DEZBATERI PARLAMENTARE Parlamentul Republicii de legislatura a XIX-a SESIUNEA a VII-a ORDINARĂ – OCTOMBRIE 2013 Ședința din ziua de 31 octombrie 2013 (STENOGRAMĂ) SUMAR 1. Declararea ședinței ca fiind deliberativă. (Onorarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova.) 2. Dezbateri asupra ordinii de zi şi aprobarea ei. 3. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.340 din 15 iulie 2013 pentru modificarea Codului contravențional nr.218-XVI din 24 octombrie 2008 (art.110, 405). Procedura de vot pe marginea acestui proiect de lege va avea loc într-o ședință ulterioară. 4. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.365 din 12 septembrie 2013 pentru modificarea Legii nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova. Procedura de vot pe marginea acestui proiect de lege va avea loc într-o ședință ulterioară. 5. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.292 din 1 iulie 2013 privind străinii care urmează să fie în posesia unei vize și străinii scutiți de obligativitatea posedării unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova. Procedura de vot pe marginea acestui proiect de lege va avea loc într-o ședință ulterioară. 6. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.339 din 15 iulie 2013 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr.1024-XIV din 2 iunie 2000 (art. 1, 17, 20 ș.a.). Procedura de vot pe marginea acestui proiect de lege va avea loc într-o ședință ulterioară. 7. Dezbaterea în lectura a doua a proiectului de Lege nr.1639 din 14 iulie 2011 privind organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din Republica Moldova. Procedura de vot pe marginea acestui proiect de lege va avea loc într-o ședință ulterioară. 8. Dezbaterea şi adoptarea proiectului de Hotărîre nr.426 din 30 octombrie 2013 privind demisia unui deputat în Parlament. 9. Prezentarea şi adoptarea proiectului de Hotărîre nr.414 din 24 octombrie 2013 cu privire la Raportul Comisiei de anchetă pentru verificarea gestionării fondului forestier, a zonelor de protecție a apelor rîurilor și ale bazinelor de apă, a parcurilor. 10. Dezbaterea şi aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.400 din 15 octombrie 2013 pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr.249 din 2 noiembrie 2012 (anexa nr. 6).

1

11. Dezbaterea şi aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege nr.406 din 18 octombrie 2013 pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr.249 din 2 noiembrie 2012. 12. Interpelări.

Ședința începe la ora 10.01. Lucrările sînt prezidate de domnul , Președintele Parlamentului, asistat de doamna și de domnii și , vicepreședinți ai Parlamentului.

Domnul Igor Corman: Bună dimineața. Vă rog să vă ocupați locurile. Secretariatul, Vă rog să anunțați prezența.

Domnul Maxim Ganaciuc – șeful Direcției generale documentare parlamentară: Doamnelor și domnilor deputați, Bună dimineața. Vă anunț că la lucrările ședinței de astăzi a Parlamentului, din totalul celor 101 de deputați, și-au înregistrat prezența 90 de deputați. Nu s-au înregistrat deputații: Lupu Marian – la cerere; Apostolachi Iurie, Furdui Simion – din motive de sănătate; Ceban Ion, Cojocaru Vadim, Fusu Corina, Ghimpu Mihai, Mîndru Victor, Plahotniuc Vladimir, Vitiuc Vladimir, Voronin Vladimir.

Domnul Igor Corman: Mulțumesc. Ședința este deliberativă. Vă rog să onorăm Drapelul Țării. (Se onorează Drapelul de Stat al Republicii Moldova.) Vă mulțumesc. Stimați colegi, Înainte de a trece la examinarea ordinii de zi, vă aduc la cunoștință că în perioada premergătoare ședinței de astăzi, și-au sărbători ziua de naștere domnii deputați și . Le urăm „La mulți ani”, sănătate și succes. (Aplauze.) Ordinea de zi pentru ziua de 31 octombrie, deci pentru astăzi, și pentru 1 noiembrie, pentru ziua de mîine, noi am aprobat-o în ședința de plen. De asemenea, Biroul permanent a aprobat, ieri, un supliment la ordinea de zi, pe care dumneavoastră îl aveți. Dacă sînt propuneri, vă rog să le formulați la microfoanele din sală. Microfonul nr.2.

2

Domnul Oleg Garizan: Уважаемые коллеги, 27 октября случилось очередное убийство нашего военнослужащего в армии, это девятый случай. Только в этом году, девять, четыре наших военнослужащих погибли в мирное время. Поэтому мы требуем незамедлительной и безоговорочной отставки министра обороны господина Маринуца. Вчера состоялись похороны нашего гражданина, молодого восемнадцатилетнего парня. Я хочу констатировать, что из военной части не присутствовал ни один командир, не было солдат рядовых, которые бы отдали честь своему сослуживцу, с которым они служили. В то же самое время господин Маринуца 29-го числа, абсолютно ни на что не смотря, находится на торжественных мероприятиях, посвященных празднованию провозглашению Турецкой Республики, в ресторане пьет вино, кушает, радуется жизни. Это говорит о том, что данный человек аморален, не имеет ни чести офицерской, ни совести, ни достоинства и он не может справиться с теми проблемами, которые сегодня существуют в армии, а они глубокие и системные. Я прошу всех наших коллег почтить память Копущу Федора минутой молчания. (Se păstrează un minut de reculegere.) Спасибо.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.3.

Doamna Alla Mironic: Mulțumesc. Domnule Președinte al Parlamentului, Уважаемые товарищи депутаты, Я думаю, что сегодня это тот момент, когда все депутаты Парламента единогласно проголосуют за включение в повестку дня вопроса, который первым рассматривался на саммите глав государств 26 октября 2013 года. Этот вопрос связан с подготовкой к семидесятилетию победы в Великой Отечественной Войне 1941–1945 годов. И, как вам известно, все руководители глав государств пришли к единому мнению, что это та дата, которая достойна внимания и уважения и требует рассмотрения в каждом государстве, по отдельному плану ее подготовки. Поэтомуб я предлагаю возвратиться к рассмотрению этого вопроса и включить в повестку дня законодательную инициативу №221 от 29 мая 2013 года в отношение празднования этой даты. В этой законодательной инициативе есть только два основных момента. Первый: поручить Правительству Республики Молдова рассмотреть в трехмесячный срок план подготовки и обратиться к средствам массовой информации, чтобы эта тема, эта дата, рассматривалась постоянно.

3

И вторая законодательная инициатива от 3 апреля 2013 года в отношении рассмотрения материального положения ветеранов Великой Отечественной Войны. Их у нас в республики осталось 2 250 человек. В связи с этим поступили заявления от ветеранских организации, от комитетов ветеранов войны, с отрицательной оценкой того заявления, которое было сделано накануне отъезда Президентом Республики Молдова господином Тимофти и предложением Парламенту Республики Молдова дать этому оценку. Спасибо.

Domnul Igor Corman: Nu ați spus numărul proiectului, doamnă deputat Mironic. Numărul proiectului al doilea pe care l-ați menționat.

Doamna Alla Mironic: Я прошу прощение. №221 и второй документ №147 от 3 апреля 2013 года cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative. Mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.4.

Doamna Raisa Apolschi: Mulțumesc, domnule Președinte. Solicit respectuos, transferarea proiectului de Hotărîre nr.426 din ziua de mîine pentru ziua de astăzi. Vă mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.5.

Domnul Ion Ceban: Domnule Președinte, Mulțumesc. La ordinea de zi, vă rog, nr.2695 cu privire la ajutorul social, nr.80 cu privire la pensie, nr.95 cu privire la stoparea reformei în sistemul educațional, nr.125 cu privire la descentralizare, nr.238 cu privire la micșorarea amenzilor pentru agenții economici, nr.386 cu privire la pensii, deci acest supliment. Stimați deputați, Trebuie să punem cumva capăt acestor rînduri în instituțiile financiar- bancare, în special la Banca de Economii a pensionarilor noștri. Este cel puțin umilitor acest lucru. Și, domnule Președinte, referitor la cazul care s-a întîmplat în Armata Națională, deci este, cu adevărat, tragic, este al nouălea caz sub tutela acestui ministru. Cred că ar fi onorabil ca domnul ministru să-și prezinte demisia. Cu

4 regret, nu știu dacă putem să cerem ceva onorabil de la o asemenea persoană. De aceasta cred că plenul Parlamentului trebuie să ia atitudine, să chemăm pe cineva de la Ministerul Apărării, și nu pe acest ministru, să ne informeze despre acest caz suplimentar, să avem audieri. În patru luni de zile este al patrulea omor, este mult prea grav, sau deces. Nu am auzit nici un răspuns clar de la autoritățile Republicii Moldovă ce s-a întîmplat. Și cred că trebuie să fie o comisie separată, să nu includă oameni compromiși, poate chiar cu invitarea persoanelor de peste hotare. Pentru că informațiile pe care le avem sînt foarte înspăimîntătoare, să spun așa, este vorba despre o „dedovșcină” de neimaginat. Deci, lucrurile acestea trebuie examinate în Parlament și ministrul trebuie să își prezinte demisia. Noi, socialiștii, sîntem gata să subsemnăm sub orice moțiune de cenzură, înaintată de orice grup sau fracțiune parlamentară. Dacă este necesar, vom înainta moțiunea din partea noastră, dacă sînt gata ceilalți să o susțină. Vă mulțumesc mult.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.2.

Domnul Sergiu Stati: Da, mulțumesc. Domnule Preşedinte, Stimaţi colegi, Vreau să fac referință la numărul 5 din suplimentul la ordinea de zi din ziua de mîine, care se referă la Kosovo. Este o situație cam stranie, de fapt, că acest document cu atîta rapiditate este pus pe ordinea de zi. Sînt mai multe întrebări decît răspunsuri. Prima întrebare este: ce fel de unitate teritorială sau stat, sau ce fel de statut are Kosovo și, în cazul decesului unui, să spunem, militar din Republica Moldova, cu cine va fi negociată problema transportării lui ș. a. m. d.? Dar aceasta este una din întrebări, să spunem așa, de ordin tehnic. În realitate situația este mult mai gravă. În primul rînd, că Președintele Republicii Moldova înaintează acest proiect care, din nu știu care considerente, este prezentat de Ministerul Apărării, urmează să fie examinat de către Comisia securitate națională, apărare și ordine publică. Și atunci eu mă întreb: ce treabă are contingentul nostru, care va fi trimis în altă țară, cu securitatea națională și ordinea publică? Adică, opinia mea și convingerea mea este că această chestiune este una absolut politică și, respectiv, trebuie să fie examinată de către Comisia politică externă şi integrare europeană și prezentată de către Comisia politică externă şi integrare europeană. Doi. Acest proiect trebuie să fie prezentat nu de Ministerul Apărării, nu de Marinuță, dar să vină încoace ministrul afacerilor externe și integrării europene să ne prezinte acest proiect.

5

Și următorul, cel mai important moment. Cred că comisiile nu au reușit, comisiile de profil, să examineze acest proiect, fiindcă toate discuțiile mele cu colegii care participă la ședințele în comisiile respective de profil din Parlament nu au examinat acest proiect. Ieri, la ședința Comisiei politică externă și integrare europeană, noi am dezbătut acest proiect și a fost, prin consens, luată decizia ca să intervenim pentru a prezenta raportul respectiv de către Comisia politică externă şi integrare europeană. Și, mai mult ca atît, a fost amînată dezbaterea lui pe motiv că trebuie să vină reprezentanții Ministerului de Externe și Ministerului Apărării pentru ca să prezinte acest proiect. Deci, care este propunerea mea ? Să-l scoatem astăzi de pe ordinea de zi, să nu ne facem de rîs, să nu încercăm să mergem înaintea trenului. Nu vă grăbiți să trimiteți carne de tun în orice colț al lumii, fiindcă omoruri sînt suficiente și în Armata Națională la noi, aici, la Chișinău. De aceea, încă o dată vreau să reiterez: fracţiunea noastă, cu toată insistența, vă propune ca proiectul nr.412 să fie scos de pe ordinea de zi. Mulțumesc.

Domnul Igor Corman: La același subiect intuiesc, doamna președinte Guțu. Da? Microfonul nr.5.

Doamna Ana Guțu: Mulțumesc. Domnule Stati, Anunț, pe această cale, că mîine, la 9.30, aici, în incinta Palatului Republicii, va avea loc ședința Comisiei politică externă şi integrare europeană, pentru a examina și elabora coraportul la respectivul proiect de lege. Apropo, dacă nu sînteți la curent, Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a emis un raport pozitiv în susținerea acestui proiect și vă rog să vă aduceți aminte că pe timpul guvernării dumneavoastră, ați trimis militari profesioniști în Irak. Și tot dumneavoastră ați semnat Planul de acțiuni și de colaborare cu NATO. Republica Moldova nu poate doar să primească fonduri și granturi pentru a distruge pesticide, pentru a dezamorsa anumite armamente ș. a. m. d. din partea NATO, trebuie să avem și noi o prestație. Și dumneavoastră vă dați foarte bine seama că anume despre aceasta este vorba și nu este vorba despre ceea ce spuneați dumneavoastră, trimitem oamenii să moară ș. a. m. d.

Domnul Igor Corman: Stimaţi colegi, Noi acum nu dezbatem proiecte de lege. Noi acum discutăm ordinea de zi. Deci, propuneri referitor la introducerea sau excluderea anumitor proiecte din ordinea de zi.

6

Microfonul nr.3, vă rog.

Domnul Zurabi Todua: Спасибо. От имени фракции предлагаем проведение парламентских слушаний по ситуации, которая сложилась в системе образования и в целом ряде районов и городов относительно школ. В частности, в Глодянах, в селе Новотроицкое, и приглашение на эти слушания госпожи Майи Санду, министра образования. Также, предлагаем включить в повестку дня проект закона номер 128 от 21 марта 2013 года, который предусматривает остановку процесса оптимизации в системе образования, пересмотр системы финансирования, пересмотр нормативов образования и соблюдения принципов местного самоуправления. Спасибо.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.4.

Domnul Valeriu Streleț: Mulțumesc, domnule Preşedinte. Urmare a dezbaterilor pe care le-am avut în fracţiune, punctul 6 din ordinea de zi, proiectul de Lege privind fondurile de pensii facultative, propun a fi transferat pentru a doua jumătate a lunii noiembrie, după audierile și dezbaterile publice care vizează reforma sistemului național de pensii per ansamblu. Și considerăm că examinarea acestui proiect va fi mai oportună atunci, după aceste audieri și dezbateri publice.

Domnul Igor Corman: Am înregistrat. Microfonul nr.5.

Domnul Valeriu Munteanu: Domnule Preşedinte Corman, Îi dau dreptate antevorbitorului de la microfonul nr.5. Noi nu trimitem copiii în Kosovo ca să moară. Soldații mor suficienți aici, în Republica Moldova, încorporați în Armata Națională. Și acum propuneri la ordinea de zi. Domnule Preşedinte Corman, Stimaţi colegi, Pentru mîine, în ordinea de zi avem proiectul nr.4, mult discutatul proiect privind modificările esențiale la Legea privind finanțele publice locale. Dumneavoastră, domnule Preşedinte, ați făcut declarații în acest sens, că această lege urmează să intre în vigoare din anul 2015.

7

Vreau să vă spun că, în acest sens, autoritățile publice locale sînt nu doar îngrijorate, ci chiar oripilate de modul, de paradigma prin care vedeți dumneavoastră rezolvarea problemelor pe care le au. Și de aici o solicitare. Fie această lege intră în vigoare de la 1 ianuarie 2014, fie amînăm discuțiile pînă găsim o soluție, pentru că altfel este mai urît decît în perioada lui Voronin. Și doi. Domnule Preşedinte, Stimaţi colegi, Pe sub mesele coaliției circulă un proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului. Este culmea înțelegerii democrației pe care am văzut-o eu. Se limitează drastic dreptul…

Domnul Igor Corman: Stimate coleg, Noi nu avem un astfel de proiect nici măcar înregistrat …în ordinea de zi. Vă rog frumos să vă referiți la ordinea de zi, dacă mai aveți propuneri. Aveți propuneri la ordinea de zi, altele decît acelea care nu știu pe unde circulă? Microfonul nr.5.

Domnul Valeriu Munteanu: Vă mulțumesc foarte mult, domnule Corman. Faptul că pe dumneavoastră vă deranjează foarte mult acest proiect demonstrează faptul că este nedemocratic.

Domnul Igor Corman: Nu, stimate coleg. Exact așa cum procedați dumneavoastră pe mine mă deranjează și tocmai de aceea trebuie să avem niște reguli clare cum să procedăm în cadrul ședințelor în plen. Cînd vom discuta acest proiect de lege, vom vedea care sînt prevederile exacte. Acum, ceea ce faceți dumneavoastră, sînt doar speculații și vă datorez și eu un răspuns, căci mi-ați adresat o întrebare referitor la proiectul cu nr. 4. Stimate coleg. Noi am anunțat o poziție a majorității parlamentare pe care am discutat-o și un compromis rațional, care consideră colegii din majoritatea parlamentară că ar fi necesar în această situație. Dar noi acum nu dezbatem acest proiect de lege. Cînd îl vom dezbate, vom vedea atunci cînd intră în vigoare, care sînt prevederile ș. a. m. d. Ca să fie clar. Microfonul nr.5.

Domnul Valeriu Munteanu: Mulțumesc, domnule Corman. Din păcate, noi nu vom putea să dezbatem acest proiect, pentru că examinarea lui în lectură finală prevede doar o procedură tehnică. Parcă văd cum o să vină președintele comisiei la microfon și o să spună: asta am convenit. Din 2015, domnilor primari, așteptați.

8

Și nu uitați că alegerile parlamentare o să fie pînă în 2015 și aceasta este o rușine foarte mare pentru noi că purtăm această cruce atîta timp și încercați să o împărțiți.

Domnul Igor Corman: Domnule Munteanu, Dumneavoastră veți avea posibilitatea să vă exprimați opinia atunci cînd vom dezbate acest proiect de lege. Vă asigur că o să aveți toate drepturile regulamentare. Microfonul nr.2.

Domnul Sergiu Stati: Da, vă mulțumesc, domnule Preşedinte. Stimaţi colegi, Am fost vizat, de aceea nu pot ca să nu intervin. Dar, în același timp, nu o să mă apuc să comentez informația care a parvenit de la doamna Guțu. Doar un singur moment. Aș vrea încă o dată să accentuez la proiectul pe care l-am menționat deja, cu nr.412. Cu regret, Alianța și acum, cum se mai numește la dumneavoastră: Alianța numărul 14, deci promovează separatismul nu numai în interiorul țării, dar, cu regret, și pe plan internațional, deci referitor la participarea la operațiunile din Kosovo. Și de aceea, poziția fracţiunii deci constă în aceea ca să vă îndemnăm să intervenim și să putem discuta acest proiect numai în condițiile în care va veni o solicitare oficială din partea Serbiei și atunci, respectiv, noi vom avea posibilitatea să discutăm și să negociem acest proiect cu un stat care este internațional recunoscut, și nu o enclavă separatistă.

Domnul Igor Corman: Stimate coleg…

Domnul Sergiu Stati: Da.

Domnul Igor Corman: Eu am înregistrat propunerea fracţiunii dumneavoastră. Mulțumesc. Microfonul nr.3.

Domnul Oleg Reidman: Спасибо. (Рейдман, Фракция Коммунистов.) Господин Председатель, Уже многократно игнорируется наше требование о прибытии в Парламент министра экономики, вице-премьера, господина Лазаря, с

9

исчерпывающей информацией о готовившимся к подписанию Соглашения о свободной торговле – углубленной там, расширенной и так далее – с Европейским Союзом. То, что мы никак не можем получить достоверную информацию о содержании этого договора ставит все наше общество в положение, когда оно не в состоянии, в том числе и деловые круги, определить, чего им ждать. Более того, вот это игнорирование ведет к дальнейшим, я считаю, необъективным и самоуправным действиям министерства экономики. Например, в отношениях технологических парков, которые ставятся не в депрессивных районах для развития нашей собственной промышленности, а ставятся поблизости от действующих активных предприятиях, в условиях, когда там допускается производство в налогово-облегченных условиях для иностранных предприятий, что говорит…(я имею в виду парк в Единцах). Вот об этом он тоже должен нам доложить. За что, почему и из каких соображений такой парк был организован и почему и как проводился там конкурс на участие?

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.4.

Domnul Eduard Mușuc: Da. Vă mulțumesc. (Eduard Mușuc, Fracțiunea Partidului Comuniștilor.) Domnule Președinte, Mă refer la propunerile care au parvenit privind proiectul de Lege nr.4 care vizează modificări în Legea privind finanțele publice locale. Comisia noastră insistă ca acest proiect de Lege să fie discutat, să fie dezbătut în formulă finală. El nu poate fi amînat, nu poate fi exclus din ordinea de zi. Da, sigur că sînt diferite păreri, dar ele trebuie discutate mîine, atunci cînd vom discuta proiectul de lege în lectura finală. Dumneavoastră știți că noi, în scris, ne-am adresat pentru urgentarea examinării acestui proiect. Este și o adresare din partea Consiliului Europei către Guvernul Republicii Moldova care, la fel, cere examinarea acestui proiect de lege și intrarea lui în vigoare din 2014 și, mîine, va fi prezentă la dezbaterea noastră o delegație din partea Congresului autorităților locale din Moldova, mai mulți primari din mai multe localități vor fi prezenți mîine. Înseamnă că avem toate posibilitățile să îl dezbatem din toate punctele de vedere și să ajungem la o variantă de compromis. Pornind de la aceasta, din partea Comisiei administrație publică și dezvoltare regională, noi insistăm ca el să rămînă în ordinea de zi și să fie dezbătut mîine. Eu, aici, reprezint poziția majorității din Comisia parlamentară respectivă. Mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.5.

10

Domnul Vasilii Șova: Спасибо. (Василий Шова, Фракция ПКРМ.) Уважаемые коллеги, В последние несколько месяцев Парламент принял целый ряд законов и решений, которые связаны с вопросом безопасности, в том числе, касающихся вопросов участия в операциях по управлению кризисами. Сегодня ставится вопрос по участию в миротворческих операциях в Косово под очень странным контекстом с точки зрения непризнания Молдовой этой территории как независимого государства. Все это влияет, на мой взгляд, на в том числе политическую безопасность и стабильность Республики Молдова. В связи с чем наша фракция предлагает, чтобы все эти вопросы урегулировать четко в законе, проект которого мы зарегистрировали в 2001-ом году под номером 1002, проект Закона о статусе постоянного нейтралитета Республики Молдова, в котором могли бы быть четко прописаны условия, при которых Республика Молдова могла бы участвовать в тех или иных международных акциях по поддержанию мира и стабильности. Спасибо. Прошу поставить вопрос на голосование.

Domnul Igor Corman: Am înregistrat. Microfonul nr.2.

Domnul Gheorghe Anghel: Mulțumesc, domnule Președinte. (Gheorghe Anghel, Partidul Comuniștilor.) Stimați colegi, Fracțiunea Partidului Comuniștilor, deja de mai bine de un an de zile, solicită audierile Procurorului General privind mai multe cazuri, mai multe crime de o rezonanță sporită în societate și, cu părere de rău, pînă în acest moment, nu ați dat curs acestei solicitări. Eu insist să fie pusă la vot adresarea Fracțiunii Partidului Comuniștilor nr.52 din 29 martie curent pentru a organiza audieri parlamentare ale Procurorului General, să auzim răspunsurile la ceea ce se întîmplă cu dosarele legate de 7 aprilie 2009, cu „Pădurea Domnească”, cu vînzarea armamentului, cu furtul banilor prin cazinouri (6 milioane), 400.000 de euro furați de către Sandulache, împreună cu Negruță, procurarea autobuzelor școlare, pe care s-a plătit mai mult decît costă și multe alte cazuri pe care noi, nu o dată, le-am ridicat, aici, în Parlament. Vă rog foarte mult.

Domnul Igor Corman: Am înregistrat. Microfonul nr.3.

11

Domnul Grigore Petrenco: Mulțumesc. (Grigore Petrenco, Fracțiunea PCRM.) Am 2 propuneri la ordinea de zi. Prima. Stimați colegi, Deja a treia oară ieșim cu propunerea să fie incluse în ordinea de zi audierile pe marginea raportului Consiliului Europei și referitor la Moldova. Acest raport a fost adoptat la începutul lunii octombrie. Au trecut deja trei săptămîni de cînd a fost examinat și adoptat. Să nu ascundem conținutul acestui raport de la cetățeni. Propunem ca el să fie citit, această rezoluție. Poate raportul lăsăm. Rezoluția să fie citită de la tribuna centrală a Parlamentului. Toate recomandările, toate constatările referitor la ceea ce se întîmplă în Republica Moldova și ca fiecare deputat să aibă dreptul să se expună. Noi am solicitat și săptămîna trecută. Doamna Palihovici a spus că Guvernul nu este gata. Nu înțelegem de ce Guvernul nu este gata să vină cu o informație în acest sens și de ce ei trebuie să vină cu informația. Noi sîntem deputați. Am participat, cu dumneavoastră, doamnă Palihovici, la sesiunea APCE, cunoaștem informația, cunoaștem conținutul raportului. Haideți să nu ascundem nimic de la cetățeni și solicităm să includeți în ordinea de zi aceste audieri. A doua propunere. În continuare la ceea ce s-a spus referitor la proiectul nr.412. Noi, din partea fracțiunii, propunem să fie scos din ordinea de zi proiectul nr.412 privind participarea Republicii Moldova la misiunea internațională KFOR din Kosovo, sub comandamentul NATO și vreau să subliniez: această misiune internațională este sub comandamentul Organizației Atlanticului de Nord. Noi sîntem un stat neutru, conform Constituției. Să nu încălcăm Constituția Republicii Moldova. Din 1999, la această operațiune NATO, deja și-au pierdut viața mai mult de 100 de militari din diferite țări, inclusiv 26 din Germania, 2 din Ucraina, 1 din România…

Domnul Igor Corman: Stimate coleg, Nu este normal ca 2 reprezentanți ai aceleiași fracțiuni fac aceiași propunere. Cînd o să discutăm proiectul de lege respectiv, atunci o să aveți posibilitatea să veniți cu toate informațiile. Deci, este această propunere și eu am înregistrat-o. Microfonul nr.3.

Domnul Grigore Petrenco: Domnule Corman, Noi aveam, conform Regulamentului, 2 minute pentru a formula propunerile, de aceea…

Domnul Igor Corman: Dar nu pentru a face declarații.

12

Domnul Grigore Petrenco: Vă rog…

Domnul Igor Corman: Nu pentru a face declarații. Vă rog frumos, să țineți minte acest lucru. Microfonul nr.3.

Domnul Grigore Petrenco: Vă rog să respectați Regulamentul. Includeți cronometrul și după aceea, dacă expiră timpul, deconectați microfonul, dar nu luați asemenea decizii de sine stătător.

Domnul Igor Corman: Domnule Petrenco, Eu fac exact acest lucru: respect Regulamentul. Se fac propuneri la ordinea de zi, iar declarațiile – la sfîrșitul ședinței. Mai aveți propuneri la ordinea de zi? Microfonul nr.3.

Domnul Grigore Petrenco: Ca să termin gîndul: noi sîntem categoric împotriva participării contingentelor din Republica Moldova la oricare operațiuni sub egida și sub comandamentul NATO, deoarece se încalcă Constituția Republicii Moldova și statutul de neutralitate a țării noastre. Noi, insistent, cerem ca să excludeți din ordinea de zi proiectul nr.412.

Domnul Igor Corman: Eu cred că toți au înțeles acest lucru. Microfonul… Îmi cer scuze. Da, o informație. Doamna Palihovici, Vă rog frumos.

Doamna Liliana Palihovici: Eu o să repet ce am spus și la ședința precedentă, cînd a fost făcută propunerea referitor la audieri. Domnule Petrenco, Am spus că Guvernul trebuie să vină la acea ședință, cu un plan concret pe marginea fiecăreia din recomandările și observațiile incluse în acea recomandare. Demersul necesar a fost făcut la adresa Guvernului. Deci, eu nu cred că se schimbă ceva dacă mai așteptăm o săptămînă – două. Cu titlu de comentariu: noi nu ascundem nimic de cetățeni, fiindcă acest raport și această rezoluție sînt publice pe pagina web a Consiliului Europei, a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, inclusiv este link-ul de pe pagina Parlamentului pe acea pagină. Vă rog, nu induceți lumea în eroare.

13

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.4.

Doamna Raisa Apolschi: Mulțumesc, domnule Președinte. În calitate de autor, solicit retragerea din ordinea de zi a proiectului nr.415, care este cu numărul de ordine 4, din ziua de mîine, deoarece a parvenit, în Parlament, un set de proiecte care vizează același subiect și cred că este necesar să le examinăm în cumul. Vă mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Am înregistrat. Microfonul nr.5.

Domnul Valeriu Munteanu: Mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Domnule Munteanu, Dumneavoastră ați făcut deja propuneri nu știu din partea cui, căci fac propuneri fracțiunile și comisiile.

Domnul Valeriu Munteanu: Dați-mi voie…

Domnul Igor Corman: Dumneavoastră nu mai aveți dreptul. Ați ieșit la microfon deja de două ori. Nu vă supărați. Microfonul nr.2.

Domnul Igor Vremea: Mulțumesc. Stimate domnule Președinte, Un grup de deputați ai Fracțiunii noastre, încă la 31 mai 2012, a înaintat, cu titlu de inițiativă, proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la asigurarea egalității, prin care se propune excluderea sintagmei „orientare sexuală” din Legea cu privire la asigurarea egalității. De aceea, reiterăm propunerea noastră de a fi inclusă pe agenda Parlamentului această inițiativă, înregistrată sub nr.1173 din 31 mai anul precedent.

Domnul Igor Corman: Am înregistrat. Microfonul nr.3.

14

Domnul Mihail Barbulat: Mulțumesc, domnule Președinte. Conform informației de care dispun din teritoriu, unele ministere din cadrul Guvernului au dezlănțuit un adevărat dezmăț, încercînd să convingă oamenii să participe la evenimentul din 3 noiembrie, pe care încercați să-l organizați. În acest context… Da, oamenii sînt amenințați, lucrătorii întreprinderilor, funcționarii publici sînt amenințați că vor fi eliberați din serviciu dacă nu vor participa la acest eveniment. Elevii sînt amenințați că vor avea probleme atunci cînd vor susține BAC-ul, studenții vor avea probleme la examene în timpul sesiunii. În acest context, solicit prezența în plenul Parlamentului a ministrului educaţiei, a ministrului tehnologiei informației şi comunicaţiilor, a ministrului economiei, a ministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor; a ministrului mediului; a ministrului finanțelor; a ministrului culturii și a ministrului tineretului și sportului. Solicit să fie prezenți în Parlament și să ne prezinte un raport referitor la această informație.

Domnul Igor Corman: Domnule deputat Barbulat, Să înțeleg că dumneavoastră, în calitate de șef al Departamentului integrare europeană din cadrul Academiei de Științe, sînteți împotriva evenimentului din 3 noiembrie? (Aplauze.) Dacă am înțeles corect? Dar eu am să supun votului propunerea dumneavoastră privind invitarea a jumătate de Guvern aici, în Parlament. (Rumoare în sală.) Microfonul nr.4, vă rog.

Domnul Eduard Muşuc: Da. Domnule …

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.3. Da, răspuns la întrebare.

Domnul Mihail Barbulat: Fac o mică precizare, domnule Președinte. Sînt deputat în Parlamentul Republicii Moldova și am dreptul să fac această propunere.

Domnul Igor Corman: Sigur că aveți dreptul și voi o supune votului. Microfonul nr.4.

Domnul Eduard Muşuc: Domnule Președinte, Fiecare deputat are dreptul să propună excluderea sau includerea în ordinea de zi a diferitor chestiuni. Noi, cînd ieșim la microfon, nu neapărat exprimăm

15 poziția fracțiunii. Fiecare deputat poate, din proprie inițiativă, să vină cu diferite propuneri care se referă la ordinea de zi, poate și care se referă la același proiect de lege, dar argumentele pot fi diferite. Eu, de exemplu, vă aduc cîteva argumente care, după părerea mea, sînt temeinice pentru excluderea din ordinea de zi a proiectului de Lege nr.412, care se referă la contingentul din Kosovo. Noi nu recunoaștem Kosovo și nu am recunoscut Kosovo. Fix așa va fi atitudinea noastră negativă față de cei care, de exemplu, vor recunoaște independența Transnistriei. Noi pledăm pentru evacuarea trupelor de pe teritoriul nostru. Și în cazul acesta, noi participăm la alte trupe care vor participa în acea regiune care nu este recunoscută de Republica Moldova. Dumneavoastră înțelegeți că noi intrăm într-o situație foarte conflictuală, care pentru noi va avea un impact foarte negativ, indiferent sub egida cărei organizații se organizează această misiune? Ţinînd cont de toate acestea, domnule Președinte, eu propun și susțin apelul colegilor noștri de a-l exclude astăzi din ordinea de zi. Lasă să fie discutat la nivelul comisiei de profil pentru relații externe…, să formați un grup de lucru în cadrul Parlamentului, dar să nu ajungem la aprobarea unei decizii care va avea un impact negativ asupra Republicii Moldova. Este vorba despre o regiune separatistă din cadrul unui stat recunoscut pe plan internațional.

Domnul Igor Corman: Da. Vedeți, stimați colegi, aceasta dovedește că, într-adevăr, sînt necesare modificări la Regulamentul Parlamentului. Fiindcă ce se întîmplă dacă toată fracțiunea iese cu aceeași propunere? Vă închipuiți dacă 34… iată, dacă toți colegii vor ieși și vor bate în aceeași direcție? Dar uitați-vă, deja sîntem la ora 10.36. Microfonul nr.5.

Domnul Valeriu Munteanu: Mulțumesc. Domnule Președinte, În ordinea de zi, sub punctul nr.4, avem proiectul nr.339 privind completarea și modificarea Legii cetățeniei. Domnule Președinte Corman, În situația în care această lege va fi adoptată în forma aceasta este o catastrofă. Se propune ca orice cetățean care … sau oricine dorește să obțină cetățenia Republicii Moldova trebuie să renunțe la cetățenia altui stat. Este o inepție și noi ne izolăm, astfel, Republica Moldova. Și eu înțeleg care este frica guvernanților noștri: ca nu cumva cei din România să obțină cetățenia moldovenească și cei din Republica Moldova cetățenia română și voi să nu mai aveți argumente. De aceea, propunerea… Văd că vă alarmați. Ca acest proiect de lege să fie retras de pe ordinea de zi pînă la găsirea unei soluții. Pentru că altfel noi o să fim ca un fel de oază de prostie aici, în Europa, dacă nu vă supărați. Mulțumesc.

16

Domnul Igor Corman: Dar dumneavoastră vă dau un sfat: să ieșiți și pe toate subiectele din ordinea de zi să propuneți să le retragem, și atunci va fi clar. Domnule Candu, Vă rog.

Domnul Andrian Candu: Stimate domnule Munteanu, Cu referire la proiectul nr.339. Au fost înaintate amendamente privind excluderea acestei condiții la naturalizare și la acordarea cetățeniei. Iată de ce în plen se vor dezbate aceste amendamente și nu vă faceți frică dacă sînt argumentele necesare; bineînțeles, litera h) din acel articol o să fie exclusă. Dacă îmi permiteți, stimate domnule Președinte, o replică domnului Mușuc. Deoarece, în calitate de vicepreședinte al Parlamentului, care sînt responsabil pentru respectarea Regulamentului Parlamentului, aș vrea să vă dau citire exact din articolul 46 al Regulamentului, unde se spune clar că doar fracțiunile parlamentare, doar Biroul permanent și doar un grup de cinci deputați au dreptul să facă propuneri privind modificarea sau completarea ordinii de zi. Și în același … Articolul 46 din Regulamentul Parlamentului. Vă rog frumos să-l citiți cu atenție. Cei din Prezidiul Parlamentului vă tratează cu toleranță și indulgență și vă dau permisiunea să faceți astfel de modificări. Dacă vorbim despre aplicarea legii, atunci s-o aplicăm. De aceea, cînd mai mulţi deputați fac aceeași propunere, deja se încalcă Regulamentul. Vă mulțumim.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.2.

Domnul Iurie Muntean: Da. Mulțumesc. Avînd în vedere gluma stîngace și de prost gust pe care, domnule Președinte, ați făcut-o vizavi de integrarea europeană. Eu vreau să vă reamintesc că anume Partidul Comuniștilor a fost acel partid care a lansat procesul de integrare europeană în 2002, fapte recunoscute inclusiv și de dumneavoastră în repetate rînduri. Acum eu vă răspund personal dumneavoastră, că noi nu sîntem contra integrării europene, însă noi sîntem contra hoțiilor, contra contrabandei, mă iertați, de tautologie, contra degradării totale, contra furtului Băncii de Economii, contra furtului Aeroportului Internațional Chișinău și a altor „realizări” pe care dumneavoastră le aveți în cadrul și sub „flag”-ul așa-numitei integrări europene. Și, în această ordine de idei, eu susțin solicitarea colegului meu în privința invitării în Parlament, astăzi, a ministrului educaţiei, a ministrului tehnologiei informației şi comunicaţiilor, a ministrului economiei, a ministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor, a ministrului mediului, a ministrului finanțelor, a

17 ministrului culturii și a ministrului tineretului și sportului, care sînt, direct și indirect, puternic implicați în acea campanie care a fost dezlănțuită, cu adevărat, în ultimele două săptămîni, în ceea ce privește forțarea cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv a minorilor din școli, pentru a participa la așa-numitul miting din 3 noiembrie pe Piața Marii Adunări Naționale, organizat de Lupu și Filat întru lustruirea imaginii proprii și întru lustruirea imaginii partidelor pe care le reprezintă. Felul în care dumneavoastră ademeniți cu bani cetățenii, îi amenințați, îi persecutați, îi supuneți diferitor forme de represiuni, pentru a asigura o prezență cît de cît decentă pe Piața Marii Adunări Naționale, astfel ca canalele aservite guvernării să aibă posibilitatea să arate că au fost cîteva mii de oameni care susțin integrarea europeană a la Lupu și Filat, trezesc dubii la capitolul posibilității, în continuare, din partea deputaților din coaliția de guvernare, a-și exercita mandatele proprii și, în această ordine de idei, apropo, solicităm ca dumneavoastră să urmați exemplul domnului Plahotniuc. Mulțumim. (Aplauze.)

Domnul Igor Corman: Cine să urmeze, domnule Muntean? Mie mi-ați adresat invitația? Microfonul nr.2, vă rog.

Domnul Iurie Muntean: Întregii coaliții de guvernare din Parlament, să-și depună mandatele, să urmeze exemplul.

Domnul Igor Corman: Pentru stenogramă, ca să fie clar.

Domnul Iurie Muntean: Un exemplu demn de urmat.

Domnul Igor Corman: Da, domnule Munteanu. Vedeți cu cîtă toleranță și răbdare noi vă oferim dreptul să faceți ceea ce nu aveți dreptul, de fapt, în baza Regulamentului. Da, și aprecierile pe care dumneavoastră le faceți vă aparțin și vă rog să le țineți pentru dumneavoastră. Microfonul nr.3.

Domnul Grigore Petrenco: Mulțumesc. (Grigore Petrenco, Fracțiunea PCRM.) O mică replică. Domnule Candu, Domnul Mușuc a vorbit din partea Fracțiunii PCRM, de aceea această propunere este absolut regulamentară și trebuie supusă votului.

18

Domnule Corman, Ca să nu iasă deputații la microfoane, nu trebuie să includeți, în ultimul moment, în supliment, 9 chestiuni. Şi aceasta se face de fiecare dată. De aceea, în primul rînd, nu comentați declarațiile deputaților.

Domnul Igor Corman: Stimate domnule Petrenco, Nu comentez, constat niște lucruri. Suplimentul propus a fost aprobat ieri, de Biroul Permanent, așa cum se face de fiecare dată, după care noi îl aprobăm aici, în ședința de plen. Dumneavoastră sînteți deputați deja de mulți ani. Nu înțeleg, în general, care este obiecția. Dumneavoastră îmi faceți mie obiecții, dar nu aveți dreptate. Microfonul nr.3.

Domnul Grigore Petrenco: Domnule Corman, Parlamentul trebuie să lucreze conform ordinii de zi aprobate, iar atunci cînd includeți, în ultimul moment, în supliment, 9,10,15 chestiuni, de sigur o să apară întrebări de la deputați. Și o să iasă la microfoane…

Domnul Igor Corman: Domnule Petrenco, Toate propunerile din supliment discutate ieri, la Biroul Permanent sînt propunerile comisiilor, sînt propuneri care au rapoarte, deci, le-au făcut președinții comisiilor. Și așa se procedează de fiecare dată. Iată, doamna președinte Postoico, lîngă dumneavoastră, cred că o să vă confirme. Dumneaei este membru al Biroului Permanent. Microfonul nr.4.

Domnul Eduard Mușuc: Da. Vă mulțumesc, domnule Președinte. Mă adresez către dumneavoastră și către domnul Candu, vicepreședinte al Parlamentului. Dumneavoastră, vă rog frumos, să nu aplicați standarde duble, deoarece, dacă să ieșim din ceea ce spuneți dumneavoastră, nici unul dintre deputații din Parlament care nu face parte din fracțiunile parlamentare nu are dreptul să iasă la această tribună cu propuneri de includere sau excludere din ordinea de zi. Există practica de aplicare a legilor și dumneavoastră aplicați legea în mod diferit: față de opoziția parlamentară – într-un mod, față de alți deputați – în alt mod. Dacă dumneavoastră insistați ca nimeni dintre deputații care nu fac parte dintr-o fracțiune sau alta, nu are dreptul să vină cu modificări, cu propuneri de modificare a ordinii de zi, atunci eu cer să aplicați aceste lucruri întocmai, la fiecare ședință a Parlamentului. Dacă nu le aplicați, atunci nu le aplicați nici față de Fracțiunea Partidului Comuniștilor.

19

Domnul Igor Corman: Da. Stimați colegi, Eu cred că în viitorul apropiat vom avea claritate. Fiindcă anume în aceste domenii foarte vagi, ambigue, anume în aceste domenii se impun modificări la Regulament și eu cred că în viitorul apropiat noi vom face acest lucru. Microfonul nr.2, vă rog.

Domnul Gheorghe Popa: Da. Mulțumesc, domnule Președinte. (Gheorghe Popa, Fracțiunea Partidului Comuniștilor.) Domnule Președinte, Stimați colegi din coaliția pentru nu știu ce, Noi, pentru a treia oară, de fapt, foarte bine înțelegem că dumneavoastră nu recunoașteți ramura agriculturii, una dintre cele mai principale ramuri ale economiei naționale a republicii. Pentru a treia cerem, totuși, reieșind din această situație, să fie audiat domnul ministru al agriculturii referitor la situația catastrofală din complexul agroindustrial, referitor la relațiile și embargoul exporturilor vinurilor și produselor agricole în Federația Rusă, situația cu subvenționarea și creditarea agriculturii, cît și alte probleme. Domnule Președinte, A treia oară, din numele fracțiunii, cerem și eu cred că de data aceasta dumneavoastră o să convingeți coaliția că trebuie, totuși, de făcut acest lucru. Vă mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.3.

Doamna Maria Postoico: Da. Mulțumesc. (Maria Postoico, PCRM.) Domnule Președinte, Vreau să vă amintesc că de acum este o practică vicioasă la noi în Parlament cînd ședințele Biroului se convoacă înainte de ședințele în plen. Deci, a fost o practică foarte bună cînd se convoca ședința Biroului vinerea și deputații cunoșteau și în ședințele comisiilor, și la fracțiune care va fi ordinea de zi pentru săptămînile viitoare sau pentru cele 2 săptămîni. În afară de aceasta, dacă dumneavoastră o să vă uitați că nu se include în supliment o chestiune – două, dar cîte 10 chestiuni, unde, într-adevăr, este foarte greu să fie dezbătute în cadrul fracțiunilor, fiindcă ele, ieri, la orele două se face, se convoacă ședința Biroului și, desigur, pînă seara, trebuie să dezbați aceste chestiuni, trebuie să fie pregătite pentru dezbateri în plen, de aceea, ar fi foarte bine să reveniți la acea practică care aducea anume rezultate pozitive.

Domnul Igor Corman: Mulțumesc, doamnă președinte.

20

De cînd sînt deputat în acest Parlament, ședințele Biroului permanent au avut loc întotdeauna miercuri. Eu îmi amintesc că dumneavoastră ați făcut o astfel de propunere, ea a fost discutată la Biroul permanent, dar este majoritatea care ia anumite decizii. Nu pot eu, ca Președinte al Parlamentului, sau un singur membru al Biroului… Dacă va exista o poziție comună a membrilor Biroului Permanent, eu nu am nimic împotrivă să schimbăm ziua în care se desfășoară ședința Biroului permanent. Domnule Munteanu, ați fost vizat. Da. Microfonul nr.5. Ultima replică.

Domnul Valeriu Munteanu: Vă mulțumesc foarte mult, domnule Președinte Corman, pentru îngăduință. A, să nu pierd timpul. Am înțeles. Domnule Corman, Domnule Candu, Precum știți, amendamentul pe care l-am făcut și eu, și dumneavoastră a fost respins de comisie. Mă îndoiesc că coaliția o să treacă în plen acest amendament, dar pericolul ca această lege să fie adoptată în forma în care este propusă de către Guvern, este foarte mare. Dacă dumneavoastră aveți garanții că acest amendament va trece în plen, atunci putem să purcedem la examinarea lui în lectura a doua. În altă situație, cred că este foarte periculos pentru Republica Moldova acest lucru. Mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Stimați colegi, Aici finalizăm toate dezbaterile referitoare la ordinea de zi și o să supun votului toate propunerile formulate. Doamna deputat Mironic a propus introducerea în ordinea de zi a proiectului cu nr.221. Cine este pentru, vă rog să votați. Număr insuficient de voturi. De asemenea, doamna Mironic a propus introducerea proiectului nr.147. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Doamna deputat Apolschi a propus ca proiectul nr.426 din ziua de mîine să fie transferat pentru ziua de astăzi. Cine este pentru? Majoritatea voturilor. Îl transferăm pentru ziua de astăzi. Domnul deputat Ciobanu a propus introducerea pe ordinea de zi a mai multor proiecte. Le dau numerele: proiectul nr.2695. Cine este pentru? Număr insuficient. Proiectul nr.80. Cine este pentru? Număr insuficient. Proiectul nr.95. Cine este pentru? Număr insuficient. Proiectul nr.125. Cine este pentru? Aceiași situație. Proiectul nr.238. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Proiectul nr.386. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Și tot domnul Ciobanu a propus organizarea unor audieri ale ministrului apărării. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi.

21

Domnul deputat Stati a propus excluderea de pe ordinea de zi a proiectului cu nr.412. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Domnul deputat Todua a propus organizarea unor audieri ale ministrului educației. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Tot domnul Todua a propus introducerea pe ordinea de zi a proiectului cu nr.128. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Domnul deputat Streleț a propus excluderea de pe ordinea de zi a proiectului cu nr.259. Cine este pentru? Majoritatea voturilor. Proiectul este exclus. Domnul deputat Munteanu a propus excluderea proiectului cu nr.4. Cine este pentru, vă rog să votați. 3, 4 voturi. Deci, număr insuficient. Domnul deputat Reidman a propus organizarea audierilor cu invitarea ministrului economiei. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Domnul deputat Mușuc a propus introducerea, adică păstrarea pe ordinea de zi a proiectul cu nr.4. Dar în mod automat, deci, nu supun votului. Dacă nu este exclus, înseamnă că rămîne în agendă. Domnul deputat Șova a propus introducerea pe ordinea de zi a proiectului cu nr.1002. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Domnul deputat Anghel a propus organizarea audierilor cu invitarea Procurorului General. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Domnul deputat Petrenco a reiterat propunerea privind organizarea audierilor în baza Raportului și Rezoluției Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am auzit și replica doamnei Palihovici. Cine este pentru? Număr insuficient. Doamna Apolschi a propus excluderea de pe ordinea de zi a proiectului cu nr.415. Cine este pentru? Majoritatea voturilor. Proiectul este exclus. Domnul deputat Vremea a propus introducerea în ordinea de zi a proiectului nr.1173. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Domnul deputat Barbulat a propus invitarea mai multor miniștri, pe care i-a menționat, aici, în Parlament. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Domnul deputat Munteanu a propus excluderea proiectului cu nr.339. Cine este pentru? Cîteva voturi. Număr insuficient. Domnul deputat Popa a propus organizarea unor audieri cu invitarea ministrului agriculturii şi industriei alimentare. Cine este pentru? Număr insuficient de voturi. Acestea, stimați colegi, au fost propunerile. Și acum supun votului ordinea de zi per ansamblu. Cine este pentru, vă rog să votați. Cu majoritatea voturilor, ordinea de zi este aprobată. Primul subiect de pe ordinea de zi este proiectul de Lege cu nr.340 pentru modificarea Codului contravențional nr.218-XVI din 24 octombrie 2008. În lectura a doua. Invit comisia. Doamnă președinte Apolschi, Vă rog să prezentați raportul.

Doamna Raisa Apolschi: Stimate domnule Președinte,

22

Onorat prezidium, Stimați colegi, Comisia juridică, numiri și imunități menționează că la 27 septembrie 2013, proiectul respectiv a fost aprobat de către Parlament în prima lectură. Proiectul are ca scop excluderea din alineatul (3) al articolului 405 din Codul contravențional a competenței Agenției pentru Silvicultură „Moldsilva” de constatare a contravențiilor ce țin de încălcarea regulilor de folosire și de protecție a apelor, specificate la articolele 110–115, cu păstrarea acestor contravenții doar de competența organelor pentru protecția mediului, ca organe de specialitate, conform prevederilor alineatului (1) al articolului 405. De asemenea, dispoziția alineatului (2) al articolului 110 „Încălcarea regulilor de folosire a apei” din Codul contravențional se modifică și se aduce în concordanță cu Legea apelor nr.272 din 23 decembrie 2011. Asupra proiectului au prezentat avize pozitive comisiile permanente și Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului. Pentru lectura a doua, amendamente din partea deputaților nu au parvenit. În aceste condiții, Comisia juridică, numiri și imunități, cu majoritatea voturilor membrilor, a decis să propună Parlamentului examinarea și adoptarea proiectului de lege în lectura a doua. Mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Dacă sînt întrebări pentru comisie? Întrebări nu sînt. Mulțumesc, doamnă președinte. Următorul proiectul de lege pe care îl propun dezbaterilor este cu nr.365 pentru modificarea Legii nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova. În lectura a doua. Domnule președinte Stoianoglo, Vă rog să prezentați raportul.

Domnul : Stimate domnule Președinte, Stimați colegi, Comisia a examinat propunerile și obiecțiile înaintate de către deputații în Parlament, comisiile parlamentare permanente și Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului asupra proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către Guvernul Republicii Moldova. Amendamentele parvenite cu decizia argumentată a comisiei se conțin în sinteză, care este parte integrantă a prezentului raport. Pe baza celor expuse, comisia solicită plenului Parlamentului examinarea și adoptarea proiectul de lege în cauză în lectura a doua.

Domnul Igor Corman: Sînt întrebări pentru comisie? Nu văd întrebări.

23

Mulțumesc, domnule președinte. Următorul proiect, cu nr.292, proiectul de Lege privind străinii care urmează să fie în posesia unei vize și străinii scutiți de obligativitatea posedării unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova. Lectura a doua. Domnule președinte, Vă rog să prezentați raportul.

Domnul Alexandru Stoianoglo: Stimați colegi, Comisia a examinat proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor … Un moment. Cer scuze. Da, da, da. Comisia a examinat propunerile și obiecțiile înaintate de către deputații în Parlament, comisiile parlamentare permanente și Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului asupra proiectului de Lege privind străinii care urmează să fie în posesia unei vize și străinii scutiți de obligativitatea posedării unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova, elaborat de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Amendamentele parvenite cu decizia argumentată a comisiei se conțin în sinteză, care este parte integrantă a prezentului raport. În temeiul celor expuse, comisia solicită plenului Parlamentului examinarea și adoptarea proiectului de lege în cauză în lectura a doua.

Domnul Igor Corman: Întrebări către comisie? Nu sînt întrebări. Vă mulțumesc, domnule președinte. Următorul proiect, tot în lectura a doua, cu nr.339, pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr.10244-XIV din 2 iunie 2000. Vă rog, domnule președinte.

Domnul Alexandru Stoianoglo: Stimați colegi, Comisia a examinat propunerile și obiecțiile înaintate de către deputații în Parlament, comisiile parlamentare permanente și Direcția generală juridică a Secretariatului Parlamentului, precum și Aparatul Președintelui Republicii Moldova asupra proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei Republicii Moldova nr.1024 din 2 iunie 2000, elaborat de către Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicaților. Amendamentele parvenite împreună cu decizia argumentată a comisiei se conțin în sinteză, care este parte integrantă a prezentului raport. În contextul celor expuse, comisia solicită plenului Parlamentului examinarea și adoptarea proiectului de lege în cauză în lectura a doua.

Domnul Igor Corman: Întrebări pentru comisie? Domnule Candu, vă rog.

24

Domnul Andrian Candu: Stimate domnule președinte al comisiei, Cu referire la amendamentul care s-a propus la articolul 17 litera h) privind excluderea acesteia, ce ține de condiția de renunțare la cetățenie pentru cetățenia Republicii Moldova, care este viziunea comisiei? Cum a rămas pînă la urmă?

Domnul Alexandru Stoianoglo: Vă mulțumesc, domnule deputat. În cadrul comisiei, amendamentele înaintate de dumneavoastră, de domnul Munteanu și de domnul deputat Gagauz au fost examinate și nu au acumulat voturile necesare.

Domnul Andrian Candu: De aceea, probabil, ar fi cazul să supunem votului amendamentul în mod separat în situația în care nu a fost expus în comisie sau nu s-a exprimat comisia.

Domnul Alexandru Stoianoglo: Da. Eu propun, domnule Președinte al Parlamentului, să fie pusă această chestiune la vot.

Domnul Igor Corman: Da, bine. Voi supune votului acest amendament. Alte întrebări către comisie? Microfonul nr.5.

Domnul Valeriu Munteanu: Domnule președinte al comisiei, Pe lîngă acest amendament, de a exclude litera h), am mai propus un amendament: de a amenda litera f) cu următoarea formulare… formularea veche „cunoaște limba de stat în măsură suficientă” să fie înlocuită cu „cunoaște limba română”. Și vă rog frumos, domnule Președinte al Parlamentului, și acest amendament, în situația în care nu a fost acceptat de comisie, să fie supus votului în plenul Parlamentului. Și îi rog pe colegii deputați să susțină acest amendament. Vă mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Neapărat, domnule Munteanu, voi supune votului. Alte propuneri, dacă mai sînt? Alte propuneri nu sînt. Deci, au fost propuse două amendamente. Primul – de către domnul Candu. Domnule Candu, Vă rog să îi dați citire, să fie clar pentru stenogramă.

25

Domnul Andrian Candu: Am propus două amendamente, printre care unul ține de articolul 17, alineatul (1), litera a), ce ține de termene: 10 ani să fie redus și cel de 8 ani. Pe acesta eu mi-l retrag. Și propun să mergem… Adică îmi retrag amendamentul și să rămînă textul așa cum a venit de la Guvern. În schimb, propun să fie exclusă litera h) prevăzută de articolul 17, alineatul (1), ce ține de condiționarea pierderii sau renunțarea la cetățenie.

Domnul Igor Corman: Deci, supun votului acest amendament. Mai avem aici o obiecție? Microfonul nr.4.

Domnul Valeriu Ghilețchi: Eu, în legătură cu amendamentul propus de domnul Candu, nu știu dacă e bine să excludem tot acest alineat. Pentru că sînt, într-adevăr, situații în care cetățenia, adică sînt țări care niciodată nu îți vor anula cetățenia lor, sînt situații obiective. Și atunci să nu creăm anumite dificultăți. Pentru că în trecut, s-a vorbit și despre acest lucru. De exemplu, Israelul niciodată nu anulează cetățenia și, ori nu am înțeles eu corect amendamentul, dar aici am vrut o explicație: ca nu cumva, excluzînd acest alineat, să creăm alte situații problematice.

Domnul Igor Corman: Domnule Candu, Vă rog.

Domnul Andrian Candu: Stimate domnule Ghilețchi, Întocmai. Întocmai, din aceste cazuri și nu numai, noi propunem excluderea, deoarece în cazul de față se prevăd următoarele: naturalizarea este posibilă și Republica Moldova poate acorda cetățenie doar dacă cel care solicită renunță la cetățenia sa sau, cum scrie în lege, pierde cetățenia. Luînd în considerare că sînt state care niciodată nu retrag cetățenia, cum e Israelul sau Statele Unite ale Americii, care este, iarăși, o procedură foarte dificilă, sau sînt foarte multe state europene, luînd în considerare că Republica Moldova face parte din Convenția Europeană privind Pluralitatea de Cetățenii, din aceste considerente, pe care le-ați invocat și dumneavoastră, noi propunem ca această condiție de naturalizare, anume pierderea sau retragerea cetățeniei să fie exclusă. Anume din aceste considerente.

Domnul Valeriu Ghilețchi: Bine. Dacă dumneavoastră explicați așa… Pentru că aici, vedeți, e scris așa: „cu excepția cazurilor cînd renunțarea nu este posibilă sau nu poate fi rezonabil cerută”, adică acolo noi excludem și excepția. Dar dacă, prin ceea ce spuneți, ne

26 asigurați că acești cetățeni nu vor cădea sub incidența sau, eventual, nu se vor confrunta cu dificultatea de a obține cetățenia prin naturalizare, este ok.

Domnul Andrian Candu: Le facem și mai simplă viața. Și, mai mult ca atît, excludem posibilitatea unor eventuale acte de corupție pentru cei care trebuie să cîntărească sau să aleagă: are dreptul, nu are dreptul, și nu mai dăm posibilitatea de opțiune.

Domnul Igor Corman: Domnule președinte, Ați vrut și dumneavoastră să spuneți ceva…

Domnul Alexandru Stoianoglo: Da. Eu vreau să vă spun …

Domnul Igor Corman: …referitor la acest amendament?

Domnul Alexandru Stoianoglo: … că există diferită…

Domnul Igor Corman: Microfonul la tribuna centrală, vă rog.

Domnul Alexandru Stoianoglo: În țările europene există diferite practici legate de primirea cetățeniei duble. Iată, eu am primit o statistică, de pildă, care arată că sînt state care nu cer renunțarea la cetățenia precedentă. De pildă: Finlanda, Suedia, Franța, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Islanda, Irlanda, Estonia și aşa mai departe. Şi sînt țări care cer asta.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.3.

Domnul : Da. Domnule Președinte, Stimați colegi, Eu vreau să vă rog, noi sîntem la lectura a doua și la lectura a doua, conform tradițiilor, dar și a Regulamentului, iese numai autorul amendamentului și comisia și gata. Fiindcă noi, altfel, nimerim în situația că se discută din mers, și atunci Parlamentul nu înțelege ce se discută. De aceea, ne adresăm colegilor să nu iasă cu amendamente de felul ăsta. Din zbor, da. Din zbor nu se poate.

27

Domnul Igor Corman: Domnul Candu, deci, a propus, în formă scrisă, amendamentul la comisie, așa, după toate rigorile. Şi eu acest amendament, acum, îl supun votului. Cine este pentru, vă rog să votați. Cu majoritatea voturilor, acest amendament este acceptat. Și al doilea amendament, pe care l-a propus domnul Munteanu. El de asemenea a fost transmis comisiei, da? Comisia dispune de acest amendament. Deci, îl supun votului. Cine este pentru, vă rog să votați. Constat un număr insuficient de voturi. Bine, să numărăm. Numărăm, da. Vă rog, în sectorul nr.1 și în sectorul nr.2? Domnule Munteanu, Dumneavoastră cunoașteți foarte bine care este situația cu amendamentul dumneavoastră. Știți foarte bine, dar eu îl supun votului. Deci, în sectorul nr.1 cineva a votat? S-au abținut toți. În sectorul nr.2 cineva a votat? Văd o singură persoană care a votat. Sectorul nr.3, Cine a votat pentru? Vă rog să-mi spuneți în sectorul nr.3: cîte voturi? Să nu număr eu din prezidiu.

Domnul Valeriu Munteanu: Dacă nu sînt eu numărător. Nu pot să spun. Eu sînt persoană interesată, nu pot să…

Domnul Igor Corman: Cineva îmi anunță, din sectorul nr.3, cîți deputați au votat pentru acest amendament?

N u m ă r ă t o r i i: 30.

Domnul Igor Corman: 31 de voturi din numărul de 46 care este necesar. Deci, amendamentul nu a fost adoptat. Și acum, stimați colegi, propun discuțiilor următorul proiect de lege, cu nr.1639, privind organizarea și funcționarea Colegiului Medicilor din Republica Moldova. Domnule președinte, Vă rog să prezentați raportul comisiei pentru lectura a doua.

Domnul : Onorate domnule Președinte,

28

Doamnelor și domnilor deputați, Comisia protecție socială, sănătate și familie a examinat, în lectura a doua, proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din Republica Moldova. Din momentul înregistrării inițiativei legislative, au fost organizate 3 dezbateri publice cu concursul specialiștilor în domeniu, specialiștilor în domeniu, societății medicale și deputaților. În comisie au parvenit avizele consultative ale comisiilor parlamentare, al Direcției generale juridice, cît și avizul Guvernului Republicii Moldova. În urma audierilor publice și a examinării avizelor menționate, a fost întocmită sinteza amendamentelor, anexa la… și este prezentată la raport. Membrii comisiei au examinat atent toate amendamentele, acceptîndu-le 99%, în marea majoritate. E de menționat că membrii comisiei au acceptat amendamentul ce ține de omiterea principiului de obligativitate de a fi membru al Colegiului Medicilor din Republica Moldova în schimbul liberului consimțămînt al medicilor de a face parte din Colegiu. Cu votul „pro” a 7 membri ai comisiei și 2 abțineri, se propune adoptarea proiectului de Lege cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova în lectura a doua. Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Igor Corman: Întrebări către comisie? Microfonul nr.3.

Doamna Valentina Stratan: Mulțumesc, domnule Președinte. Valentina Stratan, Partidul Democrat. Domnule președinte Hotineanu, Nu am o întrebare către dumneavoastră. Vreau doar să fac o propunere din partea Fracțiunii Partidului Democrat și noi propunem ca să fie exclus din varianta finalizată a proiectului de lege articolul 27 din capitolul 8 „Dispoziții finale”. Acest articol se regăsește și în sinteza amendamentelor sub nr.76. Astfel, noi vom înlătura acest principiu…

Domnul Vladimir Hotineanu: Se acceptă. Vă rog…

Doamna Valentina Stratan: …care se întrevede contradictoriu cu articolul 6 care, după cum ați menţionat, stipulează foarte clar principiul benevol de aderare la această instituție. Și al doilea moment, domnule Președinte al Parlamentului, cred că ar fi cazul ca astăzi să ne oprim doar la audierea acestui raport, iar votarea în lectura a doua să fie transferată pentru săptămîna viitoare. Vă rog să acceptăm acest lucru.

29

Domnul Vladimir Hotineanu: Se acceptă, doamnă…

Domnul Igor Corman: Da, domnule președinte. Deci, dacă îmi permiteți și mie…

Domnul Vladimir Hotineanu: Se acceptă.

Domnul Igor Corman: …o întrebare, tot referitor la acest subiect. Referitor la articolul 26, acolo unde se reglementează cum se instituie veniturile și cheltuielile Colegiului Medicilor. Deci, întrebarea este cu privire la efectuarea auditului extern. Cine efectuează auditul extern? Eu nu știu dacă în toate amendamentele, acolo, care s-au propus, există claritate la acest subiect.

Domnul Vladimir Hotineanu: Auditul extern nu a fost ca amendament, el nu a fost stipulat și el nu este în sinteză. De aceea, dacă dumneavoastră îl formulați, noi îl revedem pînă la vot și îl acceptăm, eventual.

Domnul Igor Corman: Deci, nu este un asemenea amendament. Alte întrebări? Microfonul nr.2.

Doamna Oxana Domenti: Eu nu am întrebări, dar vreau să exprim poziția fracțiunii. Noi vom menține poziția expusă în lectura întîi a acestui proiect de lege. Noi considerăm că acest proiect de lege este unul defectuos, coruptibil, inoportun și nu vom susține, categoric, acest proiect de lege. Considerăm că el nu a fost îmbunătățit. Din contra, el a devenit mai confuz la anumite articole și mai periculos și coruptibil.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.5.

Domnul : (Brega, Fracțiunea Partidului Liberal.) Domnule Președinte, Deci, noi cînd am discutat acest proiect de lege, în proiectul care a parvenit inițial, capitolul 2 avea numai un articol. Acuma sînt 3 articole. Structural, noi nu l- am votat așa la comisie, una la mînă. Doi la mînă: aici sînt o grămadă de… noi am discutat multe amendamente la comisie, le-am acceptat, dar în proiectul definitivat se regăsesc altele, se tratează altfel.

30

De aceea, mai este… Iată cum ar fi, de pildă, aici. Este, probabil, o gafă, așa. Deci, articolul 1 alineatul (1) „Colegiul medicilor…” și așa mai departe, „de drept politic”. „Apolitică”, așa-i? Totodată apare articolul 2 alineatul (2): „Colegiul medicilor este organizație apolitică”. Ori excludem din prima, cum…

Domnul Vladimir Hotineanu: Se acceptă. Se acceptă, domnule…

Domnul Gheorghe Brega: ...am decis noi, și scriem că e apolitic, ori lăsăm în prima și nu mai adăugăm.

Domnul Vladimir Hotineanu: Se acceptă.

Domnul Gheorghe Brega: Mai departe. Am discutat și la dezbaterile politice, la dezbaterile publice, unde toți erau de acord, toți medicii au fot de acord. Deci, articolul 4 alineatul (2) litera a): „Colegiul evaluează nivelul de calificare profesională a medicilor”. Nu știu de unde apare iarăşi că „organizează, de comun cu Ministerul…”. Noi nu facem o filială a ministerului, dar facem un colegiu profesionist. Ceea ce se referă la nivelul de calificare profesionistă, trebuie să-i aparțină colegiului. Acesta este un organ profesionist, nu mai mult. Și aici sînt mai multe. Probabil că trebuie să mai stăm, să mai dezbatem, să mai discutăm în comisie.

Domnul Vladimir Hotineanu: Domnule deputat, Pînă la următoarea ședință ne întîlnim, discutăm și …

Domnul Gheorghe Brega: Da, da.

Domnul Vladimir Hotineanu: … formulăm.

Domnul Igor Corman: Mai sînt întrebări? Microfonul nr.5.

Domnul Valeriu Munteanu: Mulțumesc. Domnule Președinte Corman, Am o obiecție de procedură, după care o întrebare pentru domnul Corman, pardon, pentru domnul Hotineanu, pentru că am avut și un amendament. Din cîte am înțeles din discuțiile cu colegii, nu toți au înțeles amendamentul meu privind cunoașterea limbii române și de aceea, pentru că nu a fost votat în

31 lectura a doua, colegii solicită ca acest amendament să fie resupus votului. Pentru că mai mulți deputați vor să confirme votul său pentru acest amendament privind cunoașterea limbii române de către cei care doresc să obțină cetățenia Republicii Moldova. Pentru că era impropriu ca pentru un astfel de amendament să fie acumulate doar 32 de voturi.

Domnul Igor Corman: Domnule deputat, Eu cred că toți colegii au suficientă expertiză ca toți cei care sînt în această sală să înțeleagă despre ce este vorba în toate amendamentele. Eu l-am suspus votului. Nu mai este nevoie acum, după ce deja a fost supus votului, să reiterați încă o dată și să îmi sugerați mie ca încă o dată să-l supun votului. Dacă sînt alte întrebări la raportul acestui proiect de lege? Microfonul nr.5 vă rog.

Domnul Valeriu Munteanu: Eu vă mulțumesc foarte mult. Atunci am să le solicit colegilor care și-au redimensionat poziția pe această problemă să intervină și să-l convingă pe domnul Președinte Corman că este nevoie de a fi din nou supus votului acest amendament. Pentru domnul Hotineanu. Domnule Hotineanu, La examinarea în lectura întîi a acestui proiect de lege, am avut un amendament: ca Colegiul Medicilor să aibă și competența de stabilire a patomorfologiei comunismului din Republica Moldova. Și vreau să-mi spuneți dacă a fost supus votului acest amendament și dacă a trecut? Mulțumesc.

Domnul Vladimir Hotineanu: Eu vă mulțumesc. Colegiul nu se ocupă cu patomorfologia. Mulțumesc mult.

Domnul Igor Corman: Alte întrebări nu sînt. Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Și acum am să propun dezbaterilor proiectul de Hotărîre cu nr.426 privind demisia unui deputat în Parlament. O rog pe doamna Apolschi să prezinte proiectul și, de asemenea, o să prezentați și raportul comisiei, da? Vă rog frumos.

Doamna Raisa Apolschii: Stimate domnule Președinte,

32

Stimați colegi, Propunem atenției dumneavoastră proiectul de hotărîre. Am să dau citire întîi proiectului de Hotărîre privind demisia unui deputat în Parlament. „În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Constituția Republicii Moldova și al articolului 2, alineatul (8) din Legea nr.39 din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, Parlamentul adoptă prezenta hotărîre. Articolul 1. – Se ia act de cererea de demisie a deputatului în Parlament Vladimir Plahotniuc, ales din partea Partidului Democrat din Moldova. Articolul 2. – Se declară vacant un mandat de deputat în Parlament care aparține Partidului Democrat din Moldova. Și articolul 3. – Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.” Comisia juridică, numiri și imunități a examinat proiectul de Hotărîre în cauză privind demisia deputatului Plahotniuc și comunică următoarele. La data de 29 octombrie, deputatul în Parlament Vladimir Plahontiuc a prezentat Președintelui Parlamentului cererea privind demisia și renunțarea la mandatul de deputat în Parlament. Conform articolului 2 alineatul (8) din Legea nr.39 din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, cererea de demisie din funcția de deputat se prezintă Președintelui Parlamentului, iar Parlamentul, prin hotărîrea sa, va lua act de cererea de demisie a deputatului și va declara mandatul vacant. În acest context, Comisia juridică, numiri și imunități a luat act de cererea de demisie a domnului deputat Vladimir Plahotniuc, anexată la prezenta inițiativă legislativă. Drept urmare, membrii comisiei, cu majoritatea voturilor, au decis să propună Parlamentului spre examinare și adoptare proiectul de Hotărîre privind demisia deputatului în Parlament Vladimir Plahotniuc, ales din partea Partidului Democrat din Moldova și declararea mandatului de deputat vacant. Vă mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Dacă sînt întrebări? Microfonul nr.3.

Domnul Grigore Petrenco: Mulțumesc. Doamnă Apolschi, Dar dumneavoastră ați verificat cine din „plahotniuci” a semnat această cerere? Căci domnul Plahotniuc are mai multe identități, după cum cunoaștem.

Domnul Igor Corman: Domnule Petrenco, Cred că așa cum s-a exprimat un coleg de al dumneavoastră anterior, cred că este de prost gust un astfel de accent, pe care l-ați pus. Este un proiect tehnic și dumneavoastră înțelegeți foarte bine. Și vă rog frumos să lăsați la o parte … Noi

33

știm, știm atitudinile dumneavoastră, opiniile dumneavoastră, dar vă rog frumos să aveți o abordare corectă, cel puțin față de niște proiecte într-adevăr tehnice. Microfonul nr.3.

Doamna Raisa Apolschi: Eu vreau să vă spun …

Domnul Grigore Petrenco: Nu este un proiect tehnic, este de prost …

Doamna Raisa Apolschi: … că mandatul de deputat este pe numele Plahotniuc. Cererea de demisie a venit din numele lui Plahotniuc. Este semnătura, este cererea care a fost examinată în cadrul comisiei. În rest, deci curiozitățile dumneavoastră mă depășesc.

Domnul Grigore Petrenco: Dacă îmi permiteți. Domnule Corman, Nu este un proiect tehnic. Și, după părerea mea, este de prost gust să ai mai multe identități și să nu le declari și să fii monitorizat de Interpol, și să faci parte din … să organizezi atacuri raider ș.a.m.d.

Domnul Igor Corman: Bine. Opiniile dumneavoastră le-am auzit nu odată în această sală și considerați necesar să le reiterați încă o dată pe marginea acestui proiect de hotărîre? Aveți întrebări cu privire la proiectul de hotărîre? Microfonul nr.3.

Domnul Grigore Petrenco: Rog să fiu înscris pentru luare de cuvînt.

Domnul Igor Corman: Aveți tot dreptul, stimate coleg. Alte întrebări nu sînt. Mulțumesc, doamnă președinte. Deci, înainte de a vota acest proiect de hotărîre, s-a înscris cu luare de cuvînt deputatul Grigore Petrenco. Vă rog, la tribuna centrală.

Domnul Grigore Petrenco: Уважаемые коллеги, Обсуждаемый сегодня вопрос относительно сложения Владимиром Плахотнюком мандата депутата абсолютно не случаен. Первый шаг в этом направлении был сделан нами на прошлой сессии, когда господин Плахотнюк был снят с Президиума Парламента в результате разбирательства вокруг сокрытия преступления в «Pădurea Domnească», когда большинство

34

депутатов проголосовало за потерю политического доверия к господину Плахотнику–Улиничу. Случай на охоте (сокрытие преступления) породил политический кризис и вывел серьезные проблемы с разделением властей, с функционированием демократических институтов в нашей стране, что позволило говорить многим экспертам – как у нас в Молдове, так и за границей – о захваченном характере молдавского государства. Всему этому предшествовали скандалы, связанные с мониторингом господина Улинича-Плахотника со стороны Международного Бюро Интерпола, с его различными документами и фамилиями в Румынии, с гражданствами и т.д. Господину Плахотнику уже тогда надо было уходить в отставку и отказываться самостоятельно от мандата депутата. Мы его призывали к этому тогда. Но он этого не сделал, он продолжал находиться в стенах этого Парламента, сидя у стены, вот там, за камерами, вызывая по очереди к себе то Канду, то Додона, то других своих подчиненных. Этот Парламент полностью себя дискредитировал. Посмотрите на себя, правящее большинство. Некоторые из вас, господин Бутмалай, мы его знаем и помним, то видео, где вы запечатлены с представителями криминального мира. Некоторые из вас уже осуждены другими государствами, как господин Гума, в период действующего мандата и скрываетесь под депутатским мандатом. Это неудивительно, так как вы попали сюда благодаря контрабандисту Филату и благодаря рейдеру Плахотнюку. С уходом Плахотнюка из Парламента не решается главная проблема, Республика Молдова продолжает быть захваченным государством. И Генеральная Прокуратура, и Центр по Борьбе с Коррупции и Высшая Судебная Палата сегодня подчинены индивидуальным интересам этого конкретного персонажа. Поэтому, этот уход, конечно же, не решает эту главную проблему. А главная проблема заключается и в том, что этот Парламент нелегитимен, вы не можете представлять интересы народа Республики Молдова, этот Парламент должен уйти в историю вместе с господином Плахотнюком. Спасибо. (Aplauze.)

Domnul Igor Corman: Domnilor deputați, Următorul proiect de pe ordinea de zi … Dar să finalizăm cu proiectul de hotărîre pe care l-am dezbătut, deci, cu nr.426. Îl supun votului. Cine este pentru, vă rog să votați. Cu majoritatea voturilor, acest proiect a fost adoptat. Stimaţi colegi din opoziție, Dumneavoastră sînteți împotriva acestui proiect de hotărîre? Eu așa am înțeles. Deci, pentru stenogramă. Păi, da. Nu, căci nu este în unison cu luarea de cuvînt pe care ați avut-o din partea fracţiunii. Deci, proiectul cu nr.426 este adoptat.

35

Și acum propun dezbaterilor proiectul de Hotărîre cu nr.414 cu privire la Raportul Comisiei de anchetă pentru verificarea gestionării fondului forestier a zonelor de protecție a apelor rîurilor și ale bazinelor de apă, a parcurilor. Vă amintesc că noi am dezbătut aici, în plen, raportul comisiei, proiectul de hotărîre. S-a convenit ca propunerile făcute în cadrul acestor dezbateri să se regăsească în versiunea finală a acestui proiect de hotărîre. Și îl invit pe domnul Grișciuc, președintele Comisiei de anchetă, ca să ne spună despre modificările care au fost operate. Este domnul Grișciuc aici, în sală? Da. Vă rog să-l anunțați pe domnul Grișciuc să revină în sală, să-și prezinte proiectul de hotărîre. Între timp, am să… A revenit? Domnule Grișciuc, Vă rog, la tribuna centrală.

Domnul Simion Grișciuc: Stimate domnule Preşedinte, Onorat plen, În urma parvenirii amendamentelor de la măriile voastre, prezentul proiect de hotărîre cu privire la Raportul Comisiei de anchetă pentru verificarea gestiunii fondului forestier, a zonelor de protecție a apelor rîurilor și ale bazinelor de apă, a parcurilor, va avea următorul conținut: „Parlamentul adoptă prezenta hotărîre. Articolul 1. – Se aprobă Raportul Comisiei de anchetă pentru verificarea gestionării fondului forestier, a zonelor de protecție a apelor rîurilor și ale bazinelor de apă, a parcurilor, constituită prin Hotărîrea nr.141 a Parlamentului Republicii Moldova din 15.06.2012. Articolul 2. – Materialele Comisiei de anchetă se remit Procuraturii Generale, Agenției de Stat „Moldsilva” și Ministerului Mediului. Articolul 3. – Guvernul, în termen de 3 luni, va propune soluții de finanțare a extinderii fondului forestier. Guvernul, în termen de 6 luni, va prezenta propuneri privind ajustarea cadrului legal în vederea ajustării gestionării eficiente a fondului forestier. Va elabora Strategia națională întru extinderea acestuia și un nou Cod silvic. Articolul 4. – Procuratura Generală, în termen de 3 luni, va întreprinde măsuri pentru verificarea: procesului de dare în arendă a fondului forestier; respectării legislației Republicii Moldova de către organele abilitate la emiterea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construcții; legalității procedurii de evaluare, recoltare și valorificare a masei lemnoase.” S-a acceptat amendamentul ca Procuratura Generală să prezinte un raport pînă la 1 martie 2014. Va veni în plenul Parlamentului și va informa despre mersul executării prezentei hotărîri. „Agenția de Stat „Moldsilva”:

36

în termen de 6 luni, va prezenta Guvernului propuneri privind ajustarea cadrului legal în vederea înlăturării lacunelor constatate de către Comisia de anchetă și proiectul unui nou Cod silvic; în termen de 3 luni, va rezilia contractele de arendă cu arendașii care nu respectă prevederile legale contractuale, iar în caz de necesitate, va cere demolarea și ajustarea construcțiilor de pe terenurile din fondul forestier arendate, în conformitate cu normele legale; în termen de 3 luni, va elabora un plan ramural de combatere a corupției și gestionarea fondului forestier, cît și în politica cadrelor; în termen de o lună, va propune modificarea Hotărîrii de Guvern nr.187 din 20.02.2008. Articolul 6. – Ministerul Mediului, în termen de 3 luni: va verifica respectarea legislației de către Inspectoratul Ecologic și subdiviziunile sale la eliberarea autorizațiilor pentru efectuarea de tăieri în fondul silvic şi a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier; va înăspri condițiile de autorizare a tăierilor în fondul forestier și pe terenurile din afara fondului forestier, rigorile și controlul punerii în valoare a masei lemnoase; va prezenta un plan de acțiuni privind gestionarea pădurilor comunale, precum și propuneri de modificare a legislației în vederea redresării situației actuale. Articolul 7. – În termenele indicate, instituţiile menţionate la articolul 2, vor informa Parlamentul despre rezultatele şi acţiunile întreprinse în legătură cu examinarea raportului Comisiei de anchetă. Articolul 8. – Controlul asupra executării prezentei hotărîri va fi exercitat de către Comisia mediu şi schimbări climatice. Articolul 9. – Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.” Mulțumesc mult.

Domnul Igor Corman: Domnilor deputați, Dacă sînt întrebări? Întrebări nu sînt. Vă mulțumesc, domnule preşedinte. Și acum, voi supune votului proiectul de Hotărîre cu nr.414. Cine este pentru, vă rog să votați. Un vot unanim, cred. Acest proiect de Hotărîre cu nr.414 este adoptat. Și acum, stimaţi colegi, propun dezbaterilor proiectul de Lege cu nr.400 pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2013, cu nr.249 din 2 noiembrie 2012. Un grup de deputați au înregistrat această inițiativă. Prezintă proiectul domnul Bolboceanu? Vă rog frumos, la tribuna centrală.

Domnul Iurie Bolboceanu: Stimate domnule Preşedinte,

37

Stimaţi colegi, Se propune spre examinare Parlamentului proiectul de Lege cu privire la modificarea Legii bugetului pentru anul 2013. În special, se propune modificarea anexei numărul 6. Trecerea a 500 de mii lei, preconizați pentru construcția Grădiniței de copii în satul Rublenița, raionul Soroca, la articolul „Reparații capitale” de la articolul „Investiții capitale”. Iniţial, această sumă a fost preconizată pentru construcția Grădiniței de copii în satul Rublenița. Pe parcursul anului 2013, a fost identificată o altă soluție. Primăria din satul Rublenița, împreună cu agenții economici, au identificat o clădire pe teritoriul primăriei Rublenița, care a fost transferată de la agentul economic la primăria Rublenița și se preconizează ca acest edificiu să fie reutilat în grădiniță de copii, astfel realizînd un proiect social în satul Rublenița care… costurile vor fi în jur de trei ori mai mici decît construcția unei noi grădinițe. De aceea, eu propun ca acest proiect de lege să fie votat, susținut și votat în prima și în a doua lectură. Vă mulțumesc mult.

Domnul Igor Corman: Întrebări către autor, dacă sînt? Întrebări nu sînt. Vă mulțumesc, domnule deputat Bolboceanu. Este o întrebare, să am scuze. Domnule Bolboceanu, Este o întrebare la microfonul nr.2. Microfonul nr.2, vă rog.

Domnul Gheorghe Popa: Da. Mulțumesc. Domnule deputat, Spuneți, vă rog, dacă fiecare ar veni cu astfel de inițiative legislative, cîte inițiative legislative trebuie să primim noi și cît timp trebuie să lucreze Parlamentul? Nu ar fi fost mai bine să înaintați propunerea respectivă Guvernului? Să vină Guvernul cu o inițiativă privind toate solicitările din teritoriu. Și lucrul acesta noi l-am menționat atunci cînd dumneavoastră, în modul cel mai secret, anul trecut ați aprobat anexa numărul 6. Atunci am atenționat și am spus că obiectele incluse în lista numărul 6 trebuie să fie, să dispună numaidecît de proiecte, trebuie să fie argumentate toate momentele acestea. Iată la ce a adus graba și secretomania aceea pe care ați făcut-o dumneavoastră anul trecut.

Domnul Iurie Bolboceanu: Domnule deputat, eu…

38

Domnul Gheorghe Popa: Da, domnule deputat.

Domnul Iurie Bolboceanu: …eu am explicat și pot să mai repet încă o dată. Proiectul pentru construcția grădiniței de copii este și el a fost și la momentul cînd acești bani au fost preconizați pentru construcția grădiniței de copii. Și am menționat că pe parcursul anului 2013, au fost căutate în teritoriu și alte soluții. S-a găsit o soluție mai eficientă, reutilarea unui edificiu, care a fost transferat de la un agent economic Primăriei satului Rublenița pentru reutilarea acestui obiect în grădiniță de copii. Costurile acestui proiect social vor fi de 3 ori mai ieftine decît construcția unei noi grădinițe de copii și mi se pare o soluție destul de eficientă și judicioasă. De aceea și cerem transferarea acestor bani de la „Investiții capitale” la „Reparații capitale”.

Domnul Gheorghe Popa: Domnule deputat, Eu am zis că nu ar fi fost mai bine ca Guvernul să vină cu o așa inițiativă legislativă, fiindcă următoarea inițiativă, proiectul de lege care este în ordinea de zi, e fix la același subiect.

Domnul Iurie Bolboceanu: Vă rog, proiectele de lege pe care o să le inițiați dumneavoastră să le transmiteți Guvernului. Noi am găsit o altă cale, mai eficientă și mai…

Domnul Igor Corman: Stimați colegi, Noi, acum, știm foarte bine…

Domnul Iurie Bolboceanu: …ca să grăbim realizarea acestui proiect.

Domnul Igor Corman: …cine are dreptul să inițieze astfel de proiecte. O poate face și Guvernul, o pot face și deputații. Cred că este sterilă această discuție. Vă rog, domnule președinte al comisiei, prezentați raportul.

Domnul Veaceslav Ioniță: Stimați colegi, Comisia economie, buget și finanțe a examinat proiectul de Lege nr.249 al domnului deputat Bolboceanu. Într-adevăr, dumnealui nu face nici un fel de modificare, decît propune de la „investiții capitale” la „reparații”, lucru pe care comisia, conceptual, l-a susținut, însă atunci cînd venim… noi venim să propunem ca acest proiect de lege să fie susținut în prima și în a doua lectură.

39

Dar este necesar să fie o variantă nouă a legii (dumneavoastră ați primit-o), din cauza că, într-adevăr, trecem de la „investiții capitale” la „reparații” și se modifică o listă întreagă de anexe și cifre în bugetul de stat. Toată această listă o aveți în proiectul, în varianta nouă a legii. Ținînd cont de acest lucru, comisia propune ca proiectul de lege să fie votat în prima și a doua lectură, în varianta comisiei. Autorul nu are nimic împotrivă, pur și simplu, ceea ce dumnealui a propus noi am desfășurat. Toate cifrele au fost modificate în conformitate cu propunerea autorului.

Domnul Igor Corman: Mulțumesc, domnule președinte. Nu văd întrebări. Vă rog să luați loc. Domnilor deputați, O să supun votului aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege cu nr.400. Cine este pentru, vă rog să votați. Cu majoritatea voturilor, acest proiect a fost votat în prima lectură. Și acum, propun dezbaterilor proiectul de Lege nr.406 pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul 2013 nr.249 din 2 noiembrie 2012. Și, de asemenea, avem un grup de deputați care au înregistrat acest proiect. Prezintă proiectul domnul Cojocaru. Vă rog, la tribuna centrală.

Domnul : Stimați colegi, Onorată asistență, Autorii propun modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2013 la anexa nr.6 „Alocații de la bugetul de stat pentru autoritățile administrației publice locale…”. Se propun modificări, completări pentru 10 raioane: Căușeni, Criuleni, Drochia, Florești, Ialoveni, Nisporeni, Soroca, Șoldănești, Ștefan Vodă și Rezina. Toate aceste completări și modificări sînt o urmare a solicitărilor executorilor primari de buget și țin de concretizarea unor denumiri, articole „investiții capitale” și „reparații capitale”, precum și, în unele cazuri, nu a fost posibilă verificarea alocațiilor de la bugetul de stat către unele autorități și sînt redirecționate aceste alocații. Rugăm colegii deputați să ne susțină.

Domnul Igor Corman: Întrebări, dacă sunt? Microfonul nr.3.

Doamna Violeta Ivanov: (Violeta Ivanov, Fracțiunea PCRM.)

40

Domnule raportor, Spuneți, vă rog, care a fost necesitatea limitării cu 50% a bugetului pentru grădinița de copii și alocarea surselor respective pentru renovarea Cimitirului de onoare al eroilor români?

Domnul Vadim Cojocaru: Spuneți, vă rog, stimată doamnă deputat, la care compartiment? Căci sînt 10 compartimente.

Doamna Violeta Ivanov: Nisporeni. Șase.

Domnul Vadim Cojocaru: Eu vă pot repeta numai, stimată doamnă deputat, că…

Doamna Violeta Ivanov: Păi, de la grădinița de copii.

Domnul Vadim Cojocaru: …fiindcă nu au fost posibile alocațiile să fie, investițiile nu au fost…

Doamna Violeta Ivanov: Și ați găsit…

Domnul Vadim Cojocaru: …completate, să spun eu.

Doamna Violeta Ivanov: Mulțumesc, domnule raportor.

Domnul Igor Corman: Microfonul nr.5.

Domnul Gheorghe Brega: Mulțumesc. (Brega, Fracțiunea Partidului Liberal.) Noi nu am avut posibilitatea să-l dezbatem ieri, la şedinţa comisiei de profil, deoarece nu a fost nimeni dintre autori, de aceea eu am niște întrebări. Compartimentul, cum spuneți dumneavoastră 6, deci, alineatul 6. Raionul Nisporeni: reparația a două segmente de drum local din satul Boldurești, cu suma 200. Ce se substituie? Care sumă cu 200? Suma de un milion, suma de 10, suma care, cu ce? Și la compartimentul Nisporeni tot nu e clar cu ce se substituie

Domnul Vadim Cojocaru: Pot răspunde?

41

Domnule deputat, Vă rog să fiți foarte atent. Eu, cînd am prezentat, am spus: toate solicitările sînt de la executorii primari. Dacă vreți să vedeți suma completă, fraza completă, trebuie, înainte de ședință, să vă familiarizați cu acest document și veți citi, și veți înțelege ce și cu ce se înlocuiește. Vă mulțumesc.

Domnul Gheorghe Brega: Domnule Cojocaru, Eu reiterez încă o dată pentru cei care nu aud la tribuna centrală. Deci, ieri, la comisia noastră de profil, noi am putut dezbate acest proiect de lege și nu am putut pune unele întrebări și să văd unele acte, din simplul motiv că nu a fost nimeni dintre autori. De aceea, sînt obligat să văd care cifră cu care cifră se substituie. Și dumneavoastră nu ați prezentat, pe lîngă proiect, toate actele ca eu să fiu… nici la comisie. De aceea, am vrut să văd autorii în comisie. Dumneavoastră, acum, îmi spuneți niște lucruri… aberații.

Domnul Vadim Cojocaru: Domnule deputat Brega, Spre regret, eu nu sînt președintele comisiei în care dumneavoastră activați și nu sînt responsabil de activitatea comisiei dumneavoastră. Acest proiect a fost adoptat la Comisia economie, buget și finanțe. Că dumneavoastră nu l-ați primit…

Domnul Gheorghe Brega: Păi, atunci, lămuriți-mi în plen care cifră cu care cifră se substituie.

Domnul Vadim Cojocaru: În document e foarte clar scris, domnule Brega.

Domnul Gheorghe Brega: La care? Citiți din document, vă rog.

Domnul Vadim Cojocaru: Păi, îl aveți în față.

Domnul Gheorghe Brega: Unde e? Nu este. Iată scrie cifra cu suma 200. Mai departe, care cifră se substituie: 300, 100, 10, 20 cu 200? Și la tot compartimentul Nisporeni. Care? Și la compartimentul Soroca, cum ziceți dumneavoastră compartiment, deci, alineatul (7), se ia dintr-un sat, văd Rîșcoveț, se dă Volovița sau se ia din Volovița, se dă la Rîșcoveț. Care e motivul? Motivul, primarul din Volovița la care partid a aderat? La PLR s-au dus de la PL sau cum de înțeles aceste chestii? Voi…

42

Domnul Vadim Cojocaru: Eu mai repet o dată, stimate domnule deputat: în baza cererilor primarilor. Nu a fost examinat, sînt de la PLR, de la PD, PLDM, PCRM. Aceasta nu a fost pus în discuție.

Domnul Gheorghe Brega: Deci, eu vă rog încă o dată: dacă prezentați raportul, cunoașteți bine raportul, atunci prezentați și cifre și date.

Domnul Vadim Cojocaru: Vă mulţumesc pentru sugestii.

Domnul Gheorghe Brega: Dacă nu cunoașteți, să vorbiți pur și simplu în bază… asta eu o să vă spun și eu… Acte nu sînt.

Domnul Igor Corman: Stimați colegi, Vă rog, pentru lectura a doua, să clarificați aceste lucruri. Dumneavoastră o să prezentați, domnule președinte al comisiei, raportul, dar acum mai sînt întrebări, da? Nu aveți întrebări? Microfonul nr.3.

Domnul Veaceslav Bondari: (Bondari, Fracțiunea PCRM.) Domnule Cojocaru, Aici, în punctul 1, primul subpunct, tot așa, subpunctul 1, din satul Baimaclia, raionul Căușeni, banii se duc în satul Cîrnățeni. Dumneavoastră vorbiți despre coordonarea cu primarul. Iese că primarul satului Baimaclia i-a dat bani primarului satului Cîrnățeni?

Domnul Vadim Cojocaru: Nu. Primarii la primari nu dau bani prin bugetul de stat. Poate așa, ca amici pot să-și dea 50 de lei.

Domnul Veaceslav Bondari: Dar ați coordonat lucrul acesta cu primarii?

Domnul Vadim Cojocaru: Da. Cu primarii este coordonat. Stimați colegi, Toate documentele sînt la Comisia economie, buget și finanțe. Înainte de a pune întrebări, citiți-le. Eu nu pot veni cu toate documentele să vi le citesc, toate compartimentele.

43

Vă mulțumesc.

Domnul Veaceslav Bondari: Așa am înțeles, că domnul primar de la… sînteți autor și nu știți.

Domnul Vadim Cojocaru: Ce să știu? Dacă au dat unul altuia bani?

Domnul Veaceslav Bondari: Da. Bine. Eu am înțeles că domnul primar din Baimaclia, de lîngă raionul Anenii Noi, de unde știu, clar că a rămas cu Ghimpu și din pricina asta a rămas fără bani. Așa e, domnule Cojocaru?

Domnul Vadim Cojocaru: Nu a rămas cu Ghimpu. Nu vă faceți probleme.

Domnul Veaceslav Bondari: Da?

Domnul Vadim Cojocaru: Da.

Domnul Veaceslav Bondari: Bine. A trecut la dumneavoastră. Am înțeles.

Domnul Igor Corman: Da. Vă mulțumesc. Alte întrebări nu sînt. Domnule Ioniță, Vă rog să prezentați și raportul comisiei.

Domnul Veaceslav Ioniță: Stimați colegi, Comisia economie, buget și finanțe a examinat proiectul de Lege nr.406, ai cărui autori sînt un grup de deputați, pentru prima lectură. După cum a menționat și domnul autor, acest proiect de lege este în urma a mai multor solicitări parvenite la comisie. Acest proiect este pentru prima lectură. Orice sugestie, orice propunere, orice amendament este binevenit. De ele se va ține cont la a doua lectură, iar pentru prima lectură comisia propune ca acest proiect să fie votat. Şi toate propunerile care au parvenit în sală și vor mai parveni, vă solicităm să le transmiteți, în formă scrisă, la comisie.

Domnul Igor Corman: Un apel rezonabil.

44

Microfonul nr.2.

Domnul Gheorghe Popa: Domnule președinte, Spuneți-mi, vă rog, toate modificările acestea se fac în limita alocațiilor sau sînt necesare anumite alocații de la Guvern, din bugetul de stat? Și dacă da, spuneți, vă rog, aveți un aviz oficial din partea Guvernului? Sau ați examinat fără acest aviz?

Domnul Veaceslav Ioniţă: Domnule deputat, Noi am examinat în prima lectură. Doar vreau să vă informez că nu se face în limita alocațiilor, nu se schimbă absolut nimic, deoarece în cazul de faţă avem nevoie de un aviz pozitiv, doar Guvernul poate veni cu o modificare de lege prin care se majorează sau se micșorează anumite sume. În cazul de faţă vorbim doar de lucru pe interior, și aici vă solicităm să faceți toate propunerile pe care le aveți pentru a doua lectură. Noi le vom examina cu foarte mare atenție.

Domnul Gheorghe Popa: Adică, dumneavoastră confirmați că nu sînt, n-o să fie alocate sume suplimentare din buget pentru aceste obiecte?

Domnul Veaceslav Ioniţă: Categoric nu. Da, desigur, noi nu putem face acest lucru fără …

Domnul Gheorghe Popa: Noi o să vă demonstrăm că nu este chiar așa, domnule președinte.

Domnul Veaceslav Ioniţă: Dacă va fi acest lucru, cu cea mai mare plăcere voi asculta demonstrația dumneavoastră.

Domnul Igor Corman: Vă mulțumesc, domnule președinte. Alte întrebări nu sînt. Domnilor deputați, Supun votului aprobarea în primă lectură a proiectului de Lege cu nr.406. Cine este pentru, vă rog să votați. Cu majoritatea voturilor, proiectul sub nr.406 a fost aprobat în primă lectură. Și acum, stimați colegi, Sîntem la Ora interpelărilor. Cine are de formulat interpelări la microfoanele din sală, vă rog să o faceți. Microfonul nr.2.

45

Domnul Gheorghe Popa: Da. Mulțumesc, domnule Preşedinte. Am o interpelare către Procurorul General. La întîlnirea cu alegătorii din satul Vișniovca, raionul Cantemir, din 23 septembrie 2013, am fost informat despre acțiunile ilegale comise de către cetățenii Chindighilean și Mihnea în gestionarea bazinului acvatic din sat. Această situație s-a creat odată cu expirarea termenului contractului de arendă din 31 decembrie 2008. Pe parcursul ultimilor 5 ani, primarul satului Vișniovca s-a adresat de nenumărate ori către organele competente, pentru a stopa aceste ilegalități. Procuratura raionului Cantemir... domnul procuror recunoaște că aceasta este o activitate ilegală, dar anumite măsuri nu au fost întreprinse, dosarul fiind remis poliției din Cantemir. Comisarul de poliție Cantemir de asemenea recunoaște că persoanele foste arendașe se ocupă de braconaj și activează ilegal, ceea ce a fost confirmat și prin înștiințarea cu numărul 4 din 2 februarie 2010 și cu numărul 59 din 30.07.2012, dar măsuri concrete nu au fost întreprinse. În urma controlului efectuat de Inspecția Financiară a Primăriei Vișniovca pe perioada 1 noiembrie 2010 – 1 februarie 2013, s-a constatat că Primăriei satului Vișniovca i-au fost aduse prejudicii de circa 200 mii 784 lei, fiindcă arendașii iazului nu au restituit proprietatea satului timp de 5 ani. Solicit, respectuos, examinarea problemelor abordate și întreprinderea măsurilor de redresare a situației. Mai mult decît atît, cerem cu insistență să primim răspuns la prima adresare făcută Procurorului General. Vă mulțumesc.

Domnul Igor Corman: Am înregistrat. Microfonul nr.3.

Domnul Vasili Șova: Уважаемый господин Председатель, Скажите, пожалуйста, я хотел бы вам предложить, как Председателю Парламента, обсудить на следующем бюро Парламента вопрос о возможности включения в повестку дня вопроса, касающегося принятия закона о статусе постоянного нейтралитета Республики Молдова. Я просил бы вас обсудить и на следующем заседании проинформировать Парламент о решении постоянного бюро. Мы идем в ситуацию достаточно серьезных кризисных элементов и нам нужно найти инструменты для стабилизации ситуации. Спасибо.

Domnul Igor Corman: Am înregistrat.

46

Alte interpelări nu sînt. Domnilor deputați, Declar ședința închisă. Ne revedem mîine, la ora 10.00. O zi bună!

Ședința s-a încheiat la ora 11.45.

Stenograma a fost pregătită spre publicare în Direcția generală documentare parlamentară a Secretariatului Parlamentului.

47