinţa ,,ţinută de d. professor Popovici, producţii şcolare: coruri, recitări, orchestra etc. A făcut o deosebită impresie şi s-a bucurat de o reuşită desăvârşită corul ,,Dunărea albastră”, executat de elevele şcoalei normale de fete şi elevii liceului. Seara: retragerea cu torţe, jocuri de artificii şi lume foarte multă, însufleţită şi veselă a petrecut până noaptea târziu”102. O prezenţă deosebit de importantă o constituie sosirea P.S. Arhiereu Nifon Criveanu, vicarul Episcopiei Râmnicului Noului Severin, viitor Mitropolit al Olteniei, la Caracal la 23 mai 1929. Sosit pe plaiurile natale (fiind născut la Slătioara-Romanaţi) încă din seara zilei de 22 mai, a fost găzduit de primarul oraşului, N. Betulescu. A doua zi ,,la orele 10, întreg clerul romanaţean, adunat la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, a primit cu fastul cuvenit pe înaltul şi distinsul ierarh. Sf. Liturghie a fost oficiată de P.C.Protoereu Fl. Tudorănescu, asistat de P.C. preoţi Al. Berculescu şi M. Benghea. A urmat apoi Te-
100 ,,Gazele de luptă”, în Vremea, An. II, nr. 2/5 mai 1929 101 Vremea, An. II, nr. 3-4/19 mai 1929 102 idem www.memoriaoltului.ro 66 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Deumul. Răspunsurile au fost date de corul preoţilor, condus de P.C. preot Calistrat Bălănescu. La Sf. slujbă au asistat şi d-nii M. Celăreanu, prefectul judeţului, N. Betulescu, primarul oraşului şi M. Puricescu, poliţai. După terminarea Te-Deum-ului, mulţimea s-a dirijat spre teatru unde s-a deschis congresul annual judeţean şi adunarea generală, P.S. Arhiereu fiind primit de asistenţă cu imnul ,,Pre Stăpânul şi Arhiereul nostru”. Preşedinte al adunării este proclamat P.C. Pr. Paraschiv Dumitrescu care mulţumeşte adunării pentru cinstea şi încrederea acordată. D-l prefect M. Celarianu se simte fericit că participă la acest congres şi face un călduros elogiu conduitei demne şi lăudabile de care a dat şi dă dovadă clerul romanaţean. P.S. Arhiereu Nifon mulţumeşte d-lor: prefect, primar, poliţai şi întregii asistenţe laice pentru interesul arătat mişcărilor preoţeşti şi-şi exprimă satisfacţia deosebită că se află pe pământul judeţului P.S.S. natal, îndemnând clerul la muncă”. Au mai luat cuvântul preotul Gh. Dumbrăveanu, preşedintele societăţii ,,Renaşterea”- filiala Romanaţi, pr. Gh. Lupăncescu care vorbeşte despre ,,Efectele unirii ortodocşilor din Ardeal cu biserica de la Roma”, pr. I. Procopiescu care protestează contra intenţiei guvernului de a încheia concordatul cu Papa, pr. Ilarian Popescu şi pr. Paraschiv Dumitrescu care arată că ,,biserica ortodoxă a şezut la temelia conştiinţei de stat naţional român din cele mai vechi timpuri”. În încheiere, P.S. Nifon ,,îşi exprimă admiraţia pentru disciplina, interesul şi cultura teologică temeinică a preoţilor romanaţeni, asigurând că astfel de prelegeri pot onora orice tribună, oricât de pretenţioasă. Cu blândeţea-i caracteristică, de veritabil apostol al dragostii şi înfrăţirii, cu tonu-i blajin şi cu competenţa omului consumat în studii serioase şi îndelungate, P.S. Sa rezumă chestiunea în nădejdea că, pe cale paşnică, prin răbdare şi stăruinţă, aceşti rătăciţi vor fi readuşi în sânul bisericii mame”. Seara, la teatru, la orele 9, profesorul de muzică V. Popilian ,,apare pe scenă cu două coruri executate de elevii liceului şi elevele şcoalei normale care stârnesc entuziasmul asistenţei prin măiestria şi disciplina executării”. Au mai cântat şi două coruri cu preoţi congresişti, conduse de Calistrat Bălănescu după care ,,urmează o piesă teatrală cu subiect istoric, episoade din revoluţia lui Tudor (1821), creaţie a d-lui profesor Popian de la Seminarul R. Vâlcea, care joacă în rolul principal cu talentu-i îndeobşte recunoscut, înconjurat de elevi de-ai seminarului admirabil dresaţi pentru scenă. Orchestra seminarului de asemenea provoacă admiraţia unanimă şi stârneşte aplauzele entuziaste ale asistenţei. A fost o seară de satisfacţii sufleteşti rare. Lumea s-a ridicat comentând şi preamărind opera ilustrului nostru Episcop, mare cărturar şi patriot Vartolomeu, animatorul fără pereche până astăzi şi propagandist fanatic al cultului strămoşesc. Sacrificiile făcute de P.S. Sa şi de echipa de propagandă sunt demne de înscris în istoria noastră bisericească”103 Un alt eveniment deosebit s-a desfăşurat la Teatrul Naţional la 24 iunie 1929, atunci când s-a sărbătorit într-un cadru deosebit ieşirea la pensie a institutorului Petre R. Tudoran odată cu distribuirea premiilor către elevii şcolii primare nr. 1 din Caracal. În Institutorul Petre Rădulescu Tudoran
103 Vremea, An. II, nr. 5/26 mai 1929; www.memoriaoltului.ro 67 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR prima parte a programului au fost recitări, coruri conduse de institutorul Stroescu şi o mică piesă ,,cu caracter moral” rezultată din străduinţa directorului şcolii, Vasile Enescu. Partea a doua ,,a fost rezervată celui sărbătorit” luând cuvântul V. Enescu care ,,în calitate de director al şcoalei, cetind o matricolă veche, cu foile îngălbenite, găsită prin arhiva şcoalei, înşiră: 10 la cetire, 10 la matematică, 10 la istorie etc, chiar notele sărbătoritului pe când era elev în cursul primar al acestei şcoale. Faptul face o duioasă şi plăcută impresie, subliniată cu aplauze prelungite. D-sa continua apoi ilustrând cariera de om devotat învăţământului a d-lui Tudoran, atât la catedră cât şi ca revizor şi inspector şcolar104”. Au luat apoi cuvântul revizorul şcolar Mihai Ionescu, avocatul Marin Voiculescu, Anuţa Soreanu şi institutoarea Lucia Popescu. La 7 iulie 1929 s-a sărbătorit cu deosebit fast Ziua Cooperaţiei. După Te-Deum-ul de la biserica Adormirea Maicii Domnului, preotul I. Florescu a ţinut o frumoasă cuvântare. Apoi ,,la Teatrul Comunal, în prezenţa unei numeroase asistenţe au vorbit d- nii: prefect M. Celărianu făcând un inimos îndemn pentru cauza mişcării, N. Ciocănescu, directorul federalei, dând interesante date statistice asupra progresului mişcării, Titu Bădescu, lămurind eternul conflict între muncă şi capital, G. Lăţea despre importanţa cooperaţiei agricole, M. Fota- Apele Vii despre rolul social intens al cooperaţiei şi subinspector Barbu despre evoluţia mişcării cooperatiste. D-l Dumitrescu-Balş a citit telegrama ce s-a trimis d-lui ministru al Cooperaţiei şi a mulţumit celor prezenţi. A urmat apoi o agapă prietenească”.105 Din această perioadă datează şi primele încercări de ridicare a bustului dramaturgului Haralamb G. Lecca ce va fi aşezat iniţial în faţa Teatrului Naţional din Caracal după modelul aceluia al lui Petre Liciu inaugurat în 1913 în faţa Teatrului din Focşani. O ştire din presa locală106 vorbeşte despre stăruinţa preşedintelui Tribunalului Romanaţi Ştefan Constantinescu ,,pentru a colecta fondul cu care urmează să se ridice bustul defunctului scriitor H. Lecca în faţa teatrului comunal. Faptul a ajuns la cunoştinţa celor mai de seamă artişti sculptori din Capitală, care s-au grăbit să trimită ofertele d- lor pentru executarea lucrării. Faţă de numărul mare al ofertanţilor şi pentru ca publicul romanaţean care a contribuit la stângerea acestui fond să fie pe deplin mulţumit că destinaţia banului şi inima depusă de initiator şi-au îndeplinit pe de-a-ntregul scopul urmărit, obţinându-se o lucrare de artă în afară de orice critică, Comitetul a luat hotărârea, unanim aprobată şi aplaudată de toată lumea, H. G. Lecca văzut de Iser de a se face la onoraţii ofertanţi să binevoiască a trimite machetele d-lor lor asupra lucrării ce se oferă să execute. Se va institui un juriu, format din cele mai distinse persoane ale intelectualităţii noastre, şi lucrarea se va încredinţa celui care va întruni mai multe preferinţe. Nici nu se putea o mai nimerită măsură, cetăţenii caracaleni felicitând comitetul pentru modul înţelept în care a ştiut să soluţioneze chestiunea. S-a muncit
104 Vremea, An. II, nr. 10/30 iunie 1929; 105 Vremea, An. II, nr. 11-12/ 14 iulie 1929; 106 ,,Bustul lui Lecca”, în Vremea, An. II, nr. 13/21 iulie 1929, p.1. www.memoriaoltului.ro 68 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR stăruitor şi mult ca să se strângă acest fond şi el nu poate fi plasat decât acolo unde-l va justifica cea mai desăvârşită lucrare”. Subiectul stârnind atenţia cititorilor ziarului Vremea, al cărui director Şt. Ricman îşi îndeamnă cititorii să contribuie la sporirea fondului, acesta intervine precizând ,,N-am absolut nici o atribuţie, n-am nici un amestec în acestă chestiune unde oamenii cei mai distinşi ai oraşului nostru, care alcătuiesc comitetul, au făcut atâta cât, la urma urmei, n- aveau nevoie de nici un îndemn sau sprijin, care- cinstit vorbind- nici nu le-a venit de nicăierea.Deci, rog pe d-nii interesaţi de această chestiune să ia act şi să nu-mi mai adreseze pe viitor nici o scrisoare căci prin aceasta jignesc- desigur, involuntar- munca celor ce-au făcut ce s-a făcut”. Comitetul a lucrat cu spor căci la 20 octombrie acelaşi an se anunţa că ,,Zilele trecute au sosit în localitate d-nii maeştri sculptori Dumitriu-Bârlad şi Schmidt pentru a trata cu comitetul pentru ridicarea bustului lui H. Lecca, asupra confecţionării operei. Concomitent sosind de la Paris d-şoara Ecaterina Boldoiu, despre ale cărei succese în lumea artistică pariziană ne-am ocupat la timp, s-a oferit şi d-sa să concureze la lucrarea bustului valorosului scriitor romanaţean. Desigur că nu este în căderea noastră să vorbim în această chestiune nimic mai mult despre meritele acestor distinşi maeştri, d-nul Dumitriu-Bârlad fiind autorul atâtor opera de seamă cari împodobesc pieţele diferitelor oraşe din ţară, professor la unul din cele mai importante licee ale statului din Capitală, artist desăvârşit în mânuirea daltei şi fost prieten personal al lui H. Lecca, ceea ce-i înlesneşte şi mai mult redarea cât mai fidelă a expresiei scriitorului. Dl. Schmidt este de asemenea autorul a numeroase şi importante lucrări în arta sculpturii, având şi d-sa opera erijate pe multe pieţe de-ale oraşelor noastre, printre care însuşi monumentul eroilor noştri din grădina centrală Cadrilater. Despre d-na Boldoiu, fiica oraşului nostru, n-avem de adăugat nimic mai mult decât am putut reproduce în această gazetă din elogiile cu care marii critici parizieni au distins-o cu prilejul lucrărilor d-sale expuse în Salonul Artelor Frumoase din Paris în vara anului curent. Vasăzică la merituoasa şi lăudabila trudă a omului tăcut, perseverent dar muncitor neobosit, d. president de Tribunal St. Constantinescu, va răspunde rezultatul muncii a trei merituoşi şi lăudabili prin talentul d-lor lor maeştri, pentru înfăptuirea celui mai fidel cap de expresie al celui ce va dăinui nemuritor în bronz ca o eternă mărturie a aptitudinilor intelectuale superioare a fiilor acetui judeţ, Haralamb Lecca. Lucrările vor fi chibzuite, cântărite şi cercetate apoi de cître întregul comitet, alcătuit exclusiv din cei mai de seamă şi consacraţi intelectuali ai oraşului, magistraţi, profesori etc a căror competenţă şi integritate îşi au ca exponent pe însuşi prezidentul comitetului, dl. prim-prezident Eugen Mărculescu om de o autoritate morală şi de un discernământ juridic asigurător că nici o concesie nu poate înclina asupra unuia dintre participanţi. Într-o astfel de atmosferă avem convingerea că eminenţii maeştri concurenţi cu atât mai mult simt siguranţa daltei şi cizelarea lutului ce va servi drept tipar pentru imortalizarea în bronz a marelui dispărut”.107 Conferinţa clerului caracalean s-a desfăşurat la 28 octombrie 1929 tot în sala Teatrului Naţional, cu această ocazie au susţinut conferinţe profesorul Şendroiu despre ,,Religie şi ştiinţă”, dr. V. Ricman despre ,,Tuberculoză”, părintele Teodorescu ,,Despre educaţie” iar părintele protoereu Tudorănescu a făcut o lectură instructivă108. Pe 9 noiembrie s-a jucat pe scena Teatrului Naţional din Caracal piesa ,,Mary Dugan este vinovată?” cu Agepsina Macri Eftimiu şi Petre Sturza în rolurile principale. Scriitorul Paul Constant îi consacră o cronică teatrală în ziarul local din care ne dăm seama
107 ,,Bustul lui H. Lecca”, în Vremea, An. II, nr. 26/20 oct. 1929, semnat Şt. N. R[icman] 108 Vremea, An. II, nr. 29/10 noiembrie 1929; www.memoriaoltului.ro 69 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR că publicul de teatru caracalean nu gusta orice: ,,Zilele acestea, doi aşi ai scenei româneşti, d-na Macri Eftimiu şi dl. Petre Sturza au poposit în târgul sâcâit de atâtea ponoase al Caracalului, pentru a juca o piesă mult trâmbiţată în lumea oamenilor scorţoşi la gust ,,Mary Dugan este vinovată?” Peste toată bine cunoscuta criză financiară, angajând venituri cari Dumnezeu ştie dacă se vor produce, publicul caracalean a ţinut să guste din plăcerea unui asemenea spectacol. Prea se vorbise mult de această ,,Mary Dugan” ca să nu excite curiozitatea ultimului ştiutor de carte, extaziat în faţa afişelor mari , cu desemnuri impresionante, cu jandarmi, cu gratii şi cu victime, hotărâtoare în cumpărarea unui bilet de intrare. Şi pe deasupra Agepsina Macri şi Petre Sturza… Spectacol într-adevăr promiţător de frumos. Public de toate vârstele şi de toată mâna… Galeriile însă umplute exclusiv de tineret, venit pentru dobândirea educaţiei din ordin şi cu recomandaţie superioară. Şi acum, care a fost valoarea literară, artistică, morală şi educativă a acestui spectacol destul de rentabil pentru antreprenorii lui. În primul rând o piesă senzaţională americană, detective, subliniată de mari succese comerciale. O piesă care ar fi putut fi cuprinsă foarte bine într-una din fascicolele (prohibite pentru tineretul şcolar) ale editurii Ignatz Hertz şi compania, pentru a fi expusă la vitrinele tutungeriilor sau librăriilor de proastă calitate. Bandiţi, detective, victime, iscusinţă şi vocea providenţei. Toate acestea petrecute în trei acte, într-un decor de mese betege, de scaune paradite, mobilier de împrumut pentru o scenă colonială. Ne-am fi aşteptat măcar ca în mijlocul lor să domine talentele celor două stele ale artei dramatice româneşti. D-na Agepsina Macri-Eftimiu şi-a putut rosti rolul în circa 10 minute, fără a avea vreun fel de posibilitate a afirmării talentului d-sale. Restul spectacolului, ca şi cum pentru asta trebuia să te cheme d-na Eftimiu, a stat pe un scaun în mijlocul scenei, chinuită de gândul să nu scape trenul de 12 noaptea. În cele 10 minute s-a destăinuit (aşa era rolul) că a fost sedusă la 16 ani, că a schimbat 5 amanţi şi că se prostitua pentru nu ştiu câţi dolari pe săptămână. Publicul de la galerie, fetiţe de şcoală, bineînţeles că reţineau amănuntele care determinau dealtfel întreaga acţiune a piesei. Şi din acest punct de vedere se cheamă că se educă. D-nul Petre Sturza, bărăcat pe o coşmelie de scândură, închipuind o întreagă curte de judecată, îşi întrerupea arar tăcerea prin câte un verdict scurt. Drept să spun, în această situaţie d-l Sturza mi-a apărut asemenea unui negustor retras din afaceri dar care consimte să mai stea după tejghea pentru a mai întări afacerea prin greutatea figurii d-sale. Restul personalului artistic, în roluri de grea răspundere, cât se poate de reuşit. Credem că fără aportul desăvârşit artistic al acestora, piesa n-ar fi avut succesul pe care l-a avut. În general ,,Mary Dugan” ca teză şi tratare este o întoarcere la lecturile romanelor detective pe care în anii copilăriei le citeam pe furiş sub bănci şi pe maidanele haimanalâcurilor noastre. Pentru acest motiv nu ne putem dezbăra de www.memoriaoltului.ro 70 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR nedumerirea asupra motivului pentru care d-na Eftimiu şi Sturza a pornit cu ea prin ţară. Este una din multele ocazii când în materie de gust nu regret că sunt caracalean”109. Mai puţin critic, însă aluziv, referindu-se la aceeaşi piesă, un cronicar anonim nota peste trei săptămâni că ,,Trupa d-nei Macri Eftimiu a jucat în seara de sâmbătă 9 noiembrie a.c. în faţa unei săli pline piesa ,,Mary Dugan este vinovată?” . Este o piesă originală în felul reprezentaţiei, autorul Bayard Veiller căutând ca, pe lângă interesul acţiunii să angajeze pe spectator la însăşi desfăşurarea procesului de pe scenă, transformându-l în juriu. Interpreţii principali, cum era şi firesc, au fost fără reproş. Ceilalţi, începând de la procurorul general în jos, … ca pentru provincie. Fardul, s-a putut constata, stă urât bărbatului chiar când e actor, pe scenă. De aceea poate, era cu atât mai simpatic valorosul actor V. Ronea în rolul avocatului Jimmy Dugan. Multă şcolărime. Liceele de băieţi şi de fete umpleau lojile de sus. Motivul, poliedru psihologic cu reflexe atât de variate, pe care cei ce se iniţiază actualmente în ştiinţa psihologiei trebuie să le cunoască intuitiv. Desigur că toţi elevii care au fost în seara aceea la teatru, vor avea la finele anului media 10 la psihologie. Ultimele scene din actul al II-lea în special le-au dezvăluit multe cute ascunse şi … eterogene de-ale vieţii. Dar ce are a face. Vor avea 10 la psihologie”110. Pentru ultima lună a anului 1929 era anunţat balul organizat de Sfatul Negustoresc, secţia Caracal care ,,va da în seara zilei de 7 decembrie 1929, orele 9 seara un mare bal anual cu tombolă în sala Teatrului Naţional”. Preţul locurilor varia între 80 lei şi 500 (loja de sus) sau 800 (benoar).Biletele se găseau de vânzare la Nichita Bicescu, preşedinte şi la Zaharia Horia, casier. La spectacol ,,muzica şi orchestra Regimentului 19 Infanterie va delecta publicul participant”111 Dar cel mai important eveniment cultural a fost fără îndoială cel din 18 decembrie 1929 când George Enescu vine din nou la Caracal. Acesta va fi al patrulea concert susţinut de maestru în capitala judeţului Romanaţi (după cele din 21 ianuarie 1915, 1 decembrie 1923 şi 3 februarie 1927). Paradoxal, tocmai despre acest mare eveniment avem cele mai puţine mărturii însă cunoaştem că în program au figurat lucrări de Veracini, Havaneza lui Saint Saens şi Sonata Kreutzer de Beethoven112.
109 ,,Cronica teatrului. Mary Dugan”, în Vremea, An. II, nr. 30/17 noiembrie 1929, p.1. 110 ,,Teatru”, în Vremea, An. II, nr. 31/24 noiembrie 1929, p.2, semnat ,,Scarron”. 111 Vremea, An. II, nr. 28/3 noiembrie 1929; 112 ,,George Enescu la Caracal”, de Al. Chirilă Stanciu , în Memoria Oltului An. II, nr. 5(15)/mai 2013, p.16; www.memoriaoltului.ro 71 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Restituiri Familia Betulescu (II) Prof. dr. Jeana PĂTRU Colegiul Naţional IONIŢĂ ASAN, CARACAL
Motto: Când m-am trezit, ştiuleţii erau rumeni şi înfăşuraţi în foi verzi...Mi s-au părut atât de minunaţi, că nu-mi amintesc să le mai fi simţit vreodată gustul de-atunci!...... Nu era doar dulceaţa lor, în plăcerea ce-o simţeam. Era, mai cu seamă, acea mulţumire sufletească pe care ţi-o varsă în suflet mireasma sănătoasă a câmpului...Era libertatea desăvârşită pe care o simţi în mijlocul Naturei neîngrădite de hotare omeneşti...Era seninul zilelor din copilărie, clipe fericite, de vis...Era dorul de viaţă, în sufletul acela neprihănit de chinurile îndoielii! (Peioan Rohan, Nepoţii Părintelui Andrei, p. 135)
Despre familia Betulescu (Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 26/2014; 47, 50/2016; 572016) am început să scriu cu aproape un an în urmă, fără să consider subiectul încheiat. Cercetările au continuat, descoperind alte şi alte informaţii despre membrii acestei familii. De mare ajutor ne-a fost volumul Nepoţii Părintelui Andrei, apărut în 1930. Evenimentele prezentate de autor1 - unul dintre numeroşii nepoţi ai preotului – ne conduc într-o lume a copilăriei, reală, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Preotul Andrei este bătrânul cu chip de sfânt pentru micuţii lui nepoţi, trecând prin viaţă aproape un secol (s-a născut în 1824 şi a decedat în 1915). A slujit cu mare credinţă, mai întâi ca diacon - la Redea, apoi ca preot paroh - la Biserica „Toţi Sfinţii”, din Caracal. Alături de soţia sa, Dumitra (în familie i s-au născut 14 copii, dar au supravieţuit Fig. 1 Preotul Andrei Betulescu mai puţini), a întemeiat o familie numeroasă. Fiind (1824-1915) un om muncitor, preotul Andrei Betulescu a pus bazele unei frumoase gospodării, situată, după toate indiciile din carte, pe strada Carpaţi. În curtea mare, „acoperită cu iarbă”, peste care trona coroana unui nuc, se aflau două case: una mare - în care locuia preotul şi alta mai mică, situată în faţa celei dintâi, în care locuia fiul acestuia, tot preot, Ion. Grădina, străbătută de o alee de nuci bătrâni, era imensă. De o parte şi de alta a aleii, era livadă: pruni – „văratici”, „roşiori”, „târnoslivi” -, nuci etc. Nucii aveau o poveste a lor: au fost sădiţi de preot pentru fiecare copil născut: Ghiţă (Gheorghe – tatăl autorului acestui volum), Ion, Tudora/Teodora, Anica etc., Fig. 2 Casa preotului Ion Betulescu, azi în total 14. Dincolo de livadă, se întindea proprietar ing. Stelian Miulescu www.memoriaoltului.ro 72 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR via, plantată mai târziu, „după ce se prăpădise cea din deal..., la branişte..., lângă Podul Junghiatului...”. Grădina de zarzavat a preotului Andrei rivaliza cu cele ale sârbilor, buni cunoscători ai meşteşugului: „nici la sârbi...nu se dovedeşte o mândreţe de ardei ca acesta!...D’apoi orceag ce face aici, lele, Doamne!... Te duci în piaţ’… şi-l iei cu cincispre’ce bani ocaua, pleavă curată!”. Fig. 3 Dumitru Betulescu (dr.) Am lăsat la urmă prisaca de care bătrânul preot era mândru tare: plantase în faţa ei flori, pentru a scuti albinele să piardă timpul culegând polen de la câmp: obraji frumoşi, ochiul boului, tufănică… Amintirile autorului, zugrăvite în culorile copilăriei, sunt întregite de tabloul cinei: în capul mesei era aşezat preotul Andrei (aşa era obieciul în vremea aceea!), ceilalţi erau rânduiţi în preajma lui, iar copiii... mai înspre coada mesei, ... după cum e datina. Cartea, deşi are valoare memorialistică, prezintă oameni, locuri, obiceiuri - din perioada începutului de veac douăzeci. Eroii, în general, sunt copii: Ion/Iancu (autorul), Mitică, Gică - fraţii lui mai mari-, Gică, Mitică, Nicu, Genica, Aneta, Lucica – copiii preotului Ioan, verişorii autorului. Una dintre fetele preotului Andrei s-a căsătorit Leoveanu şi a avut o fată, Zoe (1888-1919), care va rămâne în grija bunicilor. Motivul nu îl cunoaştem, putem doar să îl bănuim: după moartea mamei, Zoe a rămas în grija bunicilor materni. Ea se va căsători cu inginerul Ion Trifu (1881-1941). Dintre toţi nepoţii părintelui Andrei, Nicu, viitorul primar al oraşului Caracal, ocupă un loc aparte: frate şi verişor mai mare, era iniţiatorul tuturor jocurilor copilăriei, al ghiduşiilor şi poznelor, dar şi cel care cunoştea în amănunţime Fig. 4 Familia Dumitru proprietăţile Betulescu familiei, locurile unde se aflau acestea. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, familia preotului Ion Betulescu s-a mutat pe strada Andrei Şaguna, gard în gard cu cazarma regimentului de călăraşi şi cu închisoarea oraşului (zonă unde, mai târziu, a fost ridicată clădirea Liceului „Ioniţă Asan”). Casa a fost construită de meşteri sârbi. Printre aceştia era şi un tânăr care se lăuda că-i plac ardeii iuţi şi că nu se găsesc chiar atât de iuţi, pe cât ar dori el... Nicu Betulescu i-a servit sârbului un ardei vineţiu şi gogonat, Fig. 5 Familia Gheorghe Betulescu 2 (Mărioara – soţia- şi cei doi copii: prinzându-se cu acesta, pe o băncuţă, că nu poate să-l Jenică şi Bica) mănânce ...aşa!...dintr’o dată!...şi necopt!
www.memoriaoltului.ro 73 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Ce a urmat?!...Sârbul a fost năpădit de o tuse haină, ochii i se’nroşiră, se’nnecă…şi neputând să mai vorbească, făcea doar semne desnădăjduite, cu mâinile... – Apă! Apă!...repede! strigă unul dintre cei de faţă, - că moare „rumânul”!...Isprava tânărului Nicu Betulescu nu putea rămâne nepedepsită de aprigul său părinte. Acesta l-a chemat într-o odae mai dosnică, - spre a-i da sfaturi cum să se poarte cu lumea, de- aci’nainte…(Socotesc că acele „sfaturi” erau bine...simţite, deoarece îl auzeam, de afară, pe văru-meu, cum le primea...cu exclamaţiuni!).
Fig. 6 Oprea (Panti) Petrescu „Sfaturile” au fost uitate repede de împricinat şi altă „victimă” avea să-i cadă în plasă. De data aceasta: Moş Stancu, un argat care îmbătrânise în casa preotului Andrei şi căruia acesta îi dădea de lucru prin curte, fiindcă n’avea moşneagul nici un rost în lume.Moş Stancu purta, veşnic, în gură o lulea; când termina tutunul,era necăjit foc, încât nu se mai înţelegea nimeni cu el. Într-una din zilele când Moş Stancu a rămas fără tutun, cel care s-a oferit să-i umple luleaua a fost Nicu, numai că, în loc de tutun, i-a pus bietului bătrân…praf de puşcă: de-abia trase, însă, două-trei fumuri, când, deodată, se auzi o pocnitură straşnică şi…văzurăm luleaua lui Moş Stancu zburând prin aer, în chip de bondar. Îi rămăsese ‘ntre dinţi doar un crâmpei din ea!...Acesta a fost copilul Nicu Betulescu. Amintirea acelor zile, probabil i-a alinat suferinţa şi i-a mângâiat sufletul, în toamna şi iarna vieţii. Familia Betulescu s-a înrudit cu familii care făceau parte din elita intelectuală şi economică a oraşului: Trifu (Zoe căsătorită cu Ion Trifu), Predeţeanu (Ana căsătorită cu Eftimie Predeţeanu), Fig. 7 Nicolae Zidaru Petrescu, Iliescu . Astfel, Elena/Lelica s-a căsătorit cu Oprea Petrescu (Panti), ofiţer de cavalerie. În 1951, acesta a fost condamnat, de către autorităţile comuniste, la 2 ani de închisoare, făcuţi în Colonia de muncă de la Castelu. O altă figură importantă a Caracalului, Jean Iliescu – membru al P.N.Ţ., aripa dr. Nicolae Lupu, inginer agronom şi director al Camerei de Comerţ a judeţului Romanaţi, căsătorit cu Marioara, era verişor cu copiii Fig. 8 Lt. Col. Nicolae Zidaru, în timpul unei preotului Ion Betulescu demonstraţii www.memoriaoltului.ro 74 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR (Nicuşor Betulescu, fiul lui Dumitru, spunea că tatăl lui îl invita: “hai la văru’ meu, Jean Iliescu!”). Dumitru Betulescu (1899 -1976) , fratele mai mic al lui Nicu şi Gică, a urmat Şcoala Medie Agricolă, Roman. A fost căsătorit cu Floarea Zidaru cu care a avut doi copii: Paula Monica (n. 1937 - d. 2000) – căsătorită cu ing. Stelian Miulescu - şi Nicuşor. Florica/Florina era fiica lui Anghel Zidaru, din Balş. Acesta a fost copil de trupă; după primul război mondial, a primit de la statul român pensie şi pământ, ajungând să deţină 7 ha. Celălalt copil al familiei Zidaru a fost Nicolae. Acesta a urmat Şcoala militară de ofiţeri de infanterie de la Sibiu, înfiinţată în 19203, ajungând locotenent-colonel de cavalerie în Garda regală, la dresaj, alături de o altă glorie a echitaţiei româneşti, Felix Ţopescu, la obstacole. Pe tânărul sublocotenent Fig. 9 Florica Zidaru (căs. Nicolae Zidaru îl găsim menţionat, în Monografia judeţului cu Dumitru Betulescu) Romanaţi, ca făcând parte din efectivele Regimentului 2 Călăraşi, în cadrul Escadronului de mitraliere, cu sediul în Caracal, alături de lt. Căpitănescu Constantin, lt. Prica Gheorghe, sublt. Petrescu Oprea4; informaţia este datată: 1octombrie 1927. Escadronul său făcea parte din Divizionul I, cu sediul în Caracal. Comandantul Regimentului 2 Călăraşi devenise, începând cu 1 octombrie 1927, colonelul Rădulescu Dumitru care îl înlocuise pe colonelul Gheorghe Argeşeanu (comandantul Regimentului 2 Călăraşi între 1 aprilie 1922 - 1 octombrie 1927); Divizionul I, în rândurile căruia se număra şi Nicolae Zidaru, era condus de lt. colonel Grozăvescu Virgil5. Fig. 10 Florica Zidaru (dr., jos), alături de În perioada interbelică, Nicolae colegele de şcoală, într-o scenetă Zidaru a participat la concursurile hipice de dresaj, reluate din 19226. După 1945, s-a constituit Organizaţia Sportului Popular (O.S.P.) şi, în cadrul acestei noi organizaţii, a fost introdusă şi călăria care beneficia, şi ea, de o nouă organizare. Practic, aceasta a fost reluată după 1947. Un an mai târziu, a fost desfiinţat Jockey Club-ul Român şi, în locul acestuia, s-a constituit Federaţia Ecvestră, condusă de g-ral Dumitru Popescu; secretar Fig. 11 Dumitru Betulescu în timpul armatei general era lt. col. Felix Ţopescu. www.memoriaoltului.ro 75 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Printre consilierii tehnici îl regăsim şi pe lt. col. Nicolae Zidaru. Acesta a mai fost membru al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport, reprezentând Bucureştiul (Caracalul era reprezentat de Nicolae Oţeleanu), instituţie apărută după 19477. În 1953, Nicolae Zidaru, alături de Ion Bârloiu (călărie) şi Ioan Mureşan (coordonator şi atletism), antrenează echipa de pentatlon modern a României. La Olimpiada din 1952, organizată la Helsinki, echipa de echitaţie a fost restructurată cu numai două săptămâni înainte de plecare: rezultatul a fost unul modest – locul 10. Am făcut această incursiune, prin istoria hipismului românesc, din cel puţin două motive: gloria şi prestigiul, aduse ţării de către militarii sportivi. Fraţii mai mari, Betulescu – Nicolae/Nicu şi Gheorghe/Gică – s-au lăsat influenţaţi de spiritul Fig. 12 Stelian Miulescu (ginerele epocii - cel al negoţului cu cereale - şi au înfiinţat lui D-tru Betulescu) o firmă, numită: Betulescu & Comp. La constituire, 1919, fraţii Betulescu au fost asociaţi cu Ionică Brătăşanu, I. Diaconescu, I. Teicher8, firma funcţionând sub denumirea Brătăşanu. Dumitru, mai mic, după terminarea studiilor s-a întors acasă, practicând, ca şi fraţii săi, agricultura. Prosperitatea şi ascensiunea socio-economică s-au datorat, în primul rând, muncii, valoare moştenită din familie. Cei doi copii – Monica şi Nicuşor – au fost crescuţi în această atmosferă, transformând zicala „Numai cine munceşte, are!” în realitate. Instaurarea regimului comunist a lovit crunt familia Betulescu. Proprietăţile, agonisite cu trudă, de-a lungul mai multor generaţii, au fost naţionalizate sau „donate” statului. Frumoasa casă de pe strada Andrei Şaguna, ridicată la sfârşitul secolului al XIX- lea, a devenit bun al întregului popor. Familiei Dumitru Betulescu i-au fost rezervate camerele micuţe, din spate, casa mare fiind naţionalizată. S-au depus mari eforturi şi pentru acestea, familia riscând să rămână pe drumuri, dacă nu s-ar fi găsit „soluţia” divorţului. S-au perindat mulţi chiriaşi în casa ridicată de preotul Ioan Betulescu: o femeie în vârstă, familiile Drăgan şi Ştefan. Tot aici a fost mutat, cu chirie la stat, din casa de pe bulevard, naţionalizată şi ea, fratele lui Dumitru, Nicolae. Spre sfârşitul anilor ’70, casa revenea, în totalitate, urmaşilor: familia Monica şi Stelian Miulescu9. Furia noului regim s-a răsfrânt şi asupra membrilor familiei Betulescu, celor doi copii li s-a încălcat dreptul la învăţătură: în 1960, lui Nicuşor Betulescu i s-a interzis să se prezinte la examenul de Fig. 13 Biletul de eliberare al lui admitere la Liceul „Ioniţă Asan”, Caracal. Timp de un D-tru Betulescu, din penitenciarul Botoşani (1963)10 an, a lucrat, ca muncitor necalificat, la ridicarea
www.memoriaoltului.ro 76 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Complexului de porci. Monica a plecat în Banat. Dumitru a fost arestat în mai multe rânduri: 1952 – 1955 (a fost condamnat 36 de luni, dar a fost eliberat în iunie 1954), 1959- 1963, motivele înscrise în fişele matricole penale fiind: „delegat secţie de votare P.N.Ţ. Maniu”, „uneltire contra regimului”/renumitul art. 209 din Codul Penal. A trecut prin penitenciarele şi lagărele de muncă din: Leordeni, Caransebeş, Jilava, Botoşani, Galaţi. În legătură cu ultima detenţie, prin bunăvoinţa fiului său, Nicuşor, am intrat în posesia Sentinţei de condamnare nr. 218, dată - în şedinţa publică din 26 aprilie 1960 - de către Tribunalul Militar din Craiova. Au fost judecaţi, în acelaşi proces, următorii: Voiculescu N. Marin (fost avocat), Dumitru Betulescu, Ciocănescu I. Nicolae (absolvent al Şcolii practice de comerţ din Paris, fost director al Federalei Caracal), Hristea P. Ion (zis Cita, fost comerciant). Infracţiunea pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi: uneltire contra ordinei sociale, art. 209, p. 2, lit. a, C. P. La data şedinţei publice, dintrei cei patru arestaţi, Ciocănescu Nicolae decedase cu numai câteva zile înainte de proces (18 aprilie 1960), în penitenciarul din Craiova. Procurorul militar, cpt. de justiţie Ularu Ion, a făcut un istoric al faptelor şi a arătat că, din actele şi din probele administrate, rezulta că inculpaţii, sub pretextul că se întâlnesc pentru a juca rummy, se adunau în locuinţa lui Hristea Ion, „în mod regulat, cam de două ori pe săptămână, abordând probleme de politică internă şi externă, aflate la ordinea zilei, manifestându-şi duşmănia faţă de regimul democrat- popular”. În proces au fost audiaţi, ca martori: Petreanu Ion („inculpatul Fig. 14 Enoriaşi ai Bisericii „Maica Domnului”. Pe rândul Voiculescu Marin de jos, în centru, preotul paroh Costel Rădulescu. Pe rândul audia regulat posturile din mijloc, a doua din dreapta, Florica Betulescu (făcea parte de radio capitaliste şi din corul Catedralei) în mod duşmănos afirma că americanii vor face război, iar comuniştii vor fi învinşi şi el îşi va recăpăta poziţia pierdută”), Mitrache Petre (arestatul Voiculescu Marin afirma că: „regimul actual a înrobit lumea, impozitele fiscale sunt biruri şi tot ce se construieşte acum este din averea foştilor proprietari”), Mărculescu Ilie, Jitaru Constantin, Radovici Adrian („Dumitru Betulescu afirma că presa şi radioul din ţara noastră spun minciuni, în legătură cu alegerile”). Inculpaţii au recunoscut, numai în parte, învinuirile aduse. Pedepsele primite au variat între 5 ani (Voiculescu Marin) şi 4 ani (Betulescu Dumitru, Hristea Ion). În timpul deselor arestări, familia s-a descurcat foarte greu. Impozitele şi cotele agricole au lăsat urme adânci pe chipul, dar şi în inima celor de acasă. Fiinţe evlavioase, Florica şi Monica au găsit în biserică un sprijin şi nu şi-au pierdut speranţa în binele pe care puteau să-l primească de la oamenii pe care familia Betulescu îi ajutase în trecut. Vecinii, părintele Costel Rădulescu - de la Biserica „Maica Domnului”, rudele au ajutat familia cu câte ceva din cele necesare, în această perioadă neagră. Familia Betulescu nu a pierit. „Dovezi” sunt peste tot, prin Caracal: casele construite de preoţii Andrei şi Ioan Betulescu - de pe străzile Carpaţi şi Andrei Şaguna, www.memoriaoltului.ro 77 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR frumoasa vilă de pe bulevard – clădită de Nicu Betulescu, Biserica „Sf. Apostoli” - la a cărei ridicare un mare rol a avut preotul Ioan Betulescu; dar, mai ales, au rămas nepoţii şi stră-, strănepoţii - în venele cărora curge, ca o apă vie, sângele Betuleştilor. În 2005, Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, prin Decizia nr. 1205/08.12.2005, acorda calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă lui Betulescu Nicolae, întrucât a fost închis pentru „infracţiuni din motive politice”.
În loc de încheiere...
…În seara aceea, nu-mi mai aduc aminte ce-a mai fost; nici nu ştiu când şi unde m-am culcat! Ştiu doar atât, că mă simţeam fericit şi par’că eram altul. Intrasem într-o lume plină de un ce tainic, de un farmec negrăit de dulce, care-mi schimbă noaptea viselor cu balauri, într-un cer senin, unde soarele strălucea vesel, şi unde auzeam glasurile limpezi ale noilor mei tovarăşi de joc... (Peioan Rohan, Nepoţii părintelui Andrei, p. 24)
Note: 1 Ioan Gh. Popescu, cunoscut sub pseudonimul literar Peioan Rohan, s-a născut la 9 septembrie 1893, data morţii nefiind cunoscută. A fost unul dintre nepoţii preotului Andrei Betulescu. Tatăl său, Gheorghe, fratele preotului Ioan, şi-a luat numele de familie Popescu – de la cuvântul popa/Popescu, şi nu Betulescu. Ioan Gh. Popescu a făcut studiile la Liceul Militar din Iaşi, susţinând examenul de bacalaureat la Liceul Gheorghe Lazăr, din Bucureşti. A urmat Şcoala pregătitoare de ofiţeri activi (1912-1914), Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1931 - 1932). A debutat în Îndreptarea literară (revistă de literatură, ştiinţă şi sport, apărută în 1920, avându-l ca fondator pe Paul Tinculescu. În paginile acestei reviste au publicat Victor Eftimiu, Emil Gârleanu, George Bacovia, Al. Cazaban, Radu D. Rosetti ş.a.), cu poezia Iisus (1918), semnată Ioan Rohan. Între 1935-1936, a fost redactorul Revistei vămilor. A avut expoziţii de pictură la Târgu Mureş (1923), la Bucureşti, Craiova, Lugoj, Brăila, Turnu Severin, între 1924-1931, şi Ateneul Român din Bucureşti (1932), semnând Peioan Rohan. Pseudonime: Roman Peioan, Ioan Rohan, Peioan Rohan. A colaborat la Lectura pentru toţi, Libertatea, Foaia interesantă, Universul, Epoca, Revista funcţionarilor publici, Gând şi slovă oltenească (Craiova). Opera: Flori albe (Orăştie, 1922); Nepoţii Părintelui Andrei (Bucureşti, 1930); Sacul minunat al lui Moş Crăciun (1931); Pe aripi de vis (1936); Versuri (Craiova, 1937); Drăculea (1938). (http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/P/popescu%20peioan%20ioan.pdf). 2 Monedă de argint, egală cu 50 bani. 3 După Marea Unire, din 1 decembrie 1918, evenimentele interne şi internaţionale au dus la o cerere mărită de ofiţeri, pentru a încadra noile structuri ale armatei. Astfel, prin Înalt Decret nr. 5 376/1920 s-a înfiinţat o nouă şcoală de ofiţeri de infanterie, în garnizoana Sibiu (Şcoala Militară de Infanterie nr. 2, nr. 1 fiind cea din Bucureşti). Primul comandant al noii şcoli militare, de la Sibiu, a fost lt. col. Vasilescu Christea, ofiţer de stat major, participant activ la războiul de reîntregire, cu studii militare în ţară şi în străinătate. În anul 1922, la titulaturii şcolii militare de la Sibiu i se adaugă numele celui care a condus ţara şi oştirea ei la obţinerea Independenţei, Principele Carol. Astfel, incepând din acest an, timp de un deceniu, scoala va purta numele: Scoala Militară de Infanterie nr. 2 Principele Carol. 4 Oprea (Panti) Petrescu a fost căsătorit cu Elena Betulescu, prin urmare acesta a fost cumnatul fraţilor Betulescu şi rudă, prin alianţă, cu Nicolae Zidaru. 5 Ştefan Ricman şi alţi autori, Monografia judeţului Romanaţi, Editura Ramuri S.A.//Arte Grafice//Craiova, 1928, pp. 281-283. www.memoriaoltului.ro 78 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR 6 După primul război mondial, concursurile hipice se reiau în 1922. În anul următor, se amenajează un nou hipodrom la Floreasca, pe lângă cele două de la Băneasa, primul construit în 1906. După 1924, se dispută anual concursul hipic naţional. Activitatea internaţională se intensifică. Astfel, la concursurile de la Poznan şi Varşovia (1929), cpt. Constantinescu ocupă trei locuri I. Succese similare se obţin în 1930, la Nisa şi Roma. Datorită performanţelor călăreţilor militari, această ramură sportivă îşi dobândeşte notorietatea internaţională. Între 1935 şi 1940, echitaţia din România atinge apogeul. În afară de concursul hipic naţional, apare o altă competiţie importantă - ce se va numi “Campionatul calului de arme”- care a debutat la Bucureşti, în 1925, a continuat tot aici, în 1926, apoi la Sibiu (1927, 1928), la Galaţi (1929), Craiova (1930), Iaşi (1932), Bucureşti (1933), Braşov (1935), Timişoara (1936), Arad (1937) şi Constanţa (1938). În concursul internaţonal din 1934, cpt. P. Kirculescu câştigă Concursul “Micii Antante” de la Constanţa. În anul următor (1935), călăreţii confirmă clasa lor internaţională. O echipă formată din P. Kirculescu, C. Apostol, T. Tudoran şi C. Zahei concurează, în vederea pregătirii pentru J.O. de la Berlin - din 1936, la concursurile de la Nisa, Napoli, Roma, Florenţa şi Aachen, câştigând probe sau ocupând locuri fruntaşe: C. Apostol ocupă locul I la Nisa, iar Tudoran în “Cupa oraşului Aachen”. La J.O. de la Berlin, lt. H. Rang obţine, după baraj, medalia de argint în “Premiul naţiunilor”. Succesele se repetă: Felix Ţopescu - o victorie la Viena, H. Rang cucereşte “Marele Premiu al oraşului Aachen”. 7 Revista Federaţia Ecvestră Română, p. 322 8 Şt. Ricman ş.a., Monografia judeţului Romanaţi, Ramuri S.A. // Arte Grafice // Craiova, 1928, p. 304. 9 Monica, fiica lui Dumitru şi Florica Betulescu, s-a căsătorit cu inginerul Stelian Miulescu. După căsătorie, tânăra familie a cumpărat loc de casă de la Panti Petrescu (unchi), pe strada Frederic Engels. În 1977, când casele de pe această stradă s-au demolat, pentru a se construi blocuri, familia Miulescu s-a mutat în casa de pe strada Andrei Şaguna. 10 Fotografiile care apar în acest articol ne-au fost puse la dispoziţie de domnii Nicuşor Betulescu şi Cristian Miulescu - fiul, respectiv nepotul lui Dumitru Betulescu – şi fac parte din Arhiva familiei Pătru Jeana şi Adrian, fond Familia Betulescu.
La război – ca la război: patrioţi şi trădători. Mărturisiri: generalul R. Scărişoreanu despre călăraşii săi şi despre trădători
Colonel r. Dumitru Matei
Generalul Romulus Scărişoreanu, originar din judeţul Romanaţi, este un memorialist valoros, care a notat cu acribie momentele trăite în războiul de acum un veac, paginile memoriilor sale fiind adevărate lecţii de istorie şi de patriotism. Călăreţ temerar şi ofiţer obişnuit să mânuiască cu măiestrie atât sabia cât şi condeiul, a comandat subunităţi şi un regiment de cavalerie, iar pe front o brigadă de călăraşi şi detaşamente de arme întrunite. În anul 1909, fiind căpitan în regimentul de călăraşi din Constanţa pe care îl va comanda mai târziu, împreună cu căpitanul Alexiu a executat un marş de rezistenţă de 1680 km călare şi în 1909 a publicat în broşura (cum o numea el cu modestie) Călare de la Bucureşti la Constantinopol şi de la Constantinopol la Constanţa. Marş de rezistenţă executat de căpitanii R. Scărişoreanu şi A. Alexiu, care cuprindea valoroase învăţăminte şi observaţii cu caracter Generalul romanaţean militar şi de cultură generală. Din lectura celor 114 Romulus Scărişoreanu www.memoriaoltului.ro 79 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR pagini ale broşurii camarazii săi cavalerişti – şi nu erau puţini – aveau să obţină foloase maxime în relaţia lor cu valorosul patruped care avea să-i poarte peste câţiva ani la victorie sau la sacrificiul eroic în şarjele nemuritoare de la Cicârci, Robăneşti, Roşiori de Vede şi Prunaru. Războiul pentru Întregirea Neamului l-a găsit pe Romulus Scărişoreanu la comanda Regimentului 9 Călăraşi din Constanţa şi despre activitatea sa în zilele premergătoare intrării României în război, precum şi despre eroicele lupte la care au participat călăreţii acestui regiment în luptele din Dobrogea citim ca într-o cronică modernă paginile volumului publicat la Bucureşti în anul 1932, intitulat FRAGMENTE DIN RĂZBOIUL 1916-1918. După prima refacere în care se completează efectivele de oameni şi cai, dotaţi cu armament corespunzător şi echipament de iarnă, colonelul şi regimentul său ajung pe frontul din Moldova, în triunghiul morţii, cum a fost numită zona Oituz-Mărăşti-Mărăşeşti. Aici întâlnesc o cunoştinţă a noastră din numărul anterior al revistei, pe colonelul Alexandru Sturza (Sturdza, în grafia autorului, pe care o vom folosi în continuare). Ne vom opri mai puţin asupra operaţiunilor militare propriu zise, cunoscute de cei interesaţi, dar vom insista asupra activităţii unor comandanţi pe care autorul i-a portretizat cu obiectivitate – folosind adesea şi culorile întunecate, socotind că este necesar pentru ca să se ţină seama de tristele evenimente şi să nu se mai repete – deoarece credem că nu este lipsit de interes pentru cititori să cunoască mai multe despre oameni şi fapte în împrejurări excepţionale. De la înălţimea experienţei sale, după ani buni de analiză sub toate aspectele a evenimentelor militare atât de către specialişti în doctrină şi artă militară, precum şi de numeroşii memorialişti, de la grade mai mici, care nu aveau viziunea de ansamblu a acţiunilor militare113 până la comandanţi de cel mai înalt rang, generalul Scărişoreanu prezintă propriile sale concluzii şi cred că nu greşim redând câteva dintre ele. Înfrângerile noastre – scria generalul – se datorează pe lângă anumite concepţiuni şi situaţiuni iniţial greşite, şi slabei pregătiri morale şi nu mai puţin unor comandanţi în bună parte nepregătiţi intelectual şi lipsiţi de oricare însuşire războinică. Cu privire la armamentul şi tehnica de luptă ale armatei noastre la intrarea în acţiune arată că nu numai dotarea inferioară faţă de armata adversă a dus la eşecuri în prima parte a Cel de-al doilea volum războioului ci şi slaba pregătire morală a armatei. memorialistic cu dedicaţia Unii (comandanţi) bine apreciaţi până în momentul către generalul Gh. Manu
113 Autorul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, sublocotenentului Camil Petrescu, care a luptat în cadrul unei unităţi din Armata a 2-a, întreba într-o notă de subsol de ce s-au retras trupele române din Ardeal fără a fi obligate de inamic, după ce înaintaseră victorioase până la Braşov şi de acolo la Făgăraş şi mai departe. www.memoriaoltului.ro 80 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR intrării noastre în război, la auzul primei lovituri de tun şi-au pierdut liniştea necesară, manifestând o grijă – uneori ridicolă – a menajării propriei persoane, iar alte ori prin ordine pripite sau ezitări de a le da, prin ordine incoerente sau cu conţinut ameninţător şi uneori prin bruscări asupra subordonaţilor împinse până la violenţe care, dacă, câteodată erau necesare, de cele mai multe ori fiind greşit aplicate, au adus numai descurajare. Citind aceste rânduri ne amintim de un personaj cunoscut din lectura anterioară, care nu a ezitat să-şi ucidă subalternii incomozi direct şi fără judecată. Autorul critică acele protecţiuni condamnabile de camuflare în posturi de unde, dacă pericolul era exclus, posibilitatea obţinerii decoraţiunilor de tot felul era mai uşor realizabilă, de multe ori în dauna şi în dispreţul acelora ce cu drept cuvânt le meritau. [...]. S-au văzut oameni politici, comandanţi de mari unităţi, precum şi din cei mici, care şi-au adăpostit copiii, ginerii, nepoţii, cumnaţii etc., în servicii unde orice risc al războiului era cu totul exclus, ci numai bunul trai, căci foarte mulţi dintre aceştia au trăit şi au petrecut mai bine în timpul războiului decât înainte de război. Din experienţa războiului, autorul trage concluzii pentru viitor: Sângele eroilor care au dispărut şi al celor care au rămas schilozi în viaţă [...], suferinţele îndurate chiar de întregul neam în cei 4 ani de război, nu mai pot îngădui în viitor ca arbitrariul să înlocuiască dreptul. O armată puternică prin valoarea materială şi morală [...] va asigura naţiunii dezvoltarea în interior şi va asigura respectul celorlalte popoare. Germania, devenită duşmana noastră, este exemplul cel mai evident în justificarea acestor afirmaţiuni. Generalul Scărişoreanu consideră că rezultatele slabe în campania din 1916 se datoresc şi lipsei de pregătire morală şi naţională (referire la alianţele anterioare războiului). El crede că chiar dacă armata ar fi fost dotată cu cele mai perfecţionate maşini de război, nu se ştie dacă rezultatul ar fi fost altul, căci la partea tehnică şi ştiinţifică a războiului trebuie să se adauge şi sufletul omului. În a doua parte a războiului, sub influenţa patriotismului ridicat la înălţimea pericolului care ameninţa distrugerea totală a ţării, s-au obţinut victoriile miraculoase de la Oituz, Mărăşti şi Mărăşeşti, prin care ne-am impus în faţa unui duşman puternic ce-şi hătărâse şi timpul în care ţara va fi ocupată. Valoarea factorului moral rezultă şi din faptul că eroica armată sârbă, cu pregătire materială inferioară, a învins armata austriacă datorită spiritului de sacrificiu înrădăcinat în sufletul întregului popor. Autorul nu avea încredere în hotărârile Ligii Naţiunilor, căci nu se ştie dacă toate vor fi respectate şi observă că în dispreţul tratatelor alţii se pregătesc cu febrilitate pentru un viitor război. Ei vor căuta provocarea incidentelor de pe urma cărora să rezulte războiul ce le va aduce câştigul pe care-l urmăresc. Astăzi cunoaştem faptul că istoria i-a confirmat previziunile. Generalul recomandă ca în viitor cei responsabili să fie atenţi cu minorităţile în armată, căci nu toţi au bune sentimente şi cu atât mai puţin sunt dispuşi să-şi dea viaţa pentru ţara noastră, iar ţările vecine îi vor îndemna nu numai la dezertări, ci chiar la trădări. [...] Trupa de origine străină este predispusă la prima ocaziune a dezerta în rândurile inamicului. Asemenea elemente din armata austro-ungară la primele ocaziuni aruncau armele, predâdu-se în masă, fapt ce mai tîrziu a dus nu numai la pierderea războiului, ci şi a Ţărei. Alte exemple vom prezenta mai departe. Concluzia autorului este că educaţia poporului român trebuie să fie dezvoltată la maximum, atingând fanatismul şovinist al dragostei şi apărării ţării. [...] Când pericolul apare, să apărem în faţa duşmanului cu armatele române fără minoritari, nu numai cu www.memoriaoltului.ro 81 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR sufletele şi piepturile goale, dar şi cu armamentul cel mai modern114, care să dea încredere luptătorilor în perfecta calitate a armelor ce poartă, ceea ce le va mări avântul şi voinţa de a învinge. În prima parte a cărţii autorul prezintă acţiunile din faza premergătoare a războiului şi acţiunile de luptă la care a participat cu regimentul său în sectorul frontierei de sud a Dobrogei. Trupele noastre erau formate din oameni vârstnici, fără valoare operativă, fără pregătire militară şi chiar fără echipare completă. Brigăzile 5 şi 6 Mixte aveau regimentele compuse din al 4-lea batalion al regimentelor operative (adică din rezervişti). Valoare operativă aveau numai Regimentele 9 Vânători, 40 Infanterie, 9 Călăraşi, 10 Călăraşi şi o baterie din Regimentul 20 Artilerie. Celelalte baterii aveau tunuri vechi de 87 mm. În dimineaţa de 15 august s-a primit la regiment mesajul M.S. Regelui Ferdinand: OSTAŞI! V-am chemat să purtaţi steagurile noastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voevozi, Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, ale căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi, vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai ostaşilor cari au învins la Războieni, Călugăreni şi Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îndurăm însă greutăţile şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă deci demni de Gloria Străbună. De-a lungul veacurilor, un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi! FERDINAND. În acelaşi timp se comunică oficial numirea colonelului Scărişoreanu în funcţia de comandant al Brigăzii 5 Călăraşi, dar exercita această comandă de la 2 august 1916. A doua zi de la decretarea mobilizării, un soldat din Regimentul 9 Călăraşi a dezertat cu cal şi echipament, iar exemplul său a fost urmat de alţii aici şi în Carpaţi. După 9 octombrie, în retragerea ce a urmat, soldaţii armatei române de naţionalitate bulgară au dezertat în masă. Nenorociţii care se refugiau din sudul Dobrogei căutau scăparea vieţii şi a puţinului avut încărcat în nişte căruţe trase de animale slăbite din cauza drumului îndelungat şi lipsa hranei. Copiii de la sânul femeilor şi cei de vârstă mai fragedă în bună parte au murit pe drum în braţele mamelor lor din cauza răcelilor provocate de ploile existente în acel timp şi au fost îngropaţi în tot lungul şoselei de la Hamangia până la Măcin, dând aparenţa unui cimitir nesfârşit115. Autorul arată situaţia grea a trupelor române din cele două brigăzi mixte, ale căror opinci se rupseseră şi au fost aruncate, iar soldaţii mergeau desculţi: Cu armele şi muniţiile în spinare, prezentau aspectul dureros al soldatului apărătorul Ţării Româneşti în faţa duşmanului şi a soldatului aliat rus, perfect echipat, care ne privea nici cel puţin cu milă, ci numai cu dispreţ. După 9 octombrie, în retragerea ce a urmat, soldaţii armatei române de naţionalitate bulgară au dezertat în masă, formând bande pe propriul nostru teritoriu, mai ales în pădurile din jurul Babadagului; au jefuit şi au omorât bătrâni, copii şi femei, pe care le-au necinstit. Autorul scrie cu regret: Ce bine ar fi fost ca în ambele Regimente 9 şi 10 Călăraşi cu recrutare dobrogeană să nu fie întrebuinţate pe acest front elementele bulgarilor, cărora li s-a oferit tentaţiunea dezertărilor la inamic.
114Aluzie la afirmaţia unui ministru de război care spunea în parlament că în lipsa armelor ne vom bate cu pumnii şi cu dinţii. 115 Mărturiile sunt asemănătoare celor făcute de veteranul acestui război, plutonierul major Mirică Dumitru, în Memorii de război, publicate în Memoria Oltului şi Romanaţilor nr. 54, 55/2016; 56/2017. www.memoriaoltului.ro 82 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR * Redăm în continuare secvenţe semnificative la care a participat autorul şi călăraşii săi, săvârşind fapte de eroism apreciate de superiori şi sabotate de trădători. După căderea Turtucaiei, la aripa dreaptă era foarte mare presiune, inamicul voind să pună stăpânire pe trecerea de la Cernavodă pentru a izola trupele de vestul ţării. După ce a vorbit batalioanelor 4/R11 Infanterie şi 4/R/24 Infanterie ce suferiseră eşecul de la Karapelit, colonelul Scărişoreanu a constatat că este o greşeală a celor care au crezut că se pot forma unităţi de luptă chiar în timpul războiului, cu oameni care nu au nici o pregătire, fapt ce se confirmase atât de dureros chiar de la începutul războiului. La încheierea cuvântării comandantului: Cu vitejia noastră şi cu ajutorul lui Dumnezeu, sigur victoria va fi a noastră! trupa se descoperă, se închină şi se roagă: Ajută-ne Doamne şi fă pace! În noaptea 31 august/1 septembrie brigada primeşte ordinul nr. 6 al Diviziei 19 Infanterie că reintră în subordinea acesteia şi i se ordonă ca în ziua de 2 septembrie ora 8.00 să se găsească la nord-est de localitatea Caraomer. La 9 septembrie, prin ordinul nr. 2 al Diviziei 19 Infanterie, colonelul Scărişoreanu este numit comandant al Detaşamentului format din Brigada 5 Călăraşi, Batalionul 4/Regimentul 11 Infanterie, Batalionul 4/Regimentul 5 Infanterie şi o baterie de artilerie pentru a apăra Amzacea. La 10 septembrie se primeşte informaţia că trupele inamice înaintează spre nord şi Divizia 19 Infanterie ordonă retragerea. Conform ordinului nr. 90 din 13 septembrie al Diviziei 19 Infanterie, Brigada 5 Călăraşi intră în subordinea acestei divizii de la care primeşte ordin să meargă la Urluchioi. La 18 septembrie ia fiinţă Corpul 6 Cavalerie rus, compus din Divizia 3 de Cavalerie rusă şi Brigada 5 Călăraşi întărită cu un batalion de infanterie şi brigada intră în compunerea acestuia. La 30 septembrie Corpul 6 Cavalerie rus hotărăşte înlocuirea trupelor sale de pe front cu ale Brigăzii 5 Călăraşi: Regimentul 10 Călăraşi ocupă poziţie la Horoslar şi Regimentul 9 Călăraşi la Palazu (pe malul Mării), iar Batalionul 51 la 2 km. vest Medeea. Înlocuirea se face fără incidente în noaptea de 30 septembrie/1 octombrie. Pentru conduita trupelor române, generalul Pavlov exprimă mulţumirile sale şi ordonă să se facă propuneri pentru decorare cu ordine ruseşti: câte 4 ofiţeri din Regimentele 9, 10 Călăraşi şi Batalionul 51 Infanterie şi câte 4 grade inferioare din fiecare companie şi escadron. Luptele pentru apărarea Constanţei sunt duse de o brigadă de cavalerie rusă şi de Regimentul 9 Călăraşi. Regimentul 10 Călăraşi reintră în brigadă şi ocupă poziţie la Anadalchioi. Generalul Pavlov pierduse orice legătură cu unităţile sale în ziua de 9 octombrie, când avea loc cea mai importantă acţiune din Dobrogea, în care pierdeam singurul nostru port maritim, Constanţa, şi este luat prizonier de bulgari pe când vizita cazarma Regimentului 9 Călăraşi din Constanţa. A scăpat încălecând calul colonelului C116. și împreună cu sublocotenentul Drosu pornesc în goană spre nord și ajung la Mamaia la orele 15.00. Brigada 5 Călărași ajunge la Caramurat. Unitățile Diviziei 9 Infanterie erau dezorganizate şi din cauza panicii pierduseră mulţi oameni, morţi, răniţi şi prizonieri. Colonelul Frimu Constantin, comandantul Brigăzii este făcut prizonier în luptele de ariergardă de la Caramurat, în ziua de 11 octombrie şi chiar comandantul Diviziei 9 dispăruse de pe câmpul de luptă din 9 octombrie; dezorganizarea este totală: toţi se gândesc cum să ajungă mai repede la punctele de trecere de la Hârşova şi Măcin.
116Carataş, probabil. www.memoriaoltului.ro 83 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR La 10 octombrie 1916, ora 7.00, Brigada 5 Călăraşi pornea spre Caramurat pentru a executa ordinul comandantului Corpului 6 Cavalerie Rus, iar recunoaşterea trimisă de Regimentul 10 Călăraşi la 700 m. de Cicrăci este primită cu foc. Se primeşte informaţia că 4-5 escadroane bulgare înaintau în trap asupra coloanelor de trăsuri ruso- române care se retrăgeau, spre a le captura. Atunci Brigada 5 Călăraşi lasă un escadron să bareze înaintarea inamicului şi cu toate celelalte se îndreaptă spre cavaleria inamică. Se ordonă verbal Regimentului 9 Călăraşi să atace călare de front cavaleria duşmană, lăsând în linia a doua restul de escadroane din Regimentul 10 Călăraşi. Regimentele pornesc în trap în formaţia coloană dublă spre sud-vest Cicrăci şi la 5-600 metri de inamic trag sabia din teacă şi fără cea mai mică ezitare atacă liniile desfăşurate ale inamicului în sunetul trompetelor de la toate escadroanele şi în zgomotul asurzitor de urale şi tropot al cailor, cu o violenţă ce le dă peste cap, iar cei ce veneau asupra Regimentului 10 Călăraşi, (aproximativ un escadron), întorc caii şi se retrag în goană. Au fost astfel salvate sute de trăsuri cu muniţie, alimente şi alte materiale care ar fi fost capturate de inamic şi au fost capturaţi 10-12 prizonieri cu caii lor, renunţând la cei fără cai. Pierderile noastre au fost de 14 morţi şi 30 răniţi de sabie sau de focul mitralierelor duşmane care au deschis focul asupra ambelor regimente şi au oprit elanul atacului călare la aproximativ 800-1.000 metri, astfel că eficacitatea lor s-a produs numai asupra câtorva călăreţi care n-au stăpânit caii. În dimineaţa de 11 octombrie trece pe lângă localitatea Cicrăci Regimentul de Ulani din Divizia 3 Cavalerie rusă comandat de colonelul Von Val, la sud Cicrăci descalecă şi pornesc în formaţie de trăgători, dar sunt primiţi cu foc violent de infanterie şi artilerie. În această situaţie intervine Regimentul 10 Călăraşi la aripa dreaptă a ruşilor, cu călăreţii celor 4 escadroane descălecaţi, deschizând foc viu asupra duşmanului, dând posibilitatea regimentului rus să se retragă om cu om, apoi se retrage şi regimentul român. Fiind atacate de forţe duşmane superioare, trupele primesc ordin de retragere: Regimentul 10 Călăraşi la nord de Tari Verde, iar Regimentul 9 Călăraşi la Casapchioi, lăsând pentru siguranţă în timpul nopţii un escadron din Regimentul 10 Călăraşi la Caranasul, sub comanda locotenentului Wachman şi un escadron din Regimentul 9 Călăraşi la Casapchioi. Escadronul din Regimentul 10 Călăraşi, comandat de locotenentul Wachman părăseşte poziţia fără a fi atacat şi vine în cantonament la Casapchioi noaptea de 11/12 octombrie la ora 1.00 motivând că a fost atacat de forţe superioare. Faptul a fost dovedit ca neadevărat în dimineaţa zilei de 12 octombrie, când s-au trimis patrule de recunoaştere cu ofiţeri şi au constatat că localităţile nu erau ocupate de inamic. S-a dat apoi ordin ca un Detaşament comandat de căpitanul Mărculescu să ocupe poziţia, apoi s-a ordonat ca pe timpul nopţii frontul să fie păzit numai de un escadron din Regimentul 10 Călăraşi. Căpitanul Mărculescu, din proprie iniţiativă, rămâne şi el acolo pentru a întări poziţia, măsură apreciată de Brigada 5 Călăraşi117. La 13 octombrie trupele ruse se retrag spre nord şi se ordonă să se retragă şi escadroanele române de pe poziţie la Sariurt La Hamangia era un depozit rus de alimente căruia urma să i se dea foc, însă au fost rechiziţionate, de la populaţia bulgară care nu se refugiase, 30 de trăsuri ce au fost încărcate în seara zilei de 13 octombrie, de aceste alimente beneficiind trupele ruse şi
117 Am relatat aceste evenimente din luptele de pe frontul din Dobrogea, fiindcă între cei nominalizaţi, locotenentul Wachman şi căpitanul Mărculescu, sunt cunoştinţe ale noastre din articolul precedent. www.memoriaoltului.ro 84 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR române aflate în zonă, precum şi populaţia civilă, aşa că nu s-a mai dat foc. La 14 octombrie se află că trupe bulgare sunt la Cogealac şi 2-3 escadroane înaintează spre nord. Contra lor se trimite Regimentul 9 Călărași și la apropierea lui bulgarii se retrag spre sud. Brigada 5 Călărași primește ordin să se meargă la Testemelul (Vasile Alecsandri), unde porneşte în dimineaţa de 15 octombrie. La ora 14.00 ajunge pe frontul Eschi Baba- Testemelul şi ocupă poziţie la sudul localităţii. Aici au găsit Regimentul de Ulani al colonelului Von Val, iar în noaptea 14/15 sosesc încă două regimente de infanterie rusă din Divizia 9 a Corpului 4 Siberian. Soldaţii de naţionalitate bulgară din Regimentul 10 Călăraşi au dezertat cu cai şi armament la retragerea spre nord, unii mergând la casele lor, alţii ascunzându-se în pădurile din zonă. Cei din Regimentul 9 Călăraşi dezertaseră încă din 9 octombrie, după căderea Constanţei. În regimente mai erau numai cei de naţionalitate română şi puţini de naţionalitate străină. La încheierea păcii de la Bucureşti cel mult o cincime din efectivul de străini mobilizaţi în cele două regimente rămăseseră credincioşi ţării noastre. Înşişi turcii, cărora ţara noastră le făcuse atât de multe avantaje au dovedit aceeaşi ingratitudine ca bulgarii, evreii şi nemţii. Situaţia frontului s-a înrăutăţit în zilele de 14 şi 15 octombrie. Trupa de naţionalitate străină s-a organizat în bande care jefuiau în jurul Babadagului. Cu aprobarea Diviziei 3 Cavalerie rusă, colonelul Scărişoreanu organizează o poteră formată din 50 de călăreţi sub comanda căpitanului H. Ch118. pentru prinderea dezertorilor, dar acesta se duce la familia sa în Tulcea şi după câteva zile se întoarce fără să fi prins vreun dezertor. Autorul descrie starea jalnică a populaţiei române care se retrăgea din calea invadatorilor şi masa nesfârşită de oameni din jurul Măcinului, aşteptând săptămâni să poată trece Dunărea. La 17 octombrie Corpul 6 Cavalerie rus ordonă Brigăzii 5 Cavalerie să fie la 18 octombrie la Başpunar, unde va primi ordine de la generalul Pavlov. În dimineaţa de 18 octombrie brigada primeşte ordinul Corpului 4 Siberian, să meargă la Cuciurova. Prin Ordinul de Zi nr. 30 generalul de divizie Pavlov, comandantul Corpului 6 Cavalerie al Armatei Imperiale Ruse aducea mulţumiri domnului colonel Scărişoreanu Romulus, comandantul Brigadei a 5-a Călăraşi Români, domnului locotenent colonel Steriade Alexandru, comandantul Regimentului 9 Călăraşi, domnului colonel Marini Camil, comandantul Regimentului 10 Călăraşi, domnilor ofiţeri şi ostaşilor acestei brigade pentru strălucita şi curajoasa lor purtare, pe tot timpul cât au fost sub ordinele mele. La 20 octombrie brigada intră în subordinea Diviziei a 9-a Siberiană. Între localităţile Testemelu şi Doiran au fost semnalate până la această dată două divizii de infanterie bulgară. Autorul prezintă încă un exemplu de laşitate care confirmă concluziile sale cu privire la unii comandanţi: în timpul unui bombardament de artilerie la Topraisar, un căpitan de la coloana de subzistenţă încalecă pe deşelate un cal de tracţiune, şi fuge antrenând după el trupa trenului regimental. După război a fost văzut decorat cu ordine de război şi înaintat la gradul de colonel, deşi merita să fie trimis în judecata Curţii Marţiale, judecată care nu a avut loc. Îndrăzneala a mers până acolo, că un prieten i-a cerut colonelului Scărişoreanu să facă aprecieri favorabile în foaia calificativă ce se ataşa la memoriu în acel timp, dar colonelul a arătat cum era în drept a se face.
118 Hagi Chirea? www.memoriaoltului.ro 85 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Situaţia îngrijorătoare a brigadei a fost raportată de două ori eşaloanelor superioare, astfel că la 22 octombrie se ordonă regimentelor brigăzii să treacă în spatele frontului pentru refacere. La 24 octombrie începe ofensiva Diviziei 9 Siberiene şi la 25 octombrie Cartierul Brigăzii se mută la Ostrovul. La 26 octombrie comandantul acestei divizii cere executarea de către brigadă a unei recunoaşteri ofensive pentru a cunoaşte situaţia trupelor inamice la aripa noastră dreaptă. La acţiune participă două escadroane din Regimentul 9 Călăraşi şi un escadron din Regimentul 10 Călăraşi. Înaintarea se face fără incidente până aproape de Hârşova, pe care bulgarii o părăsesc după ce-i dă foc din toate părţile: nici o casă nu a rămas neincendiată, în afară de geamia turcească şi biserica română. În retragerea lor, bulgarii nu au cruţat nici un sat locuit de români, dându-le foc sistematic, fapt dovedit de butoaiele de păcură şi petrol ale căror rămăşiţe au fost găsite de trupele noastre. Purtare sălbatică au avut şi faţă de oamenii pe care i-au prins în localităţi. A fost găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat legat de tăblia unui pat de fier, probabil un prizonier sau un rănit care nu a mai putut să se deplaseze. Generalul Regulschi împins de curiozitate se duce să vadă dezastrul provocat fără nici un motiv de sălbăticia bulgară. La înapoiere spune: în adevăr, este un dezastru organizat în mod artistic. Zilele de încordare şi operaţiunile neîntrerupte au slăbit foarte mult forţa combativă a regimentelor Brigăzii 5 Călăraşi. La trenurile regimentale erau cai şchiopi, roşi de şea, răniţi de gloanţe şi sabie, sute de oameni nu aveau pe ce încăleca, unii erau răniţi uşor, alţii cu răceli datorate faptului că erau uzi şi nu puteau să-şi usuce hainele, fiind permanent călare. La trenurile regimentale erau câţiva ofiţeri bolnavi şi cu scutiri medicale, iar alţii fără motiv şedeau la odihnă cu îngăduinţa comandanţilor de regimente, sustrăgându-se pericolului prin care treceam zi şi noapte. În zilele de 28 şi 29 octombrie brigada a executat misiunile date de Divizia 9 Siberiană. Cu începere de la 29 octombrie atacurile ruşilor au fost tot mai slabe, se înaintează puţin, apoi încetează cu totul, când frontul începe a se stabiliza. La 5 noiembrie 1916, frontul dobrogean se afla în sectoarele Boascic-Saragea- est Cernavoda-Dorobanţu-Caramurat-Medgidia-Constanţa. Brigada 5 Călăraşi a rămas pe frontul dobrogean până la 5 noiembrie 1916, când a primit ordin de retragere spre Tulcea pentru refacere. La aceeaşi dată, colonelul Scărişoreanu a primit ordinul generalului Regulschi, comandantul Diviziei 9 Siberiană, prin care se aduc brigăzii mulţumiri pentru serviciul capabil şi util pe câmpul de luptă. La 7 noiembrie, brigada primeşte ordin să nu mai meargă la Tulcea, ci la Satul Nou, unde a primit ordinul Armatei să se deplaseze spre Brăila, apoi spre Galaţi, pentru refacere. La 9 noiembrie ora 12.00 a trecut Dunărea pe şlepuri la Măcin şi la ora 16.00 intra în Brăila, cantonând în partea de nord a oraşului. În dimineaţa următoare a pornit spre Galaţi, unde a ajuns la ora 16.30 Rănile cailor, datorate şeilor nescoase săptămâni întregi, au fost vindecate, cei doi veterinari având la dispoziţie medicamente suficiente. Armamentul a fost curăţat de armurieri. S-a completat şi distribuit noul echipament şi îmbrăcămintea de iarnă. S-a completat numărul cailor de tracţiune şi de şa, fiecare escadron ajungând la 120 cai de şea. S-a completat instrucţia trupei, insistând asupra tragerilor cu cartuşe de război şi asupra instrucţiei pe jos. Situaţia grea a fontului nostru în bătălia de pe Argeş impunea trecerea unor trupe ruseşti (Corpul 4 Siberian şi Divizia 3 Cavalerie) din Dobrogea pe malul stâng al Dunării, dar prin această manevră, de altfel lipsită de consecinţele aşteptate, a slăbit frontul dobrogean şi întreaga Dobroge a căzut sub stăpânirea inamicului: bulgarii ocupă partea de www.memoriaoltului.ro 86 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR sud până la calea ferată Cernavodă-Constanţa, iar trupele germane partea aflată la nordul acestei linii. Trupele ruseşti s-au retras din Dobrogea în zilele de 9 şi 10 decembrie 1916 sub presiunea armatelor invadatoare, trecând Dunărea pe la Brăila şi Isaccea. Brigada 5 Călăraşi se reface la Galaţi timp de o lună de zile, completându-şi efectivele de cai şi oameni, dotaţi acum cu armament şi echipament corespunzător. Toate escadroanele aveau câte 120 cai de şea şi o secţie de mitraliere Maxim la Regimentul 9 Călăraşi, iar la Regimentul 10, o puşcă mitralieră. Efectivul total era: 1416 cai, 1450 trupă şi 52 ofiţeri. La 27 noiembrie, au sosit 24 decoraţii ruseşti Sfântul Gheorghe pentru gradele inferioare din regimentele brigăzii. La 7 decembrie, colonelul Scărişoreanu a fost chemat la Marele Cartier General la Bârlad, unde a primit ordinul nr. 3843 prin care Brigada 5 Călăraşi se punea la dispoziţia Armatei a 2-a, care avea cartierul la Focşani. Operaţiunile Armatei a 2-a în munţii Vrancei, în zona în care se găsea Brigada 7 Mixtă comandată de colonelul Sturdza, nu se desfăşurau mulţumitor şi acesta cerând ajutor, s-a trimis acolo Brigada 5 Călăraşi. La 11 decembrie Brigada s-a pus în mişcare în direcţia Barboşi, iar pe traseu, la Răstoaca, un jandarm i-a înmânat comandantului ordinul care prevedea deplasarea fără oprire până la Soveja, unde se va pune la dispoziţia colonelului Sturdza, comandantul Brigăzii a 7-a Mixtă. La Panciu, un trimis al colonelului Sturdza transmite ordinul acestuia ca oamenii brigăzii să ajungă la Soveja cu trenul forestier, iar caii să rămână acolo. La 16 decembrie, colonelul Sturdza trece în revistă Brigada 5 Călăraşi (în fapt, 1.000 de oameni, căci 450 au rămas cu caii la Panciu). Ajungând în dreptul preotului, îi sărută mâna, deşi preotul era mai tânăr decât colonelul, apoi se opreşte în faţa locotenentului Wachman, strângându-i mâna şi spunându-i cuvinte de mulţumire pentru faptul că vor lucra împreună. Colonelului Scărişoreanu îi înmânează Ordinul de Operaţii nr. 10 şi-l invită să dejuneze împreună, cerându-i verbal 4 patrule la dispoziţia Brigăzii 7 Mixtă şi pe locotenentul Wachman ca ofiţer de legătură. Ordinul de operaţii arăta că generalul Mannerheim solicită astuparea golului de la aripa stângă a armatei române şi aripa dreaptă a Diviziei a 12-a rusă. Misiunea începe imediat. Pe frontul de 5 km au fost ocupate poziţiile până la ora 16.00, stabilind legătura la dreapta cu grănicerii şi la stânga cu ruşii. În timpul dejunului, colonelul Sturdza a sondat opiniile colonelului Scărişoreanu despre înfrângerile trupelor noastre şi despre valoarea trupelor germane, iar Scărişoreanu, care nu bănuia adevăratul scop al întrebărilor, a spus ca orice bun patriot român că nu poate fi vorba de capitulare, ba chiar că finalul ne va fi favorabil, căci superioritatea duşmanilor noştri nu poate dura mult, iar ruşii au efective care vor opri înaintarea germanilor. Adăuga că în Dobrogea, la aripa stângă a frontului trupele ruse şi române au luptat bine, iar înfrângerea nu se datora inferiorităţii trupelor, ci defecţiunii planurilor de apărare şi incapacităţii unor comandanţi ruşi şi români. Privitor la operaţiunile din munţii Vrancei colonelul Sturdza avea altă părere decât comandantul Armatei a 2-a, care-i cerea să reziste. Spunea că el se retrage metodic, cu sacrificii pentru duşman, nu ca în alte zone ale frontului nostru, unde retragerile au fost ruşinoase. Colonelul Sturdza intenţiona să atace în ziua de 17 decembrie cu Regimentul de Grăniceri cu speranţa că va reuşi şi a făcut o afirmaţie privitoare la retragere pe care colonelul Scărişoreanu n-a înţeles-o: „După ce voi termina această retragere eu îmi voi www.memoriaoltului.ro 87 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR schimba pielea”. La despărţire a repetat aceste cuvinte şi, strângându-i mâna, a repetat şi cererea de a-i trimite ca ofiţer de legătură, dacă se poate, pe locotenentul Wachman. După ce făcuse Wachman în Dobrogea, când s-a retras fără luptă din faţa inamicului care nici nu l-a atacat, colonelul Scărişoreanu a scăpat bucuros de acest ofiţer. În ziua de 18 decembrie, trupele ruse au părăsit sectorul lor, dar căpitanul Bălşanu, comandantul unui detaşament de circa 300 de oameni, format din unităţi de cavalerie dizolvate şi biciclişti, din proprie initiativă, a ocupt frontul rămas liber. În felul acesta un atac al trupelor germane în acest sector a fost oprit, dar efectivele reduse ale călăraşilor şi ale Detaşamentului Bălşanu nu au urmărit inamicul. O patrulă de recunoaştere a călăraşilor surprinde o patrulă germană care ducea în poziţiile proprii 7 grăniceri români luaţi prizonieri, ucide doi inamici şi salvează prizonierii. Atacul grănicerilor înfrânge inamicul de pe muntele Tiua Neagră şi-i ia 300 de prizonieri, între care 3 ofiţeri. La ora 18.00 însă, Ordinul nr. 4 al colonelului Sturdza arăta că inamicul a întors aripa dreaptă rusă, împingând aripa stângă a colonelului Scărişoreanu, iar inamicul din faţa Brigăzii a 7-a Mixtă a fost respins de la Tiua Neagră. Divizia 12 Rusă se va retrage şi va ocupa frontul Răcoasa-Alba-Găurile-Colacul. Pentru Brigada 7 Mixtă ordinul preciza aliniamentul ce trebuia să-l ocupe în dimineaţa următoare, când urma să rupă lupta şi să se retragă spre Valea Caşinului, pe Dealul Boului, pe dealul Răchitaşul şi pe Valea Babei. Brigada 5 Călăraşi a primit misiunea să ocupe Răchitaşul Mare cu cotele 927, 795, 745 şi 699. Cu privire la acest ordin, generalul Scărişoreanu arată că nu era adevărat, întrucât aripa stângă a sa nu se retrăsese nici un pas, iar la ora când Sturdza a dat ordinul, nu primise raportul de la Brigada 5 Călăraşi; de asemenea, arată că frontul care trebuia ocupat de Divizia 12 Rusă trebuia să fie Negrileşti-Bârseşti-Poiana-Năruja. După trădarea colonelului Sturdza, colonelul Scărişoreanu şi-a amintit de discuţia pe care a avut-o cu acesta privitoare la retragerea cu care nu era de acord comandantul Armatei a 2-a şi a constatat că nu era cu nimic justificată, câtă vreme putea rezista cu forţele de care dispunea în faţa unui singur regiment de infanterie german, Regimentul nr. 204. Cedarea cu atâta uşurinţă a terenului era un act de trădare voit, care se masca prin succese locale de care nu voia să profite şi părăsea poziţiile importante din munţii Vrancei. Trădarea era săvârşită după un plan ocult, urmărit zi de zi şi care trebuia să se termine cu dezertarea sa la inamic. Brigada 5 Călăraşi a executat ordinul de retragere începând cu dimineaţa de 19 decembrie, ora 5.00, ocupând un front de 8 km împărţit în două sectoare, iar rezerva brigăzii era formată din câte un escadron de la fiecare regiment. La ora 13.00, unităţile brigăzii erau în noua poziţie. Ordinul Operativ nr. 5 primit în aceeaşi zi stabilea noul dispozitiv al trupelor în care se arăta că inamicul coboară prin Valea Chiua spre Soveja. Soveja e ocupată. Brigada 7 Mixtă apără Valea Şuşiţei şi opreşte pe inamic să atace dreapta Diviziei 15. Colonelul Scărişoreanu comandă sectorul de la sud de Şuşiţa, până la cota 743 Dealul Boului, cu Brigada 5 Călăraşi, Detaşamentul căpitanului Bălşanu şi două baterii de 53 mm. Acest dispozitiv va fi luat în ziua de 20 decembrie şi terminat între orele 11.00-12.00 ziua. Misiunea pentru colonelul Scărişoreanu, care înlocuia trupele locotenent- colonelului Iordăchescu era „de supraveghere spre vest, cu atenţiunea spre sud, în vederea unei acţiuni inamice în contra flancului stâng al Diviziei a 15-a”. Ordinul primit dovedea că Sturdza nu cunoştea repartizarea pe frontul ce apăra şi atrăgându-i atenţia asupra repartizării tunurilor, revine cu alt ordin în care spune că pentru www.memoriaoltului.ro 88 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR a nu face dislocări dificil de executat, tunurile rămân pe dealul Boului, dar colonelul Scărişoreanu va primi întăriri cu rezervele ce i s-au pus la dispoziţie, întăriri care nu au avut loc. Se mai preciza că locotenentul Wachman va rămâne detaşat la Brigada 7 Mixtă, precizare din care autorul memoriilor trage concluzia că se stabilise acordul între cei doi cu privire la actul de trădare ce urma să se producă. În aceeaşi zi, după câteva ore, colonelul Sturdza revine asupra ordinului dat şi cu Ordinul nr. 2 hotărăşte ca atunci când inamicul va intra în Soveja, localitatea să fie înconjurată de Brigada 5 Călăraşi, de trupele comandate de locotenentul colonel Iordăchescu şi ale colonelului Cihoschi. Inamicul să fie lăsat să intre în localitate şi apoi să fie înconjurat. Coordonarea operaţiunii care să-l surprindă pe inamic nu se putea face, în lipsa legăturilor telefonice, decât prin alergători pe jos care aveau de străbătut distanţe mari. Ordinul fiind primit la ora 16.00 în decembrie, nu mai era posibilă coordonarea acţiunilor în acea zi. Supravegherea zonei înceta, riscând ca inamicul să surprindă trupele române şi să ia un număr mare de prizonieri. Operaţiunea de surprindere a inamicului în zona Soveja rămânând neexecutată, colonelul Sturdza proiectează pentru a doua zi altă surprindere, prin ordinul nr. 9, tot cu sorţi puţini de izbândă: Inamicul cu 2-3 batalioane se găsea în Soveja, cu avanposturi pe dealul Lazăr şi în gară. În ziua de 20 decembrie se va pândi şi surprinde inamicul când va încerca să înainteze spre Câmpuri, iar după acţiune să se reia supravegherea şi legăturile la aripi. Colonelul Scărişoreanu constatase personal că în faţa inamicului se aflau 7 batalioane ale noastre, cu un dispozitiv comunicat trupelor în dezacord cu cel real. Analizând situaţia, rezulta că trupele inamice trebuiau atacate de flanc de pe poziţiile pe care se aflau, evitând mişcările care oboseau trupele noastre şi goleau dispozitivul de pe care plecau. Inamicul nu a acţionat după cum îşi închipuia colonelul Sturdza, ci a atacat în partea unde dispozitivul trupelor române era mai slab, iar acţiunea lui era mai uşoară, fapt constatat de colonelul Scărişoreanu la ora 10.00 după ridicarea ceţii: inamicul avea o acţiune de front şi una învăluitoare asupra înălţimilor pe care se afla el. Atacul frontal a fost stăvilit de cele două mitraliere, însă focul artileriei duşmane a distrus o mitralieră şi a scos din luptă ambele echipaje. Atunci subofiţerul de administraţie Stegărescu, care se pricepea, a trecut la mitraliera rămasă în funcţiune şi ajutat de 2 oameni, a deschis foc asupra unui val ce înainta la deal, oprindu-i înaintarea şi culcându-l la pământ. Mişcarea de învăluire era mai pronunţată la aripa dreaptă, deşi asupra atacatorului au deschis focul călăreţii Regimentului 8 Călăraşi. Terenul acoperit cu tufişuri permitea strecurarea inamicului om cu om, astfel că la ora 12.30 fiind expuşi la înconjurare din toate părţile, colonelul Scărişoreanu a ordonat ruperea luptei şi retragerea spre dealul Boului, pe sectorul ocupat de Regimentul 29 Infanterie. În timpul retragerii, secţia de mitraliere a Regimentului 9 Călăraşi a deschis foc asupra trupelor duşmane ce înconjurau aripa stângă, oprindu-le înaintarea. În timpul acestei operaţiuni, printr-un ordin înmânat de un curier, colonelul Sturdza îl întreba pe colonelul Scărişoreanu „unde se găsesc trupele inamice, cari ieşind din Soveja se îndreaptă spre Răchitaşul. Ce ştiri aveţi despre acest inamic?”, iar acesta îi răspunde că este la 7-8 km de Răchitaşul şi-i comunică datele cunoscute de el, mai sus arătate, şi faptul că nu se va produce surprinderea inamicului deoarece el gravitează la nord-est de Valea Şuşiţei. Acest fapt îl enervează pe colonelul Sturdza, care începe să-i www.memoriaoltului.ro 89 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR aducă învinuiri, de care colonelul Scărişoreanu află mai târziu. Această operaţiune întemeiată numai pe imaginaţia colonelului Sturdza are ca rezultat pierderi nefolositoare. Este de semnalat purtarea curajoasă a colonelului Cihoschi, a maiorului Năescu Soare şi a subofiţerului de administraţie Stegărescu Inamicul a ales calea cea mai bună, căci dacă intra în defileul Şuşiţei, acesta era flancat de masivi puternici şi împăduriţi, pe ambele maluri, care nu puteau fi luaţi în piept, pe când străpungerea frontului prin numeroasele vâlcele îndreptate de la Soveja spre Răchitaşul îi oferea mai multe şanse de reuşită, iar după cucerirea Răchitaşului cădea de la sine poziţia de pe dealul Boului, care ar fi avut spatele ameninţat de inamic, fapt care s-a şi produs. Logica impunea trupelor noastre să reziste în regiunea Răchitaşul, de unde putea produce inamicului pierderi simţitoare. Cota 927 este apărată numai de două escadroane, iar escadroanele din rezerva Brigăzii 5 Călăraşi sunt în valea Plopului în momentul atacului. Cota este atacată de două companii, ajutate de altă companie ce se strecoară pe o vâlcea, astfel că această cotă este cucerită cu uşurinţă, din vina comandantului rezervei, care în ziua de 20 ţinea şi locul la comanda Brigăzii. Este şi vina colonelului Sturdza care l-a luat de la comanda Brigăzii 5 Călăraşi pe colonelul Scărişoreanu pentru a-i da comanda detaşamentului format din trupe ce nu-i aparţineau pentru a da atacul ce putea fi dat de colonelul Cihoschi, a cărui destoinicie nu putea fi pusă la îndoială. După eşecul operaţiunii de la Răchitaşul, întâlnind pe colonelul Sturdza, colonelul Scărişoreanu îşi exprimă indignarea pentru lipsa oricărei logici a acestei acţiuni, dar acesta schimbă vorba şi-i ordonă verbal să plece imediat la comanda grupului de sud şi a doua zi să atace pentru a recupera poziţia pierdută. Pentru nereuşita acţiunii, colonelul Sturdza raportează la Armata a 2-a că răspunderea ar cădea asupra lui Scărişoreanu, dar generalul Averescu comandantul Armatei, nu dă nici o soluţie raportului colonelului Sturdza. Prin atacul de a doua zi, cota 927 este cucerită, dar flancul trupelor rămâne descoperit şi la contraatacul inamic susţinut de mitraliere, escadroanele care cuceriseră cota sunt nevoite să reintre în vechea poziţie. În ziua de 21 decembrie colonelul Sturdza dă ordinul pentru ziua de 22, în care arăta că „inamicul are intenţia de a cuceri cota 896 Răchitaşul (restul masivului necucerit), contrar celor crezute de mine că învăluirea este destinată aripei noastre de nord. Artileria germană este inferioară”. Ordinul stabileşte misiunile Brigăzii 7 Mixtă şi ale Brigăzii 5 Călăraşi: „va ocupa poziţiile pierdute”. Prin afirmaţia contrar celor crezute de mine colonelul Sturdza îşi recunoaşte greşeala din operaţia executată. Operaţiunea din ziua de 22 decembrie, fără pregătire de artilerie şi având numai două mitraliere, cu tot eroismul atacurilor, nu are rezultatul dorit şi se revine pe poziţiile de plecare. În ziua de 23 decembrie presiunea exercitată de inamic creşte şi trupele ruse părăsesc poziţia, iar colonelul Sturdza dă ordinul de rupere a luptei de către Brigada 7 Mixtă, care va ocupa poziţie de rezistenţă spre Răcoasa. Din ordin superior, colonelul Scărişoreanu ia în subordine şi Regimentul 8 Călăraşi. Brigada 5 Călăraşi execută ordinul aşa cum l-a primit, dar la ora 15.30 primeşte alt ordin: să lase pe dealul Palanca numai detaşamentul Bălşanu şi regimentele sale se deplasează la Răcoasa, unde va găsi caii sosiţi de la Panciu, vor încăleca şi vor ajunge la Câmpurile. La Răcoasa, Brigada 5 Călăraşi ajunge la ora 18.00 şi găseşte pe locotenentul Wachman, care raportează că executarea ordinului se va face a doua zi, din cauza întunericului şi ploii. La ora 19.00, colonelul Scărişoreanu nu a putut vorbi cu colonelul www.memoriaoltului.ro 90 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Sturdza, căci acesta se culcase. În ziua de 24 decembrie ora 8.00, colonelul Scărişoreanu primeşte ordinul nr. 2 al Brigăzii 7 Mixtă pentru această zi, care stabilea că brigada trebuie să reziste pe poziţie cu dreapta pe Dealul Teiuşului şi stânga pe Valea Şuşiţei, iar la ora 10.00 a primit ordinul fără număr al Brigăzii 7 Mixtă, datat 20 decembrie, care conţinea nepotriviri faţă de evenimentele ce avuseseră loc şi unele subînţelesuri lămurite mai târziu, după trădarea lui Sturdza. Date mai importante din acest ordin: „Două luni de zile, iubiţi camarazi, am păzit hotarele Vrancei, credincioşi şi neclintiţi, contra unui inamic de 4 ori mai numeros. (?) Am împărtăşit frăţeşte împreună, bucuriile şi amărăciunile unor lupte crâncene şi pline de cinste, dar zadarnice înaintea unui inamic de 10 ori mai tare şi mai vrednic ca cellalt.(?) Străduinţele noastre frăţeşti îmi sunt cunoscute, căci am trăit strâns împreună, căci inimile noastre băteau ca un singur, şi un singur suflet era în noi toţi. Lung, deşi acest ordin de zi prea lung pentru a fi citit în faţa unor bărbaţi obosiţi ca voi, dacă ar înşira în el toate trupele şi numele vrednicilor fraţi, flăcăi sau bătrâni, mici sau mari, cari merită răsplata cel puţin a mulţumirilor mele. Mă închin în faţa cinstei voastre adânc, şi nu îmi este ruşine să spun aceasta chiar ca Comandant de Brigadă, în faţa ultimului soldat. Mulţumesc şi aduc laudă deosebită prin ordin de zi, următoarelor trupe cu ostaşii lor”[…] (urmează apoi Regimentele 2 Grăniceri, 29 Infanterie, 8 Călăraşi, artileria, Detaşamentul căpitan Bălşanu, Miliţienii care au apărat bateriile, fata Sanda a lui Măciucă din Sagău, care a făcut un prizonier şi a arestat un ticălos). Acest ordin se termină cu următoarele fraze: „Atâta răbdare, atâta vitejie, atâta voinţă din partea voastră, cari sunteţi din toate plaiurile Ţării, mă îndreptăţeşte a crede că va veni ziua mântuirei. Aşteptaţi, că are să vină ziua mântuirei, nu prin străini, ci prin noi înşine. Staţi cu gândul la Horia, Cloşca şi Crişan, la Jianu şi Tudor Vladimirescu. Îndeplinesc o datorie de bun român şi de frate, scriindu-vă acest ordin de zi şi poruncind să vi se citească la Toţi. Fie să-l înţelegeţi pe deplin până la sfârşit. Al vostru iubitor comandant de Brigadă, Colonel A. D. Sturdza” Concluzia autorului este că din conţinutul părţii finale a ordinului, rămâne evidentă intenţia colonelului Sturdza de a săvârşi trădarea la care s-au asociat alţi doi dezertori şi care înainte de a fi săvârşită nimeni nu şi-o putea închipui. Conform ordinului nr 178 al Brigăzii 5 Călăraşi, cele 3 regimente din compunerea sa se pun în mişcare şi ocupă frontul de aproximativ 20 km. Fiecare escadron avea câte 70 de oameni descălecaţi, iar caii erau duşi înapoi la Urecheşti pe Trotuş. Instalarea dispozitivului a fost gata la 25 decembrie ora 12.00. Pe frontul Brigăzii 5 Călăraşi în această zi inamicul nu a avut activitate, dar a spart frontul Corpului 3 Armată la Măgura Odobeştilor şi a ocupat localitatea Zariştea. La 25 decembrie 1916 Brigada 7 Mixtă intră sub ordinele Grupului Oituz- Vrancea General Eremia Grigorescu, care ocupă frontul Arşiţa Mocanului-cota 679- Răcoasa-vârful Momâia inclusiv. În ziua de 26 decembrie 1916 până la orele 13.00 a fost linişte pe tot frontul, apoi a început un atac inamic cu 2-3 batalioane pe dealul Fetişoarei şi Arşiţei. Un ordin al Brigăzii 7 Mixtă arată că a fost învăluită aripa dreaptă a Regimentului 29 Infanterie (locotenent colonel Pascu) şi la aripa stângă a brigăzii, pe frontul maiorului Constantinescu şi căpitanului Mărculescu din Regimentul 2 Infanterie, la presiunea unui grup german însoţit de mitraliere şi 1-2 tunuri, batalionul lor s-a retras în valea Şuşiţei, lăsând în grija grănicerilor să recucerească poziţiile pierdute. Acest ordin a fost urmat de altul, cu nr. 11, primit în dimineaţa zilei www.memoriaoltului.ro 91 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR de 27 decembrie ora 7.00, care preciza că în situaţia trupelor noastre a intervenit o modificare prin pierderea vîrfului Momâia de către batalionul căpitanului Mărculescu, din cauza slăbiciunii acestui căpitan. Cere să se comunice ofiţerilor şi trupei că l-a executat. Se mai face cunoscut că pe 27 decembrie ora 7.00 va începe bombardarea vârfului Momâia, după care va fi atacat de trupe din Divizia Bagration în cooperare cu trupele române. La orele 17.00 colonelul Romulus Scărişoreanu a fost chemat la postul de comandă al colonelului Sturdza pentru a prelua comanda Brigăzii 7 Mixtă, întrucât colonelul Sturdza a fost chemat la Armata a 2-a la Bacău. Colonelul Scărişoreanu lasă comanda colonelului Cihoschi şi merge la punctul de comandă al Brigăzii 7 Mixtă, dar colonelul Sturdza lipsea, fiind dus la frontul batalionului căpitan Mărculescu, care se retrăsese de la cota 625, vârful Momâia. La ora 10.00 colonelul Sturdza se întoarce de la Momâia şi intrând în camera în care se găsea colonelul Scărişoreanu, îi spune acestuia că a împuşcat pe căpitanul Mărculescu şi pe locotenentul Ciulei, care au fugit cu trupa de pe poziţia ce li se încredinţase (vârful Momâia), apoi anunţă că el (Sturdza) a fost numit comandant al Diviziei 15 Infanterie, dar are nevoie de două zile pentru a-l pune mai bine la curent cu situaţia. La ora 12.00, inamicul atacă în forţă cu 6 companii Poiana Încărcătoarea ocupată de căpitanul Dobrovici din Regimentul 13 Infanterie ce fusese trimis în ajutorul Brigăzii 5 Călăraşi. Nu se opune rezistenţă şi inamicul ocupă cotele 711, 731 şi 673, aceasta din urmă fiind recucerită de căpitanul Şerbănescu din Regimentul 80 Infanterie, trimis şi el în ajutorul Brigăzii 5 Călăraşi. Inamicul se retrage la sud de cotele 731 şi 711, dar ele rămân apoi în mâna inamicului care le organizează în beton, Poiana Încărcătoarea fiind cheia poziţiei duşmane care, în iulie 1917, nu a fost cucerită decât prin învăluire şi a produs cele mai mari pierderi Diviziei 6 Infanterie. Deşi îl chemase pentru a-l pune mai bine la curent cu situaţia, în zilele de 27 şi 28 decembrie colonelul Sturdza nu i-a spus şi nu i-a arătat nimic lui Scărişoreanu, pe care-l chemase la comandament fără ca generalul Grigorescu să ştie că acesta nu se mai află la comanda Brigăzii 5 Călăraşi. La 26 decembrie îi adresase personal colonelului Scărişoreanu la postul de comandă al Brigăzii 5 Călăraşi ordinul cu nr. 1093, primit la 27 decembrie, prin care îl numea la comanda unui Detaşament având în compunere două batalioane de infanterie, o mitralieră, o companie de biciclişti, o baterie de 53 mm şi 3 regimente de călăraşi, dar aflând că nu se află la post, generalul Grigorescu întreabă la telefon pe colonelul Sturdza unde este acesta. Fiindcă se aflau amândoi în acelaşi adăpost, lângă telefon, colonelul Sturdza răspunde „este lângă mine şi-l pregătesc pentru a-i lăsa comanda brigăzii, deoarece sunt chemat la comandamentul Armatei a 2-a, la Bacău”. Probabil că în ziua de 28 decembrie a avut loc o explicaţie între generalul Grigorescu şi comandamentul Armatei a 2-a asupra schimbării în comandă, deoarece la ora 18.00 colonelul Sturdza îi ordonă colonelului Scărişoreanu să se întoarcă la comanda Brigăzii 5 Călăraşi. Ajuns la punctul său de comandă, colonelul Scărişoreanu primeşte de la colonelul Cihoschi ordinul prin care era numit comandant al Grupului cu care trebuia să prevină infiltrările care produc panică în rândul luptătorilor. Din alt ordin primit prin curier la 29 decembrie ora 10,00 rezulta că locotenentul colonel Crăiniceanu şi colonelul Constantinescu (Regimentul 65 Infanterie) aveau misiunea să respingă şi să nimicească inamicul de pe vârful Fetişoara (cota 575), iar el (Scărişoreanu) va concura la acest atac. Sectorul din valea Pralea fiind important pentru www.memoriaoltului.ro 92 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR inamicul care putea ajunge de aici în valea Trotuşului a fost întărit de Marele Stat Major cu încă o divizie de infanterie română şi o divizie de cavalerie rusă. În ziua de 30 decembrie soseşte în sprijin o brigadă din Divizia 7 Infanterie română cu misiunea de a interzice înaintarea inamicului la nord de Mărăşti. La ora 14.00 intră în localitatea Pralea Divizia de Cazaci de Don. Peste noapte cazacii se dedau la cele mai urâte fapte de siluire asupra oricărei femei, la furturi, beţii şi împuşcături de vite şi chiar de oameni care se opuneau mişeliilor lor, în vederea şi auzul comandanţilor lor. Poziţia din sectorul de front pe care l-au ocupat a fost mai puţin expusă incursiunilor inamice, aşa că au stat liniştiţi pe locurile pe care se găseau. În seara de 30 decembrie se primeşte ordinul nr. 1158 al Grupului care arată situaţia existentă şi misiunea de a opri cu orice preţ înaintarea inamicului spre valea Trotuşului. De la vârful Momâia cota 625 se făcea legătura cu trupele generalului Manerheim. Ordinul comandamentului Grupului stabilea dispozitivul de luptă care trebuia instalat până la 31 decembrie ora 7.00 şi menţiona că acţiunea ofensivă să fie dusă la bun sfârşit. În seara de 31 decembrie, Divizia de cazaci părăseşte frontul, spre mulţumirea populaţiei din zonă. Inamicul atacă în sectorul Regimentului 14 Infanterie, dar este respins şi revine în atac la ora 13.00, fiind din nou respins prin contraatacul Regimentului 27 Infanterie şi Brigăzii 5 Călăraşi. Pe 2 ianuarie inamicul atacă şi cucereşte cota 773, românii o recuceresc, dar nemţii revin în atac şi intră în stăpânirea cotei la ora 15.00. Pentru ziua de 3 ianuarie trupele noastre au ordin să reziste, iar la ora 13.00 se ordonă un atac dat cu repeziciune, care a reuşit, capturând câteva mitraliere şi câţiva prizonieri, dar cu pierderi simţitoare în rândul ofiţerilor şi trupei. În ziua de 4 ianuarie colonelul Scărişoreanu primeşte de la colonelul Sturdza adresa nr. 1 prin care arată că cele 4 patrule puse la dispoziţia Brigăzii 7 Mixtă au fost reţinute cu 48 de ore mai mult decât era normal; că locotenentul Wachman rămâne ataşat la Brigada 7 Mixtă până ce el (Sturdza) va merge la Oneşti să ia comanda Diviziei 15 Infanterie, apoi îşi manifestă dorinţa ca acest ofiţer să rămână mai departe sub ordinele sale. Laudă curajul patrulelor şi spune că a trecut pe comandanţii lor în lista celor ce trebuie să fie decoraţi. Mulţumeşte pentru cooperare şi-l roagă să şteargă din amintire neplăcerile avute sub comanda sa, păstrând ca amintire sforţările cinstite făcute în comun pentru mult încercata Ţară. După câteva zile revine tot cu un raport scris asupra cererii, lăudând pe colonelul Scărişoreanu în termeni care coincid cu mulţumirile din adresa anterioară. Până la judecarea procesului locotenentului colonel Crăiniceanu, colonelul Scărişoreanu nu ştia despre ce neplăceri ar fi fost vorba, dar a aflat de la generalul Arghirescu că generalul Averescu i-a vorbit despre un raport al lui Sturdza care cerea mutarea lui Scărişoreanu de la comanda Brigăzii 5 Călăraşi, mutare care nu a fost aprobată şi la care Sturdza a revenit după 4-5 zile, aducându-i laude care coincideau cu mulţumirile din adresa recentă. Laudele aduse colonelului Scărişoreanu erau menite să mascheze adevăratele intenţii ale colonelului Sturdza, care încerca să scape de el fie prin mutarea în altă parte, fie prin metode mai puţin ortodoxe: concluzia autorului este că a fost trimis la comanda unui grup în care nu avea trupe ale sale cu scopul de a-l face să cadă prizonier, ceea ce era aproape să se întâmple. Nereuşind acest fapt, Sturdza a încercat să-l mute de la comanda Brigăzii 5 Călăraşi, însă iarăşi n-a reuşit datorită înţelepciunii comandantului Armatei a 2-a. Neputând scoate pe inamic de la cota 711 în zilele de 3 şi 4 ianuarie, prin ordinul nr. 39 din 6 ianuarie ora 13.00 a fost conceput un nou atac. A început însă o ninsoare care a www.memoriaoltului.ro 93 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR durat 3 zile fără întrerupere şi stratul gros de zăpadă nu a mai permis operaţiuni până în primăvară. Până la 6 februarie au stat nemişcaţi pe poziţie, iar după ce au fost înlocuiţi a apărut febra recurentă şi tifosul exantematic. Autorul elogiază pe medicul căpitan Bârzotescu de la Regimentul 9 Călăraşi pentru curajul şi devotamentul cu care a îngrijit oamenii în luptele din Dobrogea şi în munţii Vrancei, salvându-le viaţa cu riscul vieţii sale. Medicul a murit în spitalul de la Huşi în ultimele zile ale lunii mai 1917. Pe 14 ianuarie 1917 a dispărut din patrula de recunoaştere soldatul Niculescu Aurel din Regimentul 10 Călăraşi, care dezertase la inamic. Colonelul Sturdza, care era şi el dezertor, i-a dat însărcinarea să vină pe frontul românesc şi să facă propagandă, ademenindu-şi camarazii cu tutun şi sticle de cognac, să dezerteze la inamic, promiţându-le un trai mai bun în captivitate. A fost prins pe 28 ianuarie, odată cu colonelul Crăiniceanu. Între 12 şi 15 ianuarie au apărut primele cazuri de febră tifoidă şi recurentă la Regimentele 9 şi 10 Călăraşi. De la prizonieri s-a aflat că şi la inamic echipamentul este degradat, că le lipseşte pâinea, că sunt insecte (păduchi) şi că Divizia 218 Infanterie germană aflată în faţă, a primit 1.000 de muncitori vârstnici în locul cărora lucrează prizonierii. Aceşti muncitori sunt instruiţi să lupte, căci şi nemţii au efectivele reduse până la 80 de oameni în companii. * La 28 ianuarie ora 13.30 colonelul Scărişoreanu a fost chemat la telefon de locotenentul colonel Pirici, comandantul subsectorului din dreapta, care l-a rugat să vină fără întârziere la postul său de comandă unde se petrece o faptă excepţional de gravă. A precizat că a telefonat în acelaşi scop şi comandantului Diviziei, colonelul Rujinschi. Ajuns la postul de comandă al locotenent colonelului Pirici, colonelul Scărişoreanu află de la acesta că în bordei se află locotenentul colonel Crăiniceanu, care fusese surprins pe când se înapoia de la inamic şi a trecut pe frontul nostru între cota 773 şi Poiana Coada Văii Boului, având asupra lui un rulou de hârtii pe care nu voia să le arate la nimeni şi insistă să fie lăsat să plece în sectorul său, în dreapta, unde se află Regimentul 25 Infanterie pe care îl comanda. Locotenentul colonel Pirici a ordonat maiorului Gheorghiu Alexandru să-l ţină pe locotenent colonelul Crăiniceanu sub supraveghere până ce colonelul Scărişoreanu sau colonelul Rujinschi, prin autoritatea lor, trebuiau să-l oblige pe Crăiniceanu să predea acele documente. Crăiniceanu s-a plâns colonelului Scărişoreanu de purtarea locotenentului colonel Pirici, care-l reţine de 3 ore, apoi a ameninţat că îl va raporta generalului Grigorescu, comandantul Corpului 4 Armată. Întrebat ce conţine ruloul de hârtii, locotenent colonelul Crăiniceanu răspunde că a primit o însărcinare de la comandantul Corpului de Armată să facă o lucrare şi i-o va prezenta numai acestuia. Colonelul Scărişoreanu îi recomandă să se liniştească, deoarece locotenentul colonel Pirici a acţionat aşa cum avea ordin să acţioneze cu persoane din afara sectorului său, dar în curând va sosi comandantul Diviziei 7 Infanterie, colonelul Rujinschi, care i-ar putea autoriza plecarea, apoi aduce vorba despre Sturdza, spunând că acesta este un trădător. Locotenentul colonel Crăiniceanu răspunde fără şovăire că Sturdza este un mare patriot şi a acţionat ca alţi mari revoluţionari din istoria ţării, comparându-l cu Tudor Vladimirescu şi spunând că atâta timp cât lucrează cu convingerea că aduce un serviciu ţării sale, nu poate fi numit trădător. În timpul acestei discuţii a intrat în bordei colonelul Rujinschi, care a salutat cu Bună seara şi i-a ordonat locotenentului colonel Crăiniceanu să raporteze de ce este într-un sector străin celui pe care îl comandă, iar acesta i-a răspuns ca şi colonelului Scărişoreanu. Colonelul Rujinschi apucă ruloul de hârtii de la subţioara locotenent colonelului www.memoriaoltului.ro 94 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Crăiniceanu, pe care voieşte să i le ia, întrebând în acelaşi timp „Ce sunt aceste hârtii?”, dar locotenent colonelul Crăiniceanu le strânge cu putere şi refuză să le predea, răspunzând: „Domule colonel, vă rog a mă trata astfel cum gradul şi încrederea ce mi s-au acordat de şefii mei îmi dau dreptul, fiind comandant de regiment şi de subsector în Divizia a 8-a. Cât priveşte hârtiile ce sunt asupra mea, nu le voi preda la nimeni altcineva, decât numai domnului general Grigorescu, care m-a însărcinat cu lucrarea ce aceste hârtii cuprind.” La acest răspuns îndrăzneţ, colonelul Scărişoreanu a intervenit, atrăgându-i atenţia că întrucât Corpul de Armată nu a comunicat Diviziei a 7-a despre trecerea prin sectorul său şi fiindcă a trecut şi în liniile inamicului, situaţia sa este suspectă şi trebuie să se supună autorităţii comandantului sectorului în care se găseşte, altfel se vor folosi mijloacele impuse de situaţie. Colonelul Rujinschi ordonă maiorului Gheorghiu şi locotenent colonelului Pirici să părăsească bordeiul. Văzând că nici nu poate pleca şi nici nu poate păstra acele hârtii, locotenent colonelul Crăiniceanu, se adresează colonelului Rujinschi căruia îi spune că în situaţia de faţă nu poate decât să se supună, dar va raporta Corpului de Armată tratamentul la care a fost supus. Fără a fi impresionat de ameninţare, colonelul Rujinschi îi ordonă colonelului Scărişoreanu să-i ia hârtiile şi să-i facă perchiziţie corporală, apoi să-l aresteze şi să-l ducă sub escortă la postul de comandă al Diviziei, în localitatea Pralea. Atitudinea hotărâtă a colonelului Rujinschi îl aduce pe locotenent colonelul Crăiniceanu la simţul realităţii şi, rămânând numai cu colonelul Scărişoreanu, cu lacrimi în ochi îi spune: „Domnule colonel, fac apel la sentimentele dumneavoastră de bun camarad, dovedite de pe timpul cât am servit împreună în Regimentul 2 Roşiori şi vă rog a-mi veni în ajutor, spre a nu fi arestat, căci voi putea să dovedesc că nu sunt cu nimic vinovat, prezenţa mea în acest sector fiind în legătură cu servicii ordonate de Corpul 4 Armată, deşi conţinutul hârtiilor ce sunt asupra mea este cu totul strein de aceste servicii”. A spus apoi că aceste hârtii i-au fost date de colonelul Sturdza, cu care s-a întâlnit la ora 13.30 în liniile inamice, hârtii de al căror conţinut nu a avut timp a lua cunoştinţă, dar avea intenţia să le predea generalului Grigorescu, sub ordinele căruia se află. Colonelul Scărişorenu îşi arată dispreţul faţă de fapta mişelească săvârşită de locotenent colonelul Crăiniceanu şi-i spune că aceasta i-ar fi fost iertată numai dacă aducea în liniile noastre pe colonelul Sturdza, dar nefăcând acest lucru, aprobă trădarea acelui colonel şi-i este părtaş. Fără să-l mai ceară, îi ia de la subţioară ruloul de hârtii şi-i descinge revolverul, pe care locotenent colonelul i-l oferă cu o mână tremurătoare, apoi îi dezbracă mantaua şi după perchiziţia corporală la buzunarele exterioare îi atrage atenţia că ar putea avea supra sa acte compromiţătoare chiar sub lenjerie, deci trebuie să se dezbrace la piele. Umilit, locotenent colonelul începe să plângă, spune că se supune oricărui fel de perchiziţie, dar jură că nu mai are nimic compromiţător asupra sa. După o jumătate de oră, ies împreună din bordei şi colonelul Scărişoreanu îl predă pe locotenent colonelul Crăiniceanu locotenent colonelului Pirici cu recomandarea de a-l trimite la postul de comandă al Diviziei a 7-a arestat, sub escortă de 4 oameni şi cu recomandarea de a-l împuşca la prima mişcare de a încerca să fugă de sub pază prin desimea copacilor. Din ruloul de hârtii, colonelul Scărişoreanu reţine un exemplar şi pe celelalte le împachetează spre a fi predate colonelului Rujinschi. Împreună cu locotenent colonelul Pirici, citeşte cu respiraţia tăiată îndemnul la trădare adresat trupei de colonelul Sturdza, îndemn pe care-l prezentăm în întregime:
www.memoriaoltului.ro 95 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR 27 ianuarie 1917 CHEMARE Eu colonelul Sturdza D. Alexandru, cu care aţi luptat cot la cot, vă trimit următoarea vorbă: În fruntea voastră vreau să fac o oştire nouă, bine înzestrată cu maşinile de război şi bine condusă de şefi inimoşi; cu ea vreau să scăpăm ceea ce s-a pierdut, să alungăm din ţară pe jefuitorul rus şi să facem ca mai repede să ne întoarcem la vetrele noastre. Ne vor ajuta la aceasta acei 200.000 de prizonieri români pe care îi voi scăpa. Repede trebuie să vă hotărâţi, căci iată cum stăm acum: Ţara noastră şi oştirea, a rătăcit sub conducerea nepricepută a unor capete slabe; două treimi din ţinutul ei s-a pierdut, cealaltă treime este prădată de ruşi; ei îşi bat joc de ofiţerii şi de soldaţii noştri şi de sărmani locuitori; ei necinstesc nepedepsiţi femeile noastre; ei ne răpesc ultimile vite pe care le avem şi ne-au împiedicat să lucrăm pământul. Averea Ţărei s-a risipit şi înstrăinat; dacă nu ne hotărâm de pe acum, vom muri de foame cu copiii şi nepoţii. – Ni se pregăteşte pribegia – în străinătatea neagră; este vorba ca armata noastră să treacă Prutul, ca Guvernul să fugă ruşinos la Cherson în Rusia, iar celor bogaţi să li se înlesnească aşezarea în oraşe depărtate ruseşti robiţi de legi asupritoare. Aţi fost amăgiţi de cei mari prin cuvinte înşelătoare despre un ideal naţional; aţi văzut cum acest ideal s-a prăbuşit din cauza uşurinţei şi ticăloşiei lor. – Treziţi-vă şi nu mai credeţi în minciunile ce vi se spune. – Victoria ruşilor nu ne va scăpa căci ea nu poate fi. – Dispreţuiţi pe cei ce se încăpăţânează a lega soarta noastră de Armate streine, cari nicăieri nu reuşesc a fi învingătoare. – Mai bine să mergem cu cei puţini, dar vrednici, cinstiţi şi tari. Lepădaţi-vă de cei ce v-au înşelat amar. – Aţi jurat credinţă Ţărei Româneşti, iar nu unor netrebnici cari vă conduc la pieire. Dacă aveţi încredere în braţul vostru, în mintea şi în sufletul meu, veniţi îndată la mine. – Voi elibera pe prizonierii noştri. – Totul este pregătit. – Cu ei vom forma o oaste nouă şi cu ajutorul lui Dumnezeu – vitejească – cu care vom recuceri ce am pierdut; vom reîntregi ce ni s-a stricat, şi vom da afară pentru tot d-auna, pe netrebnicii cari ne-au adus în starea de astă zi. Treceţi fără nici o întârziere cu arme cu tot spre mine. Să scăpăm România. – Dumnezeu va binecuvânta fapta voastră” Colonel Alexandru D. Sturdza
Concluzia generalului Scărişoreanu este că „această mişelie nu era însărcinarea pe care locotenent colonelul Crăiniceanu o avusese de la Comandantul [Corpului] 4 Armată, ci numai rezultatul unei înţelegeri ce trebuie să fi avut loc între aceşti doi trădători înainte de dezertarea colonelului Sturdza, pe când se găsea la Divizia a 15-a, înţelegere care în prima linie a stabilit locul de trecere, cu ziua şi ora de întâlnire pe frontul inamic, iar în timpul celor aproape două ore cât au stat împreună, s-a pus la cale aducerea la îndeplinire a planului întocmit, ce reiese destul de clar din manifestul mai sus arătat al colonelului Sturdza. Aceste manifeste, tipărite pe foi volante în număr de peste 100 le luase locotenent colonelul Crăiniceanu în scopul de a fi împărţite trupei din unităţile de pe front. Colonelul Sturdza a avut grija de a le trimite şi prin prizonieri români ce au primit această însărcinare, cărora le procura frumoasa ocaziune de a scăpa din mâna duşmanului” De la locotenent colonelul Pirici, colonelul Scărişoreanu a aflat succesiunea evenimentelor până la arestarea locotenent colonelului Crăiniceanu. Însoţit de un sergent din Regimentul 25 Infanterie, locotenent colonelul Crăiniceanu intră în zona subsectorului www.memoriaoltului.ro 96 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR în dimineaţa de 28 ianuarie 1917 pe la ora 10.00 şi trecând de linia santinelelor lasă pe sergent în urmă la 200 m, merge în faţă până la pârâul Mirioarei şi supraveghează zona, apoi se întoarce la sergent, face focul şi împreună cu sergentul servesc masa pe un butuc. Între timp, santinela a raportat şi raportul a mers ierarhic până la locotenent colonelul Pirici. Pe la ora 11.00, trece din nou linia santinelelor şi ajunge în acelaşi punct, unde aude că este strigat pe nume de colonelul Sturdza. Merge la acesta şi se întoarce pe la ora 13.00 la locul de întâlnire cu sergentul, însă acesta fusese arestat din ordinul locotenent colonelului Pirici, şi a fost întâmpinat de sergentul de la postul mic, care îi raportează că însoţitorul său a fost dus la comandant şi este rugat să meargă şi dânsul. Enervat îi ordonă sergentului să meargă la comandantul său şi să-i raporteze că merge la sectorul său, unde trebuie trimis şi însoţitorul, dar atitudinea hotărâtă a sergentului îl obligă să meargă la locotenent colonelul Pirici. Ajuns la acesta, îl ameninţă cu urmările grave faţă de purtarea sa, iar Pirici îl invită să intre în bordei pentru explicaţii şi să nu facă spectacol în faţa trupei. În bordei discuţiile au fost tot mai aprinse, fiindcă reţinerea era similară unei arestări pe care locotenent colonelul Pirici n-avea voie s-o facă, oricare ar fi fost împrejurările. Mergând spre comandamentul său, colonelul Scărişoreanu îşi aminteşte de perchiziţie şi se gândeşte că trebuia să fie mai amănunţită, aşa că a telefonat la Divizia a 7-a ca la sosirea locotenent colonelului Crăiniceanu să i se facă o perchiziţie mai amănunţită. Dimineaţa, adună ofiţerii şi le aduce la cunoştinţă trădarea locotenent colonelului Crăiniceanu şi îndemnul ce-l făcea trupei, cu recomandarea de a fi atenţi spre frontul inamic, căci era sigur că la el nu mai sunt trădători, fiindcă rămăseseră în Dobrogea cei ce puteau trăda. Comunicarea sa cade ca o lovitură de trăznet asupra ofiţerilor, indignaţi peste măsură de faptele celor doi trădători. Ofiţerii se întorc la datorie mai hotărâţi să arate duşmanului perfid că ei nu sunt ca aceia cu care căzuse la învoială. Autorul arată apoi că în ziua de 30 ianuarie pe tot frontul au trecut 25 de prizonieri cu afişe asemănătoare care trebuiau distribuite trupei şi ofiţerilor inferiori, după care să revină în liniile germane. Prizonierii au trecut de santinelele noastre spunând că au reuşit să fugă din prizonierat şi că doresc să meargă la comandanţii de batalioane sau la comandanţi mai mari pentru a spune ce au văzut la inamic. Cu o singură excepţie, ajunşi la comandanţi, prizonierii mărturisesc adevărul. La postul de comandă al colonelului Scărişoreanu s-a prezentat caporalul Corbeanu din Regimentul 9 Călăraşi, devenit în cursul războiului invalid de război prin pierderea completă a vederii. A fost cea mai frumoasă dovadă de partiotism, de conştiinţă a datoriei şi abnegaţie, de care soldaţii şi ofiţerii noştri au fost însufleţiţi pe tot timpul războiului. Fără patriotismul luptătorilor, conţinutul otrăvitor al manifestelor colonelului Sturdza putea prinde şi atunci am fi avut ca urmare o părăsire poate chiar şi totală a poziţiunilor pe care ne găseam, a trupelor noastre care în zilele de 1 şi 2 februarie erau aşteptate de duşman, pentru a căror primire, spre mai multă siguranţă, îşi concentrase în anumite puncte rezerve importante, cât şi pentru a face dezarmarea celor pe care îi aşteptau. Prin spărtura de front de 30-40 km ce s-ar fi făcut, urmau să pătrundă trupele duşmane care să cadă în spatele trupelor ruse, accelerându-se astfel ocuparea întregei noastre Ţări. La 6 februarie 1917, Brigada 5 Călăraşi primeşte ordinul de trecere în zona de reconstituire. La 8 februarie, după două luni de trai numai sub cerul liber [...] trupa şi ofiţerii se prezintă în satul Pralea sub un aspect care atrage atenţia tuturor acelora cari ne ies în întâmpinare, toţi având nişte bărbi neobişnuite, cu figurile învineţite şi zbârcite din www.memoriaoltului.ro 97 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR cauza frigului şi cu mantalele arse mai ales la spate, de flacăra focurilor în jurul cărora se încălzeau noaptea. La ora 10, colonelul Rujinschi, comandantul Diviziei, împreună cu tot Statul său Major, trec Brigada în revistă, după care într-o cuvântare însufleţită, aduce şi pe această cale mulţumirile sale acestei trupe, care şi de astă dată îşi făcuse atât de bine datoria. În dimineaţa de 9 februarie 1917, Brigada 5 Călăraşi porneşte pe un viscol puternic spre Urecheşti pentru a ajunge la Găiceana, localitate foarte săracă pe proprietatea fostului colonel Sturdza. Aici neputând cantona ambele regimente, a trebuit ca Regimentul 10 Călăraşi să cantoneze în Ocheni. Administratorul proprietăţii Sturdza nu voia să deschidă casele, aşa încât comandantul brigăzii a ordonat să se forţeze încuietorile şi s-au ocupat toate încăperile şi grajdurile, care erau aproape goale. În sala de intrare era o statuetă de bronz a marelui luptător naţional Tudor Vladimirescu, cu care fiul lui Dimitrie Sturdza credea că se poate asemăna. Brigada 5 Călăraşi a intrat în perioada celei de a doua refaceri în vederea acţiunilor ce vor urma în campania din anul 1917.
Calendarul Memoriei Oltului şi Romanaţilor -Martie
-5 martie 1529, m. Dumitru pârcălab ,,de sabie”. Înmormântat la biserica din Cepturoaia (azi Iancu Jianu). -10 martie 1613, prima atestare documentară a satului Cârlogani. •24 martie 1714, este mazilit domnitorul Constantin Brâncoveanu . •12 martie 1733, m. C-tin Buzescu, ctitorul bisericii Strejeşti . -20 martie 1808, este întărit actul prin care Neaga din Slatina, văduva lui Ionaşcu Cupeţul, dăruieşte toată averea sa bisericii Ionaşcu din Slatina, ctitoria lor. •martie 1816, n. Ioan Arcescu, prefect de Romanaţi la 1848 . -15 martie 1817, n. la Caracal Dincă Bălşan, pompierul care a declanşat bătălia din Dealul Spirii în sept. 1848. -6 martie 1821, Tudor Vladimirescu şi Adunarea Norodului poposesc la Slatina în drum spre Bucureşti. •25 martie 1821, s-a născut N.B.Locusteanu, deputat de Romanaţi . •martie 1825, apare la Buda volumul de versuri „Plângerea şi tânguirea Valahiei…” de Barbu Paris Mumuleanu (n. la Slatina) •12 martie 1850, n. I. G. Sfinţescu, institutor la Slatina. •3 martie 1854, n. P.S.Radianu, agronom, la Păroşi-Olt . •24 martie 1867, m. Barbu Slătineanu, strănepotul lui Nicola Slatineanu, ctitorul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Slatina. -22 martie 1872, se înfiinţează la Caracal Batalionul de Dorobanţi Romanaţi. •30 martie 1874, n. la Corabia acad. Nicolae Dobrescu, istoric al bisericii. •10 martie 1876, P. S. Aurelian scoate revista „Economia Rurală” •10 martie 1879, n. D. Caracostea la Slatina. •22 martie 1880, n. la Crâmpoia-Olt Vasile Toncescu , avocat , ziarist . •4 martie 1882, s-a născut N. Titulescu . •28 martie 1887 , n. Slatina g-ralul Aurel Aldea, ministru de interne între 23 august 1944 şi 4 nov. 1944 (m. în detentie la Aiud, 17 dec.1949). •23 martie 1892, s-a născut la Caracal Tudor Măinescu, poet şi epigramist. •26 martie 1892, apare la Caracal „Monitorul judeţului Romanaţi”. -17 martie 1893, n. la Movileni g-ralul aviator Emanoil Ionescu. www.memoriaoltului.ro 98 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR -5 martie 1895, n. g-ralul Ion Iliescu-Zănoagă. •10 martie 1897, P. S. Aurelian scoate ziarul „Drapelul” . •14 martie 1899, n. Mircea Damian, scriitor, gazetar, la Izvoru-Romanaţi. •11 martie 1901, apare „Monitorul Judetului Olt” (pânã în 1916). -26 martie 1901, P.S.Aurelian devine preşedinte al Academiei Române. •29 martie 1901, s-a născut la Braneţi Sm. M.Vizirescu, scriitor. .13 martie 1907 devine prefect de Olt C. Anghel (Memoria Oltului nr. 8, 9 /2012) . •16 martie 1907, m. Dimitrie Petrescu, (n. Caracal), tatăl scriitorului Cezar Petrescu. •29 martie 1908, n. la Caracal Virgil Carianopol, poet. •24 martie 1913, m. Gh. Gr. Cantacuzino, fost şef al P.Conservator R-ţi . •15 martie 1916, apare la Slatina „Revista Juridică”. •19 martie 1917, n. Dinu Lipatti, pianist. A copilărit la Slatina de unde era mama sa Ana Racoviceanu . -7 martie 1918, în ziarul lui Pavel Brătăşanu La Roumanie ce apărea la Paris este publicat un apel prezentând aliaţilor tragedia României. -20 martie 1918, n. la Slatina scriitorul Demetru Iordana. •19 martie 1920, a murit H. G. Lecca, dramaturg , n. 20 .II. 1873, Caracal ( Memoria Oltului nr.12 / 2013 ) . ) •27 martie 1922, n. eroul aviator George principe Basarab Brâncoveanu . -26 martie 1923, n. la Bucureşti Valentin Lipatti , fiul Anei Racoviceanu de la Slatina. -martie 1924, apare ziarul Oltul, foaia P. Ţărănesc, cu redacţia în com. Făgeţel. -martie 1924, m. profesorul August Crainic, fost director al Liceului Radu Greceanu din Slatina. -5 martie 1924, a fost inaugurat monumentul eroilor de la Tituleşti-Olt. -1 martie 1925, apare la Slatina ziarul Cooperaţia Oltului. -17 martie 1925, n. la Corabia prof. univ. dr. Gheorghe I. Morait. - 20 martie 1925, n. Şerbăneşti prof. univ. dr. Vlad Matei, istoric medievist . •24 martie 1925, n. în Ciocăneşti-Romanaţi dr. Puiu Stoiculescu -6 martie 1926, n. la Caracal pictorul Relu Popa. -Martie 1928, apare la Slatina revista Luminiţa scoasă de elevii Liceului Radu Greceanu. -20 martie 1932, Mircea Damian scoate volumul ,,Celula nr. 13”. -12 martie 1933, apare la Caracal ziarul Chemarea Nouă (P.N.Ţărănesc) . 29 martie 1933, se sinucide g-ralul Sică Popescu (Memoria Oltului nr. 3/2012). -11 martie 1934, este instalat ca Episcop de Huşi P.S. Nifon Criveanu (n. Slătioara, R-ţi). -22 martie 1934, n. la Brâncoveni Constantin Cojocaru, istoric. •19 martie 1935, este înmormântat Pavlică Brătăşanu, senator de Romanaţi . •15 martie 1938, apare la Caracal ziarul ,,Pandurul”. •7 martie 1940, n. profesorul şi dirijorul Jean Lupu, dirijorul corului ,,Symbol”. •17 martie 1941, moare Nicolae Titulescu. •25 martie 1941, Mircea Damian scoate în capitală ziarul „Bucureşti” . •6 martie 1943, m. V. Alimăneştianu, deputat P.N.L. de Olt şi fost prefect. -3 martie 1945, n. la Orlea-Romanaţi poetul şi prozatorul Gil Păsculescu. •3 martie 1945, la Caracal se instalează prin forţă primul prefect comunist - Ilie Olteanu. -16 martie 1945, n. la Slatina profesorul, istoricul şi dirijorul Al. Chirilă-Stanciu. •25 martie 1946, m. prinţul Barbu Ştirbei, proprietarul moşiei Ştirbei-Romanaţi -20 martie 1950, m. Nicolae Negreanu (Scarlat Preajbă), ofiţer şi om de litere. -18 martie 1952, n. pictorul Paul Tudor Balş. -20 martie 1959, n. soprana Felicia Filip la Slatina. www.memoriaoltului.ro 99 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR •23 martie 1961, moare Al. Busuioceanu. -23 martie 1969, m. la Bucureşti medicul ORL Dumitru C. Negulescu (n. 1886 la Slatina). •31 martie 1971, moare pictorul Marius Bunescu . •23 martie 1974, Ştefan Voitec înmânează sceptrul lui N. Ceauşescu care devine preşedintele R.S.R. -10 martie 1974, m. poetul şi epigramistul Tudor Măinescu. •19 martie 1977, m. acad. Nicolae Teodoreanu, biolog, membru corespondent al Academiei Române. -25 martie 1986, m. dr. Marin Florescu, istoric (n. 1939, Strejeşti-Romanaţi). -7 martie 1992, osemintele lui N. Titulescu sunt aduse de la Cannes la Braşov. •28 martie1994. m. la Paris dramaturgul Eugen Ionescu (n. la Slatina) . -11 martie 1997, m. poeta şi traducătoarea Ileana Biju-Corilă, fiica profesorului Traian Biju de la Slatina. -25 martie 1999, m. Valentin Lipatti. •25 martie 2008, se înfiinţează Episcopia Slatinei şi Romanaţilor . •28 martie 2008, m. Constantin Preda, istoric, arheolog (n. Moruneşti) . -23 martie 2011, m. ambasadorul Dumitru Ceauşu (n. 8 mai 1937, Corbu, Olt).
Inscripții
CÂTEVA ÎNSEMNĂRI DESPRE CEZAR PETRESCU ŞI ORAŞUL CARACAL
Nicolae Scurtu
Recent, graţie unor cercetări privitoare la prezenţa câtorva scriitori și oameni de cultură în orașul Caracal, în perioada interbelică, am identificat trei epistole trimise de profesorul și publicistul Gheorghe Constantinescu, dascăl de emoții estetice la arhicunoscutul Liceu „Ioniță Asan“, prozatorului Cezar Petrescu (1892–1961). Se impune să precizez, ab initio, că Gheorghe Constantinescu (n. 27 septembrie 1909, com. Castranova (Cacaleți), jud. Romanați – m. la Craiova), a fost un excelent profesor și director la liceul amintit, un experimentat jurnalist și om de cultură, precum și primar al orașului Caracal. Numele său îl întâlnim în cele mai reprezentative ziare și reviste din județul Romanați, precum Făclia, Romanațul, Domnul cu rouă și altele. Epistolele ce se transcriu aici sunt Scriitorul Cezar Petrescu a conferenţiat necunoscute și relevă, fără nici o tăgadă, la Caracal, oraşul în care tatăl său, deschiderea reală pe care o aveau unii dascăli agronomul Dimitrie Petrescu, s-a din provincie față de personalitățile născut la 5 octombrie 1860 www.memoriaoltului.ro 100 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR proeminente ale literaturii și culturii române. Se cunoaște, cu exactitate, că naratorul Cezar Petrescu era un strălucit conferențiar, care, cu verbul său înflăcărat, a rostit cuvântări și discursuri dintre cele mai însemnate. La invitația profesorului Gheorghe Constantinescu, elaborată în termenii cei mai adecvaţi, romancierul Cezar Petrescu descinde la Caracal, unde întâlnește un public inteligent, receptiv și dornic de a cunoaște pe unul dintre cei mai importanţi și prolifici scriitori. Impresia pe care a lăsat-o Cezar Petrescu în orașul Caracal a fost extraordinară, deschizând, așadar, calea altor scriitori, precum Ionel Teodoreanu, Al. Lascarov- Moldoveanu și alții, care au conferențiat, aici, cu o reală voluptate. * [1] Caracal, 30 decembrie [1]936 Str[ada] Traian, nr. 9
Mult stimate domnule Cezar Petrescu,
Liceul de băieți „Ioniță Asan“ din Caracal și-a propus să deschidă, imediat după sărbătorile Crăciunului, în cadrul unui ateneu popular, un ciclu de conferințe, ținute de marile noastre personalități literare, artistice și științifice. Orașele mici de provincie au neapărat nevoie de un sprijin din partea Capitalei, pentru a se crea și aici o tradiție în acest sens. Vă cunoaștem activitatea desfășurată cu dărnicie în atâtea direcțiuni și vă revendicăm ca al nostru, încât ne îngăduim să vă rugăm să binevoiți a veni și între noi și a ne vorbi despre ceea ce veți socoti mai potrivit, la o dată care vă convine. Am dori, însă, ca, chiar d[umnea]v[oastră] să faceți inaugurarea ateneului și a ciclului de conferințe, la 10 sau 17 ianuarie 1937. Conferințele urmează să se țină duminica, la ora 4 p[ost] m[eridiem]1, în amfiteatrul liceului. Vă rugăm să ne comunicați din timp dacă primiți invitația noastră și în ce condițiuni, binevoind a cunoaște că spesele de deplasare și găzduire privesc pe organizatori. Cu deosebite mulțumiri, Gh. Constantinescu – profesor – * [2] Caracal, 7 ianuarie 1937 Str[ada] Traian, nr. 9
Mult stimate domnule Petrescu,
Ca urmare la scrisoarea d[umnea]v[oastră] din 4 ianuarie 1937, vă comunicăm că cele mai potrivite trenuri pentru deplasarea d[umnea]v[oastră] la Caracal sunt: la venire, plecați din București la orele 9 dimineața, cu rapidul și aveți legătură imediat la P[iatra]- Olt2 cu automobuzul de Corabia, ajungând la Caracal la orele 13¼; la înapoiere, veți pleca imediat după conferință cu o mașină la P[iatra]-Olt, ca să luați rapidul de orele 18½, ajungând la București la orele 2220. Nu știm dacă aceste date vă convin, vă rugăm, însă, stăruitor să faceți tot posibilul și să veniți, inaugurând, astfel, după gândul nostru, în mod frumos acest ciclu de conferințe. www.memoriaoltului.ro 101 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cu distinse salutări, Gh. Constantinescu – profesor –
[P.S.] Așteptăm răspunsul d[umnea]v[oastră] telegrafic. *
[3] Caracal, 18 ianuarie 1937 Str[ada] Traian, nr. 9
Mult stimate domnule Cezar Petrescu,
Împrejurările în care a decurs conferința d[umnea]v[oastră] la Caracal ies cu mult din comun, încât au consacrat-o ca un eveniment. Ne-ați insuflat un imbold mai mult de a răscoli energii creatoare, de a stimula unele preocupări mai deosebite, de a forma o tradiție culturală în Caracal. Ne-ați lăsat, însă, și o părere de rău pentru că prea ați plecat repede dintre noi. O dojană diriguitoare vom simți mereu din parte-vă, ori de câte ori nu vom corespunde în totul spiritului inaugurativ imprimat de d[umnea]v[oastră] gândurilor noastre de mai bine. Mai presus de orice mulțumiri formale, mărturisim că prezența d[umnea]v[oastră] aici ne-a făcut mai orgolioși, dar ne-a și îndatorat peste măsură. Vă socotim ctitorul nostru spiritual pe calea apucată și vă rugăm să primiți și acum expresiunea sinceră a recunoștinței noastre. Iertați-ne dacă stăruim să vă rugăm din nou pentru acele relațiuni în legătură cu conferențiarii ce urmează a fi invitați prin d[umnea]v[oastră]. Gh. Constantinescu – profesor –
Note Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române. Cota 7(1 3) . DCCXCV 1. Post meridiem ~ după amiază. Adesea se folosește forma prescurtată ~ p.m. 2. Piatra-Olt, important nod feroviar, oraș, din 18 aprilie 1989, din județul Olt.
NOI MĂRTURII DESPRE PROZATORUL DEMETRU IORDANA
Biografia și, firește, bibliografia prozatorului Demetru Iordana (1918–1979) nu sunt cunoscute cercetătorilor și istoricilor literari din varii motive. O investigație temeinică și riguroasă în arhivele locale, precum și în cele centrale, ar putea să ofere surprize din cele mai neașteptate. Bogata sa literatură epistolară relevă, în detaliu, elemente privitoare la biografia școlară, atât cât există, la anii de formație și, mai ales, la manuscrisele și cărțile pe care le avea la un anumit moment. www.memoriaoltului.ro 102 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Epistolele trimise lui Perpessicius, nouăzeci și trei, se constituie într-un extraordinar jurnal de lucru, în care naratorul face observații și însemnări din cele mai interesante privind itinerarul său fizic și creator. Disocierile, observațiile critice, acoladele incisive, mărturiile despre sine și ai săi, constituie substanța acestor fragmente de jurnal ce se va restitui, în curând, integral. Informațiile despre viața literară din provincie și cea din Capitală sunt, întotdeauna, exacte și relatate de un autentic intelectual. În epistole, ce se transcriu aici, întâlnim considerații referitoare la refuzul Academiei Române de a-l numi membru titular pe istoricul și criticul literar Perpessicius în 1951, fapt ce se va întâmpla abia în 1956, precum și unele observații ale lui Demetru Iordana despre unele forme ale dictaturii culturale. Impresiile despre G. Călinescu se cuvin a fi luate sub beneficiu de inventar, întrucât marele creator a fost, în toată existența sa, un veritabil histrion. G. Călinescu rămâne, prin toată opera sa, un inclasabil. * [1] Slatina, 25 iulie 1951
Mult stimate domnule Perpessicius,
Lucram la o altă sfântă, Tatiana, când am primit epistola d[omniei] voastre, ce mi-a stârnit emoții, și din pricina poștei, și din a conținutului ei variat. În sfârșit, îmi spuneam eu, vești de la d[omnu]l Perpessicius! Drept să vă spun, aproape uitasem de Sf[ânta] Paraschiva, de care îmi amintiți, dar nu uitasem că am amânat mereu să vă răspund, și mă gândeam mai zilele trecute să mă decid odată s-o fac, însă n-a fost cu putință: eram și amărât din pricina greutăților de tot felul, la care ne supune obositoarea luptă pentru existență, eram și nesigur dacă vă mai aflați în București, când primii scrisoarea pentru descifrarea căreia am petrecut un plăcut sfert de oră. Veștile ce mi le dați m-au surprins și m-au amuzat în același timp prin admirabilul stoicism care le presară cu un fir uman, așa cum se presară sare pe niște răni deschise. Dar serios vorbind, starea sănătății d[omniei] voastre îngrijorează. Această perfidă hipertensiune este de temut, după cât îmi pare. Cunosc un caz în Slatina, și știu cât de plictisitor regim trebuie să țină. E cazul să întrebăm oracolul dacă nu era de preferat o altă meteahnă, care să vă facă mai suportabilă vara cu căldurile ei leșiatice. Tot așa de îngrijorătoare, dacă nu mai mult, mi se pare starea ochiului cu pricina. Ar fi tare neplăcut pentru d[umnea]voastră să ajungeți a vă folosi numai de un singur ochi, ca și de o singură mână, și sper că zeii vă vor scuti de această unicitate fiziologică. Nu mă îndoiesc, pe de altă parte, că luați serioase măsuri de a preveni agravarea bolii și de a o lichida într-un fel, fie și nebând lichid prea mult. www.memoriaoltului.ro 103 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Sunt convins, de asemeni, că aveți reală și mare nevoie de odihnă, iată de ce nu mă pot împiedica, deși n-am dreptul să îndrăznesc, a vă sfătui să renunțați în vara aceasta la orice travaliu literar și să vă recreați ca un școlar, nu ca un profesor. Dacă doctorii vă recomandă odihnă strictă, trebuie să-i ascultați, măcar că lucrând la traducerile din Molière, s-ar putea să fiți, momentan, de altă părere. M-ați făcut curios cu „scandalurile“ despre care îmi scriați în trecut. De fel, vă știu un om atât de pacinic, de civilizat și de bonom, încât îmi e foarte greu să vă închipui implicat în vreun scandal, de orice natură, deși n-ar trebui să mă mai surprindă nimic din ceea ce ne vine de la oamenii de astăzi, care sunt, in genere, foarte scandalagii, fiindcă scandalul face și el parte dintr-o concepție nouă de viață, cu un „ism“ în coadă. Dar neștiind precis despre ce este vorba, îmi fac poate păreri pripite și-mi închipui grozăvii dramatice, acolo unde nu este decât numai discuție. Aștept să mă lămuriți. Îmi scrieți în treacăt, din bunăvoință, despre piesele mele. Nu le-am readus încă pe pământ. Și asta din pricină, și pentru că am fost mereu răpit de la o asemenea treabă de alte activități, mult secundare, dar urgente, și pentru că, după sfatul d[omniei] voastre, le las să se mai coacă, în sertar. Sunt sigur că peste un an sau doi, altfel le voi vedea recitindu-le și, fiindcă nu contenesc de a mă gândi la ele și la modificările ce trebuie să fac, cred că voi izbuti până la urmă să le repun nu numai pe pământ, dar și în artă onorabilă. Îmi dau perfect de bine seama că resursele mele sunt limitate, că am talent atât cât să îndrăznesc a scrie și că, dacă mă străduiesc mereu să realizez ceva perfect, sunt departe încă de perfecțiune. Dar dacă piesele le-am lăsat de o parte, în schimb am revăzut manuscrisele romanelor, în care am avut de făcut multe retușări de formă și „ajustări“ de fond. Până le va suna ceasul „libertății“, sper să le pun bine și definitiv la punct. Încolo, treabă de zugrăvitură, ba firme, ba panouri cu reclame, ba icoane, după cum cade. Le fac de-a valma, cam fără chef, cam fără tragere de inimă, de nevoie, așa încât am puține satisfacții estetice. În toamnă, mi-am pus nădejdea să intru... profesor la liceu! Și de ce nu? Dacă nu se va putea să capăt catedra de desen, sper s-o capăt pe aceea de... matematici la cursul inferior, adică de la clasa V–IX. D[omnu]l profesor Botez mă susține. Și s-ar părea că am ceva șanse, căci Procopie Popescu, titularul de la matematici, acela despre care v-am spus că este și un desăvârșit actor de teatru, e vorba să se mute la București, așa că, dacă nu se va aduce profesor de matematici din altă parte, e posibil să mă strecor și eu în învățământ, pentru câteva ore la clasele mici. Râd, însă, de pe acum, și de mutra pe care aș avea-o stând pe catedră și de mutra pe care aș face-o dacă aș rămâne pe dinafară, ca un elev eliminat din școală. Și fiindcă veni vorba despre d[omnu]l profesor Botez, și dânsul este suferind și ar vrea să plece la Brașov la băi, dar nu știe sigur dacă i se va îngădui să plece și deocamdată dă meditații ca să-și sporească remunerația cam mică după buget. Cu băile la Olt, în ce mă privește, stau binișor. Începusem într-un rând să fac regulat baie, în fiecare zi. Dar de vreo câteva zile, de când sunt nevoit să fac coadă la zahăr, n-am mai făcut baie. Astăzi, însă, mă duc neapărat. Cred că ai d[umnea]voastră sunt sănătoși (poate unde sunt și mai credincioși ca d[umnea]voastră). În orice caz, eu urez la toată lumea, și în special d[omniei] voastre, multă sănătate și voie bună. www.memoriaoltului.ro 104 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR Cu cele mai bune sentimente, Demetru Iordana * [2] [Slatina], 15 august 1951
Mult stimate domnule Perpessicius, În sfârșit, am răgazul sufletesc să răspund pe îndelete, cum se cuvine, ultimei d[omniei] voastre epistole, care m-a găsit în dârdora preparațiilor pentru examenele de corigență și a unor lucrări pe care zoream să le sfârșesc, ca să mai încasez ceva parale. Este și motivul pentru care nu v-am răspuns imediat. Voiam să mă aşed la masa de scris, cu un orizont mai liber. Elevii pe care i-am meditat și-au luat, de bine de rău, corigența, lucrările au fost sfârșite, și cu astea pâinea a fost asigurată pentru câteva săptămâni, așa că acum vă pot răspunde în voie, fără să mai am acel gol în spate, care provine din lipsa unui sprijin stabil. Ceea ce-mi scrieți despre starea sănătății d[omniei] voastre mă bucură și nădăjduiesc că veți progresa în bine până la deplina tămăduire, dacă nu prin miracolul credinței în Cuvioasa, cel puțin prin statornicia regimului pe care-l țineți cu stăruință. Mă bucură, de asemeni că, printre altele, citiți și puțină Biblie, lecturii minunate căreia, sănătatea d[omniei] voastre va datora, poate, ceva, cine știe? Cât despre scandalul de la Academie, care trebuie să fi fost emoționant de dramatic, m-a amuzat copios, și prin felul calm, superior în care mi l-ați relatat, și prin imaginile de mușchetari ce se atacă duelând, pe care închipuirea mea ușuratică le-a pus pe chipurile celor ce-au luat parte la dezbateri. Ce admirabil subiect de farsă! Dacă, totuși, pe d[umnea]voastră vă va fi mâhnit rezultatul dezbaterilor, pe mine m-a bucurat, și o spun fără răutate. M-ar fi mâhnit să vă știu membru activ la o Academie pe care o detest nu numai eu, ceea ce n-ar fi nimic în definitiv, dar pe care o detestă mai mult de trei sferturi din români și sigur majoritatea tineretului, care nu vede în ea decât o sucursală a celei din Moscova, o sovromcultură menită să răstoarne toate valorile autentic românești și să întroneze valori mediocre și absolut străine de adevăratele aspirații și idealuri, culturale și sociale, ale poporului nostru. Nu țin să fac profeții, dar eu sunt sigur că într-o bună zi această sovromacademie va fi pusă la index, și în ziua aceea mă voi bucura din nou că d[umnea]voastră nu figurați printre membrii ei activi, care vor fi trimiși la plimbare prin spațiile științei celei mai înaintate, dacă nu pe altă planetă, în timp ce lucrările lor vor fi și ele... reconsiderate. Și asta, am certitudinea, se va realiza foarte curând. De pe acum văd această tristă Academie făcând o pată neagră pe pagina de istorie a mizeriilor de tot felul îndurate de poporul nostru. Și iarăși spun, voi fi tare bucuros atunci că nu voi citi și numele d[omniei] voastre pe lista iluștrilor ei membri activi. Și atunci, să-l văd pe Călinescu, pe unde își va scoate cămașa? Din toată augusta-i personalitate vopsită marxist-leninist și din tot ce-a produs oscilând între păreri fluente, va mai rămâne doar numele de tristă amintire, afară doar dacă nu cumva se va revopsi în culoarea zilei. Dar cu cioara astfel vopsită, nu va mai putea înșela pe nimeni. Fiindcă trebuie să știți că există un „caz“ Călinescu, care constă în aceea că a înșelat pe mulți cu vopseaua pe care și-a dat-o, ca suliman, pe operă. Într-o zi se va discuta acest „caz“. Și nu este exclus ca Călinescu (iertați-mi cacofonia!) s-o pată rău. Lumea, asta este ceea ce trebuie să înțelegem bine, s-a împărțit www.memoriaoltului.ro 105 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR atât de răspicat în două tabere ideologice și politice, încât nici una dintre ele nu va putea supraviețui decât prin nimicirea deplină a celeilalte. Un compromis nu mai e posibil. Și nici nu e de dorit. Căci ne-am săturat de dictatură culturală, proletară, economică, etc. Vrem libertate. Și când o vom avea, primul lucru care se va face, va fi să se arunce în foc, sau la gunoi, tot ce s-a produs specific „progresist“ în ăști 7 ani din urmă. În afară de un moderat și înțelept control de stat, cred că nimic nu va fi reținut din haosul de reforme și experimentări ce s-au făcut pe spinarea noastră, a tuturora. Va mai rămâne, parțial, și reforma agrară. Iată, încă o dată, de ce nu regret deloc rezultatul, negativ pentru d[umnea]voastră, al dezbaterilor de la Academie. Și așa veți avea destule neplăceri din partea celor ce vor veni, mâine, să ia în mână conducerea trebilor de pretutindeni, deci și de la Academie. Cei de azi vă învinuiesc că atitudinea d[omniei] voastre politică lasă mult de dorit, iar ceilalți, mâine, vă vor învinui, de pildă, că ați cochetat cu actualul regim, sau cine știe ce altă învinuire vă vor aduce. Fiindcă și cei care vor veni vor avea răutățile, meschinăriile și ambițiile lor. Alte măști, aceeași piesă. Totuşi, lumea de mâine e de preferat chiar cu aceste inevitabile neplăceri. Altminteri, timpul trece fără să simt, cu preocupările zilnice, pentru trai, cu lucrările care mai pică din când în când, cu lucrările literare la care mă mai dedau când şi când, cu lecturile şi cu... băile în Olt, excelente. Aştept, ca atâta lume, să intrăm sub noua zodie. Atunci, în sfârşit, arena va fi liberă pentru toreadori, fiecare va putea să-și arate puterile și chiar, dacă are nițel noroc, să apuce taurul de coarne. În nădejdea acelei vremi, vă trimit, cu rugămintea de a transmite și soției și fiului d[omniei]voastre, cele mai cordiale salutări și urări de sănătate. Demetru Iordana
Note Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române. Cota 21(27 28) . MXXXVI
www.memoriaoltului.ro 106 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
Eveniment cultural În seara zilei de 4 martie 2017, la Teatrul Naţional din Caracal a fost prezent cu un moment poetic eminescian, marele actor Dorel Vişan, beneficiind de acompaniamentul muzical al lui Ion Bogdan Ştefănescu, statornic prieten al Teatrului Naţional împreună cu flautul său fermecat. A fost o seară regală în care publicul caracalean care a umplut până la refuz Teatrul Naţional a aflat că pe lângă acel Eminescu ştiut de noi şi care se învaţă la şcoală, a existat şi un alt Eminescu, un om şi un român deosebit care şi-a iubit Ţara şi Neamul mai mult decât orice pe lume, şi pentru asta a plătit cu viaţa. Dorel Vişan, pe lângă recitalul excepţional, a ţinut şi o adevărată prelegere universitară, concepută şi prezentată de el, despre ce a fost Domnul Eminescu, regele poeziei noastre, pe care foarte puţini l-au cunoscut la modul în care ne-a fost în această seară prezentat. Am fost martorii unei adevărate lecţii de patriotism, de românism, de istorie adevărată şi sacră- lucruri de care avem mare nevoie astăzi şi pe care marele actor Dorel Vişan ne-a oferit-o cu patos şi generozitate. ,,Eminescu este atât de plin de simboluri, de mesaje, de metafore, încât e foarte greu să le pătrunzi. E ca și cum ai sta de vorbă cu un om căruia nu-i cunoști bine limba și până te gândești ce a spus, mai pierzi cinci cuvinte. Așa este și cu Eminescu. De aceea, un recital de Eminescu este greu de dus, și de cel care-l face, și de cei care-l ascultă”- a spus actorul Dorel Vişan care a recitat fragmente semnificative din Venere şi Madonă, Mortua est, Umbra lui Istrate Dabija-voievod, Scrisoarea III sau Monologul lui Luca Arbore. Avem nevoie de mai multe şi mai dese astfel de momente iar aplauzele furtunoase de la final au fost dovada certă că spectatorii s-au conectat total la momentul Eminescu. Mulţumim d-lui ing. Ion Marian Doldurea, principalul ,,vinovat” de eveniment, omul care face ca oraşul şi judeţul nostru să fie mai aproape de tot ceea ce înseamnă valoare şi cultură.
Monumentul eroilor din satul Crăciunei
Vasile Radian, Ion D. Tîlvănoiu, Floriana Tîlvănoiu
Monumentul eroilor din comuna Radomireşti, sat Crăciunei, este amplasat pe Dj 653 care leagă comuna Stoicăneşti de comuna Radomireşti, în fostul centru administrativ, în apropierea căminului cultural şi a clădirii unde au funcţionat pe rând Banca Populară Zorile, Primăria şi un magazin mixt . A fost ridicat de către un comitet de iniţiativă în fruntea căruia s-a aflat preotul Calafeteanu Ionuţ. La demersul preotului Calafeteanu Ionuţ, au răspuns şi Safta Emil şi Coacă P. Constantin, care au contribuit cu materiale de construcţie şi bani. Monumentul, având circa 4 m înălţime este confecţionat din ciment, placat cu marmură. Suportul este masiv, surmontat de o cruce. Pe corpul monumentului sunt fixate plăci de marmură pe care sunt trecute numele şi prenumele Eroilor. Plăcile de marmură au fost confecţionate la Piteşti. A fost inaugurat în anul 2000. În prezent, de întreţinerea inscripţiilor gravate în marmură se ocupă benevol Cituran Constantin, pensionar, un om care din respect pentru eroii din satul său, periodic, le vopseşte. Pe partea dinspre apus se www.memoriaoltului.ro 107 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR găseşte inscripţia cu numele membrilor comitetului care s-au ocupat de ridicarea edificiului de cult eroic: Fondat din iniţiativa: Preot Calafeteanu Ionuţ Cornel, cu ajutorul credincioşilor. Executant Maist. Ochenatu Vasile, Cânt. Lepădatu Nicuşor. Faţada monumentului este orientată spre răsărit. Pe o placă de marmură se găseşte următorul înscris: Tabloul eroilor din Comuna Crăciuneii de Sus din cele două războaie mondiale 1916-1918, 1941-1944 Eroii din cele două războaie mondiale:
Partea de la miazănoapte 7. Lepădatu I. Nicolae 12. Tălăban Gheorghe 8. Epuran Oprea 13. Coacă R. Ştefan 1. Neaţu Marin 9. Burcea Tudor 14. Putoi Marin 2. Toma Ion 10. Militaru Marin 15. Marin Stângă 3. Cârjan Petre 11. Joiţa Ilie 16. Marin N. Gherceanu 4. Militaru Badea 12. Safta Naidin 17. Constantin Marin 5. Popescu Ioan 13. Dinu Andrei 18. C-tin Gherceanu 6. Neaţu Iova 14. Burcea Ion 19. Ciucardel Ilie 7. Stoica Radu Ion 15. Joiţa Marin 20. Militaru Mihalache 8. Rădulescu Gh. 16. Burcea Alexandru 21. Saioc Gheorghe 9. Obretin Alexandru 17. Dinu Badea 22. Petre Nicolae 10. Constantin Marin 18. Crăciun Ştefan 23. Florea Alexandru 11. Dincă I. Mihai 19. Safta Dobre 12. Firică D. Badea 20. Rotaru Teodor Partea de la răsărit 13. Ungureanu P. D-tru 21. Franţ Ioan 14. Stancu G. 22. Duerel Ilie 1. Ştefan Ioan, serg. Alexandru 23. Staicu Florea 2. Popescu Alexandru 15. Matei B. Alexandru 24. Toma Radu 3. Dan Teodor 16. Matei B. C-tin 25. Şerban Ioan 4. Popescu Dumitru 17. Ochenatu I. Marin 26. Eftenie A. Marin 5. Tindeche Gheorghe 18. Lăutaru Mandache 27. Văduva Dumitru 6. Popescu Nicolae 19. Dinu Stancu 28. Dinu Stan 7. Durcă Stan 20. Joiţa M. St. C-tin 29. Şerban Dumitru 8. Durcă Florea 21. Coacă Dumitru 30. Cituran Toma 9. Ochenatu Oprea 22. Gherceanu Alecu 10. Iova St. Năstase 23. Achim Constantin Partea de la apus. 11. Dincă C. Ilie 24. Cârjan Grigore 12. Fotta Gheorghe 25. R. Ştefan 1. Duru Petre 13. Ochenatu Ilie 2. Neaţu I. Dumitru 14. Burcea Nicolae 3. Obretin R. Ilie 15. Drăguţ Ioan Partea de la miazăzi 4. Firică R. Ioan 16. Epuran Florea 5. Burcea S. Radu 17. Bădârcea Mihai 1. Marin R. Rogojinaru 6. Epuran Dumitru 18. Rogojinaru Iova 2. Pletea Florea 7. Dincă Vasile 19. Abagiu Radu 3. Burcea Florea 8. Dumitru C. Ioan 20. Dumitru Gh. C-tin 4. Rogojinaru Voicu 9. Rogojinaru St. Gr. 21. Ciobanu Vasile 5. Mihăiescu Mihai 10. Abagiu I. Sică 6. Pană Ion 11. Dusu Petre
Puteţi redirecţiona 2% din impozitul anual către Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului” cont RO02CECEOT0130RON0581998, sucursala C.E.C. Slatina, C.I.F. 28429585. Detalii pe www.memoriaoltului.ro, secţiunea ,,2%”.
Asociaţia Culturală ,,Memoria Oltului”, loc. Izvoru, com. Găneasa, jud. Olt, str. Libertăţii, nr. 96. Tel. 0724219925, mail [email protected].
www.memoriaoltului.ro 108 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 109 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 110 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 111 An. VI, nr. 3 (61) martie 2017 MEMORIA OLTULUI ŞI ROMANAŢILOR
www.memoriaoltului.ro 112