PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI-VA! M M. ♦ * > Două sarcini urgente în agricultură GRĂBIREA LIVRĂRILOR LA FONDUL DE STAT In unitățile agricole situate în ju­ mătatea de nord a țării se acțio­ nează energic in vederea . terminării grabnice a recoltării griului. Din da­ intei tele furnizate de Ministerul Agricul­ ORGAN AL COMITETULUI turii și Industriei Alimentare rezultă CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMAN că, pină luni dimineața, griul a fost strîns de pe 1 792 800 hectare - 86 la sută din suprafața cultivată. Timpul Anul L Nr. 12108 Marți 28 iulie 1981 4 PAGINI 30 BANI este foarte înaintat și, de aceea, în această săptămină, pretutindeni tre­ buie să se încheie recoltarea griului, cele mai mari eforturi urmind a fi depuse in județele ce au suprafețe mai mari, cum sînt Neamț, Sălaj, Producție Cluj, Sibiu, Brașov, Covasna, Har­ NOUL, cauza a tuturor, ghita, Bistrița-Năsăud și Suceava. peste prevederi Grînele au dat în copt și în aceste Competitivitate, productivitate, județe, astfel incit se poate și trebuie eficiențg ! — reprezintă deviza să se lucreze cu toate forțele. In de muncă a colectivului intre- sprijinul unităților agricole din aceste expresie a spiritului revoluționar prinderii „Electrohparataj" din județe au fost trimise din sudul țării Capitală. Eforturi^ creatoare ale numeroase combine care, alături de muncitorilor și specialiștilor de forța mecanică proprie, pot asigura „A fi revoluționar înseamnă să privești înainte, să acționezi în aici, acțiunile întreprinse perse­ strîngerea recoltei în decurs de nu­ verent pentru modernizarea fa­ spiritul noilor cuceriri ale cunoașterii umane din toate domeniile, să bricației. pentru îndeplinirea rit­ mai cîteva zile. Important este ca, mică a sarcinilor de plan au asi­ printr-o temeinică organizare a mun­ înțelegi noile cerințe sociale, năzuințele maselor muncitoare, ale în­ gurat situarea întreprinderii cii, să se asigure buna folosire a tu­ tregului popor, să acționezi, în mod conștient, în fruntea maselor, or- bucureștene pe primul loc in turor acestor utilaje, să fie mobili­ întrecerea socialistă după 6 luni zați cosași și secerători în lanurile ganizînd și conducînd munca și lupta lor, înseamnă să găsești căile din acest an. Dintre rezultatele culcate de vînt. Vremea poate deveni mai deosebite in activitatea eco­ pentru a asigura dezvoltarea, mersul înainte al societății spre comu­ nomică din această perioadă no­ favorabilă ploilor și, de aceea, orice nism !“. tăm : depășirea planului cu 1.6 zi și oră bună de lucru in lanuri tre­ la sută la producția netă, cu 5.4 buie folosite din plin I la sută la producția marfă vîn- Tot atit de important este ca, pa­ NICOLAE CEAUȘESCU dută și încasată, cu 57 la sută la la fondul de stat, iar cele din jude­ ralel cu eforturile care se depun în țele Olt, Dolj, Teleorman, Prahova, beneficii. vederea strîngerii mai grabnice a re­ Noul, un cuvînt care începe să do­ direcția stimulării gîndirii creatoare, aflați în locuri-cheie ale producției In fotografie: aspect de muncă Vîlcea, Brăila, Constanța, Tulcea și din secția montaj automate. coltei pină la ultimul hectar, unită­ Giurgiu transportă în bazele de re­ mine vocabularul. Un cuvint a cărui una dintre importantele chei ale pro­ care țin o vreme noul in loc pentru țile agricole să-și îndeplinească e- Ne cheamă forță de atracție este extraordinar de gresului și prosperității se află in „la­ că înțeleg mai greu că de multe ori Foto: E. Dichiseanu cepție ultimele cantități din cele mare. Discutăm despre nou cu ar­ boratoarele noului". un progres important poate porni și xemplar sarcinile contractuale de li­ contractate la fondul de stat. Cu doare. îl invocăm in cele mai diferite Nou cu adevărat, în înțelesul știin­ de la idei diferite de cele general vrare a griului la fondul de stat. Re- mai multă răspundere trebuie insă drumurile împrejurări, il căutăm cu pasiune, țific al cuvîntului, nou ca fenomen acceptate. Ne confruntăm încă și cu levind că livrarea produselor agricole să se acționeze în această direcție și sintemr mereu preocupați de existen­ pozitiv este numai ceea ce corespun­ formalismul, cu situații in care „pa­ la fondul de stat este o îndatorire in județele Arad, Timiș, Caraș-Seve- ta lui.‘ ^mnificațiile reale nu-i sint de cerințelor obiective ale dezvoltării siunea" pentru nou nu izvorăște din- primordială, de înaltă răspundere insă coniih-ite numai de interesul pe sociale, mersului ascendent al isto­ tr-o necesitate reală de perfecționare, rin, Galați, Satu Mare și Gorj, care, țării... civică și patriotică a tuturor celor ce deși au încheiat recoltarea griului care il trezește. Conținutul lui este, riei. „Să aiiem permanent în vedere, de innoire. ci din dorința de a fabri­ lucrează în agricultură, in cuvîntarea Adunate, drumurile prin țară in esență, mult mai profund. Pentru sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu ca ceva diferit, ceva cu orice preț rostită la Congresul al ll-lea al ță­ sau sînt pe terminate cu această lu­ se pot imagina ca fiind dintr-o că a fi de partea noului înseamnă a la forumul democrației muncitorești. original, care să impresioneze, să epa­ crare, nu au livrat la' bazele de re­ munci, > a crea, a contribui activ la că numai prin înțelegerea legilor teze, in realitate eforturile fiind de­ rănimii, tovarășul Nicolae Ceaușescu singură călătorie, drumuri la sublinia: „Trebuie să fie clar că așa cepție decît 40-60 la sută din canti­ o uzină sau pe un șantier, dru­ sporirea avuției naționale, la progre­ obiective, a necesităților și cerințelor puse pentru a găsi noi forme de ex­ muri la o hidrocentrală sau pe sul patriei. Este un adevăr incontes­ dezvoltării economice și sociale, in­ primare pentru vechiul conținut. Unii cum oamenii muncii din industrie, din tățile prevăzute de grîu. Este absolut o miriște de curind arată, de pe tabil că noul nu se poate afirma de­ tr-o etapă sau alta, se poate asigura cred că nou este numai ceea ce des­ celelalte sectoare ale economiei rea- necesar ca organele județene de care intorcindu-te ai senzația că cit pe terenul fertil al muncii. al o conducere, justă, se pot evita o se­ coperă ei. Sau numai ceea ce înțeleg Uzează producția prevăzută în plan partid și agricole, consiliile agroin­ pe tălpile picioarelor s-a strins creației. rie de greșeli, vom putea progresa in ei. Alții se tem pur și simplu de nou, pentru acoperirea nevoilor țârii, așa Vorbind de la tribuna înaltului fo- toate domeniile". căutind in rutină o pavăză pentru dustriale să acționeze cu mai multă atita pămint, incit ai văzut, cli­ rum al democrației muncitorești, Este un fapt pozitiv că în progra­ propriile lor limite. și agricultura trebuie să asigure pro- stăruință pentru ca fiecare unitate a- pă de clipă, tu însuți cum ro­ ducțiile prevăzute, îndeplinindu-și în­ dește din nou. secretarul general al partidului s-a mele de activitate, in planurile de Desigur, aderarea la nou este o ne­ gricolă să-și respecte integral obliga­ referit pe larg la rolul muncii de ­ muncă ale organelor și organizațiilor cesitate. o cerință superioară într-un tocmai sarcinile planificate pentru O asemenea călătorie nu poa­ țiile contractuale la fondul de stat, te fi decît intr-o lume a muncii tate superioară ca factor activ de de partid întîlnim tot mai multe pre­ moment in care revoluția tehnico- constituirea fondului de stat". Li- și a spiritului, in care plecind, schimbare, de înnoire ; ca factor re­ vederi. tot mai multe obiective care științifică determină mutații profun­ vrînd integral produsele contractate A început o săptămină de muncă cumva de dinlăuntrul tău, te în­ voluționar în măsură să prefigureze dau expresie concretă preocupării ge­ de. radicale in toate domeniile vieții cu statul, țărănimea, oamenii muncii intensă în agricultură, o săptămină în o realitate economică și socială nouă, nerale, afirmate la nivelul întregii materiale, modificări de anvergură torci înnobilat, așa cum se in- să confere noi valori societății, să noastre societăți, de promovare a in profilul spiritual al omului, al so­ din agricultură își îndeplinesc sarcina care, printr-un efort susținut al tuturor timplă după ce ai citit o carte de mare răspundere de a contribui bună, mereu bună și pe care o contribuie la făurirea unui mod îna­ noului, de combatere cu hotărire a cietății; intr-un moment în care noi­ celor care lucrează pe ogoare, tre­ socotești știută din copilărie. intat de existență individuală și co­ practicilor și mentalităților învechite. le descoperiri științifice contribuie la la dezvoltarea generală a economiei buie să se încheie recoltarea griului Sentimentul care, pe moment, fu­ lectivă. Magistrala expunere pe care De regulă, elaborarea oricărui plan o imensă îmbogățire a tezaurului naționale, la aprovizionarea popu­ tovarășul Nicolae Ceaușescu a ros­ de muncă intr-o organizație de partid cunoștințelor, ideilor și concepțiilor și livrarea tuturor cantităților pre­ sese doar o fulgerare de tablouri lației cu produse agroalimentare. văzute la fondul de stat. Ce se în­ abia conturate devine în cele tit-o la cel de-al II-lea Congres al incepe cu înscrierea inițiativelor me­ despre om și despre lumea în care din urmă o înzestrare atit de consiliilor oamenilor muncii este nite să aducă un suflu nou in activi­ trăiește. Numai așa vom putea ține Cooperativele agricole din județele treprinde în acest sens? (în pagina a profundă, incit simți mereu ne­ străbătută de fiorul revoluționar al tatea productivă și politico-educativă, pasul cu multitudinea înnoirilor care Călărași, Ialomița și Mehedinți au III-a, relatări ale corespondenților voinței de înnoire, de perfecționare a să determine schimbări creatoare în se produc in țară și in lume. Este un voia să-ți refaci itinerarul. Cite societății, Nu numai din capitolul gindirea oamenilor, în felul lor de a mod real și eficient de adaptare a livrat în întregime cantitățile de grîu noștri din județele Sibiu și Botoșani). județe are țara ? Cite așezări ? expres dedicat clarificării principa­ fi. de a acționa, să bareze calea for­ fiecăruia dintre noi la dinamismul S-ar putea incepe cu cetățile de lelor probleme cu privire la promo­ malismului. comodității, rutinei. Din societății noastre, de adaptare, așa la Dunăre, cu Porțile de Fier varea consecventă a noului in acti­ ce în ce mai mult activitatea organe­ cum preciza secretarul general al încă de mult vestite, dar acum vitatea de construcție socialistă, in lor și organizațiilor de partid este partidului, la cerințele dezvoltării devenite, intr-adevăr, celebre, forțelor de producție, progresului eco­ ele fiind nu numai din piatră, nu practica și gindirea socială, ci și din concepută din perspectiva unor rea­ Ilustrate inedite din Oradea de astăzi numai din fier, ci și porțile de toate celelalte capitole, din Întregul lități mai bune, a unor acțiuni mai nomiei naționale, invățămintului. ști­ le prezentăm, în premieră, două imagini din muni­ Oradea a devenit uri oraș fără periferie in adevăratul cuprins al acestui deosebit de impor­ eficiente, in consens cu exigentele și inței și culturii. lumină prin care Dunărea intră Biologia numește adaptare starea cipiul Oradea, care cunoaște o înnoire urbanistică di­ înțeles al cuvîntului. in România. Și s-ar putea con­ tant document politic se desprinde cerințele etapei istorice pe care o namică. Odată cu noile fabrici și uzine, care au sporit Ilustrata din dreapta invită la un atrăgător popas in tinua cu cetatea Drobetei-Turnu ideea-forță că munca, viața, societatea parcurgem. Viața, realitatea arată de interacțiune cu mediul înconjură­ considerabil puterea economică a orașului, s-au înălțat, inima orașului, pe strada Republicii. Sub inspirata în­ nu pot fi încorsetate intr-o imagine însă că nu întotdeauna, in activitatea tor. Spunem că un organism este a- din temelii, cartiere cu blocuri de locuințe moderne, drumare a tinărului și pasionatului arhitect Szabo Ar­ .statică, limitată la ceea ce gîndim la practică a organizațiilor de partid, a daptat atunci cind poate exercita an­ confortabile. Numai zona de Vest a orașului numără nold, harnici meșteri au restaurat vechile clădiri monu­ un moment dat, la ceea ce există la colectivelor de muncă, drumul spre samblul funcțiilor sale caracteristice. acum peste 65 000 de locuitori și va egala, in curind, mentale, restituindu-le prezentului, mai frumoase și Însemnări un moment dat : este imperios nece­ nou este trasat potrivit unor criterii Forma ideală de adaptare este pro­ întreaga populație pe care o avea vechea urbe de pe mai luminoase ca aricind. Prin înnoirile aduse, frumoa­ de Vasile BĂRAN sar ca aceste valori să fie cuprinse ferme, elaborate pe baze științifice. movarea vieții. Crișul Repede. Imaginea din stingă prezintă un detaliu sa arteră centrală pare acum și mai largă. Este impre­ într-o imagine dinamică, integrată Nu de puține ori pe acest teritoriu Adaptarea cu noul, pe plan social, din Piața Magnoliei, centrul acestui „oraș in oraș". sia creată de lipsa trotuarelor, ca și a... carosabilului, activ in mișcarea de innoire a socie­ acționează întîmplarea, improvizația, se produce după legi asemănătoare. Vecin cu zona de Vest a apărut in ultimii ani noul strada devenind un întins platou închis circulației auto tății. Noul devine, astfel, condiție și subiectivismul. Ceea ce se realizează cu precădere cartier Ioșia-Nord, transformând radical o zonă care și împodobit cu inserții ornamentale in asfalt. Podoa­ Severin, atit de tinără în istoria emblemă a calității superioare a întîlnim uneori chiar oameni cu o este optimizarea relațiilor omului cu ei nouă, și cu toate celelalte odinioară era mai mult agrară decît urbană, iar în sud- bele florale care „punctează" strada-platou, lampioa- orașe de pe malul fluviului : Ca­ muncii și a vieții. bogată experiență profesională și de Adrian VASILESCU estul Oradei înflorește „Nufărul" — noul cartier tra­ nele și alte detalii artistice constituie o plăcută compa­ Astăzi, cind devenim tot mai mult viață, cu o bună pregătire științifică, versat de autostrada ce duce spre vestita stațiune „Fe­ nie a locuitorilor orașului întinerit și a numeroșilor lafat, Turnu Măgurele, Zimni- conștienți de faptul că resursele na- dar care devin „impenetrabili" în fata lix". Cu noile sale cartiere și platforme industriale, săi vizitatori. (Al. Peti). cea, Giurgiu, Oltenița, Călărași, turale sint limitate șii strădaniile unor noi concepții, a unor noi desco­ (Continuare în pag. a III-a) Brăila, Galați, Tulcea... în fie­ noastre se îndreaptă cu precădere in periri. Tot așa cum întîlnim oameni care dintre ele, popasul poate fi tulburător, o uriașă salbă de combinate și uzine însoțește apele in continua lor curgere spre Mare, fiecare localitate își are astăzi, implantate la mar­ au Îndeplinit planul pe șapte luni // - g gini, pe solide platforme înalte și strălucitoare, faruri ale indus­ 30 de unități economice din județul Bacău triei noastre moderne. Vă pro­ Acordind o deosebită atenție per­ cîștigat permite acestor colective pun să desfășurați harta patriei fecționării organizării muncii, folo­ ca, pină la finele lunii iulie, să li- și să urmăriți de-a lungul „dru­ sirii mai bune a timpului de lucru, vreze o producție suplimentară in mului fără pulbere" șirul acestor a instalațiilor și utilajelor, creșterii valoare de 230 milioane lei concre­ așezări, să rememorați tot ce productivității muncii, colectivele tizată in însemnate cantităti de știți despre ele și să adăugați dpameni ai muncii din 30 de uni- produse petrochimice, energie elec­ ce-ați aflat nou și veți avea tâ( ■ economice din județul Bacău trică. cărbune, utilaje pentru indus­ imaginea unei necontenite trans­ rar ă’tează îndeplinirea planului pe tria chimică, organe de asamblare, formări, rod al intregii noastre 7 luni la producția marfă. Avansul mobilă etc. (Gh. Baltă). dezvoltări. Dar călătoria poate fi și altcum întocmită, să se din județul Satu Mare $ afunde, de exemplu, între dea­ 18 unități economice luri și in miez de țară ; revela­ Colectivele de oameni ai muncii întreprinderea de materiale de ția e aceeași. Dacă de la Dro- din 18 unități economice din jude­ construcții. Filatura din Cărei. în­ beta-Turnu Severin n-am merge, țul Satu Mare au realizat planul pe treprinderea de in și cînepă Ne- de pildă, pe Dunăre, ci pe o șo­ 7 luni. Printre colectivele fruntașe grești-Oaș. Pină la finele lunii se sea care duce spre Tirgu Jiu și se numără întreprinderea „Unio". va obține peste plan o producție de spre Rimnicu Vilcea, vom in- întreprinderea de piese de schimb aproape 68 milioane lei. (Octav tilni, in primul rind, un loc nu­ și utilaje pentru industria chimică. Grumeza). mit Motru, care ne dă chipul „nevăzut" al lumii, adică un loc in care scapără o rocă numită cărbune și pe care aleargă con­ tinuu benzi rulante 'și autobas­ culante. loc in care se desfășoară chiar in aceste zile și acea cu­ noscută „Acțiune 7 000“ — 7 000 de oameni veniți in sprijinul măririi producției de lignit a o mare competiție sportiva, țării. Am făcut acest elogiu al călă­ o mare manifestare a păcii toriei prin țară fiindcă peste tot, pe toate drumurile umblate, s-a șî prieteniei dintre studenții lumii petrecut mereu forfota aceea a unei neîntrerupte schimbări : de la miazănoapte la miazăzi, de la apus la răsărit, an de an, CONTINUĂ SERIA ÎNTRECERILOR lună de lună, săptămină de săp- tămină, zi de zi. Și tocmai din forfota aceea ne-au rămas nouă DE MARE SPECTACOL, CU PERFORMANȚE cele mai frumoase amintiri, ca, de pildă, imaginea unui plan Legalitatea nu depinde de numărul cuprinzind obiective economice DE VALOARE MONDIALA care nu existau decit pe hirtie și totuși ele erau. Adică vreau să spun că prindeau viată chiar de • Sportivii români, printre protagoniștii diferitelor pe atunci. Fiindcă, iată, numai legalizărilor de acte, ci de oportunitatea lor cu o zi in urmă mă aflasem pe un cimp pe care se săpa o finale, au dobîndit noi succese de răsunet Preocupările pentru raționalizarea nostru, căruia îi era arondat și fos- de profesori, numeroși medici, far­ de admitere în învățămîntul supe­ groapă ce urma să se mărească activității diferitelor instituții care tul județ Ilfov, a efectuat mai mult maciști, asistente medicale, surori se rior ; candidații sint obligați să pre­ mereu, ca apoi să se umple cu DUMINICĂ: atleta Doina Melinte și lucrează nemijlocit cu publicul sint de jumătate de milion de lucrări. Din­ prezintă la examenele de grad. Toți zinte, intre altele, copii legalizate de beton, acolo turnindu-se posta­ continue și s-au soldat cu multe mă­ tre acestea, peste 300 000 — volum aceștia își întocmesc dosare cu acte­ pe actul de naștere. Cum numărul mentul unui mare combinat, ca, înotătoarea Carmen Bunaciu cam- suri organizatorice și legislative. Ele care s-a menținut constant în ulti- le de studii, vechimea în muncă etc. candidaților este considerabil. în pe­ de exemplu, cel de la Ișalnița măresc posibilitatea rezolvării in rioada premergătoare concursurilor sau de la Călărași. Imaginea se pioane mondiale universitare. mod mai simplu, operativ, nebiro­ din această vară Notariatul sectoru­ multiplică mereu, toate uzinele cratic, a problemelor ridicate de ce­ lui 2 din Capitală, de exemplu, a de astăzi au inceput astfel, cu LUNI: La tenis - Virginia Ruzici, cam­ tățeni. economisindu-se timpul și e- De ce la notariat, cînd se poate - mai eliberat, într-o singură lună, 5 000 de un camion și un buldozer. forturile acestora. Multe asemenea copii legalizate. Sute de acte pe zi ! Așadar, am fost martori, și pioană mondială universitară în proba activități au fost perfecționate, altele simplu - direct la întreprindere sau Alteori, pretinderea de acte legali­ sintem. martori, ai unui timp al mai au pină să țină pasul cu exi­ zate este și mai străbătută de un inu­ construcției. între toate consta­ de simplu feminin; cuplul Ruzici-Se- gențele mereu mai mari ale cetățe­ instituție ? til exces de zel. Ni s-a exemplifi­ tările noastre există un adevăr nilor și ale Vieții însăși. cat că, în toate localitățile județelor sacru : călătorind prin patrie — gărceanu, campion în proba de dublu Unul din serviciile publice de mai Arad, Timișoara, Sibiu și alte citeva, lecția cea mai vie de istorie — larg interes, pasibil de Îmbunătățiri mii ani — le reprezintă legalizările și toți vor copii autentificate de pe consiliile populare. întreprinderile de o vezi Cetate străveche, o vezi mixt. pe planul economisirii timpului ce­ de acte. Sint insă cu adevărat ne­ aceste acte. La fel de bune ar fi și administrație locativă și cele de gos­ Trecut, dar o vezi, in aceeași tățeanului, este cel al notariatelor. La cesare cetățenilor toate aceste acte copiile certificate la secretariatele in­ podărie comunală solicită cetățenilor, clipă. Prezent și Viitor, casă ori aceste instituții pot fi intilniți me­ legalizate, care li se cer de către di­ stituțiilor de profil unde se depun pentru obținerea unor servicii sau școală, uzină și ogor, și, într-o • Ultimele două zile de concurs anunță finale reu multi solicitanți. Nu s-ar putea verse instituții ? Afirm cu toată răs­ dosarele. Ministerul Sănătății, bună­ amenajări elementare în locuința pro­ străfulgerare, te duci cu gindul realiza raționalizări in această direc­ punderea : aproximativ jumătate, oară, a transmis și indicații în acest prietate personală (instalarea unui la întreaga ei înfățișare și-o vezi ție — atit in avantajul cetățeanului, practic 150 000 de acte, sînt legalizate sens instituțiilor din subordine. To­ post telefonic, montarea unui gard, a ca pe o mare și frumoasă con­ deosebit de atractive la baschet, volei, polo și tenis cit și al instituției ? in mod inutil. tuși, multi dintre Cei in cauză con­ unei instalații de canalizare), dovada strucție socială, opera funda­ — Fără îndoială că da — este de Deci, sute de mii de acte legaliza- tinuă să solicite legalizarea prin no­ mentală a poporului, avind în Relatări in pagina a ll-a părere tovarășa Mariana Laura Leșe. te fără rost. Cine le solicită totuși și tariat. Maria BABOI AN frunte un strălucit arhitect : notar-șef al municipiului București. de ce ? Situație identică la întocmirea do­ Partidul Comunist Român. De pildă, in anul 1980, notariatul De pildă, de cîteva ori pe an, mii sarului pentru înscrierea la concursul (Continuare în pag. a III-a) PAGINA 2 SC1 NT El A—marți 28 iulie 1981

[FAPTUL; rUNIVil^SI© D>E LA CAMPIONI MONDIALI Amintiri o mare competiție sportivă, UNIVERSITARI 1981 pentru totdeauna o mare manifestare a păcii • ATLETISM Din impresiile oaspeților noștri riJU UAK3 Doina Melinte (România) Cuvinte de apreciere pentru mo­ zitarea Bucureștiului a însemnat un | DI VERS! — 800 m fem. (1’57” dul de desfășurare a Universiadei prilej de încintare. Este o capitală pentru condițiile create participan- cu profil modern, în mare parte 81/100) ților a avut și MANUEL NAVAR­ alcătuită din cartiere noi, dar și un Breda Pergar (Iugoslavia) RO, conducătorul lotului dc volei oraș imbietor, cu multă vegetație, Trei, si toti trei... feminin al Spaniei. „Ne simțim o capitală care rămîne încintătoare — 3 000 m (8’53”78/100) deosebit de satisfăcuți de felul cum și sub arșița verii. Sigur că Bucu- primii! Sara Simeoni (Italia) — am fost primiți, de condițiile de reștiul se impune în primul rînd TRICOLORI PE PODIUM înălțime fem. (1,96 m — cazare, transport și de toate celelal­ prin arhitectura sa modernă, dar Ștefan Bejan. Mihai Dudău fi te aspecte ale organizării, inclusiv mie imi va rămîne in amintire și Anton Cățea sint trei mecaniza- nou record mondial uni­ posibilitățile ce li se oferă partici- un colțișor liniștit numit Muzeul tori de la S.M.A. Răcăciuni, ju­ versitar) panților de a se recrea în timpul satului, unde sint păstrate cu grijă dețul Bacău. Ei sint nu numai S.U.A. — 4X100 m fem. liber, ne-a spus reprezentantul spa­ și expuse privirii publicului comori colegi de muncă și foarte buni niol. Am remarcat de la Început că etnografice din diverse regiuni ale prieteni, dar și... rivali. ,.Rivali" (43” 66/100) românii au un foarte dezvoltat simț României. Un muzeu admirabil, I in cel mai bun înțeles al cuvin- U.R.S.S. — 4X400 m fem. al ospitalității, că sint prietenoși și care Îmbogățește cunoștințele noas­ tului. Ca și in alte dăți, au cerut comunicativi ca adevărați latini și tre despre trecutul cultural al ro­ ca și in actuala campanie de re­ (3’26”25/100 — nou record in această privință se aseamănă mânilor". I coltare să lucreze împreună in mondial universitar) mult cu noi. spaniolii. încă un mo­ „Bucureștiul este un oraș ex­ lanurile cooperativei agricole Andreas Hauck (R.D.G.) tiv pentru ca să ne simțim foarte traordinar, are oameni minunați. din Cleja. Din zori și pină sea­ bine in țara dumneavoastră. Peste De el mă va lega cea mai puter­ ra tirziu ei „aleargă" cu combi­ — 800 m mase. (1’50” tot in jurul nostru intilnim bu­ nică amintire, toată viața — ne nele unul după altul, adunind 12/100) năvoință și solicitudine, ceea ce ne spune AOUITA SAID, student la recolta. Ori de cite ori este cazul va rămîne ca o plăcută amintire Institutul de educație fizică din — deși se află în întrecere unul Douglas Padilla (S.U.A.) pentru totdeauna. Rabat (Maroc), neașteptatul în­ cu altul — se ajută intre ei. tn — 5 000 m (13’49”95/100) Oricît de importante ar fi reztfl- vingător în proba de 1 500 m — fiecare zi, fiecare a inserts la Ivan Kovalciuk (U.R.S.S.) tatele tehnice, și mai impor­ deoarece aici am obținut cea mai activ cite 12 hectare de grîu re­ tant mi se pare faptul că ne bună performanță sportivă de pină coltate. Și în fiecare seară, cind — maraton (2h22’16”) aflăm la o competiție unde ciștigă acum. Nu voi uita niciodată Bucu­ se impart laudele, cei trei sint Dainis Kuula (U.R.S.S.) toti protagoniștii, dacă nu toți me­ reștiul. oamenii săi. Am avut con­ primii pe listă. După cum tot dalii sau performanțe excepționale, diții optime de cazare și concurs". primii sint și a doua zi in zori — suliță mase. (89,52 m — în orice caz noi cunoștințe si prie­ Aprecieri deosebite pentru Uni­ cu combinele înaintind ca niște nou record mondial uni­ tenii cu tineri de seama lor. ani­ versiada bucureșteană are și SHI- corăbii prin marea de aur a spi­ versitar) mați de aceeași dorință de comu­ GERU KASAHARA, profesor ia celor. nicare și înțelegere. Asemenea ma­ Universitatea Meiji din Japonia. S.U.A. — 4X100 m mase. nifestări au o însemnătate funda­ „Foarte bună organizarea, atit in (38”70/100) mentală pentru menținerea și strîn- satul Universiadei, cit și la con­ Suma, nu glumă! Ca și la Mexic, cu doi ani în urmă, gerea legăturilor de prietenie între cursuri. Prin condițiile create, prin Zîmbete calde și strîngeri de mînă prietenești pe podiumul primelor trei U.R.S.S. — 4X400 m popoare. între tineri în special, iar atmosfera in care se desfășoară Am mai scris in rubrica noas­ excelenta noastră înotătoare Carmen clasate în spectaculoasa cursă finală de 800 m. plat, in centru, învingă- mase. (3’02”75/100) universitarii au în această privință această întrecere va contribui la tră despre oameni de omenie, Bunaciu este dublă campioană toarea Doina Melinte un rol deosebit, finind seama de stringerea legăturilor dintre stu­ de cele mai diferite virste, pro­ mondială universitară orizontul lor și de poziția specifică denții lumii. Spunind aceasta mă fesii și preocupări, care au pre­ • ÎNOT în viata socială". gindesc la frumoasa ceremonie de dat autorităților sau direct pă­ „Am fost foarte fericiți pentru deschidere și mai ales la cuvintele gubașilor sume de bani, acte și Pe lista marilor campioni consa­ Jill Sterkel (S.U.A.) — invitația de a participa la Univer­ rostite de președintele Nicolae obiecte uitate sau pierdute de crata de Universiada bucureșteană 200 m liber fem. (2’03” siada de la București, care, așa cum Ceaușescu despre sport ca mijloc aceștia in cele mai neașteptate s-a înscris duminică numele atletei 97/100 — nou record se vede din rezultatele ei, con­ de cunoaștere între oameni,.? șle locuri. românce Doina Melinte, ciștigătoa- stituie un eveniment sportiv inter­ apropiere și colaborare pentn'Z o lată, de astă dată, un fapt mai re, mai puțin așteptată de marele mondial universitar) național de primă mărime — ne-a lume a păcii. în acest senstXmâ puțin obișnuit, al cărui erou a public, a probei de 800 metri. în spus RAVDANGHIIN GURBAZAR, gindesc că poate in viitor Univer­ devenit Gheorghe Mihalcea, de fata cunoscutei semifondiste itali­ Carmen Bunaciu (Româ­ nia) — 100 m spate fem. șeful delegației R.P. Mongole. siada ar trebui să se desfășoare la Școala generală din Scutelnici, ence Gabriela Dorio. Dar ceea ce nu Avem cele mai bune impresii des­ cu un număr sporit de discipline județul Buzău. El a găsit pe întrezăreau spectatorii — o victorie (62”47/100 — nou record pre felul cum tovarășii români .au sportive, fapt care ar duce la creș­ stradă nici mai mult, nici mai a Doinei, și încă la mai mult de o mondial universitar) știut să asigure sportivilor partici­ terea numărului celor aflați in în­ puțin de 48 000 lei ! A luat tean­ secundă, în raport cu timpul italien- pant! condițiile necesare unei bune trecere și, implicit, al celor ce ar cul de bani și l-a predat ime­ Cei — intuiau destui specialiști ro­ Andy Schmidt (S.U.A.) — desfășurări a- întrecerilor și, totoda­ lega mai multe prietenii". diat autorităților. Pe numărate. mani, iar antrenorul Nicolae Mă- 200 m liber mase. (1’52” tă, unei șederi plăcute și folositoa­ Cine-i păgubașul ? L-am aflat rășescu detalia practic desfășurarea 62/100 — nou record mon­ re. în ce ne privește, atitudinea din gazeta „Viața Buzăului" : cei cursei împreună cu eleva sa. pro- Convorbiri consemnate de dial universitar) frățească din partea românilor con­ Vasile OROS 48 000 lei căzuseră dintr-o mași­ nosticindu-i succesul. Dincolo de stituie un lucru obișnuit. Federa­ nă care colecta valorile de la ofi­ acest rezultat de prestigiu — încă S e r g h e i Zabolotnov țiile noastre sportive au de mult „La Universiada de la București, , ciile poștale. un titlu de campion mondial uni­ (U.R.S.S.) — 100 m spate timp foarte bune legături cu simi­ probele atletice s-au incheiat cu o versitar pentru reprezentativa stu­ larele lor din România, fac schimb jerbă de rezultate foarte bune" — dențească a României — privind în mase. (58”09/100) de experiență, se înțeleg bine, cum. transmite agenția Presse în­ „Am eu față perspectivă evoluția alergătoarei Serghei Fesenko (U.R.S.S.) dealtfel, se înțeleg și țările noas­ tr-o corespondență din capitala tă­ noastre, să notăm că, după părerea — 400 m mixt mase. (4’ tre. rii noastre. în acest context sint de parazit ?" mai multor antrenori, Doina Melinte Consider că Universiada actuală menționate „performanțele excep­ I are mari resurse fizice, tactice și 25”53/100 — nou record se află la înălțime, atit pe planul ționale" obținute in multe probe de In cîteva rinduri, Ion Leza din de temperament ce-i vor garanta mondial universitar) organizării, cit și al rezultatelor alergări, sărituri sau aruncări, care Salonta (Bihor), de meserie teh­ noi afirmări in semifondul feminin tehnice. Sub ambele aspecte ea va „au însemnat noi recorduri mondia­ nician, a fost găsit in localurile internațional. Mayumi Yokohama „Aur" pentru Virginia, „aur" și pentru cuplul Ruzici-Segărceanu rămine un eveniment major în is­ le universitare și se înscriu printre din Drobeta-Turnu Severin in Mai puțini cunoscuți chiar pentru (S.U.A.) — 400 m mixt toria sportului universitar. Cu atit cele mai bune rezultate obținute in compania unor indivizi certați spectatorii iubitori de atletism au Foto : S. Cristian acest an pe plan mondial". „Merită cu munca. Întrebat despre rostu­ fem. (4’55”45/100 — nou mai valoroase apar rezultatele ob­ fost vreo cițiva performeri din rin-, record mondial universi­ ținute de sportivii români, care se să evidențiem — transmite agen­ rile lui in orașul de pe Dunăre, durile sportivilor noștri, cîștigători rilor români rezultate pe măsura două medalii de aur. o va cîștiga comportă excelent la aceste jocuri. ția — timpul de l’57”81/100 cu care Leza a răspuns : ai medaliilor de bronz, in ultima zi valorii acestora. foarte probabil și pe cea de-a treia tar) Dar dincolo de rezultatele teh­ românca Doina Melinte a ciștigat — Am venit aici să mă ros­ din concursul acestui sport de te­ Primele satisfacții depline erau (la dublu feminin), impresionind Kimberly Lineham nice. de comportarea uneia sau al­ cursa de 800 m“. Din natație, France tuiesc, nu să trindăvesc. Am I melie al Universiadei : Gheorghe anticipate pentru finala de simplu prin siguranță tehnică și seriozitate teia dintre echipe, privim această Presse reliefează rezultatul altei ro­ eu... față de-alde ăia, paraziții ? Buruiană, la maraton. Tudorița Mo- feminin. 'în care rivalele se numeau de concurs, exemplu și pentru Flo­ (S.U.A.) — 800 m liber grandioasă manifestare sportivă ca mânce — „Carmen Bunaciu, o tină­ Încă o zi-două și imi găsesc loc ruțan, la 800 metri și Maria Radu Virginia Ruzici (nr. 9 in clasamen- rin in ceea ce are de făcut in fi­ fem. (8’37”50/100) pe un eveniment de mare însemnă­ ră de 20 de ani. inaltă de 1.92 m, I de muncă, și pe urmă mai.s.tănL, I la 3 000 metrD Felicitindu-i pe«aceș--> - tul mondial) șwJLusia Romanov (o- nalele următoare. tate pentru cauza păcii și priete- care . a ciștigat 100- m spate in noi de vorbă. ■ •■■■""- tia, nu putem totuși să nu ne gîn- reală speranță a României), deci. Am văzut-o. ieri, și. pe Irinel • LUPTE LIBERE niei între popoare. Aș putea adău­ 62"47/lQ0. ceea ce reprezintă a cin- . Zilele, tneaeautt^ar LezailoOmu dîm că Yeprezerttarea 'ătleHMmuml ■ două medalii? atit»iWi’de’*Sutț'i6ît<$i - ■'Păn’uldscu pe podiumul Universia­ ga — spune , șeful delegației mon- cea performanță mondială din toa­ se grăbea, să-și găsească ,un rost. românesc ar fi putut să fie și măi ’ cea de argint, penlira'iealot’ile'româ­ dei! Tinăra și talentată hoastră gole — că pentru mine personal vi" te timpurile". In realitate nici n-a căutat vre­ rodnică dacă înainte sau chiar în nești. La jocurile pronosticului se înotătoare din Ploiești a obținut Toshiaki Ishikawa (Japo­ un loc de muncă. Pină la urma preajma competiției nu s-ar fi ivit angajaseră insă și oaspeții noștri medalia de argint in proba de 400 m nia) — 48 kg n-a avut încotro și a trebuit să unele carențe de comportament, de peste hotare. Imediat după mixt, un succes care, sperăm, îi va Anatoli Beloglazov facă ceea ce ar fi putut face mai care au subțiat forța lotului nostru. meciul semifinal Romanov — Kelly da mai multă încredere in capaci­ P A N O R A M I C demult. Dar tot mai bine mai In total, atletele și atleții- români Henry (S.U.A.), pe care jucătoarea tățile proprii. (U.R.S.S.) — 52 kg tirziu decit... prea tirziu. seamnă denumirea prescurtată a au cucerit la Universiadă un număr noastră il ciștigase totuși cu destulă în perimetrul luptelor libere, re­ Raul Cascaret (Cuba) — ...Din dragoste Jocurilor Mondiale Universitare (în de 15 (2+4+9) medalii, ceea ce e un dificultate. Jean Brechbuhl (Elve­ zultatele sportivilor noștri nu mai bilanț de luat in considerare, în ția). reprezentant al F.I.S.U. și, 68 kg pentru sport limba engleză). De la onomastică sint atit de răsunătoare cum au fost Cele 9 stații lansează în eter de condițiile participării la întreceri a prin această calitate, arbitru princi­ la stilul greco-roman. Totuși, să re­ Vagab Kazibekov 231 atlete și 516 atleți din 59 de țări pal al întregului’ turneu, aprecia Studenta florentină Sara Simeoni la 1 iulie, anunțind organizarea marcăm medaliile de bronz obținu­ (U.R.S.S.) — 82 kg s-a aflat intr-o situație dificilă Universiadei în România, iar de la’ la... o mastică I și ale unei concurențe valorice ridi­ drept foarte promițător jocul Luciei te de Aurel Neagu (57 kg) și I cate, marcată, in primul rînd. de și ii dădea unele șanse în fața Ilia - Mate (U.R.S.S.) — înaintea Universiadei. Nici nu se 19 iulie transmițînd vești despre Împlinind frumoasa virstă de Gheorghe Fodore (82 kg), in condi­ inzdrăvenise de-a binelea. după un acest mare eveniment. Stațiile noas­ cele 16 noi recorduri mondiale uni­ Virginiei Ruzici. Mai realist, Mike țiile unor adversari deosebit de pu­ 100 kg 22 de ani, l.P. s-a dus împreu­ versitare pe frumosul nostru stadion Gibson, delegatul federației inter­ accident mai grav care o ținuse de­ tre studențești au realizat in acest I nă cu cițiva prieteni din între­ I „23 August*. naționale (F.I.L.T.), fost arbitru ternici. De asemenea, să-i felicităm parte de arenă o lungă perioadă, răstimp legături cu peste 8 600 de prinderea in care lucrează pen­ călduros pe cei cinci sabreri care nici nu se afla într-o formă sportiva stații din lume ! Bravo radioama­ Multă satisfacție duminică și principal la Wimbledon vreme de au alcătuit formația noastră în faza • SĂRITURI tru a cinsti evenimentul. După în alt sport de bază al olimpiadelor 15 ani. pronostica victoria lui cum ar fi dorit ea. A ținut însă să torilor studenți ! ce și-a „cinstit" ziua de naștere, finală a probei de sabie — loan vină neapărat la intrecererile de la I și universiadelor : natația. Satisfac­ Ruzici. Cu un lucru erau de comun Pop. Marin Mustață. Corneliu Chen Xiaoxia (R. P. Chi­ București. A concurat și a ciștigat P.l. și-a luat cu el o sticlă cu ție a fost produsă de noua victo’ie acord ambii — că. indiferent de re­ Marin. Ion Pantelimonescu și Ale­ neză) — platformă fem. Nume noi în volei tărie — mastică se oare — ca a inotătoarei Carmen Bunaciu. cîș- zultatele finalei, o medalie de preț (după o dispută nelipsită de emoții) să-i țină companie pină acasă, xandru Chiculiță. La capătul unei cu rezultatul de 1.96 m — care e I I tigătoare detașată in proba favorită merită organizatorii români, pentru intreceri epuizante, cei cinci scri- departe de recordul ei suprem Ieri, la volei, echipa noastră fe­ în comuna Andrei Șaguna, ju­ de 100 m spate, in fața unor contra­ reușita turneului și atmosfera meri au reușit să se claseze pe • SCRIMA minină a jucat inegal in fața Brazi­ dețul Arad. In loc să se ducă candidate puternice, cum sint spe­ amical-sportivă din jurul lui. Ieri, (2.01 m), dar reprezintă un record liei, alternind perioade excelente cu drept acasă, l.P. a intrat în co­ locul al treilea, cucerind deci me­ mondial universitar. în tribuna pre­ cialistele americance Walsh și Car­ Virginia Ruzici n-a fost dispusă daliile de bronz. Bjoerne Vaeggoe (Suedia) sei se spunea că. recordmena mon­ surprinzătoare căderi (15—6 în pri­ fetărie, unde a provocat un scan­ I lisle. Ne-am dori, in natație, și alte deloc să glumească. Ea a jucat la — spadă mul set : 7—15 în al doilea ; 12—14 dal de pomină. Și nu s-a potolit fete, dar și înotători, care să atingă fel de serios cu tinăra sa coechipie­ Să facem șl bilanțul reprezentan­ dială și campioana olimpică a și 16—14 în al treilea : 5—13, 14—13 decit după ce s-a ales cu o înaltul nivel competitiv al dublei ră cum probabil că obișnuiește la ților României la capătul celor opt Italia — sabie (echipe) concurat totuși in situația cunos­ și 14—16 în al patrulea ; 4—15 în ul­ amendă usturătoare. După care noastre campioane mondiale univer­ cele mai dificile turnee. Scor : 6—1. zile de intreceri consumate pină cută pentru a-și onora cartea de vi­ timul set). N-a fost „capăt de țară", I l.P. s-a trezit : I sitare și care să reprezinte culorile 6—1, Luciei râmînindu-i medalia de acum : 57 de medalii (25 — aur, 15 zită și a-și lua o revanșă pentru fiindcă oricum eram calificați in — N-am să uit onomastica sportive cu asemenea succes. argint și șansa viitorului. — argint, 17 — bronz). Urăm spor­ • TENIS „bronzul" de la Universiada mexi­ turneul I—IV. unde azi fetele noas asta cit voi trăi... A început și festivalul finalelor în pereche, alături de Florin Se- tivilor noștri ca, în ultimele două cană. Se poate, dar noi credem că tre joacă in compania Cubei . I I la tenis, sub semnul unui interes gărceanu, Ruzici s-a arătat mai de­ zile de concurs ale Universiadei ’81 Virginia Ruzici (Româ­ și din marea și pilduitoarea ei dra­ probabil, mîine tot cu Brazilia, asf-* de public cel puțin egal cu acela parte la fel de atentă și concentrată — azi și miine — să mai îmbogă­ nia) — simplu femei goste pentru sport ! fel că își pot lua revanșa. Tocmai Noaptea, de Ia meciurile pentru „Cupa în finala d.e dublu mixt, finală in țească acest palmares general al re­ lipsa de miză deosebită ne-a în­ I Davis“. Mii de bucureșteni in jurul care cuplul român a invins pe cel prezentativei noastre studențești, Virginia Ruzici, Florin Supraomenescul efort lesnit să ne concentrăm atenția pe fulgerătură terenurilor din Parcul Progresul au sovietic Makarova — Leoniuk cu palmares de pe acum frumos și Segărceanu (România) — mai mult spre jocul tinerelor vo­ aplaudat intrarea reprezentanților 6—3. 6—3. Jucătoarea româncă n-a prestigios. dublu mixt Mai multe curse atletice sau de leibaliste incluse in formație. Cel Zice un cîntec din bătrini : noștri in toate cele cinci probe fi­ pierdut nici un set de cind a natație și intilniri de lupte sau de mai bine dintre ele a evoluat Da­ I „Noaptea, pe fulgerătură / Atun- I nale și așteaptă din partea jucăto- început turneul, în schimb, a ciștigat Valeriu MIRONESCU baschet au cunoscut neașteptate fi- niela Drăghici (1,78 metri) din cea caii se fură". naluri dramatice. In nroba femi­ pepiniera antrenorului Chiriță de Tocmai intr-o asemenea noap­ nină de 3 000 m însă, s-a intîmplat la „Flacăra Roșie" București. îi I te, un oarecare Mihai Viliță din I cea mai impresionantă scenă. Aler- prevedem și-i urăm acestei tinere Birlad nu putea pune geană pe AGENDA „U“- gătoarea sovietică Valentina Ilinih valori un frumos viitor voleiba- geană. Să fi avut insomnie ? Rezultate de duminică : VOLEI : masculin : România — Gab-Do (Coreea de Sud) ; 57 kg : veția — Belgia 3—0, Cuba — R.P. — care a condus fără probleme cea listic. I Nici vorbă de vreme ce a por­ I Italia 3—0 ; Belgia — Libia 3—0 ; 1. Anatoli Beloglazov (U.R.S.S.) ; Chineză 3—0 ; masculin : România mai mare parte a cursei, spre sfîr- Băieții. în aceeași zi, au învins nit-o pe o asemenea... vreme la ÎNOT. 200 m liber fem. : 1. Jill Franța — 3—0 ; Mexic 2. Hideaki Tomiyama (Japonia) ; — Japonia 3—0, Cehoslovacia — șit chiar cu 50 m față de Maria cu 3—0 echipa Japoniei. La ei pro­ drum. Nu, nici somnambul nu Sterkel (S.U.A.) — 2’03”97/100 ; 2. — Turcia 3—1 ; Congo —. Iorda­ 3. Aurel Neagu (România) ; 68 kg : Turcia 3—0, R.P. Chineză — Mexic Radu și cu 70 m față de iugoslava blema este dacă vor pierde vreun era, intrucit a nimerit pe dru­ I Olga Klevakina (U.R.S.S.) nia 3—1 ; Egipt — Sudan 3—0 ; 1. Râul Cascaret (Cuba) ; 2. You In 3—1, Cuba — 3—1, Liban Breda Pergar — după ultima tur- set in acest turneu, nicidecum un I mul cel mai scurt drept în graj­ 2’04”58/100 ; 3. Irina Lariceva Bulgaria — Olanda 3—0 ; Grecia Tak (Coreea de Sud) ; 3. Boris Bu­ — Iordania 3—0. I nantă a incetinit brusc, a Început meci ! dul lui Petrea Laurențiu. Apoi (U.R.S.S.) — 2’05”38/100 : 200 m — Irak 3—2 ; Japonia — S.U.A. daev (U.R.S.S.) ; 82 kg : 1. Vagab să se clatine, apoi să se împleti­ — după cum aflăm din gazeta liber mase : 1. Andy Schmidt 3—1 : R. P. Chineză — Ceho­ Kazibekov (U.R.S.S.) ; 2. Ivan Ior- Programul de azi cească și chiar să se prăbușească Să nu uităm arbitrii vasluiană „Vremea nouă" — a I (S.U.A.) — l’52”62/100 ; 2. Jorge slovacia 3—2 ; U.R.S.S. — Canada gov (Bulgaria) ; 3. Gheorghe Fo­ epuizată pe linia de sosire, cu o urcat pe un bidiviu, a dat bice Luis Fernandez (Brazilia) — 3—0. Feminin : Belgia — Liban dore (România) ; 100 kg : 1. Ilia • Baschet — Palatul sporturilor clipă după ce atleta iugoslavă o de­ Turneul masculin de baschet poa­ și... Mate (U.R.S.S.) ; 2. Veselin Atana­ pășise, „luîndu-i“ aurul. A fost Și tocmai cind se îndepărta (nu l’52”92/100 ; 3. Djan Madruga 3—0 : Elveția — Spania 3—2 ; Ro­ și culturii : ora 13 : România — te concura cu orice altă competiție I (Brazilia) — 1’53” : 100 m spate mânia — Japonia 3—1 : Cuba — sov (Bulgaria) ; 3. Luis Miranda S.U.A. (m) ; ora 16 : România — clipa de cea mai mare încordare și mondială la premiul spectaculozi­ I s-a stabilit exact dacă la trap (Cuba). cu cea mai mare încărcătură emo­ sau la galop), a fost interceptat mase. ; 1. Serghei Zabolotnov S.U.A. 3—0 ; R. P. Chineză — R.P. Chineză (f) ; ora 18: Iugoslavia tății și imprevizibilului. Judecați și (U.R.S.S.) — 58”09/100 : 2. Vladimir Bulgaria 3—0. SCRIMA. Finala la sabie pe — U.R.S.S. (m) ; ora 20 : U.R.S.S. țională. o clipă de dramatismul celei dumneavoastră : echipa Canadei de un om al ordinii publice, ast­ Dolgov (U.R.S.S.) — 58”19/I00 ; 3. SCRIMA. Proba individuală de echipe : Italia — U.R.S.S. 8—8 (vic­ — S.U.A. (f). trăite cu 73 de ani in urmă, la Olim­ învinge S.U.A. ; S.U.A. învinge fel că pentru fapta lui nocturnă I toria și medalia de aur au revenit, piada de la Londra, de către mara- I a fost chemat să dea seamă la Romulo Arantes (Brazilia) — spadă s-a incheiat cu victoria tonistul italian Dorando Pietri. Pe U.R.S.S. : U.R.S.S. învinge Canada. 58”24/100. suedezului B. Vaeggoe (10—8) in la tușaveraj. echipei italiene). Pen­ • înot — bazinul „23 August". Sau : echipa Braziliei invinge Cu­ lumina zilei. SĂRITURI ÎN APĂ. Platformă finală cu francezul O. Lenglet tru locurile 3—4 : România — Bul­ De la ora 18, finale la : 200 m flu­ „altarul" sportului se jertfesc și ba ; Cuba învinge România ; Româ­ garia 9—4 ; pentru locurile 5—6 : ture fem. și mase., ștafete 4X100 asemenea superbe eforturi supra­ I fem. : 1. Chen Xiaoxia (R. P. Chi­ (Franța). Pentru medalia de bronz, omenești ! nia invinge Brazilia. în acest „ca­ Cui încredințați neză) — 471.72 puncte : 2. Li Yihua maghiarul E. Kolczonay l-a in- Ungaria — Franța 9—5. m liber fem. și mase. rusel" rolul arbitrilor n-a fost nici­ (R. P. Chineză) — 421.32 puncte ; trecut cu 10—8 pe . sovieticul POLO : U.R.S.S. — Iugoslavia odată ușor, dar a fost deseori in­ 3. Elena Matușenko (U.R.S.S.) — V. Khandogo. 12—10 ; S.U.A. — Ungaria 7—3 ; • Lupte libere — patinoarul Totul — perfect grat. Ne face plăcere să scriem aici I volanul ? I 421,23 puncte. Românca Felicia Cuba — România 12—10 (în turneul „23 August". întreceri finale la ca­ că în primele rinduri ale eșalonului Cirstea — locul 7, cu 384 p. Rezultate de luni : pentru locurile 1—6). înaintea ulti­ tegoriile 52. 62, 74, 90 și peste 100 „în organizarea turneului de lup­ de 33 „cavaleri" care au condus Florica Vișan din Cluj-Napoca ATLETISM. 800 m mase. : 1. melor meciuri, în clasament con­ kg. (17.30—20). Pentru medalii vor te, totul este perfect — iată opinia în acest palpitant turneu s-au si­ l-a rugat pe prietenul său loan I duce S.U.A. (7 puncte), urmată de lupta și sportivii noștri Gh. Bîrcu, vicepreședintelui comisiei de arbi­ I Turc să-i dea voie să se urce Andreas Hauk (R. D. Germană) — ÎNOT. 400 m mixt fem.: 1. Ma­ Tr. Marinescu. A. Ianko. tuat și cei opt arbitri români : Al- și ea la volanul mașinii acestuia l’50”12/100 ; 2. Sotirios Moutsanas yumi Yokohama (S.U.A.) — 4’55” Cuba (6 puncte), U.R.S.S. (5 traj a federației internaționale de dea Mihai, Antonescu Ion, Atana- (3-CJ-2438). (Grecia) — 1'50”20/100 ; 3. Pavel 45/100 : 2. Irinel Pănulescu (Româ­ puncte). România (4 puncte). Iu­ specialitate (F.I.L.A.), Steve Evanof sescu Augur. Dimancea Mihai, Ne- I Troscilo (U.R.S.S.) — l’50”26/100. nia) — 5’03”73/100 ; 3. Malgorzata goslavia (2 puncte) și Ungaria (zero • Polo — bazinul Dinamo. De (S.U.A.). Sala, echipamentul, cele­ gulescu Corneliu, Nicolescu Emil, — Te rog mult de tot, te im­ puncte). la ora 17, meciuri in cadrul turneu­ lalte condiții tehnice, toate sînt în plor ! 3 000 m. fem. : 1. Breda Pergar Rozycka (Polonia) — 5’07”49/100 ; lui pentru locurile 1—6 : Ungaria — Pasăre Pompiliu. O impresie cu to­ (Iugoslavia) — 8'53”78/100 ; 2. 400 m mixt mase. : 1. Serghei Fe­ SĂRITURI ÎN APA. Pentru fina­ deplină ordine. Despre arbitraj — tul excelentă a făcut-o cunoscutul Fără să știe și fără s-o între­ la probei masculine la platformă, Iugoslavia ; U.R.S.S. — Cuba ; Ro­ be dacă Florica are sau nu per­ Valentina Ilinîh (U.R.S.S.) — senko (U.R.S.S.) — 4’25”53/100 : 2. mânia — S.U.A. numai cuvinte bune, el se desfășoară arbitru internațional George Chira- mis de conducere. Turc i-a dat 8’54”23/100 : 3. Radu Maria (Româ­ Peter Dobson (Canada) — 4’31” ce se va disputa marți la Ștrandul in modul cel mai corect. con­ leu, care a oficiat la dificila con­ mașina. Nici n-a apucat bine să nia) — 8' 58”58/100 : aruncarea su­ 65/100 ; 3. Daniel Macek (Ceho­ Tineretului, s-au calificat ieri 12 • Sărituri în apă — ștrandul Ti­ tribuind Ia nivelul înalt al întrece­ fruntare U.R.S.S. — Canada (77—73). liței bărbați : 1. Dainis Kuula slovacia) — 4’32”16/100 ; 800 m liber săritori, intre care Li Hongping rilor. îi felicit pe organizatorii Competența, promptitudinea și obi­ pornească in promenadă, că Flo­ (R.P. Chineză). Vladimir Aleinik neretului. Finală la platformă mase, rica a și accidentat o tinără care I (U.R.S.S.) — 89,52 m ; 2. Gerald fem.: 1. Kimberly Lineham (S.U.A.) (ora. 17). români și aș dori ca și alte gazde ectivitatea deciziilor sale, aplaudate se afla tocmai in ajunul căsăto­ Weiss (R. D. Germană) — 87.80 — 8’37”50/100 (record mondial uni­ (U.R.S.S.). Mike Rayan (S.U.A.), ale viitoarelor să de public la scenă deschisă, au în­ riei. m : 3. Puuste Kheino (U.R.S.S.) — " versitar egalat) ; 2. Irina Larișceva Dieter Doerr (R.F., Germania), • Scrimă — sala de atletism aleagă luptele greco-romane și li­ trunit, în final, deopotrivă sufra­ 87.22 m ; 5 000 m : 1. Douglas Pa­ (U.R.S.S.) — 8’45”01/100 : 3. Hanna Christopher Snode (Anglia). Via- „23 August". întreceri preliminare bere in programul lor, așa cum a giile invinșilor, ca și ale învingă­ Întrebată de lucrătorul de mi­ I ceslav Troșcin (U.R.S.S.). Liu Hen- I liție cum de și-a permis să se dilla (S.U.A.) — 13'49”95/i00 ; 2. Sherri (S.U.A.) — 8’46”57/100. la spadă pe echipe (9—11, 11,30— procedat România". torilor. Joseph Lences (Cehoslovacia) — TENIS. Finale : simplu femei : glin (R.P.. Chineză), Miguel Zavala 13,30, 14—16). urce la volan fără permis de (Mexic) și românul Alexandru Situații asemănătoare s-au petre­ conducere. Florica a răspuns se­ I 13’50”34/100.; 3. Frank Zimmer­ Virginia Ruzici (România) — Lucia „YO 3 - W.U.G." cut și in celelalte 9 discipline spor­ nin, cu o nonșalanță (citește mann (R. F. Germania) — 13’50” Romanov (România) 6—1, 6—1 ; du­ Bagiu. • Tenis — arena „Progresul". tive ale Universiadei. Fiindcă prin­ iresponsabilitate) dezarmantă : 84/100. blu mixt : Ruzici, Segărceanu BASCHET feminin : S.U.A. — Finale la dublu fem. : Ruzici, Pe timpul Universiadei ’81 func­ tre cei 1 142 de arbitri cîți oficiază — Știu să conduc dar nu știu POLO. Mexic — Spania 9—7 ; (România) — Makarova, Leoniuk România 74—64, U.R.S.S. — R.P. Mihai — Furuhashi, Yanagi (Japo­ ționează special 9 stații de radio­ la Universiada de la București (ală­ Cuba — Ungaria 9—8 ; Iugoslavia (U.R.S.S.) 6—3, 6—3. Semifinale la Chineză 78—53, Ungaria — Ceho­ nia) și dublu mase : Segărceanu, I cum m-am fisticii și n-am mai I slovacia 81—71, Canada—Iugoslavia amatori (la Federația română de turi de 147 reprezentanți ai țărilor nimerit frina. — România 10—8 ; S.U.A. — simplu mase. : Segărceanu (Româ­ Dirzu — Bitti, Binachi (Italia). radioamatorism și in opt centre uni­ participante și 22 de neutri) se nu­ U.R.S.S. 8—8 : R. P. Chineză — Ja­ nia) — Emmrich (R.D.G.) 7—6. 4—1 84—78, Cuba—Finlanda 64—63, Po­ versitare : București. Timișoara. mără nu mai puțin de 973 „cava­ Poți să mai zici ceva ? abandon ; Borisov (U.R.S.S.) — lonia—Franța 82—75, Mexic—Sene­ • Volei — Primele partide din Noi nu. Legea — da ! ponia 9—7. gal 65—51. Bulgaria—Spania 77—76. turneele finale (locurile 1—4) la Galați. Cluj-Napoca, Brașov. Cra­ leri" români. I BASCHET masculin : România — Dîrzu (România) 6—2, 6—1. iova, Iași. Ploiești). YO reprezintă Brazilia 109—99 ; U.R.S.S. — Cana­ LUPTE LIBERE. 48 kg : 1. To­ VOLEI, feminin : Brazilia — feminin și masculin, in sala Flo- Gheorghe MITROI Rubrică realizată de da 77—73, Iugoslavia — Cuba shiaki Ishikawa (Japonia) ; 2. Ar- România 3—2. Japonia — Mexic reasca, calificate fiind și echipele prefixul României, cifra — zona I Petre POPA I 83—76 ; S.U.A. — Mexic 88—58. Sik Sanoian (U.R.S.S.) ; 3. Son 3—0, Bulgaria — S.U.A. 3—2. El­ României. radio, următoarele trei litere în- Ion DUM1TR1U și corespondenții „Scînteii I SCINTEIA — marți 28 iulie 1981 PAGINA 3

Tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU Întîlnire prietenească româno-coreeană Secretar general al Partidului Comunist Român, Două sarcini urgente in agricultură Președintele Republicii Socialiste România în drum spre Spania și Portugalia, cii Populare Democrate Coreene. o delegație a Partidului Muncii din Mulțumind, tovarășul Ion Coman a Coreea, condusă de tovarășul Kim transmis din partea tovarășului Tovarășului ILIE VERDEȚ long Nam, membru al Biroului Po­ Nicolae Ceaușescu tovarășului Kim Prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România litic, secretar al C.C. al P.M.C., a fă­ Ir Sen un salut cordial și cele mai cut o escală la București. bune urări de sănătate și succese in Dragi tovarăși, Oaspeții au fost salutați de tova­ activitate. Au fost evocate cu satis­ Permiteți-ne să vă adresăm dumneavoastră și, în persoana dumneavoastră, rășii Ion Coman, membru al Comite­ facție relațiile de strînsă prietenie, Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat, Gu­ tului Politic Executiv, secretar al solidaritate militantă și colaborare vernului Republicii Socialiste România și poporului frate român sincere mul­ C.C. al P.C.R., Dumitru Turcuș, aa- dintre Partidul Comunist Român și țumiri pentru felicitările cordiale și cele mai bune urări transmise cu pri­ junct de șef de secție la C.C. al Partidul Muncii din Coreea, dintre lejul celei de-a 60-a aniversări a victoriei Revoluției populare mongole. GRĂBIREA LIVRĂRILOR LA FONDUL DE STAT P.C.R., de activiști de partid. popoarele și țările noastre, relații Exprimăm încrederea că relațiile de prietenie și colaborare dintre Repu­ Cu acest prilej, conducătorul dele­ care s-au dezvoltat și aprofundat con­ blica Populară Mongolă și Republica Socialistă România, dintre partidele și gației a rugat să se transmită tova­ tinuu, in spiritul stimei și respectului popoarele noastre se vor dezvolta și în viitor, spre binele celor două popoare rășului Nicolae Ceaușescu, secretar reciproc, al înțelegerilor convenite cu ale noastre, în interesul consolidării unității și coeziunii țărilor comunității tn județul Argeș s-a încheiat secerișul griului general al Partidului Comunist Ro­ prilejul întîlnirilor și convorbirilor socialiste, păcii și securității pe pămint. Oamenii muncii din agricultura Nicolae Ceaușescu, de Comitetul bazele de recepție al cantităților de mân, președintele Republicii Socialis­ dintre tovarășul Nicolae Ceausescu și Vă dorim, dragi tovarăși, mari succese în construcția socialismului dez­ județului Argeș au încheiat, in ziua județean Argeș al P.C.R., se subli­ te România, un călduros salut și cele tovarășul Kim Ir Sen. voltat pe pămîntul românesc. cereale destinate fondului de stat, mai bune urări de sănătate și succese de 25 iulie, recoltatul griului pe niază hotărîrea tuturor lucrătorilor eliberarea de paie a întregii supra­ în activitate din partea tovarășului tn onoarea delegației a fost oferit cele 45 562 ha cultivate în acest an. ogoarelor din această parte a tării fețe. recoltarea și depozitarea unor Kim Ir Sen. secretar general al Co­ un dejun. J. ȚEDENBAL executind, totodată, intr-un termen de a înfăptui neabătut măsurile cantități cit mai mari de finețe, e- mitetului Central al Partidului Mun­ A fost prezent Sin In Ha, ambasa- Secretar general al Comitetului Central scurt insămînțarea culturilor duble stabilite la recenta ședință a Co­ xecutarea arăturilor de vară pe te­ cii din Coreea, președintele Republi- dorul R.P.D. Coreene la București. al Partidului Popular Revoluționar Mongol, renurile care urmează să fie semă­ furajere planificate. mitetului Politic Executiv al C.C. al nate cu grîu și orz pînă la 5 august, Președintele Prezidiului Marelui Hural în telegrama adresată cu acest P.C.R., astfel incit in următoarele iar pe restul suprafețelor pină la Popular al Republicii Populare Mongole prilej C.C. al P.C.R., tovarășului 2—3 zile să termine transportul in 20 august. Vizita delegației Consiliului O.N.U. J. BATMUNH Președintele Consiliului de Miniștri tele, ca și o bună parte dintre cele asemenea, forța mecanică nu este pentru Namibia al Republicii Populare Mongole SIBIU: Mai mult sprijin aparținind consiliilor unice agroindus­ peste tot repartizată judicios între triale Agnita, Avrig și Iacobeni. Este unitățile agriculturii cooperatiste și în perioada 23—26 iulie a.C„ la in­ în timpul convorbirilor s-a re­ imperios necesar ca organele jude­ cele de stat. în sfîrșit, chiar și in con­ vitația guvernului român, o delegație afirmat poziția consecventă a Româ­ unităților unde lucrările țene de partid și agricole să sprijine dițiile menționate, viteza zilnică ar fi a Consiliului O.N.U. pentru Namibia, niei privind dreptul inalienabil al po­ mai mult aceste unități — nu numai fost și mai mare dacă transferarea pe condusă de ambasadorul Legwaila porului namibian la independență în- Tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU cu combine, ci și cu un număr spo­ ogoarele botoșănene a celor 180 de Joseph Legwaila, reprezentantul per­ tr-un stat suveran și unitar, precum Președintele Republicii Socialiste România sînt întîrziate rit de specialiști, buni organizatori ai combine din județul Ialomița s-ar fi manent al Botswanei la Națiunile și sprijinul guvernului român pentru campaniei de seceriș, cum am întilnit indeplinit la termenul stabilit de Mi­ Unite, a efectuat o vizită in țara aplicarea grabnică a planului Națiu­ Doresc să vă mulțumesc sincer dumneavoastră, Consiliului de Stat aial în județul Sibiu, pînă la începutul Ia C.A.P. Miercurea. nisterul Agriculturii, respectiv, în- noastră. nilor Unite, stabilit pe baza rezoluției Republicii Socialiste România și poporului român pentru felicitările transmise acestei șăptămini, din cele 20 402 hec­ cepînd cu 20 iulie. Primele 86 de com­ Din delegație au făcut parte Abu 435 a Consiliului de Securitate, cu ocazia alegerii mele in funcția de președinte al Consiliului de Stat al tare cultivate cu grîu s-au recoltat Nicolae BRUJAN bine ialomițene au intrat insă in la­ Basharat Aii, reprezentantul Bangla­ din 1978. Republicii Socialiste Vietnam. 12 750 hectare. Mecanizatorii din nu­ corespondentul „Scînteii” nuri abia simbătă dimineața, celelalte desh in consiliu. Zahari Radukov, Comunicatul reliefează opinia gu­ Fie ca relațiile de prietenie dintre poporul vietnamez și poporul român meroase cooperative agricole — Bo- 94 așteptînd prin diferite gări (Paș­ reprezentantul Bulgariei în consiliu, vernului român câ, in actualele cir­ să se intărească și să se dezvolte tot mai mult ! ian. Apoldu de Jos, Șeica Mare, Sin- cani, Nicolina etc.) aparținind Regio­ Maria Eugenia Trujillo, reprezentan­ cumstanțe, toate statele trebuie să-și gătin, Armeni și altele, ca și din cele nalei de căi ferate Iași. Iată un caz. tul Venezuelei in consiliu, Tu- intensifice activitățile politice și di­ aparținind consiliilor agroindustriale BOTOȘANI: Locul Deși sosite vineri dimineața in gara linane Obed Emvula, reprezentantul plomatice în vederea asigurării in­ TRUONG CHINH Basna, Axente Sever, Tirnava și Vlădeni (pe ruta Iași-Dorohoi), 20 de S.W.A.P.O. la Berlin, și Ndeulimane dependenței Namibiei, pe baza pla­ Președintele Consiliului de Stat Miercurea iși concentrează eforturile combine ce aveau punct de destina­ Shamena, reprezentantul S.W.A.P.O. nului Națiunilor Unite. Constituie un al Republicii Socialiste Vietnam pentru a recupera rămînerile in urmă combinelor trimise ție stația Zlătunoaia au rămas la Vlă­ la București. imperativ ca toate forțele progresiste, la seceriș datorate ploilor. Unele deni mai bine de 18 ore... pe linia în timpul Vizitei, delegația a fost democratice și antiimperialiste să in­ cooperative agricole, cum este cea moartă. Ceea ce nedumerește este primită de tovarășul Ștefan Andrei, tensifice eforturile lor în vederea asi­ din Tălmaciu, au încheiat recoltarea în ajutor este în lanuri, însă altceva : cum e posibil, cînd țara ministrul afacerilor externe, și a avut gurării succesului luptei juste a po­ TELEGRAMĂ griului. „La noi, ir) zona de deal, la­ întreagă se preocupă de soarta piinii convorbiri cu tovarășul Gheorghe porului namibian. în consecință, nurile de grîu sint fărîmițate Dolgu, adjunct al ministrului aface­ Adunarea Generală a O.N.U. și Con­ Tovarășul Ilie Verdeț. prim-minis- dresate cu ocazia realegerii sale în nu în gări! acestui an, ca tocmai transportul fe­ Pe zeci și zeci de parcele, iar roviar — unde ar trebui să meargă rilor externe. siliul de Securitate sînt chemate să •d tru al guvernului, a primit o tele­ această funcție. în telegramă se sub­ gramă din partea tovarășului Fam dini cauză că dimineața lanuri- Luni seara, în județul Botoșani mai totul ca... pe roate — să pricinuiască La încheierea vizitei s-a adoptat un ia măsuri urgente pentru eliminarea liniază dorința ca relațiile de prie­ le au umiditate, ziua de lucru greutăți acestei acțiuni ? Lucrătorii comunicat. în cadrul schimbului de tuturor obstacolelor in exercitarea de Van Deng, primul ministru al Gu­ mai scurtă — rămăseseră de recoltat 30 460 hectare vernului Republicii Socialiste Viet­ tenie dintre popoarele vietnamez și ei ne spunea Con- cu griu, ceea ce, dacă ținem seama de transportului feroviar n-au auzit, vederi — se arată in comunicat — s-a către poporul namibian a dreptului stantin Rapotă, inginerul-șef al C.A.P. viteza zilnică stabilită. presupune oare, că intîrzierea cu numai o zi a evidențiat faptul că situația din Na­ său la existență liberă și suverană. nam, prin'fcare se transmite mul­ român să se întărească și să se dez­ Miercurea. Dar și așa treaba merge mibia s-a agravat. îndeosebi ca ur­ Guvernul român, se relevă în înche­ țumirea sinceră pentru felicitările a- volte continuu. încă cel puțin 5 zile bune de lucru la recoltării griului poate însemna o bine. După ce aseară, la ora 21, am seceriș. Este adevărat că, in ultimul pierdere de 350—400 kg boabe la fie­ mare a refuzului persistent al Africii iere. iși exprimă sprijinul deplin terminat de recoltat cele 42 de hec­ timp, ritmul de lucru planificat a fost care hectar ? Cit de păgubitoare este de Sud de a pune capăt ocupării ile­ pentru eforturile Națiunilor Unite și, tare din „Lunca Secașului". de azi depășit in marea majoritate a consi­ deci intîrzierea celor 94 de combine ce gale a Namibiei și de a aplica rezo­ in special, pentru activitățile Consi­ dimineață sintem aici. in hotarul liilor unice agroindustriale și, mai cu urmau să lucreze pe ogoarele Boto­ luțiile Națiunilor Unite privind Na­ liului O.N.U. pentru Namibia, Româ­ „Dealul Albelor", cu 7 combine, iar seamă, la Trușești, Frumușica, Su­ șanilor ? înmulțiți, tovarăși ceferiști, mibia. în plus, actele repetate de a- nia fiind ferm hotărîtă să acționeze pe la ora 14. cînd vom termina acest lița și Ripiceni. Sint insă și unități 94 cu 6 (suprafața medie zilnică re­ gresiune ale Africii de Sud împotri­ in vederea realizării, fără intirziere, a lan de 20 hectare, vom trece in par- agricole — cum sint cele din consilii­ coltată de o combină) și apoi cu va statelor vecine agravează și mai independenței poporului namibian, cela de 42 hectare din hotarul „După le agroindustriale Cîndești, Bucecea, 350—400 ! Cifra ce o veți obține — mult situația din Africa australă, astfel incit Namibia să-și poată ocupa grădini", pe care am hotărit s-o dăm Dingeni și Dragalina, precum și În­ peste 200 000 kilograme, vă asigurăm creind o amenințare pentru pacea și locul de drept printre națiunile li­ gata pină in pragul serii". treprinderile agricole de stat, în care noi — reprezintă pierderile de griu securitatea internațională. bere ale lumii. Astfel de exemple de bună organi­ suprafețele recoltate abia au atins pricinuite numai într-o zi hambaru­ zare pot fi des intilnite in aceste 45—50 la sută. Rezultatele slabe la se­ lui țării. E, totuși, o cantitate însem­ Cu prilejul împlinirii a 25 de ani turor țârilor lumii, la mijloacele și zile și in alte unități agricole din ju­ ceriș se datoresc mai multor factori. nată, ce ar trebui să determine de la intrarea României in Organi­ căile multiple folosite de această dețul Sibiu. Există insă și unități in Dintre aceștia, amintim mai intîi re­ schimbarea mai operativă a... maca­ zația Națiunilor Unite pentru Edu­ largă organizație pentru facilitarea care lucrările sînt întîrziate. în aceas­ pararea necorespunzătoare a combi­ zurilor. Dacă nu chiar și a opticii, ca Cronica zilei cație. Știință .și Cultură (UNESCO), cooperării internaționale in domeniile tă postură se află cooperativele agri­ nelor ; in consiliul agroindustrial atare. luni a avut loc, în Capitală, la sediul educației, științei, editurii și infor­ cole Marpod, Gusu, Amnaș. Ighișu Dingeni, bunăoară, zilnic, din patru Silvestri AILENEI Luni, 27 iulie, tovarășul Stefan păru, vicepreședinte al Asociației de Asociației de drept internațional și mației. Nou, Răvășel, Orlat. Cornățel și al- combine una nu funcționează. De corespondentul „Scînteii" Andrei, ministrul afacerilor externe, prietenie româno-coreene, activiști relații internaționale (A.D.I.R.I.), o ★ a primit pe Bertrand Dufourcq, di­ de partid și de stat, reprezentanți ai ședință festivă organizată sub auspi­ rector pentru Europa in Ministerul Ministerului Afacerilor Externe, ai ciile Comisiei naționale a Repu­ Cu același prilej, sub egida Biblio­ Relațiilor Externe al Franței, care unor instituții centrale și organizații blicii Socialiste România pentru tecii centrale de stat și a Comisiei efectuează o vizită oficială în țara de masă și obștești, generali și ofițeri UNESCO. ■ naționale române pentru UNESCO t NOUL, CAUZĂ A TUTUROR noastră. Cu acest prilej, au fost superiori, ziariști. Au participat Gheorghe Dolgu, ad­ s-a deschis o expoziție omagială, in discutate probleme legate de dez- ★ junct al ministrului afacerilor ex­ cadrul căreia sint prezentate nume­ (Urmare din pag. I) cărei întreprinderi, fiecărei instituții voltarea schimburilor comerciale și a în cadrul manifestărilor organizate terne, acad. Gheorghe Mihoc, . pre­ roase cărți și reviste ce ilustrează e- PROGRAMUL 1 să fie atrași cit mai mulți muncitori, cooperării în producție între Româ­ cu prilejul „Lunii de solidaritate cu ședintele Academiei Republicii Socia­ locvent preocupările constante ale 9,00 Universiada ’81 mediul social. actual și viitor. Forma ingineri, tehnicieni și maiștri, alți nia și Franța, precum și posibilitățile lupta poporului coreean", atașatul liste România, reprezentanți ai Mi­ organizației de a aborda teme de im­ 11,45 Film serial ; „Dallas' reluarea ideală de adaptare este creația. Adi­ specialiști la activitatea de creație; de extindere a conlucrării româno- militar, aero și naval al R.P.D. Co­ nisterului Educației și învățâmîntu- portanță vitală pentru lumea con­ episodului 16 că structurarea și dezvoltarea capaci­ să fie cuprinși în această muncă toți franceze in domeniile tehnico-știin- reene la București colonelul superior lui. Consiliului Culturii și Educației temporană, de a promova programe 12,30 Călătorind prin Peru tății omului nu numai de a recepta cei în stare să vină cu idei îndrăz­ țific, cultural și în alte sectoare. De 13.00 Universiada '81. Transmisiuni dl- pozitiv noul, ci și de a-1 crea, de a-și Kim Ciung Hiăn. s-a întilnit luni la Socialiste, academicieni, cadre didac­ și acțiuni menite să inlesnească cu­ «recte alternativa > ■, i nețe, cu soluții novatoare. Să fie a- asemenea, a avut loc un schimb de amiază cu cadre și ostași dintr-o u- ticii oameni de artă-și’cultură. - ■ noașterea^ apropierea și Tnțțleserea 19.-0fr Telejurnal --as Valorifică în sens pozitiv toate apti­ tr’âsi tot mai multi oameni să gîn- păreri asupra evoluției situației nitate a armatei npastre. cărora le-a ■ Contribuția României *»la'realizări înțre popoare, să .contribuie. .Ia 19.20 Actualitatea economică .. tudinile, întregul potențial creator de deascâ, să rezolve probleme, să adu­ internaționale, cu precădere in c€»a>;h/yc>rbW'desTir^wrriWf'iriitiT\ervenimen-’ țfrtigratnelor UNESCO, aportul Ini­ crearea unui climat de pace și pros­ 19.40 Călătorie prin tara mea. Litoralul care dispune. că troTil. ce privește edificarea securității și ’■■■ tiilui. iLimil . T > țiativelor românești la traducerea in peritate pe planeta noastră. Sint românesc Dacă apelăm la statistici, vom ve­ Și mai sînt încă necesare strădanii dezvoltarea cooperării în Europa, A fost prezent Sin In Ha. ambasa­ prezentate, totodată, publicații apă­ 20.00 Universiada ’81 fapt a obiectivelor înscrise in actul 21.20 Teatru TV : „țin timbru rar" de dea că România avea 5 000 de cerce­ pentru ca drumul de la idei la apli­ oprirea cursei înarmărilor și trecerea dorul extraordinar și plenipotențiar constitutiv al organizației. în an­ rute sub egida Comisiei naționale Carlo Montella tători în anul 1938. Astăzi are 200 000. carea lor să fie mai scurt. Revine or­ la măsuri efective de dezarmare, so­ al R.P.D. Coreene în tara noastră. samblul eforturilor întreprinse pen­ române pentru UNESCO, dovadă 22.40 Telejurnal Diferența este considerabilă. Dar fap­ ganizațiilor de partid Îndatorirea de a luționarea conflictelor internaționale Cu acest prilej, participantii la în­ tru promovarea cooperării între sta­ grăitoare a preocupărilor comisiei 23,00 Universiada ’81. Rezumatul între­ tul cel mai important ni se pare a fi iniția tot mai multe acțiuni eficiente prin mijloace pașnice, cu respectarea tîlnire au vizionat o expoziție de fo­ tele lumii, pentru mai buna cunoaș­ pentru afirmarea valorilor științei și cerilor zilei altul. Acești 200 000 de cercetători nu prin care să . contribuie la asigurarea strictă a independenței și suverani­ tografii cuprinzind imagini din viața tere și Înțelegere între națiuni, au culturii românești în lume, pentru formează decit un nucleu, un avan­ unui climat propice stimulării muncii tății naționale, eliminarea subdezvol­ și activitatea militarilor Armatei fost relevate in alocuțiunea rostită difuzarea in rindui publicului româ­ PROGRAMUL 2 post al luptei pentru nou în România. de creație, să asigure condiții dintre tării și stabilirea unei noi ordini eco­ R.P.D. Coreene și un film documen- de prof. univ. George Ciucu, pre­ nesc a valorilor științei și culturii 17,00 Moment Antonio Vivaldi Pentru că în acest efort creator sînt cele mai bune pentru ca oamenii nomice internaționale. tar coreean. ședintele Comisiei naționale române universale. 17,20 Film serial pentru Copii : „Pasărea astăzi antrenate mase tot mai largi care au intr-adevăr idei îndrăznețe Discuțiile s-au desfășurat într-o ★ pentru UNESCO. Vorbitorul a sub­ Semnificația organizării acestei ex­ albastră". Reluarea ultimului epi­ de oameni ai muncii din toate dome­ să poată lucra, să-și poată desăvîrși atmosferă prietenească, ce caracteri­ poziții, in contextul marcării celor sod cercetările, ideile, punindu-le în sluj­ Cu prilejul Zilei naționale a Re- liniat, în context, măsurile în­ 17.50 Clubul tineretului niile de activitate. Este un lucru bun. zează relațiile dintre cele două țări publicii Peru — cea de-a 160-a ani- treprinse de Comisia națională ro­ 25 de ani care au trecut de la in­ 18,30 Viața economică Dar nu am ajuns încă la capătul dru­ ba progresului, a întregii noastre so­ și popoare. versare a proclamării independenței mână pentru UNESCO in direcția trarea României în UNESCO, a 18.50 1001 de seri mului. Sînt necesare încă mari stră­ cietăți. ★ — luni după-amiază a avut loc în intensificării popularizării peste ho­ fost subliniată in alocuțiunea rostită 19,00 Telejurnal danii din partea organelor și organi­ Desigur, așa cum practica o de­ Cu prilejul „Lunii de solidaritate Capitală o manifestare culturală or- tare a remarcabilelor realizări do- de Angela Popescu Brediceni, direc­ 19,20 Pagini muzicale de mare populari­ zațiilor de partid, a organizațiilor de monstrează, vechiul nu cedează fără cu lupta poporului coreean", amba­ torul Bibliotecii centrale de stat. tate ganizată de Institutul român pentru bîndite de poporul român în toate 19,45 Moștenire pentru viitor. Goleștil — masă și obștești, a consiliilor oame­ luptă. Numai acțiunea hotărîtă, revo­ sadorul R.P.D, Coreene la București, relațiile culturale cu străinătatea și domeniile de activitate, a politicii (Agerpres) o familie de cărturari patrioti nilor muncii pentru ca în cadrul fie­ luționară împotriva rutinei, a conser­ Sin In Ha, a organizat, luni seara, o Asociația de prietenie româno-pe- consecvente desfășurate de România vatorismului, a superficialității va gală de filme la sediul ambasadei. ruană. socialistă in slujba păcii, securității face să dispară tot ceea ce este înve­ Au luat parte tovarășii Ion Coman, Au luat parte Virgil Teodorescu, și destinderii, a extinderii colaborării chit și nu mai corespunde actualelor membru al Comitetului Politic Exe­ președintele Asociației de prietenie cultural-științifice intre națiuni libere cerințe. Trebuie să ne pregătim însă cutiv, secretar al C.C. al P.C.R., Stan româno-peruane, loan Botar. secre­ și suverane. temeinic pentru a putea delimita noul Soare, secretar al Consiliului Națio­ tar al I.R.R.C.S., reprezentanți ai Mi­ La rindui său, Lucia Sanislau, de vechi, pentru a deosebi valoarea nal al F.D.U.S., Dumitru Turcuș, ad­ nisterului Afacerilor Externe, oameni membru in Comisia națională română (Urmare din pag. I) pe care competent să le facă este Lucrurile sint clare : în baza re­ de nonvaloare, pentru a crea noi va­ junct de șef de secție la C.C. al de cultură și artă, ziariști, un nume­ pentru UNESCO, s-a referit la ac­ numai notariatul, s-ar apela și la au­ glementărilor existente, școlile, fa­ lori. Noul se cere a fi deslușit, înțe­ P.C.R., general-colonel Marin Nico- ros public. tivitatea desfășurată de UNESCO titlului de proprietate, cu extras lega­ tentificări și certificări de acte pe cultățile, instituțiile și întreprinderi­ les. apărat și aplicat. Ca o condiție lescu, adjunct al ministrului apără­ Au fost prezenți dr. Roger Eloy pentru dezvoltarea armonioasă — e- lizat din cartea funciară. care, potrivit, legii, le pot face Între­ le pot să legalizeze pe loc copii de fundamentală a progresului. Că o rii naționale. Ion Găleteanu. secre­ Loayza Saavedra, ambasadorul Re­ conomică, socială și culturală — a tu- prinderile și instituțiile emitente sau, pe actele originale care li se înfă­ certitudine a unor tot mai mărețe îm­ tar de stat Ia Consiliul Culturii și publicii Peru la București, și mem­ Cu prilejul documentării de față, pliniri economice, spirituale, umane. S______notainl-șef al Capitalei a adus in după caz, beneficiare. țișează, rămînînd ca la notariate ce­ Educației Socialiste, Gheorghe Stu- bri ai ambasadei. (Agerpres) discuție și existența a zeci de mii de Merită adus în discuție și un alt tățenii să solicite, de regulă, numai autentificări, la fel de inutile ca și aspect — al hirtiei și sumelor cheltui­ legalizarea sau autentificarea acelor legalizările amintite mai sus. te inutil, pentru cea mai simplă de­ acte pentru care, din lege, rezultă ne­ vremea clarație folosindu-se minimum trei cesitatea unui gir special. • Casta „Divina" : VICTORIA — 9; NA FESTIVAL — 20,45, PARC HOTEL — Sint declarații simple de tot 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20. — 21. coli, in afara imprimatelor ; in plus Bineințeles că această preluare a • Corleone : FEROVIAR — 9; 11,15; Timpul probabil pentru zilele de 29, felul cerute de C.E.C. — îndeosebi se creează arhive imense. • Milă pentru cei vii : PROGRESUL in legătură cu înstrăinările de Ipcuin- răspunderii legalizării actelor se cere cinema 13.30; 15,45; 18; 20,15. AURORA — 9; — 16; 18; 20. 30 și 31 iulie. In țară : Vremea va fi in Desigur, fiecare act își are impor- însoțită de anumite garanții de serio­ 11,15; 13.30; 15,45; 18; 20, la grădină • Aii Baba și cei 40 de hoți : GRA­ general instabilă și răcoroasă Îndeosebi țe — de organele de miliție, de școli, tanța lui. Drepturile și indatoririle — 21, GRĂDINA BUZEȘTI — 21. la sfirșitul intervalului. Cerul va fi mai de creșe... Se ajunge să se lucreze zitate. E sarcina celor in drept să DINA ARTA — 21. oamenilor, o componentă importantă emită și să difuzeze instituțiilor din • Campionii : SCALA — 9,30; 11,30 • Alergătorul : GRI VIȚA — 9; 11,15; • îmi sare țandăra : GRADINA CUL­ mult noros. Vor cădea averse locale de zilnic sute de acte, unul din notari a legalității socialiste, se deduc din ■ 13,45; 16; 18; 20, COTROCENI 16 13,30; 15,45; 18; 20,15. TURAL — 21. ploaie mai frecvente în Transilvania. semnează pe bandă rulantă, altul li­ subordine instrucțiuni unitare, îndru­ 18; 20. • Sînt timid, dar mă tratez : EFORIE • Serpico i GRADINA FLACĂRA — Maramureș și în nordul Moldo,vei. în acte. Dar nu numărul actelor, origi­ mări clare, reguli foarte precise de • „Tridentul" nu răspunde : CEN- — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, ME­ 21. aceste zone cantitățile de apă pot de­ pește timbre, al treilea aplică ștam­ nale sau in copie, asigură legali­ pile, al patrulea le eliberează, iar lucru pentru toate compartimentele TRAL — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20, LODIA — 9; 11,15; 13,30; 15.45; 18; • Superman : GRADINA GLORIA păși 25 litri pe metru pătrat în 24 de tatea, ci oportunitatea folosirii lor. cu asemenea atribuții. FLOREASCA — 9;11;...... 13; 15,30; 17,45; 20,15, GLORIA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; (TITAN) — 21. ore, in celelalte zone cerul va fi schim­ lumea se aglomerează pe holuri De aceea, este necesar să se facă o 20. 18; 20. bător, iar ploile izolate. Vînt moderat. și așteaptă. în plus, zile în șir.. distincție intre diferitele categorii de Trebuie să se stabilească, în con­ • Duelul : LIRA — 15,30; 17,45; 20, la • In căutarea chibriturilor : BU­ Temperaturile minime vor fi cuprinse activitatea întregului colectiv de no- înscrisuri, să se stabilească, in con­ formitate cu legea, în fiecare unita­ grădină — 21. ARTA — 9; 11,15; 13,30; ZEȘTI — 15; 17: 19. între 8 și 18 grade, iar maximele'intre tari este blocată în detrimentul so- formitate cu legea, categoriile și for­ te, serviciile și persoanele împuter­ 15,45; 18; 20. • Clinele electronic : DACIA — 9; 18 și 28 de grade. Izolat grindină. In luționării operative a adevăratelor nicite — in afara notariatelor de stat • Alo, aterizează străbunica : VOLGA 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20. București : Vremea va fi ușor instabilă ma de legalizare a actelor strict ne­ — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20.15, TO­ • Olimpiada ’40 î DRUMUL SĂRII — teatre și răcoroasă mai ales la începutul inter­ probleme notariale. cesare. Specialiștii ne-au invocat ar­ — să legalizeze unele acte ori să au­ MIS — 9: 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, 16; 18; 20. valului. Cerul va fi schimbător favora­ Ni s-a făcut și un calcul con- ticolul 11 din Decretul nr. 377/1960 tentifice declarații și semnături, po­ la grădină — 21,15. • Shabana : FERENTARI — 15.30; 19. • Teatrul Mic : Necunoscuta și func­ bil ploii de scurtă durată. Vînt moderat. creț : dacă pentru fiecare din Cele privind organizarea și funcționarea trivit unor norme care să garanteze • Am o idee : EXCELSIOR — 9; • Aventuri in Marea Nordului : ționarul — 20. (rotonda scriitorilor din Temperaturile minime vor fi cuprinse 150 000 de legalizări inutile, plus cele notariatelor de stat. Cităm : „în afa­ pe deplin desfășurarea corespunză­ 11.15; 13,30; 15,45; 18; 20.15, CULTURAL CIULEȘTI — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; Cișmiglu) : Cîntecul iubirii (spectacol între 14 și 16 grade, iar maximele între toare a acestei activități de răspun­ — 9; 11,15; 13,30; 15.45; 18; 20,15. 20,15, FLAMURA - 9;- 11" 13,15; 15,30; de sunet și lumină) — 21. 25 și 27 de grade. (Margareta Struțu, circa 30 000 de autentificări inutile, ră de organele competente, potrivit • Un șerif extraterestru : SALA cetățeanul în cauză are nevoie de mi­ acestui decret, organizațiile socia­ dere socială. Dar, în același timp, 17,45; 20. • Teatrul de operetă (la Teatrul de meteorolog de serviciu). trebuie să se asigure simplificarea MARE A PALATULUI — 15; 17,30; 20. • Secretul casetofonului : PACEA vară Herăstrău) ; Silvia — 20. nimum două ore (în realitate, drumul liste pot îndeplini următoarele ope­ • Papillon : SALA MICA A PALA­ 15,30; 17,45; 20. • Teatrul de comedie (la sala Ma­ dus-intors, dactilografierea, aștepta­ rații ; a) să legalizeze copii de pe întregului circuit al obținerii copiilor TULUI — 17; 20,15. • Vagabondul : VIITORUL — 14, jestic) : Pețitoarea — 19,30. rea etc durează mult mai mult, ne- înscrisurile ce emană de la acea or­ de pe acte, economisirea timpului, • Căpitanul răzbunării : PATRIA — GRADINA MIORIȚA — 21. • Teatrul Ciulești (la Muzeul de artă maivorbind de faptul că multi se ganizație socialistă ; b) să certifice degrevarea notariatelor de stat 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20,15, CAPI­ • Apus la amiază ; VIITORUL al Republicii Socialiste România) : LOTO 2 învoiesc din producție). înseamnă că conformitatea cu originalul a copii­ de balastul unor hirtii inutile, spre TOL - 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20, la 17,30: 19.30. Popas în istorie (spectacol de sunet a-și putea îndeplini în condiții grădină — 21, FAVORIT — 9; 11,15; • înainte de miezul nopții : MIORI­ și lumină) — 11; 17.* NUMERELE EXTRASE numai la nivelul Notariatului Capi­ lor intocmite de parte și depuse la mai 13,30; 15,45; 18: 20. ȚA 9; 11,15;■■ ...... 13,30; ...... 15,45; 18; 20. • Teatrul evreiesc de stat : EX LA TRAGEREA DIN 26 IULIE 1981 talei se irosesc anual 300 000 ore. acea organizație socialistă ; c) să le­ bune sarcinile pentru care au fost • Popeye marinarul — 9,15; 11; 12,45; • Articolul• 420 : POPULAR 12; 18,30. Ducînd calculul mai departe, ne dăm galizeze semnătura declarațiilor de pe create, însoțite de cuvenita publici- 14,30, Croaziera — 16; 18; 20 : DOINA. 15,30; 19. • Teatrul satiric-muzical „i,C. Tănase" seama ușor că acest timp echivalea­ angajamentele pentru școală și de pe • Familie nouă : TIMPURI NOI — • Zimbetul unui om chinuit : MUN­ (grădina Boema) : Dai un.i.„ Biban, Extragerea I : 9 63 41 58 tate — dealtfel, notariatele de stat 9,30; 11,30; 13,30; 16; 18; 20. CA — 16; 18; 20. Extragerea a II-a : 24 32 54 7 ză cu munca a 1 000 de oameni in­ declarațiile de orice fel, depuse la dar face ! — 20, (grădina Batiștel) : tr-o perioadă de 45 de zile. Este, fără organizațiile socialiste respective și din Capitală au întreprins un șir de • Cîinele : BUCUREȘTI - 8,30: 10,45; • Campionul : COSMOS — 13.30:* 16; Veselie la Tănase — 20. Extragerea a III-a : 13 27 8 19 acțiuni pentru clarificarea cetățeni­ 13: 15,30; 18; 20,30, LUCEAFĂRUL — 19. • Ansamblul „Rapsodia română" îndoială, o risipă inadmisibilă din necesare pentru completarea dosaru­ 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18; 20, la grădină • Vom trăi și vom vedea : FLACA- La fîntina dorului — 18,30. FOND TOTAL DE CÎȘTIGURI : timpul cetățeanului, din timpul social. lui școlar, militar, de pensie sau aju­ lor — asemenea măsuri vor avea o — 21. MODERN — 9; 11,15; 13,30; 15,45; RA — 15,30; 17,30; 19,30. • Teatrul „Țăndărică" (in Cismigiu): 594 437 lei din care 12 061 lei report Timp ce s-ar reduce considerabil in tor familial, precum și pentru stabi­ certă și importantă eficiență pe plan 18; 20,15, la grădină — 21. • Idilă cu „miss Brazilia" : GRADI- Tindală... cloșcă — 20. la categoria 1. măsura in care in locul legalizărilor lirea vechimii în muncă". social și chiar economic.

• STINGEREA RAPI­ fonduri. „Totuși, milioanele de o inimă umană disponibilă, iar înzestrat recent cu o neobișnuită • STABILIREA TRA­ dolari necesari acestei realizări pacientul se afla in stare gravă, colecție de fluturi, a cărei pro­ • „CODEX ALIMEN- DĂ A ERUPȚIILOR PE­ tehnice reprezintă foarte puțin între timp, la Nashville, statul veniență este datorată unei ob­ TARIUS". Recent s-a înche­ în comparație cu sutele de mi­ Tennessee, s-a ivit un „dona­ IECTORIEI CURENJILOR TROLIERE. A invinge incen­ servații intimplătoare. Din dife­ lioane de dolari care dispar in tor". a cărui inimă a fost adusă rite regiuni ale ținutului Pomo- DE COASTĂ PROFUNZI iat la Geneva reuniunea Comi­ diile care izbucnesc la puțurile fum in cursul incendiului unui cu avionul la Houston. La trei rie au fost expediate spre muzeu siei O.M.S./F.A.O. „Codex Ali- petroliere nu este o problemă puț petrolier" — declară Roy zile de la implantarea inimii turale, dinozaurii au dispărut parație cu aceasta, bomba de la agate de o rară frumusețe, care este o operație destul de ane­ mentarius", in cadrul căreia s-a ușoară. De obicei se recurge la Henderson, responsabilul gru­ artificiale, pacientul a fost su­ brusc, s-ar putea zice, raportat Hiroshima, cu doar 20 kilotone, au fost tăiate cu ajutorul unor voioasă. Specialiștii francezi de subliniat „importanța excepțio­ pus duminică unei noi operații, la îndelungata lor existență. a fost doar o „pietricică"). Răs- nală a unei alimentații și nutri­ explozivi, al căror suflu stinge pului de cercetători. Elucidarea cauzelor acestui fe­ ferăstraie cu dinți de diamant. la Centrul oceanologic din Bre­ flacăra. Dar acest procedeu nu de data aceasta pentru trans­ pindirea in atmosferă a unui Spre surprinderea lucrătorilor, tagne au imaginat insă o metodă ții adecvate in realizarea obiec­ este intotdeauna eficace. Iată • INIMĂ UMANĂ IN plantarea inimii umane. în 1369, nomen a constituit unul din su­ strat de pulbere a modificat plăcuțele obținute semănau foar­ tivelor de sănătate și, de ase­ biectele predilecte ale paleonto­ radiațiile solare și a provo­ nouă, foarte simplă, constînd în menea. importanța securității insă că un grup de specialiști dr. Cooley a mai efectuat o ope­ te mult cu aripioarele de ma- urmărirea unor flotoare distri­ din Australia și Arabia Saudită LOCUL CELEI ARTIFICI­ rație asemănătoare : pacientul logilor. Cea mai recentă expli­ cat o ridicare considerabilă haoni, specie de fluturi uriași alimentelor pentru o nutriție de atunci a trăit 65 de ore gra­ cație au furnizat-o doi geofizi­ a temperaturii în atmosferă buite într-o anumită zonă. 5 000 adecvată". După cum a reliefat au pus la punct „un tun cu ALE. în urmă cu cîteva zile, cieni americani Ei sînt de pă­ din taigaua Extremului Orient. apă", supersonic, acționat cu ție inimii artificiale, dar a în­ și în oceanul planetar. Ur­ Atunci, un cioplitor talentat a de astfel de flotoare din mate­ in alocuțiunea sa directorul ge­ așa cum s-a relatat în cadrul rere că procesul dispariției mările au fost, pe de o parte, rial plastic, avînd forma unor neral al O.M.S., comisia. însărci­ gaz, care permite proiectarea la cetat din viață după 36 de ore acestor animale a pornit de la perturbații in metabolismul rep­ realizat din piatră corpul flutu­ baza incendiului a unui amestec acestei rubrici, la spitalul St. de la implantarea inimii umane. relui, care pare că abia așteaptă farfurioare găurite și prevăzute nată cu elaborarea de norme de apă și produse chimice ne­ Luc din orașul Houston — un meteorit gigant, cu diametrul tilelor și, mai ales, distrugerea cu un plumb, vor fi lansate la alimentare vizînd protejarea să­ S.U.A., un grup de chirurgi, sub de 10—15 km și greutatea de mii ecosistemului în care trăiau. să-și ia zborul. Cu timpul au nătății consumatorilor, se con­ inflamabile cu viteza unui pro­ îndrumarea medicului Denton • CĂLDURĂ Șl DI­ de miliarde de tone, al cărui fost „întruchipate" in agate și apă. urmind a fi apoi recupera­ centrează. în prezent, asupra iectil ; erupția petrolului este Cooley, a implantat o inimă ar­ impact cu suprafața Pămîntului • COLECȚIE alte specii de fluturi, ajungîn- te, după o perioadă de timp și acelor alimente care prezintă o NOZAURII. După 150 mili­ NEO- din locul unde vor fi ajuns. Flo- îndată stopată și focul se stinge. tificială unui suferind de cord, ar fi avut ca urmare degajarea de mine­ du-se în prezent la o colecție importanță nutrițională particu­ Perfecționarea prototipului, sus­ în virstă de 36 de ani. S-a pro­ oane de ani de „domnie absolu­ unei energii echivalente cu un BIȘNUITÂ. Muzeu> care constituie punctul de atrac­ toarele se deplasează pe fundul lară pentru populația țărilor în țin creatorii lui, cere timp și cedat astfel deoarece nu exista tă" în toate cele trei medii na­ miliard megatone TNT (în com­ ralogie din Vladivostok a fost ție al muzeului. mării, duse de curenții de adine. curs de dezvoltare. „Vrem tratative pentru reducerea MADRID La 21 septembrie SĂRBĂTOAREA NAȚIONALĂ A REPUBLICII PERU

înarmărilor nucleare" Astăzi se deschide Congresul al X-lea Belize va deveni Excelenței Sale Domnului Ultima etapă a marșului internațional Copenhaga — Paris stat independent FERNANDO BELAUNDE TERRY BRUXELLES 27 (Agerpres). — „Nu dorim rachete Pershing și al P. C. din Spania LONDRA 27 (Agerpres). — Belize Președintele Republicii Peru Luni dupâ-amiază. participanții Ia Cru'se". ..Vrem tratative pentru re­ MADRID — Trimisul Agerpres. continentele, ai unor mișcări de eli­ (fostul Honduras britanic), colonie a LIMA marșul international pentru pace Co­ ducerea înarmărilor nucleare". N. Chilie, transmite : Marți, în ma­ berare națională. Din partea Parti­ Marii Britanii din America Centrală, penhaga — Paris și-au inceput ulti­ în etapa belgiană a marșului, in­ rea sală a cinematografului „Queve­ dului Comunist Român, la lucrările urmează să devină independent la îmi este deosebit de plăcut să vă adresez, în numele poporului român și ma etapă de drum printr-o demon­ do" din Madrid, se deschid lucrările marelui forum al comuniștilor spa­ 21 septembrie 1981 — a anunțat Mi­ al meu personal, cele mai sincere felicitări cu ocazia sâroatoririi celei de-a strație organizată la Shape — cartie­ ceput cu cinci săptămini in urmă la 160-a aniversări a zilei proclamării independentei țării dumneavoastră. Copenhaga, pe teritoriul flamand și celui de-al X-lea Congres al Parti­ nioli participă o delegație condusă nisterul de Externe britanic. Comu­ rul general al N.A.T.O. din Europa, dului Comunist din Spania. La de tovarășul Virgil Cazacu, membru nicatul dat publicității in acest sens Folosesc această ocazie pentru a-mi reafirma convingerea că relațiile de cu sediul la Mons (Belgia). Demon­ valon demonstranților li s-au alătu­ congres participă delegați din partea al Comitetului Politic Executiv, de Foreign Office precizează insă că prietenie și cooperare între România și Peru se vor dezvolta continuu spre stranții purtau pancarte cu inscripții: rat peste o mie de persoane. Marșul organizațiilor de partid din regiunile secretar al C.C. al P.C.R. binele popoarelor noastre, al cauzei păcii și înțelegerii internaționale. „Cerem o Europă denuclearizatâ". continua spre frontiera cu Franța. și provinciile Spaniei, precum și un Cel de-al X-lea Congres al Parti­ mane număr de invitați din partea a dului Comunist din Spania a fost NICOLAE CEAUȘESCU numeroase partide politice și orga­ precedat de conferințe ale organiza­ Președintele nizații sindicale, de țărani, de fe­ țiilor locale — regionale și provin­ Republicii Socialiste România ÎN ȚĂRILE SCANDINAVE: mei. de tineret, vechi militanți ai ciale — ale partidului, care au exami­ P.C.S. Participă, de asemenea, in ca­ nat proiectul de teze ale P.C.S. și litate de invitați. reprezentanți ai proiectul noului statut al partidului Poporul peruan sărbătorește as­ tinderea exploatării zăcămintelor partidelor comuniste, muncitorești și — documente care urmeăză să facă tăzi împlinirea a 160 de ani de Ia minerale și a capacităților de pre­ „Majoritatea populației se pronunță socialiste din țări situate pe toate obiectul dezbaterilor congresului. memorabila zi de. 28 iulie 1821, lucrare industrială a resurselor. De cind. in urma victoriei repurtate a- o atenție deosebită s-au bucurat supra trupelor coloniale spaniole, alte două obiective de însemnătate la Lima a fost proclamată, in ova­ națională : reforma agrară — care pentru o zonă denuclearizatâ" Încheierea lucrărilor Congresului extraordinar țiile unei mulțimi entuziaste, inde­ a înlăturat sistemul latifundiar și a Rezultatele unui sondaj pendența statului Peru. Pentru permis crearea de cooperative, in­ consolidarea acesteia aveau insă să clusiv in zona plantațiilor de zahăr După cum rezultă dintr-un sondaj de opinie efectuat în Norvegia, al Partidului Poporului din Panama se desfășoare în continuare lupte din apropierea litoralului — pre­ două treimi din populația acestei țări sprijină ideea creării unei zone de- grele, vreme de multe decenii, îm­ cum și reforma învățămîntului. me­ CIUDAD DE PANAMA 27' (Ager­ în capitolul privind situația inter­ potriva colonizatorilor moderni, ex- nită să lichideze neștiința de carte nuclearizate în nordul Europei. Acest curent de opinie este caracteristic pres). — La Ciudad de Panama s-au națională. raportul critică acțiunile ponenți ai monopolurilor străine, și. totodată, să asigure o pregătire pentru ansamblul țărilor nordice. „Niciodată ca în prezent — constată zia­ încheiat lucrările celui de-al VII-lea agresive și intervențiile S.U.A. în forțele britanice vor continua să ră- care au acaparat principalele sec­ mai adecvată cadrelor necesare e- rul vest-german «Frankfurter Rundschau» - scandinavii nu au fost atît de Congres extraordinar al Partidului America Centrală și bazinul Mării mînă in Belize pentru durata consi­ toare economice peruane, îndeosebi conomiei naționale. serios preocupați de ideea nordului denuclearizat. Chiai și guvernele spri­ Poporului din Panama, la care au Caraibilor, politica administrației a- derată necesară. extracția minieră. Această situație Opinia publică din tara noastră jină acum acest proiect. Niciodată populația nu s-a angajat atît de pu­ participat aproape 400 de delegați re- mericane îndreptată spre ațîtarea fo­ Legea care prevede accesul terito­ a fost radical modificată prin mă­ urmărește cu simpatie eforturile prezentind organizațiile de partid din carelor de incordare internațională și poporului peruan de dezvoltare de ternic ca acum în dezbaterea acestei probleme. Urmărind evoluția eveni­ toate provinciile țării. riului Belize la independență a fost surile luate in ultimii doisprezece mentelor din ultimele luni, devine foarte clar că acțiunile populare au intensificarea cursei înarmărilor. votată la 1 iulie de Camera Comu­ ani. orientate, in esență, spre re­ sine stătătoare pe calea progresu­ Raportul la congres a fost prezen­ în cadrul lucrărilor congresului, nelor a Marii Britanii, iar data pro­ cuperarea bogățiilor materiale și lui și bunăstării Relațiile de prie­ determinat o reducere a ezitărilor manifestate de unii politicieni. Dorința tat de Ruben Dario Souza, secretar de a se realiza o zonă a păcii în nordul Europei este expresia îngrijorării delegații au examinat și aprobat De­ clamării independenței a fost anun­ valorificarea lor in folosul dezvol­ tenie și colaborare româno-perua- general al Partidului Poporului din clarația principiilor, activității de țată ca rezultat al convorbirilor pur­ tării de sine stătătoare. ne. stimulate și de afinitățile de oamenilor din multe țări ale continentului față de cursa înarmărilor". Panama. Noile condiții de activitate tate săptămîna trecută, la Londra, de în această perioadă, țara a cu­ limbă și cultură, au cunoscut in ul­ a partidului, create după înregistra­ partid, programul și statutul parti­ primul ministru al teritoriului, noscut adinei prefaceri ale structu­ timii ani un curs ascendent, inclu­ rea sa oficială, a spus vorbitorul, ne­ dului. George Price, cu autoritățile brita­ rilor economice, social-politice și siv prin acțiuni de cooperare în ca­ cesită ridicarea conștiinței politice a Congresul a confirmat noul Comi­ nice. Aceste convorbiri au fost prece­ culturale, concludent ilustrate prin drul unor societăți mixte. Ca un tuturor comuniștilor. El a făcut o a- tet Central format din 40 de membri date de negocieri desfășurate la cursul spre industrializarea accele­ moment istoric în dezvoltarea pe naliză a situației. politice interne, re- 10 iulie, la New York, intre repre­ rată. privită, pe drept cuvint. ca multiple planuri a raporturilor ro- levind sarcinile ce revin partidului, și 80 de membri supleanți. în func­ ția de secretar general al Partidului zentanți ai Marii Britanii și Guate- factorul primordial al progresului mâno-peruane s-a înscris vizita e- fiecărui membru in parte in activi­ malei, negocieri care, relevă agenția național. în acest scop s-a trecut fectuată in Peru de președintele tatea de dezvoltare democratică și Poporului din Panama a fost reales France -Prese, n-au permis să se la înfăptuirea unor ample progra­ Nicolae Ceaușescu. cawfV’ creat economică a țării. Ruben Dario Souza. ajungă la un acord definitiv in pro­ me. la crearea mai multor intre- premise din cele mai rOd. ..-e pen­ blema revendicărilor Guatemalei in prinderi de stat. în special în sec­ tru extinderea schimburilor și co­ privința teritoriului Belize, cu care torul cuprului și al petrolului, cu re­ laborării pe multiple planuri din­ Convorbiri Leonid Brejnev-Janos Kâdâr se invecinează. zultate notabile în ce privește ex­ tre cele două țări si popoare. MOSCOVA 27 (Agerpres). — După ciprocă asupra evoluției interne din cum transmite agenția T.A.S.S.. în cele două țări, o atenție deosebită Crimeea a avut loc, luni, o întîlnire fiind acordată relațiilor sovieto-un- FRANCE PRESSE Cădere bruscă a cursului între Leonid Brejnev, secretar gene­ gare, și au fost examinate aspecte ral al C.C. al P.C.U.S., președintele Prezidiului Sovietului Suprem al ale colaborării economice dintre U.R.S.S.. și Jânos Kâdâr. prim-secre- U.R.S.S. și R.P.U., precum și un cerc Intilnirea la nivel înalt de la — dolarului canadian tar al C.C. al P.M.S.U. S-a procedat larg de probleme internaționale ac­ OTTAWA 27 (Agerpres). — Cursul cu acest prilej la o informare re­ tuale — relevă agenția T.A.S.S. bilanț modest, perspective incerte dolarului canadian a atins, luni, cel mai scăzut nivel al său din ultimii 50 de ani in raport cu dolarul S.U.A. „A șaptea întîlnire economică la întreprindă -inițiative pentru a-și for­ Economiști citați de ^genția „Cana­ Succese ale economiei bulgare în primul semestru nivel înalt a principalelor țări occi­ mula o politică mai autonomă» in dian Press" apreciază că această ten­ dentale industrializate, desfășurată la cazul in care' Statele Unite vor con­ dință de depreciere a monedei ca­ SOFIA 27 (Agerpres). — La Sofia parație cu perioada similară a anului Ottawa intre 19 și 21 iulie, s-a înche­ tinua vreme mai îndelungată politica nadiene in raport cu cea americană a fost dat publicității comunicatul cu trecut. Totodată, in comunicat se a- iat cu un bilanț modest și perspective actuală. Iar cancelarul Helmut Schmidt va continua și in viitorul apropiat. privire la îndeplinirea planului de rată că unele întreprinderi și unități nesigure. Declarația finală nu a as­ a anunțat că va lansa imediat un Căderea bruscă a cursului dolarului dezvoltare social-economică a R.P. industriale nu și-au realizat sarcinile cuns profundele divergente economice program economic care va ține seama canadian se explică, după cum preci­ Bulgaria in primul semestru al aces­ de plan. care persistă intre cele mai bogate de rezultatele — sau mai curind de zează experții. atit prin rata înaltă a tui an. Planul producției industriale După cum se arată în comunicatul țări din lumea necomunistă" — scrie absenta rezultatelor — conferinței de inflației din Canada, cit și prin pu­ — relevă comunicatul transmis de a- amintit, in primele șase luni ale a- agenția FRANCE PRESSE intr-un la Ottawa. Primul ministru japonez, comentariu consacrat acestui eve­ Zenko Suzuki, și-a manifestat mai ternica legătură existentă între eco­ in țările occidentale se intensifică mișccrea de protest împotriva arme­ genția B.T.A. — a fost îndeplinit în nului, salariul mediu lunar al mun­ nomia acestei țări și cea a S.U.A., proporție de 107.3 la sută. în princi­ citorilor și funcționarilor din R.P. niment. discret opoziția la tezele monetare ale lor nucleare, pentru dezarmare și pace. Fotografia de mai sus înfățișează Washingtonului, .Japonia trăgînd un unde continuă să se manifeste ten­ palele ramuri ale economiei națio­ Bulgaria a atins nivelul de 190 leva. „Este adevărat — continuă comen­ dințe negative, cu puternice efecte un aspect din timpul unei demonstrații desfășurate la Washington. Pe pan­ Schimburile comerciale externe ale tariul — că nici unul din participanți profit substanțial din situația econo­ nale — industriile chimică, electro­ mică actuală. asupra economiei vecinului din nord. cartele purtate de manifestanți se poate citi : „Lâsați-mi copiii să trăiască I", nică și electrotehnică, construcțiile Bulgariei au crescut, în perioada de nu aștepta rezultate concrete. Nimeni, în tentativa de a opri procesul de „Interziceți bombele nucleare, acum I". de mașini. în industria ușoară și in referință, cu 19,7 la sută în compa­ cu excepția americanilor, al căror Europenii, japonezii și canadienii devalorizare a monedei naționale, agricultură — productivitatea muncii rație cu primul semestru al anului gbie.ctw-era să-și impună, chiar și așteaptă, așadar, să vadă ce va face guvernul .canadian a adoptat o,,noi,!-: . QK’OTtroțlC—vp—w-^7 ------r-, TA-, a crescut cu peste 5 la sută în corn- 1980. numai temporar, politica de redresare Washingtonul in următoarele șase luni -» via: l'Z puțu tică de majorare, a ratei dobinzilOȚ. economică, care presupune dobinzi ri­ pentru a-și stabili propriile politici. deși aceasta va duce la agravarea r eg. : Proiecte de reducere a bugetului federal dicate. Și acest lucru le-a reușit. Comunicatul final reflectă această dificultăților, economice ale țării. In pofida scepticismului și rezerve­ expectativă și, spre deosebire de Pină acum, patru din cele măi mari BONN 27 (Agerpres). — Repre­ crații, îhclină spre o reducere a aju­ ORIENTUL MIJLOCIU lor manifestate in cursul conferinței, declarațiile reuniunilor anterioare, nu bănci comerciale și-au majorat rata zentanți ai partidelor coaliției gu­ toarelor de șomaj, precum și a sub­ Washingtonul a obținut o declarație dă nici un indiciu asupra viitoarelor dobînzilor la 21 la sută. vernamentale de la Bonn — Parti­ sidiilor -pentru industrie și agricul­ comună care afirmă : -Sintem de pă­ opțiuni ale -celor șapte»: dul Social-Democrat și Partidul Li­ tură. Yasser Arafat: „Nici o soluție nu poate fi găsită lgnorînd rere că o ușoară și stabilă creștere Reuniunea de la Ottawa nu modi­ ber Democrat — s-au întilnit, luni, Observatori citați de agenția D.P.A. drepturile palestinienilor" monetară este esențială. Ratele dobîn- fică, astfel, perspectivele economice Mari inundații pentru a examina proiectul de buget consideră insă că divergențele vor zii au rolul lor în această privință și pe anul 1982 și, in legătură cu a- putea fi aplanate in cursul celor trei WASHINGTON 27 (Agerpres). — DAMASC 27 (Agerpres). — La Da­ ele vor rămine probabil ridicate acolo mondiale, ci le lasă, intr-un fel. in în India ceasta, măsurile menite să ducă la zile in care urmează să se desfă­ într-un interviu realizat la Beirut și masc s-au încheiat lucrările celei unde va rămine vie teama de in­ suspensie. Rămine deci de așteptat economisirea unei sume de aproxi­ șoare tratativele, iar la capătul a- difuzat, duminică, de compania ame­ de-a patra Plenare a C.C. al Parti­ flație^. ca cele șapte țări cele mai indus­ DELHI 27 (Agerpres). — Inundații trializate să se intilnească din nou la de amploare continuă să afecteze di­ mativ 21 miliarde de mărci in ve­ cestora cancelarul federal, Helmut ricană de televiziune „ABC", pre­ dului Baas Arab Socialist din Siria. Pentru partenerii Statelor Unite ferite regiuni ale Indiei. îndeosebi derea asanării situației financiare a Schmidt, va primi aprobarea guver­ ședintele Comitetului Executiv al Or­ această declarație nu este, cu sigu­ anul, in Franța, unde vor definitiva țării. Agenția D.P.A. menționează că Analizînd situația internațională, statul Rajahstan. unde peste 1 000 de nului pentru proiectul de buget de ganizației pentru Eliberarea Palesti­ cu precădere evoluțiile din Orientul ranță, o semnătură in alb. Termenul poate o strategie globală. persoane și-au pierdut viața, iar alte tratativele dintre partidele coaliției austeritate. Aceasta deoarece atit nei, Yasser Arafat, a declarat că Mijlociu și Liban, plenara a subli­ guvernamentale au debutat intr-o P.S.D., cit și P.L.D. consideră absolut președintele S.U.A., Ronald Reagan, de șase luni pe care s-au resemnat Un motiv de satisfacție il consti­ 200 000 au rămas fără adăpost. într-o niat că Siria va acționa și in con­ să-l acorde administrației. americane tuie faptul că Statele Unite au accep­ situație gravă se află și partea răsă­ atmosferă de controverse, parțial necesară o operațiune de economisi­ ar trebui ca, în toate căutările vizînd tinuare pentru menținerea indepen­ foarte puternice, in special in ce re, pentru a se ameliora situația fi­ instaurarea păcii în Orientul Mijlo­ pentru a dovedi justețea politicii sale tat în sfirșit principiul «globalizării» riteană a statului Uttar Pradesh, denței. libertății și suveranității Li­ ajutorului către lumea a treia. Intil­ unde 75 de sate au fost distruse de privește capitolele din buget la care nanțelor publice, a căror datorie a ciu, să ia în considerare pe palesti­ banului, reafirmînd solidaritatea po­ nu înseamnă deloc că ar fi renunțat furia apelor, 6 milioane de persoane ar urma să se recurgă pentru reali­ crescut de cinci ori în ultimii 12 ani. nieni, „factorul cel mai important al porului sirian cu lupta dreaptă a po­ la opoziția față de dobinzile ridicate. nirea de la Cancun, din Mexic, peste zarea economiilor preconizate. In fiind, într-un fel sau altul, afectate de în prezent, datoria de stat a R.F.G. ecuației în Orientul Mijlociu", infor­ porului palestinian, cu lupta patric­ Primul care și-a manifestat scepti­ trei luni, între țările dezvoltate și cele calamități. vreme ce social-democrații se pro­ se ridică la aproape 275 miliarde mează agenția France Presse. „Nici iilor din teritoriile arabe ocupate. cismul a fost ministrul de finanțe ca­ in curs de dezvoltare va constitui nunță în favoarea utilizării unei mărci, iar ritmul inflației a atins 5.5 o soluție, a subliniat Yasser Arafat, Potrivit unui nou bilanț difuzat de la sută. în prima jumătate a aces­ nadian. In ce-l privește, președintele testul adevăratelor intenții ale autoritățile de la Delhi, pină în pre­ părți a beneficiilor Băncii federale, nu poate fi găsită ignorînd drepturile BRASILIA 27 (Agerpres). — Gu­ Francois Mitterrand a apreciat că Washingtonului" — încheie comenta­ zent, ca urmare a inundațiilor, și-au instituirii unor taxe suplimentare tui an, volumul producției industria­ palestinienilor. Noi, a spus . el, sîn- vernul brazilian a anunțat că va per­ le a scăzut cu 2,3 la sută, iar capa­ tem un element ireversibil al ecuației Europa occidentală va fi obligată să riul agenției France Presse. pierdut viața peste 2 000 de persoane. temporare pe veniturile mari și a citățile de producție au fost utilizate în Orientul Mijlociu. Sper, a precizat mite deschiderea la Brasilia a unui scutirii, astfel, de reducere a chel­ numai în proporție de 80 la sută. Yasser Arafat, că președintele Reagan Birou al Organizației pentru Elibera­ tuielilor pentru asigurări sociale, Numărul șomerilor se menține în li­ va ține cont în considerațiile sale de rea Palestinei — transmite agenția partenerii de coaliție, liber-demo- mitele de 1,2—1,4 milioane. libiană J.A.N.A. aceste fapte și realități". GENTIILE DE PRESA Alături de cauza dreaptă a poporului coreean pe scurt S-au împlinit 28 de ani de la în­ Coreea de Sud. Politica antipopulară puneri constructive. Cu deosebită pu­ întregului nostru popor cu cauza cheierea armistițiului de la Panmun- a regimurilor dictatoriale care s-au tere se evidențiază, prin însemnăta­ dreaptă a poporului coreean, cu lupta jon, eveniment care, la trei ani după succedat la Seul a avut grave conse­ tea lor, propunerile formulate de to­ R.P.D. Coreene pentru unificarea de­ declanșarea războiului din Coreea, a cințe asupra vieții oamenilor, accen- varășul Kim Ir Sen la cel de-al VI- mocratică, independentă și pașnică a ADUNAREA POPULARA DE LA Salzburg, care va dura pină la 31 GREVA DOCHERILOR consacrat victoria politică și militară tuind discrepantele sociale. Preluarea, lea Congres al partidului privind patriei. Așa cum se arată în nume­ PORTUL BRITANIC LIVERPOOL obținută in bătăliile pline de jertfe anul trecut, a puterii de către dicta­ crearea Republicii Confederale De­ roase documente ale partidului și sta­ LAS TUNAS. Cu prilejul celei de-a august. In prima seară a avut loc și suferințe împotriva agresiunii torul Chun Du Hwan a fost urmată mocrate Koryo. Reflectînd interesele tului nostru, așa cum a declarat in XXVIII-a aniversări a Zilei insu­ un spectacol festiv cu opera s-a incheiat, luni, prin victoria gre­ străine, pentru apărarea patriei, a de inăsprirea măsurilor represive și aspirațiile fundamentale ale na­ repetate rinduri tovarășul Nicolae recției naționale cubaneze, în ora­ „Falstaff" de Verdi, sub bagheta ce­ viștilor. Poziția fermă a acestora, independenței și suveranității națio­ împotriva forțelor progresiste și de­ țiunii coreene și finind seama de in­ Ceaușescu, România nutrește convin­ șul Las Tunas, din estul țârii, a lebrului dirijor Herbert von Ka­ care timp de trei luni au oprit lu­ nale a Republicii Populare Democra­ mocratice, a păturilor largi ale Dopu- teresele celor două zone — Nordul gerea că înfăptuirea dezideratului avut loc o adunare populară, la care rajan. crul in vederea satisfacerii revendi­ au luat parte peste o sută de mii cărilor privind îmbunătățirea con­ te Coreene. lației. Proclamarea legii marțiale, re­ și Sudul — aceste propuneri tind la unității naționale ar constitui o vic­ dițiilor de muncă și de viață, Tradiționala „LUNĂ DE SOLIDA­ primarea prin forța armelor a de­ depășirea piedicilor ce stau în calea torie de cea mai mare însemnătate a de persoane. Cu acest prilej a luat REUNIUNE ÎN PROBLEMELE RITATE CU LUPTA POPORULUI monstrațiilor populare, arestarea. în­ unificării și făuririi unui stat co­ întregii națiuni coreene, ar marca, în cuvintul tovarășul Fidel Castro Ruz, PESCUITULUI. La Bruxelles s-a precum și sprijinul acordat acțiunii COREEAN", marcată de forțele pro­ temnițarea și condamnarea la pedep­ reean unitar și independent, promo­ același timp, o contribuție de seamă prim-secretar al C.C. al P.C. din deschis luni reuniunea miniștrilor lor de alte categorii de oameni ai gresiste. democratice și iubitoare de se grele a liderilor opoziției demo­ tor al păcii și colaborării. După cum la întărirea păcii în Asia, la afirma­ Cuba, președintele Consiliului de pescuitului ai Pieței comune, la care muncii britanici au determinat ad­ pace de pretutindeni — în intervalul rea politicii de destindere, înțelegere Stat și al Consiliului de Miniștri urmează să fie distribuite cotele de ministrația marelui port să accepte și colaborare internațională. ale Republicii Cuba. pescuit pe anul 1981, asupra cărora inițierea de negocieri cu reprezen­ dintre datele ce evocă declanșarea și „cei zece" nu au putut conveni la tanții docherilor. sfirșitul agresiunii străine — a pri­ Cu deplină satisfacție se poate a- CONGRESUL PARTIDULUI LA­ întîlnirile precedente. Participanții lejuit și anul acesta manifestarea pe „Luna de solidaritate cu lupta poporului firma că strînsele relații de prietenie BURIST DIN AUSTRALIA. La vor examina, totodată, posibilitățile PROFITURI. Principalele bănci cele mai diferite meridiane a spriji­ coreean11 - prilej de reafirmare a sprijinului și colaborare dintre România și Melbourne s-au deschis, luni, lucră­ de depășire a divergențelor în do­ care operează in Franța au realizat, nului activ fată de cauza dreaptă a R.P.D. Coreeană cunosc o puternică rile celui de-al 34-lea Congres al meniul pescuitului dintre Piața anul trecut, profituri cu 30 la sută poporului coreean, față de idealul ferm al poporului nostru pentru reunificarea dezvoltare, atît în opera de făurire Partidului Laburist din Australia, comună, pe de o parte, și Norvegia, superioare celor din 1979. Potrivit său național — reunificarea pașnică a noii orinduiri, cit și pe plan in­ care va examina o serie de pro­ Suedia și Canada, pe de altă parte. unor date preliminare publicate la și democratică a țării. pașnică, democratică și independentă a Coreei ternațional. La această evoluție fe­ bleme importante legate de obiec­ Paris, un număr de 384 de bănci încheierea războiului din Coreea a ricită au avut o contribuție esențială tivele politice și structura partidu­ AGENȚIA PAN AFRICAN A DE care acționează in țară (dintre care pus cu tărie in evidență adevărul că întîlnirile și convorbirile, de la Bucu­ lui. Lucrările au fost deschise de INFORMAȚII (PANA) își va înce­ 125 se află sub control străin) au în zilele noastre nici o forță nu este rești și Phenian, dintre tovarășii Neville Wran, președintele acestei pe activitatea anul viitor, ‘se arată obținut in decursul anului profi­ capabilă să infringă un popor hotârît crate, valurile de epurări — iată a subliniat recent președintele Kim Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen, în­ grupări politice, care a relevat într-un comunicat al Consiliului turi cumulate de 6,8 miliarde franci. să lupte cu eroism pentru apărarea cite va din mijloacele la care a recurs Ir Sen, pentru înfăptuirea acestui țelegerile convenite între cei doi con­ creșterea influenței Partidului La­ interguvernamental al acestui or­ cuceririlor sale revoluționare, pentru administrația de la Seul pentru a se măreț deziderat lucrul cel mai im­ ducători de partid și de stat, Tratatul burist in urma alegerilor din 1980 ganism, ce și-a încheiat lucrările PRODUCȚIA DE BUMBAC A salvare națională și libertatea patriei. menține la putere împotriva voinței portant constă în realizarea unității de prietenie și colaborare încheiat în și a exprimat speranța că în ale­ celei de-a doua sesiuni in capitala MEXICULUI. Potrivit datelor pu­ Luptind cu vitejie împotriva agre­ populare. După cum scria recent zia­ întregii națiuni, ceea ce presupune, 1975 deschizînd ample perspective gerile prevăzute pentru 1983 labu­ Senegalului. Reprezentanții statelor blicate de ministerul de resort, se siunii imperialiste, poporul coreean a rul englez „Times", „numeroase res­ înainte de toate, să se țină seama de rodnicei conlucrări româno-coreene. riștii vor ieși învingători. africane participante la lucrări s-au așteaptă ca producția de bumbac a dovedit același eroism, aceeași dărui­ tricții cotidiene", faptul că „oamenii interesele comune, să se subordoneze întemeiată pe încredere și stimă, pe pronunțai pentru instaurarea unei Mexicului să depășească, în acest re în anii ce au urmat in bătălia nu se simt liberi din punct de vedere totul cauzei sacre a reunificării. deplină egalitate în drepturi, avantaj .TURNEU. Ministrul francez al noi ordini internaționale in dome­ an. nivelul de 1,2 milioane balo­ pentru reconstrucția și dezvoltarea politic sau în alte privințe" — ca și Noile propuneri, ca și întreaga ac­ reciproc și întrajutorare tovărășească. relațiilor externe, Claude Cheysson, niul informațiilor, precizînd că turi, dintre care 800 000 vor fi ex­ țării. Vizitatorului de azi al R.P.D. „recesiunea economică soldată cu re­ tivitate desfășurată de guvernul de Reafirmindu-și sentimentele de cal­ va efectua, între 30 iulie și 5 au­ marile agenții occidentale de presă Coreene i se Înfățișează o țară nouă, la Phenian în vederea reunificării dă și frățească prietenie față de po­ portate. iar restul se prelucrează ducerea in acest an a producției in­ gust, o vizită in Mexic, informează acordă o atenție insuficientă preo­ de către industria textilă națională. reclădită din temelii. în plină dezvol­ dustriale, inflația galopantă, reduce­ exprimă voința R.P.D. Coreene de a porul coreean, întregul sprijin față agenția France Presse. Ulterior, șe­ cupărilor țărilor in curs de dezvol- tare economică și înflorire culturală. rea veniturilor populației" — fac să înfăptui acest deziderat nu prin în­ de lupta dreaptă a acestuia, poporul ful diplomației franceze va vizita tare, denaturind realitățile din a- Exporturile de bumbac — cea de-a Transpunind in viață politica Parti­ persiste o permanentă stare de neli­ fruntări, ci pe calea tratativelor, a român nutrește convingerea nestră­ Costa Rica, Nicaragua și Hondura­ ceste state. doua cultură agricolă importantă dului Muncii din Coreea, in frunte cu niște. o nemulțumire profundă a ce­ înțelegerii intre cele două părți, fără mutată — așa cum s-a subliniat și în sul, adaugă sursa, care precizează din această țară — aduc mari veni­ tovarășul Kim Ir Sen. masele popu­ lor mai largi categorii sociale ale vreun amestec străin. în această lu­ cadrul manifestărilor ce au avut loc că este prima vizită a unui minis­ NUMĂRUL ȘOMERILOR ITALI- turi in devize Mexicului, unul din lare au făurit o economie puternică, populației. Totodată, crește izolarea mină apare și mai pregnant caracte­ în această perioadă în țara noastră, tru de externe francez in aceste ENI a ajuns la sfirșitul lunii apri­ cei mai mari producători de bum­ au imprimat un înalt ritm de dezvol­ pe plan internațional a regimului an­ rul retrograd, antinațional al refuzu­ în telegramele adresate de numeroase țări în ultimul secol și jumătate, lie, anul acesta, la 1,8 milioane, in­ bac din lume. tare tuturor ramurilor industriei și tipopular. lui autorităților separatiste de la Seul organizații obștești din România or­ Turneul se încadrează poziției formează publicația italiană „Fio- agriculturii. Pornind de la realizările în cadrul manifestărilor consacra­ de a accepta propunerile profund ganizațiilor similare din R.P.D. Co­ Franței privind o reajustare a re- iritio". Deosebit de ridicat este ni­ POPULAȚIA JAPONIEI. Potri­ de seamă dobindite în toate sferele te „Lunii de solidaritate" s-a relie­ constructive ale R.P.D. Coreene, a că­ reeană — că, bucurindu-se de solida­ lațiilor economice internaționale. activității sociale. Congresul al VI-lea fat cu putere anomalia pe care o re­ ror înfăptuire ar fi de natură să ritatea forțelor înaintate din întreaga velul șomajului în rîndurile tinere­ vit statisticilor oficiale. populația al partidului, desfășurat in toamna prezintă divizarea Coreei, care du­ creeze condițiile conjugării eforturi­ lume, poporul coreean își va înfăptui FESTIVALUL DE LA SALZ­ tului, care a atins 1,3 milioane. Japoniei se ridica la sfirșitul lunii anului trecut, a elaborat un nou și rează de peste trei decenii. Pentru lor întregului popor pentru propăși­ aspirațiile naționale, va izbuti să de­ BURG, Președintele Austriei, Ru- Mai bine de o treime dintre tinerii martie, anul acesta, la 117 009 000 lo­ bogat program de activitate, a cărui înlăturarea acestei nedreptăți isto­ rea țării.' pășească scindarea, să trăiască într-o dolf Kirchschlaeger, a inaugurat, italieni aflați în căutarea unui loc cuitori. într-un singur an numărul înfăptuire va face ca R.P.D. Coreea­ rice. pentru reunificarea pașnică a Numeroasele manifestări desfășu­ țară unită și pașnică, democratică și duminică, ediția din acest an a tra- de muncă sint absolvenți de liceu locuitorilor niponi a crescut cu nă să înainteze și mai viguros pe ca­ țării. R.P.D. Coreeană a depus și rate in România în tot cursul acestei prosperă. diționalului Festival muzical de la sau dețin o diplomă universitară. 814 000. lea progresului și bunăstării. depune eforturi neslăbite, concreti­ luni au dat din nou expresie senti­ Cu totul altă evoluție a cunoscut zate in numeroase inițiative și pro­ mentelor de solidaritate militantă ale Al. CAMPEANU

REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA : Cod 71 341 București Piața Scîntetl nr. 1. Tel 17 60 10, 17 60 20. Abonamentele se fac la oficiile poștale si dttuzorli din Întreprinderi Șl Instituții. In străinătate, abonamentele se tac prin ILEXIM — departamentul export-import presă. P. O. BOX 136—137 telex : 11 226. București, str. 13 Decembrie nr. 3. Tiparul : Combinatul Poligrafic CASA SCINTEII 40 360

/