Raport Privind Finanțele Publice Locale, Județul Iași 2019

Total Page:16

File Type:pdf, Size:1020Kb

Raport Privind Finanțele Publice Locale, Județul Iași 2019 RAPORT PRIVIND FINANȚELE PUBLICE LOCALE PE ANUL 2019 la nivelul județului Iași I. Prezentare generală Înființată în baza art. 140 din Constituția României, Curtea de Conturi a României își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi (republicată), pe baza programului anual de activitate aprobat de Plenul Curții elaborat în concordanță cu numărul de auditori publici externi existent și cu cerințele abordării cu prioritate a unor domenii și obiective de însemnătate majoră, urmărind prin verificările pe care le efectuează dacă fondurile publice, indiferent de modul de constituire și destinația acestora, sunt corect contabilizate și dacă sunt cheltuite în conformitate cu reglementările aplicabile. Curtea de Conturi, potrivit art. 3 din Legea nr. 94/1992 republicată), decide în mod autonom asupra programului său de activitate, controalele fiind inițiate din oficiu și nu pot fi oprite decât de Parlament și numai în cazul depășirii competențelor stabilite prin lege. Obiectivele controalelor Curții de Conturi dispuse de Camera Deputaților sau de Senat ori dispuse de Curte se stabilesc de acestea prin hotărâri și potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 94/1992 (republicată), se aduc la cunoștința celor interesați. Curtea de Conturi, integrată în sistemul Organizației Internaționale a Instituțiilor Supreme de Audit (INTOSAI), a elaborat standarde proprii de audit, în conformitate cu standardele de audit internaționale general acceptate și aprobate, funcția de control fiind realizată prin proceduri de audit cuprinse în regulamente, manuale și ghiduri pe domenii specifice. Exercitarea controlului Curții de Conturi a României asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public la nivelul unităților administrativ-teritoriale și ale celorlalte entități de pe raza județului Iași, se realizează, în conformitate cu prevederile art. 8 (alin. 2) ale Legii nr. 94/1992 (republicată), de către Camera de Conturi Iași, prin utilizarea de proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit și în baza Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități (în continuare Regulament), aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, cu modificările și completările ulterioare aprobate prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014. În contextul atribuțiilor și competențelor învederate de Constituție și de Legea organică de organizare și funcționare și, respectiv, a strategiilor proprii de dezvoltare/comunicare elaborate în acest sens, Curtea de Conturi are un rol esențial în responsabilizarea executivului, inclusiv a autorităților administrativ-teritoriale, pentru buna gestionare a fondurilor publice, asigurând, prin rapoartele întocmite ca urmare a verificărilor pe care le organizează și le desfășoară, Str. Sărăriei nr. 189, Mun. Iași, Județul Iași, +4023.22.12.052, www.curteadeconturi.ro, cciaș[email protected] Pagină 1 din 29 transparența asupra operațiunilor economice și financiar-contabile (pe ansamblu și la nivel local) și modului în care serviciile sunt create și oferite cetățenilor, fiind un partener al Parlamentului căruia îi furnizează rapoartele în care sunt consemnate rezultatele verificărilor, măsurile și recomandările propuse, în scopul de a ajuta la îmbunătățirea controlului financiar și, în cele din urmă, la performanța sectorului public. 1. Sfera și competențele de activitate Formarea și utilizarea fondurilor publice locale, conturile de execuție ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Iași, precum și situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al acestor unități administrativ-teritoriale sunt supuse controlului Curții de Conturi prin Camera de Conturi Iași. Domeniile de interes ale camerei pe parcursul anului 2020, prevăzute în programul anual de activitate aprobat de Plenul Curții de Conturi, au acoperit aspecte referitoare la execuția bugetelor publice gestionate de instituțiile de la nivelul județului Iași, la modul cum s-au constituit si utilizat în anul 2019 resursele financiare ale statului de către ordonatorii terțiari de credite ai unităților deconcentrate ale ministerelor, precum și de către ordonatorii principali de credite ai unităților administrativ-teritoriale ale județului Iași. Elaborat în concordanță cu existentul de auditori publici externi și cu cerințele abordării cu prioritate a unor domenii și obiective de însemnătate majoră, în programul anual de activitate al Camerei de Conturi Iași au fost prevăzute și efectuate pe parcursul anului 2020, în conformitate cu programul anual de activitate: acțiuni de audit financiar la ordonatorii principali și secundari de credite ai unităților administrativ-teritoriale ale județului Iași și la o serie de ordonatori terțiari de credite ai unităților deconcentrate ale ministerelor, prin care s-a urmărit modul în care situațiile financiare întocmite pentru exercițiul bugetar al anului 2019 la entitățile verificate sunt reale și conforme cadrului de raportare financiară aplicabilă, respectă principiile legalității și regularității și oferă o imagine fidelă atât a poziției, cât și a performanței financiare, acțiuni de audit de conformitate respectiv, controale tematice efectuate la o serie de ordonatori terțiari de credite (din subordinea unităților administrativ teritoriale și ale ministerelor), la sucursale ale regiilor autonome de interes național și local și la societățile comerciale unde unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome dețin, singure ori împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social al acestora, acțiuni ce au constat în realizarea de verificări cu privire la modul de administrare al patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale sub aspectul conformității și legalității execuției bugetelor de venituri și cheltuieli și, acțiuni de audit al performanței prin care s-a urmărit la nivelul entităților auditate, modul în care se asigură o bună gestiune financiară a activității supuse analizei/evaluării sub aspectul economicității, eficienței și eficacității, astfel încât prin constatările și recomandările formulate să se realizeze o diminuare a costurilor, sporirea eficienței utilizării resurselor și îndeplinirea obiectivelor propuse la nivelul entității auditate (respectiv Regia Autonomă Aeroportul Iași). La solicitarea Parlamentului României au fost efectuate pe parcursul lunii iunie a anului 2020 verificări cu privire la modul de gestionare a resurselor publice pe perioada stării de urgență, respectiv a fondurile alocate și utilizate pe perioada stării de urgență pentru prevenirea și/sau combaterea infectării cu coronavirus COVID-19. Deosebit de acțiunile de natura celor mai sus menționate, au fost realizate acțiuni de verificare și/sau de monitorizare a implementării recomandărilor dispuse prin deciziile emise de cameră ca urmare acțiunilor de audit efectuate în anii anteriori, cu mențiunea că, verificări cu privire la realitatea aspectelor prezentate în petițiile adresate Curții de Conturi legate de modul de administrare al patrimoniului și de utilizare a creditelor bugetare de către entitățile supuse controlului, au fost realizate în marea lor majoritate, cu ocazia acțiunilor de audit desfășurate la entitățile incluse în programul anual de activitate. Pagină 2 din 29 În fapt, interesul manifestat de către autoritățile statului și a celor de pe plan local, inclusiv de către cetățeni în legătură cu utilizarea corectă, eficientă și eficace a resurselor financiare ale statului și ale unităților administrativ teritoriale, este susținut de către Curtea de Conturi a României prin activitățile specifice de control/audit desfășurate de camerele de conturi, asigurând, prin rapoartele întocmite ca urmare a verificărilor pe care le organizează și le desfășoară, transparența asupra operațiunilor economice și financiar-contabile și asupra modului în care serviciile sunt create și oferite cetățenilor, și totodată măsurile și recomandările propuse, în scopul de a ajuta la îmbunătățirea controlului financiar și, implicit, la performanța sectorului public. În acest context, având în vedere prevederile art. 4 alin. (4) coroborat cu cele ale art. 38 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 (republicată), a fost elaborat prezentul raport în care sunt redate succint principalele constatări și concluzii ale verificărilor efectuate de Camera de Conturi Iași la ordonatorii principali, secundari și terțiari de credite ai unităților administrativ-teritoriale ale județului Iași și a celor realizate la regiile autonome și societățile comerciale unde unitățile administrativ-teritoriale ale județului Iași, instituțiile publice sau regiile autonome dețin, singure ori împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social al acestora (exclusiv rezultatele verificării modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării de urgență la aceste entități), precum și recomandările cu privire la măsurile ce urmează a fi luate de conducerea entităților verificate (astfel cum au fost consemnate în actele de control/audit întocmite de auditorii publici externi), având ca scop eliminarea erorilor și neregularităților identificate, de stabilire și recuperare a eventualelor prejudicii aduse bugetelor publice și de îmbunătățire a modului de gestionare
Recommended publications
  • Land Degradation Within the Bahluieţ Catchment
    DOI 10.1515/pesd-2016-0008 PESD, VOL. 10, no. 1, 2016 LAND DEGRADATION WITHIN THE BAHLUIEŢ CATCHMENT Ionela Popa1, Ion Ioniţă2 Key words: land degradation, soil erosion, gullying, landslides, sedimentation Abstract. The Bahluieţ catchment, located in the Moldavian Plateau, at the contact between the Jijia Rolling Plain, the Suceava Plateau and the Central Moldavian Plateau, has 54,866 hectares in size. The sculptural landforms are prevailing, described by elongated rolling hills, and are underlain by the Bessarabian layers laid in marine brackish facies. In turn, the typical plateau relief (Coasta Iasilor and the eastern border of the Suceava Plateau) is developed in coastal facies also Bessarabian in age. This paper focuses on the spatial distribution and intensity of land degradation processes and associated controlling factors within the Bahluieţ catchment. The most characteristic geomorphological processes, playing an essential role in the morphogenesis of the landforms are soil erosion and landslides, while gully erosion and sedimentation have a reduced intensity. Soil erosion is ubiquitous, being the process with the highest extension. Therefore, the soils on the arable land, affected by moderate-excessive erosion, hold a weight of 38%. The slopes subjected to landslides are stretching on 19,040 ha, representing 35% of the studied area. Nowadays, most landslides show high degree of stability, due to the drier period of time since 1982. The gully erosion has a reduced incidence resulting from the prevailing Bessarabian clayey-sandy facies. The average rate of sedimentation in reservoirs, after the year 1986, is around 2 cm yr-1. Land degradation within the Bahluieţ catchment occurs on steeper slopes, mainly in the shape of cuesta fronts, usually northern and western facing, but also on some degraded cuesta back slopes.
    [Show full text]
  • The Economy of a Regional Metropolis. Case-Study: Iaşi, Romania*1
    THE ECONOMY OF A REGIONAL METROPOLIS. CASE-STUDY: IAŞI, ROMANIA*1 Claudia POPESCU Claudia POPESCU Professor, Faculty of International Economics and Business, Academy of Economic Studies, Bucharest, Romania Tel.: 0040-213-319.1900/378 E-mail: [email protected] Abstract The city of Iaşi with a population of over 300,000 people is the biggest European Union city at the border with the former-Soviet space. The article, part of an extended study on territorial development of Iaşi and its peri-urban area, focuses on the role of the city to trigger regional growth and to enhance cross border cooperation. Recent processes at work generating economic cohesion and integration are explored drawing on the catalytic factors of development and the specialization of local economies. The paper discusses also the externalities of urban growth such as the urban sprawl that causes land use conflicts at the rural-urban fringe. It argues that human capital and higher birth rates than the national average are the strengths, and low connectivity and accessibility are the weaknesses for regional growth. The regional polarization of the city is based on the supply of high level services over the entire North-East Region and opportunities to cross border cooperation through the expansion of an agro-alimentary supply-chain are highlighted. Building on the main capabilities and assets of the * The paper is part of the research conducted between 2009 agglomeration economies of Iaşi, the paper finally and 2010 in the view of drafting the Master Plan of the Iaşi identifies some of the mechanisms and structures Municipality, Romania.
    [Show full text]
  • Consilieratul Agricol Iasi (1919-1949)
    Consilieratul Agricol Iaşi, Fond 261 Inventar 2539 PREFAŢĂ Consilieratele Agricole au fost înfiinţate în urma publicării în Monitorul Oficial nr. 214 din 15(28) decembrie 1918 a Decretului Lege nr. 3681, referitor la „exproprierea proprietăţilor rurale pentru cauză de utilitate naţională şi în scop de a se vinde ţăranilor cultivatori de pământ”. În baza acestui act normativ, urmau să fie expropriate o serie de terenuri cultivabile, între care „cele aparţinând Domeniului Coroanei, Casei rurale şi ale tuturor persoanelor morale, publice şi private, instituţiuni, fundaţiuni” ale oraşelor şi comunităţilor urbane. De asemenea, „peste întinderile cultivabile pentru înfiinţarea de islazuri comunale în regiunile de munte” a fost expropriată din proprietatea particulară „suprafaţa solului necesar acestor islazuri”. În judeţul Iaşi, Consilieratul Agricol Iaşi şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1919 -1932, având sarcini lărgite în legătură cu aplicarea prevederilor legilor agrare de după primul război mondial. Multe unităţi arhivistice ale acestor ani, şi nu numai, cuprind documente care merg calendaristic dincolo de perioada de activitate a Consilieratului Agricol, 1919-1937, 1919-1939, 1919 -1943. Explicaţia ar putea fi găsită în dorinţa instituţiei care a preluat arhiva, inventarul şi atribuţiile Consilieratului, desfiinţat, de a păstra evidenţa evoluţiei unor proprietăţi, pe o anumită perioadă, în dosare deja constituite. Activitatea Consilieratului Agricol Iaşi a fost continuată de Serviciul Agricol Iaşi, înfiinţat prin „Decretul Regal
    [Show full text]
  • Land Degradation Within the Bahluieţ Catchment
    DOI 10.1515/pesd-2016-0008 PESD, VOL. 10, no. 1, 2016 LAND DEGRADATION WITHIN THE BAHLUIEŢ CATCHMENT Ionela Popa1, Ion Ioniţă2 Key words: land degradation, soil erosion, gullying, landslides, sedimentation Abstract. The Bahluieţ catchment, located in the Moldavian Plateau, at the contact between the Jijia Rolling Plain, the Suceava Plateau and the Central Moldavian Plateau, has 54,866 hectares in size. The sculptural landforms are prevailing, described by elongated rolling hills, and are underlain by the Bessarabian layers laid in marine brackish facies. In turn, the typical plateau relief (Coasta Iasilor and the eastern border of the Suceava Plateau) is developed in coastal facies also Bessarabian in age. This paper focuses on the spatial distribution and intensity of land degradation processes and associated controlling factors within the Bahluieţ catchment. The most characteristic geomorphological processes, playing an essential role in the morphogenesis of the landforms are soil erosion and landslides, while gully erosion and sedimentation have a reduced intensity. Soil erosion is ubiquitous, being the process with the highest extension. Therefore, the soils on the arable land, affected by moderate-excessive erosion, hold a weight of 38%. The slopes subjected to landslides are stretching on 19,040 ha, representing 35% of the studied area. Nowadays, most landslides show high degree of stability, due to the drier period of time since 1982. The gully erosion has a reduced incidence resulting from the prevailing Bessarabian clayey-sandy facies. The average rate of sedimentation in reservoirs, after the year 1986, is around 2 cm yr-1. Land degradation within the Bahluieţ catchment occurs on steeper slopes, mainly in the shape of cuesta fronts, usually northern and western facing, but also on some degraded cuesta back slopes.
    [Show full text]
  • Research of Surface Waters Quality in Hilly Areas with Model “Waq”
    L.A. Popoiu, C.R. Giurma-Handley Research of Surface Waters Quality in Hilly Areas with Model “WaQ” RESEARCH OF SURFACE WATERS QUALITY IN HILLY AREAS WITH MODEL “WAQ” Loredana Andreea POPOIU, Phd Student, “Gheorghe Asachi” Technical University of Iaşi, Faculty of Hydrotechnics, Geodesy and Environmental Engineering, [email protected] Catrinel-Raluca GIURMA-HANDLEY, Prof.Dr.Eng., “Gheorghe Asachi” Technical University of Iaşi, Faculty of Hydrotechnics, Geodesy and Environmental Engineering Abstract: Water quality modelling with “WaQ” wants to improve current systems for monitoring, the model allows establishing the source of pollutants and limits for discharges that lead to poor quality water, as well as the basic or additional measures necessary to achieve environmental objectives under Framework Directive 2000/60. Analysing the data output of the model “WaQ” for the Bahlui catchment it has been found that impairment of good water, especially regarding nutrients as required by the directive is given by agricultural work practices, this fact indicating agriculture as one of the main sources of diffuse pollution of surface water, including barrier lakes. As a result of modelling with “WaQ” for Bahlui catchment, the forecast made in the perspective of 2021, was found an increase in total nitrogen and total phosphorus imissions compared to 2012, fact caused by increasing agricultural areas. On the other hand, only for the sub-basin Razboieni-upstream Podu Iloaiei was determined a decrease in load with total nitrogen and total phosphorus in 2021, which resulted an improvement of the ecological potential for the barrier lake Podu Iloaiei. Keywords: nutrients, quality status, pollution sources. 1. Introduction Water Framework Directive is the main part of water legislation and has been adopted by the European Commission to ensure sustainable management for all water bodies from European Union [11].
    [Show full text]
  • Centre Permanenta
    Nume contractor Nume Medic Adresa cabinet tel. cab CMG DR. PANDELE MIHAELA PANDELE MIHAELA Pocreaca Schitu Duca 0232478718 [email protected] CMI Dr. ANDRIESCU ANDREEA-ELENA ANDRIESCU ANDREEA-ELENAFocuri 0232414001 [email protected] CMI DR. BABIN MARIANA RODICA BABIN RODICA MARIANA Andrieseni 0232276639 [email protected] CMI DR. BALAN ADRIANA MIOARA BALAN MIOARA-ADRIANA Deleni 0232732027 [email protected] CMI DR. BALCAN ANISOARA BALCAN ANISOARA Erbiceni 0748429520 [email protected] CMI DR. BENCHEA MARIA CARMEN BENCHEA MARIA-CARMEN Targu Frumos Targu Frumos,str.Petru Rares,nr.580232721599 [email protected] CMI DR. BORDEIANU DANIELA IONELA BORDEIANU DANIELA-IONELAFantanele 0232413656 [email protected] CMI DR. BORDEIANU DANIELA IONELA BORDEIANU DANIELA-IONELAFantanele 0232413656 [email protected] CMI DR. BURDEA EUGENIA BURDEA EUGENIA Iasi Str.Vasile Lupu,nr.34 0232279724 [email protected] CMI DR. BURGHELEA SVETLANA BURGHELEA SVETLANA Dolhesti 0232321801 [email protected] CMI DR. CHIRIAC LORETA ELENA CHIRIAC LORETA-ELENA Costuleni 0232239510 [email protected] CMI DR. CHISTRUGA VASILE CHISTRUGA VASILE Vladeni 0232251365 [email protected] CMI DR. CIUCHI EDUARD CIUCHI EDUARD Iasi Str.Musatini,nr.59 0762651991 [email protected] CMI DR. COŞULEANU EUGENIA COŞULEANU EUGENIA Movileni 0232274099 [email protected] CMI DR. DASCALESCU MANUELA DĂSCĂLESCU MANUELA Bivolari 0232248657 [email protected] CMI DR. DASCHEVICI ANGELA DASCHEVICI ANGELA Podu Iloaei Str.Nationala,nr.128 0232740662 [email protected] CMI DR. DASCHEVICI DAN DASCHEVICI DAN Podu Iloaei Str.Nationala,nr.128 0232740662 [email protected] CMI DR. DRAGAN ELENA DRĂGAN ELENA Prisacani 0232275338 [email protected] CMI DR. DUMITRU NICOLETA DUMITRU NICOLETA Tomesti 0232290050 [email protected] CMI DR.
    [Show full text]
  • Labour Force Dynamics and Territorial Distribution in Iasi County Iurea, Daniela
    www.ssoar.info Labour force dynamics and territorial distribution in Iasi county Iurea, Daniela Veröffentlichungsversion / Published Version Zeitschriftenartikel / journal article Empfohlene Zitierung / Suggested Citation: Iurea, D. (2011). Labour force dynamics and territorial distribution in Iasi county. Cinq Continents, 1(2), 133-147. https://nbn-resolving.org/urn:nbn:de:0168-ssoar-290368 Nutzungsbedingungen: Terms of use: Dieser Text wird unter einer CC BY-NC-ND Lizenz This document is made available under a CC BY-NC-ND Licence (Namensnennung-Nicht-kommerziell-Keine Bearbeitung) zur (Attribution-Non Comercial-NoDerivatives). For more Information Verfügung gestellt. Nähere Auskünfte zu den CC-Lizenzen finden see: Sie hier: https://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0 https://creativecommons.org/licenses/by-nc-nd/4.0/deed.de Volume 1 / Numéro 2 Été 2011 ISSN: 2247 - 2290 p. 133-147 LABOUR FORCE DYNAMICS AND TERRITORIAL DISTRIBUTION IN IASI COUNTY Daniela IUREA Ph.D. Std. Faculty of Geography, University of Bucharest [email protected] Contents: 1. INTRODUCTION .............................................................................................................................................. 135 2. METHODOLOGY AND APPROACH ......................................................................................................... 135 3. RESULTS AND DISCUSSIONS .................................................................................................................... 136 4. CONCLUSION ...................................................................................................................................................
    [Show full text]
  • Iasi ASISTENTA SOCIALA Directia Generala De Asistenta Sociala Si
    Iasi ASISTENTA SOCIALA Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi Adresa: Strada Vasile Lupu, nr. 57A, cod postal 700309 Telefon: 0232/477.731 0232/474.800 Fax: 0232/279.654 Telefonul de Urgenta: 983 E-mail: [email protected] http://www.dasiasi.ro Servicii pentru victime DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI IASI Telefon: 0232/477731, 0232/474.800, Servicii pentru victimele violentei în familie: Consiliere juridica a victimelor violentei în familie Acompaniere în instanta Consiliere psiho-sociala specifica (evaluare pericol, plan de securizare) Consiliere pentru cresterea autonomiei si auto-determinare Consiliere/asistenta pentru cresterea sigurantei personale dupa iesirea din centru Asistenta/consiliere pentru gasirea unui loc de munca Intermediere relatii cu alte institutii Consilierea copiilor martori la violenta în familie Servicii pentru copii: supraveghere, asistenta educationala Mediere si Asistenta sociala Informare si orientare victimelor violentei în familie Servicii de infomare si sensibilizare a populatiei Informare si îndrumare FUNDATIA HECUBA Telefon: 0332/424.672 Servicii pentru victimele violentei în familie: Consiliere psiho-sociala specifica (evaluare pericol, plan de securizare) Consiliere pentru cresterea autonomiei si auto-determinare Asistenta/consiliere pentru gasirea unui loc de munca Intermediere relatii cu alte institutii Servicii pentru copii: supraveghere, asistenta educationala Mediere si Asistenta sociala Informare si orientare victimelor violentei în familie
    [Show full text]
  • Nr. Crt Farmacie - RURAL Localitate / Adresa Telefon RBPF
    Comisie Nr. Crt Farmacie - RURAL Localitate / adresa Telefon RBPF Dancu - com. Holboca - Str. 1 Romfarm 0737471714 1 Principala 2 MecopVet Tansa Tansa - Str. Principala 0745659281 9 0232326606 ; 3 MEcopVet Tibanesti Tibanesti - Str. Principala nr. 20 9 0756127748 4 GinkgoFarm Costuleni Incinta dispensar Costuleni 0787566207 5 5 GinkgoFarm Comarna Str. Principala nr. 458B/Comarna 0741963480 5 6 MayaFarm Iasi Sat Barnova - langa Oficiul Postal 0754602088 7 7 Dirtu SRL Ruginoasa - DN 28A 0232734022 5 8 CrisMed Farm Belcesti Belcesti - Str. Principala nr.22 0744587822 8 9 CrisMed Farm Popricani Popricani - Str. Principala 0744587822 8 10 Ella-Rose Farm Belcesti Com. Belcesti, Sat. Belcesti 0724333434 3 11 Ella-Rose Farm Cozmesti Com. Cozmesti, Sat. Cozmesti 0724333434 3 12 Ella-Rose Farm Grozesti Com. Grozesti, Sat. Grozesti 0724333434 3 13 Ella-Rose Farm Halaucesti Com. Halaucesti, Sat. Halaucesti 0724333434 3 Com. Rediu, in incinta magazinului 14 FarmaAS Rediu 0724062575 6 Universal 15 VladFarm Sat. Breazu, Sos. Copoului nr. 41 0742782080 6 16 Ella-Rose Farm Raducaneni Raducaneni 0724333434 3 17 Ella-Rose Farm Tibana Com. Tibana, Sat. Tibana 0724333434 3 18 VitaFarm Andrieseni Andreseni 0749812572 6 19 VitaFarm Vladeni Vladeni , bloc G, Tr. III, parter 0745652367 6 20 VitaFarm Movileni Movileni, Str. Principala, parter 0745652367 6 21 SedFarm Focuri In incinta Dispensarului 0746169595 10 22 LavimarMed Prisacani Prisacani 0744363658 10 23 Farmashine Helesteni Helesteni 0767299800 5 24 BramoFarm Ciortesti Ciortesti 0743429407 8 25 BramoFarm Barnova Barnova, Str. Sf. Maria nr. 97 0743429407 8 26 SanteFarm Oteleni Oteleni 0740119265 2 27 FarmaLIV Voinesti Voinesti 0744515249 1 28 AlfaPlant Bivolari Com. Bivolari, Str. Bivolari nr.2 0731837318 10 29 FarmaSand Popricani Com.
    [Show full text]
  • Cucuteni 5000 - Redivivus
    1 CUCUTENI 5000 - REDIVIVUS 2 CZU 323 / 324 (478) CCCOOOMMMUUUNNNIIICCCĂĂĂRRRIII ppprrreeezzzeeennntttaaattteee lllaaa ppprrriiimmmuuulll ssiiimmmpppooozzziiiooonnn CCCUUUCCCUUUTTTEEENNNIII–––555000000000 RRReeedddiiivvviiivvvuuusss::: ŞŞŞtttiiiiiinnnţţţeee eeexxxaaacccttteee şşşiii mmmaaaiii pppuuuţţţiiinnn eeexxxaaacccttteee (ediţia III, 11-12 septembrie 2008) Editura UTM Chişinău ∗ 2008 ISBN 978-9975-45-094-2 CUCUTENI 5000 - REDIVIVUS 3 Culegerea include comunicările prezentate în cadrul Simpozionului Internaţional „CUCUTENI–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte”, organizat la Chişinău în perioada 11-12 septembrie 2008 de către Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Tehnică „Gh.Asachi”, Iaşi, Academia Tehnică din România şi Forul Democrat al Românilor din Moldova. Consiliul editorial: Valeriu Dorogan (preşedinte), Lorin Cantemir, Valeriu Dulgheru Coperta: Valeriu Dulgheru Procesare computerizată: Valeriu Dulgheru Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Comunicări prezentate la cel de-al treilea simpozion CUCUTENI–5000 Redivivus: Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (ediţia III, 11-12 septembrie 2008) / Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Iaşi, Academia Tehnică din România şi Forul Democrat al Românilor din Moldova.; consiliul ed.: Valeriu Dorogan (preş.), red.resp.: Valeriu Dulgheru – Ch.: Editura UTM, 2008. – 332 p. ISBN 978-9975-45-094-2 100 ex. Formatul 60x84 1/16. Hârtie ofset. Tirajul 100 ex. Comanda nr. Tiparul executat la Secţia de Redactare şi Editare a U.T.M. Chişinău,
    [Show full text]
  • Consiliul Județean Iași Certificate De Urbanism
    CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI ARHITECT ȘEF Serviciul Avizare, Autorizare Şi Disciplină în Construcţii CERTIFICATE DE URBANISM EMISE DE CONSILIUL JUDEŢEAN IAŞI ÎN LUNA IANUARIE 2015 Nr. C.U. Solicitant Data Denumirea investiţiei Amplasament Adresa emiterii PUZ construire funcțiuni mixte: industriale nepoluante, 1 BUTOIANU GELU-CĂTĂLIN extravilan agricole, locuire, cazare, comerț, alimentație publică, birouri, 07.01 com. Victoria, jud. Iași comuna VICTORIA producție, depozitare nepoluante, sere, agrement, racord utilități TOFĂNESCU IOAN 2 extravilan ȘI ALȚI MOȘTENITORI Dezmembrare teren 15.01 comuna VICTORIA com. Golăiești, jud. Iași sat Horlești, sat Bogdănești 3 Canalizare și epurare ape uzate COMUNA HORLEȘTI și extravilan 20.01 în localitățile Horlești și Bogdănești comuna HORLEȘTI MAHALU ALEXANDRU 4 Construire anexă gospodărească a exploatației agricole, extravilan și MAHALU MILIEA 22.01 fosă septică, împrejmuire și racord utilități comuna COMARNA com. Comarna, jud. Iași 5 PRIMĂRIA COMUNEI Alimentare cu apă și sistem centralizat de canalizare comuna CUCUTENI 27.01 CUCUTENI 6 PRIMĂRIA COMUNEI Modernizare drumuri locale în satul Săcărești comuna CUCUTENI 27.01 CUCUTENI 7 sat Crivești COMUNA VÎNĂTORI Construire și dotare cămin cultural 27.01 comuna VÎNĂTORI 8 S.C. DAROCONSTRUCT S.R.L. Exploatare agregate minerale din albia râului Moldova extravilan 27.01 mun. Iași, jud. Iași perimetrul Cristești 2 aval comuna CRISTEȘTI CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI ARHITECT ȘEF Serviciul Avizare, Autorizare Şi Disciplină în Construcţii CERTIFICATE DE URBANISM EMISE DE CONSILIUL JUDEŢEAN IAŞI ÎN LUNA FEBRUARIE 2015 Nr. C.U. Solicitant Data Denumirea investiţiei Amplasament Adresa emiterii 9 sat Crivești COMUNA VÎNĂTORI PUZ construire și dotare sală de sport 02.02 comuna VÎNĂTORI 10 S.C. PRUTUL S.A.
    [Show full text]
  • Consiliul Județean Iași Certificate De Urbanism Emise De Consiliul Judeţean Iaşi În Luna Ianuarie 2017
    CONSILIUL JUDEȚEAN IAȘI ARHITECT ȘEF Serviciul Avizare, Autorizare Şi Disciplină în Construcţii CERTIFICATE DE URBANISM EMISE DE CONSILIUL JUDEŢEAN IAŞI ÎN LUNA IANUARIE 2017 Nr. C.U. Solicitant Data Denumirea investiţiei Amplasament Adresa emiterii 1 Racordare individuală a consumatorilor COMUNA MOVILENI comuna MOVILENI 11.01 la sistemele de alimentare cu apă și canalizare comuna MOVILENI, 2 S.C. APAVITAL S.A. Construire conductă de aducțiune Larga Jijia - Vlădeni comuna GROPNIȚA 11.01 mun. Iași, jud. Iași și comuna VLĂDENI 3 sat Victoria COMUNA VICTORIA Alipire teren 11.01 comuna VICTORIA 4 S.C. RICHTER ROMANIA S.R.L. extravilan Construire anexă gospodărească a exploatației agricole 17.01 mun. Iași, jud. Iași comuna ROȘCANI 5 ȚĂRANU GABRIELA Construire locuință, împrejmuire, fosă septică, sat Vînători 17.01 com. Popricani, jud. Iași fântână, organizare de șantier și racord electric comuna POPRICANI 6 MOISĂ MIHAI și MOISĂ ELENA Consolidare, extindere, schimbare destinație sat Gorban 17.01 com. Gorban, jud. Iași imobil existent din locuință în spațiu depozitare comuna GORBAN comuna SINEȘTI, 7 S.C. APAVITAL S.A. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Iași în perioada 2014-2020 - Contract 6 - Extinderea sistemului comuna POPEȘTI 18.01 mun. Iași, jud. Iași de apă și canalizare în județul Iași - Axa 4 Brăești - Sinești - Popești și oraș PODU ILOAIEI S.C. E.ON DISTRIBUȚIE 8 Modernizare rețea și securizare sat Suhuleț ROMANIA S.A. 19.01 branșamente aferente PTA3 Suhuleț comuna TANSA mun. Tg. Mureș, jud. Mureș S.C. E.ON DISTRIBUȚIE 9 Modernizare rețea și securizare sat Tansa ROMANIA S.A.
    [Show full text]