GENERATIA RAZBOIULUI IN DOUA PROFILURI LIRICE: ŞI CONSTANT TONEGARU The War Generation in two Poetic Profiles: Dimitrie Stelaru and Constant Tonegaru

PhD Candidate Viorica Macrina LAZ ĂR, „Petru Maior” University of Târgu-Mure ş

Abstract

In this literary analysis we are presenting the poetical views of two poets that appertain to so called war generation: Constant Tonegaru and Dimitrie Stelaru. Those poets were not sufficiently studied and their work has much thing to reveal when talking about simple and original poetry. Being a type of poetry that does not reveal itself too easily, we find interesting to see that Romanian postmodernist poetry has been anticipated by these authentic poets. In the conception and in the form their lyric writings were not at all well received by the public and the communist regime. Nowadays their importance is reanalyzed and can give new dimensions.

Keywords: Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, war generation, modernism

Poe i vizionari, ai unei lumi înc nea ezate în matca ei, Constant Tonegaru i Dimitrie Stelaru ne surprind prin intui ia, prospe imea versului, dar mai ales printr-o sondare temeinic a fundamentelor spiritului uman. Poe ii din „genera ia pierdut ” au p truns tainele în matricei moderne, care luase deja contur în occident. Vedem aceste direc ii la C. Tonegaru, D. Stelaru, , , Al. Philipide. Mircea C rt rescu îi nume te pe ace tia precursorii post- modernismului românesc. 1 Poemele lirice ale acestor poe i ar putea s fie numite, utilizând acea i subtil sintagm folosit de C.Tonegaru la volumul s u: planta ii . Prin ei s-au „s dit semin ele” lirismului de factur modern . Vom reg si artificialul care domin aceast lume, dar mai ales despre suferin ele produse de ea asupra poetului vizionar, de in tor al eului puternic individualizat. Este vorba de poe ii ce apar in unei genera ii de sacrificu, al turi de al ii ca Ion Caraion, Geo Dumitrescu. C.Tonegaru i D. Stelaru erau ini ia i în lirica modern , încercau s ralieze lirica româneasc în direc ia în care se contura în spa iul extern (de i existau la noi multe contraste de viziune), dar au fost nevoi i s schimbe direc ia, s aleag între sacrificiu, compromis sau evadare. Acest tip poet reprezentativ al „genera iei pierdute” invoc îns i stindardul adev rului murdar , preferat minciunii poleite, este un meta-erou . În numele acestuia se delimiteaz percep ia poetic i viziunea modern a lui Stelaru, un alt Alvaro de Campos al luptei mpotriva existen ei contraf cute. Avem în fa doi poe i care au încercat o concep ie modern proprie, lucru care le d o alt credibilitate în fa a unui public, din p cate i ast zi prea pu in familiarizat cu subtilitatea poetic modern . Unul din ei, Constant Tonegaru, apare înregistrat ca victim a unui regim opresiv. Cel lalt, Dimitrie Stelaru, se reg se te ca tr itor în mijlocul acestui regim, încercând s nu se lase „înghi it” de mediul opresiv. Situa ia celui din urm , una din cele mai mizere din

1 Mircea C rt rescu, Post modernismul românesc , Ed. Humanitas, Bucure ti, an 2010, p.155 713

câte î i poate închipui un om, este a celui care a fost pus sub „conul de umbr ” în mod deliberat. Privit din perspectiva literaturii clasice sau manieriste, în matca c reia s-a obi nuit publicul, mai ales publicul român. Constructul liric propus de cei doi poe i, D. Stelaru i C. Tonegaru nu folosesc acela i obi nuit limbaj, de aceea, pentru cititorul neavizat în România, aceast poezie modern româneasc a fost prea devreme sosit . Hipersensibilitatea, nonconformismul, teribilismul, ermetismul, obscuritatea, retorismul, pe care le invoc unii critici trebuie s aib o explica ie. Dac este s analiz m poetica modern în general, lucurile stau la fel. Pân s se clarifice perspectivele asupra tr irii omului acestei epoci moderne, conceptele vor suferi transform ri ce in de evolu ie literar . Poetica modern e un perpetuum mobile, care se descoper pe sine „în timpul jocului”. La fel, în cazul analizei acestor poe i se pot crea tot felul de ipoteze, care nu sunt neap rat edificatoare. Începând prin a fi romantici, remarca i prin ardoarea i naivitatea pe care nici nu o ascund, D. Stelaru i C. Tonegaru sunt în realitate moderni, în sensul european pe care îl are termenul: ei experimenteaz , exploreaz în mod deliberat i controlat o lume ce se reliefeaz tot mai amenin toare, de i foarte „uman ” la prima vedere. Avem de-a face cu un vizionarism de tip modern, unul complicat, ale unor con tiin e nemul umite de situa ia anun at de vremi. Stelaru i Tonegaru sunt acei poe i care, nu doar evoc sufletul universal sau sensibilitatea, ci, de foarte multe ori, le pune în scen , ei provoac în acest mod sensibilitatea cititorului. Trebuie s pomenim aici de observa ia lui AL.Mu ina c poezia modern e o poezie ce arat chipul omului în oglind , iar de multe ori, omul nu poate suporta ceea ce vede. Pe întregul parcurs liric, cei doi poe i exploreaz spa iul interior obscur i abisal, oferind cadre, scheme, alternative, cea ce-i face s se deosebeasc de al i poe ii români. Ei sunt exploratori ai spa iului exterior, conform viziunii moderne, antimimetice i antimanieriste. Ambii poe i reu esc, asemeni coordonatelor trasate de Mallarme, Rimbaud, Poe, Whitman etc. s dep easc ceea ce e personal i s ajung la impersonal. Pentru asta, ei fac din eu un personaj. În ce categorie de poe i s-ar încadra Tonegaru i Stelaru, când dicut m de intimitatea eului? În a celor care transpun eul individualizat . Al. Mu ina îi încadreaz în clasificarea sa despre formele pe care eul poetic le de ine în spa iul liric modern: „În , primele semne ale eului individualizat le g sim în poeziile din perioada '45-'47 ale lui Tonegaru i Geo Dumitrescu (acesta din urm involuând cel pu in din perspectiva noastr , în deceniile VII i VIII, spre o poezie a eului proiectat, dac nu chiar spre una premodern ). 2 Acest eu , construct al spa iul intim, care reprezint în zilele noastre acela i lucru ce-l reprezenta cetatea pentru vechii greci, este totodat acel spa iu al libert ii – Agora antichit ii. Oamenii antichit ii aveau un sistem de referin extern; omul modern, dac nu are acest sistem de referin interior, nu are nimic. Acest eu individualizat este descris de Al. Mu ina ca fiind în opozi ie cu lumea modern , în ceea ce are ea nociv, insuportabil. Lumea, în dezordinea ei, preseaz omul în sim mintele sale, iar eul resimte nevoia acut de armonie, sens, echilibru. Poezia modern este acel ceva ceea ce poate veni în ajutorarea reglar rii

2 Al. Mu ina, Paradigma poeziei moderne , Ed. Aula, Brasov, 2004, p.155 714

interiorului intim cu exteriorul- lumea înconjur toare, la fel, poetica celor doi poe i, are o func ie reglatorie. Ne vom opri mai întâi asupra lui Dimitrie Stelaru, poet personaj, el este un construct integral al poetului, acel eu, care vrea s se arate publicului cititor într-o form de avatar a omului real. „Un prin ul zdren os” al boemei bucure tene, Dimitrie Stelaru a fost autorul unei autentice poezii române ti, cu privirea îndreptat asupra condi iei de „paria”. Marius Nenciulescu consider c Stelaru a creat un mit. Numele real al lui Stelaru era Dumitru Petrescu, îns a publicat cu numele de D. Orfanul, iar mai târziu, sprijinit în alegerea sa i de E. Jebeleanu, alege un nume sub semnul geniului. Poetul a atribuit integral eului propria sa biografie. I-a conferit atributul i calitatea de „stelar”. Însemn tatea numelui ne duce cu gândul la foc, un foc nestins, reflectare, dac e s credem pe Bachelard, acest element primordial este cel mai puternic, prin el se realizeaz orice sacrificiu (acest sacrificiu fiind vital pentru transcenden a spre sferele divine). Cine are con tiin a focului, a puterii date de acesta, se poate spune c reu ete s treac de realitatea în el toare i „i se d acces” în sfera cunoa terii, acesta nu mai are nevoie de lucrurile de care marea majoritate se lupt s le ob in , în grotescul vie ii lor, individul-aman se va înfrupta din nemurire, nemurire care g se te Bachelard o po i atinge prin trei c i, cea religioas , cea filosofic i cea poetic . D. Stelaru a avut o biografie lipsit de multe din lucrurile importante (de mic î i pierde tat l, este purtat în coli unde nu se integreaz , ca i adult de i talentat i muncitor, nu este primit sau nu se simte împlinit), ajunge s lucreze cele mai josnice munci, poate de lipsuri, poate, din nevoia de evadare într-un sistem în care doar printre cei simpli se mai g sea cât de cât libertate. „Vântur vântul iroaie, / Stelaru merge în ploaie. / i-e foame!"; „Vom porni în Gara de Nord tremurând, / Strecurându-ne, urm ri i, pe lâng por i. / Al turi de hamali vom duce bagaje.„Sunt hamal în portul Constan a. / Car saci de ciment, / Duc l zi cu geamuri / i m nânc ce g sesc"etc. Volumele sale precum Noaptea geniului, P sri incandescente, Mare incognitum, Cet ile albe, Pream rirea durerii, Ora fantastic sunt vii, actuale, chiar i acum la mai bine de 50 de ani de când au fost scrise. În „ Cet ile albe” ale visului , luna, lipsurile sunt hrana poetului. Creatorul acestor versuri de un lirism profund, este un „înger vagabond”. El creaz mesaje-reverie , imagine stindard in lupra impotriva poncifelor, asemenea altor poe i moderni europeni (Poe, Whitman). Poetul este înger, deoarece este prezent mai mult în spa iul stelar, i mai pu in pe p mânt. Ceea ce afirm el, tematica abordat , nu într-un mod mimetic, ci într-un mod liric modern, a fost preocuparea principal a poe ilor moderni. Poe, Mallarme, Rimbaud, Villon, Whitman, Ezra Pound, Pesoa, .a.m.d. au scotocit printre straturile împietrite ale evolu iei poeticii moderne i au furnizat perspective noi în poezia care exist i a teapt s fie descoperit . Al. Mu ina, ne vorbe te despre demersul exploratoriu pe care îl face poezia modern , efortul de în elegere-exprimare- inventare care îl determin pe un poet modern s se deosebeasc de înainta ii s i. Printre perspectivele poeziei moderne reg sim în primul rând sentimentul inapartenen ei la aceast lume. Acest sentiment a fost sondat de esei tii poeticii moderne i se pare c a fost încadrat în limitele unei existen e de tip cultural semantico- sintactic , reprezentativ existen ei moderne, în opozi ie cu alte tipuri culturale care au fost lsate în urm . Clasificare este f cut de Iuri Lotman. La fel i-n cazul lui Stelaru.

715

De ce sentimentul inapartenen ei? Pe de o parte pentru c în spa iul modern nu mai exist un sistem de referin , explic Mu ina, la care s se raporteze individul, care se simte lsat prad unui destin f r sens. Mai mult, este vorba de o lume a artificialului, a înlocuirii informa iei directe de cea mediat . Un eu nou se contureaz în poetica de tip modern, eu este revelat printr-o voce liric care denot o gândire de profunzime, o sim ire pe m sur . Avem de-a face aici cu prezenta unei voci dramatice, acea a poetului care î i vorbe te sie i. Vom ilustra aici analiza lui Eliot din Cele trei voci ale poeziei , i asupra c reia Matei C linescu se opre te pentru a ilustra diferen ierea: „Diferen a între cele trei voci e diferen a între versul non-dramatic, prima voce se realizeaz în poemul îndeob te numit liric, a doua, fie în monologul dramatic (portul vorbe te publicului printr-o masc ) fie în celelalte forme de poezie adresat , a treia în drama poetic .” 3 Astfel, Tonegaru i la Stelaru, liricul este astfel construit, dup cerin a stringent impus de modernitate. În mod voit nu se face o demarca ie clar între sursa imaginilor poetice, pentru a deosebi dac sim irile tale sunt i ale poetului. Peste tot sunt incursiuni în cotidian sunt ale unui ins, care n-are un loc al lui i apare drept haimana pentru artistii, care e dispre uit de oamenii cu slujbe importante. Aceste incursiuni poetice sunt destinate ruin rii poncifelor. R spunsul personajului în toate cazurile era : ”Privesc vertical: acolo, deasupra, ferestre mici. Ce-o fi? Da, eu n-a avea nevoie decât ...Clonc! U a hotelului s-a deschis. Un general în livrea aurit (portarul) m întreab fioros: Ce a tep i, golane? A teptam s înviez, s cresc, nu mâncându-mi propriile r dcini, ci hr nindu-m, lucrând, dormind, ca mul imea asta s ntoas vesel . Nu i-am r spuns. Am plecat. 4” sau...„Cel lalt m trese pe un scaun. Scrii, i n-ai nimic despre flori, despre tinere e?-N-am, domnule, m ferii; n-am.” 5 Eumene este surprins în toat opera liric , el este cel care lupt pentru autenticitate este o „revela ie” a descoperirii biografiei autorul aezând în centrul lumii propria existen , gata s exploreze semnele realului.Avem de-a face cu viziune suprarealist i un motiv suprarealist str bate întreaga construc ie a lui Stelaru. Poetul, a c rui stea se afl sub blazonul suferin elor lui Prometeu, care, de i aduce ceva nou, adev rat, este neîn eles i trebuie s -i duc sacrificiul pân la cap t: ” În locul inimii bate un gol ca un ceasornic: ha-ha, ha-ha. Inima îmi e pietrificat în treptele albe. i scara de marmur dispare. M r sucesc, dar cad în gol, pe alte trepte de noroi i de frunze, din adânc din adânc, nici eu nu tiu de unde, în groap .” 6 În descrierea eului, avem un pasaj demn de luat în seam din Zeii prind oareci: „ Of, numele nu m intereseaz . Ce nevoie am de nume? De om am nevoie.” 7Mu ina ne-a descifrat una din tr sturile poetului modern, acela de a fi „poetul f r chip” „f r identitate, de preferin gata mort”, în opozi ie cu cel clasic, care era în fruntea cet ii, el vrea s r mân acel „mare incognitum”, motiva ia ar putea fi c ci în societate, se ajunge chiar acolo unde, „s fi poet e ru inos” (W. H. Auden –Poetul i cetatea). La W. Stevens se merge mai departe: conceptul de poezie este „unul de creare a unei lumi noi i de eliberare de o fals realitate”. Conchidem c poetul Stelaru nu e insul , purt tor numelui, ci el e creatorul modern, instrumentul sau mesagerul prin care inspira ia. Inspira ia sa e una creat , ea e marcat de coborâri în

3 Matei C linescu, Conceptul modern de poezie , Ed. Paralela 45, Pite ti, 2005, p.135 4 Dimitrie Stelaru, Zeii prind oareci , Ed. Pentru literatur , 1968, 5 Ibidem, p.27 6 Ibidem, P.31 7 ibidem p.165 716

subcon tientul s u colectiv, i personal. „Via a este reflectarea literaturii”spune Wallace Stevens, a a sa Adagis, unde ni se evoc scopul ultim al literaturii. Moartea , reliefat atât de des de Stelaru este un spa iu care îl prime te i unde exist fgduin , este o stare care ajut la starea de trezvie , la profunzimea de dincolo de ce e material. În fa a mor ii poetul, poate fiind influen at de gândirea lui Heideger, are revela ia existen ei, momentul terminus fiind acel în care este mai viu ca oricând ideea c exist , acel „eu sunt cel ce sunt ”reg sit i-n cartea c rilor ... For ând limitele existen ei, jucându-se cu moartea ca i un primitiv care prin sacrificiu se arat puternic. În poezia Apele mor ii ni se înf ieaz lumea tenebrelor „ unde sângele înflore te” care, ne sugereaz poetul, prin versuri cheie, produc team. „Vai iat-o, iat-o aproape/Degetele ro ii mângâie voalul pletelor tale. De mult în imense goluri, /ca o groaz a cerului,/ Dormeau imaginarele stoluri/ De mult cu duhul negru def imase/ Oasele tale vierm noase.” 8 Cântec de moarte începe cu imaginea unui circ în Turnu M gurele c ruia i se al tur compara ia „o pânz cenu ie”; este spa iul unde „ardeau luminile în gol” i unde „nimeni nu intra”. Un laitmotiv se repet a doua oar îns cu inversiunea cuvintelor„Maimu ele scânceau între z brele/ i caii n zdr vani loveau p mântul”. Este cântat de fapt lumea, realitatea al ei este cântecul, ei i se închin , deoarece în ale ei aparen e „boga ii î i priveau împodobirea/ i ghidu iile îi înveseleau”; nu este orice lume, este lumea privit din afar , în care „nimeni nu intra”, rolul poetului în tot acest spa iu este s „m ture arena la sfâr it”. Stelaru ne spune c în lumea aceasta este lumin , dar nimeni nu vrea s intre în ea, cu to ii, prefer s observe distant. Foarte fin i foarte puternic este aceast alegorie, cu elementele vagi, dar bine alese, poetul a reu it s transmit atmosfera unui cântec care neag o lume par iv . Lumea pe care o ine tainic Stelaru e lumea care va învia. El i-ar spune lumea viselor, noi tim c se refer la lumea a c rui p stor este Eumene, zeu al poeziei, al dezn dejdii, pav za poetului, care mai are doar pe El, spiritul inspira iei i nimic altceva. Poetica lui D. Stelaru tinde s înregistreze un destin creat spre ilustrarea celor mai profunde patimi i r scoliri provocate de adaptarea la modernitate. Narcisismul este prezent la Stelaru mai mult decât la oricare poet român. Produs din tendin a de origine modern de a explora, poetul fiind deseori tentat de un anumit spirit inventio, prin care acesta dore te s uimeasc , s str bat „comunul”. Acest tip de reliefare a eului apropiindu-l de eul hiperemic , al maximei sangviniz ri, al maximului de semnifica ie. Al. Mu ina ne spune c eul hiperemic se deosebe te fundamental de eul romantic prin aceea c nu realizeaz o exprimare de sine, ci descrie ceva dincolo de sine, prin deta area, „impersonalizarea de tip mallarmean i prin ie irea din sine de tip rimbauldian .” Dup o epuizare de sens, o poezie poate s nu mai aib capacitatea de a exprima un anume mesaj dorit de autor, ci tocmai invers, s ii arate incapacitatea de a trece de un anumit plafon. „Situa ia este vizibilil mai ales la Romantici, unde evidenta contradic ie între naturalerea, spontaneitatea principial a fondului i extrema conven ionalitate, artificialul expresiei propriu-zise în poemul romantic avem de-a face cu un fond nonconformist într-o form de un conformism aproape absolut”. 9

8 Dimitrie Stelaru, Noaptea geniului , Ed. Bucovin, I. E. Toron iu, s.a, a.l, p. 17 9 Ibidem, p.78 717

Iat de ce Stelaru, de i pentru imixtiunile de tip romantic, prin noconformismul lui scria, intuia i prin multitudine de persifl ri re-construia imagini vii, într-un deosebit de subtil i folosind metafore inedite. Era necesar o alt abordate în epoca posteminescian :„ Vroiam s tr iesc i altcineva m sufoca. Imi vâra un dop în gâtlej. ..Mai am un singur dor...Si statuia lui Ovidiu, marea i vapoarele!...Îmbrac inima în profunzimi...” 10 O poezie de factur modern e i cea a lui Constant Tonegaru, ea con ine un plus de livresc inclus în lirism cu mare art . Poezia sa nu e pur i simplu livresc , nu e pur i simplu neomodernist , sau romantic , ci con ine conota ii ale multor elemente ce st ruie în cultura i poetica umanit ii din toate timpurile, într-o form exploratorie i de autodescoperire. Nefiind str in de valorile ce se reliefau pe filonul gândirismului românesc, el este, chiar dac nu se ocup de eseistic , un promotor al bunului sim , al adev rului i corectitudinii, limita moral a libert ii. Revolta sa, manifestat la vârsta nelini tit a tinere ii, colaborarea la ziarul Dreptatea l-au delimitat în a a fel încât pozi ia sa devenise vizibil i deranja noua putere ce se instala. Tonegaru tia, din cultura sa proprie, din scrierile din vechile timpuri sau din cele contemporane, c dincolo de aparen e trebuie s fie realitatea . Senza ia de trecere a gândirii de la lumea obiectiv la cea subiectiv inund poezia lui Tonegaru. Pentru el, sentimentul c exist ceva ocult, la care po i accede cu u urin într-o stare de contempla ie, era real. De aceea, el nu este atât experimentator întru estetic, cât mai degrab un bard, sau mai mult un medium între celest i p mânt pe plan cultural. În preajma „realismul socialist”, slujit cu servitute i de c tre destui congeneri, Constant Tonegaru în elegea a-i planta florile spontaneit ii, precum un certificat al poeziei insubordonabile la re ete exterioare: „Pomii pr fui i par pianiste pudrate în restaurante/ i clatin capul ca strugurii ce se desprind din vii” (St pînul m rii invizibile). La fel, în poezia Femeia cafenie poetul sub pretextul unei descrieri conduse de elementul pasional, aduce o întrebare care arat cât de lucid vedea i cât de intuitiv era viitorul ”pusc ria ” al regimului comunist: Ce ne va a tepta dup izolarea i dezm ul lipsit de pudoare sub pretextul na ionalismului iubit? Unde se va ajunge cu pudibonderia oficial 11 ? Imaginea unei femei care este f cut s fie iubit , de excentric i lipsit de orizonturi ce apare, nu reu ete s men in prezente sentimente dictate de Eros, ci mai degrab ca ale lui Empedocle, al eului lipsit de sc pare. Asemenea unei femei ieftine avea s ajung o ar , vândut i plin de amintiri victorioase. Dotat cu un sim al neantului, al profunzimii, pe linie Novalisian , romantic , a unei fl cri interioare p strate cu sfin enie în pozi ie vertical , poetul se de teapt mai mult în reverii decât în real. Poetul se aseam n cu e. E. Cummings care reu ea s vad în lucrurile simple, de zi cu zi, f r contur, f r tonuri care s ias în eviden transcendentul, acel miraj care e ocultat omului care tr ie te servind eul epocii moderne, de construc ie. ”Î i mul umesc Doamne pentru aceast ce mai minunt zi: pentru amor itele spirite verzi ale arborilor/ i pentru adev ratul vis albastru al cerului; i pentru tot/ceea ce e natural ceea ce e infinit care exist .12 În poemul Ploaia Tonegaru ne transpune într-o lume bipolar . Este o lume de reverie, nu doar pentru reliefarea atmosferei. Pe parcurs se descoper imixtiunea unei alte lumi (care

10 Ibidem , p79 11 Poezia lui Constant Tonegaru, Gheorghe Grigurcu, „România Literar ”, art. 41, an 2003 12 Al. Musina, idem, p 15. 718

apare i dispare), o lume cu personaje decupate dintr-o istorie veche, ne m rturise te el, de la o mie i ceva. De factur postmodern poezia descrie motivul cotidianului. Un simplu func ionar, c ruia munca monoton nu-i ofer prea multe satisfa ii, se întoarce acas cu un mijloc de transport în comun. Acolo „ O pasager cu ochii verzi discuta în vagon cu buna voin ” i „pasagerii în tramvai î i f cea cursa complet ”. O ploaie insistent contureaz o stare a nemul umirii latente „stam s ascult cum pe geamul cu reclam pentru ma ina antisolar din stânga ploaia se cernea tangen ial în ritm foarte ocult”. De i ploaia i caden a pic turilor ei îi treze te reveria poetului, el nu vrea s reliefeze asta prin cuvinte, ci ne juxtapune cadre ale unui „film”,prin care planul prezentului cu planul unui timp trecut sunt alternate. Gaston Bachelard spunea c fiecare are dreptul la neantul lui, neant introdus chiar de poet prin aducerea în fa a cititorului a sugestiei date de cuvântul „ocult”. Iat c poetul se întrupeaz într-un moment dramatic din istorie, posibil unic, în persoana unui rus neînfricat: „Lucrurile despre care vorbesc se petreceau aievea pe la omieopsutesiceva; Pe atunci eram un nihilist i complotam s -l r storn pe ar” 13 . Infuzia din memoria personal sau colectiv , livresc a poetului este nepersonal . Tonegaru introduce planul acesta asa-zis istoric pentru a reliefa senza ia acut de evadare , dup ce prin puterea sugestiei alc tuie te tabloul central decupat din clar-obscurul vis rilor. Sunetele repetate, purt toare de simbolic, ofer imagini simbol, pline de sugestie „ploaia se cernea tangen ial în ritm foarte ocult”, sau „ de departe se mai auzeau înc urlând pe stepa Nogai...pe urm iat claxoanele, Doamne câte claxoane” 14 . Plângerea „pe geamul cu reclam , cerul plângea pentru mine m runt”, imaginile diafane hiperbolizate „norii vine i se descompuneau în fulgi mari cât ni te m nu i” „pustietatea orbitoare de coton”sau imaginea metaforic a unui colaj, ne prezint un poet care construie te, înregistreaz i capteaz jocul real-transcedent . Un alt poem, ap rut în volumul Planta ii , este Gr dina enigm , o poezie dominat de versul liber atât de util liricii lui Tonegaru. Pornind de la imaginarul condi iei umane aflate sub semnul suferin ei, se descriu versuri sugestive pentru un tablou al efemerului, al diversit ii i nesiguran ei i al sorocului. Prin obiectul sugestiv al r zbun rii, elementul uman, pumnul devine deasemenea element al recept rii i misterului vie ii. Poetul va fi rspl tit pentru anduran primind praf de stele, sau mai bine zis c i de stele: ”Eram cer etori de la Nord, de la Sud laponi i creoli întomna iNumai v rs torul din zodii Ne turna Calea Laptelui în pumni.” În acest sp iu se întrev d ziduri lume ti, ziduri de cetate lipsite de por i, poetul decide c aceste ziduri, neavând por i, ar putea fi trecute. Gr dina în sine este metafor a lumii, o gr din a c ror fructe sunt chiar oamenii, sau vor s fie, deoarece aceste fructe de sticl sunt elemente care poart amprenta modelatoare a focului, asemeni oamenilor, elemente ale naturii deteminate în ac iunile lor de forta gandirii lor, a voin ei. Albiile pavate cu plumb, un element ce prin greutatea lui are conotatii asemeni p catelor, fac ca natura aceasta reliefat într-o gr din s ni se prezinte ca un loc în care nu se poate tr i. Si totu i, într-o lume inert , ne spune poetul „în loc de steaguri fâlfâiau porumbei”. Aceast imagine este o imagine ancestral a speran ei, a salv rii dictate de divinitate, dar i a sufletelor, care, f r a tii c o lume e limitat , „fâlfâiau”. Simbolistica e una de profunzime, albia, spa iu de refugiu al turat porumbeilor sugereaz un teritoriu paradisiac, al purit ii i al libert ii prime.

13 Constant Tonegaru, Planta ii, Ed. Funda iei regale, Institutul de arte grafice Luceaf rul S.A.R.1945 p. 13 14 ibidem 719

O vale a plângerii Prometeilor i durerii nesfâr ite, a limit rii omene ti se transform într-o Agora , unde voci ciudate se aud i planurile sunt populate de p sri sociabile. Poetul e singur, e exponentul tuturor, el e inconjurat de florile arse de zinc, asemeni osemnitelor care au fost avut via i acum sunt rân . În intimitatea i misterul ei, lumea aceasta î i dore te un destin al purific rii. Într-un spa iu de factur expresionist , materia atârn greu, mai departe, florile de zinc, florile ale focului, nuferii unui lac inversat, totul arat c poetul dore te s sparg , prin îns i întelegerea sensului existentei lui, acest univers, care îl inghite. Poetul e purt tor al unor voci, al unei panoplii de mituri i legende. El recunoa te chipuri asemeni zeitei Hestia, zei a c minului, a vetrei, a centrului p mântului ”tr ind t inuite”. Finalul poemului este edificator pentru purificarea ce i-o dore te Tonegaru: ”Un nuf r pe cer înflorea noaptea Un nuf r cu petale de zinc; brumat cu sânge diminea aFloarea nop ii murea”. Lumea este „aceast complicat carte”, luminat de flac ra unei con tiin e. Tonegaru descrie prin metafor jelirea unui vis tor al fiin ei. Totodat , în descrierea unei gr dini atât de populate, purtând pecetea albiei, n sc toare, a porumbelului, suflet, a femeii- cmin i al nuferilor pe cerul nop ii, poetul descrie fiin a, ca micro-univers i ca macro-univers, împânzit de mituri, de complexe i de idealuri. ”Un nuf r pe cer înflorea noaptea, un nuf r cu petale de zinc brumat cu sânge diminea aFloarea nop ii murea.” Poemul O mie de vânturi descrie un fond pitoresc al unei m ri personificate care este transpus tot printr-o personificare într-o imagine atât de impresionant. În locul acesta „Undeva printre astre î i culc fruntea bolnav ” i unde „un vânt îi bântuia trena inocent ”, apar personaje mitice ca Ciclopul i zei a Diana. Marea „Marea era Ciclop cu ochiul de aur ori doamn Marchiz ? Eu? Eram departe, o statuie din scrisuri, o piatr ...”, aceste versuri sunt repetate mai apoi, în ordine invers , cu rol de a sugera atmosfera în care d inuia patetic un nimb de fantome”. Apari ia e însp imânt toare, sugerând sfâr itul prin imaginea focului atotcuprinz tor, care treze te din amor eal matrozilor „lamenta i de briz ”: „Deodat ah!...fl cri dogoreau pe zare pe zare imense, ca i cum dincolo de vitralii mureau Sodome, ca i cum se incinerau p durile de m rgean i pe ruine d inuia patetic un nimb de fantome.” Poetul reu ete s reprezinte înfocarea în lupta zadarnic pentru supravie uire (pentru aflarea celui de-al cincilea punct cardinal), prin prezenta zei ei Diana i prin evocarea „obrajilor de sidef”. Martor la multe pierderi umane, privirea m rii este una ve nic vie „au trecut o mie de vânturi o mie de ani, se mai aud pe fregate o mie de boturi cum latr ”15 . Firul clarv ztor, în metafora ochiului Ciclopului, personaj care se confud cu Marea, i ea mânc toare de oameni, de i mirific i tulbur tor de vie, nu este altul decât timpul , cu derivatele sale: istoria, trecerea. De i e vie i dramatic , apelând la memorie, istoriei i se aeaz voaluri peste trecut i oamenii tot pierd esen a. Un chip de piatr , o statuie cu scrisuri, în persoana poetului, care cu ajutorul suflului, divin sau a vânturilor, cine tie, descoper iar i iar ceea ce se pierde. Un alt poem, St pînul m rii invizibile reliefeaz portretul unui lider dictator. Asta, înainte ca „realismul socialist”, slujit cu diligen i de c tre destui congeneri cu voca ie deturnat ai lui Constant Tonegaru, s -i declan eze t vlugul strivitor de autenticitate. Poetul în elegea „a-i planta” florile spontaneit ii, în haina poeziei prospective.

15 Constant Tonegaru, Steaua venerii, Ed. Pentru literatura, 1969, p.8 720

Aici St pânul are elemente sugestive care ne pot face s ghicim ce fel de instrumente utiliza în felul în care „conduce marea invizibil ”: el avea „coada ro ia de vulpe” i era „drept pe o nav î i cump nea balan a peste pulpe”. De partea cealalt dintr-un asemeana dezastru, era în chinuri tot cerul. „Purtând ochi miraculo i în pene ca p unii, din planete peste planet , lâng Eol gol îngerii cerului se r sturnau cu lope is dezgroape ancora s dit în nmol.” Poporul condus era :„Printre foile porumbului îngerii curgeau netem tori, netiu i, unde zvâcnire de ceasornic fo nea uitat O mare, unde, diminea a r mân pe frunze lacrimile sinuciga ilor tineri, restul din ei urcându-se la Steaua Venerii ca un fum, o uitare.” Astfel descrie poetul sentimentul din anii aceia, dar unde erau al ii cu care, boemi, discutau arz tor despre destinul Evropei, înainte de aceast molim s apar ? Iat r spunsul „dar f r s -l presimt , deasupra, dedesubt ori între psri cu gu a plin de semin e se leg nau asemeni unor luntre.” 16 Revenind la poetica modern , relief m faptul c , în a sa Introducere în poesia cuvintelor , Tonegaru era preocupat s elucideze el însu i poezia cuvintelor, pe baza cuno tin elor temeinice preluate din direc ia, de ce s nu spunem, occidental . Poetul nu era str in de concep iile moderne asupra poeziei, armoniei, frumosului. El afirm : „Rostul ei (poeziei) e o stare de emotivitate ob inut prin tehnici c rora li se subordoneaz materiale ca sunetele, corpurile simple, marmora, culorile i verbele.(...)arta potului fiind tiin a s se iluzioneze mai întâi pe sine, s se asculte i s se verifice, oferind la sfâr itul audi iei coordonatele lumii pe care i-a creat-o spre a fi reconstituit ”17 . Încheiem prin a spune c Dimitrie Stelaru i Constant Tonegaru au în eles c înregistrarea sim irilor umane în drumul lung spre elevarea fiin ei, are loc pe calea poeticii moderne, ap rând necesitatea de reinventare a poeziei. Atunci când în lume se produce o muta ie atât de profund (cum este instalarea lumii moderne cu sensurile ei i disensiunile în ce prive te forma artificial ce se multiplic în uman) este necesar explorarea necunoscutelor i reinventarea eului cu scopul scoaterii în eviden a elementelor nocive vie ii spirituale.

Bibliografie : Bachelard, Gaston, Psihanaliza focului, Editura Univers, Bucure ti, 2000, Mircea C rt rescu, Post modernismul românesc , Ed. Humanitas, Bucure ti, 2010, Clinescu, C linescu, Conceptul modern de poezie , Ed. Paralela 45, Pite ti, 2005, Stelaru, Dimitrie, Zeii prind oareci , Ed. Pentru literatur , 1968, Stelaru,Dimitrie, Noaptea geniului , Ed. Bucovin, I. E. Toron iu, s.a, a.l, Stelaru,Dimitrie, Psri incandescente, Ed. Cartea Româneasc , Bucure ti, 1971 Stelaru,Dimitrie , Fata p durarului , Ed. Tineretului,Bucure ti, 1955, Stelaru,Dimitrie, Cei din lun , Ed.Tineretului, Bucure ti, 1968, Stelaru,Dimitrie, Mare incognitum , (Cuvând înainte de Lucian Raicu)Ed. Tineretului, Bucure ti, 1969, Stelaru,Dimitrie, Nemoarte , Ed. Tineretului, Bucure ti, 1968, Ionescu, Eugen, Rzboi cu toat lumea , Ed. Humanitas, Bucure ti, 1992,

16 Constant Tonegaru, Planta ia de cuie, editura Vinea, 2003, p.68 17 ibidem, p.70

721

Grigurcu, Gheorghe, Poezia lui Constant Tonegaru , „România Literar ”, art. 41, an 2003 Manu, Emil, Sinteze i antisinteze literare , Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1975, Mu ina, Alexandru, Paradigma poeziei moderne, Ed. Aula, Bra ov, 2004, Roger Caillois, Abord ri ale imaginarului , Ed Nemira, Bucure ti, 2001, Streinu, Valdimir, Poezie i poe i români , Ed Minerva, Bucure ti, 1983, Streinu, Valdimir, Versifica ia modern , Ed. pentru literatur , Bucure ti, 1966,

Tonegaru, Constant Planta ii, Ed. Funda iei regale, Institutul de arte grafice Luceaf rul S.A.R.1945, Tonegaru, Constant, Steaua venerii , Ed. Pentru literatura, 1969, Tonegaru, Constant, Planta ia de cuie , editura Vinea, 2003.

722