După Un Prim Pas Greșit În Campionat Cu Clinceni, Universitatea A
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Universitatea VINERI, 6 NOIEMBRIE 2020, ORA 21:30 LIGA I, ETAPA X STADIONUL „ION OBLEMENCO”, CRAIOVA Chindia Târgoviște VREM A NOUA BUCURIE! După un prim pas greșit în campionat cu Clinceni, Universitatea a fost condusă în luptă de căpitanul ei, împotriva Sibiului, și a obţinut al optulea succes din nouă etape disputate. Deși cu câteva probleme de lot, Știinţa va căuta a noua victorie în această seară, cu Chindia. ALEXANDRU TUDORIE: „Am un vis: să înscriu la debutul ca titular pentru Universitatea“ ALEX TUDORIE nu confirmă deloc prejudecăţile existente despre fotbalişti: este un tip echilibrat şi calm, vorbeşte cu atenţie şi dicţie bună şi, mai mult decât atât, am descoperit în el un bun povestitor. Numai bun pentru o după‑amiază de vineri în care aşteptaţi cu înfrigurare meciul Universităţii, aşa că daţi o raită prin viaţa şi opiniile noului atacant al Ştiinţei, mai jos. Salut, Alex. În primul rând am vrea să ne spui povestea venirii tale la Craiova. Cine te‑a vrut aici, cum s‑a întâmplat mişcarea şi de ce ai luat tu decizia să vii? Cred că toată lumea m‑a dorit, de la conducerea clubului la cea teh‑ nică. Pentru mine vă daţi seama că a contat mult faptul că mai lucrasem cu Mister şi ştiam ce poate, ce tactică preferă şi ce antrenamente face. Am mai avut oferte în această vară, chiar şi de la echipe din România, dar au existat două motive principale pentru care am ales Universitatea: fap‑ tul că e domnul Bergodi aici, cum spuneam, dar şi suporterii, care sunt senzaţionali. Îmi amintesc că am avut un meci la Craiova chiar cu Mister pe bancă, când jucam la Voluntari, şi am condus cu 1‑0. Şi mi s‑a părut incredibil că, deşi erau conduşi acasă de Voluntari cu 1‑0, suporterii au continuat să încurajeze echipa şi i‑au împins de la spate extraordinar pe jucătorii Craiovei. Îmi amintesc că ei alergau de ziceai că‑i primul minut, iar noi din contră, abia ne mai mişcam. Am luat bătaie cu 2‑1 atunci, dar am rămas cu această amintire frumoasă, a unui public extraordinar, chiar dacă pe vremea aceea potrivnic. Cum te‑ai apucat de fotbal, cine te‑a sprijinit şi, mai ales, cum a fost să fii un „copil minune“ al acestui fenomen, cum pare că a fost cazul la tine? Eram atât de mic că sincer nu‑mi mai amintesc exact cum am început, dar am sigur nişte amintiri în care jucam fotbal cu colegii de grădiniţă. Apoi, eram în clasa întâi şi a venit la şcoală cu nişte pliante domnul Zol‑ tan David, Dumnezeu să‑l ierte (nota noastră – Zoltan David s‑a născut în 1932 la Bacău şi a decedat în 2010, la Galaţi. De atunci, baza sportivă pen‑ tru copii şi juniori din Galaţi îi poartă numele), a fost un mare antrenor şi un om deosebit. Făcea o selecţie pentru echipa de fotbal. Acasă m‑am tot uitat pe pliante şi mă atrăgea foarte tare ideea, dar nu le‑am spus nimic părinţilor, îmi era teamă că nu‑mi dau voie. Aşa că l‑am luat pe frate‑miu, care era cu trei ani mai mare ca mine, şi am plecat amândoi la stadion fără să spunem nimic. Îmi amintesc că se numea „Cupa de ciocolată“, era un fel de turneu pentru copiii din Galaţi, pe care nea Zoli îl organiza în fiecare weekend. Cum am ajuns, i‑am dat drumul la treabă şi i‑am plăcut din prima, aşa că m‑a selecţionat. Eu m‑am bucurat foarte mult, pentru că îmi plăcuse atmosfera, dar când am ajuns acasă taică‑miu mă dăduse dispărut. I‑am explicat că m‑am dus să dau nişte probe pentru fotbal şi că mi‑a zis domnul antrenor să vin cu două poze şi certificatul de naş‑ tere (râde). Şi tata ce să mai zică atunci, a doua oară m‑a dus la stadion direct el şi acolo a început aventura mea în fotbal, la 7 ani. Cine a fost idolul când ai fost copil şi din ce motive? Preferatul meu când eram copil era Fernando Torres. Încercam mult să îl limit, îmi amintesc că stăteam ore în şir să mă uit la filmuleţe cu el, aşa că pot spune că m‑a ajutat cumva să cresc eu însumi, ca fotbalist şi ca om. Apoi, când m‑am făcut mare, ca să zic aşa, am devenit fan Zlatan Ibrahimovic. Are cam tot ce‑i trebuie ca să fie un atacant de careu, îmi place mult. În 2015 ai plecat de la Galaţi la FCSB, unde nu ai reuşit să te impui. Consideri că ai luat decizia bună la acea vreme? Nu, cred că m‑am grăbit puţin atunci. Aveam doar 19 ani, iar tentaţia a fost mare, dar acum, când mă uit în urmă şi analizez la rece, cred că n‑am luat chiar cea mai bună decizie. Pe de altă parte, era o perioadă dificilă şi pentru mine şi pentru club. Oţelul tocmai retrogradase şi avea nevoie să mă vândă, iar eu voiam să joc în continuare în prima ligă, aşa că nu prea am avut de ales. Poate dacă eram puţin mai matur la acea vreme, aş fi făcut totuşi altă mişcare. Dar nu regret nimic, şi acea decizie a făcut parte din trecutul meu şi cred că chiar şi experienţa mai puţin plăcută de la FCSB m‑a făcut mai puternic. Te întrebăm asta şi în contextul în care ai deja 28 de prezenţe la Naţi‑ onalele mici ale României, practic ai jucat pentru toate grupele de vârstă. În aceste condiţii, de ce crezi că a întârziat convocarea la Naţi‑ onala mare şi în ce măsură speri că aceasta se va întâmpla, până la urmă? Aşa este, îmi lipseşte doar o prezenţă la Naţionala mare a României. Dar sunt încă tânăr şi am speranţe mari, sper ca prin evoluţiile mele la Universitatea să reuşesc să îmi câştig şi această convocare. O să muncesc cât pot de mult pentru asta, pentru că orice fotbalist cred că visează să‑şi poată reprezenta Naţionala. O altă aventură a ta pare să fi fost experienţa din Rusia, la Tula. Acolo ai stat doar o jumătate de sezon. Am vrea să ne povesteşti cum a fost această perioadă şi acomodarea la o ţară atât de diferită. Păi, îmi amintesc că meciul de debut a fost împotriva lui Dinamo Mos‑ cova. Aveau ei 1‑0 şi m‑a băgat în minutul 75, iar eu zic că am făcut‑o bine, pentru că am egalat, iar eu am participat la faza golului. Apoi a venit un meci la Samara, unde am fost titular şi am marcat golul 3, la o victorie cu 3‑2. Doar că, la scurt timp după gol, am primit un cot foarte puternic în pomete şi, pe lângă contuzie, nu mai vedeam deloc cu ochiul respec‑ tiv, aşa că a trebuit să ies. Am stat cam două săptămâni pe margine, după care am făcut o pubalgie care m‑a mai ţinut şi aceea încă două luni de zile departe de teren. La revenire am fost din nou titularizat, dar vă daţi seama, îmi era foarte greu, după o absenţă aşa lungă. Cu toate astea am avut câteva ocazii, îmi amintesc una mare la 0‑0 pe care din păcate am ratat‑o. Apoi au început să mă bage tot mai puţin, până când nu am mai intrat deloc în planurile antrenorului, aşa că i‑am rugat să mă lase să plec împrumut, pentru că voiam să joc, şi m‑am întors la Voluntari. Ai venit la Craiova conştient că te vei bate pentru un post de titular cu Elvir Koljic… Aşa este, ştiam ce mă aşteaptă când am venit la Craiova. Elvir este un atacant excelent, cu meciuri în Naţionala Bosniei, ceea ce mi se pare foarte tare. Eu am venit bucuros să mă lupt cu el pentru titularizare, dar din păcate n‑a fost să fie pentru prea multă vreme. Avusese un debut foarte bun, dar a venit acea accidentare groaznică, îmi pare foarte rău pentru el, mai ales că parcă a avut un moment asemănător şi în sezonul trecut. Sper să îşi revină cât mai repede, pentru că avem nevoie de el. Care este fundaşul Universităţii care îţi pare cel mai greu de trecut, la antrenamente? Toţi fundaşii noştri sunt foarte buni, cu experienţă, au atâtea meciuri şi‑n Liga I, chiar şi‑n străinătate. Nu pot să aleg unul dintre ei, pentru că vă spun sincer că uneori e foarte greu să‑i depăşesc sau să câştig dueluri cu fiecare din ei, la antrenamente. Dar până la urmă tot mă strecor eu şi le fac faţă, că avem şi atacanţi buni, nu doar fundaşi! (râde) Ivan Mamut pare că încă are mici probleme de acomodare la Liga I. Crezi că este şansa ta să‑i iei faţa, ne putem aştepta să fii titular cu Chindia? Eu zic în primul rând că toată lumea ar trebui să fie mai răbdătoare cu el. Am fost şi eu în Rusia şi vă pot spune că e foarte greu să te adaptezi în altă ţară, în alt campionat, alt colectiv şi tot aşa. Cât despre compara‑ ţia dintre noi, nu prea aş vrea să‑mi dau eu cu părerea. Rămâne decizia lui Mister, eu pot doar să spun că îmi voi aştepta rândul şi, când mi se va da ocazia să joc, cred că nu voi dezamăgi. Am, aşa, un vis, să înscriu la debutul ca titular la Universitatea. Căpitanul Nicuşor Bancu era destul de nemulţumit că nu câştigăm mai lejer anumite meciuri, la finalul partidei cu Sibiu.