57bis.qxd 11/22/2006 7:39 PM Page 94

CLAUDIA VOICULESCU Interviu cu doctorul Ioan Macavei, ginerele lui Alex. Lapedatu

Ioan Macavei, nãscut în 1911 la Gherla, a fãcut liceul la , iar Facultatea de Medicinã la Cluj, 1928-1934.

C.V.: D-le doctor Ioan Macovei, vã rog sã ne povestiþi despre dvs. I.M.: Nãscut în Gherla, oraºul cu închisoarea vestitã, într-o familie din prima generaþie de ºcoliþi. Bunicii: þãrani, proprietari de pãmânt. Tatãl meu era avo- cat. Eu, a doua generaþie de ºcoliþi. Sunt român greco-catolic. Greco-catolicii formau o masã masivã de oameni în Transilvania ºi mai ales în anumite pãrþi ale Transilvaniei. Depãºeau numãrul populaþiei ortodoxe în anumite regiuni din Transilvania. Am trãit ca ºcolar în Gherla – oraºul în care m-am nãscut. Am terminat liceul la Blaj, conform tradiþiei care exista în familie. ªi pãrinþii mei ºi un frate al tatãlui meu tot la Blaj au fãcut ºcoala. În vacanþe: la pãmântul moºtenit de la þãrani într-o comunã din judeþul Someº, la Nãsal, unde mai târziu s-a fãcut vestitul caº de NÃSAL. Profesia pãrinþilor: tatãl meu s-a ocupat de administrarea acelei moºioare pe care o avea, moºtenitã de la bunicu-sãu, care era un þãran iobag eliberat în 1852 ºi în decurs de 30 de ani a reuºit sã-ºi încropeascã o moºioarã de aproape 400 de iugãre. Era harnic. ªi atunci tata s-a ocupat de administrarea moºiei cu mama sa, care a trãit pânã în 1946, aºa ceva. ªi altfel, era avocat în comunã. Am urmat Facultatea de Medicinã din Cluj în anii 1928-1934. Dupã ce am terminat Facultatea de Medicinã, la un an, am intrat în clinica de interne la prof. Iuliu Haþieganu (creatorul ºcolii de medicinã internã de la Cluj) pânã în 1952, când m-au „eliberat”. În 1952. Atunci a fost o mare epurare în Universitate, ºi personalul care era de origine nesãnãtoasã, burghezã sau moºiereascã sau, ºtiu eu?, s-a considerat ca fiind nedemn sã se ocupe de educaþia studenþilor… fiindcã eram deja ºef de lucrãri, am fost „eliberat”, adicã dat afarã. Dat afarã! ªi un fost elev, care era student la noi la clinicã în perioada când eu eram per- sonal didactic, era acum directorul medical al Regionalei CFR din Cluj, un evreu care îºi luase un nume românesc. Pe urmã, ajuns în minister, în sectorul

94 57bis.qxd 11/22/2006 7:39 PM Page 95

Administraþiei sanitare din Ministerul Sãnãtãþii, mã invitã prin directorul Spitalului CFR de aici sã intru în corpul medical al Spitalului CFR, imediat dupã ce m-au dat afarã. În 1948 am fost prima datã epurat ºi atunci m-au soli- citat, ºi am intrat la Spitalul CFR. Am fost reprimit la clinicã dupã câteva luni, se vede cã au considerat greºitã scoaterea mea din învãþãmânt, ºi am conti- nuat sã funcþionez pânã în 1952, când am fost scos definitiv ºi am rãmas la CFR… ºi… adio carierã universitarã. Asta m-a costat din punct de vedere sufletesc. M-a costat mult, fiindcã mie mi-a fost drag în învãþãmânt. Se vede cã aºa mi-a fost soarta ºi atunci am rãmas la CFR. ªi din 1963, când se în- fiinþase noul Institut Oncologic din Cluj de cãtre profesorul Chiricuþã, venit din Bucureºti, eu, fiindcã în cursul activitãþii mele la clinicã m-am orientat mai mult spre hematologie, am fost „racolat” de cãtre prof. Chiricuþã ºi, cu asentimentul „CFR-iºtilor”, am trecut la Institutul Oncologic ºi m-am ocupat de Secþia de hematologie. C.V.: Cum aþi cunoscut familia Lapedatu? I.M.: Ca student. Eu eram student ºi fata profesorului Lapedatu, elevã la liceu. Eram student în anul II ºi ea elevã la Liceul „Regina Maria“. Ne-am cunoscut în cadrul relaþiilor de prietenie între studenþi, mai ales cã ea era colegã cu cineva din familia unor prieteni ai pãrinþilor noºtri. C.V.: ªtiaþi cã era fiica profesorului ? I.M.: El era profesor universitar de istorie la Cluj. Asta se petrecea prin 1930. Pe urmã a continuat relaþia asta de bunã cunoºtinþã în cadrul unor familii din Cluj, iar în 1937 ne-am cãsãtorit. Se numea Ana Victoria ºi-i spuneam Vica. Am avut doi copii: o fiicã Ioana, care la vârsta de 57 de ani a decedat de cancer, ºi un bãiat, Dan, care e în Germania din 1972 ºi s-a cãsãtorit tot cu o fatã din Cluj, doctoriþã. El a fost tot doctor, acum pensionar. Ioana a fost fizicianã, absolvise la Cluj. Se înfiinþase Facultatea de Fizicã separatã ºi a fost prima fizicianã care ºi-a luat doctoratul în fizicã în þarã, în 1964-1965… cam aºa ceva… ºi datã fiind originea ei „nesãnãtoasã” n-a fost reþinutã la Universitate. A fost ºefã de promoþie pe þarã la fizicã, ºi-a luat doc- toratul ºi a fost ºefã de lucrãri, mai mult nu se putea, n-a fost membrã de par- tid. ªi atunci, imbolnãvindu-se, a plecat ºi ea în Germania, dupã ce s-a operat aici… ºi a rãmas acolo, ºi-a fãcut o carierã. A fost tot personal didactic la Universitatea din München, la o secþie de fizicã a Universitãþii. C.V.: Cum a decurs viaþa din 1937 pânã la momentul nefast 1948? Ce relaþii erau între dvs. ºi academicianul Alexandru Lapedatu? I.M.: Socru-meu era aºteptat cu foarte multã plãcere aici când venea de la Bucureºti. Era un mare povestitor. Povestitor… ºi pentru cã trãia într-un mediu ºi politic ºi universitar ºi academic în Bucureºti, venea cu sacul plin de poveºti din viaþa intelectualã ºi din viaþa politicã. Era membru al Partidului Liberal ºi, în calitate de membru al Partidului Liberal ºi de istoric ºi om de culturã, a fãcut parte din guvernele liberale ca ministru al Cultelor în câteva rânduri, pânã târ- ziu. A fost membru corespondent (1910) ºi apoi membru titular al Academiei

95 57bis.qxd 11/22/2006 7:39 PM Page 96

Române (1918), preºedinte al Academiei Române în perioada 1935-1938, rãmânând secretar general pânã în 1948... când s-a terminat cu Academia… ªi-n 1948 el a rãmas în continuare la Bucureºti, locuind pe Calea Victoriei 91. Avea o micã garsonierã. Atunci venea des la Cluj, în perioada când a fost scos de la Academie. Avea un seif la Academie care s-a pãstrat pânã în zilele de astãzi. A fost deschis odatã… Era un nume strãin, un nume german cred, care a pãstrat toatã arhiva. ªi el a deschis seiful la cererea soþiei mele. A fost de faþã soþia mea (dupã revoluþie) ºi dl. profesor Ioan Opriº, care a scris despre Lapedatu ºi a vãzut ºi el lucrurile care au rãmas în continuare acolo, ºi care ºi azi sunt acolo. Multe s-au pierdut. Avea un geamantan plin cu corespondenþã pe care l-a încredinþat, spre sfârºitul rãzboiului – era iminentã venirea ruºilor încoace –, l-a încredinþat unui cunoscut din Braºov, ºi care s-a pierdut. Acest cunoscut nu mai existã… Manuscrise, corespondenþã º.a.m.d. … un geamantan mare… a cãrui urmã s-a pierdut… În perioada antebelicã ºi postbelicã noi nu eram aici, ci la . Universitatea s-a mutat la Sibiu. Atunci ne vedeam mai rar… Dupã 1945 când ne-am reluat locuinþa la Cluj, dânsul venea destul de des la Cluj. Venirea lui în familie era o adevãratã sãrbãtoare datoritã sacului de poveºti pe care-l depã- na. Era un mare povestitor ºi povestea cu plãcere în cadrul familiei. C.V.: Dupã 1945, când cizma ruseascã se stabilise deja aici, presimþea cã se va întâmpla ceva cu Academia, cu lumea intelectualã? I.M.: Nu! Credea cã lucrurile vor intra pe un fãgaº. Nu a prevãzut imixtiunea regimului sovietic în toate domeniile activitãþii, în þarã, în viaþa poporului român, în instituþii de culturã, în administraþie, în tot. N-a prevãzut deloc. Credea cã or sã meargã lucrurile ca într-o þarã ocupatã, devenitã pe urmã cobeligerantã. Nu? ªi credea… Arestarea dânsului în 1950, în mai, a fost o surprizã. El avea în Bucureºti, cum am mai spus, o micã garsonierã, cu o anexã. Avea o mena- jerã, o femeie în vârstã dintr-o comunã de lângã Braºov pe care o ºtia demult ºi care era prezentã noaptea, pe la 12, când a venit echipa Securitãþii sã-l ridice. ªi ea a povestit cum s-a întâmplat. A venit echipa Securitãþii pe la 11-12 noaptea. El era culcat. S-a sculat din pat foarte calm, s-a îmbrãcat, nu ºi-a pier- dut firea. Sigur, motivul era cã pentru o confruntare, pentru un interogatoriu ºi cã o sã se întoarcã ºi nu trebuie sã ia nimic cu el. ªi el a avut prezenþa de spirit încât a luat o carte de pe masã, i-a dat-o femeii ºi i-a zis: „Cartea asta e a lui domnul Ion.” Dl. Ion era fratele sãu, , care trãia în Bucureºti ºi era bolnav. Fratele dânsului a fost om de finanþe. A fãcut studii la Budapesta ºi a fost un reformator al bãncilor româneºti din Transilvania. Un mare om de finanþe. Într-o vreme a fost guvernatorul Bãncii Naþionale. Erau gemeni. C.V.: Ce s-a mai întâmplat? I.M.: I-a dat cartea ºi i-a spus: „Lino, te duci la dl. Ion ºi-i dai cartea, cã asta e cartea dânsului.” Ãia n-au obiectat nimic. Fiindcã îºi dãdeau seama cã atunci s-ar afla. N-au fãcut percheziþie, cã era o garsonierã cu o micã anexã în care dormea Lina, care îi fãcea mâncare, îl îngrijea…

96 57bis.qxd 11/22/2006 7:39 PM Page 97

C.V.: Câþi veniserã sã-l ridice? I.M.: Douã persoane. ªi a plecat ºi plecat a fost. N-am ºtiut nimic: unde ºi cum. Se aflase deja c-au fost ridicaþi toþi miniºtri care au fãcut parte din guver- nele României de la Unire, de la Marea Unire din 1919 ºi pânã atunci. Toþi care au fãcut parte din guverne au fost ridicaþi – care mai trãiau. ªi nu s-a ºtiut nimic, absolut nimic. Lina a dus cartea fratelui ºi i-a spus ce s-a întâmplat. C.V.: Ce ºtiþi de “Jurnalul de la Moscova”? I.M.: În carte asta Restituire Alexandru Lepãdatu. Scrieri Alese. Articole. Cuvântãri. Amintiri, o ediþie îngrijitã cu note ºi comentarii de Ioan Opriº, apãrutã la Editura , Cluj-Napoca, 1985, figureazã acest Jurnal de la Moscova. Alexandru Lepãdatu a însoþit trenul care în 1917 a dus la Moscova Tezaurul ºi tot ce avea ca valori Banca Naþionalã, ce a avut Academia ca manuscrise, ca sã le încredinþeze în mâinile „fraþilor”. Mã rog, erau deja fraþi. Descrie cum a decurs totul, cum a fost traiectul. ªi dânsul încredinþase acest manuscris, niºte foi, fiºe…, îl încredinþase unei persoane din Bucureºti despre care n-am ºtiut nimic… nici numele… pânã când odatã târziu, persoana respectivã, într- o împrejurare oarecare, care a trecut aºa, necomunicatã nimãnui, i-a încre- dinþat acest manuscris soþiei mele. ªi soþia mea l-a predat ori la Academia Românã, de l-or fi pus în seif, ori la Muzeul de Istorie a Transilvaniei de aici. ªi manuscrisul a fost… sã nu greºesc… sau l-a pãstrat pânã în momentul în care a apãrut Opriº ca sã se ocupe de Alexandru Lapedatu… ºi atunci… C.V.: Manuscrisul cuprindea inventarul a ceea ce pleca la Moscova? I.M.: Era inventarul a tot ce pleca în Rusia… ªi manuscrisul ãsta… nu-mi aduc aminte dacã soþia mea l-a pãstrat fãrã sã spunã nimãnui ceva sau l-a pãstrat la Academie. Nu ºtiu. Cred cã l-a pãstrat acasã fãrã sã ºtie cineva despre manuscris pânã a apãrut Opriº ºi cred cã Opriº ºtie mai bine cum a ajuns manuscrisul ãsta la vedere. Din mai 1950… Alexandru Lapedatu s-a prãpãdit la Sighet… N-am aflat nimica. Nimeni nu ºtia cã la Sighet se afla aceastã categorie de oameni de cul- turã, de foºti miniºtri, de demnitari º.a.m.d. Stalin a murit în 1953. În 1953 a început sã se amelioreze puþin situaþia deþinuþilor. C.V.: Aþi ºtiut cã Alexandru Lapedatu a murit? I.M.: N-am ºtiut nimic. Pânã în 1955. În 1955 au început sã se elibereze. În 1955 a fost eliberat profesorul Dragomir. Silviu Dragomir, membru al Academiei Române, ºi profesorul Iuliu Moldovan, profesor de medicinã, igienist, care au sosit amândoi la Cluj. ªi ei ne-au comunicat cã Lapedatu a murit la 31 august 1954. A murit… Tot în 1955, toamna târziu, un alt eliberat de la închisoarea de la Sighet, profesorul Tomescu de la Episcopie, de la Facultatea de Teologie din Chiºinãu, eliberat ºi el din închisoarea din Sighet, a venit la noi ºi ne-a povestit cum a ajuns Lapedatu la Sighet. Spunea profesorul Tomescu: „Într-o zi din mai 1950 – Tomescu era în Sighet – s-a deschis uºa de la celula mea ºi un domn bãtrân a fost împins în celulã. Era Alexandru Lapedatu.”

97 57bis.qxd 11/22/2006 7:39 PM Page 98

C.V.: Avea 75 de ani. Nãscut în 1878. I.M.: ªi obosit; s-a culcat pe banca de acolo… ca peste puþin timp, nici o orã, s-a deschis uºa de la celula lui Tomescu ºi gardianul zice: „Dânsul nu rãmâne aici, are regim de singur în celulã”. ªi l-a mutat într-o celulã alãturatã. A trecut ceva vreme fãrã sã reuºeascã nici un fel de legãturã între ei, ºi într-o zi în care s-a fãcut o dezinfecþie în celule, cu substanþe volatile, a auzit cã se agitã în celula vecinã Alexandru Lapedatu. Bate în uºã, strigã, þipã. Dânsul avusese un infarct înainte cu ani de zile ºi era cardiac fãrã sã fi suferit în mod deosebit. Dar se vede cã, sub influenþa acestei presiuni ºi psihice ºi morale ºi atmosferei cu dezinfectantul respectiv, a început sã se sufoce, sã nu mai poatã respira. ªi atunci s-a agitat ºi a bãtut în uºã ºi spunea (Tomescu…) cã bãtãile ºi þipetele ºi strigãtele erau din ce în ce mai slabe. ªi la un moment dat… la un moment dat liniºte… pentru cã la scurt timp dupã aceastã liniºte (nu s-a deschis uºa la bãtãile lui) uºa s-a deschis ºi a urmat o stare de agitaþie, de umblet, de hârºâit, au înþeles cã s-a prãpãdit ºi cã îl scoate din celulã. Asta era de ziua lui, de Sfântul Alexandru… ªi asta a fost tot… ªi a fost transportat cum erau transportaþi toþi cei care mureau, la un aºa-zis cimitir al sãracilor, care era o fâºie de teren între Tisa ºi Iza (unde se varsã Iza în Tisa). La groapa comunã. Nimeni nu ºtie. N-am putut verifica. Îi transporta noaptea, cu o cãruþã. Atâta e tot ce ºtiu, din mãrturisirile profesorului Tomescu. Soþia mea are aici o casetã, n-o avem noi personal, dar o are la Televiziunea de aici, din Cluj, cu aceste evocãri ale lui Tomescu, aºa cum vi le-am povestit eu acum… Asta e tot ce-am ºtiut. ªi pe urmã a apãrut dl. Opriº, târziu… C.V.: Ce s-a întâmplat atunci cu familia dvs.? I.M.: Atunci am aflat cã s-a prãpãdit ºi asta a fost tot… C.V.: Fratele Ion Lapedatu a pãþit ceva? I.M.: Nu! Cu toate cã el a fost ministru de Finanþe o scurtã perioadã de timp ºi a fost ºi guvernatorul Bãncii Naþionale… Însã era efectiv netransportabil. Avea o cifozã. Era foarte strâmb de spate, aplecat ºi mereu avea o insuficienþã respiratorie ºi aºa a murit oarecum sufocat de suferinþa asta pulmonarã… C.V.: Când s-a prãpãdit? I.M.: La un an dupã Alexandru Lapedatu. C.V.: Familia dvs.? I.M.: În familia noastrã eu am avut aceastã ºansã… ºtiþi… cu toatã aceastã comprimare în 1948 sã fiu reprimit… În 1952… dat definitiv afarã… n-aveam nici o posibilitate sã avansez de la ºef de lucrãri în sus, fiindcã era situaþia socialã: soþia – fata lui Alexandru Lapedatu – ºi originea mea nesãnãtoasã burghezo-moºiereascã. Cu toate cã era o moºioarã mititicã acolo, fãcutã pe hãrnicie de cãtre un þãran simplu, neºtiutor de carte. ªi… soþia mea nu a fost acceptatã nicãieri. Soþia mea fãcuse filologia ºi avea specialitatea italiana ºi franceza. Nu a fost primitã nicãieri în serviciu din cauza aceasta. A fost profe- soarã pânã în 1940… În timpul rãzboiului… dupã ce-au apãrut copiii… n-a mai

98 57bis.qxd 11/22/2006 7:39 PM Page 99

profesat. Dupã ce ne-am întors în Cluj, în 1945, n-a mai fost primitã nicãieri. A vrut în repetate rânduri, eventual sã-ºi gãseascã loc într-o fabricã… dar n-a fost primitã nici acolo… din pricinã cã era fata lui Lapedatu. Pânã târziu, prin 1960… În 1948 soþia mea primise domiciliu obligatoriu. Motivaþia: avea pe numele ei o bucatã de pãmânt cumpãratã de tatã-sãu în Ciulniþa, pe Bãrãgan ºi de acolo povestea a ajuns la Miliþia din Cluj ºi i s-a fixat domiciliu obligatoriu într- o comunã de lângã Cluj – în Floreºti – asta cu consideraþie totuºi… Eu aveam un nume bun ca medic ºi fiind la CFR – CFR-ist – CFR-ul era o organizaþie care proteja oarecum oamenii… ªi prin faptul cã avea ºi doi copii s-a admis sã- ºi pãstreze acest domiciliu obligatoriu în comuna Floreºti ºi sã locuiascã în Cluj, aºa încât în perioada aceea de domiciliu obligatoriu pânã-n 1964, se prezenta la Miliþie în fiecare sãptãmânã sau tot la 2 sãptãmâni. Trebuia sã se prezinte… N-a putut pãrãsi Clujul. ªi nici sã-ºi ia serviciu. Serviciu, totuºi, a primit prin 1958, 1959… având aceastã specialitate de italianã, francezã, englezã – cã fãcuse ºi în Anglia un curs de englezã ºi germanã. Ea îºi luase între timp ºi un certificat de traducãtor. Se fãceau atunci… O probã scrisã º.a.m.d. Certificat de traducãtor în francezã, italianã ºi englezã. ªi atunci… prin 1958, 1959, Institutul de Sãnãtate publicã din Cluj – rector fiind un coleg din Clinicã, om de partid, profesorul Moga (care a fost ministru al Sãnãtãþii ºi Preºedinte al Academiei de ªtiinþe Medicale) ºi director al Institutului un coleg evreu – aº putea zice cã m-au ajutat evreii: pe mine m-au invitat la CFR ºi pe soþia mea acest director a acceptat-o. A fost angajatã ca traducãtoare. ªi asta a fost slujba ei pânã a împlinit o vechime de 12-13 ani ca sã aibã un pic de drept la pensie. Da! ªi atunci a funcþionat acolo cu foarte mare jenã din partea ei cã tot la 2 sãptãmâni trebuia sã pãrãseascã serviciul ca sã meargã la Miliþie, sã arate cã e prezentã… În perioada asta nu putea merge nicãieri în concediu cu copiii. Eu mergeam cu copiii undeva… în concediu… De vreo douã ori m-am dus la mare singur cu ei… ªi în 1964 eram cu ei la mare… cu fiica mea (era cãsãtoritã), cu bãiatul… ªi când am aflat cã va urma o amnistie a deþinuþilor politici… ªi asta am aflat-o – ca sã vedeþi cum se întâmplã lucrurile – de la un ofiþer de care fusese om de serviciu la clinicã, unde am funcþionat eu un timp. ªi din clinicã a fost racolat la Securitate ºi devenise ofiþer, cãpitan de Securitate, din om de serviciu. Însã îºi pãstrase bunul simþ ºi atitudinea foarte respectuoasã faþã de mine, de oamenii din clinica unde lucrase. ªi se cãsã- torise cu o sorã medicalã provenitã din cãlugãriþã. Era, în fond, un suflet cin- stit. ªi ãsta a venit la soþia mea ºi i-a spus cã i s-a ridicat domiciliul obligatoriu. Oficial s-a spus dupã ce a apãrut decretul. ªi el a anunþat-o… C.V.: Cum aþi aflat de soarta profesorului Alexandru Lapedatu, numai din gura lui Tomescu?... I.M.: Ceilalþi deþinuþi ºtiau… cã profesorul Lapedatu s-s prãpãdit, dar nu ºtiau cum… în ce condiþii… Tomescu, cum de s-a eliberat din închisoare a

99 57bis.qxd 11/22/2006 7:39 PM Page 100

venit la Cluj ºi apoi a plecat la Chiºinãu. Adicã nici nu s-a mai dus la Chiºinãu… ci undeva în Moldova… Da… C.V.: Aþi cerut reabilitarea lui Alexandru Lapedatu? I.M.: Nu!... Soþiile demnitarilor, la un moment dat, au fost reþinute. Cam prin… dupã 1950… ºi au fãcut 1-2 ani de puºcãrie. Soacrã-mea nu era cu noi aici… O cumnatã a ei care era soþia lui Aurelian Panã – ministrul Agriculturii care a murit la Gherla în închisoare… Aurelian Panã era frate cu soacrã-mea, cu Victoria Panã. ªi soþia lui Aurelian Panã a fost deþinutã ºi a fãcut aproape 2 ani de puºcãrie. Toate soþiile acestor demnitari care erau în viaþã au fost arestate. Aurelian Panã a fost omorât în închisoare. Aurelian Panã avea o pneumonie… ªi am auzit cã s-au purtat cu el câineºte. Fusese condamnat nu ca fost ministru. Fusese condamnat cam prin 1949 ºi în 1950-1951 a murit. ªi soþia dânsului a fãcut puºcãrie cu o serie de doamne la Braºov ºi Mislea. S-a întors din închisoare. Se numea Eufrosina Panã. În perioada când au fost arestate aceste femei, se prezentase la noi acasã un ofiþer de Securitate ca sã se intereseze de soþia lui Alexandru Lapedatu care sta în casa pe care a donat-o: în N. Iorga nr. 16. Era fãcutã de Alexandru Lapedatu. ªi am aflat cã a fost un ofiþer de Securitate care, aºa… foarte politicos s-a interesat dacã e, cum e ºi dacã e sãnãtoasã ºi cum se prezintã. ªi soacrã-mea era foarte aplecatã, lovitã, ca o femeie îmbãtrânitã ºi atât. Avea o vârstã… Acest ofiþer de Securitate era un mãnãºturean din Cluj, din Mãnãºtur, unde a fost prima manifestaþie de 10 Mai, dupã rãzboi… Mãnãºturul e un cartier al Clujului, înspre vest… Mãnãºturenii au pus acolo o tablã: „Pânã aici e democraþie, de aici încolo e Mãnãºtur!”… au defilat la ultimul 10 Mai… primul 10 Mai dupã rãzboi… 1945- 1946… au venit cu o platformã mare, trasã de boi… Pe platformã era o coroanã a României fãcutã din bucãþi de lemn ºi mãnãºturenii cu mâna pe coroanã… aºa au defilat în faþa autoritãþilor comuniste. Parte din mãnãºtureni deveniserã ofiþeri de Securitate în decursul timpului ºi spuneau cã „dacã am fi ºtiut noi ce înseamnã Securitatea am fi intrat de la început, ca sã vedem ce putem face”. Fiindcã dupã aceea, mulþi dintre ei, între care cel care a fost la soacrã-mea, a fãcut ce-a putut ºi, pe motive de boalã, ajutat oarecum ºi de noi, a salvat-o pe soacrã-mea din închisoare – iar atunci era ofiþer de Securitate. Dupã un timp a pãrãsit Securitatea, nu mai putea sã reziste. ªi dupã ce-a pãrãsit-o, am aflat de la el – ºi n-a venit sã-mi spunã mie, i-a spus unui vãr de- al meu – cã „eu am fost ofiþerul de Securitate care am fost la doamna Lapedatu ca sã o ridic”. Se numea MUNCACI. „ªi am fãcut un raport cã e bolnavã ºi netransportabilã”. ªi aºa a scãpat soacrã-mea. El devenise pe urmã un liber- profesionist aici, în Cluj, un vulcanizator. ªi s-a prãpãdit, sãracul, bolnav. Uitaþi- vã, existau, se vede cã existau oameni mai sensibili ºi de-o anumitã facturã care nu rezistau în aceste servicii de Securitate. Privind aºa lucrurile… astea douã exemple onorabile… sã zicem… acesta care a venit… care a salvat o persoanã ºi acel bãiat din clinicã venit s-o anunþe pe soþia mea… dar era administrativ ºi nu politic… Dar era ofiþer de Securitate, cãsãtorit cu o

100 57bis.qxd 11/22/2006 7:41 PM Page 101

cãlugãriþã… C.V.: Privind înapoi, cum credeþi cã s-a putut decapita floarea intelectualitãþii, aºa-ziºii chiaburi, fruntaºii satelor etc.? Cum au putut românii sã fie executanþii comunismului, mâna care oprima, distrugea destine? I.M.: Nu sã zici cã ar fi o slãbiciune a poporului, a naþiei noastre… Dar nu e aºa… la fel s-a petrecut în Ungaria, la fel s-a petrecut în Cehoslovacia…

Cluj, în 17 mai 2005

ªtiam cã viaþa are un sfârºit. Orice s-ar întâmpla, într-o zi tre- buie sã mor. ªi asta era pentru mine un fel de consolare.

101