Editura LED Force – Noi Nu Tăiem Copacii Editura LED Force – Noi Nu Tăiem Copacii

LLEEDD FFoorrrccee mmaaggaazziiinn NNrrr...111 IIIuuullliiieee 222000111999

MMaaggaazziinn

LLEEDD FFoorrccee

RReevviissttăă ddee ccuullttuurrăă șșii aarrttăă MMAADDOONNNNAA DDeebbuuttt llliiittteerraarr

MMaaddaammee XX

CCaammeellliiiaa MMoonniiiccaa CCoorrnneeaa KKOORRNN

TThhee nnoottthhiiinngg

Mariana Grigore M a r ii a n a G r i i g o r e

MMaarriiiaannaa GGrriiiggoorree Editura LED Force – Noi nu tăiem copacii Editura LED Force – Noi nu tăiem copacii

Lectura: Cristian Arsenoi Corectura: Cristian Arsenoi Tehnoredactare: Cristian Arsenoi Paginare: Cristian Arsenoi Concepția grafică a coperților: Cristian Arsenoi Director general: Cristian Arsenoi Coperta 1 - Fotografie Coperta 2 - Fotografie

Editura LED Force: Strada Sălciilor Nr.8 Bl.828 Sc. A Et.2 Ap. 8 Iași - România E-mail: [email protected] Adresă site - https://wordpress.com/posts/edituraledforce.wordpress.com Telefon: 0757 372 262 Persoană de contact: Cristian Arsenoi

Puteți ajuta Editura LED Force, cu mici donații, utilizând conturile următoare:

Cont RON - RO16INGB0000999906617963 Nume: Cristian Arsenoi IBAN: RO16INGB0000999906617963 Banca: INGB CENTRALA Moneda: RON SWIFT: INGBROBU BIC: INGB

Cont EUR - RO67INGB0000999908377692 Nume: Cristian Arsenoi IBAN: RO67INGB0000999908377692 Banca: INGB CENTRALA Moneda: EUR SWIFT: INGBROBU BIC: INGB Vă mulțumesc frumos. Cristian Arsenoi

Editura LED Force - Noi nu tăiem copacii

Editorial LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Editura LED Force – Noi nu tăiem copacii

Adresează prin intermediul acestei reviste, care abia s-a născut, sub aripa editurii, o invitație tuturor celor care se îndeletnicesc cu scrisul, să apeleze la serviciile acestei edituri, în vederea publicării de materiale noi, sau reeditarea lucrărilor mai vechi, deja apărute. Eu sunt Cristian Arsenoi, adică... Editura LED Force în persoană. Da... să nu vă mirați... sunt singur în această aventură și ador tot ce fac, atât la Radio LED Force, la Editura LED Force, la Galeriile LED Force și Biblioteca LED Force, pe care o pregătesc, și care v-a avea aproximativ 40. 000 de volume, ce vor putea fi citite și descărcate, de oricine din lume. A... să nu uit cumva... trebuie să precizez că nu vă costă nimic publicarea unei cărți. Doar dacă veți aprecia în vreun fel munca mea... puteți ajuta cele întreprinse de mine cu orice donație, în conturile ce vor fi precizate mai jos. Am luat cunoștință de pățaniile unor scriitori, cu așa numiți, „editori” care cer bani în avans și care nu mai dau nici un semn după ce au primit banii. Tocmai am avut o discuție cu Miriam Nadia Dabău, scriitoare de mare finețe, stabilită la Paris în ceea ce privesțe înșelătoria ce i-a fost pusă la cale de un pseudo-editor din România. Mă simt obligat să trag un semnal de alarmă, și să vă sugerez să nu cădeți și dumneavoastră în mrejele acestor șarlatani, care profită de naivitatea, sau buna credință a făuritorilor de frumos, care sunt pe jumătate nepământeni și de aceea așa de ușor de păcălit.

Editura LED Force – Noi nu tăiem copacii

Da eu doresc să ne rămână stejarii în picioare și de aceea am decis ca tot ce voi publica, să fie doar în format electronic. Formatul electronic este mult mai bogat decât formatul pe hârtie și infinit mai ieftin. Accesibilitatea cărților electronice este nelimitată. O carte poate ajunge direct în buzunarul oricui, oriunde s-ar afla, într-o fracțiune de secundă. Ce editură distribuie în lumea mare cartea dumneavoastră ? Procesul e foarte cunoscut. Vi se cer bani de către „editori” Care merg la tipografiile din Iași, ce au capacitatea să scoată o carte cu doar câțiva lei, diferența intrând în buzunarul lor. Din 100 de exemplare 10 le ia Biblioteca, înmormântând în rafturile ei aceste cărți. Marea majoritate a celorlalte exemplare sunt oferite gratuit la niște așa numite „lansări” prietenilor, cunoscuților etc. care, odată ajunși acasă aruncă pe o masă ori pe un raft exemplarul cu dedicație primit gratuit, fără să aibă bunul simț să citească această carte primită în dar de la un om care dăruiește din preaplinul sufletului său, cuvântul scris cu măiestrie, în înșiruire de trăiri pline de emoție. Nici un editor, de pe la noi nu promovează cartea, în nici un fel. Eu reușesc să împrăștii în număr nelimitat cărțile editate, oriunde în lume, spre a fi citite gratuit și oricine poate intra în posesia cărții, doar dacă dorește, să citească integral și să posede în biblioteca la purtător, un exemplar.

Sper să înțelegeți demersul meu și să faceți un pas către viitor. Îmi amintesc de domnul Alexandru Mironov, care acum mulți ani, cu ocazia unui cenaclu SF la Iași, Quasar pe numele său, condus la vremea aceea de Dan Merișca, a făcut următoarea afirmație: „Domnilor, viitorul a început ieri”

Călcați apăsat prezentul și viitorul va fi pregătit pentru fiecare dintre voi. Continuați să scrieți..., de publicat mă ocup eu.

Adresa mea de E-mail: [email protected] Trimiteți materialul scris în Word – Tme new roman – 12 pagina format A5.

Revista LED Force magazin va apare lunar și vă invit să trimiteți materiale scrise, pentru a fi publicate în paginile revistei. Dacă aveți prieteni cu pasiuni asemănătoare, semanalați-le și lor editura, să poată publica și dumnealor, spre bucuria sufletului. Cei care au recitări înregistrate, le puteți trimite pentru a putea fi difuzate la Radio LED Force, unde doresc să reânvii o emisiune dragă mie de prin anii 70: „Poezia de la miezul nopții”, unde Leopoldina Bălănuță, George Cozorici, Mircea Albulescu și mulți alții recitau o poezie ajutându-ne astfel, să avem curaj la trecerea pragului nopții către o nouă zi.

Vă mulțumesc frumos Cristian Arsenoi

Violeta vrea să-nvingă cancerul

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

O mamă are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul!

Violeta Stanciu (46 de ani) a fost diagnosticată acum două luni cu această boală, iar de atunci viaţa ei a devenit o înlănţuire de drumuri anevoioase printre spitale. În luna martie a acestui an, prezența unui nodul dureros a determinat-o să meargă la medic. Peste câteva săptămâni avea să primească şi diagnosticul devastator: cancer mamar în stadiul trei. Medicii i-au comunicat Violetei că boala este într-un stadiu evolutiv agresiv, și se poate agrava rapid (mai ales că deja au fost descoperite leziuni la nivelul ficatului) şi i-au recomandat să meargă la un centru oncologic privat din Bucureşti, pentru a începe imediat tratamentul. Au continuat investigaţiile, iar la sfârşitul lunii mai a început chimioterapia. Violeta şi-a spus că vrea şi că trebuie să lupte până la capăt, încă de la prima confruntare cu diagnosticul. Însă neajunsurile au copleşit-o după primele două şedinţe de tratament pentru distrugerea celulelor canceroase. La fiecare internare, trebuie să plătească 850 de lei, la care se adaugă și costurile de deplasare. Este prea mult, pentru venitul ei de doar 1.500 de lei lunar, adică indemnizația de concediu medical. Violeta locuieşte alături de fiul său în vârstă de 15 ani şi de bunica ei, în comuna Adamclisi, la 60 de kilometri de Constanţa, ceea ce face ca situaţia să fie şi mai complicată, pentru că fiecare deplasare la Bucureşti aduce noi şi noi eforturi financiare. Medicii i-au prescris opt şedinţe de chimioterapie, programate la interval de două săptămâni. Zilele acestea se află în spital, la Bucureşti, pentru a treia oară, pentru administrarea tratamentului pentru distrugerea celulelor canceroase. După această etapă, va urma ca medicii să intervină chirurgical. Investigațiile au indicat alte două leziuni (metastaze) în zona ficatului, aşa cum rezultă din documentele medicale, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de două intervenții chirurgicale. Deocamdată, Violeta nu știe care vor fi costurile acestora, dar are nevoie urgentă de bani pentru a continua ședințele de chimioterapie. Violeta a învăţat să tolereze starea de rău pe care i-o dă tratamentul, din dorinţa de a învinge boala, chiar dacă are zile când e atât fizic dar și psihic,la pământ. N-ar fi îndrăznit niciodată să ceară ajutorul semenilor dacă oamenii din jurul ei n-ar fi încurajat-o să o facă. E nevoie de mult curaj pentru lupta asta, iar ea îl găsește de fiecare dată când îşi priveşte copilul în ochi. De curânt, fiul ei a susținut testarea naţională. Urmează liceul, iar Violeta îşi doreşte, poate mai mult ca niciodată, să-i fie alături și cu ajutor de la noi toți, să învingă boala.

„Sunt pregătită să lupt şi îmi doresc foarte mult să mă vindec. Medicii mi-au spus că este o formă agresivă şi tocmai de aceea toate tratamentele trebuie făcute rapid“, spune Violeta.

Aşadar, o putem ajuta să învingă această boală făcând o mică donaţie. Orice sumă poate face minuni, pentru că oferă unei mame şansa la viaţă!

Puteţi face donaţii în cele două conturi, deschise la BRD, pe numele Stanciu Violeta:

RO78BRDE140SV77024991400 – Cont în lei RO77BRDE140SV77025011400 – Cont în euro

Editura LED Force vă mulţumește pentru ajutorul acordat pentru o mamă care vrea să trăiască.

Poezie contemporană

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Insolența zeilor

Rup genunchii poeziei şi trădez esenţa mării, Vând tristeţe rafinată şi trufie pusă-n ied. Prelungesc baletul lumii în amantul aşteptării, Unde spasmele conjugă artele ce se succed...

Sunt tristeţi atât de-nalte şi atât de rafinate, Încât nu mai am curajul să mă nasc în urma lor; Te cultivi cu tine-n lipsă, sigilând în laşitate, Mila unei aparenţe convertită la amor.

Ţinta văilor nocturne din pavajele precare.., Gura beznelor incerte plăsmuite-n parohii. Toate se adună-n tine şi din lut, prin fiecare, Exersezi prin bântuire pleonasmul de "a fi"...

Noi "eram" deja ce suntem, dacă nu, mai mult cumva, Ghem de sensuri atârnate în balanţe religioase. Viciu lămurit de veghea suspinată-n lumea ta, Unde-n lojă fericirea, delirând, exagerase!

Tăinuim în humă vie aşteptarea unei drame, Siluetă în raport cu marasmele din gropi. Arcuiţi pe plânsul nostru măsurat în miligrame, Lacrima-ţi sublimă duhul evadându-te din ochi.

Gustul intim din pretexte pironite-n exilare, Farmecele şifonate în absurdităţi cereşti, Murmurul divin şi frica, ne insultă fiecare, Aruncând cu mirodenii în celulele lumeşti.

Gestul ultim demodează ca un mit de sânge fonic, Pierderea de minţi e roua răsăritului în "Zei". Răstignim printre geneze glas de urlet anacronic, Măcar moartea sau destinul să ni-l fi luat cu ei...

Adrian Goia

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Plânsul meu de vineri seara

Plânsul meu de vineri seara consfinţeşte-nsingurarea săptămânii ce trecu', plânsul meu de vineri seara mi se-ntâmplă ca o lege, când în fala mea de rege lângă mine nu eşti tu. Îi lipseşti dezamăgirii şi contrastelor opuse, răsăritului tardiv şi amantelor apuse; fără tine nu sunt toate imperfecte cum se vor.., îi lipseşti şi rimei mele şi atâtor analecte cărora le cumpăr rochii, şi apoi mă-ntind sub ochii pentru care vreau să mor.

Plânsul meu de vineri doare, desenându-mi hărţi de sare pe obrajii mei căliţi... plânsul meu şi celor veşnici ahtiaţi şi neiubiţi.., nu îl las să mi se vadă, singur plâng şi singur tac, plânsul meu de vineri seara lângă cel mai singur lac. Bănci de lemne putrezite, bufniţe cu ochii goi, frunze sterpe părăsite de copacii dintre noi. Toată-nchipuirea nopţii între litere s-a strâns, săvârşindu-se poemul când te-am terminat de plâns.

Se goleşte călimara când sunt singur pe pământ; plânsul meu de vineri seara e potopul unui sfânt, dezvăţat de rugăciune şi de veşnicii astrale, plânsul meu de vineri seara e căldura mâinii tale peste care m-aş întinde ca un prunc spre mama lui; plânsul meu de vineri seara este plânsul orişicui se mai chinuie să-nvingă din pedeapsa pământeană; plânsul altuia de vineri e odihna mea din rană.

Plânsul meu de vineri seara, mi-l astâmpăr cu ţigara şi cu pofta de-a-mi lipsi... trag în piept eternitatea şi nevoia de-a iubi. Nu mai poţi nici remuşcarea împăcării să-ţi asumi.., sub un cer de îngeri negri pe pedeapsa ăstei lumi. Parcă schilodisem viaţa în eşecul de-a fi tineri, şi presimt că veşnicia o să-nceapă într-o vineri.

Sunt nebun de fericire numai pentru că exişti, cârjă eşti şi dumerire pentru cei mai sadici trişti, care-ţi dau ocol şi-aşteaptă promisiunea unui gest.., plânsul meu de vineri seara e o noapte de arest; şi iubirile-s celule cu miros de libertate, între aşteptări credule şi parfum de laşitate. Îmi e dor să plâng a viaţă, a destin şi Dumnezeu... şi să cred că pe planetă vinerea sunt numai eu.

Adrian Goia

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Pe mine însămi nu mă pot avea

Nu ştiţi ce-aţi îndura de n-aş fi fost? Eraţi vasali ispitei de a fi.., Aţi fi trăit "un veşnic" fără rost, De nu aveaţi nevoia de-a muri.

Aţi fi rămas bipezii rătăciţi, De nu opream căderile din tâmple. De-aceea s-a dat lege să muriţi, Mai rău de-atât, să nu vi se întâmple.

Şi eu îi pun groparului lopată, De mâna mea, făptura vă îngheaţă; Când trupul încetează să mai poată, Eu sunt întâia artă, după viaţă.

Vă sunt o mamă-n clipele fatale, Şi ţin în palmă inimi care bat. Eu nu sunt o osândă de spitale, Plutesc deasupra voastră ne-ncetat...

Şi-o să sfârşească tot ce este viu, De la-nceput pe frunte vă sunt scrisă; Dar clipa-aceea îngerii o ştiu, Căci vin, când la poruncă sunt trimisă!

Şi totuşi cât de greu îmi este-atunci, În vieţi abia-ncepute să cobor; Când smulg de lângă mame chiar şi prunci, Îi iau, şi plâng şi eu deasupra lor.

Nu mai urlaţi cu lacrimi înspre mine Când totul se întâmplă c-un motiv: "Nici viaţa nu e veşnică, în sine, Dar nici n-o să muriţi definitiv."

Mai sunt din voi, puţini la număr care, Nu mai răzbesc cu soarta ce o au; Indestulaţi de-atâta încercare, Mă cheamă chiar ei înşişi să îi iau.

Vă văd zâmbind când pântecele naşte Chemând din nou un suflet la destine, Uitaţi că-aceeaşi soartă îl va paşte, Sărbătorindu-i drumul către mine.

Dar eu vă sunt în fapt o sărbătoare, Şi-atunci când pun un capăt la destin, "Nu voi muriţi, ci viaţa voastră moare, Eu doar vă-ntorc în taină la Divin.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

" Şi-atunci când timpul vostru va veni, Tot eu rămân eterna vinovată, Când voi trăiţi în fiecare zi Iar eu cobor la voi numai o dată…

Să puneţi semne negre la fereastră, În ac pe straie, moft de catifea... Şi ce ciudat, eu sunt numai a voastră, ''Pe mine însămi, nu mă pot avea''...

Adrian Goia

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Să nu te superi!

Să nu te superi dacă-ți spun că stelele mai plâng pe cer Și lacrimi de argint îmi țes din borangicul efemer, Iar dorul se adapă-alene dintr-un cauș de palme strânse, Cu liniile de destin în vise frânte, necuprinse.

Să nu te superi dacă gândul mai cade-n toamne ruginite, Câte-un copac mai desfrunzește iluziile adormite Și florile uitate-n geam doar gheață îmi pictează-n soare Când sufletul se rătăcește printre troiene de ninsoare.

Să nu te superi nici de uit să mai răsar în dimineață, Hiatul nu-l recrimina că n-a știut să umple-o viață Cu zbor și fluturi în culoare de curcubeie ce vestesc Că-apteri suntem în astă viață de lut rămânem, sufletesc.

Să nu te superi de voi pune-n tabernacolul de trăiri O flacără ca să vegheze altarul inimii-n zidiri De insolite clipe-n care în anamneze de iubire Un deja vù mă recompune în altă lume, fericire.

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Troc!

Prin viață, zbori ca o efemeridă ce se viseaza condor, cu vântul în oglinda cerului care reflectă zborul, vezi nevăzutul dintre aripi, simți aerul în respirația visului, urci când treptele îți leagă abisuri de gleznele prea obosite, te arunci de pe piscuri ce au cunoscut Calvariae Locus (Locul Calvarului), fără să înțelegi izbăvirea de dincolo de păcatul Edenului. Când trupul obosit atinge pământul, îti pregătești drumul porților deschise și speri omule ca vama mânuirii tale, să îți accepte banul dezlegării de tine.

Așteaptă, nu ți-ai răsărit încă toate firele de iarbă în verdele primăverii și nu ți-ai adunat tot nisipul pe țărmul iubirii! Mai ai vreme pentru nemurire! Doar când aer peste aer și timp peste timp, turnul gigant al Babilonului tău va lăsa caramida tribut dumnezeirii, vei înțelege de ce lutul zamislirii a dat la schimb moartea, pe naștere.

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Viața merge înainte!

Mă retrag într-o depărtare apropiată de suflet Acolo, totul este mers cu pasul măsurat în aripi Stelele nu plâng, iar lacrimile nu au argint pe gene. Nici timpul nu se adumbrește cu secunde scorojite pe la colțurile orelor pierdute. Dacă sfredelesc adânc tăcerea, descopăr miezul de dincolo de coajă Roșu Viu Pulsatil Ca un du-te-vino cuprins de febra seminței roditoare. În lumea aceea doar păsările cad în umbră când se ridică la cer Și doar sonoritatea zumzetului albinelor înțeapă denumirea aerului în talpa telurică.

Lumea aceea, este de fapt un eu pierdut, sau un tu neregăsit ce se aude din văgăuna neantului din care cresc ferestre cu aripi, absente încă de la lecția de zbor.

Dar...viața merge înainte

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

La distanță de-un gând

Te presimt decojind înserări în apus, Într-un pumn cu tăceri de cuvinte răpus; O secundă-ți răpesc, dimineții s-o vând La distanță de-un gând...

Într-o deltă cu aripi mi se zbat pescăruși Vălurind către țărm mi se lasă seduși De o scoică fugară, peste irisu-ți blând La distanță de-un gând...

Te respir în plămâni sufocați de cărbuni, Și strivesc neputința în altoi de rațiuni; Separați de grilaje, mi te caut flămând La distanță de-un gând...

De-aș putea să-ți sărut talpa plină de lut, Și iubirii materne să-i dau sens absolut, Aș răpune lumina pe căpruiul plăpând La distanță de-un gând...

Șchiopătat îți e pasul în cvartet de trifoi, Înmulțit cu speranțe și-mpărțit la nevoi... Dar ne-om fi ce ne-am fost, de atunci până când O distanță va fi...umbră ștearsă de-un gând

Nicoleta Gordon

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Apus de lumină...

Mai știi, oare, câte stele puneau aripă luminii? Divorțând de îndoială, făceau slujbe-n cer rabinii... Pe genunchi, încărunțiți de atâta așteptare, Lăsau lacrima să rouă verdele crescut în mare...

Mai știi, oare, cum lumina ștergea mitul din eclipsă? Și un pumn de cărăbuși zburau roi spre-apocalipsă Într-un "mai" ce nu-i un "încă" sub tulpini înaripate Pe un mal abrupt de Soare, mohorât, adus de spate...

Mai știi, oare, gustul ierbii și lumina din sinapse? Tremurau în șoapte râuri, întorceau vâltori pe coapse; Se primăvara ninsoarea într-un rid de lut al vieții, Anotimp trecea prin corduri în mătasea dimineții...

Mai știi oare cum lumina răsărea pe fronturi goale, Cum scriau pe ecusoane câțiva străjeri de vocale? Îndoliați de cuvinte, prin consoane fără vină, Declarau război iubirii și întunecau... LUMINĂ

Nicoleta Gordon

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Vis în atele...

Țin palmele goale pe destine de nor în care-am pitit un trifoi, Din atriul stâng pulsează un dor, soldat rătăcit în război...

Pastel de iluzii, cu miezul necopt, citesc pe oțel de brățări, Răstorn infinitul când geana lui "opt" se frânge sub orb de 'ntrebări.

O stea mai rebelă își șchioapătă visul prin glonț de-ntuneric...și-un scut, O umbră a Lunii condamnă înscrisul la două tăceri pe minut.

Și-n căni de lumină, pe plite încinse, în clocot se fierb amnezii, Un ceai de iluzii, în treacăt desprinse, din ropot de ploi prea târzii...

Din zorii trudiți de foșnetul frunzei și pași deșirați înspre Sud, Se scriu alfabete, cu lacrima muzei, prin gratii ce dor de prea ud...

Un clopot, în vers, își tânguie glasul căci "mâine" e-un rest din "atunci". Triunghiuri obtuze trasează compasul, prin cercuri de foc adorm prunci...

Nicoleta Gordon

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Miracol

M-agăț de razele de Lună Să-i înțeleg misterul, Că nimeni nu vrea azi să-mi spună Cum să învălui cerul.

M-agăț de stele căzătoare Ce taie Universul, Și mă întreb acum, de oare, Plăcut îmi este versul.

Pășesc pe trepte de lumină Și merg tot mai departe, Iar simțămintele-mi se-mbină În marea vieții carte.

Ating șuvițe de la Soare Și simt că totu-i viață. Ba eprea cald, ba e răcoare, Ba soarta mă răsfață.

Iar fericirea crește-n mine La fel ca și iubirea. Să ne rugăm să fie bine! Să limpezim privirea!

Mă cațăr după împlinire, Înving orice obstacol. Tind spre frumos și împlinire, Iar viața e-un miracol.

Cristina Ghindar Greuruș

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

E-atâta tăcere

E-atâta tăcere în vorba ce-o spui, E-atâta tăcere în noapte, Taci și asculți, nu spui nimănui Vreo vorbă sau câteva șoapte.

E-atâta tăcere-n iubirea din noi Și-atâta mister ne apasă, E-atâta tăcere în recile ploi Și-n camera mică de-acasă.

E-atâta tăcere în visul stingher, E-o liniște apăsătoare Ce cade din stele, din lună, din cer, Și toată tăcerea ne doare.

E-atâta tăcere în sufletul tău Și nu rezonezi nicio clipă. Tăcerea mă chinuie, suport tot mai greu... Și crede-mă, chiar îmi e frică.

E-atăta tăcere în vocea ce-ți cântă, Tăcere e-n dragostea noastră, Atâta tăcere mereu mă frământă, Tăcere e-n noaptea albastră.

Cristina Ghindar Greuruș

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Amintiri

Aripa amintirii mai fâlfâie și-acum... Cu gânduri răvășite ne-ntoarcem iar din drum. Vedem imagini care s-au petrecut cândva, Pe care niciodată noi nu le vom uita.

Adie timpul care prea repede-a trecut. Ne doare amintirea din ce în ce mai mult. Am vrea să ne întoarcem din drum, de mii de ori... E totu-așa frumos! Cu așa dulci culori!

Rafale de secvențe ne trec acum prin față, Iar clipele pierdute, încet, încet, prind viață. Refacem tot parcursul pe care l-am făcut Și care face parte dintr-un pierdut trecut.

Sunt paginile scrise cu zâmbete și lacrimi, Momente fericite sau ne-nțelese patimi, Povești din cartea vieții ce ne-au făcut mai buni, Mai răi sau, pentru unii, au fost chiar și minuni.

E toată viața noastră, ce-a fost și ce mai este, De multe ori reală, de multe ori poveste. Crâmpeie de durere, frânturi de bucurii Ce ne-nsoțesc în timpuri atât cât vom trăi.

Cristina Ghindar Greuruș

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Treceri

Permite-i busolei să-și uite cerdacul Și pulsul s-o-ndrume s-adune caimacul Din nordul trăirii sub steaua polară Fixată-n destinul ce-o crește-ntr-o doară Înfrunzindu-i copacul.

Lasă aripa să își zboare culoarea Din gri crisalidă ce-i e închisoarea Spre colț de văzduh tămâiat în uleiuri Și pânze de ceruri sub calde peneluri Preamărind înălțarea.

Desprinde-ți zăbalele, fatidic îndemn, Și poartă-ți chemarea ca un strașnic însemn În urme de tropot sădind libertatea Spre zorii ce-alunecă singuri din noaptea Încovoiată nedemn.

Îndepărtează-ți atele din primăveri Și-amputează povara de ierni din tăceri Să îți cânte o gleznă a cald legământ În acorduri sincrone cu cea din pământ Înflorindu-te-n treceri.

Adriana Mihăescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Amurg

În urma clipei din amurg adulmec o mireasmă Uitată din greșeală în liniștea zilei de luni, Prezumțiile valsate încântă chiar și luna Ce se aprinde într-o seară ca jarul din cărbuni.

Slujește lampion pentru un gând uitat în noaptea Simțirilor de ieri printre morgane rătăcite. Trăit-am eu vreodată sau fuse închipuire De roade dulci și coapte cu brumă acoperite?

Se-nvârte veșnicia în carusel mânat de dor, Ascult cum doare ploaia și stropii ei nebotezați Când două stele încearcă din gemenele ceruri Să se ascundă printre zodii de zeii supărați.

Le-a fost suficientă raza să creadă în destin, Tăcerile în doi pe-altar de vis să le înșire Și mă petrece-un zâmbet din basmul lor neîntâmplat Căci au trait mai mult decât oricine, în iubire...

Adriana Mihăescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Nopți cu flori de tei

Plouă doruri parfumate peste nopți cu flori de tei, Se înclină adorarea zorilor unui sărut, Patru colțuri plâng timide liniștea ce-a dispărut, Între cărămizi e haos din partajul sâmbetei.

Candelabrul cu speranțe luminează deprimat Întunericul din gene care-și urlă lupii-n noi, O duminică își cere gustul prăzii înapoi Invocând înfometarea unui suflet revoltat.

Într-o gleznă încă sapă moftul visului rămas Din nevindecarea rănii siluită sub bandaj, Ochi tăioși condamnă-n carne orice urmă de curaj De-a strivi sub gheată vina dintr-o clipă de pripas.

Doar un pas pe-aleea verii, încă unul dacă vrei... Trec cohorte de dorințe prin bătăi de secundar, Ne aduc tot mai aproape sub același felinar Ce și-a închinat lumina nopților cu flori de tei.

Adriana Mihăescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Din scenele iubirii

Ce umezi îţi sunt ochii, și ce aprins e focul, din scenele mirării în care am aintrat.

Şi cum priveşti în gol, pierdută printre patimile, ce-ţi dau ocol, doar tu ştiind ce vezi, ce simţi şi ce auzi, de aşa pluteşti de tandru, în colajul vrerilor.

Şi mai frumoasă eşti, când ne iubim ascunşi, printre suspine la umbra faldurilor, desveliţi, stăpâni doar pe dorinţa noastră, topiţi printre destinele, din care suntem zămisliţi.

Nu-i margine din tine ce eu să nu ating, cu boarea mea de cântec, să nu cuprind în braţe, fiorul ce-l inspiri când zbaterea te înlănţuie, în fuioare de priviri.

Alunecăm întruna pe panta unui vis, şi ne topim în jarul ce trupul ţi-a aprins.

Tu nu eşti om, cuantică femeie, doar Universul ştie ce-a pus în carnea ta, de umblă închipuirea aprinsă ca o stea, în care frăgezimea din forţa dragostei, învinge mângâierea cu atingere de zei.

Rămâi ondulatoriu în ochii mei pierduţi, doar cântecul m-ajută, să-ţi mângâi nurii sfinţi, să-ţi sorb nemărginimea pătrunderii în fior, să alunec ca o taină ascunsă într-un dor.

Anghel Zamfir Dan

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Vară fierbinte

Lasă dragostea ce izvorăşte din ochii tăi, să ne învăluie în undele ei abisale. Vreau doar iubire să sorb, din cupa sânului tău de cristal, să aştern mereu, în calea dimineţilor tale, gândul meu, doar la tine venit să primească, fiorul din ultima stea căzătoare.

Dă-mi roua zorilor, înflorită pe firul părului tău, şi înfăşoară-mă în braţele tale, strângându-mă încet, simţurile mele, vor da în clocot atunci, şi în pridvor, ziua ne va zâmbi părtinitoare .

Mai întâi însă, acoperă-mi trupul în cuvinte, rostite sentimental, înţelesul lor vaginal, îmi va redesena formele, în căuşul palmelor tale.

Am să mă zbat un pic tremurând, dar va fi bine în final, şi împreună vom ajunge la nori, culegând lumina învierii din pocalul astral.

Râzi, vară fierbinte în ochii mei ! Vezi cine a venit să ne întâmpine, bronzăndu-mi trupul cu amintiri, din casa dragostei adunate ? Cuvintele din poveştile lui, mă vor vindeca de toate relele lumii, şi drept mulţumire, vom lăsa patima vieţii, să ne fie în toate, drum pe calea de sensuri, în care am intrat.

Anghel Zamfir Dan LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Erosul cuantic

Dacă am putea interacţiona celular, tu ca un foton al luminii iniţiale, eu stând pe marginea unui ion, aşteptând schimbarea direcţiei, unei particule din genomul tău, oare am afla de unde venim, şi câtă încărcare energetică, ne trebuie, spre a ne iubi, trăind visul celulei din care, a apărut dragostea primordială?

Poate de-am semăna embrionul ovulului, în impulsuri extrase din vântul solar, am reuşi să descompunem originea lumii, din vraja sărutului inițial..., mi-ai șoptit!

Rămânem atraşi în coliziuni periferice. Atunci ... mi-ai promis ... Eu stau la umbra acestui gând, şi interacţionez celular, cu undele gravitaționale ce ne cuprind.

Vezi..., doar când priveşti apusul, observi culoarea întunericului, din care venim, încătușați în puterea miresmelor din taina dragostei, ce o așteaptăm înfrigurați, și dornici să semănăm în eter, erosul cuantic.

Anghel Zamfir Dan

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

O zi de toamnă

Azi e marți, o zi cu soare O zi plina de culoare De la verde încă viu La galbenul arămiu.

Scriu ca toamna a venit Asa cum mi-am și dorit Fericita C-am putut Sa fac ceea ce am vrut.

Am atins încă o stea Ce straluce-n viata mea, O clipa de fericire Pe -un tărâm de nemurire.

Și scriu sincer ca trăiesc Zile multe, caci iubesc Fiecare zi sau noapte... Toate au un loc aparte.

Că e toamna, ca e vară Iarna grea sau primăvară Am învățat ca Iubind Nemurirea o cuprind.

Luminița Postolache

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Cum să fac ?

Ce să fac, mă tot gândesc Cum să fac să reușesc Să împart în lume viață Și pe buze doar dulceață?

Ce să fac, cum voi putea Să schimb lumea asta rea Să nu mai fie durere Ci o viață numai miere?

Cum să fac să înflorească Dragostea, acea frățească Între cei ce împreună Trăiesc sub clarul de lună?

Cum să fac să fie soare Cum s-Alung, nori de ninsoare Dintre cei ce sunt mereu Trimișii lui Dumnezeu?

Cum să fac să straluceasca Glia noastră românească Că de secole luptam Pentru ceea ce avem?

Cum să fac să fie bine Pentru el și pentru mine Pentru tine, pentru noi Pentru oamenii din voi?

Luminița Postolache

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Iubirea-i eternă

Scântei de speranță În unica viață Pe care-o trăim Atunci când iubim.

Fărâme de dor Ce curg din izvor Atunci când dorim În doi să trăim.

Curcubeu de lumină Pe boltă senină Când totu-i mister Venit din eter.

Vise mărețe Ușor îndrăznețe Către nemurire Purtați de iubire.

Luminița Postolache

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Fără tine

Mă-nvăluie-amintirea, ca un fum, Și mă-ntreb, ce urmează fără tine ? Debusolată, la răspântie de drum, Nu știu-ncotro s-apuc să-mi fie bine...

......

Vor înflori cireșii în grădini, Cum înfloresc primăvara mereu... Ne vom reîntâlni, ca doi străini?... Tu ai să uiți!... Oare și eu?...

Singură, voi privi-nflorind castanii Și-apoi cum cade frunza pe cărare, Vor trece, fără număr, anii... Tu simți, măcar, puțină remușcare?...

Pe scări, tu mâna nu îmi mai întinzi Și cad parcă-n marea de disperare Și mă rănesc în cioburi de oglinzi, Pe care calc în trista-mi legănare...

Mi-oglindesc doru-n amintiri apuse, Ca luna-n lacul ochilor tăi puri... Visele-mi, încă, ție ți-s supuse Și-mi freamătă cu frunzele-n păduri...

......

Astăzi, mai fulguie încă-n grădini, Dar, curând, cireșii or să înflorească... Spun inimii că suntem doi străini, Dar ea continuă să te iubească...

Încerc să-mi imaginez viața fără tine, Cu-altcineva, pe aceeași cărare... Dar mă revolt pe gândul ce mă ține Prizonieră-n regrete și remușcare...

......

Foșnesc, neliniștiți, castanii, În rădăcini, parcă scurmă țărâna... Poate mă-ntreabă cum văd anii Ce, fără tine, mulți or să-mi rămână...

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Mă-nvăluie tristețea ca un fum, Căci nu știu ce urmează, fără tine... Viața merge-nainte, pe-al ei drum Și poate are-un plan... și pentru mine...

Mira Dobrinescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Unde erai?...

Mi-a fost, odată, lumea-ntreagă, Dar mi-ai disprețuit iubirea... Acum, inima-mi te reneagă, În ea ți-ai pierdut strălucirea...

......

Azi, mi-ești la alt capăt de cer Și-ntre noi sunt vaste-orizonturi Care mă-mpiedică să sper Că pot fi mai multe-nceputuri...

Căci, tu, în gândurile mele, Nu mai ești nici unic, nici...pur... Ca-n visul meu, dus printre stele, Ca-n basmul meu, fără cusur...

Azi, mă întreb unde erai Când la geam, cu chipu-mpietrit, Mă vedea luna-n nopți de mai, Din seară până-n răsărit...

Când te chemam în viața mea, O rugă fără de folos... Și număram stea după stea, Până la orizonturi... jos...

Mi-era viața o hibernare, O insomnie, o durere... Căci rătăceam la întâmplare, Ca a vântului adiere...

Lâncezeam în acel abis, Căutând alinare-n astre, Un destin care s-a ...rescris După perdelele albastre...

Pasăre c-o singură-aripă, Lovită, mortal, de pământ, Păream, după un zbor de-o clipă, Închisă de vie-n mormânt...

......

Însingurarea-mi te reneagă, Parcă ți-ai pierdut strălucirea... Chiar dacă-acuma ți-aș fi dragă, Nu pot să-ți mai primesc iubirea...

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Acum privesc senină-n jur, E alt Mai... cresc iar... viorele, Dar nu-mi mai ești unic și pur, Ești doar o stea-ntre alte... stele...

Aceeași lună-același cer, Da-ntre noi, vaste orizonturi... Îmi pare rău, da-ți spun... sincer, Nu sunt mai multe... începuturi...

Mira Dobrinescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Iubirea ta, ca o ploaie de vară...

Am avut ochii plini de soare, Ca cerul, după o ploaie de vară Și mi-am lăsat, iar, visele să zboare, În pași de vals, pe-acorduri de vioară...

Și-n calendar, cu valoare fictivă, Am inventat zile de sărbătoare... Ignorând tot ce ne era-mpotrivă, Și-am venit, senină-n întâmpinare...

Că... te iubesc, am învățat să-ți spun, Eram ca un copil care-nvață să meargă, Dar visele, baloane de săpun, Pe rând, început-au să mi se spargă...

Am ridicat templu iubirii pure, Care-a trecut ca o ploaie de vară... De ce-am lăsat mirajul să mă fure, Cu a sa strălucire de-o seară?...

Plângându-mi, neștiut, dezamăgirea, Adun, în suflet, un ocean de ape... Văl peste minte, mi-e, încă, iubirea Și am încă, chipu-ți pripășit sub pleoape...

E ca o boală care-mi face rău, Dorul ce continuă să te cheme... Din gând nu pot să șterg surâsul tău, Ce-mi curge-n trup, născător de poeme...

Tristețea, cu iubire-mpreunată, Mi-e pat de spini în nopțile cu lună... Unde, ascunsă, las descătușată Durerea ce în lacrimi se răzbună...

Iubirea ta, ca o ploaie de vară, Mi-a-nnorat ochii plini de soare... Căci a-nvățat să zboare, întâia oară, Pe aripe de vise-nșelătoare...

Mira Dobrinescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Cred

Cred în clipa care-i sfântă Nu şi-n timpul care trece, Râd când sufletul îmi cântă, Chiar de lumea este rece.

Cred în fericirea noastră, Fără să caut motive, Zugrăvind zarea albastră, Cu atingeri evazive.

Cred în oameni fără teamă, Ştiu, dezamăgirea doare, Leg cu-a dorului năframă, Strâns, tristeţea ce apare.

Cred în frumuseţea pură, Ce s-ascunde într-o floare, În a inimii căldură, Ce există-n fiecare.

Cred în şansa ce apare, Zilnic pe la colţ de stradă, În săruturi de-mpăcare, Când fiorii vin cascadă.

Cred în simplitatea vieţii Când cuvintele alină, Din peniţa lor poeţii, Scot frumosul la lumină.

Cred în adevărul tainic, Nu-n minciuni împodobite, Mă-ncred într-un om puternic Chiar de vise-i sunt cernite.

Cred în om şi-n omenie, În puterea unei vorbe, Într-un gest de prietenie, Când durerea-n sânge fierbe.

Cred în zâmbetul ce naşte, O iubire de o viaţă, Şi în lacrima ce-opreşte, Nepăsarea ce îngheaţă.

Cred că negrul nu-i doar negru Şi nici albul nu-i doar alb, Ştiu că poţi fi om integru, Doar de sufletul ţi-e dalb.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Cred într-o privire-adâncă, Ce ascunde suferinţă, În puterea ca de stâncă, Uitând parcă de dorinţă.

Cred în bunătatea voastră, Fără să găsesc defecte, Când parfumul florii-n glastră, Vrea speranţă să reflecte.

Cred într-un destin ce-alege, Suflete împerecheate, Zdrobind clipa ce culege Doar iubiri înlăcrimate.

Lăcrămioara Teodorescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Realitate

Astăzi toţi purtăm în noi, Supărări, tristeţi, nevoi, Vorba nu mai linişteşte, Ca un fulger nimiceşte.

Zâmbetele-s înecate, Plutim în singurătate. Boala cruntă ne loveşte, Fără milă ne striveşte.

Fiecare zi ne-aduce, De purtat o altă cruce. Ne-ntrebăm dacă se poate, Să mai trecem peste toate.

Timpul ne este dator, E un doctor amator. Risipeşte făr’ să-i pese, Clipele ce-au fost alese.

Vremurile-s tulburate, De furtuna ce s-abate, Cernând lacrime de gheaţă, Peste inimă şi faţă.

Gândurile nu-s curate, Cum scria odată-n carte. Sufletele şi-au pierdut, Strălucirea şi-au vândut,

Ura pune stăpânire, Îngropăm în amăgire, Oamenii care adună, Pân’ ce viaţa o să apună.

Lăcrămioara Teodorescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Petale de suflet

Dac-a sufletului floare Între da şi nu e ruptă, Din petale doar o boare, Simțurile mi le-nfruptă.

Alergând pe-al vieţii drum, Încercând să compensezi, Tot ce este-acuma scrum, Încearcă să-ndepărtezi.

Toate visele trezite, Lasă-le să zburde-n taină, Aduc clipe fericite, Nopţii triste, nouă haină.

Precum sângele fierbinte, Amintiri mă năpădesc, Tu iubite ţine minte, Ce simţim nu-i pământesc.

Simţăminte dau năvală Vieţii bir vreau să-i plătesc Eu nu cred că-i cheltuială Mult prea mare să iubesc.

Şi dacă s-ar întâmpla, Zilele să nu ne-ajungă, Nu-i decât o cale simplă: Veşnicia să ne-atingă.

Cerem împrumut la viaţă, Om plăti şi cu dobândă, Chiar de nu suntem la piaţă, Când dorinţa e arzândă.

Iar iubirea o s-o ţinem , Flacără nemuritoare, Să-ncercăm să recompunem, Din petale-o altă floare.

Lăcrămioara Teodorescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Miriam Nadia Dabău

Motto: „Dacă n-ar fi iubirea, m-aș teme de viață” Grigore Vieru

Îmi place sā încep cu iubirea, cel mai frumos sentiment uman care ne caracterizează! Dumnezeu ne-a creat cu iubire iar eu am reprodus acestă iubire în poeziile mele pe care le consider o chitesență de a trăi și de a vedea altfel viața. Scriu poezii de tânără , eram prin clasa a-VIII a, apoi am continuat în liceu și mai târziu în momentele în care sufletul meu cerea repaus îmi scriam ofurile. Dacă cineva m-ar întreba de ce așa de târziu am scos primul volum de poezii, aș spune că viața își are cursul ei, iar noi nu putem grăbi lucrurile! Așadar în 2007 m-am stabilit în Franța unde am urmat un drum greu de parcurs dar sigur și cu împliniri.! Am studiat drept- pshihologie și am finalizat, în contabilitate, de altfel lucrând în sistem Bancar! Am început să adun poeziile din ani și în 2018 mi s-a editat primul volum de poezii ,,Poeme de dragoste și dor”, carte prefațatā de Mircea. M. Ionescu (marele comentator sportiv, scriitor, jurnalist si dramaturg). De aici drumul meu a fost deschis în lumea poeziei, a artei. Am avut oameni minunați cărora le mulțumesc și care au fost alături de mine, amintesc: Maria Ciumberică, Elena Mihăilă Făurică, George Vlaicu, avocat , scriitor dramaturg, actor care ocupă un loc însemnat în inima mea, Mariana Gurza (Logos și Agape) prof. Ioan Popoiu, Eleonora Stamate, (Tecuciul Literar) Dumitru Mircea (Roua Stelarā Chișinău) unde sunt colaboratoare, Ligia Deaconescu, care m-a promovat în revistele ei deschizându-mi drumul spre lumina poeziei și afirmārii. Am apărut în revistele amintite în 5 Antologii (Ligia Diaconescu, Ioan Romeo Roșianu, în E-creator, etc). Toate acestea m-au motivat să cred că oamenilor le place poezia, că romantismul ca și iubirea sunt indispensabile nouă ca oameni, iar Eu nu fac decât să pansez inimile zdrobite, prin graiul versurilor mele! Mulțumesc familiei mele, copiilor: Ella și Gabi, care m-au sprijinit, oferindu-mi suportul moral de care aveam nevoie Multumesc și ție Cristian Arsenoi că nu ai rămas imun poeziilor mele, publicându-le în rândurile revistei tale!

Semnat: Miriam Nadia Dabāu – Paris 22 iulie 2019 LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Caut infinitul

Caut porți deschise în iubire În drumul meu spre infinit, Te chem să plângem împreună Castanii vechi de peste timp!

Și ca un paradox al vremii Parfumul dragostei sublime E ca o carte de poveste Scrisă de mine către tine!

Și ploaia stelelor mă udă, Cu argintiu și flori de tei, Miros a vară dar și toamnă Să nu mă uiți în drumul meu!

Îmi place zborul printre aștri, Mă joc cu tine și cu ei Și râd și plâng iubirea vie Că florile-au ochii tăi!

Vreau să te pierd pe drum de țară, Să nu plâng cine știe ce, Să te îngrop în câmp cu iarbă Iubire infinită , vreau!

Miriam Nadia Dabău

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Poem

(dedicat mamei mele pe care am pierdut-o în moarte,în anul 2014)

În piatră ți-am săpat mormânt Și lemn de brad la căpătâi, Pe Dumnezeu l-am implorat, Să nu uit locul dintre deal Ce-ți este casă și hotar! Cu lacrimi mi-am jelit durerea, Cu palmele-am atins chemarea Și mâinile le-am prins cu dor De iarba verde dintre flori Ce-l porți,ca așternut în somn. M-aplec în fața ta măicuță Și grijile să nu le porți, Eu nu sunt singură în lume, Mai ai copii, dar și nepoți! De dor ce mi-e de al tău chip, M-aș face ploaie să ating Țărâna vie ce-a rămas Ca elixir de peste ani! Și flori de gheață-am presărat, Peste mormântul cu amar, De-atâta dor ce-am adunat M-aș face piatră să te am Măicuța mea ce ai rămas O lacrimă cu gust amar În sufletul cel port cu drag!

Miriam Nadia Dabău

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Doinā...

Floare albă de salcâm, Lin e codrul, linu-i lin Cu potecile de flori Presărate în culori! La drumul din aluniș Stai iubite și îmi cânți Din fluier de soc bătrân Doina celor din străbuni! Și ,apoi,tu mă cuprinzi De mijloc și râzi, și cânți, Se opresc și mierlele Să-ți asculte doinele ! Și așa îmbrățișați Vom petrece zilele Ca și codrul verile, Cu iubirea la un loc Îmbătați de dor și foc!

Miriam Nadia Dabău

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Manifest pentru sănătatea poporului meu

Poporul meu încă-și cerșește dreptul La viață, la iubire și la pâine, Sperând să fie-o zi mai bună mâine Nu simte cum i se străpunge pieptul.

Poporul meu cel harnic n-are unde Munci, în țara unde-i dorm bunicii, A renunțat la pofte și la vicii Și sărăcia rușinat și-ascunde.

Poporul meu în țara lui e slugă Când la străine porți nu rătăcește, Impozite și TVA plătește Chiar și pe cerul ce-l imploră-n rugă.

Trudind în alte zări, orfan de țară, De stele și de lună și de soare Neavând bani măcar de lumânare Refuză, încăpățânat, să moară

Că nici sicriu nu are din ce-și face... Pădurile i le-au tăiat străinii... Amar în gură-i pare gustul pâinii Muiată-n ciorba acră de potroace.

Sătui de umilințe și corvoade E timpul ca să ne unim cu toții, Să alungăm din fruntea țării hoții, Cuvintele, să modelăm în spade.

Români destinul țării să-l voteze Nu lipoveni, tătarii, nemții, hunii, Să spunem stop corupției, minciunii, Apusul, ca egali să ne trateze.

Pe glia ce străbunii ne-au lăsat-o Stăpâni că suntem vrem să vad-aceia Care ne vor popor de mâna-a treia, Marionete în UE sau NATO.

Suntem români, cu drept de libertate, Crezând în Dumnezeu și în iubire, Jurăm cu mâna pusă pe Psaltire, Vrem să trăim cinstit, cu demnitate.

Poporul meu, destul ai stat pe cruce, E timpul potrivit să scuturi jugul, Să rupi de la grumazul tău lănțugul Și lacrimile să ți se usuce.

nicu gavrilovici LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Refuz

De-o vreme-ncoace mi se tot întâmplă: Îmi pune viața trecerea-i la tâmplă Și-mi micșorează periodic pasul Din zi în zi mai des privindu-și ceasul.

Rărește zilnic perii cei cărunți, Îmi sapă riduri pe-a câmpiei frunți, Privirile mi le îmbracă-n ceață Și-n oase-mi seamănă fiori de gheață.

De-o vreme-ncoace viața îmi tot spune Că vrea cu sora ei să mă cunune, Să mă transforme-n țârâit de greier, Să pot albastrul cer să îl cutreier...

Dar refuzând al amintirii giulgiu În poezie îmi găsesc refugiu.

nicu gavrilovici LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Fiul risipitor

Nu îndrăznesc nici ochii să-i ridic... Esti necuprins...iar eu, atât de mic. Ești Cel ce-a spus: ,,Să fie!" și s-a născut lumină... Eu, sunt numai o umbră, un bulgăre de tină.

Nu îndrăznesc nici să rostesc cuvânt... Sunt păcătos, iar Tu, în toate sfânt. Am strâns în traista vieții nimicuri și gunoaie, Sunt îmbrăcat în zdrențe...desculț, calc în noroaie,

Nu-s vrednic să port numele de fiu... Ceva îmi spune că e prea târziu Și totuși...vin.la Tine! Primeste-mă, o, Tată, Nu ca pe-un fiu...ca slugă! Sluji-voi fără plată,

Doar să îngădui chipul să-Ți privesc. Dar Tu...m-aștepți!...Departe Te zăresc, Cu brațele deschise alergi, fără de preget... Îmi dai o nouă haină, îmi pui inel în deget

Și îmi șoptesti: ,,Vei fi ce-ai fost odată!"... O...cât de mare Ți-e iubirea, Tată!

nicu gavrilovici

Editura face precizarea că scrierea numelui autorului cu litere mici este o exigență a acestuia și nu o greșeală de tipar.

Poezie bilingvă

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Nu mai am cuvânt!

Ce e dincolo de silabă, A devenit o pură întâmplare a ființei mele Mă caut printre sunete Și cu uimire mă descopăr fluid Degetele îmi curg în modele nuanțate fără formă Aud departarea și îi simt pulsul ardent în zbaterea ce-mi neliniștește, liniștea Mă uit atent la noaptea din jurul orelor Stă la pânda ceasului în care am ascuns clipele vrăjite Simt vina beznei căzută într-o nepăsare deșartă dar, Nu îmi pasă de frica ei înțepată cu lumină Tresar. Pe lângă tâmplă mi se scurge înfrigurarea Spasme de vise îmi fierb imaterial în gânduri O foame viscerală devorează coapsele arcuite în abandon Plâng... sau îmi flutur pletele negre în aerul sălbatic? Nu mai am cuvânt... Doar o pereche de sunete dintr-o altă lume.

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Nuk kam fjalë!

Ajo që është përtej rrokjes, Është bërë një dukuri e thjeshtë e qenies sime Po shikoj përmes tingujve Dhe me mahnitje zbuloj në mua lëngun Gishtat ,ë rrjedhin në modele të nyancuara pa formë Dëgjoj largësinë dhe ia ndjej pulsin e ndezur Në pșrpjekjen që ma shqetëson, paqen Shikoj me kujdes natën rreth orëve Ai qëndron në orën ku kam fshehur çastet e magjepsura E ndjej fajin e gremiës së rënë në ,ospërfillje të shkretë por, Nuk më ha palla për frikën e saj të shpuar me dritë Po dridhem. Pranë tëmthit më kullon fërgëllimi Spazma ëndrrash më vlojnë imaterialisht në mendime Një uri e brendshme gëlltit kofshët e harkuara në braktisje Po qaj... apo i tund leshrat e zeza në ajrin e egër? Nuk kam një fjalë... Vetëm një çift tingujsh nga një botë tjetër.

Traducerea în limba albaneză: Baki Ymri

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Re(construcție)

Plecăm în uitare și credem că e vis O scurtă amintire fâlfâie din aripi ca la prima lecție de zbor a gândului, fără să ne avertizeze că stelele nu plouă mereu cu cer

Niciodată nu am avut rabdare să rânduim atent mintea, să ne apropiem de noi și când atingem propria descoperire să ne acceptăm golurile de aer ale neîntregului

Punem întrebări scrise de alții ne mulțumim cu răspunsuri care ne fac pe placul suficienței, alergăm după fugi evidente și nu înaintăm decât de la o distanță, la o altă fațetă de eu

Când ne trezim în întunericul umbrei încercăm speriați să adunăm litere, să reconstruim castele din nisip pentru timpul preschimbat în clepsidră

Și iar ne întoarcem... Din locul în care am uitat să plecăm, deși o virgulă pierdută, încă ne întreabă dacă i-am găsit cuvântul cheie

Îmi imprumuți o inimă ?... Astăzi, vreau să construiesc o piramidă de viață

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Ri (ndërtim)

Po shkojmë në harresë dhe mendojmë se kjo është një ëndërr Një kujtesë e shkurtër fluturimi rrahë krahët Si në leksionin e parë fluturues të mendimit, pa na paralajmëruar se yjet nuk rreshin gjithmonë me qiell

Unë kurrë nuk kisha durim për ta rradhitur me kujdes mendjen për t’ afruar me vetëbeten dhe kur prekim përshkrimin tonë për të pranuar mangësitë tona ajrore të tërësisë

Bëjmë pyetje të shkruara nga të tjerët kënaqemi me përgjigjet që na kënaqin vetëbesimin, rendim pas ikjes së dukshme dhe nuk përparojmë veçse nga një distancë, në një tjetër pamje

Kur zgjohemi në terrin e hijes Përpiqemi të trembur të mbledhim germa, për të rindërtuar kështjella prej rëre për kohën e shndërruar në klepsidër

Dhe sërish kthehemi... Nga vendi ku kam harruar të shkojml, edhe pse një presje humbur, ende pyet veten nëse ia kam gjetur çelësin e fjalës

Ma huazoni një zemër?... sot, unë dua të ndërtojë një piramidë të jetës

Traducerea în limba albaneză: Baki Ymri

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Refugiu

Ce bine îmi este să te șoptesc iubite acum, când m-am întors din călătoriile negre ale nopții, să te simt ca pe o adiere de aripă în roua dimineții scăpată din strânsoarea eclipselor clandestine să te ating cu roua ce-a căzut din ochiul luminii, dezbrăcată de senzația de frig trupul să ți-l devorez într-o clipă de tăcere înmulțită cu foamea degetelor ce frământă fecund un abandon. Ce senzație fără timp are spațiul care îmi construiește zidul dintre pulsul zbaterii și varul alb al tremurului coapsei sub care fierb adâncurile arcuite în brațe Ți-aș spune că timpul mai are răbdare să ne aștepte la un capăt de labirint, dar, nu știu cum va curge lumina printre cotloane ascunse de noi sau, dacă Ariadna a lăsat chezaș firul de ață pe drumul cu pietre Știu doar ceea ce nu știu... că singuri pe acest pământ ne vom însingura așteptarea într-o imundă grotă cu flori de lumină ce însămânțează în inimă, o pajiște limpezită de amnezia trecutului Te poți refugia în mine... au înflorit sânzienele în noaptea îngerilor!

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Mërgim

Sa mirë është të të pëshpëris e dashuruar Tani, kur u ktheva nga shtegtimet e zeza të natës, të të ndjej si një puhi me flatrën e vesës së mëngjesit, e shpëtuar nga kthetrat e eklipseve klandestine të të prek me vesën që ka rënë nga syri i dritës, e zhveshur nga ndjenja e të ftohtit trupin të ta përfshij në një çast heshtjeje shumëzuar me urinë e gishtërinjve që gatiajnë një braktisje Çfarë ndjesie pa kohë ka hapësirën që ma ndërton murin ndërmjet pulsit të përpëlitjes dhe gëlqeres së bardhë të dridhjeve të kofshëve nën të cilat zoiejnë thellësitë e harkuara në krahëror Dua të them se koha ka durim të presë në një skak, por, nuk e di se si drita do të rrjedhë nëpër anijet e fshehura prej nesh ose, nëse Ariadna e la fillën e fijeve në rrugën e gurëve Unë e di vetëm atë që nuk e di... se vetëm në këtë tokë do të strehojmë pritjen në një shpellë të mbushur me lule drite që mugullojnë në zemër, një livadh i lëmuar nga amnezis e së kaluarës Mund të shpërngulesh në mua... kanë lulëziar shtojzavallet në natën e engjëjve!

Traducerea în limba albaneză: Baki Ymri

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Dilemă

De multă vreme, simt că toate lucrurile sunt distanțe imprecise Când mă apropii de ele, le cresc bifurcații precum umbre copacilor Până și pietrele se înmulțesc cu pașii care le calcă de la un capăt de cremene, la un final de clepsidră

Dacă mă impiedic de dărâmăturile zilelor cad în timpul interior al crăpăturilor care îmi șubrezesc transparența nopților cu lună cotită Prefer să merg apăsat în rezonanța surdă a unui ieri fără mâine umplut cu apa din începutul sfârșitului de lacrimă

De multă vreme, îmi simt sufletul uitat la drumul mare Cărările de munte nu mai văd pădurea de atâta lăstăriș cu ciulini înfloriți în talpă mi se sufocă inima de preaplinul aerului înecat în izvoare secate iar corpul ia forma imaterială a inimii vivante De multă vreme, mă caut în confuzia dintre mine și agonizanta retorică ,,To be, or not to be – that is the question" Să fie oare aceasta, întrebarea?

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Dilemë

Për një kohë të gjatë, ndjej se të gjitha gjërat janë distanca të pasakta Kur u afrohem atyre, ata rriten me dy koka si hijet e pemëve derisa edhe gurët shumëzohen me hapat që shkelin nga një fund prej strralli deri në fund të klepsidrës

Nëse unë pengohem prej rrënojave të ditëve bien në kohën e brendshme të të çarave që ma vidhosin transparencën e netëve me një hënë të shtrënguar Preferoj të shkoj në një rezonancë të shurdhër të një të djeshme pa të nesërme mbushur me ujë në fillim të mbarimit të lotit

Për një kohë të gjatë, e ndiej shpirtin tim të harruar në rrugën e madhe Shtigjet malore nuk e shohin më pyllin e një vlastari të tillë me gjemba të lulëzuar më gulçohet zemra ime nga përplotnia e ajrit të mbytur në burime të thata dhe trupi merr formën jomateriale të zemrës së gjallë

Për një kohë të gjatë, e kërkoj veten në konfuzionin midis meje dhe retorikës agonizuese: ,,To be, or not to be – that is the question" Mos të jetë vallë kjo pyetja?

Traducerea în limba albaneză: Baki Ymri

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Sens unic!

Suntem umbre ale pământului proiectate pe răni ce ne dor în soare Nu recunoaștem stigmatul de pe trupul trecerii fără urmă prin pasul cerului îngropat Ne privim prin oglinzi retrovizoare, negre înlăuntrul imaginii ștearsă de sinele daghereotipiei fără alb Nu am ajuns în unde plecând din ce și tot potrivind pe dos pașii ne-am întors la același punct cu prea multă memorie Să zburam, nu am învățat la lecțiile umbletului prin tină Cerul nu este doar pata de albastru care ne privește din susul josului și ne întreabă uneori despre ploaia realității din spatele sufletului Nu există lumină cu umbre și nici umbre în trecerea aripii prin porțile vămilor Totul este doar o lacrimă pe râul plângerii care ne cheamă să ne secăm neacceptarea în splendoarea difuză a eliberării într-o alta renaștere.. Desigur, va trebui să ne obișnuim cu lumina din aura ce doare!

Mariana Grigore

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Drejtim unik!

Ne jemi hijet e tokës të projektuara në plagët që na dhembin në diell Ne nuk e njohim stigmën nga trupi i kalimit pa gjurmë përmes hapit të qiellit të varrosur Ne shikojmë përmes pasqyrave të pasme, të zeza brenda imazhit të fshirë nga njollat e bardha Nuk kemi arritur në vendin ku të shkojmë dhe ende duke i përshtatur nga pas hapat jemi kthyer në të njëjtën pikë me shumë kujtesë Të fluturojmë, nuk mësova mësimet e ecjes nëpër çarje Qielli nuk është thjesht njolla e kaltërt që na shikon nga lart poshtë dhe na pyet ndonjëherë për shiun e realitetit prapa shpirtit Nuk ka dritë me hije as hije në kalimin e krahëve nëpër portat e doganave Çdo gjë është vetëm një lot në lumin e ankesës që na thërret për të tharë mosmiratimin tonë në shkëlqimin e shpërndarë të çlirimit në një tjetër rilindje.. Sigurisht, ne do të duhet të mësohemi me dritën në atmosferën që dhemb!

Traducerea în limba albaneză: Baki Ymri

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Iubește-mă!

Mă tem că, Dacă m-ai iubi, mi-ar exploda tâmplele de atâta fericire... Tâmpla dreaptă mi s-ar prelinge pe sâni și pe coapse și s-ar scurge într-o crăpătură de pe podea, ducându-se apoi la Muma Pamânt… Tâmpla stângă s-ar desprinde de mine și delirând, ar pluti în neștire până când s-ar izbi de o stea… Totuși, te rog..., iubește-mă!

Doina-Maria Constantin

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Amami!

Ho paura che se tu mi amassi , Mi scoppierebbero le tempie di cosi tanta felicità. La tempia destra scivolerebbe sui miei seni e sulle cosce e sorrerebbe in una screpolatura del pavimento, andando poi a Madre Terra… La tempia sinistra si sarebbe staccata da me e in delirio, avrebbe galleggiato senza conoscenza fino a quando non sbattesse su una stella... Tuttavia , ti prego tanto, amami!

Doina-Maria Constantin

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

În căutarea artei

Eu nu sunt o artistă, inima mea însă, în căutarea frumosului m-a trimis, să-ncerc a-l găsi chiar și-n al meu abis. Nu-i treabă ușoară, vă zic..., dar rezultatul va veni negreșit atunci când dorința-i așa mare că se confundă cu însăși viața în spirale. Cortina lumii materiale am tras, saturat și-o alta pe cerul scenei mele s-a desfașurat... Aici nu se stă cu picioarele pe pamânt, aici, nimic nu-i nevoie s-atingi, o lume-i de senzații și simțiri, e lumea cea adevărată scăldată-n armonii. Pianul plutește pe-o mare turcoaz, îl vezi dar nu-l vezi, e sunetul lui pe talaz. Fiori de plăcere îți trec pe piele și-n gând când respirația petalei de crin s-așază discret, surâzând, pe buzele-ți însetate de soare precum un maslin. Fascinată-n lumea nouă-naintez, desenele alb-negru colorez și-ajung așa la desăvârșire căci în culoare stă întreaga fire. Nu sunt o artistă cum s-ar zice Însă am găsit frumosul diafan ce de plăcere inima-mi frânge… O frânge în mii de sunete, senzații și culori, o-mbracă-n mantie de zefir din seară până-n zori și-o-nalță mai sus, tot mai sus, sumbrul și ambiguu rămân la apus…

Doina-Maria Constantin

Premuil de onoare - Concursul International de Poezie, “Gocce di memoria”-Sectiunea Poezie - Prozaica-Taranto 2019

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Nella ricerca dell’arte

Io non sono un’artista, ma il mio cuore mi ha mandato alla ricerca del bello, cosi provo a trovarlo anche nel mio abisso. Non è una faccenda facile, vi dico.., ma il risultato arriverà senza dubbio quando il desiderio sarà cosi grande da confondersi con la stessa vita in spirale. Il sipario del mondo materiale ho tirato ed un altro sul cielo del mio palco si è svolto… Qui non si sta con i piedi sulla terra, qui, niente non c’è bisogno di toccare, è un mondo di sensazioni e sentimenti è il mondo vero immerso nelle armonie. Pianoforte galleggia sul un mare turchese, lo vedi ma non lo vedi, è suo suono sul flutto. Brividi di piacere passano sulla pelle e pensieri quando il respiro di petalo di giglio si siede sulle labbra assetate di sole come un ulivo. Affascinata, nel mondo nuovo vado avanti, i disegni bianco-neri colorisco e raggiungo cosi la perfezione perché nel colore sta tutta la natura. Non sono un artista come si dice ma ho trovato il bello etereo che di piacere il cuore spezza... Lo spezza in mille suoni, sensazioni e colori, lo veste nel mantello di zeffiro dalla sera all’alba e lo alza più su, sempre più su, il cupo e ambiguo restano al tramonto…

Doina-Maria Constantin

Premio d’onore - Concorso Internazionale di Poesia, “Gocce di memoria”-Taranto 2019

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Gondolier suflet boem

Gondolier suflet boem cu tine duc gândul meu peren să nu mai scriu al vieții antipoem ci doar simplu dar nemuritor catren. Varsă în apă sentimele-mi trăite în lagună, din ele fă peste Podul Suspinelor cunună. Nici o iubire nu e mai arzătoare ca acelea trăite în gondola ta adăpătoare de vise și visuri indelebile regăsite în cântecele mirabile. Gondolier, suflet boem, ia visele mele, sădește-le în suflete Aristotele, fă-le să devină al poeziei fonem.

Doina-Maria Constantin

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Gondoliere dall’ animo scapigliato

Gondoliere dall’animo scapigliato porta con te il mio perenne pensiero per non scrivere più della vita un volgare poema ma una semplice e immortale quartina. Versa nell’acqua i miei sentimenti vissuti in laguna, di loro fanne sopra il Ponte dei Sospiri una corona. Nessun amore non è più ardente di sogni e illusioni indelebili trovati in canzoni mirabili. Gondoliere dall’animo scapigliato prendi i miei sogni piantali nelle anime Aristoteliche falli diventare della poesia fonemi.

Doina-Maria Constantin

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Alege calea

Ai crezul bucuriei și-al luminii Nu zice “taci” când râde un copil; Un pom cu floare multă în april, În toamnă, rod mai spornic dă grădinii.

Înalta-ți râvnă faptei peste bine, Mai sus, până-n lumina de frumos; Fă flutur din omida cea de jos, Ești mic de nu crești dincolo de tine.

Te dor jigniri, menirea te-nconvoaie? De ești alesul, ești dator să-nfrunți; Un cerb ce tremură când cade-o foaie, Nu fuge-n văi când sunt furtuni pe munți.

Poezie premiată la Concursul Internațional de poezie -”Gocce di Memoria” - 2018-Taranto –Italia

Doina-Maria Constantin.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Sceglie il cammino

Hai la fede della gioia e de la luce Non dire “taci” quando ride un bambino ; Un albero con tanto fiore in aprile In autunno, frutta più ricca ha il giardino. Alza il battito del tuo cuore sul bene In alto, alla luce della bellezza ; Fai la farfalla dal bruco inferiore, Sei piccolo se non cresci oltre te Ti fanno male le offese, la sorte ti piega ? Se sei il prescelto, devi affrontare; Un cervo che trema quando cadde una foglia, Non imbattersi in valli quando ci sono tempeste sulle montagne.

(Poesia premiata con Menzione d'onore a Concorso Internazionale di poesia "Gocce di Memoria" - Edizione 2018)

Doina-Maria Constantin.

Tinere talente

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Ană, Ană porți inele...

Ană, Ană porți inele pe sub gândurile mele Mă provoci, dar mă apleacă gând șoptit de muribund Tremur zorii dimineții și în noapte-i tot ascund Alb de iarnă alintată, jar aprins în pumn de stele.

Să-mi lași mâna sărutată, rouă prinsă-n dimineți Și-ți promit că-n vieți și moarte fi-voi plânsul adorat Iar prin ochii tăi de miere să mă vezi al tău bărbat Când lumina prinde nurii între versuri și poeți.

Fericit că lași săgeata peste arcuri de cristal, Ai habar tu, mărăcine, de tot ce-i zădit în mine? Când trecând prin crud de verde, mă-nfior și nu mi-e bine, Cerul plâns din dor măiastru, eu maree și tu val...

Viața mi-era doar iluzii până mi te-ai scurs pe buze Când în piept pus-ai tu palma, soră mi-a devenit drama Mă înclin acum, enigmei... o risipă mi-este teama Sculptând ochii-ți de zeiță, arde-le-ar Doamne, de muze!

Gordon David Cristian

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Insensibilitate

Când afli... Că cei cu adevărat vii, Nu primesc a doua șansă la viață, Că cei morți lingă tine, îți dau speranță, Ce poți să faci? Să taci? Să te-mbraci? Să fugi? Să uiți, Ce ai fost și ce-ai ajuns? Să iubești o ultimă dată? Să iubești până la refuz? O altă speranță..., spulberată?

Se lasă..., frate pe frate, Se lasă oamenii vii..., pe moarte, Te scufunzi... E din ce în ce mai greu, Și totuși..., nu avem același Zeu.

Făpturi mici, Călcate-n picioare, Închinându-se, În fața icoanelor goale.

O eternitate..., vom spera... Că ne vom iubi, ochi în ochi, Că..., vom lăcrima..., În palma altcuiva.

Lacrimi..., Sânge, transformat în apă, Sânge, ce hrănește o viață. O viață..., dusă la refuz, Un nemuritor...,ce va muri..., confuz, Stors de vlagă, Și speranță falsă, Stors de răget, Și..., de merit la viață.

Se aude..., pe fundal, Un răcnet difuz, Dacă îl auzim..., În sfârșit, Nu suntem surzi. Avem..., doar un refuz, De a trăi..., De a iubi..., De a sorti..., Ce va avea..., altcineva,

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Chiar dacă..., soarta sa, Nu e-n palma ta.

Sacrificată..., în dansul demonilor, Se mișcă sacadat..., asemenea lor, O viață..., Un destin..., O soartă..., Care..., deși se mișcă, Este..., ca și moartă.

Fără crezare, În vorbele goale, Gândurile..., ne fac gânduri, Vor..., să ne omoare!

Kozseni Nicola Karolina

Proză

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Sunt momente când sufletul e asemeni nisipului. Ai vrea să aduni fiecare boabă, să o așezi lângă celelalte, să-ți reîntregești clepsidra ce și-a pierdut esența... nisipul ce-i curgea transparent. Prea era sufletul tău la vedere! Prea puteau privi toți linia coerentă și verticală, ce-ți marca trecerea timpului prin clepsidra sufletului! Și cum să reușești asta, când ploi de lacrimi au semănat atâtea furtuni? Cum să poți aduna sclipirile nisipului, acum împrăștiate peste strălucirea sticlei din clepsidră? E deja mată, o dor pereții de greul boabelor de nisip... Cum să înăbuși tornada ce-ți ridică praful dur al nisipului, până la nori de lacrimi, amestecând noroaiele altora în sufletul tău? Poți! ... Deschizi larg poarta sufletului, împreunând brațe de plumb în rugăciuni spre senin de cer... Și lași... și ploi, și furtuni, și tornade... să-și scoată bocancii de acolo! De ce să le suporți greutatea pașilor prin clepsidra sufletului tău? Lustruiești sticla cu lacrimi plânse din sincer, bun și iubire. Închizi ușa, tragi zăvorul și suspenzi și clopoțelul de la intrare, să nu mai găsească vreodată loc de întoarcere ... Doar strigi boabele de nisip pe nume, și ele vor urma calea lor firească, aceea pe care au învățat-o în sufletul tău cu vremi în urmă... - IUBIRE, adună-te, fă-ți loc în prea-plinul sufletului meu! Învață-mă să păstrez închisă poarta celor ce vor să-mi răvășească nisipul !

Nicoleta Gordon

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Extras din memoria universului

La început am zărit o lumină, ceva alb ce venea de departe, un fel de voal ce se schimba în fel de fel de nuanţe. Nestatornic, albul acela se transforma când în gri cenuşiu înverzit pe la capete, când se păta de un albastru intens, ca în final să rămână o ceaţă roşiatică prin care bâjbâiam căutând o ieşire. Afară totul era un amalgam de impulsuri, de culori fără sens şi sunete fără finalitate. Parcă urcam o spirală unde culorile începeau să intre în forme, apoi în imagini, zgomotul devenea semn, adierea atingere. Străbăteam alunecarea aceea călduţă şi la capătul ei se contura ceva cunoscut, în altă formă auzit şi văzut, mai bland şi mai bun decât tot şi de toate, ceva ce îmi lua şi oprea teama de plângeri. Era Mama ! Luasem deci forma Genomului Uman. Ea mă crease din celulele ei şi acum m-a scos la lumină dându-mi un strop din suflareaeternă a vieţii al cărui secret iniversal doar ea îl cunoștea. Ce orbitoare-i lumina ! Ce asurzitor este zgomotul timpului ! Gândesc, deci sunt viu ! Recunoscându-mi izvorul acopăr deja o parte a necunoscutului din care veneam şi în care în curând voi intra. Deasupra mea o altă imagine venea şi pleca învăluită într-o formă exuberantă a bucuriei stelare. Venise şi a doua măsură a primului impuls ce o ajutase pe creatoarea mea să-mi dea porţia ce îmi fusese repartizată de univers din veşnicia genomului uman. Era Tata ! Ei erau procreatorii mei, cei ce m-au adus într-o altă formă structurală a existenței, într-un spatiu şi timp cu totul nou pentru mine, unde urmează să îndeplinesc rolul unui umanoid stelar cu tot ce e bine şi rău în această formă de organizare a materiei inteligente. Şi totuşi, pe aici, parcă am mai fost cândva. Ce-i drept erau alte imagini şi altfel de sunete, într-un cu totul alt timp şi într- un spaţiu total diferit. Doar că în structura anterioară a amteriei am cunoscut o cu totul altă dimensiune total diferită de cea în care am evoluat acum. Luând un extras din Memoria-Anticipaţiei mi- am amintit că, pe atunci eram un copac şi priveam totul din puct de vedere al frunzei. Lumea o vedeam toată în verde, sau în culorile adiacente născocite de minunata lume a naturii. Florilor ce creşteau sub crengile noastre împodobindu-ne cărările în culorile lor. Aerul îşi schimba zilnic mirosul în funcţie de ce flori îşi desfăceau petalele în perioada aceea. Pe jos alergau necontrolat fel de fel de viețuitoare. Prin aer zburau o mulţime de păsări multicolore ce înnobilau aerul cu cântecele lor ademenitoare spre visare a tot ce e mai frumos şi plăcut când eşti viu, sănătos şi fericit. Umanoizii, pe atunci, nu existau. Genomul uman încă nu avea definitivat un nucleu din care să poată apărea embrionul viului său definitoriu. Doar animale imense ne cutreierau pădurile rupându-ne crengile, luptându-se între ele pentru viaţa mereu nesigură, nehotărâtă cui să îi dea mai multă întâetate. La un moment dat au început să vină de sus un fel de zburătoare care trimiteau spre noi raze a căror lumina era atât de fierbinte că topea până şi piatra de sub rădăcinile noastre. Nu după mult timp totul a dispărut într-un scrum ars de focurile injectate din zburătoarele acelea. Noi, o parte a copacilor am rezistat. Parcă ne cruţau special, semn că aveau nevoie în viitor de noi şi de umbra noastră. Prin aer a plutit ani în şir cenuşa viului ars. Încet, încet s-a aşezat pe pămînt şi parcă hrana solului nostru a devenit mai gustoasă şi noi, copacii rămaşi, puteam să creştem mai mari şi mai repede. Era clar, țintele lor au fost animalele acelea imense care dominau atât de brutal spaţiul nostru existenţial împiedicând orice formă de dezvoltare a viului ce nu putea fi dominat de forţele lor. Nu după mult timp, cei ce au tras cu focurile acelea ucigătoare au început să se apropie de vârfurile crengilor noastre. Atâta ne mai priveau, ne cercetau, gustau din licoarea funzelor noastre, veneau şi plecau, pâna într-o zi când au coborât printre noi. Cu paşii lor uriaşi au început sa ne cutreiere adâncurile pădurilor inițiale. Din loc în loc se opreau şi începeau să se aşeze. Ziua îi vedeam preumblând, făra temei, de colo colo. Noaptea intrau în maşinile lor zburătoare, sau în hăurile de sub rădăcinile noastre.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Ne urmăreu pas cu pas evoluţia şi când a venit vremea seminței, au început să încerce a ne mânca din fructele noastre sălbatice ce creşteau până atunci fără să-şi dorească un scop anume. Probabil le-a plăcut roadul noastru că au început să ne culeaga în mod ordonat şi să ne pună deoparte. Nu erau aşa mulţi, doar cât au încăput iniţial în obiectele lor zburătoare. Difereau ca şi chip, culorile lor variau de la negru la maroniu sau spre un galben de floare plăpândă. Mereu erau doi. Unul era mai înalt, mai solid, mai puternic. Prin forţa lui reuşea să mute orice piatră le stătea lor în cale. Celălalt părea mai plăpând, mai firav, dar cu trăsături aşa fin definite, desenate parcă de cineva priceput în sisteme précis măsurate. Părea o Ea și avea ochi coloraţi într-un fel de lumini emanate de unele din pietrele noastre albăstrit înverzite. Deşi era aşa de fin şlefuită Ea părea că dictează tot ce trebuie să se întămple. Toţi o ascultau cu supunere ordonată. După un timp au apărut printre ei unii mai mici. Aşa mici că toţi ceilalţi se purtau cu cea mai mare grijă să nu îi calce, toţi voiau să îi ajute să meargă şi îi purtau în braţele lor ca pe nişte comori venite cine ştie de unde. Treceau anotimpuri şi micii aceea se făceau mari, la fel de mari ca cei ce le purtaseră grijă atat de mult timp şi cu aşa mare răbdare. Unii creşteau chiar mai mari decăt semenii lor dar tot în culori şi puteri diferite. Peste un timp primi veniţi s-au urcat în obiectele zburătoare si au săgetat aerul cu mişcările lor până au dispărut dincolo de zarea ce noi o vedeam licărind zi de zi. Restul au rămas cu creaturile lor şi au început să se aşeze sub umbra noastră. Eu a trebuit să plec, îmi venise timpul să trec în altă formă de organizare a materiei inteligente. Încărcătura energetică ce îmi fusese repartizată pentru a fi un copac se epuizase. Am plecat undeva într un colţ al universului şi am aşteptat liniştit să văd în ce ce formă a materiei inteligente pot încăpea spre a lua structura unui nou început. Spre marea mea surpriză şi bucurie am acumulat procesele necesare unui genom umanoid. Şi aşa m- am trezit ca fiind una dintre ființele acelea la care eu mă uitam pe vremea când eram doar un copac şi le priveam pe cele din maşinile lor zburătoare. Când mi s-au stabilizat toate formele de energie circulatorie spre a trece într-o formă superioară de organizare a materiei, m-am trezit direct în mijlocul unei acțiuni de transcendenţă universală a viului cosmic. Inițiala a reunit în jurul aurei sale creațiile ei răspândite în totuniversul celular cunoscut și împreună cu extrasele ei a căutat intrarea într-un consens. În sala mare a decretelor, în culoarea universului, acel întuneric desăvârșit, după ce vidul a fost înlocuit cu o stare de veghe cuantică, Inițiala și-a ocupat locul în vârful piramidei astrale. Eu priveam totul de sus și urmăream ce se întâmplă în sistemul solar unde dominante erau creațiile Inițialei Nimeni nu avea acces la vederea de chipuri, puteau doar să asculte în ecou prelungit ce se gândea separat și în comuniune. Se trecuse special în alt stadiu al existenței ce mărginea înțelegerea și putea înlesni o hotărâre definitivă. Stăpânirea forțelor ce se înfruntau puteau fi înțelese și manevrate doar de inteligența Inițială. De acolo din vârf Ea asculta doar păreri emise pe diferite cadrane de intuiție și stadii ale logicii transcendente.

( Fragment ) Anghel Zamfir Dan

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Din Basarabia română spre Gulag

Un text ce se preconiza a fi „scheletul” unui nou roman ”Votcă și siliotcă” , dar nu știu dacă îl voi mai scrie... vreodată, din motive întemeiate.

„Deși avea numai șapte ani, Veruța își aduce aminte toate detaliile acelei nopți năprasnice când cineva, târziu, pe la ora două de noapte, le-a bătut insistent în ușă și a trezit-o din somn. Câinele lătra necontenit la oaspeții nepoftiți care, se știa deja, acționau numai noaptea. Duba neagră poposise și la poarta lor. Acum uniformele negre băteau la ușă, să li se deschidă. Tatăl ei, Grigore Țârdea, care dormea după sobă, mormăi nemulțumit: - Pe cine îl aduce naiba la ora asta, pe frigul și pe viscolul ăsta? - Du-te, deschide! îi spuse Dochița, soția, cu inima strânsă, presimțind ceva rău. În casă năvăliră vreo patru inși. Cu frigul de afară, ei mai aduseseră și o veste foarte proastă: - Hai, pregătiți-vă, luați ceva pe voi mai cald și merinde, mai mult nimic! Copiii, toți...ai casei! - Avem doi bătrâni bolnavi, aproape la pat, tata și mama soacră! Cum să-i lăsăm de izbeliște? De ce ne luați, nici măcar nu am fost chiaburi! Poate-i o greșeală! a încercat Grigore să le zică, dar a fost brutal întrerupt: - Boșorogii, dacă se pot mișca, merg și ei, dacă nu, rămân aici, va avea grijă de ei Puterea Sovietică! Și mișcați-vă mai repede, nu avem timp de pierdut! ordonă unul dintre cei veniți, care, se pare, era șeful. În camera de alături, Veruța auzi plânsul bunicii și vocea împăciuitoare a tatălui ei: - Of, Doamne, fie-ți milă de noi! De ce ne iau? Unde ne duc? aproape că bocea bătrâna. - Mamă, liniștește-te, ce faceți, mergeți cu noi sau vă lăsăm aici? Poate rămâneți, aici măcar sunteți acasă, la baștină, cine știe unde ne duc, nu se știe dacă ne mai întoarcem... Bunicului i se făcuse rău și nu scotea o vorbă. La fel și Dochița. Amuțise. Unicul care părea că este mai coerent și... conștient era Grigore, tatăl. - Aveți jumate de oră, cel mult o oră, să vă pregătiți, aici rămâne cineva cu voi să vă supravegheze. Nu luați nimic de preț, vă vom percheziționa. Venim mai târziu să vă ducem în centru. Casa, pământul de pe lângă casă, animalele, orătăniile se vor naționaliza, le ia statul. - La ce să mai rămânem, dacă ni se ia și casa? îl întrebă, cu voce stinsă, bunicul. - Dacă nu vă puteți deplasa să plecați, veți fi transferați într-o casă de bătrâni, azil... sovietic, undeva! Și nu pune multe întrebări, chiaburule, nu avem timp de voi, ne-am săturat! - Te știu de mic, erai din oameni buni, te-ai dat cu rușii, cu sovieticii, coadă de topor ce ești? Să plec din casa mea într-un azil... sovietic?! Mai bine mor prin Siberia, dar să fiu împreună cu copiii și nepoții mei! îi ripostă bunicul. - Tată, taci, te rog! Hai să ne pregătim! zise Grigore. S-au lăsat o liniște și o tăcere de moarte. Mama și tatăl Veruței au scos niște desagi din cămară și au început să bage lucruri în ele. Din când în când, individul lăsat să-i supravegheze, un soldat rus cu arma la șold, care nu știa o boabă românește (moldovenește, că așa îi ziceau sovieticii limbii române), scotea din desagă câte ceva și arunca înapoi într-un colț al odăii: - Это нельзя! (Asta nu se poate!) - De ce? punea întrebarea, de fiecare dată, tata, dar rămânea fără niciun răspuns. - Nu-l mai întreba, nu vezi că nu ne înțelege limba? îi zise mama. - Iaca, au venit veneticii să ne ordone în casa noastră și să ne scoată din ea! bocea, în continuare, bunica. - Mamă, tată, luați-vă ceva mai gros pe voi, drumul va fi lung, lung, îi rugă Grigore. Veruța s-a îmbrăcat singură, peste câteva zile făcea 8 ani, iar frățiorul și cele două surori, mai mici decât ea, au fost înfofoliți de părinți și scoși afară. Când au ieșit, în tot satul se auzeau plânsete, bocete. Era o razie de noapte, după o nouă listă de „deschiaburire”. În sat la ei se făcuse deja colectivizarea, erau în anul 1951. Cea mai mare parte din avere li se luase cu hapca în kolhoz. De ce le venise rușilor iar dorul să mai strângă din „dușmanii poporului”, nu se știe! Li se năzăreau dușmani ai puterii sovietice peste tot. E drept că Grigore Țârdea s-a împotrivit mult timp să intre în kolhoz, să-și dea pământul...

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Cred că atunci l-au pus pe lista neagră. Și tocmai când credeau că au scăpat... Peste numai câteva minute, duba neagră a venit după ei. I-au înghesuit peste alți consăteni, vecini de-ai lor. Se auzea plânsetul înăbușit al femeilor. Copiii, chiar și cei mici, care nu înțelegeau mare lucru din ce se petrece, au început să plângă și ei. Duba s-a oprit. La un moment dat, cineva a deschis ușa mașinii. În întunericul de afară a bubuit o voce: - Dacă nu încetați cu bocetele, vă împușcăm aici, pe loc, pe toți, cu tot cu țâncii voștri! Mama Veruței și tanti Maria, cumătra lor, își linișteau cum puteau copiii mici. Toți... amuțiseră. - Mamă, unde ne duc în toiul nopții?! întrebă Veruța, în șoaptă. Erau primele cuvinte rostite de ea în decursul acelei seri. - Nu știu, dar tu stai liniștită, draga mamei, ești cu noi, cu părinții, frații și bunicii. Totul va fi bine! ...N-a fost deloc bine. În centrul satului, vreo 30 de familii așteptau să vină camioanele după ei, să-i ducă la gara din Bălți. Acolo au ajuns pe la ora 5 dimineața. Iarna la această oră e încă întuneric beznă. Pe peron, mulțime de lume ca ei. Bagaje și plânsete.

Au tras la linie un tren din mai multe vagoane de marfă, mai mult pentru animale decât pentru oameni. Înăuntru, pe jos, paie. Într-un colț, un hârb, în care să-și facă nevoile. Trenul oprea foarte rar și nu prin gări, ci pe câmpuri. Erau scoși să se plimbe puțin, dar să nu fie mai mult de câțiva pași distanță de tren. Înconjurați de soldați înarmați. Li s-a spus: la început să mănânce din proviziile lor, apoi li se va da hrană. - Dacă ni se spunea de la bun început că ne vom hrăni cu proviziile noastre, am fi luat mai multe, dar nu ne-au lăsat... - Tu, Dochiță, porționează pâinea, slănina, să ne ajungă pe mai multă vreme, cine știe ce zoi ne vor da ei de... mâncare. A avut dreptate tatăl Veruței. Când au terminat proviziile și au spus însoțitorilor, li s-a adus un borș cu varză, de fapt apă cu varză murată, ei nici la porci nu dădeau așa ceva, acasă. Fără pâine. În prima săptămână, au îndurat frigul din tren, în a doua deja îndurau și foame. Stăteau îmbrăcați. Aranjați pe familii, fiecare în colțul său. În vagon cu ei se nimeriseră familii din alte sate, așa au fost distribuiți în gara din Bălți. Nu știau nimic despre ceilalți consăteni, nu li se dădea voie să comunice când coborau din tren, în acele rare momente. Au văzut-o pe cumătra Maria, i-au făcut semn discret cu mâna. Ea, împreună cu familia, se afla la câteva vagoane distanță de ei. Atât. Bine măcar că n-au fost răzlețiți, i-au lăsat împreună cu copiii și bătrânii, căci alții o pățiseră, despărțiți... părinți de copii, ce-i drept, mai mari, adolescenți. Se plângeau că nu-i văd în tren, nu știu nimic de ei, încă de la îmbarcare. Nu știau unde au fost duși sau dacă mai sunt vii. Poate i-au înrolat în armată, poate i-au dus undeva la munci silnice. Se zvonea că pe tineri de obicei îi duc să muncească în minele de uraniu de la Sludeanka, regiunea Irkuțk sau cele din regiunea Iakuțk și Citinsk. Erau cele mai grele și periculoase munci, de unde nu se mai iese om viu. Și câte și mai câte... se vorbea. Câtă durere a văzut copilul Veruța în acele zile! Mama ei îi spunea să doarmă. Să doarmă cât mai mult, căci vremea trece mai repede când dormi și nici foamea nu se mai simte. Mai rău era cu cei mici care cereau întruna de mâncare, căci puținul ce li se dădea, nu-i ținea sătui. Peste un timp, când deja trecuseră de lanțul muntos Ural (granița dintre cele două continente, Europa și Asia) și trenul ținea direcția - Siberia, au început decesele, mai ales în rândul celor mici, mai vulnerabili. O molimă, dizenteria, făcea ravagii printre copii. În vagonul lor încă nu ajunsese. Se fereau să mai iasă afară, să nu se molipsească... Nu mai așteptau opririle, ca să-și facă nevoile prin tufișuri, ci stăteau la rând la acel hârb. Se deprinseseră... Omul se deprinde cu toate. Nu se mai jenau... Făceau de serviciu să țină cât de cât ordine în vagon. Au căptușit, cu hainele ce le mai aveau de schimb, pereții de scândură ai vagonului, băgând în crăpături cârpe și paie. Se încălzeau de la respirație... Într-un vagon nu prea mare - se aflau vreo 30 de inși! Veruța a făcut 8 anișori în acel tren al morții. Cadavrele erau băgate în saci și scoase din vagoane de soldații înarmați, când trenul făcea opriri. De la un timp, cu cât trenul înainta spre Siberia, opririle erau mai dese. Se pare că... decesele erau mai multe. Se săpa o groapă, de numai vreo jumate de metru adâncime, poate mai puțin. Îngropați pe loc, în fugă. Pradă animalelor, când se va topi zăpada. - Cum să suportăm toate astea, Grigore, cum? Vezi, mama a slăbit de tot, de câteva zile nu se mai mișcă. Cei mici au făcut păduchi, nespălați de atâta timp. Îi tot șterg cu cârpe ude, dar... părul, capul... nespălat. De-am ajunge de-acu mai repede, oare unde ne duc atât de departe? Grigore nu mai avea putere să-i răspundă sau să-și consoleze nevasta! Mereu îi spunea unul și același lucru: - Roagă-te la Domnul să ajungem vii, ne descurcăm noi! Suntem deprinși cu munca, numai să nu ne răzlețească și să nu ne ducă în minele lor, acolo e moarte sigură! - Veruța azi face 8 anișori. Doamna Domnica din Sărățeni a mai păstrat o bucățică de pastramă, i-a făcut-o cadou!

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

N-am vrut s-o iau, dar a tot insistat. Zice că ea e bătrână, și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul, i se rupe inima când vede copii înfometați. - Să-i dea Domnul sănătate să ajungă vie, încă nu e tare bătrână. Avem noroc, Dochiță, că în vagon nu-s mulți copii, iar adulții caută de ei. Poate îi scăpăm pe toți... vii! ...Veruța n-a uitat nici azi, la cei 75 de ani ai săi, cum și-a „sărbătorit” ziua de naștere, când a împlinit 8 anișori! A împărțit acea pastramă uscată și mică la frații și surorile ei și la bunici. Câte o fărâmă! Părinților nu le-a mai ajuns... La alte multe zile de naștere care au fost pe parcursul vieții ei, ba chiar și la nunta ei, când împărțea, tăia tortul, îi apărea în minte acea bucățică de pastramă, tăiată cu grijă de ea, în mici fărâme, ca să ajungă la toți ai săi... În Tomsk, la mai mult de trei săptămâni de la îmbarcare, trenul s-a oprit și staționa mai mult ca de obicei: - Cred că ne coboară aici, am ajuns destul de departe. Nu știu dacă pe aici se face agricultură... zise tatăl ei. - Mama este slăbită de tot, mă tem să nu moară! îi spuse înspăimântată soția. Poate rezistă, ne dau undeva să stăm, să putem să o îngrijim, s-o scăpăm. N-au mai scăpat-o. Când le-au dat o cameră într-o baracă, bunica Veruței s-a stins... în tăcere. Nu avea 70 de ani împliniți. Dar mângâiată la gândul că a murit lângă ai săi. Au îngropat-o într-un cimitir al deportaților. Deseori, Veruța auzea șoaptele părinților. Mult mai târziu însă a înțeles de ce părinții ei își vorbeau în șoaptă: - Poate, când va zdohni Stalin, ne vor lăsa să plecăm acasă, zicea Grigore. - Of, Doamne, iartă-ne! Că dorim moartea cuiva! - Acela nu-i om, care permite astfel de lucruri. Adu-ți aminte ce-am îndurat în ultimii ani în Moldova: colectivizarea, rusificarea... - Astea ca astea, dar să ne ridice în miez de noapte, să ne aducă aici, printre străini, care ne socot niște animale bune numai de muncă, în aceste omături și friguri...e prea de tot! - Bine că nu m-au dus la mină. La uzina asta metalurgică, deși e muncă grea și tot periculoasă, măcar nu sunt sub pământ. - Acolo cred că-i duc numai pe cei tineri, să reziste mai mult timp la munci grele și... mortale. Îi ții minte pe cei ce mergeau în tren cu noi, stăteau în colțul stâng de vagon, nu mai știu nimic de băiatul lor. Și avea numai 18 ani. Ei zic că l-au dus la o mină, o bază secretă... De acolo nimeni nu se mai întoarce. Plânge întruna biata femeie, pe ascuns, să n-o vadă autoritățile. Nu are dreptul să vorbească despre asta, nu-i răspunde nimeni la întrebarea unde-i este feciorul. - Dochiță, de ce n-ai vrut să fugim în România în ``40 sau în 1944? Ți-am propus atunci... - Cum să fugim cu acea gospodărie mare, cu pământul, cu părinții? Și ei s-au împotrivit! Dacă știam atunci ce ne așteaptă! Dac-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi! Mai ales... de sovietici! Veruţa îi auzise de multe ori discutând despre România, o ţară în care se născuse şi ea, în anul 1943. Avea numai un anişor când ruşii puseseră iarăşi stăpânire pe provincia românească Basarabia. Părinţii şi bunicii ei îşi aminteau adesea despre perioada de la Unirea din 1918 până în anul 1940, cu drag şi dor de traiul lor bun şi liber din acele vremuri. Bunicul participase la primul război mondial şi chiar la mişcarea de unificare. Erau buni români, poate de aceea Puterea Sovietică şi-a adus aminte de familia Ţârdea şi, până la urmă, i-a deportat în acest oraş siberian, friguros şi străin sufletului lor. În nopţile lungi şi reci, ghemuiți cu toții într-o cameră de baracă, în şuieratul viscolului, părinţii ei încă sperau la o viaţă mai bună, la timpul când se vor întoarce acasă, în Moldova dragă: - Dochiţă, nu te usca, nu mai plânge, să avem răbdare, nu cred că ne vor ţine aici mult timp, nu avem nicio vină. Ne vom întoarce acasă! E greu printre străini! - Am îngropat-o pe mama în pământ străin și atât de departe de casă! Când ne vom întoarce, poate să-i luăm osemintele cu noi, să le îngropăm în cimitirul nostru din sat! - Va fi cum vei zice tu, Dochiţă, numai nu mai plânge, îi tot şoptea Grigore soției sale, nopțile......

...Stalin a murit la 5 martie 1953, dar autoritățile sovietice nu s-au grăbit să-i elibereze, să-i lase să plece înapoi, la baștină, deși noul conducător al URSS, Hrușciov, promisese marea cu sarea. Vestitul lui „dezgheț” și mult trâmbițata lege a amnistiei pentru mai multe categorii de deportați, au „ajuns” în Siberia, în Tomsk, la familia Veruței, abia la începutul anului 1957. Trebuia să completeze o groază de acte și... să aștepte. Se întorceau... abia în vara anului 1957, cu drepturi restrânse. Nu aveau voie să se stabilească în raza raionului de baștină, să pretindă la averea... naționalizată. Rămâneau monitorizați de autorități, etc. Și... se întorceau fără osemintele bunicii. Autoritățile ruse nu le-au dat voie să dezgroape mormântul.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Dochiței nu i s-au uscat ochii de plâns în timpul călătoriei de întoarcere. Au ajuns la un verișor de-al tatălui Veruței, într-un sat din nordul Basarabiei. Trebuia să-și ia viața de la capăt... Veruța a rămas, pentru totdeauna, cu ferma convingere că viața omului de rând depinde întru totul de orânduire și de statul unde locuiește. De aceea, de-ndată ce în anul 1991 s-a destrămat URSS (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste) și s-a ivit posibilitatea de a ieși în afara sârmei ghimpate ce despărțea cele două state românești, împreună cu familia, a trecut Prutul și s-a stabilit în Iași, unde locuiește și în prezent”.

Nina Gonța

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Copilărie și cai

Îmi amintesc de copilărie ca de un rai îndepărtat în care îngerii erau travestiți în cai. Blajini și puternici în același timp, capabili să te scoată din orice încurcătură, caii copilăriei mele încă îmi înfloresc visele cu scântei scoase de potcoavele lovind pietre în galop. Năluci având crupele aburinde, mă fascina nechezatul lor maiestuos.Mânjii cu picioarele precum lujerii crinilor, ori armăsarii înfocați, armigii, cum erau numiți în sătucul copilăriei mele, Moniom, îmi produceau același simțământ de înrudire, de apropiere, la fel ca fresca primei biserici vizitate. Coamele fluturânde în vânt îmi păreau aureole, praful ridicat în urma lor îmi părea nori. Primăvara, trăgând încordați la plug îmi păreau zei răscolind glia, semănând binecuvântarea. Îi căinam în zilele toride când, sub asediul muștelor, veneau în galop, plini de spume, căutând umbră sub părul lui taica Pascu. Mă certam cu unii dintre prieteni care îi goneau punând pietricele în cutiile de conserve pe care apoi le agitau speriindu-i. Alteori se opreau la fântână căutând însetați, în găleata legată de lanț, apă. Când părinții nu erau acasă, luam o găleată si fugeam la fântână să le potolesc setea. Drept mulțumire îmi așezau botul pe umăr ori îmi atingeau cu el obrazul. Nu am încălecat niciodată, dar nu mai rețin de câte ori mă visam călărindu-i. Până prin clasa a patra, eram sigur că aveau ascunse unndeva, aripi. Au trecut zeci de ani, si oridecâte ori mă întorc în satul copilăriei mele ce pare a fi căușul palmelor lui Dumnezeu, îi caut cu privirea pe spinările dealurilor așezate împrejur. Lângă cimitir, am găsit o potcoavă ruginită, care îmi pare o liră ce cântă un cântec știut, scris pe portativul inimii mele. Aidoma lor, devin tot mai mult, cu fiecare apus, amintire. În ochi, mi se oglindesc stele, iar nările simt mirosul gliei... Voi dispărea într-o zi, pe neștiute poteci, cu speranța cã undeva, la un capăt de cer voi întâlni, la umbra unui stejar, o herghelie... Pentru că atunci voi fi ușor, pentru întâia oară voi încăleca, pornind în trap înspre veșnicie pe spinarea unui cal ce atât de ușor poate fi confundat cu un înger...

nicu gavrilovici

Editura face precizarea că scrierea numelui autorului cu litere mici este o exigență a acestuia și nu o greșeală de tipar.

Debut literar

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Scurtă notă biografică

Camelia Monica Cornea s-a născut la Brad în județul Hunedoara în data de 29.06.1967. La terminarea liceului, se mută în Timișoara unde locuiește și în prezent. A terminat ISE-ul în cadrul Universității de vest Timișoara, secția management. Primele poezii sunt scrise în jurul vârstei de 16 ani. După o pauză de ceva ani, revine la vechea pasiune... scrisul. În prezent lucrează la primul ei roman: Dincolo de timp care speră că va fi lansat iarna aceasta. Este membră a cenaclului: „Ia’și scrie” din Iași.

Dincolo de timp – Roman Camelia Monica Cornea

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Dincolo de timp

1900 Italia - Porto Venere

Gerul mușca cu furie din obrajii bărbatului. Fulgii de zăpadă i se strecurau printre gene, intrându-i în ochi, aproape orbindu-l. Înainta cu greu prin zăpada proaspăt afânată.Din cînd în când privea inapoi. Urmaritorii erau undeva la vreo 8oo de metri de el. Se chinuia să scape de ei de vreo oră, dar distanța se micșora treptat. Totul era alb. În ultimele două zile ninsese într- una iar zăpadă depășise 40 de cm. Nu-și mai simțea picioarele, iar mâna stângă îi amorțise de tot. Era înfășurata în fular, pe care se lăbărțau uriașe, două pete de sânge. Norocul lui a fost că gerul oprise sângerarea. Avea o tăietură prelungă făcută de șisul lui Corrado, unul din oamenii lui Don Matteo. Vitto era epuizat, iar pierderea de sânge îl slăbise și mai mult. Trebuia să scape. Jurase. Îi jurase Annei că se va întoarce la ea. Dacă murea acum avea să-și ia cu el jurământul în mormânt. Trebuia să reușească. Aruncă din nou o privire în spate. Corrado și Enzo se apropiaseră și mai mult. Distanța se micșorase și-i despărțeau vreo 400 de metri. Se putea citi ura în ochii lor. Știa că nu ar fi avut nici o șansă. L-ar fi ucis ca pe un câine. Începu să se roage încetișor. Nu se mai rugase de mult. Aproape că uitase. Începu să-și amintească rugăciunea pe care o spunea când era copil, în timp ce mama lui îl mângâia duios pe frunte. Deodată din depărtare se auzi șuieratul unui tren. Și-a amintit brusc de marfarul de la miezul nopții care mergea in Franța. O speranță începu să încolțească în inima lui. Grăbi pasul, încercând să nu se împotmolească în marea de omăt. Schimbă brusc direcția îndreptându-se spre calea ferată. Ca și cum urmăritrii iar fi citit gândurile făcură și ei același lucru. Șuieratul locomotivei se auzea tot mai aproape. Întoarse capul și văzu lomocotiva cum scotea fuioare de norișori albi. Încerca din răsputeri să se agațe de mânerul unuia dintre vagoanele de marfă. Nu reuși. Vagoanele treceau pe lângă el aruncând zăpadă în toate părțile. Cu un ultim efort se prinse de mânerul ultimului vagon. Mâna i se încleștase într-o asemenea încordare în timp ce corpul i se izbea cu putere de ușa vagonului. Reușise. A deschis încet ușa vagonului și-a intrat înauntru. Un miros de acru i-a inundat nările. S-a împiedicat și a căzut. Vagonul era plin cu grâu. O parte din el începuse să fermenteze, iar mirosul înțepător îi urcase stomacul în gât. Încercă să-și potolescă bătăile inimii și se așeză pe stiva de griu. Deodata un zgomot surd îi alertă simțurile. Privi, scrutand întunericul și văzu doi șoricei care de bucurau de festin, luminați fantomatic de razele lunii ce pătrundeau discret prin grilajul ferestrei.

Zâmbi. Nu era singur. Se așeză căt mai comod pe grămada de grâu și adormi. Un somn greu, fără de vise, negru ca moartea. Se trezi brusc, încercând să-și amintească unde era. Mâna îi zvâcnea puternic iar fularul era ud de la zăpadă și sânge. Începu să tragă de el, dezvelindu-și mâna. O crestătura uriașă care urca sus pe antebraț. Rana se închise, dar mâna îl durea îngrozitor. Începuse să-i fie frig și foame. Nu-și amintea când mâncase ultima dată. Încercă din nou să moțăie , să uite de foame și frig. Când s-a trezit, văzu raze de lumină care se strecurau hoțeste printre scandurile vagonului. Se luminase.O mica speranta i se aciui in inima si se agata de ea cu toata puterea lui.Deschise cu grija usa vagonului privind prin albul nesfârșit al zăpezii în timp ce în colțul gurii îi miji un zâmbet. Scoase limba afară iar fulgii de nea se lipiră, iar el sorbi cu nesaț micuțele cristale de apă. Traia. Asta era tot ce conta. Scăpase și avea de gând să-și țină jurământul cu prețul vieții dacă era cazul. Stomacul âncepu să-și ceară drepturile iar Vitto se aplecă și începu să mînânce din boabele de grâu. Își învinse greața, ignorând mirosul și gustul. Mesteca încet, boabele tari care scrâșneau între dinți. Era o nouă zi. O nouă zi fără Anna. O lacrimă îi rămase agăâată în ochiul drept iar el incepu să-și amintească.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

O știa pe Anna de-o viață. De când erau copii. Pe masură ce creșteau ,începuse să o placă în tăcere. Anna era fiica lui Don Matteo, cel mai bogat om din sat și șeful mafiei. El era copil sărac de țărani. Ai lui părinți aveau o moară și din asta își duceau trăiul. În fiecare luna oamenii lui Don Matteo veneau să-și ridice dreptul și îi lăsau fără aproape nimic. Când o vedea pe Anna i se lumina fața, nu-i pasa de nimic. Uită de tot și de toate. Mama începuse să-și dea seama că sunt îndrăgostit de Anna, înaintea mea și i-a spus: - Fiule, uita-te după fete de condiția noastră, că dacă află Don Matteo că te uiți după fata lui, o să te ucidă ca pe un câine ăn mijlocul satului, să te dea de exemplu. Am încercat să o ascult pe mama. Chiar am încercat, dar când o vedeam trecând ăn șareta trasă de cai, uitam tot. Mă fâstâceam, mă roșeam și nu eram în stare sa-i adresez nici un cuvânt. O vedeam cum zâmbea, iar când îmi arunca o privire cu ochii ei albaștrii, mari, împodobiți de niște gene lungi, ca spicele de grâu vara mă topeam tot. Și așa au trecut anii. Am devenit bărbat. Aveam 21 de ani și eram îndrăgostit iremediabil de Anna. S-ar putea spune că eram un bărbat frumos. Înalt, cu un păr negru ce îl țineam legat pe spate și cu ochi verzi ca marea. Ochii mamei mele. Fetele, roșeau cănd mă vedeau, iși dădeau ghionturi și chicoteau emoționate. Nu mă interesa nici una. Aveam ochi doar pentru Anna. Acum mă uitam eu în ochii ei iar ea își lasă ochii în jos stânjenită și roșind ca o copiliță. Începusem să-i cunosc programul și știam că făcea zilnic câte o plimbare cu șareta. Am așteptat-o la ieșirea din sat, pe o colină de unde vedeam marea. Când a oprit șareta să admire priveliștea am mers spre ea și i-am mărturisit dragostea ce i-o port. A început să plângă spunându-mi printre lacrimi: - Tata nu o sa permită niciodată asta. Sunt deja promisă lui Vicenzo. Te iubesc și eu, dar nu putem face nimic. Începu din nou să plângă încetișor. I-am luat capul în mâini și mi-am atins buzele de ale ei. Pe buzele ei calde, am simțit ca mi se naște sufletul și mi-am jurat că va fi a mea, chiar de-ar fi să mor. Așa a trecut 1 an. Ne vedeam zilnic, făcând planuri și privind marea. Câteodată nici măcar nu vorbeam. Ne țineam în brațe, agățați unul de altul într-o disperare cruntă, în timp ce marea ne privea ca un leu flămând. În ziua aia mi-a spus: - Vitto, tata nu va fi de acord niciodată. Ești sărac și nu va accepta. Mâine pleca cu ceva afaceri și se întoarce următoarea zi. Am privit-o lung și i-am spus: - Anna eu vreu să plec la Roma pentru un an, să muncesc să fac bani să-l îmbunez pe tatăl tău. Crezi că până la urmă va accepta dacă am bani? Poți să aștepți un an? Peste un an ar trebui să te mariți cu Vicenzo. Dacă fac bani poate tatăl tău te va da mie nu lui Vicenzo care e deja bătrân. Mâine am să plec și eu la Roma. Am să trec să-mi iau rămas bun, dacă tatăl tău tot nu e acasă. - Bine, răspunse Anna, dar să intri pe portița din spate. Te voi aștepta. S-au sărutat prelung și fiecare a plecat pe drumul lui spre casă. Ajuns acasă le spuse părinților: - Mamă , tată, eu plec la Roma să muncesc să fac bani să o cer pe Anna lui Don Matteo. Mama începu să plânga încetișor și-i spuse: - Fiule simt o durere cruntă în inima mea, nu pleca că nu va ieși nimic bun din asta. Don Matteo e un om fără inimă și nu o să o dea pe Anna unui copil de țărani. Eram mai îndârjit ca niciodată. - Am să plec și mă întorc peste un an. Rămâneți cu bine. Toată noaptea m-am zvârcolit în pat, năpădit de cele mai negre gânduri. Focul trosnea în sobă iar afară ningea ca-n povești. M-am trezit de dimineață și mi-am înpachetat câteva lucruri într-o bocceluță așteptând să văd când sania mare trasă de cai pleacă la drum. Peste vreo oră îl vad pe Don Matteo însoțit de patru din gealații lui pornind la drum. Am așteptat vreo 15 minute și am plecat spre casa Anei. Mă aștepta la portița din spate și mi-a dat drumul în casă ducându-mă în camera ei, feriți de ochi iscoditori. Era prima oară când intram în casa lui Don Matteo. Nu îmi imaginasem niciodată că unii oameni pot trăi așa de bine. La noi acasă totul era rustic și sărăcăcios, de o simplitate ieșită din comun iar aici domnea opulența. Nu am reușit să văd foarte multe că Anna m-a tras rapid în camera ei. Era o încăpere mare, împodobită cu mobilă alba de arțar, atât de opulent dar atât de simplu în același timp. Focul juca vesel în sobă, în timp ce se auzeau buștenii cum trosnesc, facând văpăi. S-a așezat pe pat și m-a tras lângă ea, plângând în surdină. - Ce am să fac eu fără tine un an? Cum am să rezist? Am început să îi sărut părul blond alintând-o ca pe un copil mic. - Ssstttt pui mic, am să mă întorc! Îți jur că am să mă întorc pentru tine. Buzele ei îmi căutau buzele, iar sărutul ei a oprit timpul în loc. LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

I-am atins pentru prima dată sânii și mă minunam de gingășia lor. Nu credeam că poate exista ceva mai perfect dect atat. Erau calzi și tari, iar eu fără să știu ce fac m-am aplecat să-i sărut. Am auzit geamatul de plăcere al Annei ca prin vis, în timp ce sângele pulsa ca o lavă în erupție. Știam că trebuia să mă opresc dar nu puteam. Simțeam nevoia să o gust, să fie a mea pentru totdeauna. I-am ridicat rochia în sus, mângâind-o ușor peste picioare, în timp ce încercam să-i scot ciorapii. Anna era pierdută în visare și gemea, clipind din genele dese. Când mâna mea cobora între picioare, Anna icni scurt de plăcere și m-a tras spre ea. Eram tare ca piatra și m-am lăsat încetișor să o pătrund. Simțeam că înnebunesc, atingerea accea era fantastică. Nu mă culcasem cu nici o femeie până la Anna dar aș fi trecut prin chinurile iadului decât să nu am parte de această plăcere. O iubeam pe Anna din tot sufletul... am rămas îmbrățișați, epuizați de plăcere. Era a mea. Era femeia mea, iubita mea, nevasta mea. Era viața mea. Nici nu bănuiam ce întorsătură drastică avea să ne schimbe destinele. Ne-am ridicat încet din pat și am început să ne îmbrăcăm. Anna începuse din nou să plângă. Deodată ușa se izbi cu putere iar în cadrul ei stătea Don Matteo, negru la față cu o privire criminală în ochi. Zăbovi cu privirea pe patul încă nefăcut și pe hainele noastre încă în dezordine după care lătră câteva ordine scurte: - Luati-l și duceți-l în beci, căci vreau să îl omor cu mâna mea iar pe fiica mea închideți-o în cămăruța din pod și să n- o lăsați să vorbească cu nimeni. Am zărit în ochii lui o asemenea ură îcât eram sigur că putea să-și omoare propria fică pentru sfidarea care i-o adusese. În secunda următoare am realizat că mă paște moartea, iar pe Anna probabil ceva mult mai rău ca ea. Carrido mă înșfăcă de braț și mă scoase din cameră trântindu-mi pumni unde apuca. Mă târâse pe scări în jos rânjind sardonic din ochii mici și vicleni. Urma să mor în cele mai crunte chinuri dacă nu făceam ceva. M-am lăsat pe un picior și l-am lovit pe Carrido în stomac. L-am luat prin surprindere dar și-a revenit imediat scoțând șișul din cizmă. Încercam să parez și să mă feresc dar dintr-o dată am simțit o durere în mâna stângă. Sângele curgea șiroi iar Carrido scoase un țipăt de bucurie. L-am lovit cu ultimele puteri în vintre și l-am văzut căzând. Am smuls o căciulă și un fular și am ieșit pe ușa din față. Afară era o beznă cumplită și doar căte un câine se auzea hămăind pe la vreo casă. Începuse din nou să ningă, iar zăpada scârțâia sub picioare. Mi-am înfășurat fularul pe mână și am luat-o la goană cât m-au ținut picioarele. Șuieratul locomotivei îl întrerupse din văltoarea amintirilor. Deschise puțtin ușa vagonului și privi afară. Peisajul dezolant se schimbase. Ici, colo se vedea câte o casă din care ieșeau pe horn vălătuci de fum. Ninsoarea se oprise iar un soare palid mătura cu raze reci, zăpada. Dintr-o dată trenul începu să încetinească, iar în final s-a oprit. Ajunsese în Franța, dar nu știa exact unde era. Privi afar, dar nu văzu pe nimeni, în timp ce un vacarm de voci vesele se auzea din toate părțile. Coborâ din vagon și se îndreptă spre clădirea gării, unde trona un turn cu ceas. Era ora 14,30 și se afla la Lyon. Rătăci fără un țel printre negustori grăbiți și femei bine îmbrăcate la brațul bărbaților sprijiniți în bastoane. I se părea că intrase în altă lume. Atâta larmă și forfotă nu văzuse niciodată. Nu părăsise satul natal Porto Venere niciodată. Marea majoritate din săteni erau pescari și din asta își duceau zilele. Un nod amar i se pusese în gând, întrebandu-se când se va putea reântoarce acasa, la Anna. Începu să hoinărească hai-hui, fără nici o țintă. O foame fără margini puse stăpânire pe el. De două zile nu mâncase decât boabe de grâu. O luă la pas pe străduțele înguste și pietruite ale orașului. Tot rătăcind ajunsese în fața Bisericii Notre Dame de Fourniere. Rămase mut de uimire, în timp ce studia cele patru turnuri și începu să își facă cruce când o zări pe Sfânta Fecioră Maria, o statuie aurită ce trona deasupra clopotniței. Între timp se înserase, iar după ce făcu un ocol al bisericii se așeză în fața ei pe scări. Un preot ieșea agale din biserică ținând sub braț o pâine lunguiață. Intinse-se mâna a rugă, ca un cerșetor de rând, tremurând din toți răraunchii. - Te rog părinte, fie-ți milă, nu am mâncat de două zile, spuse el în italiană. - Ești strain? De unde vii fiule? - Porto Venere, Italia, padre. Preotul îl privi printre sprâncenele stufoase, se uită la îmbrăcămintea sărăcăcioasă, la fața trasă a bărbatului și rupse jumatate de paine. Vitto o înhătă cu teamă și începu să înghită dumicați mari. - Mai încet fiule că ai să te înneci. Vitto mânca pe nemestecate, fără să-l audă pe padre. - Vino, îi spuse preotul și începu să îl tragă după el. Vitto nu opuse nici o rezistență și se lăsă dus de părinte ca un copil. Ocoliră biserica și intrară pe o ușă. Un hol întunecat se întrezărea în fața ochilor iar un miros divin de tămâie a început să-i îmbunătățească starea de spirit.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Preotul deschise ușa unei chilii micuțe și-l invită să intre. Înăuntru, era cald și bine iar lumânaăile de pe poliță pâlpâiau vesel în cămăruță. Focul trosnea în sobă mocnind încetișor, în timp ce o amorțeală plăcută îl cuprinse, și-i transmitea în toți mușchii un fel de bâzâit. - Așează-te aici, îi spuse părintele și-i trase un scaun de sub masa din lemn de stajar pe care trona o cană plină cu apă. Vitto se lăsă să alunece obosit, în timp ce preotul îl ajuta să se dezbrace. Când trase de mâna dreaptă Vitto icni de durere. Atunci văzu preotul tăietura lungă ce urca pe antebraț și culoarea vineție a pielii. - Ce-ai pațit? întreba el. - Stai aici să merg să îl aduc pe călugărul Bernard care-i priceput în doftoriceli. - El va știi ce să facă cu mana ta. Îl lăsă acolo, aproape adormit pe scaun și ieși încetisor pe usă. Aproape că adormi, când ușa se deschise brusc și în odaie intră un călugăr bătrân însoțit de părinte, care luă o lumânare de pe policioară și o apropie de Vitto, în timp ce călugărul îi examina rana. - Ce ai pățit, întrebă călugarul? - E o poveste lungă, răspunse Vitto și oftă din tot sufletul. Călugărul nu mai întrebă nimic și continuă să studieze rana lui Vitto. Apoi, fără nici un cuvânt ieși din cameră și dus a fost. S-a reântors în câteva minute ținând în brațe diferite ulcele și borcănașe cu tot felul de unsori urât mirositoare. Turnă apă curată într-un vas și începu să spele rana tamponând încetișor cu o bucată de pânză de in. Făcu un amestec din câteva din unsorile aduse, făcu o pastă și unse mâna lui Vitto într-un strat gros, ca mai apoi să o bandajeze strâns într-o cârpă cenușie. - Uite aici niște haine curate, spuse preotul. - Schimbă-te, eu merg să îți aduc un blid de mâncare caldă. Spunând acestea, se întoarse pe călcâie și părăsi camera, urmat îndeaproape de călugăr. Lui Vitto începură să-i curgă lacrimi de recunoștință și întrezări speranță la orizont. Avea să reușească. Își aruncă hainele zdrențuite și se îmbrăcă în hainele curate aduse de preot. Răsuflă ușurat. Ușa se deschise brusc, iar în cameră se insinua ușor un miros de tocană aburindă. Se așeză la masă și începu să manance cu pofta. - Acum că ai mâncat, te las să te odihnești, spuse preotul. - Am să vin mâine dimineață, să văd ce faci. - Noapte bună, fiule! - Noapte bună părinte! - Mulțumesc pentru tot! Preotul dădu ușurel din mână, deschise ușa camerei și se facu nevăzut.

(Fragment) Camelia Monica Cornea – Debut literar

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Pastel

Prin coclauri înverzite Pe poteci de vis pășesc Flori măiastre stau ițite Și în lac se oglindesc.

Pe o stâncă râd la soare Tufele de stănjenei Trilul de privighetoare Se aude dintr-un tei.

Soarele piaptănă raze Prin petele colorate Fluturi roz plini de emfaze Danțuiesc și fac păcate.

Timpul parcă -ți dă fiori Soarele se minunează Păsări, fluturi, pomi și flori Valsul vieții îl dansează.

Camelia Monica Cornea

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Bacovian

Aud cum ploaia bate-n geam Și nu mai înțeleg nimic. Iar crengile se rup din ram E noapte, vânt și este frig.

Cu lacrimi grele cerul plânge, Mustește apa în pământ, Iar rodul muncii nu vom strânge Nu mai avem nimica sfânt.

Iar pajiștea cu flori și fluturi, Unde adesea hoinăream, A dispăarut sub negre mâluri, E îngropată sub un deal.

Și plouă trist în luna mai, Bobocii-acum nu dau în floare, Stau zgribuliți în frig și ploi, Iar soarele nu mai apare.

Iar norii toți stau dușmănoși, Cu fețe gri posomorâte, Ne plouă până și-n galoși Și râd spre noi cu fețe hâde.

Plouă... plouă cu plumb ce-i argintat, Sub vânturi de la miazănoapte, Iar verdele în gri azi s-a shimbat E plumb, e frig și este noapte.

Camelia Monica Cornea

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Iubire

Iubire, nu ești vinovată, Căci oamenii te-au pus la zid, Din egoism, te mint în față Când interesele descind.

Atâtea vorbe de iubire, Când sufletul e mort deja Și toți tânjesc la fericire, La un cuvânt ce nu se vrea.

Toți am iubit odată-n viață Cu suflet pur, cu gând curat, Și mercantil, azi ca la piață Se vinde ieftin... și-i păcat.

Ce e iubirea? Cine știe?! Când inima îți bate-n piept, Tânjind după eterna agonie, Când trupul cere darul drept.

A existat cândva iubirea, Dar s-a pierdut ce exprima, E un cuvânt, ca amăgirea, Și poți să-l vinzi cui ai putea.

Întoarce-te din nou în lume, Tu sentimentul cel mai pur, Al omenirii dar fară renume, Pierdut în lăcomie și desfrau!

Camelia Monica Cornea

Arte Plastice LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019 Dumitru Sandu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019 Doina Fuiorea

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019 Silvia Stamatescu

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019 Luminița Feodoroff

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019 Doina Maria Constantin

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019 Gheorghe Drăgan

File de istorie

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Un mister în istoria noastră: unde au dispărut coroanele voievozilor români?

În majoritatea reprezentărilor, în special de pe zidurile mănăstirilor, voievozii români sunt înfăţişaţi purtând coroane complexe, cel mai probabil realizate din aur şi bătute cu pietre scumpe. Preţioasele podoabe care încununau fruntea domnitorilor la încoronare au dispărut fără urmă. Totodată, în legătură cel puţin cu domnitorii Moldovei există şi numeroase mărturii documentare cu privire la existenţa unor coroane voievodale, bătute în pietre scumpe sau chiar plăci de diamant, podoabe care şi astăzi ar costa o avere. Din toată aceste mărturii ale puterii şi autocraţiei voievozilor români, nu a mai rămas nimic. Mai precis, specialiştii arată că singura coroană voievodală, care se bănuieşte că a aparţinut lui Ioan Iacob Heraclidul, cunoscut drept Despot Vodă (1511-1563), se află într-un muzeu din Viena. În rest, celelalte coroane, inclusiv cele ale lui Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun sau Vladislav Vlaicu au dispărut în mod misterios. ”În mormintele voievodale deschise până acum nu s-a găsit nicio coroană”, preciza academicianul Ştefan Gorovei. La un moment dat, istoricii s-au îndoit chiar de existenţa lor, bănuind că era vorba doar de reprezentări figurative pe pereţii bisericilor. Cei mai mulţi specialişti, dar şi cele mai multe documente atestă însă existenţa acestor coroane.

Ștefan cel Mare,pictură Voroneț

Portul coroanelor este documentat în primul rând de pictura bisericească. Voievozii întemeietori ai Moldovei, de exemplu, sunt reprezentanţi purtând coroane, inclusiv doamnele ţării, pe zidurile bisericii voievodale din Rădăuţi, din incinta mănăstirii Bogdana. Apoi la Argeş, există o frescă care îl prezintă pe întemeietorul dinastiei de voievozi munteni, Basarab I, purtând de asemenea o coroană aurită. Reprezentările continuă şi în cazul lui Mircea cel Bătrân la Cozia, unde are o frumoasă coroană, cu Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş sau Neagoe Basarab. Mai mult decât atât, în cazurile lui Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Neagoe Basarab, toată familia regală este reprezentantă purtând coroane, inclusiv soţiile, fii şi fiicele. Dacă se putea bănuie că este vorba doar de canon bisericesc în cazul coroanelor, bijuteriile şi simbolurile de învestire sunt atestate şi de documente ale vremii.

”Cea mai veche ştire privind o asemenea coroană în Moldova datează din 1550; este vorba de coroana comandată de Iliaş al II lea Rareş bijutierilor braşoveni, în vederea organizării unei somptuoase încoronări la Suceava, interzisă, însă de turci”, preciza Ştefan Gorovei în lucrarea sa, ”Muşatinii”.

Mărturiile continuă cu atestarea unei încoronări a lui Iacob Ieraclid, cunoscut drept Despot Vodă în 1562 cu două coroane. Informaţia este cu totul inedită, atestând existenţa a două coroane a Moldovei, una a Ţării de Sus şi celalaltă a Ţării de Jos. Existenţa coroanelor pentru domniţe este atestată şi de o foaie de zestre din timpul lui Petru Şchiopul, unde figura drept moştenire o coroană voievodală de aur cu pietre preţioase, evaluată la fabuloasa sumă de 120.000 de aşpri, plus o coroniţă cu rubine pentru domniţa Maria, fiica lui Petru Şchiopul. Tot din foile de zestre aflăm că Ecaterina Korecki, fiica lui Ieremia Movilă, a primit moştenire de la tatăl său o coroană voievodală fabuloasă din plăci de diamant, în timp ce cealaltă fiică, Maria Potocki, primea alte două coroane de aur bătute cu pietre preţioase. Se bănuieşte că este vorba de coroane folosite de-a lungul timpului de voievozii Moldovei.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Coroane bizantine, poloneze şi ungureşti

Totodată, tradiţia confirmă apariţia coroanelor la voievozii români sub influenţa vecinilor cu o tradiţie monarhică mai îndelungată. În Moldova de exemplu circula povestea că prima coroană a fost purtată de Alexandru cel Bun (1400-1432), bunicul lui Ştefan cel Mare, primită în dar de la Ioan al VIII-lea Paleologul, împăratul bizantin. Acesta i-ar fi oferit şi mantia de purpură, dar şi titlul grecesc al ”despotului”.

Alexandru cel Bun

Cu toate acestea, istoricii arată că aceste coroane ale voievozilor Moldovei nu erau de inspiraţie bizantină, ci mai mult de modă poloneză sau vest-europeană, înalte şi drepte. ”S-a observat că nici după formă coroanele voievozilor noştri nu au origine bizantină, ci arată o influenţă apuseană. În cazul Moldovei, e de bănuit că această influenţă venea din legăturile cu lumea polonă”, preciza Gorovei. La munteni, de exemplu coroana lui Basarab I, seamănă mai mult cu una angevină, având ornamente în formă de flori de crin, inspirată probabil după coroana stăpânitorilor francezi ai Ungariei medievale. Moda bizantină este folosită de Neagoe Basarab în Ţara Românească şi de Mihnea Turcitul.

Cum erau încoronaţi voievozii români

O altă dovadă deosebită a existenţei coroanelor voievodale este valorosul izvor literar şi istoric ”Descrierea Moldovei”, a lui Dimitrie Cantemir. Acesta descrie ritualul încoronării vechilor voievozi. ”La uşa bisericii, mitropolitul îl întâmpina cu două lumânări mari, îl tămâia cu o căţuie şi-i dădea să sărute sfânta cruce şi Sfânta Evanghelie, faţă de care acesta îşi arăta evlavia, după care apoi era lăsat să intre înlăuntru”, scrie cărturarul.

”După aceea, domnul păşea până la altar, în faţa uşilor numite împărăteşti, cădea în genunchi şi-şi pleca fruntea pe marginea sfântului altar, iar mitropolitul îi punea patrafirul pe cap şi citea cu glas tare rugăciunea cea de obşte la înscăunarea domnilor drept credincioşi, ungându-i fruntea cu sfântul mir. După această ceremonie premergătoare, domnul se ridica în picioare şi săruta cu evlavie sfânta masă din altar şi sfintele icoane. Când se trăgea îndărăt, mitropolitul, în mijlocul bisericii, îi punea pe cap o coroană de aur împodobită cu pietre scumpe şi, în timp ce psalţii cântau axion, îl apuca de braţul drept , iar postelnicul de cel stâng şi-l urcau pe un tron cu trei trepte, aşezat în partea dreaptă a bisericii”, arăta Dimitrie Cantemir în lucrarea sa.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

De la coroană la cucă şi la o misterioasă dispariţie

Mihai Viteazul

Specialiştii spun că ultimii domnitori care au purtat coroane în Moldova au fost cei din neamul Lăpuşnenilor, cu o scurtă perioadă de reînviere în timpul Movileştilor, şi mai apoi ultimul domn atestat ca purtând coroană fiind Ştefan Tomşa al II-lea la 1616, aşa cum arată o imagine gravată pe un tetraevangheliar. În general, turcii au fost aceia care nu au mai dorit ca voievozii români să nu mai poarte coroane, simbol stăpânirii autocrate. Au preferat, cuca, un fel de cuşmă, ca simbol al vasalităţii. De altfel, aşa apar reprezentanţi şi Petru Şchiopul, Ioan Vodă cel Viteaz, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu sau Matei Basarab. Totodată, se observă, fără să reprezinte o închinare faţă de turci, că şi Vlad Ţepeş nu apare purtând coroană, ci o bonetă. Cuşmă în loc de coroană poartă şi Mihai Viteazul.

”Cert este faptul că, din partea Porţii, învestirea nu se făcea cu coroană, ci cu o cucă şi un steag de domnie”, preciza Ştefan Gorovei. Ceea ce s-a întâmplat însă cu acele coroane ale vechilor voievozi rămâne un mister. Specialiştii bănuiesc că au fost date ca zestre şi mai apoi vândute şi pierdute de proprietari, fie luate de turci când au jefuit visteria ţării, în timpul domniei lui Petru Rareş. Cert este că vechile coroane voievodale, nu mai există sau cel puţin nu le este cunoscută destinaţia.

Valentin Roman

Radio LED Force – Un sunet pur, într-o lume de zgomote

Ascultați aici: http://90.84.229.234:8010/index.html?sid=1

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Radio LED Force – Un sunet pur, într-o lume de zgomote

Salutare prieteni cu permisiunea voastră o să mă prezint. Eu sunt Cristian Arsenoi de la Radio LED Force. Un post de radio online care nu este aservit nimănui. Vă recomand să ascultați o piesă de teatru la care am lucrat, pentru a o aduce la un nivel de calitate, care să permită o audiție în condiții optime. Este vorba de: ANA MARIA BAMBERGER – 2006 Portretul doamnei T. și o puteți asculta aici: https://www.youtube.com/watch?v=IR8kgZfZXLc&t=664s

În distribuție sunt: Olga Tudorache și Marius Bodochi.

Ascultați aici: http://90.84.229.234:8010/index.html?sid=1

Puteți ajuta: Radio LED Force cu mici donații, utilizând conturile următoare:

Cont RON - RO16INGB0000999906617963 Nume: Cristian Arsenoi IBAN: RO16INGB0000999906617963 Banca: INGB CENTRALA Moneda: RON SWIFT: INGBROBU BIC: INGB

Cont EUR - RO67INGB0000999908377692 Nume: Cristian Arsenoi IBAN: RO67INGB0000999908377692 Banca: INGB CENTRALA Moneda: EUR SWIFT: INGBROBU BIC: INGB

Vă mulțumesc frumos. Cristian Arsenoi

Muzică

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Live Aid

Live Aid a fost concert rock caritabil care a avut loc pe data de 13 iulie 1985. Evenimentul a fost organizat de către Bob Geldof și Midge Ure în vederea strângerii de fonduri pentru combaterea foametei din Etiopia. Fiind numit un "tonomat mondial", principalele locații au fost stadionul Wembley din Londra (la care au asistat 72.000 de persoane) și stadionul JFK din Philadelphia (la care au asistat 90.000 de persoane), cu câteva spectacole susținute și în alte locuri, cum ar fi Moscova și Sydney. A fost evenimentul TV cu cel mai mare număr de spectatori din istorie: un număr de aproximativ 1.5 miliarde de persoane din 100 de țări au vizionat transmisia în direct. Origini

Concertul a fost considerat ca o continuare a unui alt proiect Geldof/Ure, melodia caritabilă de succes Do They Know It's Christmas?, interpretată de un grup format din artiști britanici și irlandezi numit Band Aid, lansat iarna precedentă. Concertul a avut o importanță și mai mare deoarece mai multe trupe au fost adăugate pe ambele maluri ale atlanticului. Fiind un concert caritabil, a depășit așteptările: la o emisiune TV din 2001, unul din organizatori a spus ca deși inițial speranța era să se strângă un milion de lire sterline, suma finală a fost de 150 de milioane de lire sterline (aproximativ 283,6 milioane de dolari). În recunoștință pentru Live Aid, Bob Geldof avea să primească titlul de cavaler. Un efort dublu

Concertul a început la ora 12:00 (07:00 în Philadelphia) pe stadionul Wembley, Anglia. A continuat pe stadionul JFK la ora 13:51 (8:51 în Philadelphia). Spectacolele de pe Wembley s-au încheiat la ora 22:00 (17:00 la Philadelphia). Spectacolele de pe JFK și întreg concertul s-a încheiat la ora 04:05 (11:05 la Philadelphia). Astfel, concertul a durat 16 ore dar, dat fiind faptul că s-a dat legătură și pe Wembley și pe JFK, concertul a durat mult mai mult. Niciun alt concert nu a adus împreună așa mulți interpreți cunoscuți din prezent și trecut. Totuși, unii artiști care au fost anunțați să cânte nu au mai apărut, inclusiv Tears for Fears, Julian Lennon, Cat Stevens. Stevens a compus o melodie pentru Live Aid pe care nu mai avea să o interpreteze. Dacă ar fi cântat la Live Aid, ar fi fost prima sa apariție în public după convertirea sa la islamism și schimbarea numelui său în Yusuf Islam. De asemenea, concertul trebuia să însemne și reunirea trupei Deep Purple, dar nu au mai apărut deoarece chitaristul Ritchie Blackmore a refuzat să apară la concert. A fost și o intenție originală a lui Mick Jagger (The Rolling Stones) să cânte un duet intercontinental de pe JFK cu David Bowie în Londra, dar problemele sincronizării au făcut acest lucru imposibil. În schimb, Jagger și Bowie au creat un videoclip pentru melodia pe care trebuiau să o interpreteze, o interpetare a piesei Dancing in the Street. Jagger a cântat în direct cu Tina Turner la Philadelphia. Fiecare din cele două porțiuni ale concertului s-au încheiat cu imnul lor continental anti-foamete, cu piesa lui Band Aid, Do They Know It's Christmas? pe Wembley și piesa We Are The World a grupului USA for Africa pe JFK. După încheierea concertului, multe CD-uri și casete video neoficiale au circulat în lumea întreagă iar o carte oficială a fost publicată de către Bob Geldof în colaborare cu fotograful Denis O'Regan. Inițial, concertul nu se dorea a fi lansat comercial, dar în noiembrie 2004, Warner Music Group a lansat o ediție pe patru DVD-uri a concertului. Transmisiile

Concertul a fost cea mai ambițioasă transmisie TV prin satelit care a fost realizata pana atunci. În Europa, transmisia a fost asigurată de către BBC, a cărei transmisie a fost începută de către Richard Skinner și Andy Kershaw, și a inclus numeroase interviuri și discuții în pauzele dintre spectacole. Sunetul transmisiei TV a lui BBC a fost mono, dar postul de radio BBC Radio 1 a transmis concertul cu sunet stereo. ABC a fost responsabil cu transmisia evenimentului în S.U.A. (deși ABC au transmis doar ultimele trei ore ale concertului de la Philadelphia), în timp ce restul spectacolului a fost transmis de către Orbis Communications, care a realizat transmisia în numele lui ABC. Pentru utilizatorii de servicii TV prin cablu, evenimentul a fost transmis de către MTV cu sunet stereo, ceea ce a fost un lucru măreț, deoarece în 1985 foarte puține televizoare erau dotate cu sunet stereo.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Într-un anumit moment al concertului, Billy Connoly a anunțat că tocmai a fost informat de faptul că evenimentul era vizionat de 95% din televiziunile lumii. Momente memorabile pe stadionul Wembley

Status Quo au deschis concertul cu piesa Rockin' All Over The World. Queen, deschizând numărul lor prin Bohemian Rhapsody, a reușit prin Freddie Mercury să facă tot stadionul să bată din palme și să cânte la melodiile Radio Ga Ga, We Will Rock You și We Are The Champions. Acest lucru, dublat cu dansul lui Freddie în fața camerei în timpul melodiei Hammer to Fall, a dus la votarea trupei Queen ca realizând cel mai bun concert live din istorie. Sursa: Wikipedia - Video -

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Dirlic și Silent strike lansează un nou album împreună la Arenele Romane

Pe 28 septembrie, Deliric și Silent Strike se întorc la Arenele Romane din București pentru lansarea celui de-al doilea album împreună: ”Deliric X Silent Strike II”. Primele 200 de bilete au preț special. După mai bine de 14 ani de la primul release și doar trei de la lansarea primului material împreună, Deliric și Silent Strike anunță apariția celei de-a doua colaborări sub forma unui album, care-l va continua în stil și expresie pe primul. Dacă la primul album (2016), vestea lansării a plecat ca o simplă leapșă între cei doi artiști, la cel de-al doilea, teaser-ul a fost o serie de fotografii alb-negru cu zâmbete false, ușor dramatizate, care au fost ulterior share-uite pe rețelele sociale de un număr mare de oameni din industria muzicală românească și nu numai. Acest teaser are la bază ideea de conștientizare a ceea ce se ascunde în spatele unor fotografii perfecte, a acestor vieți idealizate pe care cu totii le arătăm lumii întregi pe rețelele sociale. Mesajul #ZambimFals este biletul care ne permite includerea în cercurile de prieteni și în realitatea utopică în care trăim.

”Ne-am obișnuit să ne ascundem adevăratele sentimente. A devenit a doua noastră natură să purtăm masca indiferenței, a succesului, a superiorității. Cu aceeași lejeritate ne lăsăm păcăliți de măștile celorlalți și ajungem să ne simțim vulnerabili și excluși dacă nu ”Zâmbim fals” cu orice ocazie. Ne-am invitat prietenii să ne ajute să ne reamintim nouă și celorlalți că viața reală este un balans între bune și rele. Și să împărtășim din poveștile noastre care subliniază această discrepanță între ce se vede la suprafață și ce se află după mască. Am început printr-o campanie de teasing ce ne-am dorit să fie șocantă și intrigantă. O voi continua eu cu o poveste care s-a repetat în fiecare relație pe care am avut-o. Sper să continuați voi împărtășind propriile experiențe”, a transmis Deliric. Raluca Chirilă LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Korn a lansat piesa ”You’ll never find me” de pe viitorul album: The nothing

Korn revine în 2019 cu un album nou, aşa cum a promis. Trupa lui Jonathan Davis a lansat primul single de pe viitorul LP, intitulat "You'll never find me". "You'll never find me" primeşte un clip abstract care ne introduce în lumea artwork-ului asociat albumului. O figură umană din fire şi cabluri este contorsionată şi chinuită de propriile iţe. Simbolizează eterna luptă cu mortalitatea umană. Noul disc Korn se numeşte "The nothing" şi soseşte pe 13 septembrie. Noul single are breakdown-urile clasice Korn, care par să fi lipsit de pe ultimele 2 LP-uri. Jonathan Davis nu mai are abordarea sensibilă de la "Are you ready to live", preferând ţipetele suprapuse peste chitara lui Brian Welch. Viitorul album va debuta prin Roadrunnner/Elektra şi are 13 piese.

Iată cum arată tracklistul său:

1- The end begins 2 - Cold 3 - You’ll never find me 4 - The darkness is revealing 5 - Idiosyncrasy 6 - The seduction of indulgence 7 - Finally free 8 - Can you hear me 9 - The ringmaster 10 - Gravity of discomfort 11 - H@rd3r 12 - This loss 13 - Surrender to failure

Solistul a numit aceasta creaţie una întunecată, posibil inspirată şi de moartea fostei soţii a lui Davis. Despre noul material discografic artistul a avut următoarele de spus: Înăuntru, în Pământul nostru trăieşte o forţă extraordinară. Foarte puţini sunt conştienţi de magnitudinea şi importanţa acestui loc, unde binele, răul, lumina, întunericul, fericirea, chinul, pierderea, câştigul, speranţa şi disperarea există simultan ca un tot unitar, care trage de noi în toate momentele vieţii. Nu este ceva în care putem naviga, dar mai degrabă să conştientizăm prezenţa sa, acel lucru care ne inconjoară la fiecare respiraţie, ca şi cum am fi priviţi mereu. Este locul unde energiile negre şi albe se ataşează de sufletele noastre şi dau formă emoţiilor noastre, alegerilor, perspectivelor şi existenţei noastre.

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Este un tărâm miraculos şi mic în acest vortex şi este singurul loc unde echilibrul dintre aceste forţe dinamice şi polarizante există - unde sufletul îşi găseşte refugiul. Bine aţi venit în... THE NOTHING.

Alex Stănescu KORN LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Thom Yorke (Radiohead) lansează un nou album solo – ”Anima”

Thom Yorke va lansa în curând un album "dystopian", intitulat "Anima". Materialul va fi prezentat publicului alături de un scurtmetraj, la care vocalistul Radiohead a lucrat împreună cu Paul Thomas Anderson.

Pe 27 iunie, Thom Yorke a lansat cel de-al treilea album solo. Materialul se numește "Anima" și va conține 9 piese, inclusiv o melodie intitulată "Dawn chorus", pe care Thom și colegii din Radiohead o au compusă de ani de zile, dar care nu a fost lansată niciodată pe un album. Tracklist - Thom Yorke - "Anima":

1 - Traffic 2 - Last i heard (...he was circling the drain) 3 - Twist 4 - Dawn chorus 5 - I am a very rude person 6 - Not the news 7 - The axe 8 - Impossible knots 9 - Runwayaway LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Titlul discului a fost ales ca urmare a obsesiei lui Thom Yorke pentru vise. "Cred că motivul pentru care am ales în final titlul "Anima" este pentru că sunt obsedat de toată chestia cu visele, și vine dintr-un concept pe care Carl Jung l-a avut. Și, totodată, am început să emulăm ceea ce dispozivitele noastre spun despre noi și să emulăm felul în care ne comportăm știind asta. M-am gândit la chestia următoare - motivul pentru care ne putem uita la Boris Johnson (politician britanic) cum ne minte de îngheață apele, promițându-ne ceva ce nu se va întâmpla niciodată, este faptul că nu trebuie să ne conectăm direct cu el, pentru că de fapt el e un mic avatar. E un tip sfrijit cu o tunsoare idioată fluturând un steag... Asta e ok, e funny. Iar consecințele nu sunt reale. Consecințele a tot ceea ce facem nu sunt reale. Putem rămâne anonimi. Ne trimitem avatarurile să împrăștie otravă și apoi ne întoarcem în anonimat", a detaliat muzicianul într-o discuție cu Zane Lowe. Raluca Chirilă

Thom Yorke - Anima

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Madonna a lansat albumul ”Madame X”, povestea unui alter ego mortal

Madonna a lansat pe 14 iunie albumul cu numărul 14, "Madame X", care soseşte odată cu un alter ego al artistei.

Aceasta s-a convertit în Madame X pe parcursul ultimelor luni, fiind pe rând agent secret, latin lover feminin, spion, războinic şi profesoară de dans. Ce se află în spatele acestui LP aflaţi în articol.

"Madame X" a fost înregistrat în 2018 şi 2019 în studiouri din Lisabona, Londra, Los Angeles şi New York. Include 13 piese şi a fost prefaţat de single-uri precum ”Medelin”, colaborare cu Maluma sau Craver, cu Swae Lee. Discul cel nou îl urmează pe "Rebel heart" din 2015 şi spune povestea lui Madame X, un agent secret care îşi schimbă mereu identitatea şi luptă pentru libertate. Madonna descrie astfel personajul cu petec pe ochi: Madame X este un agent secret. Călătoreşte prin toată lumea. Îşi schimbă identităţile. Luptă pentru libertate. Aduce lumină în locurile întunecate. Este un dansator. Un profesor. Şef de stat. Gospodină. Călăreţ. Prizonier. Student. O mamă. Un copil. Un profesor. O călugăriţă. O cântăreaţă. O sfântă. O prostituată. Un spion în casa dragostei. Eu sunt Madame X.

Madge a declarat în interviuri că a primit această poreclă de Madame X încă de la vârsta de 19 ani. Profesoara sa de dans, Martha Graham este autoarea numelui. Motivul asocierii cu acest personaj cameleonic e faptul că Madonna venea la cursurile de dans cu altă personalitate şi identitate în fiecare zi. Tracklist – Madonna – ”Madame X”: Ascultați aici: Madame X – Deluxe edition

01 – Medelin ( With Maluma ) - Video - - Video - 02 – Dark ballet - Video - 03 – God control - Video - 04 – Future ( With Quavo ) - Eurovision song contest 2019 - 05 – Batuka - Video - 06 – Killers who are partying - Video - 07 – Crave ( With Swae Lee ) - Video - 08 – Crazy - Video - 09 – Come alive - Video - 10 – Faz gostoso ( With Anitta ) - Video - 11 – Bitch i’m loca ( With Maluma ) 12 – I don’t search i find 13 – I rise - Video -

Editura LED Force – Noi nu tăiem copacii LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019 LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Editura LED Force recomandă una din realizările sale: Mariana Grigore – Tablete pentru suflet cald.

Puteți citi și descărca această carte aici: https://edituraledforce.files.wordpress.com/2018/11/01-mariana-grigore-tablete-pentru-suflet-cald-forma-finalc4831.pdf

LED Force magazin Nr.1 Iulie 2019

Dacă doriți puteți ajuta:

Editura LED Force; Radio LED Force; Biblioteca LED Force, Galeriile de artă LED Force; cu mici donații, utilizând conturile următoare:

Cont RON - RO16INGB0000999906617963 Nume: Cristian Arsenoi IBAN: RO16INGB0000999906617963 Banca: INGB CENTRALA Moneda: RON SWIFT: INGBROBU BIC: INGB

Cont EUR - RO67INGB0000999908377692 Nume: Cristian Arsenoi IBAN: RO67INGB0000999908377692 Banca: INGB CENTRALA Moneda: EUR SWIFT: INGBROBU BIC: INGB

Vă mulțumesc frumos. Cristian Arseno.