REFERATE GENERALE Ref: Ro J Pediatr. 2019;68(4) DOI: 10.37897/RJP.2019.4.10

Substanțele psihoactive noi și riscurile consumului la copii și adolescenți

Dr. Viorela Nițescu Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, București, România

REZUMAT Conform definiției stabilite de Monitorul European pentru Droguri şi Toxicomanie (European Monitoring Centre for and Addiction – EMCDDA), o „substanță psihoactivă nouă este considerată orice substanță narcotică sau psihotropă în formă pură sau în preparate, care nu este controlată prin Convențiile privitoare la droguri ale Națiunilor Unite și care reprezintă o amenințare la adresa sănătății umane comparabilă cu cea realizată de substanțele înregistrate în aceste convenții considerate substanțe ilicite“ (1). Au fost descrise 4 clase principale de substanțe psihoactive noi canabinoidele sintetice, catinonele sintetice, halucinogenele naturale şi piperazinele. Canabinoidele sintetice sunt agoniști sintetici ai receptorilor canabinoizi, constituind un grup de substanțe de sinteză care mimează efectele Δ 9 tetrahidrocanabinolului (THC), principalul produs al canabisului răspunzător de efectele psihoactive ale acestuia (4). Simptomele intoxicației sunt asemănătoare cu cele ale intoxicației cu canabis, dar mai severe, tabloul clinic cuprinzând cel mai frecvent: agitație, greață, palpitații (9). Catinonele sintetice sunt compuși derivați din catino- nă – principalul constituent al plantei Catha edulis, cunoscută sub denumirea de KHAT (12). Cei mai cunoscuți reprezentanți ai grupului sunt: metcatinona, mefedrona (4-metilcatinona), metilona, metedrona, naftilpirovalerona şi numeroşi substituenți ai MDMA (Ectasy): MDAI, MMAI, MDMAT. Simptomele intoxicației sunt asemănătoare, dar mai severe cu cele ale intoxicațiilor cu amfetamine, metamfetamine sau cocaină, în funcție de tipul substanței (2,12). Halucinogenele sunt substanțe care în doze mici au ca efect principal alterarea percepției, gândirii şi stării de spirit, cu păstrarea lucidității, alături de efecte minore asupra memoriei şi orientării (23,24). Cele mai cunoscute halucino- gene naturale sunt: salvinorin A, psilocibina și psilocina, muscimolul şi acidul ibotenic. Piperazinele sunt compuși sintetici similari cu amfetaminele, dar cu efecte mai slabe.Cele mai cunoscute sunt: benzilpiperazinele şi fenilpipera- zinele (28). Concluzii. Consumul ocazional care poate duce la intoxicații acute sau consumul cronic de substanțe psihoactive noi reprezintă o problemă importantă de sănătate, ocupând un loc care nu trebuie neglijat în patologia adolescenților şi tinerilor.

Cuvinte cheie: substanţe psihoactive noi, canabinoide, catinone, halucinogene, piperazine

INTRODUCERE invariabil fiind etichetate în prezent nefiind destinate consumului uman (2,3). Conform definiției stabilite de Monitorul Euro- Consumul acestor substanțe de către adolescenți și pean pentru Droguri şi Toxicomanie (European Moni- tineri a devenit un fenomen, așa-numitul fenomen toring Centre for Drugs and Drug Addiction – “spice“, începând de la mijlocul anului 2000, atin- EMCDDA), o „substanță psihoactivă nouă este gând un vârf în perioada 2008-2012, ulterior înregis- considerată orice substanță narcotică sau psihotropă trând o scădere semnificativă, dar menținându-se la în formă pură sau în preparate, care nu este controlată un nivel constant al consumului ca urmare a regle- prin Convențiile privitoare la droguri ale Națiunilor mentărilor legislative din intreaga Uniune Europeană. Unite și care reprezintă o amenințare la adresa În țara noastră, primele cazuri de intoxicații cu sănătații umane comparabilă cu cea realizată de substanțe psihoactive noi au fost înregistrate la substanțele înregistrate în aceste convenții considera- sfârșitul anului 2009, odată cu apariția în număr mare te substanțe ilicite“ (1). în întreaga țară a magazinelor care vindeau aceste Sunt conținute în așa-numitele „produse legale“ – „produse legale“. Termenul folosit inițial atât de pu- “legal highs“, care sunt vândute pe internet, pe stradă blicul larg, cât şi de specialiști pentru denumirea aces- sau în unele țări chiar în magazine autorizate, aşa-nu- tor produse a fost de „etnobotanice“, termen la care mitele “head and smart“ shops. Aceste „produse lega- s-a renunțat, ulterior fiind înlocuit de cel de „substanțe le“ sunt amestecuri de plante, pulberi, pastile, sare de psihoactive noi“. Vârful consumului și, în consecință, baie, îngrăşăminte de plante, lacuri de curățat etc., şi al intoxicațiilor cu acest tip de substanțe a fost atins

Autor de corespondenţă: Dr. Viorela Nițescu E-mail: [email protected]

280 Revista Română de Pediatrie – Volumul lXVIII, Nr. 4, An 2019 Revista Română de Pediatrie – Volumul lXVIIi, Nr. 4, An 2019 281

în perioada 2010-2012, când ponderea lor în cadrul Din punct de vedere chimic, canabinoidele sinteti- consumului și al intoxicațiilor cu substanțe de abuz ce conţin un lanţ lateral cu patru până la nouă atomi de era majoritară, iar fenomenul luase o amploare deose- carbon saturaţi. Componentul comun al acestor pro- bită, constituind o amenințare foarte serioasă la adresa duşi este reprezentat de Δ 9 tetrahidrocanbinol. sănătății și vieții adolescenților şi tinerilor. Ca urmare Din punctul de vedere al structurii chimice, au fost a acestui fapt, în anul 2011, autoritățile române, ur- descrise şapte categorii majore de canabinoide sinteti- mând exemplul majorității țărilor europene, au inter- ce: zis prin lege comercializarea și consumul acestor ti- 1. Naftoilindoli – ex. JWH018, JWH073, JWH- puri de produse, rezultatul fiind o scădere 398 semnificativă atât a consumului, cât şi a intoxicațiilor, 2. Naftilmetilindoli care s-au stabilizat ulterior la un nivel constant. Acest 3. Naftoilpiroli lucru este relevat de statisticile efectuate în Centrul 4. Naftilmetilindeni Național Antitoxic Pediatric din Spitalul Clinic de 5. Fenilacetilindoli – ex. JWH-250 Urgență pentru Copii din Bucureşti, care au arătat că, 6. Ciclohexifenoli – CP47,497 în perioada 2010-2012, intoxicațiile acute cu substanțe 7. Canabinoidele clasice – ex HU-210 psihoactive noi reprezentau 88,42% din totalul Numele canabinoidelor sintetice este legat fie de intoxicațiilor acute cu substanțe de abuz, în timp ce, modul de descoperire, fie de structura chimică (2). De începând cu anul 2013, incidența lor a scăzut semnifi- exemplu, primul cannabinoid sintetic, JW018, provi- cativ, în perioada 2013-2017 reprezentând numai ne de la numele lui John W. Huffman, care i-a descris 12,6% din totalul intoxicațiilor acute cu substanțe de structura chimică. În alte cazuri, numele provin de la abuz. numele institutelor unde au fost sintetizate pentru pri- ma oară, HU – Hebrew University, CP – Carl Pfeizer. CLASIFICARE În ultimii ani, datorită numărului din ce în ce mai mare de compuși sintetizați, numele au fost alocate Au fost descrise 4 clase principale de substanțe legat de structura chimică, de exemplu: APICA –ada- psihoactive noi: mantil-pentil-indol carboxamida sau APINACA – N- –– canabinoide sintetice (conținute în ameste- 1adamantil-1-pentil-1–indazol 3-carboxamida. curi de plante) Efectele consumului de canabinoide sintetice sunt –– catinone sintetice (conținute în diverse pul- următoarele: beri de tip sare de baie) –– relaxare, spontaneitate, percepția de trecere –– halucinogene naturale lentă a timpului, amețeli –– piperazine (conținute în tablete sau capsule) –– alterarea senzoriului, dificultăți în executarea unor funcții mentale complexe precum CANABINOIDELE SINTETICE învățarea, comunicarea verbală sau memoria (8) Canabinoidele sintetice sunt agoniști sintetici ai –– creșterea apetitului, gura uscată, hiperemie receptorilor canabinoizi, constituind un grup de conjunctivală, ochi strălucitori substanțe de sinteză care mimează efectele Δ 9 tetrahi- –– tahicardie, transpirații, diminuarea coordo- drocanabinolului (THC), principalul produs al cana- nării mișcărilor bisului răspunzător de efectele psihoactive ale acestu- Consumul repetat poate duce la fenomenul de ia (4). Aceste substanțe sintetice se leagă de receptorii dependență (adicție). canabinoizi, realizând efecte THC-like, dar cu inten- Simptomele intoxicației sunt asemănătoare cu cele sitate și durată mai mare (5). Reprezintă grupul cel ale intoxicației cu canabis, dar mai severe, tabloul cli- mai mare de substanțe psihoactive noi monitorizate nic cuprinzând cel mai frecvent: agitație, greață, de Observatorul European pentru Droguri și Toxico- palpitații (9). manie prin sistemul de avertizare timpurie: dintre cele Mai puțin comune sunt: accidentul vascular cere- 731 de substanțe psihoactive noi monitorizate de bral, convulsiile, infarctul miocardic, distrugeri ale EMCDDA prin sistemul de alertă timpurie, 190 erau fibrei musculare, afectarea renală, vărsături incoerci- canabinoide sintetice, în fiecare an fiind raportate în bile, psihoză și chiar deces (10,11). jur de 50 de substanțe noi (6). Principalele țări de Una dintre cele mai frapante caracteristici ale con- proveniență sunt China şi India (7), dar în ultimii ani sumului de canabinoide sintetice este apariția unor au fost descoperite şi pe teritoriul Uniunii Europene intoxicații în masă, intoxicații ce apar la sute de per- câteva mici laboratoare artizanale în Polonia și Dane- soane într-o perioadă scurtă de timp. De exemplu, marca (6). intoxicația în masă cu MDMB-FUBINACA descrisă 282 Revista Română de Pediatrie – Volumul lXVIII, Nr. 4, An 2019

în Rusia în 2014 și intoxicația cu ADB-FUBINACA Primele catinone sintetice au aceeași neutotoxici- în SUA în 2015 sau intoxicația cu produsul denumit tate cu amfetaminele şi metamfetaminele, în timp ce „Mocarz“ în Polonia în 2015. compușii mai noi (MDAI, MDAT) sunt mai puțin ne- urotoxici comparativ cu MDMA (Ectasy) fiind din CATINONELE SINTETICE acest motiv preferate de consumatori (22).

Sunt compuși derivați din catinona (fig 4) – princi- HALUCINOGENELE NATURALE palul constituent al plantei Catha edulis, cunoscută sub denumirea de KHAT (12). Din punct de vedere Halucinogenele sunt substanțe care în doze mici chimic, acestea sunt analogi β-keto(βk) ai fentilami- au ca efect principal alterarea percepției, gândirii şi nei (fig 5), fiind identificați până în prezent peste 138 stării de spirit, cu păstrarea lucidității, alături de efecte de compuși (6,13). minore asupra memoriei şi orientării (23,24). În ciuda Cei mai cunoscuți reprezentanți ai grupului sunt: numelui, aceste substanțe rareori produc halucinații –– metcatinona – prima catinona sintetică apă- adevarate. rută pe piața drogurilor ilicite Halucinogenele cuprind trei clase principale: indo- –– mefedrona (4-metilcatinona), cunoscută sub lalchil amine sau triptamine (ex. LSD, psilocina şi numele de stradă Miaow, M-Cat, este cel mai psilocibina), fentilamine (mescaline şi metilendioxi- des utilizată din grupul catinonelor sintetice metamfetamina – MDMA) şi canabinoidele. (6,14) Cele mai cunoscute halucinogene naturale sunt: –– metilona – are structură asemănătoare cu –– salvinorinul A MDMA (Ectasy) și este cunoscută sub nume- –– psilocibina şi psilocina le de stradă Top-Cat (12) –– muscimolul şi acidul ibotenic –– metedrona Salvinorinul A este cel mai puternic halucinogen –– naftilpirovalerona – substanță similară piro- natural cunoscut până în prezent, fiind active la doze valeronei (2) foarte mici de ordinul a 200 µg. A fost identificat în –– numeroşi substituenți ai MDMA (Ectasy): planta Salvia divinorum, care face parte din familia MDAI, MMAI, MDMAT mentei și care este foarte asemănătoare, dar nu identi- Catinonele sintetice se prezintă sub formă de pul- că cu planta utilizată în alimentație Salvia officinalis bere albă sau maronie, amorfă sau cristalină, în ames- (23). Este un agonist al receptorilor opioizi k și produ- tecuri diferite vândute ca „îngrăşământ de plante“, ce efecte halucinogene de tip psihedelic (2,25). „sare de baie“ sau reactivi chimici (15). Mai rar, se Fosfatul esteric de psilocibină este conținut în ciu- găsesc sub formă de capsule sau tablete fiind vândute percile halucinogene: Psylocibe, Conocybe și Hygro- drept Ectasy. cibe. In vivo este hidrolizat în psilocină, acesta având Efectele consumului depind de tipul substanței, fi- efecte asemănătoare cu serotonina (26,27). ind deci asemănătoare cu cele ale amfetaminelor, me- Muscimolul şi acidul ibotenic sunt compuși tamfetaminelor sau cocainei. Pot fi consumate atât identificați în ciuperca Amanita muscaria. Sunt ana- sub formă de capsule, cât şi prizate (16,17). De exem- logi ai acidului Ƴ-hidroxibutiric (GHB). plu, mefedrona este atât prizată, cât și consumată în capsule, în timp ce metilona este consumată predomi- PIPERAZINELE nant sub formă de capsule şi rareori prizată, deoarece pulberea este foarte iritantă pentru mucoasa nazală Piperazinele sunt compuși sintetici similari cu am- (18). fetaminele, dar cu efecte mai slabe. Simptomele intoxicației sunt asemănătoare, dar Au fost descrise două categorii majore de piperazi- mai severe cu ce ale intoxicațiilor cu amfetamine, me- ne: benzilpiperazinele şi fenilpiperazinele (28). tamfetamine sau cocaină în funcție de tipul substanței Cea mai cunoscută benzilpiperazină este benzilpi- (2,12). perazina A2, având ca nume de stradă Legal X, Pep X. Astfel, au fost descrise: Fenilpiperazinele constituie un grup mai numeros, –– efecte simpaticomimetice similare amfeta- cei mai importanți reprezentanți fiind: 1,3 clorpipera- minelor și derivaților acestora (19,20) zina – mCPP, 1-3 trifluorometifenilpiperazina –– efecte cardiovasculare severe: tahicardie, (TFMPP) şi 1,4 metoxifenilpiperazina (MeOPP). aritmii, tulburări circulatorii (21) Piperazinele se găsesc sub formă de capsule sau –– efecte neurologice: convulsii tablete. –– hipertermia care este un efect tipic catinone- Efectele consumului sunt similare cu cele ale lor sintetice MDMA (Ectasy) (29). Revista Română de Pediatrie – Volumul lXVIIi, Nr. 4, An 2019 283

Simptomele intoxicației sunt următoarele: acestea vor debuta imediat după consum, intensitatea –– durere epigastrică, greață, tremor maximă va fi la 20-30 de minute și vor persista 3-4 ore. –– tulburări de somn, confuzie, iritabilitate, sta- În caz de ingestie, ele debutează la 30-60 de minute re de rău convulsiv (30,31) până la 6 ore, iar în caz de injectare se pot instala aproa- –– sindrom serotoninergic, tipic pentru mCPP: pe imediat în minutele ce urmează administrării. anxietate, migrenă, atacuri de panică. Tabel 1. Principalele manifestări clinice în intoxicaţiile acute cu substanţe psihoactive noi ALTE SUBSTANŢE PSIHOACTIVE NOI Nr. Categorie Forme de Manifestări clinice ale Din cauza apariției numeroase de la an la an, au crt prezentare intoxicaţiei apărut şi multe alte substanțe sau grupe care nu aparțin Asemănătoare canabisului, dar mai niciunuia din grupul de mai sus (29). severe Acestea sunt următoarele: Agitaţie, psihoză Canabinoide Amestecuri de 1. Palpitaţii –– Derivați sintetici de cocaină: dimetocaina şi sintetice plante 4-fluorotropocaina – efecte ușoare dopami- Vărsături incoercibile, greaţă nergice Accident vascular, –– Derivații de ketamină şi fenciclidină (Angel convulsii, deces Dust) Asemănătoare –– Triptaminele naturale și sintetice: psilocina şi amfetaminei, bufotenin metamfetaminei sau cocainei, dar mai severe Pulbere albă sau –– Mitragina: alcaloid conținut în frunzele arbo- Efecte maronie relui asiatic Mytragina, cunoscut sub numele simpaticomimetice Catinone “Sare de baie” 2. Efecte cardiovasculare de Kratom sau Biak-Biak sintetice „Îngrăşământ severe: tahicardie, –– Lisergamida – alcaloid de tip ergot cu struc- de plante“ sau aritmii, tulburări „reactivi chimici“ tură chimică şi acțiune asemănătoare cu circulatorii LSD-25 și care se găsește în semințele plan- Efecte neurologice – tei „Gloria dimineții“ (30). convulsii Hipertermie – tipic Plante (Salvia Efecte halucinogene Halucinogene 3. divinorum) MANIFESTĂRI CLINICE ÎN INTOXICAŢIILE naturale ACUTE CU SUBSTANŢE PSIHOACTIVE NOI Ciuperci Asemănătoare MDMA Simptomele în intoxicațiile acute cu substanțe psi- (Ectasy) hoactive noi sunt variate și polimorfe (tabel 1). Tablo- Dureri epigastrice, greaţă ul clinic cuprinde atât manifestări nespecifice, cât şi Confuzie, tremor, manifestări specifice, în funcție de tipul substanței sau tulburări de somn 4. Piperazine Tablete, capsule modul de consum (33). Iritabilitate, stare de rău Manifestările nespecifice cuprind: somnolenţă, convulsiv Sindrom serotoninergic: agitație, greață. anxietate, Manifestările specifice în funcție de tipul substanței migrenă, atacuri de consumate sunt: agitație, greață, uneori varsături, în panică cazul canabinoidelor sintetice, manifestări cardiovas- culare, în special tahicardie și aritmii în cazul catino- ANALIZE TOXICOLOGICE nelor sintetice, modificări ale percepției și stării de spirit în cazul halucinogenelor, convulsii ce pot reali- Nu există teste screening urinare sau de sânge pen- za chiar stare de rău convulsiv în cazul piperazinelor, tru identificarea substanțelor psihoactive noi. Cu toate dar şi al catinonelor sintetice (6,12). acestea, ele pot da reacții fals pozitive la testele scree- În cazul consumului prin inhalație, pacientul va ning urinare. De exemplu, unele catinone sintetice pot prezenta tuse, bronhoplegie, depresie respiratorie, în da reacții fals pozitive pentru metamfetamine, având caz de ingestie dureri abdominale, vărsături, diaree, în în vedere structura asemănătoare (2,34). caz de administrare injectabilă efecte sistemice insta- Unii compuși pot fi identificați numai în laboratoare late uneori rapid. înalt specializate dotate cu aparatură performantă (35). Debutul simptomelor depinde, de asemenea, de mo- Identificarea substanțelor psihoactive noi este dul consumului. Astfel, în caz de inhalație sau fumat, foarte dificil de efectuat din cauza varietății mari a 284 Romanian Journal of Pediatrics – Vol. LXVIII, No. 4, Year 2019 structurii chimice, dar mai ales din cauza schimbărilor lor psihice complexe (capacitatea de învățare, de con- rapide şi continue a structurii acestora în laboratoarele centrare şi memorie), afectarea luciditații mentale și ilicite, în fiecare an fiind raportate în jur de 50 de coordonării psihomotorii care sunt implicate în structuri noi (6,12). activități complexe cum ar fi conducerea automomo- bilului (36,37). Au fost descrise chiar tulburări psihice DIAGNOSTICUL POZITIV de tip schizofrenie la persoanele ce au o predispoziție în acest sens (38). Prin urmare, diagnosticul pozitiv de intoxicație Consumul cronic va conduce în timp la fenomenul acută cu substanțe psihoactive noi se va stabili exclu- de toleranță (necesitatea expunerii la cantități din ce siv pe baza anamnezei și a examenului clinic. în ce mai mari de substanță pentru a obține același efect obținut inițial la doze mai mici) dar și la fenome- TRATAMENT nul de dependență atât psihică cât și fizică (39,40).

Tratamentul este nespecific şi simptomatic, inclu- CONCLUZII zând terapie de reechilibrare hidro-electrolitică şi aci- do-bazică, monitorizare cardiacă, sedare etc. Consumul ocazional care poate duce la intoxicații acute sau consumul cronic de substanțe psihoactive CONSUMUL CRONIC noi reprezintă o problemă importantă de sănătate ocu- pând un loc care nu trebuie neglijat în patologia Consumul cronic de substanțe psihoactive noi poa- adolescenților şi tinerilor. te determina tulburări severe la nivelul întregului or- Analizănd caracteristicile acestor substanțe de la ganism. Au fost descrise tulburări cardiovasculare: modul de producere, structura chimică şi până la rapi- tulburări de ritm, hipotensiune arterială sau hiperten- ditatea cu care sunt introduce și schimbate, se poate siune arterială, tulburări respiratorii sau digestive. O spune că singura modalitate de a preveni consumul atenție deosebită trebuie acordată tulburărilor neuro- este o educație susținută și permanentă în școli și li- logice şi psihice care cuprind: încetinirea mecanisme- cee.

bibliografie 1. New psychoactive substances (NPS) | www.emcdda.europa.eu. www. 13. Riley AL, Nelson KH et al. Abuse potential and toxicity of the synthetic emcdda.europa.eu/topics/nps_en- acces septembrie- (i.e., “Bath salts”). Neurosci Biobehav Rev. 2019. pii: 2. Simon Gibbons. Legal Highs – novel and emerging psychoactive S0149-7634(18)30319-1. drugs: A chemical overview for the toxicologist. Clin Tox, 50(1), 15-24. 14. European Drug Report 2019 –Trends and Developments, EMCDDA, 3. Sumnall HR, Evans-Brown M, McVeigh J. Social, policy, and public Lisbon, Portugal, 2019: 56-62. health perspectives on new psychoactive substances. Drug Test. 15. Spiller HA, Ryan ML, Weston RG et al. Clinical experience with and .2011;3: 515-523. analytical confirmation of “bath salts” and “legal highs” (synthetic 4. Synthetic cannabinoids in Europe | www.emcdda.europa.eu. www. cathinones) in the United States. Clin Toxicol. 2011;49:499-505. emcdda.europa.eu/topics/pods/synthetic-cannabinoids_en. 16. Dargan PI, Albert S, Wood DM. use and associated 5. Cooper DZ. Adverse Effects of Synthetic Cannabinoids: Management adverse effects in school and college/university students before the of Acute Toxicity and Withdrawal. Curr Psychiatry Rep. 2016; 18(5): UK legislation change. QJM. 2010;103(11):875-879. 52. 17. Centers for Disease Control and Prevention (CDC) Emergency 6. Highlighs from the EU Drug Market Report for policy and practice, department visits after use of a drug sold as “bath salts” MMWR Morb EMCDDA, EUROPOL, Lisbon, November 2019. Mortal Wkly Rep. 2011;60(19):624-627. 7. US Department of Justice National Drug Intelligence Center Situation 18. Dargan P, Sedefov R, Gallegos A et al. The pharmacology and report: Synthetic cathinones (bath salts) – an emerging domestic toxicology of the synthetic mephedrone (4-methylmethcathi- threat 2011. Available from: http://www.justice.gov/archive/ndic/ none). Drug Test. Analysis. 2011: 454. pubs44/44571/44571p.pdf. 19. Sammler EM, Foley PL, Lauder GD, Wilson SJ, Goudie AR, 8. Tyndall JA, Gerona R, De Portu G et al. An outbreak of acute delirium from exposure to the synthetic cannabinoid AB-CHMINACA. Clin O’Riordan JI. A harmless high? Lancet. 2010;376(9742):742. Toxicol. 2015;53(10):950-956. 20. Coppola M, Mondola R. Synthetic cathinones: Chemistry, pharmaco- 9. Phillips J, Lim F, Hsu R. Synthetic cannabinoid poisoning. A growing logy and toxicology of a new class of designer drugs of abuse health concern. Nursing. 2019;46(11):34-41. marketed as “bath salts” or “plant food”. Toxicol Lett. 2012;211(2):144- 10. Davis C, Boddington D. Teenage cardiac arrest following abuse of 149. synthetic cannabis. Heart Lung Circ. 2015;24:e162-e163. 21. Hohmann N, Mikus G, Czock D. Effects and Risks Associated with 11. Takematsu M, Hoffman RS, Nelson LS et al. A case of acute cerebral Novel Psychoactive Substances. Mislabeling and Sale as Bath Salts, ischemia following inhalation of a synthetic cannabinoid. Clin Toxicol. Spice, and Research Chemicals. Dtsch Arztebl Int. 2014; 111(9): 2014;52:973-975. 139-147. 12. EMCDDA | Synthetic cathinones profile (chemistry, effects). www. 22. Prosser JM, Nelson LS. The toxicology of bath salts: A review of emcdda.europa.eu/publications/drug-profiles/synthetic-cathinones. synthetic cathinones. J Med Toxicol. 2012;8(1):33-42. Romanian Journal of Pediatrics – Vol. LXVIII, No. 4, Year 2019 285

23. EMCDDA – Hallucinogenic mushrooms profile (chemistry, effects...) and Ipomoea Purpurea in Poland. J Psychoactive Drugs. 2013; www.emcdda.europa.eu/publications/drug-profiles/mushrooms. 45(1):79-93. 24. Martins PB, Freeman S, Alder JF et al. Profiling psychoactive 33. Elliott S, Evans J. A 3-year review of new psychoactive substances in -drug synthesis by focusing on detection using mass casework. Forensic Science International. 2014;243:55-60. spectrometry. TrAC. 2010;29(4):285-296. 34. Elliott S. Cat and mouse: The analytical toxicology of designer drugs. 25. Williams RH, Erickson T. Evaluating Hallucinogenic orPsychedelic Bioanalysis 2011;3: 249-251. Drug Intoxicationin an Emergency Setting. Lab Med. 2000; 35. Dignam G, Bigham C. Novel psychoactive substances: A practical 31(7):394-401. approach to dealing with toxicity from legal highs. BJA Education. 26. Gibbons S. ‘Legal Highs’ – Novel and emerging psychoactive drugs a 2017;17(5): 172-177. chemical overview for the toxicologist. Clin. Toxicol. 2012;50(1):15-24. 36. Graziano S, Orsolini L, Concetta Rotolo M et al. Herbal Highs: Review 27. Tittarelli R, Mannocchi G, Pantano F et al. Recreational Use, Analysis on Psychoactive Effects and Neuropharmacology. Current and Toxicity of . Curr Neuropharmacol. 2015; 13(1): Neuropharmacology. 2017;15: 750-761. 26.46. 37. Darke S, Kaye S, Ketin RMC et al. Major physical and psychological 28. EMCDDA – BZP/piperazines profile (chemistry, effects, other...) www. harms of use. Drug Alcohol Rev 2008; 27: 253-62. emcdda.europa.eu/publications/drug-profiles/bzp. 38. Miliano C, Serpelloni G, Rimondo C et al. Neuropharmacology of New 29. King LA, Kicman AT. A brief history of ‘new psychoactive substances’ Psychoactive Substances (NPS): Focus on the Rewarding and Drug Test. Analysis. 2011;3: 401-403. Reinforcing Properties of Cannabimimetics and -Like 30. Rosenbaum CD, Carreiro SP, Babu KM. Here Today, Gone To- Stimulants. Front Neurosci. 2016;10(153):1-21. morrow… and Back Again? A Review of Herbal Marijuana Alternatives 39. Lopes GM, Araujo Nobrega B, Del Prette G et al. Use of psychoactive (K2, Spice), Synthetic Cathinones (Bath Salts), Kratom, Salvia substances by adolescents:current panorama. Brazilian J Psychiatry divinorum, Methoxetamine, and Piperazines. J Med Toxicol. 2012; 2013;35:S51-S61. 8(1): 15-32. 40. Scherbaum N, Schifano F, Bonnet U. New Psychoactive Substances 31. Schep LJ, Slaughter RJ, Vale AJ, et al. The clinical toxicology of the (NPS) - a Challenge for the Addiction Treatment Services. designer “party pills” and trifluoromethylphenylpipe- Pharmacopsychiatry. 2017.50(3):116-122. razine, Clin Tox. 2011;49(3):131-141 32. Juszczak GR, Swiergiel AH. Recreational Use of D-Lysergamide from the Seeds of Argyreia Nervosa, Ipomoea Tricolor, Ipomoea Violacea,