AVRAM IANCU - SIMBOL TUTELAR AL ROMANILOR

!ndrăznesc eu, biet tTeicător prin vremi, să scriu despre marele sfânt al românilor din Ardeal. Această cutezanţă a mea ar putea părea o adevărată impietate, dacă nu aş simţi şi nu aş şti că fiecare ins care vrea să treacă prin lumea asta aspră şi nesigură cât de cât cu fruntea sus, nu ar avea nevoie de un imbold lăuntric pozitiv, de un model, de un idol, de un mit. Ori, mărturisesc că dintre toţi sfinţii Ardealului, Avram Iancu este cel mai apropiat sufletului meu. De mai bine de 250 de ani şi până la 1848 când, sub raportul naşterii de valori naţionale, din nefericire parcă vremea a încremenit pe loc, noi, românii ardeleni, am dat câteva generaţii de luptători politici şi, deopo­ trivă, de mari că~turari, de o formidabilă valoare naţională. !ncepând cu Ioan Inocenţiu Micu Clain, deschizătorul de drumuri în veacul al XVIII-lea, fondatorul prograrnUjlui luptelor politico-naţionale, cel cu care putem vorbi despre naţiunea română modernă; continuând cu iluştrii Şcolii Ardelene, cei care au făcut din istorie şi filologie o armă politică-naţională şi au fost autorii Marelui Supplex din 1791 - pro­ gram naţional pentru generaţiile viitoare -, Petru Maior, Gh. Şincai, Sarnuil Micu; ajungând la generaţia de la 1848, cu ideologii Simion Bărnuţiu şi Aug. Treboniu Laurian şi cu oamenii de acţiune, prefecţii şi tribunii; numeroşi dascăli naţionali, G. Bariţiu, T. Cipariu, I. Micu-Mol­ dovan ne-au ridicat la cultură şi înţelepciune; în prelungire a fost gene­ raţia marelui Memorand de la 1892, cu dr. Ioan Raţiu - despre care titanul N. Iorga scria în 1902: „a murit în Ardeal un falnic stejar; un om de da sau nu; un om care a murit pe cuvântul lui, la datoria lui" -, cu Vasile Lucaciu, obişnuitul locatar al puşcăriilor ungureşti, cu Iuliu Coroianu; şi în fine, generaţia care a înfăptuit Marea Unire: Iuliu Maniu, Alex. Vaida Voevod, V. Goldiş, Şt. Cicio Pop, Gh. Pop de Băseşti, O. Goga, Aceşti oameni au fost în măsură să renunţe la linişte şi bunăstare, să înfrunte exilul şi temniţele opresiunii străine, să scoată acest popor din tânguire neputincioasă şi din visare mistică şi să-l facă naţiune - vie, dinamică, puternică, dispusă să lupte solidar pentru drepturile pe care o stăpânire străină tiranică. i le refuza, călăuzind-o prin talazurile vremii la limanul izbăvirii, la libertatea şi unitatea naţională. Sunt nume, pe care numai rostindu-le, însemnătatea lor te înconvoaie. Şi totuşi, noi ne-am obişnuit să concentrăm istoria acelor vremi curat româneşti - şi cred că nu mă îndepărtez de adevăr - două nume: Horia şi Avram Iancu, ultimul având parcă o savoare şi o dulceaţă în plus. Aşadar, nu este de mirare că un imens strigăt de durere izbucni din inima naţiunii, o „durere generală., care se poate asemăna numai durerii ce cuprinde pe oameni în timpul unei calamităţi publice"1, când dangă­ tul trist al clopotelor din Ţara Zarandului aducea cutremurătoarea veste

i G. Bariţiu, Avram Iancu, în „Transilvania", 1872, p. 243.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 228 M. RACOVIŢ AN că Iancu a trecut la Dumnezeu în zorii zilei de 10 septembrie 1872, pe prispa brutarului din Baia de Criş, poreclit Lieber, unde poposise peste noapte să-şi odihnească sufletul bântuit. Comitattul românesc al Zarandu­ lui (desfiinţat de unguri în 1876 pentru că era condus de români), spre - cinstea lui, l-a declarat „mort al naţiunii" şi i-a organizat funeralii pe măsură. Trei zile mai târziu, un convoi uriaş de popor, în frunte cu vechi camarazi de arme, prefecţi şi tribuni din viforul revoluţiei: popa Mihăl­ ţanu, Simion Balint, Ioan Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheş, Clemente Aiudeanu şi un sobor de 36 de protopopi şi preoţi îl însoţeau pe ilustrul dispărut pentru a-l depune la Ţebea, sub „Gorunul lui Horea", sub gorunul care a adăpostit, potrivit tradiţiei, sfaturile de taină ale celor trei giganţi răsăriţi din cremenea Apusenilor - Horea, Cloşca şi Crişan - pentru a da, în năpraznica toamnă a anului 1784, glas istoric îngropat, tot potrivit tradiţiei, unul dintre braţele celui. care a răscolit noianului de suferinţe populare îngrămădite, şi la rădăcina căruia ar fi poporul (Horea) şi care, după ce a fost rupt cu roata, a fost sfârtecat în bucăţi şi azvârlit în satele cuprinse de răscoală pentru a le înfricoşa. Sfâşietor. Capul convoiului intra în micul cimitir din Ţebea, pe când aoada lui1 nu ieşi:se din Baia de C:niş; a fost potop de popor cernit. N-3 apucat să se aşeze ţărâna pe groapă şi doi moţi s-au prezentat la sedria orfanală din Baia de Criş, au întrebat cât a costat înmormântarea, au scos galbenii din chimir şi au plătit-o până la ultimul eră.iţar. Nici astăzi nu se ştie cine au fost, de unde veneau şi încotro plecau. Iată ce a însemnat Iancu pentru moţii lui. Pe lângă durerea pricinuită naţiunii prin imensa pierdere, moartea sa a însemnat un prilej de solidaritate naţională, de reafirmare a hotărârii de a se continua lupta până la împlinirea destinului istoric al poporului român. Cu atât mai mult înţelegem de ce problematica revoluţiei, viaţa şi faptele lui Avram Iancu polarizează atenţia luptătorilor politici şi deopotrivă a .cărturarilar într-o vreme în care românii ardeleni traversau o grea etapă sub raportul oprimării naţionale şi sociale - epoca dualis­ mu.lui austro..:ungar. Naţiunea română îşi stângea rândurile, se organiza politic în vederea continuării şi amplificării luptei în noile condiţii, iar menţinerea trează în conştiinţa oamenilor a ideilor revoluţiei şi a celui mai reprezentativ conducător al ei constituia un izvor de învăţăminte: renunţarea la nădejdea în intervenţia favorabilă românilor a puternicilor vremii preţuirea factorului popor în istoria emancipării naţionale, într-uh cuvânt încrederea „în puterile proprii decât în ajutorul altora". Marele merit al revolutiei de la 1848-1849 a fost acela că a elaborat programul naţiunii român~ în mersul său spre libertate şi unitate naţio­ nală. Ori, însăşi istoria revoluţiei din Transilvania nu poate fi pe de[Jlin înţeleasă în afara acţiunilor lui Avram Iancu, ca tribun al moţilor, repre­ zentant al naţiunii, organizator şi conducător al luptelor date de naţiunea română în momentele de extremă încercare din iarna şi primăvara ani­ lor 1848-1849. Format în spiritul ideilor înnoitoare ale vremii sale, de libertate şi egalitate între naţiuni şi între oameni, cunoscând şi trăind profunda ex­ perienţă socială parcursă. de societatea românească, Iancu evoluează firesc

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro AVRAM IANCU -·SIMBOL TUTELAR AL ROMÂNILOR 229; spre ideile democraţiei, ale revoluţiei. A fost printre primii din generaţia revoluţiei care şi-a dat seama că lupta pentru drepturile poporului său românesc nu-şi poate atinge ţinta rămânând în cadrul învechitelor şi nedreptelor dispoziţi ale constituţiei feudale ardelene. Era sosită vremea ca drepturile românilor să fie smulse prin luptă de la asupritorii seculari. Lupta nu mai putea fi dusă numai prin petiţii şi memorii către Viena, ca în veacul al XVIII-lea2• De aceea, când suflul revoluţionar a atins Transilvania în acea „pri• măvară a popoarelor", Iancu s-a pus, printre cei dintâi, la dispoziţia naţiunii. Tânărul de 24 de ani, intrat pe scena revoluţiei ca tribun al moţilor, ajuns în prim plan alături de Buteanu, Axente şi ceilalţi pentru care ideile trebuiau să fie garantate prin voinţa poporului înarmat, de­ vine, după cea de-a treia Adunare de la Blaj, care decretează organiza­ re.a militară şi înarmarea poporului pentru apărarea vieţii şi a drepturilor ameninţate, personajul ~egendar ce simboliza aspiraţiile unei societăţi în afirmare.3 Apărarea munţilor şi organizarea teritoriului ca Ţară româ• nească fac acum din Avram Iancu eroul marilor momente revoluţionare, conducătorul luptei pentru libertate naţională. El a înţeles, mai bine decât oricare altul, „să-şi pună sabia vitează în slujba neamului, aducându-se pe sine drept jertfă curată şi fără prihană, aşa cum o putea dovedi sin­ ceritatea şi profunzimea unui viguros sentiment naţional. 114 Imprejurările politice şi greşelile păturii conducătoare maghiare au făcut ca românii transilvăneni să se alieze cu Viena, au silit pe Iancu să lupte alături de armata imperială. Dar habsburgii le făgăduiseră liber­ tatea, pe când conducătorii revoluţiei ungare nu le-o recunoşteau, !iar nobilimea transilvană, simţindu-se ameninţată, căuta să o înăbuşe prin execuţii militare. Tratativele de pace iniţiate de Kossuth în timpul răz­ boiului s-au dovedit a fi nesincere şi periculoase. Pe de altă parte, Iancu şi-a da.t seama de pericolul tovărăşiei habsburgiice, de sprijinul nesincer pe care românii l-au primit din partea Vienei în viforul revoluţiei, cu toate că românii au colaborat cu o Austrie recent constituţională. . Bariţiu a înţeles cu claritate sensul luptei românilor şi principiile de care erau pătrunşi conducă.tarii lor: „calomnia ce se aude, mai ales îm• potriva românilor transilvăneni cu respect la evenimentele din 1848 şi 1849 este când se zice, că ei au luptat pe atunci în soldul camarilei, adi2ă în favoarea absolutismului. Aceia care spun şi scriu această minciună sau nu cu,nosc deloc istoria acelor ani, sau, ce este şi mai probabil, ei o falsifică înadins, pentru scopurile lor. Nici un român adevărat din anii 1848-1849 n-a avut de scop a-şi vărsa măcar una picătură de sânge p~ntru despotism, ci numai pentru libertate şi contra terorismului ... Dar românii au fost mai târziu înşelaţi, ca şi alte popoare europene în acele timpuri. Reacţiunea care a venit peste noi de la 1850 înainte, a

2 S. Dragomir, Avram Iancu, ed. II, 1968, p. 35-36. 3 Vezi P. Teodor, Avram Iancu in memoralistică, Editura Dacia, Cluj, 1972, p. 5-6; S. Dragomir, Cuvânt înainte la Avram Iancu, Bucureşti, 1965, p. 11-14. 4 I. Lupaş, Avram Iancu, în „Anuarul Institutului de Istorie Naţională", III, 1924-1925, p. 30. .

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 230 M. RACOVITAN fost generală. Avram Iancu era unu,l din acei bărbaţi eminenţi ai po­ porului daco-românesc, care fusese încălzit şi pătruns în adâncul sufle­ tului său de sacrul foc al liberăţii. 14 5 Istoria vieţii şi faptelor Iancului se identifică. cu istoria revoluţiei. Rolul său în evenimentele atât de însemnat pentru evoluţia ulterioară a naţiunii române a fost fixat pentru posteritate de mari personalităţi din rândul generaţiei sale şi din ale acelora care au urmat. Bunăoară, marele cărturar din Oradea, Iosif Vulcan, pune în lumină valoarea lui Iancu în revoluţie: „ ... Faptele acestui spirit ales şi acestei voinţe de fier străluce în acel scurt timp de lumina cea mai curată. Cu însuşirile sale trupeşti şi sufleteşti, cu simţul său nobil, cu dorul arzător de libertate şi neatâr• nare, dar nutrit prin studiul istoriei moşilor săi, Iancul era chemat nu numai să joace un rol în aceşti ani de tulburare, dar chiar să stea în fruntea acţiunii ... Chiar dacă istoria părtinitoare ar rătăci sau ar falsi­ fica rolul ce l-au jucat nouă. mii de transilvăneni în revoluţia de la 1849, Iancu Viteiazu totuşi va avea un altar, unde cea mai curată tămâie i se va aduce jertfă. Acest altar este inima fraţilor săi de sânge. 14 s Cu pana tremurândă de dUTere, scria în 1872 dascălul românilor ardeleni din veacul trecut, George Bariţiu, la trecerea în nemurire a eroului: „Avram Iancu, om născut pentru acţiune, venise tocmai la'timp, tocmai în acei ani epocali, care dacă ar fi trecut peste noi lăsând numai urme de simple adunări, de punctaţiuni, deputaţiuni, petiţiuni şi pro­ teste, putea fi ca naţiunea română să stea în aceste zile de încercare nouă, încă şi mai rău decât a stat până în anul 1848. Zică inamicii naţiunii noastre orice vor vrea despreAvram Iancu, el a fost pentru noi unul din acei bărbaţi providenţiali, ale căror merite pentru libertate toţi fanfaronii din lume nu vor fi în stare a le întuneca ... Atunci ... se cereau oameni ai acţiunei, care să scoată ostaşi din pământ. Deci oameni ai acţiunei au fost pentru români Iancu, Balinit, Axente, Dobra, Buteanu, Vlăduţiu, Bradu, Solomon, Armatu . . . Toţi acei bărbaţi şi juni au fost bravi şi curajoşi ... toţi decişi a-şi da viaţa pentru libertatea naţională, însă far­ mecul cel mai tare ce atrăgea pe naţiune se cuprindea pe atunci în nu­ mele lui Iancu. "7 Spunea marele cărturar patriot că partea cea mai ilustră şi mai glo­ rioa1să a vieţii lui Iancu se cuprinde în însuşi rapor:tul său asupr.a faptelor din anii 1848-1849, în rapoartele lui Balint şi Axente, făcute acolo în munţi, după cele 14 lupte sângeroase în urma cărora Iancu, nebiruit, ră­ măsese adevăratul stăpân şi „crai al munţilor", ţinând trează nădejdea tuturor românilor în dreptate, libertate, unitate naţională. „Prelegeţi băieţ.i şi studiaţi acele raporturi din anul 1849 - continua Bariţiu - pentru ca să cunoaşteţi pentru ce astăzi vă e posibil a vă numi români, a vorbi şi a scrie româneşte, a vă avea şcolile şi literatura voastră şi a spera în viitor. Iată biografia lui Iancu, iată cel mai pompos monument ce i se va putea pune vreodată.: acela este raportul lui. 148

5 G. Bariţiu, op. cit., în „Transilvania", nr. 21, p. 244. 6 Iosif Vulcan, Panteonul Român, 1869, nr. 72. 7 G. Bariţiu, op. cit„ loc. cit., p. 244-245. e Ibidem, nr. 22, p. 253.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro AVRAM IANCU - SIMBOL TUTELAR AL ROMANILOR 231

Alte scrieri memorialistice, cele ale lu.i Papiu Ilarian, Alex. Sterca­ Şuluţiu, Şt. Moldovan, Ioan Puşcariu, Ioan Oros-Rusu, ale tribunilor Ciurile~nu şi Andreica, monografia datorată lui Iosif Sterca-Şuluţiu, evo­ cările elogioase ale foştilor săi camarazi de arme în frunte cu Axente Sever ş.a. întregesc dimensiunile personalităţii lui Avram Iancu, rolul său fundamental în revoluţie, fixându-l pe deplin în patrimoniul naţional. Apoi, prin intermediul istoriografiei, începând cu A. D. Xenopol şi l\icolae Iorga, continuând valoroasele studii ale istoricilor Silviu Drago­ mir - cel care s-a ocupat atât de mult de revoluţie şi de Iancu -, Ştefan Pascu, Vasile Netea, Pompiliu Teodor, Liviu Maior, Ioan Ranca ş.a., înfăptuirile şi învăţămintele revoluţiei şi personalitatea marelui ei erou sunt definitiv integrate în istoria poporului român, constituind prinosul de recunoştinţă şi veneraţie adus de urmaşii generaţiei în fruntea căreia Avram Iancu s-a jertfit pentru ca poporul să fie liber şi să trăiască în demnitate. Dar luptătorul pentru libertate, duşmanul de neîmpăcat al despotis­ mului şi terorismului brutal, al celor care nu înţelegeau nici mersul vremii şi nici voinţa unui popor întreg, cel mai profund omagiu i l-au adus cei mulţi, poporul, trecându-l în legendă încă din timpul dramatice­ lor evenimente din 1848-1849. De prin 1852 Iancu se confundă cu isto­ ria luptelor naţionale, cu istoria moţilor, iar suferinţele sale, ale „umbrei îndurerate, pribegind prin munţi, fără a-şi putea găsi alinare", au con­ stituit în mintea poporului un mit al Iancului. Cei mulţi i-au aclamat măreţia şi i-au plâns durerea - trecându-le în nemurire prin Cântecele Jancului. In istoria devenirii noastre moderne, imaginea lui Avram Iancu are darul să menţină viu sensul marilor confruntări ale vremurilor revolu­ ţionare - care ne-au născut din nou.

MIHAI RACOV IŢAN

AVRAM IANCU - ROMANIANS TUTORIAL SYMBOL (Summary)

The historycal eassy deals with the exceptional personality of Avram Iancu, the general prefect of the Romanian Revolution of 1848-1849 in Transylvania, without whose actions the revolution itself and the later Union of 1918 cannot be understood. The author selected various testimonies - many of them contem­ porainy with the hero, or ~lose to ihis historicail. deeds of to the events he took part in: notes, manuscripts anicl memories of the revolution leaders, of his companions in arms, correspondence, autobiographical writings - or appealing to popular judgement iand memory included in older Romanian calendars. Together they harmoniously draw the personality of the great fighter for freedom, aginst despo­ tism and brutal terorism and against those who undestood neither the evolution of the times nor the will of a whole people.

www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro