Republica la răscruce de drumuri Liberalul Buletin informativ Nr.4 Iunie 2014 Corina FUSU, Vicepreşedintă PL, Preşedinta OFL Anul 2014 este un an decisiv şi poate deveni unul istoric pentru cetăţenii Repu- Partidul Liberal blicii Moldova. Mă refer aici la semnarea şi apoi ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană de către Parlamentul Republicii Moldova şi de cele douăzeci şi a întrunit concetăţenii la opt de parlamente naţionale ale statelor membre ale UE. Odată cu Libera Circulaţie în UE şi Intrarea în vigoare a Acordului de Adunarea Moldovenilor Asociere vom putea considera că am făcut un pas sigur spre adevarata noastră Liber- tate şi Independenţă. din Italia Cea de-a doua dimensiune la care mă voi referi sunt alegerile parlamentare care ii de moldoveni din mai multe oraşe ale Italiei şi-au dat întâl- vor avea loc pe data de 30 noiembrie 2014 . nire la Adunarea Moldovenilor care a avut loc la Padova, Aceste două probleme sunt interdepen- Italia – un prilej de sărbătoare care i-a adus cu sufletul şi dente şi interconectate, de rezolvarea re- gândul mai aproape de casă în atmosfera magnifică cre- uşită a acestor două ecuaţii va depinde atăM de muzica marilor artişti ai neamului. Şi un prilej deosebit de a se soarta noastră şi a copiilor noştri. Mă gândesc că 200 de ani de ocupa- întâlni cu liderii Partidului Liberal, cei care le-au insuflat speranţa în ziua ţie rusească ar fi trebuit să ne dumerească de mâne, într-un viitor prosper, liber şi european, evenimentul fiind or- unde se ascunde picătura veninoasă, care ganizat de Partidul Liberal, împreună cu Cluburile Liberale din Italia. este antidotul împotriva minciunii, propa- gandei, umilinţei şi frustrării din care unii concetăţeni de-ai noştri nu reuşesc să iasă. Mă tot frământă gândul cum de au reuşit fraţii noştri din republicile Baltice (Lituania, Letonia şi Estonia), odată cu de- clararea independenţei, sa încorporeze, în Constituţiile lor, textul despre ocupaţia sovietică din 1940. Pentru ţările Baltice, Pactul Ribbentrop-Molotov a fost denun- ţat, de facto. Astăzi balticii sunt membri NATO şi ai Uniunii Europene, iar Basarabia din cele şase ţari (Polonia, Finlanda, Litu- ania, Letonia, Estonia şi Basarabia) vizate în monstruosul Pact, mai rămâne încă os- taticul Rusiei. Partea stangă a Nistrului, aşa-numita Transnistrie, rămâne teritoriu ocupat, ur- mare a războiului din 1992, teritoriu pe care sunt dislocate trupe militare, arme şi muniţii ruseşti. Prin propagandă şi injectări generoase de fonduri, prin livrare de gaze la preţuri simbolice pentru Republica Sepa- La întrunire au fost prezenţi liderii Par- ratistă Transnistreană, Rusia ţine Republica tol, Secretarul General al Partidului. Gaz- tidului Liberal, , Preşedintele da evenimentului a fost Artur Gutium, Moldova în stare de permanent şah. Frica PL, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL, coordonatorul-responsabil de activitatea şi şantajul sunt instrumentele preferate pe Primarul General al mun. Chişinău, Anatol Cluburilor Liberale din Italia, precum şi care Rusia modernă le-a preluat cu fidelita- Şalaru, Prim-vicepreşedinte PL, Corina Fusu, echipele Cluburilor Liberale din Italia. Vicepreşedinte PL, Preşedinta OFL, Mihai Românii moldoveni prezenţi la eveni- Continuare în pag. 2 Moldovanu, Vicepreşedinte PL şi Ion Apos- ment şi-au exprimat gratitudinea faţă de Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 2 Republica Moldova la Adunarea răscruce de drumuri Moldovenilor din te de la părinţii comunismului, Lenin şi Asistăm astăzi nu doar la o apatie Stalin. Frica a intrat atât de tare în perso- politică, dar şi la un sentiment de trădare Italia nalitatea moldovenilor, încât astăzi, după pe care îl simte cetăţeanul faţă de liderii 22 de ani de independenţă, R. Moldova politici şi instituţiile pe care le reprezintă. organizatorii şi invitaţii evenimentului, au încins hore şi au încă nu are la guvernare oameni de stat, Victoria partidelor de orientare demo- savurat spectacolul oferit de Nicolae şi Corneliu Botgros, partide politice care să-şi asume adevărul cratică în 2009 şi în 2010 a însemnat vot Lidia Bejenaru, Ioana Căpraru, Ion Paladi, Cătălin Josan şi istoric, să aibă faţă de Rusia un compor- de neîncredere unui regim autoritar şi Alex Calancea Band şi tenorul Marcel Furnică. Prezenţa a tament demn, şi nu unul slugarnic. corupt, care a guvernat 8 ani Republica mii de persoane la această Adunare a demonstrat, încă Doar în 2010, Preşedintele interimar Moldova. Aşteptările au fost mari pen- o dată, că segmentul diasporei este unul de o valoare al R. Moldova, Mihai Ghimpu, prin de- tru toate categoriile de cetăţeni, dar mai incontestabilă pentru viitorul nostru, precum şi pentru cret prezidenţial, a declarat ziua de 28 iu- ales tinerii au vrut să creadă că lucruri- integritatea morală, istorică şi intelectuală a neamului. nie 1940, zi de ocupaţie sovietică. În faţa le se vor schimba în bine. Cu atât mai Concetăţenii noştri aflaţi departe de casă au primit mul- clădirii Guvenului RM, prin decizia Primă- mari sunt dezamagirile când afli că nici o ţumiri pentru faptul că le pasă de valorile noastre naţio- riei Municipiului Chişinău, a fost instalată anchetă parlamentară nu a fost dusă la nale, de soarta şi viitorul nostru, că sunt gata şi de aceas- o piatră comemorativă în amintirea victi- bun sfârşit. Nu ştim cine se face vinovat tă data să se implice în realizarea schimbării în bine. Dar şi melor regimului totalitar comunist. de escaladarea evenimentelor din aprilie pentru votul acordat la alegerile parlamentare din 2009- Unicul monument din Chişinău care 2009, nu ştim adevărul despre vânătoa- 2010 partidelor democratice, inclusiv Partidului Liberal, comemorează victimele deportărilor rea de la Padurea Domnească, nu ştim atunci când au demonstrat că nu-şi mai doresc să trăiască comuniste a fost instalat pe data de 23 prin ce tranzacţii Banca de Economii şi în trecut, ci vor o viaţă mai bună, un viitor alături de ţările august 2013, prin eforturile lui Dorin Aeroportul Internaţional Chişinău au membre UE. Chirtoacă, Primar General al Municipiu- încăput în proprietatea Federaţiei Ruse. Cei ce constituie diaspora , un factor decisiv în ceea ce lui Chişinău. Timp de peste 20 de ani Dar oamenii simt că viaţa devine din ce nu a existat voinţă politică şi nici fon- priveşte viitorul nostru European, au fost încredinţaţi că în ce mai scumpă, iar guvernanţii reu- Partidul Liberal a venit să spună cu voce tare că R. Moldo- duri publice pentru a ridica Monumen- şesc să devină tot mai bogaţi în urma tul în Memoria Victimelor Deportarilor va îşi vrea cetăţenii acasă, dar nu oricum, ci prin crearea aflării în funcţii înalte de stat. Şi nu dispa- condiţiilor necesare ca toţi cei plecaţi să poată reveni la Regimului Comunist! Dacă în 2007, în re dorinţa tinerilor de a-şi construi viaţa capitala R. Moldova nu venea la putere familiile lor, la casele lor. Că parafarea Acordului de Asoci- în altă ţară decât Republica Moldova, ere cu UE şi Liberalizarea regimului de vize, reprezintă un Partidul Liberal, Dorin Chirtoacă, Primar acolo unde nu se dă mită la tot pasul, iar al Chişinăului, cu siguranţă nici astăzi mare prilej de bucurie şi ne dă un imbold să ne menţinem omul harnic şi cinstit îşi poate face viaţa spiritul de unitate în vederea realizării schimbării până la Monumentul Adevărului şi al Demnităţii frumoasă şi prosperă. poporului nostru nu ar fi existat. capăt spre bine, prin unirea noastră ca forţă care va gene- Puterea executivă şi legislativă, ur- Din iniţiativa lui Mihai Ghimpu, Pre- ra schimbarea necesară. Obiectivul principal fiind integra- şedintele Partidului Liberal, cu sprijinul mate de puterea judecătorească şi in- rea într-o Europă unită, prosperă, unde pacea, libertatea, consiliilor locale, zeci de monumente au stituţiile mass-media, sunt în general respectarea legilor şi valorilor sunt directive imperioase. fost ridicate, în diferite localităţi ale RM, percepute ca fiind cele mai pasibile co- Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, s-a declarat nespus de în amintirea jertfelor deportărilor şi a re- rupţiei. Se pare că anume politicienii şi mulţumit de faptul că vorbeşte „în faţa miilor de conce- gimului totalitar comunist. Aceste cruci judecătorii îşi adjudecă titlul de cei mai tăţeni pe acest stadion din Padova. Am fost, sunt şi voi cioplite în piatră se vor inălţa în fiecare corupţi. Nivelul scăzut de încredere al rămâne mereu alături de Dvs, indiferent unde veţi fi, de- sat, comună, oraş, ca un simbol al trezi- cetăţenilor se datorează perceperii de oarece sunteţi sânge din sângele neamului meu. Şi vă rog rii noastre din somnul cel de moarte, ca impunitate, tolerării abuzului de pute- să-mi permiteţi să vă cer scuze în numele celor care v-au o mărturie că am iertat, dar nu am uitat. re, cumetrismului, corupţiei, lipsei de adus aici… Anume Dvs sunteţi cei care aţi salvat republi- La sesizarea deputaţilor PL, Curtea transparenţă, de responsabilitate şi inte- ca de fosta zonă sovietică, fosta zonă ţaristă, rusească, Constituţională a decis că limba oficială gritate, care sunt acceptate atunci când aţi pus temelia cursului european, fie votând acasă, dacă în Republica Moldova este limba româ- vorbim despre guvernanţi. eraţi, fie votând aici. Anume de Dvs depinde cum vom na! Prin eforturile Partidului Liberal, Cră- Acceptarea coruptiei, înseamnă, de trăi, unde vom trăi… Dvs aţi fost şi veţi rămâne salvatorii ciunul îl vom sărbători oficial şi pe data fapt, subminarea dezvoltării statului în neamului nostru!” de 25 decembrie, iar Ziua Europei a fost sine, negarea principiilor şi valorilor de- Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte PL, Primarul Ge- marcată anul acesta, la Chişinău, pe data mocratice europene. neral al mun. Chişinău, a ţinut să mulţumească celor pre- de 9 mai, cum se face în toată Europa. Noi ştim ce avem de făcut! E nevoie zenţi pentru aportul incomensurabil în realizarea obiec- Partidul Liberal este partidul care îşi de legi clare împotriva corupţiei, de re- tivului nostru european, în vederea schimbării spre bine respectă promisiunile. formarea grabnică a procuraturii, numi- a viitorului republicii noastre, menţionând, totodată, că De un an Partidul Liberal nu se mai rea şi promovarea în mod transparent diaspora noastră reprezintă vectorul important în dezvol- află la guvernare. A fost o decizie- sal a judecătorilor, reformarea Serviciului tarea republicii şi a realizării parcursului european. „Dacă vatoare atât pentru partid, cât şi pentru de Informare şi Securitate. Fară aceste nu noi, cel puţin copiii care se joacă astăzi aici, ar trebui păstrarea cursului european al Republi- reforme profunde, nu putem spera la o să aibă o viaţă mai bună, un viitor prosper european. Dar cii Moldova. Cetăţenii noştri au înţeles dezvoltare economică durabilă, la mo- pentru această realizare sunt necesari ani de muncă şi nu că nu toţi politicienii şi toate partidele dernizarea agriculturii, la dezvoltarea doar un rând de alegeri parlamentare, cele din toamnă, ajung la putere doar de dragul propriei business-ului mic şi mijlociu, la crearea dar este vorba despre toate alegerile care vor avea loc de bunăstări. Partidul Liberal a preferat să noilor locuri de muncă, la sporirea sala- acum încolo, până când Republica Moldova va deveni stat cedeze funcţiile în numele democraţiei riilor şi pensiilor. membru al UE!”, s-a adresat Dorin Chirtoacă concetăţe- şi statului de drept. Noi vom munci neobosit, în con- nilor noştri întruniţi la Adunarea Moldovenilor din Italia. Republica Moldova, fiind membră tinuare, pentru a-i readuce acasă pe Spre finalul evenimentului a fost extras câştigătorul a Consiliului Europei din 1995, şi-a asu- cetăţenii noştri plecaţi în străinie. Vom tombolei „Un billet acasă” - Gheorghiţă Prolipcean, mat reformele în domeniul justiţiei şi munci pentru ca cei de acasă să nu piar- originar din Cantemir, care va beneficia, împreună cu procuraturii. Toate Rezoluţiile Consiliului dă speranţa într-o viaţă mai bună, să soţia, de câte un bilet dus-întors acasă, premiu ofe- Europei, cât şi Recomandările Comitetu- nu dispară visul de Libertate, Dreptate, rit de organizatori. Adunarea Moldovenilor din Italia a lui de Cooperare UE – RM, atenţionea- Adevăr şi Bunăstare. culminat cu o prezentare de rochii cu elemente şi moti- ză asupra acestei probleme nerezolvate Doar împreună putem duce ve autentice româneşti, realizate de către doi designeri încă, care sporeşte gradul de corupţie. schimbarea până la capăt! din R. Moldova, care activează în Italia. Liberalul Nr. 4. Iunie 2014 3 Noi Cluburi Liberale, la Geneva şi Santander

etăţenii moldoveni de peste hotare îşi doresc să stabilească şi să menţină un contact în viitor cu au- torităţileC republicii, pentru a-şi putea face auzită vocea, iar, în acest sens, mizează cu desăvârşire pe atitudinea responsabilă şi acţiunile consecvente de care a dat mereu dovadă Partidul Liberal. În acest context, vorbind des- pre noi Cluburi Liberale întemeiate de către diaspora românilor moldoveni: de această dată, La Geneva, Elveţia, şi Santander, Spania, activitatea căror va fi condusă de Arcadie Târgoală, re- spectiv, Nicolae Bulmaga.

Cei aflaţi departe de casă, nu sunt indife- muncă sau la studii în afara republicii. Diaspora tâmplă acasă, urmăresc cu mare interes situaţia renţi şi trăiesc cu dorinţa şi cu speranţa de a dis- reprezintă un motor al dezvoltării republicii, de politică şi socială din republică, exprimându-şi, pune de posibilitatea să se implice activ în dez- aceea este iminentă necesitatea unei reforme totodată, dezamăgirea şi nemulţumirea faţă de voltarea şi modernizarea republicii. În context, legislative şi instituţionale în vederea schimbării acţiunile actualei coaliţii de guvernare, care dă la Geneva a avut loc o întâlnire a reprezentan- situaţiei actuale şi crearea condiţiilor necesare dovadă de corupţie şi hoţie. ţilor diasporei R. Moldova din Elveţia cu Anatol de dezvoltare pentru ca cei plecaţi să se poa- Prim-vicepreşedintele PL a menţionat faptul Şalaru, Prim-vicepreşedinte PL, eveniment care tă întoarce acasă, unde să găsească un mediu că: „Partidul Liberal a demontrat prin acţiunile a însemnat şi constituirea, acolo, a unui Club dinamic şi favorabil dezvoltării şi realizării profe- sale, necontenit, verticalitate şi consecvenţă în Liberal, care să promoveze valorile şi principiile sionale precum şi personale. Potenţialul inega- vederea parcurgerii cu succes a cursului euro- liberale, libertatea, adevărul, dreptatea şi bu- labil şi resursele spirituale şi intelectuale uriaşe pean, precum şi pentru Libertatea, Dreptatea, năstarea, valori pe care PL şi-a concretizat me- de care aţi dat dovadă în tot timpul cât aţi fost Adevărul şi Bunăstarea cetăţenilor. Întoarcerea reu acţiunile. Anatol Şalaru a salutat ideea con- plecaţi departe de casă, precum şi contribuţia acasă a cetăţenilor plecaţi la muncă peste hota- stituirii Clubului Liberal Geneva, mulţumindu-le financiară pe care aţi acordat-o mereu republicii re este dezideratul PL, iar angajamentul nostru celor prezenţi pentru susţinerea şi încrederea în toţi aceşti ani, este de o importanţă incontes- este de a vă oferi şanse reale şi oportunităţi de acordată întregului partid, în frunte cu liderii tabilă. Iar la momentul actual, Partidul Liberal dezvoltare acasă, aşa încât plecarea peste hota- acestuia. Le-a dorit mult succes în activitate şi îşi asumă responsabilitatea de a vă susţine în re să nu reprezinte o constrângere, ci o opţiune i-a asigurat de susţinerea deplină a partidului realizarea unui viitor prosper acasă, a unui viitor de a dobândi o nouă experienţă, de a efectua atât în activitatea viitoare a clubului, precum şi european şi în R. Moldova.”, a reiterat Anatol un schimb de experienţă. Datorită implicării Dvs în toate activităţile ce ţin de situaţia cetăţenilor Şalaru. nemijlocite, R. Moldova a obţinut prima victo- RM din diasporă. În cadrul întâlnirii, Anatol Şalaru a prezen- rie în vederea aspiraţiei integrării europene prin „Partidul Liberal este conştient de impor- tat situaţia politică din republică, problemele obţinerea liberei circulaţii începând cu 28 aprilie tanţa conlucrării intense cu diaspora şi vă asi- întregii societăţi, discutând despre problemele 2014 şi semnarea Acordului de Asociere cu UE, gur de acţiunile responsabile întreprinse de că- cu care se confruntă diaspora. Cei prezenţi au care va avea loc la 27 iunie 2014”, a mai adău- tre acesta în raport cu cetăţenii noştri aflaţi la confirmat că sunt iniţiaţi în tot ceea ce se în- gat Anatol Şalaru.

Dezvoltare de succes, doar cu Uniunea Europeană! epublica Moldova va cunoaş- priveşte integrarea europeană şi dezvoltarea te o dezvoltare politică şi eco- economică”. Mihai Ghimpu a dat asigurări nomică de succes, dacă va că Partidul Liberal va face tot posibilul ca ac- continua apropierea de Uniu- tuala direcţie a Republicii Moldova către UE neaR Europeană. A fost una dintre opini- să fie menţinută, dar a subliniat că acest de- ile deputatului polonez, Andrzej Halicki, Vicepreşedintele Adunării Parlamentare ziderat astăzi depinde mai mult de formaţiu- a Consiliului Europei, în cadrul întrevederii nile aflate la guvernare. În cadrul discuţiilor, o pe care acesta a avut-o cu Preşedintele atenţie deosebită a fost acordată parcursului PL, Mihai Ghimpu. european al Republicii Moldova şi posibilelor evoluţii după alegerile parlamentare care vor Pe parcursul întâlnirii, Mihai Ghimpu a avea loc în toamna acestui an. De asemenea, evocat relaţiile excelente dintre Republica au fost abordate subiecte precum situaţia din Moldova şi Polonia, mulţumind pentru sus- Transnistria şi tensiunile din Ucraina, Mihai ţinerea acordată statului nostru, în special Ghimpu şi Andrzej Halicki exprimându-şi în- cât priveşte parcursul lui european. „Polonia grijorarea faţă de evoluţiile evenimentelor din constituie pentru noi un exemplu în ceea ce ţara vecină. Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 4 Corina Fusu, la Istanbul, despre problema transparenţei presei în R. Moldova

n ultimii ani, în Republica Moldova nu au fost documentate cazuri de cenzură „externă”, cu toate acestea, mulţi jurnalişti şi experţi recunosc că o oarecare cenzura „internă”, ar putea exista. Piaţa mass-media profitabilă este influenţată de unii politicieni care sunt proprietarii unor mediaÎ private... Auto-cenzura este destul de frecventă în instituţiile media unde jurnaliştii sunt plătiţi cu salarii mari în schimbul loialităţii faţă de partidul politic sau de interesele de afaceri ale proprietarului lor, fapt ce contribuie la manipularea opiniei publice prin intermediul mass-mediei în timpul crizelor politice. A fost una dintre tezele expuse de către Corina Fusu, Vicepreşe- dinta Comisiei parlamentare Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport şi Mass-media, Vicepreşedintă PL, în cadrul Conferinţei Internaţionale „Rolul Parlamentelor Naţionale în Guvernarea mass- mediei în Europa”, desfăşura- tă la Istanbul.

La eveniment, organizat de către Aduna- stituţii mass-media poate fi ghicit după aşa- rea Parlamentară a Consilului Europei (APCE), numita „politică editorială”. Un obstacol Sub-comisia Mass-Media şi Societatea Infor- în transparenţa mass-mediei se găseşte în Pe agenda Conferinţei s-au înscris subiec- maţională, au participat deputaţi din Comi- sursele de venit frecvent obscure ale insti- te de importanţă majoră ce ţin de Libertatea siile Parlamentare de profil din Azerbaidjan, tuţiilor mass-media. Dimensiunea redusă a Mass-Media şi etică; Rolul Parlamentelor; Bulgaria, Georgia, Italia, Portugalia, Republi- pieţei de publicitate din Republica Moldova Responsabilitatea şi deontologia Mass-Medi- ca Moldova, Turcia precum şi experţi, repre- şi, respectiv, veniturile insuficiente din publi- ei în cadrul unui mediu mediatic schimbător; zentanţi ai Media şi ONG-urilor din domeniul citate, nu pot asigura durabilitatea pieţe- Transparenţa Mass-Mediei şi Reglamentarea libertăţii de exprimare. lor de desfacere media, prin urmare, mulţi Internetului; Sporirea transparenţei propri- În discursul, intitulat „Transparenţa Pro- dintre ei, în special canalele de televiziune etăţii în Mass Media; Fortificarea cooperării prietăţii Mas- Media în Republica Moldova”, care necesită cheltuieli mari, sunt sprijinite împotriva cyberterorismului şi alte atacuri de Corina Fusu s-a referit la Legislaţia Repu- în mod artificial de către proprietarii lor pen- mare amploarea asupra internetului. blicii Moldova, care “nu prevede garanţii tru a putea fi folosite în scopuri politice sau Conferinţa APCE şi-a propus să conso- esenţiale pentru transparenţa proprietăţii pentru a pune presiune asupra guvernului lideze o cooperare mai strânsă între sta- mass-media. Prin urmare, în mare parte, sau concurenţilor de afaceri”, se mai stipu- tele membre ale CE precum şi asociaţiile identitatea proprietarilor care deţin canale lează în discursul Vicepreşedinei PL, Corina jurnaliştilor şi asociaţiile Media în vederea de televiziune rămâne obscură sau socie- Fusu, Vicepreşedinta Comisiei Parlamentare elaborării unor măsuri concrete pentru tăţii îi este prezentat un proprietar „fictiv”. Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport apărarea eficientă a libertăţii Media în Destul de des, beneficiarul final al unei in- şi Mass-media. statele CE.

Preşedintele PL, în ospeţie la Liceul „Orizont”

tarea de lucruri din învăţământ, din cadrul sistemului sănătăţii, situaţia socială şi economică şi cursul euro- pean al Republicii Moldova, sunt printre subiectele care interesează elevii, conducerea şi cadrele didacti- ce de la Liceul Teoretic „Orizont”, filiala Duleşti. Sunt teme care au fost luate în discuţie în timpul întâlnirii pe Scare aceştia au avut-o cu Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. teme vizând drepturile şi libertăţile copiilor, în ceea ce priveşte viitorul republicii. Mult importanţa implicării tinerilor în procesele succes şi multe rezultate frumoase să aveţi! decizionale, întrucât aceştia reprezintă un Sunt sigur că părinţii şi profesorii sunt mân- pilon decisiv în continuarea vectorului euro- dri de realizările voastre!” pean al republicii. Preşedintele PL a răspuns şi la o serie de întrebări despre problemele cu care se confruntă elevii, inclusiv ofertele de studii la universităţile din R. Moldova. Mihai Ghimpu le-a urat mult succes elevilor în procesul de studiu şi la examene: „…De voi, tinerii, de- pinde viitorul republicii, de aceea este foar- Conducerea Liceului, în persoana lui te important să vă implicaţi în multe activi- Mehmet Ali Yazar, Director General, şi Şe- tăţi, să căpătaţi experienţă şi să aplicaţi în rif Şimşek, Consilierul Directorului General, practică cunoştinţele acumulate. Mă bucur dar şi elevii şi profesorii Filialei Durleşti „Ori- că sunteţi curioşi, aveţi multe întrebări, sun- zont”, au discutat cu Mihai Ghimpu şi pe teţi isteţi, fapt care mă face să fiu optimist Liberalul Nr. 4. Iunie 2014 5 Partidul Liberal solicită dublarea numărului secţiilor de votare peste hotare

artidul Liberal consideră necesa- votare suplimentare peste hotare. În acest nu se gândeşte la redresarea economiei şi ră asumarea de către Coaliţia context, PL solicită deschiderea secţiilor de dezvoltarea republicii”, a opinat Vicepreşe- de guvernare actuală a două votare suplimentare peste hotare, deoarece dinta PL, Corina Fusu. „Îndemnul Partidului obiective foarte importante pen- cele 75 de secţii de votare deschise în 2010 Liberal este ca, în pofida acestei dezamăgiri, Ptru prezentul şi viitorul nostru: asigurarea nu acoperă numărul participanţilor la vot. fiecare cetăţean să-şi exercite dreptul la vot, dreptului de vot a tuturor cetăţenilor R. „Considerăm că numărul secţiilor de vota- aşa încât cursul nostru european să devină Moldova, inclusiv şi a celor aflaţi peste re trebuie să fie dublat sau, cel puţin, să fie ireversibil. În acest sens, PL solicită Consu- hotare, şi asigurarea continuităţii cursului deschise încă 30 - 40 de secţii, aşa încât toţi latelor Republicii Moldova din ţările unde se european, prin alegerile parlamentare cetăţenii să-şi poată exercita dreptul la vot află cetăţenii moldoveni, să îi informeze pe din 30 noiembrie 2014. Realizarea acestor garantat de Constituţie, pentru formarea aceştia despre începerea perioada de înre- două obiective este posibilă prin deschi- puterii în Republica Moldova”, a accentuat gistrare, în vederea participării la vot, la con- derea secţiilor de votare peste hotare. Mihai Ghimpu. sulate şi ambasade. În condiţiile unei epoci În republică, o secţie de votare este tehnologice avansate, există destule pârghii Subiectul a fost luat în discuţie în cadrul deschisă pentru un număr de 3000 de ce- informaţionale pentru ca toţi cetăţenii să conferinţei de presă, susţinută de către con- tăţeni, iar birourile electorale informează, fie informaţi în timp util ”, a reiterat Corina ducerea Partidului Liberal, cu tema: „Limita- în prealabil, despre locul şi modul de par- Fusu. rea dreptului la vot a cetăţenilor Republicii ticipare la vot. Dacă în Padova sunt 20 000 Conform regulamentului CEC, privind Moldova”. Deputaţii Partidui Liberal, Mihai de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept înregistrarea prealabilă a cetăţenilor R. Ghimpu, Preşedintele PL, Corina Fusu, Vi- de vot, însă, la scrutinul din 2010 au partici- Moldova cu drept de vot aflaţi în străinăta- cepreşedintă PL, Valeriu Munteanu, Vice- pat doar 3 000, este evident faptul limitării te, art. 12 stipulează: „Perioada prealabilă preşedinte PL şi , au accen- dreptului constituţional al celor căror nu li de înregistrare a cetăţenilor RM cu drept tuat importanţa asigurării dreptului la vot s-a oferit posibilitatea să-l exercite, iar CEC de vot, aflaţi în străinătate, se începe nu a cetăţenilor noştri, în contextul alegerilor şi Guvernul ar trebui să ia măsuri în vederea mai devreme de 6 luni înainte de expirarea parlamentare din 30 noiembrie, curent, cu deschiderii a încă cel puţin 5 secţii de votare mandatului Parlamentului şi se va încheia preponderenţă a celor aflaţi peste hotare, în acest oraş. cu cel târziu 40 de zile înainte de ziua ale- aceasta însemnând respectarea Constituţiei. „Aspectele ce ţin de integrarea euro- gerilor”. PL solicită CEC-ului, MAEIE şi Biro- Potrivit preşedintelui PL, Mihai Ghimpu peană, dorinţa de a trăi conform normelor ului pentru Diasporă, să înceapă cu 6 luni - „anume cetăţenii de peste hotare sunt cei legii, civilizat, într-un stat modern, le-au în- înainte de alegeri, campania de informare care au salvat democraţia, ajutând astfel la ţeles, în primul rând, cetăţenii noştri, care, cu privire la exercitarea dreptului de vot a debarcarea guvernării comuniste şi la insta- din cauza condiţiilor dificile de trai de aici, cetăţenilor aflaţi peste hotare. Şi să asigure urarea unei guvernări democratice, care a au decis să-şi rezolve problemele departe secţiile de votare cu buletine de vot supli- implementat obiectivul nostru principal – de casă. Cei care, fiind plecaţi de ani de zile mentare, conform legislaţiei în vigoare – 5 integrarea europeană, început prin Libera peste hotare, au reuşit să-şi creeze acolo o % din numărul buletinelor de vot din nu- Circulaţie şi semnarea Acordului de Asoci- situaţie, au început să gândească în mod mărul total al buletinelor pentru secţia de ere cu UE la 27 iunie 2014”. Evoluţia eve- european şi nu mai acceptă situaţia din R. votare, pentru a evita cazuri precum cele nimentelor în timpul desfăşurării alegerilor Moldova, nu percep o guvernare coruptă, întâmplate în anul 2010, când oamenii au parlamentare din noiembrie 2010, demon- care nu se gândeşte la cum să readucă ce- votat pe foi A4, care, ulterior, nu au fost strează necesitatea deschiderii secţiilor de tăţenii acasă, cum să ofere locuri de muncă, validate. Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 6 Colaborarea PL cu ALDE şi FNF, continuă

lianţa Liberalilor şi De- mocraţilor pentru Euro- pa (ALDE) şi Fundaţia Fri- edrich Naumann (FNF) dorescA să ajute Partidul Liberal în campania electorală a alegeri- lor parlamentare care urmează să se desfăşoare la 30 noiembrie, curent. În acest sens au fost trasa- te câteva direcţii de implicare a acestora pentru a forma lideri şi a instrui echipa PL pentru campania electorală. Despre aceasta, printre altele, s-a discutat în cadrul între- vederii avute la Chişinău de către Conducerea PL cu Joakim Frantz, Consilier Politic ALDE, Ian Marquar- dt, Consultant de campanie ALDE şi Daniel Kaddik, Directorul FNF pentru Europa de Sud.

Partidul Liberal a fost reprezentat la Au fost trasate principalele direcţii de toamna acestui an, un an crucial pentru R. întâlnire de către Mihai Ghimpu, Preşe- colaborare ale Partidului Liberal cu ALDE Moldova. dintele PL, Corina Fusu, Vicepreşedintă şi cu Fundaţia F. Naumann. De aseme- PL, Preşedinta Organizaţiei Femeilor Li- nea, au fost punctate câteva activităţi berale, Valeriu Munteanu, Vicepreşedin- de susţinere din partea ALDE şi a FNF cu te PL, , Secretarul General al scopul de a instrui liderii PL din teritoriu Partidului Liberal, Sergiu Boghean, Ofiţer şi a-i pregăti pentru campania electorală. internaţional PL, Roman Andrieş, Vicepre- Mihai Ghimpu s-a referit la situaţia politică şedinte al Tineretului Liberal (TL) şi Alina din R. Moldova, pentru a înţelege politica Zotea, Consiliera Preşedintelui PL. Discu- pe care trebuie s-o implementeze PL-ul în ţia s-a axat pe subiecte ce ţin de progra- plan intern şi extern. Liderul PL a menţio- mul politic al PL, strategia sa în campania nat şi principalele realizări ale partidului de electorală din acest an, comunicarea PL- până acum, accentuând rolul important ului cu cetăţenii ş.a. al PL-ului în salvarea cursului european în

Conducerea PL a discutat şi despre stra- tegia Partidului pentru alegerile din toam- na acestui an şi paşii de implementare a acesteia. Preşedintele PL a mulţumit Alianţei Li- beralilor şi Democraţilor pentru Europa şi Fundaţiei Friedrich Naumann pentru spriji- nul pe care acestea îl acordă PL-ului: „Aces- te parteneriate au ajutat PL-ul să crească şi să devină mai puternic, de asemenea, prin seminarele şi conferinţele de instruire, acti- vitatea membrilor partidului a devenit mai eficientă şi a fost adaptată practicilor- eu ropene, fapt cu care ne mândrim şi pentru care vă mulţumim”. Anterior, conducerea PL s-a întâlnit cu Raimar Wagner, reprezentantul Fundaţiei Friedrich Naumann, Coordonator de Pro- iecte pentru România şi R. Moldova. Rezul- tatele alegerilor Europarlamentare, situaţia politică din Republica Moldova şi România, precum şi colaborarea în baza de proiecte întru consolidarea şi promovarea liberalis- mului fiind subiectele luate în discuţie. Liberalul Nr. 4. Iunie 2014 7 Aderarea la NATO, singura şansă de a ne apăra independenţa, integritatea şi libertatea

epublica Moldova nu poate să îşi apere singură indepen- denţa, integritatea, drepturile şi libertăţile fundamentale ale Romului… Iar noi suntem supuşi riscului să fim ocupaţi, anexaţi, aşa cum s-a procedat în cazul Crimeei şi legat de tot ce se întâmplă în Ucraina. Vreau să mulţumesc poporului american şi preşedintelui Obama, în numele tuturor cetăţenilor, pentru grija pe care o poartă fiindcă nu este nimic mai important decât libertatea omu- lui. Declaraţia a fost făcută de către Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în cadrul unui amplu interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.

Europa Liberă: Liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a anunţat că Washingtonul îşi va intensifica cooperarea cu partenerii, în primul rând, cu Georgia, Ucraina şi Repu- blica Moldova, pentru a-i ajuta să îşi menţi- nă securitatea, oferind un miliard de dolari pentru aceste trei state ne-membre NATO. Cum interpretaţi acest gest?

Mihai Ghimpu: „În sfârşit, a venit ceea ce trebuia să vină, o pomană de la Dumne- Uniunea Europeană fiindcă ţinem cont de De aceea am şi solicitat Curţii Constituţi- zeu fiindcă Republica Moldova nicicum nu ceea ce s-a întâmplat cu Ţările Baltice şi cu onale: cum adică stat neutru, dar cu prezenţa poate să îşi apere singură independenţa, in- fostele ţări socialiste care au aderat la Uni- armatei străine pe teritoriul nostru? Nu putem tegritatea, dar, în primul rând, drepturile şi unea Europeană, după aceea au aderat la fi neutri, când avem aici o armată străină şi libertăţile fundamentale ale omului, noi, cu o NATO. Uniunea Europeană nu vrea să aibă dacă în Constituţie este prevăzută neutralita- populaţie de trei milioane şi ceva de cetăţeni state membre care nu au garantată securi- tea, dar ştiţi că există o practică mondială că şi Rusia cu 150… Cunoaştem şi puterea lor tatea. Securitate în Europa poate oferi doar această neutralitate trebuie să fie recunoscu- economică, şi puterea armată, şi nucleară… Alianţa Nord-Atlantică, NATO. Plus că noi tă, dacă această neutralitate nu este recunos- Sigur că noi suntem supuşi riscului să avem experienţa amară, tragică a imperiului cută, înseamnă că nu suntem un stat neutru. fim ocupaţi, anexaţi în orice zi, aşa cum s-a rus, fie el ţarist, sovietic, şi acum şi demo- Şi atunci putem să aderăm şi la NATO. procedat cu Crimeea din Ucraina şi ceea ce cratic, cu teritoriul din stânga Nistrului. Şi de Vă spun cu toată responsabilitatea, eu se întâmplă în Ucraina. Vreau să mulţumesc aceea noi tot timpul am pledat pentru inte- ştiu că partidul pierde atunci când noi spu- poporului american şi preşedintelui Obama, grarea în NATO”. nem nişte adevăruri, aşa s-a întâmplat şi în numele tuturor cetăţenilor, pentru grija pe cu problema limbii, identităţii, şi cu NATO, care o poartă fiindcă nu este nimic mai im- Europa Liberă: Sondajele de opinie ara- la fel, dar Republica Moldova, în situaţia în portant decât libertatea omului”. tă că doar puţin peste 20 la sută din cetăţeni care se află, având o parte din teritoriu ocu- ar îmbrăţişa ideea aderării la NATO. pat, în stânga Nistrului, nu va adera nicioda- Europa Liberă: În ultimul timp, se inten- tă la Uniunea Europeană. Fiindcă Uniunea sifică discuţiile despre ce înseamnă NATO, Mihai Ghimpu: „Eu vreau să vă spun Europeană niciodată nu va accepta o parte a care este scopul unui parteneriat cu Alianţa că nu e rău, de vreme ce nimeni nu vorbeşte acestui teritoriu controlat de Federaţia Rusă, Nord-Atlantică, mai nou şi dumneavoastră despre aceasta, doar din când în când Par- aceasta înseamnă instabilitate. Ei sunt deja aţi mers la Curtea Constituţională cu o sesi- tidul Liberal – cât am fost în cadrul alianţei, deprinşi cu libertate, cu pace, cu linişte. zare şi aţi cerut să tălmăcească articolul care am tăcut, fiindcă am zis că respectăm neu- Eu mă gândesc nu la partid, nu la mine, stipulează neutralitatea Republicii Moldova. tralitatea şi am semnat acordul de consti- eu mă gândesc la viitorul acestui stat, la ce- V-aţi gândit că Moldova ar trebui să adere la tuire a alianţei – înseamnă că e un rezultat tăţeni, la copiii noştri, la securitatea lor, fi- NATO sau alt scop aţi avut? bun. Dar timpul arată că trebuie să vorbim, indcă nu vreau copiii noştri să treacă prin ce trebuie să promovăm ideea integrării în au trecut părinţii şi buneii: ocupaţie, război, Mihai Ghimpu: „La noi în statutul par- NATO. naţionalizare, deportări, foamete organiza- tidului există aderarea la NATO, nu doar la tă, GULAG-uri. Cât se poate?!” Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 8 Aderarea la NATO, singura şansă de a ne apăra independenţa, integritatea şi libertatea

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, Europa Libera: Şi care a fost răspunsul autorităţile de la Kiev şi de la Tbilisi au de- domnului Medvedev, actualul premier, pe clarat despre intenţia ţărilor lor, Ucraina şi atunci preşedintele Rusiei? Georgia, de a îmbrăţişa această integrare euroatlantică. Moldova, având acest sta- Mihai Ghimpu: „Vorbeam de retrage- tut de neutralitate deocamdată nu poate rea armatei ruse, că aici a şi fost vorba, de să renunţe la el pentru că nu îi permite ce nu retrag armata pentru că este hotărâ- Constituţia, Constituţia nu permite acest rea de la Istanbul din 1999. Păi atunci era lucru. o situaţie în politică, iar acum e alta. Zic, cum alta? Păi atunci NATO era departe, iar Mihai Ghimpu: „Nu permite, încă nu, acum NATO e aproape. Zic: acestea sunt să vedem ce spune Curtea Constituţională. problemele dumneavoastră cu NATO, noi sprijin concret, un efort concret de a asi- Ce fel de stat neutru? Noi ,când am adoptat avem problemele noastre, dumneavoastră gura aliaţii europeni ai Washingtonului de această Constituţie, armata era pe teritoriul hotărâţi cum doriţi, noi hotărâm cum vrem angajamentul american pentru securita- nostru. Deci, înseamnă că neutralitatea nu noi. tea lor, pe fondul tensiunilor din relaţia există”. Occidentului cu Moscova din cauza crizei Dacă Rusia vrea ca să fie încă o hotărâ- ucrainene? Europa Libera: Se pare că exact acesta re, o lege de neutralitate a statului, aceasta a şi fost compromisul să fie stipulat în Le- încă o dată demonstrează că ea se gândeş- Mihai Ghimpu: „Eu vreau să vă spun gea Supremă că Moldova e un stat neutru, te cum din nou să ocupe acest teritoriu, nu că americanii, dacă ne dau aceşti bani, în- atunci când a fost adoptată Constituţia, ca azi – mâine, nu mâine – poimâine. Aşa cum seamnă că ei ştiu ce armată are Ucraina, ce armata rusă să plece din stânga Nistrului. au stat la pândă – din 1918 până în 1940 armată avem noi. Eu pot să vă spun, ca fost – 22 de ani. De ce au format această Trans- preşedinte interimar, că ştiu ce armată avem Mihai Ghimpu: „Aşa au zis ei. Dar ei nistrie, fix ca în 1924, cum au format RASS noi…” n-au plecat. Ei, din contra, au venit, în afară Moldovenească în cadrul Ucrainei? Şi acuma de armata a 14, au mai adus o armată – for- stă la pândă. Europa Libera: Ce armată avem noi? ţa pacificatoare”. Vă garantez, o sută de procente, că, Mihai Ghimpu: „Bună, fără baterie... Europa Libera: Ce se întâmplă dacă dacă Ucraina şi Georgia erau în NATO mem- Cum ar fi pantofii fără şireturi… Mergi, şi Ucraina aderă la NATO? bri, nu intra Rusia în 2008 în Georgia şi la un pas-doi, îi pierzi... Săracă, fiindcă e ar- acum în 2014 în Ucraina... Iată de ce ei nu mată, armament sovietic, învechit. Ruşii s-au Mihai Ghimpu: „Înseamnă că noi vom se tem că se apropie NATO de hotarul lor, că înarmat, vă amintiţi ultimii ani unde a inves- fi o insuliţă în afara NATO, dar în mijlocul NATO deja e Polonia, hotar cu Rusia. tit Putin bani? În armată. Păi, vedeţi, el s-a NATO. Dacă Ucraina şi România sunt ţări pregătit de aceasta. Da noi, dacă nu avem NATO…” Noi, care suntem peste Ucraina faţă de bani... Rusia, care e problema de NATO aici, dacă Europa Libera: Şi Moldova cade în bu- Polonia e alături şi Ucraina e în NATO? Pro- Eu cred că de aceea şi dau banii promişi zunarul Alianţei Nord-Atlantice? blema este că ei se gândesc cum din nou să preşedintele Obama, fiindcă el ştie cum ne ocupe şi ştiu că numai aşa ne pot ocu- şi-a înnoit armata, armamentul Rusia şi de Mihai Ghimpu: „Automat. Da, sigur. pa, anexa acest teritoriu, nefiind membri ce armament dispune şi ce armament are. Nu poţi să fii în afară, dacă eşti într-un teri- ai NATO. Iată de ce noi, stimaţi moldoveni, Nu vedeţi că Ucraina n-a putut în primele toriu care se află sub securitatea sau ocroti- dragi moldoveni, ascultaţi ce vă spun eu, că zile să lupte cu separatiştii, cu ruşii aceştia rea NATO. Sigur”. eu nu vă vreau rău, niciodată în viaţă nu am care sunt înarmaţi până în dinţi de armata vrut nimănui rău, îmi iubesc poporul acesta rusă? Şi vedeţi că de acu e tot mai greu şi Europa Libera: Dar admiteţi hotarul ca pe mama, Dumnezeu s-o ierte. mai greu… Ei cunosc acea situaţie, fiindcă ei NATO de la Prut să fie mutat mai spre est, ştiu care e puterea rusului. din moment ce Moscova de nenumărate ori Noi trebuie să avem garanţia libertăţii a atenţionat partenerii occidentali că cel mai noastre, independenţei, integrităţii. Noi nu Şi acum noi trebuie să ne gândim la mo- vulnerabil aspect rămâne lărgirea NATO spre putem să trăim permanent cu frica de la dernizarea armatei. Dar vreau să vă spun Est? est, de aceea trebuie să aderăm. Şi Alianţa că oricât de puternică ar fi armata noastră, Nord-Atlantică nu este decât o Alianţă care noi nu putem lupta cu Federaţia Rusă, calea Mihai Ghimpu: „Eu am avut o discu- oferă securitate cetăţenilor, pace, linişte şi noastră este aderarea la Alianţa Nord-Atlan- ţie şi cu preşedintele de atunci Medvedev, libertate”. tică. Credeţi-mă, oameni buni, nu e televi- când eram preşedinte. Şi i-am spus: aşa cum zor să vedeţi că îmi fac cruce, dar niciodată dumneavoastră vă gândiţi la securitatea sta- Europa Libera: Şi, dacă va fi apro- de când există omenirea, n-a dorit mai mult tului dumneavoastră şi a cetăţenilor, aşa şi bată de către Congres această iniţiativă străinul fratelui decât fratele său. Eu vă sunt eu mă gândesc”. a preşedintelui Barack Obama, va fi un frate şi nu vă vreau decât bine”. Liberalul Nr. 4. Iunie 2014 9 Preşedintele PL – alături de studenţii liberali la „Cafeneaua Politică”

„Cafeneaua Politică”, eveniment or- aderarea la NATO. Această prevedere de stat ganizat săptămânal de către Clubul neutru a fost promovată în mod conştient de Studenţilor Liberali, l-a avut în calitate către oamenii Rusiei” - a mai menţionat, în cadrul discuţiei, Mihai Ghimpu. de invitat pe Mihai Ghimpu, Preşedin- Preşedintele PL a mai accentuat că ade- tele PL, discuţia având loc într-o at- rarea Republicii Moldova la NATO este mai mosferă relaxantă. Preşedintele Par- mult decât necesară, acest lucru ar facilita tidului Liberal a discutat cu studenţii integrarea europeană, dar şi ar garanta pa- liberali pe subiectul drumului parcurs cea şi ar fi exclusă în Republica Moldova o de liderul liberalilor de la Mişcarea de situaţie similară celei din Georgia şi Ucraina. Eliberare Naţională, dar şi despre situ- Regretabil rămâne faptul că proiectul unei noi Constituţii nu a fost acceptat de AIE-1 şi aţia actuală a Republicii Moldova şi AIE-2, când acesta a fost propus de PL. Cu re- perspectiva europeană. Odată depăşită partea introductivă, Pre- ferire la situaţia politică actuală, Preşedintele şedintele PL a povestit cu lux de amănunte PL a menţionat că este una dificilă, având în Înainte de toate, însă, gazdele i-au în- despre cum a început Mişcarea de Eliberare vedere responsbilitatea pentru parcursul euro- mânat Preşedintelui PL „Cupa Unirii” la fot- Naţională, dar şi ce a urmat după: „Lupta pean al statului – „Trebuie să fim atenţi şi să bal, trofeu câştigat de către echipa Clubului mişcarii democratice a început în 1987, când nu permitem revenirea la putere a forţelor di- Studenţilor Liberali, tinerii dedicând această pe Aleea Clasicilor ne adunam la bustul lui rijate de Moscova”. Vizita lui Mihai Ghimpu la victorie celui care a făcut posibilă forma- Mihai Eminescu şi recitam poezii, apoi am „Cafeneaua Politică” s-a încheiat cu un mesaj rea şi consolidarea echipei liberale, cel care ajuns să citim şi pactul Ribbentrop-Molotov. de mulţumire din partea Preşedintelui Partidu- munceşte zilnic pentru viitorul tinerilor – Dl. Un important personaj în spargerea zidului lui Liberal, adresat tinerilor, pentru implicare şi Mihai Ghimpu. sovietic a fost Anatol Şalaru, fondatorul Ce- le-a dorit succes tuturor celor care duc flacăra naclului Alexei Mateevici, care a stat la baza românismului şi ideile liberale în mulţime. formării de mai apoi a Mişcării de Eliberare Naţională, iar ca urmare a generat apariţia Frontului Popular. Noi aveam un ideal: ne doream să revină acasă Limba Română şi al- fabetul latin. Astfel, am ajuns de la mitinguri şi demonstraţii - la Marile Adunări Naţionale, la primul Parlament democratic, la tricolor ca şi drapel de stat, imn, la Declaraţia de Independenţă - într-un cuvânt, tot ceea ce ne aparţinea nouă… Au fost comise multe greşeli, dar multe au fost şi dirijate de KGB, cum ar fi includerea în Constituţie a neutrali- tăţii statului, dar cu prezenţa armatei ruse pe teritoriul nostru, ceea ce, de fapt, blochează Democraţia învinge! R. Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE la 27 iunie! Zile numărate au mai rămas până la is- AIE-1, AIE-2 şi, cel mai important, întoarce- tate, oameni corecţi aleşi în funcţii, capabili toricul pas pe care-l va face Republica Mol- rea Europei cu faţa din nou spre Republica să apere interesele cetăţenilor, dar nu buzu- dova - semnarea Acordului de Asociere cu Moldova. Partidul Liberal fiind iniţiatorul, narele proprii, iar aceasta se poate realiza Uniunea Europeană, care va avea loc pe autorul denumirii şi artizanul principal al doar Integrându-ne în Uniunea Europeană 27 iunie 2014, la Bruxelles, în cadrul unui Alianţei pentru Integrarea Europeană – con- şi având o guvernare pentru oameni. summit extraordinar UE-RM. La ceremonia strucţia politică ce a afirmat vectorul inte- DVS sunteţi cei cărora în primul rând tre- de semnare vor fi prezenţi liderii celor 28 grării europene a Republicii Moldova. buie să vă mulţumim pentru această mare de ţări membre ale UE. Acest merit este în Acum, când Ucraina a fost îngenunchea- realizare! Este o victorie importantă, dar mai primul rând al cetăţenilor care la alegerile tă, Rusia are timp şi toate pârghiile necesa- avem de parcurs o cale lungă, de aceea vă în- din 2009-2010 şi-au acordat votul pentru re să-şi focalizeze forţele asupra Republicii demnăm să rămânem consolidaţi şi să avem partidele democratice. Lupta pentru vecto- Moldova, timp pe care i l-a acordat V. Filat, grijă de visul nostru comun – un viitor liber în rul european al republicii a fost realuată în prin denunţarea Acordul AIE-2, ceea ce dus marea familie a popoarelor europene! 2007, când Partidul Liberal, având candida- la amânarea semnării Acordului de Asoci- Le mulţumim, de asemenea, ţărilor tura lui Dorin Chirtoacă, a câştigat bătălia ere cu UE pentru minimum un an, Acord membre UE care ne-au susţinut constant şi pentru funcţia de Primar General al mun. care ar fi trebuit să fie semnat în noiembrie necondiţionat, datorită ajutorului acordat Chişinău şi a readus, astfel, speranţa cetă- 2013, la summit-ul de la Vilnius. De aceea, de statele membre UE, Republica Moldova ţenilor într-un viitor european. Fapt confir- stimaţi cetăţeni, trebuie să fim consecvenţi a ajuns în pragul realizării acestui important mat de rezultatele alegerilor parlamentare şi să valorificăm la maximum această opor- pas - semnarea Acordului de Asociere cu din 2009-2010, când alegătorii, după Vic- tunitate istorică pe care o avem în 2014. Să UE, care include şi Acordul de Liber Schimb. toria din 2007, au trasat din nou acest curs demonstrăm că ne dorim un trai decent, un Lupta continuă! ÎMPREUNĂ – european şi astfel a fost posibilă formarea viitor mai bun, ne dorim Libertate şi Drep- SCHIMBAREA PÂNĂ LA CAPĂT! Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 10 Femeile liberale participă activ la viaţa politică

orina Fusu a fost realeasă în funcţia de Preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale(OFL) a Partidului Liberal, duminică, 8 iunie 2014, la cea de-a II-a Conferinţă Republicană a OFL. De asemenea, dele- gatele Conferinţei au adoptat 3 rezoluţii - Concilierea vieţii profesio- Cnale şi familiale, Combatera şi prevenirea violenţei şi Combaterea corupţiei şi au ales organele de conducere ale Organizaţiei.

În cadrul Conferinţei Republicane, Corina - în anul 2011 – instruiri pentru „Fortifi- Fusu, Vicepreşedintă a PL, a prezentat rapor- carea capacităţilor de management a OFL” tul de activitate al Organizaţiei şi a enumerat şi „Identificarea metodelor de promovare a principalele realizări ale Organizaţiei de Fe- mesajelor liberale de către femeile liberale”. mei a Partidului Liberal. Printre care realiza- Pentru anul 2014 urmează să semnăm rea parteneriatelor cu Organizaţii naţionale şi un Memorandum de cooperare, în care vom internaţionale ce au drept scop promovarea trasa noile direcţii de colaborare. egalităţii de gen şi a democraţiei: „Clubul Po- 2) Fundaţia Westminster for Democracy litic al Femeilor 50/50, care a format traineri din Marea Britanie, lucrează cu ţările în curs naţionali OFL, în cadrul Programului Naţional de tranziţie spre democraţie. Fundatia oferă - Reţeaua ALDE GEN, structură în cadru- “Femeile pot Reuşi”. Alţi parteneri din RM expertiză parlamentelor în curs de dezvol- lui Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru sunt „Centrul Parteneriat pentru Dezvolta- tare, structurilor partidelor politice şi orga- Europa ce pledează pentru egalitatea de gen re”, „Centrul Internaţional LaStrada”, UN nizaţiilor societăţii civile. Am beneficiat de şi promovarea drepturilor femeilor în toate WOMEN Moldova. Cu partenerii noştri am instruire şi sprijin în vederea încurajării feme- sferele din viaţa publică şi privată. Reţeaua elaborat un plan pe doi ani pentru promo- ilor să candideze la Alegerile Parlamentare ALDE GEN consideră cu LIBERALISMUL este varea femeilor în Alegerile Parlamentare şi şi Locale în baza strategiei oferite de Liberal un factor esenţial pentru egalitatea de gen; Locale, am participat la Forumul Public: „Par- Democraţii din Marea Britanie. - Reţeaua Femeilor Liberalei Internatio- teneriat pentru o Moldovă Incluzivă şi Prospe- 3) International Republican Institute - nale; ră: Femeile Contează!”. La nivel Internaţional organizaţie non-profit, nepartizana, ce pro- - Women’s Democracy Network (Reţea- OFL colaborează cu: movează libertatea şi democraţia la nivel ua Femeilor pentru Democraţie) ş.a. 1) Fundaţia Friedrich Naumann (FNF) mondial prin sprijinirea partidelor politice să Dânsa a mai precizat că există mai mulţi este fundaţia pentru politici liberale din devină mai eficiente şi mai prompte în in- factori care contribuie la prezenţa redusă a Germania care are drept scop promovarea teracţiunea cu electoratul, asistă cetăţenii să femeilor în politică. Unul din cel mai impor- libertăţii, drepturilor omului, statul de drept participe la exerciţiul de guvernare, lucrează tant factor ar fi amprenta deceniilor trecute, şi democraţia, activând în mai mult de 60 de asupra sporirii rolului grupurilor marginaliza- care s-au pronunţat pentru limitarea dreptu- ţări. În colaborare cu FNF noi am desfăşurat te în procesul politic - inclusiv femei şi tineri. rilor femeilor. mai multe acţiuni: OFL a primit un suport valoros din partea Delegatele la Conferinţă au ales con- - în noiembrie 2013 a avut loc Conferin- IRI în perioada 2008-2012: un număr con- ducerea Organizaţiei de Femei, astfel, în ţa Internaţională privind abilitarea economi- siderabil de femei au fost instruite în cea ce unanimitate, în funcţia de Preşedintă OFL a că a femeilor; priveşte legislaţia gender, violenţa în familie, fost realeasă Corina Fusu. Vicepreşedinte ale - în mai şi iulie 2013 - seminarul de instru- leadership feminin şi politic” – a menţionat Organizaţiei Femeilor Liberale au fost alese: ire în „Liderism şi participare comunitară”; Corina Fusu. Elena Prus, Zoia Jalbă, Nina Jocot, Galina - în noiembrie 2012 – „Conferinţa Inter- De asemenea, la nivel internaţional OFL Saşcov, Maria Buruiana, Violeta Mehryar şi naţională privind obstacolele şi oportunităţi- face parte din: Mihaela Iacob. În calitate de secretar coor- le femeilor în Politică”; donator OFL a fost aleasă Cristina Boaghi. De asemenea, Conferinţa a ales membrii Bi- roului Permanent al OFL, Consiliului OFL şi Comisiei de Etică şi Disciplină. Prezent la eveniment, Mihai Ghimpu a menţionat că este foarte mulţumit de acti- vitatea OFL şi că Partidul Liberal are cea mai puternică Organizaţie de Femei - „Dum- neavoastră sunteţi forţa! Eu sunt foarte mulţumit de activitatea OFL şi mă bucur că partidul nostru are cea mai puternică orga- nizaţie de femei. Femei care-şi iubesc patria, neamul, omul. Femei puternice care luptă consecvent pentru idealul naţional şi care critică vehement tot ceea ce este rău pentru societate, pentru om!”. Primarul General al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte al Partidului, a participat, de asemenea, la Conferinţă şi a felicitat femeile liberale, mulţumindu-le pentru responsabilitatea şi conştiinciozitatea Liberalul Nr. 4. Iunie 2014 11 Femeile liberale participă activ la viaţa politică de care dau dovadă în organizarea şi des- făşurarea evenimentelor PL, dar şi pentru ambiţia şi dăruirea cu care promovează va- lorile liberale, naţionale şi europene - „DVS sunteţi catalozatorul societăţii şi asiguraţi progresul acesteia. Doar împreună cu DVS, Partidul Liberal va reuşi să construiască un prezent şi un viitor mai bun pentru fiecare cetăţean al republicii”. Menţionăm că OFL s-a constituit în 2009 ca o structură specifică în cadrul Partidului Li- beral din Republica Moldova şi exprimă atât pe plan intern, cât şi internaţional, voinţa fe- meilor liberale de a considera egalitatea de şanse ca un principiu fundamental garantat de constituţiile societăţilor care pun în cen- trul politicii de afirmare drepturile omului. Misiunea OFL este sprijinirea, elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor privind ega- litatea de gen în cadrul Partidului Liberal, Parlamentului şi Guvernului RM; atragerea mai multor femei pentru a fi membre active în cadrul Partidului Liberal şi în sfera publică, Scopul OFL este promovarea valorilor Moldova, de atragere şi susţinere a femeilor încurajarea acestora să-şi valorifice pe deplin liberale, a programului, activităţilor şi preo- în structurile PL pe baza competenţei şi a potenţialul pe care îl au. cupărilor PL în rândul femeilor din Republica competiţiei deschise. Partidul Liberal cere reformarea Armatei mată cu ostaşi angajaţi în bază de contract, noţiunea de modernizare a Armatei Naţio- practică întâlnită la majoritatea statelor eu- nale şi de trecere la o armată profesionistă. ropene. Pentru realizarea acesteir reforme „Noi avem nevoie de o armată profesio- este nevoie de doar trei modificări legisla- nistă din mai multe puncte de vedere, având tive. Trei proiecte de legi pe care deputaţii şi exemplul Ucrainei… Considerăm că mo- PL le-au şi depus: Legea cu privire la Armata dernizarea armatei ar avea şi un impact eco- Naţională, Legea cu privire la prgătirea ce- nomic pozitiv. Nu este vorba de cheltuielile tăţenilor pentru apărarea patriei şi Legea cu noastre, or doar 0,38 din PIB merg la întreţi- privire la rezerva forţelor armate. nerea armatei, ci despre faptul că o armată „Considerăm că în decursul a 2 ani de modernă ar conferi Republicii Moldova o zile am putea trece de la o armată sovietică credibilitate impunătoare în faţa investitori- la una europeană, angajată în bază de con- lor străini”, a mai adăugat Veaceslav Untilă. tract, una profesională”, a fost de părere Ion Apostol a făcut trimitere la un vechi citat: preşedintele PL, Mihai Ghimpu, care consi- „Poporul care nu-şi poate hrăni propria arma- Reformarea Armatei Naţionale prin an- deră că termenul de un an de zile este unul tă, hrăneşte armata străină… În cei peste 20 gajarea în serviciul militar în bază de con- prea scurt pentru a pregăti un ostaş, fapt de ani de independenţă nu s-a creat o armată tract este un deziderat indispensabil, o pri- care îşi spune cuvântul nefast asupra ca- profesionistă. Un stat, oricât de mic ar fi, are oritate dictată de starea reală de lucruri din pacităţii şi nivelului de pregătire a Armatei nevoie de o armată funcţională, bine dotată, domeniu. Situaţie care necesită implimenta- Naţionale, modul de organizare, disciplina instruită şi desigur motivată. Războiul din 1992 rea „Unui model nou de armată”, aceasta şi dotarea tehnică rămânând de tip sovie- a arătat că patriotismul, de unul singur, nu este fiind şi tema unei conferinţe de presă susţi- tic. Potrivit liderului PL, reformarea Armatei suficient pentru a face faţă unui conflict”. nută de conducerea PL. este necesară şi prin prisma aspiraţiilor eu- Conform acestui model propus de PL, Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, Vice- ropene şi euro-atlantice ale republicii, dar şi tinerii nu vor mai fi chemaţi la armată, în preşedintele PL, Veaceslav Untilă şi Secreta- a reformelor pe care R. Moldova a început mod obligatoriu, la atingerea vârstei de 18 rul General PL, Ion Apostol, au vorbit despre să le implimenteze începând cu anul 2009. ani, iar cei care îşi doresc să servească R. necesitatea reformării Armatei Naţionale. Potrivit Vicepresedintelui PL, Veaceslav Moldova vor avea posibilitatea să o facă în PL vine cu propunerea de a trece la o Ar- Untilă, Partidul Liberal are în programul său cele mai bune condiţii. Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 12 Noi iniţiative legislative înaintate de deputaţii PL

artidul Liberal solicită sancţiona- convinşi de necesitatea creării acestei Comi- pentru integritatea Republicii Moldova şi rea utilizării panglicii Sf. Gheor- sii, care urmează să elucideze circumstanţele tensionează situaţia social-politică din repu- ghe şi anchetarea tranzacţionării tranzacţionării acţiunilor Băncii de Economii, blică. În nota informativă ataşată proiectului acţiunilor Băncii de Economii. să aducă la cunoştinţă numărul şi necesita- de lege se mai stipulează că Panglica Sfântu- PDeputaţii Partidului Liberal au înregistrat tea tranzacţiilor efectuate, să stabilească lui Gheorghe a fost interzisă în Ucraina, dar în Parlament noi proiecte legislative, existenţa sau inexistenţa inadvertenţelor şi în Belarus şi Kazahstan. iniţiative absolut necesare şi adecva- legale la stabilirea preţurilor per acţiune, im- De asemenea, deputaţii PL au înregis- plicarea legală sau abuzivă a funcţionarilor trat în Parlament şi proiectul de lege pentru te în contextul derulării evenimentelor publici, să stabilească beneficiarii efectivi ai modificarea şi completarea Legii nr. 56 din social-politice şi economice din Repu- tranzacţiilor efectuate, ş.a.m.d.”, se menţi- 4 aprilie 2014 pentru completarea articolu- blica Moldova în perioada recentă. onează în nota informativă ataşată proiectu- lui 60 din Codul penal al Republicii Moldo- Prin proiectele de lege înaintate spre lui de lege înaintat. va nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. Pentru examinare şi adoptare, Partidul Liberal Potrivit proiectului de lege pentru com- că prin acea Lege a fost exclusă aplicarea solicită, printre altele, sancţionarea uti- pletarea Codului contravenţional al Repu- prescripţiei tragerii la răspundere penală lizării simbolului panglica Sfântului Ghe- blicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008, pentru persoanele care au săvârşit infrac- orghe, dar şi constituirea Comisiei de utilizarea panglicii Sfântului Gheorghe (pan- ţiuni în timpul evenimentelor din 7 aprilie anchetă pentru examinarea modului glica bicoloră negru-oranj) urmează să fie 2009, ori în legătură cu aceste evenimente, de tranzacţionare a acţiunilor „Banca sancţionată cu amendă de la 100 la 120 de fapt considerat inadmisibil de către depu- de Economii” S.A. unităţi convenţionale aplicată persoanei fi- taţii PL. Completarea acestei legi solicita- zice, cu amendă de la 150 la 200 de unităţi te de către deputaţii PL se face şi pentru Potrivit proiectului de lege înaintat, Co- convenţionale aplicată persoanei cu funcţie a nu permite evitarea răspunderii penale a misia de anchetă urmează să examineze şi de răspundere, cu amendă de la 200 la 250 principalilor actori implicaţi în ilegalităţi cu structua acţionarilor şi a organelor de con- de unităţi convenţionale aplicată persoanei impact major, referitoare la concesionarea ducere de la „Banca de Economii” S.A. juridice. Panglica Sfântului Gheorghe re- Aeroportului Internaţional Chişinău, pre- Deputaţii Partidului Liberal consideră prezintă un element simbolic militar rusesc, cum şi la cedarea 22 % din acţiunile Băncii „imperativă constituirea unei Comisii de an- interzis în perioada sovietică, care nu are de Economii către o bancă de stat a Federa- chetă care ar clarifica modul în care statul, nimic comun cu Ziua Victoriei asupra Ger- ţiei Ruse. Iniţiatorii proiectului de lege sunt Republica Moldova, a fost lipsit, prin ac- maniei Naziste, fiind un simbol fals al celui ferm convinşi că adoptarea acestei legi va ţiunile unor funcţionari de diferit rang, de de-al doilea Război Mondial. Acest simbol a spori garanţiile soluţionării legale a tragerii 22% de acţiuni la BEM”… Banca de Eco- devenit simbolul separatismului, fărădelegii, la răspundere a funcţionarilor care au să- nomii S.A. reprezentând unica bancă din haosului, instabilităţii. Utilizarea pe teritoriul vârşit infracţiuni de abuz în procesul de în- republică, în care statul deţine un pachet Republicii Moldova, în scopuri culturale, so- străinare frauduloasă a acestor două obiec- substanţial de acţiuni, diminuat considerabil ciale şi politice a simbolului panglica Sfân- tive strategice pentru Republica Moldova prin eforturilor conjugate ale unor actori po- tului Gheorghe, simbol promovat de către — Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” litici cu interese financiare majore. „Suntem separatişti, reprezintă un pericol eminent şi S.A. „Banca de Economii”.

Securitatea RM, ameninţată

Numeroase articole ale Constituţiei RM conţin formulări neclare, cu un dublu înţe- les, produc confuzii în viaţa politică, aduc prejudicii dezvoltării democraţiei, realizării drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Este şi cazul art.11 al Constituţiei R. Mol- dova, în care este proclamată neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, conform aliniatului 1, dar care contravine aliniatului 2, în care se stipulează că „Republica Mol- dova nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său”. Lucruri in- compatibile, or, pe teritoriul republicii conti- nuă să se afle trupele altui stat, al Federaţiei Ruse. Legat de acestă confuzie din art 11, Deputaţii PL au depus o sesizare la Curtea Constituţională şi au susţinut o conferinţă de presă cu tema: „Iminenţa ameninţărilor la securitatea Republicii Moldova”. Liberalul Nr. 4. Iunie 2014 13 Securitatea RM, ameninţată

Sesizarea Deputaţilor PL la Curtea Con- Mihai Ghimpu, Preşedinte PL, Corina Federaţia Rusă prin constrângere, minciună stituţională solicită Curţii emiterea unei Fusu, Vicepreşedinta PL, Valeriu Munteanu, şi manipulare, este de părere Corina Fusu: hotărâri privind interpretarea art. 11 din Vicepreşedinte PL şi Gheorghe Brega s-au „Deşi armată rusă era deja dislocată pe teri- Constituţie, cu elucidarea prin prisma nor- referit la faptul că securitatea republicii ar toriul Republicii Moldova, urmare a razboiu- melor invocate a următoarelor întrebări: trebui să ne preocupe în mod prioritar, dar lui de pe Nistru din 1992, în 1994 Kremlinul, a) sunt aplicabile prevederile art. 11 din cum poate funcţiona această prevedere din prin sateliţii săi, a făcut posibil ca R. Mol- Constituţie, având în vedere că deja art.11 al Constituţiei, dacă pe teritoriul re- dova să includă în Constituţie prevederea la momentul adoptării şi intrării în vi- publicii este prezentă armata rusă? Ceea ce despre neutralitatea permanentă a statului, goare a Constituţiei pe teritoriul Re- pune în pericol real securitatea Republicii promiţând ca în asemenea condiţii Federaţia publicii Moldova erau dislocate trupe Moldova „care nu poate exista ca stat inde- Rusă va fi obligată să respecte Constituţia militare ale altui stat, fiind astfel, ab ini- pendent şi va pierde această independen- Republicii Moldova şi să îşi retragă trupele tio, lovite de nulitate aceste prevederi? ţă, dacă nu aderăm la NATO…” Integrarea militare. Lucru care nu s-a întâmplat nici b) având în vedere raţiunile de existenţă Republicii Moldova în Uniunea Europeană până astăzi şi pune în pericol securitatea a statului Republica Moldova, este ad- şi în structurile euroatlantice este inclusă în statului” – a mai spus Vicepreşedinta PL. misă derogarea de la principiul neutra- programul Partidului Liberal, iar neutralitatea Potrivit lui Valeriu Munteanu, „ab inítio, lităţii permanente consfinţite în art. 11 statului poate fi exclusă din Constituţie prin considerăm nul articolul 11 din Constituţie din Constituţie în cazul în care perpetu- organizarea unui referendum, cu votul majo- cu aliniatul 2 al acestuia, întrucât deputatul area neutralităţii ar putea duce la dez- rităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale, legiuitor când a adoptat acest articol ştia că membrarea sau chiar dispariţia statului? potrivit Preşedintelui Liberal, Mihai Ghimpu. pe teritoriul R. Moldova este dislocată cea c) dislocarea pe teritoriul Republicii Moldo- Atât articolul 13 din Constituţie, cu pri- mai mare armată cu cele mai mari muniţii va a trupelor militare ale unor grupuri de vire la limba oficială vorbită pe teritoriul R. din Europa. Deputaţii au fost mintiţi că daca state sau sub mandat internaţional contra- Moldova, cât şi art. 11, care prevede neutra- vor adopta această prevedere, armata rusă vine prevederilor art. 11 din Constituţie? litatea republicii, au fost promovate de către se va retrage de pe teritorul republicii”. Deputaţii Partidului Liberal, la straja constituţionalităţii respective care nu a fost promulgată de Pre- Autorii sesizării consideră că o incursiu- eputaţii PL au înaintat Curţii şedintelui Republicii Moldova şi a fost remisă Constituţionale o nouă sesizare ne camuflată în teoria dreptului constituţio- spre reexaminare, sunt stipulate şi în motivarea nal este de prisos în situaţia în care conform prin care solicită Curţii controlul scrisorii soluţiei de nepromulgare: „… art. 137 pct. 51 din Hotărârea Curţii Constituţionale „a priori” al constituţionalităţii din Constituţie stabileşte că judecătorii Curţii nr. 6 din 16.05.2013 s-a statuat expres că DLegii care privede instituirea unui temei Constituţionale sunt inamovibili pe durata „...nu există şi nici nu poate exista posibili- suplimentare de retragere a mandate- mandatului, independenţi şi se supun numai tatea revocării judecătorilor Curţii Constitu- lor judecătorilor CC şi declararea ne- Constituţiei, iar Legiuitorul constituant a con- ţionale de către autorităţile care i-au numit, constituţională a acesteia. sacrat principiile inamovibilităţii şi independen- judecătorii fiind inamovibili, ceea ce consti- ţei judecătorului Curţii Constituţionale pentru tuie o garanţie a independenţei acestora în Subiectul sesizării deputaţilor PL constitu- a-l apăra de influenţa autorităţilor publice…” exercitarea mandatului”. ie Legea nr. 109 din 03.05.2013 pentru mo- dificarea şi completarea unor acte legislative, care prevede, în esenţă, posibilitatea retrage- rii de către Parlament a mandatelor judecă- torilor Curţii Constituţionale în cazul „pier- derii încrederii”. Intervenţie care poate avea urmări nefaste şi atentează asupra procesului democratic, per ansamblu. Procedura de ridi- care a mandatului judecătorului pentru încăl- care a jurământului sau pierdere a încrederii urmând a fi iniţiată la cererea a cel puţin 25 de deputaţi, iar hotărârea, aprobată cu votul a cel puţin 3/5 din numărul deputaţilor aleşi. Sesizarea vizează constituţionalitatea acestei Legi şi pune la îndoială respectarea procedu- rilor de înaintare şi adoptare, cu încălcări ale Constituţiei R. Moldova. În motivarea succintă a respectivului proiect de Lege, în opina autorilor, instituirea temeiul respectiv de ridicare a mandatelor magistraţilor pentru fapte care sunt incompatibile cu statu- tul de judecător al Curţii Constituţionale, ar fi necesar, deoarece, în unele cazuri, magistraţii Curţii şi-ar fi arogat competenţele Legislativului. Aspectele ce ţin de neconstituţionalitatea Legii Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 14 PL a adus “Caravana Copilăriei” în toată republica, dar şi în Italia

dans, cântând, desenând, fiind încadraţi în activităţi artistice de către personaje îndrăgite de poveste şi participând la diferite concursuri distractive. Dar şi primind cadouri din partea echipei PL. O altă acţiune frumoasă în cadrul Caravanei Copilăriei a fost desfăşurată de că- tre Organizaţia Teritorială a PL sect. Buiucani, dar şi de Clubul Liceenilor Liberali şi Clubul Studenţilor Liberali. Caravana Copilăriei a adus un suflu de fericire, de gânduri bune şi afecţiune pentru cei mici, şi de către OT a PL sect. Ciocana, OT a PL Orhei, precum şi în sa- tele Selişte, Lucaşeuca, Mitoc, Vatici, Tabăra, Morozeni, Bieşti, Chiperceni, Step-Soci, Pere- secina. De către Organizaţiile Teritoriale a PL din Rezina, Şoldăneşti, Soroca, Leova, Can- temir, Hânceşti, Bălţi, Ştefan Vodă, Cimişlia, Briceni, Edineţ, Ocniţa, Teleneşti, Sângerei, Făleşti, Glodeni, Anenii Noi, Drochia, Râşcani, Călăraşi, Străşeni, Criuleni, Dubăsari. Şi la Căuşeni copiii s-au bucurat de Cara- artidul Liberal a marcat Ziua In- mereu viu zâmbetul zglobiu şi nevinovat pe vana Copilăriei - Echipa PL a donat jucării şi ternaţională a Copilului printr-o chip şi în suflet. Este de datoria noastră să le dulciuri la peste 1000 de copii din grădiniţele acţiune de amploare, susţinută oferim un trai frumos, într-o societate demnă din localitate şi din s.Copanca. Membrii Or- de Organizaţiile Teritoriale ale for- de frumuseţea lor, bazată pe valori şi principii ganizaţiei de Tineret PL din Cahul au oferit Pmaţiunii şi desfăşurată atât în localităţile corecte!”, a mai adăugat Mihai Ghimpu. dulciuri, baloane şi drapele copiilor adunaţi în republicii, cât şi peste hotare: „Carava- Mesajului Preşedintelui PL s-au alăturat Piaţa Horelor din Cahul, dar şi celor din Parcul Anatol Şalaru, Prim-vicepreşedinte al PL şi na Copilăriei” a ajuns în fiecare centru central „Grigore Vieru” din oraş. Ion Apostol, Secretarul General al PL, care au raional, unde, fiecare Organizaţie - Te venit şi ei cu un cuvânt frumos adus în elo- ritorială a PL a desfăşurat în localităţile giu copiilor şi copilăriei. Caravana a pornit, noastre acţiuni dedicate celor mici, cu în mod organizat, în toate centrele raionale, spectacole şi daruri. Dar şi în Italia, în Ve- unde echipele Organizaţiilor Teritoriale (OT) nezia- Mestre şi Brescia, acţiuni susţinute ale PL au realizat acţiuni frumoase care au de Cluburile Liberale de acolo. adus copiilor zâmbete şi clipe fericite: OT a PL sect. Râşcani din mun. Chişinău a desfăşurat o serie de activităţi artistice în parcul Râşcani, precum şi pe străzile din sector, aducând ce- lor mici în dar zâmbete şi cadouri frumoase. Caravana s-a deplasat, mai apoi, şi în orăşelul Cricova şi comuna Ciorescu. Organizaţia Fe- meilor Liberale a mun. Chişinău şi OT a PL Copiii, dar şi părinţii acestora, s-au arătat sect. Centru au dat curs celei de-a doua ediţii surprinşi plăcut de gestul liberalilor, iar mulţi a concursului de desen pentru copii „Sunt li- dintre ei au ţinut să se fotografieze cu aceş- ber ... sunt copil… pot să...”unde circa 50 de tia. copii orfani şi din familii social vulnerabile au La Zârneşti, Cahul, aproape 250 de copii avut posibilitatea de a-şi exprima gândurile şi adunaţi în faţa Casei de Cultură s-au bucurat de darurile aduse de liberali, răsplătindu-i cu emoţiile într-un mod inedit şi creativ. poezii şi cântece. OT a PL sect. Botanica a organizat în Startul Caravanei a fost dat la Chişinău În Italia, Caravana Copilăriei a ajuns şi cu parcul „Valea Trandafirilor” un şir de acţiuni de către Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, De- „O carte de acasă pentru copii”, cei mici din culturale, copiii prezenţi la eveniment având putat în Parlamentul RM, cu un cuvânt de Venezia-Mestre şi Brescia având posibilitatea ocazia să se bucure de ziua lor în ritm de felicitare adresat copiilor, dorindu-le cu acest să se bucure de această zi în spiritul sărbătorii prilej deosebit o copilărie frumoasă şi fericită, de acasă, în spirit românesc. sănătate, să fie mereu în paza Domnului şi să Copiii au avut parte de un program artis- simtă necontenit alături grija şi dragostea pă- tic inedit, recitând, la rândul lor, şi ei poezii în rinţilor: „Fiecare copil este un dar de la Dum- limba română, cântând cântece româneşti şi nezeu, o minune care apare într-o familie şi, dansând pe muzică românească. Au fost respectiv, într-o societate anume, aducând încadraţi în diferite activităţi distractive, speranţă şi iubire în jur... Copiii sunt bogăţia dar şi concursuri, au desenat, s-au jucat inestimabilă şi viitorul nostru, de aceea este în şi au primit în dar cărţi de la Preşedinţii responsabilitatea noastră să le oferim atenţie, Cluburilor Liberale şi de la Artur Gutium, afecţiune, dragoste şi grija necesară pentru coordonatorul-responsabil de activitatea a avea o copilărie fericită, pentru a le păstra acestora în Italia. Liberalul Nr. 4. Iunie 2014 15 Victimele primului val de deportări, comemorate de Partidul Liberal

nu, Vicepreşedinte PL, Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL; Preşedinţi ai Organizaţiilor Teritoriale ale PL, membri ai Partidului şi ce- tăţeni, deportaţi, urmaşi şi rude ale acestora. „Astăzi ne-am adunat să comemorăm 73 de ani de la primul val de deportări ca- uzate de regimul comunist de ocupaţie în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941... Noi avem sfânta datorie de a-i comemora pe cei care au suferit sau au murit doar pen- tru că-şi iubeau neamul, erau gospodari sau intelectuali şi nu conveneau regimu- lui” – a declarat Mihai Ghimpu, Preşedinte- le PL, după ceremonia de depunere de flori. Potrivit lui Dorin Chirtoacă - „atunci, zeci de mii de oameni au fost ridicaţi de la casele lor de regimul comunist de ocupaţie şi deportaţi pe meleaguri străine. Mulţi dintre ei şi-au aflat moartea pe drum, alţii - în gerul şi foametea din Siberia sau în arşiţa Kazahstanului... Pen- tru asta vom veni aici în fiecare an să cinstim memoria celor care au fost deportaţi”. Cei prezenţi la eveniment au păstrat un Victimele primului val de deportări ale avut loc în Basarabia şi Bucovina de Nord. La moment de reculegere la chemarea lui Ghe- regimului comunist de ocupaţie au fost co- ceremonia de depunere de flori a participat orghe Ghimpu printr-o înregistrare de la un memorate de către Partidul Liberal prin de- conducerea Partidului - Mihai Ghimpu, Pre- miting de comemorare la care participase mult punerea de flori la Monumentul din scuarul şedintele PL, Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşe- regretatul patriot. Numărul celor deportaţi în Gării Feroviare, în ziua în care s-au împlinit 73 dinte al PL, Primar General al mun. Chişinău, noaptea 12-13 iunie 1941 se cifrează, potrivit de ani de la primul val al deportărilor, care au Gheorghe Brega, Deputat, Mihai Moldova- unor istorici, la aproximativ 25 mii de persoane. Un nou monument în memoria victimelor regimului totalitar comunist

La Mândreşti, Teleneşti, a avut loc inau- mar General al mun.Chişinău, Corina Fusu, de a lupta pentru identitatea naţională, pen- gurarea monumentului în memoria victimelor Vicepreşedinta PL şi Preşedinta Organizaţiei tru adevăr istoric, pentru limbă, alfabet şi deportărilor regimului totalitar communist. Femeilor Liberale, Valerian Bejan, Vicepre- luptăm consecvent pentru eliminarea conse- Evenimentul se încadrează în proiectul „Un şedintele raionului Teleneşti, Preşedintele cinţelor nefaste ale regimului comunist. Veş- monument pentru fiecare sat”, iniţiat şi susţi- Organizaţiei Teritoriale PL Teleneşti, Vasile nică memorie eroilor care au avut de suferit nut de Partidul Liberal, care a fost lansat de Mi- Harghel, Prim-vicepreşedintele raionului Tele- pentru că-şi iubeau neamul, limba, cultura şi hai Ghimpu, Preşedintele PL, încă din perioada neşti, reprezentanţi ai administraţiilor locale tradiţiile!”, s-a adresat celor prezenţi la eveni- când exercita funcţia de Preşedinte Interimar şi localnici. Într-o alocuţiune, Prim-vicepreşe- ment Corina Fusu, Vicepreşedinta PL. al Republicii Moldova. Până în prezent au fost dintele PL, Dorin Chirtoacă, a menţionat că construite zeci de monumente în localităţile în „Popoarele care se respectă îşi comemorea- care există victime ale regimului comunist. ză şi cinstesc înaintaşii şi eroii... Vă îndemn Monumentul a fost sfinţit de un sobor să cinstim memoria tuturor care au plecat în de preoţi, iar la ceremonia de inaugurare lumea celor drepţi, acesta e puţinul pe care au participat, printre alţii, Dorin Chirtoacă, îl putem face astăzi pentru suferinţele îndu- Prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Pri- rate de buneii şi părinţii noştri în acei ani! Fiecare cetăţean trebuie să cunoască istoria tragică a poporului nostru, iar această mi- siune grea ne-am asumat-o noi, liberalii!”. Acum, locuitorii din Mândreşti vor avea unde aprinde o lumânare şi depune flori pentru a-i comemora pe cei care au suferit din cauza regimului comunist. Despre aceasta a vorbit la eveniment Valerian Bejan, Preşedintele Organizaţiei Teritoriale PL Teleneşti. „Partidul Liberal este singurul partid care reprezintă mişcarea de eliberare naţională în Republica Moldova. Noi ne-am asumat misiunea grea Nr. 4. Iunie 2014 Liberalul 16 Primarul Dorin Chirtoacă – responsabil faţă de chişinăuieni

orin Chirtoacă, Primar General al Municipiului Chişinău şi Prim- vicepreşedinte al Partidului Li- beral, a prezentat, tradiţional, Dbilanţul anual de activitate în calitate de edil al Chişinăului, cel de-al şaptelea la număr, în cele mai bune tradiţii ale de- mocraţiei. Fiind primul edil al Chişinăului care a inaugurat această procedură de a comunica cu locuitorii capitalei, în sluj- ba cărora se află, Dorin Chirtoacă a vor- bit deshis, transparent, despre realizări, perspective, situaţiile caracteristice urbei şi problemele care derivă din acestea.

fi programele sociale, alocaţiile pentru perioa- Centrul istoric al oraşului care urmează da rece a anului, transportul public, inaugura- să fie reabilitat, elaborarea de legi care să rea de terenuri de jocă destinate copiilor etc. sancţioneze proprietarii de monumente de În ceea ce priveşte planurile şi obiectivele arhitectură care nu contribuie la conservarea de infrastructură pentru următoarele 12 luni, acestora. Primarul Chişinăului şi-a stabilit Dorin Chirtoacă s-a referit la continuarea re- drept scop şi asigurarea fiecarui locuitor al paraţiei străzilor - cel puţin 10 străzi pe an, capitalei, în următorii ani, cu spaţiu locativ cu reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare, de minim 12 metri pătraţi, condiţii care ar instalarea de sensuri giratorii în intersecţii corespunde nivelului de trai decent. Tot în pentru a fluidiza traficul rutier, continuarea următorii ani, conform „Agendei XXI”, lucrărilor de renovare a Parcului „Valea Mo- locuitorii Chişinăului urmează să beneficieze rilor”, loc pitoresc care urmează să devină şi de servicii de calitate, iar transportul public La eveniment, care a avut loc în incin- merită din plin să fie numit „plămânii capi- va fi susţinut şi va deveni reţeaua principală ta teatrului „Mihai Eminescu” din capitală, talei”. Printre obiectivele care urmează a fi de deplasare a locuitorilor în perimetrul au fost prezenţi Mihai Ghimpu, Preşedintele reazilate în următorul an, Dorin Chirtoacă s-a capitalei. Partidului Liberal, deputaţi în Parlamentul referit şi la începerea reconstrucţiei edificiului Raportul integral prezentat de edilul Republicii Moldova, chişinăueni şi oaspeţi. Primăriei Municipiului Chişinău. capitalei, Dorin Chirtoacă, va fi publicat în Edilul capitalei s-a referit la activitatea sa şi a Referitor la „Agenda secolului XXI”, paginile ediţiei următoare a buletinului PL - echipei sale din ultimele douăsprezece luni, Dorin Chirtoacă şi-a fixat drept obiective „LIBERALUL”. a prezentat priorităţile pentru următoarea perioadă, dar şi o agendă de dezvoltare a Chişinăului pe parcursul secolului XXI. Printre realizările obţinute în ultimul an, Primarul General al Municipiului Chişinău şi Prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, s-a referit la asamblarea, la Chişinău, a 20 de troleibuze moderne, începerea lucrărilor la strada pietonală, semnarea contractelor de reconstrucţie a mai multor străzi din oraş, printre care Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt şi str. Alecu Russo, atragerea resurselor financiare pentru modernizarea sistemului de alimenta- re cu apă şi canalizare, inclusiv modernizarea staţiei de epurare a apelor uzate, curăţirea râ- ului Bâc, precum şi inaugurarea monumentu- lui în memoria victimelor deportărlor regimu- lui comunist de ocupaţie, dar şi în memoria lui Carol Schmidt, fost primar al Chişinăului între anii 1877-1903, cel care a avut o contribuţie deosebită la modernizarea oraşului. Primarul general a vorbit şi despre alte realizări, cum ar

Adresa: mun. Chisinau, str. Nicolae Iorga 15; Tel./fax: (+373 22) 243568; 233622; 232689; 228097; E-mail: [email protected], site: www.pl.md