HURO/1001/065/1.3.1. „Clear Szamos” www.huro-cbc.eu www.hungary-romania-cbc.eu

Someșul caracteristici fizico-geografice, valori naturale, comunități locale

Studiu elaborat în cadrul proiectului Clear Szamos, cod proiect HURO/1001/065/1.3.1. finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013

Elaborat de: Societatea Carpatină Ardeleană - Satu Mare Coordonator: Márk-Nagy János

Satu Mare 2013

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene

CUPRINS

Introducere, scop, obiective ...... - 3 -

Someșul: ...... - 4 - Caracterizare fizico-geografică ...... - 4 - Caracterizarea zonei vizate de proiect ...... - 10 -

Valori naturale ...... - 12 - Tipuri de habitate prezente: ...... - 12 - Specii de plante ocrotite sau de interes comunitar ...... - 23 - Specii de pești prezente ...... - 24 - Specii de amfbieni prezente ...... - 32 - Specii de reptile prezente ...... - 37 - Specii de păsări prezente ...... - 39 - Specii de mamifere prezente ...... - 51 -

Comunități locale – caracteristicile comunelor aflate de-a lungul Someșului ...... - 54 - Apa ...... - 54 - Culciu ...... - 59 - Dorolț ...... - 62 - Medieșu Aurit...... - 65 - Odoreu ...... - 70 - Păulești ...... - 74 - Pomi ...... - 77 - Valea Vinului ...... - 79 - Vetiș ...... - 80 -

Bibliografie ...... - 83 -

- 2 -

Introducere, scop, obiective

Comunitățile rurale care trăiesc de-a lungul cursului inferior al râului Someș, datorită condițiilor fizico-geografice ale zonei, întâmpină o serie de greutăți în viața lor de zi cu zi. Localitățile mici de aici, cu un număr de locuitori tot mai mic se zbat pentru supraviețuire. Tineretul bine pregătit părăsește comunitatea în vederea unei vieți urbane de nivel crescut. Lipsa resurselor umane calificate îngreunează investițiile în industrie. Probabil tocmai datorită lipsei industriei poluante, situația mediului înconjurător din zonă este foarte bună. În zilele noastre este tot mai intensă cerința pentru produse locale provenite din ferme tradiționale, precum și pentru petrecerea timpului liber în mod activ, în natură. Astfel, Someșul Inferior și împrejurimile ei ar putea însemna o atracție turistică deosebită, însă lipsa infrastructurii de bază face ca turismul să nu funcționeze, cu toate că producția de soiuri locale de fructe și legume este cunoscută încă din evul mediu. Scopul studiului este prezentarea valorilor naturale ale cursului Someșului și a localităților adiacente din România, județul Satu Mare, precum și a situației mediului înconjurător din acest spațiu.

Foto 1. Someșul la Satu Mare

- 3 -

Someșul:

Caracterizare fizico-geografică

Spaţiul hidrografic Someş este situat în partea de nord şi nord-vest a României, delimitat la nord de bazinul hidrografic al râului Tisa – parțial pe teritoriul Ucrainei, la vest de graniţa cu Republica Ungară, iar pe teritoriul ţării se învecinează cu bazinul Siretului la est, bazinul Mureşului la sud şi bazinul Crişurilor la sud-vest.

Fig. 1. Bazinul hidrografic al Someșului

Din punct de vedere administrativ, spaţiul hidrografic Someş cuprinde teritoriul a 7 judeţe: Cluj, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Alba şi Bihor. Ponderea ultimelor două este nesemnificativă. Râul Someş drenează un bazin hidrografic de 15.740 kmp, cuprinzând 362 cursuri de apă cu suprafeţe mai mari de 10 kmp cu o lungime totală de 5.263 km. Densitatea reţelei hidrografice este de 0,35 km/kmp iar coeficientul de sinuozitate 2,12. - 4 -

Someşul se formează prin confluenţă în apropierea localităţii Dej a Someşului Mare (cu izvoare în Munţii Rodnei-Suhard) şi a Someşului Mic (cu izvoare în Munţii Apuseni). De aici străbate pe o distanţă de 246 km Podişul Someşan şi Câmpia joasă a Someşului, cu o pantă medie de 0.55‰. Panta generală a râului, de la izvoarele Someşului Mare şi până la frontieră este de3‰. Afluenţii cu aport hidrologic semnificativ sunt: Şieu, Someş Mic, Almaş, Lăpuş.

Foto 2. Someșul Mare

Râul Someşul Mic cu suprafaţă de 3.773 kmp şi lungime totală de 178 km, este cel mai important afluent al Someşului. El se formează prin unirea Someşului Cald cu Someşul Rece, râuri cu izvoare în Munţii Vlădeasa, respectiv din Munţii Gilău. Are o panta medie de 8‰ şi un coeficient de sinuozitate de 1,68.

- 5 -

Foto 3: Someșul Mic la Cluj Napoca

Râul Lăpuş este colectorul aproape unic al versanţilor sudici ai Munţilor vulcanici Gutâi-Tibleş şi ai Munţilor Lăpuşului, cu o puternică asimetrie de dreapta. Bazinul are o suprafaţă de 1.875 kmp şi o lungime totală de 119 km, cu o altitudine medie de 542 m, un coeficient de sinuozitate de 2,70 şi pantă medie de 9‰. Întregul spaţiu geografic al bazinului se caracterizează printr-o diversitate a formelor de relief de la munţi şi dealuri până la formele plate de câmpie. Principalele unităţi de relief se identifică astfel: a) Zona munţilor înalţi – prezenţi pe suprafeţe mai mari în partea de nord şi sud al bazinului hidrografic (Munţii Maramureşului, Rodnei şi Gilău-Vlădeasa) precum şi în sud-estul bazinului (Munţii Călimani); sunt munţi care depăşesc 1800 m cu altitudinea maximă în vârful Pietrosul Rodnei de 2.303 m, cu un relief viguros şi pante abrupte. b) Zona munţilor mijlocii şi joşi – este reprezentată în partea de nord şi nord-est de munţii de origine vulcanică Oas, Gutâi, Ţibleş iar în partea de sud-vest şi vest de Munţii Meseş şi Plopiş cu altitudini cuprinse între 500-1.400 m. c) Zona podişului Someşan – se caracterizează printr-un complex de forme domoale, cu altitudini medii de 600 m, având înfăţişarea unor platforme vălurite, cu

- 6 - frecvente forme de structuri monoclinale. d) Zona de câmpie – reprezentată de câmpia Someşului este amplasată în partea de vest a spaţiului hidrografic şi are o usoară înclinare de la sud-est la nord-vest; este alcătuită dintr-o porţiune mai înaltă (180-200 m), de fapt o câmpie piemontană cu interfluvii largi şi terase în evantai şi o porţiune mai joasă (115- 125 m), reprezentată printr-o câmpie eluvială, inundabilă, cu văi puţini adânci şi albii părăsite. În privinţa utilizării terenului, pe întreg spaţiu hidrografic Someş-Tisa se remarcă o distribuţie neuniformă a pădurilor, păşunilor, terenurilor arabile, terenurilor urbane şi industriale, în funcţie de tipul de relief al zonelor respective. Terenurile agricole sunt predominante în acest bazin hidrografic: 64,3%. Pădurile ocupă o suprafaţă relativ mică, de 28,3%. Celelalte forme de utilizare a terenului, ocupă suprafeţe mai restrânse din totalul arealului. Zonele urbane impreună cu luciul de apă au o pondere de circa 7% din totalul suprafeţelor. Din punct de vedere geologic, pe arealul spaţiului hidrografic Someş structura predominantă este cea silicioasă, cuprinzând o gamă largă de roci: eruptive, metamorfice, sedimentare (argile, gresii, nisipuri, pietrişuri, etc). Calcarul este prezent pe suprafeţe restrânse, în zonele: izvoarele Someşului Cald, dealurile Nadăşului şi Căpuşului (din Podişul Someşean), Cheile Lăpuşului, Munţii Meseşului, izvoarele Someşului Mare. Vârsta formaţiunilor ce apar la zi cuprinde un interval geologic foarte larg începând din Precambrian până în Cuaternar. Situarea spaţiului hidrografic Someş în nord-vestul ţării şi poziţia sa faţă de circulaţia maselor de aer vestice şi mai ales baltice cu nuanţe oceanice, reprezintă factori semnificativi în evoluţia şi desfăşurarea fenomenelor climatice şi hidrologice. În consecinţă, bazinul hidrografic al râului Someş are un climat temperat continental moderat cu nuanţe oceanice, fără variaţii exagerate de temperatură şi precipitaţii. Modul de dispunere a marilor unităţi de relief, determină creşterea temperaturii şi scăderea cantităţilor de precipitaţiii de la est spre vest de la aproximativ 00C în est şi sud (în zona marilor înălţimi) până la peste 90C în Câmpia Someşului, respectiv de la precipitaţii medii multianuale de 1.200 mm/an în est la sub 600 mm/an în vest. Resursele de apă cantonate în arealul hidrografic Someş pot fi considerate relativ modeste (dar totuşi suficiente) şi neuniform distribuite în timp şi spaţiu. Resursa - 7 - totală teoretică însumează un stoc mediu multianual de 6.593 mil. mc, din care resursa tehnic utilizabilă este de 1.316 mil. mc, adică 20%. Principala componentă a resurselor de apă este constituită din apa de suprafaţă a reţelei hidrografice prin care se asigură într-un an hidrologic mediu scurgerea unui volum de 6.110 mil. mc (resursă teoretică), din care 16 % reprezintă resursa tehnic utilizabilă (circa 971 mil. mc). Din aceasta, 70% este asigurată în regim natural (650 mil. mc), iar restul prin acumulări. Debitul mediu multianual al râului Someş înregistrează la staţia hidrometrică Satu Mare, aproape de ieşirea din ţară, o valoare de 125 mc/s, pentru o suprafaţă de 15.600 kmp (debit specific=8,01 l/s/kmp), având aportul hidrologic semnificativ al râurilor: Şieu (15,1 mc/s), Someşul Mic (21,2 mc/s), Lăpuș (19,3 mc/s). Resursele de apă subterană inventariate la nivel bazinal se cifrează la 483 mil. mc cele teoretice şi 345 mil. mc cele utilizabile (de calcul), fiind constituite în proporţie de 62,3% din acvifere freatice şi 37,7% cele de adâncime. Raportată la populaţia bazinului, resursa specifică utilizabilă este de 504 mc/loc/an, iar resursa specifică calculată la stocul disponibil teoretic (mediu multianual) se cifrează la 3.426 mc/loc/an, valoare cu peste 90% mai mare decât resursa specifică la nivelul ţării, care este de 1.650 mc/loc/an, situaţie ce plasează arealul Someş într-o poziţie favorabilă, în sensul existenţei unui potenţial de rezervă ce ar putea fi exploatat în viitor. Dacă componenta cantitativă a resursei de apă cantonate în arealul spaţiului hidrografic Someş asigură în mod echilibrat raportul cerinţe-alocaţii, cealaltă dimensiune a resurselor necesară pentru preluarea efluentului impurificat este o problematică majoră a gospodăririi apelor. Actualmente capacitatea de recepţie a poluanţilor de către reţeaua hidrografică este epuizată sau limitată în multe secţiuni de supraveghere a stării resurselor de apă. Din cele 25 de ecoregiuni definite pentru Europa în Anexa XI a Directiva Cadru în domeniul Apei (Ilies 1978), pe baza caracteristicilor ecologice şi a distribuţiei geografice a faunei acvatice, în spaţiul hidrografic Someş, s-au delimitat 2 ecoregiuni: - ecoregiunea 10 - Munţii Carpaţi, în cadrul căreia poate fi considerat şi Podişul Transilvaniei ca o subecoregiune. - ecoregiunea 11 - Câmpia Ungară sau Panoniei. Ecoregiunea Munţii Carpaţi cu altitudini depăşind 2000 m în partea de est, cu relief - 8 - viguros şi pante abrupte, este alcătuită din roci predominant silicioase eruptive şi sedimentare, calcarul fiind slab reprezentat în zonele de sud şi sud-est. Solurile sunt foarte variate şi complexe ca structură (podzoluri primare - pe pajiştile alpine, brun-acide montane de pădure - între 800-1800 m altitudine, brun-roscate de pădure în zona de podiş sau dealuri înalte). Vegetaţia cuprinde etajele pădurilor de foioase şi conifere precum şi păşunile alpine şi subalpine. Ca parte componentă a ecoregiunii Munţii Carpaţi a fost definită şi subecoregiunea Podişul Transilvaniei (S10), situată în domeniul de altitudine 200-500 m. Ecoregiunea Câmpia Ungară este compusă din fâşii înalte discontinue şi câmpii joase de divagare, cu o uşoară înclinare de la sud-est spre nord-vest, geologie silicioasă, soluri cernoziomice şi nisipoase precum şi vegetaţie de silvostepă şi păduri de foioase. Limitele ecoregiunii Câmpia Ungară intersectează cursurile de apă importante care provin din zona montană la altitudinea de 200-250 m, iar între cursurile principale limita ecoregiunilor urcă până la altitudinea de 400-500 m, pentru a delimita bazinele hidrografice ale căror cursuri de apă sunt situate în regiunea de dealuri joase.

- 9 -

Caracterizarea zonei vizate de proiect

Proiectul vizează o zonă de 61 km a cursului râului Someș, în județul Satu Mare.

Foto 4. Someșul la intrarea în județul Satu Mare

Această zonă este încadrată în Câmpia Someşului, situată în partea nord-vestică a României şi reprezintă o subunitate a Câmpiei de Vest. Câmpia de Vest s-a format la sfârşitul neozoicului - cuaternar, prin retragerea Mării Panonice şi sedimentare intensă, aparţinând zonei biogeografice panonice. Tipurile de sol cele mai frecvente sunt soluri aluviale (aluviosol, gleisol, luvosol, preluvosol), şi cernoziomul. Înclinaţia generală a Câmpiei Someşului, precum şi direcţia curgerii reţelei hidrografice este dinspre est spre vest, cu o amplitudine maximă de 65 m. Suprafaţa Câmpiei fiind una cvasiorizontală, râul Someş are un curs meandrat, cu albii părăsite şi numeroase divagări. Pentru a stăvili frecventele inundaţii, în secolul al XIX.-lea a fost îndiguită albia majoră a Someşului, precum şi a altor râuri din bazinul hidrografic (Crasna, Tur). Clima generală a zonei se încadrează în climat temperat continental, cu nuanţe oceanice.

- 10 -

Vegetaţia naturală a Câmpiei Someşului constituie pădurile de foioase (75%), pajiştile naturale şi formaţiuni vegetale specifice mlaştinilor. În urma impactului antropic puternic, vegetaţia naturală însă a fost profund modificată, astfel s-au răspândit habitatele ruderale, culturile de cereale şi livezile, iar în urma îndiguirii albiei s-au eliminat pădurile de luncă. În urma acestui proces s-a instalat o serie de specii de plante alohtone invazive, fenomen general în cazul râurilor regulate mari şi medii din zonele de câmpie. Fauna naturală din Câmpia Someşului este reprezentată de fauna pădurilor de stejar, de asemenea şi de fauna luncilor şi mlaştinilor. Dintre speciile cele mai valoroase din zonă se pot menţiona eretele sur (Circus pygargus), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), barza albă (Ciconia ciconia) şi barza neagră (Ciconia nigra).

- 11 -

Valori naturale

Tipuri de habitate prezente:

Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition (Cod Natura 2000: 3150)

Această categorie cuprinde ape stătătoare şi lin curgătoare cu pH alcalin, cu vegetaţie natantă, plutitoare din Hydrocharition (în apele mai puţin adânci sau marginea apelor mai adânci) şi din Magnopotamion (în apele mai adânci). Fitocenozele sunt alcătuite mai ales din specii flotante, mai rar submerse, care populează apele lenitice, adesea la adăpostul vegetaţiei palustre, emerse. Fitocenozele se caracterizează printr-o structură simplă, unistratificată, rar bistratificată (stratul al doilea fiind reprezentat de plante submerse, adesea nefixate de substrat). Spectrul speciilor este îngust. Asociaţiile caracteristice habitatului, identificate în cadrul sitului sunt următoarele: Lemnetum minoris Soó 1927 - larg răspândită în apele stătătoare, chiar şi în canalele cu ape semistatcie sau astatice. Adesea o găsim cantonată între vegetaţia emersă, în apele ferite de vânt. Stratul plutitor este adesea monodominant, în stratul submers se pot întâlni Lemna trisulca sau Ceratophyllum demersum. Lemnetum trisulcae Knapp et Stoffers 1962 – este o asociaţie natantă semi- submersă. Apare în ape cu adâncimă maximă de 1 m. În stratul al doilea apare Potamogeton crispus, o specie submersă, fixată Lemno-Spirodeletum Koch 1954 – alături de specia dominantă Spirodela polyrrhiza, apare des în stratul flotant Lemna minor şi câteva exemplare de Hydrocharis morsus-ranae, iar în stratul submers Ceratophyllum demersum. Riccietum fluitantis Slavnič 1956 em. Tüxen 1974 - este prezent în unele dintre braţele moarte ale râului Someș, unde este prezent mai ales în luminărişurile tufărişurilor şi a Glycerietelor. Specia dominantă este însoţită de alte specii flotante, cum ar fi Lemna minor şi mai rar Spirodela polyrrhiza. Stratiotetum aloidis Nowinski 1930 – este destul de rară, apare doar în câteva bazine acvatice. Stratiotes aloides apare des cu Hydrocharis morsus-ranae, adesea cenozele sunt atât de dense, încăt nu permit pătrunderea luminii în straturi mai adânci, în consecinţă cenozele sunt unistratificate. - 12 -

Lemno-Utricularietum vulgaris Soó (1928) 1947 - apare în braţele moarte. Stratul flotant este reprezentat de Lemna minor, Spirodela polyrrhiza, dar apare şi Potamogeton natans, o specie fixată de substrat. Stratul submers este reprezentat de Utricularia vulgaris.

Foto 5. Habitat de tip Lacuri eutrofe naturale cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition

Spirodeletum polyrhizae Koch 1941 – apare în bazine acvatice cu ape stătătoare sau lin curgătoare, adesea cenozele sunt monodominante. Poate să apară Lemna minor, dar cu acoperire mult scăzută faţă de cea a Spirodelei. În stratul submers apare Myriophyllum spicatum. Lemno-Hydrocharitetum morsus-ranae (Oberd.) Passarge – este o asociaţie frecvent întălnită în ape puţin adânci şi liniştite sau în zonele litorale ale apelor mai adânci. Alături de speciile edificatoare apar în stratul submers Ceratophyllum demersum şi Utricularia vulgaris. Potamogetonetum crispi Soó 1927 – cu toate că este o asociaţie destul de comună am întâlnit-o rar în interiorul rezervaţiei. Asociaţia apare atât în ape stătătoare, cât şi în cele curgătoare. Este o asociaţie submearsă, specia edificatoare fiind fixată de

- 13 - substrat. Potamogetonetum nodosi (Soó 1960) Segal 1964 – este edificată de Potamogeton nodosus, o specie fixată de substrat, cu frunze natante. Apare în brațe moarte, în ape mai puţin adânci, unde formează cenoze monodominante sau bistratificate, cu stratul submers alcătuit de Ceratophyllum demersum.

Lacuri distrofice şi iazuri (Cod Natura2000: 3160)

Categoria cuprinde lacuri şi iazuri cu apă brunie, cu pH acid datorită acizilor humici acumulate. Pe teritoriul studiat au fost identificate doar două asociaţii aparţinând acestui habitat. Myriophyllo verticillati-Nupharetum luteae Koch 1926 - prezentă în ape stătătoare sau lin curgătoare cu adâncime de 0,5-2 m, edificată de specia fixată de substrat, cu frunze natante Nuphar lutea. Apare de obicei în mijlocul braţelor moarte sau chiar în zonele litorale ale acestora acolo unde malul este abrupt, apa fiind mai adâncă. Este o asociaţie bistratificată, în stratul submers apare Myriophyllum verticillatum, M. spicatum sau Ceratophyllum demersum. Pătrund des în cenoze elemente flotante aduse de vânt – Lemna minor, Spirodela polyrrhiza, Hydrocharis morsus-ranae.

- 14 -

Foto 6. Asociație vegetală cu Nuphar lutea

Trapetum natantis Kárpáti 1963 – apare în ape cu adâncime de 0.5-2m în braţele moarte ale Someșului și balastiere. Adeseea cenozele sunt monodominante, Trapa natans crescând atât de des, încât nu permite pătrunderea razelor de lumină în straturile mai adânci vegetaţia submearsă neputând să se dezvolte. Unde acoperirea de Trapa natans nu atinge valori mai mari de 85% apar în stratul submers Myriophyllum spicatum, Najas marina, N. Minor, Ceratophyllum demersum, Potamogeton crispus şi P. pectinatus.

Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie de Chenopodion rubri şi Bidention (Cod Natura2000: 3270)

Această categorie este prezentă pe maluri nămoloase ale râurilor de câmpie, caracterizate cu o vegetaţie pionieră, nitrofilă. Se dezvoltă doar în condiţii favorabile, vara târzie, după viiturile de primăvară. Asociaţiile reprezentate în cadrul acestui habitat de interes comunitar sunt: Bidenti-Polygonetum hydropiperis Lohm. In Tüxen 1950 – vegetează pe maluri - 15 - nisipoase ale râurilor şi ape semistatice sau astatice, pe soluri bogate în azot. Speciile edificatoare sunt Bidens tripartitus şi Polygonum hydropiper, alături de care apare Polygonum lapathifolium şi alte specii de buruieni ale mlaştinilor. Polygono lapathifolii-Bidentetum Klika 1935 – specia edificatoare este Polygonum lapathifolium, alături de care apare Bidens tripartitus. Asociaţia este caracteristică mlaştinilor semistatice şi astatice, precum şi malurilor nisipoase ale râurilor. Echinochloo-Polygonetum lapathifolii Soó et Csűrös 1974 – asociaţie caracteristică mlaştinilor desecate, cu soluri bogate în azot şi substanţe nutritive. Adesea pătrund în structura floristică elemente din Molinio-Arrhenateretea.

Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis) (Cod Natura2000: 6510)

În acest tip de habitat se încadrează pajiştile danubiano-pontice de Poa pratensis, Festuca pratensis şi Alopecurus pratensis, caracteristic luncilor râurilor la o altitudine de 100-350 m şi pajiştile daco-getice de Arrhenatherum elatius caracteristic unor altitudini mai ridicate (350-700). Datorită acestei diferenţe de altitudini, primul tip de vegetaţie este răspândită de-a lungul Someșului. Relieful tipic al acestor habitate este un teren plan sau cu pante foarte slab înclinate pe terasele râurilor din câmpie. Structura vegetaţiei este alcătuită din două etaje ierboase. Etajul superior ajunge la o înălţime de 35-45 cm şi este dominat de speciile Poa pratensis, Festuca pratensis, Dactylis glomerata, Agropyron repens, Agrostis stolonifera, Alopecurus pratensis, Juncus effusus, Trifolium pratense, Ranunculus acris. Etajul inferior este reprezentat de Lotus corniculatus, Trifolium repens, Ranunculus repens, Carex hirta, Lysimachia nummularia, Potentilla reptans, Galium palustre.

- 16 -

Foto 7. Fâneață cu Sanguisorba officinalis la Borlești

Evidenţierea speciei Sanguisorba officinalis în denumirea tipului de habitat poate fi interpretat greşit, deoarece prezenţa acestei specii nu este obligatorie, deşi apariţia într-o cantitate semnificativă ridică valoarea conservativă a habitatului. Specia are o distribuţie largă în diferite habitate cu umiditate ridicată, astfel nu poate fi privit ca o specie caracteristică sau edificatoare acestei habitate. Una dintre cele mai frumoase și bine conservate habitate de pajiști de altitudine joasă se găsește în comuna Borlești în lunca Someșului de-a lungul drumului care duce spre Aciua.

Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba (Cod Natura2000: 92A0)

Habitat considerat comun în luncile joase ale râurilor de câmpie, fiind de obicei în stare degradată datorită lucrărilor efectuate în albia şi malul râurilor. Deoarece acest tip de vegetaţie s-a dezvoltat în luncile râurilor, aproape de albie, habitatul este caracterizat de prezenţa abundentă a apei mai ales primăvara şi toamna. Drenajul, - 17 - regularizarea albiei şi construirea digurilor și barajelor pentru a preveni inundaţiile au dus la uscarea acestor habitate, care afectează negativ compoziţia vegetaţiei şi starea de sănătate a plantelor dependente de apă. Tocmai de aceea, habitatele bine dezvoltate, cu compozie şi structură corespunzătoare reprezintă o valoare conservativă semnificativă.

Foto 8. Zăvoi cu Salix alba şi Populus alba pe malul Someșului

Aceste păduri pot fi caracterizate de un strat de arbori, dominat fiind ori de salcii (Salix alba, Salix fragilis) ori de plopul alb (Populus alba). Pe lângă aceste specii (pot apărea ca monodominanţi) pot fi prezenţi şi alte arbori nemorale tipice habitatelor umede la altitudini joase, cum ar fi Alnus glutinosa, Populus nigra, Ulmus laevis, Fraxinus angustifolia sau chiar specii mai puţin hidrofile cum ar fi Quercus robur. Aceste specii nu sunt foarte înalte astfel pădurea are max. 25-30 m (dominat de Populus alba) sau max 20 m (în pădurile dominate de Salix). Structura pădurii bine-conservate este una tipică a pădurilor galerie, cu arbori ramnificate, cu apariţie abundentă a speciilor de lian (Humulus lupulus, Clematis vitalba) şi cu un strat al arbuştilor bine dezvoltat. Stratul arbuştilor este compus din speciile Cornus sanguinea, Crataegus monogyna, Rosa canina, Evonymus europaeus, Sambucus nigra, Prunus spinosa, Frangula alnus, Viburnum opulus. Stratul ierburilor şi

- 18 - subarbuştilor este de regulã puternic dezvoltat şi dominat de Rubus caesius.

Păduri aluviale (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) (Cod Natura2000: 91E0)

O consociaţie vegetală problematică în zona studiată, deoarece această categorie încorporează două tipuri mari de vegetaţie şi anume pădurile de plop negru (Populus nigra) din luncile de deal şi câmpie şi pădurile de lunci colinare de anin negru (Alnus glutinosa). Din nefericire un alt tip de vegetaţie, care poate apărea în condiţii similare, deci în staţiuni cu pânză freatică situată la adâncimi mici, ce înseamnă o prezentă abundentă a apei aproape tot parcursul anului, nu este inclus în lista habitatelor Natura2000. Aceste păduri sunt dominate tot de anin negru (Alnus glutinosa) şi pot apărea în lunci şi câmpii joase de-a lungul râurilor.

Foto 9. Aniniș

În acest tip de habitat stratul arborilor este alcătuit exclusiv sau este dominat de Alnus glutinosa, doar Fraxinus angustifolia o completează în unele locuri. O

- 19 - caracteristică acestei fitocenoze sunt “picioroangele”, rădăcinile înălţate deasupra nivelului apei a arborilor, formând insule uscate în habitatul mereu inundat sau mlăştinos habitat de numeroase specii de muşchi şi licheni. Datorită prezenţei constante ale apei, stratul arbuştilor este mai puţin dezvoltat, speciile lemnoase având posibilitatea de a se fixa doar pe insulele uscate formate de rădăcinile aninului negru. Dintre speciile de arbuşti amintim Frangula alnus, Viburnum opulus, Salix cinerea etc. Statul inferior este alcătuit din specii hidro- şi higrofile, cum ar fi specii de Carex, Iris pseudacorus, Alisma plantago, Caltha palustris, Galium palustre, Polygonum hydropiper, P. mite, Peucedanum palustre, Stellaria aquatica. Habitatul are o valoare conservativă foarte ridicată, mai ales dacă este colorat de specii rare cum ar fi Hottonia palustris sau Thelypteris palustris.

Păduri ripariene mixte (Ulmenion minoris) (Cod Natura2000: 91F0)

Aceste păduri s-au putut dezvolta pe terasele înalte şi plane din luncile Someșului, pe terenuri rar inundate de apă. Aceste tipuri de habitate sunt alcătuite mai ales din specii nemorale, europene. Statul arborilor este compus din două etaje, unul superior alcătuit din Qurcus robur, Fraxinus angustifolia, Ulmus laevis şi Ulmus minor. Alte specii mai puţin importante sunt specii de Tilia (Tilia tomentosa, T. cordata), Carpinus betulus, şi în cazuri mai rare din Populus alba, P. nigra. Există şi un etaj inferior alcătuit din Acer campestre, Malus sylvestris, Pyrus pyraster, Acer tataricum.

- 20 -

Foto 10. Pădure aluvială băltită

Stratul arborilor are o acoperire semnificativă, 80-100% şi o înălţime de 25-30 m într-o stare avansată. Statul arbuştilor este iarăşi bine dezvoltat, alcătuit din Cornus sanguinea, Sambucus nigra, Frangula alnus, Coryllus avellana, Crataegus monogyna, Prunus spinosa, Lygustrum vulgare. Stratul ierburilor şi subarbuştilor poate fi variată cu dominarea speciilor Rubus caesius, Galium aparine, Aegopodium podagraria, Brachypodium sylvaticum, Carex pilosa, Circaea lutetiana, Dactylis polygama, Eupatorium canabinum, Festuca gigantea, Geranium phaeum, Glechoma hederacea, G. hirsuta, Geum urbanum, Impatiens noli-tangere, Lysimachia nummularia, Physalis alkekengi, Polygonatum latifolium, Salvia glutinosa,Solanum dulcamara, Viola odorata, V. reichenbachiana. Actualmente acest tip de habitat se află în afara digurilor de apărare împotriva inundațiilor din fosta luncă a Someșului.

- 21 -

Comunități antropice cu Polygonum aviculare, Lolium perenne, Sclerochloa dura și Plantago major (R8704)

Aceste comunităţi ruderale se formează pe soluri nisipoase, luto-nisipoase, bogate în substanţe organice, pe terenuri virane, margini de drumuri şi curţi. Covorul vegetal este format din specii de talie mică, rezistente la târlit: Lolium perenne, Polygonum aviculare, Sclerochloa dura, Plantago major, Poa annua, Matricaria chamomilla, Hordeum murinum, Trifolium repens, Taraxacum officinale. Aceste comunităţi sunt prezente pe suprafeţele întinse degradate dintre dig şi malul râului (Fig. 3.). De obicei sunt folosite ca păşuni pentru ovine şi bovine, în urma târlitului şi păşunatul cărora aceste suprafeţe se află într-o degradare continuă. Efectul antropic puternic se poate observa nu numai prin faptul, că zăvoaiele de salcie şi plop de pe malul râului sunt aproape absente, ci şi prin abundenţa semnificativă a unor specii alohtone invazive. De multe ori pe mal se găseşte numai un şir de arbori - plop alb şi negru (Populus alba, P. nigra), şi salcie albă (Salix alba) - de o vârstă de aproximativ 70-80 ani (Fig. 4.), iar se găsesc suprafeţe întinse de teren arabil. Mai ales pe malul stâng al râului, în zona Petin şi Ambud se găsesc plantaţii de plop negru (Populus nigra), de vârste diferite (de aproximativ 20, 40, sau 70 de ani). În zona studiată este remarcabilă prezenţa şi abundenţa speciilor alohtone invazive, dintre care menţionăm următoarele: - Reynoutria japonica - specie perenă, originară din Japonia şi Asia de Est, arbuşt geofit de talie de aproximativ 1,5-2,5 m, care formează pâlcuri dense monodominante în zonele de mal. Pe malul sectorului de râu studiat specia a fost prezentă aproape peste tot, iar pe ambele maluri se găsesc pâlcuri de 200-500 mp. - Helianthus tuberosus - specie perenă din familia compozitelor, originară din America de Nord, de talie de aproximativ 1-1,2 m, care de asemenea formează pâlcuri monodominante în zona ripariană. Un singur pâlc de aproximativ 500 mp a fost observat pe malul stâng, în zona localităţii Ambod. - Amorpha fruticosa - arbuşt de talie de 1,5-2 m. Această specie originară din America de Nord se găseşte amestecat în pădurile de luncă, dar este răspândită şi pe suprafeţele goale şi degradate de pe malul râului, mai ales în porţiunile abrupte. Specia este prezentă pe tot sectorul studiat al râului. - Echinocystis lobata - este o liană originară din partea estică a Americii de Nord, şi - 22 - se răspândeşte în zăvoaiele şi pădurile din luncile râului, în locul speciilor de liane autohtone. Specia este prezentă în zonele cu zăvoaie de salcie şi plop, cu o acoperire de aproximativ 3%. - Parthenocissus quinquefolia - este o specie perenă, cu tulpină târâtoare, originară din America de Nord (partea centrală a S.U.A. şi partea sud-estică a Canadei), răspândită de asemenea în zăvoaiele, tufărişurile şi pădurile din luncile râului, luând locul altor liane autohtone. Specia este prezentă pe tot sectorul studiat, în zăvoaiele şi tufărişurile de pe malul râului, cu o acoperire medie de aproximativ 5-7%. - Ambrosia artemisiifolia - este o specie anuală, din familia compozitelor, de talie mică, originară din America de Nord. Are frunze sectate de 2-3 ori, şi flori mici, galbeni, cu perigon golaş. Având polen de mărime foarte mică, şi produs mase mari, este una dintre cele mai importante plante alergene.

Specii de plante ocrotite sau de interes comunitar

Zona studiată fiind albia majoră a râului Someş, s-ar putea aştepta la prezenţa speciilor de interes comunitar caracteristice zăvoaielor, pădurilor de luncă, precum specii higrofile. Astfel următoarele specii ar putea exista în zona studiată (a căror prezenţă sau lipsă certă poate fi evaluat numai în perioada de vegetaţie - mai-iulie): - Marsilea quadrifolia - este o specie de ferigă, figurează pe Anexa II. a Directivei Habitate, este caracteristică apelor stagnante puţin adânci de câmpie. Are înălţimea de până la 20 cm, rizom subţire, târâtor, frunze cu patru foliole care plutesc pe suprafaţa apei. În sezonul nefavorabil supravieţuieşte în stadiu vegetativ sub formă de spori. În zona amplasamentului nu sunt habitate acvatice potrivite pentru această specie. - Eleocharis carniolica - este o plantă perenă caracteristică marginilor de ape, de o înălţime de 10-20 cm, cu frunze liniare şi tulpină scapă. Inflorescenţa este eliptică, de culoare brun-deschis. Figurează pe Anexa II. a Directivei Habitate. În zona proiectului nu s-au găsit habitate acvatice potrivite speciei. - Aldrovanda vesiculosa - este o plantă acvatiă submersă, insectivoră, caracteristică apelor stagnante mezotrofe şi distrofe. Figurează pe Anexa II. a Directivei Habitate. În zona proiectului nu sunt habiate acvatice potrivite speciei. - Salvinia natans - este o specie de ferigă, specifică apelor stagnante. Foliolele, a

- 23 -

căror parte superioară este acoperită de papile pentru impermeabilitate faţă de apă, sunt dispuse imparipenat pe tulpină, care poartă rădăcini la nodozităţi. Specia figurează pe Anexa 1. a Convenţiei de la Berna. În zona proiectului nu s-au găsit habitate potrivite speciei.

Specii de pești prezente

În total în sectorul studiat al râului Someș și în brațele moarte ale Someșului au fost descrise 33 specii de peşti. Dintre acestea 13 specii figurează în Directiva Habitate, fiind specii Natura 2000. Două dintre acestea figurează în Cartea Roşie a Vertebratelor din România (Gobio kessleri ca specie vulnerabilă iar Zingel streber ca specie periclitată). Două dintre speciile identificate sunt specii invazive (Pseudorasbora parva şi Carassius gibelio). Asociaţia de peşti prezentă pe zona studiată prezintă o diversitate ridicată. Zona este foarte importantă pentru conservarea speciei Zingel streber. Această specie şi- a redus mult arealul de răspândire în ultimele decenii. Aceasta dovedeşte prezenţa unei populaţii destul de stabile, fiind prezenţi atât indivizi adulţi cât şi juvenili dar şi prezenţa locurilor ideale pentru hrănire şi reproducere pentru această specie. Trebuie menţionat faptul că specia Zingel streber nu s-a mai prins de aproximativ 40 de ani pe râul Someş în România. Astfel capturarea speciei având o importanţă deosebită din punct de vedere al conservării biodiversităţii. Pe secţiunea studiată se află una dintre cele mai stabile populaţii de Gobio kessleri din ţară (Bănărescu 2005). Numărul speciilor invazive este redusă, fiind identificate doar două specii (Pseudorasbora parva şi Carassius gibelio), şi acestea în număr mic.

Specii Natura 2000 prezente:  Aspius aspius  Barbus meridionalis petenyi  Rhodeus sericeus amarus  Gobio albipinnatus  Gobio kessleri  Misgurnus fossilis

- 24 -

 Sabanejevia aurata  Cobitis taenia (elongatoides)  Gymnocephalus baloni  Gymnocephalus schraetser  Zingel streber  Zingel zingel  Umbra krameri

Alte specii prezente:  Leuciscus (Squalius) cephalus  Alburnus alburnus  Alburnoides bipunctatus  Vimba vimba  Abramis (Ballerus) sapa  Blicca (Abramis) bjoerkna  Gobio gobio  Chondrostoma nasus  Barbus barbus  Pseudorasbora parva  Carassius gibelio  Perca fluviatilis  Silurus glanis  Rutilus rutilus  Scardinius erythrophtalmus  Acipenser ruthenus  Esox lucius  Cyprinus carpio  Lota lota  Stizostedion lucioperca

- 25 -

Scurtă descriere a speciilor de peşti Natura 2000: Aspius aspius (avat, balin, Asp): Ciprinid autohton cu răspândire central- şi est-europeană. Preferă râurile mari de la zona mrenei în jos (uneori apare și în zona scobarului), dar poate rezista şi în lacuri sau braţe moarte mai mari. În ţară are o răspândire largă dar peste tot cu un efectiv modest.

Foto 11: Aspius aspius - avat

Gobio albipinnatus (porcuşor de şes, homoki küllő, White-finned gudgeon) Specie endemică în bazinul dunărean. Euribiont, dar preferă apa curgătoare a râurilor mai mari din porţiunile de deal şi de şes. Uneori se găseşte şi în ape stătătoare.

- 26 -

Foto 12: Gobio albipinnatus - porcuşor de şes

Gobio kessleri (porcuşor de nisip, homoki küllő, Sand gudgeon) Specie reofilă, endemică în bazinul dunărean. Preferă zona colinară a râurilor mijlocii şi mari unde viteza apei este mai mare şi fundul nisipos.

Foto 13: Gobio kessleri - porcuşor de nisip - 27 -

Rhodeus sericeus amarus (boarţă, szivárványos ökle, Bitterling) Specie cu răspândire palearctică, care în ultimul timp este în regres datorită faptului că în urma poluării apelor scade numărul de scoici care îi sunt indispensabili pentru reproducere. Legile europene au inclus specia printre cele protejate.

Foto 14: Rhodeus sericeus amarus - boarţă

Misgurnus fossilis (ţipar, réti csík, Weatherfish) Este un peşte cu răspândire europeană, limnofil, care preferă mlaştinile şi bălţile cu apă nu prea adâncă, braţele moarte eutrofizate, canalele cu fund mâlos. Având capacitate de respiraţie intestinală rezistă şi în condiţii de slabă oxigenare. Cu toate acestea populațiile de țipar au dispărut din multe locuri în ultimele decenii.

- 28 -

Foto 15: Misgurnus fossilis - ţipar

Cobitis elongatoides/taenia (zvârlugă, vágócsík, Spined loach) Specia face parte din grupul de specii numit anterior Cobitis taenia. Are o răspândire palearctică. Specie euribiontă, care poate supravieţui în condiţii variate.

Foto 16: Cobitis elongatoides/taenia - zvârlugă

- 29 -

Sabanejewia aurata (nisiparniţă, kőfúró csík, Golden spined loach) Are o răspândire limitată, aralo-ponto-caspică. Specie reofilă, trăieşte în porţiunea colinară a râurilor în zona scobarului şi a mrenei.

Foto 17: Sabanejewia aurata - nisiparniţă

Zingel streber (fusar mic, német bucó, Streber) Specie endemică în bazinul Dunării şi Vardarului. Tipic reofil, preferă zona colinară a râurilor mai mari. Cercetările cele mai recente au reușit să-i reconfirme prezența sa în Someș.

- 30 -

Foto 18: Zingel streber - fusar mic

Zingel zingel (fusar mare, magyar bucó, Zingel). Pietrarul este un peşte al apelor mari, preferând substratul tare şi curenţii de apă. Corpul este alungit dar nu exagerat, iar pedunculul codal mai gros şi mai scurt. Perioada de reproducere se desfăşoară în martie-aprilie când femela depune icrele în curent. Consumă toate felurile de animale bentonice, icre şi chiar peşte mic.

Barbus (meridionalis) petenyi (mreană vânătă, petényi márna, Mediterranean barb): Specie răspândită în cea mai mare parte a ţării, mai ales în zona de deal şi de munte. Trăieşte atât în râuri pietroase, rapide şi reci, cât şi unele pâraie şi râuri mai nămoloase, care vara se încălzesc puternic.

Umbra krameri (țigănuș, lápi póc, European mudminnow) Țigănușul are o lungime de aproximativ 4-11 cm. Are spatele cafeniu intunecat, cu reflexe violete sau roșii, având abdomenul gălbui. Pe corp și cap are pete negre, neregulate. Trăiește în bălți și în special în mocirle printre plante, la apă mică. Țigănușul rezistă la lipsa de oxigen datorită respirației aeriene, prin vezica înotătoare și piele.

- 31 -

Gymnocephalus baloni (ghiborț de râu, széles durbincs, Balon’s ruffe) Specie de apă lin curgătoare sau stătătoare, preferă locurile adânci şi liniştite pline cu vegetaţie şi rădăcini. Are corpul alungit, coloritul de fond fiind brun-cenuşiu sau măsliniu, stropit neregulat cu pete întunecate dar fără aspect de benzi transversale. Se hrăneşte cu aproape tot ce găseşte pe fundul apelor, larve, insecte, icre sau puiet de peşte.

Gymnocephalus schraetzer (răspăr, selymes durbincs, Striped ruffe) Peşte exclusiv de apă curgătoare, preferă apele lente de la câmpie dar ajunge şi la deal. Locurile favorite sunt cele cu fund nisipos. Are corpul alungit cu fruntea aplatizată dându-i aspect de cioc de gâscă. Solzii mărunţi sunt brun-deschis la culoare, cu frumoase irizaţii aurii. De la cap până la coadă se întind trei sau patru linii subţiri, negre, care uneori sunt întregi, alteori fragmentate. Primăvara întreprinde migraţii în susul râurilor pentru a depune ponta sub formă de benzi late. Mănâncă larve şi insecte acvatice de fund, mai rar icre sau peşte mic.

Specii de amfbieni prezente

Bombina bombina (Izvoraşul de baltă cu burta roşie, vöröshasú unka, Fire-bellied toad) Este o broască de talie mică (40-50 mm), cu un corp îndesat, turtit. Lungimea capului este egală cu lattudinea, cu botul rotunjit. Are ochi proeminenți cu pupile triunghiulare. Culoarea dorsală este cenușiu-deschis ocazional verde. Abdomenul este marmurat cu pete rosu-portoclaii pe bază de negru care este dominant și desparte distinctiv petele. Specia este predominant acvatică și diurmă. Dieta speciei este alcătuit din nevertebrate, vierni, insecte si chiar și melci mici.

- 32 -

Foto 19: Bombina bombina - Izvoraşul de baltă cu burta roşie

Bombina variegata (Izvoraşul de baltă cu burta galbenă, sárgahasú unka, Yellow- bellied toad) Este o broască de talie mică (40-50 mm), cu un corp îndesat, turtit. Are un cap mai mare, care este mei lat decűt lung, cu pupile triunghiulare sau în formă de inimă. Culoarea dorsală este cenușiu-deschis ocazional verde. Abdomenul este marmurat cu pete galbene pe bază de albastru-cenușiu nu care este dominant petele galbene nu se disting. Specia este predominant acvatică cu activitate diurmă și nocturnă la fel. Dieta speciei este alcătuit din nevertebrate, vierni, insecte si chiar și melci mici.

- 33 -

Foto 20: Bombina variegata - Izvoraşul de baltă cu burta galbenă

Bufo viridis (Broasca râioasă verde, zöldvarangy, Green toad) Este o specie de constituție masivă, cu corp îndesat cu o lungime de 7-10 cm. Aparent capul este mai mic, mulțumită botului scurt și turtit. Orientarea pupilelor este orizontală. Ca de obicei la bufonidaeparatoidele sunt bine dezvoltate, cu forme variabile, dar deseori de rinichi. Femelele sunt de mărime mai mare decât masculi. Partea dorsală este camuflat cu pete verzi mari distincte pe fond întunecat (masculi), sau deschis (female). Partea ventrală es alb uniform, ocazional pătat cu pete negroi. Specia este nocturnă, dar juvenili sunt activi și în timpul zilei. Consumă râme, limacși și insecte.

Hyla arborea (brotăcelul, zöld levelibéka, European tree frog) O spacie de talie mică (4-5 cm) cu un aspect vizual elegant.Lățimea capului este mai mare decât lugimea, iar ochii au o orientare laterală. Botul este scurt și rotunzsit, timpanele sunt vizibile. Singura specie din România care posedă discuri adezive pe vârful degetelor. Culoarea dorsală variază după mediu de la verde deschis până la albastru-cenușiu. Partea ventrală de obicei este alb.Are o dungă neagră-cafeniu laterală care pornește de la ochi până la baza femurului. Consumă

- 34 - mai mult insecte zburătoare.

Pelobates fuscus (broasca săpătoare, barna ásóbéka, common spadefoot toad) Este o specie de talie medie, cu o constituție îndesată și o lungime între 4-8 de cm. Forma capului este convexă, cu o latitudine mai mare decăt lățimea, și un bot rotunjit. Orientarea pupilelor este verticală, dar noaptea devin rotunde. Are tegumente robuste și relativ scurte. Pe tegumentele posterioare are o tuberculă bine dezvoltată metatarsiană care funcționează ca o lopată cănd se îngroapă în sol (până la 60cm). În timpul zilei se ascunde în adăpostur subterane ca tunelurile săpate de mamniferele mici sau săpate de el. Culoarea dorzală poate să varieze de la alb-gălbui pănă la cafeniu deschis. Pe spate are dungi longitudinale brune sau verzi-măsliniu. Partea ventrală este de obicei albă murdară slab pătat cu pete cafenii. Mulțunit galandelor venimoase de culoare rosie spatele este pătat cu pete roscate. Iernează în adăpostur subterane, chiar și în adăncimi de 2m. Consumă insecte care se miscă la nivelul solului.

Rana dalmatina (Broasca roşie de pădure, erdei béka, agile frog). Este o specie de talie medii cu o constituție elegantă, zveltă. Femela având 6-8 de cm, iar masculul 5-6 de cm. Capul este lungit cu botul ascuțit. Timpanul este vizibil dar se observă mai greu din cauza dugii negre din spatele ochiilor. La masculi membrele anterioare sunt mai puternici. Membrele posterioare sunt deosebit de lungi, cănd sunt întinse înainte articulația tibio-tarsală depășește semnificativ botul. Această caracteristică conferă speciei o abilitate remarcabilă de a sări, chiar si peste 2m. Culoarea dorsală variază de la galben-cenușiu până la brun închis, și este aproare uniform cu pete mici sau ocazional marmurări cu negru, nesemnificative. Partea ventrală este uniform alb cu nuanțe de roz-gălbui. Consumă insecte.

Triturus cristatus (triton cu creastă, tarajos gőte, Great crested newt) Cel mai mare triton din Romănia, cu corp robust, oval. Lungimea capuliu este mai mare decăt lățimea, cu bot rotunjit. Membrele sânt lungi, dacă sunt întinse de-a lungul corpului degetele se ating (spre deosebire cu Trirurus dobrogicus). Dimorfizmul sexual poate fi observat și în mărimea corpului, masculul având 13- 14cm, iar femela 16-18. În timpul reproduceri masculul are o creastă zmințată, iar - 35 - femela un șanț pe partea dorzală a corpului. Culoarea corpului este cafenie cu pete negre, abdomenul este roșu-gălbui cu pete negre. Irisul este auriu pătat închis. Masculele au o unflătură cloacală neagră.Femelele nu au umfătură iar deschiderea cloacală este colorat în galben. Consumă mai mult nevertebrate (râme, mormoloci, artropode, limaci), dar ocazional si vertebrate mai mici pe care poate săprindă de exemplu alți tritoni (Triturus vulgaris).

Foto 21: Triturus cristatus - triton cu creastă

Triturus dobrogicus (triton cu creastă dobrogean, dunai gőte, Danube crested newt) Specia aseamănă cu trironul cristat si morfologic, si prin comportament, dar membrele sunt mai scurte care dacă sunt întinse de-a lungul corpului degetele nu se ating. Specia de câmpie de triton cu creastă a fost identificată la vest de distribuţia speciei vicariante, Triturus cristatus.

- 36 -

Foto 22: Triturus dobrogicus - triton cu creastă dobrogean

Specii de reptile prezente

Emys orbicularis (ţestoasă de apă, mocsári teknős, European pound turtle) Este o țestoasă de talie mică, carapacea ovală fiind la masculi 14-17 de cm, iar la femele 14-18 de cm. Plastronul este alcătuit din 12 plăci (6+6) ocazional divizate. Culoarea carapacei adulților este cafeniu-întunecat cu pete rotunde sau lini întrerupte galbene, la exemplarele imaturi petele sunt confuze. Plastronul la adulți poate să varieze de la galben până la cafeniu, la exemplarele imaturi negru-cafeniu cu marginile pătate gălbui. Este carnivoră, mănânca tot ce poate să prindă, viermi, scoici, mormoloci, peștișori chiar și hoituri.

- 37 -

Foto 23: Emys orbicularis - ţestoasă de apă

- 38 -

Specii de păsări prezente

Acrocephalus arundinaceus (Lăcar mare, Nádirigó, Great Reed Warber) Coloritul penajului este discret, cu nuanțe de brun-măszliniu mai deschis la abdomen cu o nuanță de crem. Dimorfizmul sexual nu este accentuat. Ca semn distinctiv trebuie menționat spranceana de culoare crem și linia de culoare închisa din dreptul ochilor. Lungimea corpului este de 16-20 cm, anvergura aripilor de 25-26 cm şi o greutate de 30-40 g. Cântecul cârâit este cel mai puternic dintre cântecele speciilor de lăcari şi se aude de departe. Păsărea cântă dintr-un loc vizibil, stând în vârful unei tulpini înalte de stuf. Este caracteristică strofa ”car-car-car-cri-cri-cri-trr- trr-chie-chie”. Lăcarul mare se hrăneşte cu insecte si larve pe care le caută pe frunze, de obicei in stuf.

Actitis hypoleucos (Fluierar de munte, Billegetőcankó, Common Sandpiper) Coloritul penajului de pe cap, gât, spate şi aripi este brun. Abdomanul este alb, iar gusa gri. Caracteristica specifică a speciei sunt " umeri " de culoare albă. Ciocul este de culoare neagră iar picioarele, de culoare vanată. Lungimea corpului este de 20 cm, anvergura aripilor de 35 cm si greutatea de 40-60 g. Este o specie care poate fi regăsit lîngă râuri și bălți unde este atras de malurile cu pietriș și nivel de apă scăzut. Fluierarul de munte se hrănește cu nevertebrate prinse din nisip și pietriș.

Alauda arvensis (Ciocârlie de câmp, Mezei macsirta, Skylark) Această specie una dintre cele mai frecvente specii clocitoare din România. Primăvara cântecul său bine-cuoscut se poate auzi oriunde pe câmpuri şi terenuri arabile. Deşi nu are semne distinctive în penaj, o putem recunoaşte după comportament. Speriată de pe sol, zboară cu bătăi de aripi lente, nesigure, când se văd bine rectricele exterioare albe şi dunga albicioasă de pe marginea aripilor. Masculul şi femela sunt asemănătoare. Are un cântec lung, melodios, încărcat cu imitaţii - cel mai complex dintre cântecele speciilor europene, pe lângă cel al privighetorii. Este o specie care poate fi regăsit în pajişti umede, terenuri agricole (pajişti, fânaţe, terenuri lăsate în paragină). Majoritatea hranei adusă puilor este culeasă din vecinatatea imediată a cuibului (în medie 75 de metri), de pe sol sau de pe vegetaţie. - 39 -

Alcedo atthis (Pescăraş albastru, Jégmadár, Kingfisher) Are o constituție scund și îndesat, cu coada scurtă si ciocul lung. Coloritul crestetului şi spatelui este ornamentat cu a variație de nuanțe în albastru irizant de la albastu deschis până la albastrul cenușiu. Abdomanul este brun roșiatic. Anvergura aripilor este de 24-26 cm iar greutatea de 3540 g. Se observă ușor după sunetele stridente, scurte şi ascuţite pe care emite în timpul zborului peste luciul apei. Cuibăreste pe malurile apelor curgătoare, sau apelor stătătoare cu apă curată cu malurile abrupte și nisipoase în care își sapă cuibul. Hrana principală sunt peştii mici, insectele acvatice, larvele acestora dar și crustaceii mici și mormolocii.

Foto 24: Alcedo atthis - Pescăraş albastru

Ardea purpurea (Stârc roşu, Vörös gém, Purple Heron) Culoarea penajului în generală este brună cu pete de un roșu aprins. Constitutia este specifica starcilor, cu gatul, ciocul si picioarele lungi. In zbor, curbura gatului este putin rotunjita in forma de "S", prin care se deosebește ușor de la stârcul cenușiu. Lungimea corporală atinge 90cm iar anvergura aripilor 1,45m. Greutatea este în jur de 1,5kg. Dacă se simte periclitat nu zboară ci se camuflează într-un mod asemănător cu buhaiul de baltă. Specia este prezent pe timpul verii in regiunile

- 40 - mlăștinoase și bălțile României. Se hrăneşte cu pesti, broaste şi mici amfibieni.

Foto 25: Ardea purpurea - Stârc roşu

Aythya nyroca (Rața roșie, Cigányréce, Ferruginous Duck) Culoritul penajului la masculi este un cărămiziu intens, mai ales pe cap, cu nuanțe mai închise pe aripi. Femela arte același colorit dar mai șterse. Ochii masculului de culoare deschisă sunt într-un contrast evident cu penajul. Femela are ochii negri. Pe abdomen și zona subcodală are o pata de culoare alba. Lungimea corpului este de 38-42 cm, anvergura aripilor de 60-67 cm iar greutatea de 450-650 g. Este o specie acvatică, și poate fi întălnit cel mai des în habitatele din lungul Dunării dar este frecvent și la bălțile mai mari din teritorium României. Este omnivoră, consumă in majoritate seminţele, rădăcinile sau alte părţi ale plantelor acvatice, dar și melci, crustacee, larve de insecte sau peşti mici.

- 41 -

Foto 26: Aythya nyroca - Rața roșie

Botaurus stellaris (Buhaiul de baltă, Bölömbika, Great Bittern) Este o specie acvatică care trăieşte, și cuibărește ascunsă în stufărişuri întinse ale bălţilor, de aceea este rar văzută. Coloritul penajului este galben-caramiziu cu striatii negre. Are o constituție îndesată iar picioarele și ciocul sunt relativ scurte față de familia starcilor din care face parte. Lungimjea corpului este de 70-80 cm, anvergura aripilor de 1,25 - 1,30 m iar greutatea este de aproximativ 1kg. Strigatul nocturn foarte sonor al masculului se poate auzi toată primavara. Folosește pentru cuibărit bălțile cu stufărișuri. Buhaiul de baltă se hrăneşte cu insecte si animale acvatice: peşti, broaste si moluste.

- 42 -

Buteo buteo (Şorecar comun, Egerészölyv, Common Buzard) Este cea mai comună şi mai uşor de observat pasăre dintre toate speciile prădătoare din Europa. Culoarea penajului între exemplarele variază de la nunate deschise, spre alb, cu puncte brun inchis si pana la un colorit caramiziu aproape complet, cel mai des fiin un colorit intermediar, brun roscat pe spate si cu semnul "U" caracteristic de pe gusa de culoare deschisa. Are o constitutie robusta, cu gatul scurt, aripi late si capul relativ mare. Dimensiunile sunt ale unei pasari de prada de talie medie, cu o lungime de 50-57 cm, anvergura aripilor de 1,15- 1,30 m si o greutate de 550- 1200 g. Are mai multe cuiburi, ca majoritatea păsărilor răpitoare, pe care le construieşte în apropierea trunchiului şi le schimbă anual. Strigătul se poate auyi foarte des, fiind un mieunat caracteristic “hiee, chiee”. Este o specie caracteristică regiunilor colinare cu multe tipuri de habitate, dar apare şi la câmpie şi la munte. Are o dieta foarte variabilă (păsări, amfibieni, şopârle, insecte, râme sau chiar şi hoituri), dar conform numelui, preferă rozătoare mai mici. Vânează prada din posturi de observaţie înalte, de pe sol sau din zbor staţionar.

Ciconia ciconia (Barză albă, Fehér gólya, White Stork) Este o specie de talie mare cu gât mare, picioare si cioc lungi de culoare roșii. Partea dominant a penajului este alb, doar regimele fiind negre. Zboară relativ lent, planat si static, in timpul căruia îşi tine gâtul drept, întins către înainte. Se hrăneşte pe pajişti umede, terenuri agricole (pajişti, fânaţe, terenuri lăsate în paragină). Dieta se schimbă în funcţie de sezon, în perioade secetoase mănâncă rozătoare şi insecte (lăcuste, cosaşi), iar în perioade mai ploioase consumă mai multe animale acvatice (broaşte, năpârci).

Ciconia nigra (Barză neagră, Fekete gólya, Black Stork) Precaută şi sperioasă, rar putem întâlni această rudă din păduri a berzei albe. În zbor o putem diferenţia de barza albă datorită vestei albe (partea inferioară a aripilor este aproape în întregime neagră). Are un penaj negru cu reflexii metalice verzi si violete numai abdomanul fiind alb. Picioarele si ciocul sunt lungi, cu o coloraţie roşie-portocalie puternică. Exemplarele tinere au ciocul negricios iar picioarele gălbui. Lungimea corpului este de 90-100 cm, anvergura aripilor de 1,1 - 1,45 cm iar greutatea de 2,5 - 3 kg. Glasul se poate auzi rar, doar în apropierea cuibului. Este o pasăre tipică pădurilor de foioase sau amestec, din zonele de deal - 43 -

şi depresiuni, unde există habitate umede de unde se hrăneşte. Vânează în ape puţin adânci sau pe uscat, peşti mici, insecte, broaşte, şopârle, rozătoare.

Foto 27: Ciconia nigra - Barză neagră

Circus aeruginosus (Erete de stuf, Barna rétihéja, Marsh Harrier) Dintre ereţii care pot fi observaţi în România, eretele de stuf este cel mai frecvent. Dimorfismul sexual este accentuat, masculul are penajul galben-ruginiu si brun, capul galben, pe aripă cu o zonă cenuşie, sub aripă si la bază remigele nuantate alb, fârful aripilor sunt negre. Femela are un penaj mai uniform brun, pe crestet, cerbice, piept si pe umeri nuantată galben-ruginiu. Femela emite un fluierat tipic când primeşte hrană de la mascul. Strigătul de alarmă este un rapid „cvec-ec-ec- ec”. Cuibăreşte în stufărişuri, dar vizitează şi pajiştile şi fâneţele din apropiere pentru hrănire. Vânează la înălţimi joase, la 2-5 metri deasupra solului, iar când vede o pradă plonjează spre ea cu picioarele întinse, cu manevre rapide, putând să îşi schimbe direcţia cu până la 180 de grade. Prinde rozătoare şi păsări, dar mănâncă şi hoituri.

- 44 -

Foto 28: Circus aeruginosus - Erete de stuf

Crex crex (Cristel de câmp, Haris, Corncrake) Deoarece stă bine ascunsă în vegetaţie, rar o putem observa în detaliu. Se ridică în aer foarte rar, fiind o pasăre strict terestră în afara migraţiei, iar când se ridică se deplasează pe distanţe mici. În schimb fuge repede printre tulpinile şi frunzele plantelor. Are corpul îndesat, penajul galben-maroniu, cu model negrupe parte din spate. Îşi semnalezează prezenţă prin strigatul puternic, bisilabic: “crre-crre, crre- crre”. Specia este întâlnită în majoritatea zonelor din România, în Carpaţi doar la altitudini joase. Cuibăreşte pe sol, pe paşuni bogate şi lanuri de cereale păioase. Consumă insecte, ocazional și rozători și păsări de dinesiuni mici.

Dendrocopos medius (Ciocănitoare de stejar, Közép fakopáncs, Middle Spotted Woodpecker) Creştetul masculului şi al femelei sunt roşii, iar sexele sunt asemănătoare. Se deosebeşte de ciocănitoarea pestriţă mare, cu talie similară, prin prezenţa culorii roşii pe vârful capului şi mustaţa carenu atinge baza ciocului. De obicei se mişcă la înălţime în coronament şi petrece mult timp pe crengi orizontale. Ciocul este scurt şi folosit rar pentru excavaţie şi darabană. Strigătul teritorial este un „miaic” nazal.

- 45 -

Bate rar darabana. Specie caracteristică pădurilor de stejar. De obicei se mişcă la înălţime în coronament şi petrece mult timp pe crengi orizontale. Consumă larve şi nimfe de insecte şi furnici, uneori căutând şi pe sol.

Dendrocopos syriacus (Ciocănitoare de grădini, Balkáni fakopáncs, Syrian Woodpecker) Foarte asemănătoare cu ciocănitoare pestriţă mare, dar se deosebeşte prin absenţa dungii negre de pe lăturile gâtul până la ceafă. Are scapulare albe, iar benzile d pe remige sunt late care traversează ambele steaguri. Partea subcodală și pântecele este colorat roz. Retricele sunt negre, perechea externă are vârfuri albe înguste şi una până la două albe subapicale apropiate, pe ambele steaguri sau numai pe cel extern. Abdomenul este albă murdar, cu o nuanţă brunatică. Culoarea fruntelui este brunatic - albicioasă la baza ciocului trecând spre creştet în alb - gălbui murdar. Partea superioară de un negru mat, masculii prezentând pe ceafă o bandă transversală rosu - carminie. Femelă este la fel ca masculul, doar negrul ceva mai palid, in deosebi pe remige, lipsind banda roşie de pe ceafă. Specia s-a adaptat mai bine la habitatele create sau puternic modificate de om, ca de exemplu grădini, parcuri, livezi, aliniamente de copaci decăt ciocănitoarea pestriţă mare. Consumă insecte, seminţe şi fructe. Este singura dintre ciocănitori care îşi hrăneşte puii şi cu fructe. Sapă mai rar găuri după insecte în coajă decât ciocănitoarea pestriţă mare.

Egretta garzetta (Ergeta mică, Kis kócsag, Little Egret) Este o pasăre fricoasă, sensibilă la frig, migratoare, vine la noi la mijlocul lunii aprilie si pleaca la inceputul lunii septembrie. În timpul zborului uşor şi constant, egreta mică îşi ţine gâtul înclinat spre corp, astfel încât formeză litera S. Ciocul şi picioarele sunt lungi şi de culoare neagră, cu labele de culoare galbenă. Are o lungime de 55- 65 cm, iar deschiderea aripilor de 85-95 cm. Specia poate fi întălnit cel mai des în habitatele din lungul dunării dar este frecvent și la bălțile mai mari din teritorium României. Ajutată de picioarele lungi, păşeşte prin apele puţin adânci, iar cu ciocul său lung, prinde cu viteză hrană, pe care o urmăreşte în apă. Dieta este alcătuită din pește, amfibieni, larve, și insecte.

- 46 -

Foto 29: Egretta garzetta - Ergeta mică

Ixobrychus minutus (Stârc pitic, Törpegém, Little Bittern) Culoarea generală a penajului este ruginie, cu pieptul cu striaţii albe. Pe vârful capului, pe spate şi pe aripi este de un brun închis până la negru. La mascul

- 47 - contrastul este mai puternic decât la femelă: spate negru si pete alb-galbui pe aripi. Femela este maro cu dungi pe spate, cu piept mai striat, petele de pe aripi mai spalacite.Tinerii au o coloraţie roscată cu striaţiile albe de pe piept mai puţin vizibile. Nu le place zborul foarte mult motiv pentru care în faţa pericolului preferă să se ascundă în stuf. Lungimea stârcului mic este de aproximativ 30-35 cm, cu o anvergură a aripilor de 50 cm. Specia poate fi găsit în locuri cu vegetație densă în regiunile mlăștinoase, de preferință stufărișuri, unde cuibărește în perechi izolate, ocazional în colonii mici. În dieta predomină insectele și larvele insectelor acvatice, dar consumă ocazional pești, amfibieni, și mici păsări și reptile.

Lanius collurio (Sfrâncioc roşiatic, Tövisszúró gébics, Red-backed Shrike) Specia este una dintre păsările cele mai frecvent întâlnite înafara pădurilor şi aşezărilor umane. Pe creastă capul este sur, iar pe partea ventral de crem. În drepul ochilor are o dunngă neagră. Partea dorsală a corpului și aripile sunt roșcate-cărămizi, iar coada este sură la bază și brună-închis spre vărf. Pieptul si burta este cenișie cu nuanțe de roz. Are ciocuri negre și puternici. Femela nu are nuante de cenuşiu şi negru in penaj iar ca semn distinctiv se poate observa modelul reticulat de pe gusa si laterale. Lungimea corpului este de 16-18 cm, anvergura aripilor de 24-27 cm iar greutatea de 25-30 g. Cântecul se aude rar, fiind scârţâitor şi plin de imitaţii. Mai des putem să auzim strigătul asemănător cu un plescăit de limbă clar „cec”. Trăieşte în regiuni deschise, pe pajişti, fâneţe, terenuri agricole, unde găseşte tufe sau arbuşti (păducel, porumbar, trandafir sălbatic) de unde poate să vâneze şi care sunt potriviţi pentru amplasarea cuibului. Vânează insecte mari, rozătoare sau şopârle. De obicei stă la pandă pe o creană, cu faţa către o zona larg deschisă, de unde plonjează către pradă să pe care o capturează din zbor. Depozitează o parte din prada prinsă în spini, ramuri ascuţite sau sârmele ghimpate ale gardurilor.

Lanius minor (Sfrâncioc cu fruntea neagră, Kis őrgébics, Lesser Grey Shrike) Sfrânciocul cu frunte neagră este o pasăre de talie mai mică decât cea a sfrânciocului rosiatic (Lanius collurio). Dunga neagră de peste ochi este lată, acoperă şi fruntea, iar pata albă de pe aripi nu se extinde pe remigele secundare. Sexele sunt asemănătoare. Prezintă dimorfism sexual, la femelă penajul fiind bruniu, maculat semilunar în timp ce masculul are partea superioară cenusie, cea - 48 - inferioară albă nuantată pe piept rosietic. Masculii fără pereche cântă puternic şi asemănător cu un papagal, stând în vârful tufişurilor. Strigătul de contact este asemănător cu cel al coţofenei: „ce-ce”. Specia poate fi regăsit în pajişti colinare şi de şes, în regiuni deschise, cu copaci şi tufărişuri izolaţi, lângă terenurile agricole cu parcele mici, în arborii aflaţi de-a lungul drumurilor, de obicei în habitate mai uscate decât celelalte specii de sfrâncioc. Vânează numai insecte, pe care le prinde din zbor sau coborând pe sol. Rar depozitează hrana înfigând-o în spini.

Motacilla flava (Codobatură galbenă, Sárga billegető, Yellow Wagtail) Specia este puţin mai mică şi cu coadă mai scurtă decât codobatura albă. Coloritul galben al corpului pe partea inferioară este tipic. Are mai multe subspecii care diferă în special prin coloritul capului. În partea sudică a ţării putem recunoaşte uşor subspecia cu cap negru. Sub coadă pot fi observate câteva pene albe. Ciocul şi picioarele sunt de culoare neagră. Lungimea corpului este de 15 – 17 cm cu o anvergura a aripilor 24 – 27 cm. Migrează pe distanţe lungi; păsările din România probabil iernează în zona Sahel, la sud de Sahara. Primăvara primele exemplare apar în martie. Trăieşte în habitate deschise, păşuni, fânaţe, terenuri arabile. Insectivoră, modul de hrănire este asemănător codobaturii albe.

Nicticorax nicticorax (Stârc de noapte, Bakcsó, Black Crowned Night Heron) Este o specie de stârc medie ca mărime, ce ajunge la 65 cm. Corpul este robust şi indesat iar gâtul şi picioarele sunt scurte. Adultul se distinge printr-un corp robust si penajul colorat in negru, gri si alb. In zbor se etaleaza culoarea deschisa a aripilor. Tinerii sunt de culoare brună cu puncte albe. Ca semn distinctive al specie sunt schii de culoare rosiatică. Strigat aspru, “cuac”, se aude mai ales seară. Este o specie crepusculară care poate fi regăsit lîngă râuri, mlaștini, și bălți. În tinpul zilei se ascunde în copaci și stufişuri. Dieta este alcătuită din larve, insecte, chiat pește și amfibieni.

- 49 -

Foto 30: Nicticorax nicticorax - Stârc de noapte

Pernis apivorus (Viespar, Darázsölyv, Honey Buzzard) Îl putem vedea mult mai rar comparativ cu celelalte păsări răpitoare. Capul mai mic şi gâtul mai subţire îl diferenţiază în zbor de şorecarul comun. Aripile sunt aproape orizontale când planează. Ciocului şi picioarele au forma specifică păsărilor de predă. Dimensiunile sunt ale unei păsări de predă de taile medie, cu o lungime de 52 – 59cm, avergnura aripilor de 113 – 135 cm. Migrează în stoluri, se ridică cu ajutorul curenţilor de aer cald, ascendenţi, după care planează la înălţimi mari către un alt curent. Petrece iarna în zonele tropicale ale Africii. Strigătul melancolic di- sau trisilabic este auzit rar, în zbor. Specia cuibăreşte în păduri de foioase şi de conifere în regiunile de şes şi de deal. Are o dietă şi un mod de hrănire unic: consumă larvele şi ouăle insectelor cu aripi membranoase (himenoptere) - albine, viespi, bondari. Dacă nu găseşte himenoptere, viesparul consumă şi alte insecte, rozătoare, şopârle, amfibieni, ouăle şi puii altor păsări.

Picus canus (Ghionoaie sură, Hamvas küllő, Grey-Headed Woodpecker) Se aseamănă cu ghionoaie verde dar este mai mică si are cap mai gri, cu mai putin negru si cu mai putin rosu. Masculii au numai puţin roşu pe cap, la femela roșul este

- 50 - absent. De sub cioc pleacă spre cap o linie subţire neagră. Tinerii sunt asemănător cu femelă, dar cu pete vagi pe abdomen. Are o lungime corporală de 27 - 30 cm iar avergura aripilor este de 45 – 50 cm. Sunetul este asemănător cu cel al ghionoaiei verzi, dar mai lent, cu pauze mai lungi şi încetinit spre sfârşit: „chi-chi-chi-chi-cu-cu”. Darabana constă din lovituri de forţă egală. Darabana mai frecvent decât ghionoaia verde. Este o specie larg răspândită care de regulă preferă altitudini mai mari decât ghionoaia verde (Picus viridis), iar la altitudini mai joase preferă pădurile umede faţă de ruda sa. În compoziţia hranei furnicile joacă un rol important, însă nu este atât de specializată precum ghionoaia verde. Petrece mai mult timp căutând insecte pe coaja copacilor. Iarna scoate din crăpăturile cojii, muşte amorţite ocupănd un teritoriu mai mare.

Vanellus vanellus (Nagâţ, Bíbic, Lapwing) Lungimea corpului este de 28 – 30 cm, avergnura aripilor de 70 – 75 cm. Pieptul masculului este mai închis la culoare, aripile sunt mai late şi moţul mult mai lung decât la femelă. Ca semn distinctiv este motul de pene de pe cap prezent atât de mascul cât şi la femelă. Ciocului este scurt şi de culoare neagră iar picioarele sunt relativ lungi. Migrează, cartierul de iernare fiind în apropierea Mării Mediterane sau în Africa de Nord. Ajung pe teritoriile de cuibărit în februarie-martie. Are un glas caracteristic, ascuţit „ci-uit”. Ocupă teritorii pe pajişti, fâneţe umede sau terenuri agricole. Se hrăneşte cu insecte și răme de pe sol sau din straturile superioare ale acestuia.

Specii de mamifere prezente

Lutra lutra (vidră, vidra, otter) Vidra are corp lung și suplu, adaptat la viața acvatică, cap mic cu botul scurt și coadă lungă musculoasă. Lungimea corpului este de 70-90 cm, înălțimea de 30 cm, coada este de 35-40 cm și greutatea intre 8-15 kg. Capul este mic, turtit și lat, urechile rotunjite, scurte, puțin ieșite din blană, acoperite de un opercul membranos. Ochii sunt mici, aproape de colțurile gurii, cu pupila rotundă, buzele groase, cea superioară cu mustăți. Nasul este golaș. Blana este de culoare cafeniu-întunecat, cu peri moi, mătăsoși și strălucitori. Partea de pe abdomen are culoare mai

- 51 - deschisă. Pe bărbie, laturi și pe mijlocul buzei superioare apar câteva pete neregulate de culoare albă. În raport cu corpul, picioarele sunt scurte, au câte 5 degete unite printr-o membrană interdigitată. Dimorfismul sexual nu este accentuat, dar masculii sunt mai mari. Vidra este o specie adaptată la mediul acvatic. Vizunile sunt de obicei săpate pe malul râurilor sau în pădurile riverane dar la o distanță de maximum 500 de metri și sunt dotate cu mai multe intrări, cea principală situată de multe ori subacvatic. Preferă locații cu vegetație densă. Masculii trăiesc solitari, îsi caută pereche numai în perioada împerecherii. Femelele sunt împreună cu puii doar în timpul creșterii lor. Este o specie teritorială, animalele își marchează revirul cu ajutorul glandelor anale. Revirul masculilor (fiind mult mai mare) în general se suprapune peste revirul a mai multor femele. Diametrul/lungimea teritoriului (revirului) este de 5-10 km.

Foto 31: Lutra lutra - vidră

În zona Someșului, vidra este prezentă de-a lungul râurilor și canalelor mai mari (cu apă permanentă), respectiv a heleșteelor, dar și a brațelor moarte mai mari. Ocazional apare și în ape sezoniere (bălți, canale cu ape nepermanente) care reprezintă un habitat important de hrănire. Are o alimentație diversă: majoritatea hranei este constituită din pești de talie mică, prezenți în densitate mare, dar mănâncă și broaște, crustacee, nevertebrate acvatice, (pui de)păsări acvatice, - 52 - rozătoare, sau ocazional și fructe. Hrana este procurată predominant în apă. Este un animal nocturn, vânează cca. 3- 5 ore pe zi. Cantitatea de hrană zilnică a unei vidre este între 15 și 25% din greutatea corporală a animalului și este influențată de anotimp.

Castor fiber (Castor, Eurázsiai hód, Eurasian beaver) Este specia de rozătoare de cea mai mare mărime din ţară, poate atinge greutatea de 30 de kg, lungimea corpului variază între 75-100 cm, la care se adaugă coada de aproximativ 70 de cm, gri, plată, şi acoperită de solzi, cu ajutorul căreia manevrează în timpul înotului. Blana este densă, şi impermeabilă, de culoare maro închis. Ochii şi urechile sunt mici, iar îşi poate închide orificiile nazale şi auriculare în timpul scufundării. Pe picioarele posterioare degetele sunt conectate cu membrane înotătoare. Dinţii incisivi mari şi de culoarea portocalie sunt adaptate la dărâmarea arborilor chiar de diametrul de 20-30 cm. Este o specie strict legată de habitatele acvatice, rar se îndepărtează de apă mai mult de 10-20 m. Prezintă o activitate mai ales nocturnă. Se adăposteşte în vizuini subterane, digurile pe care le construieşte foloseşte pentru a-şi forma teritorii pentru hrănire. Intrarea vizuinii se deschide spre apă, şi este dotată cu depozite pentru hrană. Hrana este compusă numai din materiale vegetale, consumă mai ales tulpini lemnoase de salcie, ulm, plop, anin, frasin, dar deseori mestecă şi muguri de prun, molid, sau stejar. Femela de obicei naşte 1-2 pui la începutul verii, care rămân împreună cu familia timp de 2 ani, astfel un teritoriu de hrănire este folosit de mai multe generaţii (4-6 exemplare) deodată. În funcţie de cantitatea hrănii accesibile, un teritoriu se poate extinde la o secţiune de mal de câteva km. Au fost observate urme de castor (crengi roase) în amonte de Satu Mare. În râul Tisa castorul a fost reintrodus cu succes, această populaţie este în uşoară creştere şi extindere. Astfel a fost colonizat şi râul Someş, în care specia se răspândeşte încet, spre amonte. Din aceste motive considerăm, că castorul este prezent pe toată lungimea segmentului de râu.

- 53 -

Comunități locale – caracteristicile comunelor aflate de-a lungul Someșului

Apa

Apa este o localitate atestată din 1215. Anul 1717 a intrat cu incendiul provocat de tătari, în istoria localităţii. De la sfârşitul secolului XIII. cei mai importanţi moşieri au fost familiile: Morócz, Báthory, Wesselényi, Vécsey, Boros, Katona, Daróczi, Kovács şi Szent-Iványi.

Aşezarea geografică Comuna Apa este aşezată pe partea dreaptă a râului Someş, aproape la mijlocul distanţei dintre cele două oraşe – municipiu , reşedinţe de judeţ, Satu Mare şi Baia Mare, la 36 km, fiind situată în partea estică a judeţului Satu Mare şi face hotar cu judeţul Maramureş, în apropierea oraşului Seini, aflat la 7 km, distanţă, în partea estică a localităţii Apa. La distanţă apropiată se află cu vecinii: aşezările Medieşu Aurit, Iojib, Medieş Râturi, în partea nord-vestică, Potău şi Băbăşeşti în partea sud-vestică, Lunca Apei şi satul Someşeni în partea sudică, acestea două din urmă localităţi aparţinând administrativ de comuna Apa. Prin localitatea Apa, trece calea ferată ce leagă municipiile Baia Mare şi Satu Mare, şi drumul Naţional 1 C, în partea nord-vestică. Geografic perimetrul localităţii Apa se situează în subunitatea Câmpiei Sătmărene, pe malul drept al râului Someş, subunitate care la rândul ei, se înglobează în marea unitate a Câmpiei Someşului, având la est Munţii Gutâi iar la sud Dealurile Codrului. Localitatea Apa este o comună de mărime mijlocie, având o suprafaţă de 4505 hectare şi o populaţie de 2882 locuitori, şi este aşezată la ieşirea râului Someş dintre munţii Gutâiului şi dealurile Codrului, pe un inter-fluviu cu altitudine de 115- 160m. Râul Someş curge la 5 km, sud de localitate. Lunca lui largă este azi limitată de digul amenajat după inundaţiile din 14 mai 1970, care au afectat grav satele Someşeni, Lunca Apei şi o parte din satul Apa.

- 54 -

Atestarea arheologica, documentara Comuna Apa, a cărei reşedinţă este satul cu acelaşi nume, datează din timpuri străvechi, preistorice. Existenţa locuitorilor pe aceste meleaguri este dovedită de o importantă descoperire arheologică de pe teritoriul actualei localităţi şi anume depozitul de bronzuri descoperit pe teritoriul fermei ,,Iungreis,, în anul 1939 . Acest depozit datează din sec.XV(î.D.Hr.). De asemenea este dovedită existenţa unor descoperiri din epoca neolitică, cultura Tisa. Localitatea Apa este nominalizată printre aşezările mai importante traco-dacice din nord-vestul Transilvaniei, încă din timpul expediţiei romane de la Dunărea de Jos, înainte de împăratul Domiţian ( cca. 84-85 d.Hr.). În povestile lor bătrânii satului spun că numele de Apa, după cum şi ei la rândul lor au auzit de la străbunii lor, provine de la denumirea de ,,Satul dintre ape,,. Coriolan Suciu în Dicţionarul istoric al localităţilor din Transilvania, unde citându-l pe Maksay, notează că localitatea Apa nu a fost denumită altfel, ci şi în ungureşte a rămas tot Apa, care în anul 1215 era menţionată Villa Apa, iar în anul 1414, Apa falva, respectiv comuna Apa. Apa falva, avea sate aparţinătoare ca: Somoştelic (1249), azi Someşeni, care făcea parte din castrul Medieş (sau Meghieş ) proprietatea Caterinei, văduva lui Simeon stăpânul (dominus) castrului susnumit şi al satelor aparţinătoare. Istoria localităţii Apa, până la începutul epocii moderne, a fost istoria unei localităţi cu o populaţie de iobagi, categorie socială specifică Transilvaniei, categorie umană, care trăia şi muncea în marea ei majoritate pe marile domenii ale latifundiarilor, ce dispuneau de viaţa şi libertatea lor. La sfârşitul sec.al XVIII-lea ţinutul localităţii Apa era fărâmiţat între familiile nobililor maghiari ca: familia Wesselényi, baron Vécsey, nobilii Boros, Gáspár, Katona, Doroczei etc. Iar la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, apar ca proprietari baronii Szentiványi şi Berenczei Kovács Gyula, de la care au rămas două conace, construite într-un stil neoclasic şi baroc târziu. Primul sigiliu al localităţii despre care avem ştire datează de la începutul secolului XVIII. Este descris astfel: „Reprezintă un brăzdar, doi pomi fructiferi şi gravat anul 1705. Indubitabil că sigiliul dorea să arate tuturor principalele ocupaţii din acele vremuri ale locuitorilor din Apa”. De reţinut este faptul că localitatea Apa a dat neamului românesc din Ardeal, şi nu numai, unul din cei mai înflăcăraţi militanţi pentru drepturile românilor din Nord - 55 -

vestul României, în persoana dr. Vasile Lucaciu, care s-a născut în această localitate care îi cinsteşte memoria cu existenţa unei „case memoriale”, amenajată în memoria faptelor sale.

Activități economice principale:  Agricultură  Creşterea animalelor  Comerţ  Turism Obiective turistice:  Casa memorială "Dr. Vasile Lucaciu"  Bisericile: ortodoxă - Apa şi Someşeni, reformată – Apa  Monumentul eroilor  Zona turistică "Balastiera Apa" Evenimente locale:  Serbările comunei Apa - luna septembrie

Biserica reformată: Biserica gotică a localităţii Apa a fost construită în secolul XV, la iniţiativa lui Báthory Zsuzsanna. Cele două texte comemorative indică 1640, anul construirii bisericii. Lăcaşul a fost distrus de tătari în anul 1717, şi reconstruit din colectă publică între anii 1750 şi 1759. Turnul hexagonal, înalt de 37 m găzduieşte două clopote, cel vechi a fost turnat în 1634. Amvonul de piatră a fost construit de Sipos Dávid în 1752, masa domnului este din 1810, iar orga din 1848. Biserica este înconjurată de un gard de piatră, înalt de 1,5-2,5 m.

- 56 -

Foto 32: Biserica Reformată Apa

Biserica ortodoxă: Biserica ortodoxă din Apa a fost construită între anii 1848-1863, de credincioşi, greco-catolici. În turnul bisericii refăcut în anul 1905, din cauza unor greşeli de proiectare, sunt amplasate trei clopote turnate în 1926, cumpărate, în locul celor recvirate în timpul război mondial. Vechea pictură interioară, în stil bizantin şi roman, se vede şi astăzi, iconostasul a fost curăţat. Biserica are următoarele dimensiuni: lungime 37 m, lăţime 12 m, înălţime interioară 10 m, iar turnul are 25 m.

Conacul Kováts: Unul dintre cei mai importanţi moşieri ai secolului XIX. din Apa a fost Berenczei Kováts Gyula, care a lucrat cu zilierii săi pe 1500 hectare de teren. Domeniul lui a inclus şi zonele Cămărzana, Odoreu, Cămărzana şi Tîrşolţ. În conacul construit în 1874 a funcţionat şcoală ajutătoare. Acum este părăsită. Cu toate că imobilul a fost retrocedat moştenitorilor, nu se întâmplă absolut nimic. Anii trec, şi ştim cu toţii, timpul este duşmanul cel mai mare al monumentelor.

- 57 -

Conacul Szentiványi: Unul dintre cei mai importanţi moşieri ai secolului XIX. din Apa a fost Szentiványi Gyula. A lucrat pe 989 ha de pământ. În afară de Apa avea teritorii şi în localităţile Vama, Satu Nou şi Bixad. A avut animale, pepinieră şi a pus accent şi pe grădinărit. În conacul lui de odinioară, înconjurat de un frumos parc, după naţionalizare şi până în 2009, când a fost predată noua clădire, a funcţionat o şcoală. Moştenitorii nu au reuşit să recupereze clădirea, aceasta rămânând proprietatea comunităţii. Ei aşteaptă investitori pentru amenajarea unui centru social.

Casa memorială Lucaciu: În această casă s-a născut în anul 1852 memorandistul Vasile Lucaciu, zis Leul din Şişeşti, pentru hotărârea cu care a luptat pentru interesele poporului românesc. În anul 1892 a participat activ la realizarea şi activarea Memorandumului. A lucrat cot la cot cu Ion Raţiu şi George Pop de Băseşti. Casa natală astăzi este muzeu unde sunt expuse documentele şi obiectele personale, care ne oferă o fereastră asupra unor aspecte din viaţa şi activitatea celui, care a fost Vasile Lucaciu.

Foto 33: Casa memorială Lucaciu

- 58 -

Lacul Balastieră: Lacul din Apa s-a format în urma excavărilor de nisip din vechea albie a Somesului. Aşa se explică adâncimea variabilă a lacului, care pe alocuri atinge chiar 40 m. Plaja amenajată pe malul lacului de 130 ha are un nisip foarte fin, ceea ce îl face foarte atractiv acest loc de agrement. Există aici restaurant, posibilităţi de cazare, camping, duşuri şi grupuri sanitare. Se poate pescui, fiindcă lacul a fost populat cu somni dar se pot practica şi sporturi nautice, dar nu trebuie uitat nici o clipă că aici a fost o balastieră, şi fundul lacului nu este stabil.

Culciu

Comuna Culciu este așezatã în partea de nord-vest a României, în centrul Județului Satu Mare, pe drumul Județean DJ 193 la 15 km de Municipiul Satu Mare. Are în componența sa urmãtoarele localitãți: Culciu Mare, Apateu, Culciu Mic, Lipãu, Corod, Cărășeu.

Comuna Culciu este aşezată în partea de nord-vest a României, în centrul Judeţului Satu Mare, pe drumul Judeţean DJ 193 la 15 km de Municipiul Satu Mare. Are în componenţa sa următoarele localităţi: • Culciu Mare • Apateu • Culciu Mic • Lipău • Corod • Cărăşeu. Reşedinţa comunei este satul Culciu Mare, menţionat documentar, prima oară, în 1279. Comuna Culciu se învecinează la nord cu Comuna Odoreu, la est cu Comunele Medieşu Aurit si Apa, la sud cu Comunele Viile Satu Mare, Homoroade, Valea Vinului, la vest cu Comuna Păuleşti. Suprafaţa totală a localităţii este de 7930 ha, din care intravilan 600 ha, extravilan 7330 ha. Comuna este situată în Câmpia Someşului, pe stînga râului Someş.

Comuna Culciu este membru fondator al Asociaţiei Microregionale „Someş-Sud",

- 59 -

înfiinţată în anul 2006. Microregiunea include comunele Bârsău, Crucişor, Culciu, Homoroade, Păulești, Pomi și Valea Vinului. Comuna are o poziţie foarte avantajoasă din punct de vedere strategic, comunicaţional şi logistic, având în vedere localizarea ei într-o zonă de graniţă dintre trei ţări (România-Ucraina-Ungaria).

Caracteristicile economiei: Potenţialul economic este deosebit de mare, comuna fiind situată foarte aproape de Satu-Mare. Datorită unor firme prospere care îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei, efectiv toată populaţia activă are loc de muncă. Susţinerea întreprinderilor din comună nu este soluţionată. Nu există o organizaţie care furnizează sistematic informaţii, consiliere, sau care oferă sprijin în cadrul managementului de dezvoltare şi în încercarea de accesare a fondurilor. În regiune nu există Casă-incubator sau Parc Industrial. Unul dintre cele mai mari obstacole ale reînnoirii agriculturii în comună este lipsa serviciilor de consiliere, calificare, management de proiect şi servicii financiare fundamentale, favorabile dezvoltării întreprinderilor. Acest fapt îngreunează modernizarea tehnologică a micilor întreprinderi, formarea integrării necesare pentru realizarea industriei de prelucrare, încetineşte ritmul creşterii lor. De asemenea, scade şansa ca întreprinderile regiunii să participe cu eficacitate corespunzătoare în competiţia pentru obţinerea fondurilor UE. În economia din Culciu şi azi este determinantă agricultura. Majoritatea populaţiei, în oarecare măsură, lucrează şi azi în această ramură - ca activitate principală sau în scopul asigurării unui venit suplimentar. Majoritatea suprafeţelor de teren sunt proprietate privată în formă de gospodării.

Comuna "s-a specializat" în primul rând pe creşterea animalelor şi pe cultivarea legumelor şi cerealelor. Creşterea bovinelor este caracteristică mai ales în gospodăriile proprii care au animale mai puţine. Eficacitatea economiei este influenţată fundamental de următoarele elemente: • structură fragmentată a proprietăţilor, proprietăţi de dimensiuni mici, • decapitalizare, lipsa subvenţiilor agricole, • populaţie rurală pe cale de îmbătrănire • mecanizare minimală, - 60 -

• lipsa pregătirii profesionale, • lipsa specializării agricole de stat, lipsa serviciilor financiare, de dezvoltare a întreprinderilor în sprijinul întreprinzătorilor, • lipsa abilităţii de colaborare, a cooperativelor de valorificare.

Foto 34: Biserica reformată Culciu Mare - 61 -

Specificări pe domenii: Aproximativ 80% din populaţia rurală are tangenţă cu agricultura, majoritatea oamenilor deţin terenuri pe care le lucrează după programul de muncă. Sunt puţine societăţi care au ca principal domeniu de activitate agricultura, dar sunt asociaţii familiale care, paralel cu creşterea animalelor practică agricultura, dar nu la un nivel comercial, ci mai ales pentru nevoile personale. Activitatea dominantă a comunei este cultivarea cerealelor şi a legumelor. Turismul nu este o latură forte a comunei, dar aşezarea ei pe drumul de legătură Satu Mare - Baia Mare arată tendinţa că în viitor această zonă se va dezvolta accentuat, dar lipsesc programe care să atragă turiştii. În momentul de faţă nu sunt întreprinderi care se ocupă de turism sau agro-turism, datorită şi faptului că locuitorii nu au experienţa necesară pentru a da viaţă reţelei. Sunt oameni care sunt interesaţi în organizarea evenimentelor în comună, dar experienţa lor se reduce la organizarea Zilelor Comunale, sau alte festivaluri şi manifestări deja tradiţionale.

Posibilitate de camping, pensiuni sau hoteluri nu există în comună, deşi există obiective turistice care merită văzute în comuna Culciu:  Mal Someş  Muzeu – Lipău  Placă comemorativă - cărturar Eugen Pavel Barbul – Lipău  Muzeul etnografic – Cărăşeu  Casă memorială - general Bem József- Cărăşeu  Placă comemorativă - poet Petőfi Sándor - Corod.

Dorolț

Cadrul geografic Comuna Dorolţ se află în partea de nord a judeţului Satu Mare, pe drumul naţional DN19A, la 9 km de municipiul Satu Mare.Comuna se învecinează la nord şi vest cu Ungaria, la sud cu comuna Vetiş, la est cu Satu Mare, la nord-est cu comuna Lazuri.

- 62 -

Satele aparţinătoare comunei sunt: Atea, Dara, Dorolţ şi Petea. În satul Petea se află vama între România şi Ungaria, cel mai important punct de trecere al frontierei româno-maghiare, singurul deschis pentru traficul rutier de mărfuri.

Comuna Dorolț aparține în totalitate unității de relief a Câmpiei Someșului. Singura apă curgatoare importantă de pe teritoriul comunei este râul Someș care reprezintă și hotarul de sud al acesteia. Comuna Dorolț are un teritoriu de 3049 ha din care teren intravilan 628 ha și teren extravilan 2421 ha. Câmpia Someșului pe care se află comuna Dorolț este o câmpie aluvială recentă în care râul cu același nume a depus masiv, procesul de aluvionare fiind stimulat de mișcările neotectonice de afundare a vechiului Bazin Pannonic. Câmpia pe care este situat teritoriul comunei este o câmpie de divagare pe suprafața căreia vechiul Someș, ca râu principal, și-a despletit albiile, răspândindu- și aluviunile, urmele albiilor fiind evidente.

Istoricul localităţii: Satul Dorolţ a fost atestat documentar în anul 1245. Cea mai veche așezare a comunei este satul Atea unde se află o biserică reformată construită în stil gotic înainte de domnia Huniazilor prin secolul XIV. La Petea în zona vămii s-au făcut săpături arheologice care atestă existența locuitorilor din vremuri de mult apuse. Dorolțul și Dara, cele două sate mai mari ale comunei au cei mai mulți locuitori și sunt amintite de istoricul Borovszki Samuel ca fiind așezări existente din 1323, acest lucru fiind prezent și în scrisoarea lui Carol I, care a scris despre primul moșier al Dorolțului, care a stăpânit aici dupa primul val al tătarilor. Se poate spune liniștit, dupa alți istorici, că satele acestei comune au existat și înainte de 1214. Vechimea acestor așezări este atestată și de istoricul român Coriolan Suciu care a scris la rândul lui despre comuna Dorolț, despre locuitorii săi și despre moșierii care au stăpânit aici moșii bogate. Peste satele comunei au trecut hoardele popoarelor migratoare, cele două războaie mondiale, catastrofe naturale - dintre care cea mai recentă - inundațiile din anul 1970 când o parte a satului Dara a fost distrusă de puhoaie nemiloase - dar oamenii au ramas pe loc înfruntând urgiile și luând-o de la început cu mult stoicism. Comunitatea s-a unit, și-a strâns rândurile și a muncit din greu, dar nu și-a părăsit - 63 -

vatra strabună.

Cultură:

Casă de cultură este în fiecare localitate, cu excepţia localităţii Dorolţ, cele trei clădiri necesitând însa renovări. Biblioteca comunei Dorolţ dispune de 5.000 de volume. Numărul persoanelor care vizitează în mod regulat biblioteca este destul de mic, circa 100 de persoane. Clădirea castelului din Dorolţ este în proprietatea Primăriei comunei Dorolţ, şi aici va funcţiona Centrul Cultural Dorolţ: biblioteca, telecentrul şi căminul cultural. În curtea castelului sunt organizate manifestări culturale şi zilele satului. Pe viitor s-ar putea încerca includerea castelului pe lista monumentelor istorice, în acest fel ar putea fi accesate fonduri pentru întreţinerea clădirii. În localităţile Dara şi Dorolţ funcţionează câte un Telecentru (patronat de Fundaţia Romano-Franceza ATRO-FAMI).

Din punct de vedere economic zona este în regres. Sunt prioritare patru ramuri economice:  confecții textile,  agricultura,  construcțiile,  tâmplărie.

Atracţii turistice  Mal Someş şi păduri,  Lacuri pentru pescuit,  Castelul „Ember Géza" şi parcul dendrologic - Dorolţ,  Case tradiţionale, construite în stil specific local,  Biserica din Atea construită în secolul al XVI-lea,  Conacul Pál din Atea - proprietate privată

- 64 -

Foto 35: Castelul Ember Géza

Medieșu Aurit

Comuna Medieşul-Aurit este situată în Câmpia Someşului Inferior, în partea de est a judeţului Satu-Mare, la o distanţă de 21 km de municipiul Satu-Mare şi se intinde pe o suprafaţă de 103,28 kmp. Altitudinea la care este situată comuna este cuprinsă între 115-160 m deasupra nivelului mării. Comuna Medieşul-Aurit se află pe malul drept şi în lunca râului Someş. Medieșul Aurit este cunoscut încă din anul 1271 sub denumirea de Megyes, iar din anul 1273 sub denumirea de Medieș. Potrivit cercetărilor arheologice din localitate, vestigii valoroase privind istoria străveche şi veche a acestor locuri au făcut ca ea să fie cunoscută încă de la sfârşitul secolului al XIX- lea. În anul 1903, Ioan Moldovan descoperă la munca câmpului, 107 monede de argint. Numeroase alte urme atestă viața și activitatea oamenilor pe aceste locuri, încă din epoca fierului si bronzului. Din trecutul istoric se mai pastrează și azi cuptoarele dacice (parte a patrimoniului național) și Castelul medieval Lónyai, care însă se află într-o stare proastă, necesitând lucrări rapide de refacere și consolidare, altfel fiind amenintat cu degradarea totală.

- 65 -

Foto 36: Ruinele Castelului Lónyai

Din punct de vedere administrativ comuna se compune din următoarele sate:  Medieşul-Aurit - centrul administrativ

 Româneşti  Băbăşeşti

 Potău

 Iojib

 Medies-Râturi  Medieş-Vii

Forma de relief predominantă este câmpia. Câmpia a apărut ca urmare a retragerii Mării Pontice, iar vânturile au purtat mâlul care a rămas la suprafaţă şi a fost depus sub formă de loess şi luturi colorate. Câmpia este strabatuta de raul Someş, care în perioadele cu precipitaţii produce inundaţii. Un astfel de fenomen a avut loc în anul 1970 şi a afectat satele Potău şi Băbăşesti. Câmpia Someşului Inferior mai prezintă din loc in loc pâlcuri de pădure, resturi ale fostelor păduri care acopereau întreaga zonă. - 66 -

La sfârșitul anului 2007, populația comunei era de 7288 de persoane. În 1990 populația comunei era de 7017 de persoane, constatându-se o ușoară creștere față de acel an.

Economia locală se caracterizează prin diversitate, fiind axată în special pe materiale de construcții, agricultură (în special avicultură), exploatarea și prelucrarea lemnului, industria ușoară (încălțăminte și confecții) și fabricare produselor spirtoase (fabrica de băuturi alcoolice ZETEA).

Potențialul turistic al comunei este însă unul ridicat datorită „cuptoarelor dacice", castelului Lonyai, bazei sportive din Iojib și celor două lacuri care se află pe teritoriul comunei Medieșu Aurit. Toate acestea vin să evidențieze paleta largă și bogată de resurse de care dispune comuna ceea ce face posibilă o dezvoltare durabilă a acesteia.

Potențialul ridicat în ceea ce privește materialele de construcții este concretizat de existența în comună a 4 balastiere (balastru, sorturi și nisip) cu stații de extracție și sortare, a celor 3 depozite de materiale de construcții, a unei fabrici de extracție și prelucrare a betoniței și a firmelor de construcții (echipe de zidari).

Agricultura reprezintă o ramură importantă a economiei locale, însă gradul redus de fertilitate al solurilor (cea mai mare parte a solurilor fiind brun-roșcate, cu excepția porțiunilor aflate în imediata apropiere a Someșului unde se află sol aluvionar) nu permite cultivarea intensivă a cerealelor și plantelor industriale. Comuna este renumită și datorită producerii "Pălincii Zetea" (marcă înregistrată), aceasta fiind produsă de o fabrică ce se află în Medieșu Aurit.

Conacul Boros Venind dinspre Livada pe partea stângă, puţin mai departe de drum, se vede un conac, la umbra unor copaci, printre care unii chiar seculari. Oamenii îşi aduc aminte de povestea tragică a fostului proprietar, care s-a spânzurat după război. Stăpânul conacului a fost Boross Zoltán, membru al uneia dintre marile familii de moşieri ai secolului XX. Conacul a fost construit în 1869 de Boross Ignácz, despre - 67 - care se ştie că a fost ofiţer şi a murit în 1886. Boross Zoltán a transformat conacul înconjurat de anexe gospodăreşti. După revoluţie conacul nu a fost revendicat de nimeni, şi atâta timp cât îl mai ţin pereţii adăposteşte locuinţe sociale, dar nu se ştie până când. În pivniţa boltită funcţionează o discotecă.

Biserica reformată Prima biserică a localităţii Medieşu Aurit a fost construită în secolul XIII, de călugării franciscani, pe locul actualei bisericii reformate. În 1774 credincioşii deveniţi între timp reformaţi au construit o biserică de lemn. La sfârşitul secolului XIX cu sprijinul moşierilor locali, meşteri sătmăreni au început să construiască din pietrele bisericii vechi actuala biserică. Lucrarea a fost terminată în doar cinci luni, în 1892. Orga a fost construită în 1908 de meşterul Kerékgyártó István din Debrcen. Lângă clopotul mic, rămas din vechea biserică au fost turnate altele noi în 1924.

Biserica ortodoxă Biserica ortodoxă a localităţii Medieşu Aurit a fost construită în perioada 1883-1896, de credincioşii greco-catolici în locul unei biserici de lemn ridicată în 1753. Biserica în formă de navă de dimensiunile 28x13 m are un turn central în faţă, înalt de 30 de metri. Pictura interioară a fost realizată în 1922 de pictorul Iuliu Toth din Satu-Mare. În perioada comunismului, odată cu interzicerea religiei greco-catolice şi această biserică a devenit ortodoxă. În 1955 pictura a fost schimbată, iar în 1984 au fost construite cele două pridvoare. Pictura actuală a fost realizată în perioada 1989- 1991 de Mihai Pîrîia şi Adrian Ignat.

Conacul Grosz Despre clădirea primăriei Medieşu Aurit foarte puţini ştiu că pe vremuri era locuinţa familiei unei familii de evrei, Edward Grosz. Numele lui apare pe lista moşierilor de la începutul secolului al XIX-lea. Pe urmă a venit războiul şi familia a fost deportată. Cei care au supravieţuit au plecat în străinătate şi şi-au schimbat numele. Aşa s-a putut întâmpla, că unul dintre moştenitori Horstein, schimbându-şi numele în Haraszti, nu a fost trecut în cartea - 68 - funciară. Despre clădirea primăriei Medieşu Aurit foarte puţini ştiu că pe vremuri era locuinţa familiei unei familii de evrei, Edward Grosz. Numele lui apare pe lista moşierilor de la începutul secolului al XIX-lea. Pe urmă a venit războiul şi familia a fost deportată. Cei care au supravieţuit au plecat în străinătate şi şi-au schimbat numele. Aşa s-a putut întâmpla, că unul dintre moştenitori Horstein, schimbându-şi numele în Haraszti, nu a fost trecut în cartea funciară. Astfel castelul de odinioară, bine păstrat până în zilele noastre şi hambarul etajat mai aşteaptă elucidare istoriei. Până atunci funţionează primăria în clădire.

Situl arheologic La marginea localităţii Medieşu Aurit se găseşte un sit arheologic pe o suprafaţă de 0,25 ha unde se pot vedea cuptoare dacice vechi de 2000 de ani. Cercetările arheologice au fost demarate în 1964, descoperind 7 cuptoare pentru ars ceramică din secolele II-IV d.H. În 2011 au fost întreprinse măsurători geomagnetice, în urma cărora se estimează că ar exista cca. 200 de cuptoare. A fost identificat un adevărat câmp de cioburi.

Foto 37: Cuptor dacic din Medieșu Aurit

- 69 -

Cuptoarele cu diametrul de peste doi metri se află la adâncimea de 50-60 cm sub pământ şi erau folosite pentru arderea vaselor mari. Este cea mai mare concentrare de ateliere ceramice din tot spaţiul dacic şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Odoreu

Suprafața: 4717 ha Intravilan: 1142,29 ha Extravilan: 3574,71 ha Populație: 5544

Activități economice principale:  Agricultură  Industria alimentară  Industrie de prelucrare a lemnului

Obiective turistice:  Balta Berindan  Biserica reformată Odoreu  Biserica ortodoxă Odoreu

Evenimente locale:  Zilele comunei Odoreu (zile de sărbătoare organizate anual în primul weekend din luna mai)  Ziua vârstnicilor (sărbătoarea persoanelor peste 65 de ani)  Steaua Sătmarului (festival concurs de muzică uşoară)

- 70 -

Foto 38: Biserica romano-catolică din Odoreu

Aşezată pe partea dreaptă a cursului inferior a Someşului, comuna Odoreu se află la o distanţă de 8 km de municipiul Satu Mare, pe DJ 192. Dacă ar fi să stabilim cu stricteţe poziţia geografică a comunei ar fi nimerit de spus că Odoreul este aşezat pe meridianul 23 care trece prin partea de est a localităţii şi la 47 grade şi 46 minute latitudine nordică. Şi cum o bună poziţionare geografică ne îndeamnă să vorbim şi despre localităţile învecinate nu putem să trecem fără să amintim aşezările situate în cele patru puncte cardinale. Pentru a ne uşura treaba e indicat să luăm şi o busolă cu noi. Astfel, vom înţelege că spre nord şi nord-vest Odoreul se învecinează cu comuna Botiz. Cadranul busolei arată că dacă mergem spre răsărit (est) ajungem în Medieşu Aurit iar dacă o luăm pe drumul de pământ ce coteşte imediat la stânga după ce ieşim din satul Odoreu, ajungem în Livada. În direcţia opusă, spre apus (vest) comuna se învecinează cu municipiul Satu Mare iar spre miazăzi (sud) cu Păuleşti şi Culciu. Comuna Odoreu este alcătuit din şase sate: Odoreu, Berindan, Cucu, Eteni, Mărtineşti şi Vânătoreşti şi potrivit recensământului din 2002, numără 4.855 de locuitori. Dacă ar fi să facem o trecere succintă în revistă a structurii etnice a - 71 - comunităţii ar trebui spus că 68,8% din locuitorii Odoreului sunt români, 27,3% maghiari, 3,5% romi, 0,3% şvabi iar 0,1% aparţin altor etnii. După religie avem: 59,6% ortodocşi, 20,3% reformaţi, 10,4% greco-catolici, 8,5% romano-catolici şi 0,1% penticostali. Someşul, cu care „se înfrăţeşte” pe o porţiune de aproximativ 7 km, şi-a împrumutat numele câmpiei (Câmpia Someşului) pe care odinioară odorenii au ales să-şi drămuiască vetrele. Geografii spun că localitatea se află la o altitudine de 122 m faţă de nivelul mării. Flora este caracteristică zonei de luncă şi silvostepei cu plante precum răchita şi plopii indigeni. Fauna este reprezentată de rozătoare, fazani, iepuri de câmp, raţe şi gâşte.

Potrivit unor însemnări din a doua jumătate a veacului al XIV-lea reiese că locuitorii mai cu dare de mână ai Odoreului (nobilii locali) îşi şcoleau copiii la Satu Mare unde erau instruiţi de călugării dominicani. Apoi, apropiindu-ne mai mult de vremurile prezente, cronicarii ne spun că primele forme de învăţământ s-au dezvoltat aşa cum s-a întâmplat pretutindeni în lumea civilizată în preajma bisericilor. Preoţii mai cu ştiinţă de carte se învoiau să le transmită copiilor mai isteţi „arta scrisului, cititului şi socotitului”. Primele mărturii cu privire la un sistem de învăţământ organizat le avem din anul 1773 când cronicile ne amintesc de fraţii Vasile şi Gavril Erdos care pun bazele primei Şcoli Confesionale româneşti din Odoreu. Este interesant de amintit faptul că, la acea vreme copiii învăţau după cărţi scrise în limba slavonă cu toate că biserica deţinea de câteva decenii „Evanghelia” de la Bucureşti care datează din anul 1723, carte scrisă cu caractere româneşti precum şi „Pentacostarionul” de la Râmnic din 1767 respectiv „Triodul” din 1768. Acesta din urmă fiind, de altfel, singurul exemplar din nord-vestul României. Un document din 1870 ne dezvăluie că din cei 394 de copii de vârstă şcolară doar 32 frecventau în mod regulat cursurile. Apoi, numărul şcolarilor creşte la 142 în 1898. În 1890 se pun temeliile unei noi şcoli cu predare în limbile română şi maghiară. Instituţia, la început patronată de biserica reformată, din 1896 trece sub autoritatea statului. Greco-catolicii construiesc în 1912 o Şcoală Confesională care, după 1948 a fost confiscată de către comunişti iar apoi, după Revoluţia din 1989 este transformată în Capelă Greco-Catolică. Este demn de remarcat că în 1938 se mai construieşte o şcoală cu o locuinţă - 72 - pentru director. În prezent clădirea adăposteşte grădiniţa. Cu toate greutăţile de după cel de-al doilea război mondial, pe la mijlocul anilor ’50 învăţământul începe să se redreseze. Evidenţele vremii arată că în 1955 frecventau şcoala 282 de elevi iar numărul acestora creşte la 357 în 1961. La doi ani după prăpădul din 1970, este dată în folosinţă noua şcoală cu 16 săli de clasă, două laboratoare, bibliotecă şi un atelier foto. În 1972 şcoala avea 33 de profesori angajaţi care instruiau peste 600 de elevi.

Biserica reformată este cea mai veche construcţie din Odoreu şi datează din anul 1610. Lăcaşul de cult a fost construit în acelaşi an cu bisericile din Cucu şi Botiz. În vremea Contrareformei, pentru a păcălii autorităţile, în faţa bisericii s-a înălţat o cruce de piatră, pentru ca să se creadă că biserica a redevenit catolică. După încetarea persecuţiilor crucea a fost zidită în peretele sudic al bisericii, unde se află şi în prezent. Biserică reformată avea şi satul Berindan încă din veacul al XIV-lea. Apoi, credincioşii au construit o biserică din lemn iar când a fost demolată în 1927, avea peste trei veacuri de existenţă. Actuala biserică a fost construită în 1927 de către Erdelyi Károly şi Nistor Iosif. Turnul lăcaşului de cult a fost ridicat în 1937 de către Sereş Iosif. Multă vreme romano-catolicii umblau la slujbe în biserica greco-catolică. Apoi, din anul 1954 s-a construit o clopotniţă în curte unde s-a instalat un clopot de 120 kg. Construcţia unui lăcaş de cult romano-catolic a început în 1975 iar sfinţirea a avut loc în 1983.

Balta Berindan În urmă cu mulți ani, comuna Odoreu a fost supusă multor încercări. Someșul, vecin cu comuna, o invada ori de cate ori avea ocazia. Oameni au construit un dig de protecție prin anii 1919 - 1920, munca ce nu a fost în zadar, Someșul s-a retras dar în urma lui a rămas "Balta lui Uglar". Până la acea vreme terenurile din imprejurimi aparțineau locuitorilor comunei Culciu, după construirea digurilor oamenii și-au vândut terenurile, marea majoritate a lor au fost cumpărate de locuitorii satului Berindan, de unde și denumirea bălții, "Balta Berindan".

- 73 -

Foto 39: Balta Berindan

Balta Berindan a fost folosită de cetățeni, era o adevărată sursă de hrană pentru satele din jurul ei, locuitorii satului Eteni erau renumiți în arta pescuitului. In prezent Balta Berindan se întinde pe 34 ha, împărțită în două, o parte de 26 ha populată și cu o faună bogată, vegetație frumoasă, în această parte este prezentă o specie rară de nuferi (Nymphaea alba) planta protejată de lege, a doua parte a bălții, 8 ha, nu este populată și nu este folosită în prezent, urmând a fi amenajată.

Păulești

Suprafața: 4171 ha Intravilan: 350 ha Extravilan: 3821 ha Populație: 4323

Localități aflate în administrație: Păuleşti, Ambud, Petin, Amaţi, Ruşeni, Hrip

- 74 -

Comuna Păuleşti se află în partea centrală a judeţului Satu Mare, invecinându-se la nord cu Comuna Odoreu, la sud cu comuna Viile Satu Mare, la est cu comuna Culciu şi la vest cu teritoriul administrativ al municipiului Satu Mare, are legături directe cu comuna Viile Satu Mare prin DJ 193° şi cu comuna Culciu prin DJ 193. Comuna Păuleşti este situată într-o zonă de câmpie, cu mici denivelări nesemnificative pe malul Someşului , cu care se învecinează în partea de nord.

Foto 40: Biserica reformată din Petin

Numele satului Păuleşti apare pentru prima dată în 1379. Satul Amaţi a fost amintit prima dată în documente din 1332, iar numele are la origine probabil un nume propriu. Prima atestare documentară pentru satul Ambud datează din 1373. Satul Hrip aparţine comunei Păuleşti si este amintit pentru prima dată în documente din 1370. Satul Petin s-a format probabil pe vatra aşezării de odinioară Bazan, atestată în 1316. Satul cel mai mic din comună Păuleşti este Ruşeni,si apare în documente din 1411. - 75 -

Unele surse susţin că este aceeaşi localitate cu Kis-Szent Mária (Sfânta Marie Mică). A fost domeniul străvechi al familiei Dobrachy, iar ulterior a fost posedat de cetatea Sătmarului până spre sfârşitul secolului al XVII-lea, după care proprietari mai însemnaţi îi găsim pe familiile Debreczeni, Eötvös şi Teleki, respectiv urmaşii acestora De Gerando. Personalitatea cea mai remarcabilă, care se leagă de localitate este contesa Blanka Teleki (1806-1862). Sub ctitoria sa a fost înfiinţată prima şcoală pentru femei din Ungaria, a susţinut înfocată cauza revoluţiei şi a războiului de independenţă. Între 1848 şi 1851, data arestării sale, a trăit şi a activat la conacul familiei Teleki din Păuleşti. A ajutat revoluţionarii care au vrut să se ascundă în Transilvania, a adunat materiale documentare despre evenimentele din 1848-49. A fost găsită în urma corespondenţei sale cu sora din Paris, arestată în 13 mai 1851 şi condamnată la 10 ani de închisoare, dar după şase ani a fost pusă în libertate. Memoria sa este păstrată vie de placa dezvelită pe peretele capelei romano- catolice şi obeliscul care poartă portretul ei, al sorei sale – Teleki Emma – şi al soţului acesteia – August De Gerando – din curtea bisericii reformate, realizat de sculptorul István Balogh. În 2001 a fost deschisă şi o cameră memorială dedicată lui Blanka Teleki.

Activități specifice zonei: Preponderent agricultură

Activități economice principale:  Comerţ  Industrie - producţie bobinaje, prelucrări mecanice prin aşchiere, prefabricate din beton  Ateliere de tâmplărie  Depozit produse pentru animale de companie şi producţie  Staţie PECO  Hotel restaurant MELODY  Fabrică de ţiglă - 76 -

 Punct de exploatare a balastului şi sortare  Complex comercial  Alimentaţie publică

Evenimente locale:  Ziua comunei, în cursul lunii iulie sau august  Târg săptămânal de animale, în fiecare zi de miercuri şi odată pe lună după data de 15 a lunii, într-o zi de marţi "Târg de Ţară"

Pomi

Suprafața: 5793 ha Intravilan: 466 ha Extravilan: 5327 ha Populație: 2137 Localități aflate în administrație: Pomi, Aciua, Bicău, Borleşti Așezarea geografică: Comuna Pomi este situată în partea de sud - est a judeţului Satu-Mare, pe drumul judeţean DJ 193 la o distanţă de 40 km de Municipiul Satu-Mare, pe malul stâng a râului Someş şi se întinde pe o suprafaţă de 57,93 kmp. Comuna Pomi se învecinează:  nord, est şi sud cu judeţul Maramureş,  vest cu comuna Valea Vinului şi cu comuna Crucişor.

Prima atestare documentară a localitaţii Pomi s-a făcut în 1407, sub denumirea Remethe, în Arhiva Conventului Premonstratens din Selesz (azi Iasov, din fosta Cehoslovacie); apoi din 1828 sunt folosite oficial atât -Remete Mezo, cât şi Pomi. Localitatea Borleşti este amintită pentru prima dată în scris în anul 1584. Satul Aciua, prima menţionare scrisă a localităţii datează din 1394. Satul Bicău, prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1394.

- 77 -

Foto 41: Castelul Újfalussy din Pomi

Activități specifice zonei: Activităţile principale sunt agricultura: cultura grâului, porumbului, floarea soarelui, cartofi, plante furajere şi creşterea animalelor( bovine, porcine, ovine şi caprine, păsări, albine etc.)

Activități economice principale:  Brutărie  Comerţ cu amănuntul  2 gatere  Ocol silvic  Fermă de bovine  Fermă de păsări

Evenimente locale: Hramul localităţilor:  8 septembrie – Pomi  1 ianuarie – Borleşti - 78 -

 26 octombrie – Aciua  8 noiembrie - Bicău

Valea Vinului

Centrul comunei este situat pe drumul judeţean 193, la graniţa dintre Câmpia Someşeană şi zona Codrului, pe malul stâng al râului Someş, la 28 de km de oraşul Satu Mare. Ultimul recensamânt a avut drept rezultat o populaţie totală a comunei de 2266 de persoane. Comuna este compusă din: Valea Vinului, Măriuș, Roşiori și Sâi.

Suprafața: 8836 ha Intravilan: 1128 ha Extravilan: 7708 ha Populație: 1967

Foto 42: Casă tradițională în Valea Vinului - 79 -

Activități specifice zonei:  Agricultură  Producţie de cărbuni  Paleţi  Comerţ cu amănuntul  Creşterea animalelor

Activități economice principale:  Prelucrarea lemnului  Comerţ  Turism

Obiective turistice:  Muzeul Codrului  Casa memorială Alois Tăutu, Valea Vinului  Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" - Măriuş

Evenimente locale: Târg de ţară - lunar, în prima zi de sâmbătă

Vetiș

Prima atestare documentară a localităţii Vetiş datează din 1238. Satul Decebal s-a format în anul 1924 din colonişti români aduşi din Maramureş. Satul Oar a fost atestat documentar în anul 1312.

Din secolul al XII datează şi actuala biserică a cultului reformat care este declarat monument de arhitectură. Vechea monografie austro-ungară din anul 1459 aminteşte că aici se găseau 241 familii, cu un număr de 1760 suflete. Tot în această monografie se pomeneşte că încă din anul 1240 a existat o biserică de lemn, care a fost incendiată şi arsă de către tătari. Denumirea localităţii după unele cercetări efectuate de parohia ortodoxă poate să derive din latinescul Veta, care înseamnă o - 80 - suprafaţă întinsă, acoperită cu tufăriş, lăstăriş, cea ce este şi foarte probabil, deoarece înainte de regularizarea râului Someş zona era împânzită de meandrele râului. Satul Oar este atestat documentar din secolul al XII-lea, aici existând o cetate din pământ, fapt confirmat şi din traducerea din limba maghiară a actualei denumiri.

Comuna Vetiș este așezatã în județul Satu Mare, pe malul stâng al râului Someș, la o distanță de 12 km de municipiul Satu Mare. La sud este învecinat cu comuna Doba, la est de orașul Satu Mare, la vest de Republica Ungarã. Comuna Vetiș este formatã din 3 sate: satul Vetiș ca reședință de comună, satul Oar și satul Decebal.

Foto 43: Biserica reformată din Vetiș

Clădirea bisericii reformate, în pofida transformărilor din epoca modernă, a păstrat în mare parte aspectul medieval. Informaţii privitoare la aspectul său de dinaintea transformării neogotice sunt furnizate de gravuri publicate în 1864, respectiv 1870 (plan, vedere dinspre sud, portal vestic), precum şi de schiţe executate de Schulcz - 81 -

Ferenc . Materialul de construcţie al bisericii, care acum este acoperită cu tencuială şi var, este probabil cărămida, cu toate că referirile anterioare la material sunt contradictorii . Elementele structurale de sorginte medievală au fost executate parţial din piatră, parţial din cărămidă. Clădirea orientată pe axa est-vest constă dintr-o navă dreptunghiulară, în vest cu un turn de plan pătrat, adosat, iar în est cu o absidă pentagonală decroşată, având două travee, şi fiind mai îngustă decât lăţimea navei cu câte o grosime de zid.

- 82 -

Bibliografie:

Amfibieni şi reptile:

1. Ardelean G. (1998): Fauna judetului Satu Mare (Tara Oasului, Culmea Codrului si Campia Somesului), Vasile Goldis University Press 1998

2. Ardelean G. (2000): Fauna Somesului de la Stramtorile Ticaului la confluenta cu Tisa, Satu Mare – Studii si Comunicari 2000, seria Stiintele Naturale I., Ed. Muzeului Judetean Satu Mare

3. Covaciu-Marcov SD, Cicort-Lucaciu AS, Sas I, Ile RD (2005): The Herpetological Fauna Of “Culmea Codrului”(Satu-Mare County, Romania); Analele Univ. din Craiova, Vol XLVI, 163-168.

4. Covaciu-Marcov SD, Cicort-Lucaciu AS, Sas I, Groza MI, Bordas I. (2007): Contributions to the knowledge regarding the herpetofauna from the Maramureş county areas of “Măgura Codrului”, Romania; Biharean Biologist Vol. 1, 2007, pp.50-56

5. Covaciu-Marcov SD, Cicort-Lucaciu ASt, Sas I, Moşu AG, Toth B.(2008): Contributions to the knowledge of the composition and geographical distribution of the Western Maramures County Herpetofauna, Herpetologica Romanica, Vol. 2, 2008, pp.27-36

6. Dehelean I., Ardelean G. (2000): Specii de Amfibieni din Depresiunea Baia Mare. Analele Universităţii din Oradea, Fasc. Biologie 7: 45-72.

7. Ghira, I., Ghile, P. (1999): The herpetofauna of the River Someş/Szamos basin [A Szamos medence hüllőfaunája]. In: Sárkány-Kiss, A. & Hamar, J. (eds.): The Someş/Szamos River Valley: a study of the geography, hydrobiology and ecology of the river system and its environment. Tiscia monograph series, Szolnok – Szeged – Târgu Mureş, Hungary – Romania, pp. 311-317

8. Ghira I., Venczel M., Covaciu-Marcov S.-D., Mara Gy., Ghile P., Hartel T., Török Z., Farkas L., Rácz T., Farkas Z., Brad T., 2002. Mapping of Transylvanian Herpetofauna. Nymphaea, Folia Naturae Bihariae, Oradea, XXIX, 145-203.

- 83 -

9. Török Zs. (1994): A Nagybányai Medence Herpetofaunája. Kárpát Medencei Környezet védelmi Konferencia, Proceedings volume: 51-54.

10. Török, Zs. (1999): Studies on the amphibians of the Someş/Szamos River- Valley [A Szamos folyóvölgy kétéltűi]. In: Sárkány-Kiss, A. & Hamar, J. (eds.): The Someş/Szamos River Valley: a study of the geography, hydrobiology and ecology of the river system and its environment. Tiscia monograph series, Szolnok – Szeged – Târgu Mureş, Hungary – Romania, pp. 303-309

Habitate si flora:

1. Donita N., Popescu A., Pauca-Comanescu M., Mihailescu S., Biris I-A (2005): Habitatele din Romania, Ed. Tehnica Silvica 2005

2. Drăgulescu, C., Macalik, K. (1999): The aquatic and paludal flora and vegetation from the River Someş/Szamos Valleys [A Szamos folyóvölgy vizi és mocsári flórája, valamint vegetációja]. In: Sárkány-Kiss, A. & Hamar, J. (eds.): The Someş/Szamos River Valley: a study of the geography, hydrobiology and ecology of the river system and its environment. Tiscia monograph series, Szolnok – Szeged – Târgu Mureş, Hungary – Romania, pp. 77-104

3. Karacsonyi C. (1995): Flora si vegetatia judetului Satu Mare, Ed. Muzeului Satmarean, Satu Mare 1995

Ihtiofaună:

1. Ardelean G. (1998): Fauna judetului Satu Mare (Tara Oasului, Culmea Codrului si Campia Somesului), Vasile Goldis University Press 1998

2. Ardelean G. (2000): Fauna Somesului de la Stramtorile Ticaului la confluenta cu Tisa, Satu Mare – Studii si Comunicari 2000, seria Stiintele Naturale I., Ed. Muzeului Judetean Satu Mare

3. Ardelean G. (2001-2002): Observatii privind evolutia ihtiofaunei raului Somes (curs inferior) in perioada 1960-2000, Satu Mare – Studii si Comunicari 2001- 2002, seria Stiintele Naturale II-III., Ed. Muzeului Judetean Satu Mare

- 84 -

4. Bănărescu, M., P., Telcean, I., Nalbant, T., T., Harka, Á., Ciobanu, M. (1999): The fish fauna of the River Someş/Szamos basin [A Szamos medence halfaunája]. In: Sárkány-Kiss, A. & Hamar, J. (eds.): The Someş/Szamos River Valley: a study of the geography, hydrobiology and ecology of the river system and its environment. Tiscia monograph series, Szolnok – Szeged – Târgu Mureş, Hungary – Romania, pp. 249-268

5. Botnariuc N., Tatole V. (ed.) (2005): Cartea rosie a vertebratelor din Romania, Academia Romana & Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa, Bucuresti 2005

6. Telcean I.C., Banarescu P.M. (2002): Modificari ale ihtiofaunei Tisei Superioare si a afluentilor sai din sud si vest, in Sarkasny-Kiss A., Sarbu I.: Contributii la cunoasterea ecologiei raurilor si zonelor umede din bazinul Tisei, Ed. Liga Pro Europa, Tg. Mures 2002

7. Van Breugel M., Van Eck G., Gerlach G. (2005): Raport de cercetari ihtiologice – raul Somes, raul Tur si Lacul Porumbesti, Orgasatie Ter Verbetering van de Binnenvisserij, Olanda 2005

8. Wilhelm A. (2000): Modificari survenite in compozitia ihtiofaunei raurilor din nord-vestul Romaniei, Satu Mare – Studii si Comunicari 2000, seria Stiintele Naturale I., Ed. Muzeului Judetean Satu Mare

Mamifere:

1. Ardelean G. (1998): Fauna judetului Satu Mare (Tara Oasului, Culmea Codrului si Campia Somesului), Vasile Goldis University Press 1998

2. Ardelean G., Stefanescu D. (2000): Chiropterele din judetul Maramures, Satu Mare – Studii si Comunicari 2000, seria Stiintele Naturale I., Ed. Muzeului Judetean Satu Mare

3. Botnariuc N., Tatole V. (ed.) (2005): Cartea rosie a vertebratelor din Romania, Academia Romana & Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa, Bucuresti 2005

4. Murariu D. (2000): Chorologia mamiferelor salbatice (Mammalia) din nord- vestul Romaniei, Satu Mare – Studii si Comunicari 2000, seria Stiintele

- 85 -

Naturale I., Ed. Muzeului Judetean Satu Mare

Păsări: 1. Ardelean G. (1998): Fauna judetului Satu Mare (Tara Oasului, Culmea Codrului si Campia Somesului), Vasile Goldis University Press 1998

2. Ardelean G. (2000): Fauna Somesului de la Stramtorile Ticaului la confluenta cu Tisa, Satu Mare – Studii si Comunicari 2000, seria Stiintele Naturale I., Ed. Muzeului Judetean Satu Mare

3. Botnariuc N., Tatole V. (ed.) (2005): Cartea rosie a vertebratelor din Romania, Academia Romana & Muzeul National de Istorie Naturala “Grigore Antipa, Bucuresti 2005

- 86 -