C M Y K CuvântulCuvântulWWWCuvântul.CVLPRESS.RO / [email protected] Libert[\iiLibert[\iiLibert[\ii Primul cotidian al Anul XXII, Nr. 6698  marţi, 8 noiembrie 2011  16 pagini  0,80 lei Olteniei

Voluntarii din Ţara Spitalele Sindicatele lui Andrei vor craiovene, în din Educaţie planta salcâmi la pericol să rămân s-ar putea Mârşani fără finanţare dizolva economie / pag. 7 social / pag. 6 educaţie / pag. 8 A răsturnat Dacia în intersecţie

Un craiovean de 26 de ani a ajuns la Spitalul Clinic Jude- ţean de Urgenţă Craiova ieri, în jurul prânzului, după ce autoturismul Dacia Papuc cu care circula pe strada “Gheor- ghe Doja” din municipiu a fost izbit violent un Cielo, şi s-a răsturnat în urma impactului. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, accidentul a fost provocat de Doina Zdrancotă, de 53 de ani, din Craiova, care conducea autoturismul Cielo pe strada “Dealul Spirii” către bulevardul “1 Mai”. Ajunsă la intersecţia cu strada “Gheorghe Doja”, şoferiţa nu a res- pectat semnificaţia indicatorului “Oprire” şi nu a acordat prioritate de trecere Daciei Papuc, condusă regulamentar de Cosmin Badea, de 26 de ani din Craiova. Bărbatul a fost transportat cu o ambulanţă la spital, unde medicii au con- statat că scăpase cu răni uşoare, iar şoferiţa a rămas fără permisul de conducere şi s-a ales cu dosar penal. CARMEN ZUICAN

de GABRIEL OFF-uri BRATU-MIB De ce reorganizează administraţie / 3 Iranul se declară cultură / 9 Guvernul Boc pregătit a răspunde deconcentratele unui atac împotriva pe actuala structură instalaţiilor sale a regiunilor de dezvoltare? nucleare Mahmoud Ahmadinejad sfidează Inspectoratul de Stat în Construc- SUA şi Israelul într-un interviu apă- ţii, aşa cum se ştie deja, se reorgani- rut luni, 7 noiembrie a.c., în cotidia- zează, iar noile Direcţii Regionale în nul egiptean „Al Akhbar”. „Noi avem Construcţii nu vor mai avea perso- Cetăţenia activă, nalitate juridică. În concluzie, cel care capacităţi militare deosebite de toate va coordona o Direcţie Regională, celelalte ţări din regiune. Iranul (...) promovată prin cum este Sud Vest – Olt, cu sediul la este capabil să facă faţă Israelului şi Craiova, care va comasa Inspectora- Angajaţii Occidentului şi, în particular, SUA, a acţiuni de tele Judeţene în Construcţii din Dolj, declarat preşedintele iranian. SUA se Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, nu va Primăriei tem de potenţialul iranian. Iranul nu voluntariat în mai avea puterea pe care o avea un va permite nici o acţiune militară îm- director judeţean de până acum. Pu- Craiova, fantome potriva lui”. Preşedintele iranian a cadrul - Iar te duci la teatru? Ai mai vă- terea va fi concentrată la un inspec- reiterat că el nu caută să achiziţione- zut piesa asta! tor general... prin mall-uri ze arme nucleare... Festivalului - Aşa este. Dar mi-am cumpărat un costum nou... actualitate / 5 şi pieţe externe / 10 Şanselor Tale

C M Y K 2 / cuvântul libertãþii actualitate marþi, 8 noiembrie 2011

VALUTA METEO Cursul pieþei valutare din 8 noiembrie 2011-anunþat de BNR marþi, 8 noiembrie - max: 12°C - min: 0°C 1 EURO ...... 4,3540 ...... 43540 1 dolar SUA...... 3,1716...... 31716 ploaieînsoritploaieploaie 1 lirã sterlinã...... 5,0778...... 50778 1 g AUR (preþ în lei) .... 180,1111$...... 1801111 Referendumul de la Constanþa, neconcludent Doar 43% din populaþia judeþului Constanþa s-a prezentat la Franks:Franks: SalariileSalariile ºiºi pensiilepensiile rãmânrãmân referendumul de duminicã, privind reorganizarea administrativã, care, pentru a fi validat, avea nevoie de o prezenþã de 50% plus 1. Locuito- îngheþateîngheþate pânãpânã lala mijloculmijlocul luilui 20122012 rii din judeþul Constanþa au fost chemaþi la referendum pentru a Guvernul trebuie sã grãbeascã privatizãrile ºi numirea manage- sistem în care bãieþii deºtepþi din sectorul public ºi sectorul privat spune dacã sunt de acord sau nu cu rilor privaþi la companiile de stat, pentru a schimba definitiv siste- se bucurã de profituri nemeritate, în timp ce angajaþii lor ºi publicul desfiinþarea judeþului Constanþa. mul în care bãieþii deºtepþi se bucurã de profituri nemeritate, a de- larg plãtesc aceste activitãþi ineficiente”, a spus Franks. ªeful mi- Referendumul, la care erau clarat ieri ºeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv cu siunii FMI spune cã a vãzut destulã determinare din partea miniº- aºteptate 632.776 de persoane, a România, Jeffrey Franks (foto). „Trebuie sã scãpãm definitiv de un trilor ºi autoritãþilor române, în general, pentru grãbirea procesului fost organizat în baza unei hotãrâri de privatizare ºi numirea managementului privat la compa- din 22 iunie a Consiliului Judeþean niile de stat, dar crede cã este nevoie de mai multã acþiune ºi Constanþa, care a fost contestatã, definitivarea legislaþiei pânã la finele anului. însã, în instanþã de cãtre prefect, Totodatã, Guvernul a convenit cu FMI ºi CE sã îngheþe Curtea de Apel dând câºtig de salariile ºi pensiile în sectorul public, dar sã le poatã majora cauzã Consiliului Judeþean, condus limitat la mijlocul anului viitor, dacã evoluþia de pânã atunci a de Nicuºor Constantinescu (PSD). veniturilor bugetare va permite acest lucru, a mai declarat Pentru acest referendum Consiliul ieri Jeffrey Franks: „Am convenit ca, dacã condiþiile permit, Judeþean Constanþa a cheltuit douã sã se facã o majorare limitatã a salariilor din sectorul public milioane de lei. ºi al pensiilor”. El a precizat cã orice creºtere a pensiilor va Luca ºi Vântu, reþinuþi fi modestã, nu cum se întâmpla în trecut, ºi a dat ca exemplu o creºtere probabilã, echivalentã cu rata inflaþiei. pentru 24 de ore Franks a arãtat cã o delegaþie a FMI va veni în aprilie Liviu Luca ºi Sorin Ovidiu 2012, pentru a discuta cu autoritãþile evoluþia bugetarã din Vîntu au fost reþinuþi ieri, pentru 24 primul trimestru, iar dacã se constatã cã va exista spaþiu de ore, de procurorii Parchetului de pentru majorãri de venituri, atunci Guvernul ar putea decide pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi creºterea salariilor în lunile urmãtoare. Justiþie, care vor cere arestarea lor ªeful misiunii FMI a amintit cã Legea responsabilitãþii preventivã pentru delapidarea fiscale nu permite decizii privind majorãri de venituri îna- Petrom Service SA ºi spãlare de inte cu ºase luni de alegeri, dar Guvernul poate hotãrî creº- bani, prejudiciul fiind de peste 83 terea salariilor ºi pensiilor în luna mai ºi sã o punã în apli- de milioane de euro. Împreunã cu care abia dupã douã luni. aceºtia a fost reþinut ºi omul de afaceri Octavian Þurcan, acesta fiind scos din sediul Parchetului instanþei supreme cu cãtuºe la Cei care au fãcut declaraþii „în afara” Pompierii au luptat ºi ieri cu incendiile mâini. Anchetatorii au stabilit cã PDL, analizaþi sãptãmâna viitoare de pe Transalpina actele materiale prejudiciabile s-au PDL, analizaþi sãptãmâna viitoare realizat prin cumpãrarea, cu banii Liderul deputaþilor PDL, dacã aceastã comisie a PDL va Peste 200 de pompieri din Sibiu, Alba cuvânt al ISU Sibiu, Joe Stroescu. Petrom Service, a unor acþiuni Mircea Toader, a precizat ieri, da ºi sancþiuni împotriva celor ºi Vâlcea continuau, ieri, operaþiunile Incendiul a izbucnit sâmbãtã, în apro- supraevaluate de mai multe zeci de referindu-se la declaraþiile fãcu- care au fãcut declaraþii în afara pentru stingerea incendiilor produse în pierea Vârfului Tâmpa din Munþii ori, aparþinând unor societãþi te duminicã de cãtre europarla- partidului, Toader a spus: „Dacã zona montanã aflatã la graniþa dintre cele Obârºia Lotrului, iar în timpul nopþii comerciale, ºi transferarea fraudu- mentarul Cristian Preda, cã sãp- e comisie, sigur”. PDL este, în trei judeþe, numitã Transalpina, focare- de sâmbãtã spre duminicã alte douã loasã ºi controlatã a banilor tãmâna viitoare Comisia de sta- prezent, mai izolat „decât era le fiind întreþinute de vântul care a bãtut incendii au izbucnit în zona montanã, obþinuþi, pentru a ascunde identita- tut, eticã ºi litigii a PDL „va face PRM-ul pe vremuri”, situaþia de cu peste 70 de kilometri la orã pe toatã unul dintre ele fiind în zona Vârful lui tea beneficiarului real. analiza tuturor celor care decla- a câºtiga scrutinul parlamentar durata nopþii de duminicã spre luni. „În Petru, judeþul Alba, iar cel de-al doilea rã în afara poziþiei partidului”. de anul viitor fiind „foarte pu- aceastã dimineaþã (n.r. – ieri diminea- în zona Vârful Buceciu, din Munþii EDITOR: Toader a arãtat cã el nu este de þin probabilã”, a declarat dumi- þã), la ora 6.00, au plecat din unitate Lotrului, judeþul Sibiu. Duminicã, S.C. “CUVÂNTUL LIBERTÃÞII” S.A. acord cu declaraþiile colegului nicã europarlamentarul PDL colegi care sã îi înlocuiascã pe cei care prim-adjunctul Inspectoratului Gene- au lucrat pe munte. Incendiile nu sunt ral pentru Situaþii de Urgenþã (IGSU), Redacþia ºi administraþia: sãu de partid, Cristian Preda, ºi Cristian Preda. Acesta a adãu- 200733 Craiova, str. Nicolãescu Plopºor nr. 22A, considerã cã orice declaraþie gat cã PDL va trebui sã dove- lichidate ºi se lucreazã, în continuare, generalul Viorel Nemeº, a declarat, TEL/FAX 0251/41.41.41; 41.24.57. pentru stingerea lor. Nu mai existã flã- într-o conferinþã de presã la Sibiu, cã, Numãr de înmatriculare la Registrul Comerþului: împotriva partidului, dacã nu deascã capacitatea ºi disponibi- este discutatã în interiorul par- litatea de a negocia o coaliþie în cãri, dar existã, în continuare, multe dupã survolarea zonei montane, s-a J16/2271/1991; ISSN 1220-9538 cioturi, care încã fumegã ºi fiecare putut constata cã peste 60 de hectare SISTEM DE MANAGEMENT AL CALITÃÞII tidului, „nu face bine”. Întrebat cazul pierderii alegerilor. SR EN ISO 9001:2008 trebuie luat ºi stins”, a declarat co- de vegetaþie, gol alpin ºi pãdure de CERTIFICAT NR. 146/C/2009 respondentului Mediafax purtãtorul de conifere au fost afectate de incendii. Societate cu capital integral privat. Cod fiscal: R2303744, P.O. BOX 245-Of. Poºtal nr.1, Craiova PSD îi cere lui Geoanã sã renunþe Email: [email protected] Internet: www.cvlpress.ro de bunãvoie la conducerea Senatului REDACTOR-ªEF: Membrii Biroului Permanent Naþi- le PSD, Victor Ponta, a refuzat sã MIRCEA CANÞÃR Prim-redactor-ºef adjunct: onal al PSD au votat ieri o decizie prin anunþe decizia BPN al PSD referitoare MAGDA BRATU care sã îi solicite lui Mircea Geoanã, la Mircea Geoanã, precizând cã mer- Redactor-ºef adjunct: în mod oficial, sã renunþe benevol la ge sã discute cu senatorii partidului, MARGA BULUGEAN preºedinþia Senatului, au declarat pen- iar la ieºire va comunica hotãrârea co- DEPARTAMENTE: tru Mediafax surse de la vârful parti- legilor sãi: „Merg ºi discut la grup cu Actualitate: Laura Moþîrliche, Radu Iliceanu, Ana-Maria Gebãilã, Alina Drãghici, Lavinia Ilina dului. Biroul Permanent Naþional al colegii senatori. La ieºire, vã comunic Eveniment: Carmen Zuican PSD a luat aceastã decizie cu doar un decizia colegilor mei”. „Aici (n.r. - în Politicã: Marin Turcitu vot împotrivã. Potrivit discuþiilor din BPN al PSD) a fost un vot, urmeazã Economie: Marga Bulugean conducerea PSD, senatorii social-de- un vot ºi în grupul de la Senat”, a fost Învãþãmânt: Carmen Rusan mocraþi îi vor propune lui Geoanã, în singura precizare pe care a mai fãcut- Culturã: Magda Bratu locul preºedinþiei Senatului, conduce- o preºedintele PSD. Sport: Marius Cîrstov, Cosmin Staicu rea Comisiei de politicã externã. De ase- Preºedintele Senatului, Mircea Fotoreporter: Tibi Bologh menea, Titus Corlãþean, actualul pre- Geoanã, a declarat, ieri, cã decizia BPN Secretariat: 0251.412.457 ºedinte al acestei comisii, ar urma sã este „pripitã ºi nejustificatã”, cã aceasta Publicitate: 0251.412.552 fie propunerea PSD pentru funcþia de face rãu partidului ºi este determinatã Redacþia: 0251.412.613 preºedinte al Senatului, au relatat sur- de „interese meschine”. Totodatã, ea sele citate. Preºedintele Senatului, Mir- reprezintã „o greºealã strategicã”, pen- Responsabilitatea juridicã pentru conþinutul articolului aparþine cea Geoanã, nu a fost prezent la ºedinþa tru cã aceasta va duce la pierderea, de autorului. De asemenea, în cazul unor agenþii de presã ºi Biroul Permanent, el neprimind o invi- cãtre social-democraþi, a poziþiei de pre- personalitãþi citate, responsabilitatea juridicã le aparþine. taþie oficialã în acest sens. Preºedinte- ºedinte al Senatului. marþi, 8 noiembrie 2011 administraþie cuvântul libertãþii / 3 AngajaþiiAngajaþii PrimãrieiPrimãriei Craiova,Craiova, fantomefantome prinprin mall-urimall-uri ºiºi pieþepieþe

onsilierii municipali au cerut rezolva problemele personale. C primarului sã introducã sis- Aceastã afirmaþie s-a lãsat cu jale temul de pontare electronicã a an- mare în Primãria Craiova, anga- gajaþilor, susþinând cã s-au sãtu- jaþii plângându-se acum cã au sa- rat sã-i întâlneascã pe unii dintre lariile foarte mici în comparaþie cu aceºtia în oraº, prin magazine, la responbsabilitãþile mari pe care le

bãnci sau în alte locuri pentru a-ºi au trecute în fiºa postului.

○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○○ Problema a fost pusã, în ple- pentru care sunt plãtiþi din bani tin Rãducãnoiu, a venit cu un nul de sãptãmâna trecutã, când publici, ci sunt vãzuþi foarte des exemplu concret de funcþionar consilierul PDL, Sabin Giurgiu i- în magazine, în bãnci, la piaþã public care îmbinã foarte bine a acuzat pe funcþionarii din Pri- sau la grãdiniþe sau în alte locuri interesul cetãþeanului cu intere- mãria Craiova cã nu prea stau pe pe care le frecventeazã ca sã-ºi sul personal. Alesul social-demo- la birouri, unde ar trebui sã-ºi rezolve problemele personale. În crat a oferit spre studiu ziua de desfãºoare programul de opt ore acest timp, interesele de serviciu lucru a angajatului Ileana ªtefã- sunt neglijate. “Anga- nescu, care munceºte ºi pentru care absenteazã nemotivat de la plâng pe la colþuri cã salariile jaþii din Primãrie stau Primãrie, dar ºi pentru sine. “În serviciu. Pentru a nu mai pleca lor sunt foarte mici ºi cã aleºii mai mult pe strãzi de- Primãrie lucreazã oameni admi- cine vrea ºi când vrea de la pro- locali ar trebui, de fapt, sã mai cât în instituþie. Te în- rabili, buni profesioniºti. Unii gram, consilierul crede cã ar fi susþinã ºi sistemul bugetar din tâlneºti cu ei prin pia- dintre ei îºi desfãºoarã activita- bine ca instituþia sã implemente- Bãnie, nu doar sã taie fonduri- þã, la bãnci, îºi duc tea de expert tehnic judiciar. ªte- ze un sistem electronic care îi în- le de la capitolul “autoritãþi lo- copii la grãdiniþe. Îmi fãnescu Ileana care exercitã ºi registreazã pe funcþionari atunci cale”, cum s-a întâmplat la ul- pare rãu dar s-a în- aceastã funcþie o face în timpul când se aflã efectiv în instituþie. tima ºedinþã. Dupã tãierile sa- tâmplat sã ne întâlnim programului de lucru de la Pri- “Eu aº zice sã se punã pontaj lariale din timpul acestei crize, pe la Mall la Vâlcea, mãrie ªi nu ar fi grav, lumea se electronic ca sã se verifice când mulþi funcþionari publici au la Piteºti. Nu se mai mai miºcã pe teren, dar am în- vin ºi când pleacã, aºa cum se ajuns sã supravieþuiascã la li- poate aºa, vrem ma- doieli din punct de vedere pro- întâmplã peste tot în lumea civi- mitã, cu numai cu 700 ºi chiar nagement dar sã nu-l fesional. Dacã de cinci ori faci lizatã”, a cerut acesta. De cea- 400 de lei, în condiþiile în care aplicãm”, a spus con- o expertizã ºi nu e niciodatã la laltã parte, liderul de sindicat al trebuie sã-ºi îngrijeascã unul silierul municipal, fãrã fel, atunci ce pãrere poþi sã îþi funcþionarilor publici, Ovidiu Vil- sau doi copii care merg la ºcoa- ca sã dea numele pli- faci despre acest specialist?”, s- cea, ia partea angajaþilor spunând mãreþilor. lã. Când vine vorba de bani, ºi a întrebat consilierul. cã funcþionarii publici din Primã- consilierii recunosc cã angaja- Funcþionarul Sistem ria Craiova nu au abateri de ser- þii din primãrie, ca ºi cei de la viciu, iar dacã s-ar fi întâmplat regiile locale, nu o duc prea ªtefãnescu electronic pentru acest lucru, ar fi ajuns oricum în bine financiar. Pe lângã tãierile trudeºte ºi întregistrarea faþa comisiei de disciplinã. din salariu, acestora le-au fost prin sãlile absenþelor Angajaþii îºi luate ºi primele de concediu, cele de performanþã, precum ºi de judecatã Democrat-liberalul Sabin Giur- plâng salariile tichetele de masã, care mai Sabin Giurgiu În schimb, consi- giu a cerut primarului sã ia mã- În altã ordine de idei, func- ajungeau la unii dintre aceºtia. lierul PSD, Constan- suri în privinþa funcþionarilor þionarii din Primãria Craiova se LAURA MOÞÎRLICHE DunãreaDunãreaDunãrea dãdãdã iariariar emoþiiemoþiiemoþii cãpitanilorcãpitanilorcãpitanilor dedede navenavenave Cotele Dunãrii se situeazã, în con- tul acestei sãptãmâni debitul flu- tinuare, sub cele normale pentru viului la intrarea în þarã va scãdea aceastã perioadã, respectiv 4.650 pânã la valoarea de 2.700 mc/s, si- mc/s. Specialiºtii din cadrul IN- tuaþie în care navele de mare tonaj HGA estimeazã cã pânã la sfârºi- ar putea avea din nou probleme.

Atât pe Jiu, cât ºi pe trarea ABA (Administraþia prognozei elaborate de Com- Dunãre, debitele ºi nivelurile bazinalã de Apã) “Jiu”, cu partimentul Prognoze Bazinale sunt în scãdere. La staþiile excepþia bazinului inferior al ABA “Jiu”, precum ºi de hidrometrice din Dolj, pe râul unde, izolat, au fost ºi creºteri INHGA–CNPH, în urmãtorul Jiu acestea înregistreazã nesemnificative. Conform interval nivelurile ºi debitele la scãderi pe toate sectoarele staþiile hidrometrice vor de curs, cu excepþia celui fi în general staþionare. noiembrie, care este de 4.650 minime efective se situeazã inferior, unde s-au înre- Dacã în zilele de 6 ºi 7 mc/s, în urmãtorul interval sub cota normalã a Dunãrii – gistrat ºi uºoare creºteri, noiembrie a.c., debitul acesta va fi în scãdere pânã la 400 m –, fiind considerate cu totul izolate, ca urmare Dunãrii la intrarea în valoarea de 2.900 mc/s, pentru puncte critice. În prezent, a propagãrii apelor uzina- þarã, secþiunea Baziaº, a ca la sfârºitul acestei sãptã- circulaþia pe Fluviu nu se re. Pe afluenþi ºi celelalte fost în scãdere pânã la mâni sã ajungã la valoarea de desfãºurarea cu dificultate, râuri interioare, nivelurile valoarea de 3.000 mc/s, 2.700 mc/s. însã specialiºtii avertizeazã cã ºi debitele au fost în conform diagnozei ºi În zona porturilor de referin- navele de mare tonaj ar putea general staþionare ºi în prognozei INHGA- þã Cetate (Salcia), Calafat întâmpina probleme odatã cu scãdere uºoarã pe întreg CNPB, situându-se sub (Bogdanu), Rast (Linovo) ºi scãderea nivelului Dunãrii. teritoriul aflat în adminis- media multianualã a lunii Bechet (Pãpãdia) adâncimile ANA-MARIA GEBÃILà 4 / cuvântul libertãþii eveniment marþi, 8 noiembrie 2011 Paginã realizatã de CARMEN ZUICAN MandatMandat dede arestarearestare pentrupentru ucigaºulucigaºul copiluluicopilului dindin MoþãþeiMoþãþei Cristian Nicolae, bãrbatul de 32 zile, pentru comiterea infracþiunii de ani din comuna doljeanã Moþã- de omor calificat. În plus, la necr- þei care l-a omorât în bãtaie pe fiul opsie s-a stabilit cã minorul a fost concubinei sale, un copil de numai lovit repetat în cap, dar ºi la nive- trei ani ºi jumãtate, a fost arestat lul corpului, cu pumnii ºi cu o bu- preventiv. Magistraþii Tribunalului catã de lemn. Se pare cã bãrbatul Dolj au emis, în noaptea de dumi- a fost enervat de plânsul copilului nicã spre luni, pe numele bãrbatu- ºi a vrut sã-l facã sã tacã. Din pã- lui, mandat pe o perioadã de 29 de cate, l-a amuþit pe veci.

Dupã ce l-au audiat la sediul Cristian Nicolae la Craiova, la Tribunalului Dolj, unde i s-a Postului de Poliþie Moþãþei, du- sediul Parchetului de pe lângã emis mandat de arestare pre- minicã dupã-amiazã poliþiºtii de Tribunalul Dolj. Dupã finaliza- ventivã pentru 29 de zile. mineaþã a fost efectuatã ºi Institutul de Medicinã Legalã Investigaþii Criminale ºi procu- rea tuturor formalitãþilor nece- În urma cercetãrilor efec- necropsia cadavrului, medicii Craiova, rezultã cã “moartea a rorul criminalist l-au adus pe sare, acesta a fost prezentat tuate de anchetatori, s-a stabi- legiºti stabilind cã minorul avea fost violentã ºi s-a datorat lit cã bãrbatul venise acasã cu o multitudine de leziuni trau- ºocului traumatic ºi hemora- “capsa pusã”, dupã ce, bãut matice provocate prin lovire re- gic, urmare a unui politrauma- fiind, provocase scandal, sâm- petatã. Incredibil este cã, pe tism cranio-facial grav, cu he- bãtã seara, ºi la un bar din lo- lângã pumni, criminalul a fo- moragie meningo-cerebralã, la calitate. ªi-a bãtut concubina, losit ºi corpuri dure. Se pare care s-a asociat un traumatism pe Alina Brege, de 23 de ani, cã lângã sobã erau mai multe toraco-abdominal ºi renal. Le- apoi l-a luat “în primire” pe fiul bucãþi de lemne, iar bãrbatul a ziunile ar fi putut fi produse acesteia, de trei ani ºi jumãta- pus mâna pe una dintre ele ºi prin lovire repetatã cu corpuri te. Deºi nu a vrut sã recunos- l-a lovit pe micuþ fãrã milã, pe dure ºi de corpuri dure”. De- cã la audiere cât de rãu l-a bã- lemn fiind gãsite urme de sân- cesul a survenit dupã miezul tut pe copil, susþinând cã i-a ge. Potrivit purtãtorului de cu- nopþii, însã abia duminicã di- dat doar câteva palme, bãrba- vânt al Parchetului de pe lângã mineaþã a fost solicitatã o am- tul le-a spus procurorilor cã mi- Tribunalul Dolj, procuror Mag- bulanþã, medicii neputând face cuþul s-a pus pe plâns ºi el a da Bãdescu, din concluziile altceva decât sã constate de- vrut sã-l facã sã tacã. Ieri di- preliminare ale medicilor de la cesul. Circula cu 130 km/h AutocamionAutocamion furatfurat dindin Italia,Italia, opritoprit lala PTFPTF CalafatCalafat Poliþiºtii de frontierã dol- a.c., semnalare introdusã de pe “Calea Severinului” jeni au descoperit, la sfârºi- cãtre autoritãþile italiene. “Po- tul sãptãmânii trecute, un liþiºtii de frontierã au luat mã- Pentru cã ºoferii continuã sã prezentanþii IPJ Dolj. Pentru aces- autocamion marca MAN, în sura indisponibilizãrii capului circule cu viteze deosebit de mari te încãlcãri ale legislaþiei, au fost valoare de 129.000 lei ce fi- tractor în valoare de 129.000 pe drumurile publice, lucru deose- aplicate amenzi în valoare totalã de gura ca fiind furat din Ita- lei, la sediul Inspectoratului, bit de periculos pentru cã pot pro- 21.358 lei ºi au fost reþinute în ve- lia. Conform reprezentanþi- iar pe numele cetãþenilor în voca evenimente rutiere cu urmãri derea suspendãrii 4 permise de lor Poliþiei de Frontierã Dolj, cauzã au fost întocmite acte grave, oamenii legii continuã acþi- conducere. în cursul zilei de vineri s-au premergãtoare pentru tãinui- unile de prevenire în trafic. Astfel, Potrivit poliþiºtilor de la Rutierã, prezentat la Punctul de Tre- re la sãvârºirea infracþiunii de ºi duminicã, echipaje de poliþiºti din “recordmanul” zilei a fost Gheor- cere a Frontierei (PTF) Ca- furt, cercetãrile fiind continua- cadrul Biroului Drumuri Naþionale ghe Mihãilã, de 61 de ani, din Cra- lafat, pentru efectuarea for- te pentru stabilirea întregii ac- ºi Europene ºi Biroului Rutier Cra- iova. Bãrbatul a fost depistat pe malitãþilor de frontierã, ce- tivitãþi infracþionale, la final iova au acþionat pe linia prevenirii “Calea Severinului” din Craiova în tãþenii români T.S. ºi M.C.A, ºofe- lor prezentate de cei doi apoi au urmând a fi luate mãsurile legale ºi combaterii accidentelor de cir- timp ce conducea un autoturism rul, respectiv ºoferul de rezervã al cãutat în baza de date INTERPOL, ce se impun”, a declarat inspector culaþie cauzate de nerespectarea Volkswagen Passat cu o vitezã de unui autocamion marca MAN. Po- constatând cã pentru capul trac- Veronica Constantin, purtãtorul de regimului de vitezã. Timp de câte- 130 km/h. Poliþiºtii l-au sancþionat liþiºtii de frontierã au fãcut o veri- tor al autocamionului era emisã o cuvânt al Inspectoratului Judeþean va ore, cât a durat acþiunea, oa- pe bãrbat cu amendã în valoare de ficare amãnunþitã a documentele- semnalare de furt, de pe 15 martie al Poliþiei de Frontierã Dolj. menii legii au constatat 105 fapte 1.340 lei în conformitate cu pre- de naturã contravenþionalã, 59 vi- vederile OUG 195/2002 privind zând depãºirea vitezei regulamen- circulaþia pe drumurile publice ºi tare, 15 neportul centurii de sigu- ca mãsurã complementarã i-au re- Jandarmii îºi sãrbãtoresc patronii spirituali ranþã, 8 folosirea telefonului mobil þinut permisul de conducere în ve- în timpul mersului, restul fiind alte derea suspendãrii, pe o perioadã de Jandarmii îºi sãrbãtoresc, astãzi, tru toþi jandarmii români, iar de ziua lae va oficia Sfânta Liturghie pri- abateri, dupã cum au precizat re- 90 zile. patronii spirituali, Sfinþii Arhangheli patronilor spirituali ai Jandarmeriei lejuitã de aceastã mare sãrbãtoare Mihail ºi Gavriil. Biserica primelor Române, în cadrul Inspectoratu- creºtinã”, a precizat lt. Ion Þapu, veacuri creºtine a stabilit ziua de 8 lui de Jandarmi Judeþean Dolj se ofiþer de presã al IJJ Dolj. noiembrie ca sãrbãtoare închinatã vor desfãºura acti- Sfinþilor Arhangheli Mihail ºi Ga- vitãþi evocatoare, vriil, conducãtorii oºtilor cereºti, precum ºi ceremo- simboluri ale luptei pentru drepta- nii religioase. Mani- te, împotriva rãului ºi necinstei. festãrile încep de la Pornind de la aceste simboluri, ora 08.00, când, la Jandarmeria Românã a ales drept biserica cu hramul patroni spirituali ai Armei pe Sfin- „Sfântul Mare Mu- þii Arhangheli Mihail ºi Gavriil, cenic Gheorghe” a motiv pentru care aceastã zi repre- Inspectoratului de zintã un moment de sãrbãtoare Jandarmi Judeþean pentru jandarmi. “Sãrbãtoarea re- Dolj, preotul militar ligioasã are conotaþii deosebite pen- Bãlã Cristian Nico- marţi, 8 noiembrie 2011 actualitate cuvântul libertăţii / 5 Senatorii social-democraţi şi-au dat singuri şah-mat! MIRCEA CANŢĂR Liderii celui mai important partid fi considerată una „neagră”, rău-pre- şedinţă, în momentul în care a în- citarea funcţiei de preşedinte al Se- cularea lui Mircea Geoană din func- politic al Opoziţiei au visat urât, după vestitoare pentru PSD, amintind de cercat să treacă pe ordinea de zi o natului este continuă, ca şi durata ţia de preşedinte al Senatului consti- toate aparenţele, în noapte de dumi- „momentul Confort” din 2006, când asemenea problemă, ocultând fap- mandatului pentru care preşedintele tuie o temă de lucru. Nu mai stă- nică spre luni, dacă nu cumva au a fost ghilotinat Adrian Năstase, care tul că în Regulamentul acestei Ca- său a fost ales. Mircea Geoană, chiar ruim asupra penibilului Ilie Sârbu, fost mahmuri toată ziua, fiindcă alt- a şi demisionat din funcţia de preşe- mere este stipulată prevederea ex- fiind în dizgraţia conducerii actuale provenit din judeţul Timiş, unde so- fel nu se explică decizia pripită şi dinte al Camerei Deputaţilor. Tot sce- presă că propunerea scrisă se depu- a PSD, pe motive interpretabile, ca cial-democraţii nu au făcut niciodată neconvingătoare de a-l schimba pe nariul aiuritor, avut în vedere, a in- ne la biroul Senatului, cu semnături- preşedinte al Senatului părea oricum vreo figură onorabilă, şi desemnat mi- Mircea Geoană, senator de Dolj, din dus sentimentul de îngrijorare. Şi asta le de rigoare, pentru a se decide data altceva decât Roberta Anastase de nistru al Agriculturii şi Dezvoltării funcţia de preşedinte al Senatului, cu într-un moment în care USL, din dezbaterii ei în plen. Cum instituţia la Camera Deputaţilor. Pe un alt plan, Rurale chiar de Mircea Geoană, pe Titus Corlăţean, printr-o rocadă, in- care face parte, saltă cu câteva pro- „rocadei” nu este prevăzută în Re- deşi funcţia de preşedinte aparţine vremea când era lider al partidului (in- vocând prevederile unei decizii (nr. cente peste 50%, în ultimul sondaj gulament, senatorul Ilie Sârbu s-a PSD, Mircea Geoană nu poate face teresant!), Ilie Sârbu care a ridicat, în 601/14 noiembrie 2005) a CCR. Că de opinie. Calculul strategic greşit, dovedit şi ageamiu şi prost consiliat abstracţie de prevederile Regulamen- subsidiar, şi chestiunea lipsei sale de Mircea Geoană a iritat conducerea ca şi lipsa de priză la mass-media a juridic. Suspendarea executării func- tului, de neutralitatea pe care trebuie vocaţie pentru funcţia de şef al gru- partidului, mai exact pe Victor Pon- unei asemenea decizii, insuficient ţiei de preşedinte al Senatului este să o afirme şi, mai ales, de impor- pului parlamentar de la Senat. Toată ta, prin câteva declaraţii, altminteri elaborată, au consternat de-a drep- neconstituţională, întrucât, potrivit tanţa demnităţii sale în stat. Sigur că povestea s-a terminat în „coadă de deloc ofensatoare, poate fi o temă tul. Penibil până la grotesc a fost art. 61(2) din Constituţie, alegerea o asemenea abordare, în BPN al peşte”, prin părăsirea şedinţei de că- de discuţie, dar de aici la ceea ce a însuşi şeful grupului parlamentar acestuia este pe durata mandatului, PSD, generează şi o altă pistă de dis- tre senatorii UNPR şi PD-L, urmând urmat, în cursul după-amiezei, este social-democrat de la Senat, Ilie Sâr- excluzându-se astfel posibilitatea de cuţii, şi anume: dacă într-un aseme- a se decide în zilele următoare ceea o cale lungă. Fiindcă ziua de ieri poate bu, care a stârnit ilaritate în sala de a fi întreruptă. Cu alte cuvinte, exer- nea context, cum este cel actual, bas- ce se va întâmpla. De ce reorganizează Guvernul Boc deconcentratele pe actuala structură a regiunilor de dezvoltare?

Inspectoratul de Stat în Construcţii, spectoratele Judeţene în Construcţii din aşa cum se ştie deja, se reorganizează, iar Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, nu noile Direcţii Regionale în Construcţii va mai avea puterea pe care o avea un di- nu vor mai avea personalitate juridică. rector judeţean de până acum. Puterea va În concluzie, cel care va coordona o Di- fi concentrată la un inspector general, recţie Regională, cum este Sud-Vest Olt, numit şi demis de ministrul Ministeru- cu sediul la Craiova, care va comasa In- lui Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Infrastructurii, în valoare de 4 mi- spectoratului de Stat în Con- zare şi funcţionare a Inspec- liarde de euro, sunt organizate de strucţii este asigurată de in- toratului de Stat în Construc- Ministerul Dezvoltării Regionale spectorul general, care se ţii se aprobă prin ordin al mi- şi Turismului. Ar fi fost culmea numeşte şi se revocă din nistrului Dezvoltării regiona- ca acest minister să nu aibă con- funcţie prin ordin al ministru- le şi turismului, iar normarea „Inspectoratul de Stat în Con- ţelegere, iar argumentele de tipul trolul şi în teritoriu, prin Direcţiile lui Dezvoltării regionale şi parcului auto şi a consumu- strucţii este prima instituţie din că măsurile de reorganizare vor Regionale, asupra lucrărilor. turismului. (2) Salarizarea in- lui de carburanţi se aprobă, România cu servicii deconcentra- conduce la reducerea a 125 de Şapte Direcţii Regionale, spectorului general se stabi- conform legii, prin hotărâre te care se reorganizează pe posturi şi că se urmăreşte eficien- leşte prin ordin al ministru- a Guvernului”. În felul aces- structura regiunilor de dezvolta- tizarea activităţii inspectoratelor mai uşor de controlat lui Dezvoltării regionale şi ta, prin inspectorul general al re, în locul celei pe judeţe”, a de- regionale în construcţii sunt doar decât 42 de Inspectorate turismului la nivelul prevă- ISC, PD-L poate gestiona mult clarat Elena Udrea. Această de- praf în ochii românilor. Este greu Teritoriale în Construcţii zut de lege pentru funcţia de mai uşor controale politice asu- claraţie ridică o întrebare: De ce de crezut că trimiterea acasă a director general din minister. pra altor lucrări implementate de Conform art. 1 din OUG nr (...) Regulamentul de organi- primăriile din Opoziţie. PD-L a pe actuala structură? Tema reor- 125 de persoane din 42 de Inspec- 100/ 2010: „Conducerea In- ganizării teritoriale a României torate Teritoriale în Con- înţeles un lucru foarte este încă în dezbatere, şi după strucţii va face „apara- simplu: este mai uşor să cum se ştie creează mari neînţe- tul de lucru mai suplu”. controlezi şapte Direcţii legeri între PD-L şi UDMR, par- Ba din contră, este posi- Regionale decât 42 de In- teneri de coaliţie, pe de o parte, şi bil ca această reorgani- spectorate Teritoriale în între Putere şi Opoziţie, pe de altă zare să îngreuneze lucru- Construcţii. Prin această parte. Este evident că în 2010, pe rile. Pe lângă faptul că reorganizare a Inspecto- agenda PD-L nu figura o reorga- este un exemplu pentru ratului de Stat în con- nizare teritorială, şi au lansat UDMR cum poate fi strucţii PD-L a împuşcat această temă abia în 2011, ca un scos din schemă, pentru doi iepuri dintr-o lovitură, şi colac de salvare. Drept dovadă a accepta o variantă de probabil va continua. stă OUG nr. 100/2010 pentru mo- reorganizare teritorială a UDMR trebuie să înţelea- dificarea OG nr. 63/2001 privind României, din care să gă că PD-L îşi va supune înfiinţarea Inspectoratului de Stat aibă şi ei eventual ceva toate deconcentratele, in- în Construcţii, care a fost emisă de câştigat, OUG nr. clusiv pe cele din judeţele la data de 10 noiembrie 2010. 100/2011 pentru modifi- unde ungurii au controlul Puterea sporită carea OG nr. 63/2001 acum şi pe actuala structu- privind înfiinţarea In- ră regională de dezvoltare. pentru ministrul Dezvoltării spectoratului de Stat în În ritmul acesta, UDMR Regionale şi Turismului Construcţii, i-a mărit pu- va ceda în cele din urmă, terea de control ministru- şi va accepta o nouă mo- Demersurile miniştrilor PD-L dalitate de reorganizare te- de reorganizare a unor instituţii pe lui Dezvoltării Regiona- le şi Turismului. Licitaţii- ritorială, altfel riscă să piar- actuala structură nu este altceva dă tot. decât o metodă de constrângere le pentru Programul Na- a UDMR pentru a ajunge la o în- ţional de Dezvoltare a MARIN TURCITU 6 / cuvântul libertãþii social marþi, 8 noiembrie 2011 SpitaleleSpitalele craiovene,craiovene, înîn pericolpericol sãsã rãmânãrãmânã fãrãfãrã finanþarefinanþare Luna decembrie a.c. ar putea lor din þarã, riscã sã rãmânã aduce noi frãmântãri în sistemul fãrã finanþare. Consecinþele ar fi sanitar. Dacã în urmãtoarea pe- cu adevãrat unele dezastruoa- rioadã Casa Naþionalã de Asigu- se. Potrivit celui mai negru sce- rãri de Sãnãtate nu gãseºte re- nariu, unitãþile sanitare nu ar sursele necesare, spitalele craio- mai avea nici mãcar bani de sa- vene, ca de altfel majoritatea ce- larii ºi medicamente. La Spitalul Judeþean din Cra- gândesc serios sã ducã pânã la Se aºteaptã rectificarea iova, cadrele medicale se aºteap- capãt demersurile necesare pen- tã la un sfârºit de an foarte agi- tru declanºarea unui conflict de bugetarã tat, nu doar din punct de vedere muncã la nivelul întregii unitãþi Nemulþumirile angajaþilor por- salarial ci ºi în ceea ce priveºte sanitare. „Ne gândim sã trecem nesc ºi de la politica de tãieri sa- lipsa medicamentelor ºi a mate- ºi la acþiuni de protest dacã si- lariale din ultima perioadã. La rialelor sanitare. La fel ca majo- tuaþia nu se va rezolva la timp. Spitalul Judeþean din Craiova, ritatea unitãþilor sanitare din þarã, Putem sã ajungem ºi la încetarea spre exemplu, medicii ºi asistenþii ºi Spitalul Judeþean a rãmas fãrã activitãþii, bineînþeles, respectând medicali primesc de câteva luni alocaþie bugetarã pe ultima lunã legea. Protestãm pentru neacor- mai puþini bani dupã ce o serie a anului. Chiar dacã se vorbeºte darea drepturilor de care ar tre- de sporuri au fost eliminate sau de o rectificare bugetarã, deo- bui sã beneficieze salariaþii ºi pen- reduse considerabil. Toate aces- camdatã nimeni nu ºtie când vor tru nerespectarea contractului te mãsuri au fost luate începând sosi banii. În aceste condiþii, lide- colectiv de muncã. Anul acesta a cu luna august a.c. ca mãsuri de rii de sindicat de la spital nu ex- fost unul foarte prost, iar cel care reducere a cheltuielilor salaria- clud nici varianta unor proteste de vine se anunþã ºi mai dificil pentru le. La momentul respectiv, sin- nitare aºteaptã rectificarea bu- Buget tot mai mic amploare care ar putea culmina sistemul sanitar”, a declarat Ion dicatele au convenit împreunã cu getarã din partea Casei de Asi- pentru unitãþile sanitare chiar cu încetarea activitãþii pânã Cotojman (foto), preºedintele sin- conducerea unitãþii sanitare ca gurãri de Sãnãtate. Deocamda- la soluþionarea revendicãrilor. De dicatului Sanitas de la Spitalul Ju- aceste mãsuri sã fie temporare, tã reprezentanþii spitalului au Sindicatele nu au uitat sã punc- data aceasta, însã sindicaliºtii se deþean de Urgenþã din Craiova. pânã când va fi aprobatã rectifi- declarat cã pot achita salariile teze pe lista de nemulþumiri ºi lip- carea bugetarã. angajaþilor, fapt ce în cazul al- sa medicamentelor sau a materi- Ori, în condiþiile în care tor unitãþi este încã pus sub alelor sanitare, care se resimte tot aceastã rectificare întârzie, sa- semnul întrebãrii. „Aºteptãm mai mult, indiferent cã este vor- lariaþii cu venituri mici vor fi rectificarea, dar noi vom putea ba de mãnuºi de unicã folosinþã, nevoiþi sã se descurce în conti- sã plãtim oricum salariile. Noi seringi sau perfuzoare. Ba chiar nuare fãrã tichetele de masã ºi avem bani de luat de la Casa au fost ºi perioade în care la Spi- fãrã sporurile pe care le aveau de Asigurãri de Sãnãtate. Asta talul Judeþean nu s-au putut face pânã în varã. O altã categorie nu înseamnã cã nu avem ne- radiografii. „Economii facem de afectatã din plin de toate aces- voie de buget pe ultima lunã a la începutul anului pentru cã un te mãsuri de austeritate este anului. Sunt necesari aceºti buget mai mic cu 150 de miliarde cea a medicilor rezidenþi. În ne- bani ºi pentru achiziþionarea de de lei vechi faþã de cel de anul numãrate rânduri aceºtia s-au medicamente ºi materiale sa- trecut nu lasã loc de prea multe plâns cã se descurcã tot mai nitare. Este o situaþie proble- discuþii. Anul viitor mã aºtept ca greu din cauza salariilor foarte maticã ºi dorim sã se rezolve acest buget sã fie ºi mai mic. Ne- mici, mai ales dupã ce au pier- cât mai curând cu putinþã”, a a mai luat statul ºi 25% din sala- dut ºi ei o serie de drepturi, tot precizat conf. univ. dr. Florin rii. Nu putem sã rãbdãm la infinit din luna august a.c. Petrescu, managerul Spitalului tãierile de salarii ºi de drepturi”, Pentru a rezolva aceastã si- Clinic Judeþean de Urgenþã din a mai spus Ion Cotojman. tuaþie, conducerea unitãþii sa- Craiova. RADU ILICEANU Casa de Pensii Dolj dã ultimele bilete de tratament pe 2011 Pentru pensionarii care au ne- jul este pe primul loc în privinþa 2.000 de lei. Dupã Bucureºti, Dol- voie de tratament, Casa de Pensii solicitãrilor de bilete de tratament. jul este primul judeþ din þarã care Dolj, pune la dispoziþie în fiecare “Mai avem decât douã serii de ple- solicitã aceste bilete de tratament. an bilete cu ajutorul cãrora, cei cu care pânã la sfârºitul anului, pe 11 Tot timpul facem suplimentãri de probleme îºi pot ameliora starea de ºi pe 29 noiembrie. Distribuirea bilete de la Casa Naþionalã de Pen- sãnãtate. De aceste bilete de trata- acestor bilete de tratament repre- sii Publice, în funcþie de cereri”, a ment pot beneficia toate categorii- zintã o mãsurã de protecþie socia- explicat Daniel Baciu. le de pensionari, costul ajungând lã acordatã de guvern pensionari- Directorul Casei de Pensii pânã la 50% din valoarea pensiei. lor din sistemul public de pensii, ei (CJP) Dolj susþine cã noul sistem Potrivit directorului Casei de Pen- nu plãtesc decât 50% din valoarea de acordare a biletelor a eliminat sii Dolj, Daniel Baciu, pânã la sfâr- pensiei, iar diferenþa este suporta- cozile interminabile de la ghiºee. Formalitãþile pentru depunerea dosarelor sunt foarte simple, nu trebuie ºitul anului, atunci când se încheie tã de la bugetul asigurãrilor socia- Acum cererile sunt depuse pe un decât sã aveþi grijã ca dosarul sã conþinã toate documentele necesare: o repartiþia biletelor, mai sunt încã le de stat. Un pensionar care are formular tipizat care se gãseºte la cerere tip privind acordarea biletului de tratament, care poate fi procuratã douã serii de plecare, pe 11 noiem- 400 de lei pensia, plãteºte 200 de sediul CJP sau pe site-ul institu- de la ghiºeul Casei de Pensii, fie de pe site-ul agenþiei, cuponul de pensie, brie, respectiv 29 noiembrie. Da- lei pentru biletul de tratament, care, þiei - www.pensiidolj.ro. “Faþã de bilet de trimitere de la medicul de familie ºi o copie a cãrþii de identitate. tele aratã cã, dupã Bucureºti, Dol- în realitate costã pânã la 1.800- anii precedenþi, cozile intermina- bile la ghiºeu nu mai existã pen- în staþiune. Cei care erau bolnavi face o medie a acestor trei criterii Fiecare staþiune este recunoscutã pentru beneficiile care le are asupra tru cã au intrat în vigoare noile nu avea niciodatã ºanse. Acum ºi în ordine descrescãtoare a unor afecþiuni. Cei interesaþi de aceste bilete pot alege din urmãtoarele staþi- criterii de alocare a biletelor de lucrurile s-au schimbat – dacã punctajelor se acordã biletele. uni: Amara, Buziaº, Covasna, Cãciulata, Cãlimãneºti, Sovata, Herculane, tratament. Înainte se þinea cont de omul a mai fost în ultimii trei ani Noul sistem de acordare a bilete- Mangalia, Olãneºti, Pucioasa, Saturn, Tuºnad ºi Vatra Dornei. Indiferent de numãrul de înregistrare – cine în staþiune primeºte un punctaj, lor dã ºansa oricãrui pensionar sã staþiunea aleasã, veþi beneficia de condiþii excelente de cazare pe parcursul venea primul ºi depunea hârtiile categoria de pensionare primeºte meargã la tratament”, a mai pre- celor 18 zile de sejur, trei mese în fiecare zi ºi ceea ce este cel mai important, lua ºi bilet de tratament, aºa cã an ºi ea punctaj, de asemenea este cizat Daniel Baciu. tratament pentru diverse afecþiuni. de an aceeaºi pensionari mergeau punctat ºi cuantumul pensiei, se ALINA DRÃGHICI marþi, 8 noiembrie 2011 economie cuvântul libertãþii / 7 VVoluntariioluntarii dindin ÞaraÞara luilui AndreiAndrei vorvor plantaplanta salcâmisalcâmi lala MârºaniMârºani Pe 19 noiembrie a.c., Campionatul de plantare din Þara lui Andrei se desfãºoarã la Mârºani, acolo unde sute de voluntari vor planta salcâmi pe o suprafaþã de 7,5 hectare de teren, afla- tã în calea furtunilor de nisip, frecvente în zonã. Cei interesaþi se pot înscrie la caravana prezentã în fiecare zi, pe Esplanada Teatrului Naþional „Marin Sorescu”. Pânã pe 18 noiembrie, craiovenii cu aºteptaþi sã ocupe unul dintre cele 500 spirit de voluntariat ºi forþã în braþe sunt de locuri disponibile la Campionatul de plantare din Þara lui Andrei. Întrece- rea se va da între echipa Galbenã ºi echipa Albastrã. Sâmbãtã, 19 noiem- brie, dis-de-dimineaþã, acestea îºi vor da întâlnire în Piaþa Teatrului Naþional, la ora 7.45, pentru a pleca spre Mâr- ºani, localitate situatã la 43 km distan- þã de Craiova. Conform programului zilei, acþiunea de plantare va începe la ora 9.30 ºi se va încheia în aceeaºi zi la ora 16.30. Transportul dus ºi întors este asigurat de organizatori. La fel ºi masa de dimineaþã ºi prânzul, precum ºi un echipament special alcãtuit din vestã, fes, fular, pelerinã de ploaie, mãnuºi, unelte speciale. Mai multe de- talii despre eveniment se aflã pe site- ul www.taraluiandrei.ro. Împãduririle din Mârºani, menite sã stopeze extinderea solurilor nisipoase partea de nord a localitãþii, într-o zonã pregãtirea terenului pentru acþiunea afectatã permanent de furtuni de ni- propriu-zisã ºi întreþinerea plantaþiei Acþiunea de voluntariat va fi coor- sip, solurile degradate fãcând ca lo- pe o perioadã de patru ani. În comuna donatã de Asociaþia „MaiMultVerde”, calnicii sã nu mai poatã cultiva nimic, Mârºani s-au intensificat acest gen de cu sprijinul Petrom, iar plantarea co- de ani de zile. ”Toate cheltuielile pen- acþiuni în ultimii ani, peste 1.000 de pacilor se va realiza pe un teren aflat tru acþiunea de pe 19 noiembrie sunt hectare de teren au fost împãdurite în administrarea Asociaþiei Proprieta- suportate de Petrom. Primãria Mâr- pentru a opri extinderea nisipurilor”, rilor Privaþi pentru împãdurirea Tere- ºani, Asociaþia Proprietarilor Privaþi a explicat primarul comunei Mârºani nurilor Neproductive, Mârºani, jude- pentru împãdurirea Terenurilor Nepro- Nicolae Ghencioiu. þul Dolj. Porþiunea de teren se aflã în ductive, ºi Ocolul Silvic se implicã prin LAVINIA ILINA S-a lansat Raportul pe Turism Sprijinirea cooperãrii transfrontaliere BCR a lansat ieri Raportul pe Turism. adiþionale de 1-1,5 miliarde euro în balan- în mediul de afaceri „Deºi are unul dintre cele mai ridicate po- þa turismului în 2016, se aratã în Raport. Asociaþia Românã pentru Transfer Tehno- 18 luni ºi are o valoare totalã de 285.540 tenþiale din turism din regiune (peisaje na- Educaþia angajaþilor logic ºi Inovare în parteneriat cu Asociaþia euro. Timp de douã zile, în perioada 10-11 turale ºi biodiversitate), România atrage Transfrontalierã E (quilibrum) Environment, noiembrie 2011 va avea loc în Craiova prima destul de greu turiºti strãini care sunt dis- este un activ important Agenþia pentru Dezvoltarea Regionalã ºi puºi sã cheltuiascã, în medie, de 12 ori Infrastructura de transport rutier mai Centrul de Afaceri Vidin, Agenþia pentru mai mult decât cei autohtoni“, a declarat bunã, acces mai uºor la atracþiile turisti- Dezvoltarea Regionalã ºi Centrul de Afa- Lucian Anghel, economistul ºef al BCR ce locale - pentru aducerea infrastructu- ceri 2000 Montana ºi Centrul Naþional pen- cu ocazia lansãrii Raportului pe Turism. rii rutiere aproape de standardele euro- tru Servicii de Informare Pleven implemen- Mai multe investiþii strãine directe vor con- pene trebuie dezvoltatã acoperirea ºi ca- teazã proiectul „Sprijinirea cooperãrii trans- tribui la îmbunãtãþirea serviciilor ºi vor litatea sa; transportul pe ºosea este do- frontaliere în mediul de afaceri ºi promo- pune bazele pentru creºterea numãrului de minant atunci când se cãlãtoreºte dintr- varea identitãþii regiunii Dolj - Olt – Pleven turiºti strãini precum ºi a duratei sejururi- un loc în altul. „Educaþia angajaþilor este – Vidin – Montana”. „Proiectul urmãreºte lor petrecute în România. Investiþiile or- un activ important în cadrul serviciilor de dezvoltarea durabilã a regiunii transfronta- ganice alãturi de pãtrunderea capitalului turism. Educaþia primarã are o pondere liere Dolj - Olt – Pleven – Vidin – Montana strãin în turism ar putea genera fluxuri importantã în cadrul forþei de muncã din prin promovarea oportunitãþilor zonei, în turism în România, cu un vederea atragerii investitorilor strãini prin posibil impact negativ asu- identificarea ºi promovarea oportunitãþilor pra calitãþii serviciilor ºi a oferite de regiunea de graniþã prin mãsuri condiþiilor de cãlãtorie a tu- ºi mijloace specifice” a precizat ing.Ga- riºtilor strãini“, a adaugat briel Vlãduþ (foto), managerul de proiect. Lucian Anghel. Campaniile Prima conferinþã de promovare publicitare mai bune pot asigura o poziþie mai înaltã ºi informare a României pe harta turis- Principalele activitãþi vor consta în: ela- mului internaþional. Promo- borarea unei strategii comune de dez- varea imaginii României în voltare durabilã a mediului de afaceri din strãinãtate a început sã dea regiunea Dolj-Olt-Pleven-Vidin-Montana, roade iar sosirile turiºtilor o campanie de promovare a regiunii, strãini au crescut cu 11% adresatã locuitorilor din zonã, autoritãþi- în primele ºapte luni ale lor publice locale ºi IMM-urilor, organi- acestui an, în timp ce flu- zarea a 6 workshop-uri, o expoziþie, o xurile brute din balanþa tu- masã rotundã, o conferinþã regionalã ºi eve- conferinþã de promovare ºi informare asupra rismului au avansat cu 16% niment de brokeraj, misiuni economice ºi portalului elaborat în cadrul proiectului ºi a în aceeaºi perioadã, se mai realizarea unei reþele de Stakeholders la ni- beneficiilor aduse de acesta la dezvoltarea re- aratã în raport. velul regiunii transfrontaliere româno-bulga- giunii transfrontaliere româno-bulgare. MARGA BULUGEAN re. Proiectul se desfãºoarã pe o perioadã de MARGA BULUGEAN 8 / cuvântul libertãþii educaþie / culte marþi, 8 noiembrie 2011 Fãrã cotizaþie, SindicateleSindicateleSindicateleSindicatele dindindindin EducaþieEducaþieEducaþieEducaþie s-ars-ars-ars-ar puteaputeaputeaputea dizolvadizolvadizolvadizolva Unitãþile de învãþãmânt nu mai om sã vinã de la 90 km sã plã- vom schimba relaþiile cu guvernan- au dreptul sã opreascã cotizaþia teascã cotizaþia în condiþiile în care þii. Nu vom mai tempera furia mul- pentru sindicate pe statul de pla- toate plãþile se fac prin viramen- þimii”, a mai spus preºedintele bi- tã. Mãsura a fost impusã, sãptã- te. Nici nu au aceastã posibilita- roului sindical „Spiru Haret” Dolj. mânã trecutã, chiar de Ministerul te”, a precizat Constantin Lungu- O altã loviturã datã sindicatelor Educaþiei, Cercetãrii, Tineretului lescu, preºedintele biroului sindi- este aceea cã pe viitor este posibil ºi Sportului printr-un nou pro- cal „Spiru Haret” Dolj. sã nu mai poatã acþiona statul în gram de platã a salariilor. Efectele Liderii cer sprijinul judecatã pentru obþinerea unor sunt imediate. În conturile orga- drepturi salariale. Sentinþa va fi fa- nizaþiilor sindicale nu va mai intra parlamentarilor vorabilã doar dacã se gãseºte sur- nici un leu din aceastã lunã de la Sindicaliºtii susþin cã noul pro- sa de finanþare, fapt ce atrage cri- ºcoli. Liderii de sindicat spun cã gram de calculare a drepturilor sa- tica liderilor. „Instanþa trebuie sã ordinul nu are alt scop decât de a lariale pe luna octombrie nu res- decidã dacã eu am dreptate sau nu distruge miºcarea sindicalã. „Sco- pectã Codul de Dialog Social ºi am dreptate, dacã legea a fost în- pul ministrului Educaþiei este foar- Codul Fiscal ºi cer sprijinul parla- cãlcatã sau nu a fost aplicatã co- te clar. Singurele sindicate care mai mentarilor pentru anularea lui. „Am rect. În rest, nu este problema unui sunt vizibile în România sunt cele trimis o scrisoare deschisã tuturor judecãtor sã gãseascã surse de fi- din Educaþie ºi ne-au pus pumnul membrilor Comisiei de Învãþãmânt nanþare dacã îmi sunt încãlcate încurajeze anarhia”, a precizat pre- salariale diminuate sau neplãtite. în gurã. Ne-au spus cã fiecare din Parlament pentru a ne sprijini drepturile. Lucrurile acestea trebuie ºedinte „Spiru Haret” Dolj. Pentru aceste hotãrâri, Guvernul membru de sindicat trebuie sã vinã ºi sperãm ca de luna viitoare sã se fãcute de Guvern, iar dacã nu este Sindicatele din Educaþie au a dat mai multe ordonanþe prin la centru ºi sã plãteascã cotizaþia revinã asupra deciziei de colectare capabil sã facã lucrul acesta ar tre- atins un numãr record de dosare care eºaloneazã plata sumelor res- pentru a întãri legãtura cu biroul a cotizaþiei la nivelul unitãþilor de bui sã plece acasã pentru cã în fe- depuse în instanþele judecãtoreºti pective pânã în 2016. respectiv. Este o aberaþie ca un învãþãmânt. Dacã nu se va reveni, lul acesta nu face altceva decât sã pentru recuperarea drepturilor CARMEN RUSAN UnUnUn stilstilstil dedede viaþãviaþãviaþã sãnãtossãnãtossãnãtos ºiºiºi pentrupentrupentru preºcolaripreºcolaripreºcolari Copiii de la Grãdiniþa nr. 21 „Tudor Vladi- tora în vederea promovãrii sãnãtãþii ºi a stãrii mirescu” din Craiova au fost incluºi în pro- de bine, formarea unui stil de viaþã sãnãtos iectul „Sãnãtate pentru corpul meu. Ce ºi prin cultivarea respectului faþã de viaþa perso- cât mâncãm?”, iniþiat de educatoarele Simo- nalã, sãnãtatea proprie ºi a celorlalþi. Toate aces- na Florea ºi Angelica Bancã. Prin interme- te acþiuni fac parte din campania naþionalã diul acestui proiect, preºcolarii au învãþat care „Viaþa”», a spus educatoarea Simona Florea. sunt alimentele sãnãtoase, pe care le-au de- Pentru a asigura o alimentaþie sãnãtoasã ºi senat într-o piramidã ºi chiar au fãcut mici colegilor din alte unitãþi de învãþãmânt, preºco- degustãri. Din program nu au lipsit nici exer- larii ºi cadrele didactice de la Grãdiniþa 21 au ciþiile fizice. În sprijinul acestui proiect au venit donat fructe ºi legume pentru copiii cu defi- ºi pãrinþii, care au participat la dezbateri pe cienþe de la ªcoala Specialã “Sfântul Mina”. tema practicilor alimentare din familie. Acþiunea a fãcut parte din programul naþional «Scopul tuturor activitãþilor desfãºurate a „Sãptãmâna fructelor ºi legumelor donate”. fost educarea preºcolarilor ºi a pãrinþilor aces- CARMEN RUSAN SfinþiiSfinþiiSfinþiiSfinþiiSfinþii ArhangheliArhangheliArhangheliArhangheli MihailMihailMihailMihail ºiºiºiºi GavriilGavriilGavriilGavriil n calendarul ortodox, ziua de 8 noiembrie acum întuneric s-a fãcut. Cã cine pe bãtrânul Iosif Îeste închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi este ca Dumnezeu? Mi-ca-El?” de nevinovãþia Gavriil, şi împreună cu ei este cinstită toată ob- (“Mihail” înseamnã “Cine este ca Fecioarei Maria. ştea sfinţilor îngeri. Sărbătoarea datează din Dumnezeu?”) ªi aºa s-a întocmit La naºterea Dom- secolul al V-lea, când amintea de sfinţirea unei soborul, adicã adunarea tuturor în- nului, Arhanghelul secolul al V-lea, când amintea de sfinţirea unei gerilor credincioºi lui Dumnezeu, Gavriil s-a arãtat biserici a Sf. Arhanghel Mihail, ridicată la Ther- iar Arhanghelul Mihail a fost rân- pãstorilor din Be- mele lui Arcadius din Constantinopol. De aceea, în duit de Atotputernicul cãpetenia tleem care-ºi pã- cele mai vechi sinaxare apare ca o sărbătoare îngerilor buni. În iconografia creº- zeau turmele, numai a Sf. Arhanghel Mihail. Mai târziu a fost tinã el este pictat purtând veºmânt noaptea, ºi le-a zis: inclus şi îngerul Gavriil, ca în cele din urmă să de ostaº roman, cu sabie ºi scut, “Vã binevestesc devină sărbătoarea comună a tuturor îngerilor. ca pãzitor al raiului. vouã bucurie mare, care va fi menea cu Cel Preaînalt. Ameþit de Gavriil – Binevestitorul pentru tot popo- “Mi-ca-El” - Cine este mântuirii ca Dumnezeu? mândrie, el n-a vrut sã mai asculte rul, cã vi s-a nãs- de Dumnezeu ºi atunci s-a pornit Odatã cu Arhanghelul Mihail îl cut azi Mântui- La început, toþi îngerii cre- rãzboi în cer: Arhanghelul Mihail prãznuim ºi pe Arhanghelul Gavriil, tor”. ªi tot el se învãþat sã cânte pentru prima datã aþi de Dumnezeu erau buni, ascul- ºi îngerii lui s-au bãtut cu “balau- înaripatul sol al mântuirii noastre, aratã ºi magilor de la Rãsãrit. Acest partea de început a Axionului Sf. tãtori, strãlucind de înþelepciune ºi rul” ºi îngerii cei întunecaþi. Luci- cum îl numesc Sf. Pãrinþi. El este înger se aratã ºi mironosiþelor, stând Fecioare, “Cuvine-se cu adevãrat”. frumuseþe. Dar a venit o vreme, fer ºi toatã ceata lui de rãzvrãtiþi îngerul care i-a vestit preotului Za- pe piatra mormântului ºi vestindu- Pentru toate acestea, Bise- când Stãpânul cerului ºi al pãmân- au fost biruiþi ºi aruncaþi din cer haria naºterea Sf. Ioan Botezãtorul, le învierea din morþi a lui Hristos, rica lui Hristos a hotãrât ca ziua de tului i-a supus unei încercãri prin pe pãmânt. Arhanghelul Mihail, este cel care le vesteºte Sf. Ioachim pentru cã cel ce a fost binevestito- 8 noiembrie sã fie sãrbãtoarea Sfin- care sã-ºi dovedeascã ascultarea. vãzând cum a cãzut vicleanul Lu- ºi Ana naºterea Sfintei Fecioare rul zãmislirii ºi al naºterii Domnului þilor Arhangheli Mihail ºi Gavriil ºi În aceastã încercare, petrecutã îna- cifer din cinstea de arhanghel, a Maria. Acest slujitor al Domnului i a fost ºi vestitorul învierii Sale. Ace- a tuturor oºtilor îngereºti, sãrbã- inte de facerea lumii, Lucifer, cel lãudat pe Domnul zicând: “Sã stãm s-a arãtat Preacuratei, la Nazaret, laºi Gavriil, care i-a adus Preacura- toare ce s-a rãspândit repede în tot mai frumos ºi mai înzestrat dintre bine, sã stãm cu fricã, sã luãm ºi i-a binevestit naºterea, prin lucra- tei vestea adormirii ºi mutãrii ei la Rãsãritul creºtin. îngeri, s-a rãzvrãtit împotriva Zi- aminte noi, care suntem fãpturi, ce rea Sfântului Duh, a Fiului lui Dum- ceruri, prin secolul al X-lea s-a arã- ditorului lui, din dorinþa de a fi ase- a pãtimit Lucifer: cel ce era luminã nezeu. Tot el l-a încredinþat în vis tat unui cãlugãr din Sf. Munte ºi l-a ELENA DONDONEAÞà marţi, 8 noiembrie 2011 cultură cuvântul libertăţii / 9 Pagină realizată de MAGDA BRATU Cetăţenia activă, promovată prin acţiuni de voluntariat în cadrul Festivalului Şanselor Tale

De 11 ani, a doua săptămână a lunii no- ganul „Implică-te! Arată că îţi pasă!”. La iembrie a devenit prin tradiţie Săptămâna Craiova – unde Festivalul se află la ediţia a Educaţiei Permanente în România – Festi- VIII-a, la nivel naţional ajungând la cea de-a valul Şanselor Tale. Deşi coordonatorul na- XII-a –, deschiderea oficială a avut loc ieri, ţional al acestui proiect, Asociaţia Universi- la sediul Casei de Cultură „Traian Demetres- tăţilor Populare Germane, şi-a încetat acti- cu”, principalul promotor, la nivel local, al vitatea în România, Asociaţia „Euroed” con- evenimentului, alături de Centrul Zonal de tinuă să promoveze şi să susţină proiectele Educaţia Adulţilor. Evenimentul se desfăşoa- iniţiate anterior. Dat fiind faptul că 2011 este ră până sâmbătă, 12 noiembrie, perioadă în declarat Anul Internaţional al Voluntaria- care promovează educaţia adulţilor prin nu- tului, aceasta ediţie se desfăşoară sub slo- meroase şi diverse manifestări.

Primul Festival al Învăţării a fost te 50 de ţări. Un rol important în lansat în Marea Britanie în 1992, dezvoltarea şi extinderea evenimen- fiind preluat ulterior sub diferite de- tului l-au avut Conferinţa Internaţi- numiri de mai multe state din Euro- onală de Educaţie a Adulţilor din pa şi de pe alte meridiane ale lumii, 1997 (CONFITEA V) şi Conferin- în prezent desfăşurându-se în pes- ţa Generală a UNESCO din 1999. Anul european al voluntariatului îşi propune să atragă şi mai mulţi În România, Festivalul a fost im- voluntari, prin masuri menite: plementat în anul 2000. Până în pre- - să simplifice procesul prin care se pot oferi voluntari; zent numărul de localităţi, de furni- - să le răsplătească eforturile, de exemplu prin recunoaşterea com- zori implicaţi şi de beneficiari a cres- petenţelor dobândite pe durata participării la activităţi de voluntariat; cut în mod constant. Anul trecut, - să amelioreze calitatea serviciilor de voluntariat, prin cursuri de - Festivalul – al cărui scop este pro- formare şi corelarea abilităţilor voluntarilor cu posturi disponibile; movarea, recunoaşterea oficială şi - să sensibilizeze publicul cu privire la importanţa voluntariatului. implementarea conceptului de „edu- caţie pe tot parcursul vieţii” – s-a legiul Naţional Economic „Gheor- care provin sau sprijinind comu- desfăşurat în peste 100 de locali- ghe Chiţu”, Liceul Teoretic „Henri nităţi locale din alte ţări, la noi tăţi, cu participarea unui număr Coandă”, Grupul Şcolar Industrial procentul e foarte, foarte mic. mare de furnizori de oferte de edu- Transporturi CF, Şcolile nr. 32 Pe aceia care se implică în acest Alexandru Alexandru Stuparu caţie şi activităţi. „Alexandru Macedonski”, nr. 29 gen de activităţi considerăm că Acest scurt istoric al mişcării „Nicolae Romanescu”, nr. 21 este cazul să-i promovam şi să Săptămâna Educaţiei Permanen- „Gheorghe Ţiţeica”, nr. 2 „Traian”, le aducem un omagiu în această Obiectivele te a fost făcut, ieri, de prof. , di- nr. 12 „Decebal” din Craiova, săptămâna”, a adăugat Alexan- Festivalului: rectorul Casei de Cultură „Traian Şcoala cu clasele I-VIII şi Grădi- dru Stuparu.  Încurajarea participării pe tot Demetrescu”, instituţie care este niţa Coţofenii din Faţă ş.a. De altfel, sloganul actualei ediţii parcursul vieţii la actul de învăţare organizator şi promotor oficial al „Astăzi, după cum ştiţi şi dvs., a Festivalului este „Implică-te! şi promovarea oportunităţilor de învăţare în vederea dezvoltării persona- evenimentului în Craiova şi judeţul suntem pe ultimele locuri în Eu- Arată că îţi pasă!”, iar activităţile le a individului şi a integrării sale socio-profesionale. Dolj, alături de Centrul Zonal de ropa la învăţarea pe tot parcursul care se desfăşoară în săptămâna  Acţiunea sinergică a educaţiei formale, non-formale şi informale. Educaţia Adulţilor. „Ne pare foarte vieţii. Încercăm să tragem un sem- 7-12 noiembrie promovează cetă-  Înlocuirea competiţiei cu cooperarea şi promovarea parteneriate- rău că un pas înapoi au făcut de nal de alarmă şi să avem cât mai ţenia activă prin acţiuni de volun- lor pentru susţinerea procesului de învăţare continuă. această dată instituţiile şcolare”, a mulţi actori care furnizează edu- tariat. Program complet al mani-  Transfer de bune practici la nivel naţional şi european. menţionat acesta, prezentând şi lis- caţie şi, implicit, cât mai mulţi for- festărilor desfăşurate la Craiova în  Celebrarea actorilor învăţării: furnizori, formatori, participanţi la ta colaboratorilor locali. În ea se matori, mai ales că este şi Anul Săptămâna Educaţiei Permanen- învăţare. regăsesc, alături de instituţii ale ad- Voluntariatului. Dacă în Europa te – Festivalul Şanselor Tale poa-  Lobby pentru recunoaşterea şi susţinerea educaţiei adulţilor de ministraţiei locale şi judeţene, de 20% din cetăţeni fac voluntariat, te fi consultat pe site-ul Casei de autorităţile locale şi naţionale. cultură ori diverse asociaţii, şi uni- sacrificându-şi o parte din timp Cultură „Traian Demetrescu”, tăţi de învăţământ, între care Co- pentru binele comunităţilor din www.cctd.ro. Proiectul cultural „Scriitori la TRADEM”, reluat cu cea de-a III-a ediţie a Colocviilor „Ion D. Sîrbu” Proiectul cultural „Scriitori la TRADEM” – bu”. Astfel, joi, 10 noiembrie, ora 16.30, toţi iniţiat, anul trecut, de poetul Nicolae Coande, admiratorii şi cunoscătorii operei celui ce sem- secretar literar al TNC, în colaborare cu Casa nează „Adio, Europa!” ori „Jurnalul unui jur- de Cultură „Traian Demetrescu” – se reia din nalist fără jurnal” sunt aşteptaţi la o întâlnire această lună, după o întrerupere nedorită, cu ce o va avea ca invitată specială pe Elisabeta cea de-a III-a ediţie a Colocviilor „Ion D. Sîr- Sîrbu, soţia scriitorului. Intrarea este liberă.

care, prin amabilitatea soţiei scrii- nabil cu autorităţile vremii în care tarea devenind una de referinţă în torului, Elisabeta Sîrbu, lucrează în a trăit şi a scris Ion D. Sîrbu”, spaţiul cultural craiovean – şi nu prezent la editarea Jurnalului din spune Nicolae Coande, cel care numai –, prin invitarea unor per- anii 1952-1953 aflat în arhiva Ion va modera, de altfel, dezbaterile sonalităţi ale vieţii literare şi cul- D. Sîrbu. Fragmente inedite din asupra operei şi vieţii lui Ion D. turale din întreaga ţară. «Proiec- jurnal au fost publicate până în pre- Sîrbu. tul „Scriitori la TRADEM” vi- zent de revista „SpectActor” a La această ediţie a Colocviilor – zează invitarea la Craiova a unor Aldulescu, Nichita Danilov, Mir- Teatrului Naţional „Marin Sorescu” care se va desfăşura joi, 10 noiem- scriitori români de certă valoare cea Bârsilă şi Sorin Delaskela. din Craiova. brie, ora 16.30, la Casa de Cultură şi notorietate, figuri importante Totodată, în cadrul acestui pro- „Marele scriitor – de la a cărui „Traian Demetrescu” – vor parti- ale literaturii române contempo- iect cultural a avut loc cel de-al moarte s-au împlinit, pe 17 sep- cipa scriitorii Ionel Buşe, Horia rane, autori de cărţi care fac ob- doilea colocviu dedicat operei şi tembrie a.c., 21 de ani – este una Dulvac, Cornel Mihai Ungureanu, iectul a numeroase monografii, vieţii lui Ion D. Sîrbu, prima edi- dintre figurile importante ale lite- Flori Bălănescu şi Toma Velici. studii critice şi istorii literare, pro- ţie, cu participare naţională, de- raturii naţionale, o adevărată con- Prima ediţie a dezbaterilor cul- fesionişti ai scrisului şi ai dialo- rulându-se în anul 2009. Ulterior, Cea de-a III-a ediţie a Colocvii- ştiinţă într-o epocă în care demi- turale „Scriitori la TRADEM” a gului», a explicat scriitorul Nico- au fost editate Caietele Coloc- lor „Ion D Sîrbu” va avea în cen- sia intelectualităţii române a fost avut loc anul trecut, în luna mar- lae Coande. viului, cuprinzând comunicări- trul atenţiei comunicarea făcută de considerată, de figuri importante tie, la Casa de Cultură „Traian Primul invitat a fost Gheorghe le participanţilor la această pri- Toma Velici, editor al operei, cel ale acesteia, doar un pact conve- Demetrescu”, între timp manifes- Grigurcu, urmat de scriitorii Radu mă ediţie. 10 / cuvântul libertãþii externe marþi, 8 noiembrie 2011 ªTIRI COMENTARIU Fiul liderului transnistrean, acuzat de deturnare IranulIranul sese declarãdeclarã pregãtitpregãtit aa rãspunderãspunde unuiunui de fonduri IranulIranul sese declarãdeclarã pregãtitpregãtit aa rãspunderãspunde unuiunui Comitetul rus de Investigaþii ar putea sã îl aducã la interoga- toriu pe fiul lui Igor Smirnov, atacatac împotrivaîmpotriva instalaþiilorinstalaþiilor salesale nuclearenucleare liderul Transnistriei, în legãturã cu presupusa sa implicare în Mahmoud Ahmadinejad (foto) sfideazã SUA ºi Israelul într-un inter- Preºedintele iranian a reiterat cã el nu cautã sã achiziþioneze arme nu- deturnarea sumei de 5,2 milioane viu apãrut luni, 7 noiembrie a.c., în cotidianul egiptean „Al Akhbar”. cleare ºi programul sãu în acest domeniu este strict energetic. „Israelul de dolari din fonduri umanitare. „Noi avem capacitãþi militare deosebite de toate celelalte þãri din regiu- posedã circa 300 de focoase nucleare. Iranul nu cautã capacitãþi nu- Potrivit anchetatorilor, Oleg ne. Iranul (...) este capabil sã facã faþã Israelului ºi Occidentului ºi, în cleare decât în scop paºnic, dar sioniºtii sunt sortiþi dispariþiei” a mai Smirnov ºi asociatul sãu, Oleg particular, SUA, a declarat preºedintele iranian. SUA se tem de potenþi- spus, belicos, Ahmadinejad. Iranul neagã dreptul la existenþã al Israelu- Briziþki, un bancher, au deturnat, alul iranian. Iranul nu va permite nici o acþiune militarã împotriva lui”. lui, care, la rândul sãu, considerã cã Republica Islamicã ameninþã exis- în perioada 2008-2009, suma de tenþa sa. Pentru astãzi, 8 noiembrie a.c., Agenþia Internaþionalã de Energie 5,2 milioane de dolari, alocatã Atomicã (AIEA) a anunþat publicarea raportului sãu dedicat cercetãri- de Rusia ca ajutor umanitar lor din Iran, un document susceptibil a întãri suspiciunile occidentalilor pentru pensionarii din regiunea despre dezvoltarea unui arsenal nuclear de cãtre Republica Islamicã. moldoveanã separatistã prorusã, Potrivit unor surse care cunosc conþinutul acestui raport, anumite ex- relateazã RIA Novosti în pagina perienþe în domeniul nuclear nu pot fi justificate. Raportul AIEA se electronicã. Un dosar penal bazeazã pe date furnizate de serviciile de informaþii occidentale ºi pe împotriva lui Smirnov ºi asocia- propriile investigaþii ale agenþiei. Cãutãrile cercetãtorilor iranieni sunt pe tului sãu a fost deschis la punctul de a dezvolta detonatorul bombei atomice. ªi înainte ºi dupã sfârºitul lui octombrie, dar nici 2003 au mai existat date îngrijorãtoare în aceastã privinþã. Potrivit unul dintre cei doi nu s-a „Washington Post”, informaþiile furnizate de AIEA indicã faptul cã Ira- prezentat dupã ce au fost citaþi. nul a reuºit sã stãpâneascã etapele necesare fabricãrii unei arme nu- Englezii, supãraþi cã cleare datoritã ajutorului tehnologic strãin. ªi este citat rolul jucat de un românii le iau locurile expert rus, care ar fi participat la elaborarea unui detonator, necesar declanºãrii reacþiei în lanþ, care cauzeazã explozia nuclearã. Iranul ar fi de muncã primit ajutor ºi din partea Pakistanului ºi a Coreei de Nord. Un impor- Mii de locuri de muncã bine tant lider religios conservator iranian, ayatolahul Ahmad Khatami, a plãtite sunt oferite românilor în cerut, luni, directorului general al AIEA, japonezul Yukiya Amano, sã nu Marea Britanie, în timp ce patru acþioneze „ca un instrument fãrã voinþã în mâinile SUA, contra Iranu- din cinci britanici cred cã þara lui”, menþioneazã agenþia oficialã IRNA. „Dacã domnul Amano va acþi- lor este „aglomeratã”, potrivit ona ca un instrument (...) în mâinile SUA, împotriva poporului iranian, unui nou sondaj de opinie. AIEA îºi va pierde puþina reputaþie care i-a mai rãmas”, a declarat dom- Acesta relevã cã 4.000 de locuri nul Khatami cu prilejul unui discurs prilejuit de o rugãciune colectivã, la de muncã sunt oferite, în Marea Sãrbãtoarea Sacrificiului. Sâmbãtã, ministrul de Externe iranian, Ali Akbar Britanie, prin agenþii de recruta- Salehi, a respins, în prealabil, raportul AIEA, menþionând cã se reaze- re în þãrile est-europene, ceea ce mã pe documente false. „Noi estimãm cã aceste documente sunt false contravine promisiunilor repetate ºi reiterãm faptul cã sunt nefondate”. Ieri, ministrul rus de Externe, ale Guvernului de la Londra, de Serghei Lavrov, a declarat pentru Ria Novosti cã „nu este pentru a oferi posturi mai întâi britani- prima datã când oficialii israelieni evocã eventualitatea unor atacuri cilor ºomeri, comenteazã „Daily împotriva Iranului. Poziþia noastrã este cunoscutã: ar fi o mare gre- Star”, în ediþia electronicã. ºealã, cu consecinþe imprevizibile”. Declaraþia survine dupã ce, vineri Datele aratã cã 178.000 de seara, preºedintele israelian, Shimon Peres, a confirmat informaþiile persoane au rãmas fãrã locuri de care circulã, menþionând cã „un atac militar împotriva Iranului ar fi muncã în Marea Britanie în mai aproape decât o opþiune diplomaticã”. ultimele trei luni. Printre posturi- le oferite românilor se numãrã cele de ºoferi de taxi sau infir- Zvonuri privind demisia lui Franþa îºi propune sã facã miere, plãtite cu câte 2.000 de lire sterline pe lunã, sau medici, Berlusconi, infirmate de acesta economii de 100 miliarde euro care pot câºtiga câte 1.000 de lire sterline pe sãptãmânã. Premierul italian Silvio Berlus- torul ziarului „Il Foglio”, conside- Premierul francez François ridicã de la 60 la 62 de ani coni se aflã în „dificultate”, dupã rat un consilier influent pe lângã Fillon a anunþat ieri cã noul vârsta legalã de pensionare, va Carlos ºacalul, judecat plecare unor membri din partidul Berlusconi. Premierul a dezminþit, plan de austeritate al Franþei fi devansatã cu un an ºi va fi la Paris, dupã 30 de ani sãu, PdL, au recunoscut membri însã, zvonurile privind demisia sa, cuprinde majorarea cu 5% a aplicatã din 2017, a declarat Venezuelanul Carlos „ªaca- ai anturajului acestuia ieri, în timp prin vocea unuia dintre consilierii impozitelor pe marile societãþi, Fillon într-o conferinþã de lul”, cu numele real Ilich ce un consilier, apropiat al lui „Il sãi. „Am vorbit, în urmã cu câte- creºterea TVA-ului la numeroa- presã. Guvernul francez ºi-a Ramirez Sanchez, s-a declarat Cavaliere”, evoca chiar „demisia” va momente, cu preºedintele (Con- se produse ºi servicii, precum anunþat, de asemenea, intenþia „revoluþionar de profesie” în premierului. „Cã Berlusconi este siliului) Berlusconi, care mi-a spus ºi devansarea cu un an a de a accelera eforturile de deschiderea, ieri, a procesului pe punctul de a ceda locul este, de- cã zvonurile privind demisia lui reformei pensiilor, relateazã austeritate bugetarã, cu econo- sãu de la Paris, în care este acum, un lucru clar, este o proble- sunt lipsite de orice fundament”, a AFP. Aceastã reformã, emble- mii de 100 miliarde de euro, judecat pentru patru atentate, mã de ore, poate chiar de minute”, declarat Fabrizio Cicchitto, liderul maticã pentru mandatul preºe- pentru a ajunge la un echilibru ce s-au soldat cu 11 morþi ºi a declarat Giuliano Ferrara, direc- deputaþilor din cadrul PdL. dintelui Nicolas Sarkozy, care al finanþelor publice în 2016. aproape 150 de rãniþi în Franþa, în urmã cu aproape Premierul Papandreou a demisionat, i-ar putea lua locul Papademos treizeci de ani, relateazã France Presse. „Eu sunt revoluþionar Lucas Papademos (foto), fost vicepreºedinte anticrizã”. Tot duminicã noaptea, cei doi lideri de de profesie”, i-a rãspuns al Bãncii Centrale Europene (BCE) în perioada partid au convenit ca, pe 19 februarie, sã fie or- acuzatul, în mod vizibil destins, 2002-2010, este considerat de mass-media elenã ganizate alegeri anticipate, a anunþat Ministerul îmbrãcat în blugi ºi jachetã, ca fiind cel care ar putea deveni noul prim-minis- elen de Finanþe, Evangelos Venizelos. preºedintelui Curþii, Olivier tru al Greciei, relata ieri agenþia Reuters. „Lucas Cancelarul german, Angela Merkel, l-a sunat Leurent, care a început audie- Papademos ar urma sã fie, de mâine (n.r. – de ieri pe fostul premier grec, Giorgios Papandreou, rea întrebând despre identitatea astãzi) noul prim-ministru al þãrii, dupã acordul la pentru a-ºi exprima „respectul” faþã de decizia de acuzatului. Ilich Ramirez care au ajuns, noaptea trecutã, premierul în exer- a demisiona, a declarat un purtãtor de cuvânt al ciþiu, Giorgos Papandreou, ºi ºeful opoziþiei, An- Guvernului de la Berlin. Merkel i-a spus cã apre- Sanchez, figurã de primã tonis Samaras’”, scria cotidianul Ta Nea, fãrã sã ciazã „ceea ce a realizat el”, lãudându-i „curajul mãrime a terorismului interna- citeze sursele. Alte cotidiene sunt ºi ele de pãre- ºi forþa de convingere”, a adãugat purtãtorul de þional, a revendicat, într-un re cã Papademos este, cel mai probabil, candida- cuvânt al cancelariei, Steffen Seibert. interviu publicat duminicã la tul pentru postul de premier, dar precizeazã cã nu Presa greacã a salutat ºi ea, ieri, acordul „isto- Caracas, peste o sutã de s-a luat încã o decizie definitivã. ric” de formare a unui guvern de uniune, între atacuri, care s-au soldat cu Giorgios Papandreou (preºedintele socialiºti- socialiºtii aflaþi la putere ºi opoziþia de dreapta, „moartea a 1.500-2.000 de lor) ºi liderul opoziþiei de dreapta, Antonis Sama- încheiat în „ultimul moment”, sub presiunea cre- persoane”, însã contestã cele ras (Noua Democraþie), au ajuns, duminicã noap- ditorilor Greciei, dupã un adevãrat „thriller poli- patru atentate ce îi sunt impu- tea, la un acord privind formarea unui guvern de tic”. „În sfârºit, primul mare pas cãtre salvarea tate de justiþia francezã. uniune naþionalã, cu condiþia ca acesta sã nu fie þãrii a fost fãcut”, îºi exprima satisfacþia, pe prima condus de Papandreou, aºa cã premierul ºi-a dat, paginã, cotidianul proguvernamntal Ta Nea. ieri, demisia din funcþie. Noul guvern va avea ca Ziarul scria cã „Grecia a trãit o zi istoricã (...), ªTIRI unicã sarcinã „implementarea planului european dupã un sfârºit de sãptãmânã de coºmar”. marþi, 8 noiembrie 2011 publicitate cuvântul libertãþii / 11 Anunþul tãu! Primãria Cîlnic, judeþul Gorj solicitã aviz de gospodãrirea Apelor pentru reactualizare P.U.G.. ANIVERSÃRI Cadastru apartamente. Minunatului nostru soþ, Telefon: 0744/345.112. tatã, socru, bunic ºi Pictez icoane foiþã ºi în ulei strãbunic, STÃNCELE sau tablouri peisaje, MIHAI, din Cernele, îi portrete, etc. la comandã. urãm multã sãnãtate, Telefon: 0767/116.092. împliniri, bucurii, îl iu- Instructor auto ºcolarizez bim ºi-l preþuim pentru pentru categoria B. Tele- tot ce a fãcut pentru noi fon: 0744/211.789; 0770/ ºi pentru grija ce ne-o 333.559. poartã mereu. La mulþi Þin evidenþã contabilã. ºi sãnãtoºi ani, cu tine- Telefon: 0771/215.774; reþe fãrã bãtrâneþe! 0722/943.220. În Sfântã zi, urãm minu- naþilor noºtri MIHAELA VÂNZÃRI ºi MIHAI BÃDÃNOIU sã- GARSONIERE nãtate, belºug, prospe- Vând garsonierã nouã, 43 ritate, numai bucurii ºi mp, etaj I, balcoane, centralã împliniri vã ureazã toþi proprie, termopane, par- cei dragi. chet, gresie, faianþã, parca- Copilãrie fericitã, zile re asiguratã, negociabil. senine ºi numai bucu- Telefon: 0722/753.922. rii în viaþã le urãm minu- Proprietar vând garsonie- naþilor noºtri, GABRIEL rã parter, Rovine, termo- ºi MIHAI CURTEANU. pane, uºã metalicã, par- Le dorim sã aibã parte chet. Telefon: 0752/ totdeauna de iubire, 641.487. flori, zâmbete ºi îmbrã- Vând camerã cãmin Va- þiºãri, aºa ca azi. Pãrin- lea Roºie. Telefon: 0761/ þii, Mimi ºi bunicii. 375.104. CERERI SERVICIU Vând garsonierã ultra- Apartament 2 camere Vând casã 162 mp – te- Proprietar vând 3 terenuri: Vând 4800 mp tarlaua Caut de lucru ca menaje- central, decomandatã. Telefon: 0770/962.553; lângã Ford, îmbunãtãþiri ren 450 mp în zona Agro- 5000 m cu deschidere 58, în zona gara Pieleºti, rã sau îngrijitoare bãtrâni. complete, deasupra Piz- nomie, preþ negociabil. drum European Craiova preþ 4 euro/mp. Telefon: Telefon: 0758/966.232; 0740/192.818. za Celentano (Piaþã), Telefon: 0729/092.211. – Bucureºti; 5000 m Pie- 0724/584.370. 0762/320.416.. Vând garsonierã Brazdã, etaj 4/7, Calea Bucu- Urgent! Variante! Vând leºti – „Q Fort”; 1000 m Vând 5000 mp, tarlaua Solicit angajare cu auto- bl. 24, etaj 1/ 4, decoman- Cârcea – Centura Ford. 55, în zona Q-Fort Pieleºti, datã. Telefon: 0767/ reºti. Telefon: 0251/ sau schimb casã Craiova, furgonete papuc, în mod 411.014. str. „Fluturi” nr. 28. Telefon: 0752/641.487. preþ 4 euro/mp. Telefon: special la sere Iºalniþa. 330.835; 0746/310.812. Vând apartament 2 ca- Vând casã Gherceºti + Vând teren 202 mp zona 0724/584.370. Telefon: 0762/278.639; Vând garsonierã. Telefon: mere decomandat, teren (4300 mp). Telefon: „A”, toate utilitãþile, cadas- Vând 4000 mp Iºalniþa, 0253/285.145. 0786/141.944; 0251/ 0768/710.866. tru, intabulare, deschide- preþ 4 euro/mp. Telefon: 547.564. zonã centralã. Telefon: OFERTE SERVICIU 0744/319.448. re 10,62 m/19,30 m. Te- 0724/584.370. APARTAMENTE SCHIMBURI lefon: 0722/709.347. Vând teren 3,15 ha, plan- Caut persoanã fãrã vicii, 3 - 4 CAMERE Schimb apartament etaj 2 CAMERE Vând terenuri de 750 mp, taþie pomi pe marginea fãrã locuinþã pentru îngriji- Vând apartament 3 1, 2 camere, Kaufland – Vând douã apartamente 1500 mp ºi 1900 mp în lacului Fântânele. Telefon: re domiciliu la þarã ºi ani- camere mobilat, Penny, cu similar Brazdã 0726/376.221. male. Telefon: 0769/ (2 ºi 3 camere), împreu- Vârvoru de Sus, fiind la 70.000 Euro Lãpuº sau Calea Bucureºti. Te- Vând 2 ha de pãmânt 471.871. nã sau separat, semide- Argeº Telefon: 0770/ stradã betonatã ºi cu toa- lefon: 0723/692.884. te facilitãþile, preþ conve- arabil în comuna Amãrãºtii Cãutãm confecþioneri, comandate, bilateral, re- 317.820. novate ºi modernizate, nabil. Telefon: 0746/ de Jos, Dolj. Telefon: confecþionere, operatori în Vând apartament 4 TERENURI 0351/422.201. etaj 1/P+4, izolaþie termi- Vând pãdure Borãscu, 467.922. producþie pentru Slovacia camere, Mercur. Tel: Vând 8 ha plantaþie meri ºi Cehia. Telefon: 0757/ cã, parchet original resta- 0724/804.875. Gorj. Telefon: 0723/ Vând teren intravilan la in- urat, termopan, centralã 693.646. trare în Preajba, 700 mp Balta Ciutura. Telefon: 368.778. 0744/319.448. proprie în fiecare aparta- CASE Vând 1500 mp în Bãile sau variante. Telefon: PRESTÃRI SERVICII ment, Brazda lui Novac Vând casã Siliºtea Cru- Govora „Belvedere”, toate 0723/253.544. AUTO Transport utilitarã 14 m (zona BRD – Complex cii ,teren 5000 mp cen- utilitãþile instalate, împrej- Vând 1 ha teren, tarlaua Vând Ford Tranzit bascu- cubi mãrfuri diverse, mo- Vechi), preþ negociabil. tral. Telefon: 0728/ muit, lângã pãdure. Tele- 58, în zona gara Pieleºti, labil 3,5 tone, 3.600 E, bilã, tarif 0,90 lei/km.Tele- Accept credit Prima 053.012. 0744/319.448. fon: 0744/563.640; 0351/ preþ 2 euro/mp. Telefon: negociabil. Telefon: 0767/ fon: 0761/906.706. Casã. Tel.: 0746.241.231. 0747/115.485. 402.056. 0724/584.370. 581.664. 12 / cuvântul libertãþii publicitate marþi, 8 noiembrie 2011

Vând alternator 12 V Vând cãrucior pentru han- Închiriez apartament nou, aragaz trei ochiuri, dicap, cadru metalic ºi Brazdã, AC, maºinã de canistre 20 l metal, re- ploscã (toate sunt noi), preþ spãlat, îmbunãtãþiri, mobi- ductor oxigen sudurã, negociabil. Telefon: 0351/ lat, telefon, internet. Tele- polizor (flex) D 125 X 446.918. fon: 0752/282.724. 850 w, preþ negociabil. Vând convenabil mobi- Închiriez apartament 3 Telefon: 0251/427.583. lã bunã, vitrinã, birou, camere, zonã ultracen- Vând trandafiri extrapar- masã, scaune, como- tralã, parter, pentru fir- fumaþi preþ 120 Ron. Te- dã, diverse. Telefon: mã sau familie. Tele- lefon: 0762/278.639; 0723/692.884. fon: 0770/174.355. 0253/285.145. Vând maºinã de cusut Închiriez garsonierã Sã- Vând fabricã de mono- Naumann. Telefon: 0351/ rari. Telefon: 0725/ pol, comuna Negomir, 404.153. 096.284. judeþul Gorj, sat Palchi- Vând recamier – bine în- Particular, închiriez apar- nu. Telefon: 0762/ treþinut, preþ negociabil. tament 2 camere etaj 1 278.639; 0253/285.145. Telefon: 0351/459.314. Lãpuº, mobilat, aragaz, Vând menghinã pentru frigider, 600 Ron. Telefon: lãcãtuºerie cu deschi- Vând loc de veci Cimitirul Sineasca. Telefon: 0351/ 0762/672.086; 0351/ dere între bacuri 180 467.841. mm. Telefon: 0251/ 422.201. Vând maºinã de nervurat Închiriez apartament ne- Vând Mercedes C 180 Vând bocanci militari Vând bicicletã de 531.294. mobilat Craioviþa Nouã, coupe, an 2002, full op- 43-44, ghete 43, pan- damã 150 Ron, minibi- Vând uruitoare manua- tablã, barã inox rotundã diametru 38 mm ºi lungã 100 E. Telefon: 0744/ tion, anvelope varã + tofi 42-43, piese Dacia cicletã 110 Ron, totul lã, preþ 30 lei. Dinuþi Ilie, 139.476; 0740/509.191. iarnã. Telefon: 0761/ negociabil. Telefon: Comuna Întorsura – Dolj. de 300 mm.Telefon: noi, piese 445, þuicã 9 Închiriez apartament 2 137.238. 0771/385.193. 0351/800.654. lei/litru, drujbã alpina Vând 5000 kg grâu ju- camere central, zona DIVERSE defectã, anvelope 165/ Vând pendule. Tele- mãtate vechi – jumãtate CUMPÃRÃRI Primãriei Craiova, aer 13 noi 2 bucãþi, frigider fon: 0722/422.312. nou, 1 leu/kg. Dinuþi Ilie, Particular, cumpãr garso- condiþionat, termopane, Vând douã locuri de Electrostar 320 litri. Te- Comuna Întorsura – Dolj. veci în Cimitirul Sineas- Vând binoclu 250 lei. nierã sau apartament, ori- parchet, gresie, uºã me- lefon: 0721/179.420. Telefon: 0767/116.092. ca, zona 0. Telefon: Vând presã faguri 39/29 ce cartier, parter, maxi- talicã. Telefon: 0722/ 0251/426.077 sau Vând voucher. Telefon: Vând convenabil foto- cm, 1600 lei. Dinuþi Ilie, mum etaj 3. Telefon: 0748/ 753.922. 0724/910.004. 0768/169.633. liu pat, uºi, ferestre cu comuna Întorsura – Dolj. 195.954. Spaþiu ultracentral lân- geam, extinctoare. Te- Vând maºinã cusut cis- Vând icoanã Sfinþii Îm- Vând aparat vopsit GARSONIERE gã Romarta, excepþio- lefon: 0351/170.645. mãrie nr. 9 Singer, pe ro- pãraþi Constantin ºi Ele- electric, scarã dublã, Cumpãr camerã cãmin nal, parter, bloc, 4 ca- cãruþ curte, boilãr elec- Vând butoi plastic pen- tund, 1000 lei. Dinuþi Ilie, mere, intrare separatã na 30/40 foiþa, 100 lei în- Comuna Întorsura – Dolj. 500 zona Chimie sau rãmatã. Telefon: 0767/ tric 100 litri, bormaºinã tru varzã 120 kg, preþ de locatari, balcon în- negociabil. Telefon: Brazdã. Ofer 50.000 lei. 116.092. electricã. Telefon: Vând maºinã cusut Telefon: 0765/291.623. chis, microcentralã, 0784/200.037. 0351/446.918. Nauman, bicicletã medi- Vând 2 plãpumi de lânã alarmã, gresie, faianþã, Vând smoalã (bitum), calã, cãrþi multe de tot fe- DIVERSE pretabil inclusive pen- ºi 1 masã – birou pen- Vând masã pentru cal- mozaic, marmurã, pu- lul, ceasuri de masã, Cumpãr 3 bucãþi voucher tru douã cabinete, bi- tru calculator. Telefon: culator. Telefon: 0728/ 309.011. tinã 500 l, butoi 700 l aparate de radio, insig- auto. Ofer 1.000 RON/bu- rouri, diverse activitãþi. 0728/309.011. stejar. Telefon: 0731/ ne, medalii, pardesie, catã. Plata pe loc. Telefon: Vând ieftin injector Telefon: 0722/956.600. Vând 2 cojoace damã 989.215. paltoane. Telefon: 0351/ 0723/918.382. pentru centralã de în- CERERI lungi noi mãrime 46 – Vând sau închiriez 459.222; 0770/299.997. 48, 1 cojoc gri cu glugã, cãlzire, cântar. Telefon: spaþiu comercial 25 Vând la preþ convenabil ÎNCHIRIERI Familie 3 persoane, 1 cojoc maro cu guler 0729/092.211. mp, sat Braniºte comu- 32 de giurgiuvele fãrã OFERTE ofer max 80 E/lunã pen- blanã, preþ negociabil. Vând voucher auto na Podari. Vad comer- toc ºi 6 uºi de interior. Te- Închiriez garsonierã tru chirie. Telefon: 0740/ Telefon: 0351/446.918. 1500 Ron. Telefon: cial excelent. Telefon: lefon: 0251/452.233. Calea Bucureºti (lângã 472.122. Vând groapã boltitã 2 0766/266.631. 0758/576.984. Vând toc solid + ferestre ºcoala Mihai Emines- Doresc apartament mo- locuri Cimitirul Ungu- Vând instalaþie GPL Vând voucher nou. Te- funcþionale, bonus 2 fe- cu), complet mobilatã. bilat 2 sau 3 camere. reni. Telefon: 0724/ Dacia, 200 Ron. Tele- lefon: 0745/394.564; restre. Telefon: 0721/ Telefon: 0762/299.913; Telefon: 0749/287.709; 452.643. fon: 0766/266.631. 0351/425.719. 644.992. 0764/855.169. 0763/787.678. marþi, 8 noiembrie 2011 publicitate cuvântul libertãþii / 13

- Garsonierã mobilatã, Ul- - CHILIPIR!!! Apartament 2 - Apartament 2 camere, 1 S.C. CORIMEX S.A. Agenþia imobiliarã tracentral - Mercur, gre- camere decomandate, Ro- Mai - Ciupercã, et. 3, com- „CARMEN” sie, faianþã, termopan, ara- vine - Wiesana, recent zu- plet mobilat ºi utilat, aragaz, gaz, frigider, TV, canapea grãvit, cablu, internet, telefon, frigider, TV, maºinã de spã- CRAIOVA intermediazã vânzãri, extensibilã, apometre, re- apometre, repartitoare, ter- lat, toate noi, parchet, apo- str. “Caracal” nr. 105 cumpãrãri, închirieri partitoare, 150 Euro. Tel.: mopane, 500 Lei. Tel.: 0251- metre, repartitoare, 150 (apartamente, case, 0251-59.65.91; 0760- 59.65.91; 0760-51.21.77. Euro. Tel.: 0251-59.65.91; - Experienþã de peste 40 de spaþii comerciale, te- 51.21.77. - Apartament 2 camere 0760-51.21.77. ani Và OFERà ÎN CELE MAI AVAN- renuri), acte notariale - ULTRAMODERNÃ!!! Gar- mobilate ºi utilate, Craiovi- - Apartament 3 camere, re- TAJOASE CONDIÞII DE PLATà CEA ºi cadastre. Asigurãm sonierã complet mobilatã ºi þa Nouã - ªcoala nr. 34, et. cent zugrãvit, 1 Mai – Insu- MAI DIVERSIFICATà GAMà DE utilatã, Brazda lui Novac - 4, aragaz, frigider, termo- lã, et. 4, complet mobilat, întocmirea dosarelor Spiru Haret, gresie, faian- pan, gresie, faianþã, 550 Lei. gresie, faianþã, parchet, ara- PRODUSE METALO – CHIMICE, UZ în vederea obþinerii de gaz, frigider, TV, maºinã de GOSPODÃRESC: porþelan – sticlã- þã, parchet, termopan, ara- Tel.: 0251-59.65.91; 0760- credite pentru cumpã- gaz, frigider, TV, maºinã de 51.21.77. spãlat, 180 Euro. Tel.: 0251- rie, instalaþii sanitare, electrice, 59.65.91; 0760-51.21.77. rarea locuinþelor (in- spãlat, 200 euro. Tel.: 0251- - Apartament 2 camere electrotehnice, chimice, cosmetice, clusiv PRIMA CASÃ), 59.65.91; 0760-51.21.77. complet mobilate ºi utilate, uz casnic, comercializate prin CERERI ÎNCHIRIERI precum ºi a celor de - Apartament 2 camere Craioviþa - Orizont, et. 3, - Caut casã, pretabilã firmã. depozitul ºi magazinul situate mobilate, Ultracentral - Pri- termopan, gresie, faianþã, Ofer 150-300 Euro. Tel.: nevoi personale. Tel.: pat dublu dormitor, sifonier, în str. “Caracal” nr. 105. 0251/422.916, 0251/ mãrie, recent zugrãvit, ara- 0251/596.591; 0760- gaz, frigider, TV, 700 Lei. apometre repartitoare, bal- 51.21.77 Relaþii la telefoanele: 0251/522.581; 596.591; 0760/ Tel.: 0251-59.65.91; 0760- con închis în termopan, 130 0251/522.009; 0351/407.237 Euro. Tel.: 0251-59.65.91; - Caut garsonierã sau apar- 512.177. Fax: 0251/ 51.21.77. tament 2 camere, mobilat 414.488. Brazda lui - Garsonierã semideco- 0760-51.21.77. sau nemobilat, Brazdã, Ro- SPAÞII COMERCIALE Caut asociatã sau aso- Novac, str. “Lãmîiþei” mandatã, nemobilatã, - Apartament 2 camere, vine, 1 Mai, Calea Bucu- Calea Severinului - ªcoa- Vând sau închiriez spa- ciat pentru continuarea bl. 27, ap. 3. Web: Brazda lui Novac - Com- reºti, Calea Severinului, plex Vechi, et. 2, uºã me- la nr. 12, et. 3, complet Craioviþa Nouã. Tel.: 0251/ þiu comercial 96 mp în unei afaceri frumoasã www.agentiacarmen- mobilat ºi utilat, aragaz, fri- ºi bãnoasã. Telefon: .ro; E-mail: agentia- talicã, impecabilã, 110 Euro 596.591; 0760-51.21.77. comuna Cârna - Dolj neg. Tel.: 0251-59.65.91; gider, TV, maºinã de spã- - Caut garsonierã mobilatã zonã centralã, vad co- 0253/285.145; 0762/ [email protected] 0760-51.21.77. lat, 200 Euro. Tel.: 0251- sau nemobilatã, pe termen mercial excelent. Tele- 278.639. - IDEAL BIROURI!!! Garso- 59.65.91; 0760-51.21.77. lung, ofer 100 - 120 Euro. fon: 0740/049.845. OFERTE ÎNCHIRIERI nierã decomandatã, trans- - LUX!!! Apartament 2 ca- Tel.: 0251/596.591; 0760- Dacã vreþi sã achiziþio- - CHILIPIR!!! Garsonierã naþi aparatul de ozo- formatã în spaþiu comercial, mere semidecomandate, 51.21.77. DIVERSE mobilatã 1 Mai -Pelenda- Calea Bucureºti - Piaþa Brazda lui Novac - Sane- - Familie serioasã, cãutãm nat, sunaþi la telefon: va, et. 2, complet mobilatã, Singura argintãrie din Centralã, intrare direct din pid, parter cu balcon, recent GARSONIERà pe termen 0724/512.304. aragaz, frigider, gresie, fa- renovat, baie ultramodernã, Craiova, situatã în Va- stradã, gresie, faianþã, ter- lung, în orice cartier al Cra- ianþã, parchet, 400 lei. Tel.: mopan, ultrafinisatã, 550 gresie, faianþã, termopan, iovei. Aºteptãm ofertele dvs. lea Vlãicii (vis-a-vis de PIERDERI 0251-59.65.91; 0760- Euro. Tel.: 0251-59.65.91; aragaz, frigider, TV, maºinã la Tel.: 0251/596.591; Electrica) unde gãsiþi Pierdut atestat marfã 51.21.77. 0760-51.21.77. de spãlat, cuptor microun- 0760-51.21.77. bijuterii lucrate ma- pe numele AMZUCU - Garsonierã semimobilatã - IDEAL BIROURI!!! 2 ca- de, 190 Euro. Tel.: 0251- - Caut spaþiu comercial zonã Brazda lui Novac, G-uri, nual, cu argint la NEACà CONSTANTIN. mere la casã, intrare direct 59.65.91; 0760-51.21.77. centralã, 20 – 200 mp Tel.: et. 7, canapea, mochetã, din stradã cu uºi duble, Ro- - Apartament 2 camere mo- 0251/596.591; 0760- schimb ºi manopera / Se declarã nul. aragaz, 100 Euro. Tel.: obiect. Telefon: 0351/ vine - IIRUC, 60 mp, recent bilate, utilate, Brazda lui No- 51.21.77. CONDOLEANÞE 0251-59.65.91; 0760- renovate, parchet laminat, vac - Guliver, gresie, faianþã, - Caut cu chirie garsonierã 423.493. 51.21.77. termopane, baie ultramo- termopan, aragaz, frigider, sau apartament orice zonã. Mama Simona ajutã ºi le Familia ªtefan Nicu - Garsonierã nemobilatã, dernã, 200 Euro. Tel.: 0251- TV, 150 Euro. Tel.: 0251- Tel.: 0251/596.591; 0760- rezolvã orice problemã cu ºi Mariana transmi- parter, 1 Mai-Ciupercã, re- 59.65.91; 0760-51.21.77. 59.65.91; 0760-51.21.77. 51.21.77. cent renovatã, gresie, faian- te sincere condo- þã, 100 Euro. Tel.: 0251- leanþe familiei îndo- 59.65.91; 0760-51.21.77. ANUNÞ GRATUIT (maximum 15 cuvinte) liate la decesul celei - Garsonierã mobilatã mo- z TREBUIE PREZENTAT TALONUL DIN ZIUA ÎN CARE SE FACE SOLICITAREA ce a fost LUMEZEANU dest Craioviþa Nouã - Ra- z VALABIL NUMAI PENTRU PERSOANE FIZICE ªI ABONAÞI PERSOANE FIZICE cheta, parchet, aragaz, TV, ANA. Fie ca Bunul 100 Euro. Tel. 0251- Talonul - contract de micã publicitate nr: ...... Dumnezeu s-o odih- 59.65.91; 0760-51.21.77. neascã în rândul ce- - Garsonierã semideco- lor drepþi! mandatã, mobilatã, Brazda Cãtre S.C. CUVÂNTUL LIBERTÃÞII S.A. lui Novac, G-uri, et. 3, ara- Subsemnatul...... Nepoþii Popa Farida gaz, frigider, TV, colþar, 500 ajutorul leacurilor ºi des- ºi Marius sunt alã- lei. Tel.: 0251-59.65.91; Domiciliat în ...... cântecelor cele mai sfinte. turi de familia îndo- 0760-51.21.77. Posesor al B.I. Seria ...... Numãrul...... Apelaþi cu încredere. Tele- liatã la despãrþirea - Garsonierã semideco- vã rog sã publicaþi urmãtorul anunþ în ziarul dumneavoas- fon: 0742/478.218, 0768/ mandatã, mobilatã, Calea de cea care a fost Bucureºti - Elvila, gresie, trã, la rubrica ...... la data de ...... 593.736. LUMEZEANU ANA. parchet, pat, ºifonier, aragaz, asumându-mi responsabilitatea conþinutului: Nou! S-a deschis SC Ka- Pioasã amintire! frigider, TV, 520 Lei. Tel.: rys Allesandro vis-a-vis Am pierdut un ve- 0251-59.65.91; 0760- ...... de restaurantul Craiova 51.21.77...... care vã oferã îmbrãcã- cin ºi un prieten - Apartament 3 camere ne- ...... minte de calitate pentru adevãrat – ing. mobilate, Grãdina Botani- ...... PÃTRAªCU ION. cã, gresie, faianþã, parchet, ...... copii ºi adulþi la cele mai 200 Euro. Tel.: 0251- mici preþuri. Telefon: Sincere condo- 59.65.91; 0760-51.21.77...... 0744/319.448. leanþe ºi Dumne- - Apartament 2 camere mobilate, Sãrari - Apollo, ...... Doresc sã îngrijesc fa- zeu sã-l aibã în ...... Împãrãþia SA. Fa- et. 1, gresie, faianþã, parchet, milie pentru cedare lo- aragaz, frigider, TV, 700 cuinþã. Telefon: 0786/ milia ing. Precu- Lei. Tel.: 0251-59.65.91; Marþi, 8 noiembrie 2011 Semnãtura:...... 815.805. peþu Gheorghe 0760-51.21.77. 14 / cuvântul libertãþii sp rt marþi, 8 noiembrie 2011 Paginã realizatã de MARIUS CÎRSTOV Cu bascii nu te pui! Barça,Barça, remizãremizã obþintãobþintã inin extremisextremis lala BilbaoBilbao Pe un teren foarte greu, afectat Fabregas (24). dupã meci Guardiola. de o ploaie torenþialã, Barcelonei i- Datoritã acestei remize, în po- Tot duminicã, în epilogul etapei a trecut glonþul pe la ureche, du- fida faptului cã marea rivalã Real a XI-a, Atletico Madrid s-a încli- minicã searã, în deplasarea de la s-a distanþat la trei puncte în frun- nat surprinzãtor pe terenul „lanter- Bilbao (2-2). Echipa catalanã a fost tea clasamentului, trupa lui Pep nei” Getafe, scor 2-3, mai ales în condusã de douã ori de elevii lui Guardiola îºi pãstreazã invincibili- contextul în care fost echipã a lui Marcelo Bielsa, dar argentinianul tatea, dupã 18 partide, în toate Cosmin Contra a evoluat ºi în in- mai norocos s-a dovedit a fi Messi. competiþiile. Nu ºi goalkeeperul ferioritate numericã din minutul 29, Care a salvat-o pe Barça, în pre- Valdes, care s-a oprit la 895 de atunci când Lopo a fost eliminat lungiri (90+1), cu al 14-lea gol al minute de imbatabilitate. dupã ce a provocat un penalty sezonului în Primera. Pentru am- „I-am spus lui Bielsa cã elevii transformat de columbianul Rada- biþioasa formaþie bascã punctase sãi sunt niºte bestii. N-am jucat mel Falcao. Anterior au marcat Ander Herrera (20) ºi Pique (80) niciodatã împotriva unei echipe mai Barrada (40), Michel (49) ºi Die- – autogol, în timp ce cealaltã reu- intense, mai agresive, care sã-þi go Castro (83 – pen.), respectiv ºitã a catalanilor a fost opera lui lase atât de puþine spaþii”, a spus Dominguez (80). Purtaþi pe val de Neºu! A împlinit 25 de ani la cârma “diavolilor” Cu „Bichonul” pentru prima datã în tribunã dupã teribilul accident suferit, în luna mai, la Ferguson, recompensat coloanã, cei de la Utrecht au trecut într-un meci nebun de campioana Ajax de United Surprizã emoþionantã dumi- (90+6) sã securizeze victoria am- Dincolo de victoria (1-0) primit sâmbãtã un cadou- nicã, la partida Utrecht – Ajax fitrionilor. A fost pentru prima cu Sunderland, decisã de surprizã, la celebrarea a 25 (6-4): într-un scaun cu rotile oarã când Utrecht a reuºit sã autogolul fostului sãu elev, de ani de la preluarea lui dotat cu un spãtar înalt, Mihai puncteze de 6 ori în istoria dispu- Wes Brown, Ferguson a Manchester United. Tribuna Neºu a apãrut pentru prima telor cu Ajax. Nord, cea principalã de pe datã în public dupã drama su- Revenind la Neºu, Rick van der “Old Trafford”, a fost rede- feritã pe 10 mai, când acciden- Burg, directorul sectorului media numitã Sir Alex Ferguson tul teribil suferit la coloanã în de la FC Utrecht, a povestit cã so- Stand, prima datã în ultimii timpul unui antrenament i-a sirea lui la confruntarea cu Ajax i- 101 ani când o persoanã provocat paralizia ºi o lungã su- a luat prin surprindere chiar ºi pe primeºte asemenea onoare la ferinþã. Iar prezenþa lui pe are- mulþi oameni din club: “În preziua United! na “Galgenwaard”, la 180 de meciului, Neºu a asistat la antre- Mai mult, o statuie a zile scurse de la momentul care namentul echipei, la terenul unde managerului scoþian va fi i-a schimbat radical viaþa, a fost Asare (16) ºi Duplan (19). Ooijer se produsese accidentul din mai. amplasatã la intrarea în recompensatã ca atare de cei (32) ºi acelaºi Bulykin (41) ºi-au Apoi, ºi-a exprimat dorinþa de a veni tribunã. “Un dar incredibil. 21.000 de fani veniþi la meci, aceº- readus din nou echipa în avantaj, ºi la partidã. S-a întâlnit cu foºtii sãi Mã simt mândru ºi mulþu- tia scandându-i numele în repetate dar “alb-roºii” au mai gãsit pute- coechipieri la vestiare, înaintea jo- mesc clubului. Mike Phelan a rânduri. Nici foºtii sãi coechipierii rea sã revinã odatã, punctând, ime- cului, a revenit la cabine dupã vic- ºtiut, dar nu mi-a spus nimic, nu s-au lãsat mai prejos, ei impu- diat dupã reluare, de nu mai puþin torie. Prezenþa lui a adus o motiva- aºa cã o sã-mi dau afarã nându-se în faþa “lãncierilor” cu un de trei ori în ºase minute: Boven- þie extraordinarã pentru toatã lu- secundul. E un moment senzaþional 6-4. berg (49), Mulenga (52) ºi din nou mea”, a spus Van der Berg. fabulos, dar ajunge cu sãrbã- Scorul a fost deschis de oas- Asare (55). S-a fãcut ulterior 5-4, “Sunt atât de fericit! Poate am toarea! Avem încã multe peþi, prin Bulykin (8), însã Utrecht Eriksen (72), pentru ca într-un fi- reuºit sã-i ajut ºi eu pe bãieþi un trofee de cîºtigat”, a declarat a întors rapid rezultatul, graþie lui nal realmente electrizant, Kali pic”, a afirmat ºi Neºu. Sir Alex. Nicoliþa a spart gheaþa la Saint Etienne

ºi n-a iertat la centrarea trimisã din corner, Montpellier, ocupanta locului Saint Etienne se aflã pe locul 10, cu dreapta de Lemoine. El s-a înãlþat secund, a egalat (Marveaux 58). Pen- 17 puncte, iar Nancy pe 18, cu doar dezinvolt, plasând mingea cu capul din tru ca la scurt timp (63) Nicoliþã sã 11 puncte. Ierarhia este condusã de 8 metri lângã barã, în stânga portaru- încaseze al doilea “galben” în Ligue 1 PSG (30p), secondatã de Montpellier lui Jourdren. „Românul a deschis sco- în urma unei “intervenþii periculoase” (27p) ºi campioana Lille (24p). rul print-o loviturã imparabilã!”, a no- la Bedimo. tat agenþia „Football365”, adãugând cã ªi-a încercat din nou norocul de la „imediat, publicul s-a ridicat ºi a înce- 35 de metri. Alt ºut în diagonalã, spre put sã cânte”. vinclu, prins de portar (77). Dupã care, „Generosul Bãnel”, cum l-a carac- treptat, precum meciul, s-a stins. Fi- terizat “Le Progres”, se miºcase bine nalul l-a gãsit totuºi pe teren, o postu- ºi pânã la reuºitã. Mijlocaºul român dã- rã în premierã la St. Etienne. duse tonul încã din minutul 1. A fost Niculae, un nou gol de trei puncte stopat însã greu de Estrada. A centrat Daniel Niculae a recidivat la douã Titularizat a doua oarã la rând, dupã apoi periculos (24), dar a prins porta- sãptãmâni dupã ce reuºise primul gol partida cu Lyon (0-2), atunci când rul. Concluzia la pauzã: “Meci echili- la Nancy. Atacantul român a decis tri- faultul asupra lui a dus la eliminarea brat, Nicoliþã a fãcut diferenþa. Orice umful cu Brest (2-1), marcând în mi- lui Dabo, Bãnel Nicoliþã a rãsplãtit cum e posibil”. nutul 87, printr-un ºut în diagonalã. A nu se putea mai bine încrederea acor- Bãnel a repornit la fel de tare. Chiar fost a doua reuºitã în acest campio- datã, înscriind, duminicã, primul sãu putea face “dubla” (48), dar ºutul sãu nat, tot “Nico” semnând ºi succesul cu gol în tricoul „verzilor”, la 1-1 cu Mon- în diagonalã “a fost respins cu vîrful Nice (1-0), ºi al 25-lea marcat în Li- tpellier. degetelor de Jourdren”. Imediat (49), gue 1. Fostul rapidist nu a prins însã Era minutul 31. Aflat la limita ofsai- pasa fostului stelist n-a putut fi finali- finalul în teren, fiind schimbat (90) dului, ex-stelistul a „evadat” dintre fun- zatã de Aubameyang din 3 metri. tactic cu un fundaº. daºii adverºi, ca un veritabil atacant, Au apãrut apoi problemele. La un Dupã 13 runde scurse din Ligue 1, marþi, 8 noiembrie 2011 sp rt cuvântul libertãþii / 15 Paginã realizatã de COSMIN STAICU

SCM Craiova – BC Mureº 94-97 în Divizia A de baschet masculin UnUn coºcoº dede 33 punctepuncte aa fãcutfãcut diferenþadiferenþa Antrenorul sârb Mandici a apreciat evoluþia echipei craiovene ºi aportul fanilor

Un joc spectaculos au reuºit gat cu 94–97, pe sferturi 22–28, 32– primul fiind ºi singurul jucãtor SCM Craiova ºi BC Târgu Mureº 23; 17–22, 23–24. Pentru SCM care a evoluat pe tot parcursul duminicã seara în Sala Sporturi- Craiova au evoluat: Branislav partidei. Pentru echipa din Bã- lor din Bãnie, însã deznodãmân- Tomiè – 18 p, Iulian Orbeanu – nie canadianul Stephen Ross a mai mult noroc decât noi. Mul- toarea partidã va fi tot pe teren tul a fost favorabil oapeþilor, care 10 p, LeVar Seals Cortez – 15 fost principalul marcator, luând þumesc tuturor celor care ne-au propriu, lunea viitoare, contra lui s-au impus la diferenþã de doar 3 p, Iovan Bajic – 8 p, Stephen acest rol obiºnuit sârbului Bra- încurajat, avem nevoie de spri- Dinamo. Chiar dacã meciul va puncte în ultimul meci al etapei a Ross – 29 p. Au mai jucat: Vla- nislav Tomic, mai puþin eficient jinul lor, se cunoaºte imediat fi televizat de TVR 3 de la ora 7-a a Diviziei A de baschet mas- dimir Vlaskovic – 7 p, Ionuþ ca de obicei. când avem fanii alãturi, avem o 18 fanii sunt aºteptaþi sã ocupe culin. La jumãtatea partidei bãie- Albu – 7 p. Craiovenii l-au anihi- „A fost un meci decalitate, de energie pozitivã în plus, mai cele 600 de locuri ale Sãlii Spor- þii lui Mandici erau într-un uºor lat excelent pe Virgil Stãnescu, mare angajament. Înainte de toa- multã încredere ºi îi aºteptãm pe turilor, þinând cont cã adversa- avantaj, iar înaintea ultimului marcator a doar 2 puncte. În te vreau sã-i felicit pe bãieþi pen- craioveni ºi la meciul urmãtor sã rul va fi unul „special” pentru sfert oaspeþii conduceau cu 2 schimb, americanii de la BC tru modul în care s-au prezen- ne susþinã” a declarat antreno- suporterii din Bãnie. În urmã cu puncte, echilibrul menþinându-se Mureº, Jujuan Cooley ºi Jason tat, nu am ce sã le reproºez, au rul Andelko Mandici. Dupã acest douã sezoane, SCM Craiova a pânã la ultimul fluier. La final ju- Forte, au prins o zi excelentã, totul pentru a câºtiga. Felicit ºi meci craiovenii se menþin pe lo- reuºit sã retrogradeze pe Dina- cãtorii de la BC Mureº au câºti- ambii reuºind câte 31 de puncte, echipa adversã, care poate a avut cul 6, cu 11 puncte, iar urmã- mo în urma play-out-ului. Sãndoi ºi-a chemat tricolorii Alte audieri la DNA în „cazul Craiovei”

pentru meciul cu Franþa ªtefan Stana, repre- zentant al Ligii a II-a în Selecþionerul Emil Sãndoi a convo- Mioveni), Cosmin Matei (Astra), Comitetul Executiv al cat 18 jucãtori pentru partida pe care Marius Alexe (Dinamo); Atacanþi - FRF, a sosit, ieri, la se- echipa naþionalã de tineret o va Gheorghe Grozav (U Cluj), Bogdan diul Direcþiei Naþionale disputa joi, de la ora 21.45, pe Stadio- Rusu (Astra), Segiu Buº (FCM Târgu Anticorupþie pentru a fi nul La Beaujoire din Nantes, cu Mureº). Au mai fost convocaþi iniþial audiat în dosarul exclu- Franþa, în cadrul grupei a 9-a prelimi- Marius Albu si Aurelian Chiþu, ambii derii Universitãþii Craio- nare de calificare la turneul final al de la Viitorul Constanta, precum ºi va, dupã ce anterior au Campionatului European, ediþia 2011- , de la KV Mechelen mai venit alþi doi membri 2013. Din lot fac parte: Portari - Dinu (Belgia), dar s-a renunþat la aceºtia ai acestui for, Octavian Moldovan (Espanol Barcelona), din motive medicale. În meciul de la Goga, reprezentantul Alexandru Pena (Dinamo); Fundaºi - Piatra Neamþ francezii au câºtigat cu Asociaþiilor Judeþene de Cornel Râpa (Otelul), Florin Ilie (FC 2-0. Fotbal în Comitetul Exe- Timisoara), Sebas- cutiv al FRF, ºi Cornel tian Mladen (FC ªfaiþer, de asemenea re- Târgoviste), Sergiu prezentant al cluburilor Muth (Gaz Metan), din Liga a II-a. Stana a Dan Beþa (Sportul), venit fãrã avocat, el mo- Bogdan Mustaþã tivând acest lucru prin (Steaua). Mijlocaºi - faptul cã nu are bani sã- Paul Anton (Gloria l plãtescã ºi a adãugat cã va apela la un ca o orã ºi 15 de minute ºi a declarat cã Bistriþa), Alexandru apãrãtor din oficiu. „Am scris o pagi- procurorii i-au cerut sã dea o declara- Maxim (Pandurii), nã, este vorba de audieri. Le-am spus þie, însã nu a putut sã o scrie personal Alexandru Buhuºi cã am votat conform statutelor ºi re- deoarece are o luxaþie la mânã. „Am o (Petrolul), Valentin gulamentelor ºi nimic altceva. Mai de- luxaþie la mânã ºi n-am putut sã o scriu Coºereanu (Dacia - parte, ei ºtiu ce au de fãcut. Nu mi-au eu, dar a scris-o altcineva. Nu ºtiu când Mioveni), Gabriel comunicat o altã datã la care sã mã pre- voi mai fi chemat, nu m-au anunþat. Nu Enache (Dacia zint”, a declarat Stana. ªfaiþer a stat cir- am alte noutãþi”, a spus ªfaiþer. Liga a II-a, etapa a 12-a Liga a IV-a Dolj - Etapa 18 FC Brãdeºti – Amaradia Melineºti 2-0 Clasament Seria I: Seria a II-a: GP Craiova – Avântul Pieleºti 5-2 1. CS Apã 17 13 2 1 67-15 41 FC Podari – Recolata Ostroveni 4-3 2. FC Podari 17 13 3 1 59-14 39 Delta Tulcea - Dinamo II ALRO Slatina - Arieºul Energia Craiova – Progresul Segarcea 2-2 3. CS Iºalniþa 17 11 1 5 47-28 34 Bucureºti 1-1, FC Snagov - Turda 2-0, FC Olt - Juven- Apã Craiova – Viitorul Cârcea 5-2 4. Energia 17 10 2 5 41-33 32 ªtiinþa Malu Mare – CS Iºalniþa 0-3 Dunãrea Galaþi 1-1, Callatis tus Bucureºti 0-0, Unirea 5. Amaradia 17 9 1 7 33-42 28 Mangalia - Sãgeata Nãvodari Alba Iulia - Mureºul Deva Dunãrea Bechet – CSO Filiaºi 0-2 6. Segarcea 16 8 2 6 42-39 26 1-3, CS Municipal Studenþesc 1-0, FC UTA Arad - Lucea- Victoria Celaru – a stat 7. Celaru 16 5 6 5 27-21 21 Iaºi - Victoria Brãneºti 1-0, fãrul Oradea 2-3, FC Mara- 8. FC Brãdesti 17 5 6 6 27-28 21 Viitorul Constanþa - Astra II mureº Universitar Baia Mare Giurgiu 2-0, CS Otopeni - CF - Gloria Bistriþa 0-1, FC 9. Ostroveni 16 5 5 6 35-37 20 Brãila 1-0, Gloria Buzãu - Farul Timiºoara - FC Argeº 10.Filiaºi 17 5 4 8 30-32 19 Constanþa 0-2, FCM Bacãu - Piteºti 3-0, FC Bihor Ora- 11. Pieleºti 17 4 6 7 33-42 18 FC Botoºani 1-1. Viitorul dea - CSM Râmnicu Vâlcea 12.Malu Mare 17 5 3 9 24-36 18 Constanþa are 26 de puncte ºi 2-0. Gloria Bistriþa ºi FC 13.ªcoala GP 17 4 2 11 34-51 14 este lider, urmatã de Delta Timiºoara conduc în clasa- 14.Cârcea 17 2 4 11 20-42 10 Tulcea cu 24 de puncte. ment cu 27 de puncte. 15.Bechet 17 2 3 12 22-77 9 C M Y K

16 / cuvântul libertăţii sport marţi, 8 noiembrie 2011 Pagină realizată de COSMIN STAICU

Maniera de joc a celor de la Pandurii şi stilul abordat de Grigoraş, apropiat de cel al lui Naţională „de „panduri Piţurcă, l-au convins pe selecţi- oner să convoace nu mai puţin de 3 jucători de la formaţia Trei jucători de la Pandurii, gorjeană pentru noua acţiune a şi de jieni” plus Lung şi Găman fac parte naţionalei: fundaşul dreapta din lotul României Pleaşcă, stoperul Chiricheş şi mijlocaşul central Pintilii. Marian Pleaşcă, 21 de ani, este al doilea fundaş dreapta propul- sat în timp de un an de Grigo- raş la naţională, după actualul stelist Gabriel Matei. are 25 de ani şi este considerat de Petre Grigoraş cel mai bun jucător pe postul său din campionatul intern, iar Vlad Chiricheş a fost deja pe stadionul „Maurice Dufres- acontat de Steaua din iarnă. ne” din Liege. Piţurcă va miza în continuare „Am căutat să aduc mulţi şi pe cei doi foşti jucători ai jucători tineri pentru a vedea Ştiinţei, transferaţi la Astra, cum reacţionează la acest Silviu Lung şi Valerică Găman, nivel. La naţională de acum dar şi pe un alt oltean, Răzvan înainte vor veni jucătorii care Raţ, de la Şahtior. „Pe Pleaşcă evoluează în cel puţin două îl urmăresc de mai mult timp, jocuri în perioada premergătoa- este un jucător interesant, iar re convocării. Sunt jucători acum l-am convocat şi deoarece care au calitate, au perspective Măţel este indisponibil” a spus şi mă gândesc să pregătesc şi Piţurcă. Alături de Pandurii, viitorul echipei naţionale. doar Steaua mai are 3 jucători Strategia mea pentru aceste la naţională: Tătăruşanu, două jocuri nu era compatibilă Lotul convocat de Victor Piţurcă: Bourceanu şi Tănase. Ionuţ cu calităţile lui Marius Nicolae, Neagu, 22 de ani de la Oţelul a golgheterul campionatului, el Portari: Ciprian Tătăruşanu (Steaua), Silviu Lung (FC Astra), Cristian Bălgrădean (FC Dinamo); Fundaşi: fost chemat în premieră de se va regăsi cu siguranţă în Srdjan Luchin (FC Dinamo), Marian Pleaşcă (Pandurii), Dorin Goian (Glasgow Rangers), Valerică Găman (FC Piţurcă, în timp ce Chipciu, D. vederile mele în viitor, mai ales Astra), Vlad Iulian Chiricheş (Pandurii), Paul Papp (FC Vaslui), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk), Ştefan Radu - Nicolae, Papp, şi Varga au la meciurile de acasă. Mă (Lazio); Mijlocaşi: (Udinese Calcio), Dacian Varga (Kuban Krasnodar), Doru Mihai Pintilii (Pan- revenit printre tricolori. interesează şi rezultatele, dar durii), Ionuţ Neagu (Oţelul), Răzvan Cociş (FC Rostov), Alexandru Bourceanu (Steaua), Costin Lazăr (PA- România va întâlni într-un obiectivul nostru este altul OK Salonic), Cristian Tănase (Steaua). Atacanţi: Daniel Niculae (AS Nancy-Lorraine), Alexandru Chipciu (FC meci amical selecţionata pentru aceste jocuri” a declarat Braşov), Ionuţ Mazilu (Arsenal Kiev), (Orduspor). Belgiei, vineri, de la ora 21.45, ieri Victor Piţurcă.

LIGA I – ETAPA A XIII-A CS Mioveni – Ceahlăul 1-2 Au marcat: Iordache 52 / Stana 6, Constantinescu 22. Voinţa Sibiu – FC Braşov 2-1 Au marcat: Viveiros 49 (a), Popa 73 / Moutinho 84. Astra Ploieşti – Petrolul Ploieşti 1-1 Au marcat: Goian 32 / Opriţa 13 (p). CFR Cluj – Dinamo 2-3 Au marcat: Cadu 38 (p), Ronny 46 / Dănciulescu 21, Niculae 82 (p), 93. Sportul – U Cluj 2-4 Au marcat: Maxim 21, 89 (p) / Cristea 33 (p), 77, Tony 42, 82, Pandurii – Oţelul 0-1 A marcat: Iorga 78. Steaua – Concordia 2-1 Au marcat: Tănase 48, Rusescu 73 / V. Munteanu 33. Meciurile FCM Târgu Mureş – Rapid şi Gaz Metan – FC Vaslui s-au disputat aseară.

CLASAMENT M V E Î G P Dinamo 13 9 3 1 28-7 30p CFR Cluj 13 8 2 3 28-12 26p Rapid 12 7 4 1 18-7 25p “U” Cluj 13 7 4 2 20-11 25p Pandurii 13 6 4 3 18-12 22p Steaua 13 6 4 3 17-11 22p Oţelul Galaţi 13 6 3 4 12-12 21p FC Vaslui 12 6 2 4 20-10 20p Astra Ploieşti 13 5 5 3 16-14 20p Ceahlăul 13 4 4 5 12-18 16p Gaz Metan 12 5 0 7 18-22 15p Petrolul 13 3 4 6 13-17 13p Voinţa Sibiu 13 3 4 6 10-18 13p FC Braşov 13 3 3 7 11-15 12p Sportul 13 1 6 6 13-25 9p Chiajna 13 2 3 8 8-21 9p FCM Tg. Mureş 12 1 5 6 12-21 8p CS Mioveni 13 2 2 9 9-30 8p - ETAPA A XIII-A

C M Y K