Raport Privind Finanțele Publice Locale, Județul Prahova 2019

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

Raport Privind Finanțele Publice Locale, Județul Prahova 2019 RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2019 la nivelul județului PRAHOVA I. Prezentare generală 1. Sfera și competențele de activitate Constituţia României, republicată, şi Legea nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, prevăd că exercitarea controlului asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuințare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public se face de către Curtea de Conturi, instituţie fundamentală a statului de drept, care îşi desfășoară activitatea în mod autonom, atât la nivel central, cât şi prin camerele de conturi la nivel județean şi în municipiul București, şi reprezintă România în calitatea sa de instituție supremă de audit în organizațiile internaționale ale acestor instituții. Curtea de Conturi, prin structurile sale teritoriale, elaborează, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3) şi art. 38 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, şi transmite autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ- teritoriale rapoarte referitoare la finanţele publice locale. Camera de Conturi Prahova, ca structură teritorială a Curţii de Conturi, în cadrul competenţelor stabilite de lege, a efectuat în anul 2020, cu prioritate şi preponderenţă, misiuni de audit financiar şi de audit de conformitate. De asemenea, a mai desfăşurat și acţiuni de control tematic la societăţi comerciale cu capital majoritar al unităţilor administrativ-teritoriale și la alte entități, precum și acțiuni de documentare. Obiectivul principal al acţiunilor de control/audit la instituţiile publice a fost acela de a obţine asigurarea că modul de administrare a patrimoniului public şi privat al unităţilor administrativ – teritoriale și execuţia bugetelor locale sunt în concordanţă cu scopul, obiectivele şi atribuţiile entităţilor verificate şi respectă principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii, iar situaţiile financiare sunt întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiară din România şi oferă o imagine fidelă a poziţiei şi performanţei financiare a entităţilor. Acţiunile s-au desfășurat conform programului anual de control/audit aprobat de Plenul Curţii de Conturi, acoperind aspecte referitoare la modul cum s-au constituit și utilizat în anul 2019 resursele financiare de către ordonatorii principali de credite ai unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Prahova. Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu nr. 19, Mun. Ploiești, Județul Prahova, +4024.45.96.860, www.curteadeconturi.ro, [email protected] 1 2. Domeniul supus auditării Misiunile de audit şi acţiunile de control tematic efectuate conform legii au avut ca obiective următoarele: auditul financiar asupra situaţiilor financiare întocmite pentru anul 2019 ale unor unităţi administrativ-teritoriale, precum și pentru două spitale; controale desfăşurate la societăţile comerciale cu capital majoritar al unităţilor administrativ-teritoriale. Acest raport prezintă principalele constatări, concluzii și recomandări consemnate în actele de verificare încheiate ca urmare a activităților de audit și control desfășurate de către auditorii publici externi ai Camerei de Conturi Prahova la entitățile publice locale, în limitele competențelor stabilite prin legea de organizare și funcționare a Curții de Conturi. mii lei Venituri Cheltuieli Excedent (încasări) (plăţi) / Deficit 1. Bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, 1.865.746 1.931.330 -65.584 judeţelor 2. Bugetele instituţiilor publice și activităților finanţate integral 820.989 830.106 -9.117 sau parțial din venituri proprii 3. Bugetele creditelor externe 0 0 0 4. Bugetele creditelor interne 51.243 49.468 1.775 5. Bugetele fondurilor externe nerambursabile 25 0 25 Din datele prezentate în tabel rezultă că veniturile şi cheltuielile bugetelor locale deţin o pondere importantă în totalul execuţiei bugetare (68,1% din totalul veniturilor încasate şi 68,7% din totalul cheltuielilor), în cazul celorlalte bugete veniturile reprezentând numai 31,9% din totalul veniturilor încasate (30,0% în cazul bugetelor instituţiilor publice și activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii; 1,9% în cazul bugetelor creditelor interne), iar cheltuielile reprezintă 31,3% din totalul bugetelor pe ansamblul judeţului (29,5% în cazul bugetelor instituţiilor publice și activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii; 1,8% în cazul bugetelor creditelor interne). Grafic situaţia de prezintă astfel: Venituri (încasări) Bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor 30% Bugetele instituţiilor publice și 2% activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii 68% Bugetele creditelor interne Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu nr. 19, Mun. Ploiești, Județul Prahova, +4024.45.96.860, www.curteadeconturi.ro, [email protected] 2 Cheltuieli (plăți) 2%2% Bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor 29% Bugetele instituţiilor publice și 69% activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii Bugetele creditelor interne La încheierea exerciţiului financiar al anului 2019 la nivelul judeţului s-a înregistrat un deficit de 72.901 mii lei, faţă de deficitul raportat în anul 2018 de 65.938 mii lei. Astfel, în cazul bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor și judeţului, deficitul raportat la finele anului 2019 a fost de 65.584 mii lei majorat cu deficitul de 9.117 mii lei la nivelul bugetelor instituţiilor publice și activităților finanţate integral sau parțial din venituri proprii și diminuat de excedentul bugetelor creditelor interne de 1.775 mii lei și cu excedentul bugetelor fondurilor externe nerambursabile de 25 mii lei. Este de remarcat faptul că veniturile totale încasate în anul 2019 de 2.738.003 mii lei, față de cele înregistrate în anul 2018 de 2.865.526 mii lei, au fost influențate în structură de majorări, care se înregistrează în execuţia bugetelor locale (încasările anului 2019 de 1.865.746 mii lei, faţă de încasările anului 2018 de 1.821.653 mii lei), bugetelor creditelor interne (încasările anului 2019 de 51.243 mii lei, faţă de încasările anului 2018 de 32.153 mii lei) și a bugetelor fondurilor externe nerambursabile (încasările anului 2019 de 25 mii lei, faţă de încasările anului 2018 de 0 mii lei), cât și de diminuarea bugetelor instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (încasările anului 2019 de 820.989 mii lei, faţă de încasările anului 2018 de 1.011.720 mii lei). Execuţia sintetică a veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale pe anul 2019 La nivelul judeţului Prahova există un număr de 105 bugete locale a căror execuţie este asigurată de ordonatorii principali de credite, din care un buget propriu al Consiliului Judeţean, 2 bugete ale municipiilor, 12 bugete ale oraşelor, 90 bugete ale comunelor, precum şi 300 bugete ale instituţiilor ai căror conducători au calitatea de ordonatori secundari sau terţiari de credite ai bugetelor locale. mii lei % încasări % încasări din din Prevederi Prevederi Încasări prevederi prevederi inițiale definitive inițiale definitive 1. Venituri din impozite, taxe, contribuţii, 524.479 500.065 413.670 78,9 82,7 alte vărsăminte, alte venituri Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu nr. 19, Mun. Ploiești, Județul Prahova, +4024.45.96.860, www.curteadeconturi.ro, [email protected] 3 2. Cote și sume defalcate din impozitul 641.173 682.594 649.047 101,2 95,1 pe venit 3. Sume defalcate din taxa pe valoarea 398.515 520.819 512.094 128,5 98,3 adăugată 4. Subvenţii de la alte nivele ale 432.523 506.648 268.232 62,0 52,9 administrației publice 5. Sume primite de la UE/alți donatori în 93.386 83.134 22.703 24,3 27,3 contul plăţilor efectuate și prefinanțări VENITURI - TOTAL (1+2+3+4+5) 2.090.076 2.293.260 1.865.746 89,3 81,4 Conform datelor din tabel, veniturile realizate la nivelul ordonatorilor principali de credite au fost de 1.865.746 mii lei, sub nivelul celor prognozate, acestea reprezentând 81,4% din nivelul prevederilor definitive. Veniturile din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte şi alte venituri realizate de unităţile administrativ - teritoriale deţin o pondere de doar 22,2% din totalul veniturilor încasate, comparativ cu nivelul celorlalte surse de finanţare care reprezintă 77,8% din care: cote defalcate din impozitul pe venit (34,8%), sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată (27,4%); subvenţii de la alte nivele ale administrației publice (14,4%) și sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate și prefinanțări (1,2%). Încasările totale ale anului 2019 au fost mai mari faţă de cele din anul 2018 cu 44.093 mii lei, în structură înregistrându-se creşteri în cazul surselor de finanţare proprii şi diminuări în cazul surselor atrase și a sumelor primite de la UE/alți donatori în contul plăţilor efectuate și prefinanțări. Graficul privind nivelul încasării veniturilor pe surse în anul 2019 faţă de anul 2018 se prezintă astfel: 2000000 1800000 1600000 1400000 1200000 1000000 800000 600000 400000 200000 0 Încasări Încasări An 2018 An 2019 Astfel: veniturile din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte și alte venituri au crescut la 413.670 mii lei în anul 2019, faţă de 409.537 mii lei în anul 2018 (101,0%); cotele defalcate din impozitul pe venit au crescut la 649.047 mii lei în anul 2019, faţă de 527.820 mii lei în anul 2018 (123%); sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată au crescut la 512.094 mii lei în anul Str. Bogdan Petriceicu Hașdeu nr. 19, Mun. Ploiești, Județul Prahova, +4024.45.96.860, www.curteadeconturi.ro, [email protected] 4 2019, faţă de 464.956 mii lei în anul 2018 (110,1%); subvenţiile primite de la alte nivele ale administraţiei publice au scăzut la 268.232 mii lei în anul 2019, față de 361.493 mii lei în anul 2018 (cu 25,8%), iar sumele primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate au scăzut la 22.703 mii lei în anul 2019, față de 57.847 mii lei în anul 2018 (cu 60,8%). Se remarcă faptul că, faţă de prevederile iniţiale, veniturile bugetului local înregistrează realizări cuprinse între 24,3% și 128,5%, gradul de realizare față de prevederile definitive fiind în anul 2019 pe ansamblul bugetului județului de 81,4%.
Recommended publications
  • ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL BREAZA HOTĂRÂRE Privind Aprobarea Actului Constitutiv Şi a Statutului Asociaţiei D
    ROMÂNIA JUDEŢUL PRAHOVA CONSILIUL LOCAL BREAZA HOTĂRÂRE privind aprobarea Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de salubrizare „Parteneriatul pentru managementul deşeurilor - Prahova” Având în vedere expunerea de motive nr.9862/10.07.2009 formulata de dl. Ferastraeru Nicolae, Primarul orasului Breaza; Tinand seama de: - raportul comun nr.10225/20.07.2009 intocmit de dl. Balescu Lucian, reprezentant Birou UATPM si Bondoc Ioana, inspector delegat cu atributii pe linie de proiecte cu finantare internationala, prin care se propune aprobarea Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de salubrizare „Parteneriatul pentru managementul deşeurilor - Prahova”; - raprtul nr.10.088/16.07.2009 intocmit de dna Sichim Elena, sef Serviciu Financiar- Contabil; - raportul Comisiei pentru prognoza... buget finante, administrarea domeniului public si privat, comert si servicii din cadrul Consiliului Local al orasului Breaza; - raportul Comisiei pentru administratie publica locala, juridic... din cadrul Consiliului Local Breaza; - avizul nr.10.226/20.07.2009 al secretarului orasului Breaza; In conformitate cu: - prevederile Hotărârii Consiliului Local Breaza nr. 16/26.02.2009 privind aprobarea asocierii orasului Breaza cu judeţul Prahova, în vederea constituirii Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „Parteneriatul pentru managementul deşeurilor – Prahova”; - prevederile art.6 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 8 alin. (2) lit. c şi ale art. 10 din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 6 alin.(1) lit.
    [Show full text]
  • Caiet Sarcini Spumant De Calitate De Tip Aromat DOC Dealu Mare
    CAIET DE SARCINI pentru producerea si comercializarea vinurilor spumante de calitate de tip aromat cu Denumirea de Origine Controlată Dealu Mare Capitolul I. PRODUSUL SI DENUMIREA DE ORIGINE CONTROLATA I.1. Definirea produsului Vinul spumant de calitate de tip aromat cu D.O.C. Dealu Mare este vinul spumant de calitate, obţinut din mustul sau mustul parţial fermentat fabricat din strugurii soiurilor aromate cultivate în plantaţiile viticole delimitate in arealul cu D.O.C. Dealu Mare. I.2. Subdenumirile de origine controlată Numele denumirii de origine Dealu Mare poate fi completat cu numele subdenumirilor de origine Valea Călugărească, Urlaţi şi Tohani, conform regulilor stabilite în prezentul caiet de sarcini pentru utilizarea denumirii de origine controlată Dealu Mare. I.3. Culoarea şi tipurile produselor Denumirea de origine controlată Dealu Mare este rezervată vinurilor spumante de calitate de tip aromat albe sau rose produse in varianta demisec şi dulce. I.4. Arealele delimitate Aria geografică Recolta de struguri, producerea mustului, fermentare şi îmbutelierea vinurilor spumante de calitate de tip aromat se realizează in următoarele localitaţi ale judeţului Prahova şi Buzău: Judeţul Prahova 1. Subdenumirea de origine “ Dealu Mare -Boldeşti” - Oraşul Boldeşti-Scăieni- localitate componentă Seciu; - Com. Bucov- satele Pleaşa, Bucov; - Com. Plopu - satele Gâlmeia, Plopu. Subdenumirea de origine “DEALU MARE-BOLDEŞTI” poate fi completată şi cu una din următoarele denumiri de plai viticol*: SECIU, DEALU FRUMOS, VALEA CORBULUI. 2. Subdenumirea de origine “Dealu Mare-Valea Călugărească” - Com. Valea Călugărească- satele Valea Călugărească, Valea Largă, Valea Nicovani, Valea Poienii, Valea Mantei, Valea Popii, Valea Ursoi, Vârfurile, Schiau, Răchieri, Valea Săracă; - Com. Bucov- satele Chiţorani, Valea Orlei, Bucov, Bighilin; - Com.
    [Show full text]
  • Judet Localitate Populatie Depabd Cazuri Confirmate In
    RATA INCIDENTEI CUMULATIVE A COVID-19 LA 1000 LOCUITORI PE LOCALITATI (UAT) LA DATA DE 23.03.2021, PENTRU PERIOADA 09.03.2021 - 22.03.2021 CAZURI LA 1000 CAZURI POPULATIE DE LOCUITORI IN JUDET LOCALITATE CONFIRMATE IN DEPABD ULTIMELE 14 ZILE ULTIMELE 14 ZILE (DEPABD) PRAHOVA PAULESTI 7098 33 4.65 PRAHOVA ALBESTI-PALEOLOGU 5409 18 3.33 PRAHOVA PLOPU 2437 8 3.28 PRAHOVA VADU SAPAT 1596 5 3.13 PRAHOVA SINAIA 11150 33 2.96 PRAHOVA BAICOI 18878 53 2.81 PRAHOVA VALCANESTI 3677 10 2.72 PRAHOVA FANTANELE 1921 5 2.60 PRAHOVA PLOPENI 8686 22 2.53 PRAHOVA PUCHENII MARI 8215 20 2.43 PRAHOVA BREAZA 16043 39 2.43 PRAHOVA GURA VADULUI 2075 5 2.41 PRAHOVA GORNET-CRICOV 2155 5 2.32 PRAHOVA FLORESTI 7817 18 2.30 PRAHOVA PLOIESTI 224318 497 2.22 PRAHOVA MAGURELE 4605 9 1.95 PRAHOVA BLEJOI 9376 18 1.92 PRAHOVA MAGURENI 6351 12 1.89 PRAHOVA GORGOTA 4839 9 1.86 PRAHOVA BOLDESTI-SCAENI 11595 21 1.81 PRAHOVA TARGSORU VECHI 11318 20 1.77 PRAHOVA COLCEAG 4543 8 1.76 PRAHOVA POIENARII BURCHII 4592 8 1.74 PRAHOVA DRAGANESTI 4716 8 1.70 PRAHOVA TEISANI 3580 6 1.68 PRAHOVA BRAZI 8408 14 1.67 PRAHOVA CORNU 4216 7 1.66 PRAHOVA FILIPESTII DE PADURE 10494 17 1.62 PRAHOVA POIANA CAMPINA 4957 8 1.61 PRAHOVA VALENII DE MUNTE 13685 21 1.53 PRAHOVA ADUNATI 1962 3 1.53 PRAHOVA IORDACHEANU 5237 8 1.53 PRAHOVA MIZIL 16036 24 1.50 PRAHOVA SLANIC 5371 8 1.49 PRAHOVA VALEA CALUGAREASCA 10818 16 1.48 PRAHOVA CEPTURA 4367 6 1.37 PRAHOVA VARBILAU 6602 9 1.36 PRAHOVA CAMPINA 36343 49 1.35 PRAHOVA TELEGA 5242 7 1.34 PRAHOVA ARICESTII RAHTIVANI 8259 11 1.33 PRAHOVA BOLDESTI-GRADISTEA
    [Show full text]
  • Lista Certificatelor De Urbanism Emise În Luna Februarie 2021
    CONSILIUL JUDEŢEAN PRAHOVA 05.03.2021 Lista certificatelor de urbanism emise în luna februarie 2021 Nr. autoriz. Data autoriz. Adresa imobilului Solicitant Scopul emiterii 0 1 2 3 9 jud. PRAHOVA, com. Lipăneşti, nr. cadastral SC OMV PETROM SA ÎNLOCUIRE CONDUCTĂ GAZE LA 23198, tarla 14, parcela drum, ROMÂNIA jud. TRAVERSAREA RÂULUI TELEAJEN PRAHOVA, oraş Plopeni, nr. cadastral 20826, tarla 6, parcela HR 46/1, ROMÂNIA jud. PRAHOVA, com. Păuleşti, nr. cadastral 30517, parcela HR 501, ROMÂNIA jud. PRAHOVA, com. Lipăneşti, nr. cadastral 25020, parcela HR 03.02.2021 11, ROMÂNIA 10 jud. PRAHOVA, com. Cărbuneşti, De 409, nr. SC OMV PETROM SA LUCRARI DE ABANDONARE AFERENTE cadastral -, tarla 4, parcela P 410, ROMÂNIA SONDELOR 195 RAP CARBUNESTI SI 169 03.02.2021 MP CARBUNESTI 11 jud. PRAHOVA, com. Cărbuneşti, sat DEZMEMBRARE IMOBIL (TEREN SI CĂRBUNEŞTI, nr. cadastral 20584, tarla 59, CONSTRUCTII) IN DOUA LOTURI 03.02.2021 parcela Cc4904, A4903, A4902, ROMÂNIA 12 jud. PRAHOVA, com. Talea, sat PLAIU, nr. CONSTRUIRE DOUA IMOBILE LOCUINTA cadastral 20771, tarla 2, parcela 123/1, 123, REGIM DE INALTIME P+M 05.02.2021 ROMÂNIA 13 jud. PRAHOVA, oraş Vălenii de Munte, COMUNA DRAJNA CONSTRUIRE CONDUCTA DE EVACUARE A ROMÂNIA jud. PRAHOVA, com. Drajna, APEI EPURATE PENTRU STATIA DE ROMÂNIA EPURARE COMUNA DRAJNA AMPLASAMENT: COMUNA DRAJNA, SAT DRAJNA DE JOS, ORAS VALENII DE MUNTE 11.02.2021 ZONA RIZANESTI 14 jud. PRAHOVA, com. Dumbrăveşti, ROMÂNIA CONSILIUL JUDEŢEAN PRAHOVA INFIINTARE RETEA INTELIGENTA DE jud. PRAHOVA, com. Vărbilău, ROMÂNIA jud. DISTRIBUTIE GAZE NATURALE IN PRAHOVA, com. Cosminele, ROMÂNIA jud. JUDETUL PRAHOVA COMUN ELE PRAHOVA, com.
    [Show full text]
  • România Județul Prahova Orașul Vălenii De Munte
    ROMÂNIA JUDEȚUL PRAHOVA ORAȘUL VĂLENII DE MUNTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind împuternicirea primarului oraşului Vălenii de Munte să semneze în numele şi pe seama oraşului Vălenii de Munte actul adiţional nr.2 la contractul de delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în zonele 3 - Drăgăneşti, 4 - Urlaţi şi 5 - Vălenii de Munte Având în vedere prevederile: - art.17 alin.(1) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - art.3, art. 8 alin(3) lit.k), art.9 alin(1) lit.h), art.10 alin.4 şi 5, art.32 alin.(1) lit.e) din Legea nr.51/2006 a Serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - O.U.G. nr.74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr.249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a de şeurilor de ambalaje şi a O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu; - art.22 alin.(1) din Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Parteneriatul pentru Managementul Integrat al Deşeurilor în judeţul Prahova”; - art.12, 13 şi 14 din Documentul de poziţie privind modul de implementare a proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judetul Prahova”; - adresa Ministerului Fondurilor Europene nr.491/14.02.2020, înregistrată la U.A.T. oraş Vălenii de Munte sub nr. 4036/19.02.2020; - adresele transmise de A.D.I. Deşeuri Prahova, înregistrate la U.A.T. oraş Vălenii de Munte sub numerele 25331/11.12.2019,
    [Show full text]
  • Technical Specifications for the Registration of the Geographical Indication
    TECHNICAL SPECIFICATIONS FOR THE REGISTRATION OF THE GEOGRAPHICAL INDICATION NAME OF THE GEOGRAPHICAL INDICATION DEALU MARE PRODUCT CATEGORY Wine Quality sparkling wine Semi-sparkling wine Quality aromatic sparkling wine COUNTRY OF ORIGIN Romania APPLICANT Asocia^ia Profesionala Vitivinicola Dealu Mare 92 Gageni 107402 Ploie§ti, jud. Prahova Romania Tel 0040 244 530 955, Fax 0040 244 599216 [email protected] PROTECTION IN THE COUNTRY OF ORIGIN Date of Protection in the European Union: 10/05/2007 Date of protection in the Member State and reference to national decision: 1994, Government Ordinance no. 16/1994 PRODUCT DESCRIPTION WINE Raw Material The grape varieties which may be used for obtaining wines with the 'DEALU MARE' controlled designation of origin are the following: White varieties: Chardonnay, Pinot gris, Pinot blanc, Riesling de Rhin, Riesling italian, Sauvignon, Feteasca alba, Feteasca regala, Muscat Ottonel, Tamaioasa romaneasca, Viognier, Aligote, Traminer roz, Grasa de Cotnari, Crampo§ie selectionata, Trebbiano. Red/rose varieties: Busuioaca de Bohotin, Cabernet Sauvignon, Cabernet franc, Pinot noir, Feteasca neagra, Merlot, Burgund mare, Syrah, Novac, Negru de Draga§ani, Negru aromat, Sangiovese, Grenache, Mourvedre, Petit verdot, Nebbiolo, Barbera, Babeasca neagra. Alcohol content: Wine produced in the area demarcated for the 'DEALU MARE' has an actual alcoholic strength of minimum 11 % by volume, depending on the quality of grapes at harvest, given by the sugar content.Physical Appearance White, Rose, Red Wine. QUALITY SPARKLING WINE Raw Material The grape varieties which may be used for obtaining quality sparkling wines with the 'DEALU MARE' controlled designation of origin are the following: White varieties: Chardonnay, Pinot Gris, Pinot blanc, Sauvignon, Riesling Italian, Riesling de Rhin, Feteasca regala, Feteasca alba, Traminer roz, Viognier.
    [Show full text]
  • Județul PRAHOVA
    Prahova ASISTENTA SOCIALA Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Prahova Adresa: municipiul Ploiesti, Soseaua Vestului nr. 14 – 16, judetul Prahova, codul postal 100298 Telefon/Fax: 0244/586.100, 0244/511.400, 0244/514.790, 0244/586.095, 0244/586.148 Web: http://www.copilprahova.ro E-mail: [email protected] Servicii pentru victime DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI PLOIESTI Telefon: 0244/511400, 0244/586100 Servicii pentru victimele violentei în familie: Asistenta sociala Consiliere psihologica Consiliere juridica Informarea si orientarea victimelor violentei în familie În judet functioneaza 1 centru rezidential (adapost) pentru victimele violentei în familie. Pentru informare si orientare apelati telefoanele furnizorilor din judet. SECTII de POLITIE POLITIA LIPANESTI COM. LIPANESTI, PRAHOVA 0244-215 360 POLITIA MANESTI COM. MANESTI, PRAHOVA 0244-484 301 POLITIA PROVITA DE JOS COM. PROVITA DE JOS, PRAHOVA 0244-354 225 POLITIA IZVOARELE COM. IZVOARELE, PRAHOVA 0244-292 015 POLITIA PLOIESTI SECTIA 4 PTA 1 DECEMBRIE 1918 nr. 1A PLOIESTI, PRAHOVA 0244-575 275 POLITIA PLOPENI STR. INDEPENDENTEI nr. 11 PLOPENI, PRAHOVA 0244-220 020 POLITIA PROVITA DE SUS COM. PROVITA DE SUS, PRAHOVA 0244-354 408 POLITIA BLEJOI COM. BLEJOI, PRAHOVA 0244-410 767 POLITIA GORGOTA COM. GORGOTA, PRAHOVA 0244-474 060 POLITIA AZUGA STR. INDEPENDENTEI nr. 19A AZUGA, PRAHOVA 0244-326 555 POLITIA COLCEAG COM. COLCEAG, PRAHOVA 0244-447 008 POLITIA PLOIESTI SECTIA 3 STR. MINERVA nr. 4 PLOIESTI, PRAHOVA 0244-586 694 POLITIA RÂFOV COM. RÂFOV, PRAHOVA 0244-478 511 POLITIA RURALA MAGURELE COM. MAGURELE, PRAHOVA 0244-217 011 POLITIA BUCOV COM. BUCOV, PRAHOVA 0244-275 191 POLITIA FILIPESTII DE PADURE COM.
    [Show full text]
  • Romania Judetul Prahova Orasul Valenii De Munte
    ROMANIA JUDETUL PRAHOVA ORASUL VALENII DE MUNTE CONSILIUL LOCAL HOTARARE pentru aprobarea Documentului de pozitie privind modul de implementare a proiectului « Sistem de management integrat al deseurilor in judetul Prahova » Avand in vedere : - Expunerea de motive a Primarului orasului ec.Mircea Nitu si Raportul intocmit de Oficiul urbanism, amenajarea teritoriului si mediu, prin care se propune aprobarea Documentului de pozitie privind modul de implemntare al proiectului « Sistem de management integrat al deseurilor in judetul Prahova » si raportul Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protectia mediului si turism ; - Prevederile Hotararii Consiliului Local nr.12/2009 privind aprobarea asocierii orasului Valenii de Munte cu judetul Prahova, in vederea constituirii Asociatiei de dezvoltare intercomunitara « Parteneriatul pentru managementul deseurilor – Prahova » ; - Prevederile art.6 alin.(1) lit.(d), alin.3 din Legea serviciului de salubrizare a localitatilor nr.101/2006, cu modificarile si completarile ulterioare ; - Prevederile art.49 pct.b) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.78/2000 privind regimul deseurilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.426/2001, cu modificarile si completarile ulterioare ; - Prevederile Ghidului Solicitantului Axa Prioritara 2 POS Mediu « Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si reabilitarea siturilor contaminate istoric », Domeniul Major de Interventie 2.1 « Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deseurilor si extinderea infrastructurii de management al deseurilor » eliberat de Autoritatea de Management POS Mediu » - adresa nr.3672/21.03.2011 a Consiliului Judetean Prahova ; In temeiul prevederilor art.14, art.36, alin.(6), lit.a) si art.45 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare ; Consiliul local al orasului Valenii de Munte adopta prezenta hotarare : Art.1.
    [Show full text]
  • Unitatea Administrativ
    UNITATEA ADRESA NUME SI PRENUME ARHITECT, ADMINISTRATIV PRIMARIE NR.TEL, E-MAIL TERITORIALA MUNICIPIUL MUNICIPIUL PLOIESTI, NEAGU RITA PLOIESTI BD.REPUBLICII, NR.2-4, CP: 100008 TEL: CUI: 2844855 e-mail: [email protected] TEL: 0244/ 516699 e-mail: [email protected] MUNICIPIUL MUNICIPIUL CAMPINA, CALIMAN BENETRICEA DIDONA CAMPINA BD.CULTURII, NR.18, CP: TEL: 0724703806 CUI: 2843272 e-mail: [email protected] TEL: 0244/ 336134 e-mail: [email protected] AZUGA ORASUL AZUGA, STR. VICTORIEI, MORARU CONSTANTIN NR.61, CP: 105100, CUI: 2843850 TEL: 0244/ 326720 TEL: 0244/ 326300, 326330 e-mail: [email protected] E-mail: [email protected] BAICOI ORAS BAICOI, STR. UNIRII, NR.21, ANCUTA STEFANICA CP. 105200, CUI: 2845710 TEL:0723318569 TEL:0244/ 260816, 260830, INT.160 e-mail: [email protected] e-mail: [email protected] BOLDESTI ORASUL BOLDESTI SCAENI, STR. VOICU ION SCAENI CALEA UNIRII, NR. 67, CP: 105300 TEL: 0733916400 CUI: 2842943 e-mail: [email protected] TEL: 0244/ 211287 e-mail: [email protected] BREAZA ORASUL BREAZA, STR. REPUBLICII, COMĂRNICEANU ION NR.82B, CP.105400 TEL: 0723362395 CUI: 2845486 e-mail: [email protected] TEL: 0244/ 340508 e-mail: [email protected] BUSTENI ORASUL BUSTENI, BD. LIBERTATII, CRIVAT ROXANA GEORGETA NR.91, CP: 105500, CUI: 2845729 TEL: 0724233281 TEL: 0244/ 322005 e-mail: [email protected] e-mail: [email protected] Post arhitect vacant COMARNIC ORASUL COMARNIC, STR. CATALIN PICIOREA REPUBLICII, NR.104, CP: 105700, TEL: 0722430917 CUI: 2845761 e-mail: [email protected] TEL: 0244/ 360076, 0244/ 390932 e-mail: [email protected] MIZIL ORAS MIZIL. BD.UNIRII, NR.14, RADU VERONICA CP: 111111, CUI: 15562570 TEL: 0244/ 250027/ 39 TEL: 0244/ 250027 e-mail: [email protected] e-mail: [email protected] PLOPENI ORASUL PLOPENI, BD.
    [Show full text]
  • Strategia De Dezvoltare Locală a Orașului Slănic 2017 - 2024
    STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ A ORAȘULUI SLĂNIC 2017 - 2024 Elaborat de: SC TOUCHED MARKETING SRL Data elaborării: octombrie 2017 1 Cuprins I. Aspecte introductive ........................................................................................................................ 5 1. Cuvant inainte ................................................................................................................................... 5 2. Procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare ............................................................................... 7 II. Profilul localitatii ......................................................................................................................... 14 1. Dezvoltarea urbana si teritoriala ..................................................................................................... 14 1.1. Context regional ........................................................................................................................... 15 1.2. Caracteristici geografice – oportunitati de dezvoltare teritoriala… ............................................ 15 2. Date demografice ............................................................................................................................ 41 3. Infrastructura si echiparea edilitara a orasului ................................................................................ 46 3.1. Infrastructura de transport .......................................................................................... 46 3.2. Infrastructura
    [Show full text]
  • Prahova Reprezentare Măsuri/Submăsuri/Pachete *# M10-P1, P2.1, P2.2, P4, P8, M11-P1, P2, P3, P4, P5, P6.1/P6.2
    Legen da JUDEȚUL PRAHOVA REPREZENTARE MĂSURI/SUBMĂSURI/PACHETE *# M10-P1, P2.1, P2.2, P4, P8, M11-P1, P2, P3, P4, P5, P6.1/P6.2 . Distribuția zonelor eligibile la nivel de județ și centru local p entru: )" M10-P1, P2.1, P2.2, P4, P8, M11-P1, P2, P3, P4, P5, P6.1/P6.2, M13-SEMN Măsura 10 – Agro-mediu și climă (! M10-P1, P2.1, P2.2, P4, P8, M11-P1, P2, P3, P4, P5, P6.1/P6.2, M13-Z M Măsura 11 – Agricultură ecologică $1 Măsura 13 – Plăți p entru zone care se confruntă cu constrângeri naturale M10-P4, P8, M11-P1, P2, P3, P4, P5, P6.1 sau cu alte constrângeri sp ecifice ^_ M10-P4, P8, M11-P1, P2, P3, P4, P5, P6.1, M13-SEMN G M10-P4, P8, M11-P1, P2, P3, P4, P5, P6.1, M13-Z M LIMITE_ CEN TRE_ LOCALE LIMITE_ UN ITĂȚI_ ADMIN ISTRATIVE ORAS AZ UGA (! ORAS BUSTEN I (! MAN ECIU CERASU (! (! VALEA DOFTAN EI (! STARCHIOJD (! ORAS SIN AIA BATRAN I (! (! SECARIA VALEN II DE MUN TE (! IZ VOARELE (! STEFESTI POSESTI (! (! ORAS COMARN IC (! BERTEA DRAJN A (! )" ORAS SLAN IC (! CARBUN ESTI CAMPIN A TEISAN I ARICESTII Z ELETIN (! TALEA *# (! (! SOTRILE (! BREBU ALUN IS (! *# PREDEAL-SARARI (! SURAN I SALCIA ORAS BREAZ A )" G ADUN ATI *# VARBILAU ORAS VALEN II DE MUN TE (! *# *# SOIMARI CHIOJDEAN CA CORN U COSMIN ELE $1 $1 *# (! LAPOS GURA VITIOAREI *# *# PACURETI MUN ICIPIUL CAMPIN A *# SAN GERU PROVITA DE SUS *# TELEGA $1 (! VALCAN ESTI GORN ET APOSTOLACHE (! *# *# $1 POIAN A CAMPIN A JUGUREN I *# PODEN II N OI $1 $1 TATARU PROVITA DE JOS SCORTEN I MAGURELE G (! *# COCORASTII MISLII $1 BAN ESTI $1 BALTESTI GORN ET-CRICOV $1 $1 $1 CALUGAREN I DUMBRAVESTI
    [Show full text]
  • In Zona 4 - Urlati
    IN ZONA 4 - URLATI LOCALITATE DENUMIRE ADRESA IORDĂCHEANU SC DUMARI CONSTRUCT SRL Valea Cucului IORDĂCHEANU SC MLD GROUP SRL Valea Cucului IORDĂCHEANU S ALDENY TRANS SRL Moceşti IORDĂCHEANU SC ABIL CONSTRUCT Străoşti IORDĂCHEANU SC OCTIMA VINIS SRL Moceşti IORDĂCHEANU SC OMADES SRL Moceşti IORDĂCHEANU STRICIO CONSTRUCT Valea Cucului IORDĂCHEANU GRĂDINIŢĂ Iordăcheanu IORDĂCHEANU ŞCOALA GIMNAZIALĂ Iordăcheanu IORDĂCHEANU GRĂDINIŢĂ Moceşti IORDĂCHEANU ŞCOALA CU CLASELE I-IV Moceşti IORDĂCHEANU GRĂDINIŢĂ Valea Cucului IORDĂCHEANU ŞCOALA CU CLASELE I-VIII Valea Cucului IORDĂCHEANU GRĂDINIŢĂ Vărbila IORDĂCHEANU ŞCOALA GIMNAZIALĂ Vărbila IORDĂCHEANU CMI Iordăcheanu IORDĂCHEANU CMI Iordăcheanu IORDĂCHEANU FARMACIE Iordăcheanu IORDĂCHEANU CMI Vărbila IORDĂCHEANU CĂMIN CULTURAL Valea Cucului IORDĂCHEANU BIBLIOTECA PLAVIA Plavia IORDĂCHEANU BIBLIOTECA VALEA CUCULUI Iordăcheanu IORDĂCHEANU PRIMĂRIA Iordăcheanu str. Principală, nr. 178 biserica "Adormirea Maicii IORDĂCHEANU Domnului" Iordăcheanu IORDĂCHEANU biserica "Sf. Mucenic Dimitrie" Iordăcheanu IORDĂCHEANU biserica "Sf. Ierarh Nicolae" Iordăcheanu biserica "Sf. Arhanghel Mihail si IORDĂCHEANU Gavril" Iordăcheanu biserica "Adormirea Maicii IORDĂCHEANU Domnului" Iordăcheanu CĂLUGĂRENI PRIMĂRIA Călugăreni ŞCOALA GENERALĂ CU CLASELE CĂLUGĂRENI I-VIII Călugăreni CĂLUGĂRENI CĂMIN CULTURAL Călugăreni CĂLUGĂRENI BISERICA SF. NICOLAE Călugăreni CĂLUGĂRENI BISERICA BUNA VESTIRE Valea Scheilor PFA PAUNESCU CONSTANTIN CĂLUGĂRENI GHEORGHE Călugăreni nr. 438 CĂLUGĂRENI PFA ENACHE ELENA Călugăreni CĂLUGĂRENI II VIULET G. GEORGE Călugăreni nr. 254 CĂLUGĂRENI PFA GALES GR. DUMITRU Călugăreni nr. 626 CĂLUGĂRENI TOMA S. SILVIA VALENTINA Călugăreni nr. 187 CĂLUGĂRENI PFA PAUNESCU M. NICULIN Valea Scheilor nr. 23 CĂLUGĂRENI II VIULET GEORGIANA ANDREEA Călugăreni nr. 638 CĂLUGĂRENI ZIA SI ZIO MARKET SRL Călugăreni nr. 207 CĂLUGĂRENI PF LEESCU V MARIANA Călugăreni nr. 165 PFA PETCU ST. ALIN CĂLUGĂRENI "CONSTRUCTII MONTAJ" Călugăreni nr. 585 AF TUDOR N. CONSTANTIN "LA CĂLUGĂRENI NEA NICU" Călugăreni nr.
    [Show full text]