cotidianul sătmărenilor Cod galben de ploi torenţiale şi intensificări ale vântului până marţi noaptea Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de in- www.gazetanord-vest.ro www.nordvest-tv.ro stabilitate atmosferică accentuată, în perioada 22 iulie, Luni, 23 iulie 2018, Anul XXIX, nr. 8411 editat la , 16 pagini, 2 lei ora 18:00 - 24 iulie, ora 24:00, în 14 judeţe din ţară. Potrivit meteo- rologilor, în intervalul nala averse ce vor avea şi caracter menţionat, temporar, instabili- torenţial, frecvente descărcări Sătmăreanca Ioana Bran, în tatea atmosferică va fi electrice, intensificări ale vântu- pag. 7 accentuată în Banat, Oltenia, lui cu aspect de vijelie şi izolat mijlocul copiilor sinistrați local în Crişana, sud-vestul grindină. Se vor înregistra Transilvaniei şi vestul Munte- cantităţi de apă de 20...25 l/mp în tabăra din județul Bacău niei. În aceste zone se vor sem- şi izolat peste 30...40 l/mp. Drumul Horea – Scărișoara Nouă – Resighea – Pișcolt, cel care duce la Mănăstirea Scărişoara, va fi preluat de Drumurile Naţionale şi modernizat 8 Localităţile situate pe acest tronson vor cunoaşte o revigorare economică, vor fi intensificate legăturile transfrontaliere şi se va dezvolta turismul religios

pag. 4

Zilele Maghiare Cetatea Ardudului a fost invadată O ședință furtunoasă Partium va şi anul acesta de domniţe şi cavaleri mobiliza și în acest an orașul

pag. 6

pag. 5 SPORT / pag. 10-11 Gazeta de Nord-Vest Opinii 2/ Luni, 23 iulie 2018 Azi este OPINIE DE GAZETAR Luni, 23 iulie 2018 ziua 204 a anului

Soarele răsare la 5 și 50 minute, SUBPREFECTUL ALTFATTER TAMAS apune la 20 și 50 minute. – UN OM VREDNIC! Remember pentru a ne ajută să-l cunoaștem mai dindu-se prima instituție a județului. purta oamenii din colțurile 1423 - S-a născut Regele Lu- bine, anume că provine dintr-o fami- Am insistat mai mult în ul- județului și ... să afle că problemele dovic al xI-lea al Franţei (d. lie în care educația n-a avut secrete, tima emisiune televizată asupra se pot rezolva acolo, la primărie! L- 1483) de care este mândru și o consideră nemulțumirii oamenilor că nu pot am văzut pe Altfatter Tamas într-un 1829 - William Burt a con- ”rang de veritabilă noblețe”. A fost intra în posesia actelor de proprie- an, de Ziua Drapelului, făcând un ceput prima mașină de scris din elev silitor al Liceului Economic, tate, rezolvarea problemelor vizând gest demn de urmat pentru toți lume. care l-a propulsat la o facultate se- Legea funciară rămâne o ”pro- conducătorii, fie ei și militari: a să- 1951 - rioasă atunci, dar și acum. Nu s-a blemă” pentru țară. Într-un viitor rutat drapelul țării, fiind conștient S-a născut Tom Cruise, mulțumit doar cu atât și s-a speciali- apropiat vom concluziona și vom că țara aceasta are un steag pe care actor american zat continuu dar ... adevărata sa che- stabili unde sunt ”problemele” care trebuie să-l respectam ”de la vlădică 2000 - Pentru prima dată în is- mare s-a dovedit munca cu oamenii, încetinesc acest proces, de ce se fac și până la opincă!”. Frumos gest și ... torie, o femeie a fost inclusă în căreia i s-a dedicat, cu trup și suflet, atâtea întârzieri și amânări chiar la felicitări! O astfel de calitate unește corpul de gardă la Buckingham o perioadă importantă a vieții. comisia județeană. Oricum, dom- și trebuie respectată și admirată! Palace Ținând seama de aceste repere, ne nul Altfatter Tamas are și mai multe Are Altfatter Tamas o extraordinară TEODOR CURPAŞ este dificil să-l interogăm într-un trăsături omenești vrednice de ad- putere de muncă parcă neobișnuită. Maxima zilei anumit domeniu sau să-l plasăm mirat, ceea ce rar se întâlnește la un Dacă îl întâlnești și-l întrebi despre Voieşti să cunoşti lucrurile? într-o anumită orientare, deoarece singur om, toate ducându-mă la aceasta, nu-ți va răspunde. Din Priveşte-le de aproape. Vrei să-ţi spre multe preocupări are chemare. abordarea personalității sale care inima și din puterea minții sale por- Nu de puține ori acest N-am auzit un cetățean (cunosc pune în lumină calitățile unui om nesc toate realizările, împlinirile pe placă? Priveşte-le de departe. foarte mulți) să spună un cuvânt rău de valoare, acelea ale celui zămislit care le poate raporta, făcând o bună (Ion Luca Caragiale) nume a devenit unul consacrat rezol- vării multor probleme care se ivesc la la adresa subprefectului Altfatter cu divinul har de a putea discuta cu echipă cu prefectul județului! nivel de județ, chiar o formulă de Tamas. N-am auzit primari, secretari, orice om, indiferent de pregătire sau Este Altfatter Tamas Calendar religios anunț la numeroase manifestări la directori de tot felul, preoți, cadre di- stare socială. El, Altfatter Tamas, omul cu o inimă largă, din care iz- care participă în tot județul, a cărui dactice, oameni ai satelor din județ, luptă cu forța superioară a pregătirii vorăsc ideile, de unde își ordonează Ortodox - Aducerea Moaştelor Sf. personalitate avem ocazia s-o creio- ofițeri de tot felul să vorbească nega- sale, cu conștiința împăcată că gândurile, de unde îi vin inspirațiile, Sfinţit Mc. Foca; năm. Și de ce n-am face-o? Să-l tiv la adresa omului Altfatter Tamas. slujește omul și face totul în folosul comentariile și evaluările. Este omul Romano – catolic - SS. Briggita, cunoaștem pe cel aflat în această Oricum, îmi permit, de data aceasta, acestuia. În zilele noastre, când în cu o puternică personalitare publică călug., patroană a Europei; ipostază, domnul Altfatter Tamas, ca jurnalist sau realizator de emisiuni societate domină răutatea, invidia, a județului, apreciat de acest județ, Greco – catolic – Aducerea căci despre domnia sa este vorba, nu tv, să spun că este ”acasă” în toate egoismul, dușmănia și reaua de instituțiile cu care colaborează. moaștelor în Constantinopol a Sf. este deloc greu, deoarece orice sătmă- problemele dificile ale oamenilor și credință – este mare nevoie ca în Numele lui este, astăzi, cunoscut și m. Foca (400); rean, și nu numai, care știe să citească caută, împreună cu colectivul Prefec- instituțiile statului să existe dorința recunoscut, atât în viața socială, cul- și intră in posesia cotidianului turii, să găsească cele mai bune și ra- de liniștire, de împăcare și bună turală și politică, fiind un construc- județean ”Gazeta de Nord-Vest” sau pide soluții pentru rezolvarea înțelegere – acestea realizându-se tor al spiritului național. De aceea Urgențe stomatologice urmărește postul Nord Vest TV, are acestora. Dovedește, mi-am dat prin dialog bine condus spre binele mi-am permis să-i realizez această ocazia să-i găsească numele fie în edi- seama, vaste cunoștințe, calități de celor mulți. Este conștient Altfatter schiță de portret pe care o puteți toriale, fie pe pagina a 2-a, fie pe lista cercetător, o corectă concepție, atât Tamas că oamenii vin cu probleme completa, dragi cititori, dumnea- CLINICA invitaților pentru diverse activități, pentru prezentarea, interpretarea, cât pentru că, sărmanii, chiar au pro- voastră, cei care-l cunoașteți sau SFâNTUL ANTON dar de rezonanță, pe care întot- și actualizarea momentelor de seamă bleme. Eu i-am propus ca instituție, lucrați și colaborați cu dânsul! I-am deauna le onorează și le punctează în din viața județului. Apreciază mult prin oamenii ei, să se apropie de pătruns gândurile, ideile, sentimen- stil valoric propriu. Aș adăuga acestei inițiativele și demersurile prefectului, sate, de centrele de comune, unde să tele și trăirile sufletești. Este un om Luni - Vineri cu care conlucrează admirabil, dove- lămurească ceea ce se poate, fără a vrednic! 09:00 - 21:00 prezentări, câteva repere biografice, Sâmbătă - Duminică 08:00 - 20:00 Telefon 0261-713333 RECOMANDĂRI NORD VEST TV www.clinicasfantulanton.ro ANGAJĂM - Urgențe ORA ADEVĂRULUI este Ștefan Szilagyi, VÂNZĂTOARE PRO- stomatologice Urmărește-ne și președintele AJF Satu Mare. DUSE COFETĂRIE ŞI NON-STOP astăzi, de la ora 18:00, şi fii De asemenea, veți vedea și un -VÂNZĂTOARE parte din viața Sătmarului. O reportaj de la Concursul ÎNGHEŢATĂ emisiune în care şi tu poți par- internațional de caiac slalom STRADALĂ Telefoane utile ticipa alături de invitații pe Someș de la Satu Mare. Informaţii la telefon noștri la dezbaterea celor mai 0261/716020 sau pe Str. 112 - Urgențe importante subiecte ale zilei. Aurel Vlaicu, Nr.69. 959 - Poliția de Frontieră Realizator: Victor Constanti- 769760- Jandarmerie 711212 - Pompieri novici. 710690 - Biroul Anticorupție 741111 - Ambulanța ȘTEFAN SZILAGyI LA 750481 - Spitalul Municipal SĂPTĂMÂNA 727050 - Spitalul Județean SPORTIVĂ 712795 - Agenția TAROM 768830 - Protecția Copilului Totul despre Adunarea 736240 - Comisariatul pentru Generală a AJF Satu Mare în Protecția Consumatorilor această seară, de la ora 20,45, 0261-721.051, 0734221096 - la Nord VEST TV. Invitatul Apaserv 021/9672 -Programări RAR emisiunii Săptămâna sportivă 929 - Electrica 0865,200,928 - E.ON Gaz Televiziunea care te respectă! 759081 - Transurban 768704 - Informații CFR 711002 - Agenția CFR 951 - Informații speciale 971 - Internațional MANAgER DIRECTOR gENERAL gAZETA DE NORD VEST & NORD VEST TV:RăZVAN MIRCEA gOVOR 991 - Urban Mircea Govor 0361.407733 - Nord-Vest TV REDACTORI Publicitate şi anunţuri Satu Mare, 715945 - Radio Transilvania Nicolae Ghişan, Florin Mureșan, REDACţIA şI ADMINISTRAţIA: str. Petofi Sandor 4/A 0361.400100 -Radio 1 DIRECTOR Raluca Jofi, Teodor Curpaş, Strada Petofi Sandor 4/A Tel./fax 0361-407733 0745 -049715 - Taxi marfă EDITORIAL Florin Dura TELEFON/FAx: 0361-407733 email : [email protected] 0261-711002 - Agenția de Voiaj Voicu D. Rusu E-MAIL: [email protected] 0742-708708 - Poszet - Abonamente se pot face prin Poştă şi intervenții cazane COLABORATORI firma “SC TradeHolding SRL” (Satu 0261711585, 0361805645 - EDITOR Dumitru Țimerman, Valeriu Ioan, Mare, str. Mihai Viteazu nr. 32 - în Termogaz- Verificări revizii, Cristian Stan TEhNOREDACTARE: Cristian Blăjean, curte - tel. 0261-711731). instalații gaz COORDONATOR Cătălin Secuianu Victor Editat de SC Nord Vest TV Advertising SRL 0744.507.026, 0733.507.026 - Director fondator Tractări auto NON STOP Constantinovici CORECTURă: Ştefan Chiş Tipărit la SC Garamond Ion Bledea Tipografie SRL 3/ Luni, 23 iulie 2018 Reportaj Gazeta de Nord-Vest Ambiția unui sătmărean lovit crunt de soartă 8 Abandonat la naştere, a intrat la liceu cu 9,51 şi acum vrea să facă două facultăţi şi să-i ajute pe copiii părăsiţi Cristian stan fost un copil dorit, dar îi mulţumesc că m-am născut”, ărăsit la naştere, tânărul mai spune Rafaelo. muzician a crescut fără Piubirea mamei sale prin Vrea să facă centrele de copii din Satu două facultăți Mare, oraşul său natal. Cu toate acestea, Rafaelo Varga a Acum, Rafaelo Varga învăţat şi a intrat la Liceul Teo- spune că îşi doreşte să facă două logic cu media 9,51. Vrea să facultăţi şi să-i ajute pe cei care facă două facultăți și să-i ajute au rămas în casele de copii din pe copiii care au sau au avut ţară. aceeași soartă ca și el. „Simt că trebuie să fac ceva. Să mă lupt ca şi colegii Nedorit de mamă mei din casele de copii să aibă măcar 10% din ce am eu. N-o O performanţă cu atât să mă las la gândul că, gata, am mai mare cu cât mama sa i-a spus, scăpat din casa de copii. Nu… la un moment dat, că nu l-a dorit. voi începe un proiect care se ”Mi-a spus că am apărut numeşte “Dar din dar”. Pri- din greşeală, că am fost un copil etenii mei de pe Facebook îl nedorit. Și aşa încep şi versurile ştiu, am pus nişte afişe cu de la primul meu single pe care proiectul acesta. Îmi doresc să urmează să îl scot prin aprilie, cu iau legătura cu mai multe videoclip, cu tot. Am simtit că asociaţii şi voi merge în ţară, trebuie să-i arăt că am apărut cu deja am semnat la Arad, la un scop, chiar dacă ea nu m-a Buzău, urmează Timişoara, dorit. Și că, la un moment dat, o Cluj, Satu Mare. să fie mândră de mine. Cel puţin Voi merge la case de sunt singurul din toată familia copii, voi face spectacole, voi mea care am câteva clase. prezenta şi voi cânta. Vreau să- În familia mea nu are i motivez pe colegii mei, să le nimeni nicio şcoală, nu învaţă ni- spun că nu trebuie să rămână meni…„, a spus Rafaelo Varga. aşa, să le explic că, dacă eu am reuşit, şi ei vor reuşi. Vreau să Nu și-a cunoscut tatăl fac Jurnalismul şi Psihologia. Două facultăţi vreau să fac. Psi- Rafaelo nu şi-a cunos- hologia pentru că vreau să ajut. doresc să am cel puţin doi copii cut niciodată tatăl, în dreptul Vreau să-i ajut pe şi vreau să le ofer ceea ce eu nu acestuia în certificatul de colegii mei care se vor con- am avut. Nu vreau nici să-i răsfăţ naştere apărând…”o liniuţă”. frunta sau se confruntă cu ceea prea mult… vreau să fie nişte „Se pare că s-ar fi ce m-am confruntat şi eu. Și copii educaţi, să fie exemple de bătut pe stradă şi ar fi creat un vreau să fac Jurnalismul pentru copii, să vadă prin ce a trecut scandal pe domeniul public. A că e visul meu să ajung prezen- tatăl lor şi vreau să le arăt că viaţa fost arestat şi închis pentru doi tator de ştiri, sau prezentator la asta este aşa cum ţi-o faci tu. Şi ani. S-a bătut în puşcărie şi a o emisiune, sau reporter. Pas cu pe soţia mea o să o respect. Eu fost omorât”, afirmă el. pas”, mai spune Rafaelo Varga. port un respect deosebit faţă de Tânărul îi mulţumeşte femeie. Visez la o familie mamei sale, pentru că, totuşi, Își dorește o familie a sa frumoasă”, mai spune Rafaelo. nu l-a avortat şi i-a dat şansa să Cel mai mult şi cel mai trăiască: „Mi-a dat două Mai mult, Rafaelo îşi mult însă, tânărul recunoaşte că cadouri. I-am mulţumit că nu doreşte o familie a sa: „O să-mi şi-ar fi dorit o mamă care să-l m-a avortat. Oricum nu am iubesc copiii atât de mult! Îmi iubească. Consultații de specialitate la Cabinet Dr. Coica

- Crioterapie În fiecare Marti si Joi intre În fiecare Luni, Miercuri si Programări: 0261.766.390; Zilnic intre orele 11:00-13:00 - Peeling chimic orele 15:00-18:00 la Cabinet Dr. Vineri intre orele 15:00-18:00 0261.779.999 la Cabinet Dr. Coica, va consulta: Programări: 0745.049.953 Coica, str. Lucian Blaga CU6/2, la Cabinet Dr. Coica, va consulta: Dr. Peter Viorica va consulta: Dr. Mesaros Lacramioara MEDIC PRIMAR PSIHIATRIE Dr. Costin Nicoleta MEDIC SPECIALIST ORL În fiecare Marti si Joi intre Programări: 0261.766.390; Zilnic la Cabinet Dr. Coica, va con- 0261.779.999 sulta: MEDIC PRIMAR NEUROLOG Programări: 0722.231.241 sau orele 09:00-13:00 la Cabinet Dr. Dr. Farcaş Claudia Programări: 0732.116.832; 0261/766390 Coica, va consulta: Zilnic intre orele 08:00-16:00 MEDIC PRIMAR 0723.974.823 Dr. Şter Sever la Cabinet Dr. Coica, Str.Lucian CARDIOLOGIE În fiecare Luni si Miercuri de la MEDIC SPECIALIST Blaga CU 8/4, Programări: 0740.314.450 În fiecare Luni de la ora 15:00 ora 15:00 la Cabinet Dr. Coica, va OFTALMOLOGIE va consulta: la Cabinet Dr. Coica, str. Lucian consulta: Programări: 0261.766.390 Dr. Ramona A. Rusu Blaga CU6/2, va consulta: Dr. Gorbatâi Aliona MEDIC SPECIALIST In fiecare Marti şi Joi la Cabinet Dr. Dr. Revesz Andrea MEDIC PRIMAR În fiecare Marti si Joi intre ALERGOLOGIE IMUNOLOGIE Coica, bl. CU 18/1 MEDIC SPECIALIST MEDICINA INTERNA orele 15:00-19:00 la Cabinet Dr. CLINICA va consulta: NEUROLOG Coica, va consulta: Consultaţii gratuite cu Biletul de Dr. Aracs Loredana Trimitere de la medicul de familie! MEDIC PRIMAR ONCOLOGIE Programări: 0261/766390 competenţă în ecografie abdominală, Dr. Dăscălescu Bogdan Anca Programări: 0740.839.818 Programări: 0771.630.015 ecografie vasculară, ecografie MEDIC SPECIALIST OBSTET- tiroidiană RICA-GINECOLOGIE În fiecare Marti si Joi între În fiecare Marti si Joi intre Programări: 0732.11.68.49 Programări: 0753.822.197 Zilnic intre orele 10:00-16:00 orele 13:00-18:00 la Cabinet Dr. orele 15:00-18:00 la Cabinet Dr. Coica, va consulta: Coica, bl.CU.6. ap. 2 va consulta: la Cabinet Dr. Coica, va consulta: În fiecare Luni, Miercuri si La Cabinet Dr. Coica din localitatea Dr. Bancea Nicoleta Dr. Stancu Lapuste Ramona Dr. Niculescu Gabriela Vineri intre orele 11:00-13:00 , str. Regele Ferdinand 1, nr. 15 MEDIC SPECIALIST MEDIC SPECIALIST MEDIC PRIMAR ORL la Cabinet Dr. Coica, va consulta: , ap.1, va consulta in fiecare joi intre DERMATO-VENEROLOGIE ENDOCRINOLOGIE Programări: 0747.089.523 Dr. Irina Csutak orele 14:00 – 17:00: oferă consultaţii de: MEDIC PRIMAR fix / 0261/863333, 0731349300 - Dermatoscopie Programări: 0743.041.775; - Dermabraziune 0261/766390; 0740.011.578 OFTALMOLOGIE Mobil/0755899227 Gazeta de Nord-Vest Actualitatea sătmăreană 4/ Luni, 23 iulie 2018

Întreruperi de curent în județul Satu Mare Drumul Horea – Scărișoara Nouă – Resighea – Electrica anunță noi întreruperi de curent în județul Satu Mare. Pro- Pișcolt, cel care duce la Mănăstirea Scărişoara, va gramul întreruperilor este următorul: fi preluat de Drumurile Naţionale şi modernizat Perioada 23 – 27.07.2018 Luni-23.07.2018 intre 9-17: 8 Localităţile situate pe acest tronson vor cunoaşte o revigorare economică, vor fi in- , Dara, Petea, Atea-partial; tensificate legăturile transfrontaliere şi se va dezvolta turismul religios Negresti Oas : str Nuferilor-total, str Ion Creanga-partial intre 9-16 : Racova-partial, Gara FLORIN DURA Resighea-total Marţi-24.07.2018 intre 9-17: n drum județean va Satu Mare str:Lucian Blaga 139- trece din administrarea 203 , 220-246-total , UConsiliului Județean în Halmeu, Dara, Petea, Atea-par- administrarea Drumurilor tial;Negresti Oas : str Nuferilor- Naționale pentru a fi reabilitat. total, str Ion Creanga-partial Consilierii județeni și-au dat intre 9-16: Racova-partial, Gara girul în acest sens în ședința Resighea-total ordinară din luna iulie, când Miercuri-25.07.2018 intre 9-14: toate proiectele de hotărâre de , Berindan-total; pe ordinea de zi au fost votate intre 9-17: Satu Mare str: Lucian de aleșii județeni. Blaga 139-203 , 220-246-total , Halmeu, Dara, Petea, Atea-par- tial;Negresti Oas : str Peste 17 km de drum UNANIMITATE. Proiectele de hotărâre au fost votate de toți consilierii județeni Nuferilor,Stadionului-total, str Ion Un proiect important Creanga,1 Iunie-partial aprobat de aleșii județeni se referă la trecerea drumului judeţean DJ intre 9-16: Racova-partial pe acest traseu, mai exact în sau parţial din venituri proprii de Administrație la Spitalul de Joi-26.07.2018 intre 9-17: Satu 196C din domeniul public al Judeţului Satu Mare şi din localitatea Scărişoara Nouă, se află la data de 30 iunie 2018. Pneumoftiziologie și Spitalul Mare str:Motilor-total, Halmeu, Mănăstirea “Sfântul Ioan Un alt proiect Orășenesc Negrești-Oaș. Dara, Petea, Atea-partial; administrarea Consiliului Judeţean Satu Mare în domeniul Botezătorul Scărişoara Nouă”. important a fost cel privind Intre 9-16 :Racova, Giorocuta, Odată ce această rectificarea bugetului general Corund, , Ser-total. public al statului şi în Noi curse județene administrarea Ministerului porțiune de drum va fi ridicată la consolidat al Judeţului Satu De asemenea, s-a votat Vineri-27.07.2018 intre 9-17: standardul de drum național și va Mare pe anul 2018, principalele Halmeu, Dara, Petea, Atea-partial; Transporturilor – Compania proiectul privind aprobarea Naţională de Administrare a beneficia de modernizare, modificări referindu-se la atribuirii licenţelor de traseu intre 9-16:Racova, Lelei, Giurtelecu localitățile situate pe acest cofinanțări ale unor proiecte Hododului-total, Hodod-partial. Infrastructurii Rutiere S.A., în pentru serviciul de transport vederea încadrării acestuia în tronson vor cunoaște o revigorare depuse și câștigate de Consiliul public judeţean de persoane prin economică, vor fi intensificate Județean. Perioada 30.07 – 03.08.2018 categoria funcţională a drumurilor curse regulate speciale pentru naţionale. Este vorba despre 17,5 legăturile transfrontaliere și se va A primit undă verde și traseele – Satu Mare Luni-30.07.2018 intre 9-17: dezvolta turismul religios. proiectul privind trecerea din Batarci, Petea, Atea-partial; kilometri din sectorul de drum DRM (Draxlmaier) și retur, judeţean DJ 196C, pe traseul domeniul public în domeniul Ianculești – Continental Marţi-31.07.2018 intre 9-17: privat al judeţului Satu Mare a Batarci, Petea, Atea-partial; Horea – Scărișoara Nouă – Bugete rectificate (Contitech) Carei și retur, Resighea – Pișcolt. Acest sector de Tot în cadrul aceleiași unor mijloace fixe, aflate în Domănești – Continental Miercuri-01.08.2018 intre 9-17: administrarea Spitalului de Batarci, Vama, Petea, Atea-partial; drum face legătura între DN 19, ședințe, aleșii județeni au votat (Contitech) Carei și retur, localitatea Pişcolt, comuna Pişcolt proiectul privind aprobarea Pneumoftiziologie Satu Mare, precum și pe traseul Oar – Vetiș Joi-02.08.2018 intre 9-17: , situate în comuna Bixad, în Borlesti, Batarci, Petea, Atea-partial; şi localitatea Horea, comuna contului de execuţie a bugetului – Parc Industrial Vetiș Sanislău – spre punctul de trecere local al Judeţului Satu Mare, a vederea scoaterii acestora din (Schlemmer România SRL) și Vineri-03.08.2018 intre 9-17: funcţiune și s-au modificat Pomi, Borlesti, Batarci, Petea, a frontierei cu Ungaria, spre bugetelor instituţiilor publice şi retur, pentru transportul localitatea Omboly. De asemenea, activităţilor finanţate integral Hotărârile Consiliului Județean muncitorilor. Atea-partial; privind constituirea Consiliilor Senatorul Leș: ”Centenarul Cele mai longevive cupluri, premiate României și semicente- pentru fidelitate narul Tășnadului” Primarul municipiului datorită muncii pe care ați Satu Mare, Kereskényi Gábor, depus-o în ultimii 40 de ani. alături de viceprimarul Doina Astăzi dacă îi întrebi pe unii Feher au premiat vineri, 20 iulie, tineri ce își doresc să facă, prob- cuplurile care au aniversat 60 de abil vor răspunde că vor să plece ani, respectiv 50 de ani de la din țară. Mă gândesc ce s-ar fi în- oficierea căsătoriei. tâmplat cu orașul nostru, dacă De această dată au Dumneavoastră ați fi avut primit o diplomă de fidelitate și această mentalitate! Vă suma simbolică de 500 de lei un mulțumesc pentru toate lu- număr de 6 cupluri care se mân- crurile bune pe care le-ați făcut dresc cu 60 de ani de căsătorie, pentru acest oraș, vă doresc precum și 28 de cupluri care multă sănătate și vă asigur că sărbătoresc 50 de ani de vom continua toate proiectele tru atitudinea Dumneavoastră, căsătorie. bune pe care le-am început, ast- pentru modul în care reușiți să Senatorul Gabriel Leș semicentenarul de când a În deschiderea fel încât copiii și nepoții treceți peste toate încercările, pen- – fost ministru al Apărării primit rangul de oraș. Îi asigur festivității de premiere, primarul Dumneavoastră să nu își mai tru că știm cu toții că viața Naționale – a participat la pe tășnădeni de tot sprijinul municipiului a transmis senior- dorească să plece din oraș! La Dumneavoastră nu a fost ușoară. Zilele ”Tășnadul Estival”, eveni- meu, în calitate de senator al ilor câteva urări, mulțumindu-le mulți ani!”, a declarat edilul mu- Vă doresc multă sănătate ca să vă ment care a debutat sâmbătă, României, dar și de sprijinul totodată acestora pentru munca nicipiului. puteți vedea nepoții crescând!“, a 21 iulie, în jurul orelor 17.00. Guvernului României. depusă și pentru faptul că au ales Viceprimarul Doina spus viceprimarul Doina Feher. Senatorul Leș a subliniat faptul Tășnadul este un oraș cu un să își întemeieze o familie în mu- Feher a apreciat faptul că seniorii Primăria Municipiului că Tășnadul sărbătorește semi- potențial uriaș, și țin să asigur nicipiul Satu Mare. continuă să își arate dragostea Satu Mare a premiat și în anul centenarul de când a fost ridi- conducerea Primăriei și Consil- “Există o vorbă veche: unul față de celălalt și că trec 2017 un număr de 130 de cu- cat la rangul de oraș. iul Local că voi face tot ce îmi Bătrânii sădesc, iar tinerii culeg peste greutăți cu zâmbetul pe pluri care au sărbătorit 50 de ”România sărbătorește stă în putință pentru a sprijini roadele. Am mai spus-o şi la alte buze, fiind mereu un sprijin unul ani de căsătorie, respectiv 10 în acest an centenarul Marii proiectele de dezvoltare”, a spus festivități, noi suntem aici pentru celălalt. cupluri care au 60 de ani de Uniri, iar Tășnadul sărbătorește Gabriel Leș. datorită Dumneavoastră, “ Doresc săvă felicit pen- căsătorie. 5/ Luni, 23 iulie 2018 Actualitatea sătmăreană Gazeta de Nord-Vest Cetatea Ardudului a fost invadată şi anul acesta de domniţe şi cavaleri 8 Ediţia de anul acesta, intitulată sugestiv “Drumul celor 100 de eroi”, a fost dedicată centenarului Marii Uniri

NICOLAE GHIŞAN pornit din fața Catedralei Ro- mano-Catolice din Piața Libertății, a traversat Pasajul Cor- e şase ani încoace neliu Coposu și a ajuns în Piața Cetatea Ardudului 25 Octombrie iar surpriza Dgăzduieşte unul dintre anunţată de edilul Ardudului, cele mai interesante şi fascinante Ovidiu Duma, s-a materializat festivaluri medievale din această prin salve de tun trase în centrul parte de ţară. Tema propusă pen- Sătmarului. tru anul acesta a fost “Drumul Atipic, faţă de cum ne- celor 100 de eroi”, şi aşa cum ne- am obişnuit până acum, taberele au obişnuit şi până acum zeci de cavalereşti au fost instalate în cavaleri şi domniţe, din toată ţara, afara cetăţii iar de-a lungul celor şi-au dat întâlnire şi au creat o trei zile cât a durat festivalul, în atmosferă de basm la cea de-a cele trei locații, și anume Platoul şasea ediţie a festivalului medieval de la beciuri, curtea Cetății MedievArtFest desfăşurat la și Parcul de sub Cetate, au cetatea din oraşul Ardud. Cel care avut loc o serie de manifestări cu a pus în scenă şi anul acesta regia iz medieval, de la turniruri, spec- festivalului a fost Liviu Pancu, tacole, producții cu specific me- actor/regizor la Teatrul Național dieval și multe altele. Târgu Mureş, director Teatru De mare efect, mai ales Scena, precum și Marele Lup al pentru copii, au fost prezentarea Ordinului Cavalerilor Lup. unor tehnici de luptă, cursurile de Ineditul acestei ediţii a heraldică şi pictură medievală, fost dat de faptul că Festivalul a show-urile pirotehnice dar şi debutat cu o paradă în Municip- animaţiile medievale proiectate iul Satu Mare. Alaiul, format din pe Cetatea Ardudului. Con- cavaleri medievali și domnițe, a certele celor de la Terra Alba,

Nomen est Omen, Corbu şi Bu- tor: Ștefan Berci, Invitați: Asist. covina au făcut să trepideze Univ. Dr. Lucian Turcu, Dr. Livia zidurile cetăţii iar spectacolul Ardelean, Dr. Viorel Ciubotă, vedetă a fost indiscutabil “Româ- Drd. Marta Cordea, Dr. Viorel nia 100 –Spirit Românesc “ . N- Câmpean; ,Istoria unei cetăți au lipsit nici anul acesta 1215-1945” Moderator: Liviu simpozioanele culturale şi Pancu. Invitați: Prof. Univ. Dr. lansările de carte: ,,Ardud în Lucian Nastasă – Kovacs, Nicolae preajma Marii Uniri” Modera- Decsei. Gazeta de Nord-Vest Actualitatea sătmăreană 6/ Luni, 23 iulie 2018

Spectacol de muzică tradițională și dans franțuzesc de neuitat Zilele Maghiare Partium va Vineri, 20 iulie 2018, începând cu ora 19.00 în fața intrării principale a Castelului mobiliza și în acest an orașul Károlyi din municipiul Carei a avut loc Spectacolul de muzică tradițională și dans franțuzesc cu 8 Planifică-ți vara în așa fel încât să fii acasă în perioada invitați speciali din orașul Mon- tauban, situat în regiunea Midi- 20-26 august Pirinei din sudul Franței, Ansamblul de arte și tradiții CRISTIAN STAN franțuzești „ Los Carcinols de Montalban". În deschidere, Nagyné n ultimii 16 ani, Zilele Ma- Varga Mária și Adrian Ștefănuți ghiare Partium a devenit unul au prezentat pe scurt grupul de Îdintre cele mai mari eveni- dansatori și dansurile pe care mente din Ardeal, ocupând un loc aceștia le-au pregătit. Ansamblul, important în seria evenimentelor condus de Ginette Dellamaria, din România, drept cea mai veche avându-l coregraf pe Claude manifestație a maghiarilor de aici. Garafouillet, a prezentat în fața După reînnoirea imaginii publicului un program care a desfășurate anul trecut, cea de-a oglindit tradiții și obiceiuri de 17-a ediție a Zilelor Maghiare Par- dans din Gasconia, Quercy, Lo- tium și-a propus să aducă magne, Rouergue, dar și din alte îmbunătățiri calitative la nivelul posu, unde toți cei interesați vor adresează nu doar localnicilor, a decla- adolescenților, va fi puțin regiuni. Programul a cuprins programului și ale spectacolelor. putea viziona, seară de seară, pe du- rat Kereskényi Gábor, președinte transformată, iar Grădina Romei îi va dansuri și obiceiuri populare pre- În acest an, Zilele Maghiare Par- rata unei întregi săptămâni, filme de UDMR, organizator al evenimentu- aștepta pe toți cei interesați cu bine cum: rondeau, bourrée, cadril, în tium se va desfășura în perioada calitate, titrate și ele în limba română. lui. Experiența anilor precedenți arată cunoscutele programe tradiționale și acompaniamentul muzicii polca. 20-26 august. că, pe durata Zilelor Maghiare Partium, concerte, în timp ce Centrul Nou al Dansatorii au fost costumați evi- sosesc la Satu Mare din ce în ce mai orașului va găzdui mai multe con- dent, în costumele tradiționale Concerte și eveni- mulți turiști. Conform lui Kereskényi, certe. O altă noutate a ediției din specifice zonei pe care o Subtitrare în limba mente culturale ediția din acest an se va desfășura și mai acest an este faptul că s-au finalizat reprezintă. Muzicienii și Szőcs Péter, președintele pronunțat sub egida multiculturalității lucrările la noul site al evenimentului dansatorii amatori ai grupului au română Fundației Identitas, coorganizatorul căci se va adresa tuturor locuitorilor care va oferi informații nu doar despre ca obiectiv transmiterea obi- Drept pionier al festivalu- evenimentului, a menționat faptul că în municipiului prin diversele evenimente cele mai recente știri, dar va pune la ceiurilor populare tinerelor rilor ardelene, prima ediție a Zilelor cadrul Zilelor Maghiare Partium nu pregătite minorităților germane și lo- dispoziție și cele mai importante mo- generații dar și promovarea cul- Maghiare Partium a fost organizată doar concetrele vor ocupa locuri proe- cuitorilor de naționalitate română. mente ale edițiilor precedente. turii occitane, atât la nivel local în anul 2002, având atunci 17 orga- minente, ci și evenimentele culturale. În Organizatorii au accentuat Szőcs Péter a anunțat una cât și pe alte meleaguri. Prin acest nizatori. Această primă ediție s-a ultimii 16 ani, publicul sătmărean a faptul că, asemenea ediției precedente, dintre cele mai importante eveni- concert, care face parte dintr-un desfășurat pe durata a 3 zile la 2 locații putut urmări sute de spectacole de tea- pe durata evenimentului, nici în acest mente ale ediției din acest an a Zilelor turneu de promovare în Europa cu un total de 7 concerte și 21 de alte tru, prelegeri culturale, respectiv an nu vor fi închideri de drumuri, toc- Maghiare Partium, anume un târg de Centrală și de Est, simpaticii evenimente și un public de 3000 de expoziții. Aceste evenimente vor fi mai pentru a evita dificultățile în trafic. cărți din Grădina Romei cu partici- artiști francezi au adus și la Carei persoane, a menționat Stier Péter, or- susținute, și pe viitor, de Fundația Iden- parea a 12 edituri. obiceiurile occitane. ganizatorul principal al Zilelor Ma- titas. Szőcs Péter a subliniat faptul că și Specialitate Seara s-a încheiat într-o ghiare Partium, care a adăugat, de în acest an, Zilele Maghiare Partium își Informații sumare atmosferă de voie bună și asemenea, că, în decursul celor 17 ani propune să treacă de granițele munici- sătmăreană sărbătoare, la finalul de existență a evenimentului, au evo- piului, căci, începând cu această ediție, Kereskényi Gábor organi- despre program reprezentației artiștii invitând la luat pe scena Zilelor Maghiare Par- se vor alătura acestei săptămâni culturale zator, primarul municipiului Satu În ceea ce privește progra- dans pe cei prezenți, realizându- tium peste 130 de formații, un număr și de divertisment localități precum Mare, a menționat că, în cei 16 ani de mul, Stier Peter a dezvăluit se astfel o horă imensă în fața în continuă creștere. Stier Péter a de- Carei, Sighetu Marmației și Tășnad. existență, Zilele Maghiare Partium a informații sumare printre care am castelului. Publicul i-a răsplătit cu clarat: începând cu această ediție, or- Legat de acesată inițiativă, Pataki Csaba, devenit o „specialitate sătmăreană”, aflat că iubitorii teatrului vor putea ropote de aplauze pe artiștii care ganizatorii introduc mai multe președinte județean al UDMR, a un eveniment îndrăgit de fiecare ma- viziona spectacole precum cel al au parcurs mai bine de 2500 de inovații, una dintre cele mai însem- menționat că ea este cu atât mai ghiar din Satu Mare, mai mult, se Operei Maghiare de Stat din Buda- km pentru a ajunge la Carei. nate fiind titrarea în limba română a importantă, cu cât vor putea, astfel, be- bucură de apreciere tot mai mare și de pesta. Tinerii iubitori de muzică de Evenimentul a fost organizat de spectacolelor de teatru incluse în pro- neficia de Zilele Maghiare Partium și locuitorii de naționalitate română. calitate vor fi așteptați în curtea Li- doamna Nagyné Varga Mária, cu gramul Zilelor Maghiare Partium, acele persoane care nu au posibilitatea de Stier Péter a menționat că, ceului Reformat, printre altele, cu sprijinul Direcției de Cultură a dorind astfel să se deschidă către pu- a călători în reședința de județ.Pe lângă printre locații, se va păstra curtea Li- un concert Király Viktor și Her- Municipiului Carei și Centrului blicul de naționalitate română. faptul că este cel mai diversificat eveni- ceului Reformat care, pe timpul czku Ágnes. Iar cireașa de pe tortul de Promovare a Turismului Cul- O altă noutate urmează să ment al verii, Zilele Maghiare Partium săptămânii, va găzdui diferite con- evenimentului va fi pusă de un tural „Gróf Károlyi." fie proiecția de filme în aer liber. prezintă importanță și din punct de ve- certe. Turnul pompierilor și piața din concert al legendarului Demjén Fe- Drept locație a evenimentului a fost dere turistic, deoarece evenimentul se jurul acestuia, destinată copiilor și renc. desemnată groapa de pe Aleea Co- Ziua Națională a Belgiei marcată la Tânără sătmăreancă, salvată după moartea unui băiat de 14 ani Carei Direcția de Cultură a Municipiului Carei continuă O sătmăreancă, în moarte cerebrală. proiectul intitulat „Zile Naționale vârstă de 19 ani, se numără ”A fost vorba de un ale țărilor U.E.", relansat în 16 feb- printre primii beneficiari ai transplant la un băiat de 13 ani ruarie anul acesta și având tema transplantului pediatric de din Braşov care a primit un „Capitale europene", care are ca rinichi din Cluj-Napoca, din rinichi de la mama sa şi de o fată scop cunoașterea și promovarea val- acest an. Medicii Institutului de 14 ani din judeţul Timiş, care orilor culturale și turistice ale țărilor Clinic de Urologie şi Transplant a primit un rinichi de la un dona- membre din Uniunea Europeană. Renal (ICUTR) au realizat tor pediatru cu moarte cerebrală, Proiectul are ca obiectiv familiar- primele transplanturi pediatrice în vârstă de 14 ani, de la Oradea. izarea careienilor, precum și a viz- de rinichi din anul 2018, iar Al doilea rinichi al donatorului itatorilor municipiului Carei cu printre primii 3 beneficiari se de la Oradea a fost transplantat valorile culturale specifice țărilor numără și sătmăreanca. În unei tinere de 19 ani, din Satu- Uniunii Europene. Cu ocazia Zilei primele zile ale săptămânii tre- Mare, care avea insuficienţă Naționale a Regatului Belgiei, cute au avut loc primele trans- renală cronică de la vârsta de 13 sărbătorită la 21 iulie, planturi pediatrice de rinichi din ani. Transplantul renal la copil reprezentanții Direcției de Cultură acest an, la Cluj-Napoca, proce- este o procedură dificilă pe care a Municipiului Carei au expus dura fiind una extrem de dificilă. şi-o asumă doar centrele cu vineri, 20 iulie 2018, zece imagini ce reprezintă locații inedite din cap- Sătmăreanca, în vârstă experienţă, echipa de transplant itala Regatului Belgiei, Bruxelles. de 19 ani, suferea de insuficiență a ICUTR fiind în măsură să Expoziția poate fi admirată în pe- renală cronică încă de la vârsta de răspundă oricăror provocări rioada 20 - 27 iulie 2018, în Sala 13 ani. Săptămâna trecută, legate de transplantul renal”, se Cavalerilor din Castelul Károlyi. tânăra a primit un rinichi de la arată în comunicatul ICUTR un băiețel, în vârstă de 14 ani, cu Cluj-Napoca. 7/ Luni, 23 iulie 2018 Politic / Social Gazeta de nord-Vest Ministrul tineretului și sportului Sătmăreanca Ioana Bran, în mijlocul copiilor sinistrați în tabăra din județul Bacău flată la Cluj, unde a Ajunsă vineri la fața generată de solul încă îmbibat cu asistat la finalele pe locului, deputatul ioana Bran a apă. Aechipe ale fost întâmpinată de copiii din ”Îmi pare rău că a Campionatelor Europene de tabără, care, deloc speriați de trebuit să plec de urgență de la tenis de masă, și unde pericolul prin care trecuseră, au competiția atât de frumoasă de la România a câștigat până acum ținut să improvizeze un scurt Cluj, dar situația copiilor din 3 medalii, dintre care una de program artistic și să-și arate tabăra de aici, afectată de aur, deputatul Ioana Bran a calitățile. Împreună cu inundații solicita intervenții aflat veștile îngrijorătoare din subprefectul de Bacău, directorul rapide și am vrut să văd cu ochii județul Bacău, unde tabăra DJst Bacău, autorități locale și mei ce se poate face. subprefectul MTS de la Valea Budului, în cu directorul taberei, ministrul a ne-a spus că din 2005 nu a mai care se află aproximativ 90 de vizitat tabăra și albia pârâului fost un asemenea debit de apă în copii de la tabăra națională de Valea Budului din apropiere, care zonă. i-am cunoscut aici pe copii, artă și tabăra socială, a fost a cedat din cauza viiturii și care nu erau speriați, i-am întrebat afectată de viituri și de din fericire nu a făcut decât dacă vor să se mute la altă tabără inundațiile puternice din zonă. pagube materiale, fără ca nici un din apropiere unde deja DJst le Aș dori să felicit să arate mai bine. se află într-o Astfel, ministrul tineretului și copil să fie pus în pericol. pregătise locuri, dar au spus că directorul DJst și autoritățile zonă pitorească superbă, în sportului a decis să părăsească Autoritățile locale, preferă să rămână aici, că se simt pentru modul cum au gestionat mijlocul naturii și ar fi păcat să nu întrecerile și să se îndrepte de prefectura, isu, jandarmeria și foarte bine și că vor să-și continue situația de criză și au colaborat și fie adusă la un potențial maxim. urgență spre zona afectată conducerea DJst luaseră deja aici activitățile de creație și de le mulțumesc pentru eforturile A doua zi dimineață m-am pentru a evalua gravitatea toate măsurile de siguranță artă. Dovadă și seara frumoasă pe depuse și sprijinul acordat. În bucurat să văd că, datorită situației și a identifica pentru izolarea daunelor, a fost care apoi am petrecut-o în urma discuțiilor pe care le-am apariției soarelui, umiditatea a împreună cu autoritățile locale degajat drumul, iar în clipa de față mijlocul lor, i-am văzut cântând avut cu conducerea DJst, am început să scadă și atmosfera din ce măsuri trebuie luate. singurul inconvenient major este și dansând și simțindu-se foarte identificat soluții ca să remediem tabără era mult mai plăcută”, a doar umiditatea foarte mare bine. unde este nevoie, pentru ca tabăra spus ministrul ioana Bran. ALDE: Informaţiile legate de tensiunile din coaliţie sunt Legea care măreşte intervalul doar intoxicări ale opiniei publice de plată a amenzilor de la două reprezentanţii AlDe există vreo tensiune, informaţiile apară în lege în text nu reflectă au dezminţit, duminică, avansate în spaţiul public nefiind în totalitate voinţa legiuitorului, la 15 zile a fost promulgată informaţiile din spaţiul public altceva decât intoxicări ale se impune o intervenţie de potrivit cărora ar exista tensiuni opiniei publice”, precizează urgenţă pe actul normativ. pot să Vineri a fost promulgată promulgată vineri de preşedintele în cadrul coaliţiei, catalogându- AlDe, într-o postare duminică vă spun, ca legiuitor, că legea care prevede majorarea, de la Klaus iohannis. le drept “manipulări” şi pe Facebook. sentimentul meu este că voinţa 48 de ore la 15 zile, a perioadei în Actul normativ mai prevede “intoxicări ale opiniei publice”, Declaraţiile AlDe vin noastră de a îmbina un anumit care persoanele pot plăti valoarea deschiderea unui cont unic la precizând că AlDe vrea să în contextul în care în spaţiul tip de impozitare mai redus amenzilor la jumătate. legea îşi trezoreria statului unde vor fi îndeplinească obiectivele public s-a vehiculat că ar fi decât onshore, dar în orice caz propune eficientizarea şi facilitarea centralizate toate sumele încasate programului de guvernare, neînţelegeri între membrii suficient de ridicat trebuie să se procesului de achitare a din amenzi. alături de psD. coaliţiei. combine şi cu recuperarea contravenţiilor. „pentru scopul prezentei “În ultimele zile au pe 16 iulie, partidul costurilor de operare, care sunt „prezenta lege legi: a) se constituie un cont unic reglementează măsuri pentru deschis la trezoreria statului, apărut în spaţiul public o serie de condus de Călin popescu foarte mari în zona offshore şi în facilitarea achitării amenzilor destinat încasării amenzilor manipulări cu privire la relaţia tăriceanu a criticat, prin vocea acest sens se impune o contravenţionale prin constituirea contravenţionale; b) se din cadrul coaliţiei de guvernare. deputatului AlDe Varujan modificare de urgenţă a actului unui cont unic de plată şi reglementează obligaţia utilizării pentru a înlătura orice scenarii, Vosganian, legea care normativ. toate deciziile se iau simplificarea procedurilor de unei serii de evidenţă unică a Alianţa liberalilor şi reglementează exploatarea prin consens în coaliţie, dialog urmărire a încasării amenzilor. (...) proceselor-verbale de constatare a Democraţilor (AlDe) face gazelor în Marea neagră, există în coaliţie, însă nu a Contravenientul poate achita, în contravenţiei şi de aplicare a următoarele precizări: relaţiile cunoscută şi sub denumirea de existat pe acest act nromativ”, a termen de cel mult 15 zile de la data sancţiunii, denumit în continuare din cadrul coaliţiei de guvernare legea offshore, care a fost declarat deputatul AlDe, înmânării sau comunicării proces-verbal de contravenţie; c) se sunt unele foarte bune. susţinută de liderul psD, liviu Varujan Vosganian, la procesului-verbal, jumătate din instituie titlul de creanţă electronic Împreună cu partenerii din psD Dragnea şi adoptată în sesiunea parlament. minimul amenzii prevăzute de cuprinzând datele din procesul- ne dorim ca obiectivele pe care extraordinară a parlamentului, Acesta a mai precizat că actul normativ, agentul constatator verbal de contravenţie, stabilite de ni le-am asumat prin programul în perioada 2-19 iulie. propunerea făcută şi adoptată în făcând menţiune despre această prezenta lege; d) se constituie de guvernare să le ducem la “Având în vedere faptul Comisie a pus grupul AlDe posibilitate în procesul-verbal”, se sistemul informatic de gestionare a îndeplinire.În cadrul coaliţiei nu că faţă de ceea ce noi am dorit să într-o situaţie delicată. arată legea adoptată, decizional, de titlurilor de creanţă electronice”, Camera Deputaţilor, pe 27 iunie, şi potrivit sursei citate. Eugen Teodorovici: Companiile de stat cu datorii istorice ar putea beneficia de amnistia fiscală Ministrul Finanţelor, iau anumite măsuri, cu siguranţă găsim o soluţie”, a spus eugen teodorovici a declarat peste câţiva ani, s-ar putea să fie ministrul Finanţelor. vineri la Constanţa că de luate măsuri de închidere, eugen teodorovici a amnistia fiscală ar putea pentru că Comisia europeană precizat că pentru companiile beneficia companiile de stat „cu nu te mai lasă să dai un ajutor de de stat cu datorii mari, amnistia datorii istorice”, menţionând că stat, sau dacă îl dai şi după ce îl fiscală „poate o ultimă şansă se fac analize la nivelul dai, peste câtva timp poate fi pentru ele şi pentru ca economia ministerului, iar o decizie în interpretat ca un ajutor de stat să poată să crească şi mai mult”. acest sens se va lua la sfârşitul mascat, iar Comisia eugen teodorovici a verii. europeană îţi cere pe urmă să mai făcut referire la aminstia din „În economia din recuperezi”, a declarat 2015, când persoanele cu datorii românia sunt anumite teodorovici. la stat care făceau plata până la o companii, companii de stat în „Deci cândva, în timp anumită dată, beneficiau de principal şi chiar companii nu mai poţi sprijini ca stat o ştergerea penalităţilor şi private, dar mă refer aici la cele astfel de companie care nu se jumătate din dobânzi, de stat, care au mii, poate zeci de poate mişca în piaţă, chiar dacă menţionând că forma actuală de mii de angajaţi, care au datorii ar putea să o facă, fiind ancorată amnistie nu ar face referire la istorice şi pentru care dacă nu se de datoriile istorice, trebuie să acea categorie de datornici. Gazeta de Nord-Vest Mare Publicitate 8/ Luni, 23 iulie 2018

veniţi la magazineleCăutaţi de carne proaspătă ceva situate bio?! pe b-dul cloşca 11, direct de la ferma proprie din seini. a Comercializăm carne proaspătă din porci româneşti crescuţi în ferma proprie cu mâncare românească, la cele mai mici preţuri de pe piaţă Vindem purcei vii, rasa “Pietrean”! aDe la ferma din Seini comercializăm porci vii pentru carne cu greutatea de 100-120 kg, cu o calitate a cărnii extra aLivrăm şi la domiciliu preţuri negociabile în funcţie de greutate şi transport sau cu posibilitate de comenzi la orar magazine: luni - sâmbătă: ( 0741-200.125 şi la magazinul de pe b-dul cloşca 9-17 Facebook: danamari Ferma de duminică: închis porci de la seini livram produse Sa mâncăm carne din ţară, nu adusă de afară, că-i dulce nu-i amară!!! la domiciliu

Va așteptăm zilnic cu Me- niul Zilei cu pâine de casă și specialitățile casei !

Preluăm comenzi pentru înmormântări şi orice fel de evenimente (nunţi , banchete, majorate etc) cu transport şi veselă inclusiv. Avem pizza pe vatră şi minu- turi (shaorma, hot dog, frigărui, grătare de porc, şnitele, crispi de pui, caşcaval pane, fripturi etc.) la comandă. Ducem la domiciliu pentru comenzi minime de 40 lei, bonus avem desert. Telefon 0755.256.569, 0748.966.235 B-dul Transilvania nr 8 Va așteptăm cu mâncare ca la mama acasă! 9/ Luni, 23 iulie 2018 Mare Publicitate Gazeta de Nord-Vest

Cariera de Piatră Negrești Oaș “Luna unu” vinde piatră andesit pentru drumuri, toate sorturile, căi ferate și construcții.

Pentru piatră de calitate, alege-ne pe noi!

Tel: 0757 023711.

Email: [email protected].

Autorizată de Autoritatea Naţională pentru Calificări

CURsURI dE INIŢERE, CALIFICARE, PERFECŢIONARE, sPECIALIZARE Satu Mare îN OCUPAŢIILE: Noţiuni fundamentale de Tehnicia maseur igiena Lucrător în comerţ Operator umplere recipiente Ospătar (chelner) vânzător în GPL unităţi de alimentaţie Cursuri autorizate ISCIR pen- Cofetar tru prelungirea valabilităţii Bucătar autorizaţiei de stivuitorist, Îngrijitor bătrâni la domiciliu fochist şi operator GPL Infirmieră Operator introducere, validare Educator puericultor şi prelucrare date Instructor / Preparator de for- Dulgher - tâmplar - parchetar mare Zidar, pietrar, tencuitor Formator Instalator instalaţii tehnico Mentor sanitare şi de gaze Metodist Electrician medie şi joasă tensi- Manager proiect une Evaluator de competenţe Barman profesionale Stilist protezist de unghii Inspector / Referent resurse Manichiurist - Pedichiurist umane Cosmetician Frizer - Coafor - Manichiurist - Pedichiurist Coafor

CERTIFICATELE AU RECUNOAŞTERE NAŢIONALĂ Şl INTERNAŢIONALĂ Pentru informaţii suplimentare accesaţi site-ul sau contactaţi secretariatul fundaţiei noastre - str. ŞTEFAN CEL MARE. nr. 12, cod postal 440114 mun. SATU MARE, jud. SATU MARE / L-V 08:00-16:30 l 0261.713.350 Gazeta de Nord-Vest Sport 10/ luni, 23 iulie 2018 AJF SAtu MAre O ședință furtunoasă 8 După discuții aprinse în Adunarea Generală s-a votat sistemul cu trei serii în Liga a 4-a florin mureşan echipa este exclusă din campionat. SC recolta Dorolţ. echipele care doresc afi- dunarea Generală a AJF Barem mărit pentru lierea după Adunarea Generală ului de sâmbătă s-a trans- cei care vor arbitri vor primi afiliere provizorie până format într-o ședință la Adunarea Generală din 2019. A din afara Sătmarului Dezafilieri: Viitorul Satu Mare, maraton de aproape trei ore. Dacă în ultimii ani ședințele es- echipele care doresc ar- Olimpia 2010 Satu Mare, Atletic tivale cu oamenii de fotbal din bitri din alte judeţe vor plăti supli- 94 Satu Mare, Crasna Craidorolţ, județ se terminau rapid, acum mentar 1.000 lei pentru costuri de AS recolta Dorolţ, FCM Victoria reorganizarea sistemului deplasare etc. Arbitrii din alte ju- 2008 Carei, Dari Lipău, Someşul competițional a generat discuții deţe aduşi de AJF pentru meciu- Cărăşeu, Înfrăţirea , aprinse . Iar președintele AJF rile considerate „derby” nu atrag AS Cetate Ardud 2010. ului sătmărean, Ștefan Szilagyi a costuri suplimentare faţă de bare- echipele care se retrag transpirat serios până a reușit să murile stabilite. după Adunarea Generală din 21 îi convingă pe membrii afiliați că De asemenea la nivelul Cupei ro- iulie 2018 vor fi dezafiliate provi- noul sistem e unul viabil. mâniei regulamentul rămâne nes- zoriu de Comitetul executiv AJF. chimbat. Dezafilierea definitivă va fi hotă- Practic punctul cel mai Meciurile juniorilor din râtă la Adunarea Generală din dezbătut a fost cel legat de Liga 4 vor începe înainte cu două 2019. desființarea seriei unice de liga a 4- ore de startul seniorilor. S-a re- a elite și transformarea principalu- nunţat la ideea „două ore şi jumă- Premii acordate lui campionat județean într-o ligă tate”. de AJF Satu Mare a 4-a cu trei serii din care vor face parte 39 de echipe. Seria C – zona Crasna pioana judeţului. Şi ultimul act se Raporturile comisiilor după sezonul Au fost destule voci care 1. CSM Victoria Carei va juca tur-retur, tocmai pentru ca Venituri totale AJF pe 2017-2018 au susținut că vom avea o 2. real echipele să fie obişnuite cu acest anul 2017: 224.838 lei; Cheltu- Seniori competiție diluată cu câte trei 3. Viitorul Lucăceni sistem înaintea barajului de Liga ieli: 218.157 lei. Liga 4 elite: locul 1 – energia Ne- maxim patru echipe mai valoroase 4. Schwaben Kalmandi Cămin 3. În sezonul 2017-2018 s- greşti, golgheter – Daniel Feier (Şti- pe serie. De asemenea reprezen- 5. Stăruinţa Berveni După terminarea sezo- au acordat 1.620 cartonaşe gal- inţa ) tantul energiei Negrești a încercat 6. Fortuna Căpleni nului regulat, echipele din seriile bene şi 140 roşii. Mai puține ca și Liga 4, Seria A: locul 1 – unirea să păstreze varianta cu Liga a 4-a 7. AS Căpleni A şi B care nu s-au calificat în în sezonul 2016-2017. Păuleşti, golgheter – Alin Caba elite cu 11 echipe dar până la urmă 8. Frohlich Final Four elite vor mai susţine (Speranţa Halmeu) argumentele lui n-au fost destule 9. Schamagosch Ciumeşti două meciuri tur-retur, de exem- Alte cursuri pentru arbitri vor avea Liga 4, Seria B: locul 1 – real An- de convingătoare. Au fost și voci 10. recolta Sanislău plu locul 3 din Seria A cu locul 3 loc la toamnă. drid, golgheter – erhard Gereben care au contestat vehement ieșirea 11. unirea Pişcolt din Seria B, locul 4 din Seria A cu Asociaţia Judeţeană de (Schamagosch Ciumeşti) la ”tablă” a președintelui de la 12. Vulturii Santău locul 4 din Seria B şi aşa mai de- Fotbal Satu Mare este singura din Liga 5: locul 1 – Luceafărul Dece- energia Negrești. Campioanei 13. Victoria parte. regulile se aplică şi juniori- ţară care a organizat gratuit cur- bal, golgheter – Darius Cheregi reproșându-i-se chiar că au pus 14. AS Ghenci lor. suri pentru Licenţa C. Peste 20 de (Platanul Marna) umărul la desființarea elite ului tragerea la sorți pentru antrenori au obţinut această li- Juniori prin neseriozitatea cu care au tra- Cum se decide stabilirea programului va avea loc cenţă la ultimul curs. Liga 4 elite: locul 1 – CSM Victo- tat problema...CIS-ului! ”Ne-ați campioana? pe 4 august. tot atunci se va de- Datele de start ale campionatelor ria Carei, golgheter – rareş Nyilvan lăsat județul fără echipă la baraj și cide și componența seriilor în liga vor fi stabilite de Comitetul exe- (CSM Victoria Carei) practic am jucat degeaba un După terminarea sezo- a 5-a și mai ales modul în care se cutiv, la începutul lunii august. Liga 4, Seria A: locul 1 – Venus sezon” a răbufnit președintele de nului regulat, locul 1 din fiecare va juca în ”județ”. Dar s-a vorbit de 19 august pentru Dumbrava, golgheter – Marian Pă- la Știința Beltiug, Vasile Boudi, în serie şi cea mai bună echipă de pe Liga 4, Seria C, respectiv 26 au- trăuş (Venus Dumbrava) momentul în care președintele locul 2 vor compune „Final Four gust pentru Liga 4 Seria A şi B. Liga 4, Seria B: locul 1 – recolta elite”. Locurile 2 din fiecare serie Discuții legate energiei a încercat să-și argumen- de campionatele La finalul ședinței, Marius Ţânţaş Sanislău, golgheter – Jenei Zsolt teze propunerea. vor juca între ele după sistemul fie- (FC ) a primit acceptul (Schamagosch Ciumeşti) Până la urmă , cu majori- care cu fiecare, urmând ca cea mai juniorilor Adunării Generale de a reveni în Juniori C: locul 1 – LPS Satu Mare tate de voturi s-a ajuns la sistemul bună să meargă în „Final Four Președintele celor de la fotbalul judeţean după ce a fost ex- Juniori D: locul 1 – Juniorul Satu gândit de oficialii AJF ului. Cu elite”. ” Aceasta va fi seria de elită” Primavera Satu Mare, Lucian clus din viaţa sportivă în aprilie Mare trei serii împărțite pe zone: tur- a explicat președintele Szilagyi. Ploeșteanu, a ridicat problema apă- 2016. Are nevoie şi de Juniori e: locul 1 – Juniorul Satu talna, Someș și Crasna. Acesta e convins că nu e un pas în- rută sezonul trecut la nivel de ju- consimțământul persoanei vătă- Mare apoi pentru fotbalul județean ci niori. ”trebuie făcut ceva cu mate. Nu toţi membrii afiliaţi au Memorial „Gheorghe Ola”: locul 1 vom avea meciuri atractive în campionatele. Am avut și campio- fost de acord. – Il Calcio Satu Mare Liga 4 toate seriile iar turneul Final Four Seria A – zona Tur-Talna nat unde am jucat doar două me- Liga 5 Memorial „Gheorghe ene”: locul 1 elite va aduce împreună cele mai ciuri. În plus nu apar nicăieri Seria A – Kinder Carei 1. energia Negreşti Oaş bune echipe din județ. ” Nu pu- 2. talna Oraşu Nou rezultatele. e nevoie de mai multă 1. termala Dindeşti team să mergem pe varianta ca seriozitate la comisie” a punctat re- 2. Kneho urziceni 3. Viitorul Vetiş unele echipe să dispară din liga a Arbitrii sătmăreni din 4. AS Livada prezentantul celor de la Primavera. 3. Platanul Marna 4-a. Nu ne putem bate joc de oa- În turul de campionat, 4. Olimpia Căuaş primele trei campio- 5. Venus Dumbrava meni și mai ales de echipele de ju- 6. Victoria Apa cadeţii sunt jucătorii născuţi în 5. Speranţa Bogdand nate ale României niori” ne-a declarat la final anul 1996 sau mai tineri, iar junio- 6. Dacia La nivelul AJF-ului avem 7. Dacia Medieşu Aurit președintele Szilagyi. 8. Someşul Odoreu rii cei născuţi în anul 1999 sau mai 7. Gloria Moftinu Mare parte de un lot numeros de arbitri 9. Sportul tineri. Din retur, cadeţii rămân cei 8. Olimpia Domăneşti divizionari. După transferul orăde- 10. Speranţa Halmeu CIS obligatoriu născuţi în 1996, iar juniorii în Seria B nilor la Satu Mare, practic avem cel 11. turul în Final Four Elite 2000 sau mai tineri. În Liga 5, ju- 1. recolta Dorolţ II mai numeros lot de arbitri divizio- 12. egri Sasok Agriş Condiţii de participare niorii sunt consideraţi jucătorii 2. Prietenia Crucişor nari din țară după București. în „Final Four elite”: născuţi în anul 2000 sau mai tineri. 3. Codreana Liga 1 Seria B – zona Someş • Obligatoriu CIS (Certificat de 4. unirea Bercu Arbitri: Istvan Kovacs. 1. recolta Dorolţ Identitate Sportivă) cu personali- Neprezentările 5. ugocea Porumbeşti Asistenţi: Ciprian Danşa, Octavian 2. Ştiinţa Beltiug tate juridică conform FrF. juniorilor... amendate 6. ACS Şovre. 7. CSM Satu Mare II Liga 2 3. Voinţa Babţa • teren omologat pentru categoria S-a mai votat sâmbătă ca 4. Voinţa Doba „elite” (suprafaţă de joc cu iarbă, 8. CS SC Olimpia MCMXXI Arbitri: Ovidiu Mazilu, Marius 4 august este data limită de în- 9. FC Certeze Omuţ, rareş Vidican. 5. unirea Păuleşti fără denivelări, apă caldă/ rece, scriere în campionate.De aseme- 6. Someşul Oar gard împrejmuitor etc.). terenu- 10. Cetate Ardud II Liga 3 nea nu vor mai fi etape Arbitri: Szabolcs Kovacs, Adina 7. Luceafărul Decebal rile vor fi omologate de o comisie intermediare. 8. Atletic Craidorolţ compusă din reprezentanţii echi- Afilieri şi dezafilieri Popa. Interesant e că echipele Asistenţi: Sergiu Albu, Ioan Corb, 9. Cetate Ardud pelor din „Final Four elite” şi un au votat ca la a doua neprezentare Afilieri: CS SC Olimpia 10. Viitorul reprezentant AJF. MCMXXI, CSM Satu Mare, ter- Dănuţ Costea, Ciprian Fiter, Bog- a echipei de juniori , echipa va fi dan Gireadă, tamas Kopriva, Zsolt 11. CSM Satu Mare Pentru stabilirea semifi- amendată cu 500 lei, iar de la a mala Dindeşti, ACS Juventus Satu 12. Crasna Moftinu Mic nalelor se va trage la sorţi, apoi se Mare (lipsă CIS – Certificat de Kopriva, rareş Lakatos, radu treia neprezentare se ia rOAF-ul, Pascu, Gabriela toderaş. 13. Voinţa Lazuri va juca tur-retur. Câştigătoarele astfel că la a patra neprezentare Identitate Sportivă)/ AFC unirea merg în finala care decide cam- tăşnad, CSM Victoria Carei, AC 11/ Luni, 23 iulie 2018 Sport Gazeta de nord-Vest

LIGa a 3-a Liga 1: Start ratat pentru CFR şi FCSB Unirea Tășnad și-a “betonat” rezultatele primelor meciuri din noul sezon al Ligii 1: Cfr Cluj – fC Botoșani 1-1 afC Hermannstadt – sepsi mijlocul cu Anton 1-0 astra – fCsB 1-0 Mijlocașul ce a evoluat în liga a 2-a la Chindia a și marcat în amicalul de sâmbătă Viitorul – dunărea Călărași 0- 8 1 nirea tășnad continuă la noua lui echipă...acesta a mar- Partida dinamo – fC Volun- campania de achiziții în cat în meciul de sâmbătă câștigat tari s-a jucat aseara dupa această vară . trupa an- de Unirea , scor 3-1 cu Victoria inchiderea editiei. U Azi trenată de Cristi Popa și Ovidiu Carei. suciu a reușit să-l transfere pe după 0-0 la pauză, Gaz Metan Mediaș – Concor- mijlocașul Cosmin anton ( 29 anton a deschis scorul, nyilvan dia Chiajna ora 18 ani) , un jucător care a impresio- a egalat iar Mădălin Bolba cu o U Craiova 1948 – CsM Poli nat în liga a 2-a pe vremea când dublă a adus victoria Iași ora 21 evolua la Chindia târgoviște. tășnădenilor. anton a jucat pentru Chindia Iată jucătorii folosiţi de antreno- între 2013-2016 iar apoi s-a re- rul Unirii, Cristi Popa: tras din activitate la doar 27 de repriza 1: Gorbe – Palinceac, ani. Varga, Leş, Ciul, Parnău, Cubaş, s-a mutat cu familia în nemeş, Coţan, Bolba, smikal. satu Mare și acum e hotărât să- repriza 2: Chereji – Purgui, și reia cariera la nivelul ligii a 3- Vădan, Bălău, Palinceac, r. si- a. Interesant e că anton a fost în laghi, Ciul, anton, stanciu, Urmează amicalul din deplasare stian Moroz a ajuns la o discuții și cu cei ce la CsM satu nemeş, Bolba. cu fC Csenger (Ungaria) din 25 înțelegere cu Luceafărul Oradea Mare ( liga 4-a). Leș și smikal sunt doi iulie. și va evolua din acest sezon la anton a debutat cu gol jucători tineri aflați în probe. altfel, portarul seba- formația de liga a 2-a.

transfer InedIt Claudiu Bumba a ajuns Dacian Nastai ar putea antrena la FCSB! Munca deosebită întâmplătoare. Iar vizita nici- la Adanaspor depusă de-a lungul vremii la atât... se pare că cei de la fCsB LPs satu Mare și performanțele l-ar dori pe dacian nastai la Jucătorul crescut de atle- nu este prima obținute la nivel de copii și ju- Centrul de copii și juniori de la tic 94 satu Mare, Claudiu Bumba experienţă în străinătate pentru îşi va continua cariera în liga a doua Bumba. fotbalistul care are şi o niori au făcut din dacian nastai club unde i s-ar oferi postul de din turcia, la adanaspor, unde a selecţie în echipa româniei a mai unul dintre cei mai apreciați antrenor la U 19 și la echipa a ajuns din postura de jucător liber evoluat la tineretul celor de la as tehnicieni din țară. doua . de contract, după despărţirea de roma şi în Israel, la Hapoel tel nastai a dobândit nastai care în trecut a Concordia Chiajna. aviv. licența Uefa PrO iar la doar mai fost curtat de târgu Mureș Claudiu Bumba, în Inceputul carierei lui câteva zile de la cursul festiv de la sau timișoara a ales până acum vârstă de 24 de ani, a semnat o Bumba e legată de antrenori Casa fotbalului se pare că au și să lucreze la satu Mare...Cum înţelegere valabilă pe două se- sătmăreni. Bumba a crescut sub apărut ofertele pentru tehni- însă proverbul cu ”nimeni nu-i zoane. În ultima ediţie a Ligii 1, mâna lui Paul Mihai și dacian cianul sătmărean. profet în țara lui” e valabil și în mijlocaşul băimărean a jucat 31 de nastai la atletic . La doar 15 ani , ”azi în vizită la fCsB” cazul lui dacian , s-ar putea ca meciuri (4 la dinamo, 27 la Chia- Bumba a debutat în liga 2-a la fC a postat dacian nastai , vineri 20 ofertele venite în această vară , de aventură... Un lucru e sigur...da- jna) şi a marcat 7 goluri (toate pen- Baia Mare pe vremea când echipa iulie pe contul său de facebook. la fCsB și de la un club din Un- cian nastai și-a luat o pauză de tru ilfoveni). era antrenată de florin fabian. Iar imaginile nu par a fi garia să-l facă să încerce o nouă un an de la LPs satu Mare...

sPOrt șCOLar Echipa CNME a participat la Festivalul de baschet de la Kaposvar În perioada 07 – 14.07.2018 cătorii colegiului fiind în primul învățat că nu este ușor să câștigi si echipa de baschet a Colegiului an la grupa de vârstă U 14. ne-am simțit bine. Abia aștept să național Mihai eminescu a parti- Personal sunt foarte mândru văd cum va fi și anul viitor. (rares cipat la cel mai mare turneu de de elevii mei. după un an de bas- Cherejj); baschet din europa destinat copii- chet am reușit, cu sprijinul lor de vârstă școlară. părinților, să intrăm într-o compa- Turneul a fost o experiență plăcută echipa sătmăreană a nie selectă a baschetului juvenil pe care o aștept din nou. (alexan- participat la categoria de vârstă U din lume (la alte categorii de vârstă dru Catrișcău) 14, unde au fost înscrise 10 echipe, au participat țări ca Palestina, re- în două grupe: publica sud africană, taiwan, Turneul din Kaposvár a fost una GRUPA A : GaLaC- China, etc.) Baschetul este unul dintre cele mai frumoase experiențe tICa BrașOV/rOMÂnIa, din cele mai îndrăgite jocuri spor- din viața mea și aștept cu nerăbdare BaUsKa BJss/LItUanIa, tive din CnMe, deoarece se carac- să merg și anul viitor. (secară rIVne a/UCraIna, LeM- terizează prin finețea, precizia și Lucas) BerG/UCraIna, KÁPOs- fantezia exercițiilor tehnice și tac- VarI KOsarLaBda tice, prin talia înaltă și calitățile fi- secundă a antrenamentului și al Turneul de la Kaposvár a fost un KLUB/UnGarIa; zice deosebite ale sportivilor, toate timpului regulamentar de joc. Componenții echipei: bun prilej de a trai câteva zile prin GRUPA B, : LUCeafĂrUL acestea implicate într-o luptă spor- adresez mulțumiri pentru baschet alături de mulți sportivi. CnMe satU Mare/rOMÂ- tivă care pretinde spirit de echipă sprijinul necondiționat al Calapis Patrik, Catrișcău alexan- Deplasarea în acest oraș frumos a nIa, rIVne B/UCraIna, și de sacrificiu, inteligență și părinților, pentru încrederea acor- dru, Căliman antonio, Chereji fost benefica și pentru echipa din UZsGOrOd/UCraIna, s.C. rezistență nervoasă. și elevii mei dată și sper că și în viitor rareș, dragoș Matei, Grumaz care fac parte. (Cara- MaLeV BUdaPesta/UnGa- au dovedit aceste calități cu activitățile se vor desfășura la fel, Vlad, Mateian andrei, Mic Mih- cioni Octavian) rIa șI MUnKaCseVO/ UK- prisosință la acest turneu! pentru a duce mai departe fru- nea - căpitanul echipei, secară raIna. Pentru a fi mai buni trebuie moasa aventură a echipei de bas- Lucas, Caracioni Octavian, silaghi Acest turneu a fost unul minunat, echipa a ocupat locul regândit modul în care vom chet gimnaziu băieți. nu în Vlad, Pop Matei Ionuț. deoarece am învățat să jucam bas- cinci în grupă și nouă în clasa- desfășura antrenamentele viitoare, ultimul rând doresc să mulțumesc chet și să mai și pierdem. Am văzut mentul general , dar trebuie fiecare minut din antrenament și doamnei diriginte prof. Vocea elevilor: cum e sa joci cu niște echipe puter- menționat că echipele adverse erau contează! sunt sigur că elevii mei Csirák Mirabela pentru nice, de mare calibru. (Mihnea Mic medaliate în campionatele au căpătat experiență și au văzut că înțelegerea și sprijinul moral dat După părerea mea acest turneu a – căpitanul echipei) naționale ale țărilor respective, ju- baschetul trebuie gândit în fiecare echipei. fost unul minunat deoarece am Prof.dr.Gheorghe Popdan Gazeta de Nord-Vest Mica Publicitate 12/ Luni, 23 iulie 2018

Angajez fată/ băiat la spalatorie auto si Vând rochie mireasă, creaţie 2017, vulcanizator Tel: Ioana Călin tel. 0742.832.693 0746.817.662

Omnia Plast cauta pentru l Forez puturi de apa la preturi Angajăm NOUA FABRICA din Satu negociabile, in orice tip de teren. Mare(intrare Lazuri): operatori Informatii telefon 0753924223. florăreasă. productie, CTC, gestionar, sef l Retapiţez canapele. 0749- echipa, automatisti, operator 596016. 0745.569.133. logistica, secretara, resurse TERENURI umane, stivitoristi. Beneficii: salariu motivant, tihete de masa si bonusuri in functie de perfor- Vând 30 de ari de teren cu loc ANUNTURI DE MEDIU manta. Posibilitatea de a avansa! de casă şi front deschis pe CV-urile se pot trimite la adresa Calea Odoreului. Preţ nego- ciabil. 0766-324219. l OPRIS TRANS SRL , tit- de e-mail: angajari.sm@om- ular al proiectului “ Amplasare niaplast.ro, tel. 0758.833.766/ 0753.570.314 Vindem teren 16.100 mp, spălătorie auto modulară” - front 45m, la intrarea in Botiz anunţă publicul interesat asu- dinspre Satu Mare. Tel.0737 pra luării deciziei etapei de în- 855 528 cadrare de către APM Satu CARDIOLOGIE Mare în cadrul procedurilor de SOCIETATE DE PAZA ANGAJEAZĂAGENTI Vindem teren intravilan 25.000 Dr. Banut Dan evaluare a impactului asupra mp, Satu Mare strada Botizului, mediului pentru proiectul de DE SECURITATE, AGENTI DE INTER- front 100 m. Recomandat pen- mai sus, propus a fi amplasat în tru spatii comerciale sau com- mun. Satu Mare, str. Aurel VENTIE SI DISPECERI. TEL 0261 726 040 ; plex rezidential, cu acces la toate Vlaicu, nr. 74 A, jud. Satu utilitatile.0746 227446 Mare.Proiectul deciziei etapei 0749194107 de incadrare şi motivele care o Vindem teren extravilan fundamentează pot fi consul- 15.000 mp, in SM, Strada Bo- l Angajez camerista.bucata- tate la sediul APM Satu Mare, reasa.ospatar . Tele- tizului. 0737 855 528. str. Mircea cel Bătrân nr. 8/B, în fon.0744702670 zilele de luni-joi între orele 8- Vând loc de casă în Comuna 16,30, vineri între orele 8-14 TRANSPORTURI precum şi la următoarea adresa Halmeu 28 ari, Telefon 0753.927.874, 069917611731 de internet . Publicul interesat l Transport marfa, balast, ma- poate înainta comentarii/ob- teriale constructii, etc. 0747 206 servaţii la proiectul deciziei de 222 l De vânzare 20 de arii e teren Transport ieftin nisip, balas- din care: 10 arii viţă de vie, situat încadrare în termen de 5 zile de l în Viile Ardud str. Maicriste, acces la data prezentului anunţ. tru, diverse, cu auto 3.5 tone. Te- lefon 0770975715 la curant şi apă, şi fundaţie pentru Duc-aduc persoane pe ruta o căsuţă de 85 mp. l PRIMARIA ORASULUI l Tel:361.885.864, 0771794074. TASNAD, în calitate de titular -Germania-Romania, la fiecare sfarsit de saptamana. Tele- l Vand gradina cu gard, str.Ca- anunta publicul interesat asu- fon: 0760769299, reiului, drum dalat, 975 mp. Tele- pra declansarii etapei de inca- 004915166356940 fon 0747645166 drare conform HG 1076/2004, l Transport marfă-mutări ief- in vederea obtinerii avizului de tin. Telefon 0745969327. VÂNZĂRI APARTAMENTE mediu pentru ”PLAN URBA- l Transport balast, nisip, di- NISTIC ZONAL – ZONĂ verse, 3,5 tone. Telefon 0753- l Vand apartament 3 camere, DE AGREMENT ORAȘ 660219, 0763-758923. et. III, Carei MV I. 0743341814. Vand apartamen in asociatie TĂȘNAD ”Prima versiune a l Transport marfă 3 mc, urmă- l toarele: balastru, pietriş, moloz, cu 3 familii, etaj, I, 80 mp. planului poate fi consultata la 0745.330.184 sau 0740.634.814 sediul titularului, PRIMĂRIA pământ pentru grădină şi gazon, lemne pentru foc, mutări mobilier, ORAȘULUI TĂȘNAD, Str. VÂNZĂRI CASE Lacramioarelor, nr. 35, în zilele orice, la cererea clientului. Seriozi- de luni-joi, între orele 8-16 si vi- tate şi punctualitate maximă. 0749-656172, 0734-625231. Vând casă pe strada Retezatu- neri intre orele 8-13 şi la sediul lui nr. 30. Curte comună. Preţ Agenției pentru Protecția Me- PRESTĂRI SERVICII 32.000 euro sau schimb cu diului din Satu Mare, str. Mir- apartament. 0740-227618. cea cel Bătrân, nr. 8/B, luni-joi Lansez porumbei albi la nunţi VÂNZĂRI DIVERSE între orele 8-16:30, vineri între sau alte evenimente. Telefon orele 8-14, din data de 0742-784765, 0723-969946. Vând nisip, balast, pământ, 23.07.2018.Publicul interesat gunoi - la cel mai bun preţ !!!!! poate transmite, în scris, co- Instructor auto, autorizat, Tel: 0758413923 mentarii si sugestii, până la data categ. B. 0746-604824. de 08.08.2018, la sediul l Vand spatiu comercial 80 mp, Agenției pentru Protecția Me- l Transport balast, nisip, pa- B-dul Closca. 0745.330.184 diului din Satu Mare, str. Mir- mant, moloz, etc. ieftin. l Vand/inchiriez hala produc- cea cel Bătrân nr. 8/B, cod Tel:0745.367.294 tie/depozitare, strada depozitelor. 440012, fax 0261-733500, e- l Confectionez garduri, porti, 0723.68.25.10 fier forjat, diverse lucrari in metal, mail offi[email protected]. l Vand sobe cu plita pe lemne dulgherie lemn, tel. 0723.68.25.10 si incazire centrala din Austria. OFERTE DE SERVICIU l Transport persoane/colete Telefon 0751.585.517 Austria, Germania, Belgia, l Angajam soferi CE cu expe- Olanda. Telefon 0755.202.118 rienta, pentru transport marfuri l Lansari profesionale porum- VANZARI AUTO intern-international, Carei. bei albi. Tel. 0745.893.224 0745506310, 0774085581 l Vand motociclete Yamaha IMOBILIARE CAREI l Dau apartament in chirie,2 Dau în chirie Dragstar, Virago, maxiscooter camere complet utilat in 14 Honda Silverwing, neinmatricu- l Vand apartament 3 camere, mai.tel 0745367294 garsonieră late. 0744897711. et. III, Carei MV I. 0743341814, l Vand bascula Ford Transit 0740245413 l Dau in chirie spatiu comer- în zona Carpati I neinmatriculat, motociclete si cial, str.Careiului, 40mp. Tel 0753.841.627. ATV Honda. 0744897711 CHIRII 0744.252.824 13/ Luni, 23 iulie 2018 Insolvenţe / Mica Publicitate Gazeta de Nord-Vest EURO INSOLV S.P.R.L. scoate la vanzare, prin procedura insolventei, bunurile falitelor: case, apartamente, terenuri, diverse:

Informatii suplimentare la tel. 0749212108 URDA ŞI ASOCIAŢII SPRL cu sediul în Satu Mare, str. George Călinescu nr.66, înregistrată la UNPIR sub nr. RFO II – 0861, CIF 36267450, în calitate de lichidator ju- Bunurile imobile scoase la licitatie de catre so- SC CAMYRAL IMPEX diciar, anunță scoaterea la licitație a următoarelor bunuri ale debitorilor de mai jos. Licitațiile cietatea noastra pot fi inchiriate pana la van- dacia solenza 300 SC EUROPOWER M&M SRL se vor ține la sediul URDA ŞI ASOCIAŢII SPRL. zarea acestora. peugeot 2.676 Ford Transit an 1991 defect pret 2170 lei dacia 1305 300 Diverse bunuri mobile 1) SC ADIMPEX SRL, CUI 671405 Hale si Cladiri pompa rk 680 a) Stropitoare cu motor Astran – 377,34 lei Hala parter (SC Ergolemn SA), panouri sand- combina frigorifica 277 SC QUICK 24 MAIL ORDER SERVICES b) Motocultor Pubert - Quatro Senior – 1.584,33 lei wich, suprafata 395 mp. la pretul de 25.000 euro. casa de marcat 172 SRL Constructii (hale de productie, ateliere, depozite, casa de marcat 144 Diverse bunuri mobile si mijloace de transport. c) Stoc de marfă – 8.141,26 lei sopron, etc) cu suprafata totala construita de sistem de supraveghere 243 În fiecare zi lucrătoare de luni si miercuri, la ora 13. 1.652 mp si teren aferent in localitatea Ambud, sistem de supraveghere 231 SC WILOCOM SRL Garanția de participare la licitație – 10% din valoarea de pornire. Paulesti. mobilier 450 Diverse bunuri mobile si stocuri. 280 lei CLADIRE MAGAZIE TURȚ (SC sistem gestiune 1.628 Peugeot 307 1,6 i. 5822 lei 2) SC YANG GUAN SRL, CUI 22211378 CAMYRAL IMPEX SRL) - 45.713 LEI sistem gestiune 1.910 a) Autoutilitară Volkswagen Crafter (VAN) af. 2007– 22.572 lei Proprietate imobiliară de tip sediu de firmă cu SC WEST REGAL SRL b) Set mobilier birou – 837 lei spaţii de depozitare şi de producţie, situată în lo- SC CLARA PROD COM SRL autoturism OPEL ASTRA 2,0 DTI 3.568 lei c) Stoc de marfă ,îmbrăcăminte,încălțăminte,rechizite,scule,articole electrice,jucării,etc. – calitatea Satu Mare, str. Teilor, nr. 21, judeţul Mercedes Sprinter (frig) autoturism OPEL ASTRA CARAVAN 2,0 456.750 lei. Se vând în bloc sau individual. Satu Mare 812.446 lei. Dacia SM 42 CBA (frig) DTI 2.082 lei În fiecare zi lucrătoare de joi, la ora 13. Proprietatea imobiliară (SC Tacomara) de tip Dacia SM 04 MFL (frig) Garanția de participare la licitație – 10% din valoarea de pornire. clădiri de depozitare si producţie, cu terenul afer- Citroen Jumper (frig) Licitaţiile vor avea loc la sediul ales al lichida- ent, situată în localitatea Moftinu Mic, strada torului judiciar din str. Constantin Brâncov- Principala, nr. 110, judeţul Satu Mare, la 171.632 SC CLARION PROD SRL eanu, nr. 3/A, Satu Mare, in fiecare vineri, SC 3) SC NOVALINE MODA SRL, CUI 30312527 lei. Diverse stocuri de marfa (costume). ERGOLEMN S.A ora 08:00, SC B&G ITAL- a) Stoc de marfă (costume , țesături, etc.) – 4.723 lei. Se vând în bloc sau individual. Teren cu constructii industriale al SC Mijloace de transport si masini de cusut. CONSTRUZIONI SRL 09.00, S.C. În fiecare zi lucrătoare de luni, la ora 12. PROIMOB SRL, str. B.P. Hasdeu, nr. 23 Satu AGROMEC PĂULEŞTI S.A 09:30, SC Garanția de participare la licitație – 10% din valoarea de pornire. Mare, 1.835.354 euro. SC DOMINIUM SRL NORD STERN BEVERAGE INDUSTRIES Hale industriale (SC Panatek SRL) situate in Diferite utilaje de constructii si mijloace de trans- SRL ora 10:00, SC C&V LOREMAR SRL 4) SC ART PROJECTS 2013 SRL, CUI 32138428 parcul industial Vetis, Hala 4: 2661 mp si Hala port 10:30, SC MANITA GUINEEA SRL 11:00, a) Set mobilier Mahon – 4890 lei. 5: 2638 mp, la pretul de 478,413 euro. Acestea SC MIDICONS SRL 11:30, SC AG DU- În fiecare zi lucrătoare de joi, la ora 14. se vand in bloc sau individual. Licitatia va avea SC DORIS NET SRL PLEX SRL 12:00, SC DOMARIS COM SRL Garanția de participare la licitație – 10% din valoarea de pornire. loc in fiecare zi de vineri, la sediul lichidatorului Autobasculanta Volvo FM 480 la 93.620 ron. 12.30, SC PANATEK SRL ora 13:00, SC DO- din Satu Mare, str. C-tin. Brancoveanu, nr.3/A, Autoutilitara Man TGA 41390 la 142.081 ron. MINIUM SRL ora 13:30 , SC ELEGANCE Prețurile de vânzare anunțate nu conțin TVA, urmând ca în funcție de prevederile Codului la ora 13.00. Autoutilitara Man TGA 41410 la 116.912 ron. COM SRL ora 14:00 pm, SC SIMACO VEST Fiscal să se adauge TVA la prețul de vânzare, dacă va fi cazul. Informații suplimentare– tel. DISTRIBUTIE SRL 15:00. 0786199011. Case si Apartamente SC GHEORGHINA SRL Proprietatea imobiliară teren intravilan situată în DACIA 1307 Subscrisa EURO INSOLV SPRL loc. Satu Mare , str.Lucian Blaga , nr. 388 , jud. 1,125.00 lei în calitate de lichidator judiciar scoate la vanzare Satu Mare. si casa de locuit si anexe demolabile CAP TRACTOR VOLVO+ prin licitatie publica bunurile debitoarei SC – 3.400 mp la pretul de vanzare de 80.000 euro. VAGON KRONE 80,458.00 lei PANNATEK SRL in fiecre vineri ora 13:00 lista Garsoniera (C&V Loremar) situata in Satu TAHOGRAF 352.00 lei bunurilor mobile si imobile se gaseste pe site-ul Mare , str.Ion Ghica, bl. 38/1 , ap.110 , jud.Satu www.euro-insolv.ro la sectiunea Licitatii si van- Mare la 3258 Lei. SC GEN PREST 2005 SRL zari bunuri. BUNURILE IMOBILE ENUMERATE MAI automat de curatenie Tennant T5 FaST- 1890 Subscrisa EURO INSOLV SPRL SUS POT FI INCHIRIATE!!! lei; lichidator judiciar a debitoarei SC BIZMANN automat de curatenie Tennant T5 FaST- 1890 SRL numită prin sentinţa civilă nr. 648/F din Terenuri lei data de 01.10/2015, pronunţată de către Tri- Teren intravilan (Le Griff ) in localitatea Dece- automat de curatenie Tennant T3 FaST- 5036 bunalul Satu Mare Secția a II – a Civilă, de Con- bal, str. Pocăiţilor, f.n., comuna Vetiş, judeţul lei. tencios Administrativ și Fiscal, în dosarul Satu Mare, 2300 mp, la suma de 23.337 lei. 7965/83/2012, scoate la vanzare prin negociere Teren intravilan 1000 mp. Situat in Balta Blonda GIMAR POMICOLA directa bunurile apatinand debitoarei ce consta f.n. nr. top. 120/1 la suma de 31.770 lei. Scarificator cultivator 724 lei in autoutilitare, autocamion, stoc de marfa, mi- Teren arabil intravilan 5.500 mp Satu Mare zona Instalatie tratat ierbicidat 1.759 lei jloace fixe si obiecte de inventar, (usi, mobilier, Poligonului, utilitati aproximativ la 200 m, la Freza rotativa 2.323 lei rafturi, freze, stante) la cel mai mare pret oferit. pretul de 23.387 euro. Tocator resturi 3.495 lei Subscrisa EURO INSOLV SPRL, Teren intravilan, situată în localitatea Viile Satu în calitate de lichidator judiciar al debitoarei Mare, str. Stelelor, nr. 27, in suprafata de 3.359 S.C. TRUM S.A. NORD STERN BEVERAGE INDUSTRIES mp, la pretul de 55.450 lei. Inele rascheing SRL, numit prin Sentinţa civilă nr. 7/2017/F din Teren construibil in suprafata de 7700 mp in lo- Umplutura ceramica stiberl data de 11.01.2017 pronunţată de către Tri- calitatea Tureni, utilitati apa, curent, gaz 100 m, bunalul Satu Mare, Secţia a II-a Civilă, de Con- vis-a-vis de Motel Paradis, in vecinatate de cen- SC LEVIS SRL tencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. trul logistic AQUILA, judetul Cluj la pretul de Autoutilitara Volkswagen 3,552 lei 3795/83/2013 scoate la vânzare prin licitație 184.950 euro. Centrala termica din fonta 560 lei publică, Complex clădiri , amenajări și teren in- Teren extravilan – 1.500 mp, întăbulată în cartea travilan “ , formată din bunurile imobile, cu funciară nr. 2355 Carei şi nr. cadastral 5262 la SC LUCMAR SRL destinaţie agrozootehnică - industrial - pretul de 42.520 lei. AUTOTURISM OPEL ASTRA 6768 lei comercială situată în loc. Livada , Livada Nouă , AUTOUTILITARA DACIA 1304 1761 lei f.nr., jud. Satu Mare ce constă in construcții SC HOUSE CONSTRUCTII MONTAJ AUTOUTILITARA FORD TRANZIT 15.946 mp, platform betonată 25.000 mp, teren SRL 7032 lei intravilan 73.211 mp, la prețul de 6.313.673 ron, Diverse bunuri mobile si birotica Diverse utilaje de panificatie si teren extravilan arabil situat în livada cu suprafata totala de 20.700 mp, avand cf: (parcela SC BROS CONSTRUCT SRL S.C. LERHAUTEXTIL S.R.L. 1: Cf: 100424 Livada, top 184/163, suprafata de Diverse utilaje de constructii si mijloace de trans- - 1 buc. generator de aburi; 8800 mp si parcela 2: Cf: 100432 Livada, top: port. Lista bunurilor mobile - 1 buc. masa de calcat cu evaporare; 172/1) la pretul de 48.090 ron. Licitatiile se vor se gaseste pe site-ul www.euro-insolv.ro la sec- - 1 buc. masina de tricotat IBOM; ține în fiecare zi de vineri la ora 10.00, în Satu tiunea Licitatii si vanzari bunuri. - 1 buc. masina de tricotat STOLL CNCA; Mare, str. C-tin Brancoveanu, nr.3/A. - 1 buc. masina de tricotat STOLL DSTR; Depunerea documentelor necesare participării SC BLU BELL SRL - 1 buc. masina de cusut nasturi CSEPEL; la licitatie si dovada depunerii cauțiunii de 10% Masina prelucrat piei cu accesorii - 1 buc. masina de cusut nasturi DURKOPF; din valoarea imobilului, se va face cel târziu până 30,300.00 lei - 1 buc. masina de cusut garnituri; în ziua dinaintea licitatiei, ora 15:00. Desalator piei MT 3,5 Largxmt - 1 buc. masina de cusut butoniere JUKI; Subscrisa EURO INSOLV SPRL 9,024.00 lei - 6 buc. masini de cusut gulere KETT; în calitate de lichidator judiciar scoate la vanzare Masina stors continuu - 6 buc. masini de cusut liniar; bunurile debitoarei SC Pelcz Trans SRL, ce con- 11,262.00 lei - 1 buc. masini de cusut butoni PFAFF; sta in Autotractor marca Volvo 3 bucati, Semire- Butoaie cu batatoare - 1 buc. masina de cusut butoniere RECE; morca Krone , 1 bucata, la pretul de 12.300 ron 13,278.00 lei - 6 buc. masini de surfilat TRIPLOK; TVA INCLUS. Societatea profesională de insolvenţă Masina de stors intins Rizzi - 1 buc. compresor NECO cu piston; Subscrisa EURO INSOLV SPRL 15,390.00 lei - 1 buc. lampa Lupa cu suport; lichidator judiciar a S.C. DOMARIS COM Redresare Lichidare SPRL Filiala Satu Mare vinde global la Masina de prelucrat piei - 1 buc. dozator apa birou; S.R.L. numită prin incheierea nr. 1190/2012/F licitaţie publică următoarele bunuri: 13,218.00 lei - 1 buc. scara 4 trepte; din data de 26.06.2012 pronunţată de către Tri- - 2 buc. dulap; bunalul Satu Mare Secţia A-II-A Civila, de Con- SC ANNA MEDIA SRL - 1 buc. masa de birou tencios Administrativ si fiscal în dosarul -Islanda Dedalus SRL – Casa S+P+E (368,7 mp Scd si 246,14 mp Su) si teren aferent (726 Impromanta Lyric PK 2504 5000 lei. - 1 buc. masa de birou; 5665/83/2012, scoate la vanzare prin licitatie mp) situate in Satu Mare, str. 9 Mai 1877, nr. 12A, jud. Satu Mare la pretul de 384.419 lei (nu Plotter Liyu sc1061e 100 lei. - 1 buc. canapea de piele; publica apartament, in casa de locuit , situata în se achita TVA). Casa este structurata astfel: subsol: magazii - depozit, wc; parter: living, bu- - 1 buc. canapea de piele; Satu Mare , str.G.Baritiu , nr.127/B , parter, la SC AG DUPLEX SRL - 1 buc. xerox WORK CENTRE; pretul de 20.160 Euro, licitatia se va tine in catarie, camara, baie, hol, semilogie; etaj: 4 camere, baie, hol, logie. Casa este din caramida iar Semiremorca Krone 7.735 lei. - 1 buc. masina de gaurit; fiecare zi de vineri la sediul lichidatorului judiciar incalzirea se realizeaza cu microcentrala pe gaz. Licitatia pentru vanzarea acestor bunuri va Remorca Thule A5 4.420 lei. - 1 buc. telefon NOKIA C3-00; de pe str. C-tin, Brancoveanu, nr.3/A, Satu Mare, avea loc la sediul lichidatorului judiciar din Satu Mare, str. Petofi Sandor, nr. 4/a, et. 2, cam. Mercedes B14L/9 5.874 lei. - 1 buc. telefon NOKIA E5-00; la ora 12.30. 207, jud. Satu Mare la data de 10.07.2018, ora 12:00. In situatia in care aceste bunuri nu se vor Iveco Daily 6.873 lei. Subscrisa EURO INSOLV SPRL vinde la termenul din 10.07.2018, licitatia va continua in acelasi loc si la aceeasi ora in zilele Man TGA 18.513 18.416 lei. SC TEBO SA în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. de 17.07.2018, 24.07.2018 si 31.07.2018, la acelasi pret. Diferite utilaje de prelucrare a lemnului. B&G ITALCOSTRUZIONI S.R.L, numită -Melania SRL – cladire administrativa de tip P+M (suprafata construita de 80 mp iar cea des- SC HORIZONT SRL prin sentinţa civilă nr. 19/F/07.01.2015 Masina de mixat vopsele 4.405 lei SC TACOMARA SRL pronunţată de Tribunalul Satu Mare, Secţia fasurata de 160 mp, iar suprafata utila este de circa 138,70 mp), depozit de tip P (suprafata Masina de mixat vopsele 2.456 lei notebook 100,00 lei; Comercială şi Contencios Administrativ, în construita egala cu cea desfasurata de 130 mp, iar suprafata utila de circa 110,50 mp), teren Casa de marcat 432 lei baterie sanitara; 10,00 lei. dosarul 13957/83/2010, scoate la vanzare prin intravilan (1772 mp) situate in Viile Satu Mare, str. Principala, nr. 112, jud. Satu Mare la pretul Autoturism espero 1.465lei licitatie publica 39 loturi teren intravilan situate de 182.453,20 lei (nu se achita TVA) si stoc de marfa (materiale de constuctii si bunuri gos- Mobilier 640 lei SC PRODIGAL CONSTRUCT SRL in Odoreu (Cucu) în suprafaţa totala de 17.757 podaresti) la pretul de 29.295,69 lei (TVA inclus). Licitatia pentru vanzarea acestor bunuri Mobilier 46 lei Echipamente tehnologice, masini unelte pentru mp, la suma de 59.676 lei, si 1 parcela teren ex- va avea loc la sediul lichidatorului judiciar din Satu Mare, str. Petofi Sandor, nr. 4/a, et. 2, cam. turnat asfalt, travilan situat in localitatea Dumbrava, cu 207, jud. Satu Mare la data de 10.07.2018, ora 11:00. In situatia in care aceste bunuri nu se vor SC B&G ITALCONSTRUZIONI SRL mijloace de transport, mobilier, birotica la suprafata de 17.400 mp la pretul de 13.952 lei. Casuta Lemn: 11.978 lei 31.588 lei. Licitata se va tine in data de 27.07.2018 ora vinde la termenul din 10.07.2018, licitatia va continua in acelasi loc si la aceeasi ora in zilele Balast: 1.568 lei 09.00, la sediul lichidatorului judiciar din Satu de 17.07.2018, 24.07.2018 si 31.07.2018, la acelasi pret. SC SEVROSAM SRL Mare, str. C-tin Brancoveanu, nr.3/A. Potrivit Legilor insolventei, bunurile înstrăinate de către lichidator prin exerciţiul atribuţiilor SC CORALIS CONSTRUCT SRL. Diverse masini de cusut sale se dobândesc de cumpărător libere de orice sarcini, cumparatorul avand obligatia achitarii betonieră - 1.185 lei MICROBUS FORD Pentru informaţii suplimentare cei interesaţi se doar a pretului de vanzare si a chetuielilor notariale ocazionate de aceasta vanzare. cupă încărcare - 545 lei pot adresa lichidatorului judiciar la sediul ales Pentru participarea la licitaţie ofertanţii vor trimite lichidatorului oferte in scris la email: re- cupă multifuncţională - 763 lei SC ELEGANTA LUX SRL al acestuia din str. Constantin Brancoveanu, nr. [email protected] sau fax: 0361.428.128 cu cel putin 2 zile inainte de data licitatiei si Diferite masini de cusut, masini de calcat 22.655 3/A, Satu Mare, sau la nr. de telefon SC C&V LOREMAR SRL lei. 0749212108, 0361 809 462; sau email vor achita un avans de 10% din valoarea de strigare. De asemenea, potentialii ofertanti pot sa Diverse utilaje de constructii si mijloace de trans- Materii prime, nasturi fermoare, tesaturi 2.612 [email protected] comunice si direct lichidatorului participarea la licitatie cu 2 zile inainte de data licitatiei la te- port. lei. Valorile bunurilor mai sus exprimate nu conţin lefoanele 0723.52.11.59 sau 0746.999.771 cu mentiunea ca la aceleasi telefoane vor putea ob- Produse finite, costume barbate 3.297 lei. TVA. tine si informatiile suplimentare pe care le solicita. Gazeta de Nord-Vest Insolvenţe / Mica Publicitate 14/ Luni, 23 iulie 2018

SECURITY RISC RG SRL INSOLVENţA SM SPRL SATU MARE vinde, prin licitaţie publica/negociere directă: 0751042012 case; apartamente; terenuri; diverse. Informare privind analiza de risc la securitate fizica Informatii suplimentare la tel. 0751.212.193, 0745.245.844 Analiza de risc la securitatea fizică www.insolventasm.ro este obligatorie pentru toate societățile comerciale, indi- sau ferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau va- Case: jud. Satu Mare - 47.810 euro fabricație 2007, motor tip D 20066 LF31, lori cu orice titlu și sunt obligate să asigure Casa in sc=245 mp si teren in suprafata de Spatiu de productie croitorie si locuinta de capacitate cilindrică 10.518 cmc, putere max. 2.500 mp, sat , str. Principala, nr. 94 – serviciu, loc. Negresti Oas, str. Victoriei, nr. 324 Kw/1.900 rmp, nr. de înmatriculare SM protecția acestora.Conform prevederilor legislative aflate în 24.000 euro 133– 47.810 euro 16 FIN - 5.400 euro + TVA, posibilități de vigoare, analiza de risc la securitatea fizică are rolul de a iden- Moară de cereale P+E în suprafață de 360,50 rată mp, șopron depozit în suprafață de 220 mp, tifica vulnerabilitățile și riscurile, de a determina nivelul de Apartamente: baracă închisă în suprafață de 14 mp, înscrise Mercedes LWK, SM 13 GRI, an fabricatie, expunere la producerea unor incidente de securitate fizică. Apartament, 78,85 mp + garaj în suprafață de în CF 100634 Gherta Mica, având nr. 3658/5 1995 – 1.645 euro + TVA 16,80 mp din și cotă de 1/3 parte teren, Satu C1 + bunuri mobile – 30.695 euro (Terenul Totodată, ea trebuie să găsească și soluții în menținerea Mare, str. Trandafirilor, nr. 43 – 38.767,65 în suprafață de 3.193 mp pe care este amplasat Autoturism Renault Twingo, CJ-04-USI, euro imobilul este proprietatea persoanei fizice caroseria berlină cu hayon, 2 + 1 uși, an siguranței. Ștrango Vasile și nu face obiectul prezentei fabricație 1998, nr. identificare ATENTIE Terenuri: vânzări) VF1C0660518461551, 4 locuri, cilindree Teren intravilan, 2.407 mp, situat în loc. Satu Imobil comercial si socio administrativ, 1149 cmc, putere max. 43 kw, benzină, Autorități publice,societăți comerciale cu capital Mare, str. Gh. Barițiu, F.N., zona cartier Pri- P+M, 150 mp, loc. Cidreag, str. Principala, nr. tracțiune față, culoare albastru, având o stare privat,unității de cult.Executam în regim de urgenta Analiza etenia, jud. Satu Mare, proprietatea SC C&G 187 – 8.978 euro nesatisfăcătoare ( prezintă urme de zgârieturi Asset Arhitecture SRL, drum pavat - “MAGAZIN, CHIOȘC“, cu destinaţie ,rugină și lovituri, tapițerie scaun șofer ruptă, de risc la securitatea fizică pentru: 89.620,00 euro + TVA comercială situată în municipiul Carei, str. Ioan bord dezmembrat, stop spate stânga spart, Teren intravilan, 66 mp, situat în loc. Satu Slavici, jud. Satu Mare, clădire, spațiu comercial personalizată autocolant/vopsea. – 1.018 lei -Unitati de invatamint (universitatii, licee, scoli gimnaziale, Mare, str. Gh. Barițiu, zona cartier Prietenia, cu suprafața construită Sc= 28 mp și suprafața + TVA. grădinițe) unitati de cult (case parohiale bisericii) magazine jud. Satu Mare, proprietatea SC C&G Asset utilă Su =25 mp, clădirea este edificată pe un Arhitecture SRL, drum pavat - 3.460,00 euro teren care aparține altui proprietar, propri- Diverse: de toate tipurile, hoteluri, restaurante, baruri, cazinouri, sali + TVA etatea nu este întăbulată. – 1.862 euro Amestecător cu paleți, an de fabricație de joc, ateliere, fabricii etc Teren intravilan, 59 mp, situat în loc. Satu “MAGAZIN MIXT“, cu destinaţie 2008, capacitatea 3 mc – 15.353 euro + Mare, str. Gh. Barițiu, zona cartier Prietenia, comercială situată în loc. Hotoan, nr. 16, co- TVA jud. Satu Mare, proprietatea SC C&G Asset muna Căuaș, jud. Satu Mare, clădire, spațiu Bunuri mobile ( stoc de marfă format din Preturi negociabile. Arhitecture SRL, drum pavat - 3.105,00 euro comercial cu suprafața construită Sc= 128 mp îmbrăcăminte, jucării, obiecte de igienă, ac- + TVA și suprafața utilă Su =105 mp, clădirea este cesorii, diverse pt. animale ) – 12.385 lei + Teren intravilan, în suprafață de 50 mp, sit- edificată pe un teren de 3.863 mp care aparține TVA Contact la numarul de mai sus. uat în loc. Satu Mare, str. Alexiu Berinde, jud. altui proprietar, proprietatea este întăbulată în Bunuri mobile ( stoc de marfa) proprietatea Satu Mare, proprietatea SC C&G Asset Arhi- extrasul de cartea funciară 145 Hotoan nr.cad. Spencer SRL – 3.654 euro + TVA tecture SR, cale de acces - 1.330,00 euro + 96 Hotoan, comuna Căuaș, jud. Satu Mare. – Bunuri mobile ( utilaje privind fabricarea TVA 8.493 euro mobilierului , mobilier, diverse ), propri- Analiza de risc se efectueaza de catre experti, inscrisi in Teren intravilan, 10.774 mp, situat in co- “MAGAZIN MIXT și teren intravilan“, cu etatea Wimob SA - 64.908 lei + TVA RNERSF. muna Poiana Lacului, sat Samara, jud. Arges – destinaţie comercială situată în loc. Ady Endre, Bunuri mobile ( stoc de materiale ) propri- 14.630 euro comuna Căuaș, jud. Satu Mare, clădire, spațiu etatea Ioana Nico Service 90 SRL-D – Teren extravilan, 12.309 mp, situat in co- comercial cu suprafața construită Sc= 125 mp 12.591 lei + TVA muna Sapata, jud. Arges – 5.883 euro și suprafața utilă Su =104 mp, clădirea este Bunuri mobile( stoc marfa, utilaje pentru Teren extravilan 1.500 mp, situat în mun. edificată pe un teren de 1.115 mp, care aparține confectii, auto ) proprietatea Blody Impex Satu Mare str. Amațului“. Proprietatea este de aceluiași proprietar, proprietatea teren și clădire SRL tipul teren arabil extravilan - categoria de este întăbulată în extrasul de carte funciară 256 Bunuri mobile ( auto, mobilier ) propri- www.admininsolv.ro folosință arabil. 8.775 euro Ady Endre nr. cad. 217 - 8 Ady Endre, comuna etatea Vero SRL Informatii suplimentare 0361.402.200 Teren extravilan 3.000 mp, situat în mun. Căuaș, jud. Satu Mare. – 10.412 euro Bunuri mobile ( mașini, echipamente și ADMIN INSOLV SPRL c.u.i. RO 32070390, în- Satu Mare str. Amațului“. Proprietatea este de “MAGAZIN MIXT“, cu destinaţie instalații mijloace fixe, obiecte de inventor și registrată în registrul formelor de organizare sub nu- tipul teren arabil extravilan - categoria de comercială situată în loc. Ghenci, nr. 43, co- stocuri de marfă ) proprietatea Zidul mărul de ordine RFO II-0691/12.07.2013, e-mail folosință arabil.–16.673 euro muna Căuaș, jud. Satu Mare, clădire, spațiu Chinezesc SRL comercial cu suprafața construită Sc= 292 mp [email protected], web www.admininsolv.ro, te- Bunuri mobile ( utilaje agricole, bovine ) lefon/fax: 0361/402 200, judeţul Satu Mare, reprezentată prin asociat coordonator Alte imobile: și suprafața utilă Su =216 mp, clădirea este proprietatea Luciana Com SRL Hotel-Restaurant S+P+4+M (“Hotel edificată pe un teren de 446 mp care aparține Racolţa Cristian, în calitate de lichidator/administrator judiciar a urmatoarelor falite: Bunuri mobile ( utilaje tamplarie PVC, SC LACUL DE PESCUIT TURULUNG SRL, societate în faliment, in bankrup- Mureș”), situat în loc. Gheorgheni, B-dul altui proprietar, proprietatea este întăbulată în auto ) proprietatea Panatherm SRL Frăției, nr. 2, jud. Harghita, având aria extrasul de cartea funciară 11 Ghenci, nr. cad. tcy, en faillite,- vitrina congelator 1 buc, 1.079,5 lei, lada frigorifica 1 buc, 592,72 Bunuri mobile ( auto ) proprietatea Coral lei, bazin peste, 1.225,81 lei, notebook, 944,3 lei, alarma, 1 buc, 1.119,63 lei, autoutil- construită de 1.209 mp și suprafața utilă totală 431; 485 Ghenci, comuna Căuaș, jud. Satu Prest SRL Negresti Oas de 4.132,99 mp și depozit, având ac. 75 mp + Mare. – 10.403 euro itara mercedes (2004), 13.187,32 lei, autoutilitara mercedes (2001) 989,72 lei. Bunuri mobile ( stoc de haine, auto ) pro- SC ALCUFER RO SRL, societate în faliment, in bankruptcy, en faillite- stoc de teren intravilan format din două parcele, având CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare , prietatea Sarah & Mario SRL suprafața totală de 3.223 mp – 1.400.000 Calea Traian, colț cu str.Corvinilor, suprafața Bunuri mobile ( auto, utilaje constructii marfă în valoare de 1.300,75 lei. euro de 3,74 mp - 691,9 euro + TVA ) proprietatea Euro Berinde Fascu SRL SC. CRISTELECANU SRL, societate în faliment, in bankruptcy, en faillite- stoc Spațiu industrial și teren aferent în CHIOȘC de ZIARE, situat în Negrești Oaș , Bunuri mobile ( auto ) proprietatea Domik de marfă, cu o valoare de piaţă de 9.934,72 lei+ TVA : curele transmisie Contitech, suprafață de 31.096 mp situate în loc. Satu str. Victoriei , colț cu str. Vrăticel, suprafața de & Sebastian SRL curele transmisie Renault, curele transmisie Scania, curele transmisie Volvo. Mare, str. Depozitelor, nr. 24A, jud. Satu Mare 5,00 mp - 925,0 euro + TVA Bunuri mobile ( auto ) proprietatea Star SC FELICIAN MADERA CONSTRUCT SRL, societate în faliment, in ban- - 465.400 euro + TVA; Dozator DA2-6 și CHIOȘC de ZIARE, situat în Negrești Oaș, Vest Construct SRL kruptcy, en faillite bunuri mobile, mijloace fixe cu o valoare de piaţă de 21.128,91 Copiator Minolta - 1.159 lei + TVA str. Victoriei, pod Gozureni, suprafața de 6,00 Bunuri mobile ( agricole ) proprietatea lei + TVA: - utilaj multilama SCM, utilaj 4 fete, utilaj multiplu, banzic. Fermă zootehnică, situată în sat Dacia, str. mp -558,0 euro + TVA Agro Alfa SRL COMTANANGELI SRL , societate în faliment, in bankruptcy, en faillite Principală, nr. 99, jud. Satu Mare, compusă din CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare, Bunuri mobile ( miniexcavator ) propri- bunuri mobile și stocuri de marfă cu o valoare de piață de 117.944 lei. grajd, filtru sanitar, sală de necropsie, depozite, Piața nr. 1, în față la hale de lactate, suprafața etatea Alessy Hidro Construct SRL BOLD FASHION SRL, societate în faliment, in bankruptcy, en faillite ,stoc de silozuri, sală de muls, vestiare personal, birouri, 3,74 mp - 691,9 euro + TVA Bunuri mobile ( auto, utilaje constructii, marfă (mașini de cusut ) în valoare de 5.330,00 lei grupuri sanitare având suprafața construită de CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare, schele, etc ) proprietatea Aveco SRL Ne- SC EDITURA AQUILA LOGISTIC SRL societate în insolvenţă, in insolvency, 2.463 de mp și suprafața utilă de 1.905 mp + Piața nr. 2, lângă Unicarm, suprafața 3,74 mp - gresti Oas en procedure collective, bun imobil constând în teren intravilan și construcție teren intravilan în suprafață de 5.800 mp - 691,0 euro + TVA Bunuri mobile ( monodistilator, cantar cu comercială, CF 86252 Oradea, nr. cad. 15069 , având următoarele caracteristici : 324.654 euro CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare, str. platforma, flamfotometru ) proprietatea Sc=809,1 mp, Scd= 1791 mp și Su=1682,5 mp cu teren 2617 mp, regim de înalțime a Spațiu industrial, S+P+1E, compus din A.I. Cuza, colț IPJ Satu Mare, suprafața 7,50 Explamed SRL construcției este P+1E, situată în zona periferică a localității, Oradea, strada Americii, sediu social, atelier mecanic, atelier de debitat mp -1387,5 euro + TVA Bunuri mobile ( mijloace de transport, nr.41, județul Bihor, la prețul de 760.000 euro. bușteni, depozit material lemnos, depozit pro- CHIOȘC de ZIARE, situat în Seini, Pța Uni- camioane, auto, utilaje de constructii, duse finite, vestiar, grup social, atelier finisaje, rii, str. 22 Decembrie, 5,00 mp - 465,0 euro + obiecte de inventar ) proprietatea Esrom Tel hală montaj, sală de mașini, atelier debitare, TVA În orice zi de la 8:30 la 16:30 vă așteptăm la sediul lichidatorului judiciar din SA localitatea Satu Mare, strada Avram Iancu, nr. 49, judeţul Satu Mare. Condițiile copr administrativ în suprafață utilă de CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare, Pța Bunuri mobile ( auto, centrală termică, 3.268,80 mp + teren intravilan în suprafață de Someș, colț semafor spre spital, suprafața 3,74 de participare, regulamentul de vânzare va fi achiziționat de la lichidatorul mașină de ambalat, dospitor și cuptor ) judiciar. 9.007 mp, situat în loc. Tășnad, str. Santăului, mp, - 691,9 euro + TVA proprietatea Conti Panif SRL nr. 4, jud. Satu Mare - 123.840 euro CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare, Bunuri mobile ( utilaje agricole) propri- Teren intravilan în suprafață de 5.300 mp, peste drum de Spitalul Vechi, pe colț, suprafața SC. CAPLIBA SRL societate în faliment, in bankruptcy, en faillite etatea Ralu SRL - Utilaj Debitat Metal TEAMPRESS L12/3 CNC S- 12688X-OXYCUT valoarea de situat în loc. Mărtinești, str. Avram Iancu, 3,74 mp – 691,90 euro + TVA. Bunuri mobile ( auto, utilaje productie F.N., jud. Satu Mare, înscris în CF 101574 CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare, bd. mobila ) proprietatea George GS SRL piată 170.609 lei având nr. top 760/9 + Construcție Lucian Blaga, pe colț de Farmacia Catena, Bunuri mobile ( auto, mobilier, accesorii -Licitaţia va avea loc în data de 27.07.2018, ora 12:00 la sediul ales al lichidatorului zootehnică ( extratabulară ), alături de anexă suprafața 4,80 mp - 888,0 euro + TVA auto, stoc de marfă format din material de judiciar din localitatea Satu Mare, strada Avram Iancu, nr. 49, judeţul Satu Mare. gospodărească ( tabulară ) și șopron deschis ( CHIOȘC de ZIARE, situat în Satu Mare, construcții ) proprietatea Com Prod Bocșa SC FRANURO SRL, societate în faliment, in bankruptcy, en faillite extratabular ) + Teren intravilan în suprafață drum Careiului, pe colț la agenția CEC, SRL - îmbrăcăminte – cămași tricotate barbate, pulover femei , cu o valoare de piaţă de de 4.300 mp, situate în loc. Mărtinești, str. suprafața 3,74 mp - 691,9 euro + TVA Bunuri mobile ( auto, stoc de marfa ) pro- 3.493,60 lei. Avram Iancu, F.N., jud. Satu Mare, înscrise în prietatea Griga SRL - Licitaţia va avea loc în data de 20.07.2018, ora 14:00 la sediul ales al lichidatorului CF 101228, având nr. top 760/10/B și Închirieri: Bunuri mobile ( auto, utilaje curatatorie, judiciar din localitatea Satu Mare, strada Avram Iancu, nr. 49, judeţul Satu Mare. 760/10/B-C – 146.700 euro obiecte de inventar ) proprietatea Ariana Apartament 4 camere 110 mp, situat pe Bulevardul Lucian Blaga etaj 7 din 7, (deasupra Clădire comercială având suprafața utilă de Hale și birouri, cuprinse între 100 mp și Iacob SRL la Mocca Cafe) bloc cu acoperis, apartamentul este finisat, centrala termica, ter- 256 mp și teren aferent în suprafață de 300 mp, 10.000 mp, situate în loc. Satu Mare, str. Bunuri mobile ( remorcă, utilaje croitorie mopane, Pret 57.000 euro . situate în sat Trip, str. Principală, nr. 144, jud. Uzinei, nr. 6-8, jud. Satu Mare ( fosta ITA ) proprietatea Radu Bemcom Impex SRL SC INTERCONSTRUCT CERTEZE SRL,societate în reorganizare judiciară, in Satu Mare - 109.800 euro ARDELEANA ). Satu Mare judicial reorganisation, en redressement Activ imobiliar, Satu Mare, str. Paltinis, nr. 12, Bunuri mobile ( auto, utilaje productie - apartament cu 3 camere situat în Florești, jud. Cluj, str. Avram Iancu, nr. 404, parter, ap. 2, compus din spatii comerciale, de produc- Regimul TVA pentru bunurile imobile ur- ) proprietatea Panif Sebini SRL ap.1, comuna Florești, județul Cluj, preț 251.200 lei. tie si depozitare, in suprafata utila de 512 mp mează să se supună reglementărilor legale în Bunuri mobile ( stoc de piese diverse, auto, -Licitaţia va avea loc în data de 20.07.2018, ora 11:00 la sediul ales al lichidatorului + teren aferent de 772 mp dintr-un total de vigoare la data perfectării tranzacției, cum- echipamente ) proprietatea Vindex Romania judiciar din localitatea Satu Mare, strada Avram Iancu, nr. 49, judeţul Satu Mare. 1.150 mp – 135.660 euro pătorul urmând să suporte obligațiile care SRL Ferma zootehnica, situata in sat Decebal F.N., îi revin din acest punct de vedere. SC SERA BIOLEGUMICOLA SRL, societate în faliment, in bankruptcy, en Bunuri mobile ( utilaje agricole ) propri- faillite jud. Satu Mare, compusa din grajd de animale, etatea Danciu Sorin I.F. SU 1.400mp, constructie cu destinatie admi- Auto: - vânzarea în bloc: bunul imobil reprezentat prin teren intravilan în suprafață de Bunuri mobile ( utilaje de constructii, usa 23.761mp+ construcție aferentă (sere), stituat în com. , jud. Satu Mare, nistrativa, productiva si depozitare P+E, SU garaj, stoc de marfa format din panouri 144mp + teren extravilan 21.500 mp – Autoutilitară, Marca Man, masa proprie îmrepună cu utilajul și echipamente cu montaj ( centrală termică, combustibil sectionale pentru usi de gaqraj, auto ) pro- biomasă, cu montaj sistem complex de irigare.) Preț 2,531,144 lei + TVA. 147.483,50 euro 13.900 kg, putere motor 338kw, an fabricatie prietatea Mirosof SRL Teren, în suprafață de 2.301 mp + hale de 1998, motorina, rulaj estimate 1.200.000 km - vânzare individual a bunurilor mobile reprezentate de TRACTOR LAMBORGH- Bunuri mobile ( utilaje constructii, auto ) INI R155DT preț 53.147,2 lei , încărcător frontal preț 19.253,8 lei , mașină bilonat producție (fost abator) și clădire de birouri, – 4.371 euro + TVA proprietatea Ander Cons SRL în suprafață construită de 619 mp, situată în Bunuri mobile ( remorca/ fier vechi ) pro- preț 18.828,8 lei, freză rotativă FREZĂ F2140 preț 11.484,2 lei, remorcă agricolă loc. Negrești Oaș, str. 1 Iunie, nr. 5, jud. Satu Remorca, marca Kaessbohrer, masa proprie prietatea Agro Nord Vest SRL UATL15SS preț 8.172,8 lei, autoutilară frigorifică MERCEDES SPRINTER 316 Mare + transformator - 51.794 euro 3.400kg – 1.300 euro + TVA Bunuri mobile (stoc de marfă, utilaje con- CDI preț 47.990,0 lei, instalație procesare preț 46.946,6 lei prețurile nu conțin Activ imobiliar format din centru de prelu- structii ) proprietatea Termo Construct SRL TVA. crare plante medicinale, 463,89 mp + teren -Licitaţia va avea loc în data de 20.07.2018, ora 13:00 la sediul ales al lichidatorului Autoutilitară N3, BC autotractor, marca Bunuri mobile ( utilaje construcții) pro- 8.011 mp ( proprietatea Statului Roman, in prietatea Termo Market Group SRL-D judiciar din localitatea Satu Mare, strada Avram Iancu, nr. 49, judeţul Satu Mare. folosinta ), situate in loc. Micula, str. Garii, F.N. MAN, model TGA 18.440, nr. de identifi- care WMAH13ZZ77M466632, an 15/ Luni, 23 iulie 2018 Programe TV Gazeta de Nord-Vest

Televiziunea HOROSCOP care te respectă!

07:00 – Film doc Viata asa 18:00 – Ora adevarului cum e ep7 19:30 – Printre Randuri (r) 07:30 – Ora adevarului 20:40 – Saptamana sportiva 09:00 – Dimineata popu- 21:55 – Marile Orase ep lara 14,15 12:00 – Film documentar. 23:00 – Dimineata popu- Viata asa cum e ep 9,10 lara (r) BERBEC (21 martie – 20 aprilie) Dimineata primiti un ajutor 13:00 – Printre Randuri (r) 02:00 – Muzică de petre- financiar nesperat si reusiti sa 14:00 – Glasul Bisericii cere incepeti o activitate laborioasa. Recomandare 15:00 – Teleshopping 03:00 – Glasul bisericii (r) 16:00 – La vasrta noastra 04:00 – Viata la tara (r) TAUR (21 aprilie – 21 mai) O persoana pe care o cunoasteti (r) 05:00 – Printre Randuri (r) intamplator va dezvaluie cateva din 16:30 – Box office 06:00 – Avocat TV (relu- secretele sale de afaceri si va 17:00 - Avocat are) stimuleaza sa porniti o mica afacere 21: 30 - Justiţie împotriva sistemului pe cont propriu. GEMENI (22 mai – 21 iunie) 07:00 1 Matinal - Astă seară dansăm în familie rilor astăzi. 11:00 Previziuni 12:00 Este foarte posibil sa faceti un pas Partea I 08:00 1 Mati- 23:00 AP Dosarele DNA 00:00 07:00 Stiri Obiectiv 14:00 Esențial 16:00 important in viata. Rudele si nal - Partea a II-a AP Trăsniți din NATO (R) 03:30 Sport.ro 09:00 100 de minute 18:00 La Ordinea prietenii va sustin. 09:00 1 Matinal - Mama mea gătește mai bine (R) Ora exacta in Zilei 20:00 Subiectiv 21:00 Exces Partea a III-a 09:45 04:30 Focus 18 (R) 05:45 AP Ni- sport (R) 10:00 de putere 3:00 În Premieră 00:00 RAC (22 iunie – 22 iulie) Teleshopping 10:00 Perfect imper- meni nu-i perfect 06:00 Chef Stiri Sport.ro 10:45 Ora exacta in Ştiri 01:00 La Ordinea Zilei Sunteti hotarat sa incepeti o viata noua si sa intrati afaceri. Nu este fect - Partea I 11:00 Perfect imper- Dezbrăcatu’ (R) 06:45 Teleshop- sport 12:00 Stiri Sport.ro 13:00 03:00 Exces de Putere (R) 04:48 exclus ca dupa-amiaza sa gasiti fect - Partea a II-a 11:45 ping Ora exacta in sport (R) 14:00 Ora Teleshopping 06:00 Ştiri formula optima pentru a incepe. Teleshopping 12:00 Parlamentul exacta in sport (R) 16:00 AP Fa- României 12:30 Teleshopping 07:00 Știrile Kanal milia Simpson 17:30 AP Familia 07:00 Dimineaţa de LEU (23 iulie – 22 august) 13:00 Aici, acum 14:00 Telejurnal D 07:45 Teleshop- Simpson 19:00 Familia Bundy ştiri la Realitatea TV Este un moment bun pentru a incepe 14:55 Vorbeşte corect! 15:00 AP ping 08:15 AP Tes- 20:00 AP Rezumate UEFA Eu- 11:00 Oameni şi o investitie pe termen lung. Desi Fără etichetă 16:00 Ştiri 16:05 tul de rezistenţă ropa League (PREMIERA) 21:00 fapte 14:00 Casa riscurile sunt destul mari, sunteti optimist fiindca va bucurati de EURO polis - Istoria ciocolatei în (R) 09:15 Stiri Sport.ro 21:15 AP Local Poporului 15:00 sprijinul partenerului de viata. Romania* Artisti plastici ruteni, Teleshopping 09:45 AP Dragoste Kombat Finala, Raul Catinas - Newsroom 18:00 evrei 17:00 Telejurnal 17:30 la prima vedere 12:00 Știrile Paul Slowinski (EXPLOZIV) Realitatea de la fix 18:30 Banii FECIOARA Cooltura 18:30 Pulsul zilei - Kanal D 13:00 AP Te vreau lângă 22:00 AP Prison Break 23:00 AP vorbesc 20:00 Prime Time News (23 august – 21 septembrie) Partea I 19:35 Pulsul zilei - Partea mine 15:00 AP Teo Show 16:30 „Asediu pe Wembley”, Box: Kl- 21:00 Realitatea omânească Sunteti intr-o forma excelenta si a II-a 20:00 Telejurnal 20:50 Sport AP Bravo, ai stil! 18:45 Știrile itschko vs Joshua, Simion vs 23:31 Realitatea de la fix 00:00 puteti avea succes in afaceri, in 21:00 12 Povestea lui Dumnezeu - Kanal D 19:45 Exatlon 23:15 Quigg (EXPLOZIV) 00:00 Stiri Realitatea de la fix 00:30 Acade- calatorii si pe plan sentimental. tacerea 22:00 AP Provocări, de- WoW Biz 01:00 Știrile Kanal D Sport.ro 00:30 AP Fight Night: mia de evaziune 02:00 Realitatea BALANTA cizii, efecte - Cele două state (R) 02:15 AP Dragoste infinită GREU DE UCIS!, Sandu Lungu de la fix 03:00 Newsroom 04:00 (22 septembrie – 22 octombrie) coreene 22:30 Eu, consumatorul (R) 04:15 AP Te vreau lângă - Andrzej Kulik (EXPLOZIV) Jocuri de Putere 06:00 Oameni şi Aveti ocazia sa rezolvati problemele 23:00 Ora de ştiri 23:55 La bani mine (R) 06:00 Teleshopping 01:00 Ora exacta in sport 03:00 fapte financiare acumulate in ultima mărunţi AP La bloc 05:00 O ra exacta in perioada. S-ar putea sa vi se 07:45 AP sport (R) 06:00 Ora exacta in 07:40 Comoara propuna asociarea intr-o afacere. 10:30 AP Vorbeşte Singură pe lume sport (R) din container - SCORPION lumea 13:00 Ştirile (R) 09:00 AP Marea Britanie (23 octombrie – 21 noiembrie) Pro Tv 14:00 AP Pasiune și put- 07:00 Omnisport: 08:10 Războiul Sunteti in forma si este momentul sa Lecţii de viaţă ere (R) 10:30 AP Totul pentru Watts 08:00 Fot- depozitelor - Canada - Frate, incepeti noi activitati in camin. 15:00 AP La tine (R) 11:30 AP Petale de bal: Fotbal FIFA unde-i depozitul meu? 08:35 Partenerul de viata va sprijina, iar o Maruţă 17:00 Ştirile Pro Tv 18:00 singurătate (R) 12:30 Teleshop- 08:30 Fotbal: Licitații contra cronometru - Un ruda mai in varsta este dispusa sa va Ce spun românii 19:00 Ştirile Pro ping 13:00 AP Pretul dragostei Campionatul Eu- pericol triplu 09:00 Cum se ajute financiar. Tv 21:30 Justiţie împotriva sis- (R) 15:00 P Îngeri păzitori 16:00 ropean UEFA U-17, la Croaţia fabrică diverse lucruri? 09:30 temului 06:00 Ce se întâmplă doc- AP Singură pe lume 17:00 AP 09:30 Ciclism: Turul Italiei 11:00 Cum se fabrică ? - Sticlă turnată, SAGETATOR (22 noiembrie – 20 decembrie) tore ? (R) 06:30 Arena bucătarilor Pasiune și putere 18:00 AP Totul Fotbal: Campionatul European cabine pentru camionete, lână de Un barbat mai in varsta din familie (R) pentru tine 19:00 AP Petale de feminin sub 17 ani, la , Cehia alpaca și cuțite utilitare 10:00 va ofera ajutorul, dar incearca sa va ingurătate 20:00 AP Pretul 12:00 Fotbal: Fotbal FIFA 12:30 Supravieţuire în doi - În vârtejul convinga ca nu faceti bine. Va 08:00 Neatza cu dragostei 22:00 P Inimă de frate Fotbal: Liga Americană de fotbal iernii - Partea 2 11:00 Maşini pe recomandam sa evitati o cearta care Răzvan şi Dani 23:00 12 Moștenirea 00:00 AP MLS, la , 13:00 Ciclism: Turul alese - Lamborghini Urraco ar putea tensiona atmosfera din 10:55 Teleshopping Pasiune și utere (R) 01:00 AP Italiei - Il Giro astăzi 14:00 Ci- 12:00 Lupte între roboți 13:00 familie pentru multa vreme. 11:15 AP Prietenii Pretul dragostei (R) 02:45 12 clism: Giro Extra 14:15 Ciclism: Lupte între roboți 14:00 Lupte CAPRICORN de la 11 13:00 Observator 14:00 Moștenirea (R) 03:30 AP Turul Italiei 18:15 Ciclism: Giro între roboți 15:00 Tehnologie (21 decembrie – 19 ianuarie) AP 2K1 cu Mirela Vaida 16:00 Totul pentru tine (R) 04:15 Extra 18:30 Fotbal: Campionatul extremă - Canalul Panama 16:00 S-ar putea sa fiti preocupat de un Observator 17:00 Acces direct AP Petale de singurătate (R) European UEFA U-17, la , Comoara din container - Marea schimb de locuinta sau de 19:00 Observator 20:00 Aici eu 05:00 Ce se întâmplă doctore Croaţia 20:25 ştiri: Ştirile Eu- Britanie 16:30 Războiul de- cumpararea unei case ori de sunt vedeta! 23:00 iUmor (R) ? 05:30 AP Inimă de frate (R) rosport 20:30 Fotbal: Campi- pozitelor - Canada - Frate, unde- amenajarea locuintei actuale. Va 01:00 12 Să moară Romeo (R) 06:30 AP Îngeri păzitori (R) onatul European feminin sub 17 i depozitul meu? 17:00 Licitații sfatuim sa nu va grabiti si sa va 03:15 Acces direct (R) 06:00 Ob- ani, la , Cehia 22:00 Ciclism: contra cronometru - Un pericol consultati cu familia, pentru a evita servator 07:45 12 Fa- Turul Italiei - Il Giro astăzi 23:00 triplu 17:30 Fail Army - Episod 8 orice reprosuri ulterioare. milia Fang Fotbal: Campionatul European 18:00 Maşini pe alese - Ford Pop- VARSATOR 07:15 Focus 18 (R) 09:30 12 Pact UEFA U-17, la , Croaţia 00:25 ular 19:00 Cum se fabrică ? - (20 ianuarie – 18 februarie) 08:45 AP Trăsniți matrimonial ştiri: Ştirile Eurosport 00:30 Ci- Sticlă turnată, cabine pentru O afacere demarata de curand incepe din NATO 09:30 11:00 12 Mă cheamă Costin clism: Turul Italiei - Il Giro astăzi camionete, lână de alpaca și cuțite sa va aduca beneficii serioase.Va Teleshopping 11:20 12 Marțianul 13:40 12 01:30 Omnisport: Watts 02:30 utilitare 19:30 Cum se fabrică di- recomandam sa evitati speculatiile si 10:00 AP Mon- Familia Hollar 15:10 12 Ciclism: Turul Italiei 04:00 Fot- verse lucruri? 20:00 Teste de actiunile la limita legii, ca sa nu denii 11:00 Teleshopping 11:30 Căpitanul America: Război bal: Campionatul European bărbăție - Episod 4 21:00 intrati in conflict cu autoritatile. Focus din inima României (R) civil 17:40 Filme și vedete UEFA U-17, la , Croaţia 05:30 Deschizătorii de drumuri - PESTI (19 februarie – 20 martie) 12:00 Teleshopping 13:00 AP 18:10 12 Familia Fang 20:00 18 Ciclism: Turul Italiei Botezul focului 22:00 Mistere Sunteti creativ si ingenios, calitati pe Sănătate cu stil 13:30 Teleshop- Quarry 21:15 18 Hostel - descifrate - A fost găsită Cursa care ar fi bine sa le folositi pentru a ping 14:00 Focus 14:30Teleshop- Căminul ororilor 22:50 15 09:00 Previziuni 370? 23:00 Nerecomandat celor porni o afacere. In cazul in care nu ping 14:45 Mama mea gătește Când se rupe craca 00:35 12 10:40 Pe cuvant - Un slabi de inimă - Adevăr sau va ajung banii, va sfatuim sa cereti un mai bine (R) 16:00 AP Am fost Afacerea Est 02:00 12 Toți oa- mic curs de ficțiune 00:00 Camioane în Aus- imprumut de la o ruda mai instarita. Chiar daca sunteti cuprins de febra șaisprezece 18:00 Focus 19:30 menii regelui 04:05 12 Meda supravieţuire a limbii tralia 01:00 Trenuri în Australia afacerilor, nu neglijati relatiile Mama mea gătește mai bine 20:30 04:25 18 Hostel - Căminul oro- române în jungla de 01:50 Teste de bărbăție - Episod sentimentale! Gazeta de Nord-Vest ultima oră 16/ Luni, 23 iulie 2018 Panică în județ 8 O fetiță de 2 ani, pierdută în zona Cehal, a fost găsită după circa 24 de ore de căutări florin Dura Dorel e într-o pauză continuă iniștea locuitorilor din zona comunei Cehal a Lfost tulburată, timp de aproximativ 24 de ore, de dispariția unei fetițe de 2 ani. Practic, a fost pierdută sâmbătă de părinții ei, fiind găsită abia duminică dimineața, chiar de tatăl fetiței.

Potrivit informațiilor furnizate de iSu Satu Mare, fetița în vârstă de 2 ani a dispărut sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.30, în zona localității Cehal. Părinții fetiței locuiesc în satul Giurtelecu Hododului, comuna Hodod, județul Satu Mare, iar în momentul dispariției fetiței, MOBiLizARE. Copila a fost căutată de forțe impresionante de aceștia se aflau cu căruța în co- ordine muna Cehal. Părinții au observat că fetița nu se afla în căruța cu unui minor. De la ora dispariției Din fericire, fetița a fost care se deplasau în comuna Cehal un sătmărean a cocoţat pe un utilaj auto, nu astfel că au solicitat ajutorul și până când au sesizat Poliția, găsită duminică dimineața, în părinții au căutat-o singuri. Nu jurul orei 7.00, chiar de tatăl ei. surprins , în timp ce se afla se sfia să arunce bezele autorităților. în maşină, atitudinea conducătorilor auto, nevoiţi Polițiștii s-au sesizat în mai puțin de 13 pompieri cu Acesta a anunțat autoritățile patru autoturisme Duster, 7 jan- spunând că fetița nu are nimic, relaxată a singurului să stea la coadă pe pod, la o jurul orei 14.00. În jurul orei muncitor, care “trudea din oră cu trafic maxim şi pe o 16.30, s-a cerut sprijinul și celor- darmi și 5 polițiști, precum și zeci însă copila a fost preluată de un de localnici au plecat în căutarea echipaj al Ambulanței și greu” pe podul Suspinelor, căldură înăbuşitoare şi să se lalte structuri, până atunci cum este cunoscut mai nou arate chiar dispus să pozeze polițiștii au efectuat verificările fetiței, căutările desfășurându-se transportată la spital pentru până la lăsarea întunericului. investigații medicale. Podul Decebal. După pentru toţi cei care ar fi care se impun în cazul dispariției relatările conducătorului dorit să-şi pună pe fb poze auto, Dorel al nostru, cu “rarul exemplar”.

Ai Auzit? Satu Mare strigă Beerfest! 8 10-11 August 2018 , Piaţa 25 Octombrie! Bere artizanală, muzică pentru toate gusturile, tombola şi premii garantate. Da, prima ediţie a fes- tivalului de bere artizanală, aici în Satu Mare! intra pe pagina de face- book Satu Mare Beerfest şi află ce se pune la cale! Va fi #beerific, hai şi tu! Eveniment sustinut de: Samburger, HAB, transilvania Beer, AquaVia, Ave şi Primăria Satu Mare.

Nord Vest Petofi Sandor Nr. 4 /A Business Center 0743 487 204

De închiriat!

ultracentral! Nord Vest Business Center vă stă la dispoziţie cu: 32 birouri cu suprafaţă cuprinsă între 18-25 mp 2 spaţii comerciale la parter 60 mp, 200 mp.