Coperti 12 Toate 2016.Cdr
Total Page：16
File Type：pdf, Size：1020Kb
Concept Revistă editată de Departamentul de Cercetare vol 12/nr 1/iunie 2016 CONTENTS I Interview 260 Dana Rotaru – Pedagogia specifică învăţământului vocaţional – interviu cu prof. univ. dr. Adrian Ioan Titieni 260 Dana Rotaru – Pedagogul de Arta actorului – antrenor şi ghid în profesie – interviu cu prof. univ. dr. Doru Ana 260 Dana Rotaru – Actorul sau devenirea întru fiinţă – interviu cu prof. univ. dr. Florin Zamfirescu II Research Studii metodice şi interdisciplinare Metodica artei actorului şi pedagogie generală 117 Gelu Colceag Personajul – de la ficţiune la întruchipare 117 Mihaela Sîrbu Tehnica viewpoints – un mod alternativ de lucru cu textul dramatic (studiu Shakespeare) 117 Camelia Popa Rolul educaţiei teatrale în dezvoltarea creativităţii elevilor de gimnaziu Metodica mijloacelor scenice 203 Claudia Măru Hanghiuc Rolul Dădaca din muzicalul „Romeo şi Julieta, de la ură la iubire” de Gerard Presgurvic 213 Irina Scutariu Sonetul sau poezia monolog în cadrul spectacolului-recital 222 Thomas Ciocşirescu Pledoarie pentru limba vorbită Studii teatrale 117 Sergiu Anghel Elemente de criptografie în opera lui William Shakespeare 140 Diana Cupşa Market Theatre 140 Florentina Tănase Performance-ul imersiv – formă de artă participativă în spectacolul contemporan III Book Review 291 Octavian Saiu Hamlet and The Madness of The World 291 Maria Zărnescu Sunetul muzicii de teatru 140 Tania Filip Maria Diana Cupşa – Teatrul în Republica Sud-Africană 140 Radu Gabriel Oglinda unui lung periplu profesional 140 Doru Ana O carte jurnal de bord 291 Anca-Maria Rusu Oana Sandu – Modernitatea clasicului Molière 291 Oana Sandu Molière în timp şi în afara timpului IV Events – Atelier Demonstrativ „Teatrul în educaţie” 41 Bogdana Darie Cuvânt înainte 43 Andreea Jicman Jocurile teatrale în educaţia copiilor de diferite vârste 43 Romina Boldaşu Arta teatrului în educaţie 43 Alma Căldare Atelierul de teatru – spaţiu pentru manifestarea libertăţii individuale 43 Adelina Dobrea Dezvoltare personală prin tehnici teatrale 44 Theodora Popa, Cristina Constantinescu, Mihaela Ioana Drăghici Alte perspective V GALA ABSOLVENŢILOR 2016 – Cinema Stație Facultativă Sare de mare Pure by Magic Chat with Alice Pentru Ana. Cu drag, Moș Crăciun Flux Reflux What God Wants Fuga Cat’s Pub Zâmbete Lucruri simple: accelerarea de particule Privește Cerul Grota cu măști Reflexii asupra reflexiilor VI GALA ABSOLVENŢILOR 2016 - Performance Unciul Vania Jacques sau supunerea Ce formidabilă harababură! Visul unei nopți de vară Trei (3) farse cu Pantalone Nopți albe Un exercițiu de Brecht Vrăjitoarele din Salem Conu’ Leonida Incendii Martiri Norway.Today Iarnă AmaDeus 3 poveshti Cu ușile închise Prichindel Barbă albastră. Speranța femeilor DO MI NO Kathie și hipopotamul Hikikomori, the „hermit children” Amazoanele 365 de OI Self Camera albastră Just In Case Viața3 Labirint Treapta a noua The Wall Avioane de hârtie Mahākālī Ora Blu Use Me, Use Me, Abuse Me! Concept vol 12/nr 1/2016 Interview Pedagogia specifică învăţământului vocaţional prof. univ. dr. Adrian Titieni 1 Concept vol 12/nr 1/2016 Interview Dana Rotaru: Sunt onorată de a fi acum, aici, cu dumneavoastră şi vă mulțumesc pentru timpul acordat acestui interviu. Aţi fost Rectorul Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică, „I.L. Caragiale”, sunteţi profesor universitar doctor şi coordonator de an în cadrul Departamentului de Arta actorului, la ciclul Licenţă, sunteți actor cu o bogată activitate în teatru, film şi televiziune, aveţi premii care vă recunosc, în parte, munca şi vă răsplătesc talentul. Ţinând cont de toate aceste demnităţi, vorbiţi-ne despre Adrian Titieni. Cum vă definiţi în raport cu aceste demnităţi? Adrian Titieni: În primul rând sunt antrenor cu experiență de aproape 25 de ani întru formarea tinerilor actori. Nevoia de a deveni profesor a fost generată de abordarea unui tip de comunicare, pe care încerc să o practic. Această comunicare, pe care eu aş numi-o „altfel”, ar fi într-un orizont al relaţionării fără autoritate. E foarte simplu să te impui ca mentor sau tutore prevalându-te de statut şi autoritate, dar abordarea, cred, e greșită, pentru că interesul profesorului şi studentului deopotrivă ar trebui să fie descoperirea şi rezolvarea problematicilor cu care se confruntă în reciprocitate, nu vectorul ascendenţei sau polul deciziei. Profesorul are un anumit tip de expertiză, a greşit de mai multe ori decât studentul, a străbătut drumuri care la capăt erau închise. Studentul are dreptul, ba chiar obligaţia de a greşi, iar profesorul trebuie să-l încurajeze să experimenteze greşeala şi, în același timp, are rolul de a nu-l lăsa să-şi uite ţinta. Prin încercare şi eroare se produce orice fel de învăţare. Dacă amendezi greşeala, creezi în jurul ei un halou negativ mult mai mare decât reprezintă ea în sine, procesul devine inhibitiv, iar rezultatele vor întârzia să apară. Încercarea mea de a comunica se produce de la egal la egal, problemele îşi găsesc rezolvările nu prin paradigma „unul ştie şi celălalt este informat cu ştiinţa celui dintâi”, ci prin proprie descoperire. Învăţământul vocaţional este un învăţământ de tip formativ, nu informativ, iar profesorul trebuie să stea tot timpul alături sau în spatele subiectului în cauză, respectiv studentul, niciodată în față, niciodată într-o relație antagonică. Dincolo de pedagog, sunt un actor care a ţinut legătura cu profesia, fie că vorbim de teatru, fie că vorbim de film. Sunt la capătul a 60 de filme de scurt şi lung metraj, a peste 35 de proiecte de teatru, peste 20 de proiecte de film de televiziune. Mult, puțin, bine sau mai puțin bine, pot evalua ceilalţi, dar reprezintă realitatea vieții mele profesionale. D.R.: Când a început cariera universitară? A.T.: Am devenit asistent al Universităţii imediat după ce am absolvit, la chemarea domnilor profesori Ion Cojar, Florin Zamfirescu şi Gelu Colceag. Am trecut printr-o perioadă de probă de aproape un an şi, din 1990, fac parte, cu drepturi depline, din corpul profesoral al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică. D.R.: Din 2010 sunteți profesor-coordonator la Arta actorului, ciclul Licenţă. Ce presupune această ă ş ă ă ă ă ă titulatur i cum v implic aceast nou demnitate universitar ? 2 Concept vol 12/nr 1/2016 Interview A.T.: Cred în diversitate. Cred în unicitatea persoanei şi a profesionistului în mod implicit. Cred că lucrurile pot fi exprimate diferit, cred că ele pot fi nuanţate, abordate personal creativ, dar, în acelaşi timp, ar trebui să avem obiective comune şi, mai ales, un limbaj comun. Pentru a comunica avem nevoie de un set de semnificanţi cu înţelesuri care să ne pună în acord. Se întâmplă de foarte multe ori ca, în acelaşi spaţiu al învăţării, urmărind aceleaşi obiective, comunicarea să nu se producă şi rezultatul să fie viciat pentru că nu avem aceleaşi semnificații pentru termeni de specialitate uzitați frecvent. A doua mea preocupare este de a ajunge la obiectivul pe care ni-l propunem sub semnul eficienţei, fără a fi invazivi, fără a ne prevala de autoritate excesivă, fără a fi conflictuali, ci pur şi simplu să atingem obiectivul ţinând cont de toată experienţa, expertiza anterioară şi magica înţelegere sub semnul revelaţiei. Am încercat să înţeleg rolul şi statutul nostru – al profesorilor şi al studentului deopotrivă. Reluând ideea, e foarte simplu, atunci când ai un statut care generează autoritate şi putere, să îţi reverşi frustrările, să amendezi greşeala, să amendezi „imposibilitatea” – practicăm asta instinctiv. Cred că un standard minim de deontologie profesională ar fi să lăsăm deoparte problemele personale şi să concertăm lucrurile în relație cu studentul sub semnul normalităţii, evitând cât se poate de mult conflictul. Confictul este necesar pe scenă şi defineşte arta actorului, dar e contraproductiv în relaţia pedagogică, pentru că are funcţie inhibitorie şi reactivă. Dacă eu, profesor, indiferent de gradul meu didactic, ajung în conflict cu studentul, îi creez un punct de concentrare fals. Nu se mai poate concentra la ce are de făcut, vrea să dovedească faptul că are dreptate cu ceea ce spune sau face – se apără. Ori, dacă atmosfera e liniştită şi prielnică, studentul se poate concentra la ce are de făcut. Astfel, nu va pune accentul fals pe sine, ci pe rezolvarea problemelor cu care se confruntă. Învăţământul centrat pe student – acest concept teoretic ar trebui să fie pus în operă. Dacă ne întrebăm cu voce tare, noi profesorii, de ce suntem aici şi ce ar trebui să facem, într-o logică minimalistă ajungem la răspunsul că suntem aici pentru studenţi şi trebuie să îi formăm, creându-le abilități, competențe, expertiză. El, studentul, e cel important. Ori, de multe ori uităm acest lucru: faptul că e tânăr, faptul că e la început, faptul că nu e conturat ca personalitate, faptul că are o atitudine de obediență faţă de autoritate, că are nevoia de a declara cu voce tare: „Învăţăţi-mă!” tentează profesorul să pună accentul pe propria-i persoană şi pe ştiința sa. Ori, dacă e să vorbim strict de domeniu, ştiinţa profesorului reprezintă o sumă de lucruri, dar nu foarte multe operabile, pentru că în această profesie parcursul este reluat în prezentul spontan şi creativ aproape de la zero. Asta te obligă, te solicită la atenție maximă, la înţelegere a particulartăţii şi a nuanţei în evanescența necunoscutului care are o simplă matrice dramaturgică. ă D.R.: Care este metoda dumneavoastr în pedagogia artei actorului? A.T.: E mult spus metodă, dar încerc să vă răspund. Pe mine mă uimeşte şi mă interesează ce a spus Einstein după o viaţă de cercetare şi de relaţie cu ştiinţa: „Ceva se mişcă!” Aşadar, ceva 3 Concept vol 12/nr 1/2016 Interview se mişcă în universul ăsta! Aceasta m-a tuşat profund, pentru că acest ,,ceva se mişcă”, se mişcă chiar şi acum, când noi stăm de vorbă. Inimile bat, plămânii respiră, minţile noastre gândesc, e un întreg proces care se derulează, nu facem efort de voinţă ca el să se întâmple, se întâmplă pur şi simplu.