Republica

PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA

DECRET Nr. DPRM236/1996 din 22.08.1996

Cu privire la decorarea cu distincţii de stat a deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a douăsprezecea

Publicat : 09.01.1997 în MONITORUL OFICIAL Nr. 3 art. 13 Data intrării în vigoare

În temeiul articolului 88 litera a) din Constituţia Republicii Moldova şi al prevederilor Legii nr. 1123- XII din 30 iulie 1992 "Cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova",

Preşedintele Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:

Articol unic. - Cu prilejul celei de-a 5-a aniversări din ziua adoptării Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova şi pentru meritul de a-şi fi adus contribuţia la actul de proclamare a Republicii Moldova ca stat suveran, independent şi democratic, se decorează deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova, care, în ziua de 27 august 1991, au semnat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova:

cu medalia "Meritul Civic"

AGACHI Vladimir - circumscripţia Prepeliţa, Sîngerei

ALEXEI Nicolae - circumscripţia Recea, Străşeni

AMINĂLĂCHIOAE Gheorghe - circumscripţia Atavasca, Chişinău

ANDRONATI Nicolae - circumscripţia Ungureanu, Chişinău

ANDRONIC Nicolae - circumscripţia Krasnodon, Chişinău

ANGHELI Fiodor - circumscripţia Tomai, Ceadîr-Lunga

ARGATU Sergiu - circumscripţia Cotiujeni, Şoldăneşti

ARSENI Alexandru - circumscripţia Lebedenco,

ATAMANENCO Iurii - circumscripţia Kirov, Rîbniţa

BADAN Anani - circumscripţia Plop, Donduşeni

BADRAJAN Simion - circumscripţia Văratic, Rîşcani

BALAN Elena - circumscripţia A. Onică, Chişinău BASOC Vasile - circumscripţia Valea Mare,

BAŞTOVOI Andrei - circumscripţia

BATCU Ion - circumscripţia Plovdiv, Chişinău

BEJAN Mihai - circumscripţia Costeşti, Rîşcani

BEJENUŢĂ Pavel - circumscripţia Tomai,

BELEUŢĂ Marin - circumscripţia Iargara, Leova

BELICIUC Gheorghe - circumscripţia

BERLINSCHI Victor - circumscripţia Stăuceni,

BIVOL Iovu - circumscripţia Grădişte, Cimişlia

BOBESCU Tudor - circumscripţia Călăraşi-Nord

BODIU Zosim - circumscripţia Vadul-Raşcov, Şoldăneşti

BODORIN Petru - circumscripţia Maramonovca, Donduşeni

BOGDAN Constantin - circumscripţia Hîjdieni,

BOGDANOV Gheorghii - circumscripţia Aeroport, Chişinău

BONDARENCO Vladimir - circumscripţia Botanica, Chişinău

BORDEIANU Grigore - circumscripţia Hiliuţi, Făleşti

BORŞEVICI Ion - circumscripţia Proletară,

BOTICĂ Călin - circumscripţia Goteşti, Cantemir

BRAŞOVEANU Dumitru - circumscripţia Crocmaz, Ştefan Vodă

BRAŞOVEANU Petru - circumscripţia Ustia, Dubăsari

BRATU Ilie - circumscripţia Străşeni

BRATUNOV Grigore - circumscripţia Tătăreşti, Cahul

BRIZIŢCHII Boris - circumscripţia Tîrnăuca, Slobozia

BRÎNZAN Nadejda - circumscripţia Ţareuca,

BUGA Ion - circumscripţia Hăsnăşenii Mari, Drochia

BULGARI Valeriu - circumscripţia Larga,

BURIAN Alexandru - circumscripţia Ţibirica, Călăraşi

BUTNARU Ion - circumscripţia Ciuciulea, Glodeni CABAC Andrei - circumscripţia Vişniovca, Cantemir

CARANDIUC Boris - circumscripţia Donduşeni

CARAUŞ Petru - circumscripţia Mălăieşti,

CARAUŞ Vladimir - circumscripţia Cuhureştii de Sus,

CATEREV Petru - circumscripţia Călăraşi-Sud

CEBAN Gheorghe - circumscripţia ,

CEREŞ Dumitru - circumscipţia Svetlîi,

CHECHIU Afanasie - circumscripţia Băcioi,

CHIMIRCIUC Petru - circumscripţia Volodarski, Bălţi

CHIOR Ivan - circumscripţia Chirsova, Comrat

CHIRCĂ Sergiu - circumscripţia Hagimus, Căuşeni

CHIRIAC Anatol - circumscripţia Lenin, Floreşti

CHIRIAC Ion - circumscripţia Hîrtopul Mare, Criuleni

CHIŞMER Anatol - circumscripţia Lenin, Soroca

CIBOTARU Valeriu - circumscripţia Olăneşti, Ştefan Vodă

CIORAP Vitalie - circumscripţia Cheiului, Chişinău

CIUNTU Ion - circumscripţia Hînceşti-Sud-Vest

CÎRLAN Gheorghe - circumscripţia Doina, Chişinău

COJOCARI Ion - circumscripţia Căuşeni-Sud

COJOCARI Vasile - circumscripţia , Briceni

COLUN Valentin - circumscripţia Sîngera, Chişinău

COSTIN Nicolae - circumscripţia Ignăţei, Rezina (post-mortem)

COSTOV Vasilii - circumscripţia Valea Perjei, Ceadîr-Lunga

COŞANU Ilie - circumscripţia Minsk, Chişinău

COŞCEEV Serghei - circumscripţia Calininsc, Edineţ

COŞCODAN Mihai - circumscripţia Hîrceşti, Ungheni

COTOROBAI Mihai - circumscripţia Ţipala, Ialoveni

CREŢU Dumitru - circumscripţia Cărpineni, Hînceşti CRÎLOV Valentin - circumscripţia Gaidar, Chişinău

CROITOR Dumitru - circumscripţia Carahasani, Ştefan Vodă

CUBASOV Andrei - circumscripţia Gura Galbenei, Cimişlia

CULEA Constantin - circumscripţia Ivancea, Orhei

CUNEV Valentin - circumscripţia Dimitrov, Chişinău

CURTEV Stepan - circumscripţia Moscova, Chişinău

CUŞMĂUNSĂ Grigore - circumscripţia , Chişinău

DARABAN Valeriu - circumscripţia Rîşcani

DARII Vladimir - circumscripţia Chişinău, Orhei

DAVÎDOV Anatolii - circumscripţia Transcarpatică, Chişinău

DIAGONU Andrei - circumscripţia , Leova

DICUSAR Lidia - circumscripţia Hîrbovăţ,

DIMITRIU Mihai - circumscripţia Hînceşti-Nord-Est

DOBREA Vladimir - circumscripţia Neva, Chişinău

DOLGANIUC Valentin - circumscripţia Zăbriceni, Edineţ

DOMENTI Nicolae - circumscripţia Ciocîlteni, Orhei

DOMENTI Vasile - circumscripţia Cuizăuca, Rezina

DRUC Mircea - circumscripţia Lozova, Străşeni

DRUŢĂ Mihai - circumscripţia Heciul Nou, Sîngerei

DUBALARI Pavel - circumscripţia Nimereuca, Camenca

EFROS Gheorghe - circumscripţia Văsieni, Ialoveni

EGOROV Valerii - circumscripţia Hotin, Bălţi

EREMIA Ion - circumscripţia Colibaşi, Vulcăneşti

EFTODIEV Tudor - circumscripţia Butor, Grigoriopol

FANDOFAN Sergiu - circumscripţia Ocniţa

FRANGU Gavril - circumscripţia Congaz, Comrat

GAGIU Mihai - circumscripţia Gribova, Drochia

GHERMAN Valerian - circumscripţia Drochia-Miciurin CHIMPU Gheorghe - circumscripţia Budeşti, Criuleni

GHIMPU Mihai - circumscripţia Durleşti, Chişinău

GOLBAN Dumitru - circumscripţia Gribov, Chişinău

GONCEARENCO Mihai - circumscripţia Glinjeni, Făleşti

GRAF Vasile - circumscripţia Cioburciu, Slobozia

GRICIUC Petru - circumscripţia Ciucur-Minjir, Cimişlia

GRIGORAŞ Ion - circumscripţia Zguriţa, Drochia

GROSSU Dumitru - circumscripţia Alexăndreni, Sîngerei

GROSSU Gheorghe - circumscripţia Sănătăuca, Camenca

GROSU Nicolae - circumscripţia Talmaz, Ştefan Vodă

GUDIMA Vasile - circumscripţia Frunză, Ocniţa

GUDUMAC Vladimir - circumscripţia Belavinţi, Briceni

GUIDEA Ilarion - circumscripţia Vărzăreşti,

GURANDA Simion - circumscripţia Zoologică, Chişinău

GURGHIŞ Simion - circumscripţia Sadova, Călăraşi

GUSAC Gheorghe - circumscripţia Bălăureşti, Nisporeni

GUSAC Pavel - circumscripţia Tatarbunar, Chişinău

GUSLICOV Mihail - circumscripţia Cahul

GUŢU Ion - circumscripţia Clocuşna, Ocniţa

HADÎRCĂ Ion - circumscripţia Sîngerei

HIOARĂ Gheorghe - circumscripţia Eminescu, Chişinău

ISTRATI (CIOBAN) Lidia - circumscripţia Nicoreni, Drochia

IUZVENCO Vladimir - circumscripţia Lomonosov, Bălţi

IVANOV Anatolii - circumscripţia Edineţ

IVANOV Anatol - circumscripţia Bubnovschi, Chişinău

JARDAN Valeriu - circumscripţia Corneşti, Ungheni

JELIHOVSCHI Grigore - circumscripţia Tocuz, Căuşeni

LAPACI Ion - circumscripţia Ştefan Vodă LAŞCIONOVA Ludmila - circumscripţia Universitară, Chişinău

LAZARI Mihai - circumscripţia Nisporeni

LEBEDEV Valerii - circumscripţia Frunză, Chişinău

LEFTER Tudor - circumscripţia Mîndreşti, Teleneşti

LEFTER Valentin - circumscripţia Crasnoarmeisc, Hînceşti

LISEŢCHII Anatolii - circumscripţia Iscra, Chişinău (post-mortem)

LITVINENCO Veaceslav - circumscripţia Rîşcanovca, Chişinău

LÎIUROV Vladlen - circumscripţia Panfilov, Chişinău

LUCA Ion - circumscripţia Slobozia-Vest

LUPACESCU Pavel - circumscripţia Sîngereii-Noi

LUPAŞCO Petru - circumscripţia Şuri, Drochia

MARINICI Teodor - circumscripţia Chiperceni, Orhei

MAXUTA Iurii - circumscripţia Zelinschi, Chişinău

MADAN Ion - circumscripţia Cernîşevschi, Chişinău

MAIMESCU Ştefan - circumscripţia Sipoteni, Călăraşi

MALACHI Nicolae - circumscripţia Volintiri, Ştefan Vodă

MANEA Sergiu - circumscripţia Vărvăreuca, Floreşti

MARINOV Fiodor - circumscripţia Avdarma,

MARTÎNIUC Spiridon - circumscripţia Iezărenii Vechi, Sîngerei

MATEI (MATICIUC) Valeriu - circumscripţia Leova

MAZILU Gheorghe - circumscripţia Tănătari, Căuşeni

MĂRGINEANU Ion - circumscripţia Fundurii Vechi, Glodeni

MEREUŢĂ Ion - circumscripţia Lipnic, Ocniţa

MISAIL Nicolae - circumscripţia Kutuzov, Chişinău

MIŢCUL Ion - circumscripţia Doroţcaia, Dubăsari

MĂNDĂCANU Valentin - circumscripţia Mihăileni, Rîşcani

MÎSLIŢCAIA Svetlana - circumscripţia Grenobl, Chişinău

MOCANU Ilie - circumscripţia Bădiceni, Soroca MOGÎLDEA Teodor - circumscripţia Zubreşti, Străşeni

MORARI Andrei - circumscripţia Tineretului. Chişinău

MORARI Nicolae - circumscripţia Coşcodeni, Sîngerei

MOŞANU Alexandru - circumscripţia Truşeni, Străşeni

MOŢPAN Dumitru - circumscripţia Făleşti-Călugăr

MUNTEANU Andrei - circumscripţia Negureni, Teleneşti

MUNTEANU Ion - circumscripţia Vălcineţ, Călăraşi

MUNTEANU Petru - circumscripţia Uzinelor, Chişinău

NASTASE Vasile - circumscripţia Teleneşti

NEAGU Ion - circumscripţia Cantemir

NEDELCIUC Vasile - circumscripţia Studenţilor, Chişinău

NEGRU Iacob - circumscripţia Sarata Galbenă, Hînceşti

NEGURA Ion - circumscripţia Cevcar, Chişinău

NESTOR Vasile - circumscripţia Edineţ-Alexăndreni

NIREAN Tudor - circumscripţia Nezavertailovca, Slobozia

NOVAC Ion - circumscripţia Dubăsarii Vechi, Criuleni

OBREJA Valeriu - circumscripţia Cîrpeşti, Cantemir

OGLINDĂ Valentin - circumscripţia Mereni, Anenii Noi

OHOTNICOV Alexandr - circumscripţia Budeşti, Chişinău

OJOGA Olga - circumscripţia Chişinău-Lenin

OLARU Tudor - circumscripţia Onişcani, Călăraşi

PALII Ion - circumscripţia Zîrneşti, Cahul

PANŢÎRU Tudor - circumscripţia Scăieni, Donduşeni

PARA Vasile - circumscripţia Industrială, Ungheni

PASANIUC Vasile - circumscripţia Susleni, Orhei (post-mortem)

PASCARU Vladimir - circumscripţia Cucuruzeni, Orhei

PATRAŞ Mihai - circumscripţia Todireşti, Ungheni

PAVLIC Victor - circumscripţia Căinarii Vechi, Soroca PĂDUREŢ Ion - circumscripţia Teţcani, Briceni (post-mortem)

PĂLĂNCICĂ Ion - circumscripţia Zolotievca, Căinari

PĂLĂRIE Boris - circumscripţia Coşniţa, Dubăsari

PĂLĂRIE Dumitru - circumscripţia Gorki, Bălţi

PÎRVAN Pintilie - circumscripţia Baimaclia, Cantemir

PÎSLARU Eujen - circumscripţia Căuşeni-Nord

POCATILOVA Larisa - circumscripţia Kerci, Chişinău

POIAN Petru - circumscripţia Delacău, Grigoriopol

POIATĂ Mihai - circumscripţia Cojuşna, Străşeni

POIATĂ Petru - circumscripţia Parcova, Edineţ

PLASICIUC Mihail - circumscripţia Glodeni

PLATON Sava - circumscripţia Bulboaca, Anenii Noi

PLUGARU Anatol - circumscripţia Drăsliceni, Criuleni

POPA Ion - circumscripţia Ghetlova, Orhei

POPA Sergiu - circumscripţia -Dubăsari

POPOV Ivan - circumscripţia Criuleni

POPOVICI Mihai - circumscripţia Raşcov, Camenca

POPUŞOI Anatol - circumscripţia Geamăna, Anenii Noi

POPUŞOI Eugen - circumscripţia Herţen, Chişinău

POSTOVAN Dumitru - circumscripţia Cruglic, Criuleni

POSTOVAN Dumitru - circumscripţia Glavan, Drochia

PRISĂCARU Ion - circumscripţia Perecop, Chişinău

PRITULA Vitalii - circumscripţia Fabricilor, Bălţi

PROCA Nicolae - circumscripţia Rezina

PRUTEANU Vasile - circumscripţia Peresecina, Orhei

PUNTEA Dumitru - circumscripţia Brînzeni, Edineţ

PUŞCAŞ Victor - circumscripţia Arioneşti, Donduşeni

RAIU Alexandra - circumscripţia Energeticienilor, Chişinău RĂDUCAN Gheorghe - circumscripţia Rujniţa, Ocniţa

RENIŢĂ Oleg - circumscripţia Abaclia, Basarabeasca

ROBU Nicolae - circumscripţia Stoicani, Soroca

RUSANOV Anatolii - circumscripţia A. Donici, Chişinău

RUSSU Ion - circumscripţia Dzerjinski, Chişinău

RUSSU Mihai - circumscripţia Trifăneşti, Floreşti

RUSSU Mircea - circumscripţia Ciocana Nouă, Chişinău

SAHANOVSCHI Constantin - circumscripţia Sculeni, Ungheni

SAJIN Vasile - circumscripţia Stolniceni, Hînceşti

SANDULACHI Petru - circumscripţia Rădi-Cereşnovăţ, Soroca

SAULEA Aurel - circumscripţia Balatina, Glodeni

SCALNÎI Ludmila - circumscripţia Mărculeşti, Floreşti

SCUTARI Ion - circumscripţia Corjeuţi, Briceni

SCUTARU Mihai - circumscripţia Ciuteşti, Nisporeni

SECRIERU Elisei - circumscripţia Pîrliţa, Soroca

SERGHEI Titu - circumscripţia Leadoveni, Rîşcani

SERJANT Valeriu - circumscripţia Leningrad, Bălţi

SÎROMEATNICOV Mihail - circumscripţia Pelinia, Rîşcani

SNEGUR Alexandru - circumscripţia Puhăceni, Anenii Noi

SOLTAN Petru - circumscripţia Bardar, Ialoveni

STADINCIUC Nicolai - circumscripţia , Ocniţa

STRĂJESCU Mihai - circumscripţia Sărătenii Vechi, Teleneşti

ŞABARCIN Mihail - circumscripţia Nekrasov, Bălţi

ŞARAGOV Anatol - circumscripţia Floreşti

ŞEVCENCO Vasile - circumscripţia Orhei

ŞOIMARU Vasile - circumscripţia Grănicerilor, Ungheni

ŞOVA Vasile - circumscripţia Varşovia, Chişinău

TACU Ion - circumscripţia Criuciuleni, Nisporeni TAUŞANGI Constantin - circumscripţia Cişmichioi, Vulcăneşti

TĂBÎICĂ Ion - circumscripţia Găzăneşti, Teleneşti

TĂNASE Constantin - circumscripţia Leuşeni, Hînceşti

TĂNASE Ion - circumscripţia Kirov, Chişinău

TĂRÎŢĂ Petru - circumscripţia Sadaclia, Basarabeasca

TERENTE Anton - circumscripţia Ialoveni

TOCAN Victor - circumscripţia Ştefăneşti, Floreşti

TODOROI Dumitru - circumscripţia Cetîreni, Ungheni

TODOS Nicolae - circumscripţia Roşu, Cahul

TRESTIANU Gheorghe - circumscripţia Lăpuşna, Hînceşti

TROMBIŢCHII Ilia - circumscripţia Hristo Botev, Chişinău

ŢĂRAN Anatol - circumscripţia Budăi, Teleneşti

ŢURCAN Anatol - circumscripţia Nord, Bender

ŢURCAN Ion - circumscripţia Floreşti-Gura Camencii

ŢURCAN Constantin - circumscripţia Agronomică, Chişinău

ŢURCANU Anatol - circumscripţia Chetrosu, Anenii Noi

ŢURCANU Andrei - circumscripţia Răzeni, Căinari

ŢURCANU Ion - circumscripţia Rădeni, Străşeni

UNGUREANU Ion - circumscripţia Zaim, Căuşeni

URECHEAN Serafim - circumscripţia Anenii Noi

URSACHI Vasile - circumscripţia Risipeni, Făleşti

URSU Vasile - circumscripţia Zadnipru, Chişinău

USTROI Vitalie - circumscripţia Slobozia Mare, Vulcăneşti

VARTIC Andrei - circumscripţia Suruceni, Ialoveni

VARTIC Vasile - circumscripţia Ermoclia, Ştefan-Vodă

VASILACHI Ignat - circumscripţia Mihailovca, Cimişlia

VATAMANU Ion - circumscripţia Străşeni-Pănăşeşti (post-mortem)

VATAMANU Vasile - circumscripţia Taraclia, Căinari VODĂ Vasile - circumscripţia Burlăceni, Vulcăneşti

VOLONTIR Mihai - circumscripţia Pînzăreni, Făleşti

VOLOŞIN Mihail - circumscripţia Briceni

ZELENSCHII Anatolii - circumscripţia Brătuşeni, Edineţ

ZGĂRDAN Vasile - circumscripţia Munceşti, Chişinău

ZINOVIEV Iurii - circumscripţia Sturzeşti, Glodeni

ZLATOV Fiodor - circumscripţia Artiom, Bălţi

ZNAGOVAN Vitalie - circumscripţia Ţaul, Donduşeni

Se conferă titlul onorific "Om emerit" următorilor:

CRISCO Jorj - circumscripţia Cosăuţi, Soroca

NICOLAENCO Valentin - circumscripţia Karmanov, Chişinău

NOROC Dumitru - circumscripţia Kuibîşev, Chişinău

SIMAC Anatolii - circumscripţia Tabani, Briceni

SCUTARU Gheorghe - circumscripţia Boldureşti, Nisporeni

SPÎNU Anton - circumscripţia Zaicani, Rîşcani

TIMOŞENCO Iurii - circumscripţia Soroca Nouă

ŢOPA Tudor - circumscripţia Trifeşti, Rezina

PREŞEDINTELE

REPUBLICII MOLDOVA Mircea SNEGUR

Chişinău, 22 august 1996.

Nr. 236.